Ce este arta tradițională și ce importanță are ea!

Profesor Delia Mihaela BADEA, Liceul Teoretic"Nicolae Titulescu" Slatina, Olt

Arta tradițională reprezintă acea parte dintr-o cultură, sau a unui anumit grup de oameni, cu
abilități și cunoștințe, ce sunt transmise de-a lungul generațiilor, de la maeștri la ucenici… și tot
așa mai departe. Dar în „lumea artei”, prin mediul academic vorbind, Arta Tradițională, face
referire adesea la ceea ce numim Artă Clasică, adică la ideile apărute din Renaștere și
Iluminism despre ceea ce ar trebui să reprezinte arta pentru societate.
Aceste idei au apărut în perioada Renașterii, dar au durat mult timp după, până în secolul al
XIX-lea. iar aceste idei și concepte sunt direct legate de academicism.
Academicismul este metoda de profesionalizare a educației artistice, concepută, formalizată și
predată de academiile de artă, începând cu secolul al XVI-lea. Astfel încât există în
academicism aprecierea maeștrilor renumiți, venerația tradiției clasice și adoptarea unor
concepte formulate colectiv, care au avut, pe lângă un caracter estetic și origini și scopuri etice.
Și despre aceste concepte îmi propun să vorbesc. Cel puțin, conceptele pe care le înțeleg și în
care cred. Dar, pe scurt, termenul de Artă Clasică se referă, practic, la toate tipurile de artă care
au existat înainte de Arta Modernă, înainte de Mișcarea Modernistă.
Toate marile nume ale picturii clasice naturaliste/realiste/ilustrative, au avut, dacă nu aceeași, o
pregătire foarte asemănătoare cu cea pe care o avem la Academia de Artă din Florența, și alte
Academii. În secolele trecute nu existau academii publice, studenții plătind școlarizare, dar
existau Academii regale, fondate și întreținute de regi și curți. Oamenii au învățat meșteșugul
picturii fie fiind predați de maeștri în propriile lor ateliere, fie fiind acceptați într-una dintre aceste
academii, ceea ce era ceva foarte greu - chiar trebuia să fii bun. Și nefiind fotografie, Pictorul a
fost mult mai apreciat.
Oamenii își doreau pictori buni capabili să-i reprezinte într-un tablou pentru posteritate, sau
capabili să ilustreze povești, istorie, peisaje sau idei, în moduri frumoase. Deci, majoritatea
numelor mari pe care le auzim astăzi au trecut prin acest proces prin care trec astăzi și au avut
un stil de viață similar. Artiștii erau considerați intelectuali în societate, încă de pe vremea
academicismului și, într-adevăr, studiem, cercetăm, gândim mereu.
Poate că în zilele noastre este mai ușor să faci orice prostie pe o pânză sau pe un perete și să
te numești artist, dar pentru acest gen de artă pe care o facem aici, sunt necesare unele lucruri,
precum intelectualitatea în sine. Se cere pictorului clasicist/naturalist un anumit grad de
cunoștințe (istorice, tehnice, culturale etc.), ceea ce mi se pare absolut corect. S-ar putea să
urăsc barocul, dar trebuie să știu de ce a existat, influențele sale, ce fel de artă a fost produsă și
de către cine.
Dar din aceste motive înțeleg că sunt multe de învățat, multe de studiat. Și că, de fapt, a fi pictor
este un stil de viață. Este nevoie de sacrificiu și efort. Dar cred că acest tip de artă este
important pentru întreaga omenire. Arta este esențială pentru lume. Trebuie să fim oameni, nu
mașini. Și, prin urmare, abilitățile unui artist, care ne poate face să ne simțim mai umani, ar
trebui apreciate. Îndemânarea artistului este un dar și trebuie prețuită. Chiar și în vremuri de
criză.
Dacă patronii de artă nu ar fi avut curajul și imaginația de a-și stimula proprii artiști
contemporani la eforturi eroice și de a fi susținătorii lor morali și financiari, unde ne-am îndrepta
pentru multe dintre inspirațiile și colecțiile noastre muzeale de astăzi?
Artistul, fiind o ființă umană extrem de sensibilă, este foarte afectat de atitudinea publicului său,
fie că este dispus să recunoască acest fapt sau nu. Când o minte creativă simte că există o
înțelegere receptivă sau o nevoie a muncii sale, este automat stimulată și încurajată.
Faptul că un creator simte că munca sa este de o valoare esențială pentru cineva pentru care
are respect, în care se crede și se așteaptă să producă rezultate din ce în ce mai bune, este un
mare stimul moral.