Durerea

- Matilda Cugler-Poni
Îţi mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai ştii acele locuri, unde ne întâlneam?
Şi n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?

Poveste-aşa de dulce, şoptită în deseară,

Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ţi par eterne, şi flori, şi primăvară
Şi scumpa ta speranţă şi junul tău amor!

Cu inima ferbinte şi plină de credinţă

Te-arunci în lume-atuncea şi speri că-i birui
Şi crezi că pentru tine, prin slaba ta voinţă,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.

O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece

Şi frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.

Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,

Durerea ne petrece prin viaţă la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi şi de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

Ai plâns? - Matilda Cugler-Poni

Ai plâns și tu odată?
Eu, zău, nu pot să cred.
Ah! Lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd.

Un ochi care odată

A plâns de dor și chin,
Mă crede, nu degrabă
Se face iar senin.

Un “ce” fără de nume

Rămâne-n el ascuns-
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns.
Ai auzit - Matilda Cugler-Poni
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân'ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul sau rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,

Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit

Un dor fără de nume, adînc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,

Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

Numai o clipă - Matilda Cugler-Poni

Când ai pierdut în astă lume
Orice speranţă, orice dor,
Când ştii ce grabnic trece iarăşi
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate

De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăieşte
Şi n-o mai plângi, de-a veştejit.

Nu ceri credinţă neschimbată...

Nu ceri amor pân'la mormânt,
Căci ştii, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

Întoarce înc-o dată - Matilda Cugler-Poni

Întoarce înc-o dată spre mine faţa ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ş-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Aşa trec toate şi stelele se sting.

Pe drumul vieţii mele amar, întunecos,

Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu ştiam atuncea că multe vieţe sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vr-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină şi tu nu m-ai trădat.

O tainică putere pe tine te-a purtat
Şi chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nime nu poate reveni!

Mă duc şi-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când ştii, că nici un suflet nu plânge-n urma ta!
Iubiţi cu toţii - Matilda Cugler-Poni

Pasările cântă pe crengi înverzite,

Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer şoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr'de nori.

Dulce primăvară, drag vis de iubire!

La zâmbirea-ţi blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu eşti în lume, răul s-a uitat.

Ce-mi vorbeşti tu încă de chinuri trecute,

Inimă nebună, uită de dureri
Şi de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?

N-auzi cum şopteşte fiecare floare?

„Amorul domneşte acum pe pământ.
O, iubiţi cu toţii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".

Orfana - Gavril Rotică

A uitat pe ghizduri cofa

Şi-n oglinda apei cată,
Fata mare şi orfană
De-o ispită e cercată.

N-a ştiut că sunt şi clipe,

În îngusta ei viaţă,
Când inima de orfană
Poate fi şi ea-ndrăzneaţă.
Se-nfioară gândul fetii,
Căci prea mândru i se pare
Visul ce întâia oară
Cere-n minte, azi, intrare.

Ea, „străină“ – şi mireasă!

Viaţa-i spune că-i o floare
Ce din noapte-şi ia viaţă
Şi tot nopţii-o dă când moare

Ce vrei - Matilda Cugler-Poni

Ce vrei să fac cu mine?
Eu nu mă pot schimba
Şi cum e a mea faţă
Aşa-i inima mea.

Eu nu pot să plec fruntea

Şi nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!

De văd o mişelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.
Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să ştiu că mi-i iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aş muri!