Curente literare

Umanism          
Mișcare spirituală care stă la baza Renasterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-a
extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de
reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de
viață, de gândire și de creație artistică.

   Reprezentanti:
 Miron Costin
 Grigore Ureche
 Ion Neculce
 Dimitrie Cantemir    

Clasicism
Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: rațiunea domină sentimentele,
caracterul moralizator acordând importanță unor specii literare corespunzătoare (fabula,
satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate
de timp, loc și acțiune (un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de
pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.

 Reprezentanți:
 Boileau
 La Fontaine
 Jean Racine

Iluminism
Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este o mișcare ideologică și culturală, antifeudală,
desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările
Europei.

Reprezentanti:
 Ion Budai-Deleanu,
 Samuil Micu,
 Petru Maior,
 Gheorghe Șincai

Romantism
Romantismul se constituie ca mişcare artistică la sfârşitul secolului al XVIII-lea înAnglia şi
Germania, iar în secolul al XIX-lea în Franţa. S-a extins în toată Europa şiaproape în toate
ţările lumii. Curentul a fost anticipat de preromantism si a afirmat specificul naţional, mai
ales în Anglia, Germania, Italia.

Caracteristici: introduce noi categorii estetice: urâtul, grotescul, macabrul,

fantasticul,aspiraţia spre originalitate, libertatea formelor, introducerea de noi specii: drama

1
romantică, meditaţia, poemul filozofic, nuvela istorică, inovaţii prozodice; primatul
subiectivismului, al pasiunii, al fanteziei supunându-se genului liric; cultivarea specificului
naţional prin istorie, folclor, natură.

Reprezentanti:
 Victor Hugo
 Costache Negruzzi
 Lamartine
 Mihai Eminescu

Realism
Fixarea denumirii curentului şi teoretizarea sa, începe odată cu declinul romantismului, în
anii 1850, deşi din perioada de avânt a romantismului (1830 – 1850) datează câteva scrieri
realiste remarcabile, mai cu seamă în literatura franceză.Realismul a pătruns în literatura
română odată cu romantismul şi clasicismul, de aceea începuturile realismului românesc sunt
marcate de co-prezenţa celorlalte două curente literare.
De aceea realismul românesc a fost mai întâi ancorat în istorie, conform interesului romantic
pentru trecut, şi  nu în aspecte sociale contemporane autorului, conform specificului său:
descrieri amănunţit-realiste de haine şi obiceiuri culinare în Alexandru Lăpuşneanul, de
Costache Negruzzi (1840).
Reprezentanti:
 Lev Tolstoi
 Charles Dickens
 Gustave Flaubert
 Stendhal
 Ioan Slavici

Traditionalism
Tradiţionalismul este o orientare – din prima jumătate a secolului XX – a literaturii române
către folclor, către civilizaţia rurală, către ortodoxie, în tematica operelor literare.Se opune
modernismului, în calitatea lui de orientare spre tendinţele noi din arta
occidentală.Tradiţionalismul apare drept continuare a direcţiei inaugurate de „Dacia literară”
şi continuată de Junimea, în conformitate cu specificul secolului XX.

La inceputul secolului XX se vor impune in literature doua ideologiidiferite ca denumire, dar

subordnate traditionalismului:-Semanatorismul (Garabet Ibraileanu)-Poporanismul (Nicolae
Iorga)

Reprezentanti:
 Vasile Voiculescu
 Lucian Blaga
 Cezar Petrescu
 Ion Pilat

Parnasianism
Parnasianismul este denumirea unui curent literar de la sfârșitul secolului XIX.
Parnasianismul a apărut ca o reacție (neo-clasică) la romantism, cultiva expresia impersonală,
descriptivă, ornamentală și cizelată, raportată la peisaje exotice, dar și la obiecte de artă,
cărora le consacra poezii de virtuozitate formală (sonet, rondel)Parnasianismul promova:

2
impersonalismul; natura obiectivată – în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorială a
lucrurilor; cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul etc.) și a
tiparelor prozodice alambicate; elogiul civilizațiilor (arhetipale și interferențiale), al
mitologiilor, religiilor, geografia lirică devenind planetară; surprinderea spațiilor exotice sau
luxuriante, de la cele polare la cele ecuatoriale, și lauda obiectelor sau lucrurilor din sfere
înalte (nestematele, metalele rare).
Reprezentanti:
 Ion Pillat
 Ion Barbu
 Austin Dobson

Simbolism
Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la finele secolului XIX, care se
opunea naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen
din lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de
exprimare, de manifestare propriu acestui curent.Adesea se consideră că poeți ca Charles
Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte din acest curent, dar Stephane
Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie.

Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte
poeți cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul
mișcării în 1886, în ziarul Le Figaro.

Reprezentanti:
 Alexandru Macedonski
 Dimitrie Anghel
 George Bacovia
 Ion Minulescu

Modernism
Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică care include artele vizuale,
arhitectura, muzica și literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de
anii 1910 – 1914, când artiștii s-au revoltat împotriva tradițiilor academice și istorice impuse
și considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea și
culminând cu rigiditatea și „osificarea” academismului secolului al 19-lea.

Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă și cea postmodernă, pe

când alții le văd ca două perioade ale aceleiași ere artistice. Prezentul articol prezintă
mișcarea care a început la finele secolului al XIX-lea; pentru arta după anii 1970, vedeți
articolul despre postmodernism.

Reprezentanti:
 Lucian Blaga
 Tudor Arghezi
 Ion Barbu
 Franz Kafka
 Marcel Proust

3
Neomodernismul
Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator  postbelic,
caracterizat prin respingerea formelor grave şi prin redarea temelor grave într-omanieră
ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Literatura neomodernistă este definită printr-un
imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile şi expresie
ermetică. Neomodernismul s-a conturat în doar 7 numere ale revistei „Albatros” editată în
1941 şicondusă de Geo Dumitrescu. Această nouă formă de manifestare a modernismului
ce se prelungeşte până prin anii ’60 este îndreptată cu faţa spre un trecut exemplar.
Reprezentanti:
 Gellu Naum
 Nichita Stănescu
 Marin Sorescu

Expresionismul
În literatură,expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau
naturalismului, o căutare a unei realităţi psihologice sau spirituale, iar nuo înregistrare a unor
evenimente exterioare surprinse în secvenţa lor logică.
Numeroase opere literare româneşti au intrat în atingere cu expresionismul. Astfel,
majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliateacestui curent.

Reprezentanti:
Emil Nolde
Paul Klee
Mihail Saulescu
Ernst Ludwig

Identitate culturală în context European

Atunci când vorbim de identitate culturală ne gândim îndeosebi la limbă, cultură, patrimoniul
cultural, la tradiţii şi la religie. Nici unul dintre acestea nu a căpătat, însă, un caracter de
uniformitate, nu a fost acceptat în unanimitate de statele membre sau de cele care îşi doresc
cu ardoare integrarea în Uniunea Europeană. Există o limbă europeană? Nu! Şi probabil nici
nu va exista prea curând una, deşi există ţări care au reuşit să se impună şi să-şi promoveze
limba la nivel universal valabil. La fel şi în cazul culturii, a tradiţiilor ori a religiilor. Nici său,
ci fiecărui stat membru în parte.una nu poate fi atribuită spaţiului european în întregul său, ci
fiecărui stat membru în parte.
Spaţiul european este unul al naţiunilor. Să ne amintim că în anul 1954, când s-a înfiinţat
Uniunea Europei Occidentale (UEO), în scopul întăririi cooperării între statele vesteuropene
în domeniul securităţii, se crea de fapt o alianţă militară europeană. Toate statele componente
aveau obligaţia generală de asistenţă în caz de agresiune contra unui stat membru,
prezervarea păcii şi securităţii în Europa. Ulterior, UEO a oferit statelor membre o platformă
de cooperare economico - socială, dar fiecare stat şi-a păstrat pe mai departe identitatea şi
unicitatea. Europa a devenit ceea ce au vrut europenii sau, ca să-l parafrazez pe Jonathan
Schelee, şeful Delegaţiei Comisiei Europene, Europa este şi continuă să fie un proiect al
cetăţenilor ei. În acest context românii trebuie să fie pregătiţi să-şi aducă contribuţia la acest
proiect, însă trebuie sub nici o formă să-şi piardă identitatea, să imite ori să copieze ceea ce
4
există la alţii. A te integra într-un sistem este, fără urmă de îndoială, un mare avantaj, dar
păstrarea identităţii este nu doar o obligaţie, ci chiar singura şansă de supravieţuirea a
individualităţii.

Semnificaţiile conceptului de cultură

A defini cultura înseamnă a defini însăşi condiţia umană, în unitatea şi varietatea ei, în
încercările nesfârşite de a crea, de a lăsa posterităţii valori inestimabile. Prin cultură, omul îşi
depăşeşte mediul de existenţă şi dă sens vieţii sale. Nu există o definiţie standard a culturii.
De fapt, cultura, spune Abraham Moles, se pretează la o “definiţie deschisă”, oricând
susceptibilă de corecturi şi adăugiri.
Conceptul de cultură poate fi definit folosindu-ne de o perspectivă interdisciplinară care ar
putea descifra articulaţia diverselor sale aspecte şi implicaţiile socio-umane. Numai printr-o
privire de ansamblu în toate ramurile vieţii sociale şi în toate disciplinele educaţionale ne
putem face o idee completă în legătură cu ceea ce reprezintă de fapt cultura. Cum acest lucru
este practic imposibil de realizat în doar câteva pagini, voi încerca să surprind doar câteva
definiţii, păreri şi idei legate de conceptul de cultură, în scopul de a înţelege rolul şi
implicaţiile ei în societatea contemporană.
Cultura ne apare ca un ansamblu de limbaje, simboluri şi semnificaţii care sunt integrate într-
un amplu şi complex proces de comunicare. Cel care dă tonus şi culoare acestui ansamblu
este omul, interesat mereu de tot ceea ce-l înconjoară.
În acest sens, Edgar Morin afirmă că “omul este o fiinţă culturală prin natură pentru că este o
fiinţă naturală prin cultură”. Deci, cultura este un fel de a doua natură a omului, o natură
secundară, apărută prin îmbogăţirea naturii primordiale fără însă a vorbi de o ruptură radicală
între cele două realităţi. Ele se combină permanent în fiinţa umană.
Pentru om, cultura reprezintă mediul specific de existenţă. Ea delimitează un domeniu
existenţial, caracterizat prin sinteza dintre obiectiv şi subiectiv, dintre real şi ideal. Cultura
defineşte sintetic modul uman de existenţă şi este simbolul forţei creatoare a omului. Ea
reprezintă un adevărat sistem de valori. S-au căutat tot felul de definiri şi de explicaţii care să
stabilească sfera în care se mişc cultura ca realitate sau concept. Pentru a surprinde mai bine
acest aspect putem face o apreciere legată de partea materială şi cea spirituală a creaţiei
întrucât ele reprezintă laturile constitutive ale vieţii umane.