Sunteți pe pagina 1din 2

Lazăr Diana-Maria

Documentarea obiectivă:

„Istoria Negoțului Românesc” este o celebră pictură murală, inclusă în patrimoniul UNESCO,
realizată de Cecilia Cuțescu-Storck, în 1993. Opera de artă, pictată în ulei, aduce la viață peste o sută
de personaje ilustrate în mărime naturală, dispuse în șase planuri suprapuse. De asemenea, aceasta
este până în prezent considerată cea mai mare frescă din România, cu o dimensiune de peste 100
mp. Cât despre artistă, Cecilia Cuțescu-Storck (1879-1969) este o pictoriță română cu o puternică
influență în viața culturală din perioada interbelică. Ea a fost prima femeie din Europa care a ocupat
catedra universitară de arte. Lucrarea poate fi găsită în Aula Magna, din cadrul Academiei de Studii
Economice. „Istoria negoțului Românesc” este una dintre cele mai mari ample și complexe lucrări pe
care le-a realizat, reprezentând un simbol al facultății în care se află, o lucrare care arată adevăratele
valori ale societății

Interpretarea personală:

Consider că lucrarea este un simbol perfect pentru locul în care este expusă: Academia de
Studii Economice, reprezentând una dintre cele mai vechi activități ale omenirii, comerțul. Din
punctul meu de vedere, mesajul transmis este unul pozitiv, întrucât fresca surprinde în detaliu
evoluția unei societăți muncitoare și corecte. Valorile pe care le transimte sunt prețuite până în ziua
de astăzi în societate. Toate personajele iau parte la formarea economiei în societate, fiecare cu
ocupații diferite, dar care în final au un scop comun: înaintarea comerțului și implicit, creșterea
calității vieții. De aceea, consider că lucrarea transmite și un mesaj încurajator, care ne îndeamnă să
muncim pentru aspirațiile pe care le avem, pentru că în final noi vom fi cei care vor câștiga din
scopurile atinse.

Bibliografie

https://www.wall-street.ro/articol/Educatie/274393/restaurarea-celei-mai-mari-fresce-din-
romania-istoria-negotului-romanesc-de-la-ase-va-incepe-in-toamna.html#gref
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cecilia_Cu%C8%9Bescu-Storck
https://www.gbc.ro/referinte/aula_magna_-
_academia_de_studii_economice_din_bucuresti

S-ar putea să vă placă și