Sunteți pe pagina 1din 3

Psihodiagnostic II

Interviul (I) – Tipul, ordinea și conținutul întrebărilor

Consemn: marcați în căsuţa din dreapta cifra corespunzătoare categoriei / categoriilor corecte din care
face parte intervenţia terapeutului.

Legenda notaţiilor folosite:

Întrebări / aserţiuni....

referitoare la comportamente observabile; 1 închise 12


referitoare la opinii sau valori 2 deschise 13
referitoare la sentimente sau emoţii 3 presupoziţii constructive 14
referitoare la cunoştinţe 4 conţinând mai mult de o singură idee 15
socio-demografice 5 neclare 16
referitoare la prezent 6 care invită la joc de rol 17
referitoare la trecut 7 care invită la simulare 18
referitoare la viitor 8 anunţ simplu de tranziţie 19
paleta largă de răspunsuri posibile 9 formularea rezumativă tranzitiva 20
răspunsuri posibile extreme 10 anunţ direct 21
afirmaţii suportive 11 atenţionare 22
întrebări de urmărire şi aprofundare 23
CLIENTA: 36 DE ANI, PRIMA ŞEDINŢĂ CU PSIHOTERAPEUTUL

1 T Ce te aduce la mine?
2 C Cred că am o problemă psihică.
3 T Ce te face să crezi asta?
4 C Sunt prea timidă... şi nu sunt în stare să încheg două vorbe.. am permanent senzaţia că
toţi ceilalţi au în comun tot felul de lucruri, iar cu mine n-ar avea ce discuta...
5 T Când a fost ultima dată când te-ai simţit astfel?
6 C Chiar ieri, colegii mei au ieşit la o pauză de ţigară, şi....
7 T ...şi ce s-a întâmplat?
8 C Păi ce se întâmplă de obicei... am stat ca toanta în birou. Ce aveau ei de discutat cu mine?
9 T Câţi colegi sunt în birou la tine?
10 C Patru, fără mine.
11 T Ok... Înainte de a trece mai departe, vreau să mă asigur că am înţeles bine tot ceea ce
mi-ai împărtăşit până acum. Îţi este greu să intri în vorbă cu ceilalţi oameni şi crezi că ei
nu ar avea subiecte de discuţie pe care să le abordeze cu tine. Din această cauză, te
consideri timidă. Am înţeles bine?
12 C Da, chiar asta e...
13 T Să presupunem că aş fi invizibil şi aş sta în birou la voi într-o zi normală de lucru, chiar
înainte de pauza de masă... Ce aş vedea, şi ce aş auzi?
14 C Păi ai vedea două colege ieşind din birou, ele merg împreună întotdeauna.. Ar întreba:
„Vrea cineva să vină cu noi la o pizza?” apoi, ar ieşi. Iar ceialţi doi colegi i-ai vedea
rămânând în birou şi mâncându-şi sandviş-ul în linişte. Cam aşa e într-o zi normală...
25
Caiet de exerciții pentru seminar– Psihologie, promoția 2013

15 T Ce simţi când ele adresează această întrebare?


16 C Mă gândesc că nu au făcut o invitaţie „pe bune” şi că au ele două ceva de vorbit...
17 T Ţi se pare un gest de complezenţă?
18 C Exact... ca să dea bine...
19 T Mi-ai spus ce gândeşti în acea situaţie. Sunt curios ce simţi... Ai putea simţi dorinţa de a
li te alătura ori, dimpotrivă, frustrare. Ai putea simţi apatie, enervare, curiozitate,
tristeţe... Sunt o mulţime de emoţii. Tu ce simţi când ele invită colegii din birou la masă?
20 C Cred... cred că mă simt umilită...
21 T Ce faci cât timp colegii tăi rămaşi în birou îşi mănâncă pachetele...?
22 C Lucrez.. eu nu mănânc niciodată la serviciu... nu mi-e foame...
23 T Am să-ţi adresez o întrebare care s-ar putea să te surprindă, însă ea este importantă
pentru a te cunoaşte mai bine. Ai vreo persoană cu care să fii angajată într-o relaţie
romantică, cu care să fii împreună?
24 C Am avut...
25 T Înţeleg. Ce vârstă ai acum?
26 C 36
27 T Mi-ai povestit despre dificultăţile tale de a vorbi cu ceilalţi şi despre distanţa pe care o
simţi faţă de ei... cu toate acestea, nu pot să nu observ că ai reuşit să-mi expui foarte
bine trăirile şi gândurile tale vizavi de acest subiect şi chiar să-mi răspunzi la o întrebare
intimă. Apreciez efortul tău...
28 C Ei... comunicarea nu e punctul meu forte... Nu ştiu de ce sunt aşa... Am să îmbătrânesc o
mototoală...
29 T Ce crezi despre această latură a ta?
30 C La ce te referi? La viaţa mea sentimentală?
31 T Nu... Sunt curios să aflu... ce părere ai despre cauza lipsei tale de comunicare cu
ceilalţi?
32 C Nu ştiu... n-am idee... când eram mai tânără nu eram aşa... O fi o chestiune de vârstă....
33 T Ce făceai mai exact când erai mai tânără şi te aflai în compania celorlalţi oameni?
34 C Spuneam multe bancuri... Eram uneori luată peste picior... dar nu conta... acum am
devenit femeie mai serioasă, nu se cade să mai spun bancuri...
35 T Cine spune asta?
36 C Mama. E în vârstă şi locuiesc cu ea... mereu îmi aminteşte....
37 T Ai amintit-o pe mama ta în această discuţie... Ce alte sfaturi sau îndemnuri îţi dă acum,
la maturitate?
38 C Ce vrei să spui?
39 T Am întâlnit în experienţa mea mai multe persoane care locuiesc cu părinţii în timpul
vieţii adulte. M-am întâlnit cu situaţii în care părinţii nu încetează niciodată să specifice
pas cu pas ce trebuie să facă o persoană, dar m-am întâlnit şi cu situaţii în care părinţii
erau complet nepăsători la ceea ce fiul sau fiica lor făcea în viaţa personală. Tu şi mama
ta, în ce relaţie vă aflaţi?

26
Psihodiagnostic II

40 C Mama e orice, numai nepăsătoare nu... Nu aş putea să zice că fac doar ce spune ea, însă e
dificil să-i ies din cuvânt... Şi mă dojeneşte permanent... Eu cred că are dreptate, niciodată
nu voi înceta să fiu fata ei cea mică....
41 T Mai ai fraţi?
42 C Da, două surori mai mari...
43 T Am vorbit despre cum se manifestă dificultatea ta şi mi-ai spus câte ceva despre tine şi
familia ta. Acum aş vrea să vorbim despre ceea ce ai de gând să faci pe viitor, în
legătură cu problema despre care mi-ai povestit...
44 C Păi... de aceea am venit. Sunt hotărâtă să mă schimb, chiar dacă o să-mi ia ceva timp...
45 T Ce vei face după atingerea acestui scop?
46 C O să încep să-mi fac un grup de apropiaţi la serviciu, să merg la zilele de naştere ale
colegilor... poate chiar să organizez câte o seară de film la mine acasă... Cine ştie... Voi
cunoaşte poate şi alte persoane şi, astfel, îmi voi lărgi cercul de cunoscuţi... Niciodată n-
am renunţat la ideea de a mă căsători...
47 T Cum ţi-ai dori să fie viitorul tău soţ şi cum crezi că te-ai comporta tu faţă de el?
48 C Ooo...! Prea devreme să spun... Deocamdată trebuie să ies din cochilie...

27

S-ar putea să vă placă și