FORȚELE CONVENȚIONALE ȘI NECONVENȚIONALE

FORȚA ARMATĂ
Forțele armate pot pune o presiune negativă de la distanță, însă ele trebuie să fie și foarte diversificate
pentru a răspunde nevoilor unei puteri (aeriene, submarine, terestre)
Armatele sunt în general adaptate pentru diferite tipuri de conflicte, astfel într-o primă formă, soldații care se
deplasează pe jos constituie infanteria. Folosesc de obicei pistoale mitralieră, precum și artileria grea de
diferite tipuri.
Infanteria este folosită adesea în războaiele din orașe, dar și din junglă (ex. În războiul din Afganistan,
infanteria a avut un rol important în lupta cu talibanii).
Un tip de arme folosit sunt minele anti-personale (arme mici, ieftine, care sunt declanșate printr-un contact
sau cu senzor). Problema lor este aplasarea pe teren, ele rămân acolo și după război și continuă să mutileze si
să omoare civili.
În urma războaielor recente au rămas peste 100 de mil de mine anti-personale, anual au rănit peste 25.000
de persoane (de obicei copii). Amplasarea lor nu costă mult, dar depistarea lor este scumpă.

MARINA
Controlarea mărilor este o prioritate în timp de război pentru marile puteri, pentru că în mare este ușor de
transportat și ieftin. În timp ce un blocaj marin poate izola un adversar.
Portavioanele sunt platforme marine pentru avioane de atac, simpla trimitere a unui portavion reprezintă un
act de amenințare, de a utiliza forța (1996, SUA au trimis 2 portavioane în zona Taiwan, atunci când China
amenința regiunea). Deplasarea/deținea implică costuri foarte mari. Pentru protecție și provizii sunt implicate
20, 25 de nave pe lângă. Puține state își pot permite să achiziționeze măcar una.
Portavioane mari funcționează doar în SUA (12) printre care doar 1 costa peste 5 miliarde de dolari. Alte tări
precum Franța, India etc. au portavioane mai mici.

FORȚELE AERIENE
Servesc în mai multe scopuri: bombardarea strategică a fortelor maritime sau terestre, interceptarea altor
avioane, recunoaștere, transport al provizilor, armamenturilor și trupelor.
Mai nou se folosesc drone militare.
Bombardarea orașelor a cauzat multe decese civile (Rusia 1995), în Irak s-au folosit mai multe bombe
inteligente, lovind astfel mai multe ținte cu mai puține victime. În războiul din Iugoslavia (1999) s-au folosit
rachete inteligente.
Mai mult decât navele, avioanele se bazează pe echipamentele electronice, astfel ele devin niște aparate
foarte scumpe și din ce în ce mai puține state își permit astfel de avioane.
ARMELE DE DISTRUGERE ÎN MASĂ
Acestea includ 3 tipuri generale:
- Arme nucleale
- Arme chimice
- Arme biologice
Diferența dintre acestea și armele convenționale este potențianul enorm de a ucide, cu o dimensiune redusă,
și uneori costuri chiar modeste. Ele nu disting pe cine ucid si pe cine nu. Ele oferă o serie de avantaje, iar țările
care dețin astfel de arme au evident un avantaj în comparație cu cele care nu dețin.
De aceea, din ce in ce mai multe state își doresc să detină arme și rachete neconvenționale. Este o adevărată
miză pentru societate de a monitoriza acest fenomen.
În general, deținerea de arme neconvenționale este considerat a fi un avantaj pasiv, puterea lor constă în a le
deține și a amenința cu ele ci nu în a le utiliza.
Armele nucleare sunt cele mai distructive arme ale lumii deocamdata.
Apărarea împotriva acestor arme este foarte dificilă.
Pentru a înțelege potențialul pentru proliferarea nucleară trebuie să stim că există 2 tipuri de funcționare a
armelor nucleare:
- Armele cu fisiune – bombe atomice sau abombe. Sunt mai simple si mai ieftine
- Armele cu fuziune – bombe termonucleare, h bombe, fibrogen
Atunci când o armă cu fisiune explodează, un anumit tip de atom este divizat sau fisionat în tipuri noi, cu o
masă totală mai mică. Masa pierdută este transformată în energie, conform formulei lui Enstein care arată că
o cantitate mică de masă este echivalentă cu o cantitate mare de energie.
Bomba cu fisiune care a distrus Nagasaki (aug 1945) a transformat în energie aproximativ echivalentul masei
unei monede de un penny.
Două elemente sunt folosite pentru a crea arme cu fisiune: uraniu și plutoniu.
Deși este un proces destul de anevoios să contruiești arme nucleare, obținerea materialului fisionabil este
cel mai mare obstacol, pentru că sunt necesare între 4,5 și 45 de kg pentru fiecare bombă, iar aceste cantități
se obțin foarte greu. Uraniu se obține deosebit de greu, pentru că uraniul natural conține doar 1% din această
substanță, care este amestecat cu uraniu nefisionabil. Extragerea de U235 poartă denumirea de „îmbogătire a
uraniului”. Țări precum Coreea de Nord, Libia și-au construit aceste bombe.
După invazia americană în Irak, inspectorii americani au descoperit că Irakul abandonase armele nucleare cu
câțiva ani în urmă.
Plutoniu se produce ușor din uraniu. Dar o bombă cu plutoniu este mai greu de construit decât una cu uraniu.
Plutoniul mai este folosit și în reactoare.
Armele cu fisiune au fost inventatate acum peste 70 de ani în America, în cadrul unui program secret din al
doilea război mondial: Programul Manhattan.
Bombele de la Hiroshima și Nagasaki au fost una cu uraniu si una cu plutaniu si au omorat peste 100.000 de
civili în fiecare oraș.
 Armele cu fuziune sunt extrem de scumpe, implică o tehnică avansată pentru construire, doar cele mai
bogate state pot pretinde ca dețin astfel de bombe.
În armele cu fuziune, 2 atomi, variante ale hidrogenului, fuzioneaza într-un atom mai mare eliberând energia.
Aceată reactie are loc la temperaturi ridicate.
Puterea explozivă a majorității armelor cu fisiune este intre 1 si 200 kilotone.
Puterea armelor cu fuziune este de obicei este între 1 si 20 de megatone.
Efectele armelor cu fuziune nu constau doar în explozia pe moment, ci includ si caldura si radiațiile de după,
care dau efecte nocive, directia vântului este foarte importantă.

RACHETELE BALISTICE
Sistemele purtătoare pentru a trimite arme nucleare la țintă reprezintă baza pentru arsenalele și strategiile
nucleare ale statelor. În timp Războiului Rece, ele au fost impartite în două categ: armele strategice (cele care
puteau lovi teritoriul unui inamic, de obicei cu rază lungă.) și armele nucleare tactice (folosite pe un câmp de
luptă într-un amfiteatru de operațiune). Ambele state America si Rusia au folosit aceste arme tactice și le-au
exclus aproape complet după răz rece.
Principalele vehicule purtătoare pentru cele strategice sunt rachetele balistice. Spre deosebire de avioane,
este foarte greu să te aperi împotriva rachetelor balitstice. Poartă o focoasă nucleară pe o traiectorie si pe
care o lasă să cadă deasupra unei ținte. Unele rachete se lansează din locuri fixe, iar altele sunt mobile, lansate
de pe căi ferate sau automobile. Rachetele cu cea mai mare rază de acțiune sunt rachetele balistice
intercontinentale (o raza de peste 8000 de km).

RACHETA DE CROAZIERĂ
Este rapidă, de mici dimensiuni, poate străbate mii de km fiind ghidată prin satelit. Ele pot fii lansate de pe
nave, submarine, avioane sau de la sol. Au fost folosite în Bosnia, Hertegovina in 1995 și în Irak în 2003.

ARMELE CHIMICE ȘI BIOLOGICE

O armă chimică emite subtanțe chimice care fie omoara oamenii fie îi face incapabili de anumite miscari.
Pot fii folosite diferite substanțe, de la cele mortare (gazul sarin) sau doar cele care irită (gazul paralizant).
Apărarea împotriva armelor chimice se poate face prin echipament adecvat. Guvernul Irakian a folosit la
finalul anului 80 împotriva kurzilo arme chimice. În primul răz mond a fost utilizată la scară largă. După ororile
acelui război, utilizarea armelor chimice a fost interzisă prin protocolul de la Geneza din 1925. În al doilea
război mondial armele chimice nu au fost folosite.