SOLUŢII

Potrivit Farmacopeii Române ediţia a X-a soluţiile medicamentoase sunt definite ca

preparate farmaceutice lichide, care conţin una sau mai multe substanţe active dizolvate într-un
solvent sau într-un amestec de solvenţi şi sunt destinate administrării interne sau externe.
Soluţiile medicamentoase ca şi soluţiile extractive au fost printre primele forme
farmaceutice preparate de omul primitiv. Date scrise despre soluţii există încă din antichitate,
privind prepararea şi întrebuinţarea lor. Aceste preparate lichide au fost înscrise în număr mare
înca din 1862, de FR I, sub formă de exemple, fără monografia de generalităţi.
Soluţiile medicamentoase au ca solvent apa, alcoolul, glicerolul sau uleiurile vegetale.
Forma farmaceutică de soluţie oferă multiple avantaje fapt pentru care constituie
preparatul cel mai utilizat de bolnav. Practic, toate căile de administrare a medicamentelor pot
utiliza forma farmaceutică de soluţie.
Medicamentele lichide ocupă un volum mare de lucru atât în practica farmaceutică de
oficină cât şi în industria farmaceutică.
Administrarea pe cale orală a soluţiilor este justificată pe baza uşurinţei la administrare,
pentru bolnavii care au dificultăţi la înghiţirea formelor solide.
Fiind amestecuri omogene soluţiile permit o dozare foarte exactă a substanţei
medicamentoase (dispersie moleculara).
Se pot fabrica în diverse concentraţii şi pot asigura o variaţie a posologiei şi o adaptare a
acesteia mai ales în medicaţia pediatrică.
Administrarea medicamentelor sub formă de soluţii oferă cea mai mare absorbţie şi
biodisponibilitate. Eficacitatea preparatelor depinde de natura substanţei medicamentoase şi
anume de caracterul ionic, de solubilitatea sa şi de menţinerea solubilităţii în fluidele
organismului, pentru a realiza o absorbţie rapidă şi o distribuţie totală.
Administrarea de soluţii pe cale orală duce la un efect prompt, comparativ cu alte forme
administrate pe aceeaşi cale.
Soluţiile de uz extern permit o aplicare mai uniformă a substanţei, compartiv cu formele
disperse lichide, emulsii şi suspensii.
 Formularea ca soluţii evită acţiunea directa iritantă a unor forme solide (pulberi, capsule,
comprimate), care în contact cu mucoasa stomacală pot provoca iritaţii locale. Acţiunea iritantă
poate fi atenuată prin utilizarea de soluţii diluate sau prin adaos de substanţe auxiliare cu acţiune
protectoare (coloizi macromoleculari).
Unele substanţe solide care sunt higroscopice, delicvescente sau care formează
amestecuri eutectice lichide, când sunt supuse operaţiilor de fabricare sub formă de pulberi sau
comprimate, se prepară de preferinţă sub formă de soluţii.
Forma de soluţie oferă avantaje şi sub aspectul adăugării unor substanţe auxiliare ca
edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi, corectori de gust şi miros, în scopul realizării unor
medicamente uşor acceptate şi atractive pentru copii.
Soluţiile se pretează la o fabricare şi condiţionare automate, computerizate, cu un
radament mare cât şi la o ambalare variată care să asigure comercializarea.
Numeroase medicamente sunt administrate pe cale orală sub formă de soluţii simple cel
mai adesea cu lingura, linguriţa, măsură dozatoare, în picaturi, fie direct, fie după diluare sau
amestecare într-o băutură sau aliment ţinând seama de doze.
De asemenea, unele preparate solide: pulberi, comprimate, comprimate efervescente,
granulate se transformă ex tempore în soluţii pentru a fi administrate oral sau extern.
Dintre dezavantaje enumerăm:
 stabilitatea cea mai mica dintre toate formele farmaceutice, deoarece reacţiile de
degradare se produc cu viteză mai mare în soluţie.
 Pot fi uşor invadate de microorganisme şi fungi fapt ce impune adăugarea de
conservanţi pentru produsele industriale.
 Ocupa volum şi prezintă masă mare ceea ce necesită echipament de producţie, spaţii
mari de depozitare şi transport dificil al recipientelor;
Clasificarea soluţiilor medicamentoase se poate face după mai multe criterii:
 după natura dizolvantului pot fi: soluţii apoase, alcoolice, hidroalcoolice,
glicerolate, hidroglicerinoalcoolice, uleioase, eterice, eteroalcoolice;
 după modul de formulare pot fi soluţii oficinale, magistrale, industriale;
 după compoziţie pot fi soluţii simple şi compuse,
 după calea de administrare soluţiile pot fi de uz intern sau de uz extern sau atât de
uz intern cât şi de uz extern (solutia de iod-iodurat).
  după mod de condiţionare: soluţii unidoze şi soluţii multidoze;

Preparare
Soluţiile se prepară prin dizolvarea substanţelor active în solventul prevăzut şi
completarea la masă specifică (m/m). După dizolvare dacă este cazul, soluţiile se filtrează.
Ordinea şi modul de dizolvare se efectuează în funcţie de natura şi proprietăţile
substanţelor active, substanţele volatile sau substanţele cu miros puternic se adaugă la sfârşit.
Solvenţii cei mai folosiţi sunt: apa, alcool, glicerol şi uleiuri vegetale. Dacă la prescrierea
soluţiilor nu se specifică solventul, atunci se va folosi apa în cazul soluţiilor apoase şi uleiul de
floarea soarelui în cazul soluţiilor uleioase.
La preparare se pot folosi şi substanţe auxiliare (solubilizanţi, agenţi pentru corectarea gustului,
mirosului, şi pentru ajustarea pH-ului, conservanţi antimicrobieni potriviţi).
Dacă se prepară soluţii cu substanţe toxice sau puternic active în cantitaţi mai mici de 50
mg, se folosesc soluţiile titrate (1:10 sau 1:100) ale acestor substanţe.
Soluţiile titrate ale substanţelor toxice sau puternic active se pastrează în dulapul Venena
respectiv Separanda, alături de substanţele corespunzătoare.
Pentru măsurarea componentelor lichide în picături se foloseşte picătorul normal.

Controlul calităţii soluţiilor

Descriere
Soluţiile medicamentoase sunt lichide limpezi, cu mirosul, culoarea şi gustul caracteristic
componentelor.

pH-ul soluţiilor apoase se determină potenţiometric.

Masa totală pe recipient

Se determină prin cântărirea individuală a conţinutului din 10 recipiente. Faţă de masa
declarată pe recipient se admit abaterile procentuale prevăzute în tabelul 10.
Tabelul 10
Masa declarată pe recipient Abatere admisă
Până la 25 g ±5%
25 g până la 50 g ±3%
50 g până la 500 g ±2%
500 g şi mai mult de 500 g ±1%

Dozarea
Se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă. Conţinutul în substanţă
activă poate să prezinte faţă de valoarea declarată, abaterile procentuale prevazute în tabelul 11.

Tabelul 11
Conţinutul declarat în substanţă activă (%) Abatere admisă
Până la 0,1% ± 7,5%
0,1% până la 0,5% ± 5%
0,5% şi mai mult de 0,5% ± 3%
 Clorhidrat de loperamidă - Soluţie orală

Clorhidratul de loperamidă soluţie orală conţine cel puţin 90,0% şi cel mult
110,0% din cantitatea de clorhidrat de loperamidă declarată (C29H33CIN202- HCl).

Ambalare şi depozitare – Se păstrează în recipiente închise ermetic, opace. Se depozită la

temperaturi sub 40°C, de preferat între 15°C - 30°C, exceptând cazurile când producătorul
specifică altfel.
Standarde de referinţă USP (Farmacopeea SUA)
RS Clorhidrat de loperamidă USP

Identificare
A: Absorbţie în infraroşu (197K) —
Proba — Se transferă un volum de soluţie orală, echivalentul a aproximativ 24 mg de clorhidrat
de loperamidă, într-un separator care conţine aproximativ 100 ml apă şi 1 ml de hidroxid de
sodiu soluţie (1:2) şi se amestecă uşor conţinutul. Se adaugă 50 ml de clorură de metilen, se agită
uşor manual, eliberând presiunea frecvent, apoi se agită prin metode mecanice timp de 20
minute. Permite separarea straturilor. Se transferă stratul inferior de clorură de metilen într-un
separator care conţine 100 ml de apă. Se agită uşor manual, eliberând presiunea frecvent, apoi se
agită prin metode mecanice timp de 10 minute. Permite separarea straturilor. Se transferă stratul
inferior de clorură de metilen într-un pahar Berzelius de 250 ml şi se evaporă într-o baie de aburi,
cu ajutorul unui curent de aer, până la deshidratare. Se adăugă 10 ml de alcool metilic şi 500 mg
de bromură de potasiu în paharul Berzelius şi se amestecă. Se evaporă într-o baie de aburi, cu
ajutorul unui curent de aer, până la deshidratare, şi se utilizează precipitatul.

B: Timpul de retenţie al vârfului maxim în cromatograma soluţiei de probă corespunde celui din
cromatograma soluţiei standard, aşa cum s-a obţinut în probă.

Uniformitatea unităţilor de dozare —PENTRU SOLUŢIE ORALĂ AMBALATĂ ÎN

RECIPIENTE PENTRU MONODOZE: îndeplineşte cerinţele.

Uniformitatea volumului —PENTRU SOLUŢIE ORALĂ AMBALATĂ ÎN RECIPIENTE PENTRU

MULTIDOZE: îndeplineşte cerinţele.

pH: între 2,7 - 6,5

Conţinut de alcool, metoda II (611) (dacă este prezent): se regăseşte un procent între 90,0% şi
110,0% din cantitatea de C2H5OH declarată.
Probă
Soluţie tampon — Se transferă 3,0 g de fosfat de sodiu monobazic într-un balon volumetric de
1l, se dizolvă şi se diluează cu apă până la volum şi se amestecă.

Faza mobilă — Se pregăteşte un amestec de soluţie tampon şi acetonitril (63:37) şi se ajustează

cu 0,9 M acid fosforic, până la un pH de 3,0. Se amestecă, se filtrează şi se degazifică. Dacă este
necesar, se fac ajustări.

Soluţia standard— Se dizolvă în alcool metilic o cantitate de RS Clorhidrat de loperamidă USP

cântărită cu exactitate şi se diluează cantitativ şi treptat, dacă este necesar, cu faza mobilă, pentru
a obţine o soluţie cu o concentraţie de aproximativ 10 µg / ml.

Soluţia de probă —Se transferă un volum de soluţie orală măsurat cu exactitate, echivalentul a
1,0 mg de clorhidrat de loperamidă, într-un balon volumetric de 100 ml. Se diluează cu faza
mobilă până la volum, se amestecă şi se filtrează.

Sistem cromatografic - Cromatograful de lichid este echipat cu un detector de 214 nm şi o

coloană de 4,0 mm x 8,0 cm care conţine comprimări de 5-µm în L7. Debitul este de aproximativ
1,5 ml pe minut. Se cromatografiează soluția standard și se înregistrează zonele de vârf, conform
Procedurii: factorul de coadă nu depăşeşte 2,0; iar abaterea standard relativă pentru injecţii
repetate nu depăşeşte 2,0%.
Procedură — se injectează separat volume egale (aproximativ 10 µl) din soluţia standard şi
soluţia de probă în cromatograf, se înregistrează cromatogramele şi se măsoară zonele vârfurilor
maxime. Se calculează cantitatea de clorhidrat de loperamidă în mg (C 29H33CIN2O2 HCl) per ml
de soluţie orală, pe baza formulei:
100(C/V)(ru l rs.)
unde C este concentraţia, exprimată în mg/ml, de RS Clorhidrat de loperamidă USP din soluţia
standard; V este volumul de soluţie orală luată pentru prepararea soluţiei de probă; iar r u şi rs sunt
zonele de vârf obţinute din soluţia de probă, respectiv soluţia standard.