3.1.1.

“Grădina Zmeilor”

Această arie naturală protejată este o rezervaŃie naturală (cteg. a IV-a IUCN) de tip geologic şi
piesajistic, localizată la cca. 700 m de DN 1G, în partea vestică a satului Gâlgău Almaşului, comuna Bălan.
Pe baza actelor normative de declarare (Dec. 259/1975 a CPJ Sălaj si Hot. 5/1995 a CJ Sălaj a fost
înregistrată în Legea 5/2000 la numărul 2.682. Situată la o altitudine medie de 290 m, cu o suprafaŃă de 3,00
ha, pe un teren public al comunei Bălan, rezervaŃia se află în administrarea Primariei comunei Bălan.
Coordonatele geografice centrale ale ariei sunt de 47º 12' 15" lat.N şi 23º 17' 50" long.E, iar distanŃa
faŃă de localitaŃile urbane este de 10 km până la Jibou, 36 km până la Zalău şi de 71 km până la Cluj-
Napoca.

În lumea mirifică a „Grădinii Zmeilor”

În peisajul liniştit al Sălajului, asemeni firii oamenilor acestor locuri, apariŃia unor abrupturi
spectaculoase şi grupuri de stânci semeŃe, asemeni celor din Ceahlău, Ciucaş ori Bucegi, este o exceptie.
„Gradina Zmeilor “ de pe Valea Almaşului, la doar 10 km de oraşul Jibou, este un asemenea loc, o aleasă
podoabă a naturii în spaŃiul dintre MunŃii Apuseni şi grupa nordică a CarpaŃilor Orientali. Grupul de stanci
cu forme ciudate şi abruptul din care s-au desprins se afla la doar 700 m spre vest de satul Gâlgău Almaşului
(com. Bălan), prin care trece DN 1G. Ca peste tot în spaŃiul românesc, in jurul acestor stânci s-au Ńesut
fermecatoare legende populare, în încercarea de a-şi explica geneza „gradinii“ cu stânci suprinzatoare prin
verticalitate, masivitate şi înfăŃişare. Bătrânii satului işi amintesc de la bunicii lor poveşti fabuloase despre
vremurile când pe aceste meleaguri trăiau uriaşii care puteau cu uşurinŃă sfarâma stâncile, sau le puteau
muta dintr-un loc în altul, deşi erau mai mari decât casele oamenilor, sau despre întâmplări stranii cu fete
frumoase şi blesteme cumplite. Cea mai cunoscuta dintre legendele legate de acest loc este fără îndoială
„Fata Cătanii“:
Cică, demult, tare demult, o mamă fără suflet, pe numele de poreclă „Cătana” şi-a trimis fiica, o
fată frumoasă şi cuminte, pe vreme de seară, la mulsul oilor, pe Dealul Dumbrava, ce se înalŃă înspre apus
de sat. La început fata a încercat s-o înduplece pe mama vitregă, dar n-a fost chip şi musai a fost să
îndeplinească porunca dată. Şi-a luat inima-n dinŃi şi a pornit spre stâna oilor însoŃită de blestemul aspru
al mamei sale :
- Dacă n-ai să te duci, să te prefaci în stană de piatra!
Cu cofa pe umăr, paşind încet, fecioara a pornit să urce poteca spre stâna oilor, dar s-a lăsat
repede întunericul, cu fulgere, tunete puternice şi stropi mari şi reci de ploaie. Speriată, fata s-a oprit din
drum, a căutat un adăpost, dar negăsind s-a întors spre sat. După numai caŃiva paşi a ajuns-o blestemul
mamei, gingaşa fată prefăcându-se într-o stâncă semeaŃă.
Amintirea acelor vremuri, întâmplarea tristă, cu fata împietrită se păstrează şi în lirica
populară. Fragmentul care urmează este edificator:
Fata,fata, fata mea
Cându-i trece Dumbrava, Vai Cătană, vai Cătană!
Să fii fată blăstămată N-ai avut suflet de mamă,
Să te faci stană de piatră! Rău fata Ńi-ai blăstămat,
Ploaia, vântul să te bată! Şi Ńi-o fost mare păcat!
Soarele încet te ardă!
Şi parcă, spre a justifica toponimul „Gradina Zmeilor”, localnicii au atribuit nume precum „Zmeul
si Zmeoaica”, „Fata Cătanii”, „Moşul” sau „Eva” unor stânci, cu forme vag antropomorfe. Ceva mai
aproape de zilele noastre copiii şi dascălii din sat au botezat mereu stâncile cu nume împrumutate din istoria
şi geografia românească sau a lumii, s-au puse la inspiraŃie, pe baza imaginaŃiei, disponibilităŃii şi fanteziei
vizitatorilor, precum: „DorobanŃul”, „DegeŃelul”, „Călugării“, „Căpitanul”, „SoldaŃii”, „Acul Cleopatrei”,
„Statuia din Insula Paştelui”, „Sfinxul”, „Horea, Cloşca şi Crişan” şi altele. La fel ca şi în cazul multor zeci
de stânci, din „Fata Cătanii” a rămas o movilă de pietriş, cam de 1 m înălŃime, la sud-vest de grupul
impresionant de stanci „Căpitanul şi soldaŃii”. În extremitatea vestica a „grădinii”, „păzind-o” cu straşnicie,
veghează neclintit „Zmeul şi Zmeoaica”, singurele stânci care işi păstrează numele ştiut şi de bătrânii satului
(Fig. 17.).

Fig.17. Harta cu localizarea unor stânci din „Grădina Zmeilor”: 1- „Căpitanul şi soldaŃii”, 2- „Fata cătanii”, 3-
„Călugării”, 4- „Acul Cleopatrei”, 5- „Horea, Cloşca şi Crişan”, 6- „Zmeul şi Zmeoaica”, 7- „Peştera” (galeria de mină).
 ExplicaŃia ştiinŃifică a genezei „grădinii” şi evoluŃia ei ulterioară sunt legate atât de substratul
geologic, cât şi de acŃiunea factorilor externi de modelare ai reliefului, cum ar fi apa, aerul, vieŃuitoarele.
Stratele cu roci sedimentare, cu o largă extindere în zonă, sunt incluse în „Grupul de Valea Almaşului” care
cuprinde „Stratele de Sânmihai”, „Stratele de Chechiş”, „Stratele de Hida” şi altele, toate aceste stratotipuri
avându-şi descrierea clasică în Sălaj, pe Valea Almaşului. Stratele sunt uşor înclinate spre sud-est (8 – 10º)
către centrul Depresiunii Transilvaniei. În aceste roci şi-au adâncit văile câteva pâraie care se îndreaptă, în
general, perpendicular pe râul Almaş, despărŃind dealuri cu altitudini de 400 – 600 m, cu versanŃi abrupŃi şi
frecvente cueste. Aceste strate sunt de vârstă Neogenă, respectiv ele aparŃin Miocenului (24-14 mil.ani).
Valea Almaşului este traversată de la vest-sud-vest spre est-nord-est de „falia Gâlgăului”. La nord de
această falie au o extindere mai mare „Stratele de Sânmihai”, depuse într-un mediu continental–fluviatil–
lacustru, formate din nisipuri, gresii, conglomerate şi argile, cu intercalaŃii de cărbune brun. La sud de „falia
Gâlgăului” apar pe suprafeŃe mai întinse „Stratele de Chechiş” (marine, cu intercalaŃii subŃiri de gresii) şi
„Stratele de Hida” (conglomerate şi gresii în alternanŃă cu argile) depuse într-o zonă mai largă a bazinului
marin din Miocen (Fig. 18.).
Pe baza datelor oferite de analizele palinologice s-a reconstituit paleoclimatul acestor Ńinuturi în
intervalul Eocen superior – Miocen inferior, apreciindu-se că în Oligocenul superior (Chatian, 28-24
mil.ani) temperatura medie a aerului era de cca. 17-18º C. În condiŃiile unui climat tropical–subtropical,
elementele floristice microterme (temperate) erau relativ rare, o pondere mai mare având elementele
mezoterme reprezentate în zonele înalte prin specii de brad, cedru, pin şi unele cvercinee –castanee, iar in
zonele mai joase de elemente macroterme, remarcându-se o mare varietate de ferigi, palmieri, juglandacee
exotice (nuci), taxodiaceae de baltă (chiparoşi) şi diferiŃi arbuşti (Petrescu şi Fati, 1997).

Fig. 18. SchiŃa

hărŃii geologice a zonei
Gâlgău Almaşului: 1 –
Stratele de Valea Almaşului, 2
– Marnele de Chechiş, 3 –
Stratele de Hida, 4 – aluviuni,
5 – GZ – aria naturală protejată
Grădina Zmeilor (după Harta
geologică a României, scara 1 :
50.000, foaia 29 b, Jibou).

Din flora
Oligocenului superior în stratele sedimentare de pe Valea Almaşului s-au păstrat frunze şi trunchiuri de
copaci, identificându-se peste 30 de specii. În condiŃiile unui climat cald şi umed (probabil 1.200 mm/an) s-
au dezvoltat păduri tropical-subtropicale umede, care pe mari întinderi au avut un caracter mlăştinos, oferind
condiŃii favorabile instalării de turbării carbogeneratoare. Au fost identificate mai multe specii de Quercus,
Lithocarpus, Lauracee şi două tipuri de Seqoia (Givulescu, 1997).
 Fig. 19. Zonele cu abrupturi din
jurul satului Gâlgău Almaşului

„Grădina Zmeilor” – vedere de ansamblu

Vremelnice dăltuiri în piatră

 Dealul Dumbrava, de la vest de satul Gâlgău Almaşului, apare pe hărŃile topografice sub numele de
Dealul Închieturi, cu înŃelesul de loc de întâlnire, de încheiere, utilizat iniŃial pentru sectorul unde masele
care alunecau dinspre Dealul Dumbrava se întâlneau cu Dealul Dosuri, separate de pârâul Închieturi sau
Dosuri. Localnicii păstrează numele vechi (Dumbrava), dar pe multe hărŃi este consemnat numele nou de
Dealul Închieturi. El este situat în sectorul înălŃat de la nord de „falia Gâlgăului”, şi este modelat în „Stratele
de Sânmihai”, alcătuite predominant din gresii de culoare gălbuie-albicioasă, cu elemente bine rulate de
cuarŃite, cu ciment silicios. Pachetele de gresii, moderat friabile, cu grosimi de 2-5 m sunt separate de
intercalaŃii mai subŃiri de microconglomerate, în general mai slab cimentate.
Mişcările tectonice neogene au produs în masa pachetelor sedimentare fisuri şi diaclaze, orientate pe
două direcŃii, una NV-SE, foarte clară şi o alta de la NE spre SV. Aceste crăpături au avut un rol major în
evoluŃia microreliefului din zonele cu abrupturi (Fig.19.).

Modelarea selectivă a gresiilor

Abruptul din partea vestică a „grădinii”

Diaclază în bancul de gresii şi microconglomerate

Detaliu din „Grădina Zmeilor”

„Călugării” – jocul şi fantezia naturii

 Printre turnurile din „Grădina Zmeilor”
„Grădina Zmeilor” cuprinde un ansamblu haotic de stânci, cu forme bizare, dispuse la baza
abruptului din sud-estul Dealului Dumbrava (Închieturi). ApariŃia şi evoluŃia acestui fenomen natural este
legată de procesele geomorfologice Holocene (ultimii 10.000 ani), când, prin retragerea şi extinderea
abruptului din versantul stâng al văii pârâului Dosuri (Închieturi) s-au declanşat alunecări şi prăbuşiri ale
pachetelor de gresii şi microconglomerate, peste un strat de argile roşii. Prin acŃiunea conjugată a aerului
(îngheŃ-dezgheŃ, variaŃii termice, vânt), a apei (dizolvare, spălare, şiroire) şi a proceselor fizico-chimice
(alterare, dezagregare), a vieŃuitoarelor (rădăcinile arborilor) şi a proceselor gravitaŃionale (alunecări,
surpări, rostogoliri, prăbuşiri) s-a format un relief rezidual reprezentat de coloane prismatice (majoritatea în
poziŃie verticală), turnuri, „ciuperci”, „ace” sau degete prismatice, şi blocuri haotice, unele având un aspect
vag antropomorf. Ele sunt dispuse altitudinal între 225 şi 315 m. Subliniind asemănarea cu lumea
personajelor împietrite din basmele populare, toponimul „Gradina Zmeilor” evidenŃiază şi sugerează
varietatea şi ciudăŃenia microformelor de relief. În evoluŃia „grădinii” se pot distinge două etape.
Într-o primă etapă falierea stratelor de gresii şi microconglomerate fisurate şi instalarea văii Dosuri
(Închieturi), aproximativ pe „falia Gâlgăului” a oferit un câmp larg de acŃiune apelor de suprafaŃă ce se
adunau de pe Dealurile Dumbrava şi Dosuri spre pârâul Închieturi. Acesta şi-a adâncit uşor talvegul datorită
gradului relativ redus de cimentare a rocilor sedimentare. Înclinarea uşoară a stratelor cu 8-10º spre SE, a
favorizat o erodare mai accentuată a malului drept, fapt care a condus la o deplasare treptată a talvegului
pârâului Închieturi spre Dealul Dosuri. Alunecările de teren, eroziunea areolară şi apele de şiroire de pe
versantul stâng al acestei văi au produs o acumulare masivă de nisip şi pietriş, depăşind cu mult capacitatea
de transport a pârâului. Versantul stâng (nordic) al văii, care iniŃial corespundea unei suprafeŃe structurale
şi-a modificat treptat profilul drept către unul convex până în momentul în care talvegul pârâului a atins un
orizont marno-argilos în alternantă cu unul constituit din argile roşii. Pe această suprafaŃa impermeabilă au
început să gliseze pachete de gresii şi microconglomerate desprinse din versantul sud-estic al Dealului
Dumbrava (Fig. 20.). În depozitele de pietriş şi nisip de la poala dealului s-a acumulat apa într-un strat
acvifer bogat, parŃial captiv, cu caracter uşor artezian, captat prin foraj la marginea drumului naŃional,
folosit obişnuit ca apă potabilă dar şi în tratamentul unor boli.
În a doua etapă de evoluŃie a „Grădinii Zmeilor” procesele geomorfologice actuale s-au amplificat
fapt care a condus la o retragere rapidă a frontului structural prin desprinderea şi deplasarea prin culisarea
gravitaŃională a pachetelor (blocurilor) de gresii şi microconglomerate. Fisurile dispuse rectangular s-au
lărgit transformându-se în diaclaze. Ele s-au umplut, în partea inferioară, cu pietriş desprins de ape din
stratele cu microconglomerate situate mai sus. Rădăcinile arborilor de pe Dealul Dumbrava şi forŃa apelor
îngheŃate au condus treptat la ruperea legăturii acestor blocuri paralelipipedice cu frontul structural. La
topirea zăpezilor şi la ploi torenŃiale apele de şiroaie au antrenat materialul de umplutură şi prin procese
gravitaŃionale blocurile prismatice au început să culisesze, pe suprafaŃa stratului marno-argilos, acoperit de
pietrişuri şi nisip, spre sud, către pârâul Închieturi. Viteza de deplasare variază sezonier şi multinual, putând
atinge până la 40-60cm/an (Petcu, 1985).
Blocurile prismatice desprinse din frontul structural sunt supuse în continuare proceselor de
modelare prin acŃiunea aerului şi a apei, vieŃuitoarele având un rol minor. Pe suprafaŃa multor blocuri se
observă un strat de alterare fizico-chimică, de culoare gri-negricios, relativ compact şi rezistent, care în
anumite condiŃii se desprinde prin descuamare. Fisurile abia schiŃate la desprinderea blocurilor se lărgesc
treptat, transformându-se în diclaze care au o lărgime de 10-40 cm, impresionând vizitatorii care pot trece
prin unele diaclaze în care blocul iniŃial s-a separat păstrând lărgimea diaclazei pe 5-10 m înălŃime, aşa cum
se poate observa în grupul de stânci numit „SoldaŃii” sau la grupul „Zmeul şi Zmeoaica” unde sunt acum trei
stânci. VariaŃiile de temperatură, îngheŃul şi dezgheŃul, au avut ca efect dezagregarea mai rapidă a stratelor
de microconglomerate dând naştere unor forme rotunjite, unor „ciuperci”, sau unor brâuri mai adâncite în
lungul abruptului din frontul structural. După un timp unele ciuperci şi-au pierdut pălăria, iar blocurile mai
mici s-au transformat în grămezi de pietriş. Blocurile prismatice din apropierea frontului structural au
dimensiuni mai mari, unele depăşind 10 m în înălŃime şi 5-10 m în diametru. Sutele de blocuri, mai mari sau
mai mici, dispuse haotic printre tufe sau prin poieni se află în stadii diferite de evoluŃie, cele mai vechi şi
mai îndepărtate de abrupt fiind mai mici şi rotunjite. O serie de movile de pietriş marchează locul unor
blocuri dezagregate. Legendara stâncă „Fata Cătanii” se mai păstrează sub forma unui con care nu depăşeşte
1 m în înălŃime, între grupul de stânci „SoldaŃii” şi „Acul Cleopatrei”.
Fig. 20. Profil geomorfologic prin „Grădina Zmeilor” (după A. Cioacă şi P. Petcu, 1985)

Frontul structural din „Grădina Zmeilor”, cu înălŃimi cuprinse între 10 şi 20 m, nu este un caz
singular în apropierea satului Gâlgău Almaşului, decât prin faptul că nu este în poziŃia normală de cuestă,
aşa cum sunt cele de pe partea dreaptă a pâraielor Gorunilor şi Valea Rea sau de pe versantul nordic al
Dealului Rupturii, care deşi mai înalte nu au dat naşetre unor îngrămădiri de blocuri haotice comparabile cu
cele din aria naturală protejată (Fig. 19.). Abruptul frontului structural din sud-estul Dealului Dumbrava
începe în extremitatea estică a dealului, la marginea satului, aproape de DN 1G, de la pârâul Gorunilor spre
sud, având o înălŃime de până la 10 m. Abruptul face un ocol spre sud-vest, iar apoi se îndreaptă spre vest,
crescând în înălŃime doar pe ultima jumătate, acolo unde s-au desprins blocurile din „Grădina Zmeilor”. Se
pare că acesta a fost şi sensul de deplasare a celor mai active zone de desprindere, astăzi partea vestică fiind
cea mai activă, cu pereŃi verticali şi stânci mai puŃin modelate de agenŃii externi. Abruptul este festonat
datorită faptului că pe diaclazele mai puternice, orientate de la nord-vest spre sud-est, câŃiva torenŃi şi-au
împins bazinul de recepŃie în spatele frontului structural adâncindu-şi văi incipiente. În plan vertical,
abruptul prezintă fisuri şi diaclaze, dar şi urme ale eroziunii diferenŃiate, stratele mai dure sunt mai
proeminente, iar cel cu microconglomerate formează brâuri mai adâncite. În dreptul torenŃilor şi a unor
vâlcele de deasupra platoului, apa care se prelinge formează surplombe, iar la topirea zăpezii şi la ploi
torenŃiale apar cascade temporare. De cele mai multe ori apa acestor torenŃi se pierde prin ponoare în stratele
cu nisipuri şi pietriş de la baza abruptului. Pădurea de gorun sau de gorun şi larice (plantată în benzi) de pe
Dealul Dumbrava contribuie atât la infiltrarea apelor în fisurile care străbat stratele de gresii şi
microconglomerate cât şi la lărgirea acestora prin acŃiunea mecanică a rădăcinilor.
O mică influenŃă asupra evoluŃiei microreliefului a avut-o şi omul, dar presiunea antropică locală s-a
redus mult în intensitate pe masură ce s-a produs o împădurire naturală a unor sectoare din „Grădina
Zmeilor”. Cirezile de bivoli şi vaci nu mai păşunează printre stânci, iar localnicii nu mai exploatează nisip
şi pietriş din „grădină” găsindu-l uşor în balastierele din albia râului Almaş. Se poate pune întrebarea, ce se
va întâmpla cu stâncile când arborii vor ajunge la dimensiuni foarte mari?
Amplasarea unei cabane în imediata vecinătatea „Grădinii Zmeilor”, de către Primăria Bălan, în anul
2005, şi amenajarea unui drum pietruit au condus la o creştere semnificativă a fluxului turistic, fiind cu
siguranŃă cea mai vizitată arie naturală protejată din judeŃul Sălaj. Deocamdată lipsesc panourile explicative,
de care ar fi nevoie (măcar în zona cabanei), panourile de avertizare, marcajele turistice şi săgeŃile
indicatoare. Un panou care indică pe DN 1G că în apropiere este o rezervaŃie naturală este insuficient.
Valoarea ştiinŃifică şi peisagistică a rezervaŃiei este prea puŃin exploatată, turiştii români şi străini negăsind
la cabană un pliant (în mai multe limbi), o vedere, sau obiecte de artizanat legate de acest loc.
Pentru a străbate „Grădina Zmeilor” turiştii au nevoie de cel puŃin o oră. Recomandăm parcurgerea
următorului traseu care ar merita să fie marcat spre a uşura parcurgerea lui de cei care vin aici pentru întâia
oară. Traseul începe în spatele cabanei de unde urcăm spre sud-vest prin păşune cca. 150 m. Poteca se
strecoară printre tufele de alun spre baza frontului structural, abruptul nedepăşind, în acest sector, 10 m în
înălŃime. După cca. 100 m poteca se desparte, şi alegem cărarea care se îndreaptă, în urcuş uşor, spre
dreapta, şi ne conduce într-un sector puternic diaclazat, cu stratele aşezate în trepte, şi urme ale eroziunii
apelor rezultate din ploi şi topirea zăpezilor. Putem alege mai multe posibilităŃi de a urca pe platoul
structural împădurit, iar cea mai spectaculoasă este cărarea din apropierea abruptului (partea stângă), care se
strecoară pe o diaclază tipică. De la marginea abruptului, evitând cu atenŃie pericolul de cădere în gol, avem
în faŃă, spre sud şi sud-vest o panoramă splendidă a „grădinii” ce se întinde la poalele abruptului, de la
grupul de stânci „Căpitanul şi soldaŃii”, situate spre sud, până la stâncile „Zmeul şi Zmeoaica”, din
extremitatea vestică. Poteca bătătorită se continuă prin pădurea de gorun spre vest, cca. 400 m, pe marginea
abruptului, ocolind sau traversând câteva vâlcele şi organisme torenŃiale care au străpuns frontul structural.
Traseul nu este dificil, dar este nevoie de echipament adecvat, îndeosebi de încălŃăminte bună pentru
drumeŃii (bocanci sau ghete care să nu alunece pe piatră). În extremitatea vestică a abruptului poteca se
strecoară spre firul abrupt al unui torent, iar apoi se îndreaptă spre răsărit ieşind într-o poieniŃă străjuită de
stâncile „Zmeul şi Zmeoaica”. În faŃa lor, la baza abruptului se deschide gura unei galerii de mină (părăsită),
numită impropriu „Peştera”, în care se adăpostesc lilieci. Avem posibilitatea de a ne reîntoarce la cabană pe
mai multe poteci, fie pe la marginea “grădinii”, fie prin apropierea abruptului, prin fascinanta lume a
stâncilor semeŃe, estompate, în sezonul cald de huceagul dens de arbori (carpen, plop) şi arbuşti (alun,
păducel, mur) înalŃi de 2 – 7 m.

Legendara stâncă „Fata Cătanii”

„Zmeul şi Zmeoaica”

Pădurea care va acoperi treptat „Grădina Zmeilor”

Vă propunem să alegeŃi a doua variantă, căci numai aşa veŃi trăi emoŃia şi satisfacŃia de a trece
printre stânci, de a vă strecura prin crăpături verticale, nu mai late de 50 cm şi înalte de 5-10 m, de a vedea
stânca dură, modelată de vreme şi „ciupercile” trecătoare, de a pune mâna pe nisipul care a rămas din
stâncile de altădată. Doar astefel vă veŃi putea apropia de „Acul Cleopatrei” şi veŃi descoperi locul unde a
fost „Fata Cătanii”. Cu siguranŃă nu veŃi renunŃa la a face zeci şi zeci de fotografii, descoperind de fiecare
dată aspecte de ansamblu sau detalii inedite ale stâncilor din jur. Nu este însă bine să vă lăsaŃi numele înscris
pe pietre, aşa cum au exersat câŃiva tehnica „graffitti”, căci trecerea dumneavoastră prin rezervaŃie trebuie să
rămână o amintire de suflet, una imortalizată doar în imagini foto-video. La mai puŃin de 100 m după ce am
lăsat în urmă stâncile măreŃe din sectorul estic al „grădinii” ne reîntâlnim cu poteca pe care am urcat pe
platou. Coborâm printe tufişuri şi apoi prin păşune spre cabană, loc de popas şi parcare a automobilelor,
unde, la nevoie se poate servi masa şi asigura cazarea. Chiar dacă panourile explicative şi de avertizare
lipsesc, aşa cum lipsesc amenajările de depozitare a deşeurilor, rezervaŃia este destul de curată, deşi nu
lipsesc vetrele de foc şi PET-urile ori pungile din plastic.

Popas deasupra „grădinii”

„Grădina” poate fi vizitată pe tot parcursul anului. Apropierea prea tare de abrupt şi căŃăratul pe
stânci prezintă riscul unor accidentări grave, fapt pentru care grupurile de copii trebuie supravegheate atent
şi de asemenea trebuie evitate toate acŃiunile care voluntar sau involuntar ar conduce la distrugerea unor
stânci mai mici şi mai fragile. Ar fi de dorit să nu se mai facă foc deschis în apropierea galeriei de mină, iar
pentru deşeuri să existe măcar la cabană un container.
La cabană se organizează frecvent mese festive, pe terenul de fotbal întreceri sportive, iar în poiana
dintre cabană şi abruptul stâncos se desfăşoară manifestări culturale de amploare cum sunt Festivalul “Fata
Cătanii”, în jurul datei de 20 iulie (Sfântu Ilie), şi o parte a Festivalului internaŃional de folclor „Someş
cântecele tale” de la Jibou, în jurul datei de 15 august, în organizarea Clubului Copiilor Jibou,
Inspectoratului Şcolar JudeŃean Sălaj şi a Primăriilor din Jibou şi Bălan.