Invatarea prin descoperire

Descoperirea (invatarea prin descoperire sau euristica) este o strategie complexa de predare-
invatare care ofera posibilitatea ca elevii (studentii) sa dobandeasca cunostintele si prin efort personal,
independent
Descoperirea - in invatare - se constituie ca un demers elevat de metodologie didactica, determinat atat
de imbinari, combinari si recombinari de date din fondul aperceptiv, cat si de restructurarea acestora
intr-o realizare creativa bazata pe noi documentari si investigatii experimental-aplicative, in cadrul
carora actioneaza nemijlocit procesele intelectuale esentiale, ca spiritul de observatie, memoria logica,
imaginatia si gandirea creativa etc.

Aceasta modalitate asigura o invatare cucerita. Elevul (si studentul - mai ales), datorita acestei metode,
se transforma tot mai mult in subiect al educatiei, in propriul sau educator. Astfel, el exploreaza,
reconstruieste, redescopera, ajunge la generalizarea, recrearea si dobandirea (asimilarea) adevarurilor
prin eforturi proprii. Desigur, cea mai mare parte a cunostintelor dobandite fac parte din tezaurul
cunoasterii acumulat de omenire. Este posibil, insa, ca anumite cunostinte ce le dobandeste prin
metoda descoperirii sa reprezinte si o noutate in tezaurul cunoasterii.
Descoperirea a insemnat o reactie impotriva metodelor catehetice, a metodelor bazate pe verbalizarea
si memorizarea mecanica, a metodelor bazate doar pe receptare, chiar daca ele asigura intelegerea
celor asimilate si invatarea mai rapida. invatarea prin descoperire urmareste ca preda-rea-invatarea sa
se bazeze pe problematizare si cercetare, pe experienta directa si concreta, creativa.
invatarea euristica urmareste sa nu comunice materia de studiu in forma ei finala de asimilare, ci sa-l
antreneze pe elev (student) in procesul instruirii, sa-i arate cum sa invete. Ea urmareste sa-I ajute
pentru invatarea ulterioara, sa-l transforme treptat intr-un „ganditor creativ", motivat de reusita
invatarii personale. Prin munca personala independenta sau in echipa, prin documentare si activitati
experimental-aplicative, prin investigatie stiintifica si tehnica, se pot obtine idei sau solutii noi, se pot
realiza inovatii si inventii, care sa propulseze creatia, noutatea intr-un anumit domeniu de specialitate.

Metoda descoperirii asigura dezvoltarea puternica a capacitatilor intelectuale si profesionale, indeosebi

imaginatia si gandirea creatoare, accentuand caracterul activ-participativ, formativ-aplicativ si creativ
al invatarii.
Apreciind valoarea si eficienta invatarii prin descoperire, trebuie sa avem in vedere anumite limite in
dezvoltare si pregatire ale factorului care invata. Astfel, s-ar putea ca in fata unor structuri cognitive
sau probleme complexe. intelegerea bazata numai pe efortul personal al elevului (studentului) sa
intampine dificultati, comparativ cu situatia invatarii prin receptare. De aici, necesitatea ca, in cazurile
de demarare a predarii-invatarii, a situatiilor de studiu deosebit de complexe, profesorii sa ofere
instructiuni de studiu si modele aplicative, care sa-l ajute pe elev (student) sa finalizeze mai rapid si in
mod eficient eforturile de invatare personala. Desigur, dorim ca elevul (mai muli studentul) ca
actioneze in procesul invatarii relativ asemanator preocuparilor omului de stiinta. Trebuie, insa,
analizat in ce masura este posibil acest lucru. Specialistii sustinatori ai invatarii prin descoperire
apreciaza metoda, ca si limitele ci. Astfel, in timp ce omul de stiinta urmareste sa cerceteze si sa
descopere anumite principii generale si practice noi, originale intr-un anumit domeniu de specialitate,
elevul (si chiar studentul) trebuie mai intai sa invete, sa-si insuseasca atat cunostintele fundamentale
teoretice si practice, cat si metodele si spiritul investigatiei stiintifice din domeniul in care omul de
stiinta Ie-a insusit cand era si el elev (student). in timp ce omul de stiinta actioneaza permanent pentru
descoperirea de noi principii, elevul (studentul) nu poate de la inceput si tot timpul sa actioneze relativ
asemanator ca omul de stiinta, nici atunci cand este vorba de redescoperire si nici cand este vorba de
descoperire creativa. Elevul, dupa ce si-a insusit principiile (cunostintele) de baza intr-un domeniu,
daca are posibilitati intelectuale si daca este dirijat corespunzator, poate sa se perfectioneze personal si
sa realizeze la inceput actiuni de redescoperire si apoi, uneori concomitent, si actiuni de descoperire
creativa, aducandu-si, daca sunt create conditiile, contributii de descoperire in timpul invatarii, in
timpul scolaritatii (studentiei). Dinamizarea elevului (studentului) spre descoperire, mai ales a celui
dotat, trebuie sa stea in atentia scolii, a educatorilor, asigurand si ceea ce specialistii numesc o invatare
anticipativ -participati a. o invatare inovatoare (vezi: J. Botkin, M. Elmandjra, M. Malita, Orizontul
fara Umile al invatarii, Editura Politica, Bucuresti, 1981).
Invatarea prin descoperire (descoperirea) poate sa se realizeze sub urmatoarele forme (tipuri): a)
in functie de aportul in invatare al elevului sau studentului (redescoperirea si descoperirea creativa); b)
in functie de demersul logico-euristic (inductiv, deductiv, analogic si transductiv) si c) in functie de
contributia informativa la obtinerea unor date noi (de documentare si experimentala).

a) In functie de aportul de descoperire al elevului (studentului) in raport cu dezvoltarea cunoasterii

(stiintei).

1) Redescoperire dirijata si independenta

In conceptia lui Jean Piaget, cel care studiaza trebuie sa reconstruiasca, sa recreeze adevarul stiintei
pentru a obtine o invatare cucerita si nu doar o opinie memorata.
Reconstruirea sau redescoperirea reprezinta o invatare de explo-rare-investigatie prin care se recreeaza
ceea ce a descoperit si omologat cunoasterea umana intr-un anumit domeniu de specialitate. Desigur,
datorita rezolvarilor facute de stiinta, drumul parcurs in redescoperirea adevarurilor stiintifice este mai
scurt, mai rapid si fara obstacole si dificultati intalnite de cunoasterea umana. invatarea prin
descoperire de recreare (redescoperire) poate fi dirijata, elevul (studentul) imbinand efortul personal cu
indrumarea (sprijinul) de specialitate a profesorului sau poate fi personala, recrearea adevarului
realizandu-se numai pe baza eforturilor individuale ale celui care invata.
2) Descoperirea creativa. Este o invatare inventiva, cucerita prin cercetare, prin investigatie, in
cadrul careia elevul (mai ales studentul) in demersul sau de studiu, de pregatire, creeaza, aduce ceva
nou sub raport ideational sau aplicativ intr-un domeniu de specialitate.
in ambele forme de invatare prin descoperire (redescoperirea si descoperirea creativa), elevul
(studentul) nu mai ramane la ipostaza de „recipient" care „se mple", care doar intelege ceea ce
acumuleaza, ci se transforma (devine) o personalitate care se pregateste prin explorare, prelucrare,
combinare si creeaza ceva nou. in asemenea conditii, profesorului ii dispare caracteristica autoritarista
si se transforma intr-un indrumator, colaborator sau consilier al elevului (studentului) in procesul
instruirii.

b) in functie de demersul logic-euristic de descoperire.

1) Descoperirea inductiva. Ea foloseste rationamentele inductive, care actioneaza de la concret la

abstract, de la particular la general, de la inferior la superior, folosind operatiile logice, comparatia,
analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea. Este o explorare mintala sau experimentala, axata pe
observatii, masuratori, determinari, care, pe baza de rationament inductiv, duce la generalizari
(concluzii) stiintif
Ice (concepte, idei, definitii, teze, metode de calcul etc).

2) Descoperirea deductiva. Ea foloseste rationamentele deductive, care actioneaza de la general la

particular, de la general la concretul logic, de la cunostinte cu un grad de generalitate mare la
cunostinte cu un grad de generalitate mai restrans etc; descoperirea deductiva este o explorare mintala
bazata pe strategie algoritmica, generalizarile, adevarurile descoperite fiind rezultatul rationamentelor
deductive, care trebuie verificate si experimental;

3) Descoperirea analogica. Ea foloseste rationamentul deductiv de asemanare si transfer de informatie.

Rationamentul analogic arata ca daca un obiect, fenomen, sistem etc. se defineste prin „n"
caracteristici (de pilda: a, b, c si d), iar unui alt obiect, fenomen, sistem etc. i se cunosc doar trei
caracteristici dintre cele pe care le are primul (a, b, c), atunci se poate deduce ca acesta din urma are si
a patra caracteristica (d). Descoperirea analogica este probabila, nu ofera certitudini asupra adevarului
stabilit, ea ajuta doar la emiterea unei ipoteze plauzibile, care satisface temporar (partial) cunoasterea;
descoperirea analogica necesita explorare si verificare experi-mental-practica.

4) Descoperirea transductiva (lat. trans - dincolo, peste). Ea are la baza rationamentul ipotetico-
deductiv, dinamizat de imaginatie si gandire - acestea fiind bogate si creative, putand duce la emiterea
de ipoteze, inovatii, idei, teorii, tehnologii etc noi, care desigur trebuie supuse unei verificari
experimen-tal-aplicative.

c) in functie de sursa informativa implicata in descoperire: Cj) descoperirea prin documentare si c2)
descoperirea experimentala. Aceste tipuri de descoperire se folosesc si la formele prezentate anterior.
Ca atare, ele reprezinta sursa principala-informativa si aplicativa in invatarea prin descoperire.

1) Descoperirea prin documentare (informativa si practica) este de fapt o descoperire de reconstituire

(redescoperire) a adevarurilor stiintific-aplica-tive, de dobandire prin efort personal sau prin imbinarea
efortului propriu, cu sprijinul profesorului, a cunostintelor teoretice si practice necesare dezvoltarii
personalitatii si pregatirii profesionale. Ea este absolut necesara, fiindca aproape in nici un domeniu nu
putem porni de la un loc gol in cunoastere. Ea poate deveni si creativa prin combinarea si
recombinarea etc. datelor obtinute.

2) Descoperirea experimentala. Ea este specifica cercetarii (investigatiei) prin experimentul de

laborator, prin statii pilot etc, atat pentru descoperirea unor adevaruri noi, cat si pentru verificarea
adevarurilor obtinute pe alte cai de invatare prin descoperire.
Descoperirea necesita respectarea unor conditii printre care se pot mentiona:
a) pregatirea tinerilor pentru a sti cum sa invete singuri sau in echipa,
atat in planul documentarii informationale, cat si in planul investigatiei experimentale;
b) imbinarea eforturilor elevilor (studentilor) cu indrumarea profesorului,
micsorand treptat „punctele de sprijin", pentru a ajunge sa invete singuri prin descoperire; insusirea in
acest context a tehnicii muncii intelectuale independente si a tehnicii de investigatie, de cercetare, atat
in planul documentarii, cat si al experimentului;
c) antrenarea tuturor dimensiunilor personalitatii lor - cognitiva, afectiva, etica, estetica, evaluati va
etc;
d) folosirea imbinata a metodelor de invatare cu caracter activ-partici-pativ, formativ-euristic si
creativ, asa cum sunt: discutia (dezbaterea), modelarea, algoritmizarea, problematizarea, studiul de caz,
asaltul de idei etc. precum si al tuturor tipurilor de descoperire;
e) dezvoltarea spiritului de creativitate, de lupta pentru nou si impotriva inertiei, rigiditatii, rutinei,
suficientei;
f) antrenarea elevilor (studentilor) in rezolvarea unor teme (probleme) cerute de productie, cercetare-
proiectare etc;
g) antrenarea elevilor (studentilor) in activitatea cercurilor stiintifi-co-tehnice, in activitatea unor
laboratoare de cercetare, a unor statii pilot etc, in vederea dinamizarii capacitatilor lor creative, a
materializarii acestora in inovatii, inventii valoroase si utile etc, chiar in timpul scolii (facultatii).