A fost odată ca niciodată un împărat care avea

trei fete.

Rămânând văduv, își revărsă toată dragostea

spre fetele lui, care la rândul lor, văzând cu câtă
grijă și dragoste sunt crescute, încercau să îl facă
pe împărat să uite mâhnirea ce îl cuprinse pentru
moartea mamei lor.
Într-o zi, nu știu ce îi
veni împăratului, că o Fata mea,
întrebă pe fata cea cum mă
mare: iubești tu pe
mine?

Eu te
iubesc ca
mierea,
răspunse
fata.

Răspunse așa, pentru că se

gândi că cel mai dulce lucru din
lume este mierea.
Apoi, o întrebă pe
fata cea mijlocie: Fata mea,
cum mă
iubești tu pe
mine?

Eu te
iubesc ca
zahărul,
răspunse
fata.
Bucuros de aceste
răspunsuri lingușitoare, Fata mea,
împăratul o întrebă și pe cum mă
fata cea mică. iubești tu pe
mine?

Eu te iubesc ca
sarea în bucate,
tată! răspunse
fata.
Auzind acest
răspuns, împăratul
se mânie pe fată că
nu găsise un cuvânt
mai potrivit pentru
a-și exprima iubirea
ce i-o poartă.
În mânia lui, o izgoni
pe fată de la palat,
spunându-i că nu
vrea să îi mai audă
numele vreodată.
Fata plânse amarnic.
Dar nici surorile ei
nu o liniștiră.
Îmbrăcă apoi haine
vechi și rupte și
plecă în lume.

Trecu din sat în sat,

până ajunse la
curtea unui alt
împărat.
Ajungând la poartă,
o întâlni chelăreasa
(doamna care ținea
cheile tuturor
camerelor din palat
și cheile dulapurilor)
și fiindcă tocmai
căuta să angajeze o
fată, o angajă
îndată.
Fata de împărat era
cuminte, harnică și
deșteaptă și câștigă
repede încrederea
chelăresei.

Ea nu sătea la bârfă cu
slugile, dar când cineva
avea nevoie de un sfat,
fata sfătuia cu
înțelepciune și toți se
mirau de înțelepciunea ei.
Iar când avea timp liber,
citea o carte. Toți o
respectau și vorbeau
frumos despre ea.
Vestea despre vrednicia
și smerenia fetei ajunse
la urechile împărătesei.
De aceea, împărăteasa o
chemă la ea și când văzu
că fata vorbește cu
sinceritate, fără
prefăcătorie și fără multă
îndrăzneală, o luă pe
lângă ea ca ajutor.
Vedeți voi,
împărăteasa își dădu
seama că fata trebuie
să fie de neam ales. Și
curând, începu să o
iubească ca pe fata ei.
 Împăratul și împărăteasa
aveau și ei un băiat pe
care îl iubeau ca pe ochii
din cap.

Într-o zi, împăratul plecă la război și îl luă cu el și pe fiul lui. În

război, fiul fu rănit, iar când îl aduseră acasă, o puseră pe fata
de împărat să îl îngrijească. Fata îl îngriji atât de bine și îi vorbi
atât de frumos, încât alină durerile băiatului și el începu să o
iubească.
După o vreme, fiul de împărat își anunță părinții că vrea să se
însoare cu fata din casă. Se împotriviră ei cum putură spunând că
fata nu este fată de împărat, dar băiatul nu se răzgândi. Așa că
fură și ei de acord și începură pregătirile de nuntă.
Singura cerință a miresei
fu să fie invitat la nuntă
și împăratul din
împărăția vecină, dar nu
spuse nimănui că este
tatăl ei.

Mireasa dădu indicații

slujitorilor cum să fie
pregătită mâncarea
invitaților. Dar pentru
tatăl ei, pregăti
mâncarea cu mâinile ei.
În ziua nunții, împărăteasa ceru
slujitorilor să ducă mâncarea
gătită de ea tatălui său.

Toți invitații mâncau cu

poftă și lăudau mâncarea,
numai tatăl fetei nu se
putea atinge de bucate.

Tot încerca să pună

sare din solnița de
pe masă, dar
mâncarea se făcea
și mai dulce și mai
rea.
Împăratul își luă inima în dinți și ceru invitatului de lângă el să îi
permită să guste din mâncarea lui. Când gustă și văzu diferența,
împăratul se mânie, se ridică în picioare și spuse:

Bine, împărate,
m-ai chemat la
nunta fiului tău
ca să îți bați joc
de mine?
Tatăl mirelui se miră de cuvintele împăratului. Împăratul spuse cu
glas tare că mâncarea pusă în fața lui este dulce și grețoasă în
timp ce mâncarea celorlalți invitați este delicioasă și bună de
mâncat. Atunci, tatăl mirelui, ceru celui care gătise mâncarea să
vină în fața invitaților și să explice ce s-a întâmplat.
Mireasa luă cuvântul și spuse:
Am vrut să îi
demonstrez tatălui
- Eu am gătit mâncarea pentru împăratul ce s-a supărat.
meu că fără miere
Le povesti apoi cum și zahăr
tatăl ei o se poate de acasă pentru că îi
alungase
spusese că îl iubeștetrăi, dar fără
ca sarea sare,
în bucate.
nu.
Împăratul se rușină și își ceru iertare, iar fata îl iertă. Aduseră apoi
mâncare gustoasă și pentru el și începură să se veselească.
Împăratul și împărăteasa se mândriră cu așa o noră și fată de
împărat, și înțeleaptă, și harnică. Și se duse vestea în lume
despre petrecerea de la palat și despre fata care își iubise tatăl ca
sarea în bucate.