Informatii La Zi Revista Presei 124 2020

UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA
14 octombrie 2020
INFORMAȚII LA ZI ȘI REVISTA PRESEI
Apel la solidaritate între medici: Trebuie să ne unim pentru sănătatea oamenilor
Președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), dr Cosmin Alexandrescu, le-a

transmis o scrisoare deschisă medicilor de familie prin care le cere să se unească pentru ”sănătatea
oamenilor acestei țări”.
”Stimați colegi, purtăm aceeași bătălie. Avem aceiași adversari. Și inconștienți ne faultăm repetat. Să fie
doar nebăgare de seamă? Să fie resentimente vechi ce scot capul atunci când nu este nevoie? Și medicii
de familie și medicii specialiști din ambulatoriu tratează aceiași pacienți. Cei care nu au nevoie de spital,
sau cei care nu pot ajunge la spital în vremurile tulburi ale pandemiei. Atunci când competențele unui
medic de familie sunt depășite, pacientul merge la medicul specialist. Când agravarea unei boli depășește
limitele competențelor profesionale ale medicului de familie, pacientul merge la medicul specialist. După
care, se întoarce la medicul de familie. Este un proces natural. Ambele categorii au limite profesionale,
care țin de pregătirea lor specifică. Nu este vorba de superioritatea uneia față de cealaltă.
Cu atât mai mult în vreme de pandemie, când accesul la spital este îngreunat, dacă nu chiar îngrădit, ar
trebui ca această colaborare să fie mai strânsă decât oricând. Din păcate, unele luări de poziție ale
reprezentanților S.N.M.F. lezează prin neclaritatea exprimării, dacă nu chiar prin intenție declarată
sentimentele medicilor specialiști din ambulatoriu. Nu, dragi colegi, noi NU am tras obloanele în starea de
urgență. Doar ambulatoriile de spital au fost forțate să o facă. Noi am fost alături de voi, în cabinete. Noi
ne-am îngrijit pacienții. Care sunt și ai voștri. Nu ca proprietate de listă, ci ca ființe aflate în nevoie care
beneficiază de pregătirea noastră profesională. A amândurora.
Noi nu am primit nici măcar promisiuni de stimulente, nici ajutoare, cât de mici, de la minister, casă de
asigurări sau primării în perioada stării de urgență. Nu am primit scutiri de impozit pe clădiri prin lege. Nici
măcar valoarea punctului nu ne-a crescut atunci când v-a crescut vouă în 2019. Și nu avem nici capitație.
Speram însă la mai multă solidaritate. La colegialitate. Noi nu v-am atacat niciodată. Nici măcar prin
omisiune.
De aceea am fost surprinși când repetat, în luările de poziție ale reprezentanților dumneavoastră, ați spus
că voi ați preluat întregul șoc al pacienților care nu au mai avut loc în spitale. Noi unde eram atunci? Nu în
cabinetele de lângă ușa voastră? Nu împreună am avut grijă de pacienții cronici? Nu cardiologii,
diabetologii, oftalmologii, ginecologii, etc. v-au ajutat în îngrijirea acelor pacienți?
Dragi colegi, noi trebuie să fim uniți. Cum spuneam, ducem aceleași lupte. Și pentru sănătatea oamenilor
acestei țări, dar și cu autoritățile etern obtuze care ne guvernează.
Vă rugăm deci, fiți solidari. Nu ne mai subestimați, nu ne mai denigrați chiar și prin omisiune. Ar trebui
poate, ca un semn de minimă politețe, să vă cereți scuze pentru ceea ce a fost o scăpare de limbaj și să
mergem împreună mai departe ca doi parteneri care se respectă. Pe viitor nu mai uitați că suntem în
aceiași barcă”, le-a transmis dr. Cosmin Alexandrescu medicilor de familie printr-o scrisoare deschisă.
Sursa https://evz.ro/apel-la-solidaritate-intre-medici-trebuie-sa-ne-unim-pentru-sanatatea-oamenilor.html
1
Guvernul prelungește starea de alertă cu o lună, dând undă verde noilor restricții
Guvernul urmează să decidă în şedinţa de miercuri prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu
15 octombrie, urmare a unei hotărâri de marţi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
O ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență a avut loc marți seară, Raed Arafat și Nelu
Tătaru anunțând noile restricții care vor fi impuse în România: purtarea obligatorie a măștii în zonele cu
rată de infectare mai mare de 3 la mie și interzicerea organizării nunților, botezurilor și a oricăror
evenimente private, la nivel național.
De asemenea, este prevăzută reducerea progresivă a activității restaurantelor, cafenelelor, teatrelor și

cinematografelor, putându-se ajunge până la închiderea acestora în localitățile unde indicele de infectare
trece de 3 la mia de locuitori. Raed Arafat a precizat, răspunzând unei întrebări, că restaurantele vor
putea funcționa acolo unde Comitetele Județene vor emite decizii privind incidența de cazuri de COVID-19
sub 3 la mia de locuitori.
"Atunci când incidenţa depăşeşte 1,5 la mie şi este până la trei la mie, vor funcţiona cu capacitate de 30%
iar programul va fi redus până la ora 23,00. Atunci când incidenţa depăşeşte 3 la mie, activitatea va fi
sistată", a precizat şeful DSU, Raed Arafat, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. El a mai
spus că, potrivit hotărârii CNSU, tot personalul care lucrează în centrele pentru persoane în vârstă sau
pentru persoane cu dizabilităţi va fi testat săptămânal pentru SARS-CoV-2.
Pe agenda anunţată a şedinţei de guvern figurează un proiect de ordonanţă de urgenţă privind acţiunile în
despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru
modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996.
"Prin proiectul de act normativ se creează, la nivel naţional, cadrul procedural ce asigură exercitarea
efectivă a dreptului la despăgubiri, prevăzut în legislaţia Uniunii Europene, pentru prejudicii care rezultă
din încălcări ale legislaţiei Uniunii şi ale legislaţiei naţionale în materie de concurenţă", se arată în nota de
fundamentare a actului normativ.
În cadrul şedinţei de guvern va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea condiţiilor de

acordare a garanţiei de stat în favoarea Societăţii Blue Air Aviation pentru compensarea pierderilor
economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19.
"Prin prezentul proiect de act normativ se propune spre aprobare modelul convenţiei de garantare şi
modelul scrisorii de garanţie care cuprinde clauzele generale de garantare de către stat a împrumutului,
precum şi termenii financiari ai împrumutului garantat de stat care va fi acordat Blue Air de către Banca de
Export Import a României EximBank S.A. (Eximbank), în numele şi în contul statului român. Împrumutul în
valoare de 300.775.000 lei se va acorda companiei de către Eximbank România pe o perioadă de 6 ani,
pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 cauzate direct în
perioada martie - iunie 2020, şi pentru acoperirea parţială a nevoilor urgente de lichiditate ale companiei
în perioada septembrie 2020 - februarie 2021, la o dobândă de ROBOR la 12 luni plus o marjă de 4% pe
an, o perioadă de graţie de 12 luni", se explică în nota de fundamentare a actului normativ. Un alt proiect
de hotărâre de guvern vizează modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea
facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, aprobate prin HG 42/2017.
Conform notei de fundamentare, prin această hotărâre de guvern se doreşte, între altele, pentru
transportul pe calea ferată, "eliminarea condiţionării de emitere a legitimaţiilor de călătorie on-line prin
încheierea unui Protocol între operatorii de transport şi implementarea unui mod de lucru simplificat de
2
validare/confirmare a calităţii de student în vederea achiziţionării legitimaţiilor de călătorie on-line şi prin

automate de vânzare".
Pe agenda şedinţei Executivului figurează şi o serie de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau
subprefecţi. Sursa https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24350844-guvernul-prelungi-starea-alerta-luna-
dand-unda-verde-noilor-restrictii.htm
Brexit: Ipoteza unui acord negativ
Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a spus astăzi că lipsa unui acord între UE și Regatul Unit
cu privire la relațiile lor viitoare este o perspectivă „foarte credibilă” și „probabilă astăzi”.
„Așa cum se prezintă discuțiile acum, ipoteza unui no deal este foarte credibilă și probabilă în acest
moment”, a declarat el în fața Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naționale.
„Știm însă abilitatea britanicilor de a face tactici. Chiar dacă britanicii sunt tacticieni formidabili, astăzi nu
este momentul pentru tactici. Am terminat de jucat, ajungem la final", a continuat el.
"Acest lucru înseamnă că între 15 octombrie și mijlocul lunii noiembrie, totul trebuie decis", a subliniat
oficialul francez, referindu-se astfel pentru prima dată la termenul limită de 15 noiembrie. „Suntem pregătiți
pentru toate eventualitățile”.
Ministrul francez de externe a infirmat că următorul summit european, de joi și vineri, constituie un termen
limită pentru a ajunge la un acord, așa cum a sugerat premierul britanic Boris Johnson.
Negociatorul european pentru Brexit, Michel Barnier, a sugerat la rândul său marți că încheierea unui
acord comercial cu Regatul Unit ar putea dura încă „săptămâni”.
Ce blochează Acordul?
Negocierile se împiedică de regulile de concurență, de pescuit și de condițiile de guvernanță, a spus

ministrul.
„Pescuitul nu ar trebui să fie variabila de ajustare a acordului”, a insistat în special el. "Accesul privilegiat
pe piața unică pe care Regatul Unit îl dorește este inseparabil de garanțiile pentru pescarii noștri", a
insistat el.
Acest subiect este deosebit de sensibil pentru o mână de state membre ale UE, cum ar fi Franța, Olanda,
Belgia, Irlanda și Danemarca.
În ceea ce privește condițiile de acces la apele și resursele piscicole britanice, Jean-Yves Le Drian a
insistat asupra „necesității de a avea previzibilitate multianuală, standarde tehnice comune, pentru a evita
denaturarea concurenței, pentru a ține cont de drepturi și cote istorice ".
Europenii au sperat inițial să își păstreze accesul pescarilor în apele britanice, care sunt pline de pești,
așa cum se întâmplă după perioada de tranziție post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie. Dar Marea
Britanie dorește să limiteze acest acces și propune ca drepturile de pescuit în apele sale să fie
renegociate în fiecare an.
3
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va întâlni miercuri cu Boris Johnson, întrucât
cele două părți se acuză reciproc că au blocat negocierile comerciale post-Brexit. Autor Ioana Roșu.
Sursa https://romanialibera.ro/economie/brexit-ipoteza-unui-acord-negativ-831708
Cazinoul din Constanța
Cazinoul din Constanța, un monument Art Nouveau și un simbol al orașului, cu o istorie zbuciumată,
primește o nouă viață.
Puțini sunt cei care știu că înainte de Cazinoul actual, Constanța a mai avut alte două. Primul cazinou al
orașului, construit din lemn și paiantă, în 1880, s-a numit Kursaalul și s-a dovedit a fi un imobil firav, care
trebuia reparat destul de des, pentru ca 11 ani mai târziu să fie distrus parțial de o furtună. Cel de-al
doilea cazinou al orașului era finalizat în 1892, după un proiect de arh. Cristofi Cerchez și se afla pe
bulevardul Regina Elisabeta, foarte aproape de actualul cazinou. Era un imobil la fel de firav ca primul,
construit din lemn și care nu a rezistat mai mult de anul 1910, când a fost dezmembrat de autorități.
“Constănțenii care și-au dorit un cazinou impozant, care să rivalizeze cu cazinourile celebre din Europa,
și-au văzut visul cu ochii ca urmare a deciziilor nr. 7 și 8 ale Consiliului Comunal luate în ședințele din
zilele de 17 iunie și 19 iulie 1903. În urma acestora s-a semnat <<actul de naștere>> a actualului Cazinou,
prin contractul de angajare a arhitectului Daniel Renard, la 23 iulie 1903”, spune arh. Radu Cornescu, a
cărui echipă se ocupă în prezent de proiectarea și de reamenajarea Cazinoului din Constanța.
De aici începe istoria zbuciumată a imobilului. Arh. Daniel Renard a fost înlăturat de conservatori, care l-
au preferat pe arh. Petre Antonescu. Acesta din urmă a schimbat elevaţiile pentru că își dorea o clădire în
stil neoromânesc, având funcţiunea principală de teatru. Când liberalii au venit iar la putere, l-au înlocuit
pe Antonescu cu Renard, care a schimbat iarăşi unele fundaţii realizate de ing. Anghel Saligny, pentru a
4
ridica cazinoul după cum fusese proiectat iniţial. Până în 1910, anul inaugurării, Cazinoul din Constanţa,
prin solicitările suplimentare cerute de către membrii Consiliului Comunal, a suferit mai multe modificări,
extinderi pe orizontală, cât şi pe verticală.
În urma celor două războaie, cazinoul a fost reparat și reamenajat de fiecare dată. “Într-o broşură, editată
de Primăria Constanţa în 1935, cu titlul <<Un an de gospodărie comunală>>, sunt descrise realizările din
anul bugetar anterior – printre care şi reparaţiile Cazinoului făcute cu ajutorul arhitectului Daniel Renard,
chemat special pentru acestea. Renard avea în anul 1934 vârsta de 63 de ani”, mai spune arh. Radu
Cornescu.
Odată cu instalarea regimului comunist Cazinoul din Constanța a fost transformat în sediul Casei de
Cultură a Sindicatelor, iar pavilionul cu rol de restaurant din fața lui, realizat tot de arh. Daniel Renard în
anul 1912 (actualul Acvariu), a fost folosit pe post de Muzeu Arheologic.
Ion Cristodulo, 1982. Foto: arhiva personală a familiei
Deținuții politici au reamenajat cazinoul în perioada 1951 – 1952. Unul dintre aceștia a fost arhitectul Ion
Cristodulo (1925 – 1991), care a condus lucrările de restaurare a cazinoului. Născut la București, în 1925,
Cristodulo a studiat Artele Plastice, Arhitectura și Scenografia. În anii care au urmat, pe fondul războiului,
apoi al instaurării bolșevismului, “s-a zbătut între nevoile și compromisurile supraviețuirii și visele de a-și
afirma talentul”, după cum spune fiul său Apollon Cristodulo. “Pe acest fundal deosebit de complicat, avea
să vină deznodământul cel mai nefericit cu putință, anume arestarea pentru uneltirea împotriva regimului”.
Se pare că Cristodulo făcea parte din gruparea anticomunistă Vulturii Munților și avea legături cu
Comitetul de Eliberare 13 – “Regele Mihai I”. Astfel, a ajuns în beciurile Securității din Calea Rahovei, în
carcerele morții de la Fortul 13 Jilava, la Colonia Penitenciară Poarta Albă, unde a fost condamnat la
muncă silnică. În 1951, alături de alți 99 de deținuți, Cristodulo a fost recrutat pentru restaurarea
Cazinoului din Constanța, unde a coordonat “cu arma în coaste, echipele de meșteri-deținuți”.
“Lucrau 14 ore pe zi, inclusiv duminica și cu toate că dormeau practic între ruine sub cerul liber și nu
arareori rogojinile le erau inundate de valurile mării, erau mulțumiți că avea un obiectiv coerent, pentru a
cărui realizare întocmai și la timp primeau mâncare ceva mai multă (pe lângă arpacaș, uneori și fiertură de
organe) și bătaie ceva mai puțină decât în oricare dintre celelalte locuri de detenție pe unde se
perindaseră”.
Un an și două luni au muncit deținuții politici la restaurarea cazinoului. Cât despre cel care i-a coordonat,
fiul său concluzionează: “Ion Cristodulo avea să-și asume locașul cazinoului din Constanța, până la
5
sfârșitul vieții, ca fiind propriul Chateau d’If, dar nu generator de sete revanșardă, ci ca șansă de
mântuire”.
După anul 1958, Cazinoul a devenit o unitate de alimentaţie publică, cu rol de restaurant, atât la parter,
cât şi la etaj. Spre finalul regimului comunist, s-au făcut iar o serie de consolidări majore ale structurii, s-au
refinisat fațadele, tâmplăria, ornamentaţia interioară, s-au realizat picturi murale, vitralii, plafoane false.
Lucrări în desfășurare la Cazinoul din Constanța
Istoria recentă a Cazinoului este legată de o serie de licitații anulate și proceduri interminabile. Vestea
bună este că de pe 15 ianuarie 2020, au început lucrările de proiectare și de reamenajare, urmând să fie
gata în iulie 2022. Noul Cazinou va găzdui evenimente artistice și culturale, simpozioane, dar și o
expoziție permanentă despre istoria lui. “Cazinoul din Constanța va fi restaurat după proiectul original, cu
detaliile arhitecturale din anul 1910.
Se lucrează cu specialiști în componente artistice, cu oameni care înțeleg și știu după ce dau jos câteva
straturi de zugrăveală cum au fost materialele originale la pereți, la plafoane, la pardoseli, ce se întâmplă
cu tâmplăria. De-a lungul timpului s-au făcut o serie de modificări, iar elementele autentice au fost
înlocuite cu unele moderne.
Vrem să le aducem cât mai aproape de forma originală”, a declarat Decebal Făgădău fostul primar al
Constanței în mandatul căruia au demarat lucrările de reabilitare.
6
“Cazinoul din Constanţa este un monument de categoria „A”, notat în lista monumentelor istorice naţionale
(L.M.I.) cu indicativul CT-II-m-A-02801. El este considerat de majoritatea constănţenilor simbolul oraşului.
La o conferinţă a arhitecților despre stilul Art Nouveau în România, ţinută la Oradea cu ani în urmă,
Cazinoul din Constanţa era considerat un monument Art Nouveau de cea mai mare importanţă”,
7
concluzionează arh. Radu Cornescu, coordonatorul echipei care se ocupă în prezent de proiectarea și de
reamenajarea Cazinoului din Constanța. Sursa https://www.natgeo.ro/articole/romania/locuri-si-oameni-
ro/36219-cazinoul-din-constanta
Gala Academiei europene de film se va desfășura online
Gala de decernare a premiilor Academiei europene de film va lua forma unei ceremonii online, fără public,
ce va fi transmisă de la Berlin pe 12 decembrie.
„Cu profund regret, dar de comun acord, Academia europeană de film, primarul oraşului Reykjavik şi
Ministerul islandez al Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii au decis să anuleze evenimentul din capitala islandeză
din decembrie 2020 şi suntem încântaţi să anunţăm că cea de-a 35-a ediţie a ceremoniei European Film
Awards va avea loc la Reykjavik în decembrie 2022”, se arată în anunţul publicat
pe europeanfilmacademy.org.
Pentru că la fiecare doi ani gala are loc la Berlin, unde îşi are sediul EFA, cea de-a 34-a ediţie va avea loc
în capitala Germaniei.
8
Decizia privind evenimentul de anul acesta a fost luată având în vedere evoluţia pandemiei, a situaţiei
care se deteriorează în multe ţări europene, inclusiv în Islanda.
„Decizia nu a fost luată uşor, dar a fost luată responsabil şi din grijă pentru invitaţii noştri”, a transmis Mike
Downey, preşedintele EFA.
Nominalizările vor fi anunţate tot online, pe 10 noiembrie, în parteneriat cu Festivalul de la Sevilia. Sursa
https://romanialibera.ro/cultura/gala-academiei-europene-de-film-se-va-desfasura-online-831696
Ioan-Aurel Pop: Academia Română şi ICR - în serviciul comun al cauzei aşezării

culturii româneşti în lume
Academia Română şi Institutul Cultural Român îşi pot reuni forţele creaţiei şi ale cercetării în serviciul
comun al cauzei comune a aşezării culturii româneşti într-un loc al său în lume pe care îl merită, a
declarat marţi preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop.
"Forţele reunite ale cercetării şi creaţiei din Academia Română şi ale cercetării şi creaţiei, dar mai ales ale
viziunii culturale şi ale propagării culturii româneşti pe care le are Institutul Cultural Român se pot pune în
serviciul comun al cauzei noastre, care este aşezarea culturii româneşti într-un loc al său în lume pe care
îl merită şi pe care îl are.
România, ca parte a Uniunii Europene, participă la schimbul internaţional de valori de mai bine de zece
ani, într-un cadru organizat, apărând, deopotrivă, moştenirea europeană, tradiţiile europene, prezentul
acesta care acum, întâmplător, e frământat şi pregătind un viitor deosebit pentru cultura română", a spus
9
Pop, marţi, după semnarea prelungirii unui acord de parteneriat cu Institutul Cultural Român.
El a arătat că Institutul Cultural Român şi Academia Română au, în multe privinţe, scopuri comune.
"Şi aceste scopuri sunt apărarea culturii în general, promovarea culturii româneşti, apărarea şi normarea
limbii române, a tradiţiilor noastre, cunoaşterea istoriei, a etnografiei, dar şi promovarea ştiinţei în general,
a ştiinţelor fundamentale, care sunt, azi, o parte componentă a culturii în mileniul al treilea, situaţie fiind
mult schimbată faţă de trecut", a spus academicianul.
Preşedintele Academiei Române şi-a exprimat convingerea că opera intelectualilor români, pe care o
valorifică Academia, dar şi ICR, prin reţeaua de institute culturale din străinătate pe care le are, va putea
ajunge la cât mai mulţi destinatari.
La rândul său, preşedintele interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, a apreciat că misiunea
ICR este aceea de a promova în străinătate cultura, creativitatea românească, orice produs cultural
românesc.
10
"Din acest punct de vedere, acordul semnat în 2018 şi la care facem acum o prelungire şi un act adiţional
a fost bine-venit pentru că, din păcate, în anii anteriori colaborarea dintre ICR şi Academie a lăsat mult de
dorit. Ea a fost foarte mult potenţată, aş spune că s-au recuperat aproape toţi anii în care colaborarea a
fost deficitară în aceşti doi ani în care am avut zeci de proiecte comune împreună'', a spus Mirel Taloş.
El a amintit succesul de care s-a bucurat în străinătate volumul "Istoria Transilvaniei", coordonat de Ioan-
Aurel Pop, reeditat la Editura ICR, "un pivot al planului Centenar al ICR în jurul căruia au fost făcute zeci
de evenimente desfăşurate în biblioteci de prestigiu pentru promovarea punctului nostru de vedere cu
privire la istoria Transilvaniei".
"De asemenea, într-o campanie a ICR fără precedent, acest volum a fost donat unui număr de 250 de
biblioteci din Europa şi America de Nord şi urmează ca, în 2021, această campanie de promovare a
volumului la biblioteci, acolo unde rămâne şi este dedicat uzului specialiştilor, să continue", a arătat Mirel
Taloş.
Totodată, el a făcut referire la un alt eveniment realizat în baza acordului de colaborare cu Academie
Română, în 2018, expoziţia dedicată generalului Berthelot, prezentată iniţial la Academie şi itinerată apoi
în reprezentanţele din străinătate ale ICR.
Acesta a anunţat că o serie de lucrări de sinteză urmează a fi publicate şi promovate de ICR, în baza
acordului şi actului adiţional semnate marţi: "Diplomaţia României după Marea Unire, "Istoria geoştiinţelor
în România", "Istoria românilor", "Lingvistica românească", "Demografia României", "Istoria socială a
României", "Pagini din istoria matematicii româneşti", "Istoria filosofiei româneşti" şi "Istoria tehnicii şi a
industriei româneşti".
Institutul Cultural Român şi Academia Română au prelungit, marţi, acordul de parteneriat instituţional,
având drept scop promovarea patrimoniului cultural şi ştiinţific românesc în ţară şi în străinătate.
11
Documentul a fost semnat, din partea Academiei Române, de preşedintele acestui for, Ioan-Aurel Pop, iar
din partea ICR de Mirel Taloş, preşedintele interimar al Institutului.
Acordul de parteneriat vizează "continuitatea mecanismului de angrenare a capacităţii asociative, de

mobilizare şi convergenţă în jurul unor proiecte ale creaţiei culturale şi ştiinţifice, asigurat de cadrul
instituţional".
Semnatarii acordului iau în considerare atât rolul esenţial al celor două instituţii în promovarea culturii,
educaţiei şi cercetării, cât şi contextul restrictiv generat de pandemia de COVID-19.
Potrivit ICR, parteneriatul cu Academia Română "acordă o importanţă majoră includerii, sub diferite forme,
personalităţilor de prestigiu din ţară şi străinătate, dar şi a tinerilor creatori, în proiectele expuse din ce în
ce mai mult în spaţiul online".
Printre obiectivele principale se regăsesc asigurarea expunerii valorilor culturii şi ştiinţei dinspre şi înspre
ţară, continuarea formării academice a tinerilor din România şi din regiunile cu populaţie românească de
peste hotare şi menţinerea unor reţele de cooperare, în interiorul şi în afara graniţelor ţării, pentru
asigurarea desfăşurării activităţilor culturale şi de cercetare-dezvoltare. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/13/ioan-aurel-pop-academia-romana-si-icr-in-serviciul-comun-al-
cauzei-asezarii-culturii-romanesti-in-lume--590120
12
Academia Suedeză, care decernează Nobelul pentru Literatură, a ales doi noi membri
Academia Suedeză, forul care decernează premiul Nobel pentru Literatură, a anunţat marţi alegerea a doi
noi membri, potrivit DPA.
Scriitorii Ingrid Carlberg (58 de ani) şi Steve Sem-Sandberg (62 de ani) urmează să-şi preia mandatul pe
20 decembrie, a mai precizat Academia.
Odată cu alegerea lui Carlberg şi a lui Sem-Sanberg, forul alcătuit din 18 membri nu mai are poziţii
vacante.
Cei doi îi înlocuiesc pe Goran Malmqvist, care a decedat în urmă cu un an, şi pe Kristina Lugn, care a
murit în prima parte a acestui an.
Săptămâna trecută, academia a desemnat-o pe poeta americană Louise Gluck laureata premiului Nobel
pentru Literatură din acest an.
Premiul pentru Literatură este una dintre distincţiile înfiinţate de industriaşul suedez Alfred Nobel, alături
de cele din domeniul ştiinţelor şi pentru pace.
Carlberg a lucrat mulţi ani la importantul cotidian suedez Dagens Nyheter. Anul trecut, a publicat o
biografie cuprinzătoare despre Nobel.
13
Sem-Sandberg este un autor prolific, critic şi traducător. Este cunoscut pentru romanele sale istorice
printre care ''The Emperor of Lies'', despre un ghetou din Al Doilea Război Mondial din oraşul polonez
Lodz şi comandantul acestuia, Chaim Rumkowski.
Membrii Academiei Suedeze sunt aleşi pe viaţă. În urma scandalului sexual şi a unor presupuse conflicte
de interese apărute în noiembrie 2017, Academia a trecut printr-o reformă structurală. Printre modificări se
numără şi o revizuire a statutului din 1786 care le permite membrilor să demisioneze din for. Sursa
https://www.agerpres.ro/life/2020/10/13/academia-suedeza-care-decerneaza-nobelul-pentru-literatura-a-
ales-doi-noi-membri--590306
Romania Rocks - primul festival literar româno-britanic, de sâmbătă şi până pe 13

noiembrie, la Londra şi online
Festivalul literar româno-britanic Romania Rocks, care aduce laolaltă nume de rezonanţă din literatura
celor două ţări, se va desfăşura, de sâmbătă şi până pe 13 noiembrie, la Londra şi în mediul online.
Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român transmis, marţi, AGERPRES, Romania Rocks -
prezentat în premieră de ICR Londra - reuneşte celebri autori britanici ai momentului, precum Paul Bailey,
AL Kennedy, Deborah Levy, David Mitchell, Ben Okri, Ian Rankin, Elif Shafak, Fiona Sampson, Axel
Scheffler, şi cunoscuţi autori români precum Ana Blandiana, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu,
Eugen Chirovici, Marius Chivu, Andrei Codrescu, Norman Manea, Ioana Pârvulescu şi Matei Vişniec.
Prefaţat la 30 septembrie de lansarea The Romanian Riveter, prima revistă britanică consacrată integral
literaturii române, festivalul cuprinde o serie de evenimente ce îşi propun să aducă literatura română mai
aproape de publicul cititor din întreaga lume.
Interviurile, lecturile şi conversaţiile din seria "Rock Talks" vor fi completate, astfel, de un eveniment
organizat în colaborare cu PEN România, ce-i reuneşte pe poeţii Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin,
Radu Niţescu, Andra Rotaru şi Radu Vancu, de proiecţii de film, o întâlnire cu arhitecta Ioana
Corduneanu, dar şi de evenimente pentru copii, cu participarea scriitorilor Simona Antonescu şi Florin
Bican, precum şi a ilustratoarelor Maria şi Ileana Surducan şi a artistei Marlene Stanciu.
14
Tot în cadrul seriei "Rock Talks" va mai avea loc un eveniment în care traducătorii Philip Boehm şi Sean
Cotter vor vorbi despre munca lor, cu referire la cei doi autori ale căror scrieri le-au transpus în limba
engleză: Herta Muller, laureata Premiului Nobel în 2009, şi Mircea Cărtărescu, nume de referinţă în
cultura română.
Programul festivalului va mai cuprinde un eveniment dedicat scriitorilor români stabiliţi în Marea Britanie:
Ioana Baetica Morpurgo, Stela Brînzeanu, Vica Demici, Cristina Mureşan, Simona Nastac, Anda
Vahnovan, Andreea Scridon, moderat de jurnalista Paula Erizanu, o întâlnire cu autori britanici ce locuiesc
în România, moderată de scriitoarea Bronwen Riley.
Un atelier de traducere, organizat în parteneriat cu British Centre for Literary Translation, îi va reuni pe
traducătorii Jozefina Komporaly, Diana Manole, Philip Ceallaigh, Gabi Reigh, Andreea Scridon, Adam
Sorkin şi Lidia Vianu, iar atelierul Publishing Romania va avea ca protagonişti reprezentanţi ai editurilor
din România şi Marea Britanie.
Festivalul se va încheia pe 13 noiembrie cu un concert rock al trupei Publika.
Romania Rocks este o iniţiativă a ICR Londra, sub conducerea Magdei Stroe, directorul festivalului, şi
este un festival curatoriat de jurnalista britanică Rosie Goldsmith, directorul artistic, şi de Gabriela Mocan,
antreprenor cultural şi producătorul creativ al festivalului.
Toate evenimentele, care vor avea loc în 1 Belgrave Square, în prezenţa unui public restrâns şi care s-a
înregistrat în prealabil, vor fi filmate de London Video Stories şi vor putea fi accesate gratuit pe canalele
de comunicare ale celor două organizaţii partenere: ICR şi European Literature Network.
Cărţile autorilor incluşi în program vor putea fi achiziţionate de la cele două librării partenere: The
European Bookshop (pentru cărţi în limba engleză: shorturl.at/gnqsx) şi Cărţi Româneşti (pentru cărţi în
limba română: https://cartiromanesti.co.uk/gb/).
The Romanian Riveter este disponibilă gratuit la adresa https://www.eurolitnetwork.com/the-romanian-

riveter/.
Sursa citată precizează că, din cauza pandemiei de COVID-19, nu toţi autorii vor putea călători la Londra
pentru festival, participarea lor urmând să fie realizată online. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/13/romania-rocks-primul-festival-literar-romano-britanic-de-
sambata-si-pana-pe-13-noiembrie-la-londra-si-online--590258
Mureş: Cojoacele din colecţia Muzeului Etnografic din Reghin vor fi restaurate pentru
a fi expuse
Zece din cele 75 de cojoace româneşti, săseşti şi maghiare aflate în patrimoniul Muzeului Etnografic
''Anton Badea'' din Reghin vor fi restaurate cu ajutorul unui cojocar tradiţional de pe Valea Mureşului
Superior, iar după restaurare vor face obiectul unei expoziţii.
"Avem o colecţie de port tradiţional care cuprinde 75 de cojoace, dintre care 48 sunt româneşti, 25 sunt
săseşti şi două sunt maghiare. O parte din ele necesită restaurare şi avem o echipă din care face parte şi
un meşter popular cojocar care ne ajută să le readucem aproape de starea lor iniţială şi să le cuprindem şi
pe acestea în viitoarea expoziţie.
15
Zece cojoace au pornit pe un drum nou, al restaurării, spre o echipă care le va reda frumuseţea, în ton cu
autenticitatea lor", a declarat managerul Muzeului Etnografic "Anton Badea" din Reghin, Roxana Man.
Reprezentanţii Muzeului Etnografic din Reghin au precizat, într-o postare pe Facebook, că meşteşugul
cojocăritului a fost unul dintre cele mai răspândite meşteşuguri specializate în prelucrarea pieilor de oaie
şi s-a dezvoltat în general în zonele muntoase.
"Aici, condiţiile de mediu, relieful, dar şi cele economice au favorizat dezvoltarea unor ocupaţii mixte
pastoral forestiere sau pastoral agricole, în care erau valorificate produsele animaliere (lâna/ blana, pieile
animalelor).
Produsele cojocăritului sunt pieptarele deschise în faţă, care s-au purtat în Bucovina, Maramureş, Banat,
Transilvania; pieptarele înfundate într-o parte, întâlnite în Munţii Apuseni, Bran, Vâlcea, Transilvania;
cojoacele lungi fără mâneci, cojoacele cu mâneci.
Ca element de port tradiţional, cojocul a evoluat odată cu costumul popular, influenţat de ocupaţii şi modul
de viaţă. Pe lângă rolul de a asigura căldura corpului în anotimpul rece, el reprezintă şi o creaţie a artei
populare, prin prezenţa unei ornamentici bogate.
Astfel diferenţierile impuse de varietatea ocupaţiilor, a factorului etnic şi cultural, a mediului geografic şi
istoric, au conturat un mod de viaţă specific care s-a reflectat şi în artă", se arată în postare.
16
Muzeografii reghineni susţin că o trăsătură definitorie a artei populare o constituie profunda simbolistică,
cu rădăcini în cultura autohtonă.
"Prin compoziţie, motive, figuri geometrice, reprezentări cu caracter simbolic, generalizări sau stilizări,
dispuse alternativ, simetric sau repetitiv pe cojoace şi pe costumul popular, în general, este realizat
câmpul ornamental şi întreaga gamă a elementelor decorative", au subliniat muzeografii.
Muzeul Etnografic "Anton Badea" din Reghin este recunoscut pentru numeroasele porturi populare
româneşti, maghiare, săseşti şi ţigăneşti pe care le deţine, care fac obiectul unei ample expoziţii
permanente, pe anotimpuri, dar se remarcă şi printr-o serie de obiecte vestimentare populare intrate în
categoria tezaur.
17
Între obiectele de tezaur, care compun porturile populare româneşti, se regăsesc numeroase cămăşi
populare, pieptare cu cănaci, ii cu ciupag negru şi roşu, învelitori sau ştergare de cap, catrinţe cu trup
vânăt, brâuri femeieşti şi bărbăteşti, cămăşi cu cept şi multe altele.
Obiectele de tezaur provin de pe Valea Mureşului Superior, de pe Valea Gurghiului şi din Câmpia
Transilvaniei, în special din localităţile Săcalu de Pădure, Logig, Lunca şi Lueriu, iar unele datează de la
începutul anilor 1900. Sursa https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/13/mures-cojoacele-din-colectia-
muzeului-etnografic-din-reghin-vor-fi-restaurate-pentru-a-fi-expuse--590118
Tonitza după Grigorescu
Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, marii maeștri ai artei românești semnează 12 capodopere în
Licitația de Toamnă, eveniment programat pentru 22 octombrie și care concentrează topul artiștilor
români, râvnit de colecționari și pasionații de artă.
18
Poate cea mai inedită apariție în Licitația de Toamnă o constituie celebra „Ursăreasă din Bolduri” (zisă și
„Țiganca din Boldu”), binecunoscuta capodoperă a lui Nicolae Grigorescu, aflată în centrul expoziției
Grigorescu din Muzeul Național de Artă al României, însă, de această dată, pictată de Nicolae Tonitza.
Tabloul de mari dimensiuni al „Ursăresei” a fost realizată de Nicolae Tonitza în perioada de formare
artistică, când gândea și crea în siajul marelui maestru Grigorescu. Deși probabil intenția sa de plecare a
19
fost aceea de copia lucrarea lui Grigorescu, personalitatea tânărului Tonitza răzbate cu putere din varianta
sa de „Ursăreasă”, culorile mai calde și pensulația mai vie fiind numaidecât observabile, într-o inedită
sinteză a tematicii grigoresciene și cu un tratament tonitzian al culorii.
Pe lângă „Ursăreasă”, Tonitza este prezent în Licitația de Toamnă – „Top 100 Mari Maeștri ai Artei
Românești” – cu alte 6 opere de artă, între care unul dintre cele mai izbutite portrete ale „Irinei”,
capodoperă de maturitate, pe tema binecunoscută, consacrată pentru Tonitza, a universului copilăriei,
surprinde figura visătoare a fiicei sale Irina (celebrizată de lucrarea cu același nume din expunerea
permanentă a Muzeului Național Brukenthal). Portretul Irinei a fost estimat de specialiștii casei de licitație
pentru o valoare de 80-12.000 de euro.
20
Nicolae Tonitza, interpretul ,,tristeților luxuriant colorate” a creat opere în respectul multor artiști, între care
și Ștefan Luchian, dar instaurând un alt gen de viziune cu privire la elementele florale. Două opere de artă
care reliefează perfect abordarea sa personală - „Crizanteme albe” și „Grădina cu nalbe” - sunt prezente
în licitație, de la prețuri de pornire accesibile (15.000 de euro).
21
Și Nicolae Grigorescu, pictorul național este prezent în cel mai mare eveniment al pieței de artă din
această toamnă, cu 5 opere desăvârșite. Cea mai amplă dintre acestea (aproape 1m), este „Casa
pictorului de la Câmpina”, provenind dintr-o colecție australiană, din ramura unei familii românești ce a fost
nevoită să își găsească refugiu în străinătate pentru a evita persecuțiile regimului sovietic instaurat în anii
‘40.
Tot pictorul național Grigorescu semnează și „Țărăncuță cu mărgele albastre”, respectiv și „Țărăncuță cu
fuior”, estimate la o valoare conservatoare, de 25.000-45.000 de euro, fiecare, dar și „Mocan cu turmă de
oi”, unde regăsim motivul ciobănașului dezvoltat cu precădere de artist în ultima perioadă de creație. Tot
Nicolae Grigorescu semnează și desenul „La luptă”, schiță realizată de maestru pe frontul Războiului de
Independență și care are în licitație un preț de pornire de doar 1.500 de euro.
22
Capodoperele enunțate mai sus, alături de alte aproximativ 200 de opere semnate de marii maeștri ai
artei românești, pot fi vizitate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță din str. C.A. Rosetti, nr. 5, iar
joi, 22 octombrie, licitate în regim online pe platforma Artmark Live. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/13/p-tonitza-dupa-grigorescu--582100
Expoziţia ''De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama
Veche'' - la MNŢR
Expoziţia ''De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama Veche'', în care
sunt reunite lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică şi fotografie semnate de artişti din generaţii
diferite, va fi vernisată joi, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Tancred Bănăţeanu, informează
un comunicat transmis AGERPRES.
Artiştii ale căror lucrări vor putea fi văzute în cadrul expoziţiei sunt Geta Brătescu, Nicolae Comănescu,
Irina Crivăţ, Vasile Gorduz, Constantin şi Ion Pacea, Cristian Pepino, Silvia Radu, Simona Runcan, Viorel
Simionescu, Anamaria Smigelschi, Adrian, Lucia şi Alexandru Maftei, Ovidiu Marcu, Constanţa Stratulat.
23
Expoziţia "De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama Veche" continuă
studiul realizat de Iuliana Dumitru despre naraţiunile şi mitologizarea acestui spaţiu într-un mediu diferit de
cel al cercetării de doctorat în a cărui prelungire se constituie. Pornind de la legătura afectivă cu zona,
fiind născută şi crescută la 2 Mai, curatoarea adaugă un strat vizual cercetării narative deja întreprinse,
precizează organizatorii.
Lucrările aparţin perioadei 1960 - 2015 şi reprezintă explorări ale spaţiului 2 Mai şi Vama Veche, localităţi
cunoscute publicului larg mai ales pentru că în perioada comunistă erau destinaţiile preferate ale boemei
intelectuale. Aceste locuri alternative turismului de masă şi orarului fix le-au permis celor care le vizitau să
beneficieze de o libertate propice creaţiei artistice, se arată în comunicat.
Pe lângă lucrările artistice şi documentare vor fi incluse materiale de arhivă, artefacte şi obiecte de uz
cotidian, ce vor încerca să întregească un portret mai amplu al unui spaţiu care este şi al locuirii, nu doar
al vizitării sezoniere.
În cadrul expoziţiei, care va fi deschisă în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie, vor fi prezentate două
materiale filmate, documentarul antropologic al Mirunei Tîrcă şi filmul poetic al Adei-Maria Ichim. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/13/expozitia-de-la-aproape-catre-departe-cartografieri-vizuale-
ale-spatiului-2-mai-vama-veche-la-mntr--589983
Schimbările climatice şi bolile ameninţă să transforme planeta într-un ''iad

nelocuibil'' pentru milioane de oameni, avertizează ONU
Creşterea numărului dezastrelor climatice, alături de pandemia de COVID-19, demonstrează că liderii

politici şi economici nu reuşesc să oprească transformarea planetei într-un ''iad nelocuibil'' pentru milioane
de oameni, conform unui raport emis luni de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează Thomson
Reuters Foundation.
În ultimele două decenii, numărul dezastrelor provocate de fenomenele meteorologice extreme aproape s-
a dublat la 6.681, în creştere de la 3.656 între 1980 şi 1999, conform unui raport emis cu o zi înainte de
24
Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor, marcată în fiecare an la 13 octombrie.
Inundaţiile şi furtunile din ce în ce mai grave au constituit aproximativ patru cincimi din totalul dezastrelor
naturale din perioada 2000-2019, la care s-a adăugat o înmulţire a perioadelor de secetă, incendii şi valuri
de caniculă.
''Suntem în mod deliberat distructivi. Aceasta este singura concluzie la care se poate ajunge'', acţiunile
pentru reducerea schimbărilor climatice şi a altor ameninţări majore întârziind, a declarat Mami Mizutori,
reprezentant special al secretarului ONU pentru reducerea riscurilor de dezastre.
''COVID-19 este doar ultima dovadă că liderii politici şi din mediul de afaceri nu sunt încă în acord cu
lumea din jurul lor", a adăugat Mizutori într-un comunicat.
În ultimii 20 de ani au fost înregistrate aproape 7.350 de dezastre majore, inclusiv cutremure şi tsunami,
care au provocat peste 1,2 milioane de morţi şi au afectat 4,2 miliarde de oameni. De asemenea, aceste
fenomene au provocat pierderi economice globale de aproape 3 trilioane de dolari - aproape de două ori
în comparaţie cu valoarea pagubelor din cele două decenii precedente.
Într-o prefaţă comună a raportului ONU, Mizutori şi Debarati Guha-Sapir de la Centrul de Cercetare în
Epidemiologia Dezastrelor din Belgia au remarcat însă că agenţiile pentru gestionarea dezastrelor au
salvat numeroase vieţi printr-o mai bună pregătire.
Printre ţările care au făcut paşi importanţi în evacuarea a milioane de persoane în zone sigure şi
reducerea numărului de morţi în urma inundaţiilor şi furtunilor se numără India şi Bangladesh.
Însă şansele ''continuă să le fie potrivnice, în special în ceea ce priveşte naţiunile industriale care eşuează
lamentabil în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră" în conformitate cu obiectivul convenit de
limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, se arată în document.
Aproape niciuna dintre ţări nu a făcut suficiente demersuri pentru a preveni un val de decese şi îmbolnăviri
cauzate de pandemia de COVID-19, în pofida apelurilor din partea experţilor şi a agenţiilor ONU, au notat
autoarele.
''Este năucitor să continuăm de bunăvoie şi cu bună ştiinţă să semănăm seminţele propriei distrugeri, în
pofida ştiinţei şi dovezilor conform cărora ne transformăm singura noastră casă într-un iad nelocuibil
pentru milioane de oameni'', au adăugat ele.
Guha-Sapir a avertizat că, în cazul în care numărul evenimentelor meteorologice extreme va continua să
crească în acelaşi ritm în următorii 20 de ani, ''viitorul omenirii arată într-adevăr foarte sumbru''.
Pentru a se evita acest lucru, lumea trebuie să acţioneze urgent investind în prevenţie, adaptare la
schimbările climatice şi reducerea riscului de dezastre, a spus Mizutori.
Ea a îndemnat guvernele să dea dovadă de leadership şi să ofere rezultatele promisiunilor făcute în 2015
în temeiul Acordului de la Paris de limitare a schimbărilor climatice, cadrul de acţiune Sendai pentru
gestionarea riscului de dezastru şi obiectivele globale de dezvoltare urmând să se încheie în 2030.
Cadrul de Acţiune Sendai 2015-2030 pentru reducerea riscului de dezastre a fost stabilit la cea de-a treia
Conferinţă mondială a ONU privind reducerea riscului de dezastre (WCDRR), care a avut loc la Sendai,
Japonia, în perioada 14-18 martie 2015. A fost primul acord major al agendei de dezvoltare post-2015, cu
25
şapte obiective şi patru priorităţi de acţiune. Cadrul de la Sendai a fost adoptat de Adunarea Generală a
ONU, care a urmat conferinţei.
Statele membre ale ONU au fost de acord să instituie la nivel naţional şi local strategii de reducere a
riscurilor de dezastru până în 2020, însă până în prezent doar puţin peste 90 au reuşit să îşi
îndeplinească promisiunile, a remarcat ea.
''Totul se reduce într-adevăr la guvernare dacă vrem să scăpăm această planetă de flagelul sărăciei, de
pierderea în continuare a speciilor şi biodiversităţii, de explozia riscului urban şi de cele mai grave
consecinţe ale încălzirii globale'', a precizat Mizutori. Sursa
https://www.agerpres.ro/planeta/2020/10/12/schimbarile-climatice-si-bolile-ameninta-sa-transforme-
planeta-intr-un-iad-nelocuibil-pentru-milioane-de-oameni-avertizeaza-onu--589373
Agenţia Europeană de Mediu: Oraşele trebuie să-şi intensifice pregătirile în faţa

schimbărilor climatice
Oraşele şi guvernele din Europa trebuie să facă mai mult pentru a se pregăti pentru consecinţelor
schimbărilor climatice care afectează zonele urbane, inclusiv un risc crescut de inundaţii şi secete, a
declarat marţi Agenţia Europeană de Mediu (AEM), relatează dpa.
Această problemă este una esenţială în condiţiile în care aproape 75% dintre europeni trăiesc în mediul
urban şi numărul lor urmează să crească în următorii ani, a precizat agenţia cu sediul la Copenhaga.
Rolul cheie în economie pe care oraşele îl au în calitate de huburi industriale şi în domeniul serviciilor a
fost un alt aspect menţionat pentru nevoia adaptării lor la schimbările climatice.
26
Multe oraşe din Europa se află în zone de câmpie inundabile, iar solurile lor sunt acoperite cu beton sau
asfalt, făcându-le vulnerabile la viituri.
Zonele pe care se află construcţii se află şi ele în apropiere de zone predispuse la incendii sau alunecări
de teren, se arată în raportul AEM, denumit "Adaptarea urbană în Europa".
Oraşele din sud-estul Europei au fost proiectate să se confrunte cu cea mai mare creştere a frecvenţei
valurilor de căldură din cauza schimbărilor climatice. Cu toate acestea, oraşele au cele mai mici suprafeţe
acoperite de spaţii verzi, conform raportului.
Totodată, valurile de căldură provoacă un număr de decese mai mare decât oricare alte dezastre
naturale, se precizează în raport. Aşadar, este necesară o adaptare a locuinţelor, precum şi a spitalelor şi
şcolilor la temperaturi ridicate.
Parcurile şi alte spaţii verzi din oraşe pot asigura temperaturi mai scăzute în timpul valurilor de căldură,
precum şi absorbţia unei anumite cantităţi de precipitaţii a căror frecvenţă se preconizează că va creşte în
multe părţi ale Europei. Sursa https://www.agerpres.ro/planeta/2020/10/13/agentia-europeana-de-mediu-
orasele-trebuie-sa-si-intensifice-pregatirile-in-fata-schimbarilor-climatice--590089
Un diamant violet-roz foarte rar, estimat la 38 de milioane de dolari, scos la licitaţie în noiembrie
Un diamant violet-roz extrem de rar din clasa "vivid" (cu cel mai mare grad de strălucire, n.r.), descoperit
într-o mină din Rusia, ar putea fi vândut cu 38 de milioane de dolari la o licitaţie ce va fi organizată pe 11
noiembrie la Geneva, au anunţat luni reprezentanţii casei Sotheby's, citaţi de Reuters.
Această nestemată ovală, denumită după baletul rusesc "The Spirit of the Rose", reprezintă cel mai mare
diamant de acest tip care va fi pus în vânzare în cadrul unei licitaţii. Cererea de pietre preţioase colorate a
urmat în ultimii ani o tendinţă crescătoare în rândul colecţionarilor foarte bogaţi.
Extras dintr-o mină administrată de producătorul rus Alrosa, acest diamant de 14,83 carate a fost tăiat din
cel mai mare cristal roz descoperit vreodată în Rusia, au dezvăluit specialiştii casei Sotheby's.
"Apariţia diamantelor roz în natură este extrem de rară, indiferent de forma lor. Doar 1% din toate
diamantele roz au mai mult de 10 carate", a declarat Gary Schuler, preşedintele diviziei mondiale de
bijuterii din cadrul casei Sotheby's.
27
Diamantele colorate natural se formează atunci când nestematele pe cale să cristalizeze posedă în
interiorul lor o structură specială de reţea, care refractă lumina în raze colorate, nu albe.
Diamantele roz sunt rare şi foarte apreciate din punct de vedere estetic de către colecţionari.
Acest diamant este prezentat la Hong Kong, urmând să fie expus în Singapore şi Taipei, înainte de a fi
vândut la licitaţie la Geneva, pe 11 noiembrie. Sursa https://www.agerpres.ro/zig-zag/2020/10/12/un-
diamant-violet-roz-foarte-rar-estimat-la-38-de-milioane-de-dolari-scos-la-licitatie-in-noiembrie--589529
Primăria din Copenhaga vrea să interzică trotinetele electrice în centrul oraşului
Municipalitatea din Copenhaga doreşte să interzică accesul în centrul oraşului pentru trotinetele electrice
închiriabile, au anunţat vineri reprezentanţii Primăriei daneze, prin adoptarea uneia dintre cele mai stricte
reglementări din lume în această chestiune, informează AFP.
"Nu va mai fi posibilă închirierea sau parcarea unei trotinete electrice în cele mai multe dintre zonele cele
mai aglomerate din Copenhaga începând de la 1 ianuarie", au precizat reprezentanţii serviciului tehnic şi
cei ai serviciului de mediu din cadrul Primăriei din Copenhaga într-un e-mail adresat jurnaliştilor de la
AFP.
În mod concret, aceste vehicule vor fi interzise în centrul istoric al oraşului danez, unde a devenit deja
imposibilă depozitarea lor, dar şi în cartierele adiacente.
"Din păcate, am constatat probleme majore cu trotinetele electrice (...) Este extrem de dificil pentru
persoanele vârstnice să treacă atunci când trotinetele sunt lăsate prăbuşite pe străzi", a explicat
consilierul municipal Rune Dybvad pentru postul de televiziune TV2.
Dispoziţia va trebui să fie aprobată de Consiliul Municipal, dar ea se bucură deja de un sprijin larg.
Trotinetele electrice sunt contestate în mai multe oraşe mari din cauza coabitării dificile dintre utilizatorii
lor, pietoni şi biciclişti în spaţiile urbane cu dimensiuni mici, fapt care a determinat uneori primăriile locale
să reglementeze foarte strict utilizarea acestor vehicule.
28
În noiembrie, Singapore a emis un decret care interzice trotinetele electrice pe trotuare, urmând exemplul
Germaniei şi Franţei.
La Montreal, ele nu mai sunt disponibile după eşecul unei perioade de testare, din cauza lipsei de respect
manifestate de utilizatorii lor faţă de pietoni şi de ceilalţi participanţi la trafic.
Potrivit estimărilor făcute de jurnaliştii din presa de specialitate, 300 de accidente asociate trotinetelor
electrice au avut loc la Copenhaga în anul 2019. Sursa https://www.agerpres.ro/zig-
zag/2020/10/09/primaria-din-copenhaga-vrea-sa-interzica-trotinetele-electrice-in-centrul-orasului--588315
Pe 14 octombrie, creștinătatea ortodoxă o celebrează pe Sfânta Cuvioasă

Parascheva
Pe 14 octombrie, creștinătatea ortodoxă o celebrează pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, dar anul acesta și
sărbătorile religioase au reguli stricte. Cristina Vartolomei de la Iași transmite.
Reporter: Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost aduse la Iași în 1641, pe vremea domnitorului
Vasile Lupu și au fost depuse la Mănăstirea Trei Ierarhi. În 1888, lăcaşul de cult a fost afectat de un incendiu,
catafalcul şi racla din lemn au ars, dar în chip minunat, moaștele au rămas neatinse de foc. Atunci au fost
mutate în Catedrala mitropolitană unde se află și astăzi, iar Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată
ocrotitoarea Iaşiului și a întregii Moldove. Credincioșii o cinstesc în fiecare an pe 14 octombrie, iar pelerinajul
de la Iaşi a început să ia amploare în 1996, când a fost adus din Grecia și capul Sfântului Apostol Andrei,
29
ocrotitorul României. Din anul 2000, a devenit o tradiție ca la Sărbătoarea Sfintei Parascheva să fie aduse
și moaște ale unor sfinţi din străinătate, un motiv în plus ca pelerinii să vină la hram. Anul acesta, Mitropolia
Moldovei și Bucovinei programase ca pelerinajul să aibă loc între 8 și 15 octombrie, în condiții sanitare
stricte. Creșterea cazurilor de coronavirus a dat peste cap această organizare, deoarece Comitetul
Județean pentru Situații de Urgență a interzis accesul pelerinilor. Așa se face că pot sta la rând ca să se
roage doar cei care au domiciliul în Iași, iar asta doar după ce sunt legitimați de jandarmi. Deocamdată s-a
renunțat la scoaterea raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în curtea Catedralei sau în
procesiune prin oraș, iar baldachinul, care era deja montat, a rămas neîmpodobit. Purtătorul de cuvânt al
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preotul Constantin Sturzu:
Constantin Sturzu: Sunt două variante: unii spun lăsați-l așa, pentru că este o durere și să se vadă, e ca o
rană deschisă! Alții spun: nu, împodobiți-l pentru a arăta că nimic nu-i poate opri pe sfinți să vină cu această
bucurie. Vom vedea pe care dintre aceste două direcții va înclina balanța. Sursa
http://www.rador.ro/2020/10/11/pe-14-octombrie-crestinatatea-ortodoxa-o-celebreaza-pe-sfanta-cuvioasa-
parascheva/
Cine a fost Parascheva, fata bogată ajunsă sfântă
De aproape 400 de ani, Iaşiul a devenit unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din estul Europei
– mii de oameni vin cu credinţă, în fiecare toamnă, să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva,
sărbătorită pe 14 octombrie. Racla cu osemintele sfintei a fost mutată de mai multe ori de-a lungul timpului,
găsindu-şi liniştea abia la jumătatea secolului al XVII-lea, la Iaşi – mai întâi la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi,
iar astăzi, în incinta Catedralei Mitropolitane – devenind de atunci protectoarea Moldovei.
Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva este totuşi puţin cunoscută, în pofida preocupărilor deosebite, mai ales
ale feţelor bisericeşti, pentru realizarea unei biografii cât mai amănunţite a celei care a devenit una dintre
cele mai venerate figuri sfinte în întreaga Peninsulă Balcanică şi în România.
Informaţiile istorice despre viaţa sfintei sunt, astfel, puţine şi târzii faţă de perioada în care a trăit. Prima
biografie a fost tradusă în limba română în timpul secolului al XVI-lea, fiind cunoscută sub numele de Codex
Sturzanus, în cadrul căreia cuvioasa apare sub numele de Sf. Petka, după cum era numită în rândul sârbilor
şi al bulgarilor, dar şi ca Sf. Vineri, apelativ foarte folosit de poporul român.
Parascheva, fata bogată cu suflet mare
Din puţinele informaţii disponibile, ştim că Parascheva a trăit cândva în secolul al XI-lea, fiind născută la
Epivat (azi Selimpaşa, în Turcia) într-o familie de oameni înstă- riţi şi creştini, un frate de-ai ei devenind
30
călugăr şi episcop al bisericii bizantine. Mergând regulat la biserică, copila Parascheva avea să fie tot mai
impresionată de predicile preoţilor şi, mai ales, de textul Evangheliei. Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au
consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia
după Marcu, iar versetul „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-
Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) a impresionat-o într-atât de mult încât a împărţit săracilor toate hainele pe
care le purta – astfel de gesturi deveniseră o obişnuinţă pentru Parascheva, contrar opiniilor părinţilor ei.
Pictură rusească de secol XV care

înfățișează scene din viața Sfintei Parascheva
Tot din însemnări târzii, care au fost preluate şi în sinaxarele bisericeşti, aflăm că după ce i-au murit părinţii,
toată partea de avere care i se cuvenea a dăruit-o nevoiaşi- lor, alegând calea monahismului şi retragerea
din lume. Au urmat mai mulţi ani dificili, mai întâi la Constantinopol, apoi, rând pe rând, a stat la Heracleea,
în apropierea Mării Negre, la Ierusalim şi în pustiul Iordanului.
Sfârşitul vieţii pământeşti o va găsi în locurile natale, pe când avea în jur de 25 de ani, întorcându-se în
localitatea de baştină, fără ca nimeni să o recunoască. După ani de post şi suferinţă fizică, Parascheva a
murit în Epivat, unde se spune că a re- venit la îndemnul unui înger care i-a apărut în vis, şi a fost
înmormântată ca orice străin, fără ca mormântul să-i fie cunoscut în anii care au urmat.
31
Descoperirea trupului sfinţit ţine tot de întâmplări miraculoase, generate de moartea unui marinar în timp ce
naviga alături de alţi camarazi. Aceştia din urmă au decis să arunce trupul celui decedat în apele mării, iar
valurile aveau să aducă trupul marinarului mort la mal, unde a fost descoperit de un călugăr, care s-a îngrijit
de înmormânta- rea lui.
Venind şi alţi creştini, au săpat o groapă pentru cel decedat, dar în locul acela au descoperit trupul întreg şi
frumos înmiresmat al unei femei. Neluând în seamă minunea, bărbaţii au depus trupul marinarului lângă cel
al cuvioasei şi apoi au plecat. Peste noapte, în visele unuia dintre gropari, pe nume Gheorghe, şi ale unei
femei credincioase, numită Eftimia, a apărut însăşi Sfânta Parascheva, în chip de împărăteasă, şi a cerut
ca trupul ei să fie mutat la loc de cinste, credincioşii locului aducând-o într-o procesiune so- lemnă în biserica
Sfinţii Apostoli din Epivat.
Călătoria osemintelor
Vreme de aproape 200 de ani, moaştele Cuvioasei au stat la loc de cinste în biserica din Epivat. Ulterior,
schimbări- le politice din Imperiul Bizantin, precum şi ameninţarea tot mai apăsătoare a avansului turcilor
otomani au provocat mutarea raclei sfinte în mai multe zone din imperiu.
Biserica
sf. Petka din cetatea Belgradului
32
Mai întâi, moaştele sfintei au ajuns la Tîrnovo, în Ţaratul vlaho-bulgar, cândva în jurul anului 1235, date
fiind relaţiile de bună prietenie dintre ţarul bulgar Ioan al II-lea şi împăratul latin de Constantinopol, Balduin
al II-lea.
Osemintele au rămas aici până la cucerirea otomană din secolul al XIV-lea, când ţaratul bulgar este
desfiinţat. Trupul Cuvioasei a fost mutat apoi, pentru câteva decenii, la Belgrad, unde a odihnit până în
1521, an în care şi acesta cade sub stăpânirea otomană.
Având în vedere că orice mărturie creştină se afla în primejdie, patriarhul grec al Constantinopolului oferă
mai multe daruri sultanului otoman în schimbul moaştelor, care au fos aduse la Constantinopol, fiind
depuse şi mutate în mai multe biserici din oraş, rămânând în capitală până la ultima lor stră- mutare, în
Moldova lui Vasile Lupu voievod. Autor Doru Țuinea. Sursa
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/cine-a-fost-parascheva-fata-bogata-ajunsa-sfanta
Monografii interbelice: Piteşti
Dacă Piteştiul de atunci ar fi aidoma celui de astăzi, nu ar mai fi interesant să-l studiem prin mărturiile
locuitorilor săi. Aşa, putem să observăm deosebirile care ne despart şi să-i constatăm asemănările…
„Ca să se ajungă la Câmpulung, cine vrea să se coboare la satul Pitului, de unde Piteștii, care, fiind la
răscruce, a devenit mai târziu târg și la urmă oraș, trebuie să încalece spinările de dealuri”, scria istoricul
Nicolae Iorga în 1937.
Îndemnul său de călătorie oferea şi o etimologie, dar adevărul este că nu se ştie nici astăzi de unde vine
numele acestei foste reşedinţe voievodale temporare, atestată ca oraş într-un hrisov din secolul al XIV-
lea.
Cinci veacuri mai târziu, Piteştiul era destul de dezvoltat. Avea case boiereşti (în Argeş stăpâneau
Goleştii, Cantacuzinii, Craioveştii), mai multe biserici ortodoxe şi una catolică, o sinagogă, două fabrici (de
postav şi de produse chimice), un spital şi mai multe şcoli. Liceului „I.C. Brătianu” i s-a adăugat după
Războiul de Întregire încă un liceu, numit „Zinca Golescu”. Comunitatea a sporit în acea vreme, ajungând
la aproape 20.000 de locuitori.
Filologul Nazica Gărduş era născută în acei ani de prosperitate. Înainte de a merge la facultate în
Bucureşti, absolvise Liceul „Zinca Golescu”, şcoală care avea deja un renume.
„M-am născut la Piteşti în strada Craiovei şi m-am născut în ziua de Anul Nou, atunci când Piteştiul era
foarte frumos. Povesteau părinţii mei că Piteştiul era în vremea aceea un târguşor de negustori, erau
foarte mulţi negustori şi mai mari şi mai mici, erau negustori evrei, greci, armeni, toţi cu prăvălii foarte
frumoase şi depozite. Depozitele de vin erau ale grecilor, vă pot da şi nume, dar nu cred că vă
interesează…
33
Biserica Sf. Nicolae
Strada Teiuleanu era o stradă care ducea… lega Târgu din Vale, îi zicea strada Teiuleanu pentru că era
Liceul Teiuleanu, era liceu pentru domnişoarele care învăţau meserie şi nu voiau să facă facultate, dar să
rămână cu ceva meserie.
Şi după numele celei care a făcut şcoala se numea Teiuleanu, Liceul Teiuleanu, strada se numea tot
Teiuleanu.
Pe partea dreaptă erau toate depozitele de vin şi le deţineau grecii – Tefas, Alexiu – şi cu nişte butoaie şi
nişte subsoluri, crame, jos, la subsol, foarte mari… Din aceste familii mai sunt fete care trăiesc şi acum.
[…]
Acasă, la Piteşti, lăptăreasa care venea era de la Valea Mare şi pe uşa noastră nu scria cât lapte a depus
decât la sfârşitul săptămânii, când se făcea plata. Pentru un kilogram punea un zero, pentru o jumătate de
kilogram trăgea o liniuţă şi pe urmă adunam şi ştiam cât s-a cumpărat şi cât trebuie să plătim.
Muncitorii din fabrica lui tata erau majoritatea din Valea Mare, că de aceea ne-am şi refugiat acolo [în
timpul războiului], deci familia Beja era familia care era gazda noastră şi stătea pe dealul acela cu viţă de
vie…” Sursa http://www.rador.ro/2020/10/13/monografii-interbelice-pitesti/
34
Peru: Machu Picchu, redeschis pentru un singur turist
Peru a deschis ruinele incașe din Machu Picchu pentru un singur turist, japonezul Jesse Katayama, care a
așteptat aproape șapte luni pentru a vizita locul. Ministrul Culturii, Alejandro Neyra, a declarat că domnului
Katayama i-a fost permis accesul, după ce a făcut o cerere specială.
„Prima persoană de pe Pământ care a mers la Machu Picchu după lockdown sunt eu”, a postat Jesse
Katayama pe contul său de Instagram, atașând o fotografie cu el printre ruine. „Este într-adevăr fantastic!
Mulțumesc!”, a adăugat japonezul într-un videoclip postat pe paginile de Facebook ale autorității locale
pentru turism din Cusco, unde se află celebrul sit arheologic.
35
Instructorul japonez de box, în vârstă de 26 de ani, a rămas blocat în Peru din martie. Cumpărase un bilet
pentru complexul turistic cu câteva zile înainte ca țara să declare stare de urgență sanitară. Trebuia să
petreacă doar trei zile în zonă, dar cu zborurile anulate și călătoriile limitate, s-a trezit blocat luni întregi.
În final, cazul său a ajuns la autoritatea locală pentru turism, care a acceptat să-i acorde permisiunea
specială de a vizita orașul incaș.
Blocat în localitatea Aguas Calientes, Katayama, în cele din urmă a fost autorizat să intre pe 10
octombrie, exact la 7 luni de la achiziționarea biletului. „Am crezut că nu voi putea merge, dar, datorită
tuturor celor care ati rugat primarul și guvernul, mi s-a oferit această oportunitate super specială”, a scris
el în japoneză pe Instagram.
Machu Picchu este cea mai veche moștenire a Imperiului Inca, care a condus o mare parte din vestul
Americii de Sud timp de o sută de ani, înainte de cucerirea spaniolă din secolul al XVI-lea. Ruinele
așezării Inca au fost descoperite în 1911 de exploratorul american Hiram Bingham și în 1983 au fost
declarate Patrimoniu Mondial de către UNESCO.
Redeschiderea ruinelor de la Machu Picchu pentru public a fost inițial programată pentru luna iulie, dar a
fost amânată pentru noiembrie. Doar 675 de turiști vor fi acceptați pe zi, 30% din numărul permis înainte
de pandemie, vizitatorii fiind nevoiți să mențină distanța fizică.
Peru a raportat peste 849.000 de cazuri de coronavirus și 33.000 de decese de la începutul pandemiei,
potrivit datelor transmise de Universitatea Johns Hopkins. Sursa http://www.rador.ro/2020/10/13/peru-
machu-picchu-redeschis-pentru-un-singur-turist/
36
O PERSONALITATE PE ZI: Petre P. Negulescu, filosof şi om politic, membru titular al

Academiei Române
Petre P. Negulescu, filosof şi om politic, s-a născut, la 14/27 octombrie 1872, la Ploieşti.
După absolvirea cursurilor liceale la Ploieşti, preocupat de matematică, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe
din Bucureşti, audiind paralel şi prelegeri la Facultatea de Filosofie pe care a preferat-o în cele din urmă.
Şi-a continuat pregătirea la Berlin, Leipzig şi Paris.
În ţară, la întoarcere, a fost numit titular al cursului de istoria filosofiei moderne şi logică la Universitatea
din Iaşi. Din 1910, s-a transferat la Universitatea din Bucureşti la Catedra de Istoria Filosofiei şi
Enciclopedia Filosofiei.
Petre P. Negulescu a întocmit cursuri universitare, între care: "Enciclopedia filosofiei. Curs" (2 vol., 1924-
1926); "Istoria filosofiei. Pozitivismul francez contemporan. Curs" (1924-1925); "Problema epistemologică.
Curs" (1931-1932); "Curs de enciclopedia filosofiei. Problema cosmologică" ( 2 vol., 1935-1937).
Este autorul lucrărilor: "Critica apriorismului şi empirismului" (1892); "Polemice. Impersonalitatea şi morala
în artă. Socialismul şi arta" (1895); "Psihologia stilului. Studiu de estetică" (1896); "Rolul ideilor în
progresul social" (1900); "Filosofia renaşterii" (2 vol., 1910-1914); "Partidele politice" (1926); "Geneza
formelor culturii. Priviri critice asupra factorilor ei determinanţi" (1934); "Academia platonică din Florenţa"
(1936); "Nicolaus Cusanus" (1937); "Destinul omenirii" (4 vol., 1938-1944); "Istoria filosofiei
contemporane" (5 vol., 1941-1945).
Acestor volume li se adaugă numeroase studii apărute în publicaţiile vremii: Arhiva, Convorbiri literare,
Revista de filosofie ş.a. ("Religie şi artă", "Spiritualismul francez", "Filosofia în viaţa practică", "Rolul social
al ideilor", "Psihologia cosmogoniilor" ş.a.).
Membru corespondent (19 mai 1915) şi membru titular (23 mai 1936) al Academiei Române; repus în
drepturi ca membru titular al Academiei Române la 3 iulie 1990.
Ca om politic, a ocupat funcţia de ministru al Instrucţiunii şi Cultelor (1920) şi al Instrucţiunii (1920-1921,

1926), ultima demnitate politică fiind cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor (1926-1927).
A murit la 28 septembrie 1951, la Bucureşti. (sursa: Membrii Academiei Române. Dicţionar, Ed.
Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003). Sursa https://www.agerpres.ro/documentare/2020/10/14/o-
personalitate-pe-zi-petre-p-negulescu-filosof-si-om-politic-membru-titular-al-academiei-romane--590660
Muzeul 'Theodor Aman': Eveniment expoziţional dedicat unui portret al mamei

artistului - de joi, până pe 29 noiembrie
Un eveniment expoziţional găzduit în premieră de Muzeul ''Theodor Aman'' - "Vizita bătrânei doamne.
Portretul mamei artistului revine în locul creaţiei" va fi oferit publicului, de joi, ora 10,00, până duminică, 29
noiembrie, la ora 18,00.
Potrivit unui comunicat al Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB), transmis miercuri AGERPRES, cei care
îl preţuiesc pe Theodor Aman au prilejul să descopere un portret din perioada de maximă maturitate a
celui care a fost considerat pe tot parcursul vieţii sale cel mai bun portretist român.
37
Lucrarea, realizată în 1880, o reprezintă pe Pepica Aman, mama artistului şi face parte din patrimoniul
Pinacotecii Muzeului Municipiului Bucureşti, fiind acum expusă pentru prima dată în Muzeul ''Theodor
Aman''.
Greta Şuteu, muzeograf la Muzeul ''Theodor Aman'', povesteşte că Pepica Aman a încetat din viaţă în
1868, cu un an înainte ca pictorul să finalizeze casa care găzduieşte actualul muzeu, ceea ce înseamnă
că mama artistului nu a vizitat niciodată fizic acest loc, la 12 ani de la dispariţie, fiul ei îi "perpetuându-i
memoria printr-un excepţional portret de expresie, construit nu după model, ci prin reconstituirea în
imagine a amintirilor, a iubirii, a recunoştinţei, a preţuirii fără margini şi a dorului profund".
Tabloul ce urmează a fi prezentat publicului a fost supus, o lungă perioadă, restaurării.
"Evenimentul pe care vi-l propunem poate fi considerat şi o vizită a mamei în spectaculoasa casă a fiului
ei, vizită pentru care 'Bătrâna doamnă' s-a pregătit îndelung, petrecând o importantă perioadă de timp în
Atelierul de restaurare al Muzeului Municipiului Bucureşti, de unde a ieşit într-o formă impecabilă, aproape
ca în ziua în care fiul ei a atins-o pentru ultima oară cu penelul, iar acum aşteaptă cu emoţie întâlnirea cu
dumneavoastră", precizează muzeograful, citat în comunicat.
Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), deschis în anul 1908, este printre cele mai vechi muzee
memoriale din România. El păstrează atmosfera vieţii private din perioada Belle Epoque alături de cea
mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman, ce pot fi admirate în această primă casă-atelier de
artist din România. Sursa https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/14/muzeul-theodor-aman-eveniment-
expozitional-dedicat-unui-portret-al-mamei-artistului-de-joi-pana-pe-29-noiembrie--590695
38
Gheorghiu: Ministerul Culturii sprijină traducerea lui Mihai Eminescu în limba kazahă;
bust al poetului la Nur-Sultan
O parte din opera lui Mihai Eminescu va fi tradusă în limba kazahă cu sprijinul Ministerului Culturii, iar un
bust al marelui poet va fi amplasat, anul viitor, în Piaţa Bucureşti din capitala Kazahstan, Nur-Sultan.
"Ministerul Culturii va sprijini demersurile Ambasadei de a traduce o parte din opera lui Mihai Eminescu în
limba kazahă şi de a o publica în Kazahstan. De asemenea, bustul marelui poet român va fi inaugurat în
Piaţa Bucureşti din capitala Nur-Sultan, anul viitor", a anunţat miercuri ministrul Culturii, Bogdan
Gheorghiu, înr-o postare pe Facebook.
Bogdan Gheorghiu s-a întâlnit marţi cu Ambasadorul Republicii Kazahstan în România, Nurbakh
Rustemov, ocazie cu care au fost discutate proiectele culturale ale Ambasadei pentru anul 2021.
Potrivit ministrului, diplomatul kazah a spus că România şi Kazahstan au deja puternice relaţii economice,
dar prin cultură şi sport se poate crea şi o legătură emoţională între cele două culturi.
"Toate aceste demersuri ne onorează, iar optimismul şi energia E.S. îmi dau convingerea că vom avea o
colaborare extraordinară şi ne vom consolida relaţiile culturale în viitorul apropiat", a mai declarat ministrul
Culturii, Bogdan Gheorghiu. Sursa https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/14/gheorghiu-ministerul-
culturii-sprijina-traducerea-lui-mihai-eminescu-in-limba-kazaha-bust-al-poetului-la-nur-sultan--590632
39
Marina australiană a salvat un recif de corali
Un pescar a descoperit o bombă în Elizabeth Reef, la aproape 600 de kilometri de coasta de est a Australiei.
Scafandrii din marină au scufundat bomba în ape adânci, unde nu mai era o amenințare pentru reciful de
corali. Originea bombei este neclară. Bombe similare au fost folosite în Primul şi Al Doilea Război Mondial
pentru a lovi submarinele. Ministrul australian al mediului a lăudat operațiunea de salvare. Pescarul și
Marina au fi salvat unul dintre cele mai importante recife de corali din Australia.
Elisabeth Reef este un recif de corali situat în Marea Tasmaniei, în vecinătatea Recifului Middleton, de care
este separat de o trecătoare de aproximativ 45 km lăţime. Elisabeth Reef, Middleton Reef, împreună cu
Insula Lord Howe sunt situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO. Sursa
http://www.rador.ro/2020/10/14/marina-australiana-a-salvat-un-recif-de-corali/
Clujenii, românii cei mai mulțumiți de orașul lor
95% dintre locuitorii din Cluj-Napoca sunt mulțumiți de felul în care arată orașul lor. Bucureștenii au un
grad de mulțumire mai mic, 82%, sub media europeană care este de 89%.
Comisia Europeană a publicat raportul privind calitatea vieții în orașele europene în cadrul celei de-a 18-a
Săptămâni europene a regiunilor și orașelor.
În urma centralizării a 58.100 răspunsuri oferite de cetățenii europeni din 83 orașe, s-a evidențiat că
aproape 9 din 10 persoane au fost mulțumite în 2019 despre cum arată localitatea în care trăiesc.
40
În România, calitatea vieții în Cluj-Napoca este apreciată de 95% dintre cei intervievați în timp ce în
București cei chestionați s-au arătat mulțumiți de cum arată Capitala României într-un procent de 82%.
Sursa https://romanialibera.ro/lifestyle/clujenii-cei-mai-multumiti-romani-de-orasul-lor-831732
Cele mai bune fotografii de viață sălbatică ale anului 2020
Muzeul de Istorie Naturală din Londra anunță cele mai bune fotografii de viață sălbatică ale anului 2020 în
cadrul competiției Wildlife Photographer of the Year.
Marele câștigător al competiției este Sergey Gorshkov cu o fotografia unui tigru siberian, Panthera tigris
altaica, surprins în timp își marchează teritoriul. Fotograful rus Sergey Gorshkov a avut nevoie de peste
11 luni pentru a realiza această imagine folosind camere cu senzor de mișcare în Parcul Național „Țara
Leopardului”, din Rusia. Aceste feline mari au fost vânate pentru blană și oase până când au rămas doar
20-30 de indivizi în sălbăticie. Datorită unui efort concertat de conservare, numărul lor a crescut constant
până la 550.
41
Alteța Sa Regală ducesa de Cambridge, care patronează Muzeul de Istorie Naturală din Londra, a
dezvăluit câștigătorul din acest an al premiului Wildlife Photographer of the Year într-un mesaj înregistrat
înainte de ceremonia online de decernare a premiilor.
În mesajul ei, ducesa, care patronează muzeul din aprilie 2013, a lăudat capacitatea fotografului
câștigător de a conecta oamenii cu lumea naturală prin minune și curiozitate.
„Abilitatea și creativitatea imaginii din acest an oferă o perspectivă emoționantă și fascinantă asupra
frumuseții și vulnerabilității vieții de pe planeta noastră”, a spus ducesa de Cambridge.
Această fotografie a unei maimuțe-

cu-nas-lung a fost desemnată cea ma bună la categoria portret. Foto: Mogens Trolle, Danemarca
42
Câștigătoare la categoria Comportament – amfibieni și reptile – O specie de broască din zona

Ecuadorului, de abia descoperită, a fost fotografiată de Jaime Culebras în timp ce se hrănea cu un
păianjen. Foto: Jaime Culebras
Câștigătoare la categoria Comportament – păsări – această familie de corcodei mari au fost surprinși în
timp ce își hrăneau puiul, la primele ore ale dimineții. Foto: Jose Luis Ruiz Jimenez / Spania
43
Câștigătoare la categoria Comportament – mamifere – Câteva feline manul, extrem de timide și solitare,
în timp ce se joacă, pe platoul Qinghai-Tibet din nord-vestul Chinei. Foto: Shanyuan Li / China
Premiul pentru portofoliu i-a fost acordat fotografului Ripan Biswas. O imagine rară, cu un cărăbuș prins
de picior de o furnică țesătoase. Foto: Ripan Biswas / India
44
Competiția Wildlife Photographer of the Year este organizată de Muzeul de Istorie Naturală din Londra din
1965 și recunoaște anual cele mai bune fotografii de natură și de viață sălbatică. În acest an, au fost
înscrise peste 49.000 de lucrări din întreaga lume.
Despre Muzeul de Istorie Naturală din Londra
Muzeul de Istorie Naturală din Londra este atât un centru mondial de cercetare științifică, cât și cel mai
vizitat muzeu de istorie naturală din Europa. Este custodele uneia dintre cele mai importante colecții
științifice din lume care cuprinde peste 80 de milioane de obiecte. Acest lucru le permite cercetătorilor din
întreaga lume să documenteze modul în care speciile răspund la schimbările climatice – ceea ce este vital
pentru stabilirea politicilor de viitor care vor ajuta planeta. Sursa https://www.natgeo.ro/dezbateri-
globale/mediu/36243-cele-mai-bune-fotografii-de-viata-salbatica-ale-anului-2020
Bucureștiul bucureștenilor (V)
O poveste în cinci părți despre oameni care au apucat de coarne probleme ale orașului și încearcă să le
rezolve de unii singuri. Și despre cei mulți, care îi ajută de pe margine.
Text: Domnica Macri

Foto: Helmut Ignat
Partea a V-a. Sănătatea mâine-i gata!
Dau o raită prin Berceni, în jurul Spitalului Marie Curie, în curtea căruia se ridică noua secție de oncologie
pediatrică. De fapt, un spital în toată regula, cu 9 etaje, 187 de paturi și 7 săli de operații, nu doar cu dotări
45
moderne, ci gândit să fie cât mai primitor și mai cald pentru copiii și părinții care oricum trec printr-o
suferință insuportabilă. Pe lângă rezerve cu geamuri mari, mobilier pastel și cu buline, zone de joacă, o
mare zonă însorită în interior, arhitecta are un concept de sunet prin care vrea să aducă în anumite părți
din spital zgomotele orașului, ca pacienții să nu se simtă închiși și izolați, ci parte din viața citadină
normală. E primul spital pediatric de factura asta și primul din România ridicat 100% din donații. A fost
inițiativa aproape năstrușnică a două persoane private, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, care și-au
lăsat joburile de manager ca să fondeze Asociația Dăruiește Viață, cu visul de a impulsiona reforma în
sistemul de sănătate românesc. Se ocupă cu renovări, dotări, construcții de spitale și laboratoare, dar și
cu studii și propuneri legislative care să rezolve probleme de sistem. Sunt însă notorii pentru această
campanie, denumită „Noi facem un spital”, începută prin 2018.
Tot atunci, urc și eu pe scările lui late, la etajele aflate în diverse stadii de construcție. N-am mare lucru de
văzut, și totuși mi se pare emoționant. „E diferit aici”, îmi spune primul muncitor pe care îl abordez. „Dăm
și noi o mână. Fata mea cea mică donează 2 euro pe lună. Zice că o sună o doamnă să îi mulțumească și
să o întrebe dacă mai continuă…” Nu toți, însă cei mai mulți oameni de pe șantier cu care vorbesc cred că
participă la ceva special. Unul e chiar convins că a fost mâna destinului că, după ce timp de doi ani a
donat câte 4 euro pe lună pentru o altă campanie caritabilă, s-a întâmplat să lucreze taman aici. Cobor în
buncărele adânci de la subsol, unde vor fi aparatele de radiotera-pie – gropi monumentale de beton care
nu suscită gânduri vesele. Ies apoi să sondez un pic efectul inițiativei asupra cartierului. La frizeria din
colț, trei tineri, toți din partea locului, n-au auzit niciodată de un spital ridicat din donații. Elena Rădulescu,
vânzătoare la un magazin de încălțăminte, trăitoare de când se știe acolo, în Berceni, cunoaște oameni
care au donat regulat la Dăruiește Viață. Ce părere are? „Sunt copii necăjiți. Bine că s-a gândit cineva la
ei.”
Asociația Ivan
Patzaichin se străduiește de ani de zile să redea viață râului care stăbate capitala, organizând pe și în
jurul Dâmboviței evenimente culturale și sportive. Foto: Helmut Ignat
46
S-au gândit la ei peste 300.000 de oameni, cea mai mare donație fiind de 10 milioane de euro. În total, cu
dotările care vor fi gata de testare pe la jumătatea anului viitor, Spitalul de Oncologie și Radioterapie
Pediatrică ajunge să coste în jur de 30 de milioane de euro. Inițiatoarele vor să se implice și în
administrare: „Ne dorim un proiect-pilot în România, adică să vedem și un alt fel de management, și un alt
fel de raport cu autoritățile și cu Casa (de Sănătate). Cred că e important pentru o capitală să aibă un
astfel de centru de excelență, un astfel de campus medical, cum visăm noi să fie”, spune Oana
Gheorghiu.
Născută la țară, într-o zonă cu munți și liniște, Oana spune că Bucureștiul e casa ei. „Cred că îl iubesc și îl
urăsc în aceeași măsură. Îmi place și când mă stresează orașul ăsta. Dar urăsc traficul dimineața, urăsc
mizeria și lipsa de civilizație, părți de arhitectură – cartierul meu, Militari de exemplu –, urăsc administrația
de care are parte și îmi dau seama că are un potențial extraordinar și că dacă avea parte de niște oameni
care să-l iubească, ar fi ajuns departe…
POVESTE DIN CARANTINĂ
Când în sfârșit o întâlnesc pe Oana Gheorghiu, e deja la al doilea spital. În doar șase săptămâni, încă
250.000 de oameni și 650 de firme au donat pentru inițiativa lor spontană de a construi un spital modular
pentru COVID. Linie de donații separată, pentru că donatorii sunt exigenți, iar unii susținători ai spitalului
oncologic nu vor să-și vadă contribuția deturnată. „Îi înțeleg și mă bucur că e așa. E un semn de
normalitate. Când ai dat un ban trebuie să te uiți ce se întâmplă cu el și la fel trebuie să fie și cu taxele.
Hai, sta-tule, eu îți dau bani și tu trebuie să faci!”, spune Oana. Pe șantierul din curte de la Elias trecem
47
din modul în modul, vizualizând cu ochii minții viitoarele saloane, vestiare, aparate medicale. E chestie de
zile, totul a avansat cu o viteză incre-dibilă (a fost gata pe 18 iunie și s-a deschis pe 27 iulie). Spitalul
poate fi demontat și reutilizat oriunde e nevoie după pandemie. Am vrut să știu de ce tot ele sunt cele care
ridică acest spital. Spune Oana: „Pentru că noi știm cum să-l facem, știm cum să-l facem repede, habar n-
am, pentru că știm că-l putem face, de-aia. Cumva nu poți să stai cu mâinile în sân când știi că e ușor să
faci. Atunci a venit natural…”
EPILOG
Alina Kasprovschi a lăsat corporația pentru ceva mai de suflet și a creat în 2012 Fundația Comunitară
București, care adună bani de la cei înclinați să dea și îi direcționează spre proiecte meritorii în beneficiul
orașului. Crede că tot mai mulți oameni au avut, ca și ea, o „experiență de implicare, care le-a dat aripi” și
un soi de dependență.
O rog să mă ajute să înțeleg cum a evoluat gradul de participare al bucureștenilor, pe care ea are ocazia
să îl măsoare și în bani donați, și în proiecte care caută susținere.
„Mi se pare că în orașul ăsta sunt cei mai mulți oameni care fac chestii mișto, nu neapărat că le fac pentru
comunitate, dar sunt și cei mai mișto artiști, și cei mai mișto antreprenori, cele mai mișto creiere, cele mai
mișto inițiative… și e și foarte multă presiune să faci chestii.”
Proiecții pe fosta
clădire a C.C. al P.C.R. la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. A fost primul an în care
societatea civilă a organizat o comemorare consistentă și vizibilă. Foto: Helmut Ignat
Grosul banilor – anul trecut a fost o jumătate de milion de euro – fundația îi obține de la companii, dar
Alina a constatat că implicarea publicului larg a explodat pur și simplu în ultimii ani: „Revoluție,
transformare, nici nu cred că am un cuvânt atât de mare. Acum 10 ani era o luptă să convingi oamenii să-
48
și completeze formularul ăla de 2%”. Acum, spune ea „s-au deschis porțile larg: poți să dai 2 euro și se
întoarce la tine – că asta lipsea în 2010, capacitatea organizațiilor de-a se întoarce la donatori să spună
mulțumesc, să le spună ce-au făcut cu banii și să-i facă să se simtă că sunt parte din ceva mai mare”.
Alina a mai constatat și că s-au înmulțit spectaculos grupurile de inițiativă. Fundația și-a asumat riscul să
le finanțeze, adică să dea bani pe mână unor cetățeni, pe baza dorinței lor de a face ceva pentru
comunitate. Consideră că a făcut un pariu câștigător – „niciodată nimeni n-a fugit cu banii”. Dimpotrivă,
oamenii care se înhamă să salveze câte ceva – o clădire, un parc, un vechi cinematorgraf, un teatru de
vară, copacii –, dau mai mult decât iau. „Oameni ăștia au jobul lor, au familii, și seara mai fac și întâlniri de
comitet de bloc sau alte lucruri și la un moment dat încep să se întrebe: «Băi, da’ de ce fac eu chestia
asta?» Au motivația lor internă, dar asta nu te duce la infinit.”
Pentru cetățenii implicați și epuizați, fundația face programe de leadership, traininguri pentru colectare mai
eficientă de fonduri și alte cursuri care să le facă viața mai ușoară. Până la urmă, conchide Alina, „făcutul
de unul singur e unica soluție pe care eu o văd în momentul ăsta. Dar cred că soluția mai bună ar fi ca
oamenii ăștia să se pună împreună și să înceapă să facă lucruri împreună și să pună presiune pe
autorități. Pentru că nu poti să faci în numele autorităților la nesfârșit.”
Monumentul Eroilor Aerului, mai cunoscut sub numele de Statuia Aviatorilor, veghează asupra Parcului
Kiseleff și a bulevardului Aviatorilor, total lipsit de trafic în timpul stării de urgență din martie-mai 2020.
Foto: Helmut Ignat. Sursa https://www.natgeo.ro/articole/romania/locuri-si-oameni-ro/36052-bucurestiul-
bucurestenilor-v-spital
49
Moment de maximă tensiune la Moscova pe problema tezaurului românesc: „N-au

lipsit nici durităţile, nici ameninţările și încercările de diversiune din partea
sovietică”
În septembrie 1965, noua conducere a PCR, aleasă la Congresul al IX-lea, după moartea lui Gheorghiu-
Dej, efectuează prima sa vizită în străinătate, evident la Moscova. Printre problemele discutate, Nicolae
Ceaușescu ridică – spre cinstea lui – și chestiunea tezaurului românesc aflat încă în capitala sovietică.
„Discuţiile despre tezaur au ocupat cea mai mare parte a convorbirilor și au dus la o încordare foarte
serioasă între cele două conduceri.
N-au lipsit nici durităţile, nici ameninţările și încercările de diversiune din partea sovietică”, amintește Paul
Niculescu-Mizil. Iniţial, Brejnev s-a arătat surprins de dorinţa părţii române de a discuta chestiunea
tezaurului. „Care tezaur?”, exclama şeful comunist sovietic, mimând uimirea. Apoi, pus în faţa documentelor
și mai cu seamă a declaraţiei lui Lenin din 1918, acceptă ideea că ar fi existat un tezaur, despre care însă
afirmă că nu se mai știe nimic și că oricum e o chestiune „istorică”, ce ţine de relaţiile dintre Rusia ţaristă și
România regală. „La ameninţarea lui Brejnev că dacă noi ridicăm problema tezaurului, vor ridica și ei o serie
de probleme de istorie, Ceauşescu a spus foarte răspicat: «Sovieticii să nu se facă apărătorii ţarismului.
Dacă ne apucăm să analizăm politica ţarismului, ajungem foarte departe».
Era o aluzie clară la teritoriile pe care ţarul le-a răpit de la România”, scrie același Paul Niculescu- Mizil.
Ulterior, la fiecare întâlnire româno-sovietică la nivel înalt, problema tezaurului era prilej de „înţepături” între
conducerile celor două partide „frăţești și prietene”. Inclusiv la ultima sa întâlnire cu Gorbaciov din 1989,
Ceaușescu reia – fără succes – tema tezaurului. Redăm un fragment din stenograma convorbirii dintre
Nicolae Ceaușescu și Leonid Brejnev.
50
„Nicolae Ceaușescu: O altă problemă, pe care noi am dori s-o ridicăm, este problema tezaurului care se
află în păstrare în Uniunea Sovietică încă din 1917. Dacă sunteţi de acord, tovarășul Bârlădeanu va arăta
câteva aspecte legate de această problemă. Tov. Alex. Bârlădeanu: Problema tezaurului român depozitat
la Moscova este suficient de cunoscută și această situaţie îmi dă posibilitatea să fiu scurt și să mă mărginesc
numai la împrospătarea câtorva elemente esenţiale. În cursul Primului Război Mondial, în condiţiile când o
parte din teritoriul român era ocupat de trupele germane, între guvernele român și rus din acea perioadă a
intervenit o înţelegere prin care, pentru a pune în siguranţă și a se evita o eventuală cădere în mâinile
germanilor, urma să se depoziteze în Rusia tezaurul de aur și alte valori ale economiei noastre naţionale,
precum și valorile aparţinând Casei de Economii și Consemnaţiuni române.
Ca urmare a acestei înţelegeri, în decembrie 1916 au fost transportate la Moscova un număr de 1.738
casete conţinând aproape întregul tezaur în aur al Băncii Naţionale Române, precum și două casete cu
bijuterii ale fostei case regale. Toate casetele au fost depozitate la Kremlin, într-un compartiment rezervat
Băncii de Stat a României, aici în Sala Armelor. În iulie 1917, s-a efectuat un al doilea transport, conţinând
188 casete cu restul tezaurului în aur și cu alte valori ale Casei de Depuneri. În total, s-au depozitat la
Moscova 93.452 kg aur fin, aproape în întregime format din monezi de aur și o serie de valori istorice și
artistice.
În timpul Marii Revoluţii Socialiste din octombrie și în perioada care a urmat, guvernul sovietic nu a restituit
acest tezaur, Lenin într-o telegramă din 1918 către V.A. Antonov- Ovseenko, scria (citez după ediţia rusă,
volumul 50, pagina 44): «Bogatele valori ale guvernului român trebuie păstrate cu cea mai mare grijă spre
a fi predate în bună stare poporului român după doborârea contrarevoluţiei române». În două rânduri, în
1935, după reluarea relaţiilor diplomatice, și în 1956, ne-au fost restituite o parte din aceste lăzi depuse,
conţinând arhivă, documente istorice, opere de artă, unele din ele importante pentru ţara noastră, însă nu
a fost restituit tezaurul de aur al Băncii Naţionale care reprezenta acoperirea monedei naţionale și o mare
avuţie a poporului român.
Astăzi, în cadrul relaţiilor noi existente între ţările socialiste, între două popoare care construiesc socialismul
și comunismul, noi ridicăm faţă de dv. problema restituirii acestui depozit de aur către adevăratul său
proprietar – poporul român. Considerăm că această restituire, în afară de o anumită importanţă economică
pentru ţara noastră, are și o deosebită semnificaţie politică, atât prin faptul că se înfăptuiește ceea ce încă
Lenin considera că trebuie înfăptuit, cât și prin faptul că ar ilustra relaţiile de înaltă principialitate pe care se
bazează prietenia și colaborarea frăţească dintre popoarele noastre...
Tov. L.I. Brejnev: ... O problemă interesantă, în legătură cu aurul, cu tezaurul românesc. Înainte de toate
am vrea să vă spunem că punerea problemei cu tezaurul românesc prezentată de tov. Bârlădeanu ne-a
provocat nedumeriri. De ce? Această problemă are o vechime de 50 de ani și ea se referă la socotelile
dintre Rusia ţaristă și România regală.
Acum însă discuţiile au loc între două state socialiste, care în acest timp au încheiat diferite acorduri, au
stabilit relaţii frăţești, prietenești, au trecut împreună perioada neplăcută a celui de Al Doilea Război Mondial,
au găsit forţa necesară ca aceste neplăceri să fie stinse și cu toate pierderile poporului sovietic în acest
război şi nenorocirile poporului român, partidele noastre au educat popoarele în spiritul respectului reciproc,
respect faţă de prietenia noastră.
Acesta este un merit uriaş al partidelor noastre, al Partidului Comunist Român şi al P.C.U.S. În acest proces
nu a fost uşor. Acesta este meritul nostru, marea noastră victorie politico-ideologică. Ne-au trebuit decenii
pentru a risipi amărăciunea şi durerea care s-au strâns de-a lungul timpului în sufletul oamenilor. Programul
nostru ne dictează, toate legăturile noastre comuniste internaţionale au ca scop ca noi să colaborăm în
acest spirit şi să căutăm prin aceste relaţii să ducem la ridicarea economiei noastre, a culturii noastre, la
51
întărirea suveranităţii, a independenţei şi educarea celor mai bune sentimente internaţionaliste. Adică, prin
numeroase acţiuni, a fost înmormântată această amărăciune.
După 50 de ani, deodată, două state socialiste încep să-şi amintească de relaţiile dintre guvernul ţarist şi
guvernul regal. Pe noi ne-a uimit însăşi punerea acestei probleme. Desigur, nici unul dintre noi, participanţii
la tratative, nu eram la curent cu această chestiune şi am ridicat totul în picioare. Cum arată chestiunea la
noi? Din materialele care există, reiese într-adevăr că în decembrie 1916 un reprezentant necunoscut, o
figură nu prea reprezentativă – această acţiune a avut loc în condiţiile când nemţii ocupau ţara dv. şi
prezentau o mare primejdie – el, chipurile, în numele Curţii Regale, a transmis Comandamentului frontului
de sud-vest – comandant era Miloradovici – aceste casete cu tezaur.
Este interesantă istoria acestora. Se întâmpla în timpul războiului, ele au fost transmise pe încredere. În
general, cantitatea totală corespunde cu cea arătată de tov. Bârlădeanu. Însă, când mai târziu, o parte din
casete au fost deschise de către guvernul nostru, s-a găsit şi încălţăminte a familiei regale. Există o listă
care indică ce era în aceste casete: coliere, pantofi, îmbrăcăminte. Se arată că o parte din aur era în
monede.
Tov. Alex. Bârlădeanu: A fost aproape tot în monede. Tov.
L.I. Brejnev: Au fost şi lingouri. Numărul total al casetelor corespunde. Ce s-a întâmplat apoi? Ţarismul a
fost înlăturat şi toate aceste casete au căzut în mâinile guvernului provizoriu. Aici sfârşesc informaţiile. Nu
mai găsim niciun fel de date din partea vreunei comisii, pentru că a început războiul civil şi atunci o parte
din aur a fost trimis la Perm, Omsk, Kazan, Saratov, pentru a se păstra. După câte ştiţi, aceasta este şi într-
un film descrisă, turnat în Uniunea Sovietică mai demult şi nu acum.
În felul acesta o parte din aur, în timpul războiului civil, a fost jefuit de armatele albgardiste, care probabil
că l-au dat ţărilor străine pentru îmbrăcămintea care au primit-o, iar bancherii care au livrat aceste haine şi
armament, desigur, l-au luat. Aşadar, am căutat să cercetăm lucrurile în mod amănunţit, însă din arhive nu
reiese o situaţie clară. O parte a tezaurului care a fost dat s-a aflat în Sala Armelor. Acolo aveau chei un
reprezentant al dv. şi unul al nostru şi deşi sala avea două uşi, unul nu putea intra fără celălalt. Era o situaţie
de aşa natură încât dacă nu se întâlneau, nici unul nu putea să intre.
Cred că lucrul acesta îl cunoaşteţi. Probabil tocmai datorită acestui fapt ele s-au păstrat întrucât în această
perioadă cei doi reprezentanţi nu s-au putut întâlni. După aceea, când tov. Gheorghiu-Dej şi dv. aţi pus
problema înapoierii acestui tezaur, v-am înapoiat aceste casete, pentru care existau listele complete. Dacă
este să vorbim aşa, la arhivă există însă şi alte documente. Există un document din care reiese că România
regală are datorii faţă de Rusia ţaristă pentru livrări de armament şi alte lucruri în sumă de 300 milioane
dolari, ceea ce corespunde cu 274 tone aur.
Dacă este să ridicăm o problemă, trebuie ridicată şi cealaltă. Cred că având în vedere cele spuse de mine
până acum – că este o problemă cu o vechime de 50 de ani; că în aceste condiţii există pretenţii reciproce;
că în condiţiile desfăşurării unei activităţi serioase de educare a poporului, acţiune desfăşurată de către
partid, în spiritul prieteniei, în condiţiile când s-a reuşit să fie înlăturată amărăciunea provocată de cel de al
Doilea Război Mondial –, iar dv. ştiţi că aceasta a fost o amărăciune grea pentru noi; comisiile de
împuterniciţi care au stabilit pierderile pricinuite de război la Odessa şi Crimeea, precum şi din documente
referitoare la acţiunile trupelor române, pierderile pricinuite depăşesc de 100 de ori ceea ce discutăm noi
azi. De aceea, considerăm această problemă nu pur şi simplu o problemă financiară. Nu este vorba de 900
kg aur sau 300 milioane dolari, aici este o problemă de politică. Să presupunem însă că am fi avut asemenea
motive juridice; atunci cum s-ar putea explica partidului şi poporului că noi plătim sau dăm României aur
care a fost primit în asemenea condiţii de la rege? Este o chestiune foarte grea.
52
Întregul popor, întregul partid ştie că reparaţiile de război de 300 milioan dolari plătite de România au fost
doar simbolice. Oare pentru refacerea Crimeii şi Odessei au ajuns numai aceste 300 milioane de dolari?
Eu nu mai vorbesc de pierderile de vieţi omeneşti – au pierit şi ruşi şi nemţi şi români –, însă în război se
mai întâmplă şi alte lucruri. În Primul Război Mondial soldaţii nemţi care au fost luaţi prizonieri au stat aici,
s-au căsătorit cu fete rusoaice, ai noştri care au fost luaţi prizonieri au stat în Germania, iar apoi s-au întors
fiecare în ţara lui, conform acordului. Însă în acest război [al Doilea Mondial – n.n.] au pierit nu numai cei
ce au luptat, care au fost pe linia frontului; datorită ideologiei bestiale a fascismului german au fost ucişi zeci
şi sute de mii de oameni din spatele frontului, au fost împuşcaţi oameni paşnici, numai din considerentele
ideologiei fasciste bestiale. Toate acestea nu le puteam scoate din istorie şi meritul noastru uriaş, al P.C.R.
şi al P.C.U.S., al conducătorilor lor este că am înmormântat aceste lucruri, am întărit prietenia, am găsit un
câmp larg de colaborare reciprocă.
Duceţi-vă astăzi nu numai la Volgograd şi Leningrad, dar într-un sat din Siberia şi veţi fi primiţi pe întreg
teritoriul Uniunii Sovietice ca soli şi prieteni ai U.R.S.S. Aşa suntem primiţi şi noi când venim la dvs. În aceste
condiţii va fi greu de înţeles ca două partide, două guverne să ridice deodată problema unor pretenţii
reciproce. Tovarăşe Bârlădeanu, aţi citat just ceea ce a spus Lenin în legătură cu tezaurul, dar hai să îl
folosim exact pe Lenin. Desigur, au fost depozitate la Herson şi Nikolaev şi lăzi ale dv. Lenin spune că
trebuie păstrate arhivele româneşti, însă el nu s-a referit la aceste casete. Nu. Pentru că a început războiul
şi acest teritoriu a fost cucerit.
Nu ştim dacă au fost acolo depozitate sau au fost scoase, însă după asemenea evenimente serioase este
greu de restabilit ce s-a întâmplat. De aceea, noi nu putem fi de acord cu aceasta. De aceea, această
problemă este o problemă politică. Dacă şi noi vom începe să răscolim această problemă veche, ceea ce
ar fi împotriva dorinţei noastre şi a dv., aceasta ar putea duce în mod inevitabil la apariţia unor fenomene
nedorite şi la aţâţarea patimilor. De aceea, noi am cântărit multilateral, văzând toate materialele de care
dispunem şi considerăm că restituirea unor lucruri care au o vechime de 50 de ani şi care se referă la o
perioadă când exista vrajbă între ţările respective nu corespunde interesului dezvoltării prieteniei noastre şi
colaborării dintre noi. Noi considerăm că această problemă trebuie să fie închisă şi să nu ne mai întoarcem
la ea. Numai o asemenea rezolvare ar sluji încrederii reciproce şi prieteniei frăţeşti, deplinei înţelegeri...
Tov. Nicolae Ceauşescu: În ce priveşte tezaurul, aş vrea ca tovarăşul Maurer să spună câteva cuvinte.
Tov. I. Gh. Maurer: Aşa cum a subliniat şi tovarăşul Ceauşescu, am ridicat această problemă pentru a
lămuri tot ceea ce ar trebui lămurit în relaţiile dintre noi, încât să nu rămână nimic neclar. Ne-am gândit
foarte bine, am studiat foarte amănunţit problema şi am ajuns la concluzia să o ridicăm atunci când ne-a
apărut evident că trebuie ridicată. Ridicând această problemă, sigur ne-am gândit să rezolvăm o problemă
juridică şi o problemă politică. Nicio secundă n-am pierdut din vedere că problema pe care o ridicăm are ca
principal caracter un caracter politic; caracterul său juridic este secundar în raport cu caracterul politic, dar
foarte important.
V-am propus o soluţie simplă: restituirea tezaurului. Această soluţie rezultă cu claritate din actele încheiate
între conducerea Regatului României şi guvernul rus ţarist din acea vreme, dar rezultă în egală măsură şi
din angajamentele clare ale părţii sovietice care printr-o hotărâre a Consiliului Comisarilor Poporului şi-a
asumat angajamentul de a păstra acest fond de aur, depus de România, şi de a-l restitui poporului român.
Am socotit că şi dv., şi noi vom fi de acord cu faptul că în momentul de faţă poporul român este cel care
exercită puterea politică în ţara noastră şi că, deci, în conformitate cu aceste angajamente asumate de
puterea sovietică prin hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului din 13/26 ianuarie 1918, tezaurul trebuie
restituit poporului. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/moment-de-maxima-tensiune-la-
moscova-pe-problema-tezaurului-romanesc-n-au-lipsit-nici-duritatile-nici-amenintarile-si-incercarile-de-
diversiune-din-partea-sovietica
53
„Cenaclul” de la Singapore, oaza de libertate din centrul Bucureștilor
Considerat indezirabil de către regimul comunist, boemul este caracterizat foarte aspru în articolele scrise
în presa partinică de după război: „lipsit de suport pozitiv, dezaxat, dezichilibrat, pentru mediul social boemul
dă de cele mai multe ori forme parazitare și profeții primejdioase” , înfierează un tânăr politruc cultural,
Sergiu Filerot, încă din aprilie 1945.
Și tot acesta considera boemia ca pe o „ușoară maladie, deloc incurabilă”, care s-ar manifesta, de obicei,
„printre categoriile de intelectuali de scăzut nivel economic” (sic!). Remediul e simplu din perspectiva acestui
Pygmalion social care se vrea noul regim: „Redat muncii productive a societății, el poate fi tras, cu un minut
mai devreme, de pe marginea ratării sau epuizării în excese dionisiace, promiscue”.
Noile deziderate sunt enunțate și de Dan Deșliu, bardul industrializării forțate din anii ’40-’50, într-un poem
intitulat „Boema”, ce elogiază entuziasmul robotic al omului nou:
„Alelei! pentru târnacoape și seceri,

pentru marea poftă de viață,
pentru aceste proaspete petreceri,
pentru avânturi și’ntreceri
pentru sculatul de dimineață.
Astăzi cântăm boema roților, boema furnalelor,

poezia aspră și grea a metalelor,
frumusețea vânjoasă a curelelor unse,
54
melodia supapelor, cu clapele-ascunse!
Din fiecare piept de ogor,

crește poemul spicului roditor! (...)
Pe fiștecare șantier
un poem de beton și de fier”
Oaza de libertate din centrul Bucureștilor
Sub aceste auspicii abrutizante, boema a reușit totuşi să-și găsească, pentru prima dată la noi, program și
să dezvolte o frondă concertată față de regimul totalitar. Iar totul a pornit dintr-o locantă neînsemnată: la
intersecția străzilor Dianei cu Vasile Lascăr, tangent cu Piața Rosetti, până la începutul anilor ’90 a
funcționat o tavernă tipic comunistă numită „Cotești”. Un subsol neaerisit, plin de fum de țigară, dar cu
prețuri accesibile, a devenit din anii ’50 punctul de intersecție al unor poeți și intelectuali ce evitau
înregimentarea în noua ordine socială.
Cognomenul de „Singapore” – inventat, cel mai probabil, de Tudor George și căpătat de această tavernă –
exprima năzuința de evadare dintr-un real grotesc; baladistul o și închipuia ca pe „un vapor eșuat în Rosetti”.
Sedimentarea unei grupări de poeți și scriitori nealiniați politic și posibila influențare a mediului universitar,
imediat după tulburările sângeroase de la Budapesta (când, se știe, mulți studenți bucureșteni ce doreau
să-și manifeste solidaritatea cu insurecția anticomunistă maghiară au fost arestați și condamnați la ani grei
de închisoare), au stârnit îngrijorarea Securității.
Timp de aproape trei ani, 1959-1962, poliția politică a PCR a trimis informatori la „Cotești” pentru a afla
intențiile unei congregații de villon-iști, pe care îi credea subversivi. Desantul asupra acestui fief al unor
oameni liberi și pitorești, care evitau programatic abordările politice, a produs și momente irezistibile de
umor absurd marca Bulgakov.
Singaporenii
55
Se pare că Labiș vizita această cârciumă și e foarte probabil s-o fi făcut împreună cu „prietenul său
permanent” , Gheorghe Mărgărit, moldovean ca și el, cu care se cunoștea din perioada liceului petrecută la
Iași, discipolul lui Călinescu fiind unul dintre cei care i-au sădit încrederea în destinul său poetic, dar și punte
de legătură cu boema bucureșteană.
Cert e că intersectarea lui Mărgărit cu Pâcă, Ahoe și ceilalți a generat scânteia ce a creat această stare de
spirit:
„Dar e
Ceva
ce mi te-a-ngemănat
Cu norii palizi
și cu nimbul lunii!
E, poate,
ochiul tău străfulgerat
Privind printre alcooluri,
ca nebunii...”
Mărgărit, un personaj discret, pe care Tudor George îl numește „staroste al singaporenei caste” , se pare
că a avut influența fondatoare a acestei comunități boeme, a cărei chei de boltă era evitarea cu desăvârșire
a problematicii politice. Sub aparența discreției, însă, Mărgărit ascundea un temperament și o vocație de
răzvrătit:
„Dar l-am văzut în slăvi șerpuitor

cu șerpi de foc
și-nflăcărată limbă!
Eu am văzut supremul lui lasou
Pletind copacul cerului
prin bolte
Și scrîșnete astrale dând ecou
Sub șerpii-nflăcăratelor revolte...
Eu am văzut cum cerul,
clătinat,
ca un copac
se prăbușea-n furtună,
Cuvîntul lui, prin vămi cătându-și vad
Se prăbușea
cu bolta împreună!
Și nu-i păsa de zei
în niciun fel”
Treptat, acestui nucleu i se adaugă alți „electroni” liberi ai republicii literelor: Constantin Bărcăroiu (veteranul
grupului, un actor ratat la bază, care a cochetat cu poezia și proza, scriind un roman, Periferie, apărut în
1941, unde e descrisă viața năpăstuită a mahalagiului bucureștean), Tudor Țopa, Gh. Martiniuc, George
Astalos, veteranul Stan Palanka, Ștefan Tcaciuc etc.
Neoficial, gruparea îl are în frunte pe Tudor George, ca vicepreședinte pe Pâcă, iar secretar general pe
Bărcăroiu. Acestora li se alătură diferite personalități artistice sau doar afini spirituali, atrași de oaza de
libertate din centrul Bucureștilor – Ilarion Ciobanu (actorul era denumit Claris între intimi), Tudorel Popa
56
(1925-1978), tot actor, fiu al profesorului și omului politic liberal Grigore T. Popa, caricaturistul Matty,
matematicianul Ion Winckler, poeții Radu Stanca, Mircea Ivănescu, Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov,
prozatorul Ben Corlaciu și, nu în ultimul rând, graficianul Florin Pucă.
Despre această confrerie a boemilor, mai târziu, Eugen Barbu va scrie cu mânie partinică: „Teodor Pîcă și
tribul damnaților – boemi agresivi, povestind poeme sub bolgii de crâșme și scrîșnind de ură împotriva a
ceea ce li se par acestor poeți unii «învîrtiți ai artei».
Contestatari și răi, cu un entuziasm pentru sine ce întrece orice închipuire, decretîndu-se reciproc genii și
pe urmă anihilîndu-se sîngeros, acești saturnieni fără busolă încearcă să iasă pe rînd în lumina artei,
încărcați de remușcări, cu sentimentul ratării și al unei revanșe pe care nu sunt siguri că o vor obține” . Alți
critici nici nu-i pomenesc, iar paginile presei culturale îi refuză.
Poliția politică
La vremea respectivă, Securitatea fusese informată despre crearea acestui grup, iar în dosarul de urmărire
operativă făcut pe numele lui Teodor Pîcă, denumit „Vagabondul”, se scria: „În decembrie 1959 agenta
«Ana Ionescu» ne-a semnalat pe Pîcă Teodor ca obișnuit vizitator al «Restaurantului Cotești» din Piața
Rosetti, unde împreună cu alte elemente se adună, chefuiesc și uneori citesc versuri foarte proaste și
apolitice, spunea ea”. Autor Eugen Marola. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cenaclul-
de-la-singapore-oaza-de-libertate-din-centrul-bucurestilor
57
Cafeneaua Fialkowsky, fieful lumii literare a Capitalei
Ienicerii deschid primele cafenele în Bucureşti. * 1820:cea dintâi cafenea cu ştaif occidental. * Piaţa Mică,
pandant al Pieţei Mari. * Cafeaua, fumatul şi ziarele. * Un polonez vine la Bucureşti – prima cafenea
literară. * Macedonski:„Cine nu fumează nu e om deplin”. * Ştefan Iulian – Folies Bergère, Pristanda şi
Ipingescu. * Boierii Câmpineni, şerpii, leii şi Fialcowsky. * Urmuz-Omul Cal şi sfârşitul cafenelei.
Cafeneaua a prins viaţă foarte greu în mediul bucureştean, precizându-se odată cu emanciparea urbană a
Capitalei Valahiei Mari şi a locuitorilor săi. Fiind pandantul în micro al pieţei, nu întâmplător, după
edificarea Teatrului cel Mare, în 1852, şi polarizarea vieţii spirituale şi politice în această zonă centrală,
începe şi cafeneaua să intre în peisajul obişnuit al vieţii mondene, ce se derulase până atunci numai cu
discreţie, în casele boiereşti, departe de ochii vigilenţi ai domniei sau ai oamenilor Porţii.
Prima cafenea e atestată documentar pe la 1667 şi se afla în posesia unui ienicer din garda sultanului,
Kara Hamie. Aceasta se afla pe locul unde astăzi se ridică Banca Naţională. Cafeneaua e însă puţin
frecventată de locuitorii români ai Bucureştilor, pentru care băutura energizantă originară din Cornul Africii
şi Yemen nu exista în culturalul gastronomic. E foarte posibil ca turcii călători prin Valahia sau alţi locuitori
ai Imperiului Otoman să fi fost consumatorii exclusivi ai acestei locante cu specific oriental;un alt
dezavantaj îl va reprezenta fumatul, care era agreat excepţional de locuitorii neaoşi ai Bucureştilor.
Localul nu se bucură de mare succes, fiind preluat, pentru 65 de piaştri, de un anume Kovaz başa. Alt
turc, Ivaz, pe la 1691, avea şi el o locantă similară în Cotroceni, pe care, peste puţin timp, o va prelua cel
mai performant antreprenor al vremii, Biserica. Preţul de vânzare e de 30 de lei.
Treptat, apar şi primele cafenele ţinute de români, semn că felul de viaţă molcom şi meniul fanariot
fuseseră deprinse deja de bucureşteni. Pe la 1731 e pomenită cafeneaua unui Gheorghe cafegiul, iar pe
la 1741, lângă grădina Sf. Gheorghe, ţinea cafenea un anume Oprea. Cea mai importantă cafenea din
58
epoca fanariotă va fi tot a unui turc, Altântop, care o va deschide lângă Curtea Domnească în 1781 – avea
două odăi şi grădină ce se întindea până la malul Dâmboviţei. Pe la 1825 încă fiinţa.
Autorităţile vor privi mereu cafeneaua cu ochi bănuitori, văzând-o drept bursă a bârfelor şi zvonurilor,
laborator al intrigilor, agent coroziv al Puterii şi bastion al cosmopolitismului;în acelaşi timp, adepţii
valorilor patriarhale văd cafeneaua drept loc de pierzanie al tineretului. Inerţia acestei atitudini a avut o
durată neaşteptat de lungă, astfel, după intrarea României în Primul Război Mondial, cafenelele au fost
iarăşi supuse prigoanei, fiiind închise sau limitându-li-se drastic programul, la trei ore zilnic. Totodată,
cetăţenii Puterilor Centrale ce deserveau unele locante, dansatoare, artişti comici sau chelneri, au fost
acuzaţi in corpore de spionaj, arestaţi şi supuşi unui regim neomenos, care a atras condamnarea drastică
a comandantului penitenciarului Văcăreşti de către autorităţile germane de ocupaţie după 1916.
Reprezentare a unui caffinet din Constantinopole (ilustraţie de epocă de T. Bevan)
Un ochi al lumii, o piaţă a ştirilor
Prima cafenea modernă, de inspiraţie occidentală, e pomenită în 1820:„Brener” de pe strada Smârdan, pe

atunci „Uliţa nemţească”, cafenea care va dăinui mult, până în 1913, când clădirea ce o găzduia a fost
demolată. Peste ani, un ziarist de la săptămânalul satiric cu simpatii liberale „Ghimpele” puncta faptul că
grădina acestei cafenele era populată exclusiv de „alde burtă verde”.
Peste ceva timp, prin 1837, un călător francez, Raoul Perrin, notează apariţia a încă două
cafenele:„Pentru distracţiile din afara casei există în cartierul Lipscani două cafenele recent deschise,
unde se găsesc ziare muntene şi străine”.
59
Până la jumătatea secolului, numărul cafenelelor de stil european e foarte mic, predominând cele cu
specific oriental, „unde clienţii şedeau pe scăunele de paie, fără spetează sau pe laviţe de-a lungul zidului,
unde li se aducea cafeaua şi narghileaua”.
Dintre ingredientele cafenelei bucureştene lipseşte cu desăvârşire şahul, încă o dovadă că modernizarea
urbană de la noi a venit pe filieră franceză:în Mittel Europa sportul minţii trona în cafenele, primii campioni
mondiali, Steinitz şi dr. Lasker, provenind din acest mediu.
La noi sunt adoptate, mai întâi, tablele şi jocurile de cărţi, pe urmă apare şi biliardul, sportul rege al
cafenelelor, prin anii ’50 ai secolului al XIX-lea existând deja două manufacturi care produceau mese, bile
şi tacuri.
Ca meniul monden să fie complet mai lipseau ziarele, ce apar şi ele foarte greu în peisaj din cauza
numărului mic de potenţiali cititori;să notăm că primul chioşc de presă apare la Bucureşti, în Piaţa
Teatrului, abia la începutul anilor 1870, iar primele cotidiane de tradiţie, abia peste cincisprezece ani,
deservind primele generaţii de cititori ce au beneficiat de impunerea obligativităţii învăţământului primar de
către Cuza.
Drept urmare, cafeneaua rămâne pentru multă vreme un ochi al lumii, o piaţă a ştirilor căutată cu ardoare
de amatorii de noutăţi sau de senzaţional;aşa putem să-l înţelegem pe irezistibilul Costăchel Gudurău din
„Telegramele” lui Caragiale, care nu se poate consola cu gândul că „nu mai putut ajunge cafine”.
Pomeneam mai sus că obiceiul consumului de cafea s-a anturat foarte bine cu fumatul, iar multă vreme
fumătorii au adoptat moda orientală a prizatului din narghilea:„bărbaţii fumează flegmatic din narghilele
lungi sau din frumoase ciubuce cu capătul de chlihlimbar deliciosul tutun de Metelin (o insulă grecească)
sau Latakia”.
Aceştia au fost puţini, limitaţi la membri protipendadei şi a unui anturaj subţire, acestei plăceri datorându-i-
se şi apariţia unui nou slujitor în nomenclatorul fanariot, ciubucciul, aşa cum a fost, iniţial, şi celebrul
personaj literar Dinu Păturică. Acum începe a se cultiva şi tutunul, unul nu foarte bine cotat, care se
preferă a fi exportat, consumul intern neputând să-l preia.
Abia după adoptarea ţigaretei şi a pipei, obiceiuri introduse la noi de primele generaţii de „bonjurişti”,
cafeneaua îşi intră în drepturile ei;acum şi casele boiereşti încep să-şi adauge saloane pentru fumat. Mari
personalităţi politice şi literare ale timpului vor priza fără măsură noile ingrediente ale loisirului, printre
remarcaţi numărându-se domnitorul Unirii mici, Alexandru Ioan Cuza, Caragiale, Macedonski sau
Eminescu, despre care se spune că în perioadele de efervescenţă creatoare se izola zile în şir în
cămăruţa sa numai cu tutun şi cafea.
60
Jocul de cărţi, îndeletnicire

comună în cafenelele timpului (pictura lui Charles Cottet, 1883, colecţia Muzeului Orsay)
Apare polonezul Fialkowsky
Trupele ruseşti de ocupaţie care rămân în Bucureşti după acordul de la Balta Liman, din 1849, până în
1853, şi, mai apoi, cele austriece, care au adăstat până în 1857, impun o diversificare a serviciilor de
alimentaţie publică pe care urbea de pe Dâmboviţa n-o avea în standarde până atunci.
Astfel, antrepenori cu fler poposesc la Bucureşti pentru a suplini acest neajuns şi încearcă marea lovitură
prin captarea unei clientele numeroase, exigente şi potente, mai ales la nivelul corpului ofiţeresc, ce
provenea, cu predilecţie, din mediul aristocratic. Acum apar o puzderie de cafenele, cofetării, berării sau
retaurante cu specific italian sau francez. Astfel, „Grădina Warmberg” de lângă teatru, locul de promenadă
preferat al elitei armatelor de ocupaţie, este luată în arendă de diferiţi restauratori sau cofetari străini, cum
e polonezul Frunzyski, sau chiar români, aşa cum e Marinescu-Bragadiru.
Dar cel care ne interesează în cazul de faţă este tânărul de origine poloneză Fialkowsky, care va veni la
noi chemat de un cofetar italian, după care va porni pe cont propriu o carieră prestigioasă, primul pas fiind
preluarea acestei grădini. Se va dovedi un cofetar vizionar, care va simţi primul potenţialul Pieţei Teatrului
ca nou centru al Bucureştilor şi-l va valorifica magistral.
Astfel, în 1856, el deschide cafenea şi cofetărie în Casa Torok, clădire cu trei caturi aflată vis-à-vis de
templul Taliei, în camerele unde până atunci funcţionaseră berările „Grubert” şi „Oswald”;pentru început a
purtat numele de „Cafe de l’Opera”. El a realizat că atragerea clientelei artistice şi literare a timpului va
aduce un spor de reclamă şi prestigiu excelente cofetăriei, ce va suplini lipsa de profit a locantei. Apetitul
foarte crescut pentru dulciuri a bucureştenilor se datora moştenirii fanariote, care era, după model oriental,
austeră la capitolul băuturi alcolice, cu excepţia lichiorurilor, suplinind această lipsă printr-o opulentă gamă
61
de cofeturi şi produse de patiserie. Totodată, ele erau locuri de predilecţie ale doamnelor, care, după
moda levantină a timpului, trăia cvasiseparat de lumea domnilor. La Belle Époque-ul a lărgit şi mai mult
această breşă a gustului, fiind o perioadă a exceselor de tot felul, a refuzului oricărei limite a plăcerilor
culinare, care se cosmopolitizează.
„România, Brătianu, Rosetti, progresul, libertatea, Naţiunea”
Timp de 42 de ani, până la moartea proprietarului, „Cafeneaua Fialkowsky” va fi una dintre cele mai
cunoscute locante ale Bucureştilor, iar prin clienţii săi prestigioşi, Caragiale, Eminescu sau Macedonski,
ea va intra în istorie:„...a fost unică în Bucureşti. Pe lângă ce avea comun cu celelalte, ea mai era şi un fel
de club politic, unde veneau partizanii ambelor partide de guvernământ de pe atunci şi unde discuţiunile în
timp de criză sau perioadă electorală se făceau (în) contradictoriu, şi din aceste discuţii nu ieşea, cum zice
adagiul, totdeauna lumina, ci de multe ori o încordare şi mai marea antagonismelor. Apoi servea şi ca
local unor cercuri literare, cărora nu le dădea mâna să aibă unul propriu (...). În fine, intelectuali
independenţi, mai ales profesori, care nu făceau nici politică, nici literatură efectivă”. De aici va culege
nenea Iancu multe din clişeele epocii, exacerbări romantice ale unor idealuri nobile, de altfel, în care
personajele sale credeau sincer, pe care noi, astăzi, le-am desprins de contextul vremii, atribuindu-le din
start unui infantilism depăşit, strict cantonat în caricatural şi grotesc.
Viaţa politică a acelei perioade de început a parlamentarismului şi a democraţiei determina o sete de

informaţie greu de imaginat astăzi – Constantin Bacalbaşa mărturiseşte că, la liceu fiind, împreună cu
colegii săi urmărea orice schimbare de guvern cu înfrigurarea filatelistului ce aşteaptă o nouă emisie. Iar
cafeneaua era un releu al acestei efervescenţe sociale fără precedent:„Mergi la «Fialcowsky». Un şir de
scaune;toţi vorbesc tare, toţi patrie;toţi mântuire, cu apă rece, dar aprinşi, înfocaţi. «România, Brătianu,
Rosetti, progresul, libertatea, Naţiunea»:esposiţie ca să-i audă patria şi să-şi adune copiii săi de pe
drumuri”.
„Acolo amestecam noi vinul nu cu apă, ci cu vorbe de spirit...”
62
Cafeneaua avea două săli, una, dedicată biliardului, era dotată cu două mese, iar cealaltă, jocului de
table, venit pe filieră turcească, unde se chema ghiulbahar. Muşteriii de toate felurile erau împăcaţi de
oferta locului, cei mai pauperi putându-se salva cu un pahar mare de bere Bragadiru, ce costa doar 45 de
bani, în timp ce două mici, comanda standard a personajelor lui Caragiale, ajungeau la 40 de bani. La ca
şi în cazul altor locante vestite ale timpului, şi aici numele unor lucrători cu carismă profesională, precum
şeful cofetar Ilie sau marcherul de origine greacă Iani, poreclit de muşterii Manafu, s-au impus în folclorul
bucureştean.
După cum aminteşte profesorul de franceză de la Liceul Sfântul Sava, I. Suchianu, tatăl primului mare
cronicar de film de la noi, D.I. Suchianu, în timpul Războiul de Independenţă, cercul dascălilor de la
Fialkowsky l-a adoptat pe tânărul Caragiale, care va prelua imediat iniţiativa şi va domina autoritar orice
causerie deşi „nu râdea niciodată făcând spirit”:„acolo amestecam noi vinul nu cu apă, ci cu vorbe de spirit
(...), cu imitaţii şi cu jargonări în cari Caragiale era neîntrecut, – se cunoaşte că era neam de actor –
vorbea ca grecu’, ca ovreiu, ca Dumitru Brătianu, că ai fi jurat că sunt ei în persoană, atât în modul lor de
a gândi, cât şi în felul lor de a vorbi”. După epuizantele dueluri spirituale, maestrul şi comilitonii săi se
adânceau în degustarea plăcerilor fruste oferite de ceea ce Caragiale numea „gheardapurile Bucureştilor”,
birturi fără fason, cum erau, de pildă, „Enescu” sau „Purcel”, situate în spatele Teatrului cel Mare, locuri
unde se serveau specialităţi culinare neaoşe irezistibile, oferite în porţii generoase, asezonate cu un vin
cinstit, dar fără marcă consacrată şi cu lăutari neobosiţi ce înobilau clipa de uitare. Şi tot aici se afla
băcănia „Cosman”, cu al său separeu denumit „buenretiro”, rezervat cercului lui nenea Iancu, unde acesta
a citit pentru prima oară „Scrisoarea pierdută”.
Aşa trebuie să fi arătat şi „Cafeneaua Fialkowsky” în anii săi de glorie – un loc al duelurilor politice şi al
efervescenţei creatoare, de unde a cules Caragiale atâtea şi-atâtea clişee ale epocii (ilustraţia înfăţişează
una dintre suratele vieneze, „Griensteidl Cafe”, fondată în 1847 şi frecventată de numeroşi scriitori şi
muzicieni austrieci)
Obişnuiţii cafenelei:Macedonski, actorul Ştefan Iulian
63
Aici îşi începe viaţa de cafenea poetul Alexandru Macedonski, cel care la tinereţe impresiona prin „figura
sa de aristocrat rus, cu ochii lui mari negri, turburători chiar prin ochelari”. Adăsta mai puţin între egali şi
prefera să troneze în mijlocul neofiţilor aspiranţi la îngăduinţa muzelor, însoţit de veşnicul său pahar de
mazagran pe care-l sorbea superior cu un pai. Între aceştia nu-şi simţea ameninţată întâietatea, pe care o
consacra la fiece cenaclu găzduit în casa de pe Dorobanţi de pe un tron somptuos. Aici sau la cafenea,
avea tot timpul la îndemână cutii pline cu tutun, pe care le împărţea cu tinerii săi scutieri literari. Îi plăcea
să fumeze dintr-un portţigaret galben de chihlimbar, despre care dorea să se creadă că aparţinuse unui
rege polonez, fiind convins că „cine nu fumează nu e om deplin”. Se spune că tutunul şi cafeaua nu erau
singurele sale vicii şi că Macedonski ar fi unul dintre primii degustători ai prafurilor îngereşti de la noi, iar
hedonismul său, se bănuie, ar fi făcut ceva escapade şi în grădinile de plăceri erotice interzise de Biblie.
Un alt animator al boemei de la „Fialkowsky” a fost actorul Ştefan Iulian, care făcea parte din alaiul de
cârciumă al lui nenea Iancu din perioada de tinereţe a acestuia. La început cochetase cu gimnastica, la fel
ca alţi pionieri ai teatrului autohton, Aristia sau Vellescu. Nu va absolvi niciodată Conservatorul de Arte
Dramatice. Fusese ucenicul lui Moceanu, primul animator al educaţiei fizice de la noi, împreună cu care a
dat reprezentaţii chiar şi la Paris, la vestitul cabaret Folies Bergère. A fost primul interpret al lui Ipingescu
sau Pristanda, personaje pe care nenea Iancu le-a creat cu gândul la el. Din păcate, n-a putut să-şi ducă
menirea până la împlinire, boala secolului, tuberculoza, răpindu-l în plină putere creatoare:„Pentru scenă
el începuse a nu mai trăi cu vreo doi ani înainte de a muri. Atunci îl zăreai câteodată la soare, la
«Fialcowsky». (...) Faţa lui era acum albă, transparentă, barba lăsată, buzele palide, pleoapele mişcându-
se cu greu, ca nişte porţi ruinate, ochii prelung privitori la oameni, ca şi cum ar fi voit să-i vadă pentru
totdeauna.Vioiciunea de altădată, veselia ce comunica celor ce-l înconjuraseră se stinsese. Moartea îl
prefăcuse oarecum încă din viaţă şi pusese în obrazul lui un necunoscut, un străin rece şi indiferent”.
Poetul Alexandru Macedonski (dreapta) şi fiul său

Alexis, în 1906
64
Câmpinenii, leul, şerpii
Poate însă cel mai pitoresc personaj ce a frecventat cafeneaua „Fialkowsky” a fost boierul Constantin I.
Câmpineanu, fiul cel mare al primului spirit liberal din Muntenia, colonelul Ion Câmpineanu, şi fratele
ministrului şi guvernatorului Băncii Naţionale din timpul marii guvernări liberale dintre 1876-1888.
Locuia în casa familiei de lângă Palatul Regal şi toată viaţa a ocupat funcţia de consilier la Curtea de Apel.
Silueta sa uscăţivă şi neobişnuit de înaltă – avea aproape doi metri – era văzută zilnic traversând Podul
Mogoşoaiei către cea mai vestită cafenea a vremii, unde-i plăcea să-şi facă veacul împreună cu un alt
excentric de familie bună, un Cantacuzin poreclit Cneazul, falit şi mare adorator al lui Bachus.
Pe lângă plăcerea cozeriei, magistratul era ispitit şi de marea sa pasiune pentru biliard, fiind unul dintre
performerii acestui joc în perioadă. Marea sa bizarerie o constituia devoţiunea pentru o pereche de şerpi,
pe care-i ocrotea mereu la piept, chiar şi în timpul şedinţelor de tribunal. La un moment dat a apărut la
„Fialkowsky” şi în compania unui pui de leu, legat în lesă.
Crescută ca un animal de companie, felina acţiona ca atare atunci când vreun muşteriu mai temerar ridica
vocea la stăpânul său, în vâltoarea dicuţiilor, scoţând sunete ameninţătoare sau chiar jupuind cu laba vreo
distinsă redingotă.
Când a crescut mai mare îşi făcea siesta într-o cuşcă aşezată în curtea din faţa casei, stăpânul său
alintându-l şi jucându-se cu el în faţa publicului de ocazie format din călătorii primei linii de tramvai
bucureştene ce şerpuia pe acolo.
A avut o fată, Constance, măritată cu fiul ultimului domnitor regulamentar al Moldovei, Grigore Alexandru
Ghica, care i-a moştenit pasiunea ciudată pentru şepi – la concerte sau piese de teatru venea, se spune,
având pe post de brăţară o pereche din specia damnată de Biblie.
Nepotul său de frate, Ion I. Câmpineanu-Cantemir, a perpetuat şi el această tradiţie nonconformistă.

Mama sa era Irina Câmpineanu, născută Bellu, cea care a condus secţia doamne a Crucii Roşii în timpul
Primului Război Mondial. Incapabil de a relua o carieră de ţinută precum cea a tatălui său care era văzut
chiar ca având speranţe la şefia PNL după retragerea „Vizirului”, personajul nostru a ocupat, la fel ca
unchiul său, funcţia de judecător la Curtea de apel Ilfov, unde-şi petrecea zilele într-o atmosferă
cehoviană, soporifică spiritual, pe care o va resimţi şi alt contemporan de-al său, nepotrivit pentru o astfel
de carieră, Demetru Demetrescu-Buzău zis Urmuz.
Dacă admitem că acesta din urmă a distilat prozaicul existenţial până la indiferenţa splendidă a
începuturilor şi la cruzimea reptiliană, ajustându-şi personajele la definiţia lor caracteriologică, putem
spune, în aceeaşi grilă, că I. Câmpineanu a fost un eşantion viu al candorii mineralizate.
Cast până la capăt, se spune, la fel ca şi Urmuz, el şi-a canalizat afectul tot asupra speciei privilegiate de
familia sa – în sân purta întotdeauna doi şerpi, pe care îi botezase şi, se spune, îi desfăta cu carne de
porumbel.
65
În anii 1930, clădirea care a găzduit „Fialkowsky” a fost demolată – în locul ei, Societatea de Asigurări
Adriatica a construit un bloc de birouri după proiectul arhitectului Rudolf Fraenkel
Silueta sa inconfundabilă atrăgea atenţia imediat datorită excentricităţii vestimentare:„N-a purtat niciodată
iarna palton. Avea un tartan gros în spinare, pe care, când era mai frig, îl ridica până sus, peste căciulă,
aşa că nu i se mai vedea faţa”.
La tinereţe a fost unul din obişnuiţii de la „Fialkowsky”, aflată atunci în perioada sa de crepuscul. La fel ca
rectorul Universităţii Bucureşti, filosoful Constantin Dumitrescu-Iaşi, adoptase un obicei de cârciumă
ciudat:„...avea pe masă cinci pahare – în două mari, apă şi vin;turna din ele câte puţin în alte două ceva
mai mici;amesteca apa cu vinul în al cincilea”. Altfel, om cult şi cosmopolit, agrea şi compania tinerilor
poeţi, cum era Adrian Maniu, un simbolist puţin preţios, care a etalat mai apoi toată viaţa o atitudine
seniorală asezonată cu gustul pentru inele cu pietre rare, după moda consacrată de Rilke.
Spre sfârşit, s-a gândit să-şi lase averea prin testament Academiei Române, forul nemuritorilor fiind rugat,
printre altele, „să păstreze în localul ei principal tabloul meu de Claude Monet”.
Sfârşitul cofetarului, sfârşitul cafenelei
Tot în acea perioadă bântuia centrul Bucureştilor un alt personaj bizar, pe care natura îl redusese la o
singură funcţie. Sânge-rece, era porecla sa dată de copii, care îl urmăreau mereu cu nesfârşita lor atracţie
pentru victimele de tot felul. Se pare că provenea şi el dintr-o familie bună, îmbrăcămintea de calitate
trădându-l, dar, cu vremea, travaliul său necontenit pe străzile Centrului fiind incomodat de etichetă,
renunţă la grija de sine, devenind exponentul libertatăţii totale, la fel ca animalul pe care îl imita – calul (!!).
Un contemporan, copil şi el la acea vreme, Tudor Arghezi, îl descrie cu înţelegere;peste ani acesta a fost
primul care a crezut în valoarea prozei urmuziene, pe care o va publica în premieră în special în revista sa
liliput „Bilete de papagal”:„Îl vedeai gonind glorios cu pieptul înainte, surâzând la trecători cu un zâmbet
66
din dreptul zăbalei, care spunea – «uitaţi-vă la mine cal!». Cu coastele ridicate, cu mâinile spânzurând
cochet din încheietură, el schematiza şi gleznele picioarelor dinainte ale calului în tactul lor aerian. Prin
faţa Episcopiei, Sânge-rece scotea şi un nechez. Fără îndoială, cugetul lui suferea că nu poate mânca
orz, paie şi fân ca toţi confraţii lui. (...) Era sincer şi candid ca o fecioară norvegiană, în toată mimica şi
osteneala lui”.
În acest colţ de Balcani unde absurdul şi umorul formau capetele unei pârghii aflată în perpetuu balans,
cofetarul polonez Fialkowsky a prosperat, fiind cinstit ca un patriarh al breslei sale. În timpul Războiului
pentru neatârnare a fost recompensat cu distincţii de prestigiu de către statul român pentru sumele
generoase donate armatei noastre, după ce fusese şi împământenit. Sfârşitul său coincide cu cel al
cafenelei, printre cei care au preluat spaţiul după aceea numărându-se, pentru puţină vreme, chiar şi
Caragiale cu a sa „Berăria cooperativă”. Până la urmă, câştigătorul a fost un restaurator grec, Kolomiris,
care a impus un nou brand cârciumăresc, „Elisee”, în timp ce scriitorii boemi şi-au găsit un nou fief la
cafeneaua „Kubler” de la parterul hotelului „Imperial” de pe Calea Victoriei. Autor Eugen Marola. Sursa
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cafeneaua-fialkowsky-fieful-lumii-literare-a-capitalei
Realizat,
Adriana Tănăsescu,
Director executiv
67

Informatii La Zi Revista Presei 124 2020

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Informatii La Zi Revista Presei 124 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

INFORMAȚII LA ZI ȘI REVISTA PRESEI

Apel la solidaritate între medici: Trebuie să ne unim pentru sănătatea oamenilor

Președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), dr Cosmin Alexandrescu, le-a

De asemenea, este prevăzută reducerea progresivă a activității restaurantelor, cafenelelor, teatrelor și

În cadrul şedinţei de guvern va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea condiţiilor de

validare/confirmare a calităţii de student în vederea achiziţionării legitimaţiilor de călătorie on-line şi prin

Brexit: Ipoteza unui acord negativ

Negocierile se împiedică de regulile de concurență, de pescuit și de condițiile de guvernanță, a spus

Cazinoul din Constanța

Ion Cristodulo, 1982. Foto: arhiva personală a familiei

Lucrări în desfășurare la Cazinoul din Constanța

Gala Academiei europene de film se va desfășura online

Ioan-Aurel Pop: Academia Română şi ICR - în serviciul comun al cauzei aşezării

Acordul de parteneriat vizează "continuitatea mecanismului de angrenare a capacităţii asociative, de

Romania Rocks - primul festival literar româno-britanic, de sâmbătă şi până pe 13

Festivalul se va încheia pe 13 noiembrie cu un concert rock al trupei Publika.

The Romanian Riveter este disponibilă gratuit la adresa https://www.eurolitnetwork.com/the-romanian-

Tonitza după Grigorescu

Schimbările climatice şi bolile ameninţă să transforme planeta într-un ''iad

Creşterea numărului dezastrelor climatice, alături de pandemia de COVID-19, demonstrează că liderii

Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor, marcată în fiecare an la 13 octombrie.

Agenţia Europeană de Mediu: Oraşele trebuie să-şi intensifice pregătirile în faţa

Primăria din Copenhaga vrea să interzică trotinetele electrice în centrul oraşului

Pe 14 octombrie, creștinătatea ortodoxă o celebrează pe Sfânta Cuvioasă

Cine a fost Parascheva, fata bogată ajunsă sfântă

Parascheva, fata bogată cu suflet mare

Pictură rusească de secol XV care

Monografii interbelice: Piteşti

Biserica Sf. Nicolae

Peru: Machu Picchu, redeschis pentru un singur turist

O PERSONALITATE PE ZI: Petre P. Negulescu, filosof şi om politic, membru titular al

Ca om politic, a ocupat funcţia de ministru al Instrucţiunii şi Cultelor (1920) şi al Instrucţiunii (1920-1921,

Muzeul 'Theodor Aman': Eveniment expoziţional dedicat unui portret al mamei

Tabloul ce urmează a fi prezentat publicului a fost supus, o lungă perioadă, restaurării.

Marina australiană a salvat un recif de corali

Clujenii, românii cei mai mulțumiți de orașul lor

Cele mai bune fotografii de viață sălbatică ale anului 2020

Această fotografie a unei maimuțe-

Câștigătoare la categoria Comportament – amfibieni și reptile – O specie de broască din zona

Despre Muzeul de Istorie Naturală din Londra

Bucureștiul bucureștenilor (V)

Text: Domnica Macri

Partea a V-a. Sănătatea mâine-i gata!

POVESTE DIN CARANTINĂ

Moment de maximă tensiune la Moscova pe problema tezaurului românesc: „N-au

Tov. Alex. Bârlădeanu: A fost aproape tot în monede. Tov.

„Cenaclul” de la Singapore, oaza de libertate din centrul Bucureștilor

„Alelei! pentru târnacoape și seceri,

pentru sculatul de dimineață.

Astăzi cântăm boema roților, boema furnalelor,

melodia supapelor, cu clapele-ascunse!

Din fiecare piept de ogor,

Oaza de libertate din centrul Bucureștilor

„Dar l-am văzut în slăvi șerpuitor

Cafeneaua Fialkowsky, fieful lumii literare a Capitalei

Reprezentare a unui caffinet din Constantinopole (ilustraţie de epocă de T. Bevan)

Un ochi al lumii, o piaţă a ştirilor

Prima cafenea modernă, de inspiraţie occidentală, e pomenită în 1820:„Brener” de pe strada Smârdan, pe

Jocul de cărţi, îndeletnicire

Apare polonezul Fialkowsky

„România, Brătianu, Rosetti, progresul, libertatea, Naţiunea”

Viaţa politică a acelei perioade de început a parlamentarismului şi a democraţiei determina o sete de

„Acolo amestecam noi vinul nu cu apă, ci cu vorbe de spirit...”