STUDIU DE CAZ

Orașul Pompei

Pompei este un vechi oraş roman, situat apropiere de Napoli in regiunea Campania,
la aproximativ 10 km de Muntele Vezuviu.
În Antichitate , orașul era o colonie prosperă a Romei, închinată Zeiței Venus , cu o
populație de aproximativ 20.000 de locuitori.
In urma erupției vulcanului Vezuviu, în data de 24 august 79 d.Hr., oraşul a fost
acoperit cu un strat gros de cenuşă vulcanică. In prezent el reprezintă un muzeu in
aer liber.
Pompei a avut o perioadă de maximă prosperitate după sfârşitul secolului I până la
distrugerea sa, in anul 79 d.Hr. În oraş se regăseau construcţii tipice romane.
Forumul din Pompei era un centru politic, economic şi religios; Bazilica servea
drept piaţă acoperită, ulterior ea a devenit edificiul judecătoriei; Templul lui
Jupiter, fiind principalul locaş de cult din Pompei, se înălţa in partea de nord a
Forumului. Aici, podeaua era pavată cu lespezi de piatră în formă de romb, creând
efectul cuburilor tridimensionale. În subsol se găsea tezaurul.

În oraș au fost construite două teatre. Cel mic, acoperit, era denumit şi Odeon. Tot
aici, se regăseau un amfiteatru şi 3 terme mari. S-au păstrat, de asemenea, multe
locuinţe și magazine, purtând numele proprietarilor, a operelor de artă remarcabile
sau a personalităţilor ilustre ale vremii.

Pereţii caselor bogate şi al clădirilor publice erau decorate cu fresce şi mozaicuri.

Oraşul întâmpinase dificultăţi în alimentarea cu apă încă din timpurile străvechi.
Aici, pânza freatică se găsea la o adâncime de aproximativ 39 de metri, de aceea
existau foarte puţine fântâni.
Problema era parţial rezolvată prin amenajarea, în aproape fiecare casă, a
impluviilor – bazine pentru colectarea apei de ploaie.
Deficitul de apă a luat sfârşit odată cu construirea unui apeduct (cea mai mare
parte a acestuia se afla sub pământ), în perioada domniei împăratului August. La
apeduct au fost racordate doar casele celor mai bogați orăşeni, ceilalţi continuând
să ia apă din fântâni.

Caius Cornelius Tacit scria în „Anale” despre un mare cutremur, care a avut loc în
data de 5 februarie, anul 62 d.Hr., şi care a produs daune considerabile orașului,
practic toate clădirile fiind afectate, într-o oarecare măsură. Majoritatea edificiilor
au fost reparate, dar unele au păstrat urmele deteriorării, până la distrugerea
orașului, în anul 79.

1
Erupţia Vezuviului a început în ziua de 24 august a anului 79 şi a durat toată ziua şi
toată noaptea. Această informaţie a fost găsită în manuscrisele lui Pliniu cel Tânăr.
Vulcanul a nimicit trei oraşe – Pompei, Herculaneum, Stabie, dar şi câteva localităţi
mai mici.

Locuitorii au simțit inițial un cutremur violent , apoi au auzit un tunet

înspăimântător și au văzut străfulgerări de foc. Din vârful muntelui s-a ridicat un
nor uriaș de fum și cenușă care s-a lăsat peste oraș acoperindu-l. Mulți oameni nu
au avut timp să fugă. Au murit asfixiați de gaze fierbinți și toxice și de cenușa care
s-a lăsat peste ei și peste casele lor.

Săpăturile arheologice au demonstrat că oraşele s-au conservat aşa cum erau în

momentul eruptiei. Sub stratul de cenuşă, gros de câţiva metri, au fost descoperite
case cu mobilier intact, oameni şi animale care n-au reuşit să se salveze. Puterea
eruptiei a fost atât de mare, încât cenuşa a ajuns până în Egipt şi Siria.

Din cei 20 000 de locuitorii, au decedat aproximativ 2.000 de oameni, rămăşiţele

lor au fost găsite în clădiri, pe străzi, şi în afara oraşului. Majoritatea locuitorilor au
reuşit să părăsească Pompeiul înaintea catastrofei. Printre victimele eruptiei s-a
numărat şi Pliniu cel Bătrân care, din interes ştiinţific, s-a apropiat de Vezuviu pe
un vas, pentru a observa erupţia de aproape, dar a nimerit zona care a fost lovită de
dezastru – oraşul Stabie.

Ruinele Pompeiului au fost descoperite intâmplător, la sfârşitul secolului al XVl-

lea. Oraşul, aflat la o distanţă de 9,5 kilometri de craterul vulcanului şi la 4,5
kilometri de poalele muntelui, a fost acoperit de la început, cu un strat de fragmente
de piatră ponce şi cenuşă vulcanică. Această masă a fost udată de o ploaie torenţială
şi s-a transformat în noroi, care ulterior s-a uscat, formând un strat compacţ, cu
grosimea cuprinsă între 1,5 şi 6 metri.
În anul 1592, arhitectul Domenico Fontana, construind canalul de la râul Sarno, a
găsit o parte din zidul oraşului.
În anul 1689, în timpul construcției unei fântâni, au fost descoperite ruinele unei
clădiri antice, pe care se afla inscripţionat cuvântul “Pompei”. Atunci se credea că
aceasta este vila lui Pompei cel Mare. Săpăturile au început abia în anui 1748, sub
conducerea căpitanului Alcubierre, care era sigur că oraşul găsit este Stabie.

https://m.youtube.com/watch?v=RLBqBXsiNng

https://m.youtube.com/watch?v=dY_3ggKg0Bc