RELAŢII ÎN CADRUL GRUPULUI

În cadrul grupurilor se pot stabili relaţii diferite. Unele sunt de natură pozitivă.
Altele au consecinţe mai curând negative.
1. Relaţiile pozitive din interiorul grupurilor sunt cele de colaborare, solidaritate
, respect, afecţiune sau ajutor.
2. Relaţiile negative sunt cele de conflict , autoritate abuzivă, competiţie
neprincipială.
3. Relaţiile de autoritate se manifestă de obicei , de la cei mai vârstnici către
cei mai tineri, de la cel cu rol de decizie către un executant. În general se
consideră că dacă o persoană este îmbrăcată în uniformă (poliţist, pompier ) ea
va avea mai multă autoritate faţă de ceilalţi. Autoritatea se manifestă şi între
egali.
4. Relaţiile de ajutor
Acordăm sau primim ajutor în multe situaţii. Uneori este vorba de un gest
altruist ( adică făcut doar cu gândul la binele celuilalt ). Alteori este vorba de un
ajutor acordat din diferite motive : pentru a dobândi simpatia persoanei ajutate,
pentru că aşa cerea poziţia noastră şi ne simţim responsabili în acel moment. 5.
5. Relaţiile de comunicare
Comunicarea între oameni se realizează pe căi diferite : prin limbaj, mimică,
atitudini corporale, simbolurile pe care le asociem obiectelor. În interiorul unui
grup comunicarea se realizează în funcţie şi de celelalte relaţii dintre membrii
săi.

FAMILIA CA GRUP SOCIAL

Are un caracter mai special. Noi ne naştem într-o familie , nu ne-o
alegem. Familiile de acum se aseamănă doar parţial cu cele de acum 20 de ani
sau cu cele de acum 70 de ani.
Rolul în familia contemporană.
Tatăl nu mai este singura persoană care munceşte „ să întreţină familia”.
Mama nu mai este singura care se ocupă cu educarea copiilor sau cu gospodăria.
În zilele noastre ambii părinţi sunt implicaţi în creşterea şi educarea
copiilor.
Sarcinile în familie se redistribuie în mod egal lăsând ambilor părinţi
posibilitatea de afirmare profesională.
Însă sunt şi multe familii în care un singur părinte , mamă sau tată creşte
copii. Aceste familii se numesc monoparentale.
În concluzie familia are un rol foarte important în socializarea copiilor:
transmiterea culturii, învăţarea rolurilor pe care copilul le va avea în societate.

1
COMUNITATEA LOCALĂ ŞI NAŢIONALĂ. DREPTURI ŞI ÎNDATORIRI
CETĂŢENEŞTI

Comunitatea locală
În cadrul ei , oamenii au experienţe comune. Cu cât legăturile dintre
membrii ei sunt mai complexe şi mai solidare, cu cât comunitatea e mai
puternică.
Oamenii se interesează unii de alţii,doresc să se organizeze astfel încât să
se ajute între ei şi fiecare să contribuie la deciziile care-i privesc pe toţi.
Comunitatea politică : naţiunea
Începând cu secolul 17 se formează statele naţiune şi naţiunile moderne.
Naţiunile =comunităţi în sensul politic au anumite trăsături în comun cu
popoarele: comunitatea de teritoriu, limba, obiceiurile, tradiţiile. Uneori pentru
popor şi naţiune se foloseşte acelaşi cuvânt : „naţiune”. Unele naţiuni ( în sensul
de popor ) nu trăiesc în graniţele unui stat. Unele nu au avutun stat mult timp
( ca poporul evreu ) sau niciodată ( rromii ).
Cetăţenia = calitatea recunoscută juridic , a unei persoane de a fi membru /
membră a unui anumit stat.
Cetăţeanul = locuitor al unui stat care beneficiază de toate drepturile politice ,
de avantajele şi de protecţia acordate de legile statului respectiv.

Drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti

Drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti sunt stabilite prin constituţie. Diferă
de la ţară la ţară.
În funcţie de conţinutul lor drepturile acestora sunt:
1. Drepturi politice şi civile: dreptul la viaţă, la demnitatea şi securitatea
persoanei , dreptul la libertatea de gândire , dreptul la conştiinţă şi expresie.
2. Drepturi economice , sociale şi culturale: dreptul la bunăstare,
educaţie, la sănătatea fizică şi mentală, la cultură.
În statele în care există o democraţie liberă, principiile care
fundamentează drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti trebuie să fie în acord cu
drepturile omului.

Îndatoririle cetăţeneşti sunt cuprinse în Constituţie în Titlul I Capitolul III

privind Îndatoririle fundamentale.
1. Fidelitatea faţă de ţară
2. Respectarea Constituţiei precum şi a legilor
3. Apărarea ţării în caz de necesitate
4. Plătirea taxelor şi impozitelor
5. Să nu fie încălcate drepturile celorlalţi

2
 COMUNITATEA INTERNAŢIONALĂ. INTEGRAREA EUROPEANĂ

În anul 1945 a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite , ca organism

menit să vegheze la binele comunităţii internaţionale.
În Europa după al doilea război mondial a început procesul de realizare a
unei comunităţi europene.
Pe 5 mai 1949 a fost înfiinţat Consiliul Europei pentru a îmbunătăţii
relaţiile dintre statele de pe continent, reunind la ănceput 10 state europene. Azi
numără 44 de membrii , reprezentând majoritatea ţărilor europene care s-au
angajat să respecte principiile democraţiei şi drepturile omului.
Sediul său este la Strasbourg , în Franţa. Limbile oficiale ale Consiliului
Europei sunt engleza şi franceza.
România a devenit membru al Consiliului Europei cu drepturi depline în
1993.
Scopul Consiliului Europei este acela de a sprijini construcţia unei Europe
unite pe temeiul libertăţii şi democraţiei , al drepturilor omului şi al statului de
drept.
În anul 1950 a intrat în vigoare Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale semnată de statele membre ale
Consiliului Europei care recunoştea şi apăra drepturile omului, interzice tortura
şi abuzurile inumane.
Este un document cu valoare juridică. Pe baza lui, Consiliul Europei a
instituit o procedură juridică unică în lume , care permite unui stat membru sau a
unei persoane particulare să depună plângere contra unui stat membru, dacă se
socoteşte victima unei încălcări a Convenţiei.
La Strasbourg funcţionează Curtea Drepturilor Omului , căruia i se
adresează cei care au de făcut plângeri privind încălcarea drepturilor omului.
Comunitatea Europeană , în sens politic şi economic este reprezentată
de Uniunea Europeană. S-a înfiinţat în 1957 prin acordul de la Roma.
La început erau 6 ţări membre: Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Luxemburg, Olanda.
În prezent Uniunea Europeană numără 27 de ţări membre: Belgia,
Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda ( 1957 ), Irlanda , Regatul Unit,
Danemarca ( 1973 ) Grecia ( 1981), Portugalia, Spania ( 1986), Austria,
Finlanda, Suedia ( 1995), Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria ( 2004 ), România , Bulgaria(2007).
Sediul este la Bruxelles, în Belgia.
Scopurile Uniunii Europene : 1. Existenţa unei politici comunitare unice
în producţie , schimburi, sănătate , relaţii externe , apărare. 2. Asigurarea unei
colaborări eficiente între ţările europene în domeniul internelor şi al justiţiei.

3
 Aderarea unei ţări la Uniunea Europeană depinde de voinţa politică a
naţiunii respective, de voinţa membrilor acelei naţiuni, consultaţi prin vot şi de
îndeplinirea , de către ţara respectivă , a cerinţelor Uniunii Europene în ceea ce
priveşte standardele europene de calitate , în diferite domenii.
După al doilea război mondial au apărut 2 blocuri ideologice şi militare:
La 4 aprilie 1949 , SUA, Canada, Franţa , Marea Britanie şi un număr de
alte 10 ţări europene au semnat Tratatul Atlanticului de Nord ( NATO ),
alianţă militară creată cu scopul apărării colective a statelor membre.
La 14 mai 1955 , ca un răspuns la crearea NATO, URSS a creat o alianţă
a statelor comuniste, Pactul de la Varşovia.
Între cele 2 blocuri s-a desfăşurat până în 1989 aşa-numitul Război Rece.
După revoluţiile anticomuniste din 1989 din ţările Europei Centrale şi de
Est , Tratatul de la Varşovia s-a autodizolvat.
România , alături de alte state foste comuniste şi-a exprimat voinţa
politică de a face arte din NATO, ca organizaţie politică şi militară a statelor
care promovează principiile democraţiei, economiei libere de piaţă, păcii şi
securităţii mondiale.