Sunteți pe pagina 1din 1

tatăl, adesea acesta va antrena chiar şi pe copii împotriva victimei.

Principala arma a
agresorului este inocularea impresiei că victima este vinovată de abuzurile sale.

         Abuzul psihic este cel care afectează victima cel mai mult. Acesta poate presupune şi abuz
emoţional dar şi abuz fizic, sau chiar pe amândouă. Pălmuirea, agresarea verbală, şi alte moduri
de intimidare sunt principalele metode ale abuzului psihic. Dintre formele cel mai complexe sunt
privarea victimei de hrană, somn sau de alte funcţii necesare traiului. De asemenea constrângerea
de a face un anumit lucru imoral sau indecent intră tot în manifestările abuzului psihic.

  Abuzul sexual este foarte întâlnit atât în relaţiile cuplurilor căsătorite cât şi necăsătorite.
Orice situaţie în care agresorul foloseşte forţa pentru a ajunge la sex nedorit sau riscant se
numeşte abuz sexual. Se întâmplă adesea ca în cadrul acestor abuzuri, victimele, care sunt de
obicei femei, să fie grav rănite sau chiar ucise.

         Abuzul spiritual se manifestă atunci când un anumit membru din familie se foloseşte de
anumite versete biblice sau idei ale spiritualităţii creştine pentru a manipula un alt membru al
familiei, sau pentru a-şi motiva abuzul. De exemplu citatul biblic că „femeia trebuie să se supună
bărbatului” este răstălmăcit şi interpretat în favoarea  abuzului fizic (bătăi, pălmuiri) al bărbatului
faţă de femeie, considerată „sexul slab”.

Cauzele abuzului

Bărbaţii şi femeile pot deveni atât agresori cât şi victime. Statisticile arată că numărul
femeilor care devin victime este însă mai mare. Cauzele sunt multiple. Cea mai frecventă cauză
care duce la violenţă în familie sunt modelele parentale. Modul în care se desfăşurau relaţiile în
familia agresorului, în care membrii îşi rezolvau conflictele au fost „modelele” de relaţionare
pentru actualul abuzator. Practic el a ales, mai mult mai puţin conştient, să ducă mai departe
acest tipar de comportament şi în familia lui.

S-ar putea să vă placă și

  • Urgente Med Si Prim Ajutor
    Urgente Med Si Prim Ajutor
    Document30 pagini
    Urgente Med Si Prim Ajutor
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Pag 5
    Pag 5
    Document1 pagină
    Pag 5
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Pag 2
    Pag 2
    Document1 pagină
    Pag 2
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Pag 4
    Pag 4
    Document1 pagină
    Pag 4
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Pag 3
    Pag 3
    Document1 pagină
    Pag 3
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Curs4-Med Catastrofe
    Curs4-Med Catastrofe
    Document5 pagini
    Curs4-Med Catastrofe
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Dermato
    Dermato
    Document3 pagini
    Dermato
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Pag 1
    Pag 1
    Document1 pagină
    Pag 1
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Paj 4
    Paj 4
    Document2 pagini
    Paj 4
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Paj 1
    Paj 1
    Document2 pagini
    Paj 1
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Pag 1
    Pag 1
    Document1 pagină
    Pag 1
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Urg 2
    Urg 2
    Document2 pagini
    Urg 2
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Paj 3
    Paj 3
    Document2 pagini
    Paj 3
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Modificari Paraclinice
    Modificari Paraclinice
    Document1 pagină
    Modificari Paraclinice
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Paj 2
    Paj 2
    Document2 pagini
    Paj 2
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Urgente Chir
    Urgente Chir
    Document12 pagini
    Urgente Chir
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Urg
    Urg
    Document2 pagini
    Urg
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Text
    Text
    Document3 pagini
    Text
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Ref 3
    Ref 3
    Document2 pagini
    Ref 3
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Urg 3
    Urg 3
    Document1 pagină
    Urg 3
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Urg 1
    Urg 1
    Document2 pagini
    Urg 1
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Urg 4
    Urg 4
    Document2 pagini
    Urg 4
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Refff
    Refff
    Document1 pagină
    Refff
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Ref 5
    Ref 5
    Document2 pagini
    Ref 5
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Word
    Word
    Document3 pagini
    Word
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Word 4
    Word 4
    Document1 pagină
    Word 4
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Ref
    Ref
    Document1 pagină
    Ref
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Ref 4
    Ref 4
    Document1 pagină
    Ref 4
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări
  • Word 3
    Word 3
    Document2 pagini
    Word 3
    Maria Luiza
    Încă nu există evaluări