FAYE MORGAN

Avocatul
public
Traducerea şi adaptarea în limba română de

LUCIAN IRIMIA

ALCRIS
Romance
 Capitolul 1

Linda Redfield adună grămada de dosare de pe masă şi le

aruncă dezgustată în servietă. Tocmai pierduse al patrulea caz
la rând în faţa aceluiaşi adversar. închise geanta şi privi pe
fereastra sălii de judecată, întrebându-se unde să ia prânzul,
preocupată de ultima înfrângere.
Linda era avocat de doi ani, de când absolvise Dreptul.
Clienţii ei erau săraci, cei dezavantajaţi, cei fără speranţă.
Depăşirea acestor dezavantaje era destul de grea şi fără să
lupte cu firma Blackfoot Enterprises şi cu reprezentantul ei,
Jefferson T. Langford.
Linda privi tristă cum îşi aranja părul roşcat şi îşi potrivea
cravata. Spuse ceva ajutorului său şi acesta râse. Punând un
stilou scump în buzunarul de la piept, Langford răsfoi un
carnet cu coperţi de piele neagră, apoi amândoi se îndreptară
spre ieşire, urmăriţi de Linda.
- îl studiezi pe prinţul moştenitor? se auzi vocea lui Maggie
în spatele ei şi Linda tresări.
6 FAYE MORGAN

- Duşmanul meu, răspunse Linda sec, întorcându-se spre

colega ei, care o privea cu un zâmbet cochet.
- Nu-mi spune cum s-a terminat. Lasă-mă să ghicesc, spuse
Maggie.
Linda îşi luă servieta.
- Sigur. Ai văzut sumarul. Ştii că nu aveam un caz solid. Aş
vrea să mă lupt o dată cu el, având un caz substanţial.
Maggie merse alături de ea spre lifturi.
- Nu cred că ar conta. Cum ai putea să lupţi cu eleganţa şi
graţia lui, cu doicile, cu şcoala particulară şi cu Dreptul la
Harvard?
Are maniere bune şi juraţilor le place. Scoase un plic.
Trebuie să înregistrez asta la Curtea Supremă până la prânz.
Ne întâlnim jos şi mergem să luăm prânzul într-un loc plăcut,
să te mai înveseleşti.
Linda dădu din cap afirmativ şi zâmbi, dând colţul pe
culoar. Majoritatea oamenilor din sala de judecată coborâseră
deja şi era singură. Tocmai când uşile se închideau, Jefferson
Langford se strecură în lift.
- Domnule Langford, spuse Linda, exasperată de apariţia
lui.
- Ai făcut treabă bună deşi ai încercat imposibilul azi,
domnişoară Redfield, spuse el blând. Complimentele mele.
Din partea altcuiva, Linda ar fi acceptat laudele cu politeţe.
Dar nu vroia să fie luată de sus şi răspunse:
- Dar am pierdut... ca de obicei.
El ridică din umeri.
AVOCATUL PUBLIC 7

- Nu putem câştiga mereu.

- Cu excepţia dumitale, domnule Langford, spuse ea.
Câştigi mereu.
El se încruntă puţin, încurcat.
- Şi eu am pierdut cazuri.
Linda scutură din cap când ajunseră la parter.
- Nu împotriva mea.
întârziară pe hol.
- N-ai avut un caz puternic, spuse Langford. Ai folosit
singurul argument posibil, evacuare constructivă, dar ştii că
Blackfoot menţine acele apartamente în stare bună. Ai nevoie
de un client care îşi plăteşte chiria şi nu dispare, plin de
datorii, la miezul nopţii.
El se sprijini de coloana de marmură de la baza scării largi.
- în plus, judecătorul Casey a auzit prea multe cazuri
proprietar-chiriaş cu avocaţii apărării fluturându-i statutul sub
nas şi ţipând evacuare constructivă. îşi desfăcu braţele
elocvent. M-ai putea învinge într-o luptă cinstită.
Deşi ştia că avea dreptate, tocmai argumentele lui o făcură
şi mai încăpăţânată.
- Nu, nu pot. N-am dotările necesare.
Ochii lui verzi îi cântăriră trupul şi se întoarseră la faţa ei.
- Nu pari să duci lipsă de dotări, spuse el blând.
Linda roşi până la rădăcina părului. Ar fi vrut să-i închidă
gura pentru remarca lui misogină, dar ştia că afirmaţia ei
imprudentă îi dăduse această ocazie.
- Vroiam să spun accentul stilat, hainele făcute pe
comandă... Zâmbi îndulcind înţepătura.
8 FAYE MORGAN

El zâmbi şi Linda îşi coborî privirea. Era atrasă de el, deşi

se împotrivea. La dracu', era atrăgător! se gândi ea.
- Doamnă, mă acuzi că sunt snob ca să impresionez
oamenii?
Linda ridică mâna ca şi cum n-ar fi vrut ceartă.
- Cam aşa stă treaba...
El încă zâmbea.
- E o afirmaţie remarcabilă venind de la dumneata. De
câte ori te-am văzut arătându-ţi picioarele adorabile sau
folosindu-ţi ochii albaştri ca să obţii avantaj într-o dispută?
Haide, toţi ne folosim uneltele cu care ne-a dotat natura.
- Dar pentru majoritatea dintre noi, natura n-a fost atât de
darnică. Nu-i plăcea abilitatea lui de a-i fura puncte, cum făcea
cu martorii la procese, şi remarca ei era astfel mai aspră decât
intenţionase.
Zâmbetul lui pieri când îşi dădu seama că nu reuşise să
trateze problema cu lejeritate. O privi fix.
- îmi pare rău că te-am jignit, domnişoară Redfield, spuse
el blând şi se îndepărtă.
Linda rămase înlemnită, simţindu-se puţin stânjenită. El
fusese politicos, chiar prietenos, şi ea se purtase fără maniere.
Simţea că iar o surclasase. Apoi o căută pe Maggie în mulţime.
O găsi pe o bancă şi se îndreptară împreună spre ieşire, făcând
cu mâna paznicului care examina conţinutul bagajelor la
punctul de control. El dădu din cap, le cunoştea şi nu le oprea
niciodată. Ieşiră prin uşile turnante în soarele strălucitor de
octombrie.
AVOCATUL PUBLIC 9

Era o toamnă timpurie în New England şi frunzele se

îngălbeneau, iar aerul era rece. Linda mergea lângă Maggie.
- Hai să mergem la Oak Room să ne dăm mari, spuse
Maggie. O să bem vin şi o să ne îmbătăm. Ce zici?
Linda aprecie eforturile lui Maggie şi merse cu ea pe State
Street până la Main. Când ajunseră la restaurant, acesta era
plin şi abia găsiră loc.
Când îşi ridică privirea din meniu, Linda îl văzu pe
Jefferson Langford vreo trei mese mai încolo, împreună cu o
blondă fermecătoare. El o salută şi ea îşi întoarse privirile la
meniu.
- Maiestatea sa te-a remarcat. Nimic nu-i scăpa lui Maggie.
- Trebuia să fac o plecăciune? întrebă Linda.
Maggie chicoti, apoi deveni serioasă.
- Ştii, nu suntem drepte. Am auzit de la cunoscători că nu
e doar un avocat de succes, dar şi un om simpatic.
Linda era sigură de prima afirmaţie, şi o bănuia pe a doua
din scurta conversaţie cu el.
- Cu cine e?
Maggie îşi dădu ochii peste cap.
- E Diana Augusta Northrup, domiciliată în Philadelphia,
Boston şi Bar Harbor. Ti-ai boteza fiica Diana Augusta?
Trebuie trei generaţii cu sânge albastru ca să ai curajul ăsta.
Maggie bău puţin suc. Se zvoneşte că sunt împreună.
Linda îi studie coafura, rochia de mătase de culoarea
piersicii.
- E manechinul lui din vitrină? Nici o tornadă nu i-ar clinti
un fir de păr.
Maggie râse.
10 FAYE MORGAN

- Se potrivesc, nu-i aşa?

Linda simţi un resentiment.
- Ca o pereche de cocher spanieli cu pedigriu.
îşi întâlniră privirile şi izbucniră în râs amândouă. Cu
coada ochiului, Linda observă că Langford întorcea
capul.
- Nu-i aşa că suntem groaznice? spuse Maggie. Cred că e
gelozie. Atâta frumuseţe şi privilegii într-un singur ambalaj.
Pare cam nedrept.
Chelnerul le luă comanda şi Linda îşi întoarse puţin
scaunul ca să nu mai vadă cuplul fermecător. Se săturase de
Jefferson Langford pentru ziua aceea.

***

Trecuse o săptămână, Linda fusese ocupată cu cazurile

ei, lucrând până seara târziu. îl uitase pe Langford, căci
nu-l mai întâlnise în sala de judecată, iar firma lui era în
celălalt capăt al State Street, lângă tribunal şi biblioteca de
drept. Biroul unde lucra ea era într-un fost magazin în
centru şi ea nu se învârtea în aceleaşi cercuri cu Rolf,
Langford şi Pinney...
Aşa că fu surprinsă atunci când un domn distins cu părul
alb, într-un costum de trei piese o opri în holul sălii de
Procese Domestice, unde se dusese să înregistreze actele de
divorţ pentru un client. Linda era mirată că o întrebă dacă are
o clipă liberă.
- Aş vrea să vă vorbesc despre un subiect care ne
interesează pe amândoi, doamnă Redfield, spuse el.
AVOCATUL PUBLIC 11

Linda era flatată că îi ştia numele. îl cunoştea: Gordon

Rolf, partener la firma tatălui lui Langford, preşedinte al
Baroului Districtual, patron al artelor, avocat pledant. Nu-şi
imagina care era subiectul de interes comun.
- Luăm loc? sugeră el, arătând spre o bancă liberă.
Linda îl urmă şi se aşeză, intrigată.
- Am auzit multe lucruri bune despre dumneata, doamnă
Redfield, de la fiul partenerului meu, Jeff Langford. Mi-a spus
că eşti un avocat bun.
Linda era prea şocată ca să răspundă.
După comportarea ei în timpul ultimei conversaţii cu
Langford, se aşteptase să şi-o şteargă din minte. Că o lăudase
către acest avocat celebru, nu-i venea să creadă.
Rolf continuă.
- Şi astfel, când a avut nevoie de cineva care să-l ajute la
cazul ăsta, te-a propus pe dumneata. Nu doar pentru acest
proces, vei avea o slujbă permanentă.
Lindei nu-i venea să creadă ce auzea. îi oferea o
slujbă?
Rolf înţelese greşit ezitarea ei.
- îmi dau seama că e cam neobişnuit să te abordez astfel,
doamnă Redfield. Vroiam să telefonez şi să stabilim un prânz
cu dumneata, tânărul Langford şi cu mine, dar când te-am
văzut, m-am gândit...
- O, nu, spuse Linda, e în regulă. Oare glumea? îi oferea
o şansă extraordinară şi nu avea să obiecteze despre modul
lui de a o aborda.
12 FAYE MORGAN

- Cât timp îţi trebuie să te gândeşti? întrebă el.

- Pot să vă anunţ în vreo două zile? întrebă Linda. Ar fi
acceptat pe loc, dar se gândi că acest avocat renumit ar fi
considerat acceptarea ei subită de prost gust.
- Bine, bine, spuse Rolf, mulţumit de rezultatul
interviului. Va trebui să anunţi la locul de muncă, dar
consider că te vom avea în curând printre noi dacă te
hotărăşti să lucrezi accepţi. Crezi că un preaviz de două
săptămâni e suficient?
Totul se petrecea atât de repede încât Linda ameţi. Acum o
oră credea că va fi avocat din oficiu pentru o perioadă
nedefinită, fără vreo speranţă de schimbare şi acum şeful
uneia dintre cele mai vechi şi prestigioase firme de avocatură
din oraş îi oferea o slujbă.
- Două săptămâni vor fi suficiente, sunt sigură, spuse ea,
fără să ştie dacă era aşa.
Dar ştia că nimic nu va putea s-o împiedice să capete
această slujbă. Avocaţii din oficiu nu câştigau bine. Va fi
înlocuită şi uitată imediat.
- Bine. îi voi spune lui Jeff că am vorbit cu tine, şi abia
aşteptăm răspunsul dumitale.
Linda rămase pe bancă şi-l privi pe Rolf îndepărtându-se pe
coridor, oprindu-se să discute cu alt avocat mai în vârstă.
Linda abia aştepta să-i spună lui Maggie.

***

Maggie fu şocată de noutăţile Lindei.

- Eşti sigură că asta a spus? întrebă ea.
AVOCATUL PUBLIC 13

- Sunt sigură. Vrea să-l anunţ în vreo două zile ce decizie

am luat.
- N-a discutat despre salariu?
- Nu. Probabil e considerat necivilizat. Va fi mai mult
decât aici, oricum. Pe de altă parte, nu-mi pasă. Ce
ocazie! Şi totul datorită lui Jefferson T. Langford III,
băiatul minune.
Maggie îşi muşcă buza de jos, gânditoare.
- Nu ţi se pare cam ciudat că Langford te-a propus? Vreau
să spun, cunoaşte zeci de avocaţi capabili de la facultăţi mai
bune şi cu mai multă experienţă. De ce tocmai tu?
Linda îşi pusese aceeaşi întrebare.
- Nu ştiu. Dar nu-mi pierd timpul cu asta. E o ocazie, şi o
voi prinde cu ambele mâini.
Maggie zâmbi.
-Abia aştept să văd reacţia celor de aici când le vei spune
că pleci la Rolf, Langford şi Pinney. Perkins va rămâne
mască.
Perkins era şeful lor, care-şi făcuse cariera ca avocat din
oficiu, cu mentalitatea limitată obişnuită adesea la astfel de
indivizi.
- Probabil va crede că şantajez pe cineva.
- Sau că eşti fiica nelegitimă a lui Pinney, crescută
la orfelinat, care s-a întors să-şi ceară locul alături de
tatăl ei.
Râseră amândouă, dând tot felul de explicaţii ciudate,
fiecare mai trăsnită decât celelalte. Dar Linda nu putea scăpa
de o bănuială care nu-i dădea pace, că se implica în mai mult
decât o nouă slujbă.
14 FAYE MORGAN

***

Linda dădu preaviz la Biroul Avocaţilor din Oficiu şi-l sună

pe Rolf să-i spună că acceptă propunerea lui. Următoarele
două săptămâni le petrecu dominată de emoţii contradictorii.
Dacă nu se va descurca în noul post? Făcea un salt uriaş şi nu
era sigură că era pregătită pentru asta. De fapt, nu era aşa de
sigură pe ea cum se arătase în faţa lui Maggie. Şi cum va lucra
oare împreună cu Jefferson Langford zi de zi? Deşi îşi spunea
că nu-i plăcea, era ceva în legătură cu el care o deranja, o făcea
să se simtă nesigură şi necoaptă. Dar trebuia să încerce, să facă
tot posibilul să fie bine.
îşi luă câteva haine noi, simţindu-se bogată cu viitorul
salariu, care era cu şase mii de dolari mai mult pe an decât ce
câştigase până acum. Rolf menţionase cifra ca din întâmplare
la telefon, precizând că acesta este salariul lor pentru avocaţii
începători. Părea o avere pentru Linda, care lucra deja de doi
ani. Se aştepta să-i merite.
 Capitolul 2

Pentru prima ei zi la noua slujbă Linda îmbrăcă un costum

pe comandă care o costase o mică avere. îndulcise efectul
jachetei sobre şi al bluzei strâmte cu o bluză crem şi pantofi
cu toc. îşi periase părul negru şi lung până la umeri până
deveni strălucitor. Când fu gata, se privi în oglinda mare. Văzu
ochii albaştri, pielea albă şi trăsăturile feţei. Arăta bine. Dar nu
ca Diana Northrup şi asta o întrista. îşi luă servieta goală şi
merse la maşină.
La Rolf, Langford şi Pinney, o secretară îi spuse că domnul
Rolf dorise să-i arate el însuşi firma, dar fusese reţinut. I se
indică un birou pe coridor. Podeaua era acoperită cu pluş gri,
iar atmosfera liniştită şi eficientă amintea de afaceri mari în
spatele uşilor închise. Recepţionera răspundea la telefon cu
un ton plăcut care mirosea a bani. Langford o privi când
intră.
îi făcu semn să ia loc, scoţându-şi ochelarii de baga şi
frecându-se pe nas. Citise de ceva timp. Linda observă că
16 FAYE MORGAN

ochelarii nu-l făceau mai urât; îi dădeau mai degrabă

aerul unui tânăr profesor de filozofie de liceu.
Langford o privi peste biroul de lemn.
- Ne întâlnim din nou, doamnă Redfield. Presupun că
Gordon ţi-a spus că eu te-am propus.
- Da.
- Şi ai fost surprinsă.
- Da.
El sorbi puţină cafea dintr-o cană. îşi scoase jacheta şi
cravata şi avea câţiva nasturi de la cămaşă descheiaţi. Linda îi
văzu părul de culoarea bronzului de pe piept, şi un păr mai
închis la culoare pe antebraţele libere de mânecile suflecate
ale cămăşii. Probabil că arăta bine bronzat, se gândi ea, apoi
îşi reveni din reverie.
- Am hotărât că era ceva adevărat în ceea ce ai spus la
ultima noastră întâlnire. Nu mult, dar era. Bunicul meu a
fondat această firmă, de asta mă aflu aici. Eşti o bună
avocată, ştiu asta din procesele împotriva dumitale. Nu aveai
şansa să lucrezi pentru o firmă ca asta pentru că nu aveai
relaţii, aşa că ţi-am pus o pilă. în plus, avem nevoie de o
persoană pentru cazul acesta cu contracte şi ştiu că n-ai făcut
altceva timp de doi ani de zile decât să-ţi scoţi clienţii basma
curată din contracte prosteşti cu proprietarii, cămătari şi
magazine. Aşa e?
- Da.
Luă un creion şi-l învârti între degete.
- în cei nouă ani de experienţă, n-am găsit o cale mai bună
de a studia contractele decât construirea unei pledoarii de
apărare.
AVOCATUL PUBLIC 17

Afirmaţia lui nu necesita răspuns, deci Linda aşteptă,

calculând rapid că el avea treizeci şi patru de ani.
- Ce ai în mână? întrebă el.
- Un curriculum vitae. Domnul Rolf mi-a spus să-l aduc.
- Pot să-l văd?
întinse mâna şi Linda i-l pasă ca o infirmieră care-i dădea
chirurgului bisturiul. El îl citi.
- Mmm. Premiul American Jurisprudence. Prima dintr-o
grupă de câţi?
- Şaizeci şi doi.
Ochii lui se măriră.
- Cred că am avut dreptate în privinţa dumitale.
Nu ai mereu dreptate? vru Linda să spună, dar îşi ţinu gura.
Era uimitor cum se însinua. Era recunoscătoare pentru şansa
pe care i-o oferise şi deci se pregătise să-i placă de el, dar
după cinci minute în prezenţa lui se simţea iritată. Nu că ar fi
făcut ceva. Pur şi simplu nu-şi putea explica.
Jefferson continua să citească.
- Boston College, spuse el, numind facultatea ei. Foarte
bine.
- Nu chiar la fel de bună ca Harvard, spuse Linda, uitând
să fie agreabilă.
El o privi şi lăsă pagina dactilografiată. Se sprijini în
scaunul rotativ şi o examină.
- Nu prea-ţi place de mine, nu-i aşa?
Era întrebată fără răutate, dar sperând la un răspuns cinstit.
- De ce să-mi displaci? Nu prea te cunosc.
- Exact. Nu prea mă cunoşti, dar e clar că ţi-ai format o
părere negativă despre mine.
18 FAYE MORGAN

Ea vru să spună ceva, dar el ridică mâna.

AVOCATUL PUBLIC 19

- Nu mi-ai răspuns la întrebare, ai evitat-o, dar şi eu am

făcut Dreptul, şi ştiu ce înseamnă.
îşi încrucişă braţele pe piept şi o privi cu ochii lui verzi.
- Să-ţi spun ce gândeşti? Părinţii tăi au murit când aveai
doisprezece ani şi ai locuit la o mătuşă. A trebuit să termini
anii de facultate întreţinându-te cu slujbe temporare şi în
timpul vacanţelor. Pe de altă parte, eu am avut de toate. Crezi
că am reuşit datorită banilor moşteniţi, relaţiilor de familie şi
farmecului superficial. Aşa e?
Linda îi admira acurateţea percepţiei. Era oare atât de
transparentă, sau el era atât de inteligent? Oricum, nu avea de
gând să nege.
- Nota zece cu felicitări, recunoscu ea.
- Şi acum, continuă el, deoarece vrei să profiţi de această
ocazie şi eşti pregătită să mă tolerezi ca parte a afacerii, te
deranjează că te-am propus pentru această slujbă.
Linda nu-l contrazise, ci îl privi în ochi.
El oftă.
- Nu e o pilă doamnă Redfield. Am făcut-o pentru că
meriţi.
Linda clipi. Părea sincer.
- Ei bine, s-ar putea să nu-ţi placă de mine, dar vom lucra
împreună, cel puţin pe durata acestui proiect. Dar dacă nu
vrei, poţi să-i ceri lui Gordon să ţi se dea altă treabă. Firma se
extinde. Sunt sigur că te-ar prelua cu recomandarea mea,
chiar dacă nu vrei să lucrezi la acest caz cu mine. Voi găsi o
scuză plauzibilă.
Linda se încruntă. De ce ar face asta pentru ea? înţelegea
că o cere ca asistentă ca să-l ajute, dar de ce ar sugera
20 FAYE MORGAN

această alternativă, care nu-i oferea nici un beneficiu?

Oricum, nu vroia să-şi înceapă slujba dezechilibrând
situaţia.
- Nu, rămân cu dumneata.
- Nu vrei să muşti mâna care te hrăneşte, nu-i aşa?
Iar îi citise gândurile cu o uşurinţă revoltătoare. încercă să
nu se supere, dar probabil se dăduse de gol, căci el se ridică
şi ocoli biroul. Se aşeză pe marginea lui, cu faţa la ea. Era atât
de aproape încât îi vedea pistruii de pe nas.
- Uite ce e, spuse el blând, acesta e un caz important,
pentru un client important. Vom colabora câteva luni şi vreau
să te simţi bine. îţi ofer această şansă deoarece cred că eşti
bună şi că mă poţi ajuta. Dar n-am de gând să-mi cântăresc
fiecare cuvânt de teamă să nu-ţi rănesc sensibilitatea. Vreau
cuvântul tău că vei lăsa de o parte sentimentele personale şi
te vei dedica acestui proiect, ca şi mine, sau îl sun pe Gordon
Rolf chiar acum şi-i cer să-ţi dea alt caz.
Linda ştia că vorbea serios.
- Ai cuvântul meu, spuse ea ferm.
- Bine. Hai să batem palma.
Strângerea lui era puternică şi mâna caldă. Jefferson îşi
aranjă o şuviţă de păr şi murmură.
- Probabil mi-am pierdut minţile.
Ea ştia ce gândea. Erau cu siguranţă zeci de absolvenţi de
la Drept care s-ar fi bucurat să aibă şansa ei şi i-ar fi mulţumit
douăzeci şi patru de ore pe zi, cu recunoştinţă. El îşi va
regreta generozitatea impulsivă dacă se opunea. Mai bine ar
coopera.
El strângea hârtii într-un dosar mare.
AVOCATUL PUBLIC 21

- Acum, la treabă. în afară de Blackfot, firma noastră mai

reprezintă câteva companii mari. Una dintre ele, Puritan
Petroleum, furnizează combustibil multor firme şi locuinţe
din zonă, de fapt tot vestul lui New England. Problema a
început când Puritan a semnat un contract acum un an să
furnizeze petrol lui Springfield Tool la un anumit preţ. Cum
ştii, preţul petrolului a crescut şi Puritan nu poate respecta
preţul stabilit. A intrat în vigoare o clauză a contractului. Şi
Springfield şi-a căutat alt furnizor de combustibil deoarece
spuneau că Puritan nu şi-a respectat contractul, ridicând
necinstit preţul. Cazul e simplu, clasic. Problema e că acest
contract are multe clauze. Cel care l-a redactat a fost dat afară
şi acum trebuie să-l descifrăm ca şi cum a fost scris în
sanscrita.
Linda îşi strânse buzele, amuzată.
- Am petrecut două ore citindu-l înainte să vii. Nu sunt mai
clarificat, dar am nevoie de instinctul dumitale. Acest contract
a fost încălcat mai des decât tratatele cu amerindienii.
Linda îşi stăpâni zâmbetul.
- De către ambele părţi?
- Da, răspunse el.
Linda nu râse, dar zâmbetul ei era diabolic. Langford o
surprinse.
- Doamnă Redfield, acesta e primul zâmbet adevărat pe
care l-am văzut la dumneata. O să scriu în jurnalul meu.
închise mapa şi i-o întinse. Nu ţi se va mai părea atât de
amuzant în câteva zile. Spune-mi dacă-ţi vine vreo idee. S-a
eliberat un birou pentru dumneata. Restul zilei familiarizează-te
22 FAYE MORGAN

- cu dosarul. Ne întâlnim mâine, aici, la nouă. Vom discuta.

îşi
privi ceasul. Trebuie să fiu la tribunal în douăzeci de minute.
- Bine, domnule Langford.
El se opri în prag.
- Dacă vom lucra împreună, putem renunţa la „domnul
Langford“ şi „domnişoară Redfield“. Parcă am fi într-un
vodevil. Eu sunt Jeff.
- Eu Linda. Jeff?
- Da?
- De unde ai ştiut de moartea părinţilor mei şi că am lucrat
când am fost studentă? Asta nu era în curriculum vitae.
El o privi şi soarele îi lumină părul.
- Ai fost adversara mea de mai multe ori. Mereu încerc să
aflu câte ceva despre persoana cu care mă confrunt în sala de
judecată.
Ieşiră pe hol şi Langford îşi puse mâna pe braţul ei.
- Linda, încă ceva. Nu face presupuneri care nu sunt
verificate despre trecutul meu. îşi îmbrăcă haina şi se
îndepărtă, lăsând-o la uşa biroului ei.

***

Linda află că noii clienţi erau de cei care apelau la avocaţii

din oficiu. Bine îmbrăcaţi, cu vorba dulce, stăpâni pe ei, se
îmbrăcau în fibre naturale şi foloseau parfumuri scumpe,
arătând bună creştere şi educaţie. Foşii ei clienţi erau ţâfnoşi,
săraci, nedreptăţiţi şi câteodată abuzivi, dar erau sinceri. Noii
ei clienţi rasaţi erau lipsiţi de sinceritate. Erau rafinaţi,
autoritari, dar prea buni ca să fie adevăraţi.
AVOCATUL PUBLIC 23

Slujba ei diferea de cea veche şi în alte privinţe. Prezenţa

constantă şi plină de solicitudine a lui Mary, secretara, o
satisfăcea, dar şi o enerva. Nu era obişnuită să fie ajutată. La
avocaţii din oficiu, exista o secretară aglomerată care n-avea
timp să fie drăguţă. Când Linda întrebase unde e aparatul de
fotocopiat şi Langford i-a răspuns să pună materialul în
coşuleţul pe care scria „Xerox“, fu surprinsă. Dar îşi dădu
seama în curând că acesta era doar unul din micile servicii
care i se făceau. Se servea cafea, se transcriau scrisori, se dădeau
telefoane, se primeau mesaje. Pe scurt, se făceau toate efor-
turile să poată lucra liber cu Jeff, cea mai mare problemă a ei.
Linda era cinstită în aprecierea situaţiei: era atrasă foarte
mult de el. Cine n-ar fi fost? Arăta bine, avea farmec şi era
inteligent. Era greu să-i rezişti. Dar ştia că şi alte femei
reacţionau la fel în faţa lui şi nu vroia să-şi pună în pericol
situaţia profesională. Aşa că se controla şi el era încurcat. Nu
putea înţelege, era obişnuit ca femeile să alerge după el. Nu şi
aceasta.
Lucrau împreună, comparând observaţiile, împărtăşind
constatările, studiind alte cazuri asemănătoare. Descoperi că
el se pricepea şi avea simţul umorului. Cu cât îl cunoştea mai
bine pe Langford, cu atât i se părea mai atrăgător. Nu-şi mai
putea păstra nici impresia iniţială despre el, nici detaşarea
studiată.
într-o zi, cam la o lună după ce începuse să lucreze la
firmă, Jeff trecu pe la biroul ei pe la prânz. Era ceva
neobişnuit, căci de obicei dispărea la prânz cu Diana, apărând
peste o oră. Linda se întreba cărui fapt datorează onoarea
vizitei. Probabil că Diana era la coafor.
24 FAYE MORGAN

Langford se aşeză graţios într-un scaun şi o privi intens.

Deşi relaţia lor era pur profesională, Linda avea câteodată
sentimentul inexplicabil că asta îl deranja. Aşa era şi acum.
El purta pantaloni de lână gălbui, o cămaşă crem de in şi o
jachetă de tweed. Linda oftă. Era atrăgător şi în largul lui.
- Mă întrebam cum o mai duci cu munca începu el.
- Doar mă supraveghezi, nu-i aşa?
- Nu în mod necesar, spuse el. Eşti tratată bine? Eşti fericită?
Ce vroia oare? se întrebă Linda.
- Bineînţeles.
- Te simţi confortabil cu mine?
Confortabil nu era chiar ce simţea, dar spuse:
- Eşti onest.
- Onest? Râse. A, doamnă Redfield, mi-e teamă că nu vei fi
niciodată preşedinta fan-clubului meu.
- Nu-ţi face probleme, domnule Langford, sunt sigură că
sunt destule candidate pentru postul ăsta. Una mai puţin nu
contează, răspunse ea.
El clipi şi se ridică în picioare.
- Dragă doamnă, mă dezamăgeşti. Credeam că te-am
cucerit, spuse el sarcastic. îşi îndreptă cravata şi privi ceasul.
Mă duc să iau prânzul. Ne întâlnim la unu şi jumătate să
trecem în revistă cazurile din Pennsylvania.
încurcată, Linda îl privi cum ieşea.
Fusese o conversaţie stranie. De ce i-ar fi păsat dacă o
cucerise? Trase concluzia că supoziţia ei fusese corectă; era
atât de obişnuit cu admiraţia încât excepţia aceasta îl deranja.
închise caietul de pe birou cu resemnare. Ghicitoarea cu
Jefferson T. Langford nu va fi rezolvată astăzi.
 Capitolul 3

Linda se îngrijorase ca atitudinea lui Jeff faţă de ea să nu se

schimbe după ultima întrevedere. Dar când îl reîntâlni, se
purtă cu aceeaşi amabilitate cu care îi trata pe toţi. Părea să fi
uitat incidentul, deşi ea nu se purta altfel. Dar ea nu uitase. îi
rămăsese în minte expresia feţei lui când îi spusese că e
„onest“. Se simţea vinovată.
Firma reprezenta Asociaţia Bibliotecilor Publice din
Longmeadow şi Lindei i se repartizase un caz care cerea să
discute cu directorul bibliotecii. Nu reuşiseră să stabilească o
întâlnire în timpul săptămânii, aşa că sâmbătă dimineaţă se
duse să-l întâlnească la biroul lui. Biblioteca era într-o clădire
veche care fusese donată oraşului când ultimul moştenitor
murise. Biroul domnului Fairbairn era în anexa din spatele
clădirii principale şi Linda abia aştepta să vadă structura
păstrată de pe la 1700, care era vestită.
Ziua de toamnă era perfectă.. Longmeadow era
întotdeauna frumos, dar cel mai bine arăta toamna, când
26 FAYE MORGAN

frunzele colorate cădeau. La intrare erau montate stele roşii,

ceea ce spunea că Societatea de Istorie le marcase pentru
finanţare. Fiecare avea o plachetă cu numele primului
proprietar şi anul când fusese construită. „Ezekiel Hobson,
1679“ citi Linda cu voce tare, trecând pe lângă o clădire albă
cu obloane verzi. Casa purtând plăcuţa pe care scria
:“Jeremiah Southwark, 1712“ era o clădire cu două etaje cu
o terasă largă. Ce ciudat şi ce trist să te gândeşti că propri-
etarii acestor case erau ţărână de secole, în timp ce opera lor
supravieţuise.
Aerul proaspăt al dimineţii era rece şi Linda deschise
geamul de la maşină. în timp ce trecea pe lângă o casă mică
stil Cape Cod, uşa se deschise şi Jeff ieşi pe verandă.
Linda era atât de surprinsă încât frână. Ştia că el locuia în
Longmeadow, dar bănuise că stătea într-un apartament luxos
din partea mai nouă a cartierului.
Nu putea confunda silueta lui suplă şi dreaptă sau părul
roşcat. Ea se opri la un stop şi-l privi în oglinda retrovizoare.
Purta pantaloni bleumarin şi bluzon cu glugă. Câteva clipe,
dansă deasupra treptelor, ca un boxer pregătindu-se să intre
în ring. Şoferul din spatele Lindei claxonă şi ea porni în timp
ce Jeff tropăia pe scări şi o luă la fugă pe stradă.
Reacţia Lindei la vederea lui neaşteptată fu violentă. îşi
scutură capul. Parcă în faţa bibliotecii. pe cealaltă parte a
străzii şi scoase cartea de vizită a directorului din portofel.
întâlnirea era la nouă şi jumătate, nu la nouă. Venise cu
patruzeci de minute mai devreme. Cum era sâmbătă,
biblioteca era încă închisă, deci nu-şi putea omorî timpul
citind. La naiba! Prost dispusă, bătea cu degetele în volan.
AVOCATUL PUBLIC 27

Era şi alt motiv pentru care se simţea prost. Văzându-l pe

Jeff alergând, îşi amintise de Jim. Deşi reuşise să şi-l scoată din
minte în circumstanţe normale, acum şi-l amintise fulgerător
şi o durea.
îl întâlnise pe Jim când era îl ultimul an de facultate şi se
căsătorise cu el ca urmare a unei atracţiii fizice care se risipise
în cruda lumină a realităţii. El lucrase în firma de construcţii a
tatălui său. Mare şi arătos, era un mascul feroce şi Linda nu
studiase consecinţele atitudinii lui până când fusese obligată.
După ce se căsătoriseră, spusese ca ea să renunţe la facultate.
Cum el avea s-o întreţină, nu mai era nevoie să-şi termine
studiile. Aceasta a fost prima ceartă dintre multe altele. Linda
mergea la cursuri la seral, spunându-i că erau cursuri de gătit
şi croşetat, pe care le accepta. Când i-a descoperit minciuna,
s-au înstrăinat. Plătise cursurile cu bani economisiţi şi asta îi
jignea orgoliul. Când îşi luase diploma, el dorise să stea acasă
şi să facă copii, dar Linda dorea să-şi facă o carieră. Când
absolvise, căsătoria lor era pe butuci.
în primăvara aceea se duse în secret la interviuri pentru
posturi, rugându-se să reuşească să-l facă să accepte situaţia, o
dată ce căpăta o slujbă. Temerile ei se dovediră neîntemeiate.
Jim muri în mai, într-un accident de muncă pe şantier.
Fuseseră căsătoriţi mai puţin de un an, dar vinovăţia o
bântuia. Linda ştia că nu-l făcuse fericit şi răceala familiei lui,
mai ales a mamei o rănise adânc. Doamna Redfield nu putuse
înţelege această fată cu idei ciudate despre facultate şi carieră.
De ce nu-l lăsase pe Jim să preia controlul, aşa cum făcuse ea
cu tatăl lui? Erau mii de fete care i-ar fi mulţumit lui
Dumnezeu dacă fiul ei le-ar fi rezolvat problemele. îi spunea
28 FAYE MORGAN

asta mereu Lindei, cu fiecare ocazie. Când Jim muri, se spălară

pe mâini de ea. Nu prea fuseseră politicoşi cu Linda la
înmormântare, venind acasă la ea în aceeaşi zi să ia lucrurile
lui Jim. Casa era pe numele amândurora, aşa că Linda o vându
şi folosii banii pentru a-şi cumpăra casa din Springfield, unde
locuia acum. îşi donase mobila Armatei Salvării, nedorind să
păstreze amintiri neplăcute.
Acum, după atâţia ani, Linda era sigură că nu greşise.
Dorise ceea ce doresc multe femei din ziua de azi. După
moartea lui Jim, întâlnise mulţi bărbaţi ale căror soţii aveau
cariere de succes şi soţii lor nu se simţeau ameninţaţi. Alesese
bărbatul nepotrivit. Aşa că făcu pace cu trecutul. Dar vederea
lui Jeff în pantaloni bleumarin şi bluzon gri îi atinsese o
coardă sensibilă. Lui Jim îi plăcea să alerge. Obişnuia să se
scoale dimineaţa devreme înainte de a merge la muncă şi
alerga, îmbrăcat aproape la fel ca Jeff.
Amintindu-şi de Jeff, gândurile îi reveniră în prezent. Când
îi spusese istoria vieţii ei în prima zi la firmă, nu menţionase
scurta ei căsătorie. Ştia despre asta? se întrebă ea.
îşi privi ceasul. Arăta nouă fără şapte minute. Se simţea
ridicolă, stând în maşină şi amintindu-şi trecutul. Apoi îi veni
o idee. Simţindu-se ca un detectiv merse cu maşina pe stradă
până îl văzu pe Jeff alergând. Păstrând puţină distanţă, îl
urmări spre Springfield. El se opri brusc la magazinul din colţ
şi ea parcă lângă o agenţie imobiliară.
Puţin mai târziu, el ieşi cu o cutie cu suc. Se aşeză pe o
bancă şi-şi puse cutia rece pe frunte. O deschise şi o bău.
Dădu capul pe spate şi-şi puse braţele pe spătarul băncii,
odihnindu-se.
AVOCATUL PUBLIC 29

Maşinile treceau şi Linda aştepta, fascinată. în cele din

urmă se ridică şi îşi scoase bluzonul folosindu-l drept
prosoap ca să-şi ştergă transpiraţia. Pe dedesubt purta un
tricou imprimat cu motto-ul Harvardului „Veritas“.
Terminându-şi sucul, puse cutia într-un coş de gunoi de lângă
bancă. îşi puse pe rând picioarele pe bancă şi îşi masă pulpele.
Linda era conştientă ce mult o intriga. Când începu iar să
alerge, ea îl urmă. îl urmări până la bibliotecă şi se pregătea să
oprească, dar Jeff se opri brusc.
Linda îşi uită hotărârea de a rămâne ascunsă. Opri lângă
trotuar, unde Jeff stătea aplecat, cu genunchii la piept, cu o
grimasă pe faţă. Când o văzu, ochii i se măriră de uimire.
- Linda, ce faci aici? întrebă el, încercând să stea drept, dar
nereuşind. Muşchii pulpei stângi îi tresăreau. Fruntea îi era
transpirată şi închise ochii de durere.
- Am o întâlnire în oraş şi s-a nimerit să trec cu maşina pe
aici,
spuse ea, minţind pe jumătate. Te-am văzut oprindu-te. Să te ajut.
îl ajută să stea drept şi el îşi puse braţul pe umerii ei. Şchiopătă
până la maşină şi se prăbuşi pe scaun, frecându-şi piciorul.
- Unde locuieşti? întrebă Linda, făcându-se că nu ştie. El
arătă cu mâna şi ea opri. îl ajută să iasă, sprijinindu-l pe scări.
îi simţea corpul cald, mirosul masculin de transpiraţie. El
indică un şezlong de pe verandă şi îl lăsă pe el. Se aplecă să-şi
frece din nou piciorul, dar Linda îi dădu mâinile la o parte.
- Lasă-mă pe mine, spuse ea, îngenunchind. Am jucat
baschet în liceu. Ştiu despre ce e vorba.
O privi o clipă, dar nu protestă. îşi lăsă capul pe spate în
timp ce ea îi masa pulpa contractată. El respira mai rar şi se
30 FAYE MORGAN

relaxă o dată cu muşchii.

AVOCATUL PUBLIC 31

- Acum e mai bine, spuse el.

- A fost un cârcel.
- Un cârcel? Cum spui tu, Florence Nightingale.
- Ştii de ce s-a întâmplat? întrebă Linda, continuând să-l
maseze.
- Deficienţă de calciu, spuse el printre dinţi în timp ce
muşchii i se încordau din nou. Am luat pastile, am băut lapte,
dar cred că n-a fost de-ajuns. Am mai avut spasme mai mici,
dar asta a fost prea de tot.
- Ce ţi-a spus doctorul? întrebă ea.
Jeff clipi şi prinse braţele şezlongului când ea apăsă din
nou.
- A spus să nu mai alerg.
- Atunci, de ce n-o faci?
- Dacă nu mai alerg, mă îngraş.
Linda râse.
- E absurd.
Jeff ridică din umeri.
- Nu mă aştept să te conving. îi privi degetele care îl
masau. Mă bucur că ai apărut. Altfel aş fi şi acum pe trotuar,
şchiopătând ca un cerşetor.
- Te-ar fi ajutat cineva, răspunse Linda. Probabil altă
femeie.
Ochii lui se mijiră în timp ce criza trecea.
- Cred că şi coapsa mi-e contractată, spuse el cu un aer
nevinovat.
Linda îi lăsă piciorul.
- Cred că acum eşti bine.
Linda se ridică şi văzu un ceas înăuntru.
32 FAYE MORGAN

- O, am întârziat la întâlnire. Mai bine aş telefona. Pot să

folosesc telefonul tău?
- E în hol, spuse el, examinându-şi piciorul, de teamă să
nu-l apuce iar. Linda găsi telefonul pe o măsuţă şi-i telefonă
domnului Fairbairn, scuzându-se că avusese probleme cu
maşina. El spuse că o putea întâlni la unsprezece, aşa că avea
o oră liberă.
- E totul în regulă? întrebă Jeff când îl găsi în bucătărie
făcând cafea.
- L-am reprogramat la unsprezece.
- Bine. Atunci poţi să bei o ceaşcă de cafea cu mine, să
sărbătorim însănătoşirea mea.
Scoase o sticlă de doi litri de lapte din frigider şi turnă un
pahar.
- Sper să-mi facă bine. Ea stătea în prag. Ce-ar fi să-ţi arăt
casa?
Ea dădu din cap afirmativ.
- Vino după mine, spuse el. Se opri în prag şi arătă camera.
Aceasta e bucătăria. Era bucătărie şi în 1772, când Jason
Turnleull a construit casa, şi a fost remodelată de câteva sute
de ori. Am păstrat vechiul cuptor şi soba.
Linda privi gresia modernă de pe jos şi dulapurile galbene,
fereastra mare care se deschidea în curte şi lăsa soarele să
intre. Vechiul şi noul se împleteau în mod fericit.
- E drăguţă.
Jeff îi zâmbi.
- Mă bucur să spui asta. îl urmă pe holul îngust până în
living, care era decorat cu antichităţi valoroase. Am adus
câteva lucruri de acasă, spuse el.
AVOCATUL PUBLIC 33

Transformase unul din dormitoarele de la etaj în birou,

îndesat cu cărţi de drept, dosare şi hârtii.
- Aceasta e viziunea mea, spuse el. Preşedintele o va
declara
zonă calamitată. Aştept fondurile federale ca s-o pun la punct.
Celălalt dormitor avea un televizor şi o combină stereo pe
nişte rafturi în perete. — Dormitorul principal şi cel pentru
oaspeţi sunt mai sus, spuse el. Te-aş duce acolo, dar nu vreau
să te şochez. Femeia de serviciu vine după-amiază şi e mare
nevoie de ea.
- Nu fi aşa de sigur că dezordinea mă va şoca, răspunse
Linda. La facultate, uşa mea avea scris pe ea: „Lăsaţi orice
speranţă, voi care intraţi!“
Jeff râse şi Linda se bucură că gluma îi fusese apreciată.
Cafeaua era gata când se întoarseră în bucătărie şi el o turnă
în căni de lut.
Linda era fascinată de această incursiune în viaţa lui
privată. Chiar având bani, prefera să trăiască în casa asta mică,
decât într-un apartament elegant.
- De ce ai cumpărat casa asta? întrebă Linda curioasă. N-ai
fost tentat de un decor modern?
El o privi, cu câte o cană în fiecare mână.
- Crezi că trebuia? întrebă el ca şi cum ar fi fost dezamăgit.
- Sigur că nu, spuse ea, evitând un răspuns direct.
Ea stătea de cealaltă parte a mesei.
- Am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut, spuse el simplu.
Era cât de mare aveam nevoie, bine plasată şi această parte a
oraşului e minunată. îmi plac casele vechi. îţi poţi imagina
generaţiile care au trăit aici, făcând dragoste, crescând copii.
34 FAYE MORGAN

Familii fericite, adăugă el. îi surprinse privirea. Ştii...

AVOCATUL PUBLIC 35

- Da, ştiu ce vrei să spui.

- Când agentul imobiliar m-a adus aici, casa parcă îmi
vorbea. Locuiesc aici de cinci ani.
Linda îl privi. în şort şi tricou, cu părul roşcat ciufulit de
efort, arăta ca un băieţel care îşi lăuda trenuleţul. Linda simţi
un elan de afecţiune şi căldură atât de puternic încât era
sigură că se vedea pe faţa ei. Ca să-l mascheze, se ridică şi îşi
netezi fusta.
- Trebuie să plec, Jeff. Nu vreau să întârzii din nou.
El o conduse până la intrare şi-i ţinu uşa deschisă.
- Mulţumesc că m-ai salvat, deşi trebuia să fie invers. Ar
trebui ca eu să salvez domniţa în necaz.
- Ai greşit secolul, domnule avocat. Ajutoarele vin din
ambele părţi în zilele noastre.
în timp ce cobora scările, vocea lui o opri.
- Unde ai întâlnirea?
- La bibliotecă, cu domnul Fairbairn.
- E chiar vizavi. De ce nu te-ai întoarce când vei termina,
să studiem nişte cazuri? Am adus materialul acasă. Am putea
colabora.
Părea rezonabil. Planificase acelaşi lucru în weekend. Se
putea folosi de experienţa şi indicaţiile lui. Dar ideea o deranja.
Să lucreze cu el acasă nu era acelaşi lucru ca la serviciu.
Dar Linda nu vroia să afle că o deranja oferta lui. Jeff încerca
doar să fie drăguţ şi să-şi facă treaba în acelaşi timp. Ar fi
considerat-o scorţoasă dacă ar fi reacţionat negativ la o
sugestie inocentă. Nu avea nici o obiecţie rezonabilă. îi
spusese ieri că va fi ocupată cu aceste cazuri. Dacă inventa
vreo scuză că avea altceva de făcut, ar fi înţeles că minţea.
36 FAYE MORGAN

- Bine, Jeff. Nu ştiu cât voi sta cu domnul Fairbairn, dar mă

întorc aici când termin.
- Bine. Pe curând. Jeff intră în casă, lăsând-o pe Linda să se
gândească în ce fel se va descotorosi de domnul Fairbairn mai
repede.

***

Biroul domnului Fairbairn era aşa cum se aşteptase, dar

Linda nu avea dispoziţia să-l aprecieze. Problema lui era o
mică discrepanţă a taxelor. Avea impresia că firma îl ajuta
pentru că ginerele său era primar. Făcu tot ce putu şi se
întoarse la uşa lui Jeff la ora două. Interviul durase mai mult
decât se aşteptase, căci luase prânzul cu domnul Fairbairn şi
cu câţiva membri din comitetul lui. Fusese un oaspete distrat;
de două ori se aşteptaseră ca ea să răspundă la nişte
comentarii pe care nu le auzise. Când plecă, aproape că fugi.
Ciocăni la uşa lui Jeff şi-l auzi întrebând:
- Tu eşti, Linda?
- Da.
- Intră, e deschis.
îl găsi stând cu picioarele încrucişate pe podeaua
bucătăriei, purtând un tricou şi nişte pantaloni de trening. Un
aparat de prăjit pâine demontat era în poala lui, cu piese
împrăştiate în jur.
- Bună, spuse el. Cum a fost?
- A, bine. Biblioteca are nişte probleme cu scutirea de taxe.
Nu e cine ştie ce.
AVOCATUL PUBLIC 37

- Bine. Dacă ai nevoie de ajutor, caută-l pe Craig Jensen la

firmă. El se ocupă cu taxele. O să i te prezint.
- Mulţumesc. Ce faci aici?
- încerc să repar acest aparat modern. Scoate scântei de
câte ori îl pun în priză. Să nu fac vreun scurt circuit.
- Care-i buba?
- Asta vreau să aflu şi nu reuşesc. Atâţia ani de facultate şi
nu pot repara un prăjitor de pâine. Ce înseamnă asta?
- înseamnă că eşti avocat, nu electrician.
Ţinea manualul de utilizare în mână.
- Trebuie să citesc instrucţiunile.
Se mai chinui puţin, apoi puse totul într-o cutie de carton
şi o împinse sub chiuvetă.
- Poate voi visa cum să-l repar.
Linda zâmbi.
- Cred că nu te pricepi la astfel de reparaţii.
- Eşti blândă. Mi-am cumpărat maşina deoarece „Consumer
Reports“ spunea că are nevoie de puţine reparaţii. Sper să fie
aşa, fiindcă dacă se strică voi merge pe jos. încerc să am grijă
de ea, dar sunt convins că se va strica.
Linda râse, întrebându-se ce se întâmplase cu avocatul grav
şi serios din sala de judecată. Acasă era complet diferit, ca un
cameleon care îşi părăsise culoarea protectoare.
Se auziră o serie de bufnituri de sus şi Jeff închise
ochii.
- E doamna Costik, face ordine în dormitor. Acum va
coborî şi va ţipa la mine.
Imediat, o femeie grasă cu părul cărunt, cam de vreo
şaizeci de ani coborî scările. îi arătă o legătură de rufe.
38 FAYE MORGAN

- Domnule Langford, ce e asta?

- Un prosop.
- Ce căuta sub patul dumneavoastră?
El o privi cu ochii mari.
- Nu ştiu... îşi încrucişă braţele pe piept. Iar ai găsit
prosoape sub patul meu, doamnă Costik?
- Faceţi pe nevinovatul. Ea cine e?
- E o colegă de la birou, doamna Linda Redfield.
- O avocată?
- Da. Şi mai bine n-o întreba de ce nu stă acasă şi
tricotează, sau se va transforma în Susan B. Anthony.
- Cine e Susan B.Anthony? întrebă doamna Costik.
Jeff se prefăcu îngrozit.
- Blasfemie! S-o întrebi pe doamna Redfield asta e ca şi
cum ai întreba un hindus cine e Krishna.
Doamna Costik îl ignoră şi o întrebă pe Linda:
- Ştiţi despre ce vorbeşte? Niciodată nu ştiu despre ce
vorbeşte. Aţi luat prânzul?
- Da.
- Pe dumneata nu te întreb, îi spuse ea lui Jeff. Nu ştiu
cum te mai ţii pe picioare. Cât de înalt sunteţi, domnule
Langford?
- Un metru optzeci şi cinci, doamna Costik.
- Şi cât cântăriţi?
- Optzeci şi cinci de kilograme.
- Billy al meu are aceeaşi înălţime şi are cu douăzeci şi
cinci de kilograme mai mult.
- Billy taie lemne în Oregon, explică Jeff, luând poziţia
unei gorile în spatele doamnei Costik.
AVOCATUL PUBLIC 39

- Nu te mai strâmba, îi spuse ea lui Jeff, fără să se întoarcă.

Măcar Billy mănâncă bine din când în când. Deschise de
perete uşa unei cămări. Cu asta trăieşte, îi spuse ea Lindei,
arătând rafturile, care conţineau câteva cutii de mic dejun
instant.
- Sunt echilibrate, îi spuse Jeff Lindei. Citeşte eticheta.
- Uite şi aici, continuă doamna Costik, deschizând
frigiderul şi arătându-i conţinutul.
Linda văzu o jumătate de lămâie, un borcan cu murături şi
doisprezece litri de lapte. E pentru mic dejunul instant şi
deficienţa de calciu, se gândi ea zâmbind.
- Acum, vă întreb, continuă doamna Costik, aşa mănâncă
un adult?
- Las-o în pace, doamnă Costik. Abia ai cunoscut-o şi o
racolezi în cruciada ta de a-mi reforma obiceiurile alimentare.
îţi promit că nu voi muri de malnutriţie.
Schimbul de replici fu întrerupt de nişte zgârieturi la uşa
care dădea în curte. Jeff o deschise şi un câine mare îi sări pe
picioare bucuros. Jeff îngenuche şi-l lăsă să-l lingă pe faţă.
- Nathan, exclamă el, înfigându-şi mâna în părul des de
pe ceafa câinelui, şarpe cu clopoţei ce eşti. Nu te-am văzut
de câteva zile. Mi-era teamă că ai migrat spre sud în timpul
iernii.
- încă ceva, spuse doamna Costik, câinele ăla e o belea.
Dacă e câine. Mie mi se pare lup.
- Dumitale şi un chihuahua ţi se pare lup, spuse Jeff.
Se întoarse spre Linda.
- Am adus acasă un căţeluş şi când a crescut s-a transformat
în Ogarul din Baskerville.
40 FAYE MORGAN

- Spune-i fetei adevărul, spuse doamna Costik. Se întoarse

spre Linda. într-o noapte rece de ianuarie anul ăsta, a găsit
căţelul abandonat la groapa de gunoi şi a ajuns aici. Zgârie
mobila şi târăşte oase murdare prin casă. Nu mă întreba ce
căuta domnul Ştie-Tot la groapa de gunoi , nu întreb
asemenea lucruri.
Linda începea să se simtă ca un arbitru.
- Normal că l-am luat acasă. Ce puteam face? El m-a
adoptat, se apără Jeff. Eram la groapa de gunoi ca să verific
adâncimea umplerii pentru un caz. Dacă o asculţi, s-ar putea
crede că scormoneam în gunoi.
Linda râse.
- îl cheamă Nathan. De fapt, Justice Benjamin Nathan
Cordozo. Nate pentru prieteni. Vroiam să-i spun Benjy, dar un
câine actor şi-a revendicat acest nume.
Linda mângâie capul mare, multicolor al câinelui.
- Ce mai faci, Justice Cordozo?
Câinele intră în bucătărie şi privi fix un dulap. Apoi îşi dădu
capul pe spate şi urlă.
Doamna Costik îşi desfăcu braţele.
- V-am spus că e lup.
- îi e foame, nu-i aşa băiete? spuse Jeff. Deschise un dulap
în care erau vreo cincisprezece cutii de mâncare pentru câini.
Vrei friptură de vacă şi ficat? Deschise o conservă şi i-o puse pe
farfurie.
- Sigur, spuse doamna Costik. Mâncare pentru el, nu.
Mâncare pentru câine, da. Plecă, spunând că va spăla rufele în
beci.
Jef îşi şterse fruntea.
AVOCATUL PUBLIC 41

- Uf! Am scăpat uşor azi. Săptămâna trecută a găsit un

sandviş cu ton început în coşul de gunoi. Am crezut că vrea să
mă bată.
Linda găsi ataşamentul lui pentru menajeră şi pentru câine
în contrast cu ideea pe care o acea despre el. Chiar era atât
de... cald?
Jeff o luă înainte spre vizuina lui, unde amenajase un loc să
lucreze în mijlocul haosului. Nate îl urmă, sărind pe o pătură
care era evident a lui, pe un fotoliu de piele. Strângându-se
ghem, adormi repede.
Jeff fotocopiase şi capsase paginile fiecărui caz, subliniind
cu roşu părţile importante. Linda se amuză să observe că
rămăsese cu obiceiul studentului de la drept: având atât de
mult de citit, era aproape imposibil să reţii fără sublinieri
pentru identificare uşoară mai târziu. Altfel era greu de găsit
esenţialul. Cărţile şi notiţele Lindei erau colorate la fel. Acest
detaliu o încântă. La urma urmei, era uman.
Luă fiecare câte o grămadă de pagini şi începură să lucreze,
scoţând în evidenţă punctele esenţiale ale fiecărui caz pe
cartoane index. Timpul trecea şi lucrau în tăcere. Prezenţa lui
în cameră o făcea să aibă dificultăţi de concentrare.
El stătea cu picioarele sprijinite pe o perniţă, cu hârtiile pe
care le citea în poală, stiloul şi filele de notiţe pe o măsuţă.
Când dădea peste ceva interesant, făcea un semn pe margine
şi scria câteva rânduri pe o filă. Soarele după-amiezii târzii îi
aprinse părul şi-i arunca umbre pe faţă. Linda simţi tentaţia de
a-i mângâia obrazul. Se forţă să se întoarcă la citit.
El termină primul de citit cazurile şi o aşteptă, recitindu-şi
notele. Când ea îl privi, spuse:
42 FAYE MORGAN

- Bine. Ce ai găsit?
îşi comparară eforturile şi selectară două cazuri care
păreau mai promiţătoare.
- Aşadar, Dexter contra D'Amico Fuel Suppliers şi
Abernathy contra Shamrock Petroleum. De acord?
- De acord.
- Bine. Vom consulta arhivele luni şi vom afla care e
povestea, începând de la instanţele inferioare.
- Jeff se ridică în picioare, arcuindu-se pe spate, pentru că
înţepenise.
- Pauză, spuse el. îţi pot oferi mic dejun instant, mâncare
de câini sau cafea. Ce doreşti?
- Vreau cafea.
- Ştiam eu, spuse el zâmbind. Oricum, cu prevederea
pentru care sunt cunoscut în tot New England, am telefonat la
magazin când am ştiut că treci pe la mine. Probabil au lăsat un
pachet surpriză pe verandă, cu o chitanţă şi mai
surprinzătoare. Cum strănut, cum se măresc preţurile.
- Nu trebuia să te deranjezi.
- Nate şi cu mine ne bucurăm să fim gazde. De obicei
suntem singuri în weekenduri, aşa că e un eveniment. De
două ori în aceeaşi zi. Aşteaptă până ce doamna Costik va
vedea mâncarea hrănitoare pe care am comandat-o. Va
plânge.
Plecă să aducă gustarea, urmat de Nate şi Linda se duse să
examineze celălalt dormitor în absenţa lui. Cărţile erau de la
romane la ştiinţă şi biografie, iar casetele audio de la
Beethoven la Beatels. Linda studia un album când doamna
Costik dădu peste ea în drumul spre ieşire.
AVOCATUL PUBLIC 43

- Plec, domnişoară. I-am spus domnului Langford că rufele

sunt uscate şi împăturite la subsol, dar uită, aşa că vreţi să-i
amintiţi? Mă va suna mâine, întrebând unde-i e şortul. Oftă,
apoi o privi pe Linda. E în bucătărie acum, depozitând
muntele de mâncare pe care l-a comandat. Mi-ar plăcea să
veniţi în fiecare zi, domnişoară, dacă asta îl determină să
mănânce mai bine. îi făcu semn cu mâna şi plecă.
Când Jeff intră peste câteva minute, ducând o tavă, Linda
era conştientă că sunt singuri în casă.
- Cred că-i place de tine, spuse Linda, arătând câinele, de
la picioarele lui.
Jeff zâmbi.
- îmi aminteşte de poezia „Am o mică umbră care intră şi
iese cu mine“.
- „Şi la ce foloseşte e mai mult decât pot vedea“, termină
Linda strofa.
- Partea asta nu e valabilă, spuse Jeff turnând cafeaua. Am
biscuiţi. Am întrebat vânzătorul cu ce aş putea servi o tânără
drăguţă la ceai şi mi-a sugerat ăştia. Probabil că aşa ceva
mestecă babele în timp ce discută eşecurile rudelor lor, dar
asta e tot ce am reuşit să găsesc.
Linda luă un biscuit, neştiind ce să spună. Erau buni, nu
prea dulci, o marcă englezească.
- Doamna Costik a crezut că are vedenii când m-a văzut
depozitând legumele, spuse el. I-am spus că e datorită
influenţei tale bune şi cred că ţi-ai făcut o prietenă pe viaţă.
- îţi e foarte devotată, spuse Linda. Ca o a doua mamă.
- Ca prima, spuse Jeff, pe un ton care o făcu pe Linda să
ezite să-l întrebe ce vroia să spună. El schimbă subiectul. Ai
spus mai devreme că ai jucat baschet, spuse el.
44 FAYE MORGAN

- Cu ani în urmă, în liceu, confirmă ea.

- Ei bine, o dată pe an organizăm o zi cu beneficii pentru
copiii de la Jonhson Memorial. E peste câteva săptămâni. Un
meci între o echipă a firmei şi o echipă a clinicii pediatrice.
Asociaţia baroului şi spitalul o organizează. Jucăm la YMCA, în
centru, adăugă el. Familiile şi prietenii vin să ne vadă cum ne
prostim şi de obicei strângem mulţi bani pentru echipament
şi cercetare. Seara e un foc şi o petrecere cu costume de
Halloween. Vrei să faci parte din echipă?
- Jeff, n-am mai jucat de opt ani. Voi face stop cardiac,
spuse ea, surprinsă de cererea lui.
- Mă îndoiesc. Pari în formă. Haide, ce zici? Mereu ne e
greu să găsim jucătoare. Spitalul ne întrece în fiecare an, cu
toate infirmierele lui.
Linda nu putea spune nu, deşi perspectiva de a juca în
public o îngrozea.
- Bine, fu ea de acord. Dar nu te aştepta la prea multe.
- Nu te îngrijora spuse el. Nu vei juca prea mult. De
obicei, echipa are cincisprezece jucători şi facem multe
schimbări.
Erau treizeci şi doi de avocaţi la firmă, fără a socoti
personalul auxiliar. Linda spera că erau mulţi jucători de
baschet talentaţi care să joace, deoarece vroia să joace cât
mai puţin.
Se întoarseră la treabă şi telefonul sună pe la şase şi
jumătate. Linda se miră cum trecuse timpul; se simţea ca şi
cum abia ar fi sosit.
Jeff se duse să răspundă, iar Linda continuă să citească
până când auzi un nume familiar.
AVOCATUL PUBLIC 45

- Ştii că am spus la opt, Diana.

Bineînţeles, era sâmbătă seara şi avea întâlnire. Linda
coborî cu picioarele pe pământ. Oricât de bine colaborau, nu
se punea problema care era interesul real al lui Jeff. într-un
fel, era bine că Linda auzise. Realitatea îi tempera fanteziile.
Linda începu să-şi strângă lucrurile înainte ca Jeff să se
întoarcă. Nu vroia să-l pună în situaţia de a găsi o scuză ca să
scape de ea şi să meargă la întâlnire.
- Jeff, spuse ea când el se întoarse, nu mi-am dat seama ce
târziu s-a făcut. Ies în oraş diseară şi trebuie să mă grăbesc.
El părea dezamăgit. I se părea ei? Nu-l auzise spunând că
avea întâlnire la opt? Ei bine, nu conta, era teritoriul Dianei şi
acea după-amiază împreună fusese un scurt interludiu
prietenesc.
în graba de a pleca, Linda se împiedică de cablul unei
lămpi. Era gata să cadă, dar Jeff sări şi o prinse.
O ţinea în braţe. Efectul apropierii era înfricoşător, se
simţea năucită. Jeff mirosea a săpun şi amidon. îi simţea omo-
plaţii sub degete, muşchii puternici şi coapsele lui o apăsau.
O ţinu la piept câteva secunde, apoi o îndepărtă, privind-o.
- Eşti bine? întrebă el.
Linda nu putea răspunde, căci inima îi bătea cu putere.
Doar îl privea. Se priviră în ochi, ca într-o vrajă, fascinaţi.
îi văzu buzele întredeschizându-se, faţa lui apropiindu-se.
Gurile lor se întâlniră.
Linda ştia că ar fi trebuit să se opună, dar nu putea. El o
strânse mai tare la piept şi ea îşi încolăci braţele după gâtul lui.
Pielea lui era caldă şi satinată. Părul de pe ceafa lui era moale
şi mătăsos. Se abandonă cu plăcere îmbrăţişării.
46 FAYE MORGAN

Jeff o sărută pe gât, apoi pe ureche. Ea se arcuia. Părul lui,

mirosind a şampon, îi mângâie nările. Ea gemu involuntar de
plăcere. O duse în braţe până la canapea.
- Rămâi, spuse el, trăgând-o pe genunchi. Rămâi cu mine.
Linda îşi reveni. Se ridică în capul oaselor.
- Nu pot, şopti ea, aranjându-şi hainele.
- De ce nu? murmură Jeff, întinzându-se după ea, pasionat.
O venă îi pulsa pe frunte. Probabil că şi eu arăt la fel, se gândi ea.
- Ştii de ce, spuse ea. Erau multe motive şi cel mai mărunt
era întâlnirea la care el trebuia să se ducă.
Linda se ridică în picioare, ferindu-se de mâinile lui.
Jeff o privi cum se pregătea să fugă. Respira greu şi ea
vedea cum pieptul i se ridica şi cobora. Linda vroia să vină
înapoi la el, dar se forţă să meargă la uşă.
- La revedere, Jeff, spuse ea disperată, încercând să scape
înainte ca el s-o conducă.
Când porni maşina, îl văzu prin uşa cu geam, urmărind-o
cu privirea.
 Capitolul 4

După acea sâmbătă petrecută la Jeff, Linda era mai

nedumerită ca niciodată în privinţa lui. Nu credea că naivul
care nu ştia să se servescă la o pauză de cafea era acelaşi cu
avocatul versat de la tribunal, cu omul de lume educat care
comanda în franţuzeşte la cel mai scump restaurant din
oraş. Care era cel adevărat? Părea imposibil să combini
laturi atât de diferite într-un singur caracter, dar se părea că
aşa era.
Jeff o prezentă pe Linda lui Craig Jensen luni şi acesta o
sfătui excelent în problema taxelor bibliotecii. Era cu un an
sau doi mai mare ca Linda, avea ochelari, părul creţ şi îşi
căpătase deja o reputaţie pentru că găsea soluţii creative pen-
tru problemele de taxe ale clienţilor firmei. Lindei îi plăcu din
prima clipă şi acceptă invitaţia lui de a merge să bea ceva după
serviciu, vineri.
Craig alese un local apropiat. Acesta era plin de fum şi
aglomerat, plin cu angajaţi obosiţi după muncă, doritori să se
48 FAYE MORGAN

relaxeze la sfârşitul unei săptămâni lungi. Găsiră o mică masă

în spate şi Linda comandă o băutură, deşi nu o dorea. Abia
vedea prin fumul de ţigară.
Craig era la firmă de un an şi spunea anecdote despre
experienţa lui, pe care Linda le găsi amuzante, până când el îi
zâmbi şi o întrebă:
- Spune-mi, cum te simţi lucrând cu bărbatul de aur?
- Cu cine? întrebă ea.
- Cu moştenitorul. Cu Jefferson Langford.
- Până acum a mers bine, cred, spuse Linda.
- Nu eşti fermecată? Ca toate femeile de la firmă, de la
ultima stenografă, la soţia lui Pinney? Se amuza. Rar găseşti o
femeie ca tine, doamnă Redfield.
- Aşa ziceam şi eu.
- De asemenea, eşti inteligentă, capabilă şi mai ales
modestă. Fata visurilor mele. Te măriţi cu mine?
Linda zâmbi.
- Nu crezi că ar trebui mai întâi să schimbăm numerele de
telefon?
El luă o cutie de chibrituri de pe masă şi-şi scrise numărul
de telefon pe ea.
- Uite-l pe-al meu. Asta înseamnă că suntem logodiţi?
Linda râse. Apoi el spuse:
- Vorbeşti de lup. Iată-l cu Lady Di.
Linda privi şi-i văzu pe Jeff şi Diana făcându-şi loc prin
mulţime. Jeff o privea.
- S-a dus planul meu de a fi singur cu tine ca să te seduc,
murmură Craig. Vin încoace.
AVOCATUL PUBLIC 49

Linda simţi cum îi creştea pulsul în timp ce Jeff şi Diana se

apropiau. Jeff era încă în hainele pe care le purtase la birou, un cos-
tum negru cu o cămaşă albă şi cravată cărămizie. Diana avea
pantaloni verzi şi purta o curea aurie. Probabil îl întâlnise după
orele de lucru şi-l luase să ia cina şi se opriseră să bea ceva mai
întâi.
Linda se simţi lipsită de gust în fusta bleumarin cu verde şi
puloverul bleumarin pe care le purtase toată ziua. Eleganţa
Dianei o făcea să se simtă ca şi cum tocmai ieşise dintr-un
vârtej. îşi aranjă părul şi fusta.
Craig se ridică în timp ce Jeff i-o prezenta Lindei pe Diana.
Diana zâmbi, arătându-şi dinţii regulaţi.
- îmi pare bine să te cunosc, Linda, spuse Diana. Jeff mi-a
spus că faci treabă bună. Se felicită singur că te-a angajat.
Linda îi căută pe faţă semne de nesinceritate, dar nu găsi.
Diana era politicoasă cu una dintre colegele lui Jeff.
Jeff şi Craig discutară despre un caz despre care Linda nu
ştia nimic. Era forţată să admită că judecata ei, bazată pe
înfăţişarea Dianei, fusese pripită. Trebuia să se maturizeze şi
să aştepte să cunoască oamenii înainte să-i judece.
Craig se duse la bar după încă un pahar şi Diana discuta cu
o cunoştinţă de la altă masă. în învălmăşeala glasurilor, Jeff şi
Linda se treziră într-o oază de linişte.
în cele din urmă, Jeff vorbi.
- Te întâlneşti cu Craig?
- M-a invitat la un pahar după serviciu, spuse Linda.
Se întreba ce gândeşte Jeff. De ce-l interesa viaţa socială a
Lindei, mai ales când o avea pe Diana?
Craig reveni şi momentul jenant trecu. Diana se întoarse şi
50 FAYE MORGAN

spuse că ea şi cu Jeff mai bine ar pleca, deoarece aveau o

AVOCATUL PUBLIC 51

rezervare. Pentru o clipă, Lindei îi fu teamă să nu-i invite şi pe

ei. Dar îşi luară la revedere şi plecară, iar Linda îi urmări până
dispărură în mulţime.
- Ştii, spuse Craig, aztecii obişnuiau să aleagă cel mai
frumos cuplu din clan în fiecare an şi să-i sacrifice pentru ca
să plouă destul şi să aibă recolte bogate. Cred că ăştia doi n-ar
fi trăit mult, ce zici?
Linda râse, fiind de acord.
Craig încercă s-o convingă pe Linda să cineze cu el, dar ea
spuse că era obosită şi după ce ieşiră din bar se despărţiră.
Somnul Lindei în noaptea aceea fu bântuit de vise stranii, dar
dimineaţa nu şi le mai aminti.

***

Următoarea după-amiază, Linda o găsi pe Maggie dând

podeaua de la bucătărie cu ceară în timp ce asculta un
reporter intervievând o celebritate.
- Mi s-a spus că dacă studiez dreptul, nu va mai trebui să
fac asta, spuse Maggie aruncând buretele într-o găleată şi
prăbuşindu-se într-un scaun. Cum merge slujba?
- Cred că bine. Nu am primit plângeri până acum,
răspunse Linda.
- Te înţelegi cu George cel Frumos? întrebă Maggie.
Linda chicoti.
- Parcă ai fi Craig Jensen. Mereu îi dă astfel de porecle lui
Jeff.
- Jeff atrage aceste comparaţii. Cine e Craig Jensen?
Linda îl descrie pe celălalt avocat şi întâlnirea lor cu Jeff şi
Diana de seara trecută.
52 FAYE MORGAN

- Cum e ea? întrebă Maggie interesată.

- De fapt, e drăguţă, nu cum m-am aşteptat. Nu e o
savantă, dar va fi o soţie corectă, acceptabilă din punct de
vedere social, care va purta hainele potrivite şi va spune ceea
ce trebuie. A fost educată să fie o gazdă minunată. împreună,
vor creşte copii blonzi şi frumoşi.
- Pare o afirmaţie amară, o provocă Maggie. Crezi că el ar
putea spune că Diana e doar un ornament vorbitor?
- Cam aşa.
Maggie pufni dezgustă şi îşi scoase bentiţa care îi ţinuse
părul cât făcuse curat.
- Dragostea e oarbă, n-ai auzit? Şi dacă mă întrebi pe mine,
şi el e cam ornamental.
Maggie nu era prea generoasă la subiectul dragostei, zilele
acestea. Divortaţă de trei ani, încheiase de curând o relaţie
care părea că va deveni permanentă. Cu fiecare dezamăgire,
Maggie părea să devină mai acră şi mai cinică. Linda îi
înţelegea sentimentele, dar îşi dorea ca prietena ei să aibă
noroc cu o relaţie care s-o facă să nu mai critice atât bărbaţii.
Goliră maşina de spălat vase a lui Maggie şi făcură ordine
în bucătărie în timp ce bârfeau cunoştinţe comune de la
Biroul Avocaţilor din Oficiu. Maggie pocni din degete.
- Ghici pe cine am văzut ieri?
Linda făcu câteva încercări şi Maggie spuse în cele din urmă:
- Cu Warren Vanders! Şi era interesat ce ai de gând.
- Sper că i-ai spus că m-am mutat în Brazilia.
Maggie râse răutăcios.
- I-am spus că ai întrebat de el recent şi că ai aprecia să te
sune.
AVOCATUL PUBLIC 53

- Sper că glumeşti.
Maggie zâmbi şi ridică braţele, predându-se.
- Aşa e.
Linda oftă uşurată. Warren Vanders era cea mai mare belea
din emisfera vestică şi făcuse o pasiune pentru Linda acum un
an. Ea încercase aproape orice să scape de el. în cele din urmă
îi spusese că dacă o mai caută, anunţă poliţia. O lăsase în pace,
dar era greu de evitat, căci biroul lui de contabilitate era în
aceeaşi clădire cu Biroul Avocaţilor din Oficiu. Un avantaj al
schimbării locului de muncă pentru Linda era că nu trebuia să
se mai teamă că dă nas în nas cu el pe culoar.
- De fapt îmi pare rău de el, spuse Maggie.
- Nu ţi-ar mai părea rău de el, dacă te-ar suna la ora trei
dimineaţa să se asigure că eşti în pat, spuse Linda. Dacă aş
avea nevoie de un bodyguard, aş angaja unul.
Maggie îşi înfoie părul scurt cu degetele.
- Ce-ai zice să mergem la cumpărături la Hartford week-
endul următor? îmi trebuie nişte haine şi simt nevoia să ies
din Springfield câteva ore.
- Nu pot, spuse Linda. M-am angajat într-un joc de
baschet de binefacere cu personalul secţiei de pediatrie. Am
promis că joc.
- Cui i-ai promis? A, înţeleg. Văd mâna fină a lui Jefferson
al treilea în asta, o tachină ea.
- M-a invitat, ce puteam să spun? Au nevoie de femei în
echipă şi e pentru o cauză bună, deşi nu pot să spun că aştept
cu nerăbdare.
- Ei bine, eu da, spuse Maggie. Nu l-aş pierde pentru nimic
în lume. La ce oră începe, şi unde? Galeria ta va fi în formă.
54 FAYE MORGAN

- La ora două la YMCA, în centru. Au o petrecere cu

costume şi un foc de tabără noaptea. Banii pe bilete merg la
cercetare şi echipamente. De ce nu vii cu Larry?
Larry era chimist la o companie de mase plastice pe care
Maggie îl cunoscuse acuzând compania într-un caz de
vătămare corporală. Linda îl găsea cam plicticos, dar părea a fi
ceea ce Maggie avea nevoie. Soţul ei fusese un petrecăreţ care
nu rezista să-şi împartă bucuria de viaţă cu toate femeile
libere din Massachusetts. Pe de altă parte, Larry, dezlega
cuvinte încrucişate şi juca şah.
- Nu sunt sigură care e ideea lui Larry despre distracţie,
răspunse Maggie. îl voi întreba.
Linda se bucura că Maggie va veni. Simţea că avea nevoie
de galerie.

Ziua jocului era înnorată şi rece, anunţând iarna. Linda se

îmbrăcă în şort şi tricou, luând un pulover şi pantaloni de
trening pe deasupra. îşi purta pantofii de sport „Adidas“ şi
şosetele într-un săculeţ, simţindu-se puţin ridicol, ca o casnică
având o rachetă de tenis dar neştiind să joace.
Majoritatea celor care participau erau deja acolo, încălzindu-se,
când Linda ajunse şi-şi scoase din haine. îl văzu pe Jeff făcând
exerciţii. Purta un tricou pe care scria: „Dacă gândeşti că un
tort e un desert italian...“ pe faţă şi „... ai nevoie de un avocat“
pe spate.
Susan Daley, o avocată, şi altă jucătoare din echipa firmei,
veniră lângă Linda.
AVOCATUL PUBLIC 55

- Ne alăturăm sau aşteptăm să fim invitate? întrebă ea.

Părea ridicol, aşa că Linda răspunse:
- Hai să mergem.
Făceau pase într-un colţ al terenului.
- Nu crezi că trebuia să ne antrenăm? o întrebă Linda
îngrijorată pe Susan. Nu cred că voi juca prea bine.
Susan zâmbi.
- Uiţi scopul acestui spectacol. N-au venit să ne vadă
jucând bine, ci să-i distrăm.
Siguranţa Lindei îi mai reveni după ce se jucă puţin cu
mingea. Memoria ei teribilă răspundea mingii de plastic. Chiar
mirosul de cauciuc îi era familiar, amintindu-i de camaraderie
şi duşurile fierbinţi după un antrenament obositor.
Se opriră o clipă să privească nişte bărbaţi driblând şi
aruncând la coş.
- Sunt buni, spuse Linda.
- Aminteşte-ţi unde eşti, răspunse Susan. Aici e Springfield.
Naismith a inventat acest joc aici, Sala Celebrităţilor
Baschetului e aici. Toţi joacă baschet în Springfield.
- Şi toţi sunt suporteri, adăugă Linda.
O văzu pe Diana luând loc în al doilea rând, îmbrăcată în
blugi de firmă şi un pulover galben de merinos. Şefii veniseră
cu soţiile şi copiii. Linda nu ştiuse că e un eveniment aşa de
important, şi bănuia că Jeff nu-i spusese, ca s-o atragă. Acum
se implicase, deci trebuia să joace cât mai bine.
Arbitrii erau antrenori de liceu şi fluierară ca să se facă ordine.
Jeff se apropie de Linda şi Susan, dându-le nişte şorţuleţe.
- Noi suntem cei cu cămaşă, ei cei cu pielea goală, spuse
el, zâmbindu-i Lindei. Ea nu-i întoarse zâmbetul.
56 FAYE MORGAN

- Hei, relaxează-te, e doar un joc, spuse el.

- Spune asta genunchilor mei care tremură, răspunse Linda.
Susan se duse să discute cu o prietenă şi Jeff luă bărbia
Lindei în mână.
- Va fi bine, spuse el, ridicându-i faţa ca să-l privească şi ea
ştiu că aşa va fi.
Mulţimea se aşeza. Jeff luă şorţuleţul Lindei şi i-l trecu
peste cap, legându-i-l la talie. Apoi o bătu pe spate.
- Mănâncă-i, spuse el blând şi se îndreptă spre centru.
Arbitrii adunară echipele şi le explicară că vor juca după
regulile de la liceu, cu două reprize de şaisprezece minute,
împărţite în două fiecare. Dacă va fi egalitate la sfârşit, vor fi
trei minute de prelungiri. Va fi o pauză de zece minute între
reprize.
Linda stătea lângă Susan pe bancă, studiindu-l pe Jeff la
centru, aşteptând începerea partidei.
El era plin de energie. Aproape că-i vedeai adrenalina
curgându-i prin vene.
Arbitrul aruncă mingea în aer şi Jeff şi oponentul său, un
internist pe nume Goldlelum, săriră ca nişte rachete. Jeff
aruncă mingea unui coechipier şi meciul începu.
Se văzu curând că Jeff era în elementul lui. Prea suplu
pentru fotbalul american, nerăbdător la derularea înceată a
baseballului, era ideal pentru baschet: înalt, suplu şi rapid. El
şi Goldlelum dominau jocul de la început, dar ochii Lindei
nu-l părăseau pe Jeff.
Echipele aveau forţe egale şi jocul era rapid. Atât Linda, cât
şi Susan intrară în teren în prima repriză, pentru a-i înlocui pe
AVOCATUL PUBLIC 57

cei obosiţi. Linda marcă de departe. Cel care o marca o

subestimase; văzu după expresia lui când mingea intră în coş
că nu va repeta greşeala.
Mulţimea se distra. Zgomotoşi şi entuziaşti, ţipau şi săreau
în picioare de fiecare dată când se marca. Când fluierul se auzi
pentru sfârşitul primei reprize, echipele părăsiră terenul
amestecându-se cu spectatorii. Linda o văzu pe Diana stând în
picioare cu o mână autoritară pe braţul lui Jeff şi întoarse
capul în altă parte.
- Vreau un autograf, spuse Maggie, care venise cu Larry, şi
voi redacta un contract când ajung acasă ca să fiu agentul tău
exclusiv când Celtics îţi vor cere serviciile.
Linda râse, observându-i pe Jeff şi Diana trăgând prin preajmă
cu coada ochiului. Maggie ridică degetul cel mare spre el.
- E ceva ce nu poate face? întrebă ea, referindu-se la jocul lui
Jeff.
- Nu cred că a urcat încă pe Everest, spuse Linda.
- Probabil că o va face la primăvară, spuse Maggie acru.
- îl priveam când ai marcat, zise Larry. După expresia feţei,
ai fi crezut că cineva îi dăduse cheile de la Fort Knox.
- Are deja un rând, spuse Maggie. I le-au dat la naştere,
împreună cu o lingură de argint.
- Hai, Maggie, mai lasă-l în pace, spuse Linda. începuseră
s-o obosească împunsăturile prietenei ei.
începu repriza a doua.
Scorul fusese 54-46 la sfârşitul primei reprize şi rămase
strâns pe parcursul jocului. Jeff părea că era peste tot,
aruncând la coş, pasând, triblând. Dar el şi echipa lui nu
reuşeau să se distanţeze şi meciul se termină la egalitate,
58 FAYE MORGAN

ajungând la prelungiri.
AVOCATUL PUBLIC 59

Linda îi făcu semn lui Craig s-o schimbe. Nu vroia să joace

în ultimele clipe. Dar el făcu semn din cap că nu. Nu mai avea
jucători odihniţi.
Cronometrul porni şi Linda dădu peste un jucător advers
când el schimbă brusc direcţia. Ridică mâna să-şi asume
responsabilitatea pentru fault, şi apoi îşi dădu seama că
nimeni nu ţinea cont de faulturi. îl văzu pe Jeff zâmbind şi
ridică din umeri. Vechile obiceiuri erau greu de uitat.
Secundele treceau şi timpul era pe sfârşite, când Jeff îi pasă
mingea şi ea pivotă ca să arunce. Goldlelum o lovi peste braţ
şi mingea se lovi de inel. Lindei i se acordară două lovituri
libere.
Doamne, se gândi ea. Scor egal şi două secunde rămase şi
loviturile mele libere vor decide rezultatul meciului. Nu vroia
să fie într-o astfel de situaţie.
Jucătorii se aliniară pe marginile liniei de pedeapsă în timp
ce Linda îşi ocupa locul. Arbitrul îi înmână mingea şi ea o bătu
de câteva ori.
Privi inelul coşului, care părea la ani lumină depărtare.
Apoi îl văzu pe Jeff stând sub el, privind-o. Poţi s-o faci, părea
să spună privirea lui, ştiu că poţi.
Linda trase aer în piept, concentrându-se. Nu mai văzu
mulţimea şi anii dispărură. Avea iar şaptesprezece ani, jucând
împotriva echipei St. Cecilia în Englewood, New Jersey.
Reuşise atunci, va reuşi şi acum. Jeff avea dreptate.
Ridică mingea la nivelul ochilor, înţepenindu-şi picioarele.
Apoi o aruncă, urmărind-o cum trecea prin plasă.
Mulţimea se agita, dar nu erupse. Mai avea o aruncare. Privi
mingea şi o bătu de de câteva ori încercând să se concentreze.
60 FAYE MORGAN

Când o aruncă, spectatorii strigau deja înainte ca mingea să

intre în coş. Jeff aruncă mingea şi o ţinu în timp ce trecură cele
două secunde. Meciul se terminase şi cei cu cămăşi câştigaseră.
Jeff lăsă mingea şi se repezi la Linda, luând-o în braţe şi
ridicând-o cu uşurinţă. Amândoi erau înfierbântaţi şi
emoţionaţi. Impactul atingerii trupurilor lor fu puternic,
momentul succesului făcându-i vulnerabili.
Jeff o ţinea cu braţe de oţel. Faţa ei era la pieptul lui şi-i
auzea bătăile inimii. Ea îşi puse braţele după gâtul lui şi-l auzi
oftând în ciuda vacarmului general. Când îşi ridică faţa ca să-l
privească în ochi, văzu în ei reflecţia propriei dorinţe.
Incidentul de acasă de la el nu fusese întâmplător. întreaga lor
relaţie se schimbă în fracţiunea de secundă când privirile li se
întâlniră şi ştiau că nu mai era cale de întoarcere.
Jeff o puse pe Linda cu picioarele pe pământ, şi trupul ei
alunecă şi îşi recăpătă echilibrul. Ochii lui se închiseseră şi
mâinile îi dădură drumul la talie, strângându-se în pumni. Şi
el e tulburat, se gândi Linda şi se sperie. Ce se va întâmpla? Nu
mai simţise acest fel de nevoie, nici măcar cu Jim şi o făcea să
se simtă lipsită de putere, fără control. Ar fi putut face orice.
Mulţimea îi înconjură şi ea fugi, lăsându-l pe Jeff în
picioare, în mijlocul terenului.

***

YMCA avea doar un vestiar şi bărbaţii aşteptau în timp ce

femeile făceau duş. Linda se grăbi, dorindu-şi să nu-i fi spus
lui Craig că va participa la focul de tabără şi la petrecere. Plecă
având încă părul ud şi merse acasă să se schimbe.
AVOCATUL PUBLIC 61

Ziua se răcise pe măsură ce după-amiaza trecea şi Linda

căută în garderobă ceva care să-i ţină de cald şi să fie comod.
Se opri la nişte pantaloni de lână şi la un pulover gros.
împachetă costumul pe care-l făcuse cu Maggie într-o plasă
şi-l aşteptă pe Craig să vină s-o ia.
El se îmbrăca în Cocoşatul de la Notre Dame, şi ea va fi
Esmeralda. Craig găsise o mască grotescă şi vroia să-şi pună o
pernă sub cămaşă pentru cocoaşă. Restul costumului consta
din haine jerpelite din care avea multe în cămară.
Linda fusese de acord cu sugestia lui deoarece costumul ei
era uşor de făcut. Un costum de ţigancă fu asamblat din tot
felul de nimicuri pe care le avea. Porni de la o bluză
ţărănească brodată şi o fustă înflorată şi adăugă bijuterii,
cercei mari şi o eşarfă colorată. în timp ce asculta zgomotul
maşinii lui Craig pe alee, spera că nu-l încuraja prea mult
mergând cu el, dar se temea că Diana va fi iar cu Jeff. Se simţea
stânjenită să-l folosească pe Craig şi conştiinţa o mustra.

***

Focul de tabără avea loc pe terenul de sport al liceului şi se

adunaseră câteva maşini în parcare când sosiră Linda şi Craig.
Câteva grătare cu cărbuni fuseseră puse în curtea de ciment
din spatele sălii de sport şi mirosul cârnaţilor şi al
hamburgerilor umplea aerul. Linda îşi dădu seama că îi era
foame. Jocul şi vremea rece îi stârniseră apetitul. Se duse cu
Craig să ia ceva de mâncare şi Linda privi bărbaţii îngrămădind
lemnele în amurgul de octombrie. Su auziră urale când îl
aprinseră.
62 FAYE MORGAN

Mânca un crenvuşt când îi văzu pe Jeff şi Diana la marginea

mulţimii. Jeff purta pantaloni raiaţi bej, o flanelă şi o vestă verde
închis. Diana era în blugii pe care-i purtase după-amiază, dar
adăugase un hanorac roşu pentru a face faţă frigului. Amândoi
aveau cizme din piele de căprioară. Erau tineri şi sănătoşi. Linda
privi restul de crenvuşt din mână şi-l aruncă la gunoi.
Focul se făcu o pălălaie care trosnea şi lângă el erau pături
întinse pe jos. Craig luă un pled din portbagaj şi se aşezară
lângă doctorul Goldlelum şi frumoasa lui soţie, care avea o
voce frumoasă şi pătrunzătoare şi conducea cântecele
familiare. Linda se simţea ca şi cum era cu cercetaşele într-o
tabără şi se gândi la amintiri din copilărie, la vremurile fericite
petrecute în pădurile din North Jersey cu Laurie şi Karen şi
toate prietenele ei, dintre care pe unele nu le mai văzuse de
ani de zile. Visătoare, nu obiectă când Craig îşi puse braţul
după umerii ei şi o trase mai aproape.
Privea flăcările până când fu conştientă că cineva o privea.
întâlni privirea lui Jeff. Stătea turceşte pe pământ, ca atunci
când îl găsise în bucătărie, reparând prăjitorul de pâine.
Braţele i se sprijineau pe genunchi şi faţa lui era serioasă,
gânditoare. Diana nu era acolo.
Linda se ridică, eliberându-se din strânsoarea lui Craig şi-şi
întinse mâinile spre foc. După o clipă, îi spuse lui Craig că se
duce după cafea. El se oferi să i-o aducă, dar îi spuse că vroia
să se plimbe puţin. El ridică din umeri şi se întinse pe pled, cu
bărbia în mâini.
Linda se opri la o masă unde soţiile celor de la pediatrie
serveau cafeaua. Se aşeză pe nişte trepte, sorbindu-şi cafeaua.
Lumina îndepărtată a focului dansa pe ziduri. Se sprijini în cot
şi privi stelele.
AVOCATUL PUBLIC 63

Trosnetul unei crenguţe din spatele ei o făcu să tresară.

- Bau, spuse Jeff. Ai noroc că nu sunt un ucigaş în serie. Ce
faci aici singură?
- Mă gândesc, răspunse ea, întrebându-se dacă o căutase.
- Bine, atunci. Gândeşte-te!
- Unii ar spune că gândesc prea mult, spuse ea, amintindu-
şi
de Jim.
- Unii greşesc. Cel mai simpatic lucru la tine este că eşti
inteligentă.
Linda nu ştia cum să răspundă la acest compliment şi alese
un subiect sigur.
- Ce mai face Nate?
- Nate e îndrăgostit, răspunse Jeff solemn. I s-au aprins
călcâile după pudelul francez de pe stradă. E încântat de deli-
cateţea ei şi de educaţia bună, iar ea e tulburată de farmecul
lui. Mă simt în plus pe lângă „Doamna şi vagabondul".
Râseră amândoi. Linda nu uitase momentul de la finalul
jocului şi putea paria că nici el. Ceva plutea între ei.
- Când începe petrecerea?
- Când termină de decorat. Diana e acolo, atârnând dovleci.
Fac treabă bună. Anul trecut nu puteai recunoaşte sala de sport.
Menţionarea numelui Dianei îi aminti Lindei că mai bine se
întorcea la Craig şi termina această conversaţie periculoasă.
Ştia că va da de necaz dacă mai rămânea.
- Nu cred că te-am felicitat pentru performanţa de astăzi,
spuse Jeff ca şi cum i-ar fi citit gândurile şi căuta un subiect
s-o reţină.
Ba da, ai făcut-o, se gândi Linda, dar cuvintele nu erau
64 FAYE MORGAN

necesare.
AVOCATUL PUBLIC 65

- Ti-am spus că te vei descurca, spuse el. încep să cred că

poţi să te descurci cu orice.
în afară de tine, Jefferson T. Langford. Strivi paharul de
plastic şi se ridică în picioare.
- Mulţumesc, Jeff. Eşti drăguţ. Mă duc să-l caut pe Craig.
Ne mai vedem.
Craig o căuta când se întoarse.
- Unde ai dispărut? întrebă el curios.
- Am fost să mă plimb, cum ţi-am spus, răspunse Linda,
nedorind să discute unde fusese ultimul sfert de oră, în caz că
se observase şi absenţa lui Jeff.
- Mai bine ne-am schimba, spuse Craig. Vor stinge focul şi
vor intra înăuntru curând.
- Nu ştiu, focuri de tabără şi baluri mascate, pare cam
juvenil, nu crezi?
- S-ar putea, spuse Craig, dar îţi spun ceva, după câte am
îndurat ca să capăt slujba asta, dacă domnul Pinney ar consi-
dera că e o idee bună să scuip împotriva vântului când mă
trezesc dimineaţa, aşa aş face. Ei sponsorizează această seară
şi se aşteaptă să vadă multe feţe zâmbitoare. Pe a mea o vor
vedea.
Linda dădu din cap. Politică. Era la fel peste tot.
îşi strânseră lucrurile şi se alăturară celorlalţi intrând prin
uşile mari în sala de sport.

***

Linda se rujă din nou şi examină efectul în oglinda de

deasupra chiuvetei din vestiar. Arăta exotică şi sexy, aşa cum
66 FAYE MORGAN

vroia să fie Esmeralda, ţiganca aceea care furase inima

sărmanului cocoşat. îşi aranjă bluza mai jos şi clătină capul ca
să zornăie cerceii. Bine.
- Cred că părul tău va trebui aranjat, spuse Susan Daley,
care era îmbrăcată în Micuţa Bo Peep.
- Ce vrei să spui?
- Ar trebui să arate mai sălbatic.
Susan veni lângă ea şi-i luă pieptenele din mână.
- Lasă-mă să-l aranjez puţin.
îi pieptănă pe spate părul negru şi apoi îl netezi, astfel
că-i stătea ca un nimb în jurul capului.
- Mulţumesc. Arăt de parcă aş face trotuarul.
- Exact. Esmeralda nu era o femeie virtuoasă.
Linda încheie nasturii de la spatele costumului lui Susan.
- De ce n-a fost meciul tot aici?
Susan îşi întinse gâtul ca să testeze cât de strâns e gulerul.
- Copiii au avut un meci aici în după-amiaza asta. Pinney
are multă influenţă la Inspectoratul Şcolar, dar nu destulă ca
să anuleze un meci programat ca angajaţii lui să se distreze. E
în Consiliul Director al YMCA şi astfel am ajuns aici.
Se studiară una pe alta şi fură satisfăcute.
- Hai să mergem, spuse Susan.
Craig era un cocoşat convingător. Masca era oribilă şi
şchiopăta.
- Quosimodo! exclamă Linda când îl văzu. Ce mai e nou în
clopotniţă?
- E cald, spuse el. Masca de cauciuc mă sufocă.
- Scoate-o, spuse Susan. Nimeni nu va observa diferenţa.
- Eşti pusă pe şotii, spuse Craig. Bănuiesc că te crezi
frumoasă în costumul ăla.
AVOCATUL PUBLIC 67

- Oilor mele le place, spuse Susan şi se duse să-şi caute

puloverul.
Linda şi Craig intrară într-o sală cu schelete şi felinare din
bostan. Linda era fascinată de diversele costume. Craig o
conduse la masa cu gustări, unde serviră un pahar de punci.
- Şi acum ce va fi? întrebă Linda.
- Vei vedea. Sunt concursuri şi jocuri. Şi cred că au şi o
formaţie rock - nepotul lui Rolf sau cam aşa ceva. Petrecerea
se va încălzi când va începe să cânte muzica.
Aşa a fost. Pe la ora nouă sala de sport era plină şi muzica
asurzitoare împiedica orice încercare de conversaţie, aşa că
toţi dansau. Vibraţiile instrumentelor electrice făceau pereţii
să tremure. Linda se săturase după vreo jumătate de oră şi se
rugă s-o lase la toaletă ca să-i revină auzul.
Tocmai căuta oja în geantă ca să repare o unghie, când
Diana Northrup intră. Era încântătoare, cu o rochie până
la podea şi o tiară cu nestemate. Zâmbi când o văzu pe
Linda.
- Bună. Cine eşti în seara asta?
- Esmeralda din Cocoşatul din Notre Dame.
- Foarte inteligent. Jeff şi cu mine ne-am îmbrăcat în
„Prinţul Broscoi". El e prinţul şi eu sunt prinţesa.
Sigur că eşti, se gândi Linda. Rochia Dianei era violet
deschis, cu un corsaj strâmt. Avea un guler pătrat şi un colier
de ametiste care reflecta culoarea costumului. Părul ei era
strâns în coc sus pe cap. Cu ea alături, Jeff nu se va uita la tine,
se gândi Linda.
- Arăţi bine, spuse Linda sinceră.
îşi vopsi unghia şi plecă zâmbindu-i Dianei.
68 FAYE MORGAN

Când se întoarse în sala de sport, prima persoană pe care

o văzu fu Jeff. Purta labe de broscoi la mâini şi la picioare şi
masca de broscoi era dată pe spate. Un costum verde, o mică
pelerină pe umeri şi o coroană aurie pe cap. Imaginea era
clară: jumătate broscoi, jumătate prinţ. Chiar şi în costumul
ridicol, era atrăgător.
Linda îl găsi apoi pe Craig participând la un concurs de
limbo. Rămăseseră patru candidaţi şi bara era aşa de joasă că
Linda nu-şi putea imagina cum putea trece cineva pe sub ea.
Privi contorsiunile participanţilor, aplaudând succesele şi
strigând când un participant dădu bara jos. Câştigătorul fu un
rezident de la spital care luă premiul, o statuetă pe care scria
„Cel mai bun dansator din lume“.
Muzica se opri şi Linda, recunoscătoare, se aşeză cu Craig
pe nişte scaune pliante puse pe margine. Craig îşi şterse
fruntea cu o batistă şi spuse:
- îmi aduci ceva de băut, te rog? M-aş duce eu, dar nu sunt
sigur că pot merge.
Linda merse în spate şi fu servită de o femeie care-i păru
cunoscută, de vreo patruzeci de ani. Ea îi zâmbi Lindei şi
spuse:
- Sunteţi doamna Redfield, nu-i aşa?
- Da.
- Sunt Phyllis Beresford, soţia lui Roger.
Roger Beresford era un avocat cunoscut la firmă. Avea
multă influenţă pe plan local; unchiul său făcuse parte din
consiliu şi bunicul lui fusese locţiitorul guvernatorului
statului. Nu era partener la firmă, dar avea o poziţie bună.
Deşi Linda nu lucrase cu el, îl cunoştea.
AVOCATUL PUBLIC 69

- Ce mai faceţi doamnă Beresford?

- Te rog, spune-mi Phyllis. Nu-mi place ceremonia. Sper
că tânărul Jensen îţi arată locul, făcându-te să te simţi bine.
Te-am văzut sosind cu el. De fapt, am fost surprinsă. Soţul
meu mi-a spus că fiul lui Jeff Langford a fost responsabil de
angajarea ta şi am crezut că va veni cu tine.
- El m-a propus, aşa e, dar nu ne întâlnim în timpul liber.
Este cu Diana Northrup.
- înţeleg, spuse doamna Beresford pe un ton care sugera
că nu înţelege deloc.
- Mulţumesc pentru băutură, spuse Linda şi se
îndepărtă. Probabil că doamna Beresford se plictisea dacă
recurgea la interogarea colegilor soţului ei pentru subiecte
interesante.
Craig înghiţi băutura dintr-o dată şi o trase pe Linda pe
ringul de dans când formaţia începu din nou să cânte.
Dansară vreo trei dansuri, apoi, întorcându-se la scaunul ei,
aproape că dădu peste Jeff.
- Bună, spuse el. Ia o lăbuţă. îi înmână o înotătoare, care
era de fapt o mănuşă cu degete prelungite şi se scărpină pe
nas.
- Iată-l, spuse Craig alăturându-li-se şi măsurându-l pe Jeff
din cap până-n picioare.
Jeff râse.
- Dacă arăt pe jumătate atât de scandalos pe cât mă simt,
sunt într-o mare belea.
Linda se uită după Diana, dar n-o văzu.
- Cel mai rău lucru în legătură cu costumul ăsta e că mă
gâdilă. Nu-mi amintesc dacă broscoii se scarpină.
70 FAYE MORGAN

- Orăcăie, spuse Craig. Asta fac.

- Voi orăcăi şi eu dacă această petrecere mai ţine mult.
Costumele de broscoi nu sunt pe lista mea de preferinţe.
Craig îşi puse un braţ după umerii Lindei şi faţa lui Jeff se
înnegură. Linda nu vroia să se ferească, dar ar fi dorit să n-o
fi făcut.
- Cum te tratează Craig? întrebă Jeff.
- Nu-ţi face griji, Jeff, răspunse Craig în locul ei. Dacă are
ceva de reclamat, îţi va spune şi tatăl tău mă poate concedia.
Chicoti, apoi văzu că Linda şi Jeff nu râdeau.
- Hei, voi doi, era o glumă, adăugă el.
- Nu cred că Linda a găsit-o amuzantă, spuse Jeff.
Craig privi de la unul la altul, apoi îşi luă braţul de pe
umerii Lindei.
- Am senzaţia că n-am observat ceva. Cum par să fiu în
plus, mă voi retrage. Se amestecă în mulţime.
- Te deranjează, nu-i aşa? întrebă Jeff. Poziţia mea elevată?
Nu vroia să discute asta.
- Las-o baltă, Jeff. A fost doar o remarcă negândită. Craig
n-a intenţionat să spună ceva rău.
în jur, oamenii dansau.
- Hai să ieşim de aici, spuse Jeff, luând-o de mână.
Nu putea să i se împotrivească, aşa că se lăsă târâtă. O duse
pe coridor, unde erau dulapuri de tablă şi vitrine cu trofee.
Se priviră.
- îmi place costumul tău, spuse ea. Mi-a plăcut
întotdeauna povestea asta. Imaginează-ţi, să ai un broscoi şi
să se transforme în prinţ. Problema mea e că am câte un prinţ
şi se transformă în broscoi.
AVOCATUL PUBLIC 71

- Poate nu procedezi cum trebuie, spuse Jeff. Se face cu un

sărut. Lasă-mă să-ţi arăt.
înainte ca ea să poată reacţiona, o trăsese spre el şi-i
acoperise gura cu a lui. La început presiunea era uşoară, apoi
mai intensă, până când începu să tremure în braţele lui, care
o ţineau strâns. Gura lui se plimbă pe gâtul ei, pe urechi, pe
gropiţa de la baza gâtului. întreaga lume se redusese la
senzaţia arzândă a buzelor lui pe pielea ei. El îi descheie bluza
ei şi o sărută pe sâni, mângâind-o pe piele.
Linda auzi un zgomot venind din sală şi îşi reveni ca sub
un duş cu apă rece. Se eliberă, cu ochii mari, roşind.
îl privi pe Jeff în lumina artificială de pe coridor. Buzele şi
dinţii lui erau pătaţi de rujul ei şi arăta ca un vampir. Linda
scoase o batistă din buzunarul fustei şi-l şterse. El stătea
liniştit, privind-o.
- Jeff, nu trebuie să mai facem asta, spuse Linda cu o voce
nesigură. A fost o greşeală.
El părea să-şi ţină răsuflarea. Apoi se aplecă de la mijloc
într-o plecăciune.
- Voi face totul să vă ascult, doamnă.
Când Linda se duse la toaletă să-şi revină, văzu în oglindă
că avea ruj pe gât şi pe un sân. Gura lui Jeff purtase rujul. Nu
se simţea în largul ei, ca şi cum ar fi fost însemnată, marcată
cu semnul lui.
Se curăţă înainte să plece.
 Capitolul 5

într-o după-amiază frumoasă, la opt săptămâni de când era

la firmă, Linda încerca să înţeleagă un caz din secolul al
optsprezecelea când Jeff ciocăni la uşă.
Purta un pulover bleumarin şi pantaloni kaki, o cămaşă
bleu şi o cravată închisă la culoare. Arăta exact cum era, un
tânăr care credea în el. Linda îi invidia convingerea înnăscută
că putea învinge lumea.
Jeff îşi trase mâneca, uitându-se la ceas.
- Merg în centru. Ai treabă la închisoare?
Se oferea să-i facă un comision. Generozitatea era un
aspect al personalităţii lui care o zăpăcea pe Linda. Era
aproape ruşinată că avea bănuieli. De asemenea, Jeff îi accepta
complet rolul în proiectul Puritan. îi lua în considerare ideile,
îi îmbunătăţea sugestiile, îi cântărea opiniile, pe scurt, o trata
ca pe un partener egal. Deşi era un lucru normal, Linda se
aştepta la altceva. îşi dădu seama treptat că poate nu se
prefăcea că era bun, ci chiar era.
AVOCATUL PUBLIC 73

Linda privi grămada de dosare pe care le primise de la

ceilalţi avocaţi când începuse să lucreze la firmă. Fiecare îi
dăduse câteva cazuri în plus faţă de cel la care lucra cu Jeff.
Linda trase un dosar de la fund şi-şi privi notele capsate în
interiorul coperţii.
- Există un Stanley Wellington arestat pentru atac. Ar
trebui să vorbesc cu el azi.
Jeff zâmbi.
- L-ai moştenit pe Stanley? întrebă el. Dacă vrei să vii,
trăsura mea te aşteaptă. Trebuie să mă opresc la sediul poliţiei
la întoarcere.
Linda îşi luă geanta şi dosarul lui Wellington. îl urmă pe
Jeff în sala de primire, aşteptând în timp ce el îi spunea lui
Mary unde plecase.
- Stanley e o tradiţie pe aici, îi explică Jeff în timp ce urcau
în lift. Provine dintr-o veche familie aşezată şi de aceea e
clientul nostru, dar a fost dezmoştenit. Trăieşte la o pensiune
în centru şi se ia la bătaie cam la şase săptămâni. Familia lui
refuză să-i mai plătească vreo cauţiune. De fiecare dată când e
arestat, cauţiunea se măreşte şi stă puţin la răcoare. îţi va
spune fără îndoială care din prietenii lui dubioşi i-o va plăti.
Jeff îşi ridică gulerul, căci bătea vântul. Ar fi o poveste tristă,
dar Stanley e fericit şi n-ar dori să fie altfel. Avocaţii de la firmă
îl dau de la unul la altul. Fiind începătoare ţi l-au dat ţie.
Linda abia aştepta să-l vadă pe acest personaj. Jeff continua
să vorbească în timp ce îşi căuta cheile de la maşină în
buzunar.
- Cum ai observat, firma ia puţine cazuri penale, de obicei
acelea în care sunt implicaţi familiile sau prietenii partenerilor
74 FAYE MORGAN

- de afaceri. Am avut şi eu azi unul, fiul unui prieten al

tatălui
meu, la care s-au găsit destule droguri ca să deschidă o
farmacie. El va moşteni cinci milioane de dolari la douăzeci şi
unu de ani şi la nouăsprezece călătoreşte cu trei kilograme de
haşiş, 120 de grame de cocaină şi destul praf de îngeri ca să
transforme o întreagă mănăstire de maici în berete verzi.
Mai rău, are antecedente. De asemenea, se droghează. E un
caz trist.
în timp ce intrară în maşină, Jeff apăsă un buton să coboare
geamurile şi briza de toamnă înfoie părul Lindei.
- Abia l-au adus şi-l ţin în arest preventiv până îl văd. îl vor
duce la Whalpole. O privi pe Linda şi ochii lui erau plini de
durere. îşi întoarse privirea spre stradă.
- Mi-l amintesc puşti când eram la şcoală. Construia
aeromodele.
Linda tăcea. Ce putea spune? Amândoi ştiau că legile
federale îl vor ţine închis mulţi ani, mai ales că era recidivist.
Tristeţea din ochii lui Jeff rămase în mintea ei. Nu era doar o
slujbă. îşi amintea de un băieţel de care îi plăcuse şi nu-l putea
ajuta pe adult. Linda privi gânditoare pe fereastră.
închisoarea era o clădire de piatră care mirosea a
umezeală. Linda se legitimă la recepţie şi fu invitată în sala de
vizite, cu uşa de sticlă şi masa veche şi uzată din lemn. Jeff
vorbi cu ofiţerul de serviciu.
După câteva minute, uşa se deschise şi un gardian privi
înăuntru. îi zâmbi Lindei.
- Eşti avocatul?
Linda dădu din cap că da.
AVOCATUL PUBLIC 75

Spuse peste umăr:

76 FAYE MORGAN

- Hai, Stanley, necazurile tale s-au terminat. A venit

avocatul să te salveze. în timp ce deţinutul intră, gardianul se
postă la uşă.
Stanley Wellington era de vârstă mijlocie. Purta o jachetă
maro, care fusese de bună calitate, dar acum era jerpelită.
Avea o barbă de trei zile şi ochi vicleni. O şapcă de baseball era
pusă invers pe cap şi avea o insignă cu „Despicaţi lemne, nu
atomi“. O privi suspicios pe Linda.
- Unde e Joe? spuse el.
- Joe?
- Joe Axelrod, avocatul meu. Cine eşti?
- Domnule Wellington, eşti reprezentat de firma Rolf
Langford şi Pinney. Deci orice avocat din firmă îţi poate prelua
cazul. Mi-a fost dat mie.
Wellington dădu din cap.
- Deci vor să scape de mine?
Linda nu spuse nimic.
- Ei bine, nu contează. Domnişoară, poţi să-l suni pe omul
ăsta? Aici e numele şi numărul lui, va plăti cauţiunea. Poţi să
faci asta?
- Cred că pot, domnule Wellington, spuse Linda sec, luând
bucăţica de hârtie.
Wellington se ridică să plece.
- Nu crezi că ar trebui să discutăm cazul dumitale? strigă ea
după el.
- Nu, e ca de obicei. Scoate-mă afară, e tot ce-ţi cer. Merse
spre uşă, apoi se întoarse. Bravo ţie. E minunat, voi fetele vă
faceţi doctori şi avocaţi. Sunt un susţinător al eliberării
AVOCATUL PUBLIC 77

- femeilor. Făcu cu ochiul şi ieşi. Linda văzu o carte cu

„Locuitorii din Dublin“ de James Joyce ieşind din buzunarul
lui de la spate.
Linda încă mai chicotea când îl întâlni pe Jeff la recepţie.
- Ce zici de Stanley? o întrebă el zâmbind.
- E cel mai original personaj pe care l-am întâlnit.
- Aşa e, fu Jeff de acord. Prima dată când l-am întâlnit,
mi-a făcut harta astrologică şi mi-a spus că data trecută m-am
încarnat ca un sclav medic grec în Roma antică.
Linda râse.
- Inventezi.
El ridică mâna ca şi când ar fi jurat.
- Jur pe Dumnezeu. Spunea că eram un botanist pe nume
Anoxamander care era medicul personal al nepotului
împăratului Tiberius.
- Bine, te cred.
Jeff ridică din umeri.
- întreabă-l pe Stanley data viitoare când vă întâlniţi. Sunt
sigur că vă veţi mai întâlni.
- Mulţumesc.
Dădură colţul la Departamentul de poliţie, Linda
potrivindu-şi pasul după pasul lung al lui Jeff.
- Vrei să vii cu mine? întrebă Jeff. Te voi prezenta
prietenului meu Claude Delancey. E şeful agenţilor.
Linda era interesată să-l cunoască.
- Bine.
Intrară prin uşile duble în sediu, unde lui Jeff i se spuse că
în momentul acela clientul lui era supus luării amprentelor. îl
vor putea vedea.
78 FAYE MORGAN

Linda îl urmă pe Jeff pe un hol vopsit în gri, apoi într-o

încăpere. Un bărbat cu haine obişnuite stătea la un birou
luând o declaraţie de la un tânăr.
Băiatul era îmbrăcat în blugi decoloraţi, o geacă de blugi şi
bocanci. Părul lui blond îi cădea pe frunte şi avea barbă, Un
lanţ gros de argint atârna între curea şi buzunarul din spate.
îl privi pe Jeff fără să-l recunoască.
- Bună, Bobby, spuse Jeff.
Ochii băiatului se mutară de la Jeff la poliţist şi la Linda.
înainte ca cineva să-l poată opri, luase un cuţit de desfăcut
corespondenţa de pe masă, o înşfăcase pe Linda şi-i pusese
cuţitul în gât.
- Jeff, spune-le porcilor ăstora să-mi dea drumul sau o
omor pe prietena ta. Cuţitul ăsta e cam tocit, dar am să-l înfig
cu putere. Nu cred că vrei să vezi asta. în timp ce Jeff tăcea,
Bobby o strânse pe Linda de gât. Ea gemu şi Jeff făcu un pas
spre ea. E moartă dacă încerci ceva, Jeff, îl avertiză băiatul şi
Jeff se opri. Ochii lui n-o părăseau pe Linda.
Linda nu mai fusese atât de îngrozită în viaţa ei. Se rugă.
Rugăciunile din copilărie reveneau în mintea ei
înspăimântată.
Cel care o ţinea mirosea teribil. Transpira şi Linda aproape
că-i simţea inima bătând. Chiar aşa şocată, îşi dădu seama că
era nebun să încerce aşa ceva în mijlocul unei secţii de poliţie
plină cu poliţişti. Toţi martorii înlemniseră.
Jeff îşi găsi vocea.
- Boby, dă-i drumul. Promit că vei căpăta minimum de
pedeapsă. Eşti drogat şi nu ştii ce faci. Nu vei scăpa. Dacă o
răneşti, eşti terminat şi chiar dacă nu-i faci nimic şi încerci să
AVOCATUL PUBLIC 79

- evadezi, vei fi prins înainte să faci un pas. Bobby, te rog.

Nu
te pot ajuta dacă faci asta. Gândeşte-te omule, gândeşte-te.
Linda îşi imagină raţiunea celui care o reţinea încercând să
învingă panica lui provocată de drog. încet, încet strânsoarea
lui slăbi. Jeff văzu şi spuse:
- Lasă cuţitul, Bob. Ea fu îmbrâncită în faţă în timp ce
auzea obiectul de metal lovind podeaua.
Fără să se gândească, alergă în braţele lui Jeff. El o prinse
şi o ţinu la piept, mângâind-o.
- E în regulă acum, eşti în siguranţă. S-a terminat, îi
murmură vocea lui în ureche. Simţea vag zgomotul din jur în
timp ce Bobby era înşfăcat şi dus de acolo.
înfăţişarea suplă a lui Jeff era înşelătoare, descoperi Linda
în braţele lui. Era musculos şi slab. Treptat, îşi dădu seama
că-l ţinea ca şi cum ar fi fost eroina delicată a unei melodrame
victoriene. Nu vroia să se dea în spectacol. Se eliberă blând şi
se dădu înapoi, dându-şi la o parte părul de pe faţă.
- îmi pare rău, spuse ea. M-am purtat copilăreşte.
Jeff o privea puţin încruntat.
- De ce-ţi ceri scuze? Amândoi am fost speriaţi. N-ai de ce
să-ţi ceri scuze.
Linda nu ştia ce să spună. îşi împreună mâinile ca să nu-i
mai tremure. Jeff o luă de braţ.
- De ce nu intri în biroul lui Claude să stai jos puţin. îţi
aduc un pahar cu apă.
Linda îl lăsă s-o conducă în biroul gol, unde se aşeză pe o
canapea de piele. în timp ce ieşea, Jeff întâlni un bărbat
80 FAYE MORGAN

roşcat, solid, care vroia să intre. Linda îi auzi vorbind.

AVOCATUL PUBLIC 81

- Claude, ce naiba se întâmplă aici? se auzi vocea furioasă

a lui Jeff. Nu-l mai auzise folosind tonul acesta până acum. De
ce nu i-aţi pus cătuşe? continuă Jeff. Oricine îşi putea da seama
că punea ceva la cale. Vreau să primească îngrijiri medicale şi
să i se facă o expertiză psihiatrică înainte de audierile
preliminare, înţelegi?
Nu auzi răspunsul lui Delancey, căci se îndepărtau, dar îl
văzu bătându-l pe Jeff pe umăr. Ochii Lindei se închiseră şi-şi
lăsă capul pe spate pe canapea.
Câteva minute mai târziu Jeff se întoarse cu un pahar de
plastic plin cu apă şi o pilulă.
- E un tranchilizant, spuse el. Infirmiera de jos mi l-a
dat.
Linda bău puţină apă, dar refuză pastila.
- Nu, mulţumesc.
- Aşa te vreau, spuse el şi o aruncă la coş. Se aşeză lângă
ea şi-şi întinse picioarele lungi în faţă, contemplându-şi
pantofii.
- Ce mai e nou?
Se priviră şi izbucniră în râs. Linda nu se mai putea opri,
încât îi dădură lacrimile.
- Cred că sunt isterică, spuse ea.
- Eşti perfect justificată, răspunse Jeff. îşi vârî mâinile în
buzunare şi-şi încrucişă picioarele. Dacă tot nu vrei o pastilă,
ce zici de ceva de băut? E patru şi jumătate, ziua a trecut. Ai
intrat în încurcătura asta fiindcă ai venit cu mine.
Linda ezită. Nu prea vroia să meargă cu el. Semăna cu o
întâlnire. Dar nevoia de a fi cu el îi învinse obiecţiile.
82 FAYE MORGAN

- Bine.
Nu întrebă unde mergeau, dar manierele lui rafinate nu-l
lăsau să aleagă singur.
- Unde ai vrea să mergem?
Linda se aşeză confortabil pe scaunul de piele.
- Alege tu, sunt prea obosită să gândesc. Surprinde-mă.
El zâmbi.
- Vine o surpriză!
Curând, ajunseră la periferie.
- Odihneşte-te, spuse Jeff. Ai avut o zi grea.
Mergeau cu maşina pe o şosea cu două benzi, printre
rânduri de copaci coloraţi. Frunzele căzute formau un covor
pe marginea drumului, ruginii, maro şi galbene. Linda fu mai
atentă când el o luă pe un drum de ţară.
- îmi cer scuze, spuse el. Drumul e cam accidentat, dar
merită. Cel puţin aşa sper.
Câteva minute mai târziu opriră în faţa unei clădiri
coloniale restaurate, din secolul optsprezece. Jeff parcă pe
pavaj şi merseră la veranda mare. înăuntru, o tânără cu
costum de epocă îi salută.
Interiorul o uimi pe Linda. Lemnăria originală strălucea şi
într-un şemineu mare ardea un copac întreg. La recepţie era o
masă de cireş şi o roată de tors stătea lângă un scăunel de
muls vacile. Pe jos erau pleduri. Linda era fermecată.
Fata îi conduse la sala de mese unde alt şemineu arunca
lumini vesele. Sala era plină de mese rotunde acoperite cu
feţe de masă albe; şerveţele roşii brodate erau împăturite pe
margine. Pe fiecare masă era o lampă şi o vază cu flori. După
ce se aşezară, Linda îl privi pe Jeff.
AVOCATUL PUBLIC 83

- E drăguţ, spuse ea. De unde ştii de locul ăsta?

- De fapt a aparţinut unui strămoş de-al meu, răspunse el.
A construit-o pentru mireasa pe care a adus-o din Anglia. E o
afacere mică, dar sigură. Puţini ştiu de ea.
- în felul ăsta vin doar clienţi aleşi, nu-i aşa?
Jeff ridică mâna apărându-se.
- Fără discursuri în seara asta, vrei?
- Bine.
Apăru un chelner şi Jeff comandă o sticlă de vin alb. Linda
bea rar, aşa că nu recunoscu numele. Fără îndoială, era ceva
pentru clasa de sus, care se bea la festivităţi. Chelnerul plecă
şi Jeff îi înmână Lindei meniul.
- Hai să cinăm, spuse el. N-am mâncat de la unsprezece şi
jumătate şi dacă beau vinul pe stomacul gol, mi-e frică să nu
mă îmbăt.
Linda ezită. El îi ghici îndoielile şi spuse:
- Fără obligaţii.
Asta o făcu să se simtă aiurea, aşa că privi meniul şi alese
fructe de mare şi cambulă. Jeff comandă pate şi homari. Deşi
ştia că avea de unde, Linda se minună de uşurinţa cu care
cheltuia banii.
La şapte şi jumătate, două chelneriţe deschiseră nişte uşi
duble de la un capăt al sălii şi apăru o formaţie pe o platformă
şi un ring de dans. Muzica umplu aerul şi câteva cupluri
dansau.
Linda începu stânjenită să mănânce când sosi mâncarea.
Când Jeff o invitase să bea ceva, ea nu se gândise la atmosfera
asta romantică şi la o cină. Vorbiră puţin în timpul mesei şi Jeff
84 FAYE MORGAN

părea rezervat. Când farfuriile fură luate şi refuzară desertul,

el scoase o ţigară dintr-o cutie de fildeş şi o aprinse cu o
brichetă de aur.
- Nu ştiam că fumezi, spuse Linda.
- De obicei nu fumez, răspunse Jeff. Doar când sunt
tensionat sau... Se opri, dându-şi seama ce recunoscuse. Jeff
roşi şi Linda era captivată. Nu era aşa de sigur pe el cum părea.
El îşi reveni şi zâmbi. Dar mi le scot din sânge alergând în
fiecare zi.
Jeff comandă cafea şi coniac şi ascultară muzica. îşi stinse
ţigara în scrumieră şi veni lângă scaunul ei, întinzând mâna.
- Dansezi cu mine, sau trebuie să invit chelneriţa?
Ştiind că greşea, dar neputându-se opri, Linda se ridică şi-l
urmă pe ringul de dans. O luă în braţe cu uşurinţă. Ea îşi
amintea cât o tulburase în după-amiaza când o luase în braţe.
Muzica şi vinul o ameţiseră şi curând dansa cu capul pe
umărul lui şi cu braţele după gâtul lui Jeff. Eşti nebună, eşti
nebună, spunea o voce din mintea ei. Dar asculta de trupul
ei, care vroia să rămână lângă acest bărbat. Mâna lui îi mângâia
spatele, ajungâng până la ceafă. Simţea cum el se înfierbântă
şi vibrează. Ochii ei se închiseră şi se abandonă la pieptul lui,
în braţele lui puternice. Doamne ajută-mă, se gândi ea, nu-l
lăsa să vadă ce simt.
Brusc, muzica se opri. Linda nu ştia dacă să plângă sau să
spună o rugăciune de mulţumire. Cei din formaţie plecară să
ia o pauză şi Jeff îi dădu drumul cu regret. Stăteau în mijlocul
ringului şi Linda îi evita privirea. Se întoarse repede la masă.
El o urmă mai încet.
AVOCATUL PUBLIC 85

îşi băură cafeaua într-o linişte încordată. Linda observă că

el sorbise din coniac, pe când al ei era neatins. Vroise să-i
propună să plătească nemţeşte, dar Jeff semnă cecul. Linda îşi
luă geanta şi murmură că merge la toaletă.
Ochii ei erau ciudat de strălucitori în oglindă, deşi faţa era
palidă. Mâinile îi erau reci. Trebuie să îndrept această relaţie pe
un făgaş profesional, se gândi ea. El nu trebuia să bănuiască fap-
tul că o tulburase, altfel nu mai putea lucra cu el. Dar, chiar în
timp ce aceste gânduri îi treceau prin minte, Linda simţea
amprenta trupului lui pe al ei. Se pieptănă şi se rujă, ceea ce o
făcu să arate ca o stafie. Şi-l şterse şi îşi ciupi obrajii. Era mai bine.
Jeff o aştepta în hol cu puloverul ei pe braţ. O ajută să şi-l
pună şi ieşiră. Linda tremura violent, fie de emoţie, fie de
frig, nu putea spune. Dar Jeff observă şi îşi scoase haina,
punându-i-o pe umeri. Când ea protestă, el spuse:
- Ia-o. Nu fi prostuţă. Tonul lui nu suporta contraziceri,
aşa că cedă.
Drumul spre casă se făcu în tăcere. Jeff puse o casetă cu
Ceaikovski în casetofon ca să nu mai fie nevoie să vorbească.
Maşina Lindei era încuiată şi asigurată şi ea era obosită. Putea
lua un taxi dimineaţa, aşa că-i spuse lui Jeff s-o ducă acasă.
Când ajunseră acasă la ea, Jeff vru să coboare s-o conducă,
dar ea îl opri. Scoase haina lui şi o lăsă pe scaun.
- Linda. Ea se întoarse şi-i puse un deget pe buze. Jeff îi
dădu drumul şi spuse:
- Bine, nu vom vorbi despre asta. Noapte bună.
Linda urcă treptele verandei, descuind uşa în mod
mecanic. Jeff aşteptă până când intră şi apoi plecă. Linda
închise uşa şi se sprijini de ea.
86 FAYE MORGAN

Câteva zile mai târziu Jeff găsi soluţia la cazul Puritan. Era
sfârşitul după-amiezii si Linda ştia că ceilalţi plecau. Zgomotul
maşinilor de scris şi al uşilor de la dulapuri încetă, înlocuit de
„La revedere“ şi „ne vedem mâine“. Dar Linda continua să
lucreze, uitându-se prin zeci de cazuri, căutând idei. Era şase
fără un sfert când Jeff apăru în prag. Linda îl privi surprinsă.
Credea că plecase acasă.
- Evrika, spuse el. Am găsit!
Era entuziasmat. Ochelarii îi ridicase în păr ca o vizieră,
n-avea cravată şi mânecile cămăşii erau suflecate până la cot.
In mână avea un volum vechi „King's Bench, 1812“.
- O mie opt sute doisprezece? Uită-l, e depăşit spuse Linda.
Jeff dădu din cap că nu.
- Nu e. A fost citat în Pensylvannia în 1973. Ascultă. Se
sprijini de uşă şi citi cu voce tare o situaţie asemănătoare cu
cazul lor. Era aproape la fel, oricât de greu i-ar fi venit să
creadă şi ochii Lindei se măriră în timp ce asculta. Se ridică de
la birou şi luă cartea în mână să citească. Judecătorul hotărâse
într-un fel favorabil din punctul de vedere al lui Puritan.
Il privi uimită. Râse tare şi aruncă în aer cartea.
Jeff sări, zâmbind, o luă de mâini şi o învârti. Linda îl sărută
pe obraz.
- Eşti un geniu, spuse ea. El o prinse şi o trase spre el.
- Pupicul ăsta nu e o răsplată suficientă pentru ce am
reuşit, spuse el. Mă gândesc la ceva mai substanţial. înainte să
se poată feri, gura lui coborî pe a ei, sigură, irezistibilă. Linda
simţi că-şi pierdea controlul. îl dorise atât de mult şi acum era
aici: gura lui, mâinile lui, trupul lui. Buzele ei se
întredeschiseră.
AVOCATUL PUBLIC 87

Biroul dispăru şi ei doi erau în alt univers. Linda nu

crezuse că poate simţi atât de intens. Era ameţită în braţele lui.
Jeff mirosea frumos, a săpun şi parfum, cu o urmă de tutun.
Ea îşi retrase gura şi-l sărută pe gât. El gemu şi o prinse de
talie, trăgând-o spre el. Trăgând-o de păr, îi aduse buzele pe
ale lui din nou.
Telefonul de pe biroul ei sună şi se îndepărtară, ca doi
copii vinovaţi prinşi că se joacă de-a doctorul. Linda îşi puse
mâinile pe obrajii arzând şi se îndreptă spre birou. Cu coada
ochiului, îl văzu pe Jeff punându-şi palmele pe perete, cu
capul aplecat, ca un sportiv care îşi trăgea răsuflarea.
- Linda Redfield, spuse ea în telefon.
- Bună Linda, sunt Maggie.
- O, Maggie, spuse Linda uşurată. La ce se aşteptase, la
vocea lui Dumnezeu?
- Eşti bine?
- Da. Care e problema?
- Te-am căutat acasă şi n-a răspuns nimeni, aşa că am sunat
la birou. Trebuie să te iau la şase pentru conferinţa aia de la
Facultatea de Drept.
Linda oftă. Uitase complet.
- Ne întâlnim acolo, bine? Plec direct de aici. Dacă plec
acum, ajung la timp.
- Ne vedem acolo. Eşti sigură că totul e în regulă? Vocea ta
e... ciudată.
- Totul e în regulă. Ţine-mi un loc.
Linda închise şi începu să arunce lucruri în servietă, în
timp ce Jeff o privea enigmatic. După câteva clipe spuse:
88 FAYE MORGAN

- Nu e nevoie să fugi. Nu te voi viola.

Mâinile Lindei se opriră. Se decise să înfrunte subiectul
Pentru prima oară de când sunase telefonul îl privi pe Jeff.
- Nu ar fi viol, Jeff, ştii asta. Tocmai asta e problema.
El inspiră adânc şi-şi ţinu răsuflarea ca şi cum s-ar fi aşteptat
la ceva.
Linda ocoli biroul şi se opri în faţa lui, observându-i
trăsăturile regulate şi privirea limpede. înghiţi şi spuse:
- Uite ce e, Jeff, nu trebuie să mai continuăm aşa. Ne va
distruge relaţia profesională şi slujba asta e importantă pentru
mine. Ar fi altfel dacă am avea vreo şansă, dar...
El stătea nemişcat, privind-o intens.
- Dar?
Linda ridică din umeri.
- Eşti cu altcineva şi eu am... propriile mele interese. Nu
vreau o aventură ieftină care să-mi pună la îndoială această
şansă pe care m-am străduit s-o obţin.
- Aventură ieftină. Mulţumesc mult.
Linda se înfrâna.
- Nu mă face să mă apăr. Ştiu s-o fac şi pe asta. Ştii ce vreau
să spun.
El îşi despături mânecile şi Linda îşi dădu seama că era
mânios. Curioasă, întrebă:
- Nu arăţi când eşti mânios, nu-i aşa?
El înclină capul, ca şi cum i s-ar fi făcut un compliment.
- Am fost educat să cred că exteriorizarea emoţiilor e de
prost gust. îşi puse ochelarii în buzunar şi îşi netezi părul.
Dar în mod evident, tu găseşti la mine câteva lucruri de
prost gust, inclusiv presupusa mea înclinare pentru
AVOCATUL PUBLIC 89

- aventuri uşoare. O privi şi fu şocată să vadă că era rănit.

Tot
uit că, deşi suntem atraşi unul de altul, nu prea mă apreciezi.
O lăsă pe Linda singură în biroul mic, privind după el pe
hol.
Linda fu neatentă în timpul întregii conferinţe. Aşezată
lângă ea, Maggie lua notiţe în timp ce vorbitorul încânta
grupul de studenţi la drept şi avocaţi cu complicaţiile
divorţului fără culpă. Linda privea fără să vadă un avizier care
anunţa o petrecere pentru studenţii din primul an la drept la
Centrul Studenţesc St. Germain vineri seara şi vedea faţa lui
Jeff pe anunţ. Abia dacă îşi dădu seama de terminarea con-
ferinţei, până ce oamenii din jur începură să iasă, câţiva
oprindu-se să discute cu oaspetele de onoare. Maggie o bătu
pe umăr.
- Bine, puştoaico, ce se petrece? Toată seara ai fost picată
din lună. Ştiu că divorţul fără culpă nu e captivant, dar am
impresia că orice s-ar fi spus, ai fi fost la fel de distrată.
- Sunt doar obosită.
Maggie îşi puse caietul de notiţe sub braţ şi îşi luă geanta.
- E mai mult decât atât. Hai să bem o cafea şi să-mi spui
păsul tău.
Se opriră la un snak-bar chiar lângă campus. Linda
comandă un sandviş cu brânză de care abia se atinse. în cele
din urmă, Maggie spuse:
- Am dreptate presupunând că starea asta are ceva de-a
face cu Lord Langford, copilul meu?
Linda dădu din cap că da.
- Eşti îndrăgostită de el?
90 FAYE MORGAN

Linda îşi ridică privirea.

AVOCATUL PUBLIC 91

- Se vede?
Maggie puse pe masă ceaşca de cafea.
- Doar eu văd. Oricum, e irezistibil. Are o manieră
profesională. Şi ţie îţi plac oamenii inteligenţi. Ca să nu
mai menţionăm profilul grecesc şi minunatul păr roşu. Ai
văzut ce culoare are? Dacă ar fi femeie, aş crede că s-a
vopsit.
Linda zâmbi. Maggie o aducea mereu cu picioarele pe
pământ. încurcată de reacţia ei, Maggie continuă.
- îmi place cum se joacă cu juriul. în costumele lui la trei
piese şi cu ochelari, arată ca în reclama pentru whisky.
- Ultima carte pe care a citit-o e „Cum să agăţi fetele“,
adăugă Linda.
- Nu, el a scris-o, spuse Maggie.
Râseră şi Linda simţi că se relaxa.
- Nu e amuzant, Maggie. Mi-a făcut avansuri şi-l doresc. Mă
lupt în fiecare zi să-l ţin la distanţă.
Maggie ridică din umeri.
- Atunci, de ce te lupţi? Cedează.
- Şi să fiu apoi părăsită? Nu, mulţumesc. Va sfârşi prin a se
căsători cu păpuşa aia Barby cu sânge albastru, iar eu voi
rămâne singură. N-aş putea să-l uit, chiar dacă aş fi departe.
Dacă aş avea o aventură cu el, ştiu ce s-ar întâmpla. E timpul
să mă păzesc.
- Deoarece sub poleiala lui, crezi că e un şobolan?
Linda urmări cu degetul urma lăsată de ceaşcă pe masă.
- Asta e problema. După ce am lucrat cu el, nu mai
cred asta. Ar fi fost mai uşor dacă mi-aş fi păstrat ideea
proastă despre el, dar de fapt e de treabă, admise Linda.
92 FAYE MORGAN

Ştiu că va pleca în cele din urmă cu domnişoara Dolar sau

cu cineva ca ea. Şi refuz să fiu doar o experienţă pentru el.
Maggie făcu un semn chelneriţei să le mai aducă nişte
cafea.
- De unde ştii că nu-i pasă de tine? Ceva te-a făcut să te
răzgândeşti, nu-i aşa? Şi de ce crezi că te urmăreşte? Sunt
sigură că poate găsi o femeie mai agreabilă decât ai fost tu cu
el. De ce să se chinuie să cucerească o femeie bănuitoare?
- Poate fiindcă mă vede în fiecare zi. Poate tocmai pentru
că-l resping. Sau poate...
Maggie îşi ridică sprâncenele.
- Da?
- Probabil că sună ridicol, dar am impresia că vrea să-mi
schimbe părerea despre el. Ştie că nu-l plăceam la început şi
crede că încă mai simt asta. Se pare că e important pentru el.
- Probabil nu crede că există cineva care să nu fie captivată
imediat de el şi vrea să-şi păstreze reputaţia.
- Ştii, aşa am crezut şi eu, dar nu mai sunt sigură. Nu pare
încrezut. De exemplu, astăzi mă săruta când ai sunat...
Maggie rămase cu gura căscată.
- Cred că am auzit o respiraţie grea.
Linda ignoră remarca şi continuă.
- Vroiam să plec imediat şi el a crezut că mă tem de el. Era
supărat. îi descrise scena lui Maggie. Să vezi ce expresie avea
pe faţă, ca şi cum i-aş fi rănit sentimentele.
- E o posibilitate pe care n-o iei în calcul.
- Care anume?
- Poate şi el e la fel de îndrăgostit de tine.
Linda râse.
AVOCATUL PUBLIC 93

- Ţi se pare, Maggie. Nu sunt genul lui.

- De ce crezi asta? Eşti fără îndoială atrăgătoare.
- Prietena lui Jeff nu e chiar Meduza. Şi gândeşte-te la
milioanele ei.
Maggie nu mai avea răbdare.
- Dar nu ţi-a trecut prin cap că poate preferă o femeie
inteligentă, capabilă, care s-a descurcat singură, unei parazite
cu pedigriu?
- Nu, pentru că sunt sigură că n-o consideră aşa. Şi el
provine din acelaşi mediu.
Maggie îşi goli ceaşca şi se încruntă.
- Cred că ar trebui să-ţi reexaminezi părerile, doamnă
avocat. Eşti prea ambiguă. Pe de o parte spui că e un tip de
treabă, pe de alta că e un snob şi că te vede doar ca pe o
distracţie. Hai, hotărăşte-te. Poate că el contează mai mult
pentru tine decât admiţi. Nu fi aşa de sigură că n-are dreptate
când spune că nu-l apreciezi.
Cuvintele lui Maggie o obsedară tot restul serii, până
înainte să adoarmă.
 Capitolul 6

Linda şi Jeff studiau un caz în biroul ei când Mary bătu

încet la uşă, apoi o deschise câţiva centimetri.
- Ştiu că mi-ai spus să nu te deranjez dacă te sună cineva
şi să preiau mesajele, dar e un bărbat pe nume Jesus la telefon
şi insistă să discute cu tine.
- E un mesaj divin, spuse Jeff. Rugăciunile ţi-au fost
ascultate.
- Nu cred. Nu vezi câteodată câte un înger? răspunse Linda
în ton cu el.
- Nu, răspunse el. Ioana D'Arc auzea voci.
- Răspunzi sau nu? întrebă Mary nerăbdătoare.
- Fă-mi legătura.
Linda credea că ştie cine era.
Jesus Ortiz fusese un client de-al ei când era avocat din
oficiu. îl reprezentase când cumpărase mobilă şi aparate
electrocasnice cu o înţelegere care renegocia contractul cu
fiecare nouă cumpărare, plătind o rată la toate obiectele, astfel
AVOCATUL PUBLIC 95

încât nu putea plăti un singur obiect. Cum toate lucrurile

trebuia înapoiate dacă nu plătea o rată, le-a pierdut pe toate.
Linda îl ajutase cu pledarea necinstei şi el o ţinuse minte şi o
găsise la noua slujbă.
De data asta, problema lui era mai grea. Suna de la camera
de gardă a spitalului, unde fusese adus de poliţie cu o plagă
înjunghiată căpătată într-o încăierare într-un bar. Avea câteva
acuzaţii serioase. Avea nevoie de un avocat.
Linda închise telefonul şi-i explică rapid lui Jeff
circumstanţele.
- Ce zici? îl întrebă ea. E vreo obiecţie să iau cazul ăsta?
Jeff ridică din umeri.
- Nu poate plăti onorariile noastre, ar fi doar ca să faci o
faptă bună. Dacă vrei într-adevăr să iei cazul ăsta, te voi ajuta
în şedinţa de comitet.
- Mulţumesc. Merită să fie reprezentat pe gratis, te asigur.
Te superi dacă lăsăm ce avem de făcut puţin? Arătă biroul
încărcat cu dosare. Trebuie să merg acolo să văd despre ce e
vorba.
Jeff se ridică, luându-şi jacheta de pe spătarul scaunului.
- Vin cu tine. Oricum am liber în după-amiaza asta ca să
lucrăm la Puritan. Mary îmi va prelua mesajele.
Linda ezită. Vroia să fie împreună cu el doar la birou şi
acesta era un eveniment care putea dura mult.
- Nu e necesar.
- Ba cred că e, spuse Jeff ferm. Spitalul ăla e într-o zonă rău
famată. Nu te las să te duci singură.
Linda găsi grija lui amuzantă.
96 FAYE MORGAN

- Jeff, înainte să mă mut aici, am petrecut mai mult timp în

zona aia decât în sufrageria mea.
El nu era prea convins.
- Fiindcă ai fost neprevăzătoare înainte nu înseamnă că
trebuie să fii şi acum.
Această reacţie protectoare era cam neaşteptată, dar Lindei
îi plăcu. Era aşa de obişnuită să-şi poarte singură de grijă încât
era plăcut să lase pe altcineva să aibă grijă de ea. îi amintea de
comportamentul ei când Bobby o înşfăcase la închisoare şi Jeff
o protejase.
Bătea un vânt îngheţat în timp ce o luară spre cartierul de
est, unde era spitalul. Jeff conducea în timp ce Linda îi vorbea
despre viaţa lui Ortiz. Era o poveste care nu diferea mult de a
multor tineri portoricani care veniseră în Statele Unite cu
familiile şi speranţele lor. Părinţii lui Jesus nu ştiau engleza,
tatăl avea slujbe ciudate şi mama se străduia din greu să
crească patru copii. Jesus era cel mai mare şi se descurca mai
bine pentru că putea comunica şi era sudor, meserie pe care
o învăţase la cursurile de vară pentru tineri. Lindei îi plăcea de
el deoarece spre deosebire de alţi bărbaţi hispanici, care
credeau că femeile trebuie să fie supuse şi se revoltau la
perspectiva unui avocat femeie, Jesus o tratase mereu cu
respect şi admiraţie.
Camera de gardă era un haos, cu accidente, copii cu febră
şi supradoze de drog. îl găsiră pe Jesus într-un cabinet, păzit
de doi poliţişti în uniformă. Un intern îi cosea braţul, care era
tăiat de la cot până aproape de încheietura mâinii. O privi pe
Linda şi ochii lui negri şi mari se luminară.
AVOCATUL PUBLIC 97

- Doamnă Redfield, mulţumesc mult că aţi venit, spuse el,

privindu-l prevăzător pe Jeff. Accentul lui era slab, cu excepţia
momentelor tensionate, când era mai pronunţat. Cu cine
sunteţi?
- Jesus, dânsul e colegul meu, Jeff Langford. Lucrează cu
mine la noul serviciu. Poţi vorbi de faţă cu el.
Cei doi poliţişti îi supravegheau în timp ce Linda afla
detaliile incidentului de la Jesus. Fusese confundat cu alt
bărbat. Adversarul lui Jesus era şi el tăiat, dar mai uşor şi
fusese deja tratat şi dus în centru. Linda lua notiţe şi îi spuse
lui Jesus că va vorbi cu barmanul şi cu patronii, care văzuseră
incidentul imediat ce va putea. Făcu o listă cu acuzaţiile după
ce vorbi cu ofiţerul care făcuse arestarea şi-l asigură pe Jesus
că va face tot posibilul să-l ajute. El se relaxa şi deveni mai
optimist. După ce plecară, Jeff întrebă zâmbind:
- Toţi clienţii tăi arată ca el?
- Da, răspunse Linda. Şi toţi clienţii tăi arată precum Gary
Grant, nu-i aşa?
- Nu asta vroiam să spun, răspunse Jeff. E chipeş şi are
influenţă asupra ta.
- Are încredere în capacitatea mea de a-l scoate din
încurcătură, spuse Linda. Asta-i tot.
- Nu cred, spuse Jeff. Te dezbrăca aproape cu privirea.
Sunt surprins că n-ai simţit un fior.
Linda căzu pe gânduri, conştientă că dacă Jeff observase
interesul lui Jesus, trebuia să însemne ceva.
Se opriră la barul unde avusese loc încăierarea şi vorbiră cu
proprietarul şi cu barmanul. Linda luă numele altor clienţi
care fuseseră martori, apoi plecă.
98 FAYE MORGAN

- Au părut uimiţi când le-ai spus că-l reprezinţi pe Jesus,

comentă Jeff când ieşiră afară.
- Oamenii ca noi nu sunt de obicei prea interesaţi de
problemele unora ca Jesus, spuse Linda. Arăţi a agent FBI şi
eu la fel. îi poţi acuza că par surprinşi?
Merseră pe jos pe Center Street spre parcarea de la spital,
unde Jeff îşi lăsase maşina.
- Chiar arăt ca un agent FBI? întrebă el îngrijorat.
- Ai pardesiu şi restul. Linda râse.
- Tu nu arăţi, spuse Jeff. îmi vin în minte alte comparaţii,
dar nu asta.
Linda nu răspunse, întrebându-se ce vroise să spună. Apoi
observă că treceau pe lângă unul din locurile preferate la
prânz când era avocat din oficiu.
- Uite Tony's Pizza, spuse ea. Pe aici hălăduiam nu de mult
şi pot spune cu convingere că Tony are cea mai bună pizza din
Springfield.
- Ai spus destul, răspunse Jeff, luându-i braţul şi
conducând-o spre uşă. îmi place pizza.
- Da? întrebă Linda surprinsă.
- Sigur.
Linda îl urmă înăuntru. De ce lăsa percepţia diferenţelor
dintre ei să iasă la iveală? Oricât de mult încerca să-l considere
la acelaşi nivel cu ea şi cu alţii, nu mergea. Era o prăpastie
între ei, chiar dacă exista doar în mintea ei.
O dată aşezaţi, Jeff comandă o plăcintă şi bere.
- N-o să pot mânca tot, protestă Linda.
- Eu, da, spuse Jeff. Stai să vezi, te voi uimi.
Linda vroia să spună ceva, când uşa se deschise şi intră
Warren Vanders. Nu vroia s-o umilească în faţa lui Jeff. Nu
AVOCATUL PUBLIC 99

vroia să-i jignească sentimentele lui Warren, dar era atât de

insistent şi de enervant încât scotea ce era mai rău din ea.
Se întoarse cu faţa la perete, sperând să n-o observe. Dar
nu avu norocul ăsta. îl auzi strigând-o pe nume şi-l privi pe
Jeff.
- Cine e? întrebă Jeff, privindu-l pe Warren cu ochii
îngustaţi.
- Ciuma bubonică, răspunse Linda. Sau epidemia de gripă
din 1917, ce vrei.
- Cred că suferă de dragoste neîmpărtăşită.
- Nu vreau să fiu rea, dar nu pot să dau ochii cu el după
ziua asta.
- Poate-mi vine vreo idee, spuse Jeff.
- Cred că e prea târziu să-i spun că am murit, spuse Linda,
în timp ce Warren trecea printre ultimele mese care-i
despărţeau.
- Bună! spuse Warren. Te-am căutat. Apoi prietena ta
Maggie mi-a spus că ai o slujbă nouă.
- Aşa e, spuse Linda zâmbind politicos. Părul lui Warren
era ciufulit, avea gulerul ridicat şi cravata pătată. Să spui că
Warren era neîngrijit era ca şi cum ai fi spus că Mississippi era
un pârâu de munte.
Avea o personalitate pe măsură. Linda acceptase din milă
să se întâlnească o dată cu el şi până la sfârşitul serii îi venise
să-i dea cu o piatră în cap. Şi, mai rău, acea seară l-a încurajat
atât încât nu mai putea scăpa de el. Oamenii normali sufereau
de nesiguranţă şi îndoieli despre felul cum arătau, nu şi
Warren. Linda trebuise să fie grosolană cu el ca s-o lase în pace
şi acum dădea iar peste el.
100 FAYE MORGAN

- Unde lucrezi acum? întrebă Warren. Linda şi-l închipui

venind la Rolf, Langford şi Pinney şi-i pieri cheful de pizza.
- Cu mine, spuse Jeff, zâmbindu-i lui Warren. Dacă n-ai
văzut-o pe Linda, cred că n-ai auzit. A fost aleasă
vicepreşedinte naţional al Asociaţiei Avocaţilor Homosexuali.
Nu e minunat?
Linda se înecă şi gura lui Warren rămase căscată şi ochii i
se măriră. Rămas fără grai, o privea pe Linda, care nu avea
multe de zis.
- Suntem mândri de ea, continuă Jeff. E o onoare.
- Păi... da... o fi, se bâlbâi Warren. Apoi, revenindu-şi,
continuă. Felicitări, Linda. Trebuie să plec acum. M-am oprit
doar să te salut.
Plecă la fel cum venise, dar mai repede. Jeff îl privea
satisfăcut.
- Nu cred că te va mai deranja, spuse el.
- Jeff, cum ai putut să-i spui o minciună atât de sfruntată?
- Am scăpat de el, nu-i aşa? Ţi-am spus că o să-mi vină vreo
idee.
- Minunat, spuse Linda. Acum va spune tuturor.
- Mă îndoiesc, răspunse Jeff. Va părea prost că te-a urmărit.
După şocul iniţial, umorul situaţiei o făcu să râdă.
- Ai văzut ce faţă avea? întrebă ea chicotind.
- îmi venea să-i trag câteva.
- Maggie îi spune Bartlely Cămătarul, îl informă Linda.
Pizza sosi şi Jeff începu să mănânce. Arătă fereastra din
spatele Lindei.
- A început să ningă.
Mestecară în linişte o vreme, apoi Jeff spuse:
AVOCATUL PUBLIC 101

- înţeleg că ai fost măritată.

Linda luă o gură de bere.
- Aşa e. Soţul meu a murit într-un accident.
- Aţi fost fericiţi? întrebă Jeff.
Linda se gândi să dea un răspuns convenţional, dar când îi
privi ochii verzi sinceri, spuse:
- Nu, n-am fost.
- De ce nu? întrebă Jeff, apoi adăugă: dacă te deranjează să
vorbeşti despre asta, înţeleg.
- Nu mă mai deranjează, răspunse Linda, dându-şi seama
că era adevărat. Mi-a trecut.
Jeff aşteptă.
- Nu ne potriveam, ne-am căsătorit prea tineri, presupun,
spuse Linda oftând. Jim vroia alt gen de femeie. I-ar fi plăcut
o fată de modă veche, care să facă prăjituri şi să coasă rufe şi
m-a întâlnit pe mine. Vroiam să-mi termin studiile şi să am o
carieră. El vroia copii. Mă înăbuşeam şi el se simţea păcălit.
Dacă n-ar fi murit, nu cred că mariajul nostru ar mai fi durat
mult.
- E greu de imaginat că un bărbat ar fi nemulţumit de tine,
spuse Jeff.
Mâna Lindei îngheţă în timp ce lua un şerveţel. Cum să
răspundă la asta?
- Eşti drăguţ că spui asta, dar Jim avea propria lui
versiune a poveştii, răspunse Linda rapid, ca să-şi ascundă
reacţia emoţională la comentariul lui. Cum îmi spunea
mereu mama lui, lumea era plină de tinere dornice să fie
genul de soţie pe care-l dorea Jim. Nu era vina lui că nu ne
potriveam.
102 FAYE MORGAN

- Se pare că n-aţi discutat înainte, remarcă Jeff.

- Aşa e. De unde ai ştiut că am fost măritată?
- Mi-a spus Phyllis Beresford.
- Phyllis Beresford! Femeia asta trebuie că e o reporteră în
travesti. Cred că ştiu de unde-şi ia informaţiile. M-a anchetat la
petrecerea de Halloween, dar am reuşit să scap. Şi-a greşit
vocaţia. Ar fi fost o anchetatoare minunată.
- E un peşte de pradă, aşa e, spuse Jeff. Sunt convins că are
o reţea de spioni care-i oferă subiecte de bârfă. Mă enervează,
cred mereu că va scoate un reportofon şi mă va întreba
„Domnule Langford, câţi copii nelegitimi spuneaţi că aveţi?“
Linda râse. Jeff o imitase bine pe doamna Beresford.
Jeff chema chelneriţa şi achită nota de plată. Când ieşiră,
ningea zdravăn şi drumul până la parcare promitea să fie rece
şi umed.
- Ce-ar fi să aştepţi aici şi aduc eu maşina? sugeră Jeff.
N-are sens să îngheţăm amândoi.
Linda rămase în uşa restaurantului şi-l privi cum alerga pe
stradă. După puţin timp, apăru maşina lui, luminând fulgii de
zăpadă cu farurile.
- Străzile sunt alunecoase, o avertiză Jeff în timp ce urca în
maşină. Trebuie să mergem încet.
Jeff o luă spre birou, unde era parcată maşina Lindei şi
curând se văzu că nu exagerase cu starea drumurilor. BMW-ul
trecea dintr-o parte a drumului în alta, parcă era pe patine.
Oricât de încet mergeau, părea imposibil să păstreze controlul.
Linda văzu câteva maşini abandonate pe marginea drumului,
părându-se că proprietarii lor se hotărâseră că mersul pe jos era
mai sigur. Jeff era un şofer bun, dar era clar că era îngrijorat.
AVOCATUL PUBLIC 103

Aproape ajunseră înapoi pe State Street când o maşină

apăru din senin, mergând prea repede. Jeff înjură şi încercă
s-o evite, dar aceasta se apropia alunecând spre ei. Era evident
că Jeff nu se putea feri. Lăsă volanul, o trase pe Linda pe locul
lui şi se aruncă peste ea, apărând-o cu trupul lui. Acesta fu
ultimul lucru pe care Linda şi-l aminti.

***

Linda se trezi în acelaşi spital pe care-l vizitase în după-amiaza

aceea ca să-l vadă pe Jesus Ortiz. Deşi era noapte, văzu ghereta
infirmierei în lumina slabă de pe coridor şi recunoscu mirosul
de medicamente. Avea un bandaj gros pe cap şi când îşi mişcă
gâtul, simţi un junghi în cap. Simţea că plutea şi ştiu că e de
la medicamente. Se uită după sonerie şi văzu o siluetă
întunecată lângă ea. Jeff stătea pe un scaun lângă patul ei.
Dormea, cu capul era pe marginea saltelei.
Linda îşi aminti accidentul, impactul teribil, dar cam atât.
îşi amintea cu tandreţe cum Jeff o protejase. Ce făcea el aici?
Probabil că era miezul nopţii, după liniştea din jur. Linda îşi
mişcă degetele şi-i atinse părul. Jeff se trezi.
Se ridică şi-i duse mâna la buze.
- Draga mea, te-ai trezit. Te simţi bine? Doamne, am crezut
că te-am omorât. Doctorii nu-mi spuneau nimic. Am fost
îngrijorat, înnebunisem. Erai atât de nemişcată, am crezut că
ai murit. Cum te simţi? Să chem infirmiera?
Linda zâmbi, atingându-i faţa neliniştită.
- Mă simt bine, spuse ea cu greu, simţindu-şi limba umflată
şi moale. Mă doare puţin capul şi cred că plutesc, dar în rest
mă simt bine.
104 FAYE MORGAN

Jeff râse uşurat, sărutându-i în palma. Apoi se aplecă peste

pat, cu mâinile pe marginile pernei şi o sărută pe gură.
- Credeam că te-am pierdut, murmură el. Ţi-au făcut
radiografii craniene. îţi imaginezi ce speriat am fost. Linda
mea scumpă, spuse el şi o sărută din nou.
E un vis, gândi se Linda. Sunt plină de medicamente şi am
halucinaţii. Asta mi-aş dori să se întâmple şi cred că e adevărat.
închise ochii şi Jeff se ridică şoptind:
- Acum mai bine ai dormi, ai nevoie de odihnă. Voi sta
lângă tine. Se aşeză iar pe scaun, trăgându-l mai aproape de
capul patului.
- Ţine-mă de mână, spuse Linda celui din imaginaţia ei şi
degete calde le luară pe ale ei. Ce zici de asta? Un spectru
ascultător.
- Jeff? murmură ea.
- Da, scumpo?
- Mai luăm o pizza mâine?
Se auziră râsete.
- Trei, Cu anşoa, ardei iute şi restul. Acum culcă-te.
Dimineaţă, Jeff dispăruse. Fusese oare aici? Linda nu era
sigură. Amintirea trezirii din noaptea trecută era ca un vis şi
putea crede uşor că doar îşi imaginase.
Intră o infirmieră care îi făcu o injecţie şi-i examină
pupilele.
- Bărbatul ăla nebun a plecat acasă.
- Cine?
- Bărbatul nebun de care am auzit de la schimbul de
noapte. Tipul care era în maşină cu tine. N-a vrut să plece nici
când doctorul l-a asigurat că eşti bine. A insistat să stea cu tine.
AVOCATUL PUBLIC 105

Am auzit că au vrut să-l aresteze, până au aflat că era fiul lui

Jefferson Langford. Bătrânul Langford e un binefăcător pe
aici, n-au vrut să-l supere.
Aşadar, Jeff fusese aici.
După câteva ore apăru un medic şi o supuse pe Linda unor
teste, spunând în cele din urmă:
- Aveţi noroc. Lovitura de la cap ar fi putut fi mai gravă,
dar
prietenul dumneavoastră a stat în calea impactului. I-a rupt
câteva coaste şi două degete de la mâna stângă.
Ochii Lindei se umplură de lacrimi. Atunci, de ce stătuse
toată noaptea cu ea?
Ca şi cum i-ar fi citit gândurile, medicul ridică din umeri şi
spuse:
- Ne-a lăsat să-i bandajăm coastele şi să-i punem degetele
în ghips, dar nu a rămas sub observaţie. Era conştient şi putea
merge, aşa că n-am avut ce face. Nu puteam să-l ţinem dacă nu
vroia. Vroia doar să vă vadă. Ar mai fi rămas, dar l-am convins
să plece acasă. I-am spus că v-ar supăra să-l vedeţi nedormit şi
epuizat. Aş vrea să fie cineva la fel de preocupat de mine.
Maggie apăru după-amiază, aducând o plantă în ghiveci şi
o cutie cu bomboane de ciocolată.
- Ce e asta? întrebă ea, privind-o pe Linda. Ai face orice să
atragi atenţia asupra ta.
- Arată mai rău decât e, răspunse Linda. îmi vor da drumul
acasă mâine.
- Văd că eroul tău a plecat, spuse Maggie. Am auzit despre
devotamentul lui. Cred că a înnebunit când a aflat că ai fost
rănită grav.
106 FAYE MORGAN

Linda nu spuse nimic. Era tristă.

AVOCATUL PUBLIC 107

- înveseleşte-te, pentru Dumnezeu, înseamnă că am avut

dreptate şi-i pasă de tine.
- Asta nu schimbă situaţia.
- Nu începe iar. O să mă faci să mă doară capul la fel ca pe
tine. Niciodată nu eşti mulţumită, ştii? întâi erai supărată
pentru că Jim Redfield era un bădăran. Acum eşti supărată
pentru că Jeff Langford nu e. Problema cu capul tău nu e
fizică, e mentală.
- Nu-i adevărat, protestă Linda.
- Ba da, i-o tăie Maggie. Ai găsit pe cineva care te apreciază
pentru ceea ce eşti şi ridici alte obiecţii în calea relaţiei.
Linda nu răspunse.
- Bine, spuse Maggie răbdătoare, hai s-o luăm pas cu pas.
îi place că eşti inteligentă şi-ţi foloseşti mintea, corect?
Linda dădu din cap că da.
- Zilele astea mi-a spus „Cel mai simpatic lucru la tine e că
eşti inteligentă". Ţi l-ai fi putut imagina pe Jim spunând asta?
- Sincer, nu mi-l pot imagina pe Jim spunând altceva decât
„Unde mi-e cina?“ sau „De ce nu mi-ai călcat cămaşa"?
Linda zâmbi trist.
- Dar după părerea ta nu vă veţi înţelege deoarece e din
„lumea bună“. Nu vezi că eşti ridicolă? Suntem în America.
Avem democraţie. Toţi oamenii sunt egali. Constituţia,
Declaraţia de Independenţă, ţi le aminteşti? N-ai terminat
dreptul?
- Nu mai fi sarcastică, Maggie, spuse Linda. Nu înţelegi.
- înţeleg că te porţi de parcă ai fi de neatins, iar el e
Maharajahul de Ranchipur. Nu e Dumnezeu, Linda. De ce
nu-ţi acorzi şanse? Se poate să fie şi el nebun după tine.
108 FAYE MORGAN

- Nu e adevărat, spuse Linda, încăpăţânată.

Maggie ridică mâinile, învinsă.
- Renunţ. Trebuie să mă întorc la muncă. Udă palmierul
când poţi. Ignoră zăpada de afară şi convinge-te singură că eşti
la Miami Beach.
- Voi încerca, spuse Linda şi Maggie plecă.
Mătuşa Marie sună din New Jersey. Se calmă după ce Linda
o asigură că avea doar răni uşoare. îi spuse că Laurie, prietena
Lindei din şcoala elementară, se mutase în Vermont împreună
cu soţul ei şi aştepta al doilea copil. Linda şi-a amintit de
Laurie cea energică, fostă şefă de majorete şi încercă să şi-o
imagineze cu doi copii. Nu reuşi.
Un tânăr intră cu un coş de ferigi în camera Lindei. Pe
cartea de vizită scria „Mă întorc diseară, Jeff“.
La scurt timp sosi Diana Northrup, într-o jachetă albastră
de vulpe şi pantaloni strâmţi, cu ghete şi mănuşi de ied. îşi
scoase blana şi rămase într-o tunică albă de angora, care-i
sublinia proporţiile. Linda ar fi vrut ca Maggie să fi rămas.
N-ar fi considerat-o pe Linda aşa prostuţă dacă ar fi văzut cu
cine concura.
- Jeff mi-a spus despre accident, spuse ea cu o voce dulce.
Ştiu că ar dori să trec să te văd.
Dar cum rămâne cu ce vreau eu? se gândi Linda. Nu avea
nevoie de o vizită a înălţimii sale care să-i provoace o depresie.
Minunea era că Diana îi vroia binele. Nu putea şti că are
efect negativ asupra pacientei pe care venise s-o înveselească.
Vorbiră lucruri mărunte, apoi, când plecă, Diana spuse:
- Chiar sunt fericită că arăţi bine. Jeff era îngrijorat pentru
tine. Se simţea responsabil fiindcă el conducea.
AVOCATUL PUBLIC 109

- N-a fost vina lui, răspunse Linda. Mi s-a spus că celălalt

şofer era beat.
- Chiar aşa, spuse Diana. Jeff e... sensibil. Pune la suflet.
Te rog, nu-mi ţine o cuvântare despre calităţile lui, sau voi
urla, se gândi Linda. Cu voce tare, spuse:
- Mulţumesc că ai venit.
Diana plecă, lăsând în urmă o dâră de parfum, o amintire
a prezenţei ei.
în acea seară, medicul scoase bandajele de pe capul Lindei
şi anunţă că-i va da drumul acasă a doua zi, deşi va trebui să
se întoarcă pentru a-i scoate firele.
După vizita doctorului, Linda făcu duş. Purta o cască de
nailon ca să-şi protejeze rana şi ar fi vrut să-şi spele părul.
Maggie îi adusese un halat nou de baie şi-l îmbrăcă peste pija-
maua de spital. Se perie pe păr şi stătu pe scaunul pe care
dormise Jeff în noaptea accidentului.
Jeff sosi la şapte, când începeau orele de vizită. Era
îmbrăcat în blugi negri, care-l făceau şi mai suplu şi un
pulover gri. îşi lăsă jacheta de piele pe pat şi se aşeză lângă ea,
studiind faţa Lindei.
- Arăţi obosită, spuse el. Dormi destul?
- Jeff, dacă dormeam mai mult, ei ar fi crezut că sunt în
comă. Doar asta am făcut de când sunt aici. M-am săturat de
patul ăsta şi când voi ieşi nu voi mai dormi o săptămână.
- O vreme nu vei veni la serviciu, insistă el. Trebuie să te
refaci.
- Mă întorc la muncă luni. Am întrebat medicii şi nu ştiu
de ce aş sta acasă, când n-am nimic. îmi voi scoate firele peste
vreo două zile şi apoi voi fi ca nouă.
110 FAYE MORGAN

- Spui prostii.
- Spune-i asta doctorului Ginotti.
Jeff schimbă subiectul.
- Jesus Ortiz a ieşit pe cauţiune. Am rezolvat astăzi.
- Mulţumesc, Jeff.
- Cred că mă consideră un înlocuitor slab pentru tine,
adăugă Jeff. Zâmbi, dar părea timid. Regreta oare scena
tandră din camera asta, de noaptea trecută? Probabil.
Acum că era sigur că nu e nici un pericol, îi părea rău că
se manifestase.
- Eşti sigură că te simţi bine? insistă el. Am vrut să ai o
infirmieră numai pentru tine, dar doctorul nu mi-a permis.
Spunea că nu e necesar.
- Slavă Cerului, spuse Linda. Dacă aş fi văzut aşa ceva, aş fi
fost sigură că voi ajunge în cer.
- Aşa credeam şi eu, răspunse Jeff. Erai albă ca varul în
ambulanţă.
- Ai fost în ambulanţă cu mine?
El roşi puţin.
- Păi... erai inconştientă. Ce era să fac?
- Se pare că ai avut grijă de mine.
- Nu la asta sunt buni prietenii.
Prieteni. Nu se mai aştepta la nimic. Tocmai auzise.
- Aşa e, răspunse ea.
El îi întâlni privirea şi părea nevinovat ca un copil.
- Sunem prieteni, nu-i aşa?
- Bineînţeles, spuse Linda celui care îi spusese „dragă“ şi
„scumpo“ în aceeaşi cameră.
AVOCATUL PUBLIC 111

- Cred că, oricum, e ceva, murmură el.

Sosi Susana Daley şi vorbiră despre probleme de birou.
Când sosi infirmiera la opt, vizitatorii ei plecară. Linda ascultă
anunţul că se terminase ora de vizită, ştiind că şi alte lucruri
se terminaseră pentru ea.
Când plecă a doua zi dimineaţă, se duse la recepţie să
prezinte asigurarea de sănătate pentru a plăti şi femeia o privi
încruntată.
- Chitanţa dumneavoastră a fost plătită deja, doamnă
Redfield. De tânărul acela, J. Langford, 1227 Williams Street,
Longmeadow, Massachusetts.
Linda rămase o clipă cu portofelul în mână. Jeff. De ce
făcea lucruri din astea, când ea încerca din greu să-i reziste?
Nu coopera deloc.
 Capitolul 1

Când Linda se întoarse la birou, fu în centrul atenţiei

câteva ore, căci toţi vroiau să vadă victima accidentului.
îşi scosese firele şi nu-i mai rămăsese decât o dungă roşie.
Cu timpul va deveni roz, apoi albă. Linda simţea că ar fi
trebuit să vină în baston, pentru efect dramatic, căci arăta
normal.
Craig o invită să ia prânzul, plângându-se că a pierdut
aventura. Fusese plecat în călătorie de afaceri la
Washington, când Linda şi Jeff avuseseră accidentul. Se
întorsese cu o noapte înainte şi nu aflase despre asta până
nu venise la serviciu.
- Dar înţeleg că toţi s-au ţinut de treabă în absenţa ta.
- Nici nu mă aşteptam ca treaba să se oprească, răspunse
Linda zâmbind. Niciodată nu m-am crezut foarte importantă.
- Ce se mai aude cu Puritan Petroleum? întrebă Craig.
- Jeff s-a ocupat de asta, răspunse Linda, deşi rămâne
complicat. Am vise că se întinde în toată lumea.
AVOCATUL PUBLIC 113

- Nu poate fi aşa de rău.

- Depinde cu ce-l compari. Pe lângă cazurile de patent
cred că e o nimica toată, dar pentru cineva care s-a ocupat cu
contracte de leasing şi rate în toată cariera, pare piatra de la
Rosetta.
Craig rupse o baghetă de pâine în două.
- Nu-ţi face probleme. Jeffie te va scoate din încurcătură.
Se pricepe.
- Nu vreau ca Jeffie“ să mă scoată din încurcătură,
răspunse Linda. Dacă aş fi fost tipul de femeie care să aştepte
ca un bărbat să mă scoată din situaţii grele, n-aş mai fi cu tine
aici.
- îmi cer scuze. Nu începe cu propaganda feministă.
- îmi pare rău, Craig. Cred că sunt cu capsa pusă azi.
Biroul meu nu se mai vede de dosare. M-am uitat la ele şi
mi-a venit să mă întorc acasă în pat. E ciudat, cât am fost
plecată abia aşteptam să mă întorc şi când m-am întors, îmi
venea să-mi iau câmpii. Nu înţeleg.
- Aşa e viaţa, puştoaico.
Comandară şi când veni salata, Craig întrebă:
- Ca să te mai scot din rutină, vii cu mine la o mică petre-
cere sâmbătă seara? Un fost partener a cumpărat o casă nouă
şi o udă. Mi-au spus că pot să vin cu cineva. Ce zici?
- Nu cred, Craig. Am atâta de recuperat că va trebui să
lucrez de vineri seara până luni dimineaţa. Am treburi
presante. Altă dată cu dragă inimă, dar nu acum.
Craig dădu din cap gânditor, străpungând o roşie cu
furculiţa.
114 FAYE MORGAN

- Eşti o femeie drăguţă. Dar ai vrut să spui că n-am nici o

şansă.
- Craig, eu...
- Nu-i nici o problemă, o întrerupse el. Nu mă voi
sinucide. Dar îmi dau seama cum bate vântul. Bate în direcţia
Fiului Numărul Unu, nu-i aşa?
- Nu ştiu ce vrei să spui.
- Ba cred că da. Nu-mi place să-ţi spun asta, dar n-ai nici o
şansă. E legat cu panglică roz şi pe el scrie Lady Diana.
Linda nu spuse nimic.
- O, te doreşte, orice prost poate vedea asta, dar când va fi
să se însoare va opta pentru acţiuni bleu şi proprietăţi în
Pennsylvania. E fermecător şi galant, dar înainte de toate e
deştept. Ştie unde-i e norocul. Nu te lăsa păcălită de
manierele lui elegante şi aerul inocent. E unul din cei mai
calculaţi bărbaţi.
Linda nu ştia ce să spună. Craig spunea ceea ce gândea şi
ea despre Jeff şi totuşi se gândi că spunea asta pentru că
fusese respins.
- Craig, spuse Linda după o pauză jenantă, nu vreau să ne
supărăm.
- Nu m-am supărat, spuse el prietenos. încă îmi place de
tine şi, oricât de ciudat ar părea după tot ce am spus, îmi place
Jeff. Tuturor le place de Jeff. E firesc: câinilor le plac oasele,
copiilor jucăriile, oamenilor le place de Jeff. Vreau doar să
înţelegi de unde vine. Bogaţii sunt diferiţi, Linda. Nu se pot
abţine. Şi se amestecă tot cu bogaţi.
- Ştiu ce se întâmplă, Craig. Şi eu am gândit asta.
- îmi pare bine. Crede-mă, nu vreau să-mi discreditez
AVOCATUL PUBLIC 115

rivalul. Nu aşa te voi cuceri, l-ar face să arate mai bine şi eu să

116 FAYE MORGAN

- arăt mai rău. Sunt de mai mult timp aici şi am văzut şi alte
femei care i-au dat ce aveau mai bun. El nu vrea conştient să
înşele, e doar ca un copil într-un magazin de dulciuri care ştie
că poate avea ce bomboane vrea. înţelegi ce spun? Are prea
multe şi nu se poate abţine. Ştiu că gândeşti că sunt gelos, şi
să fiu sincer sunt, dar e mai mult decât atât. Nu vreau să
suferi.
Era sincer.
- Bine, Craig. Mulţumesc pentru sfat. Voi avea grijă.

***

Jeff fusese la tribunal toată dimineaţa, dar o aşteptă când se

întoarse la birou.
- Cum te simţi? întrebă el îngrijorat. Te-a durut capul, ai
avut ameţeli, vezi neclar?
- Nici un simptom.
- Asta a spus doctorul Ginotti să urmărim, spuse el în
defensivă.
- Nu-mi place să-ţi spun, dar am simţit o refacere
completă. Mă bucur că eşti aici, fiindcă vreau să vorbesc ceva
cu tine. Chitanţa de la spital a fost plătită înainte să ies. Se pare
că un domn Langford a avut grijă. Am ceva de spus în legătură
cu asta.
- Nu e nimic de spus. Chitanţa e plătită.
- Jeff, nu e bine!
O privi uimit şi apoi începu să râdă.
- Nu e bine! Linda, nu eşti la pensionul de domnişoare.
- Totuşi, cred că n-ai făcut bine.
AVOCATUL PUBLIC 117

- Uite ce e, Linda, firma îţi plăteşte asigurările de sănătate,

corect? Ei bine, tatăl meu e proprietarul şi eu voi fi cândva,
parţial măcar. Ia-o ca pe o plată în avans. Astfel, toţi vor fi
fericiţi.
- Toţi în afară de mine.
- Doamne, eşti încăpăţânată. Nu cumva eşti irlandeză?
- Galeză.
Jeff zâmbi.
- Acelaşi lucru.
- Nu pentru un galez.
- Care e numele tău de fată?
- Rees. Nici Linda nu e prenumele meu. Ci Llhande.
Părinţii mei l-au anglicizat în Linda când au venit aici, pentru
că nimeni nu-l putea pronunţa. înseamnă ceva în celtă, dar
nu-mi amintesc ce.
- Llhande Rees, spuse el, încercându-l.
- Suna ca numele unei stripteuze, nu-i aşa? remarcă ea,
apoi oripilată de ce spusese, închise gura.
Jeff râse şi spuse:
- Asta nu trebuie să spună o doamnă ca tine. îi puse
mâinile pe umeri. Galezo, eşti minunată. O îmbrăţişă, apoi
plecă în biroul lui, chicotind.
După prânzul acela, Craig n-o mai invită pe Linda la masă.
Era totuşi cordial, dar era evident că renunţase să mai încerce
să-i captiveze atenţia.
La sfârşitul săptămânii, Susan Daley o opri pe Linda pe hol.
- Linda, te superi dacă îţi pun o întrebare personală?
Linda nu ştia niciodată ce să răspundă când era întrebată
asta. Ce ce întâmpla dacă răspundeai „Da, mă supăr“?
118 FAYE MORGAN

- Ce vrei să ştii? o întrebă ea pe Susan.

- Te mai vezi cu Craig Jensen? M-a invitat undeva în
weekendul ăsta şi nu vreau să-ţi încalc teritoriul.
Linda o mângâie pe braţ.
- Nu te mai gândi, Sue. Craig şi cu mine nu ne potriveam.
Du-te cu el şi distrează-te.
Faţa lui Susan se lumină şi plecă fredonând. Fusese atentă
că întrebase, se gândi Linda. Majoritatea ar fi profitat de ocazie
fără să le pese de sentimentele altora. Susan avea clasă. Linda
zâmbi, gândindu-se la Craig că se descurca. Bravo lui. Nu era
unul care plângea după ceea ce nu putea avea. Ar trebui să ia
o lecţie de la el.
Maggie sosi acasă la Linda în noaptea aceea ca s-o convingă
să meargă la o întâlnire surpriză cu prietenul ei, Larry şi cu un
prieten de-al lui de la serviciu. Perspectiva de a conversa cu un
străin n-o atrase pe Linda.
- Maggie, ultima întâlnire surpriză la care am mers a fost la
liceu. Tipul erau un geniu la matematică, admis devreme la
facultate. Toată seara mi-a povestit teoriile lui ezoterice. Nu
cred că am adormit, dar am căscat mult. Nu a fost cea mai
plăcută experienţă pentru mine.
- Şi ce vei face, vei sta acasă aşteptându-l pe Jeff Langford
să vină călare pe armăsarul lui alb? Nu ştiu dacă se va
întâmpla, având în vedere că din cele ce mi-ai spus nu i-ai dat
nici un indiciu despre cât ţii la el. E telepat sau ce?
- Maggie, am discutat asta. Credeam că ai uitat.
- Nici gând. Eşti nebună după el, dar el nu ştie. Nu vrei să
ştie, pentru că nu e din aceeaşi categorie socială şi are deja
AVOCATUL PUBLIC 119
120 FAYE MORGAN

ceea ce tu consideri o parteneră potrivită. între timp, refuzi să

te gândeşti măcar să te întâlneşti cu altcineva, fiindcă nimeni
nu se poate compara cu domnul Miere.
- Ştiu.
Vocea Lindei era atât de pierdută încât Maggie se alarmă.
Stătea pe un scaun şi studia faţa Lindei. O ştia de mult timp şi
n-o mai văzuse aşa înfrântă. Linda era o persoană cu resurse.
Era greu de crezut că această situaţie o învinsese.
- Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă l-aş suna pe Jeff şi aş avea
o mică discuţie cu el, spuse Maggie gânditoare.
- Maggie, te iubesc, dar dacă faci asta, te omor, răspunse
Linda.
- Şi atunci, ce va fi? întrebă Maggie. Vei deveni retrasă şi
vei
tricota? Vei scrie poezii secrete, pasionate şi le vei îndesa prin
sertare, ca Emily Dickinson? Sau vei înnebuni, ca surorile
Bronte? Ce va fi? Vreau să fiu pregătită.
- Maggie, nu fi dramatică. Ştiu că nu sunt prima femeie
care se află în situaţia asta. Linda oftă. Altele au supravieţuit şi
aşa voi face şi eu.
- Nu sunt atât de sigură. Eşti foarte ciudată şi nu-mi place.
- Nici eu nu sunt prea mulţumită de asta.
Maggie se îndreptă şi îşi împreună mâinile în poală.
- Uite ce e, Linda, ştiu că doare. Şi eu am trecut prin asta.
Dar nu-ţi anula şansele de a găsi pe altcineva. Dacă aş arăta ca
tine şi aş avea mintea ta, n-aş mai pierde timpul cu Larry. L-ai
refuzat pe Craig Jensen, care e inteligent şi simpatic şi acum
aleargă după Susan, care nu va face greşeala pe care ai făcut-o
tu. Te-ai gândit că vrei doar ceea ce nu poţi avea?
AVOCATUL PUBLIC 121

Linda oftă.
122 FAYE MORGAN

- Mulţumesc, doctor Hilton. Unde ai făcut facultatea de

psihologie?
- încerc să fiu logică, spuse Maggie ţâfnoasă.
- Logică! Dacă aş putea aplica logica sentimentelor mele
pentru Jeff, n-aş fi în încurcătura asta. Aş vrea să pot fi
raţională, dar în fiecare dimineaţă când mă scol mă gândesc la
el, am durerea aceea care-mi spune: „îl vrei, dar nu-l poţi avea“.
- Aş vrea să te pot ajuta.
- Şi eu, răspunse Linda.
Iarna cuprinse vestul New Englandului. Vremea era sălbatică;
temperaturi sub zero grade şi vânturi îngheţate îi ţineau pe
oameni acasă. Cerul era încărcat şi ameninţător tot timpul, dar
ningea puţin. La ştiri se spunea că unii oameni au murit de frig
în case neîncălzite. Linda nu mai asculta. Ştirile erau
deprimante, sau starea ei?
Se îngropă în muncă şi dădu deoparte gândurile la Jeff.
Când îl vedea la birou, vorbea puţin şi la obiect cu el. Maggie
încă o bătea la cap să iasă şi să-şi uite problemele, dar Lindei i
se părea fără sens. Nu era o adeptă a evadării, nu învăţase arta
de a uita problemele mergând la petreceri. îşi amintea mereu
ceea ce o deranja.
Jeff o căută pe interfon câteva săptămâni după accident ca
să-i spună că şoferul maşinii care-i lovise era judecat pentru
conducere în stare de ebrietate, conducere periculoasă şi alte
acuzaţii. El părea să creadă că Linda va fi mulţumită la aflarea
veştii, dar nu prea conta pentru ea. Necazurile altuia nu le
ştergeau pe ale sale.
Când ieşi în seara aceea de la birou, îl văzu pe Jeff suindu-se
în Audi 5000 al Dianei. Maşina lui era încă la reparaţie, căci
AVOCATUL PUBLIC 123

piesele străine erau greu de obţinut. Linda îi privi

îndepărtându-se şi se gândi ce ciudată era viaţa, că aceşti doi
oameni pe care nu-i cunoscuse până de curând îi captivau
atenţia. Oricât încerca să nu se gândească la ei, reapăreau, atât
în vise noaptea, cât şi ziua. Avusese chiar un coşmar. Jeff şi
Diana erau pe mal şi o priveau cum se îneca. Râdeau şi
refuzau să-i arunce un colac de salvare.
într-o vineri după-amiază, Linda rămăsese ultima la
serviciu, sau cel puţin aşa credea până apăru Jeff să-i ceară
să-l ducă acasă cu maşina.
- Nu te ia Diana? întrebă Linda.
- S-a dus la Boston pentru weekend, explică Jeff. Nu
vroiam să închiriez o maşină doar pentru o zi.
- Cheamă un taxi, spuse Linda necruţătoare. Vroia să fie
cât mai puţin în compania lui.
El crezu că glumeşte.
- Vrei să plec acasă într-un taxi? Un om rănit ca mine?
- Coastele tale s-au vindecat şi bandajele de la degete sunt
nimica toată, răspunse Linda.
El o privi mirat şi Linda îşi dădu seama ce grosolană era.
- Bine, cedă ea, stai să-mi iau lucrurile şi plecăm.
Era deja întuneric când plecară şi străzile erau
aglomerate. Linda încercă să se gândească la un subiect de
conversaţie, dar îi era teamă să nu-şi trădeze sentimentele şi
se rezumă la banalităţi şi răspunsuri monosilabice la
întrebările lui.
Când ajunseră la casa lui Jeff, Linda nu opri motorul,
intenţionând să-l lase să plece. El opri motorul şi-i luă cheile.
Linda aproape că ţipă de supărare. Acum, ce va urma?
124 FAYE MORGAN

- Vino puţin la mine, spuse Jeff. Am ceva pentru tine.

- Jeff, nu poţi să aduci lucrul ăla la birou, luni? N-am
timp şi...
- Nu poate aştepta până luni. Durează doar un minut.
îl urmă pe verandă şi în hol. El aprinse lumina şi o luă
înainte spre living.
- Uite, spuse el, arătând o mică masă lângă canapea. Pe ea
era un tort de ciocolată pe care scria cu frişca „La Mulţi Ani,
Llhande“.
- L-am scris bine?
- Da, şopti Linda. De unde ai ştiut?
- Data de naştere era în C.V.ul tău, răspunse el. Mi-am
notat-o.
Aşteptă ca ea să mai spună ceva şi cum ea tăcea, el
interpretă greşit.
- O idee proastă, nu? Am vrut să-ţi iau un cadou, dar ştiam
că nu vei accepta nimic de la mine. Aşa că... ei bine, îmi cer
scuze dacă am greşit.
Ea dădu din cap că nu, prea uimită ca să vorbească. O luă
de umeri şi o întoarse cu faţa la el, plin de îngrijorare.
- Linda, ce e? N-am vrut să te supăr.
Ea îşi duse mâna la gură, atât de necăjită încât o luă în
braţe.
- Scumpo, nu, murmură el, nu sta aşa. Am vrut doar să-ţi
fac o bucurie.
Hotărârile ei se risipiră îndată ce fu în braţele lui, unde
dorise de multe ori să fie. El îi mângâie părul şi o legănă,
luându-i apoi mâinile şi aşezându-se pe canapea cu ea pe
genunchi.
AVOCATUL PUBLIC 125

- Spune-mi, spuse el. Spune-mi ce-am făcut?

Ea îi duse mâna la buze ca să tacă şi el spuse:
- Hai să facă şi buzele ce fac mâinile, şi o sărută.
Rezistenţa slabă pe care şi-o pregătise dispăru, lăsând în loc
o pasiune devastatoare care-i alungă orice urmă de raţiune. O
sărută până o durură buzele, mâinile lui mângâind-o peste tot.
- Vreau să te ating, spuse el. Scoate-ţi hainele.
Ea îl lăsă s-o dezbrace, oftând când gura lui îi atinse sânii.
O mângâia pe picioare şi Linda nu-l putea opri. Când o lăsă o
clipă ca să-şi scoată hainele, îl privi ameţită, abia aşteptându-l
să se întoarcă. Apoi, privirea ei căzu pe o fotografie înrămată
a Dianei. N-o văzuse când fusese aici data trecută.
Gemând, se ridică, ţinându-şi bluza peste sânii goi. Nu-l
putu privi.
Jeff auzi şi căzu în genunchi lângă ea.
- Care e problema? întrebă el, încercând s-o ia din nou
în braţe. Ea nu cedă, paralizată de umilinţă. El îi dădu
drumul brusc, ridicându-se în picioare şi aranjându-şi părul.
Linda, nu-mi face asta, te doresc atât de mult şi am aşteptat
destul.
Ea nu răspunse, dar îşi strânse braţele la piept şi se aplecă
înainte. El o privi şi-i văzu durerea.
- Bine, spuse el. îmbracă-te. Se întoarse cu spatele în timp
ce ea se îmbrăca.
Linda era şocată că degetele n-o ascultau. Lăsă bluza
neîncheiată şi jacheta la fel.
El se întoarse când o auzi mişcându-se spre uşă şi o opri.
- Nu poţi să pleci aşa, spuse el, vei îngheţa.
Ea îşi încheie toţi nasturii. Jeff spuse:
126 FAYE MORGAN

- Vreau să ştii că n-aveam asta în minte când ţi-am cerut să

mă iei cu maşina. Vroiam doar să-ţi fac o surpriză cu tortul,
apoi lucrurile au scăpat de sub control.
Linda îl luă de braţ, cu ochii mari.
- Promite-mi, spuse ea.
- Ce să-ţi promit? Că nu voi mai dori să fac dragoste cu
tine? Cum pot să-ţi promit asta?
- Promite-mi că nu vei mai încerca, răspunse Linda. Altfel
va trebui să-mi dau demisia. Nu mai pot suporta.
- îmi propui o treabă grea, spuse el amar. Să te am pe
lângă mine, dar să nu te pot atinge, sau să nu te mai am lângă
mine deloc.
- Te rog, şopti ea. Trebuie să lucrăm împreună şi nu voi
putea dacă voi crede că aşa ceva s-ar putea repeta.
- A fost aşa de rău? întrebă el. îţi provoc repulsie?
- O, Jeff, ştii că nu. Nu eşti respingător. Asta e problema.
Putem fi iar ca înainte, colegi, sau trebuie să părăsesc firma?
- Ce te aştepţi să spun? Probabil că-mi faci o favoare. M-ai
torturat destul. Stai liniştită, nu te voi mai supăra.
Şi aşa făcu. Luni, Linda aştepta nervoasă să dea vreun
semn despre ce se întâmplase vineri seara. Dar el îşi
recăpătase calmul şi ea se relaxă. Era ca şi cum nu s-ar fi
întâmplat. Era recunoscătoare, pentru că avea altă problemă
presantă.
 Capitolul 8

Lindei nu-i venea să creadă că audierea preliminară în

cazul Puritan era programată în dimineaţa următoare. Părea că
lucrau la el dintotdeauna, gândindu-se la el când dormeau sau
mâncau şi tot nu era complet gata. Ea şi Jeff lucrau mult după
ce plecau ceilalţi, ca să termine. Făcură o pauză de o gustare
la zece şi era evident că vor trece ore până vor putea merge
acasă.
Jeff se întoarse cu o pungă de hamburgeri şi două cafele.
în timp ce scotea ambalajele, comentă:
- Nutriţioniştii spun că mâncarea asta nu e bună, dar se
vând multe.
Linda luă o înghiţitură mare şi spuse:
- Cu asta am crescut. Mătuşa mea spunea că dacă mă
îmbolnăvesc, va trebui să-i lichefieze şi să mă hrănească
intravenos. îşi şterse gura cu un şerveţel. Bănuiesc că erai mai
obişnuit cu muşchi file când erai mic.
El se opri din mestecat.
128 FAYE MORGAN

- Când eram mic, eram obişnuit să mănânc cu servitorii în

bucătărie.
Evident, considera subiectul închis. Continua să se uite
pe notiţe în timp ce mânca. Linda îl privi cum se ridică în
picioare şi se întinse, cămaşa lui subliniind lărgimea umerilor
şi îngustimea taliei. Aruncă cocoloşul de hârtie în coşul de
lângă uşă.
- Două puncte, spuse el.
Scoase capacul de plastic al paharului, sprijinindu-se de
birou. Blugii decoloraţi veneau pe el ca a doua piele,
scoţându-i în evidenţă muşchii coapsei. Linda privi în altă
parte, dorindu-şi să nu se fi schimbat pentru meciul de tenis
de după-amiază. Era mai uşor să-i reziste în costum, nu că ar
fi fost mai puţin atrăgător, dar părea mai distant.
Gândurile ei fură întrerupte de vocea lui.
- Capul sus. Un obiect argintiu zbura prin aer spre ea şi-l
prinse instinctiv. Era o bomboană în poleială. Dulciuri pentru
o fată dulce, spuse el, scoţând încă una din buzunar.
- Mulţumesc, Hamlet.
- Cu plăcere, Ofelia.
- Unde le-ai găsit?
- în automatul de jos, spuse el cu gura plină. Energie
instantanee.
- Şi eu am nevoie.
Jeff îşi puse cafeaua pe masă.
- Haide, avem treabă.
- înapoi la ocnă.
Mai lucrară câteva ore. Când Linda îşi privi ceasul, era două
şi jumătate dimineaţa.
AVOCATUL PUBLIC 129

- Jeff, nu mai pot. Literele îmi joacă în faţa ochilor. Dacă

nu ne oprim acum, o să mor aici şi femeia de serviciu îmi va
găsi cadavrul dimineaţă.
Jeff îşi frecă ochii.
- E dimineaţă. Bine, şi eu sunt obosit. Să lăsăm totul cum
e şi vom relua de unde ne-am întrerupt. Audierea e la
unsprezece, aşa că vom mai avea câteva ore.
Ieşi din cameră şi se întoarse cu haina lui şi cu a ei. îi
scoase basca de lână dintr-o mânecă şi i-o puse pe cap,
apoi scoase mănuşile din cealaltă mânecă şi i le puse în
mâini.
- Nu eşti în stare să te îmbraci singură.
Linda era prea obosită ca să răspundă. Se sprijini de perete
în timp ce el închidea fermoare şi capse.
- Jacheta ta ar trebui să aibă cifru, spuse ea.
- Amuzant, răspunse el. Măcar îmi ţine de cald.
Lifturile erau oprite, aşa că o luară pe scări cinci etaje. Afară
era frig.
- Doamne ce ger. Să fugim, spuse Jeff, luând-o la trap şi
trăgând-o pe Linda după el.
Maşinile lor erau singurele în parcare. El alergă pe loc
lângă maşina ei în timp ce ea puse cheia în contact. Se auziră
doar nişte clicuri. Bateria era consumată.
Linda îşi puse mâinile pe volan şi-l privi resemnată.
- Trebuia să ştiu că aşa se va întâmpla, spuse ea. A pornit
greu toată săptămâna şi cred că frigul i-a venit de hac. De
obicei stă în garaj noaptea.
- Las-o, spuse el scoţând aburi. O remorcăm mâine
dimineaţă. Te duc acasă.
130 FAYE MORGAN

Intrară în BMW-ul lui Jeff care se încălzi repede. Casa

Lindei era aproape, dar ştia că Jeff va trebui s-o ia pe
autostradă ca să ajungă la Longmeadow. Arăta extenuat şi,
când opriră la uşă, ea spuse:
- Intră puţin. îţi voi prepara un nes ca să rămâi treaz până
ajungi acasă.
El ezită şi Lindei i se părea că vrea să-i citească faţa. Apoi
opri motorul.
- Mulţumesc. O urmă pe verandă şi bătu din picioare în
timp ce ea descuia uşa.
Când intră, el se duse direct la canapeaua din living.
- Mă voi întinde puţin până aduci cafeaua, spuse el.
în bucătărie, Linda puse ibricul pe foc. Scoase cafeaua
solubilă, o cană, lapte şi zahăr şi le puse pe o tavă. în timp ce
aştepta ca apa să fiarbă, puse un şerveţel şi o linguriţă lângă
cană. Amestecă apa fierbinte cu cafeaua solubilă, apoi duse
tava în living.
Jeff adormise pe canapea, îmbrăcat şi încălţat. Arăta ca un
copil, cu capul pe un braţ şi o prinse tandreţea.
Nu vroia să-l trezească. Şi ea era obosită. Puse tava jos pe o
măsuţă şi luă o pătură dintr-un cufăr de cedru. O puse peste
el şi stinse lumina.
în dormitor se dezbrăcă repede pe întuneric şi îmbrăcă un
halat. în timp ce se întindea în pat, se gândi că Jeff dormea în
camera de alături şi fericirea o cuprinse ca un vis frumos.
Linda fu trezită de o siluetă întunecată în holul de lângă
dormitor. Pe moment se sperie şi abia după câteva secunde îşi
aminti ce se întâmplase.
- îmi pare rău că te-am trezit, şopti Jeff. Vroiam să-ţi las un
bilet când plecam.
AVOCATUL PUBLIC 131

- Cât e ora? întrebă Linda căscând.

- Nouă. Cred că poştaşul m-a trezit umblând la cutie.
- Nouă dimineaţa? exclamă Linda, ridicându-se.
întârziaseră.
- Calmează-te, spuse Jeff din uşă. Am sunat deja la birou şi
i-am spus lui Mary că mă întâlnesc cu un client în dimineaţa
asta şi să-mi reprogrameze întâlnirile. I-am mai spus că te-am
trimis în altă localitate pentru informare. Mă voi duce mai
târziu, aşa că nu li se va părea suspect că am lipsit amândoi.
Aşa că stai acasă azi. Odihneşte-te.
- Mulţumesc.
- îl voi suna pe judecătorul Keady azi şi voi obţine o
amânare. Nu vom termina treaba la timp, deşi am încercat. De
obicei sunt punctual, aşa că sigur va înţelege.
- Bine.
- Fac un duş şi plec, dacă se poate.
- Sigur. Sunt nişte prosoape curate în dulapul din baie. E
săpun şi o periuţă de dinţi nouă.
- Nu mă conduce. Culcă-te la loc, spuse el şi închise uşa.
Linda stătea în pat, imaginându-şi-l dub duş. Nu putea dormi.
Asculta apa care curgea şi se gândea că Jefferson Langford era
dezbrăcat la şapte metri de ea, după perete. Se hotărî să-i facă o
cafea şi să vadă dacă vroia să mănânce ceva înainte să plece.
Coborând din pat, trase draperiile şi văzu că burniţa, cerul
era cenuşiu şi traficul greu. Vecinii fără garaje curăţau stratul
de gheaţă de pe parbrize. New England! se gândi Linda,
strâmbându-se. într-o zi ca asta, ar fi dat-o înapoi indienilor.
Se bucura că nu trebuia să conducă pe o asemenea vreme.
Auzi apa oprindu-se în baie. Uşa băii se deschise chiar când
trecea pe lângă ea.
132 FAYE MORGAN

Jeff se opri şi se priviră. El purta doar un prosop înfăşurat

pe talie şi-şi dădea părul ud pe spate. Când o văzu la câţiva
centimetri de el, închise ochii.
- Parcă ţi-am spus să te culci, spuse el.
- Ştiu, dar m-am hotărât să fac nişte cafea şi...
Propoziţia ei rămase în aer în timp ce el deschidea ochii şi
se priviră. Ea îşi lăsă privirea în jos şi se trezi privindu-i trupul.
Hainele îl făceau să arate mai slab decât era. Ştia din
experienţă că era puternic, dar acum văzu abdomenul plat şi
musculos, braţele şi umerii puternici, torsul de statuie. Avea
picături de apă pe piele şi umezeala îi făcea părul auriu de
culoarea bronzului. Doamne, ce frumos era!
Ochii lui o măsurară, cum stătea în halat, observând rotun-
jimea fermă a sânilor şi a şoldurilor, pielea albă de la gât.
Dorinţa creştea între ei. Linda o simţea înţepând-o prin vene,
pulsând în sânge şi stârnindu-i nevoia de a-l atinge. Pe faţa lui
văzu acelaşi lucru.
El o prinse, fără cuvinte şi ajunse în braţele lui. Faţa ei era
la pieptul lui. Mâinile lui o strânseră cu putere şi simţi, trupul
puternic lipit de al ei.
- Eşti atât de dulce, murmură el. Ea îi mângâie muşchii
tari ai spatelui, care se contractau la atingerea ei. Jeff o trase şi
mai aproape şi ea îşi oferi buzele.
Sărutul lui fu blând şi explorator la început, dar deveni
repede pasionat. Se topiră unul în braţele celuilalt până când
Linda crezu că va leşina de plăcere. Capul Lindei se răsturnă
pe spate; gura lui o săruta pe gât şi el şopti:
- Vino în pat.
La cuvintele lui, încercă să se îndepărteze, dar el o strânse
mai tare.
AVOCATUL PUBLIC 133

- Te rog.
O ridică în braţe şi o duse în dormitor. Cu o singură
mişcare, îi scoase halatul şi o aşeză în pat. îngenuche lângă ea
şi-şi puse faţa pe sânii ei.
- Linda scumpă, spuse el răguşit. Ea îşi strecură mâna în
părul lui în timp ce o acoperea cu sărutări. îl trase spre ea,
dorindu-l cu toată fiinţa ei. în timp ce o îmbrăţişa, o întrebă
cu buzele lângă buzele ei:
- Mă iubeşti?
Ea răspunse simplu:
- Da.

***

Linda se trezi singură în pat. Venise seara şi lumina din hol

arunca o pată galbenă pe covor. Zâmbi şi se întinse, amintindu-şi
evenimentele de peste zi. Coborând din pat, îşi luă halatul şi-l
îmbrăcă.
Căscând, merse în bucătărie şi puse ibricul pe foc, amintindu-şi
tot ce se întâmplase. Ceasul arăta cinci şi zece. Nu ştia când ple-
case Jeff, dar spera că reuşise să ajungă la birou, cum plănuise.
Deschise uşa de la intrare ca să ia ziarul. Aşezându-se la
masă, găsi un trandafir roşu şi un bilet împăturit, în care scria:
„Mulţumesc, Jeff".
Linda stătea cu floarea în mâini, mişcată de gestul lui. Unde
găsise oare floarea, când afară era iarnă? Era un gentleman,
fără îndoială. îl puse deoparte şi deschise ziarul.
O fotografie îi reţinu atenţia. Jeff zâmbea la aparat, arătând
ca Tom Sawyer gata s-o păcălească pe Mătuşa Polly. Fericită,
Diana Northrup îl ţinea de braţ. Titlul spunea „Moştenitoarea
Northrup se mărită“.
134 FAYE MORGAN

îngheţată, continuă să citească.

AVOCATUL PUBLIC 135

„Domnul şi doamna Carter Northrup din Gladwyne,

Pennsylvania anunţă logodna fiicei lor Diana Augusta, cu
domnul Jefferson Tillman Langford III, fiul lui Jefferson
Langford II, din Boston. Viitorul mire e partener la firma
fondată de bunicul său, Rolf, Langford şi Pinney. Domnul
Langford a fost Asistentul Procurorului Districtural în Boston şi...
Ochii Lindei parcurseră rapid articolul, care relata studiile
cuplului şi istoria familiei. îl citi de atâtea ori că aproape îl
memoră, ultima propoziţie rămându-i în minte „Nunta e
planificată de Crăciun". Strânse ziarul cu grijă şi se ridică
mecanic să stingă gazul de sub ibric.
Bineînţeles, proasto, la ce te aşteptai? îşi spuse ea. Chiar ai
crezut că ziua de azi a însemnat ceva pentru el? Se aşeză din
nou şi rămase nemişcată, dusă pe gânduri. Apoi se ridică şi
aruncă ziarul şi trandafirul la gunoi.
în dimineaţa următoare, Linda se gândi ce să facă în timp
ce se îmbrăca. Nu-şi imaginase niciodată că va avea o relaţie
stabilă cu Jeff, dar ieri, fericită că făcuseră dragoste, îndrăznise
să spere că va fi ceva. Acum că-i ştia planurile, nu va avea o
aventură cu un bărbat care se însura într-o lună. îl va convinge
că ziua de ieri nu însemnase nimic şi va reuşi să termine lucrul
cu el cât de elegant posibil.
Linda nu era o femeie care se simţea singură şi nu avea se
înceapă acum. îl iubea, dar orgoliul îi dicta s-o considere la
fel de liberă ca el. în timp ce-şi spăla dinţii, îl auzi întrebând-o
„Mă iubeşti"? şi răspunsul ei şoptit „Da“. Apoi se zări în
oglindă şi-şi spuse „Proasto"! în astfel de situaţii intime,
oamenii spuneau lucruri pe care nu le credeau.
Conducând spre birou îşi ordonă toată logica de care era
capabilă. Stătea în sala de recepţie, vorbind cu Mary, când sosi
136 FAYE MORGAN

Jeff. Văzându-l, aproape că leşină, dar se ţinu tare. Răzbise

prin facultatea de drept, examenul pentru barou, martori
ostili şi judecători mânioşi. Va răzbi şi prin asta.
Mary zâmbi.
- Domnule Langford, felicitări! Am văzut anunţul logodnei
în ziar.
Alarmat, Jeff se întoarse spre Linda.
- Da, spuse ea calmă, şi eu am văzut ziarul. Felicitări.
îi aruncă o privire lui Mary, luând-o pe Linda de braţ şi
conducând-o în biroul ei.
- Nu răspund la telefon. Sunt în şedinţă cu doamna
Redfield. închise uşa după ei.
Imediat ce fură singuri spuse:
- Linda, vreau să-ţi explic ce e cu anunţul... Nu sunt logodit.
Linda îl privi.
- Ce vrei să spui, că nu eşti logodit? Mary şi cu mine şi toţi
care au citit ziarul, am avut halucinaţii?
Vroia s-o facă să înţeleagă.
- A fost o greşeală. Diana şi cu mine discutasem să ne
logodim de Ziua Recunoştinţei şi mama ei a ştiut asta. Cred
că a dat anunţul presei, fără să ne întrebe. O privi pe Linda.
M-am răzgândit. Nu mai vreau să mă însor cu Diana.
Şi ce vrei să fac eu? se gândi Linda. Să mă arunc la
picioarele tale?
- Poate că faci o greşeală, spuse Linda. Diana e o fată
frumoasă, cultivată, care te va face fericit.
Jeff o privi, neputând să creadă că spunea aşa ceva. Se
întreba ce se întâmplase cu femeia care îi cedase cu pasiune,
strigându-i numele în culmea extazului, cuibărită în braţele lui
după aceea, cu faţa udă de lacrimi.
AVOCATUL PUBLIC 137

Dispărută pentru totdeauna, datorită jocului tău, domnule,

se gândi Linda. în locul ei a rămas o femeie distantă. Eu.
- Am crezut că după cele ce s-au întâmplat ieri... începu el
nesigur.
- Ce e cu ieri? Uite ce e, Jeff, suntem adulţi. Ne-a plăcut la
amândoi. Ţie nu?
El privi în altă parte, neputând să facă faţă expresiei ei
controlate, raţionale. Privi diplomele ei de pe perete.
- Ştii că mi-a plăcut, spuse el.
- Mă bucur. Atunci, nu e nici o problemă, putem continua
ca până acum.
Jeff o privea cu o expresie ciudată pe faţă.
De ce mă priveşte aşa? se gândi Linda, încurcată de
uimirea şi durerea pe care le vedea pe faţa lui. Crede că-i voi
permite să penduleze între mine şi Diana, fie că sunt logodiţi,
fie că nu? Faptul că fuseseră aproape de un asemenea
angajament o alunga pe Linda. Nu putea fi serios în relaţia cu
Linda dacă o ţinea pe Diana în perspectivă. Era aşa cum
crezuse Linda, era o aventură de o noapte, dar tot cu Diana se
va însura.
- Crezi că putem să ne comportăm ca până acum? întrebă
Jeff privind-o ca şi cum l-ar fi înjunghiat.
- Eu aşa voi face, spuse Linda. Ca să schimbe subiectul,
adăugă: Ziarul spunea că te vei căsători de Crăciun. De ce te
grăbeşti?
El o privi atent. Linda îşi dădu seama că fusese prea directă
şi-şi îmblânzi tonul.
- Dar cred că n-ai motiv să aştepţi, aşa e? O dată ce te-ai
hotărât, acţionează, şi eu aş face la fel.
îi întâlni privirea şi faţa lui era fără expresie.
138 FAYE MORGAN

- Sunt sigur, spuse el. Dar nu va fi nici o nuntă. Te voi

chema mai târziu să vorbim despre Puritan.
- Bine.
După plecarea lui, observând că-i tremurau mâinile, se
aşeză şi le strânse pe birou.

***

Petrecerea de Crăciun pentru Asociaţia Districtuală a

Baroului era în weekendul acesta. Pe Linda o plictisea teribil,
dar ştia că trebuia să apară măcar de formă, pentru cariera ei.
Alese o rochie albastră de cocteil, care îi scotea în evidenţă
ochii şi tenul deschis la culoare. îşi făcu părul coc, îl prinse cu
o agrafă şi adaugă cercei potriviţi. Geanta şi pantofii argintii îi
completau vestimentaţia. Examinându-se în oglindă înainte să
plece, fu satisfăcută că nu arată ca şi cum ar fi candidat la
postul de cel mai tânăr partener al firmei Rolf, Langford şi
Pinney. Era bine că invitaţii nu puteau citi gândurile.
Evenimentul avea loc în sala principală a lui Hampden
Country Club. Era decorat pentru Crăciun, deşi era doar
începutul lui decembrie. Vase cu ilice stăteau pe fiecare masă
de banchet. Crengi de brad, decorate cu clopoţei şi panglici
roşii şi aurii, atârnau pe pereţi. Un brad imens stătea pe o
estradă într-un colţ ajungând la tavan şi parfumând aerul.
Lumânări electrice străluceau pe ramurile încărcate cu
decoraţiuni.
Linda stătea la masa firmei şi mânca, ascultând formaţia din
patru persoane, care cânta. Dansă cu şefii, conversă cu soţiile
lor şi discută cu colegii. Toţi deveneau mai veseli pe măsură
ce timpul trecea, dar ea şi-ar fi dorit să fie altundeva.
AVOCATUL PUBLIC 139

Atmosfera festivă contribui doar la depresia pe care o avea şi

care începuse când îi văzuse pe Jeff şi Diana la celălalt capăt al
mesei. Diana era fermecătoare într-o rochie de mătase roşie ca
cireaşa, care îi intensifica blondul de porţelan. Jeff era
îmbrăcat cu un smoching închis la culoare. Lumea îi admira ca
pe nişte celebrităţi.
Linda calcula la ce oră ar fi putut pleca elegant, când o văzu
pe Diana dansând cu Howard Pinney. O clipă mai târziu,
apăru Jeff şi o invită la dans.
M-a invitat doar ca să fie politicos, îşi spuse Linda, deoarece
Diana dansează cu altcineva. Dar mâna lui pe spatele ei gol,
şira spinării lui sub degete, îi aminteau de imagini pe care
dorea să le uite. El nu spuse nimic, dar o dirijă spre uşile
deschise de la capătul sălii de banchet. Acolo era un hol. O
trase acolo.
- Priveşte, spuse el. O ramură de vâsc atârna de tavan. Ea
se opuse, dar el o ţinea strâns. Aşa e obiceiul, spuse el,
privind-o misterios. Cu inima bătându-i cu putere, Linda nu se
mai feri.
Jeff îşi aplecă faţa spre ea şi o sărută. Buzele lui erau
proaspete şi aveau gust de vin. El îi privi faţa, ţinând-o de
mâini. în spate, formaţia cânta „Voi fi acasă de Crăciun".
Linda se miră cât era de calmă. Se hotărâse să nu-şi mai
trădeze emoţiile în prezenţa lui.
El îi cercetă faţa, părând să se aştepte la vreo reacţie, dar îl
privi fără expresie.
- Mai bine te-ai întoarce, spuse Linda. Probabil Diana te
caută.
Remarca ei avu efectul scontat. Jeff îi dădu drumul mâinilor
şi plecă, dar în loc să se întoarcă în sala de banchet, trecu pe
140 FAYE MORGAN

lângă garderobieră şi ieşi în noaptea îngheţată de decembrie.

AVOCATUL PUBLIC 141

Curioasă, îl urmă şi se opri la fereastra de la intrare. Jeff se

opri lângă un felinar decorativ de la intrare şi aprinse o ţigară.
Linda se gândi că-i e frig fără palton, dar lui părea să nu-i pese
şi făcea rotocoale de fum. Era supărat, îngrijorat, sau Linda
căuta dovada a ceva ce nu exista?
Jeff aprinse a doua ţigară de la chiştocul primeia, pe care
o aruncă după aceea. Stătea pe piatra rece, cu coatele pe
genunchi. Apoi îşi lăsă capul în mâini, ţigara arzându-i
neobservată între degete. Postura lui indica nefericire, poate
chiar disperare şi Linda trebui să reziste impulsului de a
alerga la el. De ce era supărat? Ce simţea? Ştia că nu s-ar
comporta aşa dacă ar fi ştiut că cineva îl observă. Nu mai era
imaginea unui bărbat de succes. în timp ce Linda admise
că-i face plăcere să vadă asta, îl iubea destul ca să-i dorească
binele. Vroia să fie fericit, chiar dacă nu-i va împărtăşi şi ea
fericirea.
Jeff era pierdut în gânduri, căci tresări când scrumul îi căzu
pe pantaloni. Oftă din greu şi mai trase o dată din ţigară, apoi
stinse chiştocul cu talpa. Se ridică şi-şi vârî mâinile în
buzunare, apoi se porni încet spre club. Linda plecă de la
fereastră şi se amestecă în mulţime.
 Capitolul 9

La câteva zile după petrecerea Asociaţiei Baroului, Mary

sună la biroul Lindei cam pe la ora trei. Linda recapitula
dosarul unui client pe care trebuia să-l vadă în câteva minute
şi era distrată şi nu asculta cu atenţie.
- Da?
- Doamnă Redfield, domnul Langford mi-a cerut să vă
informez că domnul Gentry de la Puritan Petroleum vrea să-i
fiţi oaspeţi în weekendul acesta. Cum trebuie să luaţi
depoziţiile acelea, a spus că-i puteţi vedea pe administratorul
contractelor şi pe reprezentantul de marketing vineri, apoi să
luaţi cina cu el vineri seara. Va trimite avionul la Wilbraham să
vă ia şi vă va duce la Logan. Vă rezervă cameră pentru vineri şi
sâmbătă seara la Dempsey House, pe cheltuiala companiei.
Avionul va aştepta pe aeroport la zece dimineaţa, vineri. Dacă
aceste aranjamente vă convin, domnul Langford le va
confirma. Dacă e vreo problemă, vă rog spuneţi-i imediat.
AVOCATUL PUBLIC 143

Uimită, Linda rămase cu degetul pe comutatorul interfonului.

Ştiuse că mergeau la Boston vineri pentru depoziţii, dar cre-
dea că vor merge cu maşina şi se vor înapoia în aceeaşi zi, nu
că vor cina acolo, vor merge cu avionul şi vor sta la hotel. Asta
îi năruia planurile de a-l evita pe Jeff pe cât posibil.
Dar ce putea face? Puritan erau unii dintre cei mai impor-
tanţi clienţi ai firmei. Nu putea risca să-l jignească pe Gentry
refuzându-i generozitatea. Trebuia să meargă, cunoştea cazul
mai bine ca oricine şi Jeff va avea nevoie de ea să-l ajute.
- Mary, te rog spune-i domnului Langford că aranjamentul
acesta îmi convine, spuse ea. Se simţea laşă să-i ceară lui Mary
să-i comunice lui Jeff, dar chiar şi vocea lui îi răvăşea emoţiile.
Linda petrecu restul săptămânii făcând treabă, ca să nu se
gândească la ce va veni. Joi după-amiază, Jeff o opri pe hol.
- E totul gata pentru mâine? întrebă el.
- Am pregătit interogatoriile şi depoziţiile care se vor
semna. Presupun că te ocupi tu de restul.
El încuviinţă cu un semn din cap, privind-o atent. Fuseseră
foarte atenţi unul cu altul după evenimentele de săptămâna
trecută, venindu-le greu amândurora să revină la normalitatea
relaţiei lor dinainte de cele întâmplate.
- Linda, vreau să ştii că nu voi profita de aceste... ăă...
aranjamente ca să exercit presiuni asupra ta să faci ceea ce nu
vrei. Mi-ai spus ce simţi pentru mine, sau mai bine zis ce nu
simţi, aşa că relaxează-te. Să încercăm să trecem peste asta cu
eleganţă. Vreau să evit o situaţie jenantă cu Gentry, aşa că ar fi
mai bine să ne purtăm normal şi să ne facem treaba.
- Bineînţeles, spuse Linda, întrebându-se cum se
presupunea să se poarte normal în circumstanţele date.
144 FAYE MORGAN

Joi seara îşi făcu bagajele, punând şi o rochie de mătase

pentru cina de vineri pe lângă fustele şi jachetele obişnuite
pentru întâlnirile de afaceri. Mai puse şi o pereche de blugi.
închise geamantanul cu senzaţia că-şi sigila soarta în ea o dată
cu hainele.
Vineri dimineaţa era soare şi rece. Luă un taxi împreună cu
Jeff spre aeroportul privat din Wilbraham, unde avionul lui
Gentry îi aştepta. Ajunseră în Boston în patruzeci şi cinci de
minute.
La elegantul hotel Dempsey House, Linda se îngrijoră să
afle că aveau camere alăturate, 412 şi 414. Semnară în registru
şi urmară hamalul în lift.
Camera Lindei era frumoasă, decorată în auriu şi alb, cu
covoare groase crem şi cuvertură albastră cu margini aurii. Era
un buchet imens de trandafiri galbeni pe o măsuţă lângă uşă.
Pe cartea de vizită scria „Walter Gentry“. Era primită cu
covorul roşu, se gândi ea. Florile îi aminteau de după-amiaza
furtunoasă de acasă de la ea cu Jeff, şi asta vroia să uite.
îşi lăsă geamantanul nedesfăcut pe podea; trebuia să fie la
Puritan în câteva minute, nu avea timp de pierdut. îl găsi pe
Jeff la uşa ei.
Tresări şi el închise ochii.
- Vrei să nu mai faci asta, Linda?
- Ce?
- Să nu mai tresari de fiecare dată când mă vezi sau îţi
vorbesc.
Toţi vor crede, după felul cum te porţi, că te-am brutalizat.
- Dar aşa ai făcut, ţipă în sinea ei.
îi brutalizase sentimentele, făcând-o să se îndrăgostească
AVOCATUL PUBLIC 145

fără speranţă de el în timp ce umbla cu alta. Nu-şi dădu seama

146 FAYE MORGAN

ce însemna să-l vadă în fiecare zi, să şi-l imagineze cu ea şi

lungile nopţi solitare fără el? Ar fi fost mai uşor dacă n-ar fi
ştiut cum e să fie cu el; s-ar fi întrebat mereu, dar n-ar fi fost
sigură. Acum era. Sigură că nu va mai fi atât de fericită cu
nimeni altcineva.
Aceste gânduri îi alergau prin minte în timp ce-l privea,
reuşind să spună calm:
- Nu ştiu despre ce vorbeşti, Jeff. îşi luă geanta şi trecu pe
lângă el afară şi el.
Se opri în hol, spunându-i că vroia să se aranjeze la toaletă.
Se privi în oglinda cu ornamente, unde câteva matroane
bogate se machiau şi-şi aranjau părul. Linda îşi examină
jacheta verde şi fusta maro, puloverul alb pe gât şi vesta maro
de lână. Era îmbrăcată ca o femeie competentă profesional,
ceea ce se şi considera... până îl întâlnise pe Jefferson
Langford. Acum se simţea ca un copil care s-a îmbrăcat cu
hainele mamei sale. Cine ar crede că cineva care părea atât de
inteligentă era de fapt atât de proastă? Linda credea. Plecă,
lăsându-le pe doamnele bogate să tăifăsuiască.
Jeff stătea într-un fotoliu în hol, aşteptând-o. îşi descheiase
paltonul bleumarin de caşmir şi i se vedea puloverul bej, cra-
vata verde şi cămaşa la fel. Nu e minunat? se gândi Linda,
hainele noastre sunt în armonie. Păcat că vieţile noastre nu
sunt.
Jeff îi înmână paltonul ei în tăcere. Ea şi-l încheie şi-l urmă
afară, unde îi aştepta un taxi. Se simţea prea aproape de el pe
locul din spate şi se mută mai spre uşă. El privi pe fereastră.
Taxiul mergea spre sud-est spre cartierul de afaceri, unde
străzile erau înguste şi şerpuite. Sediul lui Puritan Petroleum
AVOCATUL PUBLIC 147

era pe Tremont Street. Jeff plăti şoferul şi intrară iar în lumea

banilor şi a influenţei pe care o părăsiseră la Rolf, Langford şi
Pinney.
Puritan Petroleum şi angajaţii săi emanau acelaşi aer de
bogăţie de la firma bunicului lui Jeff. Linda se gândi încă o
dată că nu ar fi cunoscut această faţetă a vieţii dacă nu era
bărbatul care mergea lângă ea. îl privi. Expresia lui era închisă,
gânditoare. Nimic nou.
Walter Gentry îi primi cu acea ospitalitate cultivată cu care
în clasele superioare erai obişnuit de la naştere, în care
persoana primită simte o onoare şi un privilegiu să fie inclusă
în cercul celei care primeşte. Cafeaua fu servită de o roşcată
frumoasă, care îi făcu ochi dulci lui Jeff în timp ce împărţea
ceştile de porţelan. Servirea era fără cusur, frişca proaspătă şi
delicioasă. Se părea că nu se precupeţise nici o cheltuială la
Puritan Petroleum.
- Aşadar, dânsa e drăguţa doamnă Redfield de care am
auzit. E încântător să cunoşti o tânără care e la fel de
inteligentă pe cât e de frumoasă, spuse Gentry.
Acest comentariu nu-i conveni roşcatei. Era prea antrenată
ca să reacţioneze vizibil, dar Linda crezu că sesizează
încordarea ei. Ca răzbunare, îl privea pe Jeff şi zâmbea
ameţitor. Lindei îi venea să-i tragă una.
Gentry aşteptă până ce politeţurile se terminară şi fata
plecă, înainte de a spune:
- începem? Doamna Gathrid şi John Haleson vă aşteaptă.
înţeleg că veţi lua depoziţii de la amândoi astăzi.
Jeff dădu din cap.
148 FAYE MORGAN

- Vom lua depoziţiile cu martori şi le vom duce la notariat

mai târziu. Vrem să fim siguri că informaţiile sunt exacte. Nu
ne putem permite să nu fim bine pregătiţi.
Gentry dădu din cap, mulţumit.
- Sunt de acord. V-am pus sălile de conferinţă la dispoziţie.
Dacă doriţi ceva, chemaţi-o pe Stacey. Când doriţi prânzul,
spuneţi-i. Va trimite după orice doriţi sau vă poate face o
rezervare acum, dacă doriţi. Puritan plăteşte. Avem cont la
toate restaurantele mari.
Sunt sigură că aveţi, se gândi Linda. îl auzi pe Jeff spunând
că preferă să rămână aici şi să nu fie deranjaţi. Vorbeşte în
numele tău, vroia ea să strige.
Gentry îi privi.
- Bine, bine. Abia aştept să vă întâlnesc diseară. Maşina
mea vă va lua de la Dempsey la opt.
Linda îl urmă pe Jeff pe un coridor îngust, lambrisat spre o
serie de săli de conferinţă alăturate. Erau de culoarea piersicii,
cu covoare şi draperii de mătase, cu candelabre de cristal şi
mobilă de stejar. Fiecare avea o masă ovală mare în centru,
înconjurată de douăsprezece scaune. Linda se îndreptă spre
una cu John Hobson, administratorul contractelor, în timp ce
Jeff se duse la alta cu doamna Gothrid, reprezentantul de
marketing, care era de vârstă mijlocie.
Linda era epuizată când munca din acea zi fu gata. Era
greu: întrebările şi răspunsurile trebuia formulate cu grijă, ca
să nu dea prilej de interpretări opoziţiei. John Hobson
coopera; avea o memorie exactă a detaliilor, care îi ajuta. Era
cam de vârsta lui Jeff, un fost fotbalist îndesat, cu părul
AVOCATUL PUBLIC 149

negru, care făcuse facultatea la bursă. Era de nivelul Lindei.

Când o invită la cină în seara aceea, şi-ar fi dorit să poată
merge.
Plecă împreună cu Jeff la ora şase şi John îi conduse la
lift.
- Hai să luăm mâine cina, spuse el.
Jeff o privi în timp ce coborau în stradă.
- Despre ce era vorba?
- M-a invitat la cină diseară şi i-am spus că nu pot.
Gura lui Jeff se strânse.
- Nu pierzi timpul, nu-i aşa? întâi Craig, acum John
Hobson. E divorţat, unul din cei mai notorii crai.
- Mai cunosc eu unul, spuse Linda, şi faţa lui arăta
impactul înţepăturii. Doamne, se gândi Linda, mă port ca un
copil. Curând îi voi spune că mama lui poartă cizme de
armată.
El era vexat. Asta o întărâtă pe Linda.
- Am observat că încă îţi acompaniezi nelogodnica peste
tot. Mai bine i-ai spune că nu te însori cu ea.
- I-am spus.
- Dar tot umblă cu tine, sperând că te vei răzgândi. E
flatant. Probabil te consideră un premiu preţios.
Jeff nu răspunse.
- Şi bineînţeles, devotamentul ei te face să nu te simţi prea
singur.
- Ce vrei să fac, să mă duc la mănăstire? Nu prea ai mai
vorbit cu mine de când a apărut anunţul ăla blestemat. Ţi-am
explicat că a fost o greşeală, Linda. Ce să mai spun?
150 FAYE MORGAN

- Şi o dată ce am auzit explicaţia, te aşteptai să alerg după

tine. N-ai simţit niciodată nimic pentru mine. Te-ai distrat
doar, cum te distrezi acum cu Diana. îţi hrănim egoismul, în
feluri diferite.
El o privi, părând uimit.
- Dacă aşa gândeşti, n-am ce face. Crezi că am putut face
dragoste fără să avem sentimente?
- Ce sentimente? întrebă Linda cu cruzime. O tăvăleală în
fân. Nu e ceva nou pentru tine, Casanova.
- Deci, renunţi, spuse el. Un avocat bun ştie când să lupte.
Care e problema?
- Lupt doar când e ceva pentru care merită să lupt, spuse
ea. Niciodată nu mă încurc cu un bărbat logodit.
- N-am... fost... niciodată... logodit, spuse el printre dinţi,
ca şi cum ar fi tras gloanţe în ea.
- Nu ai cum dovedi pretenţia asta, răspunse Linda. Decizia
a fost înmânată şi cazul e închis. Nu poţi să faci apel.
- Bine, onorată instanţă, spuse el. Cer indulgenţa curţii.
Nu sunt de acord cu verdictul, dar voi încerca să-l accept.
- Şi să reuşeşti.
Jeff chemă un taxi şi călătoriră în tăcere înapoi la hotel.
Când ajunseră la Dempsey, Linda se duse direct în camera
ei să se spele şi să se schimbe. Jeff o părăsi în hol şi se duse la
bar, unde îl văzu comandând o băutură şi aprinzând o ţigară.
E încordat, se gândi ea. Şi Linda ştia că ea era cauza. Nu se
putea abţine să nu se poarte ca o vrăjitoare. El se temea de ce
avea să urmeze, întrebându-se dacă nu va face o scenă în faţa
celui mai important client al firmei. îi părea rău pentru el şi-i
era ruşine.
AVOCATUL PUBLIC 151

Se îmbrăcă încet, alegându-şi cu grijă hainele. Vroia să facă

impresie bună, de dragul lui Jeff. Se hotărî să-i ceară scuze şi
să fie drăguţă în seara aceea. Nu-i va face rău să fie politicioasă
o seară, oricât de rău s-ar fi simţit.
Rochia de mătase era un amestec de nuanţe strălucitoare
de albastru şi verde. Efectul era încântător, făcând-o să arate
sexy. Purta sandale negre cu toc. Mergeau bine cu ciorapii de
nailon gri. Linda se privi în oglinda din spatele uşii şi fu
mulţumită.
Nu era hotărâtă cum să-şi poarte părul. La birou îl lăsa
liber, sau îl lega. Jeff nu-l văzuse niciodată aranjat altfel. Nu
ştia ce să facă. în cele din urmă îl strânse într-un coc, lăsând
şuviţe pe margini. îşi puse cerceii cu diamante şi colierul cu
opale la gât. Se machie mai intens decât de obicei şi folosi un
parfum pe care-l ţinea pentru ocazii speciale. Era gata.
Jeff ciocăni la uşă la opt fără cinci. Când îi deschise, o
studie din cap până-n picioare. Nu spunea nimic.
îl examină şi ea. Purta o jachetă albă şi pantaloni negri.
Cămaşa lui era albastră şi avea o cravată neagră.
- Nu spui nimic? îl întrebă ea.
- Eşti mai frumoasă decât mi-aş fi imaginat, răspunse el
scoţând braţul de la spate şi dându-i o cutie cu flori. Sub
celofanul galben era o singură orhidee.
Linda o luă, muşcându-şi buza ca să-şi controleze emoţiile.
După comportamentul ei insuportabil din după-amiaza asta, îi
cumpărase o floare. Merita o bătaie, nu un dar. Nu ştia ce să facă.
Merse la oglindă şi şi-o puse în păr, prinzând-o cu o clamă.
în timpul acesta se gândi ce se spună.
Se întoarse spre el.
152 FAYE MORGAN

- Jeff, îmi cer scuze pentru felul cum m-am purtat azi. Ai
dreptate, trebuie să fim maturi şi să ne comportăm bine. Cred
că ne putem simţi bine diseară, dacă încercăm, nu crezi?
Jeff zâmbi.
- Ba da. N-aş putea să mă simt prost cu o însoţitoare atât
de frumoasă.
Ştia întotdeauna ce să spună. Era unul din lucrurile pentru
carell aprecia. Şi dacă nu ştia ce să spună, tăcea, o virtute de
apreciat.
Jeff îi întinse braţul şi ea îl luă, zâmbindu-i.
Nu e aşa groaznic aici, îşi spuse ea, repetând cuvintele
primirii Persefonei în infern. Era în propriul ei infern, unde
chinul era lipsa celui pe care îl iubea. Dar în seara asta el era
cu ea şi trebuia să fie recunoscătoare.

***

Casa lui Walter Gentry era pe Beacon Hill, o vilă de pe la

1800, restaurată, din cărămidă şi marmură. Fusese proiectată
de Charles Bulfinch şi din ea se vedea domul aurit al
Massachusetts State House. Un Mercedes 450 SL şi un Rolls
Silver Cloud erau la intrare. Garajele fuseseră evident
construite mai târziu.
Un majordom în uniformă îi primi la uşă, conducându-i
într-un salon, unde focul ardea în cămin. Portrete ale
strămoşilor Gentry acopereau pereţii.
Li se serviră băuturi şi gustări de către o servitoare tânără,
în timp ce doamna Gentry, o femeie frumoasă îmbrăcată
conservator, de vreo cincizeci de ani, făcea conversaţie uşoară.
Gazda lor apăru după câteva minute, cerându-şi scuze.
AVOCATUL PUBLIC 153

- îmi pare rău băiete, îi spuse lui Jeff, dar afacerile m-au
reţinut. Le voi preda fiului meu cât de curând. Şi frumoasa
Linda, pot să-ţi spun aşa, nu? Asta înseamnă, în spaniolă,
frumoasă. Dacă n-aş şti că tânărul Langford e preocupat numai
de afaceri, aş bănui că-i placi.
Comentariul fu întâmpinat de o tăcere apăsătoare.
Revenindu-şi primul, Jeff spuse:
- Tatăl meu îţi trimite salutări, Walter. Mi-a spus să-ţi
comunic că te va invita la o partidă de golf zilele astea. Nu te-a
mai văzut de mult timp.
- O, diavolul ăla bătrân. N-am mai văzut pe nimeni să
trişeze aşa. îmi amintesc... Şi urmară multe poveşti vechi până
la cină.
Sufrageria se afla lângă holul central. Era mobilată cu piese
Chippendale. Covorul chinezesc era în tapiserie stil Ming cu
dragoni şi la ferestre se aflau draperii de brocart. Cristalele
aruncau sclipiri de foc. Linda încercă să nu-şi arate uimirea,
dar nu mai văzuse ceva atât de frumos în viaţa ei. Poate că Jeff
era obişnuit, dar pentru ea era un efort să se poarte firesc.
Candelabrul de alamă îl seconda pe cel din centrul mesei.
Şerveţelele şi faţa de masă erau din cel mai fin damasc şi Linda
aproape că ezită să le folosească, atât erau de frumoase. Cina
începu cu supă, urmată de gâscă în sos de portocale. Era
delicios. Crema de la desert era atât de dulce încât se sătură
repede.
în timpul mesei, Linda vorbi mai mult cu doamna Gentry,
în timp ce Jeff discuta despre vechi prieteni de familie cu soţul
ei. Copiii doamnei Gentry erau mari şi ea îşi dedica
majoritatea timpului faptelor caritabile. După o oră de
154 FAYE MORGAN

discuţie, Linda nu mai era aşa de plină de iluzii despre cei

bogaţi şi leneşi. Femeia se părea că era devotată fără odihnă
binelui celor mai puţin norocoşi decât ea, şi Lindei îi plăcu
de ea.
Se relaxară într-o mică seră plină cu plante, servind cafeaua
şi lichiorurile. Lindei i se arătară plantele rare ale doamnei
Gentry. Jeff şi domnul Gentry râdeau de o glumă. Când o văzu
pe Linda, domnul Gentry spuse:
- îmi face bine să-l văd pe tânărul ăsta. îl ştiu de când era
puştan.
- Aveam un metru cincizeci până la şaisprezece ani. Când
jucam baschet, pasam mingea printre picioarele celorlalţi.
- Nu cred, spuse doamna Gentry.
- Eram scund, Clara.
- Acum nu mai eşti, comentă Linda.
- Toate vin la cel care aşteaptă, răspunse Jeff, zâmbind.
Linda îl privi, cu inima plină de dragoste. Nu-şi dădea
seama că se trădează, până n-o văzu pe doamna Gentry
studiind-o atentă.
- Ai grijă, Linda, îşi spuse ea. Te dai de gol.
Plecară de la familia Gentry la unsprezece şi jumătate şi se
întoarseră la Dempsey la miezul nopţii. Jeff o conduse pe
Linda la etajul patru, aşteptând stingherit în hol în timp ce ea
descuia uşa.
- îţi vizitezi familia cât eşti aici? întrebă Linda.
- Nu. Tatăl meu este în Europa şi cele două surori sunt
măritate. Nu mă aşteaptă nimeni aici.
- Dar mama ta?
- Nici ea nu e aici, răspunse el.
AVOCATUL PUBLIC 155

- Ce facem mâine?
- Cred că putem termina la Puritan dimineaţa şi vom avea
după-amiaza liberă. Poate vrei să faci cumpărături. Voi merge
acasă la Diana în Brooklyne. Poţi să vii şi tu.
Linda simţi că-i îngheţa zâmbetul pe buze. Vorbea serios?
Aşa părea.
- Nu cred, Jeff. Mulţumesc oricum.
- Sunt prea agitat să dorm. Vrei să mergem jos puţin? Am
nevoie să mă obosesc.
Şi eu am nevoie să scap de tine până nu mă fac de râs, se gândi
ea.
- Nu, sunt obosită. Ne vedem mâine dimineaţă.
El îi ridică bărbia şi o privi în ochi.
- Mă bucur că am făcut armistiţiu. Nu-mi plăcea să fii
supărată pe mine.
Apoi îi dădu drumul şi plecă.
O făcuse. Probabil fusese ultima şansă să fie singură cu el
şi spusese nu. Era supărată pe ea însăşi că refuzase invitaţua
să meargă cu el.
Iritată, Linda îşi despachetă lucrurile aruncându-le
furioasă pe pat. Simţindu-se mai liniştită, îşi dădu seama că-i
este sete. Sună la recepţie, cerând sifon cu gheaţă. După
câteva minute, se auzi un ciocănit la uşă. Crezând că era
băiatul de serviciu cu comanda ei, deschise uşa.
Era Jeff.
Oftă, resemnată.
- Jeff, abia ai plecat. Ce faci aici?
- Sunt somnanbul. Vii cu mine?
Nu mai putea suporta. De ce nu pleca şi s-o lase singură?
încordarea provocată de compania lui, de nevoia de a se păzi
156 FAYE MORGAN

mereu o înnebunea.
AVOCATUL PUBLIC 157

- E aproape ora unu. Avem treabă mâine. Vreau să dorm

şi-ţi sugerez să faci la fel.
- Cum se spune, „voi dormi după ce voi muri“. După ce m-
am
mai gândit, m-am hotărât să te invit din nou să ne distrăm.
- Jeff, nu sunt îmbrăcată, spuse ea. Ştia că vroia să fie cu el
mai mult decât orice. Apărarea ei se prăbuşea.
- E ridicol, spuse el, intrând în cameră. Uite, asta e
frumoasă. Pune-o pe tine.
Linda închise ochii.
- Jeff, e un furou.
- O, spuse el, lăsându-l pe pat, aşa e. Atunci, altceva. Orice.
Privi dezordinea din pat. Dacă vei găsi. E o dezordine aici!
- Da, este rezultatul unei crize de supărare.
Jeff se sprijini de măsuţa de toaletă.
- Ceva te supără, nu-i aşa Linda?
N-am de gând să-ţi spun se gândi ea. Sunt îndrăgostită fără
speranţă de tine, încerc să rezist, să nu fiu adăugată la colecţia
ta de trofee şi sunt prinsă în această capcană care mă obligă să
stau cu tine.
- Sunt doar obosită. Săptămână grea, weekend dificil,
explică ea cu voce tare.
Jeff se ridică, desfăcându-şi mâinile.
- Ai nevoie de relaxare. Dacă nu eşti jos în hol într-un sfert
de oră, vin după tine.
Zâmbi maliţios, trăgându-se de o mustaţă imaginară şi
plecă fluierând.
Linda stătea pe marginea patului. Jeff nu accepta un refuz
şi ea vroia să meargă. Doar că-i era teamă de ce se putea
158 FAYE MORGAN

întâmpla. Nu dorea altă aventură, ca să vadă ce-i va lipsi mereu.

AVOCATUL PUBLIC 159

Se ridică şi îşi scoase halatul. Va trăi periculos. în noaptea

asta, îşi va urma sentimentele. Deoarece putea fi ultima dată
când o făcea.
Căută în grămada de haine şi găsi blugii pe care-i pusese în
bagaj în ultima clipă şi o bluză. îşi perie părul şi-l legă la spate.
Uitându-se în oglindă, zâmbi. Arăta ca o puştoaică ducându-se
la cinematograf.
Jeff era îmbrăcat în kaki, cu o cămaşă verde. Se sprijinea de
biroul de la recepţie, fumând.
- Vino cu mine, spuse el când o văzu. Vreau să-ţi arăt ceva.
La primul etaj, în spatele restaurantului, era o sală de
jocuri. Zgomotul jocurilor video putea fi auzit.
- Pariez că nu ştiai că sunt bun la hochei mecanic, spuse el
înclinându-şi capul ca şi cum i-ar fi spus un mare secret.
- Nu ştiam.
Jeff făcu cu ochiul, punându-şi un deget pe buze.
- E cel mai bine păstrat secret din Springfield. Nu face bine
imaginii firmei. Puse monezi într-un aparat şi îşi băgă mâinile
ca un înotător înainte de start. Apoi începu să joace.
Curând, se strânseră spectatori. Părea una cu maşina
manevrând butoanele cu mare viteză. Linda îl privea uimită. El
se agita ţipând pe lângă aparat, ca un cow-boy călărind un cal
nărăvaş.
Privindu-l cum juca, pe Linda o copleşi tandreţea. Nu-l mai
văzuse distrându-se aşa. Părea de două ori mai tânăr, un
adolescent agil cu reflexe bune. Când se opri, grupul din jurul
lui aplaudă.
Se apropie de Linda triumfător, rotindu-şi încet mâna
ridicată în aer.
160 FAYE MORGAN

- Vezi ce încheietură am? întrebă el râzând.

- Unde ai învăţat să joci?
- Când eram student la drept, stăteam mai mult în pizzerii
decât în bibliotecă. E un reflex, precum condusul bicicletei.
- Pot să încerc şi eu? întrebă Linda.
El era încântat.
- Sigur. Ai văzut cum se joacă.
îi luă locul în faţa aparatului şi spre îngrijorarea eiJeff se
aşeză în spate, cu mâinile peste ale ei pe butoane. îi simţea
trupul apăsând-o uşor pe spate.
- Obiectul acestui joc, spuse el solemn, e să ţii bilele în joc,
lovindu-le cu manetele. Nu le poţi lăsa să intre printre
manete. îi arătă cum să facă.
Linda era prea tulburată de apropierea lui ca să se
concentreze, dar încercă şi el îi răsplăti eforturile cu un sărut
pe ceafă. Cu inima bătându-i cu putere, ea se eliberă.
- îmi pare rău, spuse el imediat, ştiu că încalc termenii
armistiţiului. Am promis să fim prieteni. Hai să bem ceva să-mi
arăţi că m-ai iertat.
Ştiind că făcea o greşeală, Linda merse cu el în micul bar de
alături, unde cânta o formaţie din trei membri. Câteva cupluri
dansau.
- Bănuiesc că nu vrei să dansezi cu mine, spuse el.
- Bănuială corectă, răspunse ea.
Se aşezară la o masă, Linda fiind frământată de dorinţa de
a se ridica şi a pleca, pe de o parte, şi de cea de a sta cu el, pe
de altă parte. Ritmul muzicii se înteţi şi un grup mai tânăr
ocupă ringul de dans. Linda îi privi învârtindu-se.
O fată frumoasă o şatenă de vreo optsprezece ani, purtând
pantaloni mulaţi, veni la masa lor.
AVOCATUL PUBLIC 161

- Vrei să dansezi? îl întrebă ea pe Jeff, zâmbind.

- Poţi să dansezi aşa? întrebă Linda arătând ringul de dans.
- Dacă pot? O să-ţi arăt, spuse el luând-o pe fată de mână
şi mergând pe ring.
într-adevăr, putea. Pocnea din degete, se contorsiona şi se
lipea de partenera lui provocându-i mai multe emoţii în câteva
minute decât avusese în ultimii ani cu îndrăgostiţii de liceu.
Linda îl privi până nu mai suportă. Arăta atât de sexy încât
renunţă la băutură, nemaiputând suporta. Ştiind că se purta
urât, dar nepăsându-i, ieşi din bar. El nu păru să observe că
plecase.
întoarsă în cameră, se trânti în pat şi privi tavanul, prea
extenuată ca să plângă. Eşti o idioată cu studii, Linda Redfield,
îşi spuse ea. Ştiai că aşa se va întâmpla!
Curând, îl auzi pe Jeff bătându-i în uşă.
- Linda, deschide-mi.
- Pleacă, ţipă ea.
- Deschide , sau jur că-i spun recepţionerei o minciună şi
o fac s-o deschidă ea.
Descuie şi-l văzu stând pe hol, respirând din greu şi transpirat.
- De ce ai plecat? întrebă el. Credeam că mă aştepţi şi când
m-am întors la masă dispăruseşi.
- Mă mir că mi-ai simţit lipsa, te distrai de minune, spuse
ea amar. Ce s-a întâmplat cu domnişoara adolescentă
americană. Ai extenuat-o?
Jeff era uimit.
- Ce vrei să spui? Dansam doar.
- Doar dansaţi!
El era exasperat.
162 FAYE MORGAN

- Linda, ce ai?
- N-am nimic! răspunse ea aproape ţipând. Eşti atât de
amabil, arăţi atât de... de... Mă faci să te doresc şi nu te pot
avea, adăugă ea neajutorată, admiţând ceea ce jurase să nu-i
spună.
Jeff se schimbă la faţă şi se repezi spre ea.
- Draga mea, sunt aici, mă poţi avea. Oricând.
- Nu, spuse ea cu disperare, nu.
- Ba da, la naiba, ba da, insistă el prinzând-o de mâini. îţi
aminteşti? Linda nu se poate să fi uitat.
împotriva voinţei ei, mâinile i se strecuraseră sub cămaşa
lui, îmbrăţişându-l cu putere. Gemând, îl sărută pe gât.
El atâta aştepta. O ridică în braţe, o duse în pat şi începu s-o
dezbrace, sărutând-o cu frenezie. Se dedicară apoi cu pasiune
ritualului dragostei, uitând de toţi şi de toate.

***

Linda se trezi la răsăritul soarelui, cu Jeff dormind cu

mâna pe sânul ei. Cu grijă să nu-l trezească, se strecură din
pat luându-şi halatul de pe podea. Privi de la fereastră cum
creştea ziua peste Boston.
Făcuseră dragoste de multe ori noaptea trecută. Cât de
uşor fusese să uite realitatea, să pretindă că iubitul ei tandru
şi înfocat va fi al ei pentru totdeauna. Dar dimineaţa venise,
aducând cu ea adevărul crud, o dată cu lumina soarelui. îşi luă
privirile de la orizont şi se întoarse în cameră, împiedicându-se
de hainele lui Jeff.
AVOCATUL PUBLIC 163

îi ridică pantalonii şi o bucată de hârtie căzu din buzunar.

Era un mesaj de la recepţioner pentru Jeff, dat noaptea trecută
când fuseseră la Gentry. Ştia că n-ar trebui să-l citească, dar nu
se putu abţine.
„Domnişoara Northrup vă va întâlni la agenţia de turism la
ora unu, sâmbătă. A planificat prânzul cu părinţii ei, după ce
veţi termina treaba acolo“.
Aşadar, se ducea la agenţia de turism cu Diana astăzi. Să
planifice o vacanţă romantică, fără îndoială. Şi avea tupeul s-o
invite pe Linda să ia prânzul împreună, după ce va examina
cuiburi ale dragostei din Caraibe.
Linda mototoli bucata de hârtie şi o aruncă la coş. M-ai
păcălit o dată, ruşine ţie, m-ai păcălit de două ori, ruşine mie.
Aşa stătea problema. Fusese păcălită de două ori. Dar era
ultima dată!
Plină de hotărâre, făcu repede duş şi se îmbrăcă în linişte,
asigurându-se că nu-l trezeşte. îşi aruncă lucrurile în valiză şi
era gata de plecare. Ieşi pe uşă.
Luă micul dejun devreme în restaurantul hotelului, apoi
predă cheia. Nu mai avea nevoie de ea.
Linda aranjase să-l întâlnească pe John Hobson la birourile
lui Puritan la ora nouă, şi-l aşteptă. Cum nu era zi de lucru,
erau puţini oameni. El descuie o sală de conferinţe.
- John, te superi dacă mergem în altă parte? Ar fi mai
plăcut să ne relaxăm departe de sediul firmei, nu crezi?
El muşcă momeala. Jeff trebuia s-o întâlnească pe
doamna Gathrid în scurt timp şi nu vroia să mai fie acolo
când venea el.
164 FAYE MORGAN

Linda lăsă un bilet pentru Jeff pe biroul doamnei Gathrid.

„Voi termina cu John în dimineaţa asta şi voi lua o cursă
comercială spre Springfield după-amiază. Nu voi mai vedea
familia Gentry diseară. îmi voi cere scuze personal doamnei
Gentry. Simte-te bine la familia Northrup astăzi. Ne vedem la
birou“ Linda.
Lasă-l să creadă ce vrea, îşi spuse ea.
Linda termină repede cu John, care era dezamăgit că nu
rămâne la cină. Vroia s-o ducă la Anthony's Pier, un restaurant
pescăresc faimos, dar Linda îl refuză.
Niciodată nu fusese mai disperată şi mai singură. Ieşind de
la biblioteca Asociaţiei Baroului, unde fuseseră să facă
depoziţiile, asculta sporovăiala lui John în timp ce imagini de
noaptea trecută o bântuiau. Tot vedea faţa lui Jeff deasupra ei,
genele lui lungi, gura senzuală. îşi scutură capul. Destul!
Telefonase de la biblioteca Baroului şi îşi rezervase loc la
un zbor la ora două, programat să ajungă la aeroportul
Bradley la trei fără un sfert. Nu merse cu John să ia prânzul,
dar îl lăsă s-o ducă la familia Gentry, unde vroia să se scuze
pentru seara aceea. Ştia că ar fi trebuit să telefoneze mai întâi,
dar se temea ca doamna Gentry să n-o convingă să rămână.
Când coborî din maşină, John încercă s-o facă să promită
că se va întâlni cu el weekendul următor, dar ea evită,
spunându-i s-o sune miercuri. Nu vroia să iasă cu el, dar nu
avea curajul să-l refuze din nou, când se purtase atât de
drăguţ.
Majordomul o invită în birou şi în timp ce-o aştepta pe
doamna Gentry, Linda se întrebă dacă Jeff plănuia s-o aducă
pe Diana la cina la care trebuia să ia parte în seara aceea. îşi
AVOCATUL PUBLIC 165

dori ca domnul Gentry să nu-i fi invitat când plecaseră

noaptea trecută. Acum trebuia să treacă pe aici şi vroia să
plece cât mai curând din Boston.
Doamna Gentry intră, întruchiparea graţiei.
- Draga mea, ce bine că te văd mai devreme decât mă
aşteptam. Soţul meu şi cu mine abia aşteptăm să veniţi diseară.
- De fapt, doamnă Gentry, de asta sunt aici. Nu voi putea
veni diseară şi am vrut să mă scuz personal. Dumneavoastră şi
soţul dumneavoastră aţi fost atât de amabili şi am simţit că
trebuie să trec să vă spun.
- Deci nu vei zbura înapoi cu Jefferson?
Numai numele lui îi produse o reacţie nedorită şi doamna
Gentry observă.
- Nu. Plec în după-amiaza asta, singură.
- E nevoie de tine în Springfield?
- Nu. M-am gândit să mă uit pe depoziţii înainte să le
prezentăm instanţei luni.
Doamna Gentry dădu din cap şi-i făcu semn servitoarei să
aducă ceai. O examină pe Linda cu ochii ei albaştri, inteligenţi
şi întrebă:
- E din cauza lui Jeff, nu-i aşa?
Linda o privi şi ştiu că nu putea minţi.
- Da.
Doamna Gentry oftă, stând pe canapeaua de piele din faţa
Lindei şi-şi împreună mâinile în poală.
- Bănuiam eu. Zâmbi trist. A trecut ceva vreme, dar
recunosc semnele. Cei care nu-şi arată dragostea, nu iubesc.
Ai arătat-o destul de limpede seara trecută şi dacă nu greşesc
şi Jeff. Nu ţi-a spus?
166 FAYE MORGAN

- îşi petrece timpul cu Diana Northrup. Asta spune tot.

- O, sărmană copilă. Ce vei face?
- N-am ce face.
Degetele doamnei Gentry se agitau.
- Sper ca Jefferson să nu facă o greşeală. îl iubesc, vreau să
fie fericit. O merită, după chinurile pe care le-a suportat atâţia
ani.
Ochii Lindei o priviră curioşi.
- Despre ce chinuri e vorba? Din câte pot vedea, a avut o
viaţă plăcută, bogăţie, privilegii, o familie indulgentă...
Doamna Gentry o privi ca şi cum şi-ar fi pierdut minţile.
- ... indulgentă..., începu ea, apoi bătu locul de lângă ea pe
canapea. Vino aici, draga mea. Cred că sunt unele lucruri
despre Jefferson pe care nu le ştii.
Intrigată, Linda se conformă. Doamna Gentry turnă o
ceaşcă de ceai din ceainicul de argint pe care îl adusese
servitoarea.
- Doamna Jefferson Langford II nu e mama lui Jeff, spuse
ea. El e fiul unei servitoare irlandeze. Când s-a descoperit că
fata era gravidă cu tatăl lui Jeff, a fost gonită. Familia Langford
a luat copilul şi fata s-a întors la Derry. A murit când Jeff avea
zece ani. Din câte ştiu, n-a văzut-o niciodată. Tatăl lui Jeff vroia
să păstreze copilul, fiul său unic. Când Jeff se născu, soţia lui
era prea în vârstă pentru a mai face copii, şi ceilalţi doi erau
fete. Aşa că familia acceptă situaţia, fără tragere de inimă.
Băiatul a fost trimis la cele mai bune şcoli şi a avut toate
avantajele, dar era tratat mereu ca inferior. Am fost şi eu
martoră şi era o cruzime rafinată. Cordelia Langford nu-l lăsa
AVOCATUL PUBLIC 167

- să uite că nu se ridica la nivelul copiilor ei. El semăna cu

mama lui şi de fiecare dată când îl vedea, se simţea umilită. Şi
Cory e mândră, nu suportă umilinţa.
Linda tăcea, imaginându-şi băieţelul blond pe post de
Cenuşăreasă, cu o mamă vitregă rea.
- Tatăl lui a fost bun cu el, continuă doamna Gentry, dar
nu era mereu prin preajmă. Şi cele două fete erau mai mari,
aveau viaţa lor, prietenii lor. Dar am auzit glumele despre
băiatul servitoarei, şi nu erau amuzante.
- Câţi oameni ştiu despre asta? întrebă Linda.
- Nu prea mulţi, aş spune, având în vedere că povestea a
fost acum mai mult de treizeci de ani. Dar sunt sigură că a
avut urmări asupra lui Jefferson, asupra caracterului şi
percepţiilor lui.
Acum, lucrurile se puneau cap la cap. Comentariul lui Jeff
din prima zi, avertizând-o să nu facă presupuneri despre
trecutul lui, dorinţa lui de a-i da Lindei o şansă la firmă... Ce
mult îl rănise, vorbindu-i despre intoleranţa clasei de sus. El o
cunoştea.
- Diana Northrup ştie?
- Sunt sigură că da. E o fată dulce, nu contează pentru ea.
Era o fată dulce şi probabil atracţia ei pentru Jeff rezida în
moştenirea ei curată. Un bărbat cu sânge nu prea albastru
întâlnindu-se cu o fată pursânge.
- De ce-mi spuneţi asta, doamnă Gentry?
- Ca să te ajut, draga mea. Nu e uşor pentru tine să-l vezi
cu altcineva şi am crezut că dacă îi ştii motivele, va fi mai
tolerabil. Tatăl lui e bătrân acum, are şaptezeci şi ceva de ani
şi e pensionat de ceva vreme. Ştiu că a făcut presiuni asupra
168 FAYE MORGAN

- lui Jeff să se însoare, să-i facă nepoţi. Şi cred că Jeff cedează

şi
curtează o fată pe care tatăl lui ar accepta-o. Mereu a vrut ca
tatăl lui să-l aprobe, ca un fel de compensaţie. A făcut sport la
şcoală, a avut note bune, toate lucrurile pe care un tată le
doreşte pentru fiul lui...
Şi eu nu intru cu siguranţă în planul ăsta de performanţe,
se gândi Linda. Doamna Gentry avea dreptate. O ajuta să ştie.
Nu făcea comportamentul lui Jeff mai puţin dureros, dar nu
mai era un mister.
Linda îşi privi ceasul.
- Doamnă Gentry, trebuie să plec. Iau un zbor de la Logan
la două şi-l voi pierde dacă nu chem un taxi chiar acum.
- Nici să n-aud. Ted te va duce la aeroport. îl chem
imediat.
Doamna Gentry chemă şoferul şi Linda se ridică în
picioare.
- Mulţumesc pentru ceai şi pentru conversaţie. Mi-a făcut
bine că mi-aţi spus despre Jeff.
- Mă bucur, Linda. Dacă mai pot face ceva pentru tine, te
rog, să-mi spui.
Linda ajunse la aeroport cu limuzina. Sosi la Bradley în mai
puţin de o oră şi ajunse acasă pe la patru.
în prag o aştepta un pachet. îl desfăcu. Cutia avea eticheta
unui magazin scump din Boston şi înăuntru era o bluză
albastră cusută de mână, care probabil era scumpă.
Pe cartea de vizită scria „Regret“.
Pentru ce-i părea rău? Că-i stricase bluza, în noaptea lor
AVOCATUL PUBLIC 169

înfocată, sau că-i ruinase viaţa.

 Capitolul 10

Cazul Puritan ajunse în instanţă luni dimineaţa şi totul

merse bine. Jeff încercă să discute cu Linda în pauză şi din nou
la prânz, dar ea îl evită.
După-amiază, o prinse la birou.
- Aş vrea să vorbesc cu tine, spuse el.
Linda aşteptă.
- De ce ai plecat aşa sâmbătă dimineaţa? Ce s-a întâmplat?
- M-am trezit dimineaţa în pat cu cine nu trebuia.
- Am fost cine nu trebuia toată noaptea. Nu părea să te
deranjeze.
Era cel mai crud lucru pe care i-l spusese vreodată. Nu era
aşa de netulburat de ceea ce se întâmplase. Aşadar, îl scosese
din pepeni. Tot era ceva. îl supărase.
- Aşa e, răspunse ea calm. M-a luat valul pasiunii şi am
regretat dimineaţa. Probabil că ai avut şi tu experienţa
asta.
AVOCATUL PUBLIC 171

- Nu cu tine, spuse el atât de blând încât Linda se întrebă

dacă auzise bine. Vroia să spună...? Nu, probabil că se
înşelase.
Jeff aşteptă o clipă, apoi se aplecă spre ea, ochii lui verzi
vrăjind-o ca întotdeauna.
- Aşadar, închidem acest capitol şi trecem la următorul,
aşa e?
- Aşa e, răspunse Linda. Capitolul în care tu te distrezi cu
alta şi mă laşi singură.
Furia îi altera trăsăturile frumoase şi Linda se dădu înapoi,
alarmată. Nu-l mai văzuse aşa.
O prinse de umeri şi o trase din scaun.
- Te-aş putea scutura până ţi-ar clănţăni dinţii, dar asta nu
te-ar face mai puţin...
- Independentă? răspunse ea. Cu principii?
- încăpăţânată şi nedreaptă, spuse el, dându-i drumul
brusc.
- De ce sunt nedreaptă? întrebă Linda, dându-şi capul pe
spate, cu bărbia ridicată. Nu sunt nedreaptă. Problema ta e că
nu poţi crede că nu m-ai ameţit ca pe sărmana Diana. Ei bine,
ştiu că n-ai mai auzit asta, dar ascultă cu atenţie. Citeşte-mi pe
buze. Nu te vreau.
Jeff o înşfăcă din nou, întorcând-o cu faţa spre el.
- Nu mă vrei, Llhande? Nu mă vrei?
Ea încercă să scape, dar el o ţinu strâns, sărutând-o.
în braţele lui, încercă să se împotrivească, dar o cuprinse
dorinţă. Urându-şi slăbiciunea, îi răspunse la sărut. El o
mângâie cu ardoare, arătându-i că-i putea domina trupul,
chiar dacă nu şi sentimentele. O sărută arzător pe gât şi pe
172 FAYE MORGAN

sân. Linda auzea zgomote de pe culoar şi se gândea ce-ar fi

dacă ar intra cineva şi i-ar vedea. Dar nimic nu conta în afară
de bărbatul care o săruta şi o mângâia.
Brusc, îi dădu drumul. Ea se împletici, uimită.
- Acum, spune-mi că nu mă vrei, spuse el triumfător. Dar
era ceva straniu în tonul vocii lui. Oare va ceda psihic? îşi
spuse că nu era posibil. Jefferson Langford nu şi-ar pierde
stăpânirea de sine.
Linda încercă o ultimă minciună disperată.
- Asta nu înseamnă că te iubesc, spuse ea.
Faţa lui se posomorî.
- Nu, nu înseamnă.
El dădu din cap, îşi plecă privirea şi ieşi, închizând uşor uşa
după el.
Jeff n-o mai deranjă. Vorbeau când trebuia să discute un
caz şi asta era tot. Părea c-o uitase complet.
Linda se simţea prost. Nu ştia ce era mai rău, să-i ofere
firimituri care o făceau să mai cerşească, sau s-o ignore.
Crăciunul se apropia şi nepăsarea ei pentru sărbători o
făcea să se simtă distrusă. Nu e nimic mai rău decât să fii
nefericită când toţi se distrează şi se simţea izolată şi singură.
Cum Ajunul pica sâmbăta, petrecerea de la birou era vineri
după-amiază.
Linda bău ceva cu Craig şi Susan, refuzând să continue
sărbătorirea în altă parte, observându-i pe Jeff şi Diana în
celălalt capăt al sălii. Zgomotul şi muzica foarte veselă îi
dădeau dureri de cap. Ascultă un grup de secretare care
discutau despre Jeff şi prietena lui. Erau prea fermecători ca să
fie descrişi în cuvinte, după opinia lor.
AVOCATUL PUBLIC 173

Pe Linda o durea capul din ce în ce mai tare. Se duse la

robinet să ia o aspirină. întorcându-se să-şi ia geanta, Jeff îi
tăie calea. încercă să treacă pe lângă el, dar el îşi puse mâna
pe braţul ei.
- Linda, te rog.
Ea se opri.
- Linda, vreau să-mi cer scuze pentru scena pe care am
făcut-o din biroul tău în ziua când a început cazul Puritan. îmi
dau seama că trebuia să vorbesc mai demult cu tine, dar să fiu
sincer, mi-a trebuit timp să-mi adun curajul să vorbesc. M-am
comportat execrabil şi îmi pare rău.
Linda vroia doar să scape de el.
- E în regulă, Jeff. Amândoi eram supăraţi.
- N-am mai brutalizat aşa o femeie în viaţa mea şi nu m-am
simţit bine. Nu-mi imaginez ce m-a făcut să-mi pierd controlul.
Sper să mă ierţi.
Dacă o mai privea mult aşa, nu mai era responsabilă de
faptele ei.
- Te-am iertat, Jeff. Nici eu n-am fost politicoasă.
- Scoatem ce e mai rău în noi când ne întâlnim, spuse el.
- Aşa e. E un motiv bun să limităm timpul petrecut
împreună, răspunse ea.
Jeff îi luă mâna şi i-o sărută. Linda îşi muşcă buza. De ce
complica el lucrurile?
Jeff îi sărută palma.
- Sărbători fericite.
Da, sigur. Pe naiba, spuse ea în gând.
- Şi ţie la fel, Jeff, răspunse Linda şi fugi.
174 FAYE MORGAN

***

După ce văzu un film la televizor, Linda se duse la

fereastră. Bulevardul era tăcut sub o pătură de zăpadă albă şi
felinarele luminau fulgii de zăpadă care cădeau. Linda văzu un
brad în sufrageria casei de peste drum, încadrat între
perdelele de dantelă. în timp ce privea, uşa din faţă se
deschise şi un cuplu ieşi râzând, purtând cadouri. îşi
descărcară bagajele în portbagajul unei maşini. Bărbatul se
aplecă şi făcu un bulgăre de zăpadă, aruncând în tovarăşa lui,
care se feri şi râse, aruncând şi ea unul. Bătaia continuă până
când amândoi se udară şi fură plini de zăpadă. în cele din
urmă bărbatul o prinse şi o sărută. Apoi ea se aşeză pe locul
din dreapta. Plecară să se distreze. Linda lăsă perdeaua să cadă
şi plecă de la fereastră.
Se întoarse la şemineu şi mai puse un buştean, apoi se
ghemui pe canapea. Fusese o greşeală să refuze toate
invitaţiile pentru seara asta. Putea să meargă la petrecerea lui
Maggie, sau să se fi dus la mătuşa Marie, sau să stea cu Laura
şi Charlie, în Vermont. în schimb, vedea filme vechi şi-şi
plângea de milă.
Dar n-avea ce face. Se gândi din nou la Diana şi Jeff. începu
să plângă. Nu se putea opri. Nu mai plânsese aşa de când era
mică, atunci când muriseră părinţii ei. Nimeni n-o vedea şi
plânse până adormi.
AVOCATUL PUBLIC 175

Soneria de la uşă o trezi. La început, crezu că zgomotul

venea de la televizor, dar o auzi din nou. Ridicându-se să
stingă televizorul, Linda se văzu în oglindă. Ochii ei erau roşii
şi umflaţi, părul ciufulit şi halatul albastru de catifea mototolit.
Probabil că era Maggie, venită s-o verifice.
Căscând şi pieptănându-şi părul cu degetele, Linda
deschise uşa. Jefferson Langford stătea pe prag cu o geantă
maro de piele la picioare.
- Sărbători fericite, spuse el.
Linda îl privea ca şi cum ar fi venit de pe Venus.
- Eşti în Boston, spuse ea prosteşte. Presupusese că va
merge acasă la tatăl lui.
- Nu cred, răspunse el.
- Ce faci aici? întrebă ea. Era destul de rău să se gândească
la el, dar să-l vadă era de nesuportat.
- Trebuie să vorbesc cu tine, spuse el. Pot intra, sau
trebuie să stau aici ca Moş Crăciun?
Linda îi făcu loc, nevenindu-i să creadă ce se întâmpla. Jeff
trânti geanta pe covor şi închise uşa. Fulgi de nea îi străluceau
în păr. Obrajii îi erau roşii şi ochii îi străluceau de frig. Arăta
atât de bine şi ea atât de rău.
- Ai plâns, începu el.
N-avea nici un rost să nege evidenţa, aşa că trecu la atac.
- Unde ţi-e prietena? întrebă ea.
- Bănuiesc că te referi la Diana. E în Boston la mama ei,
spuse el.
- De ce nu eşti şi tu acolo?
- Fiindcă vreau să fiu aici, cu tine.
- Fiindcă vrei să... Jeff, ce se întâmplă? întrebă ea.
176 FAYE MORGAN

- Am avut o discuţie cu Clara Gentry, spuse el. M-a sunat

în după-amiaza asta.
Doamne, ştia. Doamna Gentry îi spusese.
- Şi, continuă el, am venit să-ţi spun că te iubesc şi vreau
să te măriţi cu mine.
Linda se prăbuşi pe canapea, fără cuvinte.
Jeff se aşeză lângă ea, forţând-o să-l privească. îi atinse
obrazul şi o privi cu ochi tandri.
- Linda, scumpo, de ce nu mi-ai spus nimic şi m-ai lăsat să
cred că mă urai?
Linda simţi că-i dau lacrimile, dar erau lacrimi de bucurie
de data asta.
- Credeam că te foloseai de mine, spuse ea. Puteai avea pe
cine vroiai...
- în ultimele luni, nu te-am vrut decât pe tine.
- Dar Diana? Ea ce vrea?
- Diana vrea un bărbat care s-o vrea. Am vorbit toată
noaptea după petrecerea de la birou. Ţi-am văzut faţa când
plecai şi ea la fel. Am admis că te iubeam, dar credeam că
n-am nici o şansă. Apoi am vorbit cu Clara Gentry. O mângâie
pe Linda pe păr. Nu-ţi face griji pentru Diana. E frumoasă şi
are peţitori. îl va găsi pe cel potrivit. Dar nu pe mine. Nu mă
iubeşte cu adevărat. Dar tu mă iubeşti, nu-i aşa?
Linda închise ochii. Dădu din cap că da.
El o luă în braţe, strângând-o tare.
- Şi eu te iubesc, scumpo. Nimic nu ne va mai despărţi.
Linda îşi aminti spusele doamnei Gentry, că Jeff căuta
aprobarea tatălui lui.
AVOCATUL PUBLIC 177

- Ce va spune tatăl tău, Jeff? Nu am avantajele Dianei.

El zâmbi.
- Clara ţi-a spus despre el, nu-i aşa? Mă voi descurca. Tatăl
meu a făcut ce-a vrut şi eu voi face la fel.
Linda îl privi, nevenindu-i să creadă.
Jeff o sărută pe gât, pe păr, îi acoperi faţa cu sărutări.
- De ce? o întrebă el. De ce nu mi-ai spus? Cu un singur
cuvânt, am fi rezolvat situaţia. Am aşteptat atât! Credeam că
mă deteşti. Erai atât de rece cu mine.
- Credeam că dacă îţi păsa de mine cu adevărat, vei veni tu
la mine.
- N-am avut curajul ăsta. Priveşte din punctul meu de
vedere. Prima dată după ce am făcut dragoste, la tine acasă, a
doua zi te purtai cu mine de parcă m-ai fi cunoscut la o
şedinţă.
- După ce am văzut anunţul logodnei tale, îi aminti ea.
- Am discutat asta cu mama Dianei. Nu voi mai apărea la
ştiri.
- îmi pare bine.
- Şi a doua oară, la hotel, ai dispărut a doua zi dimineaţă,
lăsându-mi un bilet care părea scris de doica mea: „Distrează-te...
ne vedem la birou“.
- După ce am găsit un bilet care indica faptul că mergeai la
agenţia de turism cu Diana. Am conchis că plecaţi într-o
călătorie romantică.
Jeff chicoti.
- Prostuţo. Diana vroia să le facă o surpriză părinţilor ei, o
croazieră aniversară cu Queen Elizabeth II. Eu m-am dus
pentru că ştiam vaporul şi ea vroia cele mai bune locuri.
178 FAYE MORGAN

- O, spuse Linda.
- Mulţumesc lui Dumnezeu pentru Clara Gentry.
- Mi-a spus despre mama ta, spuse Linda. Mi-a părut rău de
unele lucruri pe care le-am spus.
El o sărută.
- Nu mai contează acum. Am nevoie de tine, Linda. Şi
vreau să fiu cu tine.
Ea îi privi ochii verzi şi spuse:
- Nu vei mai scăpa de mine.
Gura lui îi sărută gâtul şi mâinile lui alunecară sub halatul ei.
Ea îi scotea hainele şi murmură.
- Vreau să mergem într-un loc cald şi însorit în luna de
miere.
- Unde vrei tu. îi lăsă halatul să cadă şi-i simţi pielea
catifelată.
Ultimul ei gând, înainte să se piardă în braţele lui, a fost că
nu se vor mai despărţi niciodată.

Sfârşit