Șef lucr. dr.

Grigoraş Adriana

Facultatea de Medicină

Lucrarea practică nr. 15

Tema lucrării practice

Sistemul imun (2 ore)
Organe limfoide primare: timus, măduva osoasă. Organe limfoide secundare: zone T-
independente (folicul limfoid primar, folicul limfoid secundar), zone T-dependente

Bibliografie
Adriana Grigoraş, Alina Floarea-Strat ,,HISTOLOGIE ILUSTRATĂ” ed. Junimea 2009,
pg. 112-118
Ross MH, Pawlina W, Histology. A text and atlas With Correlated Cell and Molecular
Biology, 7th edition, Wolters Kluwer Health, 2015

Sistemul imun
Sistemul imun cuprinde în structura sa elemente care participă direct la realizarea
răspunsurilor imune specifice de tip umoral şi celular faţă de diferite structuri antigenice.
În cadrul sistemului imun sunt incluse două tipuri de organe:
- organe limfoide primare – timus, măduva osoasă hematogenă;
- organe limfoide secundare – care la rândul lor sunt grupate în două categorii:
- organe limfoide secundare încapsulate (splina şi ganglionii limfatici);
- organe limfoide secundare neîncapsulate.

Organele limfoide primare sunt sediul limfopoezei primare pentru limfocitele T şi

B, proces care este antigen-independent şi policlonal.

Timusul
Timusul este organ limfoid primar, el fiind sediul limfopoezei primare pentru
limfocitul T; el este localizat în mediastinul anterior şi are dezvoltare maximă în
copilărie, pentru ca ulterior să regreseze. Morfologic, timusul este organ parenchimatos
format din: capsulă, stromă şi parenchim.
Capsula - este un ţesut conjunctiv dens semiordonat cu vase, nervi şi adipocite albe şi/sau
brune, infiltraţii limfoide cu caracter temporar şi cu organizare difuză sau sub formă de
foliculi limfoizi. Din capsulă se desprind septuri care pătrund în interiorul organului, dar
care nu se unesc între ele pentru a delimita lobuli, ci teritorii de parenchim care comunică
între ele numite pseudolobuli. Pe secţiunile histologice pot să apară imaginea de lobul
timic secundar incidenţelor secţionale .
Pseudolobulul timic prezintă două zone distincte: corticala (o zonă intens bazofilă) situată
sub capsulă şi în vecinătatea septurilor şi medulara (zonă slab bazofilă), înconjurată de

1
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

corticală. În microscopie optică în zona medulară apar o serie de structuri globuloase ,

lamelare, de dimensiuni variabile, cu o tentă eozinofilă care sunt cunoscute sub
denumirea de corpusculi Hassal.
Stroma – timusul este singurul organ parenchimatos cu o stromă de natură epitelială. În
microscopie optică celulele stomale sunt greu de observat în zona corticală a
pseudolobulului timic datorită marii densităţi celulare parenchimatoase, ele fiind mult
mai uşor se identificat în zona medulară, care conţine mai puţine elemente de parenchim.
Pe preparatele microscopice celulele stromale apar ca celule stelate, cu numeroase
prelungiri citoplasmatice cu ajutorul cărora se anastomozează cu celulele vecine
determinând structurarea unei reţele celulare şi de aceea ele mai sunt cunoscute şi sub
denumirea de celule epiteliale reticulare stromale. Citoplasma lor este slab eozinofilă şi
prezintă un nucleu mare, hipocrom situat central, cu nucleol evident. Corpusculul Hassal,
elementul de diagnostic de organ, se pare că provine din evoluţia spre un proces de
keratinizare a celulelor epiteliale stromale din zona medulară a timusului. Corpusculii
Hassal sunt structuri cel mai adesea globuloase, intens eozinofile care sunt formate dintr-
un număr variabil de lamele concentrice aranjate ca într-un „bulb de ceapă”, printre care
apar nuclei turtiţi, picnotici. Corpusculii Hassal apar în număr variabil în medulara
timusului, pot prezenta keratinizare centrală şi cresc în mărime şi dimensiuni odată cu
vârsta.
Parenchimul - în zona corticală a pseudolobulului timic este reprezentat de către timocite.
Acestea sunt precursori ai Ly T care sunt supuse aici procesului de limfopoeză primară.
Dimensiunea timocitelor scade progresiv spre zona medulară. Ele au o citoplasmă
bazofilă, un nucleu rotund, omogen situat central. Se pot observa în corticala timusului
numeroase figuri mitotice, dar şi multe timocite în apoptoză, deoarece doar cca. 20%
dintre aceste celule „scapă” de selecţiile la care sunt supuse în corticală şi ajung în zona
medulară timică sub formă de Ly T mature (elementele de parenchim ale zonei
medulare), dar naive din punct de vedere imunologic.
În timus mai sunt prezente şi alte celule:
- macrofage: apar la joncţiunea corticală-medulară, sunt cunoscute şi sub denumirea de
„macrofage santinelă” şi au rolul de a fagocita antigenele ce ar putea pătrunde din
medulară spre corticală;
- Ly B – situate în zona medulară;
- celule dendritice interdigitate – sunt celule prezentatoare de antigen (APC) în zona
corticală a timusului şi care aparţin sistemului fagocitar mononuclear.
Vascularizaţia timusului – timusul are circulaţie sanguină şi doar circulaţie limfatică
eferentă. Vasele sanguine pătrunse în interior pe calea septurilor, la limita corticală-
medulară generează două tipuri de capilare:
- capilare ale corticalei – sunt capilare de tip barieră (cu endoteliu continuu situat pe o
MB continuă şi care este „căptuşit” la exterior de prelungirile citoplasmatice ale
celulelor epiteliale stromale reticulare; ele participă la realizarea barierei timus-sânge;
- capilare de tip fenestrat – sunt capilarele zonei medulare; acestea au un perete format
dintr-un endoteliu fenestrat situat pe o MB continuă.

2
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

Venulele postcapilare se formează din unirea capilarelor la joncţiunea corticală-

medulară. Ele au un endoteliu de tip înalt (HEV), care este un epiteliu simplu cubico-
prismatic .
Aceste vase sunt unul dintre zonele prin care Ly T mature „părăsesc” timusul pentru
a se localiza predominant în zonele T-dependente din organele limfoide secundare.
Această cale de „plecare” a Ly T din timus este cunoscută sub denumirea de „calea
scurtă”. Calea „lungă” prin care Ly T mature şi naive imunologic părăsesc timusul este
pe la nivelul vaselor din zona medulară.
Elementele morfologice care contribuie la realizarea micromediului antigen-
independent al zonei corticale timice (ea fiind practic organul limfoid primar, deoarece
existenţa de Ly T şi Ly B mature în medulară precum şi a capilarelor fenestrate permite
apariţia de antigene şi respectiv de răspunsuri imune specifice faţă de acestea, similare
celor din organele limfoide secundare) sunt:
- capilarele de tip „barieră” din zona corticală;
- căptuşirea pe interior a septurilor şi capsulei de către prelungirile citoplasmatice ale
celulelor epiteliale reticulare stromale;
- macrofagul „santinelă”.

Măduva osoasă hematogenă

Măduva osoasă hematogenă este sediul hematopoezei, în cadrul căreia se
diferenţiază şi limfopoeza primară pentru limfocitul B. Din punct de vedere morfologic
măduva osoasă hematogenă este formată din: capsulă, stromă şi parenchim.
Capsula – este reprezentată de căre osul osteogenic.
Stroma – este de natură conjunctivă cito-fibrilară, fiind formată din fibre de reticulină
aranjate în reţea pe care se află dispuse celule reticulare (stelate, cu numeroase prelungiri
citoplasmatice) care sunt de mai multe tipuri:
- de tip fibroblastic: celulele care produc fibrele de reticulină;
- macrofagic: celulele care au capacitate de fagocitoză;
- celule adipoase: celule care stochează lipide; ele cresc numeric cu vârsta şi determină
transformarea în unele zone a măduvei osoase hematogene în măduvă galbenă;
ulterior, prin creşterea numărului de fibre conjunctive, măduva galbenă se va
transforma în măduvă cenuşie (fibroasă).
Capilarele măduvei osoase hematogene sunt capilare sinusoide cu endoteliu de tip
continuu, dispus pe o MB discontinuă, în exteriorul căreia există prelungirile
citoplasmatice ale celulelor stromale de tip fibroblastic care „îmbracă” mai mult sau mai
puţin peretele capilar şi care se numesc celule adventiciale.
Parenchimul – este reprezentat de către insulele hematopoetice (pentru liniile eritrocitară,
mieloidă, plachetară şi pentru Ly B).

3
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

Organele limfoide secundare

Noţiuni generale
Organele limfoide secundare sunt sediul limfopoezei secundare, fenomen care este
antigen-dependent şi monoclonal. Ele sunt împărţite în raport cu structura lor în două
categorii:
- organe limfoide secundare încapsulate: splina şi ganglionii limfatici;
- organe limfoide secundare neîncapsulate: ţesutul limfatic ataşat mucoaselor (MALT).

În organele limfoide secundare se dispun LyT şi B mature, dar naive din punct de
vedere imunologic provenite din timus şi măduva osoasă hematogenă, pe o stromă de
natură conjunctivă numită stromă cito-fibrilară. Aceasta este formată dintr-o reţea de
fibre de reticulină pe care se aranjează celule reticulare (cu prelungiri citoplasmatice) care
sunt de mai multe tipuri:
- celule de tip fibroblastic: celulele care produc reţeaua de fibre de reticulină;
- celule de tip macrofagic: celule cu capacitate de fagocitoză;
- celule de tip dendritic: celule prezentatoare de antigen (APC) în zonele T-
independente;
- celule interdigitate: celule prezentatoare de antigen (APC) în zonele T-dependente.
În microscopie optică zonele în care se localizează predominant Ly T (numite zone
T-dependente) apar sub formă de arii (plaje, teritorii) de Ly dispuse dens, difuz şi
omogen, fără ca acestea să fie delimitate de alte structuri morfologice .
Zonele din organele limfoide secundare în care se aşează predominant Ly B se numesc
zone T-independente, care sunt cunoscute şi sub denumirea de foliculi limfoizi.
În raport cu starea lor de activitate se disting două aspecte morfologice ale
foliculilor limfoizi: foliculi limfoizi primari şi foliculi limfoizi secundari.
Foliculii limfoizi primari (areactivi, noduli limfoizi primari) – apar sub forma unor
formaţiuni mai mici, cu formă rotund-ovalară şi fără delimitări morfologice de structurile
din jur . Ei sunt formaţi din Ly B mici (în repaus) aranjate pe stroma cito- fibrilară. În
urma stimulării antigenice foliculii limfoizi primari se transformă în foliculi limfoizi
secundari.
Foliculii limfoizi secundari (reactivi, noduli limfoizi secundari) – sunt formaţiuni ovalare,
de dimensiuni mai mari ca foliculii primari şi tot fără limite morfologice faţă de
structurile din vecinătate .
În microscopie optică la nivelul unui folicul limfoid secundar se disting două zone:
- mantaua (coroana de Ly, zona periferică), care la un pol al foliculului este ceva mai
groasă acea zonă fiind denumită capişon;
- centrul germinativ (zona centrală, medulara).
Mantaua foliculului limfoid secundar este formată în principal din Ly B aflate în
repaus, Ly T supresor, celule reticulare dendritice şi macrofage .
Centrul germinativ al foliculului limfoid secundar este expresia morfologică a
fenomenelor de transformare blastică şi expansiune clonală din cadrul limfopoezei
secundare. Microscopic el apare mai palid colorat (slab bazofil) comparativ cu mantaua şi
este la rândul său împărţit în două zone :

4
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

- hemisferul clar (situat sub capişon) – format în principal din centrocite; acestea sunt
celule mici, cu citoplasma slab bazofilă şi cu un nucleu incizat, fără nucleol;
- hemisferul întunecat (opus capişonului) – format în principal din centroblaste, celule
mai mari, cu citoplasma intens bazofilă, cu un nucleu neancoşat, care prezintă 1-2
nucleoli evidenţi; această zonă este mai intens bazofilă decât celălalt hemisfer.
La limita cu mantaua a centrului germinativ apar şi imunoblastele, care sunt celule mari,
cu o citoplasmă intens bazofilă, nucleu mare, central, hipocrom şi cu nucleol evident.