Informatii La Zi Revista Presei 114 2020

UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA
30 septembrie 2020
INFORMAȚII LA ZI ȘI REVISTA PRESEI
Preşedintele Academiei: Ordinul Coroana României, în grad de Comandor, o mare

mulţumire sufletească, în continuarea unei meserii
Custodele Coroanei Române, Margareta, a conferit, marţi, preşedintelui Academiei Române, acad. Ioan-
Aurel Pop, Ordinul Coroana României, în grad de Comandor.
Acad. Ioan-Aurel Pop a fost decorat "pentru eminenta sa contribuţie ştiinţifică în domeniul istoric, cu o
privire aprofundată asupra istoriei medievale a Transilvaniei şi asupra complexităţii organizării locale şi a
relaţiilor interetnice în perioada medievală; pentru proiectele şi programele pe care le susţine în calitate de
preşedinte al Academiei Române, principalul for al ştiinţei şi culturii naţionale; pentru susţinerea publică a
valorilor şi principiilor Coroanei Române, aducând fundamentare istorică importanţei prezenţei publice a
Instituţiei Regale în România moderna şi contemporană".
Preşedintele Academiei a declarat că decoraţia reprezintă "o mare mulţumire sufletească", care vine "în
continuarea unei meserii".
"Pentru mine, decoraţia este mai mult decât o măgulire. E o mare mulţumire sufletească, pentru care
exprim întreaga gratitudine Casei Regale a României. E o împlinire istorică, într-un fel. Vine în continuarea
unei meserii. Şi meseria mea, despre care îmi place să spun că e o misiune, e să studiez trecutul. Iar din
trecutul românilor, secole întregi, de la 1.300 încoace, sunt legate de istoria noastră monarhică, iar din
secolul XIX, monarhia constituţională ne-a adus integrarea într-o Europă democratică, în rândul ţărilor
etalon pentru civilizaţia europeană şi asta nu este puţin lucru. Iar de la Principele şi Regele Carol până la
Regele Mihai, România a străbătut paşi extrem de importanţi spre modernizare, ceea ce reprezintă un
lucru extraordinar", a afirmat acad. Ioan-Aurel Pop pentru AGERPRES.
În deschiderea ceremoniilor de la Palatul Elisabeta, în aceeaşi zi, Custodele Coroanei Regale, Margareta,
a primit titlul de Comodor al Yacht Club Regal Român.
"Reînnodăm astfel legătura istorică dintre Casa Regală şi Yacht Club Regal Român, legătură începută în
1
1924, când Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României a acceptat titlul de comodor al clubului nostru.
În aceşti aproape de 100 de ani, am navigat şi pe vremuri cu condiţii vitrege, iar alteori ne-am bucurat de
vânt prielnic, un parcurs cu suişuri şi coborâşuri, similar cu istoria ţării noastre, cu perioade înfloritoare,
precum perioada interbelică, ori de inactivitate, sau de renaştere şi creştere în perioada post- comunistă",
a spus preşedintele Yacht Club Regal Român, Sergiu Timofei.
De asemenea, MS Margareta a conferit Înaltul Patronaj următoarelor instituţii şi organizaţii: Federaţia

Română de Ciclism, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc,
Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", iar principele Radu a
conferit Înaltul Patronaj Asociaţiei Tradiţii Ostăşeşti şi Federaţiei Ecvestre Române.
Ordinul Coroana României a fost instituit de Regele Carol I prin Decretul Regal nr. 1244 din 10 Mai 1881,
cu prilejul proclamării Regatului României, pentru a recompensa serviciile aduse Statului.
Ordinul Coroana României, reînfiinţat de Majestatea Sa Regele Mihai I la 30 decembrie 2011, a devenit
Ordin Dinastic (al Casei Regale). El recompensează meritele cetăţenilor români şi străini care aduc un
aport substanţial la dezvoltarea şi consolidarea României, prin acţiuni publice sau prin excelenţă în
profesie, pentru fapte puse în slujba Statului şi a Naţiunii.
Ordinul Coroana României are cinci grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.
Membrii Ordinului, cetăţeni români şi străini, sunt numiţi pe viaţă, iar numărul lor este limitat astfel, pe
grade: Mare Cruce: 50 membri; Mare Ofiţer: 160 membri; Comandor: 300 membri; Ofiţer: 600 membri;
Cavaler: 1.200 membri.
Regele şi Regina poartă de drept Ordinul Coroana României, în grad de Mare Cruce.
Principesa Moştenitoare, precum şi principesele şi principii Casei Regale în vârstă de peste 18 ani
primesc de drept Marea Cruce a Ordinului. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/09/29/presedintele-academiei-ordinul-coroana-romaniei-in-grad-de-
comandor-o-mare-multumire-sufleteasca-in-continuarea-unei-meserii--582010
Pictură murală stradală de peste 300 de metri, realizată la Târgu Mureş de IRLO
Cunoscutul artist Laurenţiu Alexandrescu, care semnează sub pseudonimul IRLO, va realiza o pictură
murală stradală de peste 300 de metri, pe zidul de pe strada Cutezanţei, care poartă denumirea
"Matamorfoze", în cadrul unui proiect iniţiat şi implementat de 3g HUB (Teatru 3G), co-finanţat de
Municipiul Târgu Mureş.
"Prin Metamorfoze aducem arta contemporană în spaţiul urban cotidian al oraşului nostru. Anul acesta,
Laurenţiu Alexandrescu, cunoscut sub pseudonimul IRLO, va realiza o pictură murală pe zidul de la
intersecţia străzilor Cutezanţei şi Înfrăţirii. IRLO este un artist vizual recunoscut şi apreciat la nivel
internaţional. Lucrarea va avea o lungime de peste 300 de metri şi va fi, la momentul finalizării, unul dintre
cele mai lungi murale, neîntrerupte, din România. IRLO deţine deja două recorduri în România: cea mai
mare pictură murală din ţară, realizată anul trecut în Timişoara, şi cea mai mare pictură murală dintr-un
centru istoric din România, în Braşov, în acelaşi an", a anunţat echipa 3g HUB, într-un comunicat de
presă.
Potrivit 3g HUB, stilul artistului este cunoscut în special în raport cu mişcarea lowbrow, comics şi graffiti,
dar şi datorită variaţiunilor de teme pop suprarealiste şi fantasy.
2
"În lucrările lui, personajele supranaturale se îmbină de fiecare dată cu teme mistice, uneori sub forma
unor satire sau ironii controversate. Dialogul aparent repetitiv al personajelor sale reprezintă deseori
înălţarea, trezirea conştiinţei, o transformare ludică a sacrului evidenţiată de contraste. De asemenea,
este extraordinar faptul că în lucrările sale, care ajung la dimensiuni monumentale, subiectele abordate
sunt tratate cu subtilitate", se mai arată în comunicat.
Artistul susţine că iar pictura stradală de la Târgu Mureş se adaptează la realităţile istorice locale.
"Lucrarea din Târgu Mureş porneşte de la relaţia istorică îndelungată, neîntreruptă dintre etnii care au
creat o Transilvanie multietnică. Această convieţuire istorică duce la confecţionarea unei imagini la graniţa
dintre subiectiv şi obiectiv, care depăşeşte interpretările deformate, precum clişeele anti-etnice şi
3
stereotipurile negative. Lucrarea va conţine o serie de portrete ale personalităţilor şi simboluri specifice
bagajului identitar româno-maghiar, deci o ilustrare a universului simbolic paralel, care reprezintă
patrimoniul cultural comun, colectiv", susţine ILRO
3g HUB a precizat că prima ediţie a proiectului de artă stradală Metamorfoze s-a desfăşurat în 2018, la
Târgu Mureş, ocazie cu care au fost realizate cinci sculpturi din materiale reciclabile - amplasate în zone
diferite ale oraşului, o pictură murală - în cartierul Unirii, şi o bancă mozaicată care poate fi admirată în
Piaţa Teatrului.
Artiştii implicaţi în proiect au fost Sorina Mihalache, Andrei Atomei (The Plant Art), Ruxandra Spătaru şi
Iulian Moldovan.
"Arta stradală comentează fenomene sociale şi are o conexiune directă cu oamenii şi spaţiul în care este
realizată, educă simţul estetic al societăţii, reprezintă o atracţie turistică şi pune în valoare spaţiul
public. Prin Metamorfoze ne dorim să contribuim la regenerarea Târgu Mureşului şi la transformarea
acestuia într-un centru urban iubit şi admirat deopotrivă de rezidenţi şi de vizitatori", se mai arată în
comunicat.
3g HUB a arătat că IRLO a pictat pe avioane, locomotive, vagoane, tramvaie, buldozere, tractoare,
maşini, dar în special pe pereţi de mari dimensiuni şi deţine două recorduri în România: cea mai mare
murală din ţară, în Timişoara, prin FISART şi TM2021 realizată în 2019 şi cea mai mare murală dintr-un
centru istoric în România, în Braşov, în acelaşi an.
"A avut proiecte în străinătate (Norvegia, Albania, Germania) şi în România în majoritatea marilor oraşe,
dar şi expoziţii personale sau de grup, festivaluri de arte şi muzică. Dintre lucrările mai cunoscute, amintim
expoziţia de la ICR New York, Freedom for lazy people, 2008. IRLO a studiat Arte în liceu, în Arad, iar
apoi şi-a continuat studiile la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara. A început să deseneze în
1997, ca membru al culturii graffiti din oraşul natal, Bistriţa. În Arad a iniţiat AKAcrew, unul dintre primele
crew-uri de graffiti din România, precum şi Deja22, un grup de street-art. Cu un stil de viaţă nomad, a
continuat să călătorească şi să locuiască în diverse oraşe din România, revenind în Bucureşti unde
locuieşte şi lucrează ca pictor şi muralist", mai precizează 3g HUB. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/09/29/pictura-murala-stradala-de-peste-300-de-metri-realizata-la-
targu-mures-de-irlo--581891
COVID-19: Încă patru țări europene, pe lista roșie. Alte două state se pregătesc să
reimpună starea de urgenţă
Olanda, Islanda, Danemarca şi Ungaria înregistrează un număr sporit de infectări cu noul coronavirus, iar
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a decis să le plaseze pe lista roşie. Alte două
ţări din centrul Europei – Cehia şi Slovacia sunt gata să reimpună starea de urgenţă pe fondul accelerării
îmbolnăvirilor de COVID-19.
Noile state care au intrat pe lista roşie a ECDC au trecut pragul de 120 de îmbolnăviri de COVID-19 la
100.000 de locuitori, în ultimele două săptămâni, potrivit Mediafax.
Olanda a înregistrat peste 2.900 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore şi a introdus o serie de măsuri
suplimentare pentru a preveni un al doilea val. Printre msuile luate se află şi închiderea tuturor barurilor şi
restaurantelor la orele 22.00.
4
Islanda a raportat peste 80 de noi cazuri de COVID în acest weekend, dar raportat la populaţia redusă a
ţării, cifra este îngrijorătoare.
În ciuda închiderii graniţelor, numărul de cazuri din Ungaria a crescut constant de la 1 septembrie, ţara
vecină ajungând la un total de 25.567 de cazuri de la începutul pandemiei.
Danemarca a înregistrat o creştere spectacuoasă a îmbolnăvirilor, din cele 27.467 de cazuri, în jur de
7000 fiind raportate în a doua jumătate a lunii septembrie.
Cehia şi Slovacia din nou în stare de urgenţă
Slovacia a anunţat faptul că vrea să impună starea de urgenţă, iar premierul a precizat că trebuie impuse
”metode radicale”.
Vor fi interzise din nou, orice evenimente ce presupun adunarea grupurilor mari de persoane.
Restaurantele, barurile şi cafenelele se vor închide după ora 22.
La o populaţie de 5.4 milioane de locuitori Slovacia are 9.343 de cazuri COVID cu 44 de victime.
Cehia, la o populaţie dublă, de 10 milioane de locuitori, a raportat 65.000 de cazuri de COVID, de 6 ori
mai mult la mia de locuitori decât Slovacia.
Guvernul ceh condus de Andrej Babis este aşteptat să anunţe noile restricţii, miercuri, la finalul reuniunii
executivului. Autor Dana Musceleanu. Sursa https://www.antena3.ro/externe/coronavirus-lista-rosie-
europa-stare-de-urgenta-583115.html
30 septembrie - Ziua internaţională a traducătorilor (ONU)
Anual, la 30 septembrie, este marcată Ziua internaţională a traducătorilor. În 2020, tema zilei este "ITD
2020: Finding the words for a world in crisis", potrivit https://www.fit-ift.org/.
Evidenţiată în moduri fără precedent în acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, profesia de
traducător a pivotat rapid pentru a ţine pasul cu schimbarea realităţilor şi aşteptărilor, cel mai important
lucru fiind acela de a asigura informaţii clare care să ajungă la toată lumea şi, totodată, de a depăşi
barierele lingvistice - atât la nivel global, cât şi local. Traducătorii, terminologii şi interpreţii oferă servicii
cruciale atât în prima linie, cât şi în spatele ştirilor în situaţii de criză, prin urmare aceste contribuţii trebuie
sărbătorite, oferind în acelaşi timp publicului informaţii importante despre munca unui traducător.
În 1991, Federaţia Internaţională a Traducătorilor (FIT - Fédération Internationale des

Traducteurs/International Federation of Translators), sub egida UNESCO, a decretat Ziua internaţională a
traducătorilor, arătând că patrimoniul cultural nu înseamnă doar "monumente şi colecţii de obiecte".
Acesta include patrimoniul cultural intangibil, cum ar fi cunoştinţele, credinţele şi profesiile privind oamenii,
natura şi relaţia cu universul. Ca o comunitate globală, se pot observa schimbări care aduc în contact
direct culturi separate anterior. UNESCO subliniază că "o înţelegere a patrimoniului cultural intangibil al
diferitelor comunităţi ajută la dialogul intercultural şi încurajează respectul reciproc pentru alte moduri de
viaţă", arată https://www.fit-ift.org/
Scopul FIT este de a promova profesionalismul în disciplinele pe care le reprezintă şi caută, în acelaşi
timp, să îmbunătăţească continuu condiţiile pentru această profesie în toate ţările şi să susţină drepturile
5
traducătorilor şi libertatea de exprimare a acestora, potrivit www.fit-ift.org. Federaţia Internaţională a

Traducătorilor este o grupare internaţională ce reuneşte asociaţii de traducători, interpreţi şi specialişti în
terminologie. Sunt afiliate peste 100 de organizaţii profesionale şi instituţii de învăţământ, reprezentând
peste 80.000 de profesionişti din 55 de ţări.
Ziua de 30 septembrie reprezintă data la care în anul 420 d.Hr, Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei,
considerat sfântul patron al traducătorilor se stingea din viaţă la Bethleem, notează www.un.org. Sf.
Ieronim a fost un preot din regiunea de nord-est a Italiei, cunoscut mai ales pentru efortul său de a traduce
cea mai mare parte a Bibliei în latină din manuscrisele greceşti ale Noului Testament. De asemenea, el a
tradus părţi din Evanghelia ebraică în greacă. Având origini ilire, Sf. Ieronim a învăţat latina într-un mediu
organizat şi vorbea fluent greaca şi ebraica, limbi pe care le-a învăţat din studiile şi călătoriile sale.
Pentru prima dată, în 2017, Ziua internaţională a traducătorilor a fost sărbătorită şi în cadrul sistemului
ONU, după ce la 24 mai 2017, Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 71/288 privind rolul specialiştilor
lingvişti în conectarea naţiunilor şi favorizarea păcii, înţelegerii şi dezvoltării, şi a declarat data de 30
septembrie ca fiind Ziua internaţională a traducătorilor.
Această zi reprezintă şansa de a aduce un omagiu muncii traducătorilor, care joacă un important rol în
apropierea naţiunilor, a facilitării dialogului, a înţelegerii şi a cooperării, contribuind la dezvoltarea şi
consolidarea păcii şi securităţii mondiale.Transpunerea unei opere literare sau ştiinţifice, inclusiv a unor
lucrări tehnice dintr-o limbă în alta, traducerea profesională, inclusiv traducerea corespunzătoare,
interpretarea şi terminologia, este indispensabilă pentru păstrarea clarităţii, a unui climat pozitiv şi a
productivităţii în discursul public internaţional şi în comunicarea interpersonală, potrivit www.un.org.
Organizaţia Naţiunilor Unite este unul dintre cei mai mari angajatori de experţi lingvişti internaţionali.
Câteva sute de astfel de angajaţi lucrează la birourile ONU din New York, Geneva, Viena şi Nairobi sau la
comisiile regionale ale Naţiunilor Unite din Addis Abeba, Bangkok, Beirut, Geneva şi Santiago de Chile.
Documentele ONU sunt emise simultan în cele şase limbi oficiale ale organizaţiei (arabă, chineză,
engleză, franceză, rusă şi spaniolă).
Unele documente de bază sunt, de asemenea, traduse în limba germană. Traducătorii din cadrul ONU se
ocupă de toate tipurile de documente, de la declaraţiile statelor membre la rapoartele întocmite de experţi.
Documentele pe care le traduc se referă la fiecare subiect al agendei Naţiunilor Unite, inclusiv la drepturile
omului, pacea, securitatea şi dezvoltarea.
Începând din 2005, ONU invită tot personalul său, pe cel al misiunilor permanente acreditate dar şi pe
studenţii universităţilor partenere selectate să concureze la Concursul de traduceri ''St. Jerome'' organizat
de ONU, un concurs care răsplăteşte cele mai bune traduceri în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă,
spaniolă şi germană, sărbătoreşte multilingvismul şi evidenţiază rolul important al traducătorilor şi al altor
profesionişti ai limbii în diplomaţia multilaterală. Sursa
https://www.agerpres.ro/documentare/2020/09/30/30-septembrie-ziua-internationala-a-traducatorilor-onu--
581573
Rezultatele de anul trecut vorbesc despre ceea ce s-ar putea face în continuare,
după ce trec efectele pandemiei
Capitala României devenise, la finalul anului trecut, destinația de city-break preferată de europeni.
Promovarea evenimentelor și a turismului de business a fost un mare succes al Companiei Municipale
Turistica București (CMTB), ale cărei strategii au fost gândite și aplicate de profesioniști cu peste 20 de
ani de experiență în domeniu, în mediul privat. Această schimbare de orientare a Primăriei Capitalei a fost
6
un prim pas către intrarea în topul destinațiilor internaționale de city-break și ar fi continuat, dacă nu
interveneau modificările impuse de pandemie. Totuși, această situație nu va continua la nesfârșit, iar
Capitala ar trebui să se pregătească de relansarea strategiei pentru turism care a dat roade încă de la
primele evenimente de promovare a ofertelor, la târgurile internaționale. În noiembrie 2019, Bucureștiul s-
a vândut „ca pâinea caldă” la târgurile de turism de la Barcelona și Varșovia, unde participarea a fost altfel
decât până atunci, bazată pe o strategie bine gândită, pe termen scurt, mediu și lung.
Pregătiri necesare pentru revenire
Bucureștiul intrase în forță pe harta industriei de evenimente, iar la baza vizibilității stătea potenţialul
economic al României, care prezintă un mare interes pentru investitorii străini – cei care reprezintă
principalul segment turistic al Bucureștiului, prin sporirea numărului de călătorii de afaceri sau pentru
activităţi conexe, cum ar fi congrese, conferinţe și alte activități. Chiar dacă pandemia a redus dramatic
activitatea în aceste sectoare, lucrurile vor reveni la normal, în scurt timp, iar Capitala trebuie să fie
pregătită să reia activitățile care i-au adus câștiguri în ultimii ani. Primăria Municipiului București a
promovat, la Târgul de turism specializat IBTM World, din Barcelona (19-21 noiembrie 2019), segmentul
turismului MICE (Meetings, Incentives, Conferences and Events). Capitala României a înregistrat o
creștere semnificativă pe acest domeniu, fiind, exact cu un an în urmă, o alternativă la liderii Europei
Centrale și de Est pe segmentul turismului de evenimente: Viena, Berlin și Praga.
Facem concurență destinațiilor de top
Touroperatori și companii organizatoare de evenimente din țări precum Elveția, Spania, Marea Britanie,
Franța sau China s-au arătat interesați la modul concret de organizarea unor evenimente și delegații în
București, cu 1.000 - 1.500 de participanți. „Mulţi dintre participanţii la evenimentele organizate în
București au ales post-tururi şi circuite, declarându-se încântaţi de potenţialul turistic al Capitalei
României, dar și al ţării. România are o seamă de recorduri şi atracţii turistice unice și, nu în ultimul rând,
este o ţară sigură, cu o rată mică a criminalităţii”, a explicat, pentru Jurnalul, Oana Dănilă, director de
strategii în cadrul Companiei Municipale Turistica București, care a reprezentat Capitala la târgul de la
Barcelona. După Barcelona a urmat participarea la târgul de la Varșovia, TT Warsaw, în perioada 21-23
noiembrie 2019, unde Bucureștiului a fost vedeta evenimentului, fiind și la prima astfel de participare.
Strategia care a cucerit Varșovia
Mii de vizitatori, în numai două zile de târg, s-au oprit să afle ce ofertă are capitala României și ce circuite
turistice pot face în țara noastră. A fost succes total și unul dintre cele mai animate standuri. Ideea pe care
au mizat reprezentanții Companiei Municipale Turistica București este “Nostalgia”, făcând legătura cu
miile de polonezi care vizitau România în fiecare an, înainte de 1990. Deja s-au semnat zeci de contracte,
pentru anul viitor. Bucureștiul a avut stand propriu – premieră în istoria participării atât la târgul de turism
din Varșovia, cât și la un târg din Europa Centrală și de Est. A fost prezentat ca un oraș european cu
monumente istorice muzee, edificii religioase, elemente de etnografie și folclor precum și o mare
diversitate de parcuri, complexe de agrement și oportunități de distracție. Polonezii, atât reprezentanți ai
operatorilor de turism, cât și consumatori de turism, s-au arătat foarte interesați de destinația turistică
România, în general, și de municipiul București în special.
Standul municipiului București a fost vizitat atât de către profesioniști din turism, cât și de către jurnaliști,
bloggeri sau potențiali turiști. Polonezii de vârsta a treia își amintesc de sejururile petrecute în stațiunile de
pe litoralul Mării Negre sau la munte, iar mulți polonezi cu vârste de peste 50 de ani au studiat în
București. Însă este îmbucurător că și categoria cuprinsă între 20 și 40 de ani cunoaște România – o
7
parte dintre aceștia vizitând în special Bucureștiul, datorită oportunităților sale culturale și de distracție. Pe
lângă București ca destinație de bază, polonezii sunt interesați mult de Litoralul Mării Negre, Delta Dunării,
Transilvania, legenda lui Dracula, posibilitățile de distracție din România, pelerinaje, turism balnear, city
break-uri.
Conform raportului statistic ICCA (International Congress and Convention Association), București era
clasat, anul trecut, pe locul 33 în topul orașelor din Europa organizatoare de evenimente. Conform
estimărilor, trebuia să devină noua destinație de city-break a Europei, fiind promovată pe baza unui
concept modern. Autor Diana Scarlat. Sursa https://jurnalul.ro/timp-liber/calatorii/rezultatele-de-anul-
trecut-vorbesc-despre-ceea-ce-s-ar-putea-face-in-continuare-dupa-ce-trec-efectele-pandemiei-
856665.html
Zeci de ţări se angajează să inverseze degradarea habitatelor naturale, pe fondul

''urgenţei planetare''
Lideri din 64 de ţări şi Uniunea Europeană au semnat luni un angajament pentru inversarea pierderilor
fără precedent la nivelul habitatelor naturale până în anul 2030, relatează agenţia DPA.
''Prin susţinerea acestui Acord pentru Natură ne angajăm nu doar la cuvinte, ci şi la acţiune semnificativă
şi responsabilitate reciprocă pentru a aborda urgenţa planetară'', au convenit semnatarii.
''Ştiinţa demonstrează în mod clar că pierderea biodiversităţii, degradarea suprafeţelor terestre şi a

oceanelor, poluarea, epuizarea resurselor şi schimbările climatice sunt accelerate într-un ritm fără
precedent'', se mai arată în document.
''Această accelerare provoacă un prejudiciu ireversibil sistemelor noastre care susţin viaţa şi agravează
sărăcia şi inegalităţile, precum şi foametea şi malnutriţia'', indică acordul.
8
Angajamentele includ plasarea biodiversităţii în centrul revenirii în urma crizei declanşată de noul
coronavirus; susţinerea lanţurilor de aprovizionare durabile; stoparea activităţilor de pescuit
nereglementate; eliminarea până în 2050 a scurgerilor de plastic în oceane; şi stoparea traficului ilicit de
animale sălbatice.
Printre semnatari se numără preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi
premierul britanic Boris Johnson.
Însă, liderii unora dintre cei mai mari poluatori la nivel mondial - Brazilia, China, India şi Statele Unite - nu
au participat.
Acordul vine cu puţin timp înaintea unei reuniuni la nivel înalt a ONU pe tema biodiversităţii, organizată
miercuri, considerată o oportunitate pentru lideri de a-şi spori angajamentele privind combaterea
degradării mediului, notează DPA.
Angajamentul urmează publicării, la începutul acestei luni, a unui important raport al ONU, care a
constatat că niciunul dintre cele douăzeci de obiective globale privind biodiversitatea, convenite cu zece
ani în urmă şi având ca termen limită anul 2020, nu a fost pe deplin îndeplinit.
În luna mai 2021, convenţia COP15 pentru biodiversitate, care va avea loc la Kunming, în China, va
conveni asupra unei strategii pe zece ani pentru stoparea distrugerii habitatelor naturale. Sursa
https://www.agerpres.ro/planeta/2020/09/29/zeci-de-tari-se-angajeaza-sa-inverseze-degradarea-
habitatelor-naturale-pe-fondul-urgentei-planetare--581592
Vârful turnului Big Ben, din nou vizibil, după trei ani de lucrări de reabilitare
9
Vârful turnului Big Ben din Londra va deveni din nou vizibil peste câteva săptămâni, după ce timp de trei
ani a fost acoperit de schelele instalate pentru lucrările de reabilitare, a informat Camera Comunelor într-
un comunicat citat de EFE.
Deşi restul lucrărilor vor continua în restul turnului Palatului Westminster, şi sediu al Parlamentului
britanic, retragerea schelelor din partea superioară va marca un punct de cotitură pentru unul dintre cele
mai emblematice monumente ale Londrei.
În ultimii ani s-a desfăşurat o meticuloasă restaurare a vârfului. Fiecare dintre cele 3.433 de structuri de
metalice au fost scoase şi tratate de un specialist. Au fost de asemenea reabilitate vârful, crucea şi
ornamentele celebrului turn, care se ridică la 96 de metri înălţime în faţa râului Tamisa şi a podului
Westminster.
Pe lângă ameliorarea estetică, lucrările au rezolvat şi o serie de probleme grave de structură, mai ales
uzura blocurilor de piatră şi fisurile.
Deşi turnul ceasului Parlamentului britanic este cunoscut pe plan mondial ca Big Ben, de fapt numele se
referă la ceasul şi la clopotul care marchează trecerea orelor, care a răsunat prima oară în centrul
Londrei, la 11 iulie 1859. Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot şi patru feţe, şi al treilea turn cu ceas
ca înălţime din lume.
Vârful, deja restaurat, va deveni vizibil în următoarele săptămâni, timpul estimat pentru înlăturarea
schelelor.
Parlamentul britanic notează într-un comunicat, că lucrările de restaurare au continuat fără întrerupere, în
pofida dificultăţilor generate de pandemia de coronavirus. Sursa https://www.agerpres.ro/zig-
zag/2020/09/27/varful-turnului-big-ben-din-nou-vizibil-dupa-trei-ani-de-lucrari-de-reabilitare--580220
Muzeul Satului: "Un colț de București. Bresle, meșteșug și tradiție", la prima editie
Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Asociația pentru Meșteșug și Tradiție vă invită în perioada 3-
4 octombrie 2020 la evenimentul aflat la prima ediție - “Un colț de București”.
Evenimentul își propune să promoveze arta meșterilor populari și artiștilor plastici din București. În cele
două zile, în curțile gospodăriilor din muzeu, vor avea loc și demonstrații meșteșugărești, ateliere pentru
copii și pentru adulți. Cei care doresc să repare sau restaureze un obiect drag - o ie, o icoană, o opincă, o
curea, o pot face pe loc, deoarece meșterii vor avea uneltele și materialele necesare.
De asemenea, in cele doua zile, vor fi alături de noi și de această dată artiștii Teatrului Muzical
Ambasadorii cu spectacolul de balet „Frumoasa și Bestia”, adaptare a celebrei povești scrise de Charles
Perrault, o creație coregrafică semnată de Valentin Stoica, prim-balerin al Operei Naționale București, într-
o scenografie sugestivă, creionată de Viorica Petrovici. Spectacolul face parte din programul SAMER
2020, inițiat de Ministerul Culturii.
Sunteti așteptati așadar, între orele 09.00 - 19.00, la un inedit eveniment al toamnei, la Muzeul Național al
Satului ”Dimitrie Gusti”, satul din inima capitalei. Sursa https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24316966-colt-
bucuresti.htm
10
New York: Metropolitan Opera anulează întregul sezon 2020-2021
Metropolitan Opera din New York a anunțat miercuri anularea sezonului său 2020-2021, din cauza pandemiei de
Covid, după ce a amânat deja reluarea stagiunii pentru prima dată până la sfârșitul lunii decembrie, potrivit AFP.
După consultarea cu oficialii din domeniul sănătății publice, opera a decis că „nu ar fi sigur să reia operațiunile”
până când vaccinul coronavirus nu va fi administrat pe scară largă în rândul publicului larg.
Autoritățile au estimat că va dura „cel puțin cinci până la șase luni” până ce vaccinul va deveni disponibil pentru
toată lumea, potrivit unui comunicat publicat miercuri. Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, nu a
autorizat încă reluarea spectacolelor interioare, indiferent de mărimea sălii.
Directorul general Peter Gelb a prezentat iubitorilor Metropolitan Opera sondaje care arată că ar fi nevoie de
„timp” pentru ca participarea la operă să revină la nivelurile pre-pandemice.
"Incapacitatea de a produce cântărește foarte mult asupra organizației noastre", a spus Peter Gelb. Pentru a
supraviețui, va fi necesar în special „să ne reducem costurile globale”, a adăugat el.
Bugetul Met este substanțial și în 2018-19 a ajuns la 312 milioane de dolari. Însă încasările la box-office reprezintă
doar o parte minoritară a veniturilor, de 85 de milioane de dolari în 2018-19. Patronatul și donațiile sunt principala
sursă de venit pentru instituție.
La începutul lunii iunie, Met a amânat deja începutul sezonului său 2020-21 și a anulat producțiile „Aida” și „The
Fire Angel”. Totuși, opera a prezentat miercuri calendarul sezonului 2021-22.
Sezonul se va deschide cu „Fire Shut Up in My Bones”, o operă compusă de muzicianul de jazz Terence
Blanchard. Sursa https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24303928-new-york-metropolitan-opera-anuleaza-
intregul-sezon-2020-21.htm
Recenta eşuare în masă de balene raportată în Australia oferă date esenţiale despre
comportamentul cetaceelor
11
Mai mulţi cercetători din Australia au colectat date deosebit de importante de la exemplarele de balenă-
pilot implicate în cel mai amplu eveniment de eşuare în masă consemnat în această ţară, care a avut loc
săptămâna trecută şi în urma căruia sute de animale au murit, informează marţi agenţia Xinhua.
Salvatorii au reuşit să conducă înapoi în ocean 110 dintre balene, însă 350 de exemplare au murit,
oamenilor de ştiinţă rămânându-le acum sarcina dificilă de a înţelege cauza acestui eveniment.
Muzeul şi Galeria de Artă din Tasmania (TMAG) a anunţat luni seară că zoologii săi au prelevat probe de
ţesut, au efectuat măsurători şi au stabilit sexul balenelor decedate.
Belinda Bauer, zoolog în cadrul TMAG, a declarat că munca printre animalele moarte a fost dificilă, însă a
constituit de asemenea o oportunitate rară de a colecta volume semnificative de date despre aceste
vieţuitoare puţin cunoscute.
Prin prelevarea de probe, inclusiv din craniile balenelor, experţii speră să dobândească noi informaţii cu
privire la eventuale probleme interne sau de mediu care ar fi putut duce la eşuarea în masă, cum ar fi
anumite boli sau poluarea fonică, care pot provoca traume acustice şi dezorientare în cazul balenelor.
''Deşi este, fără îndoială, un incident tragic, sperăm că datele şi eşantioanele pe care le colectăm ne vor
oferi informaţii despre astfel de incidente'', a spus Bauer.
''Păstrarea dovezilor fizice ale evenimentului în arhive pe termen lung înseamnă că putem reveni şi
răspunde la întrebări cu privire la eşuarea balenelor cu ajutorul unor tehnologii care poate nu există încă'',
a explicat cercetătoarea.
Potrivit observaţiilor iniţiale, majoritatea balenelor erau femele, iar multe dintre ele erau exemplare tinere
care alăptau, patruzeci de balene foarte tinere fiind identificate de asemenea în grup.
Zoologii TMAG au declarat că acest lucru nu este neobişnuit deoarece exemplarele de balenă-pilot sunt
cunoscute ca având legături matrilineare puternice, iar numărul balenelor mame şi bunici tinde să îl
depăşească pe cel al exemplarelor masculine.
Un exemplar de delfin cu bot gros a fost, de asemenea, găsit printre animalele decedate, lucru despre
care oamenii de ştiinţă au afirmat de asemenea că nu este neobişnuit deoarece se ştie că cele două
specii convieţuiesc şi chiar vânează şi se hrănesc împreună.
Ultima balenă-pilot din grupul de cetacee eşuate pe un banc de nisip în Macquarie Harbour, o amplă zonă
de pe costa de vest a insulei, sălbatică şi nepopulată, a fost salvată duminică.
O sută de persoane s-au mobilizat timp de mai multe zile în apele reci ale golfului pentru a veni în ajutorul
balenelor. Sute de carcase erau împrăştiate pe o suprafaţă de 10 kilometri, iar autorităţile au optat pentru
transportarea lor în larg.
Incidentul recent depăşeşte recordul negativ înregistrat în această privinţă în 1996, când 320 de balene-
pilot au eşuat pe coasta vestică a Australiei. Sursa https://www.agerpres.ro/planeta/2020/09/29/recenta-
esuare-in-masa-de-balene-raportata-in-australia-ofera-date-esentiale-despre-comportamentul-cetaceelor--
581542
12
Ecuador - 36 de ţestoase de Galápagos, reintroduse în habitatul lor natural
Un grup de 36 de ţestoase de Galápagos, născute şi crescute în captivitate, au fost reintroduse în

habitatul lor natural de pe insula San Cristóbal, una dintre principalele insule ale arhipelagului ecuadorian,
informează AFP.
Cele 36 de exemplare de Chelonoidis chathamensis, una dintre cele 15 subspecii endemice de ţestoase
de Galápagos, au fost eliberate în partea de nord-est a insulei, unde trăiesc aproximativ 6.700 de
ţestoase, a informat într-un comunicat Parcul Naţional Galápagos (PNG).
"Informaţiile ştiinţifice de care dispunem despre aceste ţestoase confirmă faptul că sunt sănătoase, cu o
structură bună a populaţiei care le garantează supravieţuirea", a declarat directorul PNG, Danny Rueda.
Cu toate acestea, subspecia Chelonoidis chathamensis este considerată pe cale de dispariţie de către
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).
Ţestoasele, cu vârste cuprinse între şase şi opt ani şi o greutate de 3-5 kilograme, "au trecut printr-un
proces de carantină înainte de a fi eliberate", a adăugat el.
Măsurarea temperaturii, a ritmului cardiac şi analizele de sânge au făcut posibilă excluderea oricărei boli
înainte de reintroducerea pe insulă.
În ultimii opt ani, 75 de exemplare de Chelonoidis chathamensis crescute în captivitate au fost reintroduse
pe San Cristobal.
Insulele Galápagos, aflate la 1000 de kilometri de coasta ecuadoriană, au unul dintre cele mai fragile
13
ecosisteme, cu o floră şi o faună unice în lume.
Arhipelagul, care a servit drept teren de studiu pentru naturalistul britanic Charles Darwin înainte de a
elabora teoria evoluţiei speciilor, a fost denumit după ţestoasele uriaşe care-l locuiesc. Sursa
https://www.agerpres.ro/planeta/2020/09/29/ecuador-36-de-testoase-de-gal-pagos-reintroduse-in-
habitatul-lor-natural--581538
Directorul Memorialului Auschwitz din Polonia se oferă să facă închisoare în Nigeria,

în locul unui băiat de 13 ani acuzat de blasfemie
Directorul Memorialului Auschwitz din Polonia a trimis o scrisoare președintelui nigerian, prin care se oferă
să execute o parte din pedeapsa de zece ani de închisoare, pronunțată împotriva unui adolescent de doar
13 ani care a fost condamnat pentru blasfemie. Piotr Cywiński a cerut grațierea lui Omar Farouq, acuzat
că a făcut declarații blasfemiatoare în timpul unei discuții și a fost condamnat, în consecință, luna trecută,
de un tribunal religios din statul federal nigerian Kano.
Dacă nu este posibilă grațierea, a adăugat Piotr Cywiński, domnia sa și alți 119 voluntari se oferă să preia
pedeapsa adolescentului, urmând ca fiecare să execute câte o lună de închisoare în Nigeria. Ca director
al unui memorial unde „copiii au fost încarcerați și uciși, nu pot rămâne indiferent față de această sentință
rușinoasă la adresa umanității”, precizează Cywiński în scrisoarea adresată președintelui Muhammadu
Buhari și postată pe contul de Twitter al Memorialului.
Doi purtători de cuvânt ai președintelui nigerian au refuzat să facă orice comentariu pe tema acestei
neobișnuite propuneri. Președinția nigeriană nu a comentat despre sentința, care a fost criticată de
grupurile de activiști pentru drepturile omului. Agenția UNICEF din cadrul ONU anunța luna trecută că
sentința este „greșită” și contravine acordurilor internaționale la care Nigeria a aderat. Un consilier special
al guvernatorului din Kano a consultat scrisoarea în mediul online.
„Poziția Guvernului statului Kano menține decizia Tribunalului sharia”, a declarat pentru Reuters Salihu
Tanko Yakasai. Baba Jibo Ibrahim, purtător de cuvânt al magistraturii statului Kano, a declarat că nu a
consultat scrisoarea, însă a adăugat că președintele are puterea de a-l grația pe băiat. Nigeria este
profund divizată în mod egal între zona de sud, majoritar creștină, și nordul țării, cu o populație
predominant musulmană. 12 dintre cele 36 de state federale din Nigeria aplică legea sharia. Sursa
http://www.rador.ro/2020/09/29/directorul-memorialului-auschwitz-din-polonia-se-ofera-sa-faca-inchisoare-
in-nigeria-in-locul-unui-baiat-de-13-ani-acuzat-de-blasfemie/
O pădure de 520 de hectare trece în administrarea Timișoarei pentru a fi

transformată în parc
Guvernul a aprobat în ședința de joi transferul în administrarea municipiului Timişoara a unei suprafeţe
forestiere de aproape 520 hectare, urmând să fie transformată într-o pădure-parc, a anunțat vineri şeful
Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Acesta spune că este un proiect de hotărâre de Guvern prin care, practic, este redată pădurea din
Timişoara, în suprafaţă de aproape 520 hectare, timişorenilor. Dancă spune că a fost foarte mult timp
blocat şi întârziat de diverse motive birocratice.
Este o suprafaţă forestieră aflată în administrarea Romsilva şi care, ca urmare a adoptării acestui proiect
de hotărâre de Guvern, va reveni în administrarea municipiului Timişoara, pentru a fi amenajată într-o
14
pădure-parc, a precizat Dancă.
Potrivit lui Dancă, decizia a fost luată după mai multe discuţii între Ministerul Mediului, Ministerul Justiţiei
și Ministerul Lucrărilor Publice. Sursa https://www.hotnews.ro/stiri-mediu-24307206-padure-520-hectare-
trece-administrarea-timisoarei-pentru-transformata-parc.htm
Avocatul Poporului cere reglementarea modului în care profesorii trebuie să predea

online
Instituția Avocatul Poporului le cere miniştilor Educaţiei şi Sănătăţii să anunțe reglementări clare pentru
procedura de predare online a profesorilor cu boli cronice şi a celor de peste 60 de ani.
Instituția Avocatul Poporului (AP) le cere miniştilor Educaţiei şi Sănătăţii, Monica Anisie şi Nelu Tătaru, să
reglementeze procedura de predare online pe care să o urmeze profesorii cu boli cronice şi a celor de
peste 60 de ani. AP a prezentat această solicitare pe site-ul propriu.
Astfel, Instituția Avocatul Poporului cere să se reglementeze dacă unitatea de învăţământ este obligată să
angajeze sau să continue derularea raporturilor de muncă cu un cadru didactic care a prezentat
adeverinţa de la medicul curant, având în vedere particularităţile desfăşurării activităţii de telemuncă. Mai
se cere să se stabilească ce documente trebuie să prezinte o persoană de peste 60 de ani pentru a se
putea încadra în vederea predării online sau dacă acest drept se acordă tuturor cadrelor didactice care au
peste 60 de ani, fără nicio discriminare.
AP mai solicită să se reglementeze cine asigură echipamentele, logistica şi resursa umană necesare
pentru cadrul didactic care predă online, în vederea desfăşurării în condiţii corespunzătoare a orelor
online. Autor Mihai Diac. Sursa https://romanialibera.ro/social/avocatul-poporului-cere-reglementarea-
modului-in-care-profesorii-trebuie-sa-predea-online-831033
Primul fotoreporter de război din lume ne-a lăsat imaginile din Războiul de
Independență
Carol Popp de Szathmari a realizat fotografiile pentru Albumul Războiului de independență de la 1877-
1878.
Fotografiile ilustrează principalele etape și operațiuni militare la care a participat Armata Română.
15
Carol Popp de Szathmari s-a născut pe 11 ianuarie 1812, la Cluj, atunci parte a Imperiului Habsburgic.
A descoperit mai întâi pictura și, apoi, fotografia.
În 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări a realizat și primele talbotipii.
Cu fotografiile realizate în Bucureşti, între anii 1860-1863, publică albumul „Elena Cuza”, iar apoi, cu
fotografiile realizate în România, între 1866-1868, „Albumul României”, care cuprinde şi fotografii din
timpul călătoriilor lui Carol I, căruia i-a fost ghid.
16
În 1854 Carol intră în istoria fotojurnalismului realizând primele fotografii de război în Crimeea.
Aici, cu un an înaintea englezului Roger Fenton și a americanului S. Robertson, a realizat cu mijloacele

specifice vremii, primele fotografii de război din lume.
Carol Pop de Szathmary a multiplicat ulterior fotografiile făcute în Crimeea şi le-a dăruit suveranilor țărilor
implicate în acest război.
17
A realizat apoi fotografii și în timpului Războiului de Independența din 1877. A murit pe 3 iulie 1887 la
București. Autor C[t[lin Pena. Sursa https://www.capital.ro/primul-fotoreporter-de-razboi-din-lume-ne-a-
lasat-imaginile-din-razboiul-de-independenta.html
Studiul operei lui Nicolae Iorga, un crez al dl. prof. Valeriu Râpeanu
Redăm în continuare Referatul anexat tezei de doctorat a prof.Valeriu Râpeanu, elaborat de

coordonatorul tezei Dr.Florin Constantiniu, ca semn de recunoaștere și deosebită apreciere a exegeților
lumii academice.
18
Dr. Florin Constantiniu – cercetător principal la Institutul de Istorie ”N. Iorga”
În labirintul operei lui Nicolae Iorga – 1359 de cărţi şi broşuri şi circa 25.000 de articole – dl.Valeriu
Râpeanu ne călăuzeşte ca o nouă Ariadna. Performanţă dificilă nu numai prin vastitatea operei, dar, mai
ales, prin nevoia de a găsi în câte un text mărunt, pierdut într-o revistă puţin ştiută, o idee sclipitoare, o
formulare definitorie pentru marele istoric. Dl.Valeriu Râpeanu a dobândit această uşurinţă de a se
„mişca” în imperiul de carte al lui Iorga prin numeroasele reeditări ale scrierilor acestuia, ediţii însoţite de
ample studii şi un bogat aparat de note explicative care luminează – uneori, din unghiuri nebănuite –
evenimente din viaţa istoricului sau opinii dintre cele mai diverse. Îndrăznesc să spun că nimeni nu a făcut
atât de mult pentru cunoaşterea operei lui N.Iorga în perioada postbelică, precum dl.Valeriu Râpeanu. Ca
istoric – şi încă lucrând la Institutul fondat de Iorga, al cărui nume îl poartă – sunt bucuros să-i aduc aici
mărturia unei vii gratitudini.
Teza sa de doctorat, N.Iorga – exeget al istoriei literaturii universale, este o nouă dovadă a însuşirilor
remarcabile de analist ale autorului. La baza tezei se află cele trei lucrări fundamentale ale lui Iorga, care
dau seamă despre concepţia istoricului, opiniile şi gusturile sale: Istoria literaturilor romanice în
dezvoltarea şi legăturile lor; Cărţi reprezentative în viaţa omenirii şi Istoria universală văzută prin
literatură.
Când este abordată o astfel de temă există primejdia ca teza/lucrarea să se transforme într-o crestomaţie
de texte comentate. Nu este cazul cu teza dlui.V. Râpeanu. Domnia sa conduce cu o mână sigură analiza
scrierilor „celui dintâi intelectual român cu o viziune europeană asupra culturii” (titlul primului capitol).
Împărtăşesc întru totul opinia autorului, potrivit căreia „Caracteristic pentru N.Iorga această permanentă
deschidere de orizonturi, această necontenită integrare a autorului studiat într-un context social, moral,
spiritual, artistic reprezintă contribuţia sa fundamentală la exegeza literaturii străine” (p.25).
Dl. V. Râpeanu nu cade în capcana admiraţiei fără rezerve faţă de uriaşa personalitate studiată. Relevând
nereceptivitatea lui Iorga faţă de literatura secolului al XX-lea, autorul tezei constată corect că „atunci când
vorbeşte de secolele trecute expunerea are o amploare şi o certitudine, realizând acolo permanente
translaţii de la o epocă la alta, de la un gen la altul, acum (când este vorba de literatura secolului al XX-lea
– n.n.), analiza, comparaţia, sinteza cedează enumerării şi – nu o dată – generalităţii, locului comun,
formulei de complezenţă” (p.27).
Autorul examinează apoi viziunea lui Iorga asupra culturii şi-i relevă corect caracterul ei integrator:
„Metoda derivă din concepţia sa, care redă istoria, ca un tot, ca o unitate” (p.33). Dl. V. Râpeanu remarcă,
pe bună dreptate, caracterul profund personal al evaluărilor literare ale lui Iorga, care sunt întemeiate nu
pe ce au scris predecesorii, ci pe contactul direct cu textul literar. El aduce o perspectivă istorică, în care
se asociază naţional şi universal prin tradiţie sau înnoire, prin închidere sau deschidere culturală.
Literatura, văzută astfel, este o componentă a istoriei, înţeleasă ca o dramă.
Un capitol este consacrat revistei „Floarea darurilor” pe care Iorga, conducătorul ei, a dedicat-o literaturii
universale. În paginile ei sunt semănate „fulgerări ale condeiului” (p.46), vrednice de toată atenţia.
Vederi originale prezintă autorul în capitolul consacrat efortului lui N.Iorga de a realiza un sincronism
estetic (p.63), dar fără sacrificarea elementelor de specific naţional.
Nou în desfăşurarea demersului este capitolul „De la lectură la privire”, în cuprinsul căruia dl. Valeriu
Râpeanu urmăreşte scrierile de călătorie ale acestui mare voiajor care a fost Iorga („Mi-a plăcut
19
întotdeauna să călătoresc”, spune el încă din 1904). Specificul literaturii de călătorie a lui Iorga – arată
dl.V. Râpeanu – stă în integrarea locurilor şi oamenilor în personalitatea drumeţului. Aşa cum istoria ne
îmbogăţeşte cu experienţa predecesorilor, tot astfel străbaterea unei regiuni sau ţări este o îmbogăţire cu
cunoştinţe şi experienţe.
În sfârşit, ultimul capitol consacrat Teatrului european, aşa cum l-a perceput Iorga, întregeşte o
investigaţie la capătul căreia cititorul tezei are imaginea completă a evaluării istorice şi estetice a literaturii
universale de către Iorga.
Pentru istoric folosul unei astfel de anchete este evident; permite mai profunda înţelegere a înseşi gândirii
istorice a lui Iorga. Din acest punct de vedere am vrea să stăruim asupra unei observaţii a dlui. V.
Râpeanu: „Este evident că N.Iorga absorbise noile direcţii ale istoriografiei mondiale, deşi nu le întâlnim
citate în scrierile lui. Mai degrabă putem spune că metoda lui N.Iorga s-a intersectat cu cea a şcolilor
istorice de după primul război mondial, dar nu s-a recunoscut discipolul nici uneia dintre ele, nici nu s-a
alăturat unuia din magiştrii care au înrâurit dezvoltarea istoriografiei postbelice” (p.34).
Cred că, în această privinţă, suntem martorii unui paradox: chiar dacă nu în forme atât de violente ca faţă
de literatură, inapetenţa lui Iorga faţă de noile direcţii de cercetare din istoriografia interbelică – în primul
rând Şcoala de la „Annales” a lui Lucien Febvre şi Marc Bloch – este uşor observabilă. În acelaşi timp,
însă, constatăm o surprinzătoare anticipare a unor concepte şi abordări, care vor fi caracteristice
istoriografiei de după cel de al doilea război mondial.
„Permanenţele istoriei” anunţă „durata lungă” a lui Fernand Braudel, după cum atâtea din observaţiile lui
Georges Duby despre studiul mentalităţilor află anticipări în „Generalităţi…” şi alte scrieri ale lui Iorga. Ne
întrebăm dacă vederile tânărului Iorga nu au fost influenţate de viziunea integratoare, lansată de Henri
Berr în a sa „Revue de synthèse historique” şi continuată apoi în cunoscuta colecţie „Évolution de
l’humanité”, apărută între cele două războaie mondiale. Există analogii, după opinia noastră, între viziunea
lui Iorga asupra literaturii universale, şi cea a sintezei istorice, promovate de Berr. Problema ar merita să
fie adâncită.
În ceea ce priveşte criticile lui Mircea Eliade privind documentarea lui Iorga („Nicolae Iorga a cetit mult, dar
a răsfoit enorm”) îmi îngădui să aduc mărturia fostei secretare a istoricului, Eleonora Petrov, pe care am
cunoscut-o, când am venit proaspăt numit la Institut. Ea ne spunea că, dimineaţa, câte un anticar aducea
un teanc mare de cărţi, pe care Iorga le răsfoia în biroul său. Apoi, în timpul prânzului, el spunea celor
prezenţi ce cuprind aceste volume. Regretatul Victor Papacostea, care a fost martor la ceea ce Eliade
numeşte răsfoire, mi-a spus că fixitatea ochiului lui Iorga avea ceva de obiectiv fotografic, ceea ce crea o
stare de inconfort. Aş conchide că într-adevăr Iorga răsfoia cărţile, dar le şi „fotografia” cu privirea.
O problemă care ar merita o cercetare mai profundă este campania lui Iorga împotriva literaturii zise
pornografice. Evident, ea s-ar putea explica prin conservatorismul estetic al istoricului.
Dl. V. Râpeanu a scris o teză de doctorat care reprezintă o contribuţie majoră la cunoaşterea operei lui
Nicolae Iorga. Informat, sagace în analiză, elegant în stil. Domnia sa merită cu prisosinţă titlul de doctor,
un titlu pe care l-ar fi putut dobândi cu atâtea din contribuţiile sale de până acum.
Recomandăm călduros acordarea titlului de doctor în filologie, pe baza acestei admirabile teze.
20
Sursa https://curierulnational.ro/studiul-operei-lui-nicolae-iorga-un-crez-al-dl-prof-valeriu-rapeanu/
Cercetătorii și profesorii universitari din diasporă îi cer ministrului Monica Anisie să

înlăture din legislație prevederile care le interzic angajarea în România
Asociația Ad Astra a cercetătorilor a lansat o scrisoare deschisă prin care îi cere ministrului Educației,
Monica Anisie, să înlăture discriminarea cercetătorilor și cadrelor universitare din diaspora din procesele
de angajare în institutele sau universitățile din țară. “Una din piedicile importante în acest sens sunt
restricțiile impuse de anumite facultăți, universități și institute de cercetare, care practic elimină
participarea la concursurile pe posturile libere lansate”, susține Ad Astra.
Cercetătorii exemplifică procedurile care îi împiedică pe cei din diaspora să participe la concursurile din
România cu Ordinul nr. 6129/2016 din 20 Decembrie 2016 (Anexa 19), unde “Comisia de Biologie-
Biochimie a CNATDCU a stabilit standardele minimale si obligatorii prin care s-au pus bazele unei
discriminări evidente a cercetătorilor si cadrelor universitare din diaspora. Documentul oficial stipulează ca
aplicanții pentru posturile de conferențiar si profesor universitar sa fi obținut “minimum două granturi
naționale de cercetare în calitate de director (sau responsabil de proiect în cazul parteneriatelor) sau unul
național (în calitate de director) și unul internațional (în calitate de responsabil național)”. După cum se
observa din text, un cercetător din diaspora este exclus automat prin prisma lipsei granturilor naționale”.
“Criterii discriminatorii au fost introduse nu doar prin decizii ale MEC și comisiilor sale, ci și prin hotărâri
ale Guvernului României”, acuză asociația Ad Astra.
Stimata Doamna Ministru,
Vă adresăm prezenta scrisoare cu rugămintea să ne sprijiniți în vederea stimulării revenirii cadrelor

universitare și a cercetătorilor valoroși din diaspora românească și de asemenea a altor cercetători din
străinătate pentru a putea ocupa poziții didactice, de cercetare și manageriale în universitățile și institutele
de cercetare din România.
În urma verificărilor făcute de Ad Astra, am identificat trei aspecte care pun bazele unei discriminări a
cercetătorilor și cadrelor universitare din diaspora și care au fost introduse în urma unor hotărâri de
guvern sau ordine ministeriale.
Una din piedicile importante în acest sens sunt restricțiile impuse de anumite facultăți, universități și
institute de cercetare, care practic elimină participarea la concursurile pe posturile libere lansate. Ca un
21
exemplu, prin decizia Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice – Ordin nr. 6129/2016 din 20
Decembrie 2016 (Anexa 19), Comisia de Biologie-Biochimie a CNATDCU a stabilit standardele minimale
si obligatorii prin care s-au pus bazele unei discriminări evidente a cercetătorilor și cadrelor universitare
din diaspora.
Documentul oficial stipulează ca aplicanții pentru posturile de conferențiar si profesor universitar să fi

obținut “minimum două granturi naționale de cercetare în calitate de director (sau responsabil de proiect în
cazul parteneriatelor) sau unul național (în calitate de director) și unul internațional (în calitate de
responsabil național)”. După cum se observa din text, un cercetător din diaspora este exclus automat prin
prisma lipsei granturilor naționale. Chiar daca se stipulează și un grant internațional, adăugirea “în calitate
de responsabil național” evidențiază și mai mult caracterul discriminatoriu. Din verificările noastre ale
criteriilor stabilite la alte discipline de către comisiile CNADTCU, doar comisia Biologie-Biochimie a
introdus acest concept de „grant național” sau „responsabil național”. În cazul în care „grant național” nu
se limitează doar la România, ci și la țara în care candidatul își desfășoară activitatea, este necesară o
definire clară a acestui criteriu. Pe baza acestor documente, concursurile pentru ocuparea de posturi in
cadrul universităților sau institutelor de cercetare cu profilul Biologie-Biochimie și care impun aceste
standarde minimale și obligatorii devin automat discriminative și blochează automat accesul la concurs al
cercetătorilor și cadrelor universitare din diaspora.
Criterii discriminatorii au fost introduse nu doar prin decizii ale MEC și comisiilor sale, ci și prin hotărâri ale
Guvernului României. Baza legală a unor astfel de condiții discriminatorii față de potențialii aplicanți din
străinătate au la bază Hotărârea de Guvern nr. 902/2018 din 9 Noiembrie 2018 pentru aprobarea
Metodologiei-cadru privind organizarea şi desfășurarea examenului de promovare în cariera
didactică pentru învăţământul superior, publicată în Monitorul Oficial Nr. 990 din 22 Noiembrie 2018
(https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/HG%20902–2018.pdf)
În aceasta HG, la Art. 10 se stipulează:

(1) Pentru înscrierea la examenul de promovare în cariera didactică, pentru funcțiile de lector
universitar/șef de lucrări este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
…
b) vechime minimă de 3 ani în calitate de cadru didactic în învăţământul superior în cadrul instituţiei
organizatoare a examenului de promovare;
(2) Pentru înscrierea la examenul de promovare în cariera didactică, pentru funcția de conferențiar
universitar este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
…
b) vechime minimă de 6 ani în calitate de cadru didactic în învăţământul superior în cadrul instituției
organizatoare a examenului de promovare;
(3) Pentru înscrierea la examenul de promovare în cariera didactică, pentru funcția de profesor
universitar este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
…
b) vechime minimă de 9 ani în calitate de cadru didactic titular în învăţământul superior în cadrul
instituţiei organizatoare a examenului de promovare.
Pentru moment nu este clar dacă exista norme de aplicare a acestei Hotărâri de Guvern, dar este clar că
textul în forma actuală creează bazele unei discriminări și considerăm că această hotărâre ar trebui
abrogată.
Pe de altă parte, criterii discriminatorii sunt prezente și în Hotărârea Guvernului nr. 576/2016 privind
aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcției de director general la institutele naționale de
cercetare-dezvoltare.
22
Acest document care se găsește aici (http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-

cercetare/incd/concursuri/hg-576-2016-din-10-08-2016.pdf) stă la baza concursului pentru
ocuparea funcției de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare anunțat din martie
2020 (prezentat aici http://www.research.gov.ro/ro/articol/5162/minister-comunicare-concurs-de-selectie-
pentru-functia-de-director-general-la-institutele-nationale-de-cercetare-dezvoltare), concurs care s-a
lansat deja pentru câteva poziții de director general din lista afișată în
26.06.2020: http://www.research.gov.ro/ro/articol/5225/sistemul-de-cercetare-structuri-componente-
institute-nationale-de-cercetare-dezvoltare-incd-in-coordonare-mandatele-directorilor-generali-ai-incd-
urilor-aflate-in-coordonare
Mai concret, la ANEXA 1 la metodologie privitoare la Condițiile de participare la concursul pentru

ocuparea funcției de director general la INCD:
– ART. 1 Persoana care participă la concursul pentru ocuparea funcției de director general la INCD
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. Condiții generale:
……
b) cunoaște limba română, are capacitate deplină de exercițiu și disponibilitatea să se angajeze pentru
îndeplinirea atribuțiilor cu timp de muncă cu durată integrală, cel puțin pentru un mandat de 4 ani.
Apoi, în ANEXA 3 la metodologie, privitoare la Regulamentul de desfășurare a concursului pentru

ocuparea funcției de director general la INCD:
ART. 2
(1) Lucrările comisiei de concurs se desfășoară obligatoriu în prezența tuturor membrilor, în limba
română, și sunt conduse de președintele desemnat.
și
ART. 6
…….
(3) ANCSI, în vederea asigurării depunerii on-line a dosarului de concurs realizează și dezvoltă o aplicație
software, obligatoriu în limba română, dar și în limba engleză.
De precizat ca cererea de înscriere si toate celelalte documente tipizate sunt redactate doar în limba
română.
Hotărârile de Guvern nr. 902/2018 si 576/2016 nu doar că limitează egalitatea șanselor cercetătorilor și
cadrelor didactice din diaspora față de cei din instituțiile românești, dar limitează și accesul cadrelor
didactice și cercetătorilor între instituțiile românești. Evident, aceste condiții discriminatorii prevăzute în
HG-ul mai sus menționat contravin Dreptului European, astfel de discriminări directe și indirecte fiind
interzise de Tratatul de la Lisabona.
23
Doamna Ministru, Asociația “Ad Astra” va roagă să ne sprijiniți și eventual să ne consiliați, în demersurile
noastre pentru abrogarea mai sus menționatelor Hotărâri de Guvern, dar și schimbarea standardelor
minimale introduse de Comisia Biologie-Biochimie a CNATDCU, și să luați și alte măsuri pentru
încurajarea revenirii în țară a diasporei, cât și pentru stabilirea în țară a cadrelor didactice și de cercetare
valoroși din străinătate.
Cu considerație,
CD din partea Asociației “Ad Astra” Sursa https://www.edupedu.ro/cercetatorii-si-profesorii-universitari-

din-diaspora-ii-cer-ministrului-monica-anisie-sa-inlature-din-legislatie-prevederile-care-le-interzic-
angajarea-in-romania-scrisoare-deschisa-lansata-de-ad-ast/
Bogdan Enescu, primul profesor olimpic internațional la matematică cu elevi

medaliați la Olimpiada Internațională de Matematică: O societate bazată pe pile nu
funcționează în momente de criză / La clasă nu mai fac ca pe vremuri, să le predau
absolut tot. Ca să câștig timp în a face exerciții, îi responsabilizez și pe ei
Are sute de ore de predat matematică online pentru elevii de liceu cărora le este profesor. Dincolo de
orele de la școală, folosește de ani de zile aplicații și soluții digitale în pregătirea pasionaților de
matematică, fie că sunt din lotul național olimpic sau de la școala de vară din SUA la care participă. Cum
predă la clasă, concret, profesorul Bogdan Enescu și ce soluții pentru testarea online a elevilor ia în
calcul, dacă va trebui să facă din nou față sistemului exclusiv online? Primul profesor din România triplu
medaliat al Olimpiadei Internaționale de Matematică (în 1978 cu medalie de aur) ai cărui elevi de liceu au
obținut la rândul lor medalii la IMO a vorbit pe larg pentru Edupedu.ro despre experiența predării online,
dar și despre modificările societale pe care le resimte la clasă în lucrul cu copiii.
Bogdan Enescu este profesor de matematică la Colegiul Național “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău
și creator de probleme pentru diverse competiții, inclusiv pentru Olimpiada Internațională de Matematică și
pentru Balcaniada de Matematică.
El însuși participant la IMO ca licean, Bogdan Enescu a obținut medalie de bronz în 1977, medalie de aur
în 1978 și bronz în 1979. A absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București, participă la
pregătirea lotului național de matematică și a susținut în dese rânduri cursuri pentru elevii pasionați de
matematică din SUA.
Rep: Cum ați început predarea în anul acesta școlar, care este marcat de regulile sanitare de
protecție împotriva noului coronavirus?
Bogdan Enescu: Noi am început cursurile în sistem hibrid cu clasele a IX-a, a X-a și a XI-a. Sistem care
funcționează, deși mai sunt mici întreruperi din când în când. Jumătate din clasă este fizic la școală, iar
jumătate urmărește orele online. Îi mai întreb și pe cei de acasă în timpul orei, pentru a-i antrena la lucrul
efectiv, iar miercuri urmează să schimbe rolurile.
De vineri, însă, suntem online cu tot programul [din cauza închiderii tuturor școlilor care au organizat secții
de votare, pentru alegerile locale – N.Red.]. Deci suntem ca anul trecut, când pe 10 martie 2020 am
început eu predarea online. La noi s-au suspendat cursurile cu o zi înainte de restul țării, pentru că am
avut un caz.
24
Rep: Câte ore de predat online aveți la activ, de când s-au închis școlile din cauza pandemiei?
Bogdan Enescu: Câteva sute de ore. Săptămânal aveam 8 ore de teleconferințe și alte ore de transmis-
corectat teme. Dar conexiuni online în care să ne vedem aveam 8 ore săptămânal, fiecare clasă câte 2
ore. Restul erau întâlniri în drive. Eu am preferat să folosesc drive, unde fiecare elev avea folderul lui și
punea tema, eu o citeam imediat și o corectam, o puneam la loc, iar elevul vedea foarte repede.
Rep: Cum v-ați organizat, în acest an școlar? Este vreo diferență în soluțiile tehnice adoptate și în
cele pedagogice, de organizare a orei, față de cele pe care le-ați folosit la finalul anului trecut
școlar?
Bogdan Enescu: Tehnic, diferențele nu sunt mari, folosesc cam aceleași programe. Am experimentat și
Google Classroom, însă acum de exemplu prefer să folosesc Zoom. Calitatea este puțin mai bună, altfel
facilitățile sunt similare. Pot folosi tabla virtuală, pot să fac prezentări.
Eu folosesc Zoom pe Chromebook, care are sistem de operare Chrome OS. Ca tablă virtuală, folosesc
Google Canvas, dar mai sunt și alte programe foarte utile pentru ca și elevii să poată scrie la rândul lor
online: am încercat mai multe variante, dar nu toți au posibilitatea tehnică să scrie pe tabla virtuală, cam o
treime dintre elevi pot scrie și ei pe tablă.
Când intru pe Zoom de pe Chromebook, le indic elevilor un link unde este deschisă o tablă la care am
acces atât eu, cât și ei. Putem scrie împreună. Dar pentru asta ei trebuie să aibă laptop cu touchscreen
sau tabletă. Pe telefon este mai greu.
După oră, ei își fac temele și scanează pagina pe care scriu. I-am învățat ce programe să folosească
pentru a scana bine, cum să ‘lipească’ online mai multe pagini pentru ca tema să fie în ordinea rezolvărilor
și lucrurile merg relativ bine. Își scanează tema, își pun pe drive-ul din cloud și eu intru și fac corecturi.
Deci nu le trimitem pe mail, pentru că e mai greoi.
Acum, sunt în situația în care și eu, și soția, profesoară de fizică, avem ore de acasă. În momentele în
care orele de predare ni se suprapun, merg într-o cameră unde am o tablă pe care scriu fizic, în fața unui
webcam prin care elevii participă la oră.
Atunci când folosesc tabla virtuală, tot ceea ce pun pe tablă pot pune în folder, ca elevii să recitească
oricând vor. Atunci când scriu fizic la tablă, nu pot să fac și poze. Atunci când folosesc tabla virtuală pot să
stau doar în fața calculatorului și să am acces rapid la alte programe pe care le folosesc în predare, dar
când stau la tabla fizică este mai complicat să revin și să mă loghez.
În ceea ce privește conținutul orelor,am decis să folosesc puțin mai mult manualul. O parte din
sarcinile elevilor o reprezintă acum citirea unei părți din lecție și apoi le explic ce nu au înțeles. Nu
mai fac ca pe vremuri, să le predau absolut tot.
Rep: De ce?
Bogdan Enescu: Ca să câștig timp în a face exerciții, în a le explica și să îi responsabilizez și pe ei.

Le spun: data viitoare vorbim despre următorul subiect, el este prezentat în manual la pagina X;
am să vă prezint pe scurt tema și voi o să puneți întrebări din ce nu ați înțeles. Sigur că sunt lecții
unde nu pot face asta, dar sunt și lecții unde manualul este foarte util.
25
Bogdan Enescu / Foto: Arhivă personală
Rep: Cum realizați testarea, examinarea? Cum îi testați pe copii, având în vedere că securizarea
online e dificilă?
Bogdan Enescu: Dacă se va întâmpla să trecem exclusiv la școala online, am niște variante. Dacă
rămân cursurile ca acum, în sistem hibrid, atunci o să fie testări obișnuite și voi da teza în 2 ture.
Dacă vom trece exclusiv online, o să folosesc Google Forms din ecosistemul Google. Se pot face
teste grilă la care să ai mai multe variante, în funcție de o alegere aleatorie. Deci să nu primească elevii
același subiect sau răspunsurile să nu fie în aceeași ordine. Doar că durează foarte mult conceperea unui
astfel de test.
Dar rămâne un subiect de studiat. Dacă trecem la online complet, o să analizez foarte serios
opțiunile.
Sistemul hibrid este abia la început, trebuie să mai treacă timp ca să ne obișnuim. Se întâmplă ca un elev
să facă un Print Screen și să îl lase pe ecran, ca și cum el ar fi prezent la ore. Imaginația copiilor este
bogată. Vreau să văd ce se întâmplă în următoarele 2 săptămâni. Autor Raluca Pantazi. Sursa
https://www.g4media.ro/bogdan-enescu-primul-profesor-olimpic-international-la-matematica-cu-elevi-
medaliati-la-olimpiada-internationala-de-matematica-o-societate-bazata-pe-pile-nu-functioneaza-in-
momente-de-criza-la-cla.html
Planeta Venus – curiozități despre planeta denumită și „Steaua Ciobanului”
Planeta Venus este situată la aproximativ 108 milioane de km de Soare și este a doua planetă ca distanță
față de Soare în sistemul solar. Este cu puțin mai mică decât Pământul, dar atmosfera sa este mult
diferită. Citește și alte curiozități despre planeta Venus.
A doua planetă din sistemul solar își parcurge orbita în 224,7 de zile, iar rotația în jurul axei este lentă și
durează 243 de zile și are loc de la est la vest, în sens invers față de rotația celorlalte planete.
Informații despre planeta Venus
Denumită și “Steaua Ciobanului”, Venus s-a format în aceeași regiune din spațiu ca planeta Pământ,
probabil pe baza unor materiale similare. Planeta Venus are o mărime asemănătoare cu Terra,
aproximativ 95% din diametrul terestru și 80% din masa planetei noastre.
Planeta Venus este una uscată, o planetă neospitalieră compusă majoritar din gaz carbonic și produce un
intens efect de seră, care ridică temperatura la suprafața ei la valori ce depășesc 450 de grade Celsius.
Orbita planetei Venus este cuprinsă între cea a planetelor Mercur și planeta Pământ. Atmosfera este
compusă din 96% gaz carbonic și 3,5 azot. Suprafața planetei este plină de platouri vulcanice, aproximativ
80% cu o variație a înălțimii nu mai mare de 1 km.
Caracteristici fizice
Venus este una dintre cele patru planete terestre solare în care mărimea și masa sunt asemănătoare cu
Pământul. Este adesea descrisă ca “sora Pământului” sau “fratele geamăn”, are un diametru de 12,092
26
km, cu mai puțin de 650 km mai puțin decât al Pământului, iar masa este de 81,5% din cea a Terrei.
Atmosfera planetei Venus este formată din 96,5% dioxid de carbon și 3,5 azot.
Geologie
O mare parte din suprafața planetei Venus pare că a fost modelată de activitatea vulcanică. Planeta are
mai mulți vulcani decât Pământului, respectiv 167 vulcani mari cu diametru de peste 100 km. Suprafața
planetei este estimată la o vechime de 300-600 milioane de ani.
Miezul venusian este parțial lichid, la fel ca cel al Pământului, deoarece ambele planete au fost răcite cu
aproximativ aceeași viteză. Dimensiunea mai mică a planetei Venus arată faptul că presiunile sunt
semnificativ mai mici în interiorul ei, decât în cazul planetei Pământ.
Venus nu are niciun satelit natural, iar una dintre explicațiile acestei lipse este efectul mareelor solare ce
pot destabiliza sateliții mari de pe orbita plantelor terestre apropiate de Soare.
Curiozități despre planeta Venus
• Venus este planeta care este denumită după zeița romană a frumuseții. Este singura planetă care
poartă numele unei femei.
• Venus este singura planetă din sistemul solar care se rotește în sensul acelor de ceasornic.
• După Lună și Soare, planeta Venus este cel mai strălucitor corp ceresc care se vede pe cer.
• O zi pe planeta Venus durează 243 de zile pe Terra, iar un an durează 224,7 zile pe Terra.
• Venus este o planetă atât de luminoasă pe timpul nopții, încât produce așa numitele umbre
venusiene.
• Este cea mai fierbinte planetă din sistemul solar, aici temperaturile ajung până la 480 de grade
Celsius.
• Prima sondă spațială trimisă pe Venus a fost lansată în 1961 de Rusia, însă aceasta a pierdut
contactul cu baza.
• Prima sondă care a aterizat pe suprafața planetei Venus a fost Venera, la 15 decembrie 1970.
Venus nu are niciun satelit natural.
• Cel mai lung lanț muntos de pe Venus este Maxwell și are 870 de km lungime și vârfuri care ajung
la 11.300 m altitudine.
• Scoarța terestră a planetei are o grosime de 10-20 de km și este construită în mare parte din
bazalt.
• Venus nu are atât de multe cratere de impact, spre deosebire de Mercur, planeta Marte sau Luna.
Din această cauza este și presiunea atât de mare din atmosferă.
• Pentru că atmosfera este alcătuită din dioxid de carbon, pe Venus, dacă ar exista un element în
stare lichidă, acesta s-ar evapora instantantaneu, din cauza temperaturilor mari.
• Planeta nu are inele sau luni. Împreună cu Mercur, acestea sunt singurele planete din sistemul
solar fără lună ori inele. Ad placeholder
• Planeta a fost deseori confundată cu un OZN, datorită strălucirii sale. Luminozitatea este atribuită
norului dens de gaz sulfuric și dioxid de carbon care reflectă lumina de la Soare.
Autor Camelia Diaconu. Sursa https://www.libertatea.ro/lifestyle/planeta-venus-curiozitati-despre-planeta-

denumita-si-steaua-ciobanului-3141668
27
Planeta Marte – curiozități interesante despre planeta Roșie. Filme documentare

despre Marte
Planeta Marte cunoscută și sub denumirea de planeta Roșie este a patra de la Soare și penultima din
sistemul solar ca mărime. Marte are culoarea roșiatică și poate fi observată ușor cu ochiul liber de pe
Pământ. Citește alte curiozități interesante despre planeta Marte.
Planeta Marte poartă denumirea după zeul roman al războiului și are culoarea roșiatică, deoarece oxidul
de fier îi conferă acest aspect distinctiv între corpurile astronomice ce se observă cu ochiul liber.
La fel ca și planeta Pământ, Marte este o planetă terestră, cu o atmosferă subțire și cu caracteristici de
suprafață care amintesc de deșerturi și calote glaciare polare precum cele ale Pământului.
Informații generale despre planeta Marte
A patra planetă din sistemul solar, Marte găzduiește muntele Olimp, cel mai cunoscut munte de pe orice
planetă și cel mai mare vulcan, dar și Valles Marineris, unul dintre cele mai mari canioane din sistemul
solar.
Planeta Marte are doi sateliți: Phobos și Deimos, ambii sunt mici și au o formă neregulată, tocmai din
acest motiv este posibil să fie asteroizi captați. Planeta a fost explorată de mai multe nave spațiale fără
echipaj, iar Mariner 4, lansată de NASA în 1964, a fost prima navă care a vizitat Marte. La 20 iulie 1976,
Viking 1 a efectuat prima aterizare de succes pe suprafața marțiană.
Planeta Roșie, Marte
Încă se desfășoară investigații care evoluează potențialul de locuibilitate din trecut pe Marte, dar și
posibilitatea existenței un vieți acolo. Apa lichidă nu poate exista pe suprafața planetei din cauza presiunii
atmosferice scăzute, care este mai mică de 1% decât cea a planetei Pământ.
28
Denumirea planetei Marte
Planeta poartă denumirea zeului roman al războiului, Mars, și este o asociere făcută datorită culorii
roșiatice care duc cu gândul la sânge. În limba greacă, planeta Marte este cunoscută și sub numele de”
Ἄρης Arēs”, cu rădăcina inflexională „Ἄρε- Are-„. Mars este și baza numelui lunii martie, nume ce provine
din latinescul Martius mēnsis „luna lui Marte”.
Caracteristicile fizice ale planetei
Spre deosebire de Terra, Marte are diametrul aproximativ jumătate, iar suprafața cu puțin mai mică decât
suprafața totală a uscatului Pământului. Aceasta este mai puțin densă decât Terra și are aproximativ 15%
din volumul Pământului și 11% din masa acestuia, iar asta duce până la aproximativ 38% din greutatea
suprafeței Pământului.
Marte are aspectul roșiatic datorită oxidului de fier sau de rugină și alte culori comune de pe suprafața
planetei sunt auriu, bronz, maro, verzui, acestea diferă în funcție de mineralele prezente.
Planeta este alcătuită din minerale care conțin siliciu, oxigen și alte metale și elemente care formează
roca. Suprafața planetei este compusă în principal din bazalt tholeiitic, chiar dacă anumite părți sunt mai
bogate în siliciu decât bazaltul tipic și pot fi asemănătoare cu rocile andezit de pe Pământ.
Distanța medie a planetei Marte față de Soare este de aproximativ 230 milioane de km, iar perioada
orbitală durează cât 687 de zile pe Terra.
O zi de pe Marte durează puțin mai mult decât o zi de pe Terra: 24 de ore, 39 de minute și 35,24 secunde,
iar un an de aici este egal cu 1,8809 ani de pe Terra sau un 1 an, 320 de zile și 18,2 ore.
Marte are doi sateliți naturali
• Phobos – satelit ce are diametru de aproximativ 22 km;

• Deimos – satelit ce are diametru de aproximativ 12 km.
Acești doi sateliți pot fi asteroizi captați ori corpuri formate din materie ejectată de impacturile cu planeta.
Curiozități despre planeta Marte
• Planeta Marte are cel mai înalt munte din sistemul solar, vulcanul Olympus Mons. Acesta are o
înălțime de aproximativ 22 de km și un diametru de 600 de km.
• 18 Misiuni spațiale au ajuns pe Marte, dar până în 2014, de pe Pământ au fost lansate 40 de
misiuni, atât misiuni de orbitare, cât și de aterizare.
• Pe Marte au loc cele mai mari furtuni de praf din sistemul solar. Aceste furtuni pot dura luni întregi
și pot acoperi toată planeta.
• De pe planetă, Soarele se vede cam de două ori mai mic, decât de pe planeta Terra.
• Bucăți din planeta Marte au căzut pe Pământ. Mai mulți meteoriți desprinși au plutit timp de
milioane de ani în sistemul solar, după care s-au prăbușit pe Pământ.
• Planeta Roșie a fost cândva de culoare albastră și încă se crede că poate deveni albastră pe viitor.
29
• La polii marțieni se găsește gheață. Aceasta se îngroașă mai mult pe timpul iernii.
• Mercur este singura planetă mai mică decât Marte.
• Simbolul planetei Marte este același cu simbolul sexului masculin, semnul cu un cerc și o săgeată.
• În anul 2003, pe data de 27 august Marte s-a apropiat cel mai mult din ultimii 60.000 de ani de
Pământ.
Filme documentare despre planeta Marte

Sinopsis Mission to Mars
Cei de la NASA pregătesc o misiune de salvare după ce primesc un mesaj de la o echipă de pe Marte și
încearcă să facă tot posibilul să meargă la fața locului pentru a face investigații și pentru a-i aduce înapoi
pe supraviețuitori. Autor Camelia Diaconu. Sursa https://www.libertatea.ro/lifestyle/planeta-marte-
curiozitati-interesante-despre-planeta-rosie-3141438
Planeta Pământ – curiozități și informații generale. Ce filme documentare poți urmări

despre planeta Terra
Planeta Pământ denumită și Terra sau Planeta Albastră este a treia planetă de la Soare și cea mai mare
dintre planetele terestre ale Sistemului Solar. Este singura planetă din univers cunoscută că are viață și
ascunde o mulțime de detalii nemaipomenită. Citește curiozități și lucruri fascinante despre planeta
Pământ. Vezi ce filme documentare poți urmări despre planeta Terra.
Planeta Terra face parte din sistemul solar, este cea mai mare planetă telurică, s-a format acum
aproximativ 4,57 miliarde de ani și este cea mai densă planetă din întreg sistemul solar. Citește informații
generale despre planeta Pământ.
30
Informații despre planeta Pământ
Planeta Pământ se învârte în jurul soarelui în 365,26 de zile, iar această perioadă este cunoscută drept un
an. În tot acest timp, Pământul se rotește în jurul axei sale de aproximativ 366,26 de ori. În timpul
gravitației, Pământul interacționează și cu alte obiecte din spațiu, în special cu Soarele și Luna, singurul
satelit natural al Pământului.
Anotimpurile apar pe Pământ, deoarece axa de rotația a acestuia este înclinată în raport cu planul orbital.
Interacțiunea gravitațională dintre Pământ și Lună stabilizează orientarea Pământului pe axa sa și
încetinește treptat rotația.
Suprafața Pământului este acoperită în proporție de 71% cu apă, în principal de oceane, iar restul de 29%
este formată din continente și insule care, împreună cu alte râuri și surse de apă, contribuie la hidrosferă.
Numele planetei Pământ
Numele planetei Pământ nu derivă din mitologia greacă sau romană, așa cum se întâmplă în cazul
celorlalte planete ce au fost denumite după zei și zeițe din mitologia greco-romană.
Cuvântul “Pământ” provine din limba latină “pavimentum”, care înseamnă “pământ bătătorit” sau “nivelat”,
“podea”, “drum pietruit”, “loc neted”, “pavaj”, “mozaic” sau “bătătură”.
Numele Terra provine din latinescul “terra” care înseamnă “pământ”, “sol”, însă Terra a mai fost denumită
în trecut și “orbe terracqueo”, iar cuvântul latin orbe a avut semnificația “cerc” și ulterior “lume”.
Istoria geologică
De la formarea sa, Pământul a trecut printr-o mulțime de procese geologice și biologice. Atmosfera și
oceanele Pământului au fost formate de activitatea vulcanică și de expulzare. De aici, vaporii de apă s-au
31
condensat în oceane amplificate cu apă și gheață de la asteroizi, comete și protoplante. În urmă cu peste
3,5 miliarde de ani, câmpul magnetic al Pământului s-a stabilizat, iar asta a împiedicat împrăștierea
atmosferei de către vântul solar.
Cu o vechime aproximativ egală cu 4,5 miliarde de ani, Pământul s-a format atunci când un nor de praf s-
a prăbușit din cauza gravitației și, la fel ca planete precum Mercur, Venus și Marte, planeta Pământ este
una stâncoasă, cu un nucleu central ce este înconjurat de o mantă și o crustă solidă.
Caracteristici fizice ale Pământului
Forma este aproximativ sferoidală oblică și, datorită rotației, Pământul este aplatizat la poli și bombat în
jurul ecuatorului. Diametrul său la ecuator este de 43 de kilometri, mai mare decât diametrul pol-pol.
Principalele deviații de pe suprafața Pământului sunt: Muntele Everest, 8.850 de metri deasupra nivelului
mării și Groapa Marianelor, 10.924 de metri sub nivelul mării.
Compoziția chimică a Pământului
Masa Pământului se compune în principal din fier (32,1 %), oxigen (30,1 %), siliciu (15,1 %), magneziu
(13,9 %), sulf (2,9 %), nichel (1,8 %), calciu 1,5 %), aluminiu (1,4 %), restul de 1,2 % constând din cantități
mici de alte elemente. Datorită segregării masei se estimează că nucleul se compune în principal din fier
(88,8 %), cu cantități mai mici de nichel (5,8 %), sulf (4,5 %) și mai puțin de 1 % oligoelemente. Autor
Camelia Diaconu. Sursa https://www.libertatea.ro/lifestyle/planeta-pamant-curiozitati-si-informatii-despre-
planeta-terra-3140198
Imagini aeriene şi de la sol de pe şantierul celui mai scump pod din România. Va
traversa Dunărea pe la Jijila
32
Alegerile locale au trecut, cu scoruri spectaculoase în reşedinţa de judeţ a judeţului Tulcea. Municipiul va
avea primar pe Ştefan Ilie, primarul mult-lăudat de la Luncaviţa. La judeţ, situaţia a rămas sub controlul
PSD, preşedinte de Consiliu Judeţean fiind tot Horia Teodorescu. În acest timp, podul de la Dunăre, care
va uni Tulcea de Brăila-Galaţi pe la Jijila, continuă să se ridice. La Jijila a fost ales primar tot liberalul
Costică Deacu.
O nouă filmare, făcută în luna alegerilor locale din 27 septembrie 2020, a fost realizată la podul peste
Dunăre. Aceasta conţine filmări aeriene cu drona şi imagini de la sol, astfel încât stadiul şantierului să fie
văzut în amănunt. Operator este acelaşi Leopold Balaes, cameraman profesionist din Tulcea.
Şantierul la noul pod peste Dunăre a început în ultimele zile ale anului 2018, prin pregătirea terenului
unde au fost amplasate picioarele de pod. Podul ar urma să fie inaugurat în 2021. Proiectul presupune
amenajarea, în total, a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri vor fi pe teritoriul judeţului Tulcea.
Podul care va lega Moldova şi Muntenia de Dobrogea va costa circa 500 milioane de euro. Va fi cel mai
scump pod din istoria României şi al doilea proiect de infrastructură, ca valoare, de pe tot cursul Dunării
(după Porţile de Fier).
Proiectul, detaliat
Deasupra Dunării va fi o porţiune de 2 kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură,
intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de
taxare. Actualmente, orice drum la Galaţi sau Brăila implică trecerea Dunării cu bacul, ceea ce ridică
durata călătoriei la o oră şi jumătate pentru 20 kilometri, dacă eşti norocos.
Lungimea totală a traseului „Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, cum este numită lucrarea de
utilitate publică de interes naţional, este de 23,413 kilometri. Acesta este împărţit în două secţiuni: drumul
principal Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin.
Pe ambele secţiuni de drum, viteza maximă permisă va fi de 80 km/h. Drumul principal Brăila-Jijila are o
lungime de 19,095 kilometri, cu 4 giratorii şi 1 nod rutier. Până la km 7+940 va avea 2 benzi de circulaţie
pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens.
Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie
pe fiecare sens, cu 2 intersecţii. Podul suspendat va fi poziţionat pe drumul principal Brăila-Jijila, între km
4+596,10 şi km 6+570,52, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (măsurat de la Sulina).
Lungimea sa totală va fi de aproape 2 kilometri, mai exact 1.974,30 metri. Dintre aceştia, 489,65 metri
reprezintă deschiderea laterală pe malul dinspre Brăila, iar 364,65 metri - cea de pe malul dinspre Tulcea.
De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, fiecare în lungime de 110 metri. Podul
suspendat va avea o înălţime de cel puţin 38 metri de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării. Lăţimea
totală a podului suspendat va fi de 31,70 metri.
33
Calea pe pod va avea 22,00 metri, fiind alcătuită din 4 benzi de circulaţie de 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi
de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de
3,00 metri.
Acestora li se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere,
trotuarele având lăţimi de câte 2,80 metri fiecare.
Blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării. Contractul de
proiectare şi execuţie a fost atribuit asocierii dintre firmele Astaldi SpA (Italia) şi IHI Infrastructure Systems
Co. Ltd (Japonia).
Jijila aspiră la statutul de suburbie pentru Brăila şi Galaţi
În Jijila şi Garvăn, proprietăţile au încă un preţ scăzut. Loturi de teren de 1.000 metri pătraţi s-au vândut
cu 6.000 euro, iar teren mai mult (1.250 mp) cu o casă bătrânească pe el costă cam 17.000 euro.
Deocamdată, „suburbia“ Jijila nu are decât gaze şi apă, dar sunt proiecte depuse pentru canalizare şi
asfalt în toată comuna.
Primarul din Jijila, comuna tulceană unde va ateriza podul suspendat peste Dunăre, speră în dezvoltarea
comunei sale odată cu terminarea podului. Comuna Jijila are două sate în componenţă - Jijila şi Garvăn,
cu o populaţie totală de 5.600 locuitori. Autor Sînziana Ionescu. Sursa
https://adevarul.ro/locale/tulcea/video-imagini-aeriene-sol-santierul-celui-mai-scump-pod-romania-
traversa-dunarea-jijila-1_5f71c5505163ec427166d2c2/index.html
34
Apartamentul secret din Turnul Eiffel. Mulţi bogătaşi au râvnit la el, dar nimeni nu l-a
putut avea
Turnul Eiffel este un simbol al Parisului FOTO Shutterstock
Să locuieşti deasupra Parisului, chiar în inima oraşului, era visul oricărui francez din înalta societate. Cum
arată apartamentul nici nu prea avea importanţă; adresa conta!
Şi ce adresă mai dezirabilă decât Turnul Eiffel, Paris. Când au aflat de existenţa acestui apartament,
nobili, burghezi, bogătaşi şi tot felul de celebrităţi au oferit sume fabuloase pentru a-l închiria măcar pentru
o noapte. Însă, de fiecare dată, proprietarul a zis „Nu!“.
Proprietarul râvnitului apartament a fost nimeni altul decât arhitectul Turnului Eiffel, Gustave Eiffel. Curând
după ce a inaugurat construcţia, el a anunţat că în interiorul ei şi-a construit un mic apartament,
atrăgându-şi astfel invidia elitei pariziene.
Cine a fost proprietarul
Proprietarul râvnitului apartament a fost nimeni altul decât arhitectul Turnului Eiffel, Gustave Eiffel. Curând
după ce a inaugurat construcţia, el a anunţat că în vârful ei şi-a construit un mic apartament, pentru el,
atrăgând invidia elitei pariziene.
35
Apartamentul se află la nivelul al treilea al Turnului Eiffel, cocoţat la 276 metri deasupra pământului. Se
crede, însă, că Eiffel nu-şi petrecea nopţile aici. De altfel, micul apartament nu avea dormitor. Complet
înconjurată de un balcon deschis, locuinţa are aproximativ 100 de metri pătraţi. Dar, o bună parte din ea
este ocupată de cabina liftului şi de alte instalaţii tehnice. Cu toate acestea, mobila elegantă, din lemn, şi
pereţii îmbrăcaţi în tapet, îi dădeau un aer şic.
Apartamentul conţinea o sufragerie, mobilată cu o masă, o canapea, trei birouri şi chiar şi un pian. Avea,
de asemenea, o bucătărie şi o baie cu o chiuvetă şi o toaletă separată. Eiffel folosea apartamentul în
special pentru a lucra la diverse experimente ştiinţifice. Uneori, turiştii care vizitau urnul, auzeau
"rezultatul" acestor experimente.
Deşi arhitectul nu a cedat niciodată presiunii de a închiria apartamentul sau de a primi persoane
autoinvitate, îşi chema, uneori, prietenii în vizită. Printre puţinii care au avut ocazia să servească un ceai -
sau un vin - cu Eiffel în mica locuinţă a fost Thomas Edison. Celebrul inventator i-a dăruit lui Eiffel, în
1889, când a vizitat Parisul, un fonograf - una dintre primele maşinării de înregistrare a sunetului.
Figurile din ceară, în mărime naturală, ale lui Eiffel, Edison şi Claire, fiica arhitectului, sunt expuse astăzi
în sufrageria apartamentului. Recent, acesta a fost deschis vizitatorilor, păstrând mobila originală. Sursa
https://adevarul.ro/cultura/istorie/apartamentul-secret-turnul-eiffel-bogatasi-ravnit-el-nu-l-a-putut-avea-
1_5f6c33b45163ec427144a6fd/index.html
Expediții ecologice pe râul Camenca
Izvor amenajat pe moşia satului

Camenca, Glodeni
Lunile iulie și august au fost dedicate expedițiilor ecologice în cadrul proiectului „Implementarea
programului de măsuri din Planul de Gestionare a Bazinului Hidrografic Camenca”, realizat de
către Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă. Cu sprijinul Agenției de
Dezvoltare Austriacă, expediționiștii au inventariat și cartat sursele de poluare a cursurilor de apă și
izvoarele care alimentează cu apă râurile mici din cadrul Bazinului Hidrografic Camenca. Informația
acumulată în cadrul expedițiilor a fost sintetizată de specialiștii în domeniu și va fi inclusă în lucrările „Cartea
36
albastră” (izvoarele) și „Cartea neagră” (gunoiștile) din bazinul hidrografic Camenca. Aceste documente
sunt la etapa de finalizare și vor ajunge în curând pe masa autorităților locale, cu recomandări și propuneri
pentru activitățile viitoare de restabilire a bazinului hidrografic Camenca.
În căutarea izvoarelor
Cele două expediții ecologice cu scopul de a inventaria izvoarele existente în cadrul bazinului râului
Camenca au avut loc în perioada de 15-25 iulie și 06-16 august 2020. Cartarea preliminară (în birou)
a izvoarelor s-a efectuat în baza hărții topografice cu scara 1 : 50 000, editată în anul 2013. La
etapa preliminară au fost identificate: 137 de izvoare, dintre care: 58 de izvoare în subbazinul Camenca,
64 – în subbazinul Căldărușa și 15 – în subbazinul Șovăț. Pe durata expediției, în teren au fost
inventariate 87 de izvoare. Dintre acestea, 66 înregistrau un anumit debit (inclusiv la 10 izvoare s-a putut
măsura debitul), iar 21 erau secate. Din păcate, s-a constatat că cele mai multe izvoare secate sunt în
cursul superior al r. Camenca, în perimetrul comunelor Boroșenii Noi, Pârjota, Hiliuți și Sturzeni. Aici, din
cele 36 de izvoare prezente pe hartă, am identificat în teren numai 11 izvoare.
Printre cauzele principale care au contribuit la secarea și dispariția izvoarelor se evidențiază modul actual
de gestionare a terenurilor. În majoritatea cazurilor, în amonte de izvoare există terenuri arabile, lipsesc
fâșiile forestiere, iar perimetrul din jurul izvoarelor este transformat în pășune. Din cele 87 de izvoare
inventariate în teren, de un anumit grad de amenajare dispun 41 de izvoare, iar un grad adecvat de
amenajare au numai 23 izvoare.
Principalele măsuri de ameliorare sunt modificarea modului actual de utilizare a terenurilor
(transformarea pășunilor în fâșii de pădure), decolmatarea și amenajarea izvoarelor. Trebuie de
menționat că toate aceste măsuri trebuie aplicate simultan. În cazul izvoarelor cu un debit mare (cele din
satele Cuhnești și Camenca) se propune acordarea unui statut de protecție (monument
hidrogeologic) cu delimitarea a unei suprafețe de cel puțin 0,5 ha de zonă protejată.
Izvor în
satul Viişoara, Glodeni
37
Gunoiștile ne poluează apa

Gunoiștile reprezintă una din principalele surse (punctiforme) de poluare a resurselor de apă. În medie, un
om poate genera anual până la 0,5 t de diverse deșeuri. Din păcate, cea mai mare parte din
aceste deșeuri, în R. Moldova, sunt stocate la depozitele de deșeuri menajere solide. Există numeroase
dovezi științifice privind o relație direct proporțională între volumul și suprafața depozitelor de deșeuri
și poluarea acviferului freatic cu nitrați.
Cu toate că domeniul protecției mediului este reglementat de circa 35 de acte legislative și peste 50
de Hotărâri de Guvern, aspectul legal al gestionării deșeurilor în R. Moldova lasă mult de dorit,
fiind necesară atât restructurarea cadrului legal și instituțional, cât și crearea unui sistem integru
de reglementare tehnică și ecologică în domeniile de colectare selectivă pentru reciclarea,
valorificarea, eliminarea și depozitarea deșeurilor.
Conform Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor, toate gunoiștile neconforme (iar acestea
sunt majoritatea) urmează a fi lichidate. În fiecare localitate urmează să fie creat serviciul de salubrizare,
iar deșeurile create urmează să fie evacuate la rampa regională. Conform recomandărilor aceleași
Strategii, privind locațiile potențiale pentru amplasarea depozitelor de deșeuri menajere solide,
bazinul hidrografic Camenca se include în totalitate în Regiunea 7 – Bălți. Pentru această regiune sunt
planificate 2 rampe regionale pentru depozitarea deșeurilor – la sud-est de or. Drochia și la sud de mun.
Bălți.
Implementarea prevederilor Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor întârzie să apară,

serviciile locale de salubrizare încă nu au fost create în multe comune, de aceea continuă exploatarea
gunoiștilor neconforme. Situația creată contribuie la poluarea apelor de suprafață și celor freatice cu
diverși poluanți
Expediția de inventariere a gunoiștilor din bazinul hidrografic Camenca a început cu identificarea

și cartarea acestora, în câteva etape. Etapa preliminară a constat în identificarea gunoiștilor din perimetrul
bazinului hidrografic Camenca în baza informației plasate pe site-ul geoportal. Gunoiștile pe acest site au
o localizare punctiformă. Tot de pe această sursă găsim suprafața gunoiștii, capacitatea
proiectată, volumul de deșeuri menajere solide înhumate, începutul exploatării, perioada de funcționare și
starea ei. Astfel, în baza acestei surse au fost identificate 38 de gunoiști, dintre care 13 în subbazinul
Camenca, 10 – în subbazinul Căldărușa și 15 – în subbazinul Șovăț.
Totuși, informația plasată este relativ învechită, de aceea este nevoie de o actualizare. Astfel, datele
cu referire la suprafețe, dar și starea gunoiștilor au fost validate în procesul de efectuare a expedițiilor în
teren (în perioada 15-21 iulie și 06-16 august 2020). Pentru efectuarea expediției în teren a fost elaborată
o anchetă de inventariere.
În teren, s-a reușit inventarierea a 24 de gunoiști din cele 38 identificate preliminar. Astfel, din
toate gunoiștile inventariate, 22 de gunoiști activează până în prezent, iar 2 au fost lichidate (cele din
s. Hâjdieni și s. Cucuieții Noi). Suprafața totală a gunoiștilor este de 70,6 ha. Am constatat că
starea gunoiștilor este una deplorabilă în limitele bazinului r. Camenca.
În majoritatea cazurilor nu se respectă principiul de amplasare sigură a gunoiștilor. Practic toate gunoiștile
sunt situate în apropierea obiectelor acvatice, pe locuri deschise și în apropiere de localități. Astfel, sunt o
sursă majoră de poluare pentru corpurile de apă (de suprafață și subterane) și așezările umane.
Majoritatea necesită lichidare, iar câteva o amenajare adecvată.
38
La marginea gunoiştii din oraşul Glodeni
Pentru reabilitarea ecologică a râului Camenca

Râul Camenca are un Plan Integrat de Gestionare, inclusiv a afluenților Căldărușa, Glodeanca, Șovățul
Mare și Șovățul Mic. Planul este elaborat conform cu prevederile Directivei Cadru a Apei a
Uniunii Europene și cu Acordul de Asociere la UE, ca parte integrantă a Planului de Management al râului
Prut.
Documentul conține o descriere de ansamblu a bazinului hidrografic Camenca, cu analiza caracteristicilor
geografice, climatice, geologice, hidrologice și ecologice. De asemenea, este realizat un program de
reabilitare a râului Camenca. Acesta a inclus și activități de împădurire pe malurile râului Glodeanca în
jurul a 9 ha de fâșie riverană, teren al primăriei Danu, raionul Glodeni, plantări care sunt îngrijite de către
un agent economic. În așa fel, pe lunca râului Glodeanca, care se scurge de la Danu și este confluent cu
Camenca la Moara Domnească, va putea fi creat un coridor ecologic, care va apăra apele râulețului
Glodenca de evaporare și va face o conexiune cu rezervația „Pădurea Domnească”, formând rețeaua
ecologică locală.
Primul pas spre reabilitarea ecologică a bazinul râului Camenca este făcut datorită unui proiect, realizat cu
suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Agenției Austriece pentru Dezvoltare
și Cooperare (ADA), implementat de Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă.
Scopul programului constă în sporirea conștientizării ecologice a cetățenilor și implicarea comunităților în
ameliorarea stării ecologice a bazinului hidrografic Camenca pentru gestionarea adecvată a resurselor
acvatice.
39
Toate activităţile sunt realizate în cadrul proiectului SDC-ADA „Consolidarea cadrului instituțional în sectorul
alimentării cu apă și sanitație din Republica Moldova”.
Izvorul râului Camenca
Ioana Bobînă, președinta Asociației Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă:
- Expedițiile ecologice 2020 din cadrul Bazinului Hidrografic Camenca au arătat că, din păcate,
râul Camenca (Camca) continuă să fie batjocorit, iar dovadă sunt numeroasele surse de poluare
identificate. La fel de crudă este și situația privind izvoarele. Pe durata expediției, după multe ore de căutări,
am reușit să localizăm izvorul de unde trebuie să-și ia cursul râul Camca, satul Moșani, comuna
Vasileuți, raionul Râșcani. Izvorul nu are apă și este înconjurat de gunoi. Dar am găsit în Valea Prutului de
Mijloc și exemple frumoase. De exemplu, un sat înconjurat de izvoare - Cuhnești, raionul Glodeni.
Iurie Bejan, doctor în științe

Expediția a demonstrat încă o dată situația dezastruoasă pe care o avem în domeniul gestionării
resurselor de apă. Foarte frecvent noi întâlneam cazuri, când deasupra izvorului se află o gunoiște, iar
mai la vale de el se află o localitate sau o stână. Trebuie modificată esențial conceptul de gestionare
a resurselor de apă, în primul rând la nivelul populației locale, dar și a administrațiilor publice locale. S-
a demonstrat încă o dată că extinderea necontrolată a activităților agricole (pășunatul, terenurile arabile)
au provocat secarea multor izvoare. Sperăm ca situația dată să nu se repete și în comunele Cuhnești și
Camenca, unde într-adevăr am găsit niște izvoare unicale.
40
Valeriu Țarigradschi, doctor în științe

Statistica tristă a stării izvoarelor ne demonstrează că, de fapt, sistemul hidrografic Camenca practic a
pierdut sursa principală de alimentație - izvoarele, care menține debitul râului în perioadele secetoase de
vară, iulie-august. Lipsa precipitațiilor iarna și în perioadele tradițional ploioase de primăvară și toamnă, în
combinație cu temperaturile toride, au amplificat procesul de degradare, secare a sistemului hidrografic. În
acest sens, astăzi Bazinul Hidrografic Camenca reprezintă o rămășiță jalnică, fragmentată, a unui sistem
de râulețe viabile cu apă curgătoare odinioară, care s-a transformat într-un șirag trunchiat de corpuri de
apă, încorsetate în pretinse lacuri de acumulare. Autor Lilia CURCHI. Sursa
https://www.natura.md/expeditii-ecologice-pe-raul-camenca
Ion Ionescu, un Iorga al istoriei construcțiilor
Există în viață momente deosebite, de neuitat, rare, care se dovedesc hotărâtoare pentru decenii întregi și
ne modelează comportarea. Un astfel de moment a fost pentru mine întâlnirea 1 cu inginerul Emil Prager.
Și în mod deosebit o zi de la începutul lui noiembrie 1984. Se hotărâse în octombrie să se opereze de
cataractă. Deși mulți l-au sfătuit să nu facă o asemenea operație, la venerabila vârstă de 96 de ani, dânsul
a înțeles să-și asume riscul, așa cum își asumase riscurile meseriei de constructor, de-a lungul unei vieți.
Aproape de Ion Ionescu
Atunci, la 5 noiembrie, cu câteva zile înainte de a se interna pentru operație, mi-a dăruit câteva dosare cu
note personale autobiografice, amintiri despre ingineri și arhitecți iluștri pe care îi cunoscuse, însemnări
din activitatea sa, cuvântări și articole, toate scrise de mâna lui. Dar și o lucrare neprețuită, cartea
Povestiri tehnice a profesorului inginer inspector general Ion Ionescu. Era un exemplar unic pentru că îi
fusese dăruit2 chiar de autor, Ion Ionescu, cu următoarea dedicație:
41
„Scumpului meu elev Emil Prager în amintirea editării a 200 exemplare din această carte al cărei venit mi-
a fost dat ca ajutor pentru căutarea boalei din 1943-1945. Ion Ionescu, 10.I.1945.”
După 40 de ani, inginerul Emil Prager îmi dăruia mie, la 5 noiembrie 1984, înaintea intervenției
chirurgicale care i-a fost, în cele din urmă, fatală, exemplarul unic pe care a scris:
„Tânărului meu coleg inginer Niculae Noica i-am dăruit cu toată dragostea aceste trei cărți, tipărite între
1941 și 1945 din Povestiri științifice și Tehnice, ale marelui profesor inginer Ion Ionescu-Bizeț, de a cărui
afecțiune m-am bucurat până la sfârșitul vieții sale, în 1946, cu gândul că-i vor folosi mai târziu ca
elemente ale operei de formare a inginerilor constructori care au contribuit la dezvoltarea tehnicei în țara
noastră.”
De atunci m-am străduit ca acest „gând” să devină realitate. Cursul de Istoria tehnicii construcțiilor, ținut la
Facultatea de Construcții Civile, Grupul pentru Cercetarea Istoriei Construcțiilor din cadrul Comitetului
Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, de la Academia Română, prezentarea unor
personalități și lucrări remarcabile din lumea construcțiilor, cu diverse ocazii și în diverse publicații, au
devenit realități, răsărite din „gândul” ilustrului inginer constructor Emil Prager.
Povestiri tehnice
Astăzi, recitind Povestiri tehnice, după mai bine de douăzeci de ani, am constatat, încă o dată, talentul și
priceperea înaintașilor în realizarea unor lucrări dificile (Anghel Saligny... viața și opera, Arhitecți și
ingineri, Podul „Regele Carol I”), dar și seriozitatea și competența lor în tratarea problemelor esențiale
economice și sociale (Ghețurile Dunării, Importanța economică a râului Ialomița, Prăbușirea tribunelor din
tabăra Cotroceni).
Surprinde, astăzi, actualitatea acestor analize tehnice 3, făcute în urmă cu aproape un secol, în privința
inundațiilor, navigabilității râurilor și avantajelor lor economice. Merită, de asemenea, remarcată
promptitudinea cu care inginerii români au înțeles să tragă învățăminte din accidentul produs la Cotroceni,
dar să și impună, imediat, administrației locale, măsuri tehnice și organizatorice 4 pentru a evita astfel de
situații. Descrierea pe care o face Lucrărilor publice la romani sub împăratul Traian este nu numai
interesantă, dar și plină de învățăminte. Cu ample citate din Vitruviu, Ion Ionescu arată că „ingineria și
arhitectura la romani cereau muncă și studii și de aceea ei au putut face lucrări mărețe care se admiră și
după 2000 de ani”.
El descrie lucrările inginerești făcute înaintea și în timpul lui Traian, spre a se putea constata progresul.
Orașele aveau străzile pavate cu mozaic de lespezi mari pe fundații puternice și erau prevăzute cu
instalații de canalizare care asigurau, la Roma, în timpul lui Traian, un consum de aproape 1.000.000
m/zi, din care 2/3 pentru serviciile publice. Apa se aducea de la mari distanțe, prin apeducte. Pe vremea
lui Traian existau 443 km. apeducte, din care cam 50 km. susținute de bolți și picioare de 32,0 m. înălțime,
adevărate lucrări de artă. Ion Ionescu susține că împăratul Traian era preocupat de asigurarea salubrității
orașelor și a sănătății locuitorilor lor. Despre șoselele care străbăteau imperiul spune că „totalizau o
lungime egală cu de două ori lungimea ecuatorului”.
O șosea importantă de-a lungul Dunării se îndrepta de la Viena spre sud-est până în Dacia. În dreptul
Cazanelor, în amonte de Porțile de Fier, parte din profilul șoselei intra în stâncă, restul lățimii era construit
în consolă pe bârne încastrate în găuri săpate în stâncă. Sunt remarcate complexitatea lucrărilor, arta și
știința cu care ele erau realizate. Povestiri tehnice pune în evidență talentul de scriitor al profesorului, care
42
reușește să prezinte simplu și atrăgător aspecte tehnice de multe ori aride. De altfel, profesorul inginer Ion
Ionescu „este primul dintre matematicienii și inginerii români care au avut îndrăzneala și pasiunea de a se
ocupa o viață întreagă (1900 – 1946) cu cercetări de istoria matematicilor și a construcțiilor în România și
de a scrie și lucrări de sinteză dintre cele mai interesante în acest domeniu”5.
„Cu râvnă și cu dăruire de sine a cercetat biblioteci, arhive și a șters, cum spune poetul, «colbul de pe
cronici bătrâne» ca să poată zugrăvi aidoma «coloana unor vremi de mult apuse». O muncă migăloasă,
continuă și pasionată, vreme de aproape jumătate de secol” 6.
Ion Ionescu a fost un excelent dascăl. A înțeles să educe tineretul și să-l stimuleze cât mai mult pentru a
se cultiva în domeniul științei și tehnicii. I-a oferit, de aceea, o operă vastă – răspândită în peste 10.000 de
pagini – în care a descris, cu talent și pricepere, istoria construcțiilor din țara noastră și nu numai.
Contribuția profesorului Ion Ionescu la istoriografia construcțiilor românești a fost fundamentală.
Cine a fost profesorul Ion Ionescu?
La jumătatea secolului al XIX-lea, administrarea moșiei Stoienoaia 7, proprietatea fraților Constantin și Iosif
Darvari, era încredințată de aceștia lui Nicolae Ionescu, om harnic și cinstit, căsătorit de curând cu Atina,
fiica lui N. Diamandescu, mic podgorean din Valea Călugărească. Familia Nicolae Ionescu a sporit în
decurs de numai 10 ani cu cinci fii: Constantin, Ion, Iosif, Cristu și Alexandru. Ion Ionescu s-a născut la 4
decembrie 1870. La șapte ani a fost dat la școala primară din Cărbunești.
După ce a făcut prima clasă la țară, părinții s-au gândit că acest copil, care dovedise o inteligență
deosebită, ar merita să urmeze o școală mai bună. Este adus la București și înscris la școala ,,Clemența”.
În anul 1880, când nu terminase clasele primare, Ion Ionescu primește o lovitură grea: moartea tatălui său
încă tânăr. Cu câteva zile înainte, tatăl internat la spitalul Colțea ceruse să-l vadă pe fiul Ion. Să aflăm
chiar de la Ion Ionescu cum s-a desfășurat acest episod, hotărâtor pentru viața și cariera sa:
„…atunci mi-a spus să citesc mult și să învăț bine ca să pot îngriji de mama mea când voi fi mare. Am
înțeles că simte că nu are să trăiască mult și m-a apucat un plâns de nici nu știu când am fost dus acasă.
Cuvântul lui l-am păstrat cu sfințenie, căci am învățat cu toată străduința și am stat cu mama până la
moartea ei… Pe dânsa am avut-o ca exemplu de muncă și de conștiință la îndeplinirea datoriei; de la ea
am luat spiritul de corectitudine, de economie, de trai modest…”
După terminarea școlii primare, a dat concurs pentru a intra la o școală comercială, care se putea termina
în cinci ani, după care își putea găsi o ocupație să-și câștige existența. Acesta a fost motivul pentru care
nu a luat calea liceului și universității, căci n-ar fi putut ajunge la o situație mai bună decât cel puțin după
zece ani de studii. Cu o bursă obținută prin concurs și pe care a păstrat-o, pe baza mediilor mari, până la
terminarea școlii, a putut să-și ajute familia. În fiecare vară făcea practică de contabil, iar la terminarea
școlii a găsit că este avantajos să intre contabil la moșia lui Iosif Darvari, unde, deși primea un salariu mai
mic decât i se oferise la București, avea în schimb locuința și întreținerea asigurate.
În această slujbă, Ion Ionescu era ocupat mai mult în lunile verii. Iarna avea timp destul să se instruiască,
citind tot ce-i cădea în mână, mai cu seamă cărți de matematici. În curând, lectura sa a început să capete
un scop precis, anume acela de a se pregăti pentru concursul de admitere la Școala Națională de Poduri
și Șosele, înființată nu de mult (1881), dar îndeajuns de reputată pentru seriozitatea cu care erau pregătiți
viitorii ingineri.
43
În 1889, Ion Ionescu reușește întâiul, atât la concursul de admitere în anul preparator al Școlii Naționale
de Poduri și Șosele, cât și la examenul din anul următor, mult mai sever, de intrare în anul întâi. În școala
de ingineri, Ion Ionescu nu este numai un elev sârguitor, strălucitor la examene: el acordă un ajutor
substanțial învățământului prin redactarea cursului de mecanică rațională predat de Gh. Kirilov.
Inginer...
În 1894, Ion Ionescu termină cursurile și obține diploma de inginer, obținând cea mai mare notă dată până
la dânsul vreunui absolvent al acestei școli. Devenind inginer, Ion Ionescu se angajează în 1894 la căile
ferate, pentru lucrările liniei Cernavodă – Fetești, destinate să facă legătura între vechea linie ferată
Cernavodă – Constanța și noua linie ferată București – Fetești. El conduce montarea primului pasaj de
lângă Fetești, când lucrează cot la cot cu muncitorii, purtând aceeași îmbrăcăminte ca și ei. La o inspecție
a directorului general prof. ing. Gheorghe I. Duca, care îl invită în vagonul lui, Ion Ionescu se scuză,
spunându-i că este murdar.
,,Nu sunteți murdar – i s-a răspuns. Această prezentare este cea mai bună carte de vizită a dv.”
După terminarea lucrării, Ion Ionescu trece la Serviciul podurilor, unde întocmește numeroase proiecte de
construcție de poduri și alte lucrări pe liniile ferate. În acea vreme, suprastructura metalică a podurilor,
neputându-se executa în țară, era comandată în străinătate. Ion Ionescu este delegat să facă recepția
podurilor comandate în Franța și în Germania. Rămâne câte șase luni în fiecare dintre aceste țări. Întors
în țară, este însărcinat cu organizarea atelierelor de confecții metalice pentru consolidarea liniei ferate
Ploiești – Predeal (1898- 1899) și înaintat șef de secție.
La 1 ianuarie 1900, este mutat la Serviciul hidraulic din București, în calitate de subdirector al serviciului,
apoi director, fiind însărcinat cu studierea devierii apelor Siretului spre Prut. Ca director al Serviciului
hidraulic, el verifică toate proiectele lucrărilor mai importante care se făceau în albiile râurilor, în special
proiectele podurilor. Podul de cale ferată peste bazinul din Giurgiu – în curbă, cu două deschideri de câte
36,25 m cu o pilă de secțiune trapezoidală, cu grinzi metalice cu zăbrele – este proiectat și executat sub
directa lui conducere.
Una din realizările tehnice importante ale lui Ion Ionescu poate fi considerată Harta hidrografică a Dunării,
foarte necesară navigației și lucrărilor de ameliorare în lunca Dunării, lucrare necunoscută marelui public,
dar care, la timpul său, a reprezentat un progres de seamă. Serviciul hidraulic a executat, sub conducerea
lui Ion Ionescu, prima hartă hidrografică amănunțită la scara 1:10000, cuprinzând șenalurile navigabile cu
zonele învecinate dintre Oltenița și Bechet, bazată pe 2329 de profile transversale. Lucrarea, de mare
amploare, a fost făcută cu multă exactitate și s-a dovedit de o execuție ireproșabilă. Harta a fost folosită
până după anul 1953.
...și director
După primul război mondial, a fost numit, la 1 ianuarie 1919, director al Serviciului de poduri metalice, iar
la 1 aprilie 1921 - director general al acestui serviciu. În această funcție a condus lucrările de reconstruire
a podurilor metalice distruse în timpul războiului și în special a podurilor dintre Fetești și Cernavodă. De la
1 august 1921, Ion Ionescu nu a mai ocupat altă funcție în afara aceleia de profesor la Școala Politehnică,
însă făcea parte din diferitele consilii de îndrumare, aprobare și control al celor mai importante lucrări din
țară.
44
Preocupat de pregătirea matematică a viitorilor studenți, Ion Ionescu a hotărât, împreună cu alți patru
colegi, inginerii Victor Balaban, Mihai Rocco, Ion Zotu și Vasile Cristescu, să înființeze „Gazeta
Matematica”, revistă care va apărea cu regularitate din anul 1895. Un rol important l-a avut, începând din
1919, ca membru în Consiliul Tehnic Superior, unde a funcționat câtva timp și ca vicepreședinte.
În această funcție, Ion Ionescu, prin vasta sa cultură generală și de specialitate, prin concepția sa largă, la
curent cu cuceririle științei și tehnicii moderne, prin probitatea și grija de a se folosi fondurile publice în
condiții optime, a adus o contribuție valoroasă la îmbunătățirea calității și eficacității proiectelor marilor
lucrări tehnice ale statului. În perioada 1923-1926 Ion Ionescu și-a desfășurat activitatea în calitate de
vicepreședinte al Comisiunii interimare a primăriei capitalei. El fusese solicitat de primarul din acel timp să
introducă ordine și corectitudine în administrarea serviciilor tehnice ale primăriei.
La Societatea
Politehnică Un rol deosebit l-a avut Ion Ionescu în lumea inginerească prin activitatea desfășurată la
Societatea politehnică, înființată la 30 noiembrie 1881, în ziua inaugurării primei linii ferate proiectate și
construite de ingineri români, între Buzău și Mărășești. Admis în Societatea politehnică în 1899, Ion
Ionescu este numit secretar, funcție pe care o deține timp de 13 ani, perioadă în care muncește cu
hărnicie și pricepere pentru îndeplinirea țelurilor societății și păstrarea unității ei, în mai multe rânduri
amenințată.
O primă lucrare importantă pe care o elaborează ca secretar al societății este Istoricul Societății
politehnice, în cei dintâi 25 ani ai existenței sale (1881 – 1906). Mai târziu este ales timp de nouă ani
vicepreședinte, iar între 1932 și 1934 - președinte.
Accidentul de la Cotroceni
Cât de justă era lupta pe care o ducea inginerimea română pentru reglementarea titlului de inginer și
pentru a nu se mai permite executarea de lucrări publice decât de către antreprenori calificați a dovedit-o,
din nefericire, un accident care a produs o mare emoție în toată țara. Cu ocazia unei serbări, în ziua de 8
iunie 1935, două tribune din Cotroceni înțesate de public s-au prăbușit provocând moartea a trei persoane
și rănirea a peste 700.
Pentru cercetarea cauzelor accidentului, s-a alcătuit o comisie prezidată de prof. ing. Ion Ionescu, din care
mai făceau parte prof. ingineri Gh. Em. Filipescu, Cristea Niculescu și A.A. Beleș. A reieșit că tribunele
fuseseră proiectate de un inginer electrician și executate de un tinichigiu, că în toată Direcția arhitecturii
de la primăria capitalei nu exista niciun inginer, că „protecționismul, favoritismul, nepotismul erau factori
de care se ținea mai mult seama decât de selecțiunea după competență, capacitate sau merit!”
Exact peste un an, Ion Ionescu a publicat în ziarul „Universul” articolul Arhitecți și ingineri, în care se
demonstra pe larg că „în zilele noastre – spre deosebire de timpurile mai vechi – este o necesitate să se
respecte în mod riguros specialitățile profesionale, și că nu mai este permis a se face confuzie între
arhitecți și ingineri”.
Ion Ionescu a militat continuu ca țara noastră să aibă prescripții proprii pentru proiectarea și executarea
construcțiilor adaptate la situațiile specifice – de la noi – cutremure, condiții climatice etc. Serviciile tehnice
publice și respectiv inginerii proiectanți de lucrări particulare recurgeau la prescripții străine – mai ales la
cele germane, care erau mai detaliate și aplicabile la o mare diversitate de construcții – fără să se țină
seama, în general, și de diferențele de condiții de la o țară la alta.
45
De aceea, Ministerul Lucrărilor Publice a hotărât să întocmească o serie de prescripții pentru proiectarea
și executarea construcțiilor și prof. ing. Ion Ionescu a fost însărcinat să prezideze o comisie care în anii
1941 și 1942 elaborează: Prescripții generale, Prescripții pentru construcția în lemn și Prescripții pentru
construcțiile de beton armat.
Ion Ionescu și... betonul armat
Prof. ing. Ion Ionescu și-a adus contribuția și la promovarea noului material apărut în anii 1890-1900 –
betonul armat. La scurt timp după ce Monier brevetase o serie de tipuri de construcții în beton armat,
Saligny a considerat că acest material ar fi indicat și pentru construcția celulelor docurilor din porturile
Brăila și Galați în curs de proiectare. În 1886, el a făcut în curtea Școlii Naționale de Poduri și Șosele un
model de celulă de beton armat, pe care l-a supus încercărilor.
Deși nu se mai construise în lume asemenea celule, Saligny a hotărât să le folosească la ridicarea
docurilor. Generalizarea construcțiilor de beton armat era însă foarte înceată, căci nu existau
întreprinzători care să-și ia răspunderea pentru aceste lucrări. Abia în 1903, ing. Elie Radu prezenta, la
expoziția Asociației pentru înaintarea și răspândirea științelor, o grindă mare de beton armat, încărcată cu
sarcini grele.
Noul material începe să fie întrebuințat și în alte servicii de stat de către ing. E. Radu și ing. O.
Alexandrini, care propun generalizarea folosirii lui. Se țin diverse conferințe. La aceste conferințe Ion
Ionescu expune teoria betonului armat, după Koenen, pe care a socotit-o ca fiind cea mai practică și
apropiată de realitate. În urma studiilor făcute și experienței de proiectare, Ion Ionescu se hotărăște să
scrie un manual de beton armat, pe care-l publică în anul 1915.
Cartea a fost consultată cu folos, de studenți și ingineri constructori, până la apariția în anul 1940 a
manualelor prof. ing. Mihail Hangan. Ion Ionescu și-a impus ca o datorie de onoare să contribuie la
răspândirea și dezvoltarea științei construcțiilor, printr-o activitate continuă și susținută ilustrată prin
conferințe, comunicări și publicații. Lucrările sale de popularizare sunt scrise cu o deosebită claritate,
vocabularul este al limbii literare, termenii științifici se reduc la cei esențiali, căutându-și echivalenți
populari. Ion Ionescu a încetat din viață în anul 1946. Cândva, prof. Gheorghe Țițeica îl elogia în felul
următor:
„A fost o dată ca niciodată un inginer strașnic, Ion Ionescu, stâncă de granit, inimă de aur, om de treabă și
om de ispravă.” Autor Nicolae Noica. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ion-ionescu-un-
iorga-al-istoriei-constructiilor
Lucrări publice în vremea lui Carol I
„Gândul acesta, că ceea ce faci este definitiv făcut, că opera, scăpată din mâinile tale, se duce de-a lungul
veacurilor și umple lumea de răsunetul vieții și bătăilor inimii tale, are ceva din solemnitatea și fiorul
judecății supreme a Sfintei Scripturi”. (Alexandru Vlahuță - „Onestitatea în artă”) Cred că acesta a fost
„gândul” după care a înțeles Regele Carol I să-și conducă faptele.
A ne apleca asupra acestor fapte, care au reprezentat momente de răscruce în istoria țării, este nu numai
o datorie morală, dar și o obligație într-un moment de cumpănă. Cu atât mai mult cu cât, pentru prima
dată, după decenii de întuneric, dorim să punem în lumină lucrările de artă și edificiile publice realizate pe
vremea lui Carol I, prin actele de fundație întocmite atunci.
46
Astăzi, când societatea românească este bolnavă de neîncredere, suspiciune, frică și... lipsă de
responsabilitate, avem convingerea că numai istoria îi poate spune „leacul”. Istoria îi dă și „doctoria
următoare: să se părăsească pe dată de risipă, de intrigi, de certe ambițioase, de apăsări, de strâmbătăți
și să se pună mereu pe muncă, pe economie, pe fapte bune și pe învățătură...( Prof. Grigore Cristescu -
Manual de Istoria Românilor tipărit la Iași, 1877).
Carol I și modernizarea
Domnia Regelui Carol I a fost pentru România începutul modernizării în toate domeniile între care, cum
era și firesc, construcțiile au ținut un loc de frunte. Lucrările publice ridicate în cei 48 de ani de rodnică
domnie reprezintă nu numai un admirabil efort material, moral și spiritual pentru climatul politic și
mijloacele de înfăptuire din acea vreme, dar mai ales o mândrie a trecutului, o lecție pentru prezent și un
stimulent pentru viitor.
Palatul Băncii Naționale a României, clădirea Școlii Naționale de Poduri și Șosele, Ateneul Român,
Biserica Domnița Bălașa, Catedrala Mitropolitană din Iași, Catedrala din Constanța, Palatul de Justiție din
București, Podul peste Dunăre, clădirea Ministerului Agriculturii, Comerțului și Domeniilor, Palatul Casei
de Depuneri și Consemnațiuni București, Portul Constanța, clădirea Școlii Centrale de Fete, Catedrala
Episcopală din Galați, Palatul Patriarhiei, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria
Municipiului București), Muzeul Țăranului Român, clădirea Muzeului Geologic al României, Palatul Bursei
și Camerei de Comerț (azi Biblioteca Națională), Palatul Cercului Militar, Parcul Carol, clădiri de licee,
școli primare, dispensare și spitale, localuri pentru administrații financiare și primării și multe altele s-au
ridicat în timpul acestei domnii.
47
Pe de altă parte, Regele Carol I, atașat valorilor din țară încă de la început, conștient de trecutul
voievozilor noștri, al căror scaun îl ocupa, se hotărăște să repare vechile lăcașuri de cult, cum ar fi
Mânăstirea Curtea de Argeș, Biserica Domnească de la Argeș, Trei Ierarhi de la Iași și altele.
O nouă legislație și credite pentru lucrări publice
Iar pentru a putea îndeplini această operă vastă de construcție, Regele Carol I a înțeles să ia o serie de
măsuri legislative și organizatorice pentru a crea cadrul instituțional, financiar și tehnic necesar. Printre
primele legi promovate, în sesiunea 1881– 1882, se găsește și un proiect de lege prin care „guvernul era
autorizat să construiască edificii publice în capitală”, în sumă totală de 10.000.000 lei (aur). Legea
promulgată la 5 iunie 1882 cuprindea „prescripțiuni speciale” pentru executarea și plata acestor lucrări,
care erau respectate cu strictețe. În anul 1884 se deschide un nou credit pentru lucrările publice, prin
legea 1750/5 iunie 1884, în valoare de 17.000.000 lei (aur).
Pentru a avea un ordin de mărime privind efortul pe care tânărul regat îl făcea, precizăm că suma
destinată edificiilor publice reprezenta circa 14% din bugetul țării din acel an, care era de 128.869.433,71
lei (aur). Cercetarea cifrelor din „Tabela de construcțiuni a se executa”, care era anexată la lege, pune în
evidență atenția acordată școlii și bisericii.
Să reținem, în contextul actual, că în 1884 Parlamentul țării prevedea prin Bugetul de stat, pentru
construirea Bisericii Catedrale din București, suma de 5.000.000 lei (aur). Numai pentru Ateneul Român,
costurile cumulate la inaugurare, în 1888, s-au ridicat la aproximativ 1.000.000 lei (aur).
48
1881 - reorganizarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele
Apreciind urgența formării unor tehnicieni români care să înfăptuiască programul de construcții propus,
Regele Carol I susține în anul 1881 reorganizarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele după programul
propus de profesorul inginer Gheorghe I. Duca, pe care îl numește director al școlii, prin decretul
1035/aprilie 1881.
Cu toată înzestrarea cu un program de învățământ modern și cu profesori de valoare, școala întâmpina o

serioasă piedică în dezvoltare prin lipsa unui local propriu, unde să-și desfășoare activitățile (cursuri,
lucrări practice și laboratoare). De aceea, în anul 1884, în baza legii mai sus-amintite, se deschide un
credit de 800.000 lei (aur), în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, pentru clădirea școlii. Profesorul
inginer Gheorghe I. Duca este însărcinat cu „luarea măsurilor necesare pentru procurarea terenului și
întocmirea proiectului”.
După elaborarea planurilor de arhitectul Cassien Bernard, lucrările de fundații încep în mai 1885,
inaugurarea localului având loc la 2 octombrie 1886. Ulterior se construiește și un local pentru Școala de
Arte și Meserii după proiectele profesorului inginer arhitect Nicolae P. Cerkez.
În același timp, preocupat de promovarea realizării lucrărilor publice de către tehnicieni români (până în
1881, toate lucrările publice – căi ferate, poduri – fuseseră executate prin concesiune acordată străinilor),
Regele Carol I participă, la 30 octombrie 1881, la inaugurarea liniei ferate Buzău-Mărășești, prima lucrare
executată în întregime de inginerii români.
Apariția Societății Politehnice
Momentul are o dublă semnificație, căci cu acest prilej inginerii și arhitecții români, în prezența Regelui
Carol I, hotărăsc crearea primei asociații a inginerilor și arhitecților din țara noastră, SOCIETATEA
POLITEHNICĂ. Societatea Politehnică este înființată în urma Adunării Generale din 6 decembrie 1881.
Comitetul ales pe anul 1882 avea ca președinte pe inginerul D. Frunză și vicepreședinți pe inginerii C.
Olănescu și D. Manovici. Prin Decretul Regal 173/25 ianuarie 1882, Societatea este recunoscută de
utilitate publică.
Societatea va avea un cuvânt determinant în toate problemele tehnice ale României moderne. Cu prilejul
inaugurării căii ferate Mărășești–Buzău a fost întocmit un document comemorativ semnat de Regele Carol
I, Regina Elisabeta, primul–ministru Ion C. Brătianu, membrii guvernului și directorul liniei, inginerul
Dimitrie Frunză. În document sunt nominalizați, alături de membrii guvernului, cei 45 de ingineri
constructori și antreprenori care au proiectat, supravegheat și executat lucrările liniei ferate, fapt care
exprimă aprecierea de care se bucura corpul tehnic la acea vreme.
Grija pentru realizarea unor lucrări trainice și de calitate și pentru cheltuirea corectă a banului public, a
determinat, în acea perioadă, Ministerul Lucrărilor Publice să încredințeze îndrumarea activității tehnice a
construcțiilor și aprobarea din punct de vedere tehnic și financiar a lucrărilor executate din bani publici,
Consiliului Tehnic Superior – organizat prin decretul 1405/29 martie 1901 și condus de inginerul Anghel
Saligny.
De asemenea, treptat, au luat ființă servicii sau direcții de arhitectură, pe lângă fiecare departament, pe
lângă municipii și primării de oraș etc. Serviciile și direcțiile erau conduse de arhitecți care au înțeles și
dovedit, cu prisosință, atât importanța serviciului din punct de vedere profesional, cât și din punct de
vedere social. Arhitecții Dumitru Maimarolu, Al. Săvulescu, Nicolae Gabrielescu, Gr. Cerchez, George
49
Mandrea, Nic. Ghica Budești, Nicolae Cerkez, Petre Antonescu au fost arhitecți șefi în ministere și
inspectori generali.
Cercetarea documentelor din arhive și biblioteci scoate în evidență profesionalismul, seriozitatea și

responsabilitatea cu care înaintașii noștri au înțeles să realizeze construcțiile trainice și sigure cu care
astăzi ne mândrim. Dar și preocuparea lor de a ne transmite, peste decenii, elementele cărții tehnice – de
la proiect până la certificarea calității execuției și justificarea cheltuielilor financiare.
Această cercetare poate constitui o lecție pe care generația tânără ar trebui să o învețe. Ar putea înțelege,
astfel, că – așa cum spunea inginerul Emil Prager – „cultura reprezintă cunoștințele acumulate prin
instrucție și știință, aplicate practic într-un anumit moment”.
Edificii publice ridicate în vremea lui Carol I
În patrimoniul de documente ce se află la Arhivele Naționale, am găsit și „Actele comemorative și de

fundație” ale unor lucrări de artă și edificii publice ridicate în vremea lui Carol I. Aceste acte au o
însemnătate aparte pentru istoria construcțiilor din țara noastră pentru că marchează data începerii sau
finalizării lucrărilor, indică terenul pe care s-a ridicat clădirea, cum a fost el dobândit și precizează arhitecții
și inginerii care au proiectat, supravegheat și executat lucrarea ca antreprenori.
Astfel, aflăm că profesorul inginer-arhitect Nicolae P. Cerkez, pe care actuala lume tehnică l-a uitat sau îl
confundă cu fratele său, Grigore P. Cerkez, a fost Directorul lucrărilor Palatului Băncii Naționale, a
proiectat și executat Școala de Arte și Meserii, din strada Polizu, și Școala Superioară de Medicină
Veterinară, de pe Splaiul Independenței. Apoi, că arhitectul T. Montaureanu este autorul proiectului
Liceului „Lazăr”. Louis Blanc a proiectat clădirea Ministerului Agriculturii, Comerțului și Domeniilor,
arhitectul Radu Nedelescu – clădirea Colegiului „Ion Maiorescu” din Giurgiu, iar arhitectul Toma Dobrescu
este autorul clădirii Liceului Carol I din Craiova.
De asemenea, aflăm că proiectul inițial al portului Constanța a fost întocmit de inginerul Ion B.
Cantacuzino, fiind apoi îmbunătățit de profesorul inginer Anghel Saligny. Dar și că Președintele Consiliului
lucrărilor publice, care a avizat proiectul, era inginerul Pandele Tărușanu, necunoscut astăzi, pe nedrept,
lumii tehnice. Apoi aceste acte erau prezentate într-o formă grafică deosebită, atât din punct de vedere al
hârtiei, cât și a imaginilor desenate și a scrisului.
Astfel, actul de inaugurare al Expoziției Jubiliare din 1906 din Parcul Carol are textul tipărit într-un chenar
care prezintă în partea de sus Stema țării încadrată de portretele Regelui Carol I și Reginei Elisabeta. Sub
portretul Regelui Carol I se află o imagine tablou cu primirea sa la inaugurarea expoziției. Pe verticala din
stânga se află portretele lui Traian, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, iar verticala din dreapta este
marcată de Columna lui Traian. În partea de jos se află un tablou reprezentând Dorobanțul din Războiul
de Independență.
Și actele de fundație ce au rezistat timpului
Aceste acte de fundație erau întocmite de obicei în trei exemplare: unul se punea în fundația lucrării, unul
se depunea la Arhivele Statului, iar ultimul în Arhiva instituției de care depindea edificiul. Actele erau
semnate de Regele Carol I, Regina Elisabeta, membrii Guvernului, autorități locale, și totdeauna de
arhitecții și inginerii autori ai proiectelor.
50
Astfel, la biserica Domnița Bălașa, actul comemorativ a fost închis într-un tub de sticlă, în care au fost
introduse câte un exemplar din toate monedele metalice ale vremii de la 1 ban la moneda de aur de 20 lei.
Totul a fost învelit în câte o foaie a ziarelor ce apăreau atunci în țară, și introdus într-un tub de metal care
a fost așezat la temelie. Arhitectul noii construcții a fost Alexandru Orăscu, execuția aparținând antreprizei
lui Dobre Nicolau, care a construit și Ateneul Român. Iată cum s-a desfășurat ceremonia la punerea
pietrei de temelie la portul din Constanța:
„Documentul semnat de Rege și Regină și de asistență a fost pus într-un tub și închis într-un bloc enorm
de piatră de cca 4 tone. Blocul a fost ridicat cu o macara puternică și pus la loc într-un «mod matematic».
Apoi, Regele a cimentat cu mistria și bătut cu ciocanul prima piatră de temelie care poartă înscripția 16
octombrie 1896”.
Un album cu valoare de document
Argumentele de până acum privind însemnătatea actelor de fundație pentru istoria construcțiilor din țara
noastră, modul lor de prezentare și certificarea lor prin semnăturile ce le poartă ne-au determinat să le
strângem într-un album. Albumul se deschide cu Actul oficial al proclamării Regatului României din 10/22
mai 1881.
Apoi, se prezintă documentul comemorativ din 30 octombrie 1881 care marchează două momente
semnificative în istoria tehnicii românești: inaugurarea primei căi ferate executate integral de inginerii
noștri și înființarea primei asociații profesionale Societatea Politehnică.
Continuăm cu actele de fundare grupate pe tipuri de lucrări publice: lucrări de artă (podul peste Dunăre
între Fetești și Cernavodă, portul Constanța); edificii publice (clădiri de instituții – Banca Națională, Palatul
de Justiție; școli – Liceul Gh. Lazăr, Colegiul Carol I din Craiova); lăcașe de cult (Biserica Domnița Bălașa,
Catedrala Episcopală Galați, Catedrala din Constanța).
Toate aceste acte sunt însoțite de descrierea istoricului lucrării și imagini ale unor documente deosebite,
cât și de fotografii de epocă și actuale. Autor Nicolae Noica. Sursa
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lucrari-publice-in-vremea-lui-carol-i
Ateneul Român. Povestea unui edificiu simbol
Românii fără știință, litere și artă nu pot merge înainte, pentru că în timpul în care trăim numai popoarele
luminate pot aspira și ajunge la adevărata mărire”. În jurul acestei idei au înțeles să se grupeze câțiva
români adevărați – Nicolae Kretzulescu, Constantin Esarcu, Petre S. Aurelian, V.A. Urechia – care doreau
binele și prosperitatea țării. Inițiativei lor se datorează înființarea în anul 1865, acum 150 de ani, a
Societății „Ateneul Român”. O adevărată instituție de cultură, care, prin conferințele sale, a însemnat, de
fapt, „începutul dialogului pe care intelectualitatea română l-a întreținut cu publicul”.
Dar marea lor dorință a fost să aibă o casă proprie.
Împlinirea acestui gând s-a putut realiza din punct de vedere financiar în momentul în care omul de cultură
Scarlat Rosetti a donat pentru construirea Ateneului suma de 200 de mii de lei-aur;proiectul a început să
prindă contur la 26 octombrie 1886, când, în prezența Regelui Carol I și a membrilor fondatori ai societății,
s-a pus piatra de temelie a Ateneului Român.
51
Toată lumea știe astăzi că Ateneul s-a născut din inițiativa unor români de suflet ajutați de generozitatea
publicului și că autorul proiectului este arhitectul francez Albert Galéron. Puțini știu însă cum a fost lansată
această frumoasă chemare:„Dați un leu pentru Ateneu!” Și mai puțini știu că la stabilirea concepției
tehnico-funcționale și estetice a acestei monumentale construcții un aport semnificativ revine unor
personalități ale arhitecturii și ingineriei românești și că edificiul a fost ridicat în mai puțin de 16 luni, grație
unei serioase pregătiri tehnice și organizatorice a specialiștilor noștri.
Înființată în anul 1865, din inițiativa lui Constantin Esarcu (foto dreapta), Societatea „Ateneul Român” se
impune ca o permanență în viața culturală a țării. Perspectiva unui local propriu al Ateneului se deschide
însă abia o dată cu prima donație făcută de Scarlat Rosetti „pentru facerea întru această capitală a unei
52
biblioteci publice”, sugerându-se concurenților să se orienteze în planurile lor după modelul noului Palat al
Bibliotecii Imperiale din Paris. Formalitățile acestea au prelungit începerea construcției – şi, după
încetarea din viață a lui Scarlat Rosetti, suma disponibilă (200.000 lei-aur) nu era suficientă pentru
realizarea unui local în condițiile pe care le gândise C. Esarcu, care dorea ca „edificiul destinat Artei și
Științei să fie monumental”. Astfel, pentru obținerea unor fonduri suplimentare de 500.000 lei se
organizează o loterie publică, autorizată de guvern prin decizia 5859/30 aprilie 1885. În Nota nr. 487/16
octombrie 1885 a lui C. Esarcu, prezentată membrilor biroului Ateneului, se arăta:„Țara întreagă într-
adevăr, răspunde cu simpatie la apelul ce am făcut de a se asocia cu noi pentru o operă eminamente
națională și participă cu o bunăvoință neobișnuită la loteria ce am organizat în vederea îndeplinirii acestui
scop”.
Construcţia, pe temeliile unui viitor manej
Într-adevăr, „Gazeta Buzăului” de joi, 12 decembrie 1885, face apel „la toți aceia care doresc progresul
științei și al literelor, la toți aceia care iubesc întinderea luminei în această țară... să formeze un comitet,
care să strângă un fond care să-l trimită Comitetului Ateneului și a mai avea și sarcina de a vinde
oarecare bilete ale loteriei Ateneului”.
Mai mult, la Teatrul Național se organizează un bal în seara de 30 noiembrie 1885, în urma căruia se
cumpără 12.300 bilete a un leu. Tot atunci e lansată şi chemarea care a făcut istorie:„Daţi un leu pentru
Ateneu”.
Tragerea loteriei a avut loc la 22 mai 1886 în Grădina Cișmigiu, lozul cel mare, în valoare de 75.000 lei,
fiind semnat de Nicolae Kretzulescu și Constantin Esarcu înşişi. Imediat ce a dispus de fonduri,
Societatea „Ateneul Român” cumpără, prin Convenția din 21 iunie 1886, de la Societatea Ecvestră
Română, locul din str. Episcopiei 6, „precum și materialul de cărămidă aflat în temeliile sale și scândurile
de împrejmuire a lui”.
Pe aceste temelii, „pregătite pentru un circ cu manegiu de cai” – arată chiar arhitectul francez Galéron – „a
fost înălțat Palatul Ateneului Român”.
Afiş de promovare a „Loteriei Atheneului”
O comisie de expertiză română evaluează proiectul lui Galéron
După ce problema fondurilor și a locului a fost rezolvată, comisia pentru executarea localului, spre a
urgenta lucrările, a reținut anteproiectul prezentat de arhitectul francez Albert Galéron.
Pe acesta îl supune însă expertizei unei comisii formate din nume de rezonanță ale vieții noastre tehnice
la acea dată:arhitectul-inginer Alexandru Orăscu (1817-1894), primul director al Școlii de conductori de
poduri și șosele (1851), primul director al Direcției Lucrărilor Publice (1860), primul președinte al Societății
53
Arhitecților români (1891-1894), autorul localului vechii Universități din București (1857-1869), al hotelului
Bulevard;arhitectul-inginer Ion Mincu (1852-1912), personalitate de frunte a arhitecturii românești la
răscrucea veacurilor XIX și XX, fondatorul curentului cunoscut de specialiști sub denumirea de
neoromânesc, militant activ pentru o arhitectură modernă, inspirată din tradițiile românești, autor al Casei
Lahovary, „Bufetul” din Șos. Kiseleff, Școala Centrală de fete (1890-1894); arhitectul-inginer I.N.
Socoloescu (1856-1924), unul dintre fondatorii Școlii superioare de arhitectură din București (1892),
redactor-șef (1890-1894) al primei reviste românești de specialitate, „Analele de Arhitectură”, autor al
fostului Palat de Justiție din Craiova (1890), azi Universitate, Casa Ionescu Gion din București (1891),
primăriile din Pitești și Călărași etc.;inginerul-arhitect Grigore Cerkez (1850-1927), profesor la Școala de
poduri și șosele și la Școala superioară de arhitectură, autor al Casei Dissescu (azi Institutul de Istoria
Artei), al Institutului de arhitectură din București, autor al primei restaurări moderne a unui monument
istoric, Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș (1912);și inginerul N. Cucu Starostescu (1851-
1912), inginer-șef al Municipalității orașului București la sfârșitul veacului trecut, director al Societății
Române de Construcții și Lucrări Publice, autor al proiectului uzinelor Grozăvești, podului de pe Argeș la
Copăceni.
„Lumina să vie dinspre Nord”
Raportul prezentat de comisia mai sus amintită sublinia, la 16 mai 1886, că a avut în vedere la cercetarea
ce a făcut anteproiectului „să nu neglijeze nimic pentru a se asigura atât buna organizare a deosebitelor
servicii, cât și toate garanțiile de confort, și mai cu deosebire de siguranță indispensabilă oricărui edificiu
destinat a conține nu numai o mare aglomerațiune de persoane, dar și însemnate colecțiuni de bogății
literare sau artistice”. Se studiase, de asemenea, „prevenirea oricărui incendiu sau chipul de a-i nimici
efectele“, insistând „să i se dea [construcţiei] toată soliditatea cuvenită și să i se imprime în cele mai mici
detalii un caracter înalt de seriozitate, justiție și rațiune”.
Faţada Ateneului Român. Schiţă a arhitectului Albert Galleron (1886)
Să reținem câteva dintre observațiile și recomandările făcute. Astfel, analizându-se „partea constructibilă a
edificiului” se subliniază lipsa calculelor care să poată justifica dacă „grosimea actuală a zidurilor de
temelie ar putea să suporte fără pericol greutatea construcțiilor viitoare “ și dacă dimensiunile zidurilor
prevăzute a susține cupola „sunt destul de puternice pentru a rezista greutății acesteia și împingerile
laterale”. Pentru realizarea încăperilor bibliotecii destinate să adăpostească „cărți de valoare, manuscrise
prețioase etc.” se arăta că „va trebui ca prin alegerea materialelor ce au să intre în construcție”, acestea
54
să fie apărate „în contra incendiilor”. În ceea ce privește luminatul la bibliotecă și muzeu, acesta se
recomandă a se face natural, iar la muzeu se cerea ca „lumina să vie dinspre nord pentru a feri obiectele
expuse de reflexurile de lumină, foarte vătămătoare pentru tablouri cu deosebire”.
Aplicarea plafonului sălii de spectacol imediat sub acoperișul cupolei, conform anteproiectului, este
considerată „greșită”. De aceea, se cere „a se reserve o arecare distanță între plafon și acoperișu” –
spaţiul ar fi fost necesar pentru „inspectarea” la anumit interval a șarpantei acoperișului, pentru unele
reparații parțiale ale plafonului, cât și pentru instalarea diferitelor aparate ce servesc la luminarea sălii de
spectacol.
Prin analiza făcută, comisia a ajuns la o serie de concluzii ce au impus schimbări radicale în anteproiect.
Acestea sunt cele care, în final, au condus la realizarea unui edificiu funcțional, estetic și cu un grad de
durabilitate și siguranță remarcabil, lucru din plin confirmat de implacabilul arbitru ce este timpul cu
vicisitudinile sale.
Lucrările de roşu, date spre execuţie antreprenorului Dobre Nicolau
Fără îndoială, există o sumă de date tehnice cuprinse în documentele cercetate, care susțin această nouă
perspectivă. Fapt este că, la 24 mai 1886, arhitectul Galleron se angajează a-și reface proiectul pe baza
recomandărilor înaintate de comisia de expertiză română.
Pentru nu a mai întârzia lucrările, comisia pentru executarea palatului se întrunește la 20 iunie 1886 şi
decide:numirea arhitectului C. Băicoianu ca architect diriginte;darea în licitație numai a construcției de
roșu, la care sunt invitați:Societatea de Construcții, ing. Cuțarida și ing. C. Olănescu, arh. I. Socolescu și
Dobre Nicolau. Mai departe, lucrările de roșu au fost date spre execuție antreprenorului Dobre Nicolau,
din București, str. Știrbei Vodă 116, ce ofertase „cu un scăzământ de 5 lei la sută sub deviz“. Cu acesta,
se încheie contract la 1 iulie 1886, iar în contractul încheiat se preciza că antreprenorul are obligatia de a
„conduce lucrările cu cea mai mare activitate“ pentru a le termina la termenul stabilit.
55
Autorizaţia de construcţie a clădirii Ateneului
În privința materialelor, se specifica sarcina serviciului de arhitectură al Ateneului Român de a pune la

dispoziția constructorului „toată pietrăria ce va trebui ca să se așeze de-odată cu ridicarea zidăriilor pe
unde va cere trebuință, toate grinzile de fer cu lungimile esacte după locuri, toate coloanele de fontă sau
fier și orice va trebui în construcție afară de cele prevăzute în seria de prețuri care a servit la licitație, se va
da la timp asemenea și învelitoarea“. Ca anexă la contract găsim și seria de prețuri pe baza căreia
antreprenorul Dobre Nicolau se angaja, la 27 iunie 1886, să execute lucrările.
Piatra de temelie, la 26 octombrie 1886
Pentru a se putea da start lucrărilor, la 1 septembrie 1886 Albert Galéron prezintă o parte din completările
solicitate și un memoriu în care arată că „pentru a conserva la edificiu un aspect monumental se aplică
adesea și cu mare succes sistemele de a întrebuința osatura metalică pe zidărie“, subliniind mai departe
că „această osatură constituie un ansamblu foarte solid și indicat în particular țărilor supuse la cutremure
de pământ“. Primăria orașului București eliberează autorizația de construcție nr. 140 din octombrie 1886
şi, la 26 octombrie 1886, ora 2 după-amiază, se pune piatra fundamentală a Palatului Ateneului.
Clădirea Ateneului s-a realizat în două etape. În prima, situată între 1886-1889, s-a zidit clădirea propriu-
zisă, corpul principal, deasupra căreia s-a ridicat cupola. În cea de-a două etapă, 1893-1897, s-a adăugat
o anexă lipită în spatele edificiului. Deși este bine cunoscută împărțirea interioară, reamintim că, prin patru
„scări încolăcite“, se ajunge la Sala mare de conferințe și concerte, „încăperea de căpetenie a edificiului“,
cu un diametru de 28, 5 m și înălțime de 16m.
Alexandru Odobescu, încântat de „măiastra urzeală” a acoperișului
Sala are deasupra un plafon, suspendat prin intermediul unor tiranți (bare de oțel) de șarpanta metalică a
cupolei. Șarpanta acestei cupole, remarcabilă prin formă și simplicitatea construcției, precum și prin
eleganța și ușurința sa, este executată din oțel moale. Ea este alcătuită din 20 căpriori dispuși radial, inel
de închidere central și inele de „încingere“. Căpriorii sunt alcătuiți dintr-o inimă de tablă și două cornier,
formând o secțiune T. Ei se reazemă la partea superioară pe inelul de închidere și la cea inferioară pe zid.
Diametrul interior al cupolei este de 29, 16 m, iar înălțimea de 13 metri. Greutatea șarpantei, împreună cu
cadrele ferestrelor, este de 42.000 kg, ceea ce înseamnă 63kg/m2 suprafață de învelit.
Proiectul și construcția au fost făcute de firma Beuchelt din Grunberg, specializată în poduri și construcții
metalice, cu care se încheie un contract la 9 februarie 1887. Contractul prevedea la punctul 11 că „firma
va răspunde de furnitură timp de 2 ani de la recepțiea provizorie“.
Inginerul proiectant a fost I. Schwalbach. Deoarece s-a presupus că tencuiala, împreună cu decorația
plafonului ar putea să crape prin dilatația acestor bare (tiranți), s-a efectuat un calcul (la 1886!) ținând cont
de influența temperaturii asupra deformațiilor și eforturilor produse în aceste bare, concluziile fiind
confirmate ulterior de realitate. Confecția metalică a cupolei sosește în țară în a doua jumătate a lunii mai.
Montajul cupolei începe în iunie 1887 și se termină în luna noiembrie.
Despre acest montaj se exprimă foarte plastic Alexandru Odobescu în anul 1888, la 14
februarie:„Acoperișurile au fost încheiate numai din fier și din zinc si foarte nimerit s-au potrivit în măiastra
lor urseală ca să rabde și gerul iernii și arșița verii, căci – fie spus – junele arhitect dirigente mi-a
comunicat curioasa informație că între cele 30 de grade de căldură din iulie trecut, când s-a așezat
învelitoarea domului, și cele 28 de grade sub zero de acum vreo lună, adică în nemaipomenita la noi
56
preumblare a mercurului termometric pe un spațiu de 58 de grade, fierăria Ateneului s-a dilatat numai cu
12 cm”.
Cupola centrală, acoperită cu zinc, se termină cu un coronament ornamental din care răsare tripodul, care
amintește de o capodoperă a arhitecturii grecești – monumentul choragic al lui Lysicrat (denumit și
„felinarul lui Demostene”), simbolizând premiul ce se acorda învingătorilor eleni din luptele poetice, de
oratorie și artistice.
Rotonda Ateneului român, amintind de interioarele bisericilor antice
Cupola bogat împodobită a sălii mari a Ateneului
57
Storck, autorul scărilor monumentale
Pentru lucrările de finisaje exterioare și interioare s-au folosit materiale de cea mai bună calitate, iar
execuția a fost încredințată unor meșteri și artiști pricepuți. Să reținem doar că execuția celor patru scări
de marmură de Carrara a fost contractată cu sculptorul C. Storck, căruia i s-a cerut, totuși, ca înainte de
începerea lucrărilor să depună „o mică probă de scară lucrată gata”.
Lucrările de stuc pentru imitația marmurei la coloanele rotondei centrale sunt opera fraților Axerio din
Slănic Prahova (ce aveau și o reputată fabrică de ipsos), pentru care li s-a conferit medalia Crucea de
cavaler.
Lucrările au fost executate într-un ritm foarte alert, astfel că, la 10 noiembrie 1887, erau terminate lucrările
de zidărie, acoperiș, tencuieli, închideri laterale, tâmplărie ferestre, geamuri, lucrări ce se ridicau la
valoarea de 513.797, 52 de lei.
Inaugurarea
La 14 februarie 1888, ora 8:30 seara, ciclul de conferințe anuale s-a deschis în noul local, într-o sală mică
de la parter, căci sala cea mare nu era încă terminată în interior. Construcția se va finaliza în anul 1889.
Cu acel prilej, ca un gest de recunoștință pentru cel care și-a pus priceperea și sufletul în realizarea
acestui edificiu, la 26 martie 1889 a fost realizat un „Act de mulțumire” pentru Constantin Esarcu, semnat
de Regele Carol I și de toți membrii fondatori ai Societății „Ateneul Român”. Acest document s-a înscris pe
două plăci de marmură (2, 75*3m) fixate în rotonda Ateneului, spre aducere aminte.
În furia sa de a distruge tot trecutul țării, regimul comunist le-a înlăturat brutal în anii 1950. Astăzi, după 65
de ani, am avut șansa să le descoperim într-un subsol al Ateneului, în bună parte deteriorate. Sperăm la
un act de dreptate, de repunere pe locul lor, în măsura posibilității de restaurare. Autor Nicolae Noica.
Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ateneul-roman-povestea-unui-edificiu-simbol
Un gând despre „Marea Frescă” a Ateneului Român
58
Construcţia Palatului Ateneului Român a început în anul 1886 şi s-a terminat în 1888. Inaugurarea noului
edificiu s-a făcut la 14 februarie 1888, prin conferinţa ţinută în sala muzeului de către Alexandru Odobescu
şi alocuţiunea inaugurală rostită de Constantin Esarcu.
Un an mai târziu, în seara zilei de 19 martie 1889, când s-a deschis sala cea mare de conferinţe a
Ateneului Român, publicul a putut să vadă o suprafaţă liberă, pe peretele circular, lungă de peste 75
metri, pe care se citea:„Loc rezervat pentru marea frescă ce va reprezenta fazele principale ale Istoriei
Românilor”. A trebuit aproape o jumătate de veac pentru ca acest vis al ateneiştilor să devină realitate...
De-a lungul acestui timp, miile de oameni care au citit aceste cuvinte s-au întrebat care ar fi seria de
scene care să ilustreze istoria noastră, cum ar trebui realizată lucrarea şi când. Aceleaşi întrebări şi le-au
pus şi conducătorii Ateneului, cârmuitorii ţării şi iubitorii de artă. S-au ţinut conferinţe cu acest subiect, s-
au publicat articole, au avut loc discuţii în diferite cercuri.
„Scene pitoresce... purtând fiecare culoarea specială a timpului său”.Problema decorării peretelui
circular al sălii printr-o mare frescă a fost pusă pentru prima dată de Alexandru Odobescu, cu ocazia
conferinţei ţinute la 14 februarie 1888. În partea finală a comunicării sale despre „Clădirile antice cu dom
circular”, Odobescu spunea:„Să reintrăm, cel puţin cu gândul, în sala cea mare, căreia pretindem a-i da o
strălucire cu totul covârşitoare, mai ales prin subiectele reprezentate pe friza ei. Şi care ar putea fi acele
subiecte?
Cât despre mine, îmi închipuiesc, ca într-un vis, că vom vedea într’însele dezvoltându-se, în şir
neîntrerupt, toată istoria patriei noastre, tratată în scene pitoresce, în vii şi atrăgătoare tabele, care se vor
lega unele de altele, purtând însă fiecare culoarea specială a timpului său”.
La 1 februarie 1896, chestiunea a fost reluată într-o conferinţă ţinută de Gheorghe Ionescu-Gion. Ulterior,
în anul 1901, pictorul Ştefan Popescu se adresează conducerii Ateneului înştiinţându-o că are deja un
proiect pentru marea frescă.
„E de datoria noastră a pictorilor şi a decoratorilor”, spunea el, „de a încerca să legăm firul tradiţiei, să
încercăm a crea pe baza elementelor vechi un nou stil românesc în arta decorativă”. Pictorul continua:„Eu
doresc să reprezint într-o lucrare monumentală nu numai imaginaţia şi istoria poporului român, dar în
acelaşi timp să fac o sintetizare a tuturor manifestărilor vieţii noastre, să arăt sufletul poporului nostru...
Prin personagiile din tablouri eu mă gândesc să personific nu numai fazele istoriei, cum scrie pe zidul
cupolei, ci să aduc privitorilor aminte că am avut un trecut măreţ, că am ştiut nu numai să luptăm, dar şi să
muncim când a fost de muncă, şi să visăm când am avut momente de reverie.
Monumentele ţării ce se văd în siluetă în fundul tabloului va arăta privitorilor că arhitectura noastră posedă
un caracter distins, ornamentica noastră le va arăta că poporul nostru simte intens frumosul, costumele
personagiilor în trecutul nostru nu erau departe în somptuozitate de Veneţieni... (lucrarea) va fi o completă
adunare de documente privitoare la costume, pictură ornamentică, arhitectură şi stil”. El anunţă că ar dori
să execute lucrarea (300 mp) pe pânză, nu „al fresco”, pentru că ar fi trebuit să se închidă sala pe mulţi
ani. Propunerile lui Ştefan Popescu se mai discutau încă în anul 1906.
59
Pictorul Costin Petrescu
„Aşteptaţi! Neamul nostru aşteaptă ceva”.Nu s-a trecut însă la executarea lucrării din cauza lipsei
fondurilor, dar mai cu seamă a dorinţei de a se găsi chipul ca pictura să fie făcută „al fresco”, căci de
aceea au scris întemeietorii Ateneului cuvântului „frescă”...
Dar mai era un motiv pentru care fresca nu se făcea. Era un glas tainic, cum spunea vicepreşedintele
Ateneului Gheorghe Adamescu, care venea din adâncurile vremii, din nopţile întunecate ale suferinţei
poporului nostru şi din puţinele dimineţi fericite ale vieţii lui, care parcă zicea:„Aşteptaţi! Istoria noastră a
avut multe răspântii;dar nu s-a ajuns la rotunjirea unei epoci;nu s-a văzut începutul, dezvoltarea şi
încheierea în realizarea unei idei. Aşteptaţi! Neamul nostru aşteaptă ceva;ştie ce aşteaptă;momentul
trebuie să vie. Va veni şi atunci se va găsi meşterul care s-o zugrăvească;el va cugeta, căci va avea să
înfăţişeze”.
Şi a venit, a venit desăvârşirea procesului de formare a statului naţional unitar român prin actul de la 1
decembrie 1918. După înfăptuirea acestui act, pictorul putea să vină, putea să conceapă realizarea în artă
a unei idei care nu mai era ascunsă în inimile românilor, ci se desăvârşise. Acum fresca trebuia realizată.
Aceasta era convingerea conducătorilor Ateneului, dar cui să i se încredinţeze lucrarea?
Lucrarea i se încredinţează lui Costin Petrescu – şi se înfiinţează şi o Comisiune pentru Marea Frescă.
Gheorghe Adamescu povestea că „în mijlocul membrilor Ateneului se afla un pictor, care arătase mai
demult că ştie să interpreteze tainele istoriei. (pictorul Catedralei [Încoronării] de la Alba Iulia). Ani de zile
l-a urmărit ideea frescei, a studiat, a încercat, a schiţat, a cerut părerea unora şi altora.
S-a mai întâmplat că acest pictor era fiul unui vestit meşter din generaţia celor care mai păstrau încă taina
vechilor zugrăveli «pe verde», adică pe tencuială proaspătă, cu care sunt împodobite atâtea biserici şi
mănăstiri în ţara noastră, învingând prin trăinicia lor vitregia veacurilor”.
60
Îl numea astfel pe Costin Petrescu, membru al Ateneului. Lui i se va încredinţa conceperea şi realizarea
Marii Fresce. Paşii făcuţi în realizarea acestei lucrări pot fi urmăriţi din documentele păstrate în Fondul
Ateneului Român, care se află la Arhivele Municipiului Bucureşti.
La 27 mai 1933, în sala mare a Ateneului a avut loc Adunarea generală a Ateneului Român pe anul 1932,
sub preşedinţia prof. dr. Constantin Angelescu. Cu acest prilej, Preşedintele Ateneului a făcut cunoscut
adunării generale că:„Dl Costin Petrescu a prezentat un proiect a marei fresce a istoriei poporului român,
pentru care se află rezervat locul din sala cea mare a Ateneului Român”. Aşa cum reiese din procesul
verbal încheiat atunci, Gh.C. Dragu a propus – şi adunarea a admis – „ca lucrările pentru executarea
frescei să înceapă cât mai curând după proiectul făcut de Dl Costin Petrescu, artistul care are toate
însuşirile ca să facă o operă cu adevărat meritorie”.
El spunea că „talentul de mare pictor al Dlui Costin Petrescu a fost însoţit şi de cele mai fericite inspiraţii în
proiectul său”.
Adunarea generală a hotărât să dea delegaţie Comitetului Ateneului „pentru a examina cu de-amănuntul
începerea execuţiei lucrării şi din punctul de vedere al obligaţiilor materiale”. (Arhivele Naţionale,
Fond:Ateneul Român, dosar /1931-1941, filele 16-19). Tot atunci s-a înfiinţat Comisiunea pentru Marea
Frescă, a cărei principală însărcinare era strângerea fondurilor pentru această lucrare.
Lecţie de istorie naţională.La 11 septembrie 1933 s-au înălţat schelele necesare realizării marii fresce.
Cu prilejul aprobării bugetului Ateneului pe anul 1935, la 25 februarie, Gh. C. Dragu comunică adunării
generale „cât s-a lucrat până în prezent la Marea Frescă, exprimând cuvinte de laudă pentru strălucita
lucrare a maestrului Costin Petrescu”.
De asemenea, „el roagă pe toţi membrii prezenţi să dea concursul pentru strângerea fondurilor necesare
executării Frescei şi aduce mulţumiri tuturor binevoitorilor de până în prezent şi presei, în special ziarului
«Universul» pentru concursul dat”. În acelaşi timp, el propune ca Ateneul să înfiinţeze „o carte de aur a
Ateneului, în care să fie scrise numele tuturor donatorilor”. (Arhivele Naţionale, Fond:Ateneul Român,
dosar /1931-1941, filele 28, 28v)
Ulterior, la 7 iulie 1935, aflăm de la vicepreşedintele Ateneului, Ştefan C. Ioan, că „maestrul Costin
Petrescu a executat mai mult de jumătate din strălucita sa operă artistică şi crede că la Noiembrie viitor
Marea Frescă va fi complet terminată”. Într-adevăr, după 21 de luni, la 22 aprilie 1937, Marea Frescă era
terminată, înfăţişându-se publicului în toată măreţia şi splendoarea sa.
Solemnitatea inaugurării monumentalei lucrări de artă s-a făcut la 26 mai 1938, spre satisfacţia publicului
bucureştean, care avea, prin aceasta, în faţă „o lecţie de istorie naţională, o lecţie de patriotism, din care
tinerimea română, generaţie după generaţie, va vedea cum s-a născut neamul lor, prin câte a trecut, ce
61
izbânzi a îndeplinit, ce suferinţe a suferit pentru a ajunge la întregirea lui şi a fi gata pentru o viaţă nouă
plină de roade”, după cum spunea acelaşi Gheorghe Adamescu.
Exerciţiu de recuperare:publicarea unui album despre Marea Frescă, la 78 de ani de la primul.Grija

pentru cheltuirea banului public a determinat conducerea Ateneului să prezinte în adunarea generală din
12 iunie 1938 „situaţia financiară a fondurilor adunate pentru efectuarea acestei opere artistice de către
maestrul Costin Petrescu”.
Adunarea ia cunoştinţă de această situaţie şi dă descărcare Comisiunii Marei Fresce de gestiunea sa.
Tot cu acest prilej, Gheorghe D. Creangă propune scoaterea unui album în condiţii cât mai desăvârşite şi
a unei serii de ilustraţii, care să prezinte Marea Frescă. Propune aceasta în scopul „unei cât mai largi
propagande a istoriei naţionale – în primul rând pentru şcolari – şi în acelaşi timp pentru a crea un venit
material al Ateneului”. (Arhivele Naţionale, Fond:Ateneul Român, dosar /1931-1941, filele 35, 35v)
Într-adevăr, în anul 1938 se va publica un album pliant al Marii Fresce, cu o prefaţă de Gheorghe
Adamescu şi explicaţia scenelor frescei descrisă de Costin Petrescu. Am avut şansa să găsesc această
lucrare remarcabilă în biblioteca tatălui meu.
Cu ceva vreme în urmă am fost impresionat găsind şi citind rândurile scrise de Costin Petrescu la 15
octombrie 1950. El spunea:„astăzi, la vârsta de 78 de ani, privesc liniştit la zădărnicia atâtor ani, ţesuţi de
muncă fără răgaz, de iluzii şi atâtea deziluzii, aşteptând resemnat fatalul final şi, cu el, trecerea în
completă uitare”.
Ce text amar, al unui mare artist! Dar şi cât adevăr! Să ne amintim că regimul comunist instaurat în 1948 a
încercat chiar acoperirea amintirii sale (impozanta frescă de la Ateneul Român) cu o pauză a uitării.
Vremelnică încercare, neputincioasă ruşinei.
Iată de ce am crezut că astăzi, când prezentăm Istoria Ateneului Român şi constructorii săi, cu prilejul
împlinirii a 130 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui edificiu, avem datoria să publicăm şi un
album-pliant al Marii Fresce, după modelul lui Costin Petrescu, în condiţiile grafice de astăzi... autor
62
Nicolae Noica. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/un-gand-despre-marea-fresca-a-

ateneului-roman
Obârșia familiei Noica
De când am început sa cercetez documentele privind istoria construcțiilor din țara noastră, în diverse
arhive și biblioteci, am avut surpriza să descopăr și o serie de documente care se referă la familia mea.
De la „diata” (testamentul) stră-străbunicului meu Ghencu Noica până la ultima scrisoare a străbunicului
meu Iacovache Noica (foto); de la însemnările lui Emanuel Văcăreanu, fiul Smarandei Noica, și ale Mariei
Ottescu, fiica lui Paraschiv Noica până la notele lui Bebe Noica și ale generalului Haralambie Casassovici,
bunicul dinspre mamă al lui Constantin Noica; de la lucrarea de doctor în medicină a prof. dr. Dumitru
Noica până la aceea a dr. Ștefan Noica; toate aceste documente stau mărturie a contribuției, de multe ori
remarcabile, pe care această familie a adus-o la propășirea țării.
Aș mai adăuga și prezența în Parlamentul țării a lui Iacovache Noica (1885 – 1889), Andrei Noica (1907 –
1912), Grigore Noica, Paraschiv Noica între cele două războaie și, după ani, a subsemnatului (1996 –
2000). De altfel, cred că este interesantă aprecierea pe care o face Nicolae Titulescu într-o scrisoare către
prietenul său Nicolae Ottescu: „Eu socotesc că forța României o fac familiile în genul Ottescu și Noica,
una o familie de profesori și alta de agricultori”. Conștient de îndatorirea ce o am față de urmași în a le
sădi „respectul față de părinții, moșii și strămoșii” lor, căci numai ei „au plămădit cu sângele și întărit cu
oasele lor” pământul țării, cum spunea Barbu Ștefănescu Delavrancea, m-am hotărât să încropesc o
istorie a acestei familii „dunărene”.
Tradiție și adevăr
Potrivit unei tradiții orale, transmisă din tată în fiu și înregistrată de Emanuel Văcăreanu (1884 – 1916),
autorul primului arbore genealogic al Noiceștilor, neamul Noica își are obârșia în Șiștov – așezare bulgară
din sudul Dunării; acolo trăia, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o ANICA – zisă baba NOICA –, soția lui Ilie
Dogaru și cumnata lui Anghel Gigantu. Neavând urmași, Ilie Dogaru și Anica au înfiat, prin 1791 – 1792,
pe Ghencu (Gheorghe), fiul cel mai mic, din cei opt copii ai cumnatului Anicăi.
Femeie energică, baba Noica a impus, fără voie, numele său de botez ca poreclă micului Ghencu, fiul ei
înfiat, care era numit de vecini Ghencu al babei Noica și mai apoi, Ghencu Noica. Starea și devenirea de
63
atunci nu-i doar o legendă. Ea este confirmată, azi și pentru viitor, de testamentul lui Ilie Dogaru, scris în
10 februarie 1825: „Fiindcă în petrecerea viețuirii mele întru această lume vremelnică cu soția mea n-am
făcut copii și dorința sufletelor noastre au fost spre măngăerea necazurilor vieții ca să avem copii, dar de
vreme că, după mulțimea păcatelor ce am avut, milostivul Dumnezeu nu ne-au împărtășit cu viață de copii
din trupurile nostre, am luat cu carte în scris și cu multă rugăciune dă la cumnatul mieu Anghel, care au
ținut în căsătorie sora soției mele, pă Ghencul fiiul său, ca să-l avem copilul nostru de suflet” (subl. n.).
Această diată (testament) a fost „scrisă la Roșii de Vede, după rugăciunea lui moș Ilie, de mine, sluger
Sandu Depărățeanu, de la Departamentul de opt”. Printre martorii semnatari descifrăm pe Teodosie și
Pancu Dascălu. Testamentul este autentificat în Condica Departamentului, la 7 august 1825. Prin
vânzoleala vremurilor, sub care se desfac destine și se fac alte destine, „din acest oraș [Siștov] au venit în
România mai mulți neguțători, precum și în Austria, bancheri, oameni de onoare, ce s-au refugiat din
pricina răzvrătirii vremurilor” [1].
Numeroase familii din Siștov au fost nevoite să se transfere în România, în primii ani ai secolului al XIX-
lea, „cânduu oscirile russescii arseree orașuluu” [2]. Ele s-au stabilit mai întâi în Zimnicea și în Mavrodin,
„învoindu-se cu proprietarii acestoruu locurii a locui în condițiune, nu de clăcași, ci ca cetățeni liberi” [3].
Ilie Dogaru se stabili, cu nevasta și fiul lor înfiat, pe malul stâng al Dunării, la Zimnicea, județul Teleorman.
Ghencu (Gheorghe) Noica (1790 – 1858)
Se pare că venirea în țară a lui Ghencu Noica cu părinții are loc în jurul anului 1803, așa cum rezultă dintr-
o „adeverință” eliberată acestuia, la 17 februarie 1823, de vistierie și semnată de Gheorghe Clucer. În ea
se spune că „Ghencu sin (= fiu) Ilie ot (= din) Siștov” a fost adus în Țara Românească „de mic copil, de
sunt ani douăzeci și crescut aici”. A depus „chezășie pentru dânsul dumnealui slugerul Sandu
Depărățeanu – născut în Rușii de Vede, are 52 de ani, sluger, al lui Stancu Căpitan, șade în Rușii de
Vede” [4]. Pe Ghencu Noica îl vom găsi stabilit – atestat documentar – la 1818, în Zimnicea și apoi în
Târgul Mavrodin, în aprilie 1824.
Prin aceste adeverințe, „posesorul era scutit pentru bucatele sale de dijmărit iar prăvălia lui de fumărit”. El
s-a ocupat intens de negustorie, a participat activ la viața economică și socială a Mavrodinului,
numărându-se printre întemeietorii orașului Alexandria. Iată și desfășurarea evenimentelor, reconstituită
după descrierea a doi istorici contemporani. Din anul 1825, când, în drum spre Constantinopol, moare
stolnicul Constantin Mavrodin, proprietarul domeniului Mavrodin, acest domeniu intră în posesia baronului
Hristofor Sachelarie.
Noul proprietar nu vrea să recunoască Mavrodinul ca „târg”, așa cum îi obținuse dreptul stolnicul C.
Mavrodin, în anul 1818, în vremea domnitorului Ion Vodă Gheorghe Caragea, și implicit nici dreptul de
scutire de cele 24 zile de clacă pe an de care beneficiau orășenii. Totodată, el ia măsuri represive contra
negustorilor, închizîndu-le prăvăliile. Locuitorii Mavrodinului protestează, nu se supun și fac jalbă la
ocârmuire. Ei se adresează lui Pavel Kiseleff, care, în 1828, în drum spre București, poposește în târg
pentru șase zile.
Este găzduit în casa lui Dumitru Solia. Acesta nu-i poate ajuta, pentru că Regulamentul Organic intrase în
vigoare; i-a sfătuit, însă, să se mute în Basarabia (le promite o mie de ruble, plătite în 40 de ani, care
pentru transport și scutire de serviciul militar), sau cumpărarea unei moșii, pe care să întemeieze un oraș
liber. Hotărâți să-și apere drepturile și bunurile agonisite, mavrodinenii se unesc cu zimnicenii, care erau
în aceeași situație, și stabilesc să cumpere o moșie între Mavrodin și Zimnicea, pe care să construiască
un oraș.
64
Ei vor cere sprijinul marelui boier Mihăiță Filipescu (hatman). Se constituie două delegații pentru a găsi
moșia, a depune arvuna și a strânge ulterior bani pentru achitarea ei. Mavrodinenni îi împuternicesc ca
reprezentanți, la 24 iulie 1832, pe Dimitrie Teodor, Ghencu Noica și Ivancea Acearliu. După numeroase
căutări și tratative, mavrodinenii și zimnicenii cumpără moșia Brezoaia, lângă București, pe care o oferă
Mitropoliei în schimbul moșiei Băcâieni, proprietate a Sfintei Mitropolii. Actul de schimb se semnează, cu
ceremonial, la 12 mai 1834, între delegații celor două obști și mitropolitul Grigore al Ungro-Vlahiei. Ca
martori, au semnat: episcopii Neofit al Râmnicului, Ilarion al Ardealului și Kesarie al Buzăului.
Întemeierea Alexandriei
Minți luminate, mavrodinenii și zimnicenii, dorind să facă o treabă temeinică, angajează pe inginerul și
urbanistul austriac Moritz von Ott [5], pentru a întocmi planul noului oraș. Documente ale vremii
menționează că, în 1834, orașul era un adevărat șantier, deoarece numai în acel an s-au vândut 700 de
locuri de casă și prăvălii. Totodată, pentru a conduce orașul după o lege, ei adoptă așa-numita Ekstrucția
condițiilor de hălăduire celor ce vor primi a se așeza cu așezarea în noua adunare de oraș Alexandria și
care constituia, pentru acea vreme, „o pildă de gândire profund omenească, un exemplu de conducere
democratică prin reprezentanți aleși ai locuitorilor și un omagiu adus principiului de libertate și pașnică
conlocuire a cetățenilor” [6].
O astfel de organizare nu era pe placul marilor boieri ai vremii, care își vedeau periclitate interesele
personale și de clasă. De aceea, ei se folosesc de autorități și orice alte mijloace pentru a-i aduce înapoi
pe negustorii și țăranii ce le părăsiseră moșiile. Cu o perseverență și încredere în idealul lor – demne de
remarcat – locuitorii noii așezări vor lupta până la recunoașterea oficială a orașului prin hrisovul domnesc
din 4 septembrie 1840, semnat de domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica Voievod.
Printre acești locuitori se remarcă la loc de frunte și strămoșul nostru Ghencu Noica, semnatar al
documentului de proprietate a moșiei pe care avea să se înalțe orașul Alexandria. Ghencu Noica s-a
căsătorit cu Niculina și împreună au avut trei fete: Paraschiva, Chiriaca, Theodosia și un fiu, Iacovache –
străbunicul meu. Paraschiva s-a căsătorit cu Dumitru Macavei. Acesta s-a numărat printre primii epitropi ai
Alexandriei, aleși la 1 iulie 1834. Ulterior, el va ajunge primar al orașului.
După căsătorie, Dumitru Macavei iscălește o adeverință socrului său Ghencu, prin care confirmă că „după
obiceiul țării mi-au dat foaie de zestre dă care și eu m-am mulțumit” și declară că nu mai are nicio
pretenție la vreo moștenire. Chiriaca s-a căsătorit cu Vasile Alexandru. Iar Theodosia Noica se va căsători
cu Pancu Iordan. Aceasta din urmă a primit zestrea menționată în „foaia de zestre” scrisă în 10 iulie 1835
Ghencu Noica și-a clădit în Alexandria o casă și un hotel, pe care le-a lăsat moștenire fiului său
Iacovache.
Această casă, cu „arhitectura ei provincială”, este descrisă pitoresc în amintirile Mariei Ottescu (n. Noica).
De la tatăl său Paraschiv Noica, ea știa că „străbunicul ei, Ghencu, era un om ciudat”. Tatăl ei îi povestea
că „atunci când era târg la oraș, dădea nevestei lui – Niculina – o para de aur și-i spunea că valorează
mai mult decât în realitate. Femeia pleca să târguie, dar se întorcea fără cumpărături, căci nu reușea
nimeni s-o convingă că paraua valora mai puțin decât îi spusese soțul ei și n-o schimba”.
Cam așa îi povestea tatăl, pentru că pe Paraschiv Noica îl amuza autoritatea conjugală, de care el nu
abuza niciodată. Le mai povestea că atunci când „năvăleau turcii, toți bărbații își luau banii și se refugiau,
lăsând copiii și soțiile în sat. Bunicul său însă nu se îndura să plece și rămânea cu copiii. - Cum de ai
îndrăznit să rămîi!? îl întrebă odată un dușman, - Cu cine să las copiii? Spune omul, și-i întinde o pungă
plină cu bani. Turcul vărsă jumătate din conținut în desagă și-i întinse restul: - Crește-ți copiii! Erau și turcii
umani”.
65
La 1 februarie 1857, Ghencu Noica, „ajuns la vârsta bătrâneților și necunoscând rămășița vieții ce voi mai
avea, până îmi sunt mințile întregi și sănătoase” întocmește o diată (testament). Acest „act de diată al
domnului Ghencu Ilie Noica, scris și subscris de el însuși” (în partea stângă a diatei jos este semnătura
originală, scrisă cu litere chirilice – HOIKG –, este legalizat prin autentificare de Epitropia orașului
Alexandria. Pe act apar semnăturile epitropilor Iordan Asan și Andrei Mincu.
Prin testament (diată), Ghencu Noica lasă toată averea mișcătoare și nemișcătoare, „în desăvîrșită
moștenire, singurului mieu fiu firesc, Iacob”. Și aceasta, pentru că cele trei fete au fost căsătorite cu
„bărbați de potriva lor, dîndu-le de zestre lucruri mișcătoare și bani”. Lui Iacovache Noica (1828 – 1890),
străbunicul meu, i se datorează în bună parte, bunăstarea familiei în următoarele generații. Despre el în
alt articol.
Diată
Subiscălitul Ghencu Ilie Noica, din orașul Alexandria, de religie ortodoxă, aflându-mă ajuns în vârsta
bătrâneților și necunoscând rămășița vieții ce voi avea, până-mi sunt mințile întregi și sănătoase, doresc
a-mi face această diată, ca să dovedesc gândul meu către moștenitorul averii mele mișcătoare și
nemișcătoare în următorul chip, adică:
1. Fiindcă toți copii cei mari ce am sunt de sex femeiesc, în număr de trei, și anume: Paraschiva, soția lui
Macavei Dumitru; Theodosia, soția lui Pancu Iordan și Chirica, soția lui Vasile Alexandru, le-am căsătorit
cu bărbați de potriva lor, dându-le de zestre lucruri mișcătoare și bani pre cât m-a lasăt inima și m-am
putut învoi cu ginerii, după obicei, prin foi de zestre neformuluite, după chiar voința ginerilor mei, nu mai
au să ia cel mai mic lucru mișcător sau nemișcător, nici vreo zestre a răposată-mii soții mele Nicolina să
nu pretinză, căci n-a avut nimic.
2. Toată starea mea mișcătoare sau nemișcătoare o las în desăvârșită moștenire a singurului meu firesc
fiu Iacob, ca să le chivernisească cum va voi, fiind îndatorat a plăti pe unde ce eu dreptul am să dau, cum
și să iau; asemenea, să-mi facă înmormântarea și soroacele până la trei ani, după trecerea mea din viață.
Aceasta fiind cea din urmă a mea voință, am scris însumi această diată cu mâna mea, am subscris cu
mâna mea înaintea jos însemnatelor persoane vrednice de credință pe care i-am rugat a fi de martori,
adeverindu-se și de cinstita epitropie a acestui oraș, după rugăciunea ce am făcut, ca să-și aibă toată
tăria în puterea pravili pământului, fără să se poată atinge nimeni, sub nici un fel, de a strica cel mai mic
cuvânt dintrînsa.
1857, faur 1
Alexandria
Ghencu Ilie Noica
Petre Dimitrie - martor
Kos Nedelcovici - martor
Petre Arsene – martor Autor Nicolae Noica. Sursa
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/obarsia-familiei-noica
66
Din arborele genealogic al familiei Noica
Maria și Iacovache Noica
Spuneam în numărul trecut al revistei, că Iacovache Noica, străbunicul meu, a fost cel căruia cei din
familia Noica i-au datorat generații la rând bunăstarea și modul de a fi și a se comporta.
Un portret al proprietarului funciar, agricultorului și deputatului care a fost, îl putem încropi cu ceva efort
din ziarele vremii sau din documentele arhivelor Creditului Funciar Rural, Societății Agricultorilor sau ale
Parlamentului.
O scrisoare de la Viena
Un portret însă al omului este dificil de făcut astăzi, după mai bine de un secol. Cred însă că o bună
prezentare și-o face singur în ultima scrisoare pe care o trimite de la Viena, în seara zilei de 4 octombrie
1890, în preziua morții sale, administratorului său, Apostol Marinescu. Această scrisoare, păstrată în
familie, ne dezvăluie în autorul ei, un model de om serios, chivernisit și bun gospodar. Căci, cu credință în
Dumnezeu, totală încredere în administratorul său și multă pricepere, vădește preocupare și grijă față de
tot și toate câte sunt ale lui – de la lecțiile copiilor, la potrivirea sării pentru brânza din luna curentă și
curățarea coșurilor de pe casă.
Măcar o parte din însușurile strămoșului meu s-au transmis peste generații în familia noastră: seriozitatea,
corectitudinea, spiritul întreprinzător. Căci, cum altfel am putea caracteriza ceea ce au făcut o parte din
urmașii săi: profesorul doctor Dumitru Noica, Grigore Noica, Andrei Noica, filosoful Constantin Noica, Dan
67
Noica, doctorul Ștefan Noica, profesorul doctor Nicolae A. Noica și mulți alții. Să continuăm povestea și
să-i amintim.
Iacovache Noica
S-a născut în anul 1828 în Mavrodin, în casa părintescă de lângă Biserica târgului. Lui i se datorește, în
bună parte, bunăstarea familiei în următoarele două generații. El a fost un personaj dinamic și
întreprinzător. Proprietar al moșiilor Frăsinet și Schitu din județul Teleorman, cumpărate de la boierul
Mihail Bâțcoveanu, el își construise și o casă în Alexandria, care astăzi nu mai există. Iacovache Noica a
fost ales în Parlamentul țării, în Adunarea Deputaților, în sesiunea 1885–1887 și apoi în cea dintre anii
1887–1889 [1].
În 1885 a fost ales în comisia de verificare și validare a mandatelor de deputați alături de Voinov Nicolae,
Pogor Vasile, Gănescu Gheorghe, Popescu Alexandru, Maniu Vasile și Câmpineanu Ion [2] (Ion
Câmpineanu a fost primul Guvernator al Băncii Naționale a României). În sesiunea din 1885–1887,
Iacovache Noica a fost ales în secțiunea a V-a a Adunării Deputaților, alături de Constantin Disescu, Ion
Pilat, Take Ionescu, Alex. Djuvara, Ion Melic, Constantin Cerkez, Alex. Marghiloman, M. Kogălniceanu,
Petre Carp, Emil Costinescu, Constantin Malaxa [3].
Iacovache Noica a fost căsătorit de două ori: cu Maria Constantinescu din Pitești și cu Maria Câncea
Ornescu ( 1844 – 1907). A avut copii din ambele căsătorii. Din căsătoria cu Maria, prima soție, Iacovache
a avut patru copii: Tecla, Matei, Hariclea și Smara. Rămas văduv, Iacovache Noica se recăsătorește, cu
Maria Câncea, la 3 iunie 1862. Slujba de cununie a avut loc la Biserica cu hramul „Sfinților Împărați
Constantin și Elena” din târgul Zimnicea. Nași la cununie au fost „Dumnealui Macavei cu Dumneaei
Paraschiva, soția sa”. Actul de cununie are nr. 7, este vizat și înscris de Protopopia din Marginea și
Călmățui, districtul Teleorman, sub nr. 894, din 9 iulie 1862. Documentul este scris cu litere chirilice și se
află în arhiva familiei.
Act de cununie
Astăzi, la trei zile ale lunii iunie anul una mie optu sute șai-zeci și doi la orașul Tîrgul Zimnicei, mahalaua
de Sus, districtul Teleorman, s’a cununat D-lui Iacov fiul d-lui Ghencu Noica cu Maria, fiica d-lui Petcu
Câncea din mahalaua de Sus, orașul Tîrgul Zimnicei, districtul Teleorman în legea pravoslavnică a
bisericii Răsăritului, dumnealui întru a doua cununie, și Dumneaei întru întâia cununie, naș fiindu-le
Dumnealui Macavei cu Dumneaei Paraschiva, soția sa, și spre încredințare s’a adat atât la mâna D.
miresii cât și D. ginerelui câte un asemenea actu.
Preotul Mihai
Anul 1862 iunie 3
Urmașii lui Iacovache
Din căsătoria cu Maria, cea de-a doua soție, Iacovache a avut 13 copii: Petre, Gheorghe, Constantin,
Alexandrina, Andrei, Dumitru, Paraschiv, Gheorghe, Niculae, Elena, Grigore, Pascal, Constantin.
Iacovache Noica s-a stins din viață în anul 1890, în ziua de 5 octombrie, între 4 și 5 dimineața, la Viena,
unde se afla în drum spre Paris.
În seara de 4 octombrie 1890, el i-a scris lui Apostol Marinescu, la adresa Hotel „Iacovache”, Alexandria,
România, transmițându-i ultimele dorințe. (S-a păstrat scrisoarea în original, inclusiv plicul cu ștampila:
68
WIEN). Cea mai mare fiică a lui Iacovache Noica a fost Tecla Noica (1854 – 1887). Ea a fost căsătorită cu
Mihail Ionescu din Călinești (Teleorman), proprietarul unui impunător conac în Drăgănești-Vlașca.
Conacul lui Mihail Ionescu din Drăgănești- Vlașca a fost construit, în regie, în anul 1909, după planurile
arhitectului Paul Smărăndescu [4]. Suprafața construită a fost de 700 mp și a costat cca 180000 lei. În
anul 1942, aici funcționa Școala de Agricultură din Drăgănești, iar în anul 2000 este proprietatea
Episcopiei din Alexandria.
Trebuie remarcată preocuparea lui Mihail Ionescu pentru calitatea grâului cultivat pe moșia sa, mărturie
fiind medalia de aur pe care o obține în anul 1881, pentru grâul de 60 livre pe care l-a realizat [5].
Remarcăm și implicarea Teclei Noica în viața socială a județului Teleorman; ea a fost, alături de
Alexandrina P. Anghelescu și Ecaterina Cardaș, membră în comisia care a decernat, la un concurs,
medaliile pentru „țesături” [6].
Dintre copiii Teclei Noica, amintim pe: Teonica, aceea care se va căsători cu P. Rădoi și apoi cu Grigore
Filipescu; Marioara; Anton Ionescu, căsătorit cu Olga Cioranu; Elena, căsătorită cu D. M. Popescu, și
Iulian. În generația următoare a Teclei, găsim pe Margareta Rădoi, soția generalului Nicolae Samsonovici,
fost ministru al Apărării Naționale, în guvernele Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu. Din ramura Teclei
Noica fac parte și: Costică Zlotescu, Lucia Samsonovici, Richard Popovici, Roxana Rusovici, căsătorită cu
Gh. Ionescu-Sisești, și Radu Rusovici.
În seria copiilor lui Iacovache, Teclei îi urmează Matei Noica (1856 – 1908). Acesta s-a căsătorit cu
Paraschiva Iordanovici și a cumpărat moșia Grădiștea din județul Ilfov. În curtea vechii Biserici a
grădiștenilor se află un impozant cavou al lui Matei Noica. Smaranda Noica (1861 – 1893), altă fiică a lui
Iacovache, a fost căsătorită cu Andrei M. Văcăreanu (1847–1897). Au avut 8 copii: Anton, Iacob,
Emanuel, Maria, Mihai, Marin, Tecla și Nicolae. Anton Văcăreanu (1880–1918), căsătorit cu Florica
Zlotescu, deși a murit la numai 38 de ani, a fost într-o vreme primar al orașului Alexandria.
Un alt fiu al lor, Emanuel Văcăreanu (2 noiembrie 1884 – 15 noiembrie 1916), a fost primul genealogist al
familiei. Licențiat în drept în anul 1906 și cu un doctorat susținut la Paris [7], el moare pe câmpul de luptă
de la Robănești, în toamna lui 1916. Maria se va căsători cu Paul Kiriacescu și va avea două fete. În
generația următoare a Smarandei găsim pe medicul Emanuel Văcăreanu, pe Sanda Kiriacescu, aceea
care se va căsători cu medicul Ionel Pavel (1897–1991), membru al Academiei Române, și pe Gabriela
Kiriacescu, căsătorită cu Constantin Bucșan.
Ramurile familiei Noica
Din ramura Smarandei Noica fac parte și: Mihai Văcăreanu, Florica Milea, Dan Pavel, Irina Pavel, încă și
Mariuca Văcăreanu, Ruxandra Milea, Ryan Pavel, Anca și Ilinca Bazilescu. Din cea de a doua căsătorie a
lui Iacovache Noica, cu Maria Câncea, amintim prima fată, pe Alexandrina Noica (1866 – 1946). Ea s-a
căsătorit cu Constantin Vlădescu (1843 -1923) și a avut 12 copii: Mihai, Gheorghe, Maria, Elena,
Constantin (Titan), Aurelia, Iacov, Constanța, Alexandru, Iuliana, Ion și Clemența. Dintre ei, o amintim
doar pe Elena (1889 – 1982), care a fost căsătorită cu Andrei N. Mincu, cândva primar al orașului
Alexandria. În generația următoare a Alexandrinei, găsim pe Petrișor și Dorina Petrescu, ambii farmaciști,
pe Constantin Săndulescu (Den) și Alexandrina (Adina Graur).
Să amintim că Constanța Vlădescu (1893 – 1989) a trăit alături de Alexandru Steopoe, profesor
remarcabil în domeniul materialelor de construcții, ale cărui amintiri, în 14 volume, le am de la dânsa. În
apartamentul de două camere, din b-dul 1 Mai (Grivița), al Tantei Tanța Vlădescu, se întâlneau, după
69
1980, din inițiativa lui Dinu Noica, de Sfinții Constantin și Elena, toți verii care mai erau în viață. Pe
această femeie extraordinară am reușit să o cunosc în ultimii săi ani de viață și să fiu alături de dânsa.
Din ramura Alexandrinei Noica face parte și Maria Ioana, căsătorită cu Voiculescu, un distins
matematician ce-și desfășoară activitatea în Statele Unite ale Americii. La Toporu și Răsuceni
(Teleorman), deținea proprietăți funciare un alt fiu al lui Iacovache, Andrei Noica (1867 – 1918) și el ajuns
primar al orașului Alexandria și deputat tachist (membru al Partidului Conservator-Democrat, al cărui
președinte era Take Ionescu). El s-a căsătorit cu Sevastia Vetra, fiica boierului Anton I. Vetra (1841–1903)
și a Cozinei Depărățeanu, vară primară a poetului Alexandru Depărățeanu. Andrei și Sevastia au avut
cinci copii: Iacovache, căsătorit cu Dori Capră; Andrei, magistrat și campion național la călărie, căsătorit
cu Felicia Hodoș; Dan, avocat și campion balcanic la tir, căsătorit cu Elena Capră, și Vlad.
Din ramura lui Andrei Noica fac parte: Andrei Noica, profesor doctor Nicolae Noica, inginerul Niculae A.
Noica, Simina Noica, o distinsă profesoară de filologie, stabilită de vreo două decenii, în Franța. O
personalitate deosebită a familiei o constituie profesorul dr. neurolog Dumitru Noica (1869–1937),
căsătorit cu Matilda Burcă (1880–1969), vară primară cu soția lui Nicolae Titulescu și cu cea a lui Virgil
Madgearu. Singurul lor copil, Maria Matilda Noica, se va căsători cu diplomatul Dimitrie D. Iurașcu (1890–
1946), ministru plenipotențiar la Oslo și la Lisabona.
Din ramura lui Dumitru Noica fac parte: Caterina Iurașcu, Niculae Iurașcu, Alexandru și Sebastian
Stoenescu și Ilinca și Matei Iurașcu. Între copiii lui Iacovache se află și Paraschiv Noica (1873–1936),
proprietar al moșiei de la Frăsinet și al celei de la Răsuceni. El a fost căsătorit cu Teodosia Hristodorescu
(1875– 1959), cu care a avut cinci copii: Maria, soția scriitorului și omului politic Nicolae Ottescu; Viorica,
s-a căsătorit cu medicul Constantin Mavrianopol; Ortansa, soția profesorului inginer Anghel (Grigore)
Stavrescu, autor al electrificării multor clădiri importante din țară; Iacob, avocat, și Ion, inginer.
Din ramura lui Paraschiv Noica fac parte: Ioana și Constantin Ottescu, Șerban Mavrianopol, Sanda și
Andrei Stavrescu, Radu-Paraschiv, Niculae și Dan Rădulescu, Ilinca Mavrianopol, Ioana Bălăcescu,
Ruxandra Stavrescu, Ioana,.. Enumărarea numeroșilor copii ai lui Iacovache trebuie să continue cu
Gheorghe Noica (1874-1925). Acesta a fost căsătorit cu Aretina Capitanovici (1888 – 1953), sora
generalului medic Mihail Capitanovici. Au avut împreună patru copii: Ștefan Noica (1904–1983), fondatorul
spitalului din Roșiorii de Vede, căsătorit cu Anca Costescu [8] (1912–1984), fiica generalului Constantin N.
Costescu, aghiotant al regelui Carol I; Maria, căsătorită cu inginerul Pamfil Popescu; Mircea, avocat,
căsătorit cu Elena Procopiu; și Ortansa (n. 1911), soția farmacistului Niculae Capră.
Din ramura lui Gheorghe Noica fac parte: Mihai Noica, Niculae Noica, Sanda Iliescu, Maria Alexandrina
Ionescu, Ileana Boangher, Matei Noica, Anca Luchamp, Alexandra Simionescu, Cristina Georgescu, Radu
Capră, Laura M. Noica, Ruxandra Noica, Ștefan Iliescu, Irina Iliescu, Mihai Boangher, Sandu Boangher,
Angelica Noica, Laura Matei Noica, Daniel Luchamp, Anne Marie Luchamp, Melania Simionescu, Ileana
Georgescu, Gabriela Georgescu, Radu Georgescu, Mădălina Capră și Ștefana Capră.
O altă fiică a lui Iacovache, Elena Noica (1877 – 1957), a fost căsătorită cu Ion Dărăscu, fratele lui Virgil
Dărăscu, director al ziarului „Universul”. Ajungem, în sfârșit, la Grigore Noica (1880–1946), proprietar
funciar, cu studii de agronomie în Germania, care a fost senator în Parlamentul României. El s-a căsătorit
cu Clementa Casassovici (1885–1955). Din această căsătorie s-au născut trei copii: Grigore, căsătorit cu
Coca Ivanovici; Adina, căsătorită cu Constantin Cernescu, și Constantin Noica (1909–1987), filosof,
căsătorit de două ori; prima dată, cu Wendy Muston și apoi cu Mariana Paul (Nicolaide).
70
Din ramura lui Grigore Noica fac parte: Alexandra Noica, Răzvan Noica (părintele Rafael, călugăr
ortodox), Anita Richardson, Iulia Richardson, Brian Richardson și Angela Richardson. Iată pe scurt
arborele genealogic al familiei mele.
Ultima scrisoare a lui Iacovache Noica

Viena, 4 octombrie 1890
Noi, luni seara la 1u pe la orele 8, sosiserăm, cu voia lui Dumnezeu, bine în Viena, petrecurăm foarte
bine, avurăm noroc să vedem și expoziția din Viena, văzurăm multe și frumoase lucruri, ne-a mai favorizat
și timpul, pe aici secetă ca și la noi. Diseară la ora 9, vrînd Dumnezeu, plecăm pentru Paris. De acolo vă
vom depeșia adresa noastră. Pe cîtu se atinge de casă și interesele casei, fiind dumneata și Tinca, n-
avem nimic de zis, numai Dumnezeu să vă dea la toți sănătate, sînteți capabili a le face toate la locurile
lor.
Lui Nae i-am dat o notă a încasa niște chirii din prăvălii, să vadă a închiria colțul, nu însă pe mai multu
decît un anu, poate să mai amîna negustoria și vom lua un preț mai bun. Să ni fie cîrciumă sau băcănie,
tot de manufactură sau cantar să le dea. D. Alecu să sape gropile pentru pus salcîmi la Schitu în curte.
Acii între stîlpii ulucilor să fie aproape să scoată buturugile pădurii, să prepare locul de pus vie între casă
și odăile reparate, să-l niveleze, ca să putem avea un teren dreptu suptu…. asmalele de vie.
Profesoru dacă o veni la școală să vie să mediteze regulatu pe copii, la venirea mea mă voi regula cu
plata Dumnealui. Dacă vine D. G. Chirițescu, Grigore Brătianu, să le dați ospitalitate bună oricîte zile vor
ședea, pune-le și trăsura la dispoziție și dacă vor cere și chiar pentru a merge pînă la Turnu cu trăsurile
sau și cupeu, însă să le dai om pe capră cu Dincă, poruncindu-I a nu goni caii nebunește, să umble
potrivit cu ei. De moară să aveți gijă să nu ne fure. Cred că mașinistul cel nou să fie citit meșter și om
cuminte în purtarea lui, fiind așa noi trebuie să-i dăm omului ce este al lui.
Dacă nu s-o mulțumi, este cu familia la odăile din /……../ căutați în oraș o casă cu chirie, …….a-și pune
familia, este liber cum va voi dînsul. Ia seamă să fie curat în moară, pe lîngă moară, la șirile cu pae, în
cotețe. Stăruește a se face două sobe și cercevelele la geamuri, al doilea rind, la odăile caselor din curtea
Proprietății unde voim a sta băieții fiind deja dulgheru acolo.- mai repară ceva cum la uși, la dușumele
dacă este ceva de lipsă, pentru sobe să cumperi cămine noi, dacă nu vor fi bune cele vechi.
Alexe să meargă cîteva zile la spital și să se caute serios. Dă-i bilet către d. Cretzianu, că-l rugăm a-l primi
pe Alexe în spital. Ia seama, brînza din luna aceasta să fie potrivită din sare și pusă la vase potrivite, nu la
butoi mare, aveți grijă să nu se fure. Asemenea și laptele, să nu se risipească. Bivoliților /…………../ să le
faci uruială, orzu cu porumbu, să le dai seara și dimineața; turmacilor să le dai ovăz ca să nu cază, vacile
care au înțărcatu dați-le la cîrdu, pune botnițe vițeilor să nu le sugă, a le slăbi, cailor de plug să le dați o
parte orz și trei părți zoană făcută cu sare, puneți-le multe la jghiab să mănînce seara și dimineața și astfel
putețu ara la ogoare cu ei pînă va cădea zăpada.
Ogoarele să nu le neglijați, să faci 500 / pogoane. Aveți grijă ce-i la grajd, atît fînul, grăunțele să fie cu
mare economie, țesală multă și curățenie, mîncare puțină……călări (?) să-i puneți totdeauna pentru
mișcare. Vedeți rîndașul să se ocupe de cai, nu de semn, ai grijă de dînșii; pe lîngă clăile de fîn să fie
curat, porcii satului să nu dea iama acii. De va fi rămas nițcai datorii pe la vreunii din țărani, nu-i lăsa ceva
bani să dea, ai grijă pe fecioru lui Stoica ispravnicului să nu-l mai priimești în moșie, să dai ordinu nici la
moară să nu-i macine.
71
Caraula de noapte să fie...observatu, nu vă băgați în casă cu găinile și pînă la ziuă să n-aveți…de curte,
aveți mare grijă de focuri, lămpi, ferească Dumnezeu. La timp, să regulați persoane cu ce trebuie-n casă,
de servițiu în curte care treburi au rămas pe iarnă, să nu plătim lefuri și nutrimente degeaba. Cocenilor de
foc să nu le dați iama, la bordei să se slujească cu creangă, vreasc, că este destul prin curte. Ai grijă de
varză, ceapă de apă, praz, ridichi, sfeclă, țelină, cartofi de iarnă,…..să le învelești; coșurile caselor,
bordeielor să pui să le măture.
Șoproanele: să vie lucrurile bine aranjate, și bine măturate; trimite pe Lică la curte în Alexandria a regula
cu Andrei șopronul de acolo. Cînd mai scrii, să scrii cum merge grîul și rapița, țăranii au arat moșia.
Am zis că multe sînt de vorbit și…de zis. Autor Nicolae Noica.
Sursa https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/din-arborele-genealogic-al-familiei-noica
Realizat,
Adriana Tănăsescu,
Director executiv
72

Informatii La Zi Revista Presei 114 2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Informatii La Zi Revista Presei 114 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

INFORMAȚII LA ZI ȘI REVISTA PRESEI

Preşedintele Academiei: Ordinul Coroana României, în grad de Comandor, o mare

De asemenea, MS Margareta a conferit Înaltul Patronaj următoarelor instituţii şi organizaţii: Federaţia

Cehia şi Slovacia din nou în stare de urgenţă

30 septembrie - Ziua internaţională a traducătorilor (ONU)

În 1991, Federaţia Internaţională a Traducătorilor (FIT - Fédération Internationale des

traducătorilor şi libertatea de exprimare a acestora, potrivit www.fit-ift.org. Federaţia Internaţională a

Pregătiri necesare pentru revenire

Facem concurență destinațiilor de top

Strategia care a cucerit Varșovia

Zeci de ţări se angajează să inverseze degradarea habitatelor naturale, pe fondul

''Ştiinţa demonstrează în mod clar că pierderea biodiversităţii, degradarea suprafeţelor terestre şi a

New York: Metropolitan Opera anulează întregul sezon 2020-2021

Ecuador - 36 de ţestoase de Galápagos, reintroduse în habitatul lor natural

Un grup de 36 de ţestoase de Galápagos, născute şi crescute în captivitate, au fost reintroduse în

ecosisteme, cu o floră şi o faună unice în lume.

Directorul Memorialului Auschwitz din Polonia se oferă să facă închisoare în Nigeria,

O pădure de 520 de hectare trece în administrarea Timișoarei pentru a fi

pădure-parc, a precizat Dancă.

Avocatul Poporului cere reglementarea modului în care profesorii trebuie să predea

A descoperit mai întâi pictura și, apoi, fotografia.

Aici, cu un an înaintea englezului Roger Fenton și a americanului S. Robertson, a realizat cu mijloacele

Redăm în continuare Referatul anexat tezei de doctorat a prof.Valeriu Râpeanu, elaborat de

Dr. Florin Constantiniu – cercetător principal la Institutul de Istorie ”N. Iorga”

Cercetătorii și profesorii universitari din diasporă îi cer ministrului Monica Anisie să

Stimata Doamna Ministru,

Vă adresăm prezenta scrisoare cu rugămintea să ne sprijiniți în vederea stimulării revenirii cadrelor

Documentul oficial stipulează ca aplicanții pentru posturile de conferențiar si profesor universitar să fi

În aceasta HG, la Art. 10 se stipulează:

Acest document care se găsește aici (http://www.research.gov.ro/uploads/sistemul-de-

Mai concret, la ANEXA 1 la metodologie privitoare la Condițiile de participare la concursul pentru

Apoi, în ANEXA 3 la metodologie, privitoare la Regulamentul de desfășurare a concursului pentru

CD din partea Asociației “Ad Astra” Sursa https://www.edupedu.ro/cercetatorii-si-profesorii-universitari-

Bogdan Enescu, primul profesor olimpic internațional la matematică cu elevi

Bogdan Enescu: Ca să câștig timp în a face exerciții, în a le explica și să îi responsabilizez și pe ei.

Bogdan Enescu / Foto: Arhivă personală

Planeta Venus – curiozități despre planeta denumită și „Steaua Ciobanului”

Informații despre planeta Venus

Curiozități despre planeta Venus

Autor Camelia Diaconu. Sursa https://www.libertatea.ro/lifestyle/planeta-venus-curiozitati-despre-planeta-

Planeta Marte – curiozități interesante despre planeta Roșie. Filme documentare

Informații generale despre planeta Marte

Planeta Roșie, Marte

Denumirea planetei Marte

Caracteristicile fizice ale planetei

Marte are doi sateliți naturali

• Phobos – satelit ce are diametru de aproximativ 22 km;

Curiozități despre planeta Marte

Filme documentare despre planeta Marte

Planeta Pământ – curiozități și informații generale. Ce filme documentare poți urmări

Informații despre planeta Pământ

Numele planetei Pământ

Caracteristici fizice ale Pământului

Compoziția chimică a Pământului

Jijila aspiră la statutul de suburbie pentru Brăila şi Galaţi

Turnul Eiffel este un simbol al Parisului FOTO Shutterstock

Cine a fost proprietarul

Expediții ecologice pe râul Camenca

Izvor amenajat pe moşia satului

Gunoiștile ne poluează apa

Implementarea prevederilor Strategiei naționale de gestionare a deșeurilor întârzie să apară,

Expediția de inventariere a gunoiștilor din bazinul hidrografic Camenca a început cu identificarea