ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G.

TÂRGOVIȘTE

PROIECT

DE CERTIFICARE A

CALIFICĂRII PROFESIONALE

DOMENIUL : SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICAREA PROFESIONALĂ : ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNDRUMĂTOR :
AS. MED : NICULESCU SIMONA- OANA

ABSOLVENT:

ENACHE F. ANDREEA – LARISA

TÂRGOVIȘTE

AUGUST 2021
ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU
INTOXICAȚII CU BARBITURICE
 Motto:

"Actul medical nu este altceva decât o intâlnire dintre o încredere și o

conștiință!"

(Gh. Scripcaru)
 CUPRINS

ARGUMENT....................................................................................5
CAPITOLUL I.................................................................................8
INTOXICAȚIILE............................................................................8
1.1 Definiție........................................................................................................................................8
1.2 Criterii de apreciere a periculozitații...................................................................................9
1.2.1 Criterii clinice de apreciere a gradului unei intoxicații...................9
1.2. Măsuri terapeutice nespecifice de prim ajutor și administrarea de antidoturi..............12

CAPITOLUL II.............................................................................14
INTOXICAȚIILE ACUTE CU BARBITURICE.......................14
2.1 Definiție......................................................................................................................................14
2.2 Simptomatologie........................................................................................................................14
2.2.1 Efectele barbituricelor în organism și indicații de utilizare..........14
2.2.2. Cum apare intoxicația cu barbiturice?..........................................16
2.2.3 Tabloul clinic în intoxicația cu barbiturice....................................17
2.2.4 Investigații paraclinice în intoxicația cu barbiturice.....................18
2.2.5 Diagnosticul diferenţial în intoxicația cu barbiturice...................18
2.2.6 Complicaţii pentru intoxicația cu barbiturice................................19
2.2.7 Evoluţie și prognostic pentru intoxicația cu barbiturice...............19
2.3 Tratament..................................................................................................................................20
2.4 Măsuri de urgență.....................................................................................................................22

CAPITOLUL III............................................................................24
PSIHOTERAPIA...........................................................................24
3.1 Psihoterapia individuala si psihoterapia de grup....................................................................24
3.2 Tipuri de psihoterapie...............................................................................................................24
3.3. Psihoterapia individuală..........................................................................................................25
3.4 Psihoterapia de grup.................................................................................................................26

CAPITOLUL IV............................................................................29
ÎNGRIJIRI ACORDATE PACIENȚILOR CU INTOXICAȚII29
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE.......................................................29
CAPITOLUL VI – TEHNICI.......................................................39
TEHNICA NR.1..............................................................................................................................39
SPĂLĂTURA GASTRICĂ.............................................................................................................39
Scop...........................................................................................................39
Spălătura gastrică – Contraindicatii........................................................39
Materiale necesare pentru spălătura gastrică.........................................39
PregĂtirea pacientului pentru spălătura gastrică...................................40
Tehnica spălăturii gastrice.......................................................................40
Accidente / Incidente................................................................................41
TEHNICA NR 2..............................................................................................................................43
PUNCȚIA VENOASĂ....................................................................................................................43
Puncția venoasă – Scop............................................................................43
Locuri de elecție pentru puncția venoasă................................................43
Materiale necesare....................................................................................43
Pregatirea pacientului..............................................................................44
Tehnica puncției venoase..........................................................................44
Accidente/ incidente..................................................................................45
BIBLIOGRAFIE............................................................................46
 ARGUMENT

Citind titlul acestui proiect, “intoxicații”, ne dăm seama că sunt două

concepte de bază, îngrijirea pacienților și intoxicațiile, fiecare dintre ele cu
fundamentală importanța și demne de aceeași considerație.
Îngrijirea pacienților este temelia pe care a fost construită profesia de
asistent medical, a cărei recunoaștere stiințifică, ca și profesie sanitară, la
nivel internațional, se datorează doamnei Florence Nigthingale, care a
publicat in 1948, “Nursing analitic”.
Dânsa era convinsă ca în orice femeie există o infirmiera și că mai
devreme sau mai târziu, în viață, toate o să trebuiască să se ingrijeasca de
cineva.
Susținea importanța observației și a experienței în practicarea acestei
profesii, subliniind faptul ca știința, practica și umanitatea sunt condițiile
fundamentale pentru a putea exercita aceasta profesie.
Multe dintre ipotezele, teoriile si definițiile doamnei Nigthingale sunt
și astazi actuale, chiar dacă în epoca noastră, tehnicizarea progresivă a
medicinei tinde sa automatizeze și sa depersonalizeze tot mai mult actul
medical (ce ramane totusi un act complex de gandire și de acțiune în care
conteaza în egala masura spiritul de analiza și capacitatea de patrundere
psihologica rezultata din contactul îndelungat cu bolnavul).
Intoxicațiile, ca și stare patologica a organismului uman, vor fi
descrise și analizate în detaliu în acest proiect, la fel ca și partea dedicata
tehnicilor specifice de asistenta medicala pentru bolnavii intoxicați.

6
 Fiecare argument tratat este structurat în capitole și subcapitole, cu
intenția de a realiza o expoziție clara și în acelați timp riguroasa și precisă,
atât a manifestarilor patologice în urma intoxicației cât și a manevrelor
standardizate de intervenție sanitară în astfel de cazuri.
Din motive de sinteza, respectând rolul introducției, acela de scurta
prezentare a unei lucrări, aș vrea sa subliniez în câteva cuvinte de ce
intoxicațiile sunt tema acestui proiect și de ce cred ca o cunostință în
profunzime a acestui argument poate fi interesantă și mai mult, e utilă, aș
putea zice chiar necesara
Parametrii luați intr-un studiu dedicat intoxicațiilor, au fost sexul, varsta
si xenobioticul care a provocat intoxicația.
Rezultatele demonstreaza că in cazul femeilor, cele mai multe intoxicații
au fost la pacientele sub 30 de ani, iar in cazul barbaților – la pacienții cu vârste
cuprinse în intervalul 20 – 40 de ani.
Cele mai des întâlnite situații de intoxicație acută au fost semnalate în
cazul co-administrarii de medicamente, atât în cazul barbaților, cât și al
femeilor, urmate de benzodiazepine sau barbiturice (la femei) și alcool sau
alcool și medicamente (la barbați).”
Răsfoind paginile oricarui ziar, ascultând un telejurnal, sau pur și
simplu citind forumurile in internet, ne dăm seama că de fapt sunt frecvente
intoxicațiile voluntare ( cu gaz, medicamente, alcool și mai nou cu etno -
botanice).
Aceste intoxicații voluntare, mai mult decât o stare patologică exprimă
de fapt o profundă suferința psihologică.
Opiniile sunt imparțite, in ceea ce privește cauzele acestui fenomen, sunt
cei care zic ca este vina condițiilor socio -economice actuale, alții ca e

7
globalizarea, turbo-capitalismul și internetul, fiecare exprimându -se în optica
profesiei pe care o practică sau a rezultatelor pe care ar vrea sa le obțină.
Oricare ar putea fii cauzele unei intoxicații voluntare, într -un pat de spital
avem de fapt un bolnav debilitat fizic dar mai ales cu o suferință psihologică,
care nu e de competența unui asistent medical dar nici nu poate fi ignorată
ca și cum nu ar exista, din contră un comportament de înțelegere, rabdare și
participare la suferința bolnavului, poate demonstra nu numai umanitate și
caritate dar mai ales o bună pregatire și competență profesională.

8
 CAPITOLUL I
INTOXICAȚIILE

1.1 Definiție
Intoxicația este o stare patologică aparută ca urmare a pătrunderii în
organismul uman a unei substanțe toxice ți care se manifestă prin tulburarea
funcțiilor întregului organism.
Pătrunderea în organismul uman, voluntară sau involuntară, pe cale
digestivă, respiratorie sau cutanată a unor substanțe toxice (solide, lichide,
gazoase), care determină tulburarile grave , uneori letale, poartă numele de
intoxicație acută.
Prin substanta toxica se ințelege orice fel de substanța care, introdusă in
orgănism, provoacă tulburari functionale sau leziuni organice.
Clasificare:
A) Clasificarea dupa natura toxicului:
● Substanța toxică poate patrunde în organism prin diferite căi: aeriană,
digestivă, transcutanată, prin mucoasă conjunctivă , nazală sau
vaginală.Intoxicațiile produse în acest mod se numesc exogene.
● Intoxicațiile endogene apar datorita unor boli care determină
acumularea de produsi toxici în corp cum ar fi: ureea în insuficiența renală,
bilirubină în bolile hepatice, corpii cetonici în diabet.
B) Clasificarea intoxicțiilor dupa modul de producere:
● accidentale
● profesionale
● intenționale,cu scop suicidar
● criminale, în scop de omucidere.

9
C) Clasificarea intoxicațiilor dupa evoluția clinica:
● acute
● subacute
● cronice
1.2 Criterii de apreciere a periculozitații
În vederea instituirii celor mai potrivite masuri terapeutice de prim
ajutor, este necesar ca, în lipsa medicului, cadrul mediu aflat la locul unde
este intoxicatul, să faca rapid investigații pentru:
● Apreciere starii intoxicatului ( constientă, coma, moarte clinică)
● Identificarea substanței: informații obținute de la victimă, daca este
constientă, date obținute de la cei din jur sau aparținatori, corp delict
(comprimate,fiole, alimente, vărsaturi, surină sau fecale, etc. care trebuie
pastrate si trimise la laborator)
● Stabilirea cantitații de substantă pătrunsă in organism
● Calea de pătrundere a toxicului
● Timpul scurs de la agresiune pana la acordarea primului ajutor.
1.2.1 Criterii clinice de apreciere a gradului unei intoxicații
Simptome nervoase si tulburări neuro-musculare :
 depresiune psihică, somnolentă, comă: barbiturice, alte
hipnotice, alcool, insecticide, atropina, oxid de carbon,
detergenți cationici etc.;
 delir, halucinații: alcool, D.D.T., aspirină, ciuperci etc.;
cefalee: nitroglicerină, nitrați, nitriți, benzină, cianuri, oxid de
carbon, atropină, digitală, efedrină, morfină, sulfamide, alcool
metilic etc.;
 pareze, paralizii musculare: cianura, venin de sarpe, mercur,
insecticide;

10
  contracții, convulsii: atropină, insulina, stricnină, benzen,
cianuri, CO, organofosforice, detergenți, ampicilină (la copii),
hidrazice, organoclorurate.
Tulburări respiratorii:
 dispnee: organofosforice, ciuperci, cianuri, atropină, intepaturi de
insecte, stricnină;
 bradipnee: barbiturice, alcool etilic, oxid de carbon, morfină;
 polipnee: CO2, oxid de carbon.
Tulburări in functiunea aparatului cardiovascular:
 palpitații: nitriți, nitrați, nitroglicerina, simtaicomimetice, benzen;
 tahicardie: adrenalină, antipirină, atropină, cofeină, benzen,
antihistaminice, alcool etilic,baze casutice;
La tegument :
 cianoză: methemoglobinemii prin nitrați, meprobamat,
barbiturice, tranchilizante;
 colorație rosie: oxid de carbon, cianuri;
 tegument uscat: atropină, antidepresiv;
 tegument umed: barbiturice, insulină, morfină, piramidon etc.
Tulburări abdominale:
 dureri abdominale ( vărsaturi si deseori diaree) in
majoritatea intoxicațiilor: acizi corozivi, alcanine, metale etc.
Tulburări ale ochilor:
 vedere neclară, tulbure: atropină, insecticide, alcool metilic etc.;
 vedere dublă: alcool, barbiturice, nicotină, insecticide etc.;
 pupile dilatate: atropina,barbiturice, eter, nitriți, alcool metilic, benzen,
ciuperci;
 pupile contractate: organofosforice, opiacee, ezerina, alcool etilic;
 pierderea acuitații vizuale: chinină, alcool metilic.

11
 Tulburări auditive:
 zgomote, vâjâituri: chinină, cofeină, oxid de carbon etc;
 diminuarea acuitații auditive: streptomicină, chinină, aspirină, nitriți
etc.;
Tulburări in cavitatea bucala:
 uscaciunea gurii: atropină, digitală, metale grele, eter, morfină;
 salivație abundentă: plumb, mercur, insecticide, acizi corozivi,
amoniac, baze caustice, ciuperci, cupru etc.;
 ulcerații: acizi;
 halenă: alcool, eter, benzină.
Semne generale:
 febră: acid boric, sulfamide, tiroxină etc.;
 hipotermie: oxid de carbon, aspirină si barbiturice, eter, morfină, nitriți,
alcool etilic, piramidon,Amanita phalloides, Amanita muscaria, venin
de viperă.
Notă:
Examenul clinic se face cu maximum de urgență, concomitent
cu măsurile de prim ajutor.De asemenea, se va asigura maximum de protecție
pentru cel ce patrunde in mediu toxic.Salvatorul trebuie sa știe că acolo unde
este vorba de accident in mediu viciat sa fie protejat.Tot in cadrul criteriilor
de apreciere a gravitații este necesar ca la examenul clinic sa se observe dacă
sunt prezente leziuni, echimoze, ulcerații ale tegumentelor, leziuni craniene
sau alte leziuni pe corpul acoperit. În cazul intoxicațiilor la care substanța
toxică nu este identificată, toate produsele suspecte trebuie aduse la spital
odată cu pacientul: lichidul de varsatură sau spalatură gastrica să fie colctat
pentru eventuale determinări toxicologice.

12
 1.2. Măsuri terapeutice nespecifice de prim ajutor și
administrarea de antidoturi
Având in vedere multitudinea circumstanțelor este greu de stabilit
în această lucrare masurile de urgența pentru fiecare gen de intoxicație.
Exista însa unele manevre care nu trebuie omise, iar altele care trebuie evitate.
Cunoașterea căii de pătrundere a toxicului in organism are o mare importanță.
În cazul in care toxicul pătrunde pe cale respiratorie, scoaterea victimei din
mediul toxic trebuie facută cu mare rapiditate.
În caz de stop cardio-respirator se va face eliberarea cailor respiratorii,masaj
cardiac si respirație artificială.
Măsurile de urgență care se constituie apoi de la caz la caz, la locul
accidentului, în timpul transportului, în cabinete medicale, și camere le de
gardă ale spitalelor sunt:
 Evacuare conținutului gastric;
 Spălarea tegumentului și mucoaselor;
 Administrarea de antidot;
 Administrarea de oxigen si calmarea durerilor;
 Mentinerea funcțiilor vitale si crearea aceesului la o venă.
1. Evacuarea conținutului gastric și intestinal
Evacuarea conținutului gastric si intestinal se face prin:
● Provocarea de varsături;
● Spalatură gastrică;
● Administrarea de purgative
Se recomandă ca înainte de aplicarea acestor masuri sa se administreze
peroral antidotul chimic care precipită toxicul.
Provocarea de vărsaturi este cea mai rapida metodă care poate fi
aplicată imediat în orice loc.Înainte de a provoca vărsatura, pentru ca aceasta
sa fie eficace, este obligatoriu sa administrăm bolnavului:

13
 Apă potabilă sau alte lichide ( lapte, albuț de ou batut de la cel putin 10
oua, sucuri de fructe sau suspensie de carbune medicinal)
Cantitatea de lichid administrată este de maximum 300 ml pentru o
porție.O porție mai mare ar putea ca în timpul efortului de vărsatura sa
deschida pilorul și sa propulseze o cantitate de lichid toxic în intestin.
Observație:
La fiecare pahar de lichid caldut se mai poate adauga o lingura de sare
de bucatarie (solutia calduță de clorură de sodiu având acțiune emetizantă prin
exercitarea receptorilor mucoasei gastrice)
- Dupa administrarea lichidului urmează provocarea vărsaturii prin
iritarea mecanică a fundului gâtului, iritarea bazei limbii, a valului palatin si a
peretului posterior al faringelui cu un apăsător de limbă.
- Dupa eliminarea conținutului gastric prin vărsatura se repeta manevra
până se ajunge la o cantitate totală de 3-4 l de lichid.
Administrarea de lichide si provocarea de vărsaturi este indicată
îndeosebi la domiciliul bolnavului sau la locul accidentului și în cabinetele
medicale unde nu există condiții pentru spalatură gastrică.
Contraindicațiile provocarii de varsaturi:
 în stari comatoase (pericol imediat de asfixie prin aspirația conținutului
gastric);
 la cardiaci (poate provoca colaps);
 la vârstnici aterosclerotici și hipertensivi (pericol de hemoragie
cerebrala) ;
 la gravide (pericol de declanțare a travaliului).

14
 CAPITOLUL II
INTOXICAȚIILE ACUTE CU BARBITURICE

2.1 Definiție
Medicamentele din grupul barbituricelor (fenobarbital, dormitalul,
ciclobarbitalul, etc.) sunt larg folosite si determinà una din cele mai frecvente
intoxicatii.Survin prin ingestia accidentalà la copil și voluntara la adulți.
Absorbția barbituricelor se face în intestine (jejun), este lenta dupa
mese, rapida pe nemîncate si foarte rapida in asociere cu alcoolul.
Doza toxica letala este aproximativ 5 g pentru barbituricele cu durata
lunga de acțiune (8-12 ore fenobarbitalul) ți de 3 g sau chiar 1 g pentru cele
cu durata scurta de acțiune (ciclobarbitalul ).
2.2 Simptomatologie
Manifestari clinice in intoxicatia cu barbiturice la inceput se
caracterizeaza prin „betia barbiturica”:
 mers ebrios
 vertij
 disartrie.
Se asociaza:
 lipotimie
 varsaturi.
Urmeaza apoi coma linistita, areflectica, midriaza.
De asemenea are loc deprimarea centrului respirator prin instalatia
respiratiei Cheyne-Stokes/Küssmaul, hipersecretie bronsica, hipersalivatie,
care prin aspiratie pot complica tulburarile de ventilatie. Apare hipotensiune
si tahicardie, cu instalarea colapsului, hipotermie in formele grave si leziuni
cutanate precum: edem, flictene, dispuse pe trunchi sau membre.
2.2.1 Efectele barbituricelor în organism și indicații de utilizare
Barbituricele se clasifică în funcție de durata lor de acțiune:

15
 durata scurtă de acțiune (efect în maximum 20 minute, utilizate în
preanestezie) – Ciclobarbital, Tiopental;
 durata medie de acțiune (efect în 15 – 40 minute, persistent până la 6
ore, utilizate în insomnii) – Amobarbital, Nembutal;
 durata lungă de acțiune (efect după câteva ore de la administrare, dar
persistent > 16 ore, folosite mai mult ca antiepileptice) – Fenobarbital;
 combinații de barbiturice – Extraveral (Fenobarbital 20 mg + extract de
valeriană 50 mg + extract de Crataegus 30 mg).
Efectele barbituricelor în organism sunt:
 efect sedativ – la doze mici. Util în tratamentul sindromului psiho-
vegetativ şi în stările de agitaţie psihomotorie. Sedarea poate fi însoţită
de stare de oboseală şi scăderea performanţelor psihomotorii.
 efect hipnotic – la doze mari. Beneficiul terapeutic este umbrit de
dezavantaje notabile: somnolenţă la trezire, sedare reziduală, stare
confuzională, sau agitaţie paradoxală.
 efect anticonvulsivant – mai evident pentru fenobarbital, prin
hiperpolarizarea membranei neuronale. Sunt utilizate în tratamentul
epilepsiei şi al altor boli convulsive.
 efect anestezic – barbituricele lipofilice cu durată scurtă şi ultra-scurtă
de acţiune (de exemplu, Tiopentalul), datorită penetrării rapide în
sistemul nervos central.
 efect deprimant respirator – prin acţiune directă asupra centrului
respirator medular. Pacienţii cu bronhopneumopatie obstructivă cronică
sunt mult mai sensibili la acest efect, chiar şi în doze hipnotice.
 efect deprimant cardiovascular – prin acţiune directă asupra centrului
vasomotor medular. Pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt mai sensibili
la acest efect.

16
  efect inductor enzimatic hepatic – asocierea cu alcoolul, prin inducţia
reciprocă a enzimelor metabolizante este periculoasă. Risc de accidente
hemoragice. Risc de declanşare a crizelor porfirice.
 barbituricele dau dependenţă, toleranţă (în special cele cu efect lung) şi
sindrom de abstinenţă (nervozitate, insomnie, tremor, apărute la 24 – 72
de ore de la întreruperea administrării cronice în doze crescute).
2.2.2. Cum apare intoxicația cu barbiturice?
Absorbţia digestivă este mai rapidă pentru compuşii cu acţiune scurtă şi
medie, având loc în special în stomac, unde pH-ul local o favorizează.
Concentraţiile plasmatice maxime pentru Fenobarbital se ating la 8 ore
(pentru adulţi) sau 4 ore (pentru copii). Compuşii lipofilici (efect scurt)
penetrează rapid creierul şi alte ţesuturi. Epurare predominant prin
metabolizare hepatică pentru compuşii cu efect scurt şi mediu, metabolizare
hepatică şi 30 % eliminare renală (metaboliţi activi) pentru cei cu efect lung.
Barbituricele deprimă sistemul nervos central prin facilitarea acţiunii
inhibitorii a GABA (neuromediator inhibitor), blocarea receptorilor pentru
glutamat (neuromediator excitator) şi deprimarea sistemului reticulat activator
ascendent. Mecanismul molecular de acţiune al potenţării efectului GABA-
ergic: barbituricele se cuplează cu locusuri specifice ale complexului
supramolecular alcătuit din receptorii benzodiazepinici, receptorii GABA şi
canalele membranare pentru clor, determinând influxul prelungit al clorului
(prin diminuarea disocierii GABA de receptori), ceea ce conduce la
hiperpolarizarea neuronului postsinaptic. La doze mari, barbituricele
stimulează receptorii GABAA direct, chiar în absenţa GABA.

Barbituricele stimulează citocromul hepatic P-450 (creşte cantitatea),

enzimele oxidative microzomale, glucuroniltransferaza şi alte enzime
microzomale, având ca efect creşterea vitezei de metabolizare a unor
medicamente (de exemplu, Acenocumarol, estroprogestative, antidepresive
17
triciclice, corticosteroizi, Chinidină, Doxiciclină), compuşi fiziologici şi chiar
a însăşi derivaţilor barbiturici.
2.2.3 Tabloul clinic în intoxicația cu barbiturice
 anamneza luată de la pacient sau anturaj; descoperirea ambalajelor
goale de medicament.
 aspect general: facies congestiv, transpiraţii abundente.
 tulburări de conştienţã şi neuromotorii:

a) faza iniţială, precomatoasă (,,beţia barbiturică”): aspect ebrios, vorbire

incoerentă, confuzie mintală, incoordonare motorie, agitaţie, dezinhibiţie
psihomotorie, euforie, cefalee, greaţă, vomă, vertij, nistagmus; alcoolul
potenţează efectul toxic al barbituricelor.
b) comă liniştită, profundă, prelungită, hipotonică, areflexie
osteotendinoasă, reflex fotomotor păstrat, dar diminuat, cu debut rapid şi
durată redusă, după ingestia toxică de barbiturice hipnotice şi cu instalare
progresivă în cazul Fenobarbitalului (detalii aici).
 tulburări respiratorii: bradipnee (instalată rapid după ingestia de
barbiturice hipnotice), poate progresa până la stop respirator; încărcare
traheo-bronşică (eliminare dificilă a secreţiilor, risc de pneumonie de
aspiraţie).
 tulburări cardiovasculare şi renale: hipotensiune arterială, colaps
cardiovascular (rar, ridică suspiciunea de co-ingestie de droguri),
oligurie.
 tulburări gastrointestinale: diminuarea zgomotelor intestinale.
 hipotermie de cauză centrală (în special, în caz de intoxicaţie cu
Fenobarbital).
 tulburări cutanate: leziuni buloase ale pielii cu necroza glandelor
sudoripare (la nivelul palmelor şi genunchilor), apărute la 24 de ore de
la ingestie (bromide).

18
 2.2.4 Investigații paraclinice în intoxicația cu barbiturice
a) Detecţia calitativă sau cantitativă a barbituricelor în ser şi urină –
importantă pentru diagnosticul pozitiv şi mai ales cel diferenţial. Examenul
toxicologic cantitativ este în mod particular important pentru Fenobarbital
(efect lung, comă prelungită), permiţând orientarea tratamentului
(alcalinizarea urinii, repetarea dozei de cărbune activat, hemodializă) şi
aprecierea eficacităţii acestuia.
b) Alcoolemia şi alte dozări toxicologice – importante atât pentru
diagnosticul diferenţial cât şi pentru aprecierea co-ingestiei de droguri.
c) ECG (electrocardiograma): modificãri variate nespecifice (ritm,
conducere, repolarizare) – în caz de intoxicaţie severă. Monitorizare ECG în
condiţiile co-ingestiei de antidepresive triciclice.
d) Teste biochimice de evaluare a afectării multisistemice, cu
importanţă în conducerea tratamentului şi diferenţierea toxicităţii barbiturice
de alte tulburări metabolice: glicemie, electroliţi, uree, clearance de
creatinină, transaminaze.
e) Teste biochimice de rabdomioliză – apar în aproximativ 30% din
intoxicaţiile cu barbiturice.
f) Radiografie toracică: dacă depresia respiratorie este marcată sau
pacientul este comatos, pentru a evalua o eventuală aspiraţie traheo-bronşică.
g) Determinarea gazelor sangvine în caz de depresie respiratorie
majoră, pentru cuantificarea hipoxiei şi acidozei metabolice.

2.2.5 Diagnosticul diferenţial în intoxicația cu barbiturice

 alcoolismul acut – confuzia diagnostică este posibilă în faza
precomatoasă datorită tabloului clinic asemănător; dezinhibiţia
psihomotorie care apare în primele momente post – ingestie este
similară etilismului acut;
 hipoglicemie;

19
  hipotiroidism;
 intoxicaţii cu benzodiazepine, carbamazepină, clonidină, antidepresive
triciclice, neuroleptice, alte sedativ-hipnotice;
 encefalopatie, encefalită;
 traumatism cranian.
2.2.6 Complicaţii pentru intoxicația cu barbiturice
 sindrom Mendelson – pneumonie de aspiraţie cu prognostic infaust;
 rabdomioliză şi insuficienţă renală acută;
 colaps cardiovascular;
 disfuncţie respiratorie gravă până la stop respirator;
 hipotermie severă inductoare de tulburări de ritm maligne (la
temperatură centrală sub 30 grade Celsius) – risc crescut de fibrilaţie
ventriculară;
 complicaţii fetale severe (neuropsihice) în caz de intoxicaţie la gravide
(barbituricele traversează cu uşurinţă placenta);
 comă prelungită şi deces.
2.2.7 Evoluţie și prognostic pentru intoxicația cu barbiturice
Sub tratament adecvat în mediu spitalicesc specializat, supravieţuirea fără
sechele este de 98 – 99%. Concentraţiile plasmatice de peste 35 ml/l pentru
barbituricele cu durată scurtă de acţiune şi peste 90 ml/l pentru cele cu durată
lungă sunt asociate cu un prognostic nefavorabil (cu excepţia, utilizatorilor
cronici de barbiturice). Rata mortalităţii, în absenţa asistenţei medicale
specializate este în Europa de 10 – 30%.

Decesul poate surveni după 1 – 8 zile de la ingestie şi instalarea comei, de

obicei prin stop respirator, mai rar prin colaps cardiovascular.

20
 2.3 Tratament
I. Tratamentul în intoxicația cu barbiturice
Susţinerea funcţiilor organismului şi favorizarea eliminării toxicului
1. În pre-spital se aplică următoarele măsuri:
 determinare rapidă a glicemiei;
 acces venos periferic şi perfuzie cu ser glucozat 5% – de aşteptare; în
caz de hipotensiune arterială, se va administra soluţii macromoleculare
şi cristaloide;
 oxigenoterapie pe mască; dezobstrucţie oro-faringianã;
 intubaţie oro-traheală şi ventilaţie mecanică dacă pacientul prezintă:
stare precomatoasă sau comatoasă, bradipnee severă sau semne de
hipertensiune intracraniană;
 monitorizare cardio-vasculară: electrocardiogramă, puls, frecvență
cardiacă, tensiune arterială;
 protecţie termicã, termometrizare;
 Naloxon 2 mg intravenos, dacă anamneza şi elementele clinice sunt
neclare şi există suspiciunea intoxicaţiei sau co-ingestiei de opioizi.
2. În spital – Clinica de Toxicologie sau ATI (anestezie terapie –
intensivă):
a) Se continuă sau se iniţiază măsurile suportive şi de monitorizare din
pre-spital.
b) INTOXICAȚIA CU BARBITURICE NU ARE ANTIDOT !!
c) Reluarea anamnezei şi a examinării clinice de detaliu.

d) Măsuri de protecţie termică şi reîncălzire după determinarea

temperaturii rectale şi timpanale.
e) Măsurile de decontaminare şi eliminare a toxicului sunt:
 spãlãtura gastricã – de preferat, în prima oră post-ingestie;

21
 cărbune activat – în primele 4 ore după ingestie sau pacient
simptomatic; doza este de: 1 g/kg corp (aproximativ 50 – 75 g);
eventual, repetare cu 0,5 g/kg corp.
 diurezã osmoticã alcalină (6-8 l): Manitol 10%, bicarbonat de sodiu 14
0/00 şi glucoză 10% în părţi egale (+ Furosemid 1 – 2 fiole, în caz de
oligurie şi 1,5 g KCl – clorură de potasiu la fiecare 500 ml flacon de
perfuzie). Se va administra zilnic un volum egal cu diureza + 800 ml.
Atenţie la pH-ul seric – risc de alcaloză!
 hemodializă sau hemoperfuzie; indicaţii ale hemodializei: rezistenţă la
tratamentul suportiv, comă profundă, şoc, hipotermie severă,
insuficienţă renală, edem pulmonar acut sau tendinţă la apnee,
concentraţia serică a Fenobarbitalului > 100 mg/l; hemoperfuzia este
mai eficace comparativ cu hemodializa, dar este asociată unui risc mai
mare de complicaţii.
f. Trofice cerebrale: vitamine B1, B6, 3 – 6 fiole / zi; Piracetam 3 – 4
fiole / zi, intravenos; doza maximă este de 12 fiole / zi.
II. Tratamentul complicațiilor – în secţia de ATI
 în caz de colaps cardiovascular: reumplere vascularã – soluţii
macromoleculare: Dextran 500 – 1000 ml, pânã la restabilirea valorilor
normale ale tensiunii arteriale.
 în caz de hipotensiune arterială persistentă: Dopaminã 10 μg / kg /
minut perfuzie intravenosă.
 în caz de semne de detresã vitalã (insuficienţã respiratorie acută, colaps
cardiovascular, şoc, comă – mai puțin de 7 pe scara Glasgow): intubaţie
oro-trahealã + ventilaţie mecanicã.
 tratamentul leziunilor asociate: venesecţii, fracturi, echimoze, plăgi
profunde, etc.
 consultul psihiatric este obligator în caz de tentativă de suicid.
De REȚINUT !!!

22
 ATENȚIE la coingestia de alcool etilic, datorită efectului sinergic al
acestuia cu barbituricele şi datorită posibilei confuzii de diagnostic în fazele
iniţiale ale intoxicaţiei.
Concentraţia plasmatică de barbiturice este utilă în stabilirea
diagnosticului pozitiv şi diferenţial, în urmărirea evoluţiei sub tratament, dar
nu reprezintă un element predictiv al duratei sau severităţii intoxicaţiei.
Tratamentul intoxicaţiei cu barbiturice este predominant suportiv,
neexistând un tratament specific (antidot).
Măsurile de decontaminare şi grăbirea eliminării toxicului se instituie
după stabilizare hemodinamică şi respiratorie.

2.4 Măsuri de urgență

Nu există antidot specific
La bolnavii cu cunoștința păstrată sau în stare de somnolența și cu
reflexe de vărsătură păstrate:
 provocare de vărsături (prin mijloacele amintite) ;
 spălătura gastrică cu suspensie de cărbune activat
cu puțină sare, permanganate de potasiu 1 : 5 000 ; sau numai apă
simplă ;
 administrare de purgative salin (sulfat de sodium 30 g în 200 ml apa)
peroral, sau în sonda gastrică ;
 spălătură gastrică cu suspensie de cărbune activat și puțină sare,
permanganat de potasiu 1:5000 sau numai apă simplă;
 administrare de purgativ salin (sulfat de sodiu 30 g în 200 ml apa)
peroral sau pe sonda gastrica;
 transportul de urgența la spital sub supravegherea medicala
Bolnav in coma: pregatirea transportului rapid spre spital, asigurând
eliberarea cailor respiratorii superioare (curațirea gurii, aspirația buco-
faringiana), eventual introducerea pipei orofaringiene. Pentru reducerea

23
bronhospasmului și hipersecreției medicul recomanda atropina în
injecțiii.v. 0,5-1 mg.
Important! Atunci când în ambulator exista posibilitați, la
recomandarea medicului, se poate institui:
 perfuzie cu dextran, marisang (pentru combaterea hipotesiunii)
 diureza forțata prin perfuzii cu glucoza 20% sau manitol 10% insa
atenție! nu se forțeaza, diureza daca in primele 20 -30 de minute
rinichiul nu raspunde pozitiv.
 perfuzie alcalina cu bicarbonat de sodiu 8,4% T.H. A.M.
administrata lent și fracționat.
 hidratare cu glucoza și ser Ringer.
Sondajul vezical este esențial pentru urmarirea diurezei;
În spital:
Bolnavilor in coma profunda li se face: intubație traheala,
spalatura gastrica cu seringa ți, concomintent, un purgativ salin sau manitol
pentru diaree osmotica;
La nevoie:
- traheostomie si respirație artificiala daca survine stopul respirator sau
insuficiența respiratorie acuta;
- oxigenoterapie (6-8 l/minut)
- se continua tratamentul specific, iar in cazurile foarte grave se recurge
la hemodializa.
De reținut! Nu se face spalatura gastrica la comatoși fara o intubație
traheală.

24
 CAPITOLUL III
PSIHOTERAPIA

3.1 Psihoterapia individuala si psihoterapia de grup

O psihoterapie oferă un spaţiu de întâlnire şi regăsire interioară şi
totodată un spaţiu de dialog verbal şi nonverbal. Un spaţiu liber, lipsit de
prejudecăţi, în care toate problemele, ideile, emoţiile clientului îşi găsesc
dreptul la exprimare, analiză şi înţelegere. În relaţie cu terapeutul sau cu
ceilalţi participanţi la terapie, clientul îşi poate pune întrebările potrivite, iar
răspunsurile se pot transforma în soluţii de viaţă eficiente. Abordarea terapiei
individual sau în grup ţine de obiectiv şi de pacient şi poate mai eficientă este
combinarea acestor metode în sensul de a explora mai întâi şi apoi a analiza şi
a învăţa.
Psihoterapia oferă o cale spre cunoaştere şi redescoperire interioară
pentru persoanele aflate într-un impas existenţial. Astfel, cei care apelează la
acest mod de terapie, au ocazia de a schimba felul în care simt şi
interacţionează, de a recadra şi a gestiona stări conflictuale, blocaje, frustrări
si de a aborda strategii noi şi creative de dezvoltare personală.
Cabinetul este un cadru optim, care oferă confort şi siguranţă, facilitând
deschidere către un dialog verbal şi nonverbal în limite strict confidenţiale, în
care psihoterapeutul şi clientul co-creează relaţia terapeutică.

3.2 Tipuri de psihoterapie

Psihoterapia individuală presupune interacţiunea între client şi terapeut
în spaţiul securizant al cabinetului de lucru, unde emoţiile şi gândurile sunt
exprimate fără teamă, prejudecăţi, inhibiţii, ţinându-se cont de ritmul de
conştientizare şi introspecţie al persoanei.
Psihoterapia de familie, însă, este psihoterapia care include şi cuplul şi
copiii, dar care se focusează pe relaţia de familie şi priveşte adulţii din poziţia
de părinţi.

25
 În ceea ce priveşte, psihoterapia de cuplu, ea are ca obiectiv o mai bună
înţelegere de sine, a partenerului şi a relaţiei în care sunt implicaţi cei doi.
Atunci când se vorbeşte despre psihoterapia de grup, se referă la întâlnirea,
sub îndrumarea psihoterapeutului, a mai multor persoane ce împărtăşesc
experienţe, preocupări sau obiective comune; aceştia aduc o mare varietate de
experienţe, de reacţii, pot fi suportivi sau critici, caută împreună soluţii,
constituind unii pentru alţii un cadru de observaţie şi feedback. Grupurile pot
fi deschise sau închise ca fluctuaţie de participanţi şi omogene sau
neomogene, din punctul de vedere al diagnosticului.
Între terapia individuală şi terapia de grup, există diferenţe atât în ceea
ce priveşte procesul terapeutic dezvoltat, cât şi obiectivele stabilite. Acestea
apar ca urmare a selecţiei care se face natural în momentul în care clientul
vine la terapie, pentru a fi vindecat de o boală sau pentru a rezolva o
problemă.
Abordarea individuală sau de grup ţine de individ, de modul său de
manifestare, de obiectivele pe care le aduce în terapie (dezvoltare personală,
probleme psiho- emoţionale şi de comportament, traume, dependenţe,
depresie, etc.). Mai eficientă este combinarea acestor metode, în sensul de a
explora mai întâi, apoi a analiza şi a învăţa ulterior.

3.3. Psihoterapia individuală

În terapia individuală, terapeutul lucrează împreună cu clientul pentru a
înţelege „care e problema” (în termeni de: factori predispozanţi, factori
declanşatori, factori de menţinere, factori de ameliorare ). Persoana îşi
formează abilitatea de a lucra individual, urmează un plan de tratament sau de
intervenţie, continuă dezvoltarea personală prin temele de acasă între sesiunile
de terapie şi urmează un plan de menţinere a rezultatelor obţinute.
Din perspectiva lui André Moreau, terapia individuală se centrează pe
boală şi este astfel structurată pentru a înţelege, faţă de lucrul în grup care,

26
datorită modului de abordare diferit, duce la interacţiune şi la a trăi
experienţe, deci se centrează pe viaţă.
În psihoterapia individuală se folosesc forme de comunicare specifice –
conversaţia terapeutică, sugestia, persuasiunea, hipnoza sau exprimarea
artistică. Alături de terapeut, clientul învaţă să abordeze situaţiile dificile,
examinându-le din altă perspectivă, să înţeleagă cauzele problemei, să facă
faţă emoţiilor dureroase. Specialistul este acolo pentru a-l asculta, pentru a-i
oferi puncte de vedere pe care clientul nu le-a găsit ori nu le-a abordat, pentru
a-l încuraja când le-a evitat, conştient sau nu.
Freud spunea: „Nevroza este bazată pe menţinerea secretului „.
Interdicţia de a vorbi despre conflictele lor, duce la izolare. Persoana
devine tensionată, îşi creează mecanismele de apărare, îşi schimbă fizionomia,
se crispează, i se strânge stomacul, se îmbolnăveşte pentru că-şi reprimă
sentimentele în loc de a le exprima.
În lucrul individual, terapeutul analizează ce se întâmplă cu clientul,
centrat pe povestea acestuia, ce face acesta şi cauza comportamentelor sale.
Aici este vorba mai mult de procese specifice psihanalizei. Terapeutul
încurajează clientul să povestească despre evenimente şi trăiri din trecut şi
doar prin intervenţii limitate se vorbeşte despre ce se petrece aici şi acum,
referitor la sentimentele pe care le are persoana faţă de specialist sau cele pe
care i le atribuie acestuia. În terapia individuală, există tendinţa de a merge la
cauza lucrurilor (care ţine tot de orientarea psihanalizei ), ceea ce nu aduce un
plus pentru a trăi mai bine, pe când lucrul în grup dă răspunsuri la ‘cum’ sau
‘cum să faci’ ca să-ţi rezolvi problema, să-ţi atingi obiectivul.

3.4 Psihoterapia de grup

André Moreau apreciază că oamenii participă la terapia de grup având
ca obiectiv principal dezvoltarea personală, pentru a găsi soluţii sau rezolva

27
conflicte. Dacă boala există, reducerea ei este un obiectiv secundar. El face un
joc de cuvinte, ilustrând acest lucru: „În engleză se spune ‘disease’ pentru
boală; dis-ease se poate traduce prin indispoziţie„. Creşterea personală aduce
cu sine responsabilizare şi o mai mare autonomie, ceea ce determină
reducerea bolii. Experimentarea ajută clientul să observe cum aduce în
prezent conflictele din trecut şi cum poate să se adapteze mai uşor şi să aibă o
relaţie mai bună cu membrii grupului”. Vorbim de altfel mai puţin despre
nevroză şi despre diagnostic, dar vorbim mai mult în termeni de
comportamente, reacţii, sentimente, întâlnire, “ jocuri distructive”.
Într-un grup de zece – cincisprezece persoane, fiecare participant ia
contact aici şi acum cu o felie reprezentativă a societăţii, proiectează opinii
diferite, primeşte reacţii diverse, lucrează intens cu sentimente de simpatie
sau ostilitate.
Participantul nu mai păstrează secretul, se focalizează pe ceea ce
gândeşte şi ce simte. Împărtăşind celorlalţi, devine conştient de ceea ce simte
şi se întâmplă în interiorul său atunci când se exprimă. Observă efectul pe
care-l are asupra celuilalt, verificându-şi supoziţiile, transferurile, proiecţiile.
Constată, uşurat, că lucrurile de care se temea nu i se întâmplă aici.
Anxietatea faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla se diminuează.
În cazul traumelor sau dependenţelor, unii pacienţi lucrează mai bine în
grup, unde găsesc alte persoane cu aceleaşi experienţe, se deschid mai uşor şi
sunt mai motivaţi de faptul că alţii au reuşit. Terapia de grup este
recomandată persoanelor cu dificultăţi de comunicare sau relaţionare, pentru
ei fiind o problemă să-şi facă prieteni sau să şi-i păstreze; aici au oportunitatea
să-şi dezvolte abilităţile interpersonale. Realitatea grupului este mai apropiată
de realitatea locului de muncă, a familiei, a şcolii. Aici se pot dezvolta mai
multe relaţii în acelaşi timp.
Terapia de grup porneşte de la premiza că grupul este mai mult decât
suma părţilor. Orice membru al grupului dăruieşte şi primeşte în acelaşi timp,

28
fiind co-creator şi beneficiar al unui mediu sigur, confidenţial, unde
experimentează să aparţină, să se identifice cu alţii, să înveţe de la ei şi
totodată, să afle cum e perceput de ceilalţi. Participanţii îşi dezvoltă
înţelegerea şi insight-ul, descoperă cauzele şi efectele comportamentelor
negative şi neadaptive, testează realitatea, învaţă noi comportamente şi
abilităţi de comunicare.

CAPITOLUL IV

ÎNGRIJIRI ACORDATE PACIENȚILOR CU INTOXICAȚII

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

Procesul de îngrijire este un proces continuu, dinamic, organizat și

orientat pe cerințele individuale ale pacientului care ține cont de modificările
reale și potențiale ale stării sale de sănătate.
Evaluarea pacientului
Reprezintă un proces sistematic, dinamic și continuu de colectare,
organizare, documentare, verificare și comunicare a informațiilor cu privire
starea de sănătate a pacientului în vederea identificării nevoilor de îngrijire
actuale sau potențiale și luarea deciziilor pentru a răspunde eficient la situații
neașteptate sau în schimbare rapidă. Evaluarea pacientului este o activitate
bine gândită (deliberată) și independentă a asistentului medical/moașei și va fi
efectuată la internare (evaluare inițială), ori de câte ori intervine o modificare
în starea pacientului (evaluarea continuă/evaluarea modificărilor) și la
externarea pacientului (evaluare finală).

29
 Evaluarea inițială include: date socio-demografice, persoane de
contact, antecedente heredo-colaterale, convingeri culturale și spirituale, scurt
istoric al stării de sănătate a pacientului, rezultatul examinării fizice, rezultatul
observării pacientului, valori ale funcțiilor vitale, scoruri rezultate din
aplicarea instrumentelor de evaluare, sisteme funcționale afectate sau nevoi
afectate identificate. Din evaluarea pacientului rezultă o bază de date
obiective și subiective care vor sta la baza deciziilor asistenților
medicali/moașelor în ceea ce privește Planul de îngrijire individual al
pacientului și adaptat continuu la schimbările din starea de sănătate a acestuia.
Evaluarea finală a pacientului include: observarea și înregistrarea
informațiilor subiective și obiective, valoarea funcțiilor vitale, scoruri
rezultate din aplicarea instrumentelor de evaluare, sisteme funcționale afectate
sau nevoi afectate identificate.
Culegerea datelor: asistenta medicala poate sa obtina informatii de la
pacient, functie de starea acestuia, de la apartinatori, de la membrii echipei de
ingrijire sau din documente medicale ( foaie de observatie, foaie de
temperatura, alte documente medicale). Se vor cere informatii despre
persoane de contact, antecedente heredo-colaterale, convingeri culturale și
spirituale, scurt istoric al stării de sănătate a pacientului. Se vor obține
informații legate de antecedentele pacientului ( personale fiziologice și
patologice, heredocolaterale), informații despre condițiile de viață și de
muncă, tratamente medicamentoase administrate.
Metode folosite:
 interviul- este indicat sa fie scurt, cu intrebari deschise astfel ca
pacientul sa poata sa raspunda corect, indiferent de starea acestuia sau
de gradul de pregatire
 observatia- asistenta medicala va observa faciesul pacientului, pozitia
acestuia, eventual diferitele infirmitati ( proteze, membre amputate,

30
etc). Se vor masura functiile vitale si se vor nota in foaia de
temperatura.

Informații generale  nume, prenume: M.P.

 sex:M
 stare civilă: necăsătorit
 ocupație: funcționar
 religie: ortodoxă
 surse de susținere: bune
Antecedente personale  bolile copilăriei, vaccinări
fiziologice și patologice  spitalizări anterioare; -
 intervenții chirurgical:-
 alergii medicamentoase: nu
 tratamente administrate: nu
Antecedente heredo-  boli cronice, afecțiuni mentale ale
colaterale membrilor familiei : nu
Mod de viață,  utilizarea de alcool, tutun, droguri
obișnuințe  obiceiuri de muncă, somn,
aliemntație : nu
Probleme de sănătate  apariția simptomelor
actuală  natura lor
 caracteristici ( localizare, durată,
intensitate)
 factori declanșatori ( frig,
umezeală, efort)
 cunoștințe despre sănătate
Mediul ambinetal  factori de risc ( poluanți, zgomote,
trepidații)
Profilul psiho- social și  limba vorbită, etnie

31
 cultural  capacități cognitive
 emoții, sentimente care pot influiența
satisfacerea nevoilor
 probleme generate în raport cu familia,
anturajul

EVALUARE INIŢIALĂ

Nevoia fundamentală Manifestarea de Sursa de dificultate

dependenţă
Nevoi fiziologice
1. A respira Nevoie afectată parțial, Anxietate
98/min, tahicardic
R 27/min ușor dispneic
2. A se alimenta Nevoie afectată Dureri
abdominale,posibil
ă afectare a
mucoasei
3. A elimina Nevoie afectată Intoxicație
medicamentoasă
4. A se mişca, a avea o Convulsii tonico-
durere
bună postură clonice
Hipotonie musculară
5. De a dormi şi a se Somn agitat, Anxietate
odihni neliniștit
Stare de agitație
6. A se îmbrăca, dezbrăca Incoordonare motorie Durere, slăbire
7. A menţine temperatura Nevoia nu este Slăbiciune, durere
în limite fiziologice afectata
8. A fi curat Nu îşi poate efectua
singur îngrijirile
32
 igienice articulare
9. A evita pericolele Risc de suicid, - pierderea stimei de
Adinamic,confuz sine;
Risc de loviri, căderi
- incapacitatea de a
face față realității
10. A comunica cu Comunicare Intoxicație
semenii ineficientă la nivel medicamentoasă      
afectiv
11. A învăţa să-şi păstreze Necesită educație în Anxietate
sănătatea vederea aderării la un Durere
stil de viață sănătos
Nevoi spirituale
12.De a păstra religia şi Poate practica religia    - perturbarea
valori personale stimei de sine;
- anxietate; 
Nevoi sociale
13.De a fi util Starea generală alterată Stare depresivă

Nevoi psihologice

14.De a se recreea Nu poate avea activități -

DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE

1. Intoxicaţie acută medicamentoasă (tentativă suicid).

2. Sistem osteo-articular:integru,articulații mobile nedureroase.
3. Aparat respirator: torace normal , mișcări respiratorii ritmice simetrice.
4. Aparat cardiovascular: nu sunt modificări TA 130/80 mmHg , AV =98.

5. Cunoștințe insuficiente legate de afecțiune, de alimentație sănătoasă.

33
 OBIECTIVELE ÎNGRIJIRILOR

Obiective de îngrijire.
 Obiective globale: acordarea de îngrijiri calificate care să asigure o
stare de bine fizică şi psihică pacientului.
 Obiective pe termen scurt:educarea pacientului de a renunţa la excese
medicamentoase.
− Efectuarea unor mişcări de natură să se poată mobiliza cu
ușurință
− Să recoltez sange, urina pentru ex. de laborator si sa particip la
examenele paraclinice
− Să administrez medicaţia corespunzătoare prescrisă de medic;
− Să monitorizez eliminările în raport cu hidratarea şi T.A.
 Obiective pe termen lung:-pacientul să adere la principii de viaţă
sănătoase, schimbându-şi modul de a se alimenta , atât cantitativ cât şi
calitativ

34
 PLAN DE ÎNGRIJIRE
PROBLEMA OBIECTIVE DE INTERVENȚII
PACIENTULUI ÎNGRIJIRE AUTONOME DELEGATE

1. Deficienţă Pacientul să - asigur poziția - recoltez sânge

ventilatorie aibă 16-18 șezând sau semi și urină pentru
determinată r/min și șezând a examene de
de excesul puls 60-80 pacientului laborator
medicamentos min - măsor R .P - administrez
T.A. tratamentul
- așez bolnavul medicamentos
în decubit conform foii de
dorsal observație,
respectând
doza, orarul,
calea de
administrare
- Efectuare lavaj
gastric
-administrare
glucoză5%
Stare de Pacientul să se Asigur Hidratez
deshidratare alimenteze condițiile de
corespunzător mediu necesare
servirii mesei
- să se
Alimentez
hidrateze
pacientul
corespunzător

Urinări mai Pacientul să Asistenta face Hidratez

35
 mici de 500 aibă zilnic bilanțul pacientul
ml eliminări hidric
normale hidrateaza
cantitativ pacientul
Pacientul să Supraveghează - recomand Supraveghează
nu aibă pacientul, ajută pacientului să pacientul, ajută
dificultăți de pacientul în efectueze pacientul în
mișcare efectuarea mișcări de efectuarea
mișcărilor, îl mobilizare mișcărilor, îl
sprijină în timpul articulară, în sprijină în
deplasărilor limita permisă timpul
deplasărilor

EXAMENE DE LABORATOR

PROBA DE LABORATOR VALORI NORMALE

Hemoleucograma Hemoglobina- > 12 mg/dL
Leucocite- 4000-9000/mm3
Trombocite- 150.000-400.000/mm3
Colesterol seric total < 200 mg/dL
HDL Colecterol > 40 mg/dL
LDL Colesterol < 100 mg/dL
Trigliceride <150 mg/dL
TGP < 40 U/L
TGO < 50 U/L
Glicemie 60- 100 mg/dL

Pentru ingerarea excesivă a medicamentelor pot să apară modificari

alte transaminazelor ( TGP, TGO), modificări ale glicemiei ( hiperglicemie),

36
modificări ale filmului lipidic ( colesterol total, LDL Colesterol, HDL
Colesterol, Trigliceride).

ALIMENTAŢIA

Regimul alimentar în intoxicația cumedicamente trebuie să fie,

hipoglucidic, hipolipidic, hiposodat, hipocaloric.

MEDICAȚIE
În cazul pacienților cu intoxicație medicamentoasă, tratamentul indicat
se adresează comorbidităților ( boli cardiovasculare- HTA-, boli metabolice-
DZ tip II-, tulburări gastro- intestinale ( boala de reflux gastr- esofagian),
afecțiuni osteoarticulare ( artroze), depresii, infertilitate.

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

- Reduceți zahărul și dulciurile. Atenție la cafea, băuturile răcoritoare,

la zahărul ascuns din alimente rafinate cum ar fi: pâinea, ketchup, dressinguri,
fructe confiate sau compoturi, supe, conserve și la așa-zisele produse
“degresate”: deseori, pentru a compensa gustul pierdut prin  eliminarea
grăsimilor, se pune zahăr din abundență în aceste produse fără grăsime. Fără
grăsime nu înseamnă fără calorii sau hipocaloric.
- Atenție la metodele de preparare : evitați adăugarea de grăsimi,
uleiuri și zahăr (ingrediente bogate în calorii) în timpul preparării
- Evitați consumul exagerat de alimente bogate în calorii : alimente
grase (chipsuri, carne grasă, lactate grase) și alimente dulci (prăjituri, dulciuri,
etc)
- Nu stigmatizați grăsimile- Să nu eliminăm toate grăsimile deoarece
ele sunt necesare pentru menținerea sănătății corpului. Grăsimile omega 6

37
(acidul linoleic) și grăsimile omega 6 (acidul linolenic) sunt esențiale pentru
sănătate și nu pot fi produse în organism. Ideal ar fi ca raportul dintre cele
două să fie aproape de 1:1.
- Consumați un mic dejun bogat ca de exemplu: fructe proaspete,
cereale integrale, fructe uscate, nuci, lapte degresat, pateuri de leguminoase,
soia.
- La masa de prânz să nu vă lipsească : salate din abundenţă şi un
amestecuri de legume și leguminoase (exemplu: tocăniţă de legume cu
chiftele sau drob vegetarian).
- La masa de seară consumați fructe proaspete și treptat renunţați
la ea. De la o anumită vârstă când procesele metabolice se încetinesc este
greu să pierzi în greutate mâncând seara.

38
 CAPITOLUL VI – TEHNICI
TEHNICA NR.1
SPĂLĂTURA GASTRICĂ
Spălătura gastrică sau lavajul gastric presupune evacuarea continutului
stomacului si curatarea acestuia de substante straine. Aceasta tehnica trebuie
sa fie facuta in primele 4 ore de la ingerarea produsului.

Scop
 Terapeutic
 Evacuator

Spălătura gastrică – Contraindicatii

 In ulcer gastric in perioada dureroasa

 Cancer gastric

 In intoxicatii cu substante caustice

 In hepatite cronice

Materiale necesare pentru spălătura gastrică

 Sorturi de protecție
 Sonda gastrica Faucher

 O cana de capacitate 5 L cu apa la 25-26 grade C

 Recipient pentru lichidul evacuat

39
 Palnie
 Prosop

 Tavita renala

 Seringa Guyon

PregĂtirea pacientului pentru spălătura gastrică

 Se explică tehnica si necesitatea acesteia
 Se obtine consimtamantul si colaboarea pacientului
 Se asaza pacientul pe un scaun, cu spatele drept
 Se protejeaza pacientul cu sort
 I se da tavita renala si i se spune sa o mentina sub barbie pentru
captarea salivei


Tehnica spălăturii gastrice

 Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
 Imbraca manusile de unica folosinta si sortul de protectie
 Umezeste sonda pentru alunecarea usoara in faringe si esofag
 Se aseaza de-a dreapta pacientului si ii fixeaza capul cu mana stanga
 Apuca extremitatea rotunjita a sondei
 Cere pacientului sa deschida gura si introduce sonda la radacina limbii
 Invita bolnavul sa inghita, introducand in acelasi timp sonda
  Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee),
introducem capătul liber al acesteia într-un pahar cu apă: apariţia bulelor
de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii şi se îndepărtează sonda.

40
 Cand gradatia de 40-50 cm a ajuns la nivelul arcadei dentare e semn ca
sonda a ajuns in stomac
 Verificam cu ajutorul seringii daca sonda se afla in stomac, aspirand
 Dupa ce a ajuns in stomac, la capatul sondei se fixeaza o seringa
Guyon umpluta cu apa potabila
 Se introduce apa in stomac si apoi se aspira continutul gastric pentru
analize
 Se scoate seringa si se pune o palnie prin care se toarna 300-500 ml
apa calduta (se poate adauga o lingura de sare)
 Se ridica palnia deasupra capului bolnavului, iar inainte sa se goleasca
lichidul din palnie, se coboara sonda la nivelul toracelui bolnavului si se
rastoarna continutul in lighean.
 Se repetă administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de
extragerea acestuia, până se ajunge la o cantitate de 3-5 litri.
 Se indeparteaza palnia de la capatul distal al sondei si se penseaza cu o
pensa hemostatica
 Extrage cu atentie folosind aceleasi metode  ca la introducerea acesteia
numai ca in sens invers (comprimam capatul distal pentru a impiedica
scurgerea continutului stomacal in faringe de unde ar putea fi aspirat de
bolnav si ar provoca bronhopneumonie de aspiratie),  cand a ajuns in gura
bolnavului, cu miscari blande si rapide se va indeparta.
 I se ofera bolnavului un pahar cu apa pentru a-si clati gura.

41
Accidente / Incidente
 Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând
respiraţie profundă.
 Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se
cianozează – se îndepărtează imediat sonda.
 Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin
insuflare de aer.
 Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii daca sonda nu se
penseaza la extragere.

42
 TEHNICA NR 2.
PUNCȚIA VENOASĂ

Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin

intermediul unui ac de puncție.

Puncția venoasă – Scop

 Explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator
 Terapeutic: administrarea medicamentelor sub formă de injecție sau
perfuzie intravenoasă, transfuzii, sângerare în hipertensiune sau edem
pulmonar acut.

Locuri de elecție pentru puncția venoasă

 Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).
 Venele antebraţului.
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
 Venele subclaviculare.
 Venele femurale.
 Venele maleolare interne.
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.

Materiale necesare
 Perna pentru sprijinirea brațului pacientului
 Tampoane sterile
 Alcool sanitar
43
 Garou
 Manuși sterile
 Seringi în funcție de scop
 Medicamente (dacă se administrează)
 Tavița renală
 Bandaj pentru locul puncției

Pregatirea pacientului
 Se cere consimțământul pacientului
 I se explica tehnica și necesitatea acesteia
 Se asigură confort fizic și psihic
 Se așază pacientul într-o poziție comodă, luând în calcul și
posibilitatea lipotimiei.

Tehnica puncției venoase

 Se așaza brațul pe pernă, în extensie
 Se examinează calitatea și starea venelor
 Se evită locurile cu răni, cicatrici, hematoame sau edeme.
 Se palpează vena și se alege locul puncției
 Asistenta își pune manuși sterile
 Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului de puncție
 Se dezinfectează locul ales cu mișcări circulare de la locul puncției, în
afară
 Se recomanda ca pacientul sa strângă pumnul pentru ca venele să
devina turgescente
 Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției,
exercitând o ușoară compresiune în jos asupra țesuturilor vecine
44
 Se ia seringa cu mâna dreaptă între police și restul degetelor
 Se patrunde în vena cu acul menținând un unghi de aproximativ 30 de
grade , învingandu-se o rezistență elastică a pielii, până când acul
înaintează în gol cca 1-2 cm, cu bizoul in sus și gradațiile seringii în sus
 Se verifică pozitia acului în venă prin aspirare în seringa
 Se continua tehnica în funcție de scopul urmărit
 Se cere bolnavului să deschidă pumnul și se îndepartează garoul
 Se retrage acul brusc și se aplică un tampon steril la locul puncției
 Se menține tamponul cca 1-3 minute, fără a se îndoi brațul.

Accidente/ incidente
 hematom, prin inflitrarea cu sânge în țesutul perivenos. Se retrage acul
și se comprimă locul 1-3 minute
 perforarea venei. Se retrage acul.

 amețeală, paloare, lipotimie – se întrerupe tehnica și se acordă ajutor

sau se cheama medicul.

De evitat !
 Puncționarea venei din lateral
 Puncționarea venei cu bizoul în jos
 Atingerea produsului recoltat
 Flectarea antebrațului pe brat

45
 BIBLIOGRAFIE

“Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali”

Lucreția Titirca, Editura Viata medicala româneasca, Bucureçti, 2005

“Îngrijirea speciala a bolnavilor” Florica Udma și Rodica Penciu,

Editura Didactica si pedagogica, Bucureçti, 2004

“Medicina interna” Anton Dan Niculescu șiTraian Cârciumarescu,

Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 2007

“Urgențe medico-chirurgicale. Sinteze” Lucreția Titirca, Editura

Medicala, Bucureçti, 2004

“Medicina interna” Mioara Mincu, Editura Carol Davila, Bucureçti,

2004

“Tehnica țngrijirii bolnavului. Vol. II” C. Mozes, Editura Medicala,

Bucureçti, 2001

46
Evans, Kenneth R şi Gilbert, Maria C – ″Introducere în psihoterapia
integrativă″, Ed. Liber Mundi, Bucureşti, 2010

Holtevici, Irina – ″Psihoterapia cognitiv comportamentală″, Ed.

Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005

Moreau, André – ″Viaţa mea aici şi acum ″

4Van Genep, Arnold – ″Ritualuri de trecere″, Ed Polirom Iaşi, 1996

47