BACIU ANDREI – XII A

"Niciun popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te

jertfești pentru el, dacă îi aparții." - (Lucian Blaga)

Patriotismul desemnează în general un sentiment de dragoste faţă de o noţiune

abstractă şi anume patria; patria văzută nu ca şi teritoriu, ci ca o figură maternă protectoare.
Există mai multe tipuri de patriotism: patriotism local, la nivel de comunitate, sat,
oraş cu sensul de moşie, care ar reprezenta ataşamentul faţă de sursa de subzistenţă, care în
felul acesta de apropie de ideea de mamă care hrăneşte, în acest fel glia dobândind o
personalitate aproape umană de fiinţă binevoitoare, protectoare. Ar urma în ordinea
importanţei patriotismul regional, la nivel de judeţ, regiune, care ar desemna un patriotism
bazat pe obiceiuri, tradiţii şi varietăţi lingvistice comune unei mase largi de oameni, de
regulă aflaţi într-un teritoriu încadrat de graniţe naturale. O altă categorie ar fi patriotismul
la nivel de ţară definit ca o suprafaţă încadrată în graniţele oficiale, o noţiune în general mult
mai vagă, care pentru omul simplu nu are o relevanţă deosebită. Patriotismul la nivel de ţară
este în primul rând bazat pe legătura dintre diverse grupuri de oameni legaţi prin unitate
lingvistică şi religioasă şi mai puţin pe legătura oferită de graniţele oficiale ale unei ţări.
Cu toate diferenţele, la baza oricărui fel de patriotism se află sentimentul de iubire
faţă de mamă. Prin această transparenţă care este maica se stabileşte cea mai curată şi
deosebită iubire de pe pământ; această iubire se cheamă patrie şi este prototipul celei mai
durabile comunităţi, în sensul că, această destinaţie comună, aceea a iubirii mamei, îi uneşte
în final pe oameni. Astfel, transferând la nivel de masă sentimentul comun al iubirii de glia-
mamă, se uneşte un popor sub semnul iubirii de patrie, respectiv aşa-numitul patriotism, cu
condiţia ca să existe cele două aspecte menţionate: unitate lingvistică şi religioasă, la care
mai putem adăuga şi prezenţa unui trecut glorios.
Orice tânăr pentru a fi educat în sensul de patriot are nevoie de profesori de istorie şi
de religie buni. Poetul şi scriitorul Ioan Alexandru zice că „nimic nu trebuie să ne fie mai
scump decât a ştii unde am fost noi adevăraţi şi minunaţi de-a lungul istoriei” , unde am fost
ca o torţă, unde am fost vrednici şi de neuitat. Aceasta-i faţa noastră ce trebuie mereu
slăvită, cultivată în minţile tinerilor pentru a-şi putea face drum printre stâncile dure ale
prezentului. Generaţiile prezente şi viitoare trebuie să ştie că acesta nu-i un popor la
începutul existenţei sale, ci este milenar, are o încărcătură şi o nobleţe în istorie, a avut şi are
în continuare oameni de valoare în stare să-l conducă spre viitor.