19.

ESTETICA ÎN PROTEZAREA FIXA

Cu toate progresele realizate în diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii, stomatologia îşi
păstrează şi în prezent atributul de artă. Intervenind m sfera orală, cu multiple investiri psiho-
afective, stomatologul trebuie să privească actul terapeutic şi din punct de vedere estetic. Adesea
pacienţii sunt mai interesaţi de aspectul estetic al restaurării decât de cel funcţional. Impactul
social al fizionomiei faciale, dorinţa de a apărea cât mai tineri şi plăcuţi, explică această
schimbare de atitudine.
în contextul homeostaziei, crearea unei armonii faciale şi funcţionale cu ajutorul dinţilor
frontali devine o cerinţă biologicâ şi comportamentală de o deosebită importanţă. Structurile
anatomice, care în ansamblul lor formează faţa, se dezvoltă concomitent şi sunt interdependente
m funcţionalitatea lor.
Oricât de perfectă ar fi o restaurare protetică din puncf de vedere funcţional, dacă nu
ţinem seama de integrarea în fizionomia şi personalitatea pacientului, poate fi considerată un
eşec. Capacitatea pacientului de a-şi menţine expresia facială normală este probabil cel mai
important factor psihologic pentru acceptarea protezelor, fixe sau mobilizabile.
Refacerea esteticii este o componentă clinică a stomatologiei; variabile sunt doar
tehnicile folosite. Cerinţele estetice ale pacienţilor noştri, dorinţa âefrumos sinonim cu natural
sunt aspecte de care ne lovim zilnic m cabinetele noastre. Zilnic pacienţii sunt supraîncărcaţi cu
informaţii din televiziune, reviste, fîlme, fiecare din ei dezvoltându-şi diferite standarde estetice.
Conceptul de frumos este modelat constant.
Diferite studii (DeWitt, Lucker, Shaw) au demonstrat efectul salutar al atractivităţii m
relaţiile intemmane. Atractivitatea generală este cel mai des corelată cu cea a fetei. Ochii şi dinţii
constitue polii atractivi ai feţei m timpul comunicării (Savage şi Devin). .
în stomatologie, necesitatea unor măsuri terapeutice care să ţină seama şi de efectul
estetic, se află într-o strânsă legătură cu simţul omului pentru frumos.
Cel de-al treilea dicţionar intemaţional Webster's. defineşte estetica ăstfe[:„apreciefea
frumosului sau nâzuinţa spre frumos, dar şi sensibilitatea pentru frumuseţe , eleganţă şi
cultură aleasă. „
Fiecare om dispune de această sensibilitate. Manifestarea şi interpretarea acesteia îi
conferă individualitatea . Ea este determinată de influenţe culturale şi de către personalitate.
Ceea ce e considerat urât şi neprezentabil într-un anumit cerc cultural, este evaluat drept fmmos
m altul. Simţul individual pentru fmmos hotărăşte felul în care un om doreşte să se prezinte în
faţa semenilor săi. Estetica este deci extrem de subiectivă.
Tratamentele stomatologice influenţează imaginea pe care pacientul şi-o face despre
înfaţişarea sa, despre felul m care arată sau ar dori să arate. După Fmsh, râsul poate fi atrăgător,

1010
poate contribui la crearea primei impresii despre înfaţişare şi poate fi un factor care influenţează evident
eul şi experienţa de viaţă. •
în ultimele decenii, R.E. Goldstein, S.Hobo, G.Chiche, S. Perelmuter, M. Magne, precum şi mulţi
alţi clinicieni au stabilit reguli estetice în protezarea fîxă, facând astfel să progreseze atât teoria, cât şi
practica restaurărilor estetice.

19.1. PERSPECTIVELE ISTORICE ALE ESTETICII

Tendinţa spre desăvârşire, înregistrată neîntrerupt m istoria umanităţii nu a ocolit nici

stomatologia restauratoare şi esteticâ. Tratamente dentare „estetice" au fost realizate cu mai mult
de un mileniu înaintea erei noastre. încă din epoca primitivă omul şi-a modificat dinţii dm
motive estetice.
Etruscii au fost familiarizaţi cu utilizarea dinţilor umani sau a dinţilor proveniţi de la
animale. La El Gizeh, m Egipt, s-au găsit doi dinţi solidarizaţi cu sârmă de aur. (vezi cap. 2.7)
în Talmud se permitea protezarea dentarâ, dar numai pentru femei. Există informaţii,
datând de peste 4000 de ani cu privire la artajaponeză Ohaguro de colorare decorativă a dinţilor.
Rezultatul acestui obicei era o colorare maronie, care după cum s-a constatat mai târziu avea şi
un rol carioprofilactic.
La apogeul culturii maya, oamenii posedau un întreg sistem de colorare a dinţilor. Unii
dintre aceştia erau şlefuiţi m diferite forme complicate, alţii erau incrustaţi cujad. Acest sistem a
slujit exclusiv unor scopuri estetice şi nu restaurative, demonstrând că încâ din cele mai vechi
timpuri aspiraţia spre frumuseţe este adânc înrădâcmată m om. Aceste prime încercări de
tratamente dentare au avut drept scop primar omamentarea. Efectele secundare au fost rareori
favorabile, m majoritatea cazurilor având repercusiuni negative (mortificări pulpare, necroze,
parodontite apicale acute, etc).
In Grecia Antică, Polyclete a stabilit m statuia sa celebră primul canon ideal al fmmuseţii
corpului uman: capul reprezintă 1/8 din talia individului, iar faţa 1/10. Capul se înscrie într-
un pătrat perfect, care se împarte m patru părţi egale. Ulterior Lissipe a modifîcat puţin canonul
lui Polyclete lansând forme şi feţe mai longiline.
Vitmve (arhitect roman) preluând raportul de armonie al „numărului de aur" din teoria
lui Euclide, 1-a aplicat proporţhlor extremităţilor cefalice.
în 1509, Fra Luca Paciloli, la Veneţia publicâ un tratat de estetică „De divina
proportiona", descoperind „secţiunea de aur" şi „compasul de aur". „Numărul de aur" se
regăseşte aproape peste tot m natură. Scoici, cristale, ramurile plantelor, proporţiile unor animale
se supun aproape m totalitate regulilor numărului de aur.
Un alt titan al esteticii a fost Albrecht Durer, care m tratatul proporţiilor (1528) „mişcând
linii orizontale şi verticale, deformează faţa umană, investigând astfel lumea dizgraţiei şi a
monstmozităţii".
Se pare că americanii au fost primii care au individualizat noţiunea de fmmuseţe,
elaborând metode pentru determinarea profilului facial, unind feţe, planuri, linii şi unghiuri
1011
trasate pe fotografii sau teleradiografii. Astfel a apărut analiza estetică.
în prezent, în stomatologie, estetica se întemeiază pe o bază mai înţeleaptă, pe îmbunâtâţirea
stării de sănâtate a dinţilor. Dar, aceleaşi motive care 1-au determinat pe omul primitiv să îşi decoreze
dinţii explică şi dorinţa omului din zilele noastre de a beneficia de un tratament stomatologic atrăgător din
punct de vedere estetic. .ihîffiî?"
Primele studii aprofundate de estetică m stomatologie au fost cele legate de protezarea totalâ. în
1914 L.Williams într-un studiu antropometric, a stabilit regulile morfologice ale armoniei dentare.
Mai recent Devin şi Lombardi au dezvoltat un concept mai artistic m realizarea dinţilor , căutând
să realizeze „dinţi artificiali pur şi simplu plăcuţi la vedere".
Deşi tratamentul estetic pare a fi de o mare importanţâ pentru siguranţa de sine şi personalitatea
pacientului, punctul central al tratamentului rămâne totuşi sănătatea orală. Un tratament condus după
principii pur estetice are limite. Pacientul trebuie să fie avizat în acest sens. Acest lucru poate să îl facâ
numai un stomatolog care stăpâneşte metodele terapeutice şi materialele în toată subtilitatea lor.

19.2. IMPLICATIILE SOCIALE ALE ESTETICII

Omul actual trăieşte într-o lurrie m care personalitatea şi exemplele alese de el îi

determină criteriile de vestimentaţie, comportament şi activitate m timpul liber. Ele incită la
imitare. Mulţi oameni doresc modificarea aspectului lor pentru a se asemăna cu idolul ales.
Societatea , cu criteriile sale, hotărăşte ceea ce trebuie să se considere ca fiind fmmos. Dorinţa de
a arăta bine sau mai bine, a devenit o adevăratâ necesitate, impusă de raporturile sociale,
economice şi sexuale.
Faţa este partea corporală cea mai reprezentativâ, iar buzele, formaţiuni proeminente. De
aceea când sunt dezveliţi dinţii atrag atenţia m mod irezistibil. Fizionomia feţei recunoaşte trei
factori: facial, dento-facial şi dento-gingival. Ultimii doi interesează stomatologul m mod
deosebit. Fiecare stomatolog trebuie să cunoască importanţa psihologică a gurii. El trebuie să
stăpâneascâ aspectele fundamentale ale tratamentului estetic, precum şi problemele pe care
acestea le ridică sau le agraveazâ la pacient. Orice stomatolog care operează modificări în
aspectul feţei, trebuie să cunoască atât consecinţele psihologice, cât şi pe cele pur fizice. Trebuie
gândite nu numai urmările tratamentului , dar şi motivele care determinâ pacientul să se supună
unui tratament cu fundal estetic.
Aspectele psihologice ale reprezentării, imaginii pe care pacientul o are despre sine şi
corpul său, joacă un rol hotărâtor m estetică, afirmă Bums. Importanţa psihologică a
tratamentului estetic, se bazează pe observaţia că sfera orală este locul primar de manifestare a
multor conflicte emoţionale. Ea este componenta prin care omul ia primul contact cu lumea
înconjurătoare. Ea exprimă bucurie, mânie, plâcere şi necaz. Fiecare pacient este o
individualitate şi necesită un tratament individual. Nu poate fi subliniată suficient necesitatea ca
stomatologul să observe fiecare pacient, să-i analizeze critic

1012
chiar şi reacţiile neverbale, pentru a putea câştiga încrederea lui. Astfel va întări componenta pozitivâ a
poziţiei ambivalente pe care pacienţii o au faţă de un om de la care speră ajutor, dar care le poate provoca
şi durere.
Un pacient care îşi ţine gura închisă în timpul râsului, ne dă fară cuvinte o informaţie deosebit de
importantă. Buzele putemic întinse peste dinţi, obrajii căzuţi sau limba presată spre o diastemă, reprezintă
semnalele inconştiente pe care le emite pacientul. Ele demonstrează direct sau indirect interesul pe care
pacientul îl manifestă faţă de înfaţişarea sa.
Motivaţiile estetice pot constitui factorul major m solicitarea tratamentului stomatologic.
Oamenii asociază frumuseţea cu succesul, cu fericirea, prietenia şi autoconsideraţia. Chiar şi multor
practicieni aspectul estetic al stomatologiei le oferă satisfacţii deosebite, care sunt apreciate de către
pacienţi. .
Progresele realizate m domeniul introducerii de noi materiale şi procedee terapeutice au crescut
şansele de a asigura tratamente estetice. Lărgirea ariei operaţiunilor impune necesitatea ca pacientul să fie
considerat o individualitate şi să se pună accent mai mare pe comunicarea
efectivă.
Personalitatea, motivaţhle, dorinţele, aşteptările, autoestimarea, capacitatea de a accepta
modificarea şi dorinţa de a coopera sunt factori importanţi pentru finalizarea cu succes a tratamentului.
Alteori pot apărea şi probleme care nu îşi găsesc întotdeauna rezolvarea:
• doleanţele , aşteptările pacientului sunt nerealiste;
• pacientul nu este mulţumit cu rezultatele, care din punct de vedere tehnic şi estetic sunt corecte
(fenomenul nu sunt eu)\
• pacientul se aşteaptă ca prin tratamentul stomatologic sâ se atenueze sau chiar să se rezolve
problemele sale psihologice;
• pacientul poate fi mulţumit de rezultat, dar familia şi prietenii nu.
• pacientul nu doreşte sâ îşi îmbunătâţească estetica, dar stomatologul doreşte. Dacă pacientul
vrea cu tot dinadinsul să rămână primitiv, simplu, neatractiv, este bine să îl lăsăm în pace, este un
mecanism de apărare; pacientul s-a obişnuit cu el şi îl ajută. Aplicarea pe scară largă a principiilor
psihologice şi sociologice pot îmbunătăţi practica restauratoare, care pune accent pe estetică.

19.3. DISPUNEREA DINŢILOR ÎN CADRUL ARCADELOR

DENTARE NATURALE

Dispunerea dinţilor frontali şi laterali m arcadele naturale prezintă multiple variaţii. La unii
indivizi se menţine armonia, la alţii constituie factori de perturbare. Elementele de perturbare se
accentuează în cursul vorbirii şi râsului sub acţiunea muşchilor mimicii. Prin concentrarea observatorului
asupra elementelor de perturbare, caracterizarea unei fizionomii,
iniţial este obiectivă, apoi devine din ce m ce mai subiectivâ.

1013
 în protezarea restauratorie, pericolul schematizârii rezidă mai ales în faptul câ se realizează
arcade convenţionale bazate pe percepţii vizuale. Aşa s-au realizat aşa numiţii dinţi de „actori de
cinema". Aceştia se caracterizează prin forme echilibrate şi culori deschise. Astfel de dinţi dau impresia
de prestigiu, tinereţe şi prosperitate, dar nu au nimic comun cu dinţii naturali.
în crearea armoniei de ansamblu intervin multiplii factori de integrare.

19.3.1. BUZELE ŞI VIZIBILITATEA DINŢILOR

în literatura de specialitate, factorul dento-facial este cunoscut şi sub numele de factor

LARS: Lips length - înălţimea buzelor Age - vârstâ Rase-rasă Sex - sex
Buzele pacienţilor prezintă multiple variaţii. S-a descris chiar o „anatomie a zâmbetului",
configuraţia individuală a buzelor având o deosebită valoare estetică. Descrierea conformaţiei
buzelor se face în plan vertical şi orizontal.
In plan vertical se poate face distincţie între buze pline şi subţiri. Buza superioară poate fi
lungă sau scurtă.
în plan orizontal se pot diferenţia buze largi şi înguste.
Tabelul 19.1.
Modificări ale gradului de vizibilitate a dinţilor în funcţie de vârstă (după Vig,1978)
Vârşta (în ani) Gradul de vizibilitate al incisivilor Gradul de vizibilitate al incisivilor
maxilari (în mm) mandibulari(în mm)
Pânâ la 29 3,37 0,51
30-39 1,58 0,80
40^9 0,95 1,96
50-59 0,46 2,44
60 + -0,04 2,95

Buzele definesc spaţiul care este separat prin aranjamentul dinţilor. Din această cauză
buzele impun stomatologului o grijă estetică deosebită. Prin diminuarea sau accentuarea
componentelor vizibile ale dinţilor se poate obţine sau destrăma armonia cu celelalte
componente ale regiunii orale.
Când gura este uşor deschisă, la unii oameni se văd doar dinţii mandibulari. La alţi
indivizi există o combinare a vizibilitaţii dinţilor de pe ambele arcade. Diferenţele pot fi legate
de vârstă şi sex. Variaţiile individuale sunt însă destul de mari. La bărbaţi se văd în medie 1,91
mm din marginile incisivilor superiori, la femei însa aproape dublu (3,4mm). La bărbaţi se văd
însă mai mult din marginile incisivilor inferiori (l,23mm) decât la femei.
La persoanele care au buza superioarâ scurtă , vizibilitatea incisivilor maxilari este mai
marcatâ decât la persoanele cu buza mai lungâ. Corelaţia este logicâ, totuşi o vizibilitate de 1-
2mm este independentă de lungimea buzei.
Vizibilitatea dinţilor variază constant m cursul vorbirii şi surâsului datorită dinamicii
buzelor. Râsul debutează cu un zâmbet. Colţul gurii se mişcă m afară în timp ce buzele rămân

1014
apropiate. Persoanele cu buze superioare scurte îşi vizualizează dinţii doar parţial.

Lungimea buzei superiore (în mm) Gradul de vizibilitate (medie) al Gradul de vizibilitate(medie) al
incisivilor maxilari (în mm) incisivilor mandibulari (în mm)
10-15 3,92 0,69
16-20 3,44 0,77
21-25 2,18 0,98
26-30 0,93 1,95
31-35 0,25 2,25

Zâmbetul se transformă m râs când buzele se deschid. Comisurile bucale se deschid uşor în sus şi
astfel vizibilitatea dinţilor nu mai este împiedicată. Buzele primesc o nouă configuraţie, realizând un
spaţiu de separare a dinţilor , aşa numitele linii ale râsului. într-o dentaţie cu aspect armonios, buza de
jos urmează curba incizală a incisivilor superiori, atingând uşor cuspizii caninilor superiori
în cursul râsului, armonia facialâ poate fi perturbată pe multiple căi:
• linia asimetrică a râsului, datorită acoperirii inegale a dinţilor, ceea ce conferă un aspect
neplâcut râsului sau surâsului;
• linia râsului este mai înaltă conferind o prea mare importanţă treimii gingivale a dinţilor.
• linia surâsului este foarte înaltă dezvelind gingia şi o parte a mucoasei fixe. Neregularitâţi la
acest nivel, în conturul gingival, devin foarte evidente. Nivelul de descoperire al gingiilor în dinamicâ
este acceptat la o dimensiune de 3 mm. Linia estetică gingivală uneşte coletul incisivului central cu
coletul caninului. Faţă de această linie, poziţia coletului incisivului lateral genereazâ patru clase GAL
(Gingival Aesthetic Line)

19.3.2. SPATIUL NEGATIV

 Când surâsul se transformă m râs, gura se deschide şi se formează un spaţiu întunecaţ între dinţii
maxilari şi mandibulari. Acest spaţiu a fost denumit „spaţiu negativ". El se observă de obicei şi m cursul
conversaţiei (fig.19.1.). Dinţii maxilari , din cauza culorii deschise crează efect de siluetâ m raport cu
spaţiul negativ închis, realizând un contrast mare. Deaceea, dispunerii acestui spaţiu trebuie să i se
asigure aceeaşi importanţă ca şi dinţilor, deoarece efectul optic este tot atât de important ca şi al
structurilor care îl limitează.
Ochiul este foarte sensibil la conturul formei obiectelor. Aşa se explicâ uşurinţa de identificare a
siluetei feţelor, vapoarelor, avioanelor.

Fig. 19.1. Spaţiul negativ

1015
Fiecare dinte are individualitatea sa proprie şi se caracterizează printr-un contur distinct
al formei şi gabaritului său. Ambrazurile incizale scot m evidenţâ caracteml particular al
contumlui şi poziţiei dintelui, mai mult decât alte trăsături. Explicaţia constă m faptul câ
margmea incizalâ este scoasă în evidenţă de fondul închis al cavităţii bucale. Caninii ocupâ o
poziţie proeminentâ în cadrul arcadei, deoarece marchează trecerea dintre regiunea frontalâ şi
cea laterală. Ei dau astfel formâ şi adâncime arcadei dentare.

19.3.3. PRINCIPIUL GRADATIEI

Privind arcada dentarâ din faţă, avem iluzia ca dinţii prezintă mărimi descrescânde înspre zonele
situate distal de linia medianâ. Este vorba de principiul gradaţiei care se bazează pe paralaxă (unghiul
dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitâţile unei baze de observare). Când privim
douâ stmcturi la fel de largi, dar dispuse la distanţe diferite, stmcturile mai apropiate par să fie mai largi.
Dacă stmcturile sunt mai deschise, se observă o diminuare treptată a mărimii dinspre faţă spre
profunzim0. în plus, obrajii reduc iluminarea şi astfel efectul este amplificat printr-o scădere treptată a
strălucirii. Astfel iluzia optică a micşorării este mai mare. . :; ;
Privind arcada dentară dintr-un unghi frontal, sunt vizibile numai versantele exteme ale cuspizilor
mezio-vestibulari. Numai la nivelul primului premolar se observă versantul intern al cuspidului mezio-
vestibular, datâ fiind poziţia cuspidului caninului.
Distanţa de vizibilitate m profunzime depinde de linia surâsului. De cele mai multe ori se limiteză
la primul molar.
Factori de perturbare a gradaţiei
Armonia arcadelor dentare poate fi perturbată prin modificarea lungimii dinţilor laterali, devierea
axei dentare sau modificarea liniei surâsului.
A)Lungimea dinţilor . Un premolar prea scurt prejudiciază principiul gradaţiei. Traseul gingival
este prea putemic, prea evident dacă premolarul este prea scurt. (fig.19.2.)
 Malpoziţiile sunt alte cauze ale perturbârii principiului gradaţiei. Dacă un premolar este
vestibularizat, perturbarea armoniei este evidentâ (fig.19.3.)
Fig.19.2. Perturbarea annoniei Fig.l9.3.Perturbareaprincipi
în gradaţie din cauza traseului ului gradaţiei prin
marginii gingivale malpoziţii dentare
 1016

Dacâ întregul segment al arcadei dentare este palatinizat, dinţii parmai închişi'laculoare si de
aceea mai mici. Iluzia optică este de unghiuri bucale negre.
B) Deplasarea liniei surâsului spre cervical amplifică ponderea componentei gingivale;
Armonia nu este perturbată cât timp marginile gingivale ale dinţilor au aceeaşi înălţime. Dacă apare o
treaptă gingivală între canin şi premolari, armonia este perturbată prin destrămarea principiului gradaţiei.
Apare iluzia optică a unor raporturi lipsite de proporţionalitate (fig. 19.2.).
In general trebuie avut m vedere faptul câ în zona anterioarâ dinţii artificiali nu trebuie să
„umple^spaţiul edentat, ci trebuie astfel conformaţi încăt să se integreze m fizionomia pacientului. In
această ordine de idei trebuie subliniatâ şi importanţa pe care o are armonizarea curbei incizale a dinţilor
frontali superiori cu linia surâsului buzei inferioare.
In timpul zâmbetului buza de jos formează o curbă numită linia surâsului. în modelarea sau
montarea dinţilor superiori această curbă trebuie folosită ca un ghid. Când linia formată de marginile
incizale ale dinţilor frontali superiori urmează curba buzei inferioare m timpul surâsului, cele douâ curbe
vor fi m armonie creând un aspect plăcut (fig.19.4).
Când marginile incizale ale dinţilor frontali superiori formeazâ o linie care nu este în armonie,
sau este chiar opusă conturului buzei inferioare, m timpul surâsului se creazâ un contrast între cele două
linii. Contrastul creat, care este subliniat şi de spaţiul negativ, dă senzaţia de dezagreabil. Dizarmonia se
datorează de cele mai multe ori modificării mărimii şi proporţiilor dinţilor frontali m cursul restaurărilor
protetice. "h
Din punct de vedere estetic nu este nimic mai deprimant decât un zâmbet m care prin fanta
labială se văd doar dinţii laterali. în loc de dinţi, în zona mediană apare doar un spaţiu întunecat, grotesc.
Modificările legate de vârstâ influenţezâ anatomia zâmbetului. Odată cu înaintarea m vârstă,
buzele îşi pierd elasticitatea. La pacienţii mai m vârstă sunt mai puţin vizibili dinţii maxilari şi devin mai
vizibili cei mandibulari. i

19.3.4. PRINCIPIILE FORMEI

 Perceptia
Percepţia vizualâ este răspunsul ochiului la experienţe trecute. Lumina, mişcarea, conturul, forma
suprafeţei şi textura, culoarea, toate la un loc sunt părţi cu ajutorul cărora creieml asociază o experienţă
trecută cu noi stimuli. Analizatoml vizual uman nu este suficient de sensibil să deceleze variaţiile
cromatice minime de culoare ce se întâlnesc la dinţii naturali.
Percepţiile asupra culorii, mărimii, formei, vârstei şi sexului se bazează pe unele influenţe
naturale care sunt indigene unui fundal cultural al individului. Influenţele perceptuale sunt de douâ tipuri:
cultumle şi artistice.

Fig. 19.4. Linia surâsului. Armonizarea marginilor incizale a dinţilor frontali superiori cu buza inferioarâ

1017
Influente culturale
Influenţele culturale apar în mod firesc prin observarea mediului înconjurător. Observâm (şi
credem) câ dinţii mai închişi la culoare , cu uzură accentuată, coloraţi, alungiţi, aparţin unei persoane mai
în vârstă, deoarece ştim câ o dată cu înaintarea în vârstă dinţii se închid la culoare, se uzează şi se
pigmenteazâ în şanţuri şi în zona de colet. Observăm (şi credem ) că formele rotunjite, cu contumri
netede sunt feminine, în timp ce formele mai aspre, mai colţuroase sunt masculine.
Calităţile definite cultural ca fiind masculine pot îmbunâtâţi aspectul unei femei. De obicei însă
nuanţele masculine arată cel mai bine la o femeie-foarte atractivă şi nu la una care are oricum şi alte
trasâturi masculine.
Dinţii front.ali pătraţi, cu unghiuri exprimate, pot fi reuşiţi la o femeie „mai femimnă" şi nu la o
femeie cu trăsături masculinizate. Ar accentua lipsa ei de feminitate. In cultura noastrâ contrastul evocâ o
anumitâ alură plăcută. în absenţa contrastului, această alură dispare.
Influente artistice
Obiectele nu pot fî distinse fără lumină. Iluminate, obiectele fundamentale prezintă
două dimensiuni: înălţime şi lăţime.
Lumina naturalâ este multidirecţională, relevând textură, creând umbre, ceea ce adaugă
profunzimea, ca a treia dimensiune a realului.
A,
In perceperea formelor, influenţele artistice sunt inerente m subconştientul nostm. Cea mai
importantă dintre acestea este percepţia că lumina apropie şi întunericul îndepârtează. Acesta este
principiul iluminârii, care crează iluzia unei a treia dimensiuni (profunzimea), deşi pagina tipărita are
doar două dimensiuni: lungime şi lăţime (fig. 19.5.). Prmcipiul se aplică în egalâ măsurâ la înbrăcăminte,
machiaj sau dinţi. Scopul machiajului este de a oferi contur feţei. (fig.19. 6.). în arta ceramicii folosim
şi noi machiajul

Fig. 19.5. Interpretarea plierii Fig. 19.6.Principiul iluminârii.

hârtiei (înâuntru sau înafarâ) Lumina apropie şi întunericul
este subliniată de umbre îndepartează. Iluzia conturului este
produsă de catre machiajul aplicat pe
faţâ precum umbrele pe schiţâ
 1018

A doua influenţă artistică, care are o importanţă

mare în stomatologie este folosirea liniilor orizontale şi
verticale. 0 linie orizontală va face un obiect sa pară
mai lat în timp ce o linie verticalâ va face un obiect sa
parâ mai înalt.
Fig, 19.7. Deşi ambii dinţi au mârimi egale, liniile trasate
sugerează că primul dinte este mai lung şi al doilea mai lat.
 19.3.5. ILUZIA

Iluzia este arta schimbării percepţiei astfel încât un obiect sâ pară diferit decât este în realitate
(fig. 19.8. şi 19.9.).
Crearea de iluzii este una din cele mai importante obiective ale stomatologiei estetice.
Abilitatea de a face ca un dinte sâ arate mai lat sau mai îngust, mai mic sau mai înalt, este de un deosebit
ajutor când trebuie rezolvate anumite probleme dificile estetice.
Efectele estetice ale restaurărilor sunt controlate de factori ca formă, mârime, aliniere,
contururi, textura suprafeţei şi culoarea dintelui original.
Fig. 19.8, Iluzia de diferenţâ de lâţime dată Fig. 19.9. Iluzia de dit'erenţă de mârime data de
de diferenţa de lungime diferenţa de luminozitate
 Inţelegerea principiilor de bazâ ale percepţiei trebuie să preceadă folosirea acestora pentru a
controla iluzia. Multe din principiile de bază ale iluziei, cum ar fî forma , lumina, linia, pot fi aplicate m
stomatologie. în prezenţa unei lumini excesive sau m absenţa luminii, formele nu pot fi distinse deoarece
sunt necesare umbrele pentru a sublinia conturul sau curbura suprafeţei şi profunzimea.
Lumina are capacitatea de a modifîca aspectul unei suprafeţe prin relaţia ei cu forma. Această
capacitate se bazează pe percepţia observatorului, care este învăţată. De exemplu învăţăm câ lumina
soarelui vine de sus; de aceea când privim o figură geometrică desenată, cu altă sursâ de lumină, se crează
o iluzie. Exemplul clasic este reprezentat de trei cuburi care apar cinci când imaginea este răstumată (fig.
19.10.). Atare manipulare a luminii şi percepţiei este

1019

folosită m stomatologia estetică pentru crearea dentaţiei ideale: prin colorare pentru a simula umbra,
creând umbre potrivite prin dispunerea dinţilor şi prin conturarea sau modificarea contumlui dintelui.
Folosirea principiilor percepţiei în controlul iluziei

A) Principiul iluminării Influenţa artistică de bază prezentată în principiul iluminării poate fi manipulată
pentru a schimba mărimea şi forma dintelui prin iluzie. Aceastâ influenţă reprezintă cheia pentru Legea
Feţei. Leşea Fetei
Legea feţei este cel mai important concept utilizat în conformarea restaurărilor protetice.
Intelegerea lui şi interacţiunea cu conceptul de lumină şi întuneric îi va permite stomatologului să
conformeze corect toate restaurările estetice.
Faţa dintelui este acea zonă a suprafeţei vestibulare a dinţilor frontali şi laterali, care este
delimitată de muchiile (rotunjite) de tranzitie, aşa cum se văd ele dinspre fata vestibulară (fig. 19.11.).

Fig. 19.10. Similar iluziilor create prin

dispunerea cuburilor,percepţia şi manipularea
luminii este folositâîn stomatologia estetică
prin colorarea, conformarea şi conturarea
restaurărilor

Aceste linii de tranziţie marchează trecerea de la suprafaţa vestibulară la suprafeţele mezială

cervicală distală şi incizală Suprafaţa dintelui se înclmă m direcţie orală spre suprafeţele proximale mezial
şi distal şi spre suprafaţa de colet a rădăcinii , pomind de la aceste linii de tranziţie. In porţiunea incizală
delimitarea se face adesea de către marginea incizală sau vârful cuspidului. Umbrele de evidenţiere ale
suprafeţei vestibulare ale dintelui încep la liniile de tranziţie. Aceste umbre demarchează limitele feţei.
Faţa aparentâ este acea porţiune a unei suprafeţe care este vizibilâ dintr-o singură privire. Perimetrul
feţei aparente este dictat de poziţia observatorului m raport cu dintele. De exemplu, privind din faţă sunt
vizibile toate feţele incisivilor şi deobicei doar jumătatea mezială a caninilor maxilari. (fîg.19.12.).
Fig. 19.11. Faţa dintelui este
delimitatâ de linii de tranziţie Fig. 19.12. Privind din faţă este
spre mezial, distal,cervical şi vizibilâ doar jumâtatea mezialâ a
incizal. caninului.
 Conform legii feţei pentm ca dinţi diferiţi (dizarmonici) să pară asemănători, feţele aparente
trebuie să fie egale. Zonele din afara lor pot fi diferite, deoarece vor fi în umbră fiind retrase m raport cu
faţa care va reflecta lumina şi va proemina.

1020

în restaurările protetice ceramice cu ajutorul pigmenţilor pot fi create numeroase iluzii pomind de
la principiul estetic al iluminării. De fîecare dată se va manipula doar „faţa aparentă" şi n u faţa reala.
B) Principiul liniei
Relatiile dintre linii joacă un rol important în crearea iluziilor. Linia verticală din Fig. 19.13. pare
mai lungă decât linia orizontală, deşi sunt egale. Explicaţia rezidă în faptul că mişcările orizontale ale
ochilor se execută cu mai multă uşurinţă ca cele verticale. Se pierde mai mult timp cu percepţia vizuală a
liniei verticale, iar creeml interpretează câ unui timp prelungit îi corespunde o linie mai lungă.
Fig. 19.14. ilustrează efectul convergenţei sau divergenţei liniilor. In dreapta atenţia este
îndreptată m afară, înăuntru şi la stânga. Percepţia este alterată, deşi ambele linii au aceeaşi lungime.

Fig.19.13. Principiul liniei: linia verticalâ Fig.19.14. Deşi ambele linii au aceeaşi lungime,
pare inai lungă decât cea orizontală ' percepţia este alteratâ datoritâ divergenţei şi
. convergenjei liniilor
Liniile orizontale sub formâ de pigmentări cervicale, texturare, Imii albe hipoplazice sau
margini incizale lungi şi drepte crează iluzii de lăţime. Lărgirea feţei are acelaşi efect. Liniile
verticale sub forma unor şanţuri de creştere accentuate, linii hipoplazice şi texturare verticalâ
accentueazâ înălţimea.Aceeaşi iluzie se poate obţine prin modificarea marginilor şi ambrazurilor
incizale.
Principiul liniei se aplică atât m vestimentaţie, cât şi în machiaj. Dungile verticale ale
unei rochii crează senzaţia de zvelt. în schimb liniile orizontale accentuează lăţimea şi trebuie
evitate la persoanele supraponderale şi scunde.
Pentru a „alungi" şi „subţia" nasul prin machiaj , se aplică o dungă deschisâ verticală pe
faţa dorsală a nasului, şi apoi pe feţele laterale altele mai închise , pentru ca aceste zone să se
 estompeze.

C) Conformarea si conturarea
Cea mai frecventâ iluzie este crearea" diferitetor contumri. Ochiul este sensibil îa
contumrile formei care se proiectează pe fundalul spaţiului întunecat al cavitâţii bucale. 0
uşoarâ. modificare a unei margini incizale poate crea iluzii dorite.
Principiile de bază ale iluziilor care se referă la formă şi contururi sunt:
1. Liniile verticale accentuează înălţimea şi diminuează lăţimea.
2. Liniile orizontale accentuează lăţimea şi diminuează înălţimea.
3. Umbrele adaugă profunzime.
4. Unghiurile influenţează perceperea liniilor care se interesectează.

1021

5. Liniile şi suprafeţele curbe sunt mai plăcute, ele sunt percepute ca fiind mai feminine decât
unghiurile ascuţite.
6. Relaţiile dintre obiective ajută la determinarea aspectului.
Restaurările provizorii pot să ofere ocazie şi substrat pentru prefigurarea iluziilor ce vor fi
încorporate în restaurarea finală. Astfel RPP acţionează ca o machetă de lucru pentm crearea iluziilor
estetice. La nevoie se va completa prepararea dinţilor, conturarea gingiei, etc.
. Deşi ochiul este mai sensibil la forma contumrilor decât la forma suprafeţei, aceasta din urmă
intervine m reflectarea luminii.

Aranjarea dinţilor
A doua dintre tehnicile cele mai frecvent folosite pentru a creea iluzii se referă la dispunerea
dinţilor. Modificarea înclinârii axiale a suprafeţelor vestibular/oral şi mezial/distal pot schimba hotărâtor
aspectul. Modelarea m planuri diferite, suprapuneri, etc.
Lombardi recomandă, mai ales pentru începători,un ghid al dispunerii dinţilor m arcadă care se
referă la modificările incizale (fig. 19.15.).

Fig. 19.15. Ghidul lui Lombardi pentru aranjarea dinţilor. Rolul marginii incizale în sugerarea caracteristicilor
legate de personalitate, sex şi vârstă

Ghidul Unu se referă la incisivul central, care exprimâ vârsta; Doi la incisivul lateral care
exprimâ caracteristicele sexului; Trei se referă la canin, care denotă vigoarea. Acest ghid sugerează cum
să se folosească spaţiul „negativ" sau închis din dosul dinţilor. Modificarea marginilor incizale, care sunt
apoi „proiectate" pe fundalul spaţiului negativ intraoral ajută la creerea unei variaţh aproape nelimitate de
iluzii.
Restaurârile provizorii sunt primele care oferă pacientului astfel de iluzii. Pacientului i se acordă
timp suficient să se obişnuiască cu noua protezare şi să poată exprima observaţiile. In caz contrar poate
reacţiona nefavorabil când restaurarea este fmalizată. Cele spuse sunt deosebit de importante când din
lipsâ de spaţiu se recurge la artificii m dispunerea dinţilor. Şi pentru medic 'este dificil ca la prima vedere
sâ se poată decide care aranjament este mai favorabil pentru fizionomia pacientului.
Deşi nu existâ cercetări convingâtoare care să coreleze tipul facial cu tipul de dinţi există totuşi
unele principii care pot să ajute m alegere. Acestea se referă la înţelegerea personalităţii pacientului,
vârsta şi dorinţele estetice. Doar prin tatonări şi erori se poate obţine delicatul echilibm care crează
armonie. Toate acestea necesită timp şi disponibilitate din partea medicului

1022

care tatonează şi retatonează în faza de restaurare interimară, temporară. Este o greşeală sâ se

aştepte faza de adaptare a protezei fînale.
D) Colorarea
în trecut n-a existat material dentar care să aibe proprietatea smalţului de a absorbi sau
reflecta lumina, în toate condiţiile. '
Dezvoltarea unei noi generaţii de materiale ceramice permite mimarea dinţilor naturali.
Colorarea reprezintâ oportunitatea finală pentru îmbunătăţirea sau corectarea aspectului.
Combinarea dintre conturare şi colorare perfectează iluziile.
Pentru crearea şi îmbunătăţirea iluziilor există două aspecte fundamentale ale culorii.
Primul, prin creşterea valorii culorii (crescând nuanţa albicioasă) zona pe care se aplică pare mai
apropiată. Al doilea, diminuând valoarea culorii (crescând gri-ul, cenuşiul), zona pe care se
aplicâ pare mai puţin proeminentâ, mai depârtată.
E) Vârsta
Influenţa culturală a vârstei este o problemă sensibilă pentm pacienţii care doresc un
tratament estetic şi trebuie luată m considerare. Dinţii vârstnici sunt:
 mai netezi;
 amai închişi la culoare (adică nu sunt aşa de strălucitori, valoarea este mai
scăzută);
 cu un grad mai mare de saturare (croma este mai mare);
 cu marginea incizală mai redusa (în zâmbet gradul de vizibilitate e mai redus);
 mai lungi spre gingival (deşi incizal pot fi mai scurţi);
 marginile incizale sunt mai uzate şi uniforme, ambrazurile incizale mici;
 ambrazurile gingivale mai largi, deschise;
 mai caracterizaţi.
Dinţii tineri
 sunt mai texturaţi; i-a sunt mai deschişi (adică strălucitori, valoarea este mai
mare);
 au un grad mai redus de saturare (croma este mai mică);
 au marginea gingivală la joncţiunea smalţ-cement;
 au margini incizale, ceea ce face ca lateralii să pară mai scurţi decât incisivii şi
caninii;
 au ambrazuri incizale semnificative;
  au ambrazuri gingivale mici;
 au caracterizări puţine, adesea cu linii sau pete hipoplazice albe.
Din punct de vedere clinic ultima raţiune estetică este de a face ca protezele artificiale sa
pară cât mai naturale.
Dinţii naturali fmmoşi sau substituenţii artificiali trebuie să fie în armonie cu
personalitatea, vârsta şi sexul pacientului.
F) Sexul
Lombardi (8 ) a formulat o teorie cu privire la estetica dinţilor frontali. El a propus ca
vârsta, sexul şi personalitatea unei persoane să fie reflectată în aspectul dinţilor. In realitate
conceptul dimorfismului sexual este greu de dovedit sau de negat. Ca o altemativă, acest concept
ar trebui luat în considerare prin prisma influenţei culturale.

1023

Feminin
Dinţii feminini sunt mai rotunjiţi atât la nivelul marginilor incizale cât şi la limita de
tranziţie. Ca urmare, ambrazurile incizale sunt mai pronunţate. Marginile incizale sunt mai
translucide şi se pot crea striaţii hipoplazice albe pentru a oferi iluzia de delicateţe.
Transluciditatea la marginile incizale apare ca o linie gri în optimea incizală a suprafeţei
vestibulare, fiind paralelă cu marginea incizalâ unde se poate crea un contur hipoplazic alb.
Masculin
Dinţii bărbaţilor au unghiuri mai exprimate. La vârstnici croma este mai intensă şi
culoarea coroanei se extinde şi la marginile incizale. Ambrazurile incizale sunt mai pătrate şi nu
atât de pronunţate ca la dinţii feminini. Caracterizarea este adesea mai putemică, mai accentuată,
incorporând fisuri închise.
Influenţele culturale şi artistice sunt în centrul înţelegerii esteticii dentare. Ele trebuie să
fie înţelese îndeaproape astfel ca stomatologul, ca artist, să poată folosi influenţele pentru a crea
iluzii care să satisfacă cerinţele estetice ale pacientului. Numai atunci poate stomatologLil,
priceput din punct de vedere tehnic, să se ridice la nivelul unui artist, asigurând un nivel crescut
al asistenţei de specialitate.
Integrarea dinţilor şi armonizarea lor cu trâsăturile feţei şi personalitatea individului este
mai mult o artă decât o ştiinţă. Puţinele reguli formulate nu pot fi aplicate nediferenţiat la toate
cazurile.

19.4. ZÂMBETUL ŞI ESTETICA FACIALĂ

Estetica nu se referă doar la culoarea şi forma dinţilor, la mediul gingival. Estetica analizează şi
raporturile dintre cavitatea bucală, expresiile surâsului şi ale feţei.
Râsul şi zâmbetul sunt proprii omului. în cadrul esteticii faciale ocupă un loc central pentru
definirea individului ca fiinţă socială. Un surâs plăcut este expresia bucuriei. Alte surâsuri pot fi jenante ,
antrenante, vesele sau biruitoare, arogante sau pline de ură. Surâsul este un gest uman unic, care se
deosebeşte de grimasa primatelor. Oamenii sunt interesaţi de zâmbetul lor ce exprimă bucurie şi de
efectul lui asupra altor persoane.
Zâmbetul, când este plăcut şi atractiv, îmbogăţeşte nu numai individul care zâmbeşte, dar
şi pe cei care privesc.
in mod normal, surâsul trebuie să fie agreabil , încadrându-se într-o armonie dintre rapoartele
buzelor cu faţa şi a buzelor cu dmţii. Surâsul depăşeşte cadml labial, nu interesează doar gura, ci întreaga
faţă, de la râdăcina părului până la exţremitatea iîiferioarâ a mentonului, care reprezintă suprafaţa de
expresie.
• „Surâsul dento-labial" este un concert şi dacă unul din executanţi se înscrie într-o disonanţâ ,
avem datoria să intervenim pentru a restabili armonia, deoarece elementele surâsului dento-labial nu pot
compune un surâs frumos, decât într-un perfect acord şi, doar atunci se poate institui cea mai prestigioasă
fericire a feţei umane: „miracoluî surâsului" (Abucaya).
Responsabilitatea stomatologului pentru a păstra, crea sau asigura un zâmbet plăcut, fâră

1024

a afecta funcţiile, are o deosebită importanţă pentru pacient. Cheia succesului terapeutic este
asigurarea unei armonii între componentele regiunii bucale, faciale şi ale cavităţii orale.
Unitatea şi varietatea
Unitatea
Artiştii sunt preocupaţi ca a lor creaţie să aibe o singură temă sau subiect care sâ
acţioneze ca o forţă unificatoare. în prezenţa ei detaliile adiţionale servesc la îmbogâţirea
rezultatului. Un subiect fmmos este acela m care cele multe, deşi se percep ca fîind multe, devin
unul. Cu alte cuvinte, deşi sunt prezente mai multe obiecte (dinţii), ele crează o singură temâ^
(zâmbetul).
Din fericire stomatologul nu are probleme cu unitatea. Buzele şi ţesuturile moi care
mărginesc un zâmbet au mişcări distincte şi diferenţe în culoare şi textură. Astfel zâmbetul ca
entitate este unificat. Problema dentară a unităţii apare când restaurările artificiale sunt atât de
diferite de dinţii adiacenţi, încât ele apar separat cu o consecutivâ pierdere a unitâţii zâmbetului.
Restaurarea proteticâ trebuie să nu se observe şi totuşi să fie complementară dinţilor restanţi în
aşa fel încât unitatea să fie rezultatul obţinut.
Varietatea
Deşi trebuie să fie unitate, dinţii trebuie să aibe suficientă individualitate pentru a putea
apărea ca entitâţi distincte. Fiecare dinte trebuie să aibe sufîcientă variaţie, să apară natural
şi să se evite artificialul asociat cu un şir de dinţi identici.
Varietatea intervine pe două căi. Suntem obişnuiţi sâ ne aşteptâm la variaţii anatomice în
dentaţie: incisivii centrali sunt mai laţi decât cei laterali; dinţii maxilari sunt mai proeminenţi ca
cei mandibulari. în plus ne aşteptăm şi la un anumit grad de neregularităţi legate de formarea
dinţilor. Dinţii inferiori pot fi uşor suprapuşi sau rotaţi, unii pot fi mai proeminenţi ca alţii, în
funcţie de profilul facial.
In general figurile geometrice, liniile sau cercurile, se întâlnesc mai rar m natură fâră
variaţii. Liniile curbe care îşi schimbâ constant raza produc un efect natural.
Zâmbetul
Zâmbetul adevârat este un gest complex. Privit din faţă, zâmbetul debutează cu
extinderea laterală a comisurii buzelor. Buzele pot să râmână m contact, cu excepţia persoanelor
care au buza superioară scurtă.
Pe măsură ce zâmbetul se prelungeşte şi se transformă în râs, buzele se separâ, iar
comisurile se încurbează în sus, dinţii devenind vizibili. La unele persoane sunt vizibili dinţii
maxilari, la alţii doar cei mandibulari. Pot să devinâ însă vizibili atât dinţii maxilari cât şi cei
mandibulari.
 Odată cu îndepărtarea comisurilor şi separarea buzelor pot fi vizibile jumătatea mezială a
primului molar maxilar şi premolarul secund mandibular. La cei mai mulţi oameni, ţesuturile
gingivale nu devin vizibile. Dar, la cei cu buza superioară scurtă, gingia devine vizibilă m cursul
surâsului . Vizibilitatea gingiei apare şi în caz de buze hipermobile şi procese alveolare masive,
în special în cazul unui zâmbet mai larg. Pe măsură ce zâmbetul se transformâ în râs, maxilarele
se depărtează între ele şi apare un spaţiu întunecat între cele douâ arcade, spaţiul negativ. Silueta
dinţilor apare pe fondul spaţiului negativ, închis.
Dinţii individuali,mtr-o arcadă integră nu apar prea evidenţi. în schimb, spaţiile edentate
şi diastemele sar în ochi, deoarece întremp spaţiul închis care de obicei este armonios. Silueta
armonioasâ a dinţilor poate fi modificată de vizibilitatea coroanelor artificiale metalice, proteze

1025

fixe, dinţi absenţi sau nealiniaţi. Aberaţiile în configuraţia spaţiului negativ produc un impact
vizual de surpriză.
Ochiul tinde să se focalizeze pe un obiect şi strămută alte informaţii vizuale la periferie
sau pe fundal. Relaţia dintre figură şi fundal este importantă în stomatologia estetică, deoarece
practicianul nu doreşte ca proteza lui să devină atât de evidentă încât figura, restul zâmbetului şi
ţesuturile moi să devină fundalul. Ideal, este ca întregul zâmbet sâ fie subiectul atenţiei, astfel
încât proteza sănu fie remarcată. Marginile coroanelor nu trebuie să se observe şi nu vor intra
niciodată în competiţie cu dinţii, ca subiect de percepţie.
Etajul inferior al feţei este un domeniu ce aparţine stomatologului. Una sau alta din
componente poate sâ nu fîe atractivă. Dar de maniera în care buzele, dinţii şi spaţiul întunecat
concură între ele la realizarea armoniei, depinde gradul de atractivitate al zonei orale.
Un dinte luat individual, poate fi rotit sau să fie mai scurt decât omologul de pe
hemiarcada opusâ. Discrepanţele minore oferă personalitate zâmbetului. Se suprimă astfel
artifîcialitatea şi monotonia perfecţiunii. Totuşi, întreruperile majore ale spaţiului întunecat , au
efect negativ asupra zâmbetului la adult. La majoritatea pacienţilor zâmbetul natural trebuie
pâstrat, fiind rezultatul unei deveniri personale.
De obicei, stomatologul trebuie să corecteze o componentă dizgraţioasă, dar pacientul şi
medicul trebuie să ajungă la un acord în ceea ce priveşte înbunătăţirea ce urmează a fi efectuată.
Fără un compromis între cele două părţi, restaurarea fînală nu este de obicei agreată.
Mârimea şi proporţia dinţilor
Dinţii care devin vizibili m cursul zâmbetului constituie o componentă vitală a anatomiei
surâsului. Dinţii artificiali trebuie să se contopească cu elementele unui zâmbet.
Stomatologul va avea în vedere vârsta pacientului, mişcarea buzelor, anatomia
dinţilor şi spaţiul întunecat.
Proporţia este o componentâ esenţialâ a fmmosului. Aceasta se aplică la perceperea unui
zâmbet. Dinţii trebuie să apară în proportie corespunzătoare unul faţă de celălalt. în cele mai
multe surâsuri incisivii centrali maxilari sunt cei mai evidenţi şi mai dominanţi. Ei oferă punctul
central al compoziţiei datorită localizării şi proeminârii m raport cu ceilalţi dinţi. Vizibilitatea
relativă a restului arcadei variază m funcţie de mărimea fiecărui dinte şi poziţia faţă de linia
mediană. De exemplu, într-un zâmbet sunt mai vizibili mulţi dinţi maxilari decât mandibulari; cu
cât sunt situaţi mai la distanţă,de linia mediană sunt mai puţin vizibili.
Dinţii pot fi mai mult sau mai puţin proeminenţi. Depinde de convexitatea suprafeţei lor
vestibulare şi de lumina pe care o reflectă. Contumrile vestibulare rotunjite asociate unei arcade
curbe sau convergente (triunghiulare), tind să împrăştie lumina reflectată de către zâmbet. Invers,
dacă dinţii sunt confecţionaţi cu suprafeţe vestibulare plane, creste marginale distale
proeminente şi o arcadă de formă turtită, aspectul final va fi un zâmbet frapant.
Silueta incizală
Curbura incizală a dinţilor frontali superiori este convexă, iar cea mandibulară este
concavâ. In caz de inversare a curbelor incizale, impresia este dezagreabilă.
Analiza râsului
Analiza râsului permite stomatologului să evite greşeala frecventă de a considera că
pacientul nu este preocupat de râsul său şi că va fi de acord cu orice tratament propus.
Experienţa a demonstrat câ m final pacientul este nemulţumit dacă medicul s-a bazat prea mult
pe cuvintele şi concepţiile lui. Sunt des întâlnite fraze asemănătoare cu:„..dacă este bună şi
rezistentă, aspectul îmi este indiferent...", sau „ dumneavostrâ sunteţi medicul, ştiţi mai
bine.

1026

De regulă nu este bine sâ ne bazăm pe memoria pacientului. El uită foarte repede cum arătau
arcadele sale dentare înainte de tratament şi se va concentra foarte uşor asupra unui punct, pe care îl
consideră incomplet sau nereuşit.
Surâsul se exprimă printr-o acţiune musculară concentrată în jurul buzelor m treimea inferioară a
feţei şi o strălucire a ochilor. Surâsul plăcut este una din formele noastre speciale de comunicare
neverbală, el exprimă bucuria. Mulţi cercetători au încercat să descopere secretul surâsului. Fmsh şi
Fisher şi-au îndreptat atenţia spre „linia surâsului".

Fig. 19.16. Linia surâsului: a coborâtâ, b medie, c înaltâ

Pentru a obţine rezultate estetice maxime cu ajutorul restaurărilor protetice se impune

conceperea unui plan de tratament, m care evaluarea zâmbetului are un rol deosebit.
Prin evaluarea atentă a structurilor faciale şi a zâmbetului se va aprecia poziţia liniei surâsului:
înaltă, medie, coborâtă. Pe baza rezultatului obţinut se apreciază dacă interfaţa dintre restaurare şi
gingie este corespunzătoare şi este m armonie cu restul arcadelor dentare. Linia înaltă a buzei reprezintă
cea mai mare provocare m orice fel de restaurare protetică. In cursul zâmbetului pacientul descoperâ
întreaga restaurare, gingiile şi ţesuturile moi subiacente liniei
surâsului (mucoasa fîxă).
Linia medie a buzei m cursul surâsului permite vizualizarea dinţilor în plenitudinea lor, a
papilelor interdentare şi o mică portiune din marginile gingiei libere. Este scenariul estetic ideal. Linia
buzei coborâte ascunde interfaţa dintre gingie şi restaurare. Poate compensa astfel unele discrepanţe ale
ţesuturilor moi sau din zona marginală.
Se pot formula şi criterii estetice ale zâmbetului, care să fie apoi înregistrate pe o fişă (fîg.
19.17.).
1. Poziţia buzei superioare.
 2. Curbura buzei superioare.
3. Paralelismul curbei incizale maxilare cu buza inferioarâ.
4. Relaţia dintre frontalii maxilari cu buza inferioară.
5. Numărul dinţilor care sunt vizibili în timpul surâsului.
Examinarea din profil se face tot m faza de elaborare a planului de tratament. Pacientul rm
trebuie sâ fie conştient, deoarece zâmbetul forţat nu este un zâmbet natural. Importanţa înregistărilor are o
valoare deosebită m crearea unui zâmbet atractiv.
Fotografiile din faţă şi profil sunt şi ele de un real folos. Cu rezerva că sunt lipsite de dmamism şi
nu reflectă relaţiile m continuă schimbare dintre buze, dinţi şi spaţiul întunecat.
Este o greşeală să se ia în considerare în mod critic, toate imperfecţiunile minore, şi mai ales sâ
se atragă atenţia pacientului asupra lor.
. Pacientul poate să nu dea atenţie unei zone hipocalcifîcate, unei asimetrii sau unei mici diasteme.
In schimb, discrepanţele menţionate de către pacient, oricât de mici ar fî , trebuie sâ

1027

stea în atenţia medicului. Eludarea lor nu este recomandabilă, de vreme ce pacientul se

concentrează asupra lor.
 Fig.19.17. Fişa anatomicâ a zâmbetului
La fîecare pacient nou, examenul clinic amânunţit este indispensabil. La fel de necesara este
aprecierea clinică a fiecămi pacient după criterii estetice.
Schema pentru analiza râsului
1. La un râs uşor, cu buzele întredeschise, sunt vizibile vârfurile frontalilor?
2. Incisivii centrali maxilari sunt ceva mai lungi decât dinţii vecini?
3. Sunt ei prea lungi?
4. Cei şase frontali maxilari au aceeaşi lungime?
5.Au toţi frontalii contact între ei?
6. Sunt frontalii drepţi şi aliniaţi pe aceeaşi linie?
7. Au toţi dinţii aceeaşi culoare?
8. Sunt dmtii mai colorati (alb sau maro)?
9. Sunt estetice obturaţiile de pe dinţii frontali, astfel încât sâ riu frapeze?
10. Este un frontal mai închis la culoare decât altul ?
11. Sunt cei şase frontali mandibulari drepţi?
12. Arată toţi dinţii la fel?
13. La un râs larg devin vizibili şi dinţii laterali?
14. Există eroziuni la nivelul coletelor dinţilor?
15.La un râs larg, buza se retrage atât de mult de pe coletul dinţilor încât să se vadă gingia?
16. Gingia are un aspect normal sau nu?

1028

Analiza râsului dă mformaţii, care sunt indispensabile pentru cunoaşterea şi înţelegerea

comportamentului pacientului, care nu trebuie omis niciodată. Pacienţii pot întreba lucrurile cele
mai imposibile sau să facă observaţii care relevâ dorinţe şi reprezentări profunde. Stomatologul nu
trebuie sâfîe atent la ceea ce spune pacientul, ci la ceea ce exprimâ acesta.
Practicianul se va concentra asupra viitorului restaurării; ce soluţie mai bună poate el să
obţină la cazul respectiv. Stomatologul trebuie să se obişnuiască cu realitatea că foarte mulţi
pacienţi nu au nici o imagine despre stomatologia estetică, şi lui îi revine sarcina de a clarifica toate
întrebările şi îndoielile pacienţilor. Medicul stomatolog nu are voie să impună pacientului propriile
sale reprezentări estetice. Cunoştinţele şi experienţa sa îi permit să judece ceea ce este posibil şi
realizabil, dar nu îi dau voie să se considerejudecătorul aspectelor estetice.
De un ajutor deosebit sunt tehnicile moderne de modelare prin computer. Ele permit
vizualizarea unor modificări ale situaţiilor existente : faţă, profil, aspect intraoral şi anticiparea
tratamentului tesuturilor moi şi dure. Se pot anticipa forma arcadei, înâlţimea feţei, relaţiile dintre
maxilare, forma dinţilor, poziţia buzelor, contururile feţei, poziţiile statice şi dinamice înregistrate
m timpul masticaţiei, deglutiţiei, vorbirii şi respiraţiei.
Pacientul trebuie să se obişnuiască cu gândul că procedurile stomatologiei estetice
durează uneori mai mult timp şi că, spre deosebire de cele de rutină, nu dau întotdeauna un
rezultat imediat. El trebuie informat asupra acestor deosebiri, legate de necesarul mai mare de
timp pentru verifîcări repetate, pentru modelarea şi colararea porţelanului, sau diversele pigmentări
şi caracterizări. Dar totodată trebuie să fie convins că rezultatul estetic merită consum mai mare de
timp. nnfr ^tr
Pacientului trebuie să i se prezinte şi limitele tratamentului estetic. Acest tratament poate
realiza multe, dar nu totul. Dacă sunt necesare compromisuri, ele trebuie explicate pacientului.
Tratamentul estetic presupune o comunicare personala între stomatolog şi pacient, care durează de-
a lungul întregului tratament.
Prin comunicare, înţelegere şi răbdare reciprocă, stomatologul va reuşi să transforme
un surâs nesigur într-un râs deschis.

19.5. PROPORŢIA DE AUR (DIVINĂ)

Pentm a întelege dimensiunile esteticii m practica stomatologică m general şi

arestaurărilor protetice m special, faţa şi cavitatea bucală trebuie integrate m cadml
atotcuprinzător al proporţiei de aur. Această modalitate de abordare poate fi considerată o
necesitate. Puţine dintre studiile care s-au referit la aspectul facial au investigat m manieră
ştiinţifică acele dimensiuni ale feţei şi ale dinţilor care pot conferi unei feţe un aspect
plâcut sau neplăcut. Ca revers al medaliei, atractivitatea facială are un impact important în
viaţa individului, fapt recunoscut de membrii diverselor profesiuni din ce m ce mai mult.
Proporţia de aur este o entitate pe care mintea o înregistrează la nivel
subconştient şi care asigură fmmuseţe, confort şi plăcere simţurilor.
Relaţia matematică este de 1,0 la 1, 618 şi se numeşte secţiunea de aur.

1029
Deoarece dinţii, maxilarele şi faţa sunt structuri geometrice , cu cât se integrează mai mult
în acestă proporţie, cu atât mai plăcute sunt senzatiile estetice pe care le generează. Adesea este
defmitâ ca proporţie divină, iar părţile care sunt în relatie se spune că sunt de aur una faţă de
cealaltă.
se 13 Relaţiile de aur nu reprezintă o noutate. Ele au însoţit istoria umanitătii pe parcursul ei. Multe
din aceste proporţii au fost folosite intuitiv de către clinicieni deoarece „ arătau bine". Odată cu
recunoaşterea principiului proporţiei divine , relaţiile pot fi folosite de către clinicieni ca o
fundamentare în practică. în acest fel estetica este strâmutată de la un nivel subliminal subiectiv la
un potenţial obiectiv la care poate fi analizat, comunicat printre clinicieni pe o baza deosebită.
Astfel prin folosirea numerelor lui Fibonacci şi a proporţiei divine se pot stabili relaţii obiective
care să fie incluse în stomatologia clinică.
Ca un concept fundamental, aceste valori, atât de des regăsite în natură, par sâ releve un
plan de baza al perfecţiunii. Părţile organizate în această proporţie par să prezinte maximum de
fmmuseţe şi eficienţă în funcţie. -
Cu cât clinicienii vor fi mai familiarizaţi cu aceste relaţii, cu atât mai fmmoase vor fi
rezultatele lor. Clinicianul trebuie să le folosească şi ca un ghid diagnostic şi restaurtiv.
Piramidele, Parthenonul şi multe alte construcţii şi obiecte de artă care încântau simţurile
au fost create folosind proporţia de 1,0 la 1,618, care în numere întregi poate fi exprimată 5 la 8.
Insuşi Pitagora a format o organizaţie pentru a studia semnificaţia acestei proporţh, cu şase
secole înainte de era noastră.
Baza fenomenului este „secţiunea de aur"; o linie dreaptă poate fi tăiată astfel încât
lungimea proporţionalâ a părţii mai scurte în comparaţie cu cea mai lungă este aceeaşi ca şi a părţii
mai lungi cu suma ambelor părţi. (fig. 19.18.).
 Fig.19.18. Secţiunea de aur şi progresia de aur (l,618,phi). Linia AB este secţionatâ la C. Lungimea lui AC
este 1,618 din lungimea lui CB. Lungimea lui AC este 0,618 din lungimea lui AB. CB este 0,382 din
lungimea lui AB. Proporţiile CB, AC, AB formeaza o nouâ progresie

Când unitatea mai micâ (CB) este considerată 1;0, cea mai mare (AC) este de 1,618
Pacienţii care înconjoară o mică regiune pretragiană prezintă frecvent o durere de natură
articulară. Dimpotrivă, dacă pacientul circumscrie o zonă mai largâ cranio-cervicală,
putem suspecta o sursă musculară a durerii.
Proporţia de aur nu simbolizează doar frumuseţea şi confortul la un nivel primitiv
dar este şi chei^ pentru multe morfologii normale. Ea constituie o lege naturală a creşterii
plantelor şi animalelor.
Aplicaţii clinice
Lăţimea totalâ a celor doi centrali inferiori este în raport de aur cu cea a
centralilor superiori. Pentm mâsurarea cu precizie a raporturilor se poate folosi compasul
proporţiei de aur.(fig.l9.19.).
1030
Incisivul central mandibular (cel mai mic dinte din arcadele dentare) poate fi folosit ca
etalon. Incisivul central maxilar are o proporţie de aur faţâ de incisivul inferior (phi sau 1.618).
Incisivii centrali maxilari sunt dinţii cei mai proeminenţi şi coroana lor este cea mai lată. în ordinea
dimensiunii urmeazâ caninul, incisivul lateral fiind cel mai
îngust. Datorită arcuirii arcadei dentare, dintr-o perspectivâ
frontalâ dinţii se îngustează pe măsurâ ce se îndepârtează de
linia mediană. Reducerea aparentâ m lâţime se face în limitele
proporţiei de aur. Aceastâ dispunere poate fi considerată un
ghid m conformarea dinţilor artificiali. Fiecare dinte va fi cu
aproximativ 40% mai ingust decât precedentul. (fîg.19.20.).
Aceastâ relaţie poate fi formulată şi prin prisma fetei
aparente a dintelui. Astfel, mărimea fiecărui dinte, privit prin
normă frontală este 60% din mârimea dintelui situat mezial de
el. Dacă lătimea avarentă a incisivului central este 1,618,
incisivul lateral va fi 1 şi caninul 0,618
Proporţia de 1,618 la 1 este o constantă care este
exprimatâ prin litera greceascâ (phi) in onoarea
sculptorului Phideas.
După adoptarea cifrelor arabe de lumea
occîdentală, relaţia divinâ a fost tradusă m termeni
matematici de către Fibius Bonaci. Relaţia numericâ este
cunoscutâ ca seriile Fibonacci, unde fiecare număr este suma
celor douâ numere precedente: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34 etc.

Fig.19.19.compasul proporţiei de aur

Nu este vorba de o simplă progresie aritmetică. Seria urmează o lege care poate fi aplicată în
stomatologia esteticâ. Progresia este percepută plâcut de simţuri. Numerele Fibonacci („numere
magice") exprimă o proporţie nemodificată de 1.61803 între un număr şi numărul precedent. De
exemplu 233/144=1,61805; 377/233=1,61802;
610/377=1,61803.

Formele de aur
Relaţiile de aur se regâsesc la persoanele cu surâsul cel mai plâcut, cu cea mai frumoasâ
sau arâtoasă faţâ şi la corpurile graţioase. Natura este rareori exactă, dar această relaţie, ca un
fenomen fundamental al dezvoltării, pare să fie o componentă a unui plan biologic major. Prezenţa
ei nu poate fi pusâ la îndoialâ. Uneori şi variaţiile pot fi atractive, dar faţa constituită din proporţiile
de aur niciodatâ nu plictiseşte observatorul (18).
Formele de aur se concretizeazâ în diverse forme geometrice: triunghi, dreptunghi,
pentagon. Dreptunghiurile care se gâsesc m proporţia de aur sunt foarte plăcute vederii (fig.
19.21.). Ele se regăsesc m proporţiile celor trei etaje ale feţei.

Pentru echilibrul feţei de o semnificaţie deosebitâ sunt proportiile verticale. Aceste

relaţii, implicate în restaurările noastre, au punct de plecare proporţia dintre buza
superioarâ şi buza inferioară.
La buzele considerate frumoase, înălţimea buzei superioare, mâsurată de la punctul cel
mai decliv al arcului lui Cupidon la stomion este mai micâ decât înălţimea buzei inferioare care
este în proporţie divinâ faţă de buza superioarâ (Fig. 19.22.).

1031

Fig. 19.21. Dreptunghiurile B si C sunt

Fig. 19.20. Privind din faţâ fiecare dinte în mai plâcute vederii fiind dreptunghiuri cu
parte (A), caninii urmează ca lăţime incisivii proporţia de aur
centrali. Totuşi privind dinspre linia medianâ
fiecare dinte este mai îngust decât dintele situat
mezial de el (B).
Fig. 19.22. Proporţia de aur verticalâ a Fig. 19.23. înâlţimea buzei şi filtrul sunt în
buzei superioare faţâ de cea inferioarâ proporţie de aur
 Altă relaţie verticală de aur se observă când înălţimea filtrului este considerată 1.0, aălţimea buzei
superioare şi inferioare, la un loc este 1,618 (fig.19.23.).
Distanţa dintre stomion şi narină este considerată ca
unitate, distanţa dintre stomion şi oenton masurată este 1,618
(fig. 19.24.).

Fig. 19.24. Compasul relevă o proporţie de aur între distanţa

dintre menton - stomion şi stomion- aripa nasului

1032
19.6. SISTEMUL KALCO PENTRU REPRODUCEREA
BUZELOR

în cursul modelării dinţilor artificiali ai unei proteze partiale fixe, tehnicianul dentar se confmntă
cu unele dificultăţi legate de absenţa unor repere anatomice.
Comunicarea dintre cabinet şi laboratorul de tehnicâ dentară, m vederea refacerii esteticii faciale,
se loveşte de unele dificultăţi. Pentru facilitarea acestei comunicări, firma Zhermack a conceput sistemul
Kalco pentru reproducerea buzelor. Metoda serveşte la transferarea unei mformaţii tridimensionale asupra
poziţiei buzelor pacientului. Informaţia se transferâ pe ocluzorul sau articulatorul în care sunt montate
modele de lucm.
Sistemul Kalco oferă următoarele materiale:
• a. furculiţa portamprentă, de dimensiuni variabile, prevăzute cu cursor (fig.l9.25.a)
• b. masca portamprentă, prevăzută cu un jgheab de ghidare pe cursorul furculiţei (fig.l9.25.a).
Aceste piese sunt confecţionate din răşini şi se pot steriliza.
• c. materialul de amprentare, care este un elastomer de sinteză Kalco-sil folosit pentru
conformarea unei măşti şi reproducerea buzelor şi un alginat, Kalco-algin (fîg.l9.25.b), folosit ca
portamprentă a părţilor moi. Pentru aplicarea alginatului în zona vestibulară se foloseşte o
seringă.
Tehnica de amprentare a buzelor cu ajutorul sistemului Kalco
După amprentarea arcadei ce urmează a fi restaurată şi amprenta antagoniştilor se toamă
modelele.Modelul de lucru şi cel al antagoniştilor se monteazâ m articulator. înregistrarea raporturilor
ocluzale se face prin tehnicile obişnuite. Pe furculiţa dm plastic se aplică pe ambele suprafeţe material
siliconic de amprentare Kalco-sil, se centrează şi se înregistreazâ raporturile celor două modele din gips
montate în articulator.(fig.l9.25.c).
Dupâ polimerizarea materialului de amprentare, se îndepărteazâ excesele, astfel încât să rămână
doar zonele de indentaţie (fig.l9.25.d). Această operaţie este necesară pentru a se putea face cu uşurinţă
transfeml în cavitatea bucalâ.
Urmeazâ faza clinicâ, în care furculiţa din plastic se poziţionează m cavitatea bucală. Pe baza
înregistrărilor m materilul siliconic se reproduce „in vivo" poziţia arcadelor de gips din articulator (fig.
19.25. e).
Faza următoare este adaptarea scheletului mâştii. Jgheabul cu care este prevăzută se mişcă pe
cursorul furculiţelor pâna la atingerea buzelor (fig.l9.25.f). Amprentarea buzelor se face cu ajutoml
alginatului Kalco-algin. în prima fază cu ajutorul seringii se introduce alginat m vestibulul bucal. în acest
fel se obţine pe lângâ amprentarea dinţilor şi îndepărtarea buzelor m poziţia dorită. Apoi se încarcă masca
portamprentă cu restul de alginat şi se aplică pe suprafaţa orală extemă (fig.l9.25.g). După întărirea
alginatului se îndepărtează ansamblul furculiţă-amprentă din silicon în masca cu amprenta din alginat
(fîg. 19.25.1i). Asamblarea se realizează la nivelul cursorului furculiţei. Pe suprafaţa intemă
(tegumentară) a amprentei din alginat se aplici material siliconic Kalco-sil, pentru amprentarea buzelor
(fig. 19.25.i).
Ansamblul astfel pregătit se aplică pe modelele de gips fixate în articulator (fig.l9.25.j). în final se
obţine o mascâ din silcon colorat. Buzele pot fi colorate m plus pentru a le sublinia contuml. Se apropie
astfel cât mai mult de conturul natural (fig.l9.25.k).

1033

Prin reproducerea conturului bucal şi a conturului buzelor, tehnicianul are reperele necesare
pentru individualizarea şi armonizarea restaurărilor protetice (fig.19.25.1, fig.l9.25.rn).
Prin mişcarea braţului mobil al articulatorului şi crearea unui fundal întunecat se poate reproduce
spaţiul negativ care se formează în condiiile naturale.în ultimâ instanţâ silueta dinţilor, ambrazurile
incizale, efectele optice se produc doar în prezenţa spaţiului negativ (fig.19. 25.m).
După părerea noastrâ este un aport suplimetar în realizarea esteticii, care nu a fost menţionat de
către creatorii Kalco-Sistem-ului. în fmal, proteza fixă se integreazâ în armonia facială a pacientului
(fig.l9.25-n). Efectul estetic a fost favorizat de prezenţa mâştii din Kalco-sil. în acelaşi timp pledeazâ
pentru necesitatea de a oferi tehnicianului dentar un cadru individual al pacientului, nu numai modelele de
gips. Pentru estetica facialâ, de cea mai mare importanţă este oferirea conturului buzelor amprentate m
zâmbet.
în încheiere trebuie reţinut câ nu există stomatologie fără esteticâ şi nici estetică umană fâră
stomatologie. Stomatologul mileniului doi trebuie sâ depâşească viziunea dentistică de fizionomie
dentară în cadrul arcadelor. El trebuie sa încadreze arcadele în estetica feţei şi figurii şi de ce nu m
estetica generalâ a individului.
în orice terapie de restaurare proteticâ fîxâ, efectul estetic este decisiv. Efectul terapiei de
restaurare nu poate atinge mereu un optim estetic pe care sâ-1 perceapâ toţi ca atare , deoarece el este, aşa
cum afirmam la început, determinat de influenţe culturale şi de către personalitate. Adeseori trebuie sâ ne
mulţumim cu un compromis între forme şi dimensiuni care tind spre un optimum estetic care are
anumite trepte de libertate a formelor, acceptate în cadrul fîzionomiilor normale din cadrul unei
anumite rase.

19.7. Bibliografie

1. Albino J.E., Tedesco L.A., Conny D.J. - Pătfent perceptions df dental -facial âsthetics: Shqred coric^rn
in prosthodontics. J. Prosthe. Dent. 9, 52-57, 1984.
2. Carlsson G.E., şi colab. - An international comparative multicenter study of ossessment of dental
appearance using computer-aided image manipulation, Int. Journ. Prosthodont 11, 246-254, 1998.
3. Dong J.K. şi colab. - The esthetics ofsmile: a review ofsome recnt studies. Int. Journ. Prosthodont. 11,
246-254,1999.
4. Frush J.P., Fisher R.D,- Introduction to dentogenic retorations, J Prosthet Dent, 5, 586; 1955
5. Frush J.P., Fisher R.D -How dentogenic restorations interpret the sexfactor., J Prosthet dent, 6; 160;
1956
6. Frush J.P., Fisher R.D -Ho\v dentogenic restorations interpret the personality factor., J Prosthet dent, 6;
441;
1956
7. Frush J.P„ Fisher R.D - The agefactor m dentogenics, J Prosthet dent, 7; 5; 1957
8. Goldstein R.E. - Esthetics in dentistry.vol. /., Lippincott, Philadelphia ,second ed., 1976
9. Goldstein R.E., Gaber D.A., Feinman R.A.- Porcelain laminate veneers,Chicago, Quintessence
Publishung 1 ^ Co.,Inc., 1988
10. Lang N.P.„ Guldener Beatrice E. Siegriist -• Kronen und Bruckenprothetik, Georg Thieme Verlag
Stuttgart -NewYorkl993.
11. Levin E.- Dental esthetics and the golden proportions. J Prosthet Dent, 40;244, 1978

1034
1035
1036
 12. Lombardi R., - The principles ofvisual perception andtheir clinical application to denture esthetics. J.
Prosthet Dent,29;358,1973
13. Lombardi R. - A methodfor the classification ofdental errors m dental esthetics,] Prosthet.Dent
32;501,1974
14. Matthews T.G. - The anatomy ofa smile. J Prosthet Dent, 39; 128,1978
15. Pincus C. - Cosmetics - the psychologic fourth dimension infull mouth rehabilitation. Dent Clin North
Am, 11;71,1967
16. Proffit E.G. - Contemporary orthodontics, Ed. 2, St. Louis, 1995, Mosby.
17. Ricketts R.M.- Is there a science to esthetics, Presentation to the American Academy of Esthetic
dentistry, 1980
18. Ricketts R.M., - The golden section. Proc.Fundation Orthod Res, 1980
19. Ricketts R.M. - Divine proportion infacial esthetics. Clin plast Surg; 994);401^22, 1982
20. Ricketts R.M. - The Golden Divider , J Clin Ortho, 15; 752, 1981
21. Ricketts R.M. -The biologic significance ofthe divine proportion and Fibonacci series, Am J Orthod ,
81; 351 -70,1982
22. Scharer P, Rinn L.A., Kopp F.R.- Esthetic guidelines for restorative dentistry, Quintessence books.
23. Seibert, J.S. & Cohen, D.W. - Periodontal considerations m preparation for fixed and removable
prosthodontics In: Full Mouth Reconstruction: Fixed removable Dental clinics ofNorth America (July) 31,529-555,
1987
24. Tijan, A.H., Miller, G.D. & The H.(7. Some Esthetic factors in a smile. Journal of Prosthetic Dentistry
51, 24-28, 1984

1037