CUPRINS

Abstract ...................................................................................................................................... 2

Preambul .................................................................................................................................... 2

Structura tezei ............................................................................................................................ 4

Cap. I. Persistența miturilor în cultura europeană...................................................................... 5

I.1. Cunoașterea lumii prin sacralizare și desacralizare. ........................................................ 5

I.2. Semne și simboluri, sistemul de comunicare artistic dimensional .................................. 8

Cap II. Despre natura și acțiunea miturilor în cultura europeană ............................................ 14

II.1.Perspectiva artistică asupra receptării și transpunerii miturilor .................................... 14

II. 2.Proiecții ale miturilor în domeniul științific ................................................................. 17

II.3.Confluențe teologice ale marilor mituri ........................................................................ 21

II.4.Corespondențe filosofice ale structurilor mitologice .................................................... 29

II.5. Rescrieri ale miturilor în arta contemporană ................................................................ 39

Cap III. Teme ale mitologiei antice recurente în plastica modernă și contemporană. Artistul
ca etnograf ................................................................................................................................ 40

III.1. Precum în cer, așa și pe pământ. Lumi mitologice și eroi contemporani ................... 41

III.2. Iubirea ca trăire și sacrificiu ....................................................................................... 48

Cap. IV. Cercetarea teoretică transpusă în creația artistică personală ..................................... 50

IV.1. Lumea ca exercițiu de stil. Lecția despre culoare. ...................................................... 51

IV.2. Lumea ca performanță plastică. Lecția despre tehnică. ............................................. 53

IV. 3. Grădina Îngerului. Lecția despre înțelepciune. .......................................................... 56

IV.4. Labirintul. Lecția despre regăsire. .............................................................................. 58

CONCLUZIE ........................................................................................................................... 62

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 63

DICȚIONARE ȘI ALBUME ................................................................................................... 66

Bibliografie web....................................................................................................................... 66

ANEXE .................................................................................................................................... 68

ACTIVITATE ARTISTICĂ ................................................................................................ 68

1
 Recurența marilor mituri europene în arta vizuală
modernă și contemporană
Abstract
În efortul de poziționare profesională prin înțelegerea originii și valorii umane a artei,
dezbaterea pe marginea operelor și mai cu seamă a temelor pe care Marea Artă le abordează
sistemic, ciclic și întotdeauna reinterpretativ, devine în sine un instrument indispensabil
pentru a putea jalona datele a ceea ce Rene Huyghe numește Dialogul cu vizibilul. Artistul
întreabă și răspunde de-a lungul epocilor într-un limbaj cu replici mereu noi, reflectând astfel
expresia personală a acestui dialog. Excursul în istoria artelor și a mitologiilor europene, are
ca scop identificarea personală ca entitate artistică și spirituală coerentă în peisajul artelor
vizuale contemporane.

Preambul
Limitarea impusă de amploarea domeniului, se referă la scrutarea unei zone
reprezentative pentru limbajul plastic: pictura. Pentru atingerea problematicilor esențiale ale
temei Recurența marilor mituri europene în arta vizuală modernă și contemporană
intenționez să dezvolt o direcție de cercetare științifică pentru a urmări, pe de o parte impactul
în istoria artelor pe care câteva teme mitologice l-au avut pentru capodopere remarcabile, iar

2
pe de alta, felul practic, tehnic, prin care aceste teme au fost transpuse pe suportul pictural,
de-a lungul timpului. Pentru direcția de cercetare practică îmi propun construirea unui proiect
artistic personal, în care doresc să aprofundez câteva modalități de redare plastică specifice
câtorva perioade stilistice, într-o notă modernă, neconvențională, în sensul ilustrării părții
teoretice.
Transformarea personală presupune o formidabilă lucrare interioară care înseamnă și
o motivație pe măsură. Sunt pictor. Înțelegerea lumii a însemnat pentru mine dintotdeauna,
utilizarea instrumentelor plastice ca mijloc și scop. Atingerea celor mai înalte nivele pentru a
credita această muncă, este o consecință firească a drumului ales. Am considerat mereu
necesar să fiu pe măsura familiei artistice din care sunt onorată să fac parte prin instruire și
efort personal.
Asumarea acestei poziții înseamnă și provocarea de a înțelege și de a dărui această
înțelegere mai departe, ca semn al unei meniri. Pentru aceasta, aprofundarea coordonatelor
spirituale, în dimensiunile lor cele mai subtile, a însemnat întâlnirea cu lumi nebănuit de
spectaculoase. Teoria sistemelor complexe cuprinde deopotrivă paradoxuri, singularități dar
și haos organizat în sisteme fractale, cauzalități și forme exotice. Asta face ca socraticul și
atribuitul „ ipse se nihil scire id unum sciat” în traducere liberă – știu că nu știu nimic - , să
devină pentru mine un punct de plecare. Deloc descurajant, dimpotrivă, am înțeles că
informația dintr-un punct este în același timp peste tot, gândul emanat aici, acum, rămâne în
Univers și se amplifică și este reciproc și că ciclicitatea este o lege universală. Așadar, mai
mult decât oricând, importanța corelării științei cu parametrii spirituali este evidentă.
Proiectul care se conturează a fi spre formare, ține de o preocupare personală
constantă pentru marile teme ale istoriei artelor: mitologia, alegoria, sacrul și profanul. Prin
încercarea de a le institui măcar în parte, un eșafodaj teoretic personal cercetat și asumat,
construiesc un corolar al unui sistem de comunicare natural însușit. Desigur, partitura pe care
acest sistem de comunicare se desfășoară, este în permanentă transformare, cu o dinamică ce
ține de inserția în timp și spațiu, premise sociale, economice, istorice și, nu în ultimul rând,
umane.
Cum o asemenea întreprindere este dificil de împlinit fără cadrul punctual al unui
studiu aprofundat precum cel care presupune, Recurența marilor mituri europene în arta
vizuală modernă și contemporană voi căuta să construiesc discursul limitându- mă la
prezența câtorva dintre marile mituri europene în opera plastică de-a lungul istoriei, de la
primele petroglife la formele plastice moderne și contemporane.

3
 Capitolul al treilea, Teme ale mitologiei antice recurente în plastica modernă și
contemporană. Artistul ca etnograf, va relua și aprofunda în detaliu filoanele temelor
mitologice din pictura europeană. Câteva studii de caz vor exemplifica aceste demonstrații
ale continuității de tematică și persistență a mesajului și a încărcăturii ideatice, prin
determinarea unor repere în timp și spațiu , de la începuturi până la pictura contemporană.
Capitolul ultim, al patrulea, cel care presupune Cercetarea teoretică transpusă în
creația artistică personală, va fi un corolar al cercetărilor personale profesionale, munca la
șevalet fiind esențială în această parte a cercetării. Este, de a semenea importantă ieșirea pe
simeze, comunicarea ideilor, publicarea și validarea ideilor prin modalități specifice.
Structura tezei
Îmi propun ca lucrarea să fie structurată pe patru mari capitole, astfel:
Primul capitol, Persistența miturilor în cultura europeană , propune câteva considerații
generale privind miturile și modalitățile în care acestea au modelat spiritul unei epoci.
Interdependența aceasta dintre formă și mesaj, a însemnat definirea culturii și artei europene.
De aici, transformarea sensului vocabularului plastic prin analiza câtorva opere de artă
consacrate, din antichitate până în contemporaneitate.
Al doilea capitol va urmări din mai multe perspective câteva considerații Despre
natura și actiunea miturilor în cultura europeană. În acest al doilea capitol, îmi propun o
trecere în revistă a câtorva dintre miturile esențiale ale culturilor europene în cadrul istoric și
artistic al epocilor prin prisma a patru perspective importante pentru definirea coerentă a
aspectelor definitorii pentru subiectul dezbaterii.
Perspectiva artistică va presupune analiza sumară a omniprezenței structurilor
mitologice fundamentale europene în domeniile vizuale, mai cu seamă în domeniul picturii.
Perspectiva științifică presupune plasarea în cadrul istoric referențial a mitului ca
mijloc de înțelegere și coordonare a comunicării între generații prin două direcții adiacente.
Una este aceea care se referă la dezvoltarea de materiale, tehnici și tehnologii noi în
paralel cu cele tradiționale, descoperirea și utilizarea de noi tipuri de suporturi pentru
expresiile plastice, precum și utilizarea de spații noi, neconvenționale pentru expunere sau
performance.
Cea de a doua direcție a perspectivei științifice va face referire la expansiunea artelor
vizuale în domenii mai puțin convenționale cum ar fi industria, publicitatea, media. Arta
recentă explorează domenii extreme și noi, cum ar fi cyberspațiul, ingineria genetică,
astrofizica, mecanica cuantică, etc., teritorii în care regăsim aspirațiile unor mituri
fundamentale din cultura și spiritualitatea europeană.
4
 Perspectiva filosofică presupune determinarea unora dintre cele mai persistente
structuri mitologice cu referințe recurente în cultura și istoria artelor, mai cu seamă a picturii
europene tradiționale , moderne și contemporane.
Perspectiva teologică va presupune sondarea filoanelor străvechi ale mitologiilor
europene regăsite în marile credințe europene creștine, precum și persistența influențelor
locale în unele tradiții străvechi.
Perspectiva ordonatoare va însemna o încercare de a ordona câteva categorii
tematice ale artisticului, pentru că demitizarea este deopotrivă un proces de acumulare dar și
de refuz al acumulării. Deconstrucția unui concept pornește de la cunoașterea și înțelegerea
lui. Explorarea celor mai neașteptate zone vizuale și conceptuale construiește modernitatea
contemporană.

Cap. I. Persistența miturilor în cultura europeană

„Miturile și mitologiile vechilor civilizații sunt în permanență reiterate ca surse post
clasice inepuizabile – operele Renașterii, psihanaliza freudiană, poveștile Hollywood-ului,
desenele Disney, publicitate, cântece, ziceri și, desigur, artă.”1 Trăirilor umane li se dă sens
prin ilustrarea și reinterpretarea lor în cheie modernă. Omul ca sumă evolutivă, are nevoie de
continuitatea și dovedirea continuității unor trăiri, concepții și emoții. Nebuniile și dorințele
umane sunt ilustrate prin povești incredibile, dar luate în seamă de generații, de milenii. Este
nevoie ca mitologia să fie transplantată în fiecare prezent, reinterpretată după ideile și
anxietățile contemporane fiecărei generații, dând astfel sens fie confruntării, fie ascunderii
vieții reale, adeseori amândurora.

I.1. Cunoașterea lumii prin sacralizare și desacralizare.

Motivul pentru care mitologia este atât de persistentă în artă este pentru că întrupează
în noile forme, baze recognoscibile. Se compactează astfel, prin artă, trecutul și prezentul.
Construirea bazelor metafizice ale lumii arhaice „n-au fost întotdeauna formulate într-
un limbaj teoretic; dar simbolul, mitul, ritualul, exprimă pe diferite planuri și cu mijloacele
care le sunt proprii, un sistem complex de afirmații coerente asupra realității ultime a
lucrurilor, sistem care poate fi considerat ca alcătuind o metafizică.”2
Sacrul se naște prin ritual, așează lumea în ordine, restul este haos. În acest fel, „... o
stâncă se revelează ca sacră pentru că însăși existența ei este o hierofanie; incomprehensibilă,

1
James Cahill, Flying too Close to the Sun: Myths in Art from Classical to Contemporary, prefața album,Ed.
2
Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1999, p. 9

5
invulnerabilă, ea este ceea ce nu este omul.” 3 Ordonarea celor din afara omului sub toate
aspectele, este nevoia de înțelegere și raportare la mediu, nevoia de comunicare și relaționare
coerentă, transferarea de pe aceleași baze de comunicare a informațiilor, la nivel
transtemporal și transuman. Se construiește astfel, prin repetarea „conștientă a gesturilor
paradigmatice determinate, (...) o ontologie originară (...). Gestul nu capătă sens, realitate,
decât în măsura exclusivă în care reia o acțiune primordială .”4
În tot acest context ordonator, Eul se află la intersecția dintre natural și cultural pe de
o parte, pe de altă parte se află ca mediator între instanțele divizate ale Sinelui și a
Supraeului, raportându-se la acestea prin axele realului, a imaginarului și a simbolicului.
Poziția Eului față de acești determinanți, Sinele, Supraeul, Celălalt, a însemnat pe
parcursul istoriei civilizațiilor definirea culturală a epocilor. De la dimensionarea lumii prin
„Omul este măsura tuturor lucrurilor”( Pantón, métron anthrópos), cum spune sofistul
Protagoras, la concepția lacaniană a inconștientului structurat ca un limbaj format odată cu
Sinele, drumul evoluției culturale și spirituale umane a cunoscut sinuozități și permanente
întoarceri la începuturi.
În tumultul începutului de secol XXI, transformările sociale și economice planetare au
făcut evidentă nevoia de redefinire și repoziționare a omului ca entitate și apartenență în noile
forme transumaniste. „ Omenirea va fi radical schimbată pe viitor. Se prevede reproiectarea
condiției umane, inclusiv parametri precum îmbătrânirea, limitele intelectului uman și
artificial, alegerea psihologiilor, suferința și prizonieratul nostru palnetar.”5 Aceste idei s-au
născut din observarea evoluției societăților umane în contextul altui concept contemporan,
globalismul. Declarația Transumanismului propune forumuri de dezbatere a nevoilor și
ordinii sociale pentru a lua și implementa decizii responsabile privind bunăstarea tuturor
conștiințelor ( fie ea artificială, umană, postumană, animală). 6
Evenimentele ultimilor doi ani, au pus în practică – din păcate cu foarte multe victime
omenești – cele mai sumbre scenarii distopice privind umanitatea. Exercițiul prin care
întreaga planetă l-a parcurs și încă îl parcurge în limitele și constrângerile pandemice,
reiterează nevoia de reinventare și schimbare a opticii asupra întregului tablou contextual.

3
Ibidem, p. 10
4
Ibidem, p. 11
5
Nick Bostrom, A history of Transhumanist Thought, Journal of Evolution and Technology- vol.14- April, 2005,
http://jetpress.org/volume14/freitas.html :„Humanity will be radically changed by technology in the future. We
foresee the feasibility of redesigning the human condition, including such parameters as the inevitability of
aging, limitations on human and artificial intellects, unchosen psychology, suffering, and our confinement to the
planet earth”
6
Ibidem. p. 21

6
 Rolul artei și gestul artistic în acest peisaj devine acum, dincolo de unul memorialistic
sau explicativ, unul militant, implicat în formarea unei imagini cât mai complete asupra lumii
și a întâmplărilor acesteia.
Înțelesurile pe care Marcel Duchamp le-a provocat prin transformarea „ready- made”
în 1917, au însemnat o provocare adresată unui for important în viața artistică. A însemnat un
punct de plecare , făcând din artist „cel mai respectat și mai citat dintre artiștii contemporani,
de la Ai Wewei, la Damien Hirst.”7
Fig. 1. Ai Weiwei,
Instalație, Viața Grea,
Detaliu din Forever Bicycle,
Kemper Museum, 2019

Fig2. Chiharu Shiota,

Conectat la viață(Connected
to Life),instalație, VG Bid
Kunst, Bonn, 2021
Revoluția pe care Marcel Duchamp a provocat-o cu Fântâna , la momentul respectiv,
nu ar fi avut impact peste timp dacă nu ar fi existat fotografia lui Alfred Stieglitz. Validarea
obiectului ca piesă de artă a fost făcută de imaginea publicată și astfel arhivată în memoria
colectivă.
Apariția fotografiei în cultura și civilizația umană, dincolo de apartenența la domeniul
vizual, este prima dintre artele moderne cu cel mai mare impact vizual prin accesabilitate.
Derivatele media care s-au născut din acest procedeu de transpunere a imaginii, sunt multiple,
de la impresionarea hârtiei cu săruri de argint până la cele mai sofisticate instalații media.
Limitele tehnice prin care mesajul poate fi transmis, sunt, practic, inexistente. Din
manevrarea formelor plastice rezultă mesajul sau ineditul imagistic. Ca urmare, între
contrastele deja cunoscute, cel de factură, necesar adăugat prin apariția procedeelor moderne
de exprimare, este cel mai utilizat. Extrapolările plastice construiesc peisaje noi, universuri
paralele și structuri de comunicare total originale.
Fig.3. Fig.4. Lucio
Giulia Fontana și
Cenci, Giulio Paolini,
Panorama, Panorama,
instalație, Instalație,
533x420, 538x420,
Procida, Procida, 2021
2021

7
Will Gompertz, O istorie a artei moderne, Ed. Polirom, iași, 2014, p. 27

7
 Instalațiile în care artefactele sau ready made-urile, prin minime sau complexe
scenografii, devin piese artistice, au devenit pentru sculptura contemporană, un mijloc de
exprimare destul de utilizat.
Mai mult decât oricând, „adevărata creație artistică survine în momentul traversării
simultane a mai multor niveluri de percepție, determinând o trans- percepție.”8
Deceniul al șaptelea al secolului XX a adus în mentalul colectiv o seamă de idei care
au însemnat conștientizarea și formarea unei noi paradigme către care societatea
contemporană este nevoită să acceadă.
Viziunea transumanistă asupra lumii cuprinde o nouă structură și viziune interioară și
de percepție a individului în contextul social, prin apariția și integrarea noilor tehnologii în
viața cotidiană. Problemele legate de etica umană în general și cea în particular privind
segregările etnice, rasiale, religioase, de gen sau de oricare alt fel, ecologia globală a
mediului, conservarea mediului la nivel planetar și mai nou, conservarea speciei umane în
context pandemic, sunt temele de dezbatere pentru viața artistică contemporană.
Fig. 6. Lockdown-ul planetar al anului 2020 a
însemnat reinventarea comunicării dincolo de limitele
impuse. Mijloacele de comunicare au însemnat
deopotrivă salvarea și manipularea globală.

Fig. 5. Judy Chicago, Zbatere , seria de Meditații

Asupra Morții și Extincției, NMWA, Washington,
2019

Este important de remarcat faptul că deschiderea propusă de transdisciplinaritate face

ca viziunea acesteia să depășească „domeniul științelor exacte prin dialogul și reconcilierea
lor, nu doar cu științele umaniste, ci și cu artele, literatura, poezia și experiența interioară.”9

I.2. Semne și simboluri, sistemul de comunicare artistic dimensional

Întregul câmp cultural al artelor este constituit dintr-o serie de sisteme de semne. A
decodifica , lectura și înțelege acest câmp , este firesc. „Lectura însăși este nu doar o simplă

8
Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Trad. Horia Mihail Vasilescu, Ed. Polirom, Iași, 1990, p.
119
9
Idem, p. 173

8
înregistrare pasivă a unor semnificații deja date, ci și o activitate productivă: ea produce
semnificații noi . ”10
Poveștile miturilor sunt aceleași de milenii. Vorbesc despre Iubire și Poftă, Invidie și
Furie, Pierdere și Respingere, Violență și Moarte, despre condiția umană la fel de relevantă
astăzi ca și în vremurile Greciei Antice.
Ființele divine celeste sunt cele care crează și determină mersul cosmic al lucrurilor.
Ele sunt atotvăzătoare și atoatevăzătoare, au instaurat ordinea pe lume și păzesc integritatea
normelor sub amenințarea trăznetului.
Pentru omul „primitiv”, cerul se „revelează așa cum este el în realitate: infinit,
transcendent. Bolta uranică – este prin excelență cu totul altceva decât puținătatea omuluiși
spațiului său vital.(...) Înaltul devine în chip firesc un atribut al divinității. Regiunile
superioare, inaccesibile omului, zonele siderale dobândesc prestigiile divine ale
transcendentului, ale realității absolute, ale perenității.”11
Transformarea lumilor, evoluția lor, se face cu efortul tranziției, al luptei contrariilor
și prevalența unora asupra altora. Bătălia dintre zeu și monstrul ofidian, de exemplu, este o
temă destul de răspândită în culturile umane. Miza acestei bătălii este inaugurarea unei noi
ere. Ouroborus este șarpele unității primordiale, ciclul nesfârșit al timpului și al Universului.
Platon descria această ființă nemuritoare ca una care se devora pe sine însăși. Devine în timp,
o metaforă a autoreflexiei, a meditației, a autoanalizei, prin recrearea sinelui, permanenta
reîntoarcere și reînnoire.
Fig.6. Text Fig 7. Zodiac cu zeitate
funerar, solară, mozaic, Sinagoga
Mormântul lui Beit Alpha, Israel
Tutankhamon, sec,
XIV î.e.n.

Renașterea în condiții dificile, apare în toate mitologiile lumii. Ca avatar sau sub altă
construcție, mai spectaculoasă și reinventată, forma mitologică renăscută este una dintre
istoriile cele mai tainice.
Zborul ca străbatere a căii inițiatice, este de asemenea prezent în toate mitologiile
civilizațiilor umane. Culturile solare definesc ritmurile naturale ca zbor al zeităților pe bolta

10
Cristian Nae, Moduri de a percepe – o introducere în teoria artei moderne și contemporane, Ed. Polirom,Iași,
2015,p. 95
11
Mircea Eliade, Morfologia Religiilor-Prolegomene, Ed. jurnalul Literar, 1993, p. 87

9
cerească, Soarele fiind zeitatea care determină ritmurile cotidiene și ordinea anuală. „Ceea ce
este dincolo de orice îndoială e quasi-unanimitatea credințelor într-o ființă divină celestă,
creatoare a Cosmosului și izvor al rodniciei pământului( prin ploaia pe care o revarsă).”12
Fig.8. Helios, Fig. 9. Stelă solară cu
Zeul soare , reprezentare antropomorfă,
Krater atenian prima perioadă a Epocii
cu decorție Bronzului, Rocher des
roșie, sec. V Doms, Avignon
î.e.n.

Fig. 10. Fig. 11.Ansambul de mozaic

Mozaic de la Ravenna, Christos
roman, Apollo Pantocrator
cu aură
solară,
paviment, sec.
2e.n., El
Djem, Tunisia

Soarele este nemuritor, el moare la asfinţit dar învie întotdeauna dimineaţa. De aceea
este întruchiparea veşniciei şi a renaşterii, reprezentat cel mai des prin simboluri ce denota
perpetuarea, continuitatea, infinitatea. De altfel, astrul zilei este prezentat prin simboluri
specifice cum ar fi discul, discul înaripat, roata, carul, ochiul, crucea în cerc, svastica etc. şi
cel mai des este asociat laturii masculine. Soarele mai este reprezentat printr-un leu, un spic
de grâu, iar aurul este corespondentul acestuia intre metale şi roşu printre culori. Iar acestea
sunt doar câteva dintre simbolurile atribuite de om Soarelui. Din cele mai vechi timpuri,
Soarele a devenit simbolul regalităţii, al dinastiilor conducătoare care la noi s-a păstrat până
în zilele noastre.

12
Ibidem, p. 87

10
 Fig. 12. Motiv decorativ solar tradițional,
sculptură în lemn( stânga). Utilizareacestui semn
în apotropaic pe diferite alte tipuri de suporturi,
până azi, demonstrează o coerență și continuitate a
credințelor pe areale geografice extinse.

Apele simbolizează „ materia primordială, din care toate se nasc și în care toate se
reîntorc, prin agresiune sau prin cataclism. (...) Contactul cu apa implică întotdeauna
regenerarea: pe de o parte , pentru că disoluția e urmată de „o nouă naștere”; pe de altă parte,
imersiunea fertilizează și sporește potențialul de viață și creație.”13 Apa conferă, prin ritual,
noua naștere, vindecarea, renașterea post-mortem. În mitologie, prin virtuțile sale, devine
„apă vie”, prin alăturarea ritmurilor lunare, este element care așează și determină ordinea în
devenirea cosmică.
Apele sunt mijloace de resetare a epocilor, prin forme cvasiprezente în mitologiile
umanității sub forma potopului. Acest mit, revelează,„viața așa cum e prețuită ea de o altă
conștiință decât cea umană.(...)”14 Prin Ape, omenirea decăzută se purifică și se regenerează.

Fig.13. Arca lui

Noe, Inluminură
Detaliu din
manuscrisul
Psaltirii Sf.
Luca și
Blanche a
Castiliei,
aprox.
1225- 1250

Fig. 14. Leonardo da Vinci,Potopul, desen în

peniță, 162mmX203mm, 1517-1518, Royal
Collection

Pământul, ca bază, temelie a Cosmosului, este înzestrat cu o bogată polivalență

religioasă. Pentru că este elementul care rodește, care dă, este evocat împreună cu cerul,
elementul fertilizator. „Înainte de a fi intuit ca o zeiță mamă, ca o divinitate a fertilității,

13
Ibidem, p. 125
14
Ibidem, p. 139

11
pământul s-a înfățișat direct ca Mamă, Tellus Mater.”15 Pământul, ca născător de viață, este
un concept care va construi tradiții și obiceiuri multiple, legate de recunoaștere, de
consacrare, de mijlocire, etc. În mitologie, dacă formele zămislite de ape nu mai păstrează
legătura organică nemijlocită cu generatoarele lor,„ pentru cele născute de și din pământ,
acestea rămân solidare de matricea lor, din care numai provizoriu s-au desprins, în care se vor
întoarce ca să se odihnească, să se fortifice, și să reapară din nou.”16
Fig. 15. Maniera pictorului Fig. 16.
Kadmos, Gaia, Krater, aprox. Constantin
sec Vî.e.n. Virginia Museum Brâncuși,
of Fine Arts, Virginia, Cumințenia
Richmond Pământului,
calcar
crinoidal,1907

Arborele Cosmic este simbolul cel mai aproape de elementul vegetal al construcției
lumii acesteia. Toate mitologiile înțeleg organizarea spațiu-timp la nivel universal, ca una
asemănătoare unui arbore. „ Arborele poate deveni , fără îndoială un simbol al Universului,
așa cum întâlnim în culturile evoluate; dar el este Universul pentru o conștiință religioasă
arhaică și este Universul pentru că îl repetă și îl rezumă, pentru că îl simbolizează.(...) el
cuprinde în sine realitatea pe care o simbolizează.(...)Întregul coexistă în fiecare fragment
semnificativ, (...) pentru că el repetă întregul.”17
Fig. 17. Reprezentări ale
Arborelui Vieții. Simbolul
arhaic( stânga),
Reprezentarea stilizată pe o
scoarță tradițională
contemporană țesută,
Muzeul Satului București.(
dreapta)

15
Ibidem, p.145
16
Ibidem,.150
17
Ibidem, p. 157-158

12
 Agricultura este un ceremonial în care omul are un rol important, cu caracter ritualic.
Omul este un agent activ în derularea acestui ritual. Prin munca pământului, omul oficiază,
mijlocește, celebrează. În această îndeletnicire, el regăsește elementele lumii: Cerul cu Apa,
Pământul cu Vegetația, în comuniune cu sine. Gesturile sale vor primi înțelesuri de ritual prin
înțelegerea ritmurilor anotimpurilor, a momentelor destinate acțiunilor importante lucrului
pământului, a semănatului, a recoltatului, etc. Ritualurile de trecere vor copia simbolic aceste
ritmuri, le vor integra și vor fi gravate în toate nivelele de evoluție a credințelor și religiilor
civilizațiilor.
Pentru că rodirea este mereu asociată rodirii femeii, pământul fiind elementul asimilat
reprezentării feminine, acest ceremonial va utiliza toate atributele specifice. În toate
ritualurile de acest fel, se face uz de„ o putere manifestată în sau în legătură cu recolta. ” 18
Puterea aceasta telurică și cosmică totodată, preluată prin recolta gata de cules, este
gestionată cu înțelepciune, adeseori, la strângerea roadelor, lăsând ofranda din cules ( prima
sau ultima mână de spice), pentru ca să nu sece izvorul de unde provine.
Puterea este personificată și prin sacrificarea ritualică a acesteia, se împlinește un ritm
de regenerare. Recolta este consacrată prin ceremonii și ritualuri, cu același scop de
continuitate și promisiune a stabilității. Ospățul, cultul morților, orgiile, sunt doar câteva
dintre manifestările acestui domeniu. „Regenerarea se dobândește – prin gesturi magice, prin
Marea Zeiță, prin prezența femeii, prin puterea Erosului, prin colaborarea întregului Cosmos(
ploile, căldura, etc.). Ceva mai mult: toate acestea sunt posibile întrucât se repetă un gest
primordial – fie el hierogamie, fie regenerarea timpului, fie orgia care reactualizează regimul
haotic arhetipal.”19
Fig. 18. Cultura
Cucuteni- Idol
feminin, mil. V
î.e.n.

Fig. 19. Mitologia greco-romană,

Demetra Ceres- statuie de marmură.

Vechile vetre ale culturilor solare au dezvoltat în timp, în mod specific , determinate
de condițiile istorice , variante ale acelorași ritualuri sau cutume. Cu toate aceste variante,
18
Ibidem, p. 193
19
Ibidem, p. 210

13
semnele și simbolurile au rămas asemenea, ca un limbaj grafic comun: discul solar- cerc,
spirală, unghiuri și romburi, crucea cu brațe egale, etc. ele se regăsesc pe artefactele
tradiționale de pe toate arealele europene.„În întreg spațiul agriculturii primare au existat
divinități asemănătoare care au generat o aritmologie ezoterică comună.”20

Cap II. Despre natura și acțiunea miturilor în cultura europeană

II.1.Perspectiva artistică asupra receptării și transpunerii miturilor

Din punct de vedere artistic, analiza tematicii propuse va urmări recurența acestor
teme în istoria artelor ca semne ale preocupărilor civilității umane. Revenirea la clasicism nu
înseamnă regresia în antichitate. Este treapta nouă a aceleiași progresii geometrice dezvoltată
în spațiul multidimensional. Văzută chiar ca „o realitate multischizofrenică complexă ce pare
să se substituie realității unidimensionale simple a gândirii clasice”21, transdisciplinaritatea
este o cale ce pare a ne oferi soluția ieșirii din Matrix-ul secolului XXI. Principiul terțului
inclus cuprinde esența acestui drum. Este modul prin care putem înțelege raportul local –
global , parte – întreg .

Dualitatea cuantică, teoretizată abia în secolul XX, a fost oarecum intuită prin
încercările tehnice ale pointillismului sau reprezentările duale ale cubismului. Exercițiile
catoptrice ale Renașterii târzii au fost prime exerciții de înțelegere a imaginii dincolo de
transpunerea ei de facto.

Fig.20. Fig, 21. Pablo Picasso,

Georges Seurat, Femeia cu ceas,
La grande Jatte, ulei pe pânză, 75cm x
ulei pe pânză, 207,5 62 cm,
cm x 308,1 cm, 1884- 1932
1886, Art institute of
Chicago.

Percepția vizuală, inițial sistem de supraviețuire, a însemnat dezvoltarea intelectuală

spre ceea ce putem numi imaginație, creativitate. Cu mult mai veche decât civilizațiile
moderne, iluzia optică apare din chiar zorii speciei umane. Închipuirea talismanelor,
obiectelor rituale și a oricăror artefacte, presupunea capacitatea de a vizualiza mai întâi
„outside the box”

20
Virgil Vasilescu, Simboluri Patrimoniale, Ed, Europa Nova, București, 1997, p. 28
21
Basarab Nicolescu: Transdisciplinaritatea. Manifest, 2007, p. 42

14
 De aceea, rolul creatorului este relevant, pentru că „o imagine este o priveliște care a
fost recreată și reprodusă. Este o aparență sau un set de aparențe care au fost dislocate din
locul și din timpul în care au apărut pentru prima oară și în care au fost păstrate – pentru
câteva momente sau câteva secole”22

Fig. 22. Escher, Relativitate,

Litografie, 27,7cmx 29,2 cm
1953
Fig.23.Structură ambientală cu
inspirație cymatică

Fig. 24, 25. IBM- primul computer cuantic

22
Johm Berger, Feluri de a vedea, ed Vellant, București, 2018, p. 9

15
 Fig. 26. Julian Voss Andreae, Omul cuantic, sculptură în oțel patinat, 2006

Fig. 27. Antony Gormley, Quantum

Cloud- Norul cuantic, 2005 Lucrarea
a fost comisionată pentru a fi
poziționată
lângă Millenial Dome, în Londra.

Fig. 28. Jordi Mitja. Dispersio de la primera pedra-

Împrăștiere de la prima piatră, Poliamidă și
poliuretan,spumă și aer, 320cm x 350 cm x 400 cm, Centre d
Art Fabra i Coats, Barcelona, 2020

Fig.29. London’s Artist Quarter,

spațiu - instalație în rezidențele
transdi sciplinarității

Abordările contemporane ale dualității cuantice fac parte din intersecția mai multor domenii,
transdisciplinaritatea fiind zona de interes și spectaculozitate.

16
 Fig. 30. Loris Cecchini- Wallwave Vibrations Valuriri pe perete, Basorelief,
rășini, 2016. Acesta este o extrapolare a cymaticii, înțelegerea efectului de
undă a sunetului și efectul acestuia în materie.

Fig. 31. Intersecția dintre arta media și tehnologie

Fig. 32. Gunther von Hagens,

plastinarea, tehnică controversată de
ecorșare și prezervare a modelelor umane reale
în piese cu tente și intenții artistice.

Fig. 33. Damien Hirst, Hidra și Khali,

Galeria Borghese, Roma. .

„A expune alături de Caravaggio, Bernini și Canova, nu

mă înspăimântă... și eu sunt artist” Damien Hirst

("Exhibiting next to Caravaggio, Bernini and Canova

doesn't really frighten me... I am an artist too". Damien
Hirst)

II. 2.Proiecții ale miturilor în domeniul științific

Un asemenea demers este necesar pentru a înțelege sau a clarifica modalitățile stict
pragmatice legate de tehnicile și tehnologiile specifice diferitelor epoci ale dezvoltării
domeniului. Este indispensabilă această enumerare, pentru a defini laboratorul prin care

17
partea personală de cercetare s-a putut dezvolta. Utilizarea stricto senso a acestor instrumente
și sisteme, a făcut posibilă înțelegerea materiei ca mijloc de expresie și stăpânirea acesteia
pentru ca expresia artistică să poată fi durabilă, coerentă și universală. Se deschide astfel și o
posibilitate de generare a noi forme de expresie plastică. Inserția în operă a tehnologiilor
avansate, multimedia sau chiar cele care utilizeză cuantica, înseamnă multiple provocări
pentru a marca existențial și a fixa artistul pe o panoplie virtuală a vizualității.
Societatea în care trăim este o societate bazată pe cunoaștere, cu un rol important
acordat tehnologiei și evoluției acesteia. Progresul civilizației și tehnologia care ne
construiește realitatea în domenii destinate perfecționării și evoluției umane, prin depășirea
limitelor biologice, au făcut posibilă nașterea unui curent de gândire numit transumanism.
Acest curent umanist împrumută din modernitate o serie de mituri pe care le
recontextualizează și le adaptează noilor timpuri, precum sunt mitul supraomului, mitul
rațiunii și mitul progresului.
Lumea modernă este în vortexul unei crize care ține în principal de percepție, pentru
că este dificilă trecerea de la conceptele mecaniciste ale științei carteziene – newtoniene , la
mecanica cuantică, principiul antropic și paradigma holografică . Aceste noi direcții deschid o
nouă viziune asupra lumii, a omului și a cunoașterii, descoperirea infinitului mic, a cuantei
Plank, a bosonului Higgs. Sunt cele mai provocatoare mutații cu implicații profunde , de la
Copernic încoace. Omul modern caută soluții, caută o nouă paradigmă, „o nouă viziune
asupra realității; o schimbare fundamentală în gândirea, percepțiile și valorile noastre.” 23
Transdisciplinaritatea este o etapă firească de dezvoltare în cunoașterea umană, căutând
dimensiunile spirituale ale democrației, înglobând noțiunile de bază ale trans- culturalului și
trans- religiosului.

Pe de altă parte, prin prisma transumanismului, „cercetarea sistematică ar trebui să

pună de acord aceste noi descoperiri și efectele lor pe durată de timp îndelungată.” 24
Transumanismul își propune redefinirea umanității prin biotehnologii, biotehnologii,
nanotehnologii sau biochimie, pentru depășirea condiției umane naturale, îmbunătățirea ei și
prelungirea existenței biologice. Transformarea aceasta radicală transformă în același mod și
existența umană la nivele profunde spiritual. Modalitățile prin care se încearcă să se ajungă la
rezultatele previzionate ale transumanismului, prevăd utilizarea cunoștințelor din domenii de

23
Basarab Nicolescu: Transdisciplinaritatea. Manifest, 2007, p.6
24
Nick Bostrom, The Transhumanist Declaration, „ (2) Systematic research should be put into understanding
these coming developments and their long-term consequences.”, Journal of Evolution and Technology, nr. 14,
April2005, Faculty of Philosophy, Oxford University, p.21

18
cercetare de mare noutate: tehnologii de anti-îmbătrânire, interfață computer- creier,
biotehnologii, inteligență artificială, nanotehnologii, inginerie genetică, clonare, clonare
terapeutiă, cyborg, robotică, interfața om-mașină, transferul minții, etc.

Dezvoltarea noilor materiale, tehnici și tehnologii, pe lângă cele clasice, deja,

cunoscute de câteva sute de ani, a mai însemnat și descoperirea sau experimentarea unor noi
suporturi, precum și încercarea de a construi, dincolo de aspectul tehnic al conceptului, noi
modalități de expunere și noi spații neconvenționale de a o face.
Fig. 34. Pablo Picasso
Cap, hârtiie și colaj de
hârtie colorată, guașe ,
cărbune , pe carton,
43,5 x 33 cm,
Scottish National
Gallery of Modern
Art, Edinburgh

Fig.35. Henri Matisse, Nud albastru, decupaj, Centrul Pompidou, Paris,

1952

Fig. 36. Richard Hamilton, Just what is it that it makes today s home, so
appealing, so different, foto collage, 1956

19
 Fig. 37. Artă cinetică.
Marcel Duchamp- Roata de bicicletă, 1913/
Alexander Calder, Arc de Petale, 1941

Artele vizuale nu mai țin acum doar de definiția clasică a spațiului vizual artistic,
ateliere, muzee, săli de expoziție, muzee. Expansiunea acestora s-a făcut în domenii inedite
care în ultimele secole nu erau nici măcar descoperite. Publicitatea, industria, spațiile virtuale,
universuri noi cu caracter transdisciplinar precum ingineia genetică, astrofizica, mecanica
cuantică. Teme mitologice sunt scrise în formule noi, schimbarea și noutatea țin de abordarea
deopotrivă filosofică, dar și tehnică.
Fig. 38. Giles Walker,
Peep Show

Fig. 39. Laser

Experience
Asamblance at Digital
Revolution Exhibition
at the Barbcan Centre s
Curve gallery

Fig. 40. E. Spiller, Van Gogh atelier în lumină ,

Culturespace MET Museum

Fig. 41. Yayoi Kusama, , Eu care am ajuns în rai, la David

Zwimer, New York, 2013 (I who have arrived in heaven), seria
Oglidirilor

Spațiile neconvenționale și tehnologiile noi sunt utilizate pentru a rescrie vizual,

arhetipuri și construcții culturale valabile la nivel global.

20
 Fig, 42. David Hockney, Spectacol foto- Foto art on show, Art and
Leisure teesdale Mercury, 2019

Fig. 43. Andy Warhol and Debbie Harry folosind Pro Paint pe
Amiga 1000, Via Computer Art Museum

Fig. 44. Olivier Van Herpt, Vase 3D Print

Fig. 45. Megalith, proiect tech-art

II.3.Confluențe teologice ale marilor mituri

Se impun, mai apoi, referințe asupra tematicii din perspectiva teologică. Subiectul
propus are nevoie de ilustrarea specificității epocilor artistice prin prisma credințelor și
dogmelor promovate. Reflectarea acestora în opera de artă înseamnă, de fapt, schimbarea în
organizarea compozițională, a problemelor de culoare, a tușei picturale, a semnelor și
simbolurilor reprezentate, a spațiului plastic creat de artist, a semnificatului și a
semnificantului în operele moderne și contemporane.
Probabil că pentru specia umană, poziția verticală a însemnat revelația imensității
spațiului înconjurător. Experiența aceasta originară – a percepției unui mediu potențial infinit
și nu neapărat agreabil pe toate dimensiunile – a dat un impuls necesar nevoii de orientare în
jurul unui centru. Proiecțiile ortogonale ale înțelegerii acestui spațiu, au pornit din împrejurul
corpului omenesc. Pe toate direcțiile, lumea aceasta amenințătoare a dobândit puncte
cardinale, înălțimi și abisuri, nivele existențiale ori virtuale, proiecții ale lumii materiale sau
spirituale. Orientarea aceasta a însemnat, pe de o parte, înțelegerea în moduri diferite a
21
genezei elementelor lumii acesteia – ghidată desigur de condițiile de mediu diferite – iar pe
de altă parte construirea unor concepte comune privind principiile după care această lume se
articulează.
Nașterea sacrului ca element al structurii conștiinței umane, a impus construirea și
cizelarea unui limbaj de comunicare, dezvoltat pe toate palierele posibile, oral, vizual, tactil.
Chiar dacă paleocivilizațiile nu au lăsat prea multe dovezi ale acestei evoluții, în mod indirect
le putem citi cu claritate. „Homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens și religiosus”25.
Pe traseul global al cultelor solare, astrul celest primește atribute divine. De acesta
depind ritmurile de viață și moarte, de renaștere și transformare. Ceremoniile, credințele și
mai apoi religiile, s-au construit pornind de la acesta. Hierofaniile specifice au utilizat
elementele esențiale: Focul, Pământul, Apa, Aerul, pentru a construi mișcările ritmice ale
dansului ritual, ofrandele de toate tipurile sau măștile rituale.
Fig.46. Dans ritualic
etrusc, Triclinium de
la Tarquinia.

Fig. 47. Dans etrusc,

Muzeul Național
Napoli, cca.400 î.e.n.

25 Eliade, Mircea – Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2000, p.19

22
 Fig. 48. Henri Matisse- Dansul, ulei pe pânză, 260 x391
cm, Muzeul Ermitaj

Simbolurile și semnele sunt derivatele firești ale hierofaniilor devenind parte a

sistemelor de comunicare. Vehicularea acestora de la o divinitate la o alta a însemnat
perceperea, înțelegerea și asimilarea principiilor pe areale importante cultural geografice. Însă
trebuie ținut cont de faptul că simbolul „nu numai că prelungește o hierofanie sau i se
substituie, ci pentru că, înainte de toate, el poate continua procesul de hierofanizare și mai
ales pentru că, ocazional, este el însuși o hierofanie, adică revelează o realitate sacră sau
cosmologică pe care nici o altă „manifestare ”nu este în măsură să o reveleze”26. Semnul,
mai precis simbolul, prin evidența și persistența sa, prelungește actul ceremonial, amintește
de legătura construită între om și divinitatea sau entitatea învestită cu puteri divine.
Demonstrația celor spuse mai sus pornește de la existența celor dintâi manifestări cu
caracter ritualic, cele privind religia cavernelor și se poate finaliza cu fiecare semn și simbol
existent în culturile noastre globalizatoare, desigur, derivate și deviate într-un nou tip de
religie, neanimistă și pentru o nouă teozofie, aceea a consumerismului.

Fig. 49. Semne și

ornamente apotropaice
arhaice
(img. dreapta);
opera sculpturală a lui
Constantin Brâncuși ( img.
stânga)

26
Eliade, Mircea- Tratat de Istorie a Religiilor, Ed. Humanitas, București, 2017, p. 451

23
 Trebuie să ținem seamă însă de faptul că „un simbolism e independent de faptul că
este sau nu mai este înțeles, el își păstrează consistența în ciuda oricărei degradări și o
păstrează chiar și atunci când este uitat, dovadă acele simboluri preistorice al căror sens a fost
pierdut timp de milenii și apoi < redescoperit> ”27. Acest lucru este demonstrat, de pildă, prin
sculptura esențială a lui Constantin Brâncuși.
Rescrierea semnelor și mai ales a simbolurilor în cheie contemporană, presupune
comunicare – mai precis „transmitere de informație printr-o constelație de semnale și
simboluri. Pentru a împărtăși ceva semenilor, oamenii au libertatea de a recurge la coduri.
Dar alegerea codurilor este condiționată de limbajul în care se produce comunicarea” 28.
În acest context, limbajul vizual – prin toate componentele sale contemporane,
inclusiv cele care utilizează vizualul ca mijloc complementar de comunicare, cum este cazul
artelor spectacolului – devine un mijloc important de transmitere compactă a semnificațiilor.
Cu alte cuvinte, vizualul răspunde, chiar dacă uneori tributar modalităților tradiționale de
manifestare și transmitere, nivelului transdisciplinar necesar contemporaneității.
Important de subliniat este faptul că, indiferent de epoca în care vizualul a devenit
mijloc de comunicare, din chiar primele momente conștiente ale acestei acțiuni, văzul nu
înseamnă o înregistrare mecanică a unor elemente, ci mai degrabă receptarea unor imagini
structurale semnificative. Dacă acest lucru este valabil pentru simplul act de percepere a unui
obiect, el se verifică și mai mult în cazul abordării artistice a realității. „Artistul, la fel ca
instrumentul său vizual, nu este un aparat de înregistrare mecanică, ca urmare, reprezentarea
artistică a unui obiect nu poate fi considerată o transcriere plicticoasă, detaliu cu detaliu, a
aspectului lui întâmplător”29. Mijloacele artistului sunt „categoriile de formă și culoare pentru
a fixa în particular un lucru cu semnificație universală. El nu dorește și nici nu poate, să
egaleze unicul. Desigur, rodul strădaniei sale este un obiect sau o acțiune unică în felul ei.”30
Ținând cont de felul în care omul s-a raportat mereu la mediul înconjurător, pentru a
putea înțelege și gestiona tainele desfășurării legilor naturii, pare plauzibil ca un număr de
mituri să fie comune pentru familiile populațiilor paleolitice, unele care să stabilească
cosmogoniile sau originea lucrurilor și viețuitoarelor.
Științele sacre cuprind o sumă de mituri cosmogonice. Crearea lumii, cu originea
omului, a regalității, a ordinii sociale, a ritualurilor, sunt parte a acestor cunoașteri revelate.

27
Ibidem, p. 454
28
Cuilenburg, van J.J, Scholten O., Noomen G.W – Știința comunicării, Ed. Humanitas, București, 1998, p.167
29
Arnheim, ArtaRudolf – Arta și percepția vizuală, O psihologie a văzului creator, Ed. Polirom, Iași, 2011, p.16
30
Ibidem, p. 12

24
Apele primordiale, locul de creație ca cel dintâi, originea, centrul lumii, sau oul primordial,
sunt concepte existente în toate cunoașterile esoterice ale lumii.
Cosmogonia este „singura schimbare reală: apariția Lumii”31. De la acest moment,
ritmurile și ciclurile sunt ordonate, lumea are coerență. Peste această ordine există mesagerul
cerului, învestirea regală, păstrătorul social al ordinii cosmice. Orice dezordine este
deopotrivă supărătoare dar și element de evoluție.
Fig. 50.Ou de piatră,
Cultura Lepinski Vir
7500-6500 î.e.n.
Fig. 51.. Oul Cosmic de la Silves, Portugalia.

fig.
Fig. 53 . Reprezentarea hindusă a Oului Cosmic

Fig. 52. Phanes, „cel din

început”,Zagreus, Dionysos
cel născut a doua oară, în Oul
OrficÎnvăluit de Șarpele
Cosmic

Fig. 55. Iisus în

mandorlă,
Decorație în piatră,
Koln, sec. XIII.

Fig 54. Oul Cosmic, Oul Orfic,

Transpus în opera lui Constantin Brâncuși,
Începutul Lumii, marmură, 1910

Miturile și legendele sau ritualurile legate de urcarea la cer , inclusiv zborul magic,
sunt similare experiențelor extatice sau onirice, specifice unor practici șamanice, ceea ce face
ca percepția asupra vechimii originii acestui tip de mituri să le dovedească arhaismul. Zborul
ca năzuință a cunoașterii, citit pragmatic, ca dorință de a vedea lumea din ceruri, precum

31
Eliade, Mircea – Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 68

25
păsările cerului, sau în cheie spirituală, ca dorință de cunoaștere supremă, asemenea zeilor,
este o temă împortantă mitologică

a)

b)
c)
Fig. 56. Icar sau Căderea lui Icar, mit avertisment pentru a nu imita zeii. Mesajul este păstrat în timp, dar poate
deveni manifest sau antimit. a) Pictorul lui Icar- lekytos de terracotta, Grecia clasică, aprox. 470-60 î.e.n.,
METMuseum , New York; b) Bruegel Cel Bătrân- Căderea lui Icar, u/p, 112x 73,5 cm, 1560, Royal Museums of
Fine Arts of Belgium, Bruxelles; c) Pablo Picasso-Căderea lui Icar, detaliu din compoziția care cuprinde 40 de
panouri destinate decorării interiorului sediului UNESCO la Paris, 1958

Fig. 57. Chris Burden, Icarus 1973

Performance destinat să sensibilizeze audiența americană cu
privire la ororile războiului din Vietnam .

Despre mitul și simbolistica curcubeului, de pildă, cu replica sa sub forma podurilor,

putem spune că leagă lumi și tărâmuri nevăzute. Este un simbol cu persistență în timp,
conservat ca înțeles și poziție în organizarea materială și imaterială. Este simbolul concilierii
lumilor, împăcarea și iertarea divină. Potopul ca modalitate de resetare a lumii și a ordinii
lucrurilor, este, dincolo de mit, o evidență dovedită științific. Menționarea diluviilor în toate
mitologiile, inclusiv în cele care s-au dezvoltat în areale geografice aride, face ca un fenomen

26
probabil geologic firesc la nivel planetar, să dovedească, pe de o parte o evidență, pe de altă
parte, o continuitate și unitate spirituală a unor grupuri sociale umane de-a lungul mileniilor.
Podul de legătură este prezent în mitologiile lumii și pentru lumile subpământene.
Grotele și peșterile ca spații spirituale de ritual, de trecere sau inițiere sunt motive
importante în jurul cărora se construiesc mituri. Oracolele mitologice, drumul către lumea
morților, sunt, mai mult decât mituri, sunt locuri cu semnificație. Labirintul ca structură
derivată din acest tip de spații, este o structură artificială, desigur, dar care construiește o
întreagă filosofie a inițierii, a cunoașterii. Personajele legate de acest concept al labirintului
au o mitologie proprie. Minotaurul, Ariadna, Dedal, Icar, Tezeu, etc.

Fig.58. Mosaic roman, Tezeu și Minotaurul, sec. II. î.e.n.

Fig.59. Mark Wallinger ,

Labirynth, the beauty of
transport,
proiect decorativ în
Metroul londonez, 2014

Fig. 60. Minotaur, cca.515 î.eîn., HO PAIS KALOS( băiat frumos)

Fig. 61. Mary Reid Kelley și

Patrick Kelley, Priapus Agonistes,
2013, proiect media cu Minotaur
feminin

Fig. 62. Ariadna dormind, Sculptură în marmură, 240 î.e.n., Vatican

Fig. 62. Jeff Koons, Ariadna

privind mingea, ( seria Gazing
the Ball, concept estetic ca
includere în câmpul vizual a
privirii imaginate) 2013

27
 Lumile toate, ale firii sau ale materiei, sunt legate între ele ca făcând parte din aceeași
structură majoră. Mai toate mitologiile vorbesc despre Axis Mundi sau Copacul Vieții.
Ramuri ale aceleiași creații, lumile acestea sunt „mistere” ale vieții, morții și renașterii.
Fig. 63. Axis Mundi, Axa
Lumii, forme arhaice ale
reprezentării

Fig.64. C-tin Brâncuși

Madame L.R. – EVA, 1907

Fig. 65. Giuseppe Penone, Arborle In- vers,

Abete( FIR),
Piazza dell Signoria, Florența,
eveniment
dedicat anului Dante,
In-verse tree, 2021

Nemurirea sufletului, viața după moarte, renașterea sau învierea, sunt repere care
construiesc credințe și ritualuri cu rezonanțe persistente în istoria omenirii. Este, de departe,
cea mai fertilă direcție de explorare a semnificațiilor, în toate mitologiile. Explorarea
potențialului spiritual al lumilor „de dincolo” dă sens și particularitate fiecărei mitologii. Este,
de fapt, un indicator de geneză al conceptelor, prin felul în care sunt asimilate, modelate și
trăite acestea în fiecare civilizație.
Principiile dualității, rolul acestora în crearea lumii, felul în care omul ca centru al
axelor pe care aceste principii duale își desfășoară dansul, implacabila schimbare a ponderii
acestora în poziția și existența umană, sunt câteva dintre liniile de evoluție a ceea ce înseamnă
patrimoniul spiritual al umanității. Nașterea și dezvoltarea civilizațiilor a însemnat elaborarea
și consolidarea credințelor și a ritualurilor în moduri adaptate condițiilor de mediu geografic,
modelând astfel specificitatea fiecărui element destinat înțelegerii și menținerii stabilității
existențiale.

28
 Actul religios provine din idealul de a asimila orice gest în mod sacrificial, în sens
ritualic, inserabil „în Marele Timp, (astfel) omul poate fi proiectat în plină eternitate.
Existența umană se împlinește deci simultan pe două planuri paralele: acela al temporalului.
al devenirii, al iluziei și acela al eternității, al substanței, al realității.” 32 Relația dintre
sacralitate și umanitate, pe parcursul istoriei, însă, a cunoscut și reacții de rezistență, chiar din
mijlocul experiențelor religioase, pentru că „existența omului ca existență istorică dobândește
o valoare, dacă nu neapărat religioasă, cel puțin una < transumană>. ”33
Valorile umane astfel proiectate, au născut un fenomen valabil „de la un capăt la altul
al istoriei religiilor: posibilitatea oricărei forme religioase de a se purifica și de a se înnobila;
un zeu tribal, de pildă, poate să devină, datorită unei noi epifanii, zeul unui monoteism, iar o
umilă zeiță rurală se poate transforma în Mamă a Universului.”34
Cu certitudine, marea parte a zeilor europeni s-a născut pe meleagurile elene, dar
rădăcinile lor sunt adânc împlântate în cultura egipteană și cea asiatică. Pe trunchiul acestei
civilizații s-a altoit „aportul cuceritorilor”35 , iar asta a însemnat începutul unei civilizații care
a structurat și influențat destinul cultural și spiritual al neamurilor europene pentru multe
milenii.
Miturile, în esență, integrează omul „într-o epocă a-temporală, care este, în fapt, un
illud tempus, adică un timp auroral, paradisiac, dincolo de istorie. (...) În perspectiva
spiritului modern, mitul(...) suprimă istoria. Dar trebuie menționat că majoritatea miturilor,
prin simplul fapt că enunță ceea ce s-a petrecut in illo tempore , constituie ele însele o istorie
exemplară a grupului uman care le-a păstrat și a Cosmosului acelui grup uman.”36
Nașterea artelor a însemnat nevoia de a exprima intelectul sub toate aspectele sale.
Libertatea de a o face semnifică pentru oricare civilizație, o conștiință de sine, coerența unei
gândiri, atitudinea față de om și relațiile acestuia cu lumea, afirmarea ca entitate
independentă. Și aceasta pentru că „toate aspectele intelectului, cognitive, sociale sau
motivaționale, au legătură cu arta”37

II.4.Corespondențe filosofice ale structurilor mitologice

Filosofic privind reiterarea și eventual rescrierea în notă proprie a unor teme
fundamentale ale culturii umane, presupune construcția mentală și transpunerea în materie a

32
Eliade, Mircea – Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, București, p.466
33
Ibidem, p. 467
34
Ibidem, p. 469
35
Eliade, Mircea – Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 95
36
Eliade, Mircea – Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, București, p. 434, 435
37
Arnheim, Rudolf – Arta și percepția vizuală, O psihologie a văzului creator, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 14

29
unui logos asumat prin metode științifice. „Orice operă de artă este copilul vremii sale, adesea
și izvorul felului nostru de a simți” 38 . Modernitatea și evoluția multiplă a direcțiilor și
tendințelor curentelor artistice din contemporaneitate, a presupus și presupune, încă, o
multitudine de tehnici și tehnologii vizuale noi. Inserția în operă a tehnologiilor avansate,
multimedia sau chiar cele care utilizeză cuantica, înseamnă multiple provocări pentru a marca
existențial și a fixa artistul pe o panoplie virtuală a vizualității
Miracolul elen a însemnat dimensionarea și raportarea la gen .a divinului, la forma
umană, încercarea de a coborî printre oameni zeitățile nemuritoare. Eroii vechii Elade, unul
dintre cele cinci neamuri zămislite din tumultul dramelor lui Cronos, au încercat să
mijlocească și să aducă muritorilor elementele civilizatoare.
Marea Zeiță nemuritoare
Mitul esențial al mamei primordiale, neschimbătoare și omnipotentă a decăzut în
momentul înțelegerii maternității dincolo de mister. Paternitatea înțeleasă ca parte a acestui
miracol, a făcut ca miturile genezei să cuprindă și să dea un rol important bărbatului ca parte
a fertilității. Este un mit străvechi din care cele trei ipostaze lunare ale Zeiței – Fecioara,
Nimfa și Baba, se transferă către Pământul Mamă. Separarea ipostazelor a însemnat crearea
de personaje separate, mai precis Selena- fecioara eterică, Afrodita- nimfa pământului sau a
mării, Hecate- cotoroanța lumii subpământene. Aceste analogii mistice au construit, probabil,
caracterul sacru al triadei și al cifrei trei. Într-unul dintre momentele mitologice, Paris este
eroul chemat să aleagă între farmecele a trei zeițe rivale și să ofere mărul celei mai frumoase
dintre ele. Cele trei zeițe sunt o singură zeiță triadică: Fecioara Atena, Nimfa Afrodita și Baba
Hera. Mărul ca element transcendent, este un simbol al paradisului ( lat. paradisus, gr.
paradeisos, grădină, livadă), al Câmpiilor Elizee destinate eroilor. Este oferit deopotrivă de
cele trei Hesperide lui Heracle, dar și de Eva, mai târziu.

38
Kandinski, Wassily, Spiritualul în artă,Ed. Meridiane, București, 1994, pag. 15

30
Fig.66. Sandro Botticelli, Primăvara, 207cm x319cm , tempera pe lemn, cca 1480, Galeria Uffizi, Florența

Dincolo de reprezentările de tip apotropaic ale triadei feminine sau a ipostazelor

acestora, de până la Renaștere, una dintre reprezentările complexe și copleșitoare de acest tip
în pictură, este Primăvara concepută de Sandro Botticelli. Este o livadă, un paradeisos ideal.
Artistul este un povestitor al momentului, regizat în peisajul și atmosfera grădinilor
medicee, paradisiac construite din flora și vegetația toscană. Pesonajele sunt așezate pe
fundalul aproape decorativ al unei verduri ce descrie peste 400 de plante și flori diferite , în
grupuri ce amintesc de frizele de pe antablamentele templelor grecești. Triada nimfelor care
dansează grațios, Mercur în ipostaza unui Paris care alege fructul premiului, Eros, Flora
Cloris și Zefir, sub gestul binevoitor al zeiței Venus, descriu atmosfera de pace și renaștere a
vieții printr-o alegorie perfect construită .
Pe traseul istoriei vizuale personajul feminin capătă valențe noi, legate de spectacolul
vizual. Rolul nimfelor, naiadelor și al celorlalte personaje feminine din reprezentările
mitologice presupun , mai înainte de acțiune, contemplarea. Odată cu Renașterea, nudul
feminin devine un subiect prin care mitologia devine doar un pretext pentru această
dimensiune spectaculară a vizualului. De la Venus al lui Giorgione, la cea mai expresionistă
formă de exorcizare a demonilor interiori aparținând artistei Yayoi Kusama, schimbările sunt
doar stilistice, fără prea multe excepții de la regulă. John Berger menționează acest lucru
accentuând că „femeile se privesc pe ele însele fiind privite,(...) Astfel, ea se transformă pe ea
însăși într-un obiect și, cel mai important, într-un obiect supus privirii: o priveliște.”39

39
Berger, John – Feluri de a vedea, Ed. Vellant, București, 2018, p. 47

31
 a) b) c)

d) e) f)
Fig.67. a) Giorgione, Venus dormind; b) Tizian, Venus culcată; c) Velazquez, Venus la oglindă;d) Edouard Manet,
Olympia; e) Picasso, Nud culcat; f) Yayoi Kusama, Untitled
Personajul feminin ca triadă sau ipostaze are, în continuare, o pondere importantă,
schimbătoare și imprevizibilă totuși în multe dintre miturile europene și nu numai., chiar dacă
odată cu apariția Iliadei, regina este eliminată de o monarhie masculină fără opreliști. Mai
mult decât atât, unele personaje mitologice renasc prin partenogeneză, cum este cazul Atenei
sau Dionysos.
Dionysos Zagreus
Cel zămislit în taină de tatăl său, Zeus, cu Persefona, are, pentru a se apăra, puteri
transformatoare. Devine pe rând Zeus, Cronos, leu, cal, șarpe cu coarne, tigru sau taur. Cu
toate acestea doar Atena a reușit să-i salveze inima, de la macabrul ospăț al titanilor care l-au
devorat. Cu ajutorul Atenei, Zeus reușește să-l zămislească din nou pe acesta sub avatarul de
Dionysos Lyseus, zeu al vinului și al orgiilor. Zeitate a cultului orfic, protector al femeilor
care nasc și al agriculturii, Dionysos va fi cunoscut la traci ca Sabazios, sau, mai târziu, la
romani, ca Bacchus.
Fig. 68.. Figura de Fig. 69. Mâna lui Sabazios, reprezentare
bronz Sabazios, sec. cu atributele acestuia din cultul tracic,
II, e.n, Musei Vaticani sec II, Musei Vaticani

32
 La traci zeul Sabazios avea atributul htonic al şarpelui, fiind în acelaşi timp patronul
solar al cailor. Ca zeu venerat de neamul tracilor, neam care iubea cel mai mult caii, este
numit de Sofocle în tragedia sa Tereus. Sanctuarele sale din munţi aveau forma unei rotonde
cu acoperişul deschis, care permiteau soarelui să lumineze altarele. Noaptea, pe aceste altare
ardeau făclii. Urmele zeului se pot descoperi şi azi. Astfel, soarele se numeşte în folclorul
bulgar Sabo în timpul solstiţiului de vară. În România, rădăcina "Săbă" a dăinuit în unele
toponime.

Fig. 70. Pictorul din Brygos,

Dionysos și satirii, interior de cupă
attică, cu figuri roșii, aprox. 480
Î.Hr.,
Paris, Biblioteca Națională
Franceză

Fig.71. Michelangelo Merisi

daCaravaggio , Baccus, cca 1598,
ulei pe pânză, 95cm x85 cm,
Galeria Uffizi, Florența

Grecii şi romanii l-au asociat pe Sabazios în special cu Dionis-Bacchus, venerându-l

în orfism şi în misterele eleusine, dar uneori şi cu zeul suprem sau cu soarele. Originea tracică
a cultului e relevată de amândouă aceste ipostaze: fiul/soţul Zeiţei Mamă (Magna Mater) este
atât reînnoitorul în ciclul anotimpurilor cât şi stăpânul ceresc al lumii.
Miturile se transformă în legende, basme și povești, migrează către zone neașteptate
stilistic, iar rădăcinile miturilor sunt prezente în acest tip de patrimoniu până în zilele noastre.
Un element important care îl definește pe Dionysos, Sabazios, Zagreus, este vița de vie. În
legenda nașterii viței de vie „din sângele Mântuitorului se cuprind elemente din alte teme
mitice: interdicția rituală, nuditatea și vița lui Dionysos, femeia și Pomul Vieții.”40
Pomul Vieții
Acesta este, fără îndoială, elementul cel adesea prezent în mitologiile europene. Din
neolitic până în prezent, acest copac miraculor constituie baza neamurilor, unitatea de creație
și existență a lor. Fie că este vorba despre Yggdrasil la neamurile nordice, Pomul Vieții,

40
Eliade, Mircea- Meșterul Manole, Ed. Junimea, iași,1992, p.224.

33
Pomul Cunoașterii sau alte denumiri asemănătoare, conceptul este același. Este copacul
primordial din paradisul mai mult sau mai puțin pierdut.
În toate civilizațiile lumii, arborelui îi sunt atribuite simboluri fundamentale: copacul
vietii, pomul cunoașterii, copacul axă a lumii, arborele revelator al misterelor vieții, arborele
de naștere, arborele vietii, copacul de nuntă, arborii-totem, arborele fertilizator, pomul de
Crăciun, arborele genealogic. Avându-și rădăcinile înfipte în pământ și crengile înălțate spre
cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pământ și cer. În
acest sens, el are caracterul unui centru de armonizare și echilibru. Mai mult decât atât, acest
arbore central care, prin prezența și puterea lui, acoperă întreg domeniul gândirii de la cosmos
până la om, de la Dumnezeu (creator) la om (creație) . Copacul exprimă perfect relația dintre
noi și tărâmul ceresc. În plus, este o hartă de conștiință care înlesnește apropierea de
Dumnezeu .

Fig. 73. Ai
Weiwei,
Fragmente,
instalație,
2005

Fig. 72. Matt Collishaw, Brexit, instalație, 2017

În acest context, instalația concepută de Matt Collishaw, în 2017, intitulată Brexit,

face apel la valorile mitologice ale legăturii și unității umanității pe această planetă. Prin
ingerința politicii, această unitate a fost întreruptă.
Încercarea de a reconstitui o legătură ancestrală prin folosirea intenționată a
rămășițelor provenite din demolarea templelor vechi, devine un gest artistic impresionant al
artistului chinez Ai Weiwei, în instalația sa din 2005, intitulată Fragmente. Crochiurile
arborilor astfel construiți sugerează un nou templu, iar conturul spațiului pe care-l ocupă
instalația, sugerează conturul țării natale.
Narcis și Androginul
Personaje mitologice, prezente deopotrivă în miturile europene, sunt exemplul
împlinirii autosuficiente. pornind de la geneză, androginul este prima formă umană a creației
divine. Pentru omul omul din societățile tradiționale „ cosmogonia reprezintă începutul prin
excelență, înțelegem prezența simbolurilor cosmogonice în ritualurile inițiatice, agricole sau

34
orgiastice(...)”41, prin enorma rezervă de forțe sacre puse la dispoziția acestui început. De
aceea este de înțeles „asemănarea dintre mitul Androginului primordial, strămoșul umanității
și miturile cosmogonice. Și într-un caz și în celălalt, miturile arată că la început, in illo
tempore, exista o totalitate compactă – și că această totalitate a fost secționată ori fracturată
pentru ca lumea sau umanitatea să se poată naște. Androginului primordial, mai ales
androginului sferic descris de Platon, îi corespund, în plan cosmic, Oul Cosmogonic sau
Uriașul antropocosmic primordial.”42
Fig. 74. Vas Fig. 75. Magdalena
decorat grecesc, Abakanovicz,
aprox 2500 Androgin III, 1985
î.eîn.,
Androginul
platonian

În căutarea perfecțiunii paradisiace, androginul tinde către forma pe care Platon o

descrie ca a omului de dinainte de păcat, cea în care contrariile erau împreună.„ Unul dintre
simbolurile hermetismului alchimic occidental era Rebis, androginul în care cele două puteri
(sacru și profan), coincid. Rebis era omul desăvârșit, totalizând virtuțile eroului și ale
sfântului, virilitatea și feminitatea ( considerate săpiritual ca centre de energie). În alchimie,
omul desăvârșit, cu adevărat „liber” era omologat Aurului; omul se desăvârșea „ totalizând ”
cele două naturi, feminină și masculină și apoi depășindu-le.”43
Narcis își este suficient sieși, îndrăgosirea sa de chipul său oglindit în ape e precum
regăsirea jumătății rupte le momentul creației. Este doar vanitate, dar pentru blestemul primit,
este cea mai bună variantă.
Fig. 76. Salvador
Dali,
Metamorfoza lui
Narcis, 1937

Fig. 77. Matt Collishaw, Narcissus, 1990

41
Eliade, Mircea, Mefistofel și Androginul, Ed. Humanitas, București,1995, p. 107
42
Ibidem.
43
Eliade, Mircea, Morfologia Religiilor- Prolegomene, Ed. Jurnalul Literar, București, 1993, p. 236

35
 În mitologia greacă, nefirescul acestei completări virtuale este prezentat într-o
variantă mai spectaculoasă, aceea a creației perfecte a lui Pygmalion. La baza mitului creației
artistice, acela al Meșterului Manole, este o rădăcină pornită și de aici. Cu completarea
necesară a elementelor specifice spiritului românesc. Balada omonimă prezintă un sacrificiu
suprem al iubirii și al vieții pentru ca opera artistică irepetabilă să prindă viață.
Inălțare și zbor , cunoaștere și eliberare. Icar
Mitul lui Icar povestește despre ascultare și neîndrăzneală. Icar este implacabil sortit
eșecului prin dorința de mai înalt. Și despre năzuința de a ieși din această ascultare prin
îndrăzneală. Povestea aripilor construite din resturile dietei minotaurului poate fi o parabolă
a convențiilor care ne ajută tot atât cât ne și rețin în zborul nostru către cunoaștere. Aici
simbolul cunoașterii nu este cel al asumării materiale, cunoașterea aceasta nu se gustă,
precum mărul edenic, este una cutezătoare, spirituală, spre înalturi. Desigur, echipamentul
eroului este precar, e doar cu ce s-a găsit la îndemână, și pentru că nu a ținut cont de acest
aspect, a platit înnecându-se în apele mării, lovit de stâncile țărmului care îî poartă numele.
Este un mit cu morală, aceea aconsecințelor ieșirii din anonimat.
Fig. 78. Victoria din Fig. 79. Henri Matisse,
Samotraki, sculptură greacă, Icarus, colaj
Luvru

„Știm cum în trecut umanitatea a putut îndura suferințele despre care am vorbit: ele
erau considerate ca o pedeapsă a lui Dumnezeu, sindromul declinului Vârstei etc. Și ele nu au
putut fi acceptate decât pentru că aveau un sens metaistoric, pentru că pentru marea
majoritate a umanității , rămasă încă în perspectiva tradițională, istoria nu avea și nu putea să
aibă valoare în sine. Fiecare erou repeta gestul arhetipal, fiecare război relua lupta între bine
și rău, fiecare nouă nedreptate socială era identificată cu suferințele Salvatorului(...), fiecare
nou masacru repeta sfârșitul glorios al martirilor, etc.”44

44
Eliade, Mircea, Mitul eternei întoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1999, p. 143

36
Labirintul. Calea către sine
Omul construiește după un arhetip. Arhetipurile celeste pun simboluri arhaice terestre
în centrul existenței umane. Fie că este vorba despre Muntele Sacru – locul unde se întâlnește
cerul cu pământul, sau orice templu sau palat ori oraș sacru care este numit astfel și devenind
Centru, fie un Axis Mundi al unirii Cerului cu Pământul, acestea sunt simboluri arhitectonice
ale CENTRULUI. Construcțiile simulând acest Munte, Axis, devin Centre sacre, așa cum
sunt zigguratele și piramidele, de exemplu. Muntele Taborului, din Palestina, poate însemna
și omphalos, ombilicul pământului. „ Pentru creștini, Golgota se află înCentrul Lumii, pe
vârful Muntelui Cosmic și era în același timp locul unde fusese creat și îngropat Adam.
Astfel, sângele Mântuitorului cade pe țeasta lui Adam, înhumat chiar la picioarele crucii,
mântuindu-l.”45 Centrul este zona sacrului prin excelență, o realitate absolută. Aici se află
toate celelalte elemente absolute: Arborele Vieții, al Nemuririi, Fântâna Tinereții. Drumul
până la ele este , însă, dificil, presărat cu încercări și pericole. Sunt adevărate
„circumvoluțiuni ale templului (...) , peregrinări pline de pericole ale expedițiilor eroice în
căutarea Lânei de aur, a Merelor de Aur, a Ierbii Vieții; rătăciri prin labirint; dificultăți ale
celui ce caută drumul către sine, către „centrul” ființei sale. ”46

Fig. 80.
Manuscris, Urb
Jericho, 820,
e.n., Abruzzi,
Italia

Fig. 81. Labirintul de pe pavimentul Catedralei Notre

Dame din Chartres

Mai mult decât atât, „drumul este anevoios, plin de pericole, pentru că este , de fapt,
un rit de trecere de la profan la sacru; de la efemer și iluzoriu la realitate și eternitate; din
moarte în viață; de la om la divinitate. Accesul la Centru, echivalează cu o consacrare, cu o

45
Ibidem, p. 18
46
Ibidem, p. 22

37
inițiere; unei existențe, ieri profane și iluzorii, îi succede acum o nouă existență, reală,
durabilă, eficace.”47

Mitul grecesc despre labirint şi Minotaur ne spune că Tezeu, fiul regelui Athenei şi
unul dintre eroii mitici ai grecilor, era parte a tributului de şapte băieţi şi şapte fete, ce urmau
a fi jertfiţi pentru a satisface setea de sânge a Minotaurului. Acest personaj, jumătate om,
jumătate taur, trăia într-un labirint inexpugnabil. Tezeu putea să scape cu viaţă şi să se
reîntoarcă la Athena doar dacă reuşea să străbată labirintul şi să omoare Minotaurul.. Toţi cei
care au încercat acest lucru înainte au eşuat. Dar, Ariadna, fiica regelui Cretei, îndrăgostită
fiind de Tezeu i-a dat acestuia un fir care să-l călăuzească înapoi după ce acesta va fi omorât
Minotaurul. După ce eroul Tezeu ucide Minotaurul se întoarce victorios călăuzit de firul
Ariadnei. Labirintul întotdeauna are o dublă raţiune de a fi. El există atât pentru a permite ,
cât şi pentru a opri accesul spre un anume loc unde nu poate pătrunde oricine. Prin aceasta
dublă funcţiune a labirintului se poate observa apariţia unei selecţii ce se află evident în
raport cu iniţierea. NU oricine poate pătrunde în Centrul Labirintului, echivalent întotdeauna
cu Terra Sacra, Ţara Sfântă.

„La nivel individual această „ţară sfântă” este inima considerată ca centru vital al
organismului uman. Dintr-un alt punct de vedere, Centrul Labirintului se identifică cu Centrul
Spiritual al Lumii, adevărata Ţara Sfântă, acolo unde se află Osia Lumii, Axis Mundi, locul
unde Pământul comunică cu Cerul. În simbolismul iniţiatic al labirintului se află ideea
călătoriei, legată din punctul de vedere al iniţierii creştine, de semnificaţiile pelerinajului.
Parcursul mental sau chiar „cu pasul” al Labirintului însemna atât în cazul pelerinajului , cât
şi în cadrul iniţierii antice revenirea la Centru sau la spiritualitatea Centrului, la „locul de
unde emană „lumina”! Această călătorie spre Centru, spre Principiu se aseamănă foarte mult
cu „căutarea labirintică” (a se înţelege călătoria plină de încercări) a Sfântului Graal!
Etimologia cuvântului labirint este de asemenea dublă, tocmai după cum Principiul, exprimat
în simbolul Svasticii, este dublu. Etimologia labirintului se raportează, în acelaşi timp, la
labrys, denumirea purtată de securea dublă cretană, şi la lapis cuvânt ce înseamnă piatră. Să
ne oprim un pic si asupra semnificaţiei pietrei căci este una dintre cele mai interesante. Cel
mai vechi simulacru al romanilor închipuindu-l pe Saturn/Zamolxe, datând probabil de pe
vremea când primele triburi pelasge s-au stabilit în Italia, purta epitetul de lapis, adică „de
piatră”. Pe acest simulacru se făceau cele mai crâncene jurăminte şi se consacrau tratatele de
pace. Acelaşi lucru se întâlneşte azi la poporul român, pe alocuri; atunci când este prestat

47
Ibidem, p.22

38
vreun jurământ sau legământ omul ia în mană o piatră luând astfel de martor pe Zeu! Dacă
luam în considerare că labirintul este în conexiune cu „Ţara Sfântă”, atât din punct de vedere
iniţiatic, cât şi din punct de vedere mitico-geografic, aceasta, ocupă punctul cel mai lăuntric
al labirintului ceea ce corespunde perfect ideii de Centru spiritual.”48

II.5. Rescrieri ale miturilor în arta contemporană

O privire ordonatoare asupra principalelor categorii tematice adin arta vizuală este,
din acest punct de vedere, firesc și normal, un filon de creativitate. Raportarea la înaintași
înseamnă inspirația de a pune întrebări, a nega și a construi pe noi baze conceptuale, tehnice
sau tehnologice.
Existența omului în secolul XXI poate fi descrisă cu cuvântul onlife, termen inventat
de Luciano Floridi, profesor de filozofie și etică a informației la Universitatea din Oxford.
Deschiderea către lume nu are acum granițe între real și virtual, online și offline fuzionează
într-o nouă dimensiune, cu multiple direcții de desfășurare. Resursele de inspirație sunt
practic inepuizabile.
Demitizarea este deopotrivă un proces de acumulare dar și de refuz al acumulării.
Semnalul acestui refuz se manifestă prin explorarea celor mai neașteptate zone vizuale. De la
compilarea imaginilor digitale, în programe la îndemâna oricui, până la construirea de
instalații, work-shop-uri sau spectacole gestalt, totul este permis în acest turbion artistic
contemporan. Cy Twomby, L. Bourgeois, Jeff Koons sau Damien Hirst, sunt doar câteva
exemple. De altfel, este o evidență, existența umană devine dincolo de globalism, mai cu
seamă digitală. Tindem spre un paradis virtual, construind artefacte reale.

Fig. 82, Cy Twomby,

Antichitate greacă-Greek
Antiquity, din seria DIVINE
DIALOGUES

48
Ibidem, p. 57

39
Fig. 83. Damien Hirst,
Legendă și mit,( Legend and
Myth), chatsworth House,
UK.
O instalație reprezentând
legenda unicornului și mitul
lui Pegas cel innaripat.
Faptul că cele două
reprezențări sunt parțial
ecorșate, se induce ideea de
realitate posibilă,
cuantificabilă și
structurabilă. Mitul nu mai
este intangibil, poate fi
analizat îndeaproape.

Fig. 84. Louise Bourgeois, Janus Fleuri, Tate Museum, 1968 ( stânga)

Fig. 85. Jeff Koons, Ariadne, Titian, Bacchus Popcorn, tehnică mixtă, 97 cm x 127 cm, Miami Beach, 2019
( dreapta)

Cap III. Teme ale mitologiei antice recurente în plastica modernă și

contemporană. Artistul ca etnograf
„ Conștiința umană tinde mereu către un limbaj și chiar către un stil. A căpăta
conștiință înseamnă a căpăta formă. (...) Caracterul specific al spiritului este acela de a se
descrie permanent pe sine însuși. Este un desen ce se face și se desface mereu, iar activitatea
sa, în acest sens, este o activitate artistică. Ca și artistul, el prelucrează natura, folosind datele

40
pe care i le trimite impetuos din interior viața psihică, eleborându-le neîncetat pntru a le
transforma în materia sa specifică, spirituală, pentru a le forma.”49
„ Dacă timpul operei de artă ar fi timpul întregii istorii și dacă întreaga istorie ar
progresa în același ritm, această problemă nu s-ar pune, dar lucrurile stau cu totul altfel.
Istoria nu este o suită bine ritmată de tablouri armonioase, ci, în oricare din momentele sale,
diversitate, permutare, conflict. Arta este angajată în istorie și fiind acțiune, ea acționează, în
interiorul și exteriorul său.”50 Așa cum spune Wassily Kandinski, „opera de artă se naște, în
mod tainic, „din artist”. Desprinsă de el, opera dobândește o viață autonomă: devine ea însăși
o personalitate, subiect independent cu suflu spiritual, dar posedâd o viață materială reală,
existând ca ființă. ”51 Deținerea mijloacelor tehnice legate de materiale sau execuție, sunt
doar abilități dacă nu intervine trăirea interioară în forma finală. „ Pictura este o artă iar arta
nu este un simplu mod de a crea fără scop lucruri care se pierd în gol, ci o forță cu finalități,
trebuind să slujească dezvoltării și rafinării sufletului omenesc – mișcării triunghiului. Arta
este limbajul care, în forme numai ei proprii, vorbește sufletului despre lucruri; care
reprezintă pentru suflet pâinea lui zilnică, accesibillă numai în aceste forme.”52
Pe de o altă parte, artistul ca exponent al vremii sale, poate fi contemporan vârstei sale
, dar poate, deopotrivă trăi într-o „sferă a timpului care nu este neapărat istoria timpului
său.(...) O mutație bruscă în echilibrul valorilor sale etnice poate să-l plaseze în opoziție
categorică cu mediul, cu momentul și să trezească în el o nostalgie revoluționară. Atunci el își
caută lumea de care are nevoie.”53 Instrumentarul de care artistul se folosește în lumea pe
care singur o construiește, are structură ontologică, matricială. Iar astfel, „prin jocul
metamorfozelor, merge neîncetat de la necesitate la libertate”54

III.1. Precum în cer, așa și pe pământ. Lumi mitologice și eroi contemporani

Nevoia de mit este demonstrată de persistența acestuia în conștiința culturală umană.
Personajele mitologice au devenit simboluri comportamentale. Transferul definițiilor lor se
face astăzi în domenii care țin de discipline cu caracer real, sau cunoașteri umaniste. Așa
există personalitățile prometeice, cele narcisiste, substanțe afrodisiace, etc. Miturile, formate
din arhetipuri umane și mai vechi, ne jalonează viața, construind o plasă de siguranță în

49
Henri Focillon, Viața formelor, Ed. Meridiane, București, 1995,p. 71
50
Ibidem p .85
51
Wassily Kandinski, Spiritualul în artă, Ed. Meridiane, București, 1994
52
Ibidem, p. 111
53
Henri Focillon, Viața formelor, Ed. Meridiane, București, 1995, p. 100
54
Ibidem, p. 101

41
tumultul cotidian. Principiile mitologice au fost asimilate și transferate în religii și credințe,
ne-au construit mileniile de dezvoltare, modelând lumea ori de câte ori a fost nevoie.
Prometeu este răzvrătitul împotriva lui Zeus, titanul care a fost prieten al oamenilor.
Le-adăruit focul și rațiunea, a încercat să-i construiască din lut și să le dea suflare de viață.
Focul înseamnă viață, cunoaștere, stăpânire a forțelor naturii. Pentru darulluat de la zei și
făcut oamenilor, Zeus l-a pedepsit înlănțuindu-l pe Prometeu pe muntele Caucaz unde zilnic,
un vultur, îi mânca ficatul care se regenera peste noapte.
Prometeu i-a făcut pe oameni să devină iscoditori și meșteșugari, așa cum povestește
Eschil în opera sa Prometeu Înlănțuit scrisă cu aproximație în anii 444 - 443 î.e.n.. Ideea
tragediei lui Eschil este de a lupta împotriva unui guvern crud și nedrept care să suprime orice
disidență. Prometeu devine un exemplu de luptător curajos împotriva tiraniei, un exemplu de
curaj și loialitate față de propriile sale idealuri.
Fig. 86. Vas Fig. 87. Adam Nicolas
grecesc, Sebastien,
Prometeu Prometheus, 1745,
înlănțuit, 550 Luvru
î.e.n., Colecțiile
Vaticane

Fig. 88.
Constantin
Brâncuși,
Prometeu, Fig. 89.
1911 Roger
Hiorns,
Fără Titlu,
2005-2010,
performance

În evoluția reprezentării tipului de personaj, a eroului, titlul este indus nu doar de

elementele descriptive, ci și de memoria mitologică. Elementele au semnificație, chiar dacă
material ele sunt inedite față de reprezentările deja știute. Mesajul contemporan al
performance-ului nu doar că este recunoscut , el are conotații profund filosofice privind
condiția umană și evoluția societății noastre, dar completează și amplifică în mod inedit
mesajul operei clasice, a mitului primordial.

42
 Minotaurul ( Asterion) este monstrul enigmatic din mitologia greacă, jumătate om,
jumătate taur, fiul adulterin al soției regelui cretan Minos, Pasiphae. S-a născut din amorul ei
cu taurul alb trimis în Creta de Poseidon. Închis în labirintul construit de Dedal, monstrul s-a
hrănit cu tributul viu primit anual, până când Theseus reușește, cu ajutoriul Ariadnei, să-l
ucidă. 55
Fig. 90. Tondo, Fig.91,
Grecia antică, Pablo
Minotaur, cca. 515 Picasso,
î.e.n. Minotaur
cu iapa
moartă în
fața
peșterii,
1935

Fig. 92. Fig. 93.

Andy Scott, Konstantin
Minotaur, Kansky,
sculptură, tehnică mixtă,
2018 Solitudinea
minotaurului,
2019

Minotaurul este un personaj asimilat brutalității, violenței și distrucției. Dar el este o

victimă. Născut în condiții nefirești, este pecetluit dintr-un început ca fiind de natură
indezirabilă. Întreaga scenografie construită în jurul său, face posibilă evidențierea celorlalte
caractere puternice. Minos- tatăl, Tezeu - eroul, Ariadna – fiica magică și cunoscătoare,
Dedal- arhitectul marelui Labirint, Icar- prea cutezătorul din neascultare. Dar el, ca interior,
este singur, neînțeles și pecetluit în lumea lui.
Labirintul se desprinde din contextul mitului clasic grecesc prin înțelesurile
spirituale pe care le dobândește. Construcția sa urmărește un drum, o cale inițiatică, iar
preluarea simbolului labirintului în toate religiile majore, cu aceleași încărcături spirituale,
dovedește că sensul inițial al simbolului a fost reformulat. „Căile întortochiate care duc , ca
niște chinuri infernale, spre ultimul loc de lumină al inițierii totale, ultime (...) se poate

55
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Ed. Albatros, București, 1983, p.405-406

43
interpreta și drept simbolul lumii sau al vieții considerate o carceră din care toate drumurile
încurcate nu mai pot duce niciodată îndărăt, ci numai înainte, spre moarte.”56
Icar nu este eroul clasic al mitologiei grecești. Mitul pare să combine ritualul arderii
substitutului regelui solar, care își luase aripi de vultur în marele foc de primăvară, cu
ritualurile de aruncare în mare de pe o stâncă a unui pharmacos cu aripi de potârniche, un
substitut similar, și de înțepare a regelui în călcâi cu o săgeată otrăvită. ”57
Fig. 94.
Lord Frederic
Leighton,
Dedal și Icar, 1869

Fig. 95. Ștefan Câlția, Icar și Luna, 2014

Mitul lui Icar pare să fie o parabolă exterioară a cărei încărcătură rămâne să fie
completată de noi înțelesuri. Sindromul Icar, de exemplu definește în psihologie, un
comportament excesiv care vorbește despre mândria excesivă, lipsa limitelor în gestionarea
resurselor, a potențialului fizic și a celui afectiv. Pe de altă parte, poate însemna
insubordonarea prin disprețuirea autorității și a limitelor externe impuse.
Prin prisma transumanismului, artele vizuale explorează domenii mai puțin uzuale.
Extrapolările de limbaj plastic includ zone sensibile cum sunt ideile privind minoritățile de
orice tip.
„Primul exemplu de refleție riguroasă asupra Urâtului este Laocoon de Lessing
(1766) Grupul statuar intitulat Laocoon (datând din sec, I î.e.n.) înfățișează momentul în care
sacerdotul troian, care încercase să-și avertizeze compatrioții asupra primejdiei pe care o
ascundea calul, este devorat, împreună cu fiii săi, de doi șerpi monstruoși trimiși de Minerva.
Referința imediată este la povestirea lui Virgiliu din cartea a II-a a Eneidei, în care monștrii
sfâșie trupurile celor doi tineri ți îl înfășoară pe nefericitul tată în strânsoarea lor, în timp ce
acesta, încercând să scape din îmbrățișarea ucigătoare, scoate strigăte înfiorătoare, ca un taur

56
Ibidem, p. 351
57
Robert Graves, Miturile Greciei Antice, Ed. Polirom, Iași, 2018, p.269

44
înjunghiat.”58 În acest mijloc de secol, se naște o adevărată fenomenologie a Urâtului, în
funcție de care se rescriu categoriile estetice, felul și limitele lor.
Fig.96 .Scuptura greco- Fig. 97. Maria Lassig,
romană, Laocoon femeie, 1976
Laocoon și fiii săi, Curentul feminist al anilor 70
Vatican din secolul trecut, propune
extrapolări ale multor teme
clasice în care rolul determinant
este cel masculin.

Noile modele de gândire filosofică și modalitățile artistice de lucru contemporane

transformă multe dintre domeniile practicii artistice propriu-zise.59
Așa se face că, înscriindu-se într-un curent net feminist, artiste precum Jenny Saville,
Judy Chicago, Maria Lassig, etc., propun o cu totul altă imagine pentru ceea ce întreaga
istorie a artelor vizuale a construit ca imagine a femeii. De altfel, Jane Seville propune o
imagine personală, pictându-se pe sine „ pe pânze de dimensiuni monumentale din unghiuri
deloc flatante, într-o misiunea de a răsturna „privirea” ( conceptul de gaze, n.n.) masculină.
Ea spune, la timpul respectiv, că „ femeile sunt atât de obișnuite să fie privite, iar ca artist,
ești obișnuit să evaluezi. Am dorit să joc ambele roluri. ” în același mod, ea a urmărit etapele
de lucru ca un chirurg plastician, în autoportrete precum cele din 1993- Plan, în care trupul ei
apare cu contururi pe eventualele puncte de liposucție.”60

Fig. 98. Jenny Saville, Seria

lucrărilor 1992-1993

58
Umberto Ecco, Istoria Urâtului, G.Ed. RAO, București, 2008, p. 271
59
Cristian Nae, Moduri de a percepe- o introducere în teoria ertei moderne și contemporane, Ed. polirom, 2015,
p. 11
60
James Cahill, Flying too close to the Sun, Ed. Phaidon, 2018. In her twenties,„ Jenny Saville painted herself
on monumental canvases from all sorts of unflattering angles, on a mission to topple the male gaze. “Females”,
she said at the time, “are so used to being looked at, and, as an artist, you do a lot of assessing, I wanted to play
both roles.” Correspondingly, she began observing operations by a plastic surgeon, for self-portraits
like Plan (1993) in which her body appeared covered in contours, pinpointing where liposuction could be
performed.”

45
 În același filon demitizant al imaginii femeii, Judy Chicago, utilizând atât mijloacele
clasice, cât și cele moderne ca tehnică de explorare și transpunere a viziunii plastice,
construiește în anii 70 ai secolului trecut, o instalație monumentală dedicată tuturor femeilor
importante din istoria omenirii. O structură complexă, utilizând artele decorative ca mod de
exprimare, Banchetul ( The Dinner Party: Judy Chicago and The Power of Popular
Feminism) a primit multe critici pentru curajul limbajului plastic.

Fig. 99. Judy Chicago, Proiectul The Dinner Party,

( Banchetul), 1970, Chicago

Danae este un personaj mitic personificând femeia ca unealtă a destinului. Prințesa

inchisă în turn pentru a nu fi mama unui nepot ucigaș, este supusă împlinirii destinului de
chiar Zeus, care, sub forma ploii de aur, face ca la un moment dat, profeția să se împlinească.
Ca și în celelalte escapade jupiteriene, Zeus se insinuează sub o formă materială
spectaculoasă, subtilă, semnificativă: ploaia de aur. Danae este tributară condiției ei de
femeie, împlacabil supusă, așa cum este impusă mitologic, fără comentarii.

Fig. 100. Artă greacă, Danae sub ploaia de aur , Fig. 101, Rembrandt Haarmensz Van Rijn, Danae,
aprox. 450-425 î.e.n.,Luvru u/p, 185x 203cm, 1636, Muzeul Ermitaj

46
 Fig. 102. Fig. 103.
Gustav Pablo
Klimt, Picasso,
Danae, Danae,
77x 83 cm, 1962
1907

Fig. 104,
Vladimir Zacharov,
Danae, instalație performance,
Pavilionul Rusiei la Bienala de la Veneția, 2013

Arta greacă va pune la loc de cinste vederea subiectivă. Frumusețea capătă valențe
estetice și categorii proprii. În acest context „ bunul simț ne face să considerăm drept frumos
un lucru bine proporționat. Așa se face că încă din Antichitate, Frumusețea s-a identificat cu
proporția, chiar dacă se cuvine să reamintim că, pentru lumea greacă și latină, în definiția
Frumuseții intra întotdeauna, alături de proporție, și referirea la o culoare și o lumină
plăcută.”61
Paralel cu această direcție, completând și întregind un tablou estetic ideal, Frumusețea
eliberată de canoanele fizice, construiește frumusețea interioară. Venus Afrodita , este forma
evoluată a Mamei Primordiale. Ea apără vegetația și fertilitatea.
Dacă înscrierea în canoanele clasice asigură reprezentării feminine validarea
calităților de perpetuare a lumii, pentru o îndelungată perioadă istorică, continuată în parte și
în epoca contemporană, cealaltă față a realității, aceea care ține de categoria estetică a
Urâtului, presupune existența unei laturi oculte prin care mersul firesc al lumii are loc. Urâtul
este, însă, „condiționat de timpul istoric și de culturi, ceea ce până mai ieri era de neacceptat

61
Umberto Ecco, Istoria Frumuseții, G. Ed. RAO, București, 2006, . p.61

47
poate fi acceptat mâine, iar ceea ce este considerat urât poate contribui , într-un context
potrivit, la frumusețea întregului”62

Fig. 105. Epoca eneolitică, Fig. 106. Epoca clasicismului

Venus din Wilendorf grec,Venus din Milo, Luvru

Fig. 107. Fig. 108.

Fernando Botero, Rieneke Dijkstra,
Venus, bronz, 1977 Venus,
Kolobrzeg,
1992-1998
( gaze
performance)

III.2. Iubirea ca trăire și sacrificiu

Cântarea Cântărilor este prima scriere care proslăvește la o lectură literală,
„proslăvește prin gura Mirelui frumusețea fizică a Miresei sale. Iată deci că se pot găsi în
textele doctrinare aluzii la Frumusețea feminină care trădează o sensibilitate nu pe deplin
amorțită.” 63 Dante va fi cel care va arăta în Divina Comedie, că femeia este calea mântuirii,
a „înălțării către Dumnezeu; ea nu mai este prilej de greșeală, de păcat, de trădare. ci e însuși
drumul către o spiritualitate mai înaltă.”64 Dante va fi inspirat de drama lui Orfeu și drumul
acestuia prin infern, l-au inspirat în descrierea propriului drum în căutarea Beatricei sale.
Cântecul pe care Orfeu îl va cânta Euridicei pentru a o convinge să iasă din Infern,
este unul de dragoste. Legătura acesta povestește despre dragostea credincioasă, care trece
peste moarte, căci Orfeu, după ce o pierde a doua oară pe iubita lui soție, va rămâne

62
Umberto Ecco, Istoria Urâtului, G.Ed. RAO. bucurești, 2008, p. 421
63
Umberto Ecco, Istoria Frumuseții, G. Ed. RAO, București, 2006, p. 154
64
Ibidem, p. 171

48
îndurerat, trist și fidel primei sale iubiri. Cântecele sale triste sunt prezente și după moartea
lui dramatică, în unele dintre ritualurile de trecere.
Fig.109. Autor Fig. 110. vas
necunoscut, grecesc,
Orfeu și Euridice, Moartea lui
sec. I e.n., Muzeul Orfeu,
Național de cca 470
Arheologie Napoli. î.e.n., Luvru

Fig. 111. Albrecht Fig. 112.

Durer, Spectacol ,
Moartea lui Orfeu, regizor,
Orfeu, Gluck Cristoph
gravură, 2007
1494

Psihe și Eros, dincolo de frumosul basm al iubirii lor, întruchipează dificultățile prin
care se întregește cunoașterea adevărată. Întregirea spiritului cu materia, a rațiunii cu intuiția,
completarea celor duuă jumătăți ale întregului, acesta este simbolul cuplului mitologic.

Fig. 113. Fig. 114.

Antonio Gustav
Canova, Klimt,
Eros și Sărutul
Psyche,
Luvru

49
 Fig. 115. Constantin Fig. 116.
Brâncuși, Man Ray,
Sărutul, Sărutul

Pygmalion și Galateea întruchipează mitul creatorului care își construiește opera prin
iubirea totală. O variantă populară a mitului grec, este cea răspândită în zona de sud est a
Europei în variantele baladei Meșterului Manole. Zidirea care nu are finalitate fără jertfa
sacrificială este întâlnită în zone extinse ale Europei arhaice, pentru varianta românească,
scăparea meșterului este zborul asemănător cu al lui Icar. Însuflețirea creației se face prin
jertfa umană, iar acesta este „ prezent în pragul oricărei activități inițiale, ori de câte ori se
repetă actul Creației.”65
Fig 117. Rene Magritte, fig. 118. Pietro Ceccardo,
Tentația imposibilului, Pygmalion,
1928 1754,
Ermitaj

Cap. IV. Cercetarea teoretică transpusă în creația artistică personală

Temele recurente, spuse în notă personală, marcate de stigmatele vremurilor în care
au fost enunțate, poartă amprenta specifică fiecărei epoci artistice. Este motivul pentru care
ele devin o platformă de lucru generoasă pentru experimentarea și exprimarea proprie. Ceea
ce îmi propun ca discurs plastic și teoretic, este o identificare personală cu anumite reflexii în
timp a unor teme cu subiect mitologic importante, cu reprezentări remarcabile, care sunt deja
intrate în conștiința umanității. De aici, nevoia de a extrage din istoria vizuală și culturală, o
sumă de momente semnificative și remarcabile, care mi-au însoțit și vegheat formarea și care
au constituit baza propriei cercetări și creații artistice. Labirintul ca simbol al cunoașterii, al
devenirii și inițierii, Minotaurul, Icar, Ariadna, ca personaje ale acestei deveniri, dualitatea

65
Mircea Eliade, Meșterul Manole, Ed.Junimea, Iași, 1992, p. 90

50
complementară a perechilor mitice cu experiențele lor inițiatice, eroii unei odisei care este
fără sfârșit, în chiar acest moment contemporan.

Necesitatea interioară, așa cum este definită de Wassili Kandinsky, rezidă din trei
motivații interioare, „trei motivații de ordin mistic” 66 . Exprimarea spiritului creator, al
personalității este prima dintre motivații, cea de-a doua, de a fi expresia specificului epocii în
care trăiește, iar peste toate, a treia motivație mistică, ține de exprimarea specificului artei în
general. Aceasta din urmă, este „element al artisticului pur și simplu veșnic, permanent
pentru toți oamenii, la toate popoarele și în toate timpurile, vizibil în opera fiecărui artist, el
nu cunoaște ca element de bază în artă, restricții în timp”67.

Ca absolvent al școlii de artă românească sub coordonarea unor nume importante în

arta națională, truditor al artelor vizuale ca practician și educator pe aceeași linie pentru
generații de tineri, am înțeles încă dintru început misiunea de a cunoaște, cerceta,
experimenta și duce mai departe suma de lecții primite de la maeștrii mei.

Temele de dezbatere sunt coagulate ca formă și conținut pe parcursul mai multor ani,
sunt obiectul dezbaterii și expunerii în numeroase evenimente culturale. Este acum momentul
ca toate acestea să fie completate și construite ca un organism viu și viabil. Toate acestea
pentru că premisele motivațiilor mistice și a existenței lor de sine stătătoare sunt împlinite.

IV.1. Lumea ca exercițiu de stil. Lecția despre culoare.

La finalul studiilor din cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”
București, în 1989, privilegiul de a fi fost unul dintre absolvenții formați de maestrul Vasile
Grigore, a însemnat pentru mine asumarea unei lecții artistice pe toate palierele existențiale.
Ca artist am continuat lecția despre culoare primită pe parcursul celor patru ani de studiu de
la profesorii mei aceea de a fi un locuitor activ al Cetății. Activitatea artistică pe parcursul
anilor, până în prezent, a fost îndeaproape secondată de cea de profesor al unui liceu
vocațional de arte. Ca profesor al Colegiului de Artă„Ciprian Porumbescu” din Suceava, am
parcurs toate etapele de formare în domeniul didactic, urmărind ca exemplul de om al artelor
să fie permanent unul prezent și în munca alături și pentru elevi. Primele expoziții personale
au purtat amprenta de formare a școlii din care provin.
Experimentul de bază pentru această perioadă a fost acela de a reuși să exemplific
lecțiile cromatice ale moderniștilor, în compoziții de atelier, sau studii de culoare. Pretextul se

66
Eliade, Mircea, Mitul eternei întoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1999, p.66
67
Idem

51
regăsește în teme diverse, în care am reluat schițe de studiu din studenție, sau am construit pe
studiul direct de atelier după natura statică ori portretul modelului costumat.

Vioara, u/c, 60x50, 1990

Ghitara, u/p. 20x30, 1990

Arlechin, u/c, 65x 70, 1991

Modelul, u/p, 50x60, 1994

Balerina, u/c, 50x60,1996 Mandolina, u/c, 50x60, 1996

52
 Vasul galben, u/c, 50x 60, 1996 Partenerii, u/p, 80x70, 1996

Nud la oglindă, 40x50, 1996 Nud, u/p, 20x30, 1996

Exercițiul compoziției și rigoarea desenului au fost , pentru această perioadă, o lecție
asumată.
Expozițiile personale din țară și străinătate, din Franța și din Austria, au fost
constituite dintr-un număr mare de lucrări. Pe diverse suporturi: pânză, carton PFL maruflat
cu pânză, mucava, toate erau pregătite și preparate personal, la fel cum se întâmpla și cu
ramele lucrărilor finale.
Tehnica impasto, satisfăcătoare ca procedeu de lucru tehnic, oferea și posibilitatea de
a face o sinteză a formei pentru a construi compoziția cromatică.

IV.2. Lumea ca performanță plastică. Lecția despre tehnică.

Începând cu anii 2000, atenția mi-a fost atrasă spre tipurile de tehnici plastice propuse
de arta Renașterii. A fost perioada în care posibilitatea de a rafina suportul de lucru, a găsi
timp pentru studiu mai aprofundat, a însemnat o centrare a atenției pe detaliu, structura
intimă a formelor, valențele procedeelor tehnice oferite de tehnica velaturilor colorate și a
suporturilor mai rafinate.

53
 Primele teme au fost teme de studiu de atelier, sau pornite de la acest tip de cercetare,
pe structuri naturale. Prevalența desenului în compoziție, gradațiile cromatice , profunzimile
suprapunerilor glaci-urilor peste modeleul comatic, compoziția ca suport de experimentare a
acestor metode tehnice, au fost , pentru un timp, preocupările personale.

Omagiu W.Morris, u/p, 80x100, 2007

Amarillis, u/p,80x80, 2008 Amarillis, u/p, 80x80,2008

De toamnă, u/p, 45x70, 2009

Amarillis alb, 40x50, 2009

54
Natură statică, flori și fructe, u/p, 40x100, 2012 Dalii roz, u/p, 40x50, 2012

Buchetul de la bunica, u/p, 45x50, 2013 Flori de mușcate la Arbore, u/p, 50x60, 2013

Toamna la Călinești II, u/p, 50x60, 2014 Toamna la Călinești I, 50x60, 2014

55
AnotimpI,u/p, 80x80,2012 AnotimpII, u/p, 80x80,2012 AnotimpIII, u/p, 80x80,2012
Alegoriile și compozițiile elaborate au fost pentru această perioadă mai ales axate pe
așezarea elementelor în compoziție, semnificațiile componentelor fiind mai dificil de citit,
fiind oarecum ocultate de valențele de culoare sau de performanța materialității.
Documentările pe care le-am făcut pentru multe dintre lucrările acestei perioade, sunt
fie la fața locului, în taberele de creație, fie în atelier, ca studii după elementele naturale sau
documentările personale din surse indirecte ( albume, fotografii personale, schițe de idei sau
structuri ).

IV. 3. Grădina Îngerului. Lecția despre înțelepciune.

Proiectul Grădina Îngerului s-a conturat în paralel cu preocupările unui proiect mai
amplu de cercetare despre istoria și continuitatea vechilor case și locuri din Suceava. Ca urbe
de tranzit pentru traseele de negoț din nordul spre sudul estic al Europei, Suceava are o istorie
documentată printr-un hrisov păstrat la Putna, datat 1342. Multele evenimente dramatice prin
care așezarea a trecut, au făcut ca, în afară de spectaculoasa rețea de beciuri de depozitare a
mărfurilor și câteva clădiri administrative sau de locuit, să mai fie în evidența teritorială.
Cetatea de Scaun, edificiile de patrimoniu național sau mondial care se află ctitorite pe
arealul orașului, sunt cunoscute și validate documentar. Există însă, o parte de edificii care țin
de specificul multietnic al generațiilor perindate de-a lungul istoriei, pe aceste locuri. Acestea
au fost primele mele documentări de studiu în acest proiect, la care s-a adăugat nota
alegorică, menită să genereze ideea de continuitate în afara timpului. Pe lângă un caracter
strict documentar, proiectul își dorește să cuprindă , prin valențe tehnice, elemente de limbaj
plastic și estetic personal.
Excursul acesta istoric se deschide prin câteva alegorii de dimensiuni mai mari,
compuse pe parcursul anilor 2000, în paralel cu celelalte preocupări de atelier. Copacul
Vieții, Arborele Sefirot, Pasărea Paradisului, ritualurilede trecere ( Moșii), sunt doar câteva
teme propuse pentru expunere.

56
 Arborele Sefirot, u/p, 100x80, 2010 Copacul de Aur, u/p, 100x80, 2010

Cântecul Grădinii, u/p,120x100, 2018 Grădina Îngerului, u/p, 100x120, 2018

Gaițele, u/p, 100x80, 2017 Casa Tarangul,u/p, 100x80,2017

57
 Stradă în Suceava,
u/p, 20x20, 2018
Biserica Turnu Roșu, u/p, Casa Batariuc, u/p, 40x50 cm,
40x50, 2017 2017

Iarna pe dealul Tătărași, u/p, 50x60, 2017 Miez de iarnă,

Biserica Turnu Roșu, u/p, 30x40, 2018

IV.4. Labirintul. Lecția despre regăsire.

Pandemia ultimilor doi ani a însemnat pentru mine , în mod paradoxal, deschiderea
către noi orizonturi de cercetare. Legătura dintre material și imaterial, spiritual și mental, a
făcut ca modalitatea de a mă exprima să devină diferită. Orientarea către interior s-a făcut mai
firesc și mai motivat, în contextul întâlnirii cu artele florentine. Patrimoniul estetic și uman
al Florenței, a însemnat și descoperirea unui adevărat traseu inițiatic pe care, pe mai multe
planuri, îl străbat cu reverență și mare curiozitate. Este o adevărată lecție de regăsire, cu
travaliul indiscutabil necesar, din care, impresiile pornesc de la ideea de labirint al cunoașterii
de sine.
De fapt aceasta este o etapă firească a proiectului Grădinii Îngerului, din care am ieșit
pentru a înțelege și explora Labirintul în care , metaforic sau nu, suntem prinși. Simbolul lui

58
Icar, este învestit astfel, cu misiunea de a înțelege aripile nu ca mijloc de înălțare către soarele
cunoașterii, ci ca poveri de care trebuie să se desprindă pentru a putea cu adevărat zbura.
Tehnic, paleta cromatică este redusă dar diversă, într-o tonalitate gravă, cu sonorități
majore, suprapuneri optice prin tehnica tratteggio, cu preocupări atente pentru structura
corpului uman și coregrafia acestuia în structura compozițională.

Ieșirea din Rai, triptic, u/p, 190x 100, 2020

A-MAZE, u/p, 100x100, 2021

Titlul lucrării este un calambur, MAZE fiind una dintre
variantele de numire a labirintului în limba engleză și mai face
referire la cuvântul AMAZE, care inseamnă uimire, în aceeași
limbă. Așezat astfel, denumirea de A-MAZE, devine varianta
articulată a cuvântului labirint. Arhitectura este inspirată de
străzile florentine, străbătute în perioada de lockdown și care
mi-au sugerat ideea acestei denumiri.

DIMENTICAMI, u/p, 100x100, 2021

Lucrarea este una dintre primele alegorii care
construiește un autoportret ideatic. Compoziție amplă,
gândită riguros, geometric pe rețea armonică,
înglobează în spirala de aur personajul hieratic în
spatele căruia lumea se derulează dramatic și haotic.
Ordinea și tensiunea sunt contrarii bine temperate de
gestul personajului care guvernează această
compoziție. Într-o gamă cromatică și o problemă de
culoare propusă diferit, este o lucrare emblematică.

59
 Străzile acestui labirint sunt documentate de zeci de schițe pe paginile carnetelor de
impresii sau ăn variantele de culoare pe suport de hârtie. transpunerea lor presupune
construirea ideii de labirint, de cer zărit doar ca un cuțit de lumină înfipt între casele cu ziduri
înalte și de nepătruns. Arhitecturi reale pentru o lume traumatizată de timpuri de neînțeles.

Via del canneto, u/p, 50x70, 2021 Via della Ninna, u/p, 50x70, 2021

Stradă la Florența, u/p, 50x70, 2021 Stradă la FlorențaII, u/p, 50x70, 2021

60
 Personajele acestui labirint sunt aceleași pe care mitologia le știe. Dar rescrise,
regândite, acestea povestesc despre o lume schimbată, cu noi forme de existență, ca într-un
univers alternativ.

Asterion, u/p, 100x90, 2021 Sabazios, u/p, 100x90, 2021

Răzvrătirea lui Icar, u/p, triptic, 170x100, 2021

61
CONCLUZIE
Proiectul propus, ține de o preocupare personală constantă pentru marile teme ale
istoriei artelor: mitologia, alegoria, sacrul și profanul. Prin încercarea de a le institui măcar în
parte, un eșafodaj teoretic personal cercetat și asumat, îmi propun construirea unui corolar al
unui sistem de comunicare, până acum, natural însușit. Desigur, partitura pe care acest sistem
de comunicare se desfășoară, este în permanentă transformare, cu o dinamică ce ține de
inserția în timp și spațiu, premise sociale, economice, istorice și, nu în ultimul rând, umane.
Aprofundarea de care dezvoltarea personală ca profesionist al artelor are nevoie, se
va axa pe o cercetare instrumentată de toate mijloacele moderne posibile astăzi, instrumente
pe care le utilizăm și de care beneficiem prin diversificarea sistemelor media. Informațiile
din toate palierele cunoașterii umane sunt accesibile prin aceste oportunități, de aceea
proiectul de studiu teoretic pe care mi-l propun, va sprijini nemijlocit partea practică, mai
precis proiectul expozițional final.
Cum o asemenea întreprindere este dificil de împlinit fără cadrul punctual al unui
studiu aprofundat precum cel care presupune Recurența marilor mituri europene în arta
vizuală modernă și contemporană voi căuta să construiesc susținerea eșafodajului teoretic
propriu–zis al proiectului vizual, cu cât mai multe legături și referințe inter și
transdisciplinare. Este motivul pentru care am gândit o bibliografie cuprinzătoare măcar în
parte a problemelor de dezbătut, incluzând literatura de specialitate din mediul online,
resurse digitale arhivate și periodice de profil.

62
BIBLIOGRAFIE

ACHIȚEI, Gheorghe, Frumosul dincolo de artă, Ed. Meridiane, București, 1988

ARISTOTEL, Metafizica, Ed. Humanitas, București, 2007
ARNHEIM, Rudolf, Arta și percepția vizuală- o psihologie a văzului creator, Ed. Polirom, Iași, 2011
ARNHEIM, Rudolf., Forţa centrului vizual,Ed. Meridiane, Bucureşti, 1995
BALTRUSAITIS, Jurgis, Anamorfoza, Ed. Meridiane, București, 1975
BALTRUSAITIS, Jurgis, Formări, deformări, Ed. Meridiane, București, 1989
BALTRUSAITIS, Jurgis, Oglinda, Ed. Meridiane, București, 1981
BARTOS, Jeno, Compoziția în pictură, Ed. Polirom, Iași, 2009
BEJAN, Adrian, Formă si structură, de la inginerie la natură, Ed. Academiei Române, 2004
BERGER, John, Feluri de a vedea, Ed. Vellant, București, 2018
BERGER, Rene., Descoperirea picturii, vol. I-III , Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975
BERLOGEA, Ileana, Teatrul şi societatea contemporană, Ed. Meridiane, București, 1985
BLAGA, Lucian, Scrieri despre artă, Ed. Meridiane, București, 1970
BLAGA, Lucian, Trilogia Culturii, Ed. Humanitas, București, 2011
BLAGA, Lucian, Trilogia Cunoașterii, Ed. Humanitas, București, 2013( ed. digitală)
BLOCH, R., Roma şi destinul ei, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985.
BODE, W. von, Maeştrii picturii olandeze şi flamande, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974.
BONNARD, A., Civilizaţia greacă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967
BOULEAU, Ch., M.,Geometria secretă a pictorilor , Editura Meridiane, 1978
BOURDIEU, Pierre, Regulile artei, Ed. ART, București, 2012
BRADEN, Gregg, Reziliența din inimă- puterea de a evolua într-o perioadă a extremelor, București, 2016
BRANDI Cesare, Teoria Restaurării, Ed. Meridiane, București, 1996
CAMPBELL, Joseph, Moyers, Bill, Puterea mitului, Ed. Trei, București, 2020
CAMPBELL, Joseph, Eroul cu o mie de chipuri, Ed. Herald, București, 2021
CAMUS, Albert, Mitul lui Sisif. Omul revoltat, București, Editura RAO, 2005
CENNINI, Cennino, Tratatul de pictură, Ed. Meridiane, București, 1977
DA VINCI, Leonardo, Tratatul despre pictură, Ed. Meridiane, București, 1971
DE MICHELI, M., Avangarda artistică a secolului XX , Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968
DEMETRESCU, Camilian, Culoarea, suflet și retină, Ed. Meridiane, 1966
DIONISIE din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sofia, București, 2000
DREW, John, MEYER, Sarah, Color management- A comprehensive uide for Graphic Designers,
RotoVision SA, UK, 2006
DUMITRESCU, Zamfir, Ars perspectivae, Ed. Nemira, București, 2010

63
DUMITRESCU, Zamfir, Caiete de perspectiva artistică, vol. I , NOI Media Print, 2007
DUMITRESCU, Zamfir, Structuri geometrico - plastice, Ed. Meridiane , Bucureşti, 1984
DURAND, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Ed. Univers Enciclopedic București, 1998
ECO, Umberto, Istoria frumuseții, Ed. RAO, București, 2005
ECO, Umberto, Istoria urâtului, Ed. RAO, București, 2008
ELIADE, Mircea, Mituri, vise și mistere, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998
ELIADE, Mircea, Contribuții la filosofia Renașterii, Ed. Academiei RSR, București, 1984
ELIADE, Mircea, Culianu, Petru, Dicționar al religiilor, Ed. Humanitas, București, 1993
ELIADE, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, Ed.Univers Enciclopedic, București, 2000
ELIADE, Mircea, Mefistofel și androginul, Ed. Humanitas, București, 1995
ELIADE, Mircea, Mitul eternei reîntoarceri, traducere de Maria și Cezar Ivănescu, Ed. Univers enciclopedic,
București, 1999
ELIADE, Mircea, Morfologia religiilor, prolegomene, Ed. Jurnalul Literar, București, 1993
ELIADE, Mircea, Tratat de istorie al religiilor, Ed. Humanitas, București, 2017
FOCILLON, Henri, Viața formelor , Ed. Meridiane, București, 1995
FOWKES, Maja and Reuben, Central and Eastern European Art Since 1950, Ed. Thames&Hudson,
London, 2020
FRANCASTEL, Galienne și Pierre, Portretul, Ed. Meridiane, București, 1973
GAVRILUȚĂ, Nicu, Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și
transumanismul, Ed. Polirom, Iași, 2018
GHYKA , Matila, Essay pour le rythme, Gallimard, Paris, 1938
GHYKA, Matila, Costiescu, Estetică și teoria artei, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981
GHYKA, Matila, Filosofia și mistica numărului, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998
GHYKA, Matila, Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizațiilor occidentale, Ed.
Nemira, București, 2016
GHYKA, Matila, The geometry of art and life, Dover publications, INC. New York, 1946
GOETHE, Johann, Wolfgang, Teoria culorilor, în românește de Val. Panaitescu, Ed. Princeps,București,
1995
GOMBRICH, Ernst.H., O istorie a artei, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975.
GOMPERTZ, Will, Gândește ca un artist, Ed. Polirom, Iași, 2016
GOMPERTZ, Will, O istorie a Artei Moderne, Ed. Polirom, Iași, 2014
GRIGORESCU, Dan, Expresionismul , Editura Meridiane, Bucureşti, 1969
GRIGORESCU, Dan, Pop art , Editura Meridiane, Bucureşti, 1975.
GRIGORESCU, Dan, Cubismul , Editura Meridiane, Bucureşti, 1972.
GUENON, Rene, Ezoterismul creștin, Ed. Herald, București, 2012
GUENON, Rene, Simboluri ale științei sacre, Ed. Humanitas, București, 2008
GURDJIEFF, G,I., Întâlniri cu oameni remarcabili, Ed. Niculescu, București, 2006
HASAN, Yvonne, Paul Klee si pictura modernă, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1999
HAVEL, Mark, Tehnica tabloului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988
HAWKING, Stephen, Universul într-o coajă de nucă, Ed. Humanitas, București, 2013

64
HOCKE, G., R., Lumea ca labirint , Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973
HOCKNEY, David, Știința secretă, Ed. RAO Books, București, 2008
HOGARTH, W., Analiza frumosului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1981
HUINZINGA, J.,Amurgul Evului Mediu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970
HUIZINGA, Johan, Homo Ludens- încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Ed. Humanitas,
București, 2018
HUYGHE, Rene, Dialog cu vizibilul, Ed. Meridiane, București, 1981
ITTEN, Johannes, The elements of color, Ed. Van Nostrand Reinhold Company, 1970
KANDINSKI, Wassily, Spiritualul în artă, Ed. Meridiane, București, 1994
KNOBLER, N, Dialogul vizual , vol. I , II, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983
LĂZĂRESCU, Liviu, Culoarea în artă, Ed. Polirom, Iași, 2009
LĂZĂRESCU, Liviu, Tehnica picturii în ulei, Ed. Polirom, Iași,2009
LIPTON, Bruce, Biologia credinței, Ed. For You, București, 2008 Litera, București, 2011
LOTHE, Andre, Să vorbim despre pictură, Ed. Meridiane, București, 1971
LOVINESCU, Vasile, Exerciții de meditație, Ed. Rosmarin, București, 2000
LOVINESCU, Vasile, Incantația sângelui, Ed. Institutul European, Iași,
LOVINESCU, Vasile, Mitul sfâșiat, Ed. Inst. European, Iași, 1993
LOVINESCU, Vasile, Monarhul ascuns, Ed. Inst. European, Iași, 1992
LOVINESCU, Vasile, Creangă și Creanga de aur, Ed. Rosmarin, București, 1996
MICHELI, Mario de, Avangarda artistică a secolului XX, Ed. Meridiane, 1968
MUNTEANU, Florin, Știința Complexității și dezvoltarea durabilă în mileniul III. Deschideri spre lumea
complexității, Ed. Universității, București, 2008
NAE, Cristian, Moduri de a percepe – o introducere în teoria artei moderne și contemporane, Ed. Polirom,
Iași, 2015
NANU, Adina, Arta pe om, Editura Compania, 2001
NICOLESCU, Basarab, Teoreme poetice, Ed. Junimea, Iași, 2007
NICOLESCU, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Ed. Polirom, Iași, 2007
OLINESCU, Marcel, Mitologie Românească, Ed. Saeculum I.O., București, 2001
PAMFILE, Tudor, Mitologia poporului român, vol. I,II, Ed. Vestala, București, 2008
PARVU, Sorin (coord.), Dicționar de Postmodernism, Ed. Institutul European, Iași, 2005
PLATON, Banchetul sau Despre iubire, Ed. Humanitas, București, 2011
PLATON, Republica, Ed. AntetXX Press, București
PRUT Constantin, Culoare, artă, ambient, Ed. Meridiane, București, 1979
SAINT MARTIN, Louis, Claude de, Despre numere, principiile, esența și puterea lor, Ed. Herald, București
SALZMANN, Jeanne de, Realitatea ființei, a patra cale a lui Gurdjieff, Ed. Herald, București, 2016
SCOLTEN, O., NoomenG.W., Știința comunicării, Ed. Humanitas, București, 2004
SPALDING, Baird, Viețile maeștrilor, Învățăturile maeștrilor din extremul Orient, Ed. Herald, București,
2020
TONITZA, Nicolae, Scrieri despre artă, Ed. Meridiane, București, 1978
VASARI, Giorgio, Viețile celor mai de seamă pictori, sculptori și arhitecți, Ed. Meridiane, București, 1962

65
VASILESCU, Virgil, Semnele pământului, Ed. Arhetip, București, 1996
VASILESCU, Virgil, Simboluri Patrimoniale, Ed. Europa Nova, București, 1997
VASILESCU, Virgil, Semnele cerului- cultură și civilizație carpatică, Ed. Arhetip, Chișinău, 1993
VITRUVIU, Despre arhitectură, Ed. Academiei, București, 1964

DICȚIONARE ȘI ALBUME

ARGAN, G. C., Arta modernă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982

ARGAN, Giulio Carlo, Arta modernă, Ed. Meridiane, București, 1982
BALACI, Anca, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992
DAVERIO, Philippe, Museo immaginato- il Secolo lungo della modernita, Ed. Rizzoli, Milano, 2012
FLOREA, Vasile, SZEKELY, Gheorghe, Dicționar universal de artă plastică, Editura
GRAVES, Robert, Miturile Greciei Antice, Ed. Polirom, Iași, 2018
GRIGORESCU, Dan, Dicționarul Avangardelor, Ed. Enciclopedică, București, 2005
KERNBACH, Victor, Dicționar de mitologie generală, București, Albatros, 1995
KERNBACH, Victor, Dicționar de mitologie generală, Ed. Albatros, București, 1983
KERNBACH, Victor, Miturile Esențiale, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1978
KUN, N.A., Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003
LĂZĂRESCU George, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992
NANU, Adina, Artă, stil, costum, Editura Meridiane, 1976

Bibliografie web
http://jetpress.org/volume14/freitas.html
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Caravaggio_-_Medusa_-
_Google_Art_Project.jpg
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Narcissus-Caravaggio_(1594-96)_edited.jpg
https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Fichier:Dionysos_satyrs_Cdm_Paris_575.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Matila_Ghyka#Teoriile_estetice_ale_lui_Matila_Ghyka
https://sculpturemagazine.art/ https://
https://www.britishmuseum.org/collection/object
https://www.metmuseum.org/art/collection/search/251497?=&imgNo=1&tabName=gallery
-label
https://www.uffizi.it/en/artworks/bacchus
https://www.uffizi.it/opere/botticelli-primavera
www.artribune.com/?new=artribune.com

66
https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-1-3-cucuteni-si-simbolismul-de-
regenerare
https://www.theguardian.com/artanddesign/2019/nov/15/judy-chicago-review-baltic
https://www.artsy.net/article/the-art-genome-project
https://www.artspace.com/magazine/art_101/book

67
ANEXE

ACTIVITATE ARTISTICĂ
Expoziţii personale
 1988- Suceava, Teatrul Municipal
 1992- Suceava, Galeriile de Artă
 1996-Viena-Centrul Cultural "Aula Romaniae"
 1997-Suceava-Muzeul de Stiinţe ale Naturii-pastel
 1998-Spitalul Municipal Suceava
 1997-1998-Ansamblul decorativ monumental-Centrul de Primire pentru Copii- Suceava.
 1999-Galeriile Asirag -Suceava
 2002-Suceava- Muzeul de Stiinţe ale Naturii
 2003- Casa "Alice"-Suceava
 2009- City Gallery- Suceava
 2012- Galeriile “Ion Irimescu”Suceava
 2014- Galeriile “Ion Irimescu”Suceava
 2017- Galeriile „Ion irimescu”Suceava
 2018- Galeriile „Nicolae Tonitza”Iași
- Muzeul Bucovinei, sala Parter
Expoziţii peste hotare
 1989-Canada-Trienala de miniatură
 1993- Saloanele Moldovei- Chişinău
 1994 - Franţa, Maison du Champalud
 1996-Trienala de desen de la Majdanek-Polonia
-Bienala de miniatură de la Rudnik- Slovacia
 1998-SUA, Know,Herillville,Chicago, Cornerstone, Misshewalla
 2001-Finlanda, Ripustus Taidegalleria
 2004-Franţa, Saint Laurent du Pont, lucrare monumentală, în cadrul schimbului cultural bilateral româno-francez.
 2005- Franţa, Salonul Internaţional"Rendez vous des Artistes"-Saint Joseph de Riviere
 2006 - Franţa, Grenoble, expoziţie colectivă
 2007-Hochstadt-Germania,"Comori din Bucovina"-proiect cultural internaţional
 2007-2020- Dialoguri Artistice- Saloanele Moldovei-periodice de schimb cultural Suceava-Cernăuţi
 2016- Proiect cultural artistic bilateral- Laval, Franța- Suceava, România
 2019- Il tempo delle nostre illusioni- Pallazzo della Cultura „Pasquino Crupi”- Reggio Calabria-italia
 2021- Trame Contemporanee- Palazzo Cancelleria Vaticana-Roma –Italia
 2021- Ambasada Egipului la Roma - Italia
 2021- Galleria D’EM Venice- Veneția- Italia

Expoziţii de grup
 1989-Festivalul Tineretului- Târgu Mureş
-Salonul de Toamnă- Focşani
-Salonul Tineretului- Bucureşti, Galeriile Institutului de Arhitectură "Ion Mincu"
 1990-2008-Expoziţia "Anuala", Galeria de Artă Suceava, a Filialei Artiştilor Plastici Profesionişti.
 1991-Grup 22- Suceava
 1997-Salonul de Artă-Botoşani
-Salonul de Vară-Suceava
-Piatra Neamţ-Concursul de Pictură "Lascăr Vorel"
 1990-2001- Festivalul Concurs "Voroneţiana"
 1993, 1994, 1996, 2003,2004, - Saloanele Moldovei, Bacău-Chişinău
 2005, 2006-Galeriile de Artă Rădăuţi-Suceava
 2006- Prefectura Suceava
 2007, 2009, 2012- Piatra Neamţ-Concursul de Pictură "Lascăr Vorel"
 2007-2010 Primăria Suceava, "Zilele Sucevei"
 2007-2012 -Anuala Filialei UAP Suceava- Galeria de Artă „ Ion Irimescu” Suceava
-Expoziţia Filialei UAP Suceava- City Gallery –Suceava
-Humanum Lux- Galeria de Artă „ Ion Irimescu” Suceava
 2010 -Primăria Suceava, "Zilele Sucevei"
- Târgul de Artă Contemporană- Shopping City, Suceava
- Anuala UAP Filiala Suceava- City Gallery Suceava
 2011- Salonul Profesorilor de Arte Vizuale- Iaşi- Galeria Dana
-Expoziţia Simpozion A.R.T.E., Galeriile WTC, Iaşi

68
 - Identităţi de Februarie- Expoziţie Internaţională de Artă Plastică- Galeriile de Artă „Ion Neagoe” –C.C.D.
Iaşi
- Armonii de Primăvară- Galeria de Artă a CJSuceava
- Salonul de vară, Shopping City, Suceava
 2012-Participare la sesiunea ştiinţifică şi expoziţia Festivalului Internaţional „Arta şi Tradiţia în Europa”- Iaşi-
Suceava
 2013- Anuala 2012- City Gallery- Suceava
- Concret şi Imaginar- City Gallery- Suceava
 2014- Anuala 2013- City Gallery/ Suceava
Simpozionul International A.R.T.E. Iasi, 2014
 2015- Simpozionul Internațional ”Atitudini contemporane” Slobozia
- Bienala Națională de Artă Plastică ”Lascăr Vorel” 2015
- Expoziția Taberei de Pictură Călinești- 2014 și Sucevița -2015, Muzeul de Științele Naturii –Suceava
- Expoziția de pictură ”Istoria Minorităților” , cu Filialele UAPR Iași și Suceava- Centrul pentru Susținerea
Tradițiilor Bucovinene
 2016- Bienala Națională de Artă Contemporană ”Nicolae Tonitza” – Muzeul ” Vasile Pârvan” Bârlad, Ediția I
- Anuala Filialei UAP- Suceava, Galeriile de Artă ”Ion Irimescu”
 2017- Simpozionul Internațional ”Atitudini contemporane” Slobozia
- Bienala Națională de Artă Plastică ”Lascăr Vorel”
 2018- Anuala 2019- Galeriile „Ion Irimescu”
 2019- Salonul de primăvară- Galeriile „Ion Irimescu”
 2020- Anuala 2020- Galeriile „Ion Irimescu”Suceava
 2021- Salonul de primăvară- Galeriile „Ion Irimescu”Suceava
 2021- Salonul Interjudețean de Artă, Sibiu
 2021- Salonul de Miniatură- Buzău
Premii şi distincţii
 1990- Menţiune-Festivalul Concurs"Voroneţiana
 1993- Premiul II-al Comitetului de Artă şi Cultură-Suceava
 1996- Premiul II- Festivalul Concurs"Voroneţiana"
 2001- Premiul I- Festivalul Concurs"Voroneţiana"
 2006- Diploma de Excelenţă - Fundaţia Lions- Suceava
 2007- Diploma de Excelenţă- Inspectoratul Şcolar Judeţean- pentru activitatea didactică artistică.
 2011- Diploma de Onoare la sesiunea ştiinţifică şi expoziţia Festivalului Internaţional „Arta şi Tradiţia în Europa,
A.R.T.E.”- Iaşi-Suceava, ediţia I
 2011-Premiul Special Festivalului Internaţional „Arta şi Tradiţia în Europa, A.R.T.E.”- Iaşi-Suceava, ediţia I
 2012- Diploma de merit –pentru contribuţii prestigioase la revigorarea culturală şi spirituală a Bucovinei-
Consiliul Judeţean Suceava
 2016- Diploma de excelență pentru rezultate deosebite în cariera didactică desfășurată în cadrul Colegiului de
Artă ”Ciprian Porumbescu”Suceava.
 2019- Diploma de participare la Concursul Național de Artă- Imaginile lui Enescu
 2021- Certificat de merit și participare- eveniment cultural- Români în Italia- Veneția, mai 2021
 2021- Atestat de participare- International Art Exhibition Trame Contemporanee, Palazzo Cancelleria Vaticana,
Roma, mai 2021

Tabere de creaţie
 1995-Tabăra Internaţională de Creaţie- Câmpulung Moldovenesc
 2005-Tabăra Internaţională de Creaţie- Vatra Dornei
 2013- Tabăra Naţională de Creaţie- Pătrăuţi- Suceava
 2014- Tabăra Națională de creație- Călinești- Suceava
 2015- Tabăra Națională de creație- Sucevița- Suceava
 2016- Tabăra Națională de creație- Cacica- Suceava
 2017- Tabăra Națională de creație- Vama- Suceava
 2020- Simpozionul Internațional de Artă – Vama - Suceava

Apariţii în albume de artă şi dicţionare

 "Bucovina,contribuţii cultural ştiinţifice"dicţionar IX, Emil Satco 1992;
 "Enciclopedia Bucovinei"vol.2 , Emil Satco 1999;
 "Un secol de arte frumoase în Bucovina", Valentin Ciucă, 2006
 "Europa necunoscută-comori din Bucovina" ediţie bilingvă, proiect coodonat şi finanţat de către Complexul
Muzeal Bucovina , Consiliul Judeţean Suceava , cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Cultelor;
Ilustrator al : - Revistei "Bucovina Literară",nr 7-12, iul.- dec.1996
- Revistei ”Scriptum” , an XX, Nr. 3-4/2014editată de Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera”Suceava
- volumului de poezie "Cerneala căzută pe gânduri", Ion Paranici, Ed.Junimea, Iaşi, 2007, Ed.
Muşatinii, Suceava, 2007.

69
 - volumului „Comoara cea mai de preţ a lumii” şi volumul „Comoara cea mai de preţ a lumii pentru
pitici:un îndreptar practic pentru o viaţă mai fericită pentru copii (6-9 ani)” 2010, de Mihail Coşman
- volumului "Lumea din preajmă", Ion Paranici , Editura G.Tofan, Suceava,
- volumului „Din cele câte au fost”, Ion Paranici, Ed. Mușatinii, Suceava, 2013
Lucrări personale se află în colecţii private şi de stat în România, Japonia, Austria, Franţa, Spania, Germania,
Italia, Canada, SUA, ş.a.

Participarea la expoziții în străinătate

70
Tripticul din salonul Atitudini Contemporane , ediția 2014

Impresii din Copilărie,u/p, 100x80, 2019,

Participare la Festivalul Internațional George Enescu, Bucureșt

71
Expoziția personală
din cadrul
Muzeului Bucovinei,
2018

72
Grădina Îngerului
discursul personal la expoziția din octombrie 2018, la Muzeul Național al Bucovinei

Locul geometric al acestei Grădini este în toate locurile prin care zilele anotimpurilor
mi-au dezvăluit frânturi de lumină.
Tihna contemplării în tumultul cotidian, este un dar pe care poate vârsta sau poate
doar milostenia divină ți-l pot dărui în clipe de grație. Trecem adesea prin lume fără să vedem
cu adevărat cele din jurul nostru. Desigur, toate zilele sunt importante prin chiar trecerea lor,
dar mânați de griji sau nevoi, privim uimiți și neputincioși, câteodată revoltați, la
transformările locurilor pe care le credeam veșnice doar pentru că le știam din copilăria
noastră, adică de când lumea.
Casele vechii urbe a Sucevei dispar încet în tăcere. Discursurile patriotarde cu tonuri
divers colorate, nu salvează nici măcar umbra oamenilor de excepție care le-au ridicat și
locuit. Atâta vreme irosită...
Locuri și oameni, istorii și năzuințe, un amalgam prețios, cules în orele de promenadă
pe stradele arse de soare ori înghețate de ger, în pagini prăfuite de ceasloave puse în rafturi,
ori din istorisiri însetate de ascultare. Din toate acestea am găsit cu cale să construiesc un
spațiu strict subiectiv, oferit spre exercițiul meditației.
Elementele de limbaj sunt simple: copacul, păsările, florile și fructele. Personajele
prezente în compoziții propun motto-ul subiectului. Păstrătoare ori purtătoare de simboluri,
trec în peisaje desprinse din realitate, ca certe dovezi de legătură a firelor de timp și spațiu.
Conceptul Grădinii s-a conturat încet, în timp, este o structură cu voință proprie,
dincolo de fire, cuprinzând lucrări din mai multe perioade de creație. Este o experiență aparte
să te lași ghidat de taina momentului în care transpui pe pânză o fațetă a Luminii, sau ceea
ce înțelegi - ca om- prin aceasta.
Casa din cer este o zicere aproape ca un leitmotiv în viața mea, asta ca răspuns pentru
multe din cele făcute ori nefăcute ale mele. Dacă este adevăr sau doar provocare, nu pot ști,
dar Grădina e un fel de a vizualiza aceasta Casă din Cer. Este desemnarea unui univers
personalizat, nu departe de realitate, pentru un timp nedefinit.
Copacul pentru că am suferit de fiecare dată când i-am văzut trunchiul doborât în praf.
Păsările pentru că sunt vocile sufletelor și s-au întors în târgul Sucevei după ani de
pribegie.
Florile pentru că m-au învățat disciplina de a studia. Sunt atât de trecătoare încât a
surprinde bucuria culorilor lor este o muncă pretențioasă.
Fructele pentru că au forța plinului în lumea nimicului.
Peisajul citadin, pentru că este un gen pe care l-am redescoperit după ani de pribegie.
Așa am realizat că iarna descrie în grafii elegante locuri pe care în oricare alt anotimp nu le
vedem aproape deloc.

73
TEXT UL INTERVIULUI PENTRU MONITORUL, OCTOMBRIE, 2018

M-am născut într-o marți, cum zicea cineva, în 11 mai 1965, în târgul Sucevei. Tatăl meu,
Nicolae, a fost electrotehnician de telecomunicații, a petrecut o sumedenie de timp cu
radioficările și amplificările prin regiune și județ, mama, Viorica, a fost membră a Corului
Ansamblului Ciprian Porumbescu Suceava, până în 1970, când a fost desființat, mai apoi,
secretar dactilograf și laborant la Stațiunea Experimentală Agricolă Suceava până la
pensionare.

1. Pofta vine desenînd sau a fost dragoste la prima atingere de penson?

Desenez de când mă știu. Pentru mine creioanele colorate și mai apoi cărțile au fost prieteni
și confidenți, vindecători și aliați. Am în memeorie și acum atmosfera verilor calde, când la
umbra nucului din grădina bunicilor, desenam povești întregi numai de mine știute ori pacea
din teiul în care suiam cu scara să-mi petrec ore în șir cu o carte de basme ori aventuri.
2. Care a fost momentul în care aţi ştiut că veţi rămîne nedespărţită de şevalet?
Am fost, zic eu, un copil ascultător și m-am străduit din răsputeri să nu dezamăgesc pe
nimeni, dar a fost un moment precis în viața mea în care am ales: în clasa a zecea. În 1979-
1980, eram elevă la secția chimie – biologie din cadrul Liceului „Ștefan cel Mare” Suceava.
Liceu cu renume, ca și azi, purtam cu mândrie emblema școlii pe umăr. Chiar așa. Aveam o
pasiune pentru biologie, chiar și pentru chimie, însă la un moment dat toți senzorii mei
interiori mă avertizau că nu sunt pe drumul vieții mele. Am regăsit atunci, oaza mea de pace
și bucurii alături de profesoara mea de arte din gimnaziu, doamna Pruteanu. Când părinții mei
au înțeles unde îmi petreceam orele mele libere uitând de timp cu totul, s-au sfătuit cu
doamna mea și au decis să-mi fie alături în călătoria vieții mele. Era dificil, chiar interzis pe
atunci să schimbi profilul școlii în treapta a doua, adică pentru clasele XI-XII, dar îngerii
mei păzitori au decis că se poate face acest pas chiar cu o derogare ministerială.
Țin minte și acum că dincolo de așteptarea, emoțiile părinților, frământările lor, chiar șicanele
profesorilor care nu puteau crede că mă pot ridica la nivelul unor elevi care studiaseră din
clasele de gimnaziu pentru acel examen de specialitate de trecere în treapta a doua, eu eram
absolut transpusă în fața șevaletului la care, după orele de curs, până se întuneca, studiam
după model, portretul lui Moise, Scipio, Laocoon, Niobe, prietenii oricărui învățăcel aflat pe
calea perfecționării. Mi-au fost alături și au crezut în mine, dar poate că au înțeles mai
degrabă că nu doar plăcerea era motivul pentru care studiam câte șase ore aproape zilnic până
la epuizare, uitând de foame, frig, de toate, pentru ca, la final, studiul meu „să iasă din
pagină”, să aibă contrast, asemănare, proporție și restul de indicatori ai unui studiu bine făcut.
Era vorba de drumul vieții. Schimbarea radicală în adevărul unui destin. Lucruri mari...
3. În copilărie aţi visat să devenţi altceva decît ceea ce sînteţi în prezent?
Poate că mi-aș fi dorit să fac medicina, ori cercetare în chimie. Cum spuneam, m-au pasionat
domeniile acestea suficient cât să dau un examen de admitere la liceu la secția care pregătea
elevii pentru aceste domenii. Dar drumul meu era altul.
4. Cine v-a încurajat să pictaţi şi cine au fost cei care v-au ajutat să deveniţi din ce în ce
mai bună?
Desenam ca mod de comunicare, ca orice copil. Dar în clasa I-a , poate într-a II-a, am
observat că unul dintre colegii mei, fiu de arhitect, era foarte lăudat de doamna mea
74
învățătoare, doamna Lateș, pentru desenele lui. Sincer, erau frumoase fiindcă păreau aidoma
cărților poștale care circulau la vremea aceea. Asta văd eu cu ochii de acum, dar admirația
inițială s-a transformat mai întâi într-un soi de ciudă, mai apoi într-un fel de ambiție și gata a
pornit competiția. Abia prin clasa a cincea, când eram deja mai mari, domnul profesor Adrian
Bocancea a fost primul meu profesor semnificativ în viața mea. La sugestia dumnealui și,
desigur inițiativa sa, am optat pentru programul integrat de artă oferit de Școala de muzică
din Suceava, prima formă de acest fel a viitorului Colegiu de Artă de astăzi. Grupul de
profesori vizionari care au format în mod experimental domeniul plastic în cadrul acestei
școli, cuprindea și pe unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea de plastician:
doamna Mărioara Pruteanu. Până în clasa a opta, alături de domnul Traian Cojocaru, am
parcurs programa de învățământ integrat de artă, mai precis cele opt ore săptămânale de
specialitate cuprinzând studiul culorii, desenului , modelajului, istoria artelor și restul.
Mai apoi, profesorii de la Liceul de Artă „ Octav Băncilă” Iași. Uimirea lor a fost remarcabilă
când eleva venită prin derogare ministerială la un liceu de profil vocațional de la unul real, a
urcat prima pe lista de admiși în treapta a doua. Puțină lume știe cât efort este în spatele unui
asemenea rezultat. Dar așa era destinat să fie.
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, al cărui mândru absolvent mă aflu,
a însemnat o pregătire de trei ani în atelierul unui artist pentru care am o admirație totală:
Vasile Chinschi. Au fost trei ani de muncă și învățăminte care descriu taina acestei meserii.
Pregătirea era necesară pentru că și concurența era acerbă. Pentru anul în care am intrat în
facultate, pentru cele șase locuri de la grupa de pictură de șevalet, au candidat 300 de
concurenți. Am intrat având aceeași medie cu încă doi dintre colegii mei, pe primele trei
locuri. Grupa noastră: Doinaru Mircea, Lia Maria Doina, Daniela Năftănăilă, Mazilu Emanoil,
Dana Oancea-Gheorghe și cu mine.
Coordonatorul nostru de grupă a fost maestrul Vasile Grigore. Nu este singurul profesor
maestru din anii de facultate. Sunt onorată să fi cunoscut și să fi fost studenta numelor mari în
arta și critica de artă românească: Adina Nanu, Corina Popa, Dan Lăzărescu, Dan Gigorescu,
Adrian Penda, Răzvan Teodorescu și încă mulți alții, pe care îi consider familia apropiată de
ascendență spirituală.

5. Dacă v-aţi fi născut la Paris, la Londra ori la New York credeţi că aţi fi avut mai multe
şanse de afirmare?
Este supraestimată valența șanselor de afirmare. Nu am de unde să știu acest lucru,
dar dacă destinul ar fi hotărât nașterea mea sub alte coordonate geografice, probabil că mi-ar
fi oferit și uneltele necesare pentru desăvârșire. Nu sunt adepta gloriei supreme. În societatea
contemporană tendințele de selectare a orientărilor nu țin neapărat cont de valențele artistice
clasice ori tehnice. Rareori se întâmplă acest lucru. Și apoi, să fii adulat și vândut la prețuri
exorbitante în timpul vieții poate să fie un lucru periculos. Aproape că iese din norma istorică.
6. Peisaj, natură statică, portret sau artă combinatorie?
Temele de studiu sunt diverse. Sigur că răspund provocărilor, în ultimă instanță un
profesionist rămâne așa până la finalul vieții, dar cu timpul am devenit mai selectivă. Există
temele de concept, axate pe idee, temă impusă, etc., dar există și studiul de atelier, în care
transformarea plastică determină genul: peisaj, natură statică, portret....

75
7. Detaliu sau imagine de ansamblu?
Am redescoperit plăcerea detaliului pentru definirea ansamblului. Lumea ca
structură fractală.
8. Renascentism sau modernism?
În vremurile tulburi, de căutări și întrebări, artiștii au găsit întotdeauna ancoră în
clasicism. Dincolo de definiții, clasică devine orice formă de exprimare mai coerentă decât
discursul curent. Ne raportăm la clasici pentru a defini noile direcții. Prin reafirmare ori prin
negare. Ca să răspund la întrebare, îmi doresc să găsesc un mod de exprimare plastică a
crezului meu estetic, printr-o formă coerentă, lizibilă și aproape de perfecțiunea clasică a
Renașterii. Nu este nimic nou sub soare, poate doar felul în care facem afirmațiile are o șansă
să fie.
9. Dacă aţi fi primarul Sucevei, care ar fi trei dintre măsurile pe care le-aţi lua pentru ca
oraşul să arate mai bine?
Întrebarea de o sută de puncte. Sigur mi-aș dori ca profesioniștii artei să se bucure
de o mai mare prețuire și nu doar atunci când sunt evenimente cu lustru electoral. Ne dorim o
galerie de artă adevărată, ne dorim un muzeu de artă adevărat, ne dorim ocrotirea fiscală
firească pentru oamenii urbei care chiar DĂRUIESC plusvaloare fără a cere mai nimic în
schimb. Nu am subliniat cu majuscule din întâmplare.

IMAGINI

Suceava. Prima expoziție personală, din 1992, deschisă în Fostele Galerii de Artă, azi , din
nefericire, o locantă oarecare, a fost sărbătorită generos de colegii de breaslă care m-au primit
cu drag în mijlocul lor, ca absolvent de Arte. În grup,alături de fmilia mea, în dreapta,
domnul profesor Bocancea, lângă tatăl meu. Mama mea este alături de sora mea, Carmen și
domnul profesor Dumitru Rusu. Unii dintre aceștia ne privesc din ceruri, ceilalți ne amintim
cu drag de momente importante din viața noastră .

76
Franța, 1996, a fost un alt moment important în viața mea, expoziția din Saint Laurent du
Pont, și mai apoi de la Grenoble, cu fresca executată atunci împreună cu Emilia Burlacu în
colaborare cu colegii francezi. aici, înainte și în timpul vernisajului. În foto sus, împreună cu
fiica mea, Adriana.

În 1999, la vernisajul
personalei din cadrul
Galeriilor Asirag, o
uriașă surpriză,
prezența și cuvântul de
prezentare al
Maestrului Ion
Irimescu. Generos și
atent, Maestrul a avut
un cuvânt bun de
recunoaștere pentru
apartenență și
străduință.

77