Glasul Bisericii - Anul XXXIX, Nr.

10-12, Octombrie-Decembrie, 1980

PASTORALE

fIUSTIN
DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL UNGROVLAHIEI ŞI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL

ŞI DREPTCREDINCIOŞILOR CREŞTINI, HAR ŞI PACE
DE LA DUMNEZEU ATOATEŢIITORUL, IAR DE LA NOI
PĂRINTEASCA BINECUVÎNTARE
«Hristos se naşte, mâriţi-L,
Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L,
Hristos pe pămint, inăiţaţi-vă»,

Iubiţi credincioşi,

An de an, in ziua preamăritului praznic de astăzi, împreună

cu întreaga făptură iubitoare de Dumnezeu, ne facem şi noi
părtaşi, într-un anumit fel, la toate cele ce s-au petrecut cu pri­
lejul naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Slujbele religioase
reîmprospătează în sufletele noastre amintirea naşterii Domnu­
lui, iar cu duhurile noastre noi trăim acum fapte care s-au petre­
cut atunci.
Astfel, «aşteptarea» de demult a venirii Mîntuitorului şi
«dorirea» fierbinte de a apuca veacul cel nou al omenirii prind
iarăşi chip în sufletele noastre pe măsură ce ne apropiem de
«plinirea vremii», Legăriîndu-ne cugetele cu aceste gînduri, o
linişte cerească se aşază treptat peste noi, nu numai pentru a ne
 pastorale 689

aduce aminte că Dumnezeul păcii a pogorît pe pămînt, dar şi ca

să ne facem părtaşi ai vieţii oamenilor din vremea naşterii Dom­
nului, cind, — moment rar în istoria omenirii —, pretutindeni
în lume se aşternuse pacea.
întorcîndu-ne cu gîndul la noaptea aceea binecuvîntată, cînd
plinirea vremii ajunsese la capătul ei, aflăm că Prea Curata
Fecioară Maria «a născut pe Fiul ei Cel Intîi-N ăscut şi L-a înfăşat
şi L-a culcat în iesle... şi I-a pus num ele Iisus» (Matei I, 25;
Luca II, 7). Atît spun Sfinţii Evanghelişti despre naşterea Mîn-
tuitorului în peştera din Betleem. Dar în urechile noastre stă­
ruie, îndeosebi, cuvintele îngerului Domnului, care zice: «în
cetatea lui David s-a născut astăzi M întuitorul care este
Hristos-Domnul» (Luca II, 11).
La auzul acestei veşti, cîntînd şi noi împreună cu îngerii
cîntarea cerească a naşteii Domnului, preamărim şi lăudăm cu
păstorii pe Dumnezeu şi cu magii de la răsărit ne închinăm lui
Iisus-prunc. Iar, în loc de daruri pămînteşti, în faţa lui punem
tot ce avem mai sfînt în n o i: credinţa noastră dreaptă, nădej­
dea noastră strălucitoare şi dragostea noastră fierbinte.
în acest fel, iubiţii mei, la naşterea Domnului nostru Iisus
Hristos, împlinind bucuria Prea Curatei Fecioare Maria şi a
Dreptului Iosif, bucuria îngerilor s-a îngemănat cu bucuria
oamenilor făcîndu-se o singură bucurie, o bucurie unică, în cer
şi pe pămînt.

Iu b iţi fii sufleteşti,

Era cunoscută de mult timp făgăduinţa lui Dumnezeu de a
trimite în lume pe M întuitorul; dar, proorocii vechi nu izbuti­
seră să-I făurească chipul în întregime şi să dea pe faţă rostul
deplin al venirii sau ară tării Lui pe pămînt. Abia în ziua bună-
vestirii îngerul Domnului a spus Prea Curatei Fecioare Maria
că fiul ei «va fi m are şi se va chem a Fiul Celui Preaînalt... Fiul
lui Dumnezeu» (Luca I, 32, 35). Maica Domnului însă «ţinea
toate aceste cuvinte, cum pănindu-le în inim a ei» (Luca II, 19).
Venind în lume, Domnul nostru Iisus Hristos a luat un trup
ca şi trupul nostru, un trup «asem ănător cu tru p u l păcatului»
(Romani VIII, 3); dar El s-a adeverit în toate fără de păcat.
Iisus a văzut lumina zilei într-o peşteră, adăpost al făptu­
rilor necuvîntătoare; dar, la naşterea Lui un înger a vestit păs-
690 GLASUL BISERICII

lorilor că pruncul era «M întuitorul, Hristos-Domnul» (Luca

II, 11), iar îngerii din ceruri I-au cîntat cîntare cerească,
imnul păcii.
Mai tîrziu, magii, luîndu-se după mersul unei stele, căutau
pe împăratul Iudeilor de curînd născut. Dar, venind la Betleem,
ei au găsit pe Iisus şi s-au închinat Lui ca unui Dumnezeu.
Apoi, Iisus, împreună cu Mama Lui şi cu Iosif, s-au dus în
Galileea, la Nazaret, oraşul lor. Acolo, copilul «creştea şi se
în tărea cu duhul, um plîndu-se de înţelepciune şi harul lui
Dumnezeu era peste El» (Luca II, 40).
Printre oameni Mîntuitorul a trăit în patria Sa ca şi ceilalţi
oameni din vremea aceea. S-a supus fără şovăire rînduielilor
religioase şi cetăţeneşti, făcîndu-se pildă tuturor celor care-L
urmau. A simţit şi El răcoarea nopţii şi arşiţa soarelui, a avut
foame şi sete, s-a bucurat şi a plîns, a mîngîiat copiii şi a biciuit
pe zarafi în templu. Legile firii nu le-a înfrînt însă pentru trebu­
inţele Sale. Dar, pentru oamenii în suferinţă, în înfăţişarea Lui
omenească s-a manifestat puterea Sa dumnezeiască. La un cuvînt
al Său se potolea o furtună, la o atingere de mînă El vindeca orice
boală, la o strigare a Sa înviau morţii. Sfîntul Apostol Petru
zice că Iisus din Nazaret «um bla din loc în loc, făcînd binele şi
tăm ăduind» pe toţi cei căzuţi în suferinţă (Fap. Ap. X, 38). De
aceea, unii din cei care veneau la El II numeau Bunul învăţător.
La faptele minunate pe care le-a săvîrşit Mîntuitorul se ada­
ugă şi propovăduirea evangheliei Sale. El învăţa ca unul «care
are putere», iar învăţătura pe care o binevesteşte El mulţimilor
era cu totul «nouă». De aceea se auzeau glasuri care ziceau că
«niciodată n-a vorbit un om cum vorbeşte om ul acesta»
(Ioan VII, 46).
Credincioşii dobîndiseră în adevăr convingerea că «Dumne­
zeu era cu El», că Sfîntul Duh îl purta într-o parte sau alta, că
«îngerii îl slujeau» sau că o putere deosebită avea în trupul Său.
De aceea ei îl > ţineau în mare cinste.
Spre deosebire de alţi învăţători ai Legii Vechi, El era soco­
tit în v ă ţă to ru l; spre deosebire de alţi profeţi, El era Profetul
sau Profetul cel Mare. Samarinenii îl priveau ca pe un Hristos-
M întuitorul, apostolii ziceau că este Domnul, Sfîntul sau Fiul
lui Dumnezeu. Dar, adevărul întreg despre fiinţa lui Iisus ni­
 PASTORALE 691

meni dintre oameni nu l-a cunoscut pînă la învierea Lui din

morţi.
Cu adevărat mare este taina credinţei noastre: Fiul lui
Dumnezeu s-a arătat în trup şi a vieţuit pe pămînt ca Dumne-
zeu-Omul, a înviat ca Dumnezeu-Atotputernic şi s-a înălţat întru
mărire ca Dumnezeu-Domnul.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Proorocii vechi, aţintindu-şi privirile spre viitor, către Mîn-
tuitorul deseori îi dădeau numele de Domnul Păcii, iar vremea
care avea să înceapă, odată cu venirea Lui în lume, era aştep­
tată şi dorită ca o epocă de domnie a păcii desăvîrşite. Isaia
nădăjduia că popoarele vor face atunci -«săbiile lor fiare de plug
şi lăncile lor seceri»- (II, 4), iar Iezechiil vedea cu ochii săi sufle­
teşti «pe locuitorii cetăţilor... care vor arde arm ele, ...arcurile,
săgeţile, lăncile şi suliţele» (XXXIX, 9).
Un psalm zice că, la venirea Domnului Păcii: «mila şi ade­
vărul se vor întîm pina, d rep tatea şi pacea se vor săruta»
(LXXXIV, 11), iar în altul este scris că «va înflori d reptatea în
zilele Lui şi va fi belşug de pace cît va sta luna pe cer» (LXXI, 7).
Cuvintele proorocilor n-au rămas deşarte. Mîntuitorul a
adus «pe păm înt pace şi în tru oameni bunăvoire», aşa cum
cîntă îngerii, astăzi. In adevăr, dacă Mîntuitorul a venit pentru
ca, prin El, să se unească între ele toate, fie cele de pe pămînt
fie cele din ceruri, şi laolaltă toate să se împace cu Dumnezeu,
cum zice Sfîntul Apostol Pavel (Coloseni I, 20), atunci, fără îndo­
ială, pacea ocupă un loc central în lucrarea Domnului nostru
Iisus Hristos pentru mîntuirea lumii.
Desigur, cea dintîi datorie a Bisericii este de a propovădui
Evanghelia lui Hristos. Ori, această evanghelie este numită de
Apostolul Pavel Evanghelia Păcii (Efeseni VI, 15). Astfel, dacă
Biserica n-ar propovădui şi nu s-ar strădui pentru realizarea
păcii, ea nu şi-ar îndeplini misiunea ei sfîntă în lume. înfăp­
tuirea păcii şi unirii oamenilor între ei, precum şi înfăptuirea
păcii şi unirii oamenilor cu Dumnezeu, acesta este, sub un anu­
mit aspect, rostul Bisericii pe pămînt. De aceea, odată cu ves­
tirea păcii şi unirii noastre cu Dumnezeu, Biserica noastră pro-
povăduieşte fără încetare şi binefacerile păcii între oameni şi
popoare şi se străduieşte să-şi aducă întreaga ei contribuţie la
692 GLASUL BISERICII

în tărirea păcii în lume, sprijinind orice acţiune in iţiată în

favoarea ei.
Acum, noi sprijinim înfăptuirea hotărîrilor luate cu ani în
urmă la Helsinki cu privire la securitate şi cooperare în Europa,
aşteptînd ca reuniunea de la Madrid să facă noi paşi înainte pe
calea aceasta.
Sîntem bucuroşi că ni se dă prilejul, astăzi, în preamăritul
praznic al Naşterii Domnului — sărbătoarea păcii, să exprimăm
cuvinte calde de părintească preţuire tuturor fiilor noştri du­
hovniceşti pentru strădaniile pe care le depun, în diferite feluri,
pentru apărarea păcii în lume. Totodată ne îndreptăm gîndurile
către înalta cîrmuire a ţării, în frunte cu Domnul N i c o l a e
C e a u ş e s c u , preşedintele Republicii, căruia îi aducem căl­
duroase mulţumiri pentru activitatea statornică pe care o desfă­
şoară în opera de destindere, de dezarmare şi de pace în lume.
Imprimînd întregii vieţi a poporului nostru spiritul păcii, aceas­
tă activitate a făcut din ţara noastră o ţară a păcii, a prieteniei
şi a cooperării internaţionale, cu un prestigiu pe care nu l-a avut
niciodată în trecut.
Strădaniile pe care poporul nostru le depune pentru apă­
rarea păcii se împerechează cu strădaniile pentru propăşirea
patriei. Şi unele şi altele sînt binecuvîntate şi sprijinite de Sfîn-
ta noastră Biserică. De aceea, pentru săvîrşirea operei de dez­
voltare şi înflorire a ţării, vă îndemn stăruitor, iubiţii mei fii
sufleteşti, să vă înteţiţi strădaniile ca lucrările de tot felul să
fie făcute la timpul sorocit şi în condiţii cit mai bune. îngemă-
nînd hărnicia cu dragostea de patrie, să faceţi cît mai roditoare
ogoarele pe care le stăpîniţi, le munciţi şi iubiţi; iar din uzi­
ne şi fabrici, — izvor de mari bogăţii —, să scoateţi produse cît
mai multe, cît mai bune şi cît mai frumoase.
în noul plan economic cincinal, care începe în curînd, să
păşiţi cu încredere deplină în puterea şi voinţa de propăşire a
poporului nostru. Prin muncă stăruitoare cu mintea, cu uneltele
de lucru şi cu braţele, fiecare să-şi agonisească cele de trebuinţă
pentru un trai îndestulat şi să îşi îndeplinească datoria sa faţă
de patrie. Iar «facerea de bine şi dărnicia să nu le uitaţi, căci la
jertfe ca acestea priveşte cu plăcere Dumnezeu» (Evrei XIII, 16).
 PASTORALE 693

Odată cu acest cuvînt de dreaptă învăţătură şi de părintesc

îndemn, cu prilejul slăvitului praznic al Naşterii Domnului, îmi
ridic glasul meu către Milostivul Dumnezeu, rugîndu-L să verse
darurile Sale cele bogate peste noi toţi, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
Al vostru de tot binele voitor şi fără încetare către Domnul
rugător,

ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL UNGROVLAHIEI ŞI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

1
Glasul Bisericii