A fost odată un împărat ce avea trei fete.

Rămânând văduv, împăratul împărțea toată dragostea lui

fetelor. Într-o zi, împăratul o întreabă pe fata sa cea mare cum îl iubește. Aceasta-i răspunde
„ca mierea”, gândindu-se că mierea e cel mai dulce lucru de pe lume. Întrebând și fata mijlocie,
împăratul află că este iubit „ca zahărul”. Bucuros de răspunsurile fiicelor sale cele mai mari,
împăratul socotește că nu este iubire mai dulce ca zahărul și mierea. Uitându-se și la fata sa cea
mică, îi pune și ei aceeași întrebare. Mezina îi răspunde sfioasă că ea îl iubește ca „sarea în
bucate”. La auzirea acestor vorbe, surorile lingușitoare ale fetei încep să râdă iar împărarul, după ce
o mustră serios, o alungă din împărăția sa.
Fata se îmbracă cu haine vechi și proaste, și se pornește să colinde fiecare sat, până ajunge la
porțile altei împărății. Chelăreasa acelei împărății o vede și o întreabă ce vrea. Fata răspunde că
este orfană și că vrea să lucreze la un stăpân. Având un loc liber, chelăreasa o ia în slujba sa. Fetei
îi sunt încredințate un teanc de chei și multe treburi, la care ea face față cu brio. Toate slugile de la
curte încep s-o respecte fiindcă era cuminte și muncitoare. Vestea hărniciei fetei ajunge și la
urechile împărătesei, care cere s-o cunoască pe fată și în curând prinde a o îndrăgi. O ia de la
chelăreasă și o face ajutorul ei.
Împăratul și împărăteasa aveau un singur copil, la care se uitau ca la Soare. Împăratul pornește la
război și îl ia și pe fiul lui cu el. Feciorul este însă rănit și adus acasă. Aici, împărăteasa veghează
asupra lui zi și noapte, și o lasă și pe fata săracă să aibă grijă de el. Cei doi tineri se îndrăgostesc și
băiatul cere binecuvântarea părinților să o ia de soție.
La nuntă, mirii au invitat și pe împăratul cu trei fete, tatăl înstrăinat al miresei. Fata s-a ferit însă să
spună că ea este de fapt fiică de împărat. La pregătirea bucatelor, fata prepară separat mâncărurile
pentru tatăl său. Ospățul începe și toți musafirii se înfruptă din bucate, cu excepția împăratului
invitat. Mâncarea acestuia nu era sărată, ci îndulcită cu miere și zahăr. Cum nu putea să mănânce
nimic, împăratul răbufnește și cere socoteală gazdelor. Atunci mireasa se ridică și își dezvăluie
adevărata identitate, zicând că tatăl său a pringonit-o fiindcă a spus că-l iubește ca „sarea în
bucate.” Tatăl fetei realizează atunci importanța sării și își cere iertare de la fata sa. Nunta continuă
iar nuntașii se pun pe o veselie și o petrecere „de se duse vestea în lume.”