Secțiunea a 4-a.

Revizuirea

§1. Considerații preliminare

Pe parcursul procesului penal, în scopul înfăptuirii justiției, pot apărea unele erori
judiciare care provin fie din necunoașterea situației de fapt de către instanța de judecată,
prin utilizarea unor probe denaturate, fie din săvârșirea unor infracțiuni de către martori,
experți sau interpreți, din săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către organele
judiciare care au contribuit la rezolvarea cauzei ori ca urmare a intervenirii unor hotărâri
definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale sau a dispus scoaterea
cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți 1.
Revizuirea constituie mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești
definitive care conțin grave erori de fapt2, iar pentru motivul că acestea se îndreaptă
împotriva unor hotărâri penale definitive, prin care s-a soluționat fondul cauzei prin
condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau
încetare a procesului penal, face parte din căile extraordinare de atac.
În ceea ce privește limitele în care se exercită această cale de atac, putem spune că
revizuirea hotărârilor judecătorești se poate face nu doar cu privire la latura penală, ci și
cu privire la latura civilă, dar aceasta din urmă numai în fața instanței civile, potrivit
Codului de procedură civilă.
Ca urmare a faptului că revizuirea constituie o cale de atac prin care se urmărește
reexaminarea în fapt a cauzei penale, această cale de atac extraordinară a fost
considerată în doctrină3 ca o cale de atac de fapt.
Tot potrivit doctrinei4, se consideră că revizuirea constituie o cale de atac de
retractare, ca urmare a faptului că nu se adresează unei instanțe superioare, ci unei
instanțe care a judecat cauza respectivă, în scopul desființării hotărârii atacate și al
rejudecării cauzei.

§2. Hotărâri supuse revizuirii

Revizuirea, constituind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitată numai

împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale.
Având în vedere că prin folosirea acestei căi de atac se urmărește îndreptarea unor
erori judiciare legate de fondul cauzei, putem concluziona că ea poate fi îndreptată numai
împotriva hotărârilor penale rămase definitive prin care se rezolvă fondul cauzei și care
conțin erori judiciare descoperite ulterior momentului la care acestea au rămas
definitive5.
Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele penale pot fi atacate pe calea
revizuirii indiferent dacă au rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța
de apel (decizii).
În cazul în care o hotărâre penală definitivă privește mai multe infracțiuni sau mai
multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau făptuitori.
Pentru cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. b) CPP, atunci când hotărârea
a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau

1
Idem, p. 402-403.
2
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 403.
3
A.L. LORINCZ, op. cit., p. 469.
4
Ibidem.
5
A.L. LORINCZ, op. cit., p. 469.
pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă, dovada mărturiei mincinoase se va face prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, și pentru cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. c) CPP, atunci când un
înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în
cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția
pronunțată în cauză, este necesar ca dovedirea falsului să se facă printr-o hotărâre
judecătorească, prin ordonanța procurorului sau chiar în cadrul procedurii revizuirii.
Tot prin hotărâre judecătorească de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei
sau de amânare a aplicării pedepsei sau prin ordonanța procurorului trebuie să se
dovedească și cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. d) CPP, atunci când un
membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de
urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere,
împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză.

§3. Cazuri de revizuire

Revizuirea, așa cum precizam, este o cale de atac extraordinară, iar cazurile în care se
poate introduce o cerere de revizuire a unei hotărâri penale definitive sunt expres și
limitativ prevăzute în cuprinsul art. 453 CPP.

3.1. S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la

soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate
în cauză [art. 453 alin. (1) lit. a) CPP]

Acest caz presupune îndeplinirea a două condiții, și anume: existența unor fapte sau
împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei, precum și că în baza acestor
fapte sau împrejurări noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare sau de
încetare a procesului penal.
De exemplu, poate constitui motiv de revizuire împrejurarea, descoperită după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, că
victima decedase la o altă dată decât cea rezultată din actele dosarului, dată la care
condamnatul se afla cu certitudine într-un alt loc6.
De altfel, doctrina7 recunoaște că prin luarea în considerare a acestor fapte sau
împrejurări noi, necunoscute inițial cu ocazia pronunțării hotărârii de condamnare, de
achitare sau de încetare a procesului penal, se va ajunge, ca urmare a reluării judecății, la
o soluție diametral opusă (dacă, de exemplu, inițial prin hotărârea instanței rămasă
definitivă s-a pronunțat condamnarea inculpatului, cazul de revizuire poate fi invocat doar
dacă s-ar ajunge, pe baza probelor noi, necunoscute inițial de către instanță, la
pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului).
Curtea Constituțională a constatat 8 că dispozițiile art. 453 alin. (3) CPP cu privire la
cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a), precum și dispozițiile art. 453 alin. (4) teza
întâi, cu privire la soluția legislativă care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de
achitare pentru cazul prevăzut de alin. (1) lit. a), sunt de natură să înfrângă, în principal,
egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea dreptului
fundamental de acces liber la justiție, precum și dispozițiile art. 131 din Constituție
referitor la rolul Ministerului Public, întrucât lipsesc partea civilă de posibilitatea apărării

6
N. VOLONCIU, A. VLĂȘCEANU , Codul de procedură penală comentat. Art. 3851-4142. Recursul. Căile
extraordinare de atac, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 157, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S.
UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1307.
7
A.L. LORINCZ, op. cit., p. 470.
8
Decizia nr. 2/2017 (M. Of. nr. 324 din 5 mai 2017).
drepturilor și a intereselor sale legitime, respectiv procurorul de pârghiile necesare
exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. Curtea a arătat că, în situația în
care se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și
care dovedesc netemeinicia hotărârii de achitare, trebuie să se asigure atât părții civile,
cât și procurorului posibilitatea de a cere și obține restabilirea adevărului judiciar prin
retractarea hotărârii pronunțate în cauză.

3.2. Hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația

unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un
interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a
cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată [art. 453
alin. (1) lit. b) CPP]

Acest caz de revizuire se întemeiază pe existența unei hotărâri a cărei pronunțare s-a
făcut în baza declarației unui martor, opiniei unui expert sau a situațiilor învederate de un
interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se
cere, influențând astfel soluția pronunțată.
Cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. b) CPP presupune săvârșirea infracțiunii de
mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 CP, însă denaturarea adevărului poate
constitui motiv de revizuire și atunci când fapta a fost săvârșită de către martor, expert
sau interpret fără vinovăție, situație în care nu constituie infracțiune (de exemplu,
martorul s-a aflat într-o eroare de fapt sau expertul a comis fapta din cauza unei
constrângeri morale)9.
Pentru ca acest caz de revizuire să poată fi invocat, nu este obligatoriu ca martorul,
expertul sau interpretul să fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie
mincinoasă, fiind suficient să se rețină săvârșirea faptei care a condus la denaturarea
adevărului în cauza dedusă judecății10.
Cazul constituie motiv de revizuire doar dacă se dovedește netemeinicia sau
nelegalitatea hotărârii pronunțate, potrivit art. 453 alin. (4) CPP.

3.3. Un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se

cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea
hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză [art.
453 alin. (1) lit. c) CPP]

Acest caz de revizuire presupune ca un înscris oficial sau sub semnătură privată, mijloc
de probă care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, să fi fost declarat
fals, dar doar dacă a influențat soluția instanței, ducând la pronunțarea unei hotărâri
nelegale sau netemeinice, potrivit art. 453 alin. (4) CPP.
Cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. c) CPP poate fi invocat atunci când
sunt îndeplinite anumite condiții în mod cumulativ: existența unor înscrisuri falsificate, în
baza admiterii lor ca probă în procesul penal să se fi pronunțat o hotărâre nelegală și
netemeinică, iar dovedirea falsului acelui înscris să se poată face printr-o hotărâre
judecătorească, prin ordonanța procurorului sau chiar în timpul procedurii de revizuire a
hotărârii pronunțate în baza acelui înscris11.

9
N. VOLONCIU, op. cit., vol. II, p. 348, citat de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p.
1309.
10
A.L. LORINCZ, op. cit., p. 471.
11
Idem, p. 472.
 Doctrina12 consideră că falsificarea unui înscris de către un organ judiciar în cadrul
activității desfășurate de acesta în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere se
încadrează în cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. d) CPP.

3.4. Un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana

care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură
cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția
pronunțată în cauză [art. 453 alin. (1) lit. d) CPP]

Pentru a fi în prezența acestui caz de revizuire, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

săvârșirea de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a
efectuat acte de urmărire penală a unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire
se cere, infracțiunea săvârșită să fi dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și
netemeinice, iar dovada săvârșirii acestei infracțiuni să se facă pe baza unei hotărâri
judecătorești rămase definitivă sau pe baza ordonanței procurorului 13.
Acest caz de revizuire nu se poate întemeia însă doar pe faptul că revizuientul a făcut
o plângere la parchet împotriva procurorului care a dispus trimiterea sa în judecată,
pentru săvârșirea unei infracțiuni de represiune nedreaptă sau de abuz în serviciu 14.
Infracțiunea care constituie temei al revizuirii trebuie să fie săvârșită de către un
membru al completului de judecată, de către procuror ori de către persoana care a
efectuat acte de urmărire penală în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, iar acesta
să se fi aflat în exercitarea sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale funcționale 15.
De asemenea, în literatura juridică16 a fost menționată drept caz de revizuire situația în
care un organ de constatare dintre cele prevăzute la art. 61 CPP a săvârșit o infracțiune
în legătură cu actele de constatare.

3.5. Două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot

concilia [art. 453 alin. (1) lit. e) CPP]

Constituie caz de revizuire întemeiat pe art. 453 alin. (1) lit. e) CPP situația în care sunt
îndeplinite următoarele condiții: există două sau mai multe hotărâri penale definitive prin
care a fost soluționat fondul cauzei17 și hotărârile respective nu se pot concilia.
Potrivit art. 453 alin. (5) CPP, vor fi supuse revizuirii toate hotărârile care nu se pot
concilia.
În sensul art. 453 alin. (1) lit. e) CPP, se consideră că nu se pot concilia hotărârile
judecătorești care, prin dispozițiile pe care le conțin, se exclud între ele 18. Literatura
juridică19 consideră a întruni aceste condiții două hotărâri care se referă la același
făptuitor căruia i se rețin fapte diferite săvârșite în aceeași zi, la aceeași oră, dar în
localități diferite. În schimb, nu constituie hotărâri care nu se pot concilia hotărârile
definitive și separate prin care au fost pronunțate pedepse pentru fapte concurente 20.

12
V. DONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., vol. VI, p. 267, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.),
op. cit., p. 1310-1311.
13
A.L. LORINCZ, op. cit., p. 472.
14
N. VOLONCIU, A. VLĂȘCEANU, op. cit., p. 163, citat de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op.
cit., p. 1311.
15
V. DONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., vol. VI, p. 267, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.),
op. cit., p. 1311.
16
A.L. LORINCZ, op. cit., p. 472.
17
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 418.
18
V. DONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., vol. VI, p. 268, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.),
op. cit., p. 1312.
19
A.L. LORINCZ, op. cit., p. 473.
 În literatura juridică21 a fost menționată cererea de revizuire formulată de condamnat
întemeiată pe art. 394 alin. (1) lit. e) CPP 1968, când pentru aceeași faptă au fost trimise
în judecată, separat, două grupuri de inculpați – un grup din care făcea parte
condamnatul-revizuient și un alt grup format din alți inculpați –, iar în aceeași cauză
inculpații din cele două grupuri au fost condamnați, prin hotărâri judecătorești diferite,
pentru aceeași faptă.

3.6. Hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce

hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca
urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea
cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției
constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii pronunțate [art. 453 alin. (1) lit. f) CPP]

Pentru a fi în prezența acestui caz de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) CPP,
trebuie îndeplinite următoarele condiții: hotărârea penală definitivă să se fi pronunțat în
cauza în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care Curtea
Constituțională a admis-o și soluția care a fost pronunțată să se fi întemeiat pe dispoziția
declarată neconstituțională, care continuă să producă efecte care nu pot fi remediate
decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Acest caz poate fi invocat ca motiv de revizuire numai în favoarea persoanei
condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori
amânarea aplicării pedepsei [art. 453 alin. (3) CPP].

§4. Declararea revizuirii

4.1. Titularii cererii

Ca și la celelalte căi de atac extraordinare, și în cazul revizuirii constatăm restrângerea

sferei persoanelor care pot face cerere. Astfel, conform art. 455 CPP, pot cere revizuirea:
a) părțile din proces. Potrivit art. 455 alin. (1) lit. a) CPP, revizuirea poate fi exercitată
de oricare parte din proces, fie că este vorba despre inculpat, parte civilă sau parte
responsabilă civilmente, însă în limitele calității sale procesuale. Fiecare parte dintre cele
menționate mai sus poate introduce cererea de revizuire personal, prin apărător, prin
reprezentant legal sau prin reprezentant convențional cu împuternicire specială 22;
b) un membru de familie al condamnatului. Art. 455 alin. (1) lit. b) CPP stipulează ca
titular al cererii de revizuire și un membru de familie al condamnatului, chiar și după
moartea acestuia, însă numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului. Au
calitatea de „membru de familie” al condamnatului, potrivit art. 177 CP, ascendenții și
descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție,
potrivit legii, astfel de rude, soțul, precum și persoanele care au stabilit relații
asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.
Aceștia pot cere revizuirea având calitatea de substituiți procesuali;
c) procurorul. Poate iniția procedura revizuirii și procurorul, dar pe latura penală a
hotărârii, potrivit art. 455 alin. (2) CPP. Acesta poate face cerere de revizuire din oficiu, în
favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți.

20
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 6239/2004, în G. ANTONIU, A. VLĂȘCEANU, A. BARBU, op. cit., p. 566, citați de G.
TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1312-1313.
21
G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1312.
22
Idem, p. 1317.
 4.2. Cererea de revizuire

Declararea căii de atac a revizuirii se face printr-o cerere scrisă, care se adresează
instanței care a judecat cauza în prima instanță, cu arătarea cazului de revizuire pe care
se întemeiază, precum și a mijloacelor de probă necesare pentru dovedirea acestuia.
În situația în care temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se
pot concilia, competența se determină potrivit art. 44 CPP privind competența în caz de
reunire a cauzelor.
La cererea de revizuire trebuie să se anexeze copii de pe înscrisurile de care cel ce a
formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate
cu originalul. Atunci când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura
în traducere efectuată de un traducător autorizat.
Potrivit art. 456 alin. (4) CPP, în cazul în care cererea nu îndeplinește cerințele
privitoare la condițiile de fond și de formă, mijloacele de probă necesare pentru dovedirea
cazului de revizuire pe care se întemeiază aceasta și nu vor fi anexate copiile de pe
înscrisurile pe care persoana care formulează cererea le-a folosit în proces, i se va pune
în vedere celui ce a formulat-o să o completeze, într-un termen stabilit de instanță, altfel,
va dispune prin sentință respingerea ei ca inadmisibilă.

4.3. Termenul de introducere a cererii de revizuire

Legiuitorul precizează în cuprinsul Codului de procedură penală termenul în care poate

fi cerută revizuirea, cuprinzând reglementări distincte în funcție de motivul invocat sau de
scopul urmărit prin revizuirea hotărârii atacate, precum și de persoanele care introduc
cererea de revizuire.
Din coroborarea dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 457 CPP rezultă că termenul de
introducere a cererii de revizuire diferă după cum aceasta este făcută în favoarea sau în
defavoarea condamnatului23, a celui achitat sau a celui față de care s-a dispus încetarea
procesului penal, cu mențiunea că lipsesc din cuprinsul acestor dispoziții celelalte soluții
care pot fi supuse căii de atac extraordinare a revizuirii, și anume renunțarea la aplicarea
pedepsei și amânarea aplicării pedepsei. Potrivit unei opinii 24, la care achiesăm, în cazul
introducerii cererii de revizuire pentru hotărârile prin care instanța a dispus renunțarea la
aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, se impune interpretarea extensivă a
dispozițiilor art. 457 CPP.
În ceea ce privește cererea de revizuire făcută în favoarea condamnatului, regula este
că aceasta poate fi introdusă oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau
considerată executată ori după moartea condamnatului.
De la această regulă legiuitorul a prevăzut și o excepție, reprezentată de cazul
prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) CPP, atunci când hotărârea s-a întemeiat pe o
prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată
neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în
acea cauză, situație în care cererea poate fi formulată în termen de un an de la data
publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Termenul de introducere a cererii de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui
achitat sau a celui față de care s-a încetat procesul penal este de 3 luni, potrivit art. 457
alin. (2) CPP.
Ca o consecință a constatării de către Curtea Constituțională a neconstituționalității
dispozițiilor art. 453 alin. (3) CPP cu privire la cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a),
precum și a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza întâi, cu privire la soluția legislativă care
23
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 421-422.
24
Idem, p. 422.
exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit.
a), a fost considerată neconstituțională și soluția legislativă cuprinsă în art. 457 alin. (2)
CPP, care exclude cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a), fiind de natură a
aduce atingere, în principal, egalității în drepturi între cetățeni în ceea ce privește
recunoașterea dreptului fundamental de acces liber la justiție, principii consacrate de art.
16 și art. 21 din Constituție25.
Conform art. 457 alin. (2) CPP, termenul de 3 luni, prevăzut de legiuitor pentru cererea
făcută în defavoarea condamnatului, curge în mod diferit în funcție de cazul de revizuire
invocat în cererea de revizuire, astfel:
a) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. a)-d) CPP, când nu sunt constatate prin
hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de
persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunoștință de împrejurările
pentru care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai
târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
b) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. a)-d)CPP, dacă sunt constatate prin
hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face
cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;
c) în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e) CPP, de la data când hotărârile ce nu se
conciliază au fost cunoscute de persoana care face cererea.
Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care procurorul se sesizează din oficiu, potrivit
art. 457 alin. (3) CPP.
Cererea de revizuire în defavoarea inculpatului nu se poate face dacă a intervenit o
cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului
penal.

§5. Procedura de judecare a revizuirii

5.1. Instanța competentă

Pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cererea de revizuire s-a

pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de recurs în interesul legii nr.
XXX/200626, prin care s-a dispus că „instanța competentă să soluționeze cererea de
revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul
introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesuale penale, aceasta nu
mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță”.
În prezent, legiuitorul a statuat că instanța competentă să judece cererea de revizuire
pentru cazurile prevăzute în art. 453 alin. (1) lit. a)-d) și f) CPP este instanța care a
judecat cauza în primă instanță, indiferent de instanța în fața căreia hotărârea a rămas
definitivă și indiferent dacă aceasta a fost desființată sau casată în căile de atac
ordinare27.
Pentru cazul când cererea de revizuire se întemeiază pe art. 453 alin. (1) lit. e)
referitor la existența hotărârilor definitive care nu se pot concilia, se aplică dispozițiile art.
458 teza finală CPP, potrivit căruia instanța competentă să soluționeze cererea de recurs
în casație este stabilită de legiuitor prin trimitere la art. 44 CPP privind competența în caz
de reunire a cauzelor.
Aplicarea în acest caz a prevederilor art. 44 alin. (1) CPP devine evidentă prin
raportare la cazurile în care hotărârile care nu se pot concilia au fost pronunțate în primă
instanță de instanțe egale în grad, situație în care competența de judecată a cererii de
25
Decizia nr. 2/2017, supra cit.
26
M. Of. nr. 725 din 26 octombrie 2007.
27
G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1320.
revizuire revine instanței mai întâi sesizate. Pentru situațiile în care hotărârile au fost
pronunțate de instanțe de grad diferit, competența de a judeca cererea de revizuire
revine instanței superioare în grad.
Tot art. 44 CPP stabilește și instanța competentă în cazul în care una dintre hotărârile
care nu se pot concilia a fost pronunțată de o instanță civilă, iar cealaltă de o instanță
militară. În această situație, competența de a judeca cererea de revizuire aparține
instanței civile. Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine
instanței civile echivalente în grad și competente pentru infracțiunile săvârșite pe
teritoriul României sau pentru infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României, așa
cum sunt reglementate potrivit art. 41 și art. 42 CPP.
Completul care judecă cererea de revizuire este alcătuit în același mod ca acela
prevăzut pentru judecarea cauzei în primă instanță28. Prin Decizia nr. 32/2019, Înalta
Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a
stabilit că „judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la
judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în
principiu (contestație în anulare, revizuire și recurs în casație)”.

5.2. Admiterea în principiu a cererii de revizuire

Ca și în cazul celorlalte căi extraordinare de atac, și în cazul revizuirii se aplică regula

potrivit căreia ședința de judecată cuprinde două etape: etapa admiterii în principiu și
etapa rejudecării după admiterea în principiu.
Potrivit unei opinii29, la care achiesăm, nu este obligatorie parcurgerea celor două
etape anterior prezentate, ca urmare a faptului că, în situația în care după etapa
admiterii în principiu instanța poate respinge cererea de revizuire, pe cale de consecință,
parcurgerea celei de-a doua etape nu va mai avea loc.
În ceea ce privește însă prima etapă, potrivit art. 459 alin. (1) CPP, la primirea cererii
de revizuire, se fixează termenul de judecată pentru examinarea admisibilității în
principiu a acesteia, iar președintele completului de judecată va dispune atașarea
dosarului cauzei la cererea de revizuire.
Admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță în
camera de consiliu, cu citarea părților, potrivit art. 459 alin. (2) CPP, participarea
procurorului fiind obligatorie. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică
examinarea admisibilității în principiu.
Conform art. 459 alin. (3) CPP, instanța examinează dacă:
– cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455
CPP;
– cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) CPP;
– au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
– faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost
prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
– faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod
evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
– persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit
art. 456 alin. (4) CPP.
Potrivit art. 459 alin. (4) CPP, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite
condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, dispune, prin încheiere
definitivă, admiterea cererii de revizuire.

28
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 424.
29
Idem, p. 425.
 Dacă nu sunt îndeplinite condițiile enumerate strict și limitativ de către legiuitor în
cuprinsul art. 459 alin. (3) CPP și instanța constată acest fapt, va dispune, prin sentință,
respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Tot în art. 459 CPP este reglementată la alin. (6) situația de excepție în care cererea
de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau situația în care condamnatul,
după introducerea cererii de revizuire, a decedat ori condamnatul în favoarea căruia a
fost introdusă cererea de revizuire a decedat.
În cazurile precizate mai sus, prin excepție de la art. 16 alin. (1) lit. f) CPP, care prevăd
că, în cazul intervenirii decesului inculpatului persoană fizică, se dispune încetarea
procesului penal, după introducerea cererii de revizuire în acest caz, procedura de
revizuire va continua, urmând ca, în cazul admiterii în principiu, cauza să se rejudece,
instanța hotărând potrivit art. 16 CPP, care se aplică în mod corespunzător.

5.3. Măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în

principiu

Potrivit art. 460 alin. (1) CPP, fie odată cu admiterea în principiu, fie ulterior, instanța
de revizuire poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse
revizuirii.
Totodată, aceeași instanță poate impune condamnatului respectarea unora dintre
obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 215 CPP privind conținutul controlului
judiciar.
Procurorul și persoana interesată pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la
pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă, împotriva încheierii
prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii. Contestația formulată de
procuror este suspensivă de executare.
Dacă persoana condamnată nu respectă obligațiile stabilite prin încheierea instanței,
atunci aceasta, din oficiu sau la cererea procurorului, va putea dispune revocarea măsurii
suspendării și reluarea executării pedepsei de către condamnat.
În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri ce nu
se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea
rejudecării [art. 460 alin. (4) CPP].

5.4. Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu

În cazul în care cererea de revizuire a fost admisă în principiu, urmează cea de-a doua
etapă, cea a judecării cererii de revizuire, adică etapa rejudecării propriu-zise a cauzei 30.
Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu se face potrivit regulilor de procedură
privind judecarea în primă instanță.
Potrivit art. 461 alin. (2) CPP, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța, dacă găsește
necesar, administrează din nou probele din cursul primei judecăți.
Potrivit art. 461 alin. (3) CPP, în cazul în care instanța constată că situația de fapt nu
poate fi stabilită în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare
întârziere, dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procurorul de la parchetul
de pe lângă această instanță, într-un interval ce nu poate depăși 3 luni.
În cazul în care constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează
hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot
concilia și pronunță o nouă hotărâre, potrivit art. 395-399 CPP referitoare la rezolvarea
cauzei în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

30
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 428.
 Se aplică în cazul rejudecării cauzei și dispozițiile art. 462 alin. (2) CPP, care prevăd
faptul că, examinând cauza, instanța va putea rejudeca prin extindere și cu privire la
părțile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotărî și în privința lor, fără să le
poată crea acestora o situație mai grea.
De asemenea, dacă consideră necesar, instanța va lua măsuri pentru restabilirea
situației anterioare, dispunând, dacă este cazul, restituirea amenzii plătite și a bunurilor
confiscate, a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu
era ținut să le suporte sau alte asemenea măsuri.
Dacă instanța constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, potrivit art. 462 alin.
(4) CPP, o respinge și va dispune obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare
către stat, precum și reluarea executării pedepsei, în cazul în care aceasta a fost
suspendată.

5.5. Căi de atac

Sentința prin care instanța se pronunță asupra cererii de revizuire, după rejudecarea
cauzei, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea,
potrivit art. 463 CPP.
În etapa admisibilității în principiu, încheierea prin care se dispune admiterea în
principiu a cererii de revizuire este definitivă, potrivit art. 459 alin. (7) teza I CPP, în timp
ce sentința prin care este respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire este supusă
aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea, potrivit tezei a II-a a
aceluiași text de lege.
După rămânerea definitivă a hotărârilor pronunțate în revizuire, acestea vor putea fi
atacate și pe calea contestației în anulare, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de
lege pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac. Potrivit art. 434 alin. (2) lit. a) CPP,
nu pot fi atacate cu recurs în casație hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de
revizuire.

§6. Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor

Omului

6.1. Reglementare

Art. 465 CPP reglementează revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor
Omului și are ca scop înlăturarea consecințelor încălcării în procesele penale a
prevederilor Convenției, atunci când aceste consecințe continuă să se producă și după
constatarea încălcării prin hotărâre definitivă a Curții 31. Această cale poate fi exercitată
împotriva hotărârilor definitive pronunțate de instanțele penale române în cauzele în care
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau
libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării
amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți.
Pentru a putea exercita această cale de atac, este necesar a fi îndeplinite două condiții
în mod cumulativ, și anume:
a) existența unei hotărâri definitive a Curții Europene prin care să se fi constatat o
încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori să se fi dispus scoaterea cauzei
de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți;
b) vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta să

31
N. VOLONCIU, A. VLĂȘCEANU, op. cit., p. 206.
continue să se producă și să nu poată fi remediată decât prin revizuirea hotărârii
pronunțate.

6.2. Titularii cererii

Calea de atac a revizuirii în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

poate fi solicitată de persoana al cărei drept a fost încălcat. Această persoană trebuie să
fi avut calitatea de parte atât în cauza împotriva statului român soluționată prin hotărârea
Curții, cât și în cauza soluționată prin hotărârea instanței române printr-o hotărâre penală
definitivă.
În cazul în care cererea de revizuire este formulată de o persoană cu privire la care
Curtea Europeană nu s-a pronunțat, neexistând o hotărâre prin care aceasta să constate
o încălcare a unui drept al persoanei care solicită revizuirea, va fi considerată
inadmisibilă32.
Cererea de revizuire poate fi introdusă și de membrii de familie ai condamnatului, în
cazul în care condamnatul este persoana al cărei drept a fost încălcat, chiar și după
moartea acestuia, dar numai dacă cererea este formulată în favoarea sa.
Cererea de revizuire poate fi introdusă și de către procuror.

6.3. Termenul de introducere

Potrivit reglementărilor din Codul de procedură penală anterior, termenul de

introducere a cererii de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului
era de 1 an și curgea de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții.
În prezent, potrivit noilor dispoziții, cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în
termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii
definitive pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

6.4. Judecarea cererii de revizuire

Competența de judecare a cererii de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a

Drepturilor Omului aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
După sesizare, se poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate, fie în tot, fie
în parte, prin încheiere a instanței, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea
părții. Instanța poate impune condamnatului respectarea unora dintre obligațiile
prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) CPP privind conținutul controlului judiciar. În cazul în
care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse de instanța de judecată, se
revocă măsura suspendării și se reia executarea pedepsei, fie din oficiu, de către
instanță, fie la cererea procurorului.
Procedura de judecată presupune numai judecata în fond a cererii de revizuire, lipsind
etapa admiterii în principiu, care nu își mai găsește utilitatea, dat fiind că temeiul
revizuirii îl constituie în această situație existența unei hotărâri definitive a Curții
Europene prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților
fundamentale ori să se fi dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării
amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți.
Citarea părților, aducerea părții aflate în stare de deținere la judecată și participarea
procurorului sunt obligatorii.
Instanța ascultă concluziile părților prezente la judecarea cererii de revizuire, precum
și concluziile procurorului și examinează cererea în baza actelor dosarului.
Hotărârea pronunțată în revizuire este o decizie.
32
I.C.C.J., compl. 9 jud., dec. nr. 421/2009, www.scj.ro, citată de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU
(COORD.), op. cit., p. 1330.
 Dacă se constată că cererea de revizuire a fost tardiv introdusă, adică cu depășirea
termenului prevăzut în art. 465 alin. (4) CPP, inadmisibilă sau nefondată, instanța o va
respinge. În cazul în care constată că cererea este fondată, instanța:
– desființează în parte hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecând
cauza potrivit dispozițiilor de la contestația în anulare, înlătură consecințele încălcării
dreptului [art. 465 alin. (11) lit. a) CPP];
– desființează hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune
rejudecarea de către instanța în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului, potrivit
dispozițiilor de la contestația în anulare [art. 465 alin. (11) lit. b) CPP].
Hotărârea pronunțată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea
revizuită [art. 465 alin. (12) CPP].

Secțiunea a 5-a. Redeschiderea procesului penal

în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate

§1. Considerații preliminare

1.1. Istoric

Din punct de vedere istoric, această instituție a fost prezentă în art. 481 CPP 1864 sub
denumirea de „opozițiune” 33 și consta în posibilitatea recunoscută persoanei judecate în
lipsă de a solicita rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, fiind, alături de apel, una
dintre cele două căi ordinare de atac, considerată o cale de atac de retractare 34.
Instituția opozițiunii a fost menținută și în art. 435 CPP 1936, prin intermediul ei cel
judecat în lipsă avea dreptul de a se adresa aceleiași instanțe pentru rejudecarea cauzei,
situație în care, potrivit art. 437, persoana judecată în lipsă (contumacele) nu putea fi
supusă la o pedeapsă mai mare decât aceea dată prin decizia pronunțată în contumacie
tot ca o cale de atac ordinară de retractare 35.
Dispoziții similare se regăseau și în cuprinsul Codului de procedură penală din 1968 și
făceau referire la rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare. Menționăm în
acest sens dispozițiile art. 5221 alin. (1) CPP 1968, potrivit căruia, „În cazul în care se cere
extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane
judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a
judecat în primă instanță, la cererea condamnatului”.
Astfel, într-o speță, s-a solicitat extrădarea unei persoane judecate și condamnate în
lipsă, competentă să rejudece cauza la cererea condamnatului fiind, potrivit acestor
dispoziții, instanța care a judecat cauza în primă instanță, și nu instanța de control
judiciar, chiar dacă instanța de control judiciar a pronunțat hotărârea definitivă de
condamnare36.

1.2. Noțiune

Spre deosebire de dispozițiile menționate prevăzute în Codurile de procedură penale

anterioare, legiuitorul a reglementat în prezent în art. 466-470 CPP drept cale
33
Art. 481 CPP 1864: „Dacă acusatulu se dă prinsu, ori dacă se va aresta mai înainte de stingerea
pedepsei prin prescripțiune, decisiunea dată în contumaciă și procedurele făcute în contra lui, încependu
dela ordonanța de închisore sau de reînfățișare, voru fi de sine nimicite și se va procede în privința lui
după formele ordinarie”.
34
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 437.
35
Ibidem.
36
I.C.C.J., s. pen., înch. nr. 317/2007, în B.C. nr. 3/2007, în G. ANTONIU, A. VLĂȘCEANU, A. BARBU, Codul de
procedură penală – texte, jurisprudență, hotărâri C.E.D.O., ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2008, p.
677.
extraordinară de atac redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei
condamnate.
Având în vedere cele expuse mai sus, potrivit unei opinii 37, redeschiderea procesului
penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate reprezintă o cale extraordinară de
atac de retractare care are ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil.
Totodată, literatura juridică38 sesizează următorul aspect, și anume faptul că, spre
deosebire de celelalte căi extraordinare de atac, prin cererea de redeschidere a
procesului penal nu se invocă motive de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii de
condamnare pronunțate în lipsă, ci condamnatul solicită valorificarea dreptului de a
participa în persoană la desfășurarea procesului și de a-și exercita dreptul la apărare. În
aceste condiții, aceeași opinie sugerează că, prin calificarea cererii de redeschidere ca
fiind o cale extraordinară de atac, se poate considera că instanța care a soluționat cauza
a săvârșit o eroare de judecată, motiv pentru care susține necesitatea reglementării
cererii de rejudecare a cauzei în cadrul procedurilor speciale, deși, spre deosebire de
acestea, cererea de rejudecare va fi supusă admisibilității în principiu.

§2. Condiții necesare redeschiderii procesului penal în cazul

judecării în lipsa persoanei condamnate

Literatura juridică39 consideră necesare următoarele condiții pentru redeschiderea

procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate:
a) existența unei hotărâri definitive de condamnare, de renunțare la aplicarea
pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de
Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală,
prin Decizia nr. 22/201540, stabilind că „obiectul cererii de redeschidere a procesului
penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile
penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori
amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanță sau în calea
ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestației în
anulare ori revizuirii”.
Având în vedere dispozițiile menționate mai sus, rezultă că cererea de redeschidere a
procesului penal nu va putea fi admisă în cazul în care sentința de condamnare a rămas
definitivă prin neapelare sau prin retragerea cererii de apel 41;
b) persoana față de care s-a pronunțat hotărârea să fi fost judecată în lipsă. Prin
persoană considerată „judecată în lipsă” se înțelege:
– persoana care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod
oficial despre acesta;
– persoana care, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la
judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Nu se consideră judecată în lipsă:
– persoana care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au
prezentat oricând în cursul procesului;
– persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a
declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul;

37
M. UDROIU, O. PREDESCU, op. cit., p. 743, citați de G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op.
cit., p. 1335.
38
V. CONSTANTINESCU, în M. UDROIU (COORD.), op. cit., p. 1820.
39
G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1337-1340.
40
M. Of. nr. 486 din 2 iulie 2015.
41
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 438; G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p.
1338.
 – persoana condamnată care a solicitat să fie judecată în lipsă;
c) motivele în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere
anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.

§3. Declararea căii de atac a redeschiderii procesului penal în cazul

judecării în lipsa persoanei condamnate

3.1. Titularii redeschiderii procesului penal

Cu privire la declararea acestei căi de atac extraordinare, legiuitorul nu a reglementat

în mod distinct prin dispozițiile Codului de procedură penală care sunt categoriile de
persoane care o pot declara. Totuși, din coroborarea dispozițiilor art. 467 alin. (1) cu cele
ale art. 466 alin. (1) și (5) CPP rezultă că titulari ai cererii de redeschidere a procesului
penal pot fi doar persoanele judecate în lipsă, față de care s-a pronunțat o hotărâre
penală definitivă prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori
amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanță sau în calea
ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestației în
anulare ori revizuirii.

3.2. Termenul de introducere a cererii

În ceea ce privește termenul de introducere a cererii de redeschidere a procesului

penal de către persoana condamnată definitiv în lipsă, acesta este reglementat în art.
466 CPP.
Astfel, persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă și față de care s-a
pronunțat o pedeapsă cu închisoarea sau s-a pronunțat o hotărâre de renunțare la
aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei poate solicita redeschiderea
procesului penal în termen de o lună, care se calculează din ziua în care a luat cunoștință,
prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
Alin. (3) al aceluiași articol reglementează situația persoanei condamnate definitiv și
judecate în lipsă față de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza
mandatului european de arestare. Astfel, potrivit art. 93 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară în materie penală, în cazul în care din lucrările dosarului
rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare,
instanța emitentă informează autoritatea judiciară de executare că, în termen de 10 zile
de la primirea, după caz, în centrele de reținere și arestare preventivă care se
organizează și funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în
penitenciar a persoanei predate, hotărârea de condamnare va fi comunicată personal
acesteia, în condițiile Codului de procedură penală. La momentul înmânării hotărârii de
condamnare, persoanei predate i se va aduce la cunoștință că are dreptul, după caz, fie
la exercitarea unei căi de atac potrivit Codului de procedură penală, fie la rejudecarea
cauzei potrivit Codului de procedură penală.
Pentru aceste persoane, termenul în care pot introduce cerere de redeschidere a
procesului penal este tot de o lună, care curge de la data la care, după aducerea în țară,
i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.

3.3. Cererea de redeschidere a procesului penal

Potrivit art. 467 alin. (1) CPP, cererea de redeschidere a procesului penal se adresează
instanței care a judecat cauza în primă instanță.
 În cazul în care persoana judecată în lipsă este privată de libertate, cererea poate fi
depusă la administrația locului de deținere, care o va trimite de îndată instanței
competente.
Cererea se formulează în scris și trebuie motivată, putând fi însoțită de copii de pe
înscrisurile de care persoana judecată în lipsă înțelege a se folosi în proces, certificate
pentru conformitate cu originalul. Atunci când înscrisurile sunt redactate într-o limbă
străină, ele vor fi însoțite de traducere autorizată.
Dacă cererea nu îndeplinește condițiile menționate, instanța pune în vedere celui ce a
formulat-o să o completeze până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un
termen scurt, stabilit de instanță.
În cazul nerespectării dispozițiilor prevăzute de lege cu privire la forma cererii de
redeschidere a procesului penal, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Cererea de redeschidere a procesului penal nu poate fi introdusă de către persoana
condamnată care a solicitat să fie judecată în lipsă.

§4. Judecarea cererii de redeschidere a procesului penal

4.1. Instanța competentă

Instanța competentă să judece cererea de redeschidere a procesului în cazul judecării

în lipsă a persoanei condamnate este cea care a judecat cauza în lipsă în primă instanță,
menținându-se cele stabilite prin Decizia nr. XXX/2006 42, astfel că instanța competentă să
soluționeze cererea de redeschidere a procesului penal este instanța care a judecat
cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării
dispozițiilor legii procesuale penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul
cauzei în primă instanță.
În ceea ce privește compunerea completului de judecată, se aplică dispozițiile art. 64
alin. (3) CPP, potrivit cărora „judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai
poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei
după desființarea ori casarea hotărârii”.

4.2. Procedura de judecare

Ca și în cazul celorlalte căi extraordinare de atac, și în cel al redeschiderii procesului

penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, procedura judecării presupune
existența a două etape, fiind reglementate:
– admiterea în principiu;
– rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului
penal.
Astfel, instanța, primind cererea de redeschidere a procesului, fixează termenul pentru
examinarea admisibilității în principiu, dispunând, totodată, citarea părților și a subiecților
procesuali principali interesați, și va proceda la verificarea respectării dispozițiilor art. 466
CPP privitoare la condițiile de exercitare a procedurii, termenul de introducere a cererii și
calitatea de titular al acesteia, precum și dacă motivele în baza cărora este formulată
cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal,
care a fost judecată definitiv, potrivit art. 469 alin. (1) lit. b) și c) CPP.
În situația în care persoana condamnată este privată de libertate, aflându-se în
executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a cărei rejudecare se cere, poate
suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea

42
M. Of. nr. 725 din 26 octombrie 2007.
de către condamnat a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) CPP
privind conținutul controlului judiciar.
Participarea procurorului este obligatorie, potrivit art. 353 alin. (9) CPP.
Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru
redeschiderea procesului penal, va dispune, prin sentință, respingerea cererii ca
inadmisibilă [art. 469 alin. (4) CPP]. Această sentință este supusă aceleiași căi de atac ca
și hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate, însă, potrivit art. 434 alin. (2) lit.
b) CPP, nu vor putea fi atacate cu recurs în casație hotărârile de respingere a cererii de
redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă.
Pe de altă parte, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute pentru admiterea în principiu, va dispune, prin încheiere, admiterea cererii de
redeschidere a procesului penal [art. 469 alin. (3) CPP].
În situația în care cererea de redeschidere a procesului penal este admisă, se va
desființa de drept hotărârea pronunțată în lipsa persoanei condamnate.
Odată cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanța, din oficiu sau
la cererea procurorului, poate dispune luarea față de inculpat a uneia dintre măsurile
preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-e) CPP, respectiv controlul judiciar,
controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă.
Încheierea de admitere în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal poate
fi atacată doar odată cu fondul, potrivit art. 469 alin. (5) CPP.
În practica judiciară au existat controverse privind faza de la care se reia procesul în
cazul admiterii cererii persoanei condamnate în lipsă, astfel încât Înalta Curte de Casație
și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.
13/201743, a stabilit că, „în urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal
pentru persoanele condamnate judecate în lipsă, cauza se reia din faza judecății în primă
instanță”.
Ulterior, prin Decizia nr. 590/201944, Curtea Constituțională a admis excepția de
neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 469 alin. (3) CPP, în interpretarea
dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 13/2017 pronunțată în recurs în
interesul legii, în ceea ce privește faza procesuală de la care se reia procesul penal, sunt
neconstituționale. Curtea a arătat că reluarea cauzei din faza judecății în primă instanță,
și nu din faza camerei preliminare, în ipoteza în care inculpatul nu a fost legal citat în
etapa procesuală anterior menționată sau, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în
mod justificat de la judecarea cauzei, încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la
apărare ale persoanei aflate în ipoteza analizată, care a fost condamnată în lipsă.

43
M. Of. nr. 735 din 13 septembrie 2017.
44
M. Of. nr. 1019 din 18 decembrie 2019.
 Capitolul al VII-lea. Dispoziții privind
asigurarea unei practici judiciare unitare

Secțiunea 1. Recursul în interesul legii

§1. Considerații generale

1.1. Istoric

În art. 443 și art. 444 CPP 1864 era reglementată procedura casării în interesul legii,
această cale de atac putând fi exercitată doar de către procurorul general al Curții de
Casație.
Dispozițiile care reglementau această instituție au fost menținute și în cuprinsul
Codului de procedură penală din 1936, unde recursul în interesul legii făcea parte din
categoria recursului extraordinar, alături de recursul ministrului de justiție, fiind denumit
„recurs extraordinar în interesul legii”45.
Dispozițiile care reglementau recursul în interesul legii au fost abrogate din cuprinsul
Codului de procedură penală prin Decretul nr. 132/1949 pentru organizarea
judecătorească46, nemaifiind reglementat nici prin dispozițiile inițiale ale Legii nr. 29/1968
privind Codul de procedură penală, urmând a fi reintrodus prin dispozițiile Legii nr.
45/1993 drept cale extraordinară de atac, fără efecte asupra situației părților în procesul
penal47.

1.2. Noțiune

Art. 126 alin. (3) din Constituția României prevede că „Înalta Curte de Casație și Justiție
asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești,
potrivit competenței sale”.
Ținând cont de dispozițiile Constituției, remarcăm demersurile legiuitorului care a
adoptat prin intermediul noului Cod de procedură penală două mecanisme necesare
unificării practicii judiciare, ambele implicând competența de soluționare a instanței
supreme, și anume recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție
în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În ceea ce privește recursul în interesul legii, putem menționa că reprezintă un mijloc
de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele
judecătorești, în cazul în care aceasta este interpretată și aplicată diferit în practica
judiciară a instanțelor din țara noastră, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și
Justiție devenind obligatorii pentru instanțe de la data publicării lor în Monitorul Oficial.

§2. Titularii cererii de recurs în interesul legii

Titularii cererii de recurs în interesul legii pot fi doar anumite organe ale statului, și nu
alte categorii de persoane. Astfel, pot introduce recurs în interesul legii:
– procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din
oficiu sau la cererea ministrului justiției;
– colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție;
45
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 446.
46
B. Of. nr. 15 din 2 aprilie 1949.
47
I. NEAGU, M. DAMASCHIN, op. cit., p. 447-448.
 – colegiile de conducere ale curților de apel;
– Avocatul Poporului.

§3. Obiectul recursului în interesul legii

Obiectul recursului în interesul legii este reprezentat de chestiunile de drept care au

fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, așa cum precizează de altfel și art. 471
alin. (1) CPP.
Potrivit unei opinii48, la care achiesăm, nu pot constitui obiect al recursului în interesul
legii decât problemele de drept, nu și cele de fapt, chiar dacă instanțele de judecată ar da
o interpretare diferită unor situații de fapt similare, neavând relevanță dacă aceste
probleme sunt de drept material sau de drept procesual penal, însă ele trebuie să fie
consecința interpretării diferite a unor norme legale de către instanțele judecătorești.

§4. Conținutul cererii de recurs în interesul legii și condiții de

admisibilitate a acesteia

Pentru stabilirea conținutului cererii, avem în vedere la art. 471 alin. (2) CPP, care
reglementează condițiile de admisibilitate. Astfel, cererea prin care instanța supremă este
sesizată trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea
acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții
Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene,
opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi
pronunțată în recursul în interesul legii.
De asemenea, cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub
sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din
care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în
mod diferit de instanțele judecătorești.
Potrivit art. 472 CPP, este necesar ca hotărârile atașate cererii de recurs în casație să
releve faptul că practica instanțelor asupra problemei de drept nu este unitară și că un
text de lege este susceptibil de interpretări diferite.
În situația în care problema de drept supusă dezbaterii a fost soluționată între timp
prin intervenția legiuitorului, recursul în interesul legii nu mai îndeplinește condițiile
pentru admisibilitate49. Dacă textul de lege modificat este identic cu cel anterior, având
aceleași interpretări divergente, recursul în interesul legii nu poate fi respins 50.
Pe de altă parte, în literatura de specialitate s-a arătat că o hotărâre judecătorească
izolată, contrară unei practici unitare și constante până la acel moment, nu trebuie să
genereze un recurs în interesul legii, după cum, pentru admisibilitatea unui recurs în
interesul legii, nu trebuie să se facă dovada că practica este neunitară la nivelul întregii
țări sau printr-un număr impresionant de hotărâri51.

§5. Judecarea recursului în interesul legii

Potrivit art. 473 alin. (1) CPP, recursul în interesul legii se judecă de către un complet
format din:
– președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia, vicepreședintele
Înaltei Curți de Casație și Justiție;
48
C. GHIGHECI, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1350.
49
A se vedea I.C.C.J., dec. nr. 12/2009, www.scj.ro, citată de C. GHIGHECI, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU
(COORD.), op. cit., p. 1352.
50
C. GHIGHECI, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1352.
51
Ibidem.
 – președinții de secții din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție;
– un număr de 14 judecători din secția în a cărei competență intră chestiunea de drept
care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești;
– câte 2 judecători din cadrul celorlalte secții.
Președintele completului este președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în
lipsa acestuia, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secții,
președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește secțiile din care provin judecătorii
ce vor alcătui completul de judecată.
După sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele acesteia va lua măsurile
necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul secției în a cărei
competență intră chestiunea de drept care a fost soluționată diferit de instanțele
judecătorești, precum și a judecătorilor din celelalte secții ce intră în alcătuirea
completului prevăzut la art. 473 alin. (1) CPP.
La primirea cererii, președintele completului va desemna un judecător din cadrul
secției în a cărei competență intră chestiunea de drept care a fost soluționată diferit de
instanțele judecătorești, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. În
cazul în care chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secții,
președintele completului va desemna 3 judecători din cadrul acestor secții, pentru
întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.
Potrivit art. 473 alin. (6) CPP, raportul va cuprinde, ca și cererea de recurs în interesul
legii, soluțiile diferite date problemei de drept și argumentele pe care se fundamentează,
jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a
Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și opinia
specialiștilor consultați, dacă este cazul, precum și doctrina în materie. Totodată,
judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori vor întocmi și vor motiva proiectul soluției
ce se propune a fi dată recursului în interesul legii, aceștia nedevenind incompatibili în
cauză, deoarece nu se poate susține că și-au spus părerea cu privire la soluția ce
urmează a fi adoptată într-o cauză concretă.
Ședința completului se convoacă de președintele acestuia cu cel puțin 20 de zile
înainte de desfășurarea ei, iar odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a
raportului și a soluției propuse.
Recursul în interesul legii se susține în fața completului, după caz, de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul
desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, respectiv al curții de apel, ori de Avocatul Poporului sau de un
reprezentant al acestuia.
Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instanței, iar
soluția se adoptă cu cel puțin două treimi din numărul judecătorilor completului.
Conform art. 473 alin. (10) teza a II-a CPP, nu se admit abțineri de la vot, deoarece
chestiunea soluționată este una de drept, asupra căreia toți membrii completului trebuie
să își expună părerea. Legea nu prevede obligația motivării opiniei sau opiniilor separate,
în cazul în care decizia nu a fost luată în unanimitate.
Asupra cererii de recurs în interesul legii completul Înaltei Curți de Casație și Justiție se
pronunță prin decizie, care se dă numai în interesul legii și nu are efecte asupra
hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele cauze.
Potrivit art. 474 alin. (3) CPP, decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de
la pronunțare și se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
 Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la
data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
De asemenea, conform art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor și procurorilor, republicată, nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta
Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii constituie pentru
judecător abatere disciplinară.
Deși deciziile pronunțate în recurs în interesul legii au caracter obligatoriu, nu
înseamnă că nu se pot aplica cu prioritate dispozițiile Convenției europene a drepturilor
omului sau dreptul Uniunii Europene, precum și jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului sau a Curții de Justiție a Uniunii Europene, atunci când soluția
promovată prin recursul în interesul legii contravine acestora 52.
De asemenea, este posibil ca și deciziile de recurs în interesul legii să își înceteze sau
să își modifice efectele, în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării
dispoziției legale care a generat interpretările diferite și pentru care s-a pronunțat un
recurs în interesul legii, cu excepția cazului în care dispoziția subzistă în noua
reglementare (art. 4741 CPP).

Secțiunea a 2-a. Sesizarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

§1. Considerații generale

Reglementarea în cuprinsul Codului de procedură penală a instituției sesizării Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere unificarea practicii judiciare, motiv
pentru care legiuitorul a instituit în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție
soluționarea sesizărilor venite din partea instanțelor de judecată în vederea pronunțării
unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Prin dispunerea acestei instituții în cuprinsul Codului de procedură penală s-a urmărit
crearea unui nou mecanism în vederea unificării practicii judiciare care să contribuie,
alături de recursul în interesul legii, la crearea unei jurisprudențe previzibile, care să
conducă la scurtarea duratei procesului penal53.
De altfel, pentru asigurarea eficacității acestui nou mecanism, decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, va avea caracter obligatoriu atât pentru
instanța ce a adresat solicitarea de dezlegare a problemei de drept, cât și pentru toate
celelalte instanțe.
Comparând dispozițiile care cuprind recursul în interesul legii cu cele care prevăd
sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, putem spune că, deși prin reglementarea
ambelor instituții s-a urmărit același scop de către legiuitor, se constată că hotărârile
preliminare nu intervin după soluționarea definitivă a cauzelor, ci înainte de soluționarea
acestora54.

52
C. GHIGHECI, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1356.
53
Expunerea de motive la Proiectul noului Cod de procedură penală, www.cdep.ro.
54
C. GHIGHECI, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1358.
 §2. Obiectul și condițiile sesizării

Obiectul sesizării este reglementat în art. 475 CPP. Astfel, constituie obiect al sesizării
Înaltei Curți de Casație și Justiție chestiunile de drept de a căror lămurire depinde
soluționarea pe fond a cauzelor.
Pentru a putea fi sesizată Înalta Curte, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
– asupra acestor chestiuni de drept să nu se fi pronunțat Înalta Curte de Casație și
Justiție printr-o hotărâre prealabilă;
– asupra acestor chestiuni de drept să nu se fi pronunțat Înalta Curte de Casație și
Justiție printr-un recurs în interesul legii;
– chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de
soluționare.
Solicitarea dezlegării unor chestiuni de drept poate fi făcută, în cursul judecății, de
către un complet de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la o curte de apel
sau de la tribunal, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

§3. Titularii cererii de sesizare

Așa cum precizam anterior, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea
pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi
făcută de:
– un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție;
– un complet de judecată al curții de apel;
– un complet de judecată al tribunalului.
Aceste complete de judecată trebuie să fie învestite cu soluționarea cauzei în ultimă
instanță.
Spre deosebire de recursul în interesul legii, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție
se poate face de către o instanță de judecată, din oficiu, la cererea părților, a persoanei
vătămate sau a Ministerului Public, însă instanța are dreptul suveran de a aprecia asupra
sesizării, nefiind obligată să motiveze respingerea ei55.

§4. Procedura de judecată

Potrivit art. 476 alin. (1) CPP, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de
către completul de judecată, după dezbateri contradictorii, prin încheiere, care nu este
supusă niciunei căi de atac.
Încheierea de sesizare trebuie să conțină punctul de vedere al completului de
judecată, al părților și al persoanei vătămate cu privire la sesizare, precum și motivele
care susțin admisibilitatea sesizării [art. 476 alin. (1) teza a II-a CPP].
Prin încheierea de sesizare a instanței supreme, cauza poate fi suspendată până la
pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
În situația în care nu s-a dispus suspendarea cauzei odată cu sesizarea Înaltei Curți de
Casație și Justiție, iar cercetarea judecătorească este finalizată mai înainte ca Înalta Curte
să se pronunțe asupra sesizării, instanța va suspenda dezbaterile până la pronunțarea
deciziei de către completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
După ce a fost înregistrată cauza pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se va
publica încheierea de sesizare pe pagina de internet a acestei instanțe, iar în situația în
care există cauze similare cu aceea pentru care a fost sesizată Înalta Curte în vederea
pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aflate pe

55
I. NEDELCU, V. CONSTANTINESCU, în M. UDROIU (COORD.), op. cit., p. 1872 și 1892; C. GHIGHECI, în N.
VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1363.
rolul instanțelor judecătorești, acestea vor putea fi suspendate până la soluționarea
sesizării.
În situația în care în cauza care se suspendă până la dezlegarea unor chestiuni de
drept inculpatul se află în arest la domiciliu sau este arestat preventiv ori dacă față de
acesta s-a dispus măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune,
instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă
subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a
măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi
care să justifice menținerea acestor măsuri, iar în ceea ce privește controlul judiciar sau
controlul judiciar pe cauțiune, instanța va verifica, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar
nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii
controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi
care să justifice menținerea acestei măsuri, pe toată durata suspendării.
După repartizarea sesizării de către președinte sau, în lipsa acestuia, de unul dintre
vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție ori de persoana desemnată de aceștia,
sesizarea se va judeca de un complet format din președintele secției corespunzătoare a
Înaltei Curți de Casație și Justiție sau de un judecător desemnat de acesta și 8 judecători
din cadrul secției respective.
Președintele secției sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta este
președintele de complet, va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a
judecătorilor și va desemna un judecător pentru a întocmi un raport asupra chestiunii de
drept supuse judecății. Judecătorul desemnat raportor nu devine incompatibil.
Atunci când chestiunea de drept privește activitatea mai multor secții ale Înaltei Curți
de Casație și Justiție, președintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreședinții Înaltei
Curți de Casație și Justiție va transmite sesizarea președinților secțiilor interesate în
soluționarea chestiunii de drept. În acest caz, completul va fi alcătuit din președintele
sau, în lipsa acestuia, din vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va
prezida completul, din președinții secțiilor interesate în soluționarea chestiunii de drept,
precum și câte 5 judecători din cadrul secțiilor respective, desemnați aleatoriu de
președintele completului. După alcătuirea completului, pentru întocmirea raportului,
președintele completului va desemna câte un judecător din cadrul fiecărei secții.
Raportorii nu sunt incompatibili.
Raportul va fi comunicat părților, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare,
pot depune, în scris, prin avocat sau, după caz, prin consilier juridic, punctele lor de
vedere privind chestiunea de drept supusă judecății.
Sesizarea se judecă fără citarea părților, în cel mult 3 luni de la data învestirii, iar
soluția se adoptă cu cel puțin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se
admit abțineri de la vot.
Potrivit art. 477 alin. (1) CPP, asupra sesizării completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept se pronunță prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept
supusă dezlegării, decizia trebuind să fie motivată în termen de cel mult 30 de zile și
publicată în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
De asemenea, potrivit art. 4771 CPP, în cazul abrogării, constatării neconstituționalității
ori modificării dispoziției legale care a generat interpretările diferite și pentru care s-a
pronunțat o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, efectele
deciziei încetează, cu excepția cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare.