1

ȘCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ „SPIRU HARET” TÂRGOVIȘTE

REFERAT PEDAGOGIE

MEMO
RIA

ELEV: Radu Larisa Elena

An III - B

Târgoviște
1
 2

Memoria

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și

reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut.
Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice,
integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent,
viitor.

În psihologie, memoria este procesul în care informația este codificată,

stocata și recuperata. Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară sa a
ajunga la cele cinci simțuri în formele de stimuli chimici și fizici. În această
primă etapă informațiile trebuie să fie schimbate, astfel încât să poată sa fie puse
în procesul de codare. Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie.
Aceasta implică faptul că informația este menținută pe perioade de timp. În cele
din urmă al treilea proces este recuperarea informațiilor care au fost stocate.
Aceste informații trebuie să fie localizate și readuse la conștiința. Unele
încercări de recuperare se pot realiza fara efort din cauza tipului de informații,

2
 3

iar alte încercări de a aminti informațiile stocate pot fi mai dificile din diferite
motive.

Din punct de vedere a procesării informației există trei etape principale în

formarea și recuperarea memoriei:

 Codificare sau înregistrare: primire, prelucrare și combinarea informațiilor

primite
 Depozitare: crearea unor înregistrări permanente a informațiilor codate
 Preluare, rechemare sau amintire: cererea înapoi informațiilor stocate ca
răspuns la unele nevoi de utilizare într-un proces sau o activitate.
 Pierderea memoriei este descrisa ca uitare sau ca o tulburare medicala,
amnezie.

Grație memoriei, ființa noastră psihică, eul, dobândește continuitatea

identității în timp. Fără dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am
fi în permanență puși în fața unor situații noi, pentru care nu am dispune de nici
un fel de experiență elaborată, de nici un procedeu de abordare și rezolvare, ne-
am zbate permanent în jocul încercărilor și erorilor, adaptarea devenind, practic,
imposibilă.

Funcția memoriei devine, așadar, o condiție bazală indispensabilă a existenței

și adaptării optime, a unității temporale a personalității noastre. Ea se datorează
plasticității creierului – proprietatea de a-și modifica starea internă sub influența
stimulilor externi – și capacității lui de înregistrare, păstrare și reactualizare a
„urmelor” acestor stimuli.

Memoria umană a cunoscut o amplă dezvoltare istorică, în cursul căreia și-a

restructurat atât schema de funcționare internă, prin trecerea de la forme
imediate la forme mediate (prin limbaj și procedee mnemotehnice de natură
logică), cât și aria de cuprindere, ajungând să înregistreze și să conserve
informații despre toate genurile de fenomene și evenimente, precum și întreaga
gamă de experiențe, accesibile la nivel individual și comunitar.

3
 4

Latura remarcabilă a evoluției memoriei umane constă în diferențierea și

individualizarea capacității reactualizării, care permite valorificarea propriu-zisă
a informației și experienței stocate, și desfășurarea unor activități mintale
autonome, în care trecutul se leagă de prezent, iar prezentul de viitor.

La om, memoria nu este concentrată și localizată într-un singur bloc, ci este

distribuită mecanismelor care realizează funcțiile și actele
psihocomportamentale specifice. Așadar, spre deosebire de computer, creierul
uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care există
conexiuni bilaterale. Între modul de funcționare a memoriei și modul de
funcționare al percepției, reprezentării și gândirii există o condiționare reciprocă
profundă: dereglarea verigii memorative determină tulburări serioase în
desfășurarea proceselor pe care le susține (percepție sau gândire), iar dereglări la
nivelul procesului specific afectează funcționarea bazei lui memorative.

Memoria se caracterizează prin câteva trăsături esențiale, care îi sunt

imprimate de integrarea ei în structura proceselor și activităților specifice.
Memoria este activă, selectivă, contextuală, mijlocită, organizată logic și
sistemic.

În investigarea și evaluarea nivelului de dezvoltare și eficiență al memoriei

se iau în considerare următorii parametri: volumul, trăinicia, fidelitatea,
completitudinea, promptitudinea.

Clasificare
După diverse criterii, memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai
multe forme ale acesteia. Astfel, după prezența sau absența intenției, scopului și
controlului voluntar în procesele de engramare, păstrare și reactualizare,
delimităm memoria involuntară și memoria voluntară. După gradul de înțelegere
al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică. După modalitatea
informațională preferențială, s-au identificat memoria imagistic-intuitivă și
memoria verbal-simbolică. În fine, după criteriul timpului, se delimitează:
memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria de lungă durată.

Memoria senzorială

4
 5

Memoria senzorială deține informații senzoriale mai puțin de o secundă

după ce un element este perceput. Abilitatea de a vedea un element și de a ține
minte cum arata cu doar o fracțiune de secundă de observație sau de memorare
este exemplul de memorie senzorială. Aparține de control cognitiv și este un
răspuns automat. La prezentări foarte scurte, de multe ori participanții raportează
că li s-a părut să "vadă" mai mult decât pot raporta, de fapt. Primele experimente
de explorare a acestei forme de memorie, senzorială, au fost realizate de George
Sperling (1963) utilizând "paradigma raportului parțial".

Există trei tipuri de memorie senzoriala.

1. Memorie Iconica este un depozit de descompunere rapida a informației
vizuale; un tip de memorie senzorială care stochează scurt o imagine care
a fost perceputa pe o durată mică.
2. Memoria Echoic este un depozit de descompunere rapidă a informațiilor
auditive, un alt tip de memorie senzorială care stochează scurt sunetele
care au fost percepute pentru durate scurte de timp.
3. Memorie tactila este un tip de memorie senzorială care reprezintă o bază
de date pentru stimuli de atingere.

Memoria pe termen scurt

Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde
pana la un minut fără repetiție. Capacitatea sa este foarte limitată: George A.
Miller (1956), atunci când lucra la Bell Laboratories, a efectuat experimente
care arata ca depozitul de memorie pe termen scurt a fost de 7 ± 2 elemente
(titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7 ± 2 "). Estimările moderne fata de
capacitatea memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei, de ordinul a 4-5
elemente, însă, capacitate de memorie poate fi crescută printr-un proces numit
chunking. De exemplu, pentru a-și aminti un număr de telefon din zece cifre, o
persoană ar putea "grupa" cifrele în trei grupe: în primul rând, prefixul (cum ar fi
123), apoi o grupa de trei cifre (456) și în cele din urmă o bucată de patru cifre
(7890). Această metodă de a ne aminti numere de telefon este mult mai eficient
decât încercarea de a aminti un șir de 10 cifre; acest lucru se datorează faptului
că suntem capabili să învățăm informațiile în grupuri semnificative de numere.
Acest lucru poate fi reflectat în unele țări din tendința de a afișa numerele de
telefon și câteva grupuri de doua pana la patru numere.

5
 6

Memoria pe termen scurt se crede să se bazeze mai mult pe un cod acustic

pentru stocarea informațiilor, precum și într-o mai mică măsură printr-un un cod
vizual. Conrad (1964) a constatat ca subiecții de testare au avut mai multe
dificultăți reamintind colecții de litere care au fost acustic similare (de exemplu,
E, P, D). Confuzia amintirii literelor acustic similare, mai degrabă decât a
literelor similare vizuale, presupune că literele au fost codificate acustic. În 1964
Conrad a studiat codificarea textului scris; astfel, în timp ce memoria de limbaj
scris se bazează pe componente acustice, generalizare la toate formele de
memorie nu pot fi făcuta.

Memoria pe termen lung

Depozitarea în memoria senzorială și pe termen scurt de memorie are, în
general, o capacitate strict limitată și de durată, ceea ce înseamnă că informațiile
nu sunt păstrate pe termen nelimitat. În schimb, memoria pe termen lung poate
stoca cantități mult mai mari de informație pentru o durată potențial nelimitată
(uneori o durată de viață). Capacitatea sa este incomensurabil de mare. De
exemplu, având în vedere un număr aleator de șapte cifre putem sa ni-l amintim
doar câteva secunde înainte de-al uita, sugerând a fost stocat în memoria noastră
pe termen scurt. Pe de altă parte, ne putem aminti numerele de telefon mai mulți
ani, prin repetiție; aceste informații este spus ca ar fi stocate în memoria pe
termen lung.

În timp ce memoria pe termen scurt codifică informații acustic, memoria pe

termen lung se codifică semantic: Baddeley (1966) a descoperit că, după 20 de
minute, subiecții de testare au avut cele mai mari dificultăți reamintindu-si pe
termen lung o colecție de cuvinte care au avut sensuri similare (de exemplu,
mare, urias, larg, frumos). O altă parte a memoriei pe termen lung este memoria
episodica care încearcă să capteze informații, cum ar fi" ce "," când "și" unde ".
Datorita memoriei episodice, indivizii sunt capabili să-si amintească anumite
evenimente, cum ar fi petreceri aniversare și nunți.

Memoria pe termen scurt este sprijinita de modele tranzitorii de comunicare

neuronale, dependente de regiuni ale lobului frontal (în special dorsolateral
cortexul prefrontal) și lobul parietal. Memoria pe termen lung, pe de altă parte,
este menținută prin schimbări mai stabile și permanente, în conexiuni neuronale
larg răspândit în întregul creier. Hippocampus-ul este esențial (pentru învățarea
de informații noi) la consolidarea informațiilor din termen scurt în memorie pe
6
 7

termen lung, deși nu pare ca ar stoca informații în sine. Fără hipocampus,

amintirile noi nu sunt în măsură să fie stocate în memoria pe termen lung, așa
cum s-a observat la pacientul Henry Molaison după îndepărtarea celor doi
hippocampi , și va exista o atentie foarte scurta. Mai mult decât atât, acesta
poate fi implicat în schimbarea de conexiuni neuronale pentru o perioadă de trei
luni sau mai mult după învățarea inițială. Una dintre funcțiile principale ale
somnului este considerata a fi îmbunătățirea si consolidarea informațiilor, așa
cum mai multe studii au demonstrat că memoria depinde direct de primirea unui
somn suficient între antrenare și testare. Aditional datele obținute din studiile
neuroimagistice au arătat ca in timpul somnului creierul reflecta înregistrările
din timpul învățării sarcinilor din ziua precedentă, ceea ce sugerează că noi
amintiri pot fi solidificate prin aceasta repetiție.

Cercetările au sugerat că stocarea în memoria pe termen lung la om poate fi

menținută de metilarea ADN-ului sau de prioni.

7
 8

BIBLIOGRAFIE

o WWW.WIKIPEDIA.ORG
o WWW.REFERAT.RO