Revista Teologică, Serie Nouă, Anul IV, Nr.

4, Octombrie-Decembrie, 1994
PASTORALE ARHIEREȘTI 15

t IOAN
DIN MILA LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL DE DUMNEZEU PAZITEI
EPISCOPII OR1ODOXE ROMANE A ORADIEI
Iubitului cler, cinului monahal și credincioșilor creștini, har, milă
și pace de Ia Iisus Hristos, Domnul nostru, iar de la smerenia noastră
arhierești binecuvântări.
„In dureri vei naște fii" ...
(Fac. 3, 16)
„înainte de a avea dureri ea a
născut un iiu“. (Is. 66, 7)
lubiții noștri credincioși,
Din nou, din darul lui Dumnezeu, am ajuns la sărbătoarea Naș­
terii Domnului. Din nou încercăm, împreună cu același dar dumneze­
iesc, să retrăim frumusețile acestei sfinte sărbători, a frumoasei noas­
tre copilării. De data aceasta doar cu răscolitoare amintiri ale unor
realități spirituale, care la vremea aceea erau brăzdate adânc în cen­
trul curat al unei inimi de copil nevinovat.
Diferențierile dintre amintirile copilăriei și realitățile spirituale
de acum nu sunt chiar așa de neînsemnate. De atunci au trecut vremi
și peste inima de copil așa de curată s-au brăzdat și s-au adâncit alte
și alte realități spirituale, și de altă nuanță, cu oarecare umbre s-au
chiar întunecimi, cu oarecare îndoieli și cu mai puține bucurii. Deci
de Ia trăirile reale ale frumuseților sfinte am rămas doar cu aminti­
rile. O amintire nu e identică niciodată cu o reală trăire. „O, vremi, o
obiceiuri" sau „O, vremi, o evenimente".
Fiind vorba despre Nașterea Mântuitorului, să încercăm a medita
mai adânc asupra a două versete scrise altă dată, de mult, încă în Ve­
chiul Testament, dar care sunt actuale până în vremurile noastre. Este
vorba de un verset care spune: ,,în dureri vei naște fii" (Fac. 3, 16) și
altul care zice: ,,înainte de a avea dureri ea a născut un fiu" (Isaia
66, 7).
Iubiți credincioși,
De la bun început ne dăm seama că este vorba de două nașteri,
de două evenimente deosebite. O naștere cu urmări osânditoare, cu
suferințe, și una fără dureri și ducătoare de pliniri duhovnicești. E
vorba de Eva, strămoașa neamului omenesc, și de a doua Evă, Născă­
toare de Dumnezeu, începutul mântuirii acestui neam.
După prima naștere osândă, după a doua binecuvântare. După
prima naștere urmează câștigarea „pâinii de toate zilele cu sudoarea
frunții", iar după a doua naștere câștigarea „pâinii celei veșnice", tot
16 REVISTA TEOLOGICA

cu sudoarea frunții în luptele noastre duhovnicești. Diferențierile din­

tre aceste două evenimente se înscriu pe scara valorilor la trepte mult
distanțate. Unul pentru o pâine de scurtă durată, nu cu puține nemul­
țumiri, iar celălalt pentru o pâine veșnică cu deosebite bucurii.
Născuți din prima Evă am dobândit părinți care să ne îngrijească
într-un timp al unei vieți mai mult orizontale, iar născuți din Cel ce
S-a născut din a doua Evă, Născătoarea de Dumnezeu, ne-am făcut
părtași firii dumnezeiești, „mai presus de minte și de cuvânt" într-o
viață de continuu urcuș în veșnicie, „din slavă în slavă".
Ca urmași ai primilor noștri părinți dobândim mai mult cele vre­
melnice, împreunate cu multe valuri și „ce e val, ca valul trece" și de
multe ori „te lasă la toate rece", pe când ca urmași ai Părintelui Ce­
resc, prin Născătoarea de Dumnezeu, dobândim cele veșnice, devenim
„dintr-un neam cu Dumnezeu" și ca urmare nu mai suntem doar un
simplu „val care trece", nici „nu mai rămânem la toate rece" pentru
că am devenit fiii Celui Prea înalt la care strigăm plini de căldura nă­
dejdii „Ava", adică Părinte.
Nu S-a mulțumit ca Părinte să ne lase într-un orizont îngust, ci
a trimis la noi pe Domnul nostru Iisus Hristos pentru ca să ne ridice
la El și ca să putem cânta mereu „cu noi este Dumnezeu". S-a cobo­
rât la noi Mântuitorul ca să ne ridice, s-a coborât ca să ne înfieze, s-a
coborât ca să ne ajute, s-a coborât ca să rămână cu noi până la sfâr­
șitul veacurilor, s-a coborât ca să lucreze cu noi mântuirea noastră,
adică salvarea noastră, ușurarea noastră din „sudoarea frunții".
Ca Părinte I-a fost milă de noi, copiii Săi, și când ești cuprins de
milă cobori la cel de care ți-e milă, nu treci pe lângă el nepăsător,
nici pe „alături de el“, că nu te lasă inima. Nu ai pretenția ca să vină
el la tine, nu stai fără grijă când știi că este în primejdii, pentru că
ai inimă de părinte față de copiii tăi și oricum ar fi ei, sunt ai tăi.
Inima de părinte nu osândește pe cel ce greșește. Știe că a greșit, dar
îi este milă de el, de suferințele ce urmează greșelii lui și vrea în
orice chip să ușureze ceva din suferințele acestor greșeli. Așa am
fost și suntem noi oamenii născuți din prima Evă, dar Mântuitorul nos­
tru, născut din a doua Evă, Născătoarea de Dumnezeu și pururea
Fecioară Maria, S-a străduit și Se străduiește să devenim alții și altfel
din toate punctele de vedere.
lubiții noștri credincioși,
Dacă nașterea Celui de al doilea Adam n-a fost cu durere, ase­
menea întru câtva cu creerea primului Adam, pentru creșterea duhov­
nicească a fiilor Săi nu a lipsit nici durerea, nici suferința, din prima
zi a Nașterii Sale și până la ultima zi când S-a înălțat la cer. Asemă­
nările dintre cel ce ne poartă grijă pentru pâinea cea de toate zilele,
tatăl nostru cel după trup, și Cel ce ne poartă grijă de pâinea cea veș­
nică rămân, dar se și diferențiază. Și tatăl nostru cel după trup trans­
piră mult cu palmele, cu alergările și mai ales cu frământările, ca să
ne asigure „o pâine câștigată cu amar", vorba românului, „ce nu face
PASTORALE ARHIEREȘTI 17
un tată pentru copiii săi!1'. Diferențierile sunt însă incomparabile. Da­
că pe tatăl nostru după trup, întru câtva, îl înțelegem, tainele legate
de Mântuitorul rămân în mare parte nedeslegate. Pe drept cuvânt Ir­
mosul Nașterii ne spune că „taină străină văd“. Care taină? Ne între­
băm, cum Cel ce a făcut cerul și pământul nu a avut loc să se nască
decât într-un grajd? Fiul Celui ce ne ocrotește pe toți a trebuit să
fugă de cei pe care-I ocrotește, într-o țară străină, cu Maica Sa, ce
abia născuse, călare pe un asin.
Cât de nepătrunse sunt tainele acestea pentru noi oamenii de pe
pământ? Dar dincolo de Taina Nașterii, rămân un șir întreg de taine
nepătrunse până azi. Să suferi pentru niște păcătoși! Să rabzi înjosiri
de la cei pe care I-ai vindecat și învățat, și mai ales să nu te oprești,
după toate acestea, din darul de a-i mântui! Mari taine, mari minuni!
Dar pe lângă acestea iată-ne în fața unei taine și mai neînțelese,
taina iubirii, nepătrunsa taină a iubirii. Câte obstacole nu trece ea?
Ce frumoasă și folositoare energie! Ea răspunde celor ce-I vreau răul
cu bine. Binecuvântează pe cei ce 11 blestemă și se roagă pentru cei
ce-L răstignesc.
Noi cei de rând, care suntem mai străini de această energie sfân­
tă, rămânem doar la teorii fată de ea și rămânem doar la atitudinea
ucenicului din Filocalie, care dându-și seama de slaba sa iubire răs­
punde bătrânului filocalie: „pot să iert, pot să nu urăsc, dar să iubesc
mi se pare ceva greu de plinit, aproape imposibil, mai ales când este
vorba de a iubi pe vrășmașii mei“. Sunt departe de sfântul (Isac Și­
rul) care se ruga pentru oameni, flori, animale și chiar pentru demoni.
Vai mie! Mai degrab înțeleg răzbunarea. Și în sinceritatea inimii me­
le trebuie să mărturisesc că dacă aș fi fost în locul Mântuitorului nu
ar fi biruit în mine iubirea peste dreptate și nici iertarea peste răzbu­
nare, încât rămân doar un teoretician a celor sfinte și mari, s-au poa­
te într-un caz și mai grav, im ere să fac pe sfântul „având înfățișarea
evlaviei", dar „puterea ei tăgăduind-o“. Doamne miluiește-ne!
Uneori chiar și Sfinții Ucenici înțelegeau greu energia iubirii:
„zi să se coboare foc din cer și să-i nimicească" au zis cei doi frați
pentru cei care nu L-au primit pe El, la care Mântuitorul le răspunde:
„nu știți de ce duh sunteți însuflețiți". Poate și noi uneori, cuprinși de
un astfel de duh al răzbunării, nu știm de ce duh suntem însuflețiți, că
un astfel de duh ne întunecă ființa. Alteori poate ne dăm seama de ce
duh suntem însuflețiți și că el nu e bun, nici binefăcător nouă, dar ră­
mânem doar la faptul că știm, dar nu-1 alungăm de la noi, ne alăturăm
zicerii Sf. Ap. Pavel și convingerii lui, cum că „văd binele și îl aprob,
dar nu fac binele pe care-1 vreau ci răul pe care nu-1 vreau pe acela
îl fac" și continuă Sf. Apostol: „ticălos om sunt eu". Ar fi folositor și
nouă să recunoaștem în sinceritatea inimii ca și Sf. Pavel păcătoșenia
noastră, pentru că mare e înaintea lui Dumnezeu și dătătoare de ier­
tare recunoașterea păcătoșeniei noastre.
Dar culmea tainei iubirii dumnezeiești celei mai presus de minte
a fost și rămâne răstignirea, jertfa cea pentru noi. Nu a murit scrâș­
nind din dinți, ca alti așa-ziși eroi, cu dor de răzbunare. I-a fost greu,2

2 — Revista Teologică
18 REVISTA TEOLOGICA

a strigat către Dumnezeu, pentru ce l-a lăsat, dar a iertat iubind și iu­
bind s-a rugat: „Doamne iartă-i pe ei", pe aceștia care nu ne înțeleg
pe Noi, Treimea cea de o ființă și nedespărțită și nici comuniunea
noastră cea dumnezeiască, dar iartă-i că sunt ai Noștri, din neamul
Nostru, după chipul Nostru, chiar dacă mai puțini au reușit să se ase­
mene Nouă, „lartă-i că nu știu ce fac", pentrucă ori de câte ori nu iu­
besc, nu știu ce fac pentru că în întunericul urii nu văd ce fac, spre
a lor nefericire și nenorocire. Deși fac ce fac, Noi tot să nu-i lăsăm
Părinte Sfinte în patimile lor întunecate, contra firii, sunt neputin­
cioși dar sunt ai Noștri. îi așteptăm să se întoarcă acasă că pentru
aceea M-ai trimis și pentru aceea am rămas într-o continuă stare de
jertfă în ceruri, ca să aibă parte de această sfântă Jertfă cea pentru
ei, nu numai cei de acum 2000 de ani, ci toți până la sfârșitul veacu­
rilor, prin Biserica ce am întemeiat-o, „pe care porțile iadului nu o
vor birui“ și prin al cărei har din Sfintele Taine să-i ridicăm la ase­
mănarea Noastră.
Avem bucuria Părinte Sfinte că unii dintre ei urcând prin luptele
duhovnicești s-au ridicat cu harul dat lor, prin Biserică asemenea
Nouă, devenind făcători de minuni, cu sfinte moaște neputrezite, în-
tr-un șir neîntrerupt de la primele zile ale întemeierii Bisericii și pâ­
nă azi. Ei ca Sfinți Părinți au înțeles care e rostul Nașterii celei de a
doua, au înțeles ce e chipul și ce e asemănarea. Ei au înțeles din în­
săși viața Mea că creșterea duhovnicească este grea, că se cer jertfiri
multe de lupte și har pentru plinirea ei, dar au biruit ca și Mine de
la Naștere și până la înălțare, de la nașterea lor și până la marea lor
trecere din lumea aceasta.
Unii însă înțeleg mai greu și îi deplâng Părinte Sfinte pentru că
faptele lor nu sunt ,,fapte vrednice de pocăință". Sunt creștini bote­
zați, dar se ucid între ei, se urăsc, nu se iubesc ca frații lor din veacu­
rile primare ale Bisericii, admirați și de păgâni, care ziceau: „Minu­
nat Dumnezeu au creștinii aceștia, priviți la ei cum se iubesc!" Au ui­
tat îndemnul crezului nostru bisericesc: „să ne iubim unul pe altul, ca
într-un gând să mărturisim". Ce, dureros că azi, privind evenimentele
războaielor ucigătoare ce împăienjenesc lumea, nu mai putem spune
despre noi creștinii „priviți la ei cum se iubesc!", ci „priviți la ei cum
se urăsc!"

Iubifi credincioși,

La acest praznic al Nașterii Domnului, cel al 1994-lea, rugăm pe

Bunul nostru Dumnezeu ca să stea aproape de noi, să nu ne lase să
adormim întru moarte cu păcate, ci să aprindă inimile noastre de do­
rul întrupării, cât e cu putință, a curatei noastre copilării, ca să nu
rămânem doar la amintirile frumoase, ci și la plinirile ei bucuroase,
să ne pară rău de înstrăinările noastre care ne duc departe de Bise­
rica moșilor și strămoșilor noștri și astfel, printr-o sinceră părere de
rău, să zicem: „Dumnezeule, milostiv fii nouă păcătoșilor!".
PASTORALE ARHIEREȘTI 19

Dacă prima noastră naștere a rămas încă tot în dureri, să ne stră­

duim ca prin neîntrerupte osteneli duhovnicești de trude și har, spre
nașterea noastră cea de a doua și spre creșterea noastră duhovni­
cească, asemănându-se Mântuitorului și sfinților Bisericii noastre stră­
bune, ca să ajungem la mai multă împăcare, noi românii, ca să nu slă­
bim unitatea neamului nostru românesc, precum o doresc unii, uneori
chiar sub forme religioase. Să ajungem la mai multă pace în familiile
noastre, în familiile copiilor noștri și în lumea întreagă.
Cu aceste gânduri și simțăminte Vă întâmpin pe Voi pe toți, iu-
biții noștri credincioși, de Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului,
Anului Nou și ale Bobotezii, rămânând al Vostru sincer rugător către
Bunul nostru Dumnezeu.
t IO AN
Episcopul Oradiei

P. S.
Nu putem să nu aducem mulțumiri preoțimii și credincioșilor noș­
tri pentru larga înțelegere acordată chemării pe care am făcut-o, de
a-1 ajuta pe preotul Teofil Chilba, care în urma unui accident are ne­
voie de o proteză, pentru a mai putea umbla. Spre bucuria noastră s-a
putut, din aceste donații ale dvs., să se acopere aceste cheltuieli.
Bunul Dumnezeu să vă răsplătească după a Sa iubire de oameni!