Povestea lui Harap Alb

1877

Ion Creanga

BASMUL este o specie epică amplă care dezvoltă categoriile estetice ale
FABULOSULUI și MIRACULOSULUI cu o acțiune ce urmează o schemă convecțională la care
participă personaje ce pot avea puteri supranaturale și care devin simboluri ale unor valori
morale eterne ca aevărul, dreptatea, binele. Basmul aparține categoriei prozei scurte
deoarece acțiunea se dezvoltă pe un singur fir epic.

Povestea lui Harap Alb este un basm cult publicat în revista ,, Convorbiri literare,, în
anul 1877. În realizarea acestei opere, Ion Creangă pornește de la modelul basmului popular
caracterizat prin stereotip încercând să reactualizeze teme de circulație universală pe care
organizeză însă după propria viziune estetică, reușind să realizeze un text narativ unic
complex și original ce depășește mult modelul basmului folcloric.

Basmul cult este o specie narativă amplă , o narațiune pluri-episodică ce reia modelul
structural al basmului, dar adaugă acestuia elemente de originalitate ale stilului și ale artei
narative specifice autorului cult.

Tema centrală a operei o reprezintă conflictul dintre forțele binelui și cele ale
maleficului. Acestei teme generice i se adaugă o a 2 temă, reprezentată de călătoria inițiatică
a fiului de crai.

Titlul este reprezentat de o contrucție amplă ce debutează cu substantivul

,,Povestea,, . Termenul sugerează sibolic aventura eroului trăită pe parcursul călătoriei în
care scopul primondial a fost descoperirea lumii și mai ales a sinelui. Basmul spune deci
povestea existențială a eroului. Titlul conține și numele protagonistului care devine astfel și
personaj eponim. Numele este reprezentat de o construcție oximoronică. Termenul ,,harp,,
provine din limba arabă și înseamnă rob de culoare neagră. Acestui termen i se adaugă
adjectivul ,, alb ,, pentru a sublinia evoluția eroului de la starea de neinițiat la starea de
inițiat, capabil să devină urmașul unchiului său, Împăratul Verde.

Compoziția basmului reia paradigma tradițională ce presupune organizarea textului

pe cele 4 situații tip și pe motivul structurant al călătoriei. Naratorul poveștii este omniscient
și omniprezent însă nu în totalitate obiectiv deoarece intervine adesea în text prin
comentarii și reflecții personale construite uneori prin adresarea directă față de cititor.
Autorul intervine uneori și cu întrebări retorice ce devin mărci ale subiectivității prin
prezența verbelor sau a pronumelor la persoana I singular ,, ce-mi pasă mie, eu sunt dator să
spun povestea și vă rog să mă ascultați. ,,
 Acțiunea basmului se desfășoară liniar , tehnica narativă utilizată este cea a înlănțuirii
secvențelor epice la baza căreia stă principiul cronologiei ce se supune celor 3 părți narative
din care este alcătuit basmul.

Drumul feciorului de crai spre Verde-Împărat reprezintă o călătorie inițiatică care începe cu
avertismentul “să se ferească de Spân și de omul roșu.”  Evident, feciorul va încălca promisiunea
făcută tatălui său și îl va accepta ca tovarăș de drum pe Spân. Spânul îl ademenește într-o fântână din
care nu mai iese stăpân ci slugă, dobândind prin jurământ andronimul de Harap-Alb. Această
coborâre în fântână are valoare simbolică, reprezentând moartea și învierea.

Harap-Alb este un antroponim, un paradox literar ce face trimitere la faptele și proveniența

care-i vor schimba destinul. Harap înseamnă rob iar adjectival Alb  reprezintă o recunoaștere a originii
nobile.

Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus la trei încercări de către Spân. În
toate aceste probe, euroul este ajutat de către personajele donatoare: furnicile, albinele, Sfânta
Duminică și cei cinci monștri simpatici.

Tot fantasticul din povestea lui Ion Creangă este localizat, umanizat. Calitățile eroului nu sunt
curajul și vitejia ci milostenia și grija față de cei din jur. Harap-Alb nu luptă cu balauri sau cu zmei, ci
se împrietenește cu uriașii iar când încalcă pentru a doua oară sfatul tatălui său, cei care îl ajută să
treacă de o nouă serie de probe sunt Setilă, Flămânzilă, furnicile și Păsări-Lăți-Lungilă. După
îndeplinirea probelor, Harap-Alb se desparte de prietenii săi, fapt care sublinează ideea maturității și
a independenței.

Întors la curtea lui Verde-Împărat, fata lui Roș-Împărat , îndrăgostită de Harap-Alb, îl demască
pe Spân iar binele trimufă prin pedepsirea impostorului de către calul nazdrăvan și prin învierea
eroului cu ajutorul apei moarte și apei vii. Această parte din acțiune reprezintă un drum invers, din
moarte spre viață.

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult care are ca particularități

reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul, arta
narativă și individualizarea personajelor. Dar, asemenea basmului popular, cultivă principii
morale înalte precum cinstea, adevărul, prietenia și curajul, transformându-se într-o creație
care oglindește viața.
 CARACTERIZARE
Harap-Alb este personajul principal şi eponim din basmul lui Ion Creangă, Povestea
lui Harap-Alb, caracterizat în mod direct de către narator şi celelalte personaje dar mai ales
în mod indirect, prin vorbele şi faptele sale, modul în care relaţionează cu celelalte personaje
şi prin atitudinea pe care o adoptă în faţa numeroaselor provocări cu care se confruntă pe
parcursul acţiunii.

Conform tipologiilor specifice basmului, personajul analizat se încadrează în tipul

eroului, care porneşte într-o misiune, reuşeşte să învingă forţele răului, se căsătoreşte cu
prinţesa şi ajunge un renumit conducător.

Cu toate acestea Harap-Alb nu respectă întocmai tipul eroului excepţional. Nu este

un personaj plat, înzestrat cu o multitudine de calităţi şi valori morale încă de la începutul
basmului, pe care doar le confirmă în timpul unei misiuni, ci este un personaj rotund, care
evoluează: un tânăr nehotărât şi lipsit de experienţă în incipit, porneşte într-o călătorie de
iniţiere, de formare şi maturizare, fiind ajutat şi îndrumat de numeroase personaje.

Mezinul craiului, asemenea fraţilor săi, este chiar de la început lipsit de iniţiativă şi
curaj precum reiese din descrierea bătrânei cerşetoare: „boboc în trebi d-aiste”, dar şi prin
caracterizare indirectă: se lasă descurajat de eşecurile fraţilor săi şi de mustrările tatălui şi nu
îndrăzneşte să acţioneze decât la îndemnul bătrânei cerşetoare: “Fiul craiului cel mai mic,
făcându-se atunci roş, iese afară în grădină şi începe a plânge.” Şi mai târziu dă dovadă de
aceeaşi lipsă de curaj, când întâlneşte ursul la pod şi ezită, fiind încurajat de cal.

Podul este un spaţiu cu valoare simbolică în iniţierea personajului, semnificând

trecerea spre o altă etapă, precum sunt şi pădurea-labirint, din care protagonistul nu
reuşeşte să iasă fără ajutor, sau fântâna, unde este păcălit de Spân, îşi pierde identitatea şi,
ca un botez simbolic, obţine un nume nou oximoronic, „ Harap-Alb”.

Calitatea principală a protagonistului este bunătatea, de care dă dovadă faţă de

bătrâna cerşetoare, neştiind că este Sfânta Duminică, faţă de furnicile pe care le cruţă şi faţă
de albine, construindu-le adăpost. Mai târziu îşi va demonstra şi calităţile de lider când
aplanează conflictele din grupul format din Gerilă, Fomilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
 REZUMAT

Verde Imparat ii cere fratelui sau, Craiul, sa-I trimita pe cel mai viteaz dintre cei trei
fii, ca sa-I urmeze la tron, deoarece el avea numai fete. Pentru a-I pune la incercare, Craiul se
imbraca intr-o piele de urs si ii sperie pe cei doi fii mari. Mezinul insa reuseste sa invinga
proba si obtine incuviintarea de a pleca spre imparatia lui Verde Imparat. Povatiuit de Sfanta
Duminica, pe care o ajutase, mezinul isi alege calul, armele si hainele, pe care le avuse tatal
sau cand fusese mire si pleaca la drum dupa ce primeste sftaturile Craiului, intre care acela
de a se feri de omul span si de omul ros. Cu toate acestea, el este pacalit de Span, care, prin
viclesug, il face sluga. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura ca nu va spune nimanui
cine este de fapt, pastrand taina “pana cand va muri si va invia”. Spanul ii da numele de
Harap-Alb, care-l sujeste cu credinta, respectandu-si juramantul facut. Ajunsi la palatal
Imparatului Verde, spanul se da drept nepotul acestuia si, dintr-un nemasurat orgoliu, il
supune pe Harap-Alb la incercari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-I aduca
“salati din gradina ursului”; pielea unui cerb fabulos, batuta in nestemate; sa-I aduca fata
imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea.

Ajutat de Sfanta Duminica, de furnici, si de albine si povatuit permanent de calul sau,

Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele. Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila, Setila, Gerila,
Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o adduce
pe fiica Imparatului Ros la curtea lui Verde-Imparat. Aici sunt intampinati cu toate onorurile,
dar fata Imparatului Ros il respinge pe Span si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este
adevaratul nepot al lui Verde-Imparat. Dat in vileag, Spanul se repede si reteaza capul lui
Harap-Alb, dar fata il inconjoara “cu cele trei smicele de mar dulce”, il stropeste cu apa vie si
il invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe Span si
“mi ti-l azvarle in inaltul cerului”, de unde cade pe pamant si moare.

Verde-Imparat il casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-Imparat, iar la nunta lor au

fost poftiti toti prietenii care l-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie
mare, “chiar si saracimea ospata si bea!”. Veselia a tinut ani intregi si mai tine si acum, iar
“cine se duce acolo, be si mananca, … iar cine nu, se uita si rabda”.