(Ana Danciu) Metodica Predării Religiei În Școlile Primare, Gimnaziale Și Licee

PROF.
ANA DANCIU
METODICA
PREDĂRII
RELIGIEI
ŞCOLILE PRIMARE,
? 7
GI MNAZI I
SI L I C E E
COLECŢIA „BISERICA ŞI ŞCOALA“
Metodica predării Religiei

în şcolile primare, gimnazii şi licee
Coperta şi viziunea grafică:
Doina DUMITRESCU
Apariţia acestei cărţi a fost sprijinită de
BANCA ROMANA PENTRU DEZVOLTARE

GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
Editor: Sorin DUMITRESCU
© ANASTASIA 1999
Str. Venerei 13, Sector 2, Bucureşti
Tel./fax: 211 6745 sau 210 85 49
ISBN: 973-9374-40-9
Prof. A.TI& DANCIU
METODICA PREDĂRII
» 0 0
In ŞCOLILE PRIMARE, GIMNAZII ŞI UCEE
Cu binecuvântarea şi cuvântul înainte al

Episcopului Prof. Univ. Dr.
Irineu SLĂTINEANU
Cuvânt înainte
Predarea Religiei şi a Educaţiei religios-morale în şcoală a

dus la descoperirea unor noi şi mari resurse în sufletele edu
catorilor - profesori de Religie, preoţi dar şi ale elevilor.
Dacă celelalte obiecte de învăţământ se adresează mai
mult gândirii, învăţământul religios, educaţia religios-morală
se adresează în special inimii.
între aceste daruri - inima şi gândirea - nu este nici o
contradicţie, nici o opoziţie, ci ele se întrepătrund perma
nent şi armonios, pentru a forma un om adevărat.
Această contradicţie aparentă persistă încă în concepţia
unor educatori, învăţători şi profesori, tributari concepţiilor
materialist-evoluţionist-dialectice, cu care am fost cu toţii
îndoctrinaţi atâta amar de ani.
Elevul de azi se află în faţa bogăţiei nesfârşite de daruri
ce se revarsă în mintea şi inima sa în timpul orei de Religie.
Elevul este liber să creadă şi să vadă în lisus Hristos pe Cre
atorul şi Mântuitorul lumii, pe cel ce S-a făcut Om pentru
ca omul să se îndumnezeiască.
Ce răspundere mare au astăzi, deci, cei ce predau Reli
gia în şcoli! Munca lor trebuie să fie o continuă dăruire, o
continuă jertfă, pentru a aduce în sufletele şi minţile elevi
lor cea mai mare bucurie a vieţii: pe lisus Hristos, Dumne-
zeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu.
Profesorii de Religie şi preoţii stau încă în faţa unui val
care pustieşte ţara şi încă şi o bună parte a lumii: seculari
zare, ateism, indiferentism religios, materialism, evoluţio-
nism, panteism, pretinse doctrine creştine, teosofie, orien
talism, lipsă de formaţie religioasă a oamenilor, superstiţie,
obscurantism, formalism religios, sectarism, prozelitism
5
AN A DANCIU
agresiv, satanism, masonerie, violenţă, pornografie, delinc-

venţă, criminalitate, droguri, sărăcie economică, dar şi spiri
tuală, şi câte altele!
Familia, şcoala, Biserica trebuie să lupte împotriva tuturor
acestora, deoarece acestea duc la dezumanizare, la apariţia
ideologiilor de tot felul, la fărâmiţarea conştiinţei noastre
de neam şi de credinţă.
Cei ce predau Religia au o mare responsabilitate: faţă de
ei înşişi, faţă de elevi, faţă de părinţi, faţă de societate în ge
neral.
Fără o metodă pedagogică bine pusă la punct, fără o te
meinică pregătire, fără o mare credinţă şi fără o mare iubire
şi înţelegere pentru toţi cei care ne înconjoară în procesul
instructiv-educativ, sufletul şi mintea elevilor rămân favora
bile pustiirii.
Hristos a spus, spune şi va spune veşnic: „Lăsaţi copiii şi
nu-i opriţi să vină la M ine!“ (Matei XIX, 14).
Prof. Univ. Dr. Iritieu Slătineanu,

Episcopul Râmnicului
1.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL RELIGIOS ÎN ŞCOALĂ
Poporul nostru românesc s-a impus în istorie ca popor

creştin de la naşterea sa, iar Biserica Ortodoxă i-a plămădit
fiinţa, i-a fost pavăză şi scut prin vitregiile istoriei.
în toate epocile istorice, Religia a avut rol de „educatoare
a omenirii“1. Religia nu lipseşte din nici unul dintre marile
sisteme pedagogice ale popoarelor civilizate şi creştine.
Toţi marii pedagogi ai omenirii, din toate veacurile şi lo
curile, fie păgâni, fie creştini, dau Religiei locul şi rolul cel
mai important.
De la Confucius, care viaţa întreagă s-a ocupat de per
fecţionarea caracterului uman prin şcoală şi carte; de la
M ântuitorul Iisus H ristos - Unicul învăţător al omenirii
(.Matei XXIII, 8) - Care a învăţat oamenii să fie desăvârşiţi
ca Dumnezeu {Matei V, 48); de la Sfântul Ioan Gură de Aur,
care spunea despre copiii neînvăţaţi la bine şi neîndreptaţi
prin Religie că sunt „orbi“ (pentru că „sufletul şi mintea
sunt cele care văd“); de la François Rabelais, care spunea
că „ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului“, şi până în zi
lele noastre, pedagogii şi educatorii cei mai de seamă au
considerat Religia drept cel mai bun mijloc de educaţie a
omenirii, şcoala clasică de formare a caracterelor morale şi
de perfecţionare spirituală a insului şi a societăţii omeneşti.
Timp de 45 de ani s-a căutat scoaterea lui Dumnezeu
din sufletele creştinilor români şi înlocuirea Lui cu ateismul
militant. Cuvântul lui Dumnezeu a fost tăgăduit şi i s-a negat
1 Pr. Prof. Ilarion V. Felea, Religia culturii, Ed. Episcopiei Ortodoxe

a Aradului, 1994, p. 246.
7
A N A DANCIU
rostul firesc. Locul în care s-a încercat cel mai mult dezră
dăcinarea credinţei în Dumnezeu a fost şcoala românească.
Reintroducerea orei de Religie în şcoală înseamnă, deci,
o posibilitate de a promova o morală şi o spiritualitate româ
nească şi va permite cunoaşterea dimensiunii spirituale a
culturii noastre româneşti. Prin ora de Religie, Biserica Or
todoxă doreşte să aducă o contribuţie la reînnoirea vieţii
spirituale şi morale a poporului nostru şi speră că această
lucrare nu-i va fi împiedicată de forurile de stat actuale sau
viitoare.
Religia creştin-ortodoxă se adresează omului în general,
de orice vârstă. Vârsta copilăriei, a preadolescenţei şi a
adolescenţei sunt cele mai însemnate pentru a întreprinde
formarea religioasă a omului. Să nu uităm că există o relativă
asemănare de structură între sufletul copilului şi realitatea
religioasă. Religia este importantă pentru elevi atât ca senti
ment, cât şi ca o concepţie de explicare a lumii. Religia este,
de asemenea, pentru copil, un mijloc general de a-şi face
educaţia sub toate raporturile. Pentru cel ce predă Religia,
aceasta îl face să-şi cunoască elevii până în adâncul sufletu
lui. Este, deci, necesar şi posibil ca ora de Religie în şcoală
să schimbe sensul zilei pentru elev, iar sensul vieţii lui să
devină iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni.
învăţământul religios aduce o contribuţie însemnată în
educaţia moral-socială a omului de mâine. Problema învă
ţământului religios depăşeşte însă terenul îngust al unei sim
ple metodici didactice, al unui simplu plan de lecţie. De
aceea, problemele învăţământului religios trebuie să ne
convingă de importanţa şi actualitatea învăţământului reli
gios şi de misiunea celor ce trebuie să modeleze sufletele
copiilor. Acest învăţământ trebuie să îmbine, adaptat şi ar
monizat, cunoştinţele teologice cu tactul pedagogic. Fără un
învăţământ religios temeinic şi complet, am avea suflete anal
fabete biblic, neortodoxe, suflete reci, nepătrunse de cre
dinţă, de nădejde şi de dragoste pentru Dumnezeu şi semeni.
2 .
RELIGIA CA OBIECT DE ÎNVĂŢĂMÂNT
2.1. Religia —obiect de învăţământ
Pentru că religia s-a născut o dată cu apariţia omului, is

toria ei începând cu istoria omului, educaţia religioasă este
o componentă a procesului de învăţământ.
Procesul de învăţământ este o activitate didactică ce se
desfăşoară în mod organizat şi planificat, pe baza unor
principii şi metode având ca finalitate formarea personali
tăţii elevilor, în scopul integrării lor socio-culturale şi profe
sionale.
Educaţia religios-morală este o componentă a formării
spirituale a omului, cu rezonanţe în plan intelectual, afectiv
şi comportamental.
Religia ca obiect de învăţământ, educaţia religioasă, este
un ansamblu de acţiuni orientate nemijlocit spre formarea
conştiinţei şi conduitei morale. Ea influenţează, prin impor
tanţă, toate celelalte obiecte de învăţământ şi mai ales cele
lalte componente ale educaţiei în şcoală.
22. Despre învăţământ în general şi despre

învăţământul religios în special
Procesele fundamentale ale actului didactic sunt preda

rea, învăţarea, evaluarea, toate trei fiind într-o strânsă inter
acţiune în formarea personalităţii elevilor. Procesul de învă
ţământ este constituit din mulţimea componentelor sale, a
9
A N A DANCIU
relaţiilor cu contextul şi a produselor (performanţelor) re

zultate din interacţiunea multiplă a componentelor.
1. Componentele procesului de învăţământ sunt analiza
bile sub trei aspecte:
a) din punct de vedere funcţional, obiectivele pedago
gice sunt:
- obiective generale (de scop)
- informative
- formative
- obiective operaţionale
- cognitive, psihomotorii, afective
- de transfer
- de exprimare
b) din punct de vedere structural:
- resurse umane (elevi)
- conţinut cu următoarele caracteristici:
- ştiinţific
- practic
- interdisciplinar
- esenţializat
- structurat logic
- sistematizat
- form e de organizare
- lecţii
- alte forme didactice
- re la ţii- elev-profesor
- elev-elev
- timpul şi spaţiul şcolar în care se desfăşoară lecţia.
c) din punct de vedere operaţional:
- procesul de predare-învăţare-evaluare
-strategiile didactice - metode şi mijloace de învăţă
mânt
-fo r m e de activităţi cu elevii.
2. Relaţiile existente între componente, între profesor şi
elevi şi între elevi.
10
METODICA PREDĂRII RELIGIEI
3- Performanţele obţinute în urma procesului de preda-

re-învăţare sunt puse în evidenţă cu ajutorul metodelor de
evaluare.
Performanţele obţinute în urma procesului de predare-
învăţare a Religiei sunt concretizate în:
- structuri cognitiv-operaţionale;
- structuri afectiv-motivaţionale;
- structuri socio-morale;
- structuri psihomotrice.
O dată cu reintroducerea Religiei ca disciplină şcolară,
au apărut câteva fenomene îmbucurătoare:
- interesul pentru Religie, care prinde să se manifeste
astăzi în lumea ideilor şi atitudinilor;
- faptul că în şcoli Religia este predată de preoţi sau de
profesori de Religie având o pregătire teologică corespun
zătoare;
- faptul că este posibilă o renaştere moral-spirituală a
societăţii româneşti şi o revitalizare a virtuţilor creştine ale
înaintaşilor noştri.
Prin învăţământ religios se înţelege activitatea metodică
şi practică prin care profesorul se adresează sufletului ele
vilor, capacităţii lor de a asimila cunoştinţe, dar şi capacită
ţilor lor sufleteşti.
învăţământul religios este astăzi o realitate m şcolile ro
mâneşti. Trebuie să ne ferim a-1 practica, însă, doar cu un
pronunţat caracter intelectualist. Chiar dacă Religia este
acum un obiect de învăţământ, ea nu se reduce la nivelul
unui simplu obiect din programa analitică. Să nu lăsăm să
domine, în învăţământul religios, tendinţa de însuşire a cu
noştinţelor în scop material, neglijând sentimentul şi voinţa,
adică rostul formativ-educativ al acestui învăţământ.
învăţământul religios este organizat şi orientat în acord
cu cerinţele învăţământului românesc actual, însă în cadrul
învăţământului religios folosim nu numai metode şi mijloace
moderne de educare, specifice învăţământului, ci şi pe cele
11
A N A DANCIU
tradiţionale, permanent valabile, menite să-i ducă pe elevi

spre înţelegerea şi slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor lor.
Trebuie să ne gândim la natura religiei, la natura cu
noaşterii şi a sufletului omenesc. Religia ţine de transcen
dent, fiind „mister organizat, misterul ca atare al existenţei
generale, organizat pentru înţelegerea şi mântuirea omului“2.
23. Instruirea şi educaţia religios-morală
Instruirea religioasă se referă la însuşirea cunoştinţelor

religioase.
Educaţia religioasă reprezintă la modul în care sunt în
suşite aceste cunoştinţe, viaţa sufletească pe care elevii o
culeg din ele. Ea urmăreşte dezvoltarea de convingeri reli
gioase şi tinde spre atingerea idealului moral.
2.3-1- Despre educaţie şi educaţia religios-morală
A educa înseamnă a orienta, a dirija, a conduce pe elev

către un scop dinainte stabilit.
Educaţia este un sistem de acţiuni exercitate în mod
conştient, organizat şi sistematic asupra unor persoane sau
grupuri, în vederea transformării personalităţii lor potrivit
unor finalităţi ale gândirii la care acestea au aderat.
Educaţia exprimă o funcţie specific umană şi presupune,
deci, o puternică nuanţă spirituală. Ca acţiune, porneşte de
la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane,
funcţionând pe baza legăturii spirituale dintre om şi om.
Educaţia vizează întregul, armonia trup-suflet a omului,
şi este posibilă în toate perioadele vieţii omeneşti.
2 V asile Băncilă, In iţie re a re lig io a s ă a c o p ilu lu i, Ed. Anastasia,

Bucureşti, p. 42.
12
Educaţia religios-morală este o acţiune specific umană,

care se desfăşoară conştient de către educator (profesor de
Religie, preot), conform unui plan şi unei metode bine pre
cizate. Ea este susţinută de iubire, de încredere ş\ de harul
lui Dumnezeu. Ea are drept ideal realizarea caracterului
religios-moral, cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină.
Educaţia religios-morală se bazează pe libertate, libertate
înţeleasă ca „disciplinăspiritualizată“.
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi cu scopul de a Se face
Educator al oamenilor şi a dus la ultima desăvârşire chipul
educatorului creştin.
în El, prin El, prin urcare la culmea unde a purtat El firea
omenească pe calea schimbării şi a neîncetatei creşteri în
duh, stă taina educaţiei religioase, taina jertfei Celui mai
mare, pusă în ridicarea spre sine a celui mai mic, taina ridi
cării la desăvârşirea creştină.
2.3.2. Componentele educaţiei. Relaţia educaţiei

religios-morale cu celelalte componente ale educaţiei
Astăzi, educaţia este profund implicată în procesul dez

voltării sociale. Apare tendinţa de creştere a calităţii conţi
nutului ştiinţific al învăţământului teologic, perfecţionarea
învăţării ştiinţei şi tehnologiei prin promovarea interdisci-
plinarităţii, a semnificaţiilor umaniste ale ştiinţei şi prin des
chiderea şcolii spre lumea muncii productive ca mijloc
principal de formare intelectuală, tehnologică, profesională
şi moral-civică a tineretului.
Componentele educaţiei sunt, aşadar: educaţia intelec
tuală, educaţia morală, educaţia cetăţenească, educaţia cul-
tural-ştiinţifică, tehnologică, educaţia estetică, educaţia fizi
că. La acestea se adaugă - dar nu în ultimul rând - educaţia
religios-morală.
13
A N A DANCIU
2.3-3- Religia în sistemele de educaţie
Am lăsat educaţia religioasă „la urmă“ deoarece, astăzi,

se observă două tendinţe în pedagogia românească:
a) una care înţelege că educaţia religioasă este o com
ponentă a formării spirituale a onlului şi care admite că re
ligia a stimulat crearea de valori morale, filozofice şi de
adevărate opere de cultură (opere de artă, tipărituri ş.a.);
b ) alta care refuză ideea că educaţia religioasă ar face
parte din componentele educaţiei.
Un pedagog al zilelor noastre se întreabă: „Educaţia mo-
ral-religioasă sau educaţia moral-umanistă ?... Un fapt este
incontestabil: morala, începând cu Etica lui Aristotel şi tre
când prin marii moralişti francezi, până în zilele noastre,
nu a fost şi nu poatef i decât una: morala umanistă, unică,
indivizibilă şi universală, morala bazatăpe conceptelefu n
damentale de bine şi de bunătate, de oameni şi justiţie, de
demnitate umană şi întrajutorare, bazată, mai departe, pe
cultul muncii şi alfamiliei, pe încredere şi pe toleranţă“3. în
continuare, se justifică acest punct de vedere, prezentându-se
note de lectură despre magie şi superstiţii, mit şi practici
oculte, evoluţie şi animism etc. Asistăm la aceleaşi binecu
noscute „negări“ comuniste, tendenţioase, vădit antireligi-
oase şi anticreştine. Sigur, este un punct de vedere, şi res
pectăm punctul de vedere al oricărui om. însă azi nu mai
poţi combate fenomenul religios cu argumente de genul:
„religia apelează la sentimente şi mai puţin la partea cogni
tivă“ , „mulţi oameni se manifestă religios doar formal, în
virtutea spectacolului (? !) şi a tradiţiei“, „religia permite ieşi
rea din situaţiile tensionate, boli, nefericire“, „religia susţine
interesele statului (? !) sau ale unor grupări ideologice“ ş.a.
3Traian Cosma, Ora de dirigenţie în gimnaziu, Ed. Plumb, Bacău,

1994, p. 30; Gh. D. Mateianu, „Tribuna învăţământului“, nr. 30, 1991,
p. 4.
14
în aceeaşi carte, despre Hristos se spune: „există o con

cepţie istorică ce acceptă ipoteza existenţei unui personaj
care...“; sau: „Biblia a fost alcătuită de preoţii din Palestina,
prin folosirea a diferite mituri şi legende“-, „Botezul este o
veche practică magică“; „Creştinismul iniţial a fost o conti
nuare a hinduismului, cu elemente de teologie orientală şi
filozofie greacă“ ş.a.
Recomandăm tuturor celor care au vădite tendinţe de
negare a oricărei realităţi religioase:
a) Să cunoască mai îndeaproape creştinismul, istoria lui,
viaţa şi activitatea Mântuitorului, dovezile despre existenţa
Sa reală etc. Multe lucruri rele pornesc din necunoaştere şi
neştiinţă. Cine cunoaşte îndeaproape pe Hristos îşi dă seama
de seriozitatea creştinismului şi a moralei sale.
b) Chiar dacă unii se declară „atei“, aceasta nu înseamnă
că trebuie să-i „convertească“ pe toţi elevii la ateism. Elevi
lor li se prezintă la şcoală atât evoluţionismul materialist,
cât şi creştinismul, iar alegerea le aparţine. Elevii sunt liberi
să aleagă şi nimeni nu trebuie să-i constrângă în vreun fel
(nici cei ce cred în Hristos). Creştinismul din România a
fost mereu tolerant cu toată lumea şi este departe de a fi un
spectacol sau iudaism mascat.
c) Să nu se confunde religia creştin-ortodoxă cu super
stiţia, mistica creştină cu misticismul, concepţia creştină de
spre lume şi viaţă cu cea a sectanţilor etc. Aceste confuzii
sunt provocate tot din necunoaştere a învăţăturii de credinţă
creştin-ortodoxe.
Recomandăm celor ce nu cred în puterea de a educa a
Religiei să citească şi să afle care e locul ei în pedagogia lui
Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Goethe, Locke, Kant, Richter,
Herbart, Froebel sau Foerster. Vor fi uimiţi să constate că, în
pedagogia lor, ei vorbeau despre „educaţie religios-morală“
şi nu despre „educaţie moral-umanistă“. Iată câteva exemple:
Comenius spune:
15
AN A DANC1U
„în Sfânta Scriptură avem Cuvântul lui Dumnezeu, în lume

- operele Sale şi în noi - inspiraţia Sa.“
„După cum e sigur că şederea în pântecele mamei e o
pregătire pentru viaţa în corp, tot aşa e sigur că şederea în
corp e o pregătire pentru viaţa aceea care va urma acesteia
şi care va urma pentru eternitate. Fericit e acela care aduce
cu sine din pântecele mamei membre bine formate ! De o
mie de ori e însă mai fericit acela care duce de aici un suflet
bine format.“
John Locke recomandă, în vederea educaţiei morale şi
religioase, deprinderea cu rugăciunea „Tatăl nostru“, Cre
zul, Decalogul, învăţăturile biblice şi practicile liturgice.
François Fénelon spune: „Religia e grija cea dintâi în edu
caţie“ (în opera sa Educaţia fetelor.:)
Jean-Jacques Rousseau, celebrul pedagog al întoarcerii
la natură şi marele adversar al clerului catolic, mărturiseşte
o credinţă vie în Dumnezeu, admiră pe Hristos şi sfinţenia
Evangheliei Sale. El spune: „Uitarea religiei duce la uitarea
datoriilor omului“; „Sufletul drept este templu al divinităţii";
„Fără credinţă nu există nici o virtute adevărată“; „Conştiinţa
omului este instinct dumnezeiesc“.
Immanuel Kant crede în Dumnezeu şi în sufletul nemu
ritor. El dă prioritate educaţiei morale faţă de cea religioasă,
deoarece Kant aderă la principiul după care „copilul va pu
tea înţelege mai bine pe Dumnezeu după ce a înţeles legea
morală“ .
fohann Heinrich Pestalozzi - cel ce a întemeiat învăţă
mântul bazat pe intuiţie şi psihologie, pe credinţă şi iubire
creştină - vede în educaţia morală şi religioasă „cheia între
gului meu edificiu pedagogic“. El îndeamnă pe educatori
să vadă pe Dumnezeu în propria lor perfecţionare.
Johann Wolfgang Goethe spune că religia creştină, „reli
gia întrupată în divinitate, religia înţelepţilor, este treapta
cea mai înaltă la care a putut şi ar trebui să ajungă omeni
rea“. După el, menirea educatorilor e să facă pe pământ o
16
„comuniune a sfinţilor“, adică a „celor mai buni şi mai înţe

lepţi“.
Johann Gottlieb Fichte, autorul Cuvântărilor către naţi
unea germană, propune ca ideal pentru educatori dezvol
tarea energiei spirituale şi înnoirea oamenilor pe baze cul
turale şi etice. Cine susţine că poruncile lui Dumnezeu nu
pot fi ţinute spune că nu-i progres şi atunci totul e zadar
nic. Religia e dragostea de tot ce este bun, mântuire de tot
ce este străin vieţii şi supunere smerită faţă de Dumnezeu,
în consecinţă, „a creşte un copil cu religia cea adevărată“,
în religia creştină, „e ultima îndeletnicire a noii educaţii“.
Johann Paul Richter - pedagogul iubirii - susţine că,
pentru a pregăti copiii pentru viitor, trebuie să însufleţim în
ei trei forţe: voinţa, iubirea şi religia. Forţa voinţei şi a iubirii
se armonizează în religie. Religia deosebeşte pe om de ani
mal - nu morala, nu arta, nu reflecţia: „Religia a făcut lumii
prima educaţie“; „Religia ne învaţă să avem faţă de animale
inima unui hindus şi faţă de oameni inima unui creştin“; „în
religie, Dumnezeu S-a făcut Om; în morală, omul devine
Dumnezeu“. De aceea, religia se cuvine cultivată în suflete
de la vârsta inocenţei. Tot ce este sublim şi divin trebuie să
se confunde cu morala, cu ştiinţa, cu arta. Tot ce este religios
trebuie respectat, căci ne conduce la Dumnezeu, în evlavie,
după cum stelele ne conduc la infinit.
Johann Friedrich Herbart, întemeietorul şcolii active şi
autorul treptelor psihologice, vede idealul şcolii în forma
rea omului de caracter, a personalităţii morale. Scopul edu
caţiei este virtutea. Educaţia morală este legată de cea reli
gioasă, ca astfel să se poată conduce „după principii corecte,
drepte şi serioase“.
Friedrich Froebel - întemeietorul grădiniţelor de copii şi
al învăţământului prin joc - învaţă că educaţia se întemeiază
pe interioritate, pe perfecţionarea internă; scopul educaţiei
constă în dezvoltarea şi reprezentarea divinului în om, ale
chipului şi asemănării lui Dumnezeu: „Educaţia trebuie să
2 - Metodica predării Religiei 17

AN A DANCIU
călăuzească şi să conducă pe om spre claritate asupra sa,

spre pace cu natura şi spre iubirea cu Dumnezeu: de
aceea, ea trebuie să ridice pe om la cunoaşterea sa proprie,
la cunoaşterea divinităţii şi a naturii şi la cunoştinţa unei
vieţi curate, sfinte. (...) Stimularea, tratarea omului ca fiinţă
conştientă, cugetătoare, înţeleaptă, capabilă de o expunere
nevătămată a legii interioare a divinităţii, cu conştiinţă şi li
bertate personală, şi înfăţişarea drumului şi mijlocului pen
tru aceasta - iată rostul omului.“ După el, ţinuta religioasă
şi conştiinţa religioasă sunt „cea mai însemnată zestre pen
tru viaţă“, adică „religia, viaţa interioară în Dumnezeu şi cu
Dumnezeu“.
Friedrich Wilheim Foerster susţine că „şcoala adevărată a
omenirii e şcoala Evangheliei, marele pegagog este Hristos,
iar misiunea şi metoda desăvârşirii omului este iubirea“;
„Iubirea creştină disciplinează indivizii, formează caracterele
morale şi înnoieşte societatea“. Cât adevăr în afirmaţiile ur
mătoare ale acestui p ed agog! „Viaţa începe şi sfârşeşte cu
Dumnezeu. Tot aşa şi educaţia. Nu poţi face educaţie seri
oasă pe temeiul părerilor şi ipotezelor individuale. Pentru
păreri şi ipoteze, nimeni nu aduce jertfe. Numai Adevărul
sfânt şi veşnic poate scoate un caracter dintr-o făptură şo
văitoare.“ „Din neghină nu răsare grâu, nici din haosul con
cepţiilor individuale - personalităţi morale.“ „Pentru a primi
tăria necesară în lupta vieţii, sufletul omenesc are nevoie
de forţa credinţei şi a adevărurilor eterne pe care nu le poate
oferi decât Evanghelia lui Hristos.“
Numai dintr-o adâncă experienţă a sufletului omenesc a
pornit mărturisirea Fericitului Augustin, cum că „inima noas
tră nu se alină până nu-şi află limanul în Dumnezeu. (...) Nu
se poate face educaţie morală acolo unde sufletul e consi
derat o funcţie a creierului sau a materiei. (...) Toată cinstea
ştiinţei: jertfirea instinctelor pătimaşe, însă, nu se obţine
decât în numele principiilor veşnice ale religiei creştine.“
18
Din toate numele consacrate şi textele alese şi expuse

mai sus4, se deduce necesitatea situării religiei la temelia
educaţiei şi formării caracterului moral. Aceşti pedagogi au
fost convinşi că Religia are un rol important în sistemele
pedagogice şi că Religia, prin toate puterile şi idealurile ei,
este educativă, optimistă şi progresistă.
Educaţia religioasă îşi are rolul său, deci, alături de ce
lelalte componente ale educaţiei: educaţia în sens creştin
este iniţiere în viaţa şi învăţătura creştină, şcoală prin cre
dinţă şi har, credinţă şi mântuire, iubire şi muncă, solida
ritate, toleranţă şi răspundere morală.
Aşa încât, la întrebarea: „Educaţia religios-morală sau
educaţia moral-umanistă ?“, răspunsul este clar: educaţia
religios-morală.
4Texte extrase din lucrarea Pr. Prof. Uarion V. Felea, Religia culturii,
Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1994, p. 246-254 (după
G. G. Antonescu şi V. P. Nicolae, Antologie pedagogică, p.305-36l).
3 -
IDEALUL, SCOPUL ŞI OBIECTIVELE STUDIERII

REUGIEI ÎN ŞCOALĂ
Educaţia religioasă, aşa cum am arătat, este un complex

de acţiuni prin care se urmăreşte în chip metodic şi siste
matic creşterea moral-spirituală a individului, prin imple
mentarea, în viaţa şi activitatea lui, a valorilor moral-spiritu-
ale şi religioase, în vederea dezvoltării armonioase a fiinţei
şi vieţii lui, pentru sine, pentru societatea şi pentru Biserica
de care aparţine.
Astăzi, idealul urmărit de educaţia în şcoală este diferit
de idealul urmărit de educaţia religios-morală.
Idealul educativ este finalitatea cea mai generală a edu
caţiei şi exprimă orientările strategice ale unui sistem edu
cativ într-o anumită etapă istorică a dezvoltării economico-
sociale, ştiinţifice şi culturale a unei ţări, modelul de
personalitate care polarizează aspiraţiile unei societăţi la un
moment dat.
Idealul educaţional al şcolii româneşti, astăzi, este:
„dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii
umane, formarea personalităţii autonome şi creative a ele
vilor“5. Aşa cum se subliniază în această definire a idealului
educaţional, idealul urmărit de educaţie rămâne tributar au
tonomiei şi raţiunii umane (în materie de educaţie şi mora
lă). Această raţiune practică este legiuitoriul propriu şi au
tonom al omului. Conform acestui model educaţional,
Dumnezeu este exclus din viaţa elevului, omul fiind auto
rul legii şi supusul ei în acelaşi timp. De aceea există astăzi,
3 Programa activităţii educative, Bucureşti, E.D.P., 1995, p. 7.
21
A N A DANCIU
la pedagogii români, întrupări artificiale ale idealului moral.

Orice heteronomie şi, cu atât mai mult, teonomie, este ex
clusă din viaţa elevului, a omului.
Idealul educativ creştin este realizarea com uniunii
omului cu Dumnezeu şi creşterea omului în această comu
niune.
Finalităţile cele mai generale ale educaţiei în general
sunt, deci, cunoscute sub numele de ideal educativ, iar
acesta este „modelul de personalitate, model abstract către
care se tinde“6.
3.1. Finalitatea educaţiei moral-religioase
Finalitatea educaţiei moral-religioase, idealul educării

creştine, are un model către care să tindă, deloc abstract:
Iisus Hristos Mântuitorul - Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu-
Omul.
Hristos este Cel mai desăvârşit Om şi învăţător al omenirii,
Om-model şi învăţător unic al Adevărului. Finalitatea edu
caţiei creştine este perfecţiunea omului în iubire şi sfinţenie,
dorinţa şi încercarea continuă de a o realiza.
Lipsa unui model desăvârşit, perfect, este cauza unei edu
caţii imperfecte.
învăţătura creştină oferă în mod concret (nu abstract)
„perfecţiunea întrupată spre care trebuie să tindă omul şi
spre care trebuie să-i conducă profesorul pe elevii săi: Iisus
Hristos Mântuitorul.
Educaţia fără Dumnezeu, autonomă şi fără un model
desăvârşit, este insuficientă şi nu va da roadele aşteptate.
Modelul educaţional se proiectează şi se realizează în
cadrul unor instituţii de învăţământ, de diferite tipuri şi
grade, ale căror finalităţi sunt cunoscute sub denumirea de
6 Colectiv autori, Didactica, E.D.P. Bucureşti, 1982, p. 35.
22
scopuri, acestea precizând rezultatele aşteptate de la fiecare

tip şi nivel de organizare. Deşi au un grad de generalizare
mai redus în comparaţie cu idealul educativ, nici scopurile
nu sunt suficient de precise pentru a permite o riguroasă
planificare, organizare, desfăşurare şi evaluare a procesului
de învăţământ într-o anumită instituţie şcolară. Acestei ce
rinţe de concreteţe şi acurateţe îi corespund obiectivele di
dactice, (pedagogice, educaţionale). Acestea sunt enunţuri
cu caracter finalist, anticipativ, care descriu o intenţie peda
gogică, un rezultat aşteptat în finalul procesului de instruire,
concretizat într-o schimbare a personalităţii elevilor.
Se poate spune că idealul vizează finalitatea activităţii
educative în ansamblu, la nivelul întregii societăţi, în timp
ce scopurile şi obiectivele orientează desfăşurarea unor acti
vităţi educative determinate şi concrete.
3-2. Relaţia ideal-scop-obiective
Idealul determină scopurile şi obiectivele, iar acestea se

concretizează prin prescripţiile generale ale idealului edu
caţional, pe diverse planuri şi la diferite niveluri şi etape ale
activităţii educative. Scopurile conturează clar idealul edu
cativ.
Obiectivele descriu precis modul în care trebuie să se com
porte elevul după parcurgerea unui program de formare.
La nivelul unui subsistem al învăţământului, putem vorbi
de un ideal ca finalitatea cea mai generală a proceselor de
formare şi perfecţionare (modelul educaţional), de scop,
pentru a preciza finalităţile unui anumit tip de şcoală, şi de
obiective, atunci când dorim să precizăm scopurile sau să
descriem finalităţile la nivelul unei discipline de învăţă
mânt, al unei teme, al unor capitole, al unui sistem de lecţii
şi secvenţe de instruire.
23
A N A DANCIU
33. Ierarhizarea obiectivelor didactice
Se consideră a exista trei mari niveluri de definire a obiec

tivelor educaţiei:
a) finalitatea, sau scopul- nivelul cel mai general, ce vi
zează atingerea modului educativ;
b ) obiectivele definite după marile categorii comporta
mentale (taxonomice), care indică tipul de comportament
(cognitiv, afectiv sau psihomotor) vizat prin educaţie;
c) obiective operaţionale- informează educatorul asupra
comportamentelor observabile care trebuie realizate prin
activităţi concrete de instruire şi educare.
Ca orice disciplină de studiu, Religia urmăreşte atinge
rea unor scopuri care vizează:
- mijlocirea adevărurilor de credinţă şi morală;
- dezvoltarea funcţiunilor sufleteşti, în special a predis- •
poziţiei religioase;
- desăvârşirea creştină, unirea tot mai strânsă a omului
cu Dumnezeu.
De obicei, cu obiectivele didactice se operează pe trei
niveluri ierarhice. Formularea lor se face, pentru fiecare caz
în parte, cu grade de generalizare diferite, ca în schema ur
mătoare:
24
1. Obiectivele generale- cu ajutorul lor se precizează fi

nalităţile sistemului şi ale diferitelor sale subsisteme, dome
niile şi tipurile de schimbări proiectate a fi realizate pe în
treaga durată a studiilor. Ele alcătuiesc prim ul nivel ierarhic
al obiectivelor.
2. Obiectivele specifice - apar la nivelul instituţiilor de
învăţământ, având grad de generalitate mediu. Ele sunt
specifice tipului de şcoală, dar şi disciplinelor de studiu. Ele
alcătuiesc al doilea nivel ierarhic al obiectivelor.
3. Obiectivele operaţionale - se formează la cel de al
treilea nivel, unde se realizează activităţile nemijlocite de
predare-învăţare şi evaluare, la sfârşitul cărora se obţin anu
mite rezultate concrete şi observabile.
3.4. Clasificarea obiectivelor didactice
a) După tipul de activitate, obiectivele se împart în:

- obiective informative (ce vizează achiziţionarea cu
noştinţelor într-un anumit domeniu);
- obiective formative (ce vizează formarea unor deprin
deri şi capacităţi, posibilitatea de a opera cu sistemul
de informaţii, cunoştinţe şi valori asimilate în procesul
de instruire).
b ) După importanţa acordată unui obiectiv într-un sub
sistem de instruire, unei discipline sau unei activităţi didac
tice concrete, obiectivele se pot clasifica în:
- obiective principale (fundamentale, dominante);
- obiective secundare (auxiliare).
c) După domeniul activităţii psihice implicate în învăţare,
obiectivele se împart în:
- cognitive-, acest domeniu vizează asimilarea unor cu
noştinţe şi formarea unor deprinderi şi capacităţi inte
lectuale;
- afective, acest domeniu se referă la formarea convin
gerilor, sentimentelor şi atitudinilor;
25
AN A DANCIU
- psihomotorii: acest domeniu priveşte elaborarea con

duitelor motrice, a operaţiunilor manuale şi altele.
Unii autori adaugă şi domeniul al patrulea, domeniul
moral (sau religios-moral, sau psihosocial). Achiziţionarea
de noi cunoştinţe se realizează şi în domeniile afectiv şi
psihomotor, deoarece convingerile şi sentimentele morale,
de exemplu, ca şi comportamentul în spiritul unor principii
şi norme morale nu se pot realiza decât pe baza unor cu
noştinţe despre morală în general şi despre anumite ele
mente ale ei în particular.
Pentru domeniul cognitiv operează criteriul ordonării
obiectivelor de la simplu la complex.
Pentru domeniul afectiv operează criteriul interiorizării,
pe etape în asimilare şi proiectarea unei valori, norme etc.
Pentru domeniul psihomotor operează criteriul gradului
de stăpânire a unei deprinderi în îndeplinirea unei activităţi
motorii.
Iată o schemă a integrării claselor de obiective după
cele trei domenii comportamentale, preluată din Manualul
de Pedagogie al Universităţii din Bucureşti, ediţia 1988:
DOMENIUL DOMENIUL DOMENIUL

PSIHOMOTOR COGNITIV AFECTIV
PERCEPERE 1. ACHIZIŢIA RECEPTARE

CUNOŞTINŢELOR
Vizează cunoaşterea terminologiei,
datelor factuale, definiţiilor, prin
cipiilor, teoriilor etc.
DISPOZIŢIE 2. ÎNŢELEGERE REACŢIE

(COMPREHENSIUNE)
presupune:
Transpunerea, adică redarea con
ţinutului în alţi termeni, într-un alt
limbaj, în altă formă de comunicare.
Interpretarea, adică redarea ideilor
într-o nouă configuraţie, rezumarea,
comentarea.
26
Extrapolarea, adică sesizarea im

plicaţiilor dincolo de domeniul
iniţial, efectuarea unor predicţii ba
zate pe sesizarea tendinţelor.
REACŢIE 3. APLICARE VALORIFICARE

DIRIJATĂ Vizează utilizarea cunoştinţelor
învăţate în procesul de instruire -
în situaţii problematice noi, diferi
te de cele cunoscute de elev.
AUTOMATISM 4. ANALIZĂ ORGANIZARE

Vizează posibilitatea de a descom
pune un material în părţile sale
componente, descoperind relaţiile
dintre aceste părţi şi modul de or
ganizare a lor. Vizează analiza
elementelor, a relaţiilor şi a princi
piilor de organizare a unui obiect,
eveniment, fenomen, problemă,
etc.
REACŢIE 5. SINTEZĂ CARACTERIZARE

COMPLEXĂ Vizează capacitatea de ordin cre
ativ care permite reunirea ele
mentelor separate ale unui proces
de gândire într-un tot unitar.
6. EVALUARE
Vizează formularea unor judecăţi
de valoare în legătură cu o anumi
tă problemă şi cuprinde:
- critica dovezilor şi judecata sem
nificaţiei unei probleme;
- aprecierea suficienţei datelor pen
tru obţinerea soluţiilor;
- stabilirea legăturii dintre rezul
tatul unei probleme cu alte pro
bleme (stabilirea contextului unei
probleme particulare într-o clasă
de probleme).
27
AN A DANCIU
3-5. Obiectivele generale ale Religiei ca obiect

de învăţământ ( obiective-cadru)
Aceste obiective indică ceea ce se aşteaptă să devină ele

vul, ca rezultat al procesului instructiv-educativ, definind
modul în care el ar trebui să se comporte după studiul Re
ligiei.
în fiecare obiectiv sunt încorporate: cunoaştere, trăire,
acţiune. Atitudinile şi capacităţile spirituale se formează şi
prin procesele de învăţare, deci şi prin intermediul cunoş
tinţelor. Triada obiectivelor urmărite ar fi, deci:
a) atitudini şi capacităţi spirituale;
b ) aptitudini şi obişnuinţe;
c) cunoştinţe (concepte şi metodologii).
A. în domeniul COGNITIV, esenţa cunoaşterii Religiei
este de a şti şi de a răspunde, de a forma deprinderi şi abili
tăţi mentale, de a realiza transferul învăţării. Religia lărgeşte
orizontul de cunoaştere, furnizează informaţii empirice, de
scriptive, teoretice, care prezintă importanţă pentru înţelege
rea relaţiei om-Dumnezeu. Percepţiile, senzaţiile, memoria,
gândirea, imaginaţia sunt procese prin care elevul asi
milează, prelucrează şi stochează informaţiile, realizându-şi
componanta intelectuală a personalităţii sale.
Elevii trebuie:
- să cunoască evenimentele principale ale istoriei mân
tuirii, cu ajutorul cărora să reconstituie (să urmărească)
drumul străbătut de creştinism de la începuturile lui
până în zilele noastre;
- să poată opera cu noţiunile şi dogmele fundamentale
ale învăţăturii creştine, pentru a elabora raţionamente
şi judecăţi;
- să fie în măsură să se folosească de deprinderile de
muncă independentă, pentru a selecta din diverse surse
de informaţie date, fapte, evenimente referitoare la is
28
toria biblică a Vechiului şi Noului Testament, la Istoria

Bisericii Universale, la Istoria Bisericii Ortodoxe Ro
mâne;
- să interpreteze Adevărul Revelat într-un mod întemeiat
pe Sfânta Scriptură şi în lumina Sfintei Tradiţii;
- să apere Adevărul Revelat şi să combată argumentat,
ferm, orice încercări de denaturare sau falsificare a unor
învăţături de credinţă.
Obiectivele cognitive se împart în două subdiviziuni:
a) cunoaşterea prin memorare, care include formarea
unor capacităţi de recunoaştere, reproducere şi redare a cu
noştinţelor dobândite în legătură cu trecutul Bisericii Uni
versale şi al Bisericii Ortodoxe Române, cu istoria Vechiului
şi Noului Testament, cu comportamentul adevăratului creştin
în cele mai diverse situaţii.
Această cunoaştere corespunde obiectivelor de factură
informativă.
b) deprinderi şi capacităţi, care au în vedere modul în
care se utilizează şi se operează cu informaţiile dobândite,
prin form area deprinderilor şi capacităţilor intelectuale
care să le permită elevilor să înţeleagă, să aplice, să sinteti
zeze şi să evalueze evenimente, fapte, învăţături, să valorifice
cunoştinţele cu potenţial formativ ridicat.
Rolul hotărâtor în realizarea obiectivelor cognitive îl are
calitatea cunoştinţelor dobândite de elevi şi nu cantitatea lor.
Pe funcţia cognitivă a Religiei se fundamentează valen
ţele educativ-formative ale acesteia.
B) în domeniul AFECTIV, obiectivele vizează:
-form a rea noţiunilor, aptitudinilor şi convingerilor reli-
gios-morale, a caracterului religios-moral, cu desăvâr
şirea lui în personalitatea creştină, şi atingerea idealului
religios-moral;
- cultivarea virtuţilor creştine - credinţa, nădejdea şi
dragostea -, a valorilor şi sentimentelor religios-morale;
-fo rm a re a conduitei morale şi a conştiinţei morale.
29
AN A DANCIU
1. Caracterul religios-moral creştin poate fi înţeles ca

unitatea spirituală religios-morală realizată şi dezvoltată în
dependenţă cu idealul creştin al desăvârşirii, prin efort indi
vidual liber, prin lucrarea Bisericii şi prin asistenţa harului
divin. Această unitate se manifestă constant, ferm şi hotărât,
prin trăsături voluntare, raţionale, încălzite de sensibilitate,
curăţite de patimi şi de egoism.
Caracterul religios-moral se evidenţiază prin câteva tră
sături esenţiale:
- iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele;
- blândeţea, smerenia, sinceritatea, curăţia vieţii, rugă
ciunea, munca, spiritul comunitar, perseverenţa în vir
tuţi, statornicia în credinţă şi convingeri, ataşamentul
necondiţionat faţă de Hristos, apărarea şi propovădui-
rea credinţei, fermitatea. Creştinismul nu este numai
învăţătură, ci este viaţă activă şi afectivă. Caracterul
este o realitate proprie fiecărui om; el nu se formează
dintr-o dată şi depinde de fire, mediu şi voinţă. Profe
sorul de Religie poate influenţa caracterul elevilor săi,
modelându-1 după, în şi cu Hristos. Copiii, elevii tre
buie călăuziţi permanent spre a face bine, spre Hris
tos. Caracterul moral nu este ultima etapă pe drumul
ce duce spre idealul moral.
2. Personalitatea morală este cea care constituie suprema
întrupare a idealului moral. Personalitatea creştină, morală,
este persoana ajunsă la desăvârşire prin întruparea binelui.
Fiecare persoană poate ajunge - prin săvârşirea binelui -
personalitate morală, creştină. Formarea caracterului moral
este, deci, inclusă în formarea personalităţii morale. Idealul
educării creştine este, deci, formarea de personalităţi morale,
de persoane care să săvârşească în mod constant binele.
3. Conştiinţa morală este puterea sufletească din om;
prin ea, oamenii sunt în măsură să judece fiecare caz în
parte: dacă se încadrează în ideea de bine sau în ideea de
30
rău. Ea garantează existenţa unei ordini morale, iar esenţa

vieţii morale este binele moral.
Problema binelui şi a răului se lămureşte şi se purifică,
pentru elevi, în cadrul orei de Religie. Trăirea şi cunoaşte
rea învăţăturii lăsate nouă de Hristos duc la formarea con
ştiinţei religios-morale, prin continua lărgire a cercului de
cunoştinţe, pe baza experienţei şi a trăirilor care se ivesc o
dată cu deprinderea vieţii religios-morale. La formarea con
ştiinţei morale a elevilor contribuie educaţia familială, me
diul, ocupaţia, modul de viaţă, lectura. La ora de Religie,
putem influenţa formarea conştiinţei morale prin exemplul
personal, prin exemple din vieţile sfinţilor, prin recoman
darea unor lecturi adecvate. Să nu uităm, de asemenea, că
îndeplinirea comandamentelor conştiinţei morale creştine
se face nu din constrângere, ci din convingere.
Din conştiinţa morală fac parte reprezentările, noţiunile,
convingerile şi aprecierile religioase pe care şi le construiesc
elevii în legătură cu valoarea religios-morală a acţiunilor lor
sau ale altora.
4. Conduita morală cuprinde formarea deprinderilor şi
obişnuinţelor religios-morale, a trăsăturilor de voinţă şi ca
racterele elevilor. Pentru a putea forma toate acestea, tre
buie folosite:
- exerciţiul moral-,
- exemplul părinţilor, al profesorului de Religie, lecturi
sau filme adecvate;
- aprobarea sau dezaprobarea profesorului, care apre
ciază sau nu fapta elevului, prin observaţii;
- îndemnul de a continua fapta bună începută.
Profesorul de Religie trebuie să cultive la elevi şi senti
mentele care nu se pot învăţa unii de la alţii: bunătatea,
compătimirea, recunoştinţa, dreptatea, hărnicia, cinstea,
răbdarea şi altele.
31
A N A DANCIU
Formarea deprinderilor morale în săvârşirea binelui şi

pentru vieţuire creştină în Hristos trebuie să înceapă din
clasele mici - clasele I-IV. Unii elevi nu pot dobândi aceste
deprinderi şi obişnuinţe în familie, deci profesorul de Reli
gie trebuie să dea dovadă de răbdare şi tact pedagogic pen
tru a le arăta acestor elevi ce este bine şi de ce este bine să
aibă o anumită comportare.
Iată, deci, ce trebuie să urmărim în cadrul orei de Religie:
formarea conştiinţei morale, a conduitei morale, a caracte
relor religios-morale şi a personalităţii creştine. Esenţa
acestor obiective constă în dezvoltarea atitudinilor, în
transmiterea normelor şi valorilor religios-morale care să
joace un rol important în modelarea personalităţii elevului,
prin întărirea legăturii lui cu Dumnezeu şi cu oamenii, în
Duh, Adevăr şi dragoste.
Latura afectivă cuprinde emoţii, dispoziţii afective, sen
timente, pasiuni. Elevul trebuie sensibilizat; apoi, el devine
activ şi apar convingerile, atitudinile şi acceptarea sistemu
lui de valori religios-morale. Această asimilare, sau accepta
rea, se face pe parcursul unui proces îndelungat, în care
sunt educate continuu:
- receptivitatea, adică stadiul în care elevul conştienti
zează prezenţa valorilor religios-morale şi la acordă
atenţie;
- răspunsul, adică stadiul în care elevul acceptă aceste
valori prin propria-i voinţă, simte bucurie şi satisfacţie
în contactul cu aceste valori;
- valorizarea, adică stadiul în care elevul evaluează
aceste valori şi se raportează la ele;
- organizarea, adică stadiul în care elevul conceptuali-
zează aceste valori şi le organizează;
- caracterizarea, adică stadiul în care elevul se rapor
tează funcţie de ansamblul de valori religios-morale.
32
Domeniul afectiv este greu de măsurat riguros, procese

le afective fiind, cum bise se ştie, puţin sesizabile.
C. în domeniul PSIHOMOTOR, amintim:
a) comunicarea verbală• identificarea, recunoaşterea,
deprinderea, valorificarea etc.;
b) comunicarea non-verbală. expresii corporale, gesturi
care însoţesc comunicări verbale, expresii ale feţei (săvârşi
rea de mătănii, a semnului Sfintei Cruci, poziţia în timpul
rugăciunii şi altele).
Putem sesiza că învăţământul religios are drept obiective
generale:
I. cunoaşterea şi trăirea învăţăturii de credinţă creştine,
acceptarea valorilor religioase care stau la baza vieţii şi fap
telor religios-morale;
II. explicarea şi înţelegerea practicii religios-morale;
III. proiectarea vieţii religios-morale sub aspectul ei intern
şi extern.
Elevii trebuie să ştie şi să mărturisească limpede CE
CRED, DE CE CRED şi CUM CRED.
Elevii trebuie:
- să cunoască învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tra
diţii;
- să explice învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii;
- să înţeleagă corect Adevărul de credinţă revelat;
- să ajungă la cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu, a
operei Sale mântuitoare şi a modelelor de viaţă sfântă
sau de trăire religios-morală;
- să exprime în diferite modalităţi (povestire, descriere
etc.) materia studiată la Religie;
- să cunoască istoria trecută şi actuală a Bisericii Creştine,
în general, şi a Bisericii Ortodoxe Române, în special;
- să cunoască şi să înţeleagă desfăşurare i vieţii şi lucrării
Bisericii Creştine şi a Bisericii Ortodoxe Române, în
toate laturile ei, până în zilele noastre;
3 - Metodica nredării Religiei 33

AN A DANCIU
- să cunoască tezaurul naţional-cultural, la a cărui făurire

şi-a adus contribuţia şi Biserica Ortodoxă Română;
- să înţeleagă rolul pe care l-a avut religia creştin-orto-
doxă în dăinuirea de secole a neamului românesc pe
aceste meleaguri;
- să conştientizeze apartenenţa lor la Biserica Ortodoxă,
Biserica naţională strămoşească şi la un spaţiu istoric,
etnic şi cultural în strânsă interdependenţă cu Biserica
neamului;
- să manifeste toleranţă, acceptare, dar şi fermitate faţă
de realităţilepluriconfesionale din România ;
- să opereze cu informaţia religioasă, în scopul exersării
memoriei, imaginaţiei etc., şi cultivării atitudinilor,
sentimentelor şi convingerilor religios-morale;
- să dobândească, prin rugăciune şi meditaţie, virtuţile
creştine necesare: nădejdea, credinţa, dragostea, sme
renia, dreptatea, cumpătarea, tăria de caracter, pe care
să le folosească în viaţă;
- săperceapă sensul pozitiv al credinţei;
- să disceamă între valorile pozitive şi elementele nega
tive;
- să aplice cunoştinţele religioase în formarea conduitei
lor morale;
- să-şi formeze o conduită şi o viaţă morală exemplară:
să nu aducă aproapelui prejudicii, să fie corecţi, cins
tiţi, muncitori, modeşti, să asculte de părinţi, de profe
sori, de legile ţării.
Cu cât cunoştinţele dobândite de către elevi din studiul
Religiei vor fi mai mult şi mai bine aplicate în viaţă, cu atât
înseamnă că învăţământul religios îşi realizează obiectivele
sale generale, scopul său.
Câteva cerinţe care trebuie respectate pentru realizarea
acestor obiective sunt:
34
- înţelegerea, evaluarea şi aplicarea valorilor şi norme

lor religios-morale se manifestă diferenţiat, în funcţie
de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor;
- elevii trebuie să înţeleagă corect valorile şi conţinutul
normelor religios-morale şi să-şi formeze judecăţi reli
gios-morale, aprecieri şi opinii corecte;
- consecvenţa şi continuitatea acţiunilor educative sunt
absolut necesare pentru realizarea obiectivelor gene
rale ale Religiei. Prin continuitate în formarea noţiuni
lor, convingerilor şi comportamentului religios-moral
se respectă şi unitatea de acţiune a factorilor educaţio
nali - şcoală, familie, Biserică -, precum şi unitatea
procesului instructiv şi educativ.
O normă religios-morală, un principiu religios-moral
trebuie să fie traduse în fapte moral bune, ceea ce trebuie
să aibă la bază şi o trăire afectivă. Aşa realizăm concordanţa
între ceea ce ştim că trebuie săfacem (componenta cogni-
tiv-valorică) şi ceea cefacem în realitate (componenta acţio-
nal-practică).
3.6. Obiective specifice ale Religiei ca obiect

de învăţământ (obiective de referinţă)
Dacă obiectivele generale precizează finalităţile sistemu

lui şi ale diferitelor sale subsisteme, domeniile şi tipurile de
schimbări preconizate a se realiza pe întreaga durată a stu
diului unei discipline - obiectivele specifice, sau de referinţă -
au un grad de generalitate medie, fiind formulate pentru
fiecare disciplină, pentru fiecare an de studiu în parte.
în definirea acestor obiective se iau în calcul elementele
de progresie, prin încercarea de adaptare la capacităţile de
înţelegere şi la nivelul de înţelegere al elevilor.
35
AN A DANCIU
Vom prezenta în continuare, pentru exemplificare, câteva

obiective specifice ale studiului Religiei în ciclul primar,
gimnazial şi liceal.
I. în clasele primare (I-IV) se pun bazele educaţiei reli-
gios-morale.
în clasa I, elevii trebuie:
- s ă se deprindă cu rugăciunea, ordinea şi curăţenia;
- să ştie faptul că, fără Dumnezeu, nimic nu se începe şi
nimic nu se face;
- să înveţe rugăciunile elementare pentru orice creştin
(rugăciunea de dimineaţă, de seară, Tatăl nostru, ru
găciunea la intrarea şi ieşirea din clasă) şi Crezul sau
Simbolul credinţei;
- să săvârşească corect şi cu evlavie semnul Sfintei Cruci;
- să deprindă ordinea şi ascultarea din poveştile cu con
ţinut moralizator;
-să-şi însuşească noţiunile de bunătate, de iubire şi în
trajutorare, de ascultare de părinţi şi învăţători.
în clasa a Il-a, se pun bazele terminologiei teologice.
Elevii trebuie:
- să înţeleagă şi să explice noţiunile teologice de post,
rugăciune, ispită, rău şi altele;
- să înţeleagă şi să explice termeni ca înger, amin, co
lind ş.a.;
- să ştie de existenţa sărbătorilor în calendarul creştin-
ortodox.
în clasele a IlI-a şi a IV-a, elevii trebuie să fie capabili:
- să-şi însuşească şi să explice pildele biblice din Ve
chiul şi Noul Testament;
- să se familiarizeze cu istoria biblică a Vechiului Testa
ment şi a Noului Testament;
- să înţeleagă că legătura dintre Vechiul şi Noul Testa
ment este Iisus Hristos;
- să cunoască semnificaţia icoanei, a Sfintei Biserici, a
Crezului, a Sfintei Liturghii şi a Sfintelor Taine;
36
- să realizeze corelarea disciplinei Religiei cu alte materii:

geografia, istoria.
II. în clasa a V-a se studiază Vechiul Testament, deci şi
obiectivele sunt mai numeroase, elevii trebuind:
- să-şi procure Sfânta Scriptură şi Mica Biblie;
- să mânuiască Sfânta Scriptură corect: să ştie să caute o
carte, un capitol, un verset, să citească un text, o peri-
copă, un verset;
- să-şi însuşească bine conţinutul principalelor eveni
mente prezentate, din istoria Vechiului Testament;
-s ă înţeleagă importanţa studiului Vechiului Testament
pentru istoria mântuirii, importanţa studiului istoriei
poporului evreu, ca popor ales de Dumnezeu;
- să înţeleagă importanţa studierii evenimentelor din viaţa
poporului în mijlocul căruia a predicat Hristos;
- să indice, pe baza cunoaşterii evenimentelor din Ve
chiul Testament, importanţa Vechiului Testament pen
tru Noul Testament.
La clasa a Vl-a se studiază Noul Testament, iar elevii tre
buie să fie capabili:
- să lucreze corect cu Sfânta Scriptură;
- să înţeleagă că Noul Testament este Legea cea Nouă,
legea Fiului lui Dumnezeu;
- să cunoască succesiunea evenimentelor din viaţa şi ac
tivitatea Mântuitorului şi importanţa lor în istoria mân
tuirii omului;
- să exprime în diferite modalităţi (povestire, descriere,
interpretare) învăţăturile şi parabolele Mântuitorului;
- să cunoască momentul întemeierii Bisericii Creştine şi
modul în care a avut loc răspândirea creştinismului
prin predica Sfinţilor Apostoli;
- să realizeze întrepătrunderea dintre Vechiul Testament
şi Noul Testament;
- să înţeleagă că Scriptura este cu adevărat Cuvântul lui
Dumnezeu;
37
AN A DANCIU
- să cunoască titlurile Cărţilor Noului Testament şi autorii

lor (patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, 21 de Epis
tole şi Apocalipsa).
In clasa a Vil-a, programa prevede studiul unor noţiuni
de Istorie a Bisericii Universale şi a Bisericii Ortodoxe Ro
mâne. Elevii trebuie:
- să cunoască momentul, locul şi semnificaţia întemeierii
Bisericii Creştine;
- să explice modul în care s-a petrecut răspândirea creş
tinismului în lume, cine a răspândit creştinismul, per
secuţiile şi cauzele lor etc.;
- să înţeleagă necesitatea Sinoadelor Ecumenice şi for
mularea învăţăturii de credinţă;
- să precizeze şi să cunoască începuturile creştinismului
pe teritoriul patriei noastre;
- să explice cum a avut lor răspândirea creştinismului
pe teritoriul patriei noastre;
- să cunoască organizarea Bisericii Ortodoxe Române
de la începuturi până azi;
- să cunoască evenimentele istorice cele mai importante
din existenţa Bisericii Ortodoxe Române;
- să precizeze rolul Bisericii Ortodoxe Române în:
1. păstrarea unităţii de neam şi de limbă a poporu
lui român;
2. întemeierea şcolii româneşti;
3- formarea literaturii şi culturii poporului român;
- să opereze cu noţiunile cronologice învăţate;
- să cunoască viaţa şi activitatea unor ierarhi, cărturari
sau sfinţi români ce au contribuit la formarea literaturii
şi culturii poporului român, la păstrarea unităţii de
neam şi credinţă a poporului nostru, sau care au fost
modele de viaţă sfântă şi pilde de trăire religios-
morală;
- să sesizeze şi să înţeleagă situaţia Bisericilor creştine
din lume şi relaţiile dintre ele;
38
- să cunoască pluralitatea cultelor religioase din Româ

nia şi să înţeleagă sensul cuvântului toleranţă-,
- să se ataşeze afectiv de Biserica Ortodoxă Română, Bi
serica strămoşească a neamului nostru.
în clasa a VIII-a, programa are în vedere ore de morală
creştină şi catehism.
Elevii trebuie să fie capabili:
- s ă cunoască şi să explice principalele adevăruri de
credinţă (referitoare la Revelaţia Divină, Sfânta Scriptură
şi Sfânta Tradiţie, învăţătura creştină despre Dumne
zeu, despre mântuire, Sfintele Taine, Biserica ş.a.);
- să stăpânească foarte bine conţinutul şi sfera adevăru
rilor de credinţă, utilizându-le corect;
- să sesizeze unele diferenţe interconfesionale referitoare
la anumite adevăruri de credinţă;
- să precizeze, atunci când este cazul, învăţătura de cre
dinţă în faţa atacurilor prozelitismului religios;
- să cunoască unele dintre opiniile sectare referitoare la
adevărurile de credinţă şi să le combată în spirit tole
rant, dar ferm;
- să cunoască, să explice şi să înţeleagă semnificaţia cul
tului creştin-ortodox (Sfânta Liturghie, Sfintele Taine,
cinstirea sfinţilor, a icoanelor etc.);
- să precizeze semnificaţia postului, rugăciunii şi a săr
bătorilor creştine;
- s ă clasifice şi să exemplifice principalele sărbători
creştine;
- să cunoască, să precizeze şi să înţeleagă noţiunile de
virtute, păcat, concepţia creştină despre familie, despre
relaţiile dintre tineri ş.a.;
- să-şi formeze conduita şi viaţa morală în acord cu mo
rala şi religia creştin-ortodoxă.
Iată deci cum, în clasele gimnaziale, se are în vedere
conturarea cu mai multă rigurozitate a unor probleme legate
de istoria biblică a Vechiului şi Noului Testament, de istoria
39
A N A DANCIU
Bisericii Creştine şi a Bisericii Ortodoxe Române, de învăţă

tura de credinţă şi morala creştină, de liturgică şi de cult
creştin-ortodoxe.
Acestea sunt menite să ducă la înţelegerea vieţii biseri
ceşti, a tezaurului doctrinar şi moral al creştinismului în ge
neral şi al creştinismului creştin-ortodox în special, precum
şi la formarea unor priceperi şi deprinderi religios-morale.
ITT. Pentru învăţământul liceal şi profesional se are în
vedere ca toate cele de mai sus să fie prezentate într-o for
mă superioară, care să corespundă unor răspunsuri pentru
vârsta marilor întrebări. Ele trebuie să ducă la formarea unor
convingeri religios-morale specifice omului care se pregă
teşte pentru responsabilităţile sociale. Disciplinele pentru
clasele de liceu sunt: Istoria Bisericii Universale, Istoria Bi
sericii Ortodoxe Române, învăţătura de credinţă Ortodoxă,
Morala creştină şi Istoria culturii, spiritualităţii şi artei româ
neşti. Astfel, la sfârşitul claselor de liceu, elevii trebuie să
fie capabili:
—să cunoască cele mai importante aspecte ale dezvoltării
Bisericii în plan universal şi naţional;
—să demonstreze cunoaşterea tezaurului doctrinar, mo
ral şi cultural al civilizaţiei creştine în general şi al celei
ortodoxe române în special;
—să înţeleagă evenimentele şi fenomenele din istoria Bi
sericii, în conexiunea lor socială, politică şi cultural-re-
ligioasă;
—să precizeze rolul şi importanţa vieţii şi activităţii spiri
tuale de-a lungul istoriei poporului român;
—să realizeze sinteze noţionale sau cronologice p<= teme
mari, cum ar fi: Adevărul de credinţă revelat, Istoria
Bisericii Universale sau a Bisericii Ortodoxe Române,
Morala socială sau individuală, cultul Bisericii;
—să stabilească şi să înţeleagă corect contribuţia religiei
creştine la tezaurul de valori al umanităţii şi al poporu
lui român;
40
- să dovedească deprinderi de lectură a Scripturii şi a

cărţilor religioase;
- să cunoască, să redea şi să opereze cu noţiunile, con
ceptele, învăţăturile însuşite în cadrul orei de Religie;
- să aplice cunoştinţele învăţate - în comportament şi în
viaţă;
- să-şi formeze o conduită morală în acord cu învăţătura
creştin-ortodoxă şi un caracter religios-moral.
3-7. Obiective operaţionale ale Religiei

'ca obiect de învăţământ
Aceste obiective sunt formulate de către profesor la ni

velul fiecărei teme sau lecţii de Religie. Ele descriu cât mai
concret posibil ce va şti şi ce va f i capabil elevul săfacă la
sfârşitul unei activităţi de instruire. Un obiectiv operaţional
descrie precis finalităţile fiecărei activităţi didactice (cognitive,
afective, psihomotrice).
La formularea obiectivelor operaţionale se folosesc verbe
de acţiune, cum sunt: a defini, a numi, a convinge, a indica,
a deduce, a recunoaşte, a distinge, a formula, a enumera, a
motiva, a comunica, a selecta, a interpreta, a explica, a de
prinde, a expune, a argumenta, a elabora, a exemplifica, a
stabili etc.
Operaţionalizarea obiectivelor didactice se realizează
cu ajutorul algoritmilor cunoscuţi sub denumirea de proce
duri. Cea mai simplă procedură cuprinde trei precizări:
- denumirea comportamentului (1);
- condiţiile de producere a lui (2);
- criteriul de reuşită (3).
Exemplu: La lecţia „Pogorârea Duhului Sfânt“, iată ope

raţionalizarea unui obiectiv prin procedura de mai sus:
41
AN A DANCIU
- elevul precizează ce evenimente au avut loc la Cinci-

zecime (1);
- urmărind (privind) icoana cu reprezentarea praznicului
Cincizecimii şi citind textul de la Fapte (JI, 1-11) (2);
- elevul explică pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli,
sub forma unor limbi „ca de foc“, vorbirea în limbi şi
întemeierea Bisericii Creştine (3).
Criteriul de reuşită este nivelul minim de acceptare a re

zultatului, care se stabileşte în funcţie de importanţa, com
plexitatea, dificultatea şi gradul de noutate al obiectivului.
Obiectivele operaţionale pot fi prezentate şi sub forma
unui tabel cum e cel de mai jos, din care reiese clar opera-
ţionalizarea obiectivelor.
Situaţia Verbul Obiectul Acţiunea

(condiţia de (desemnează ca (performanţa (prin care se
manifestare) pacitatea de aşteptată) dovedeşte
dovedit) capacitatea)
Fiind dat să precizeze numele celor doi prin scrierea nu

textul de la sprezece apostoli melor lor în ca
Matei (X, 2-4) ai Mântuitorului iete
Fiind date mai să se recunoască icoana ce repre prin indicarea

multe icoane cu zintă pe Sfântul icoanei pe care
reprezentările Gheorghe este reprezentat
unor sfinţi mai Sfântul
importanţi Gheorghe.
Obiectivele operaţionale pot fi prezentate şi sub forma

indicată mai jos.
Obiective operaţionale pentru lecţia

„Revelaţia divină“, clasa a Xl-a
Elevii trebuie:
- să cunoască, reuşind să definească „Revelaţia “, „Reve
laţia naturală“ şi „Revelaţia supranaturală“;
42
- să înţeleagă, reuşind să explice, care sunt cele două iz

voare ale Revelaţiei supranaturale;
- să aplice, reuşind să enumere ce cuprind cele două iz
voare ale Revelaţiei supranaturale;
- să analizeze, reuşind să stabilească vechimea cărţilor
Sfintei Scripturi şi a Tradiţiei, numele autorilor cărţilor
Sfintei Scripturi şi legătura dintre cele două izvoare;
- să sintetizeze, reuşind să precizeze importanţa celor
două izvoare ale Revelaţiei pentru cunoaşterea adevă
rului de credinţă;
- să evalueze, reuşind săjustifice rolul Revelaţiei în pla
nul iconomiei divine şi al mântuirii omului.
Obiectivele operaţionale sunt:
- obiective informaţionale - ce trebuie elevul să ştie la
sfârşitul activităţii didactice (cunoştinţe, informaţii, idei
etc.);
- obiectiveform a tive- ce trebuie elevul să ştie săfacălz
sfârşitul lecţiei (priceperi, deprinderi, abilităţi, capaci
tăţi etc.).
Obiectivele operaţionale descriu într-o formă condensată
rezultatele concrete planificate: ce se aşteaptă de la elevi
după desfăşurarea unor activităţi didactice educative.
3.8. Obiectivele lecţiei de Religie
La nivelul lecţiei, care este concretizarea studierii

Religiei, trebuie parcurs următorul traseu, schematizat în
forma următoare:
PROFESOR — -► OBIECTIV GENERAL AL LECŢIEI (1)
SCENARIUL
ACTIVITĂŢII — - ► PLANUL CONŢINUTULUI DE IDEI (2)
DIDACTICE
ELEV — -► OBIECTIVE INFORMAŢIONALE ŞI FORMATIVE (3)
43
ANA DANCIU
1. Fixarea obiectivului general al lecţiei, ca, de exemplu:

—de a transmite elevilor cunoştinţe privind „Răspândi
rea creştinismului pe teritoriul patriei noastre în primele
şapte (V II) secole“ (clasa a Vil-a);
- de a sistematiza cunoştinţele dobândite de elevi, refe
ritoare la „Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în
irecut şi astăzi“ (clasa a Vil-a).
în funcţie de domeniul lecţiei de studiat, se stabileşte
planul de predare-învăţare.
2. Planul conţinutului de idei stabileşte, deci, planul de
predare-învăţare, după care se formulează obiectivele ope
raţionale.
3- Obiectivele operaţionale, elaborate în funcţie de elevi,
sunt exprimate prin verbe de acţiune, care desemnează
comportamente concrete, direct măsurabile. Profesorul sta
bileşte precis, la fiecare lecţie, ce modificări se aşteaptă să
se producă în comportamentul elevilor săi, modificări care
pot fi:
—de ordin cognitiv (a şti);
- de ordin afectiv (a simţi);
—de ordin psihomotor (a face).
Dintre aceste obiective, cele afective sunt mai greu de
exprimat în termenii unor comportamente observabile.
Comportamentele concrete se exprimă prin verbe de ac
ţiune, iar termenii necomportamentali se exprimă prin verbe
intelectualiste. a înţelege, a aprecia, a înţelege semnificaţia,
a cunoaşte, a sesiza, a manifesta ş.a.
Obiectivele de mare complexitate (convingerile religios-
morale, sensibilitatea, atitudinile, ş.a.) nu pot fi operaţiona-
lizate complet.
Alături de precizarea obiectivelor operaţionale ale lecţiei,
trebuie adăugate, aşa cum arătam mai înainte:
- conceptul de performanţă, adică produs al fiecărui com
portament aşteptat, care arată ce trebuie să fie capabil
elevul să facă sau să realizeze pentru a demonstra
ceea ce ştie;
44
- condiţiile materiale de realizare a obiectivelor urmărite:

- mijloacele de învăţământ utilizate sau care nu
pot fi utilizate;
- mijloacele psihologice de realizare a obiectivelor:
învăţăturile anterioare, ce date i se furnizează ele
vului, ce cunoştinţe sunt necesare. ( Exemplu: -
„fiind date următoarele...“; „având la îndemână...“;
„folosind...“; „fără a folosi...“; „în următoarele îm
prejurări...“.)
Exemplu:
LECŢIA: „Răspândirea creştinismului pe teritoriul patriei
noastre“
CLASA: a X-a
OBIECTIV GENERAL AL LECŢIEI: Sistematizare de cunoş
tinţe
PLANUL CONŢINUTULUI DE IDEI AI. LECŢIEI:

1. Pătrunderea creştinismului pe teritoriul patriei noastre
înainte de cucerirea romană.
2. Răspândirea creştinismului pe teritoriul patriei noastre
după cucerirea romană.
3. Dovezi lingvistice ale răspândirii creştinismului pe te
ritoriul patriei noastre.
4. Dovezi arheologice ale răspândirii creştinismului pe
teritoriul patriei noastre în primele şapte secole.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE ALE LECŢIEI
NR. OBIECTIVELE OPERAŢIONALE CUNOŞTINŢE,

CRT. ABILITĂŢI,
APTITUDINI,
COMPORTAMENTE
NEOBSERVABILE
1 1. Elevii să precizeze: Noţiuni de istorie.

- principalele căi de pătrundere şi răspândire a Gândirea.
creştinismului pe teritoriul patriei noastre; Relaţia cauză-efect.
45
A N A DANCIU
- principalii factori ce au favorizat pătrunderea

şi răspândirea creştinismului pe teritoriul patriei
noastre.
2 Elevii să explice noţiuni ca: monogramă, p ă Noţiuni din limbajul
gân, donarium, relicvar etc., şi să le folosească religios şi istoric.
în cuprinsul unor propoziţii sau fraze.
3 Elevii să prezinte principalele dovezi lingvistice Noţiuni de istorie şi

şi arheologice ale răspândirii creştinismului pe religie. Capacitatea
teritoriul patriei noastre. de sinteză.
4 Elevii să exemplifice principalele dovezi enu Capacitatea de ana
merate mai sus. liză.
5 Elevii să demonstreze înţelegerea faptului că: Capacitatea de ana

- poporul român s-a creştinat în timpul etnoge liză şi sinteză. Afectiv.
nezei sale;
- poporul român este popor de origine latină şi
creştinismul pe care l-a primit este ortodox, ră
săritean.
în concluzie, putem să spunem că obiectivele pedago

gice, scopurile şi idealul educaţional sunt finalităţile la care
trebuie să ajungem prin procesul instructiv-educativ.
46
NIVEL DF,
DOMENIUL PERFORMANŢE NECESARE
COMPETENŢĂ
COGNITIV ELEVUL TREBUIE SĂ ŞTIE:

1. Cunoaştere - să enumere, să definească, să identifice.
2. înţelegere - să explice, să generalizeze, să demonstreze.
3. Aplicare - să aplice, să clasifice, să utilizeze, să ordo
neze.
4. Analiză şi - să analizeze, să compare, să deducă, să sta
sinteză bilească relaţii, să reorganizeze, să sintetizeze.
5. Evaluare - să judece critic, să interpreteze, să formuleze
judecăţi de valoare, să extrapoleze.
AFECTIV 1. Sentimente - receptarea şi conştientizarea valorilor reli-

gios-morale, fenomenelor, activităţilor şi
evaluarea acestora
2. Motivaţii - reacţia prin asentiment, satisfacţie
3. Convingeri - valorizarea prin acceptare, angajare, organi
zare, conceptualizare şi sedimentarea valo
rilor
4. Atitudini - caracterizarea, atunci când sistemul de va
lori religios-morale se exprimă în personali
tate.
PSIHO- 1. Deprinderi - perceperea deprinderii
MOTOR 2. Conduite - dispoziţia sau starea de pregătire
motrice
3- Operaţii - executarea corectă a deprinderii
manuale
i
4.
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI RELIGIOS
Conţinutul învăţământului cuprinde, în general, valorile

ştiinţifice, tehnice şi umaniste (socio-umane) structurate în
programe şi manuale şcolare, pe baza unor criterii ştiinţifice,
psihologice şi pedagogice.
Conţinutul orientează întregul proces de predare-învă-
ţare şi evaluare şi trebuie permanent actualizat şi restructu
rat, în funcţie de progresele realizate în ştiinţă, în tehnică şi
în cultură.
Astăzi se vorbeşte foarte mult, în domeniul învăţământu
lui, despre noţiunea de curriculum specializat. Acesta se
defineşte ca fiind un program de instruire planificată şi or
ganizată, în scopul formării sau dezvoltării unui sistem de
cunoştinţe, capacităţi, abilităţi, aptitudini, convingeri, senti
mente, atitudini. Curriculum-ul trebuie centrat pe trebuin
ţele, pe capacităţile intelectuale şi pe participarea elevilor la
procesul de instruire.
Pentru a asigura o pregătire anticipativă a personalităţii,
învăţământul trebuie să-şi adapteze conţinuturile la cerinţele
societăţii.
Conţinutul învăţământului religios trebuie să răspundă,
deci, cerinţelor societăţii şi ale formării integrale, armonioase,
heteronome şi creative a personalităţii creştine a elevilor.
Astăzi se apreciază că învăţământul trebuie să-şi intensi
fice caracterul formativ. Accentul va trebui să cadă pe:
- dezvoltarea inteligenţei şi creativităţii elevilor;
- policalificare-,
- însuşirea limbajelor (simbolico-matematice, de pro
gramare etc.);

A N A DANCIU
- însuşirea de cunoştinţe fundamentale cu valoare ope

raţională;
—formarea unor capacităţi intelectuale;
-fo rm a re a comportamentului religios-moral (care in
clude comportamentul moral-cetăţenesc).
Prospectarea idealului educaţional creştin, a scopurilor
şi obiectivelor instructiv-educative ale Religiei ca obiect de
învăţământ răspunde la întrebarea: ce avem de realizat în
domeniul educaţiei pentru a forma personalitatea creştină
umană, pentru ca ea să se poată integra cu eficienţă în so
cietatea următoarelor decenii ?
Astăzi, planificarea obiectelor de învăţământ şi ordona
rea lor pe ani de studii şi clase, în funcţie de gradul d^ în
văţământ şi de profilul şcolii, se concretizează în planurile
de învăţământ. Acestea au în vedere:
- diferenţierea cunoştinţelor pe obiecte de studiu;
- stabilirea de relaţii între cunoştinţele de specialitate,
adică integrarea lor în sisteme largi, interdisciplinare şi
transdisciplinare;
- realizarea, prin procesul de învăţământ, a trunchiului
comun de cultură generală şi a educaţiei permanente.
Concepţia modernă privind cultura generală include cu
noştinţe fundamentale din domeniile principale de activi
tate: ştiinţă, tehnică, cultură literar-artistică, filosofie, religie.
Planurile de învăţământ prevăd Religia ca disciplină şco
lară pentru clasele I-XIII şi şcoli profesionale.
Elementele conţinutului învăţământului sunt:
- obiectivele generale,
- organizarea sistemului şcolar,
- sistemul pe discipline, grupe de discipline,
- conţinutul de bază al disciplinei, structura lui,
- numărul de ore,
- îndrumări metodice şi material didactic,
- metode de predare şi evaluare.
50
4.1. Locul Religiei în planul de învăţămănt
Fondul spiritual şi stabil al educaţiei se află în multiplele

ei ramuri sau dimensiuni: intelectuală, morală (implicit civi
că), estetică, profesională, fizică şi fundamental religioasă.
Planul de învăţământ este nemijlocit legat de idealul
educativ pe care şi-l propune societatea. El exprimă modul
în care este concepută valorificarea diferitelor domenii ale
cunoaşterii şi acţiunii umane, în vederea dezvoltării tinere
lor generaţii.
Planurile de învăţământ cuprind Religia ca disciplină
şcolară. Religia se studiază în ciclul primar, gimnazial, liceal
şi profesional, câte o oră pe săptămână. Elevul - cu acordul
părintelui sau al tutorelui - alege confesiunea sau cultul re
ligios.
Putem să spunem că Religia şi-a recăpătat locul şi rolul
pe cere le-a avut în şcoala românească din perioada inter
belică. S-a creat posibilitatea revenirii la un sistem de in
struire şi educaţie moral-religioase cu frumoase tradiţii în
învăţământul din România. învăţământul religios nu este o
simplă cunoaştere a adevărurilor de credinţă, nu este nu
mai un obiect de învăţământ, ci este un principiu educativ,
o disciplină care urmăreşte formarea unor personalităţi ar
monioase şi creatoare şi dezvoltarea psiho-umană a elevi
lor, în conformitate cu toate laturile instruirii şi educaţiei
şcolare, intelectuale, estetice, morale, profesionale, fizice.
42. Programele de Religie
Reprezintă o „listă“ de teme ce urmează a fi predate,

însoţită, eventual, de anumite îndrumări metodice privind
realizarea acestora. Se elaborează programe pedagogice
51
AN A DANCIU
operaţionale, care cuprind şi activităţile, deprinderile, com

petenţele şi modurile de comportare pe care elevii trebuie
să le manifeste la sfârşitul etapei de învăţare proiectate, deci
rezultatele aşteptate de la cel ce învaţă.
Este greu de elaborat o asemenea programă operaţională,
mai ales pentru disciplina „Religie“, deoarece este dificil a
descoperi, a circumscrie şi a exprima obiectivele ce core
spund unor intenţii educative, în termeni care să arate re
zultatele aşteptate. în ultimul timp însă, s-a demonstrat că
se pot întocmi astfel de programe şi că eficienţa acestui de
mers poate fi maximă.
Prin materia învăţământului religios înţelegem totalitatea
cunoştinţelor selecţionate după anumite criterii, pentru a fi
împărtăşite elevilor. Cu acordul Ministemlui Educaţiei Naţio
nale, autoritatea bisericească precizează prin programă
analitică ce anume trebuie să li se transmită elevilor din
ceea ce este considerat ca esenţial de transmis.
Materia de învăţământ religios este aleasă potrivit cu
scopul pe care îl urmărim în cadrul acestui învăţământ şi în
legătură cu posibilităţile intelectuale ale elevilor.
învăţământul religios se adresează sufletelor elevilor, ra
ţiunii, voinţei şi sentimentului lor. Cele trei ramuri ale mate
riei de învăţământ religios sunt:
- materia istorică, '
- dogmatica şi morala;
- cult divin ortodox.
Dacă sistematizăm materia învăţământului religios, pu
tem încadra cele trei grupe de materie în:
- teme cu conţinut istoric: Vechiul Testament, Noul
Testament, Sfânta Tradiţie, Istoria Bisericii Universale,
Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Artă, Cultură şi Spi
ritualitate Ortodoxe.
52
- teme doctrinare (dogmatică, morală, liturgică, cate

hism, cult divin): principalele dogme creştine (adevă
rurile de credinţă revelate); legea morală, păcatul şi
virtutea etc.; noţiuni de catehism creştin-ortodox; acte
de cult, Sfintele Taine, Sfintele Slujbe etc.
1) Programa analitică pentru ciclul prim ar prevede în
suşirea unor cunoştinţe religioase ce cuprind noţiuni fun
damentale ale tezaurului revelat - Sfânta Scriptură şi Sfânta
Tradiţie. La cursul primar, prin lecţii moralizatoare, pilde,
naraţiuni biblice, rugăciuni şi cântări religioase se urmăreşte
a se dezvolta sensibilitatea micilor elevi şi receptivitatea la
nivelul specific vârstei lor, concomitent cu înţelegerea unui
fond doctrinar, pe măsura capacităţii lor de însuşire a aces
tor cunoştinţe.
2) Programa analitică pentru gimnaziu prevede im
plantarea în sufletele elevilor a Istoriei Biblice a Vechiului şi
Noului Testament (clasele a V-a şi a Vl-a), a noţiunilor de
Istoria Bisericii Universale şi de Istorie a Bisericii Ortodoxe
Române (clasa a Vil-a), precum şi a noţiunilor de Morală şi
Catehism (clasa a VUI-a). Aceste teme sunt menite să ducă
la înţelegerea vieţii bisericeşti, a tezaurului doctrinar şi mo
ral al creştinismului, precum şi la formarea unor priceperi şi
deprinderi religios-morale.
3) Programa analitică pentru liceu şi şcoli profesionale
a fixat ca discipline de studiu: Istoria Bisericii Universale,
Istoria Bisericii Ortodoxe Române, învăţătura de credinţă
Ortodoxă, morala Creştin-Ortodoxă, istoria culturii, spiritu
alităţii şi artei româneşti.
Elevii trebuie să găsească în aceste lecţii cele mai intere
sante aspecte ale dezvoltării Bisericii în plan universal şi
naţional, cu întreaga încărcătură de tezaur doctrinar, moral
şi cultural - esenţa a ceea ce am putea numi civilizaţie
creştină.
53
ANA DANCIU
Diversitatea acestor domenii teologice nu trebuie să ne

sperie, deoarece ele se adresează elevilor pe măsura înţele
gerii lor, concis, simplu, clar, şi nu urmăresc altceva decât
ca esenţialul să fie accesibil elevilor.
în alegerea materiei de învăţământ religios nu mulţimea
cunoştinţelor religioase are caracter hotărâtor, ci scopul ur
mărit. De aceea, deşi în programele analitice sunt cuprinse
diverse domenii teologice, preluându-se din ele esenţialul
se evită supraîncărcarea programei de învăţământ.
Unitatea materiei învăţământului religios este respectată
în virtutea principiului concentrării, care este prezent în
întocmirea programei analitice.
Materia aleasă pentru învăţământul religios ţine cont de
scopul învăţământului religios şi de cerinţele sufleteşti ale
elevilor, vizând realizarea personalităţii creştine.
43- Relaţia dintre programa analitică,

manualele de Religie şi lecţie
Conţinutul tematic al programei şcolare este detaliat şi

organizat pe secvenţe didactice în manualul şcolar. La Reli
gie sunt editate, deocamdată, doar manualele pentru clasele
I-IV, însă sperăm că vor apărea curând şi cele pentru clasele
V-VIII.
între conţinutul tematic al programei analitice şi manuale
trebuie să existe concordanţă. Pentru a alcătui o programă
analitică şi manualele corespunzătoare, trebuie să se ţină
seama de anumite principii:
- concordanţa dintre conţinutul tematicii şi puterea de
înţelegere a elevilor;
- echilibrul între volumul informaţional şi timpul util
necesar însuşirii noilor cunoştinţe;
54
- predarea unor teme în funcţie de momente semnifica

tive din calendarul creştin-ortodox, astfel încât organic,
emoţional şi afectiv elevul să fie cât mai receptiv;
- să existe concordanţă între programa analitică şi ma
nual, între succesiunea lecţiilor din programă şi manual;
- întrepătrunderea unei tematici precise cu lecţii uşoare
şi atractive pentru elevi, care să ducă la fixarea cunoş
tinţelor elevilor şi, mai ales, la formarea unor deprin
deri religios-morale.
în acest mod, programa şcolară se îmbină armonios cu
planificarea şi manualul.
5 .
METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SPECIFICE

PREDĂRII-ÎNVĂŢĂRII RELIGIEI ÎN ŞCOALĂ
5.1• Definiţia metodei, a metodologiei

şi a strategiei didactice
Metodele de învăţământ sunt modalităţi de organizare şi

conducere a procesului de predare-învăţare-evaluare a cu
noştinţelor şi deprinderilor în funcţie de obiectivele didactice.
în sens larg, metoda este calea urmată pentru atingerea
unui scop, pentru obţinerea unui rezultat, a unui mod siste
matic de lucru, de gândire. Termenul provine din grecescul
methodos ( odos = cale, drum; metha = către, spre), ceea ce
înseamnă “cale care duce spre...” . Este, deci, un mod de
căutare, de cercetare, de urmărire, de găsire a adevărului.
în sens restrâns, metoda este calea urmată pentru cu
noaşterea unui obiect, fenomen etc.
Metoda este un model sau un ansamblu organizat de
procedee sau de moduri de realizare practică a operaţiuni
lor care stau la baza acţiunii şi conduce în mod programat
şi eficace la realizarea scopurilor sau obiectivelor propuse.
Activitatea instructiv-educativă reprezintă un ansamblu
de acţiuni independente, subordonate atingerii unor final'-
tăţi generale ale învăţământului. Fiecare acţiune serveşte
atingerii unui scop şi fiecare acţiune este alcătuită din mai
mult?; operaţii. Activităţii îi corespunde deci o metodologie,
acţiunii - o metodă, iar operaţiei - un procedeu. Metoda
este, deci, înţeleasă ca purtătoarea acţiunii, iar procedeele
sunt tehnici mai limitate de acţiune - nişte detalii sau com
ponente particulare în cadrul metodei. Relaţia dintre metodă
57
A N A DANCIU
şi procedeu este dinamică, în sensul trecerii cu uşurinţă de la

o categorie la alta. Unei activităţi îi corespunde, prin urmare,
o metodologie, adică un ansamblu de metode sau „tehnici
de instruire“. M etodologia se ocupă cu natura, funcţiile,
locul şi clasificarea tipurilor de metode întrebuinţate în pro
cesul predării-învăţării, inclusiv cu descoperirea principiilor
care stau la baza unei eficiente aplicări a acestora.
Metodologia, aşadar, se referă la ceea ce profesorul şi
elevul întreprind în comun în vederea producerii învăţării,
facilitând interacţiunea dintre elevi şi conţinutul de învăţat.
Strategiile didactice sunt modalităţi mai complexe de or
ganizare şi conducere a procesului de instruire, pe baza
combinării metodelor, a mijloacelor de învăţământ şi a for
melor de grupare a elevilor, în scopul realizării obiectivelor
pedagogice. Strategiile didactice pot fi: explicativ-demonstra-
tive, algoritmice, euristice, inductive, deductive, combinate.
în cadrul strategiilor se combină atât metodele şi mijloa
cele de învăţământ, cât şi procedeele şi tehnicile de lucru,
asigurând un învăţământ activ-participativ, care să dezvolte
inteligenţa elevilor, dar mai ales procesele afective şi volitive
(în cadrul învăţământului religios).
Iată cum problema „ce să se înveţe ?“ (ce revine conţinu
tului învăţământului religios ?) este legată de problema „cum
să se înveţe ?“ (prin ce metode ?).
52. Clasificarea metodelor de învăţământ
Metodele de învăţământ se clasifică în diferite moduri:

vechi şi noi, tradiţionale şi moderne, informative şi formative,
pasive (neparticipative) şi creative (participative).
Profesorul Ioan Cerghit, de la Universitatea din Bucureşti,
prezintă o clasificare sistematică şi riguroasă a metodelor
de învăţământ ( Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti,
1997, p. 98):
58
METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
folosite în predarea-învăţarea Religiei
I. DE COMUNICARE
A. ORALE: - EXPOZITIVE
- povestirea
- explicaţia
- prelegerea şcolară
- descrierea
- expunerea
- CONVERSATIVE (INTEROGATIVE)
- conversaţia - euristică
- catehetică
- de verificare
(examinatoare)
- de consolidare
- de aprofundare
- discuţii şi dezbateri
- problematizarea
- descoperirea
B. SCRISE: —lectura
- munca cu manualul
- munca cu cartea.
C. INTERIOARE - meditaţia personală
- II. DE EXPLORARE
A. DIRECTE: - observaţia sistematică şi independentă
- descoperirea
- învăţarea prin cercetarea documentelor şi
vestigiilor istorice
B. INDIRECTE: - demonstraţia
C. INDIRECTE, DE EXPLORARE A CONCEPTELOR
RELIGIOS-MORALE: — intuiţia simbolică
- hermeneutica biblică
III. DE ACŢIUNE - REALĂ - exerciţiul
- studiul de caz
—elaborarea de proiecte
- SIMULATĂ - jocul didactic
- dramatizarea.
59
AN A DANCIU
53- Metode expozitive
Forma narativ-expozitivă se foloseşte des în prezenta

rea învăţăturii creştine, la mijlocirea materialului biblic-reli-
gios, când se învaţă despre Sfintele Taine etc., adică atunci
când ascultătorii (elevii) îşi pot însuşi asemenea cunoştinţe
numai pe această cale.
Aceste metode permit ca, într-un timp relativ scurt, să se
comunice şi să se recepteze un volum mare de informaţii,
care nu pot fi supuse verificării directe din partea celor care
învaţă: adevăruri de credinţă, fapte istorice, opinii teologice.
5-3-1 ■Povestirea
Nici o altă formă narativă nu o egalează pe aceea arătată

de Mântuitorul în parabolele Sale. Povestirea este, urmând
exemplul Mântuitorului, o adevărată artă, ce operează con
cret cu fapte reale, cu imagini clare, plastice, care vorbesc
şi fac să se vadă locurile, persoanele, actele, împrejurările
etc. în legătură cu care se desfăşoară istorisirea, folosind un
vocabular simplu, ales, familiar, dăruind însufleţirea şi căl
dura sufletească.
Predarea prin naraţiune răspunde înclinaţiei fireşti şi
puternice a copiilor spre poveşti, spre miraculos. Cu ajuto
rul povestirilor biblice, al legendelor istorice, al povestirilor
cu conţinut moralizator, copiii pătrund în lumea stărilor
emoţionale (deoarece atitudinea lor afectivă faţă de eveni
mentele, personajele, lucrurile prezentate, le trezeşte stări
emoţionale).
Elevul va ajunge să-şi formeze anumite convingeri ur
mărind, pe parcursul întregii povestiri, sentimentele şi atitu
dinea pe care profesorul le încearcă faţă de personajele po
vestirii, modul în care acesta aprobă sau nu faptele
personajelor. Intonaţia, gesturile, mimica şi expresivitatea
profesorului contribuie la „trăirea“ povestirii de către elevi.
60
Metoda este folosită în ciclul primar, de aceea, ideile

povestirii trebuie să fie simple, dar exprimate clar şi să asi
gure însuşirea unui fond de reprezentări şi imagini vii de
spre realitatea religios-morală, să incite la analize şi compa
raţii, la desprinderea esenţialului, a unor învăţăminte sau
concluzii.
Exemple:
- povestiri din Vechiul Testament: „Cain şi Abel“, „Noe şi
potopul“, „Copilul ascultător de părinţi: Isaac“;
-p ovestiri din Noul Testament: „Botezul Domnului“,
„Intrarea Domnului în Ierusalim“ ş.a.;
- povestiri despre unele personalităţi istorice. „Constantin
Brâncoveanu, erou martir ;1 neamului românesc“ ;
-p ovestiri despre vieţile unor sfinţi: „Sfântul Nicolae“,
„Sfântul Ioan Botezătorul“ ş.a.
5.3-2. Explicaţia
Explicaţia este folosită ca metodă în timpul orelor de

Religie, deoarece duce la o mai bună şi completă înţelegere
a adevărurilor de credinţă. Prin explicaţie, elevii sunt ajutaţi
să-şi clarifice şi să-şi adâncească înţelegerea noilor cunoş
tinţe.
1) La ciclul primar, unde gândirea elevilor este concretă,
explicaţia se face pe baza materialului intuitiv.
Exemple:
Sfânta Biserică este casa lui Dumnezeu.
Sfintele icoane sunt locurile noastre de rugăciune, acasă
sau la sfânta biserică.
2) La ciclul gimnazial, unde gândirea elevilor începe să

devină abstractă, explicaţia se face acolo unde unele subiecte
necesită o anumită capacitate de abstractizare (cum ar fi, de
61
AN A DANCIU
exemplu, învăţătura creştin-ortocloxă despre Sfânta Treime

sau despre întruparea Mântuitorului, Dumnezeu-Om).
Cuvântul „explicaţie“ are sensul de „acţiune de desluşire,
de dezvăluire a ceea ce nu iese imediat în evidenţă“ (din
lat. plicare şi prefixul ex-). Metoda este eficace, rapidă, şi
limitează riscul erorilor generate de efortul confruntării cu
probleme. Ea este indicată pentru a fi folosită la formarea
noţiunilor, la prezentarea unui eveniment istoric, prin analiza
cauzelor care l-au produs, la prezentarea unui adevăr de
credinţă mai greu de înţeles pentru elevi etc.
Explicaţia este de mai multe tipuri:
a) Explicaţia consecutivă, când se enumeră evenimentele
ce au dus la declanşarea unui fenomen.
Exemplu: La lecţia „Schisma de la 1054“ (clasa a IX-a), se
foloseşte explicaţia consecutivă când sunt lămurite eveni
mentele ce au precedat aruncarea anatemei reciproce între
cele două Biserici, de Apus şi de Răsărit.
b) Explicaţia cauzală, când se analizează cauzele pro

ducerii unui eveniment, fapt, fenomen etc.
Exemplu: La lecţia „Persecuţiile împotriva creştinilor“, se
foloseşte explicaţia cauzală când se lămuresc cauzele pen
tru care au fost persecutaţi creştinii (de către evrei şi de către
romani).
c) Explicaţia normativă, când se stabilesc caracteristicile

unui fapt, eveniment, fenomen, după anumite criterii.
Exemplu: La lecţia „Păcatul şi felurile păcatelor“, (clasa a
XH-a) se foloseşte explicaţia normativă atunci când se ex
plică ce este păcatul (în raport cu legea morală), de câte fe
luri este păcatul etc.
d) Explicaţia teleologică, atunci când se justifică o acţiune,

un fapt, un eveniment.
62
Exemplul 1: La lecţia „înălţarea Domnului la Cer. Ziua

eroilor“ (clasa a Vl-a), se foloseşte explicaţia teleologică
pentru a explica elevilor de ce sărbătorim ziua eroilor în ziua
înălţării Domnului.
Exemplul 2: La lecţia „Facerea lumii. Crearea omului“
(clasa a IX-a), se foloseşte explicaţia teleologică pentru a
explica scopul Creaţiei lui Dumnezeu.
53-3. Prelegerea şcolară
Această metodă este folosită cu precădere la liceu. Ea

are caracterul unei înlănţuiri logice prin intermediul căreia
profesorul comunică un material informaţional nou sau pu
ţin cunoscut, care face obiectul unei teme din programa
şcolară.
Prelegerea se organizează şi în cadrul unei singure ore
de curs, dar mai ales acolo unde sunt prevăzute în orar două
ore consecutiv.
Pentru a nu fi monotonă, prelegerea trebuie să fie înso
ţită de exemple, iar elevii pot fi incitaţi să dezbată anumite
aspecte ale subiectului tratat. în acest caz, prelegerea se
numeşte prelegere-dezbatere.
Exemplu:
Se propune ca temă pentru prelegere: „învăţătura creştină
despre mântuire“ (clasa a Xl-a). Pentru aceasta, elevii studi
ază o bibliografie minimă referitoare la această temă, în
afara cunoştinţelor legate de această învăţătură, pe care le
au de la orele de curs. Profesorul de Religie rosteşte o alo
cuţiune în cadrul căreia înfăţişează principalele învăţături,
puncte doctrinare, opinii ale unor teologi etc. referitoare la
subiectul în cauză, ceea ce creează o bază de dezbateri
imediate, cu scopul de a problematiza conţinutul de idei,
de a interpreta şi, eventual, aplica cele expuse în prelegere.
63
AN A DANCIU
5.3-4. Descrierea
Cu ajutorul acestei metode, profesorul înfăţişează direct

aspectele unei realităţi înconjurătoare, trăsăturile unor per
sonaje biblice, precizează anumite fapte din istoria mântui
rii, cadrul în care se desfăşoară un anumit eveniment biblic,
istoric sau din viaţa Mântuitorului.
Exemplu:
- descrierea unor locuri din Ţara Sfântă;
- descrierea alcătuirii Sfintei Biserici;
- descrierea modului în care a avut loc calvarul Mântui
torului şi răstignirea Sa pe cruce.
5-3-5. Expunerea cu .oponent
Este o formă dramatizată a expunerii. Ea se deosebeşte

de prelegerea obişnuită prin prezenţa celui de-al doilea
cadru didactic sau a unui elev bine pregătit şi informat, din
rândul auditoriului, şi care intervine în cursul expunerii pu
nând întrebări, formulând observaţii, cerând lămuriri.
Acesta, deci, simulează că întreţine un dialog cu profesorul
de la catedră. Se încearcă astfel o înviorare a expunerii şi
dirijarea participării clasei la argumentaţia folosită în cadrul
expunerii.
5.4. Metode interogative (conversative, dialogate)
Metodele interogative constau în realizarea unor schim

buri de idei, a dialogului între profesor şi elev, pe parcursul
predării şi învăţării. Dialogul profesor-elev este considerat
ca una dintre cele mai active şi mai eficiente modalităţi de
instruire.
64
5-4.1. Conversaţia euristică
Cu ajutorul acestei metode, atât profesorul, cât şi elevii

pot formula întrebări referitoare la tema lecţiei. Profesorul —
pentru a vedea cum au fost receptate şi înţelese mesajele
sale didactice, elevii - pentru a-şi lămuri sau pentru a-şi
completa informaţiile de care dispun, în legătură cu subiec
tul aflat în discuţie.
Cheia de boltă a conversaţiei euristice şi a conversaţiei
în general este întrebarea şi structurarea întrebărilor. Cu
ajutorul conversaţiei euristice, profesorul instruieşte nu prin
„transmiterea“ sau „prezentarea“ de noi cunoştinţe, ci folo-
sindu-se de o succesiune de întrebări puse cu abilitate, în
alternanţă cu răspunsurile primite de la elevi, aceştia din
urmă fiind conduşi să întreprindă o investigaţie în sfera
proprie de informaţie şi să descopere, prin reorganizarea
ei, noi adevăruri, noi generalizări sau noi concluzii. Denu
mirea de „euristică“ derivă din gr. euriskein = a descoperi,
deci conversaţia euristică are scopul de a redescoperi cu
noştinţele.
Euristica sporeşte caracterul formativ al învăţăturii, dez
voltând spiritul de observaţie, capacitatea de analiză şi sin
teză, interesul cognitiv şi motivaţia intrinsecă: folosirea eu
risticii în procesul de predare-învăţare se face prin
problematizare şi descoperire.
întrebările trebuie să fie clare şi precise, fără ambiguităţi,
să se adreseze cu precădere gândirii elevilor, nu memoriei
lor, şi să îi incite pe aceştia la dialog. întrebările au în vedere
şi cunoştinţele anterioare, şi experienţele elevilor. Chiar eti
mologia cuvântului „conversaţie“ (lat. cum = cu şi versus =
întoarcere) arată că este vorba de o întoarcere şi o reîntoar
cere la cunoştinţele deja dobândite; arată că profesorul
efectuează o activitate comună de gândire cu elevii săi, pe

A N A DANCIU
care îi determină la un efort personal de căutare, de desco

perire, de reproducere sau de redescoperire a unor adevă
ruri, a unor generalizări.
O frecventă utilizare o au:
a) întrebările convergente, care îndeamnă la analize,
comparaţii, explicaţii, sinteze, asociaţii de idei.
Exemplu: La lecţia Judecata şi patimile Mântuitorului“
(clasa a VlII-a):
Explicaţi de ce şi cum a fost posibilă judecarea, con
damnarea şi răstignirea Mântuitorului Hristos.
b ) întrebările divergente, care exersează gândirea pe
noi traiectorii, originale, evidenţiind o diversitate de soluţii
la aceeaşi problemă.
Exemplu: La lecţia „Urmările schismei de la 1054“ (clasa
a IX-a):
Ţinând seama de cauzele schismei de la 1054, indicaţi
câteva consecinţe ale acesteia şi precizaţi implicaţiile lor în
viaţa Bisericii Creştine.
c) întrebările de evaluare, prin care elevii sunt solicitaţi
să emită judecăţi proprii asupra aspectelor dezbătute.
Exemplu: La lecţia „Constantin cel Mare. Edictul de la
Milan“ (clasa a Vil-a):
Ce s-ar fi întâmplat cu Biserica Creştină a primelor vea
curi, dacă împăratul Constantin cel Mare nu ar fi dat Edictul
de la Milan ?
Aşa cum se observă, întrebările puse nu încep cu „ce?”,
„cine?”, „când?“, „ce este?“ etc., ci cu „de ce... ?“, „explicaţi
de ce?...“, „ce s-ar fi întâmplat dacă... ?“. Se încearcă înlo
cuirea întrebărilor cu funcţie reproductivă (mnemotehnice
sau cognitive), cu întrebările cauzale, relaţionale sau ipote
tice, de descoperire. întrebările sunt adresate mai mult ca
pacităţii de gândire a elevilor.
66
Exemplu: La lecţia Judecarea, patimile şi răstignirea

Domnului“ (clasa a VUI-a).
/.: Puteţi explica de ce mai-marii poporului L-au acuzat
pe Hristos pentru a-L ucide ?
R.: L-au acuzat pentru a-L ucide, deoarece Hristos nu
putea fi, după concepţia lor religioasă, Mesia Cel aşteptat.
De ce fariseii şi cărturarii nu L-au recunoscut pe Hris
tos ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu ?
R.: Deoarece ei aşteptau un alt fel de Mesia, care să-i eli
bereze de sub stăpânirea romană.
Enumeraţi acuzaţiile aduse de farisei şi cărturari Mân
tuitorului.
R.: Acuzaţiile aduse Mântuitorului erau multe (nu res
pectă Sabatul, nu respectă Legea, primeşte la Sine pe păcă
toşi şi pe cei de alt neam, a spus că va dărâma Templul şi
va ridica altul în trei zile), însă principalele învinuiri aduse
Lui au fost acelea că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu
şi că S-a intitulat rege al iudeilor.
Cum vă explicaţi că aceste două învinuiri au fost con
siderate ca fiind foarte grave, fapt ce a dus la condamnarea
lui Hristos ?
R.: Prima afirmaţie era considerată blasfemie, iar cea de
a doua contravenea ideii de conducere a poporului evreu.
Comparaţi vina pentru care a fost răstignit Mântuito
rul cu cea a celor doi tâlhari sau a lui Baraba.
R.: Hristos nu făcuse nimic rău, pe când ceilalţi erau tâl
hari în adevăratul sens al cuvântului.
Conversaţia euristică este folosită în cadrul orei de Reli
gie, în cadrul lecţiilor de comunicare de noi cunoştinţe,
când dorim ca participarea elevilor la lecţie să fie activă,
efectivă şi afectivă. Astfel, contribuim la organizarea propriei
lor gândiri, în mod operatoriu. Profesorul trebuie să creeze
cât mai multe situaţii generatoare de întrebări, de căutări
67
AN A DANCIU
proprii la elevi. Pentru înviorarea discuţiilor, se dovedeşte

eficientă şi recurgerea la un material demonstrativ adecvat,
util orientării atenţiei spre aspecte care suscită curiozitate şi
interes, care îndeamnă la analiză, la descriere şi explicaţii.
Exemple:
La întrebările de mai sus, referitoare la judecarea, con
damnarea şi patimile Mântuitorului, se citesc pericopele co
respunzătoare din Sfânta Scriptură (atât de către profesori,
cât şi de către elevi), se arată icoane sau ilustraţii din Biblia
copiilor, cu scena „Hristos înaintea lui Pilat“, cu „Răstignirea
Domnului“ ş.a. Răspunsurile elevilor, spontane, trebuie să
fie corectate cu tact de către profesori, acolo unde este ne
voie, pentru a preveni eventualele abateri de la credinţă
sau interpretarea greşită a textului biblic. Trebuie, deci,
acordată o mare atenţie răspunsurilor la întrebările de ge
nul celor productive, celor ipotetice sau celor convergente.
a) întrebări productive:
î.: Explicaţi de ce omul are nevoie de Harul lui Dumne
zeu pentru mântuirea sa.
R.: Harul este absolut necesar mântuirii, căci „De nu se
va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia
lui Dumnezeu“ Qoan III, 5).
Cum este posibil ca omul să se mântuiască ?
R.: Prin har, credinţă şi fapte bune.
î.: Din ce cauză au fost alungaţi din Rai Adam şi Eva ?
R.: Din pricina neascultării şi mândriei lor.
b) întrebări ipotetice:
I.: Este posibil să ne mântuim dacă nu primim Harul lui
Dumnezeu prin harul Botezului şi prin celelalte Taine ?
R.: Nu, căci pentru mântuirea noastră harul este absolut
necesar {Ioan II, 5).
68
c) întrebări convergente:
Vă rog să analizaţi conţinutul primelor patru porunci
ale Decalogului. La ce se referă ele ?
R.: La relaţiile omului cu Dumnezeu, la modul în care
oamenii trebuie să-L iubească şi să-L cinstească pe Dumne
zeu.
Comparaţi pilda fiului risipitor şi pilda despre oaia
cea pierdută. Ce puteţi spune despre cele două pilde ?
R.: Se referă la dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni,
fiii Săi: chiar dacă au greşit, Dumnezeu veghează la ridica
rea şi îndreptarea lor.
Cum puteţi sintetiza, în câteva cuvinte, cea mai mare
poruncă ce trebuie respectată de către un bun creştin ?
R.: Să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău, prie
ten sau duşman, ca pe tine însuţi.
în felul acesta, se consolidează gândirea elevilor; ea este
stimulată şi orientată spre esenţa adevărurilor de credinţă, a
conţinutului acestora.
5-4.2. Conversaţia catehetică
Se adresează mai mult capacităţii de memorizare a elevi

lor, fiind posibilă atunci când, în cadrul lecţiilor, se actuali
zează cunoştinţele necesare predării sau în lecţiile de con
solidare şi fixare, de recapitulare şi sintetizare. întrebările
folosite în cadrul conversaţiei catehetice încep cu: „ce
este?“, „ce?“, „cine?“, „când?“, „care sunt?“, „care este?“ etc.
Exemplu:
întrebări reproductive:
î.: Care este definiţia păcatului ?
R.: Păcatul este călcarea legii, a voinţei şi a poruncilor
lui Dumnezeu.
69
AN A DANCIU
î.: Care sunt părţile principale din interiorul unei biserici ?

R.: Părţile principale sunt: pronaosul, naosul şi altarul.
/..• Cine promite apostolilor că va trimite Duhul Sfânt şi
când face această făgăduinţă ?
R.: Făgăduinţa o face Hristos, la înălţarea Sa la cer, la pa
truzeci de zile de la învierea Sa.
/..• Cînd are loc Pogorârea Duhului Sfânt?
R.: La cincizeci de zile după Paşti şi la zece zile după
înălţarea Domnului la Cer.
î.: Câte parabole (pilde) a spus Mântuitorul ?
R.: Mântuitorul a spus 28 de pilde, sau parabole.
Iată cum conversaţia catehetică este, deci, folosită la mij
locirea adevărurilor de credinţă, la o aprofundare şi o mai
bună înţelegere a lor.
5.4.3■ Alte tipuri de conversaţii
Conversaţia de verificare (examinatoare) are o funcţie

de verificare sau de control al performanţelor învăţării.
Această metodă testează cunoştinţele religios-morale ale
elevilor.
Conversaţia de consolidare are funcţia de sintetizare şi
de fixare a cunoştinţelor religios-morale, de întărire a con
vingerilor religios-morale.
Conversaţia de aprofundare are funcţia de sintetizare şi
aprofundare a cunoştinţelor religios-morale, cu care elevii
au avut contact cognitiv în prealabil.
5.4.4. Metoda discuţiilor şi dezbaterilor
Discuţia este un schimb reciproc şi organizat de infor

maţii şi de idei, de impresii şi păreri, de critici şi propuneri
70
axate în jurul unui subiect sau al unei chestiuni luate în stu

diu, constituind o formă socializată a activităţii de învăţare.
Denumirea metodei discuţiilor provine din latinescul
discussio = construcţie pe care o zguduim pentru a vedea
dacă e solidă. Deci, „a discuta“ înseamnă a examina valoa
rea unei informaţii.
Scopul acestei metode este:
- de a examina şi clarifica (aprofunda) în comun noţiuni
şi idei;
- de a consolida şi sintetiza date şi concepte;
- de a explora unele analogii sau diferenţe între concepţii,
învăţături de credinţă diferite etc;
- de efectuare a unor analize (d e caz, de text etc.);
- de soluţionare a unor probleme teoretice sau practice;
- de dezvoltare a capacităţii de expresie verbală şi de
creativitate colectivă.
Prin discuţii, în cadrul orei de Religie se urmăreşte influ
enţarea convingerilor, atitudinilor şi a conduitei religios-
morale a elevilor. Principala cerinţă a reuşitei unei discuţii
(dezbateri) este însuşirea temeinică anterioară, de către elevi,
a cunoştinţelor pe temeiul cărora se poartă discuţiile. Profe
sorul trebuie să ştie să conducă discuţia şi să cunoască di
namica grupului. Pe parcursul orei, ideile principale tre
buie să fie scrise pe tablă, structurate într-un plan care să
fixeze în memorie firul logic al ideilor dezbătute.
Este recomandat ca, în câmpul atenţiei elevilor, pe par
cursul discuţiei-dezbatere, să existe şi un material sugestiv
(planşe, hartă, plan, icoane, ilustraţii), care înviorează mer
sul discuţiei.
Exemplu: Lecţia „Principalele Biserici creştine din lume“
(clasa a Xl-a).
Discuţia-dezbatere se face pe baza unei planşe ce cu
prinde principalele Biserici creştine din lume.
71
AN A DANCIU
BISERICA BISERICI ORTODOXE

ORTODOXĂ NAŢIONALE (SINOD)
BISERICA B
PRIMARĂ (1054) SCHISMA I H
t
S A
primele E R
BISERICA
III secole VATICAN; (PAPA) R I
I ROMANO-CATOLICÀ
I C
CINCIZECIME. c E
I
POGORÂREA
DUHULUI BISERICA
Unită cu Roma
SFÂNT GRECO-CATOL1CĂ
BISERICA LUTERANĂ (Evanghelică)

PROTESTANTĂ
CALVINĂ (Reformată)
I (sec. XV-XVII)
Biserica baptistă
BISERICA
Biserica adventistă
NEOPROTESTANTĂ
Biserica penticostală
(sec. XVIII-XIX)
pretins 1
U I V U IIi} creştine
SECTE
nerresfi
necreştine
Iată câteva întrebări (şi caracteristicile lor) ce se pot

pune în cadrul acestei discuţii-dezbatere:
TIPUL
CARACTERISTICI EXEMPLE
ÎNTREBĂRII
Frontală Adresată întregii Prof.: Când a avut loc dezbinarea Bi

(generală, sau clase sericii?
de ansamblu)
Directă Adresată unui elev Prof.: „X", care este principala cauză
a dezbinării Bisericii la 1054?
Inversată Adresată întâi de Elev: De ce Bisericile neopmtestante au

elev profesorului, învăţături de credinţă diferite?
72
apoi retumată ele Prof.: Cum interpretează Sfânta Scrip

vului tură toţi neoprotestanţii ? Dacă
o interpretează fiecare ins în
parte, cum crezi că vor f i în
văţăturile de credinţă neo-
protestante? (Răspuns: diferite.)
De releu şi întrebare pe care un Elev: S-a ţin u t ziu a de sabat în Rai ?

de comuni elev o adresează Prof.: Elevul „ X “ a rid ica t o p ro b le
care profesorului, iar m ă; c in e ştie ră spu n su l?
acesta o repune unui (Răspuns: sabatul n u s-a ţ i
alt elev n u t în Rai, c i s-a râ n d u it p e
m u n te le Sinai, d u p ă m u ltă
vrem e.)
De revenire întrebare pusă de Prof.: C olegul vostru „ X “ a spus că

profesor când reia o lo a n B o te z ă to ru l boteza cu
observaţie, o idee, o apă. Ce f e l de botez era d eci
părere emisă anterior botezul lu i lo a n ? (Răspuns:
de alt elev e ra u n botez a l p o c ă in ţe i.)
Imperativă Se formulează o Prof.: Te rog să com p a ri şi să a n a

cerere categorică şi liz e z i b o te z u l p o c ă in ţe i să
necondiţionată vârşit de lo a n cu cel săvârşit
de H ristos cu „D u h S fânt şi
f o c “.
De contro Presupune răspun Prof.: C u v â n tu l „ id o l“ a re aceeaşi

versă suri contradictorii s e m n ifica ţie ca şi c u v â n tu l
„ ic o a n ă " ?
în cadrul orei de Religie se folosesc următoarele tipuri

de discuţii-dezbatere:
- discuţia-dialog (de tipul consultaţiei);
- discuţia obişnuită (în grup organizat);
- discuţia-consultaţie (în grup);
- discuţia dirijată (structurată pe teme-cheie, anunţate
anterior);
- discuţia-dezbatere (bazată pe recoltarea, în prealabil,
de întrebări);
73
AN A DANCIU
- discuţia liberă (bazată pe jocul de asociaţii de

cunoştinţe).
în cadrul discuţiei-dezbatere deosebim:
- introducerea în dezbatere, lucru pe care îl face profe
sorul, prezentând un referat ce cuprinde puncte de
vedere diferite asupra problemei dezbătute;
- dezbaterea propriu-zisă, în care elevii iau cuvântul;
- sintetizarea rezultatelor, unde se precizează concluziile
la care s-a ajuns, însoţite de argumente şi de aprecieri.
Se subliniază aspectele noi, contribuţiile elevilor, opi
niile exprimate.
Exemplu-. La lecţia „învăţătura creştină despre Dumne
zeu“ (clasa a VlII-a):
a) Profesorul face introducerea, prin prezentarea învă
ţăturii despre Sfânta Treime şi despre cele trei Persoane ale
Sfintei Treimi, despre faptul că Acestea sunt coeterne şi
consubstanţiale, împărtăşind aceeaşi Fiinţă divină. Se pre
zintă şi „Simbolul credinţei“, care sintetizează învăţătura
creştină despre Dumnezeu.
b ) Unii elevi iau cuvântul, spunând că nu înţeleg cum
Hristos „S-a născut mai-nainte de toţi vecii“, fiind de o fiinţă
cu Tatăl, dacă S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara
Maria. Profesorul trebuie să explice, la nivelul de înţelegere
al elevilor, cum că Fiul este coetern şi consubstanţial cu Tatăl,
dar, „la plinirea vremii“, S-a întrupat „pentru noi, oamenii,
şi a noastră mântuire“.
Elevii pot pune asemenea întrebări şi în legătură cu per
soana Sfântului Duh, şi în legătură cu întruparea Mântuito
rului.
c) Drept concluzie, se subliniază, în finalul discuţiei, că
dogma (învăţătura) Sfintei Treimi este: Dumnezeu este
Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh.
74
Discuţia, ca şi dezbaterea, este o formă societizată a ac

tivităţii de învăţare:
- creează o atmosferă de deschidere şi de receptivitate
reciprocă;
- intensifică relaţiile de intercomunicare reală din
cadrul grupului;
—favorizează formarea deprinderilor de rezolvare, în
spiritul unei largi cooperări, a problemelor luate în exa
minare;
- valorifică la maximum experienţa de cunoaştere şi ca
pacităţile intelectuale ale elevilor;
- înlesneşte transferul de informaţii la situaţii noi;
- promovează spiritul de colaborare în abordarea unor
probleme;
- imprimă un impuls remarcabil dezvoltării capacităţii
de exprimare, puterii de asociaţie a gândirii, con
strucţiei de structuri operaţionale pe temeiul unei co
laborări intelectuale;
- dezvoltă flexibilitatea gândirii elevilor;
- exersează şi educă spiritul critic;
- cultivă obiectivitatea şi reflexia discursivă.
5.4.5. Problematizarea
Se bazează pe crearea unor situaţii-problemă în cadrul

procesului de predare-învăţare, a căror rezolvare solicită un
efort autentic de căutare şi găsire a adevărurilor, de gândire
investigatoare.
O situaţie-problemă înseamnă o stare contradictorie,
conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două realităţi:
pe de o parte, experienţa anterioară (informaţia existentă),
iar pe de alta, elementul de noutate şi surpriză, necunoscu
tul cu care este confruntat elevul, ceea ce deschide calea
spre intuirea şi enunţarea unuia sau mai multor răspunsuri.
O întrebare devine problemă când generează o stare de cu
75
AN A DANCIU
riozitate, de nedumerire, de incertitudine, de nelinişte în

faţa unui obstacol ce trebuie depăşit, rezolvat, învins, în
faţa necunoscutului. La elevi pot apărea contradicţii neaş
teptate între cunoştinţele vechi, deja însuşite, şi cele noi, în
tre tratarea teoretică şi rezolvarea practică, între două sau
mai multe concepţii sau idei, între cunoştinţele teoretice şi
propriile observaţii asupra realităţii. Participarea activă la
soluţionarea problemelor pune la încercare gândirea elevi
lor, îndeamnă la observaţii, la reflecţii, la experimentare
mentală şi la originalitate în găsirea răspunsurilor.
Studierea unei probleme presupune câteva etape:
a) definirea punctului de plecare şi a scopului urmărit
Exemplu: „învăţătura creştină despre Dumnezeu“ (clasa
a VUI-a), lecţia de recapitulare: elevilor le-au fost prezentate
temele: Simbolul credinţei; Dumnezeu Tatăl, Creatorul şi
Proniatorul lumii; Dumnezeu Fiul, Mântuitorul lumii, şi
Dumnezeu Sfântul Duh, Sfinţitorul. Elevii au, deci, însuşite
cunoştinţele necesare desfăşurării lecţiei. Elevilor li se pun
noile probleme.
b) punerea problemei prin cunoaşterea situaţiei şi selec
tarea informaţiei (identificarea contradicţiilor şi conştienti
zarea lor). Se face prin intermediul unui material, prin valo
rificarea unui text biblic, pe calea comunicării orale.
Exemplu: în Referatul Creaţiei, numai Dumnezeu Tatăl
participă la creaţia lumii şi a omului? Această întrebare
conţine erori dogmatice, elevii fiind puşi în situaţia de a găsi
ei înşişi problema, de a o identifica prin eforturi proprii.
c) în următoarea fază, elevii sunt puşi în deplină cunoş
tinţă de cauză asupra a ceea ce vor avea de căutat şi
asupra direcţiei în care trebuie să-şi îndrepte atenţia. Este
un moment de explicare, de adâncire a înţelegerii proble
mei prin conversaţii, prin discuţii.
d) în faza aceasta, elevii soluţionează problema. Prin
discuţii, interpretări, caută noul răspuns.
76
Exemplu: Elevii citesc şi interpretează (referitor la Creaţia

lumii) textele Facerii (I, 1-3), în care este vorba de Dumne
zeu Tatăl, dar şi de Dumnezeu Sfântul Duh: „La început a
făcut Dumnezeu cerul şi pământul... şi Duhul lui Dumne
zeu Se purta deasupra apelor“. Deci apar, în aceste texte,
două din Persoanele Sfintei Treimi: Tatăl şi Sfântul Duh.
Apoi, elevii citesc textul de la Ioan (I, 1-3): „La început era
Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era
Cuvântul... Toate prin El s-au făcut şi fără El nimic nu s-a
făcut din ce s-a făcut“. Acest text evidenţiază faptul că la
Creaţie a participat şi Mântuitorul Hristos.
e) luarea deciziei - elevii optează pentru soluţia optimă.
Exemplu: La crearea lumii participă toate cele trei Per
soane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
0 stabilirea concluziei - etapă în care elevii ajung la noi
generalizări: Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi întreit în Per
soane. Lucrările Persoanelor Sfintei Treimi în raport cu lu
mea sunt comune.
O altă situaţie-problemă poate apărea atunci când ceea
ce i se propune elevului este în dezacord aparent cu ceea
ce cunoaşte el până în acel moment.
Exemplu: „Sfânta Biserică“ (clasa a VlII-a). Deja elevii
ştiu când a fost întemeiată Biserica, ştiu istoria Bisericii
creştine de-a lungul veacurilor, ştiu că este un locaş unde
oamenii se închină şi se roagă lui Dumnezeu. Acum, ei
sunt în situaţia de a explica învăţătura despre „Sfânta Bise
rică - Trupul Tainic al lui Hristos“. Ei citesc textul: „Hristos
este cap Bisericii, (ea fiind Trupul Său), al cărei Mântuitor şi
este“ ( Efes. V, 23), precum şi textul „Rămâneţi în Mine şi Eu
în v o i...” {Ioan XV, 4-6). Elevii desprind concluzia că „nu
poate avea pe Dumnezeu de Tată cine nu are Biserica de
mamă“. Credinciosul care se desprinde de Biserică - în
care este Hristos şi harul divin —moare sufleteşte, pentru că
77
AN A DANCIU
nu mai are viaţă duhovnicească din Trupul tainic al lui

Hristos.
5-4.6. Metoda descoperirii
Aceasta nu este o metodă interogativă distinctă, deoarece

este strâns legată de problematizare. Ea este o metodă prin
intermediul căreia elevii, îndrumaţi de profesor, descoperă
(pe baza cunoştinţelor anterioare şi a experienţei personale)
cunoştinţe noi (pentru ei, nu şi pentru profesor). Descope
rirea este strâns legată de problematizare, ambele fiind
două momente ale aceluiaşi demers euristic, căci ceea ce
urmează a fi descoperit trebuie provocat (prin problemati
zare) în prealabil.
învăţarea p rin descoperire este o finalitate către care
converg metodele de învăţământ şi întreg procesul instruc-
tiv-educativ, deoarece dorim să-i deprindem pe elevi să ob
serve, să descopere cunoştinţe noi, să-şi perfecţioneze, prin
eforturi proprii, priceperile şi deprinderile. Elevul nu rămâne
doar cu noile cunoştinţe, ci şi cu metodele de cunoaştere
folosite pentru descoperirea lor. în condiţiile efortului pro
priu, se realizează educarea trăsăturilor morale, se stimu
lează interesul pentru învăţare şi cercetare, se asigură trăi
nicia cunoştinţelor.
Fiecare unitate de instruire este alcătuită din:
- informaţie,
- formularea sarcinii de activitate independentă (între
bare),
- construirea răspunsului,
- verificarea răspunsului şi o aplicaţie a acestuia, acolo
unde este cazul.
Exemplu: Lecţia „Chemarea Apostolilor la propovăduire“
(clasa a Vl-a):
- informaţie: Deschideţi Sfânta Scriptură la Evanghelia
după Matei, cap. X, versetele 1-4.
78
- formularea sarcinii: Găsiţi, în acest text, numele celor

doisprezece Apostoli aleşi de Mântuitorul.
- construirea răspunsului: elevii găsesc în texte numele
celor doisprezece Apostoli şi scriu pe caiete numele
acestora.
- verificarea răspunsului: profesorul solicită răspuns la
întrebarea: Cum se numesc cei doisprezece Apostoli ai
Mântuitorului ? Elevii răspund, iar profesorul verifică
dacă aceştia au enumerat corect numele Apostolilor.
Descoperirea poate fi:
- independentă: descoperirea se realizează prin activi
tatea individuală a elevilor;
- dirijată: descoperirea se face după ce profesorul oferă
puncte de sprijin, sugestii, întrebări ajutătoare, infor
maţii suplimentare.
O descoperire independentă poate fi considerată exem
plul anterior. Descoperire dirijată poate fi următorul exem
plu: Lecţia „Botezul Domnului în Iordan (clasa a Vl-a):
- informaţie: Vom citi din Sfânta Scriptură textul din
Evanghelia după Matei (III, 1-17).
- formularea sarcinii de activitate: Să citim cu atenţie
acest text, după care vă rog să precizaţi: cu ce boteza
Ioan şi cu ce boteza Hristos; cum a fost botezat
Hristos de către Ioan şi de ce; ce s-a întâmplat în mo
mentul Botezului Domnului.
- construirea răspunsului se face cu ajutorul profesoru
lui, totodată făcându-se şi verificarea răspunsurilor.
Exemplu:
î.: Cu ce boteza Ioan ?
R.: Cu apă din Iordan.
De ce boteza Ioan ?
R.: Spre pocăinţă, căci oamenii veneau să-şi mărturisească
păcatele.
Avea nevoie Hristos de botezul lui Ioan pentru ierta
rea păcatelor Lui ?
79
AN A DANCIU
R.: Nu, deoarece Hristos nu avea păcate.

/..■ Cu ce spune Ioan că va boteza Iisus ?
R.: Cu Duh Sfânt şi cu foc.
La ce se referă aceasta ?
R.: La primirea Harului, când ne botezăm întru Hristos.
Ce botez are, deci, importanţă pentru noi, creştinii orto
docşi ?
R.: Cel al lui Hristos, aşa cum spune şi Ioan (vers. 14).
Ce s-a întâmplat la Botezul Domnului ?
R.: Dumnezeu Tatăl a vorbit din cer, iar Duhul Sfânt S-a
pogorât ca un porumbel peste Hristos.
/„• Câte Persoane divine sunt prezente, deci, la Botezul
Domnului ?
R.: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfân
tul Duh, deci trei Persoane.
/..■ Ce învăţătură de credinţă este subliniată în aceste ver
sete ?
R.: învăţătura despre Sfânta Treime.
In felul acesta, elevii asociază Botezului Domnului des
coperirea Sfintei Treimi.
în funcţie de relaţia care se stabileşte între achiziţiile an
terioare şi cele la care se ajunge prin descoperire, se disting
trei forme:
a) inductivă - când elevul trece de la analiza şi structu
rarea unor date şi fapte, la generalizări. Elevii pot să ajungă
independent la formularea unor definiţii, principii, reguli.
Folosită în cadrul tratării, descoperirea inductivă legată de
problematizare poate ajuta la formarea ideilor principale.
Exemplu: „Pilda smochinului neroditor“ (clasa a Vl-a).
După prezentarea pildei, profesorul întreabă pe elevi:
/.; Ce oameni se aseamănă cu smochinul neroditor?
R.: Leneşii, cei ce nu fac nimic.
I.: Leneşii folosesc cuiva ?
R.: Nu, chiar îi încurcă pe cei ce trudesc şi muncesc din
greu.
80
/..• Ce ne spune pilda aceasta că se întâmplă cu cei le

neşi?
R.: Vor fi aspru pedepsiţi.
Ce învăţăm din toate acestea ?
R.: Că suntem datori să muncim zi de zi, cu vrednicie,
pentru folosul nostru şi al celor din jurul nostru (Generali
zarea).
b) deductivă —când elevul porneşte de la cazuri generale
însuşite anterior pentru a ajunge, prin diferite activităţi,
treptat, la judecăţi particulare. Este o metodă specifică obiec
tului Religie, având în vedere conţinutul revelat pe care se
bazează, conţinutul cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta
Tradiţie.
Exemplu: „Sfintele Taine“ (clasa a VlII-a).
Profesorul solicită elevilor citirea textului de la Matei
(XXVIII, 18-20). Pe baza acestui text, profesorul solicită ele
vilor câteva răspunsuri.
/..- La ce se referă primul verset (18) din acest text?
R.: Se referă la puterea Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeu
Adevărat.
/..- Ce le spune Hristos Apostolilor să facă ?
R.: Să meargă la „toate neamurile“ , să le înveţe şi să le
boteze.
î.: în numele cui să boteze ?
R.: în numele Sfintei Treimi.
/..• Ce să-i înveţe pe oameni ?
R.: Să-i înveţe toate câte le-a poruncit Hristos.
î.: Cine sunt urmaşii Apostolilor, azi, care învaţă pe oa
meni despre Hristos şi care botează în numele Sfintei Treimi ?
R.: Episcopii, preoţii şi diaconii.
Pentru ce este, deci, important acest text din Evan
ghelia după Matei?
R.: Pentru înţelegerea Tainei Sfântului Botez şi a Tainei
Preoţiei.
c) transductivă (metoda descoperirii transductive).

AN A DANCIU
Această metodă se foloseşte în cadrul momentului logico-

psihologic al lecţiei, numit asociere.
Exemplu: Lecţia „Pogorârea Duhului Sfânt“ (clasa a Vil-a).
în finalul lecţiei, după fixarea cunoştinţelor învăţate în
lecţie, se face asocierea.
Când am mai întâlnit o faptă asemenea celei relatate
azi (Pogorârea Duhului Sfânt) ?
R.: La Turnul Babei, când Dumnezeu a amestecat limbile
oamenilor.
Asupra cui a lucrat Duhul Sfânt în Vechiul Testament ?
R.: Asupra proorocilor care au vestit venirea Mântuito
rului.
Cine ne-a vorbit în mod lămurit despre Duhul Sfânt în
Noul Testament ?
R.: Mântuitorul Iisus Hristos.
Când am mai vorbit despre Sfântul Duh în Noul Tes
tament ?
R.: La Botezul Domnului în Iordan.
Ce s-a arătat acolo ?
R.: Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Cine este, deci, Sfântul Duh, Cel ce S-a pogorât la
Cincizecime ?
R.: Este a treia Persoană a Sfintei Treimi.
Ce fel de închinare aducem Duhului Sfânt?
R.: îi aducem aceeaşi închinare ca şi Tatălui şi Fiului, lu
cru pe care îl mărturisim în Crez.
Această descoperire transductivă se manifestă, deci, prin
stabilirea unor relaţii analogice între cunoştinţe diverse.
5.5. Metode de comunicare scrisă
Cartea continuă să întruchipeze ideea de păstrare şi de

comunicare a achiziţiilor spiritualităţii umane, de simbol al
memoriei vii a oamenilor. Cu toată concurenţa care i se face
82
azi din partea mijloacelor moderne de comunicare (televi

ziune, radio, film, video), lectura sistematică a textului scris
îşi afirmă cu rigoare importanţa.
Activitatea cu cartea, cu manualul, constituie şi azi o
parte esenţială a practicii şcolare, o activitate de studiu
foarte personală şi formativă, dar şi mijloc de organizare
socializată a învăţării. De lectură se pot lega forme colective
de activitate: discuţii sau dezbateri în comun, dramatizare,
cercetare ş.a. Cartea are o destinaţie informaţională, dar şi
formativ-educativă.
La Religie, în anumite lecţii (clasele I-IV), lucrul cu ma
nualul poate lua locul expunerii profesorului. Elevii studiază
textele, prin efort propriu, în clasă, profesorul intervenind
cu explicaţii doar când este cazul.
De la clasa a V-a la clasa a VUI-a (sau IX-XIII), munca
directă cu Sfânta Scriptură este esenţială. Elevii, împreună
cu profesorul, citesc şi studiază textele sfinte. Profesorul în
drumă pe elevi şi tălmăceşte împreună cu ei Cuvântul lui
Dumnezeu, cuprins în Scriptură.
Elevii citesc ca să înveţe, să se informeze, să caute anu
mite date precise. Lectura este:
- lentă (în gând, sau mentală), silenţioasă, de profun
zime;
- rapidă- utilă pentru o promptă sesizare a datelor sau
a ideilor principale dintr-un text, pentru reactualizarea
unor noţiuni ori pentru obţinerea unei vederi globale
asupra unui întreg.
După modul lecturii, se practică:
a) lecturile critice - care invită la analize interpretative
subtile, ajutându-1 pe elev să meargă dincolo de materialul
la care se face referire explicită, să înţeleagă semnificaţiile
mai largi care se găsesc în fraze, să desprindă din contextul
acestuia anumite concluzii.
Exemplu: Când elevii citesc „Pilda fiului risipitor“, ei in
terpretează, în urma lecturii, versetul „căci fratele tău acesta
83
AN A DANCIU
mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat“. Din contextul

acestui verset, ei desprind concluzia că Dumnezeu Se bu
cură de întoarcerea fiecărui păcătos la El, căci păcătosul era
un om „mort“ în raport cu Dumnezeu şi, prin pocăinţă, „a
înviat“. Pierdut era păcătosul fără Dumnezeu, aflat este pă
cătosul de Dumnezeu, dacă se pocăieşte sincer.
b) lecturile paralele - care scot în evidenţă ceea ce este
comun şi ceea ce este cu adevărat specific unor texte biblice.
Exemplu: Pentru lecţia Judecata, răstignirea, moartea şi
îngroparea Domnului“, se solicită elevilor lecturarea texte
lor - din toate cele patru Evanghelii - referitoare la Patimile
Domnului, la moartea şi îngroparea Sa. Ei compară cele pa
tru texte scripturistice, confruntă datele şi ideile conţinute
de aceste texte şi, astfel, clarifică şi înregistrează rapid cu
noştinţele referitoare la subiectul lecţiei.
c) lectura explicativă - ca citire pe fragmente, cu expli
carea cuvintelor şi expresiilor necunoscute, cu extragerea şi
formularea ideilor principale sau a învăţăturilor de credinţă.
Exemplu: La lecturarea textului (clasa a Vil-a) referitor la
„Pogorârea Duhului Sfânt“ ( Fapte II), citirea se face pe frag
mente, explicându-se cuvintele şi expresiile noi ale textu
lui: „Cincizecime“, „limbi ca de foc“ „pogorâre“ ş.a.
d) lectura problematizată - condusă de anumite între-
bări-problemă, puse în prealabil de profesor, la care elevii
urmează să caute în mod activ răspunsurile cuvenite.
Exemplu: Pentru lecţia „înălţarea Domnului la cer“, se
face lectura textului din Fapte (l, 1-13; 25-26). Profesorul
solicită elevilor răspuns (în scris sau oral) pentru următoa
rele întrebări:
- Câte zile S-a arătat Hristos Apostolilor ?
- Ce le promite Hristos Apostolilor înainte de înălţarea Sa ?
- Cine a vorbit Apostolilor în timp ce Hristos Se înălţa la
cer?
- Cum se numea muntele de pe care S-a înălţat Hristos ?
- Unde s-au întors Apostolii după înălţare ?
84
- Câţi Apostoli au fost de faţă la înălţare ?

- Pe cine au ales Apostolii în locul lui lucia ?
e) lectura liberă (autodirijată)
f) lectura dirijată - în care profesorul, prin indicaţiile
sale, orientează procesul de gândire al elevilor.
g) lectura lin ea ră- o primă lectură, de formare a unei
prime imagini asupra cuprinsului unui text (lectura unor
texte din manual, în timpul lecţiei)
h) lectura-investigaţie de text (studiul de text) - unde se
face analiza unor texte, utilizată în cadrul lecţiei sau în
afara acesteia.
în cadrul orei de Religie, manualul de Religie şi Sfânta
Scriptură nu trebuie să lipsească de pe băncile elevilor.
Manualul este folosit de către elev pentru a citi lecţia ce
i-a fost prezentată de către profesor, pentru a clarifica şi
aprofunda mai bine unele cunoştinţe receptate mai puţin
sau incomplet. Prin lucrul cu manualul, elevul va sistematiza
mai bine, formându-şi, totodată, deprinderi şi priceperi de
muncă intelectuală.
Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, este Cartea
Cărţilor, Adevărul Revelat. Elevii doresc să ştie cât mai mult,
să afle răspuns la întrebările care îi frământă; de aceea sunt
dornici de a citi Scriptura. Lectura Sfintei Scripturi nu este
uşoară pentru elevi, dar profesorul de Religie trebuie să-i
ajute şi să-i iniţieze în citirea şi tâlcuirea Cărţii Sfinte.
în afara manualelor şi a Sfintei Scripturi, elevii trebuie să
citească şi alte lucrări:
Pentru clasele I-1V: Biblia pentru copii, Povestiri biblice,
Carte de Religie (Mitr. Irineu Mihălcescu, Ed. Candela, Cra
iova, 1991), Hristos în şcoală, Şapte cărţi de Religie (Pr. Du
mitru Călugăru, Ed. Epis. Roman şi Huşi, 1990), Din vieţile
Sfinţilor, reviste religioase („Chemarea credinţei“ , „Lumina
Credinţei“), Mica Biblie.
Pentru clasele V-VIII: Sfânta Scriptură, Mica Biblie, Cate
hism ortodox (Timişoara, 1990), Vieţile şi suferinţele Sfinţi
85
AN A DANCIU
lor, repovestite pentru cei mari şi m ici (Ed. Regina, Iaşi,

1997), Parabolele şi învăţăturile Dom nului nostru Iisus
Hristos (Ed. Saeculum, Bucureşti, 1994), Carte de învăţătură
creştin-ortodoxă (E.I.B.M., Bucureşti, 1978), Noţiuni de is
toria sfântă a Vechiului şi Noului Testament (Pr. Prof. Ene
Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Orhei, 1994), monografii
istorice privind anumite mănăstiri sau biserici, reviste religi
oase.
Pentru clasele IX-XII (XIII): Sfânta Scriptură, Studiul Ve
chiului şi Noului Testament (manual pentru Seminarii Teo
logice), Istoria Religiilor pentru învăţământ preuniversitar
(Prof. Remus Rus, Pr. Prof. Alexandru Stan), Istoria Religii
lor (Pr. Prof. Emilian Vasilescu), Manual de Teologie Dog
matică (pentru Seminariile Teologice), Istoria Bisericii Or
todoxe Române şi Istoria Bisericii Universale (manuale
pentru Seminariile Teologice), Morala creştină (manual
pentru Seminarii), Liturgica (manual pentru Seminariile
Teologice).
Este, totuşi, o mare diferenţă între a şti să citeşti şi a şti
să înveţi, a şti să foloseşti lecturile şi a şti, deci, să te slujeşti
cum trebuie de textul tipărit pe care îl citeşti. De aceea,
pentru a lucra cu manualul sau cartea, trebuie avute în ve
dere educarea capacităţii de lectură, o însuşire treptată a
unor deprinderi corecte şi complexe de autoinstruire prin
lectură. Lectura trebuie să se sprijine pe anumite deprinderi
şi obişnuinţe încă de timpuriu formate la elevi, şi anume:
deprinderea de a înţelege corect cele citite, deprinderea de
a-şi pune probleme ei înşişi şi deprinderea de a nota cu
noştinţele esenţiale. Arta de a citi este şi arta de a gândi.
Cartea ne poate duce la mântuire, ca pe Fericitul Augustin,
care s-a convertit citind Sfânta Scriptură, la auzul îndemnu
lui „Ia şi citeşte!“.
Cartea este hrana spiritului. Orice fel de carte de litera
tură, ştiinţă, filozofie, poezie, artă - dacă nu contravine mo
ralei creştine - poate fi folositoare pentru un creştin, chiar
86
dacă în ea nu este vorba de lucruri creştineşti. Biserica Orto

doxă a preţuit întotdeauna cartea cea bună. Aceste cărţi
bune trebuie citite şi de către elevii noştri, deoarece ele
sunt ziditoare de suflet, luminează şi educă. Lectura din
cărţi bune oferă elevilor posibilitatea de a-şi însuşi corect
învăţăturile religios-morale şi contribuie la educaţia lor
morală.
5.6. Metode de comunicare

bazate p e limbajul intern
Există modalităţi de comunicare nu numai cu alţii, ci şi

cu sine: reflecţia personală. Aceasta este o capacitate, un
mod de acţiune mentală strâns legat de inteligenţa şi pute
rea de anticipaţie, de posibilităţile de abstractizare şi de
creaţie. Reflecţia este o concentrare a intelectului şi o lumi
nare ce se produce asupra unor cunoştinţe, idei, sentimente
sau acţiuni luate în analiză sau examinare. Elevii pot ajunge
la descoperirea personală a unor adevăruri religios-morale
şi pe calea unei reflecţii interioare, abstracte. Există învăţare
prin cugetare proprie, prin meditaţie adâncă.
Supraabundenţa absorbţiei de informaţie (în condiţiile
unui învăţământ intelectualist, cu programe şi manuale
supraîncărcate) duce uşor la superficialitate. Elevii trăiesc
cu iluzia că ştiu, că înţeleg - pentru că au văzut şi au auzit
că au receptat informaţie. Abuzul de informaţie clatină te
melia reflecţiei personale. Fără un efort autentic de medita
ţie, reflecţie personală, tinerii nu vor putea ajunge la ceea
ce se cheamă interiorizarea conţinuturilor noţionale cu care
operează un obiect de învăţământ. Ei nu vor ajunge la trăi
rea învăţăturii de credinţă şi nici la formarea unei conduite
adecvate, dacă nu vor reflecta suficient asupra informaţiilor
pe care le primesc în ora de Religie. Ora de Religie trebuie
trăită, iar acest lucru se face şi prin reflecţie personală, me
87
AN A DANCIU
ditaţie adâncă. Sufletul creştinesc are nevoie adesea de

clipe de linişte şi reculegere. De exemplu, Patimile Domnu
lui sunt prilej, pentru elevi, de a păstra câteva clipe de li
nişte şi de a cugeta, cu toată atenţia, exclusiv asupra mo
mentului Răstignirii. Aceste clipe trebuie să fie momente
care nasc în suflete o atmosferă de pioasă religiozitate, pu
ternică, în aşa fel, încât elevul să se simtă aievea lângă Cru
cea Mântuitorului. Meditaţia religioasă contribuie, deci, la
spiritualizarea şi adâncirea vieţii religioase. Ea ridică mintea
elevului, dar şi inima, către Dumnezeu. Meditaţia îi face pe
elevi să îşi pună întrebări: Cum trebuie să trăiesc pentru af i
pe placul lui Dumnezeu ? Cefapte bune am săvârşit astăzi ?
Ce fapte rele am săvârşit azi? Cum trebuie să mă port faţă
de părinţii mei, faţă de colegi sau profesori, pentru a arăta,
prin faptele mele, că sunt credincios ? Ce înseamnă „ iubi
rea creştină“ şi cum o aplic în viaţa mea de z i cu z i ? etc.
Meditaţia duce la apropierea de Hristos, de Dumnezeu, de
semeni, dar şi la săvârşirea de fapte bune.
Meditaţia religioasă trebuie să devină un obicei, o nece
sitate pentru elevi, pentru sufletul lor. Alături de rugăciune,
de citirea din Sfânta Scriptură sau a altor scrieri religioase,
meditaţia întăreşte credinţa, formează convingeri şi are o
influenţă puternică asupra progresului moral-duhovnicesc
al elevului.
5.7. Metode de explorare a realităţii (bazate

pe contactul direct sau indirect cu realitatea)
A determina pe elevi să cunoască realitatea înseamnă a-i

ajuta să găsească lumea obiectelor şi fenomenelor aşa cum
se prezintă ele de fapt. Astfel, elevul se angajează mai de
plin, mai activ şi mai constructiv în procesul învăţării.
5-7-1. Metode de explorare directă (nemijlocită)

a realităţii
5.7.1.1. Descoperirea (redescoperirea) constă în sesiza

rea a ceea ce se ascunde dincolo de manifestările şi aspec
tele exterioare ale lucrurilor. Elevii sunt învăţaţi să observe,
să întreprindă un studiu de caz, să analizeze, să explice ş.a.
Aceasta presupune un minimum de dirijare din partea pro
fesorului şi un maximum de ocazii de explorare şi de încer
care oferite elevilor. Elevii se pot consacra, individual sau
în grup, unor cercetări ce pot lua forma observării sistema
tice şi independente, a studiului de caz, a studiilor de isto
rie locală, a cercetării documentelor istorice, a elaborării de
monografii. Aceste metode sunt dificil de aplicat, recoman
dabile numai atunci şi numai acolo unde materia de învăţă
mânt cere sau face posibilă aplicarea acestor modalităţi de
învăţare.
5.7 . 1. 2. Observarea sistematică şi independentă

A observa înseamnă a lua în atenţie obiecte, fenomene,
fapte, în vederea mai bunei cunoaşteri a acestora (lat. servare
+ ob- = a avea înaintea ochilor, a cerceta). La Religie, se pot
efectua anumite observaţii cu caracter explorator asupra
unor fenomene ale vieţii sociale sau culturale: fapte curente,
obiceiuri şi datini, manifestări religios-culturale. Aceste ob
servaţii urmează să fie valorificate în cuprinsul unor lecţii
sau teme aplicative.
5.7.1.3. învăţarea prin cercetarea documentelor şi vesti

giilor istorice
Este o metodă activă de cunoaştere, bazată pe cerceta
rea documentelor istorice, în original sau în copie, sub for
mă de reproduceri multiplicate sau proiectate.
Documentele sunt mărturii ale trecutului, reprezentări
ale unei realităţi absente, şi aproape toate mărturiile istorice
sunt de natură documentară.
89
AN A DANCIU
Istoria creştinismului pe teritoriul ţării noastre se înscrie

în documente de epocă sau vestigii, cum ar fi :
- pergamente, manuscrise, imprimate ş.a., păstrate în
muzee, biblioteci, arhive;
- cărţi, picturi, miniaturi ş.a.;
- inscripţii pe ceramică, pe piatră, pe lemn, pe metal, pe
ziduri etc.;
-ceram ică, m,orminte, piese de artă paleocreştină şi
creştină, tapiserii, broderii etc.;
- obiecte de cult - relicvarii, cădelniţe, donării etc. -, ru
ine de biserici, monumente creştine etc.
Prin autenticitatea lor, aceste surse de natură foarte di
versă, reprezentând probe evidente, atestatoare de netăgă
duit ale unor fapte şi evenimente din istoria creştinismului
românesc, sunt înzestrate cu o forţă de convingere foarte
mare, extraordinar de puternică.
Este adevărat că aceste documente valoroase sunt, ade
sea, puţin accesibile în mod direct elevilor, dar există o va
rietate extrem de mare de reproduceri fidele ale acestora
(ilustraţii, casete video, diafilme, diapozitive). De exemplu,
pentru vechimea creştinismului pe teritoriul ţării noastre,
există ilustraţii deosebit de revelatoare în volumele 1 şi 2
din Arta creştină în România. Pe baza acestor ilustraţii, se
poate constitui un corp de documente uşor de utilizat în
cadrul lecţiilor. Fiecare ilustraţie va fi însoţită de fişa sa în
soţitoare (denumire, epoca de când datează, locul unde a
fost găsit, când anume ş.a.).
Demersul pedagogic comportă câteva etape:
a) să se precizeze întâi cu claritate ce obiective se urmă
resc prin cercetarea documentelor date.
Exemplu: Pentru ilustraţia cuprinzând cornalina de la
Tomis, din secolele V-VI, şi opaiţul de la Tomis, din secolele
V-VI, se stabilesc obiective ca:
- elevii să precizeze care sunt imaginile creştine gravate
pe obiecte;
90
- elevii să explice imaginile gravate pe cele două obiecte

şi semnificaţia lor;
- elevii să precizeze importanţa celor două obiecte pen
tru istoria creştinismului românesc.
b) să se asigure o prim ă observare a ilustraţiilor date,
fără nici o indicaţie, lăsând pe elevi să sesizeze ei amănun
tele şi să-şi formuleze primele impresii. Acest moment nu
durează mult, ci atât timp cât elevii sunt încurajaţi să sesizeze
datele utile.
c) profesorul antrenează pe elevi într-o „lectură“ anali
tică şi activă a ilustraţiei, prin adresarea întrebărilor de des
coperire:
Ce observaţi pe cornalină, în centrul ei ?
R.: în centru este o cruce, iar pe ea, răstignit, Hristos.
Ce se află de o parte şi de alta a Crucii ?
R.: Se află câte şase siluete (persoane).
î.: Cine credeţi că sunt aceştia ?
R.: Cei 12 Apostoli.
î.: Ce observaţi pe opaiţ, în centru ?
R.: Pe Hristos, cu mâinile întinse pentru binecuvântare.
Ce observaţi în jurul lui Hristos ?
R.: 12 medalioane cu busturile celor 12 Apostoli.
Ce mai observaţi în jurul lui Hristos ?
R.: O inscripţie: Pacem meam do vobis.
în ce limbă este scrisă ?
R.: în limba latină.
1.: înseamnă „Pacea Mea v-o dau vouă“. Ce credeţi de
spre vechimea acestor obiecte ?
R.: Ele atestă răspândirea creştinismului pe teritoriul ţării
noastre şi vechimea lui.
întrebările de mai sus pot fi puse de către profesor, dar
pot fi cuprinse şi într-o fişă de lucru, urmând ca elevii să în
semneze propriile observaţii sub întrebările formulate în fişă.
Datele reţinute, concluziile la care s-a ajuns trebuie va
lorificate în cuprinsul de ansamblu al lecţiei. Documentele
91
AN A DANCIU
pot fi supuse fie observaţiei individuale, fie observaţiei co

lective sau pe echipe. Acest tip de metodă se poate folosi,
totuşi, relativ puţin în cadrul orei de Religie, doar la lecţiile
referitoare la:
- răspândirea creştinismului pe teritoriul patriei noastre
(clasa a Vil-a şi clasa a X-a),
- monahismul românesc şi rolul mănăstirilor în viaţa şi
cultura poporului român (clasa a Vil-a şi a X-a),
- apariţia şi biruinţa scrisului în limba română prin
manuscrise şi tipărituri româneşti (clasa a Vil-a şi a X-a).
Observarea unei ilustraţii, a unui document, a unui ma
nuscris cere mult timp, un ritm lent de studiu, ceea ce face
ca studierea documentelor să nu poată deveni o modalitate
permanentă de lucru, ci o procedură folosită numai la unele
lecţii.
Procedurii sus-menţionate i se pot asocia şi alte metode
de folosire a elementelor de istorie locală, cum ar fi: cule
gerea unor date despre datini şi obiceiuri locale, despre anu
mite personaje sau locuri sfinte (monumente, ruine), vizita
rea unor biserici, mănăstiri, monumente etc. Toate acestea
vorbesc despre istoria neamului nostru şi despre credinţa
în Dumnezeu ca temelie a fiinţei naţionale.
5.7.2. Metode de explorare indirectă

(mijlocită) a realităţii
5.7.2.1. Demonstraţia
Există lucruri şi fenomene care aparţin unor timpuri is
torice, spaţii geografice îndepărtate etc., despre care elevii
nu pot lua cunoştinţă în mod nemijlocit. Şcoala recurge la
substitutele realităţii, servindu-se de diferitele materiale şi
mijloace demonstrative în măsură să reprezinte obiectele
sau fenomenele despre care urmează să se ia cunoştinţă.
Profesorul aduce, deci, în câmpul observaţiei, materiale în
locuitoare. Materialele demonstrative sunt indispensabile
92
predării tocmai pentru că au această calitate deosebită, de a

înlocui originalul şi de a-1 reprezenta, atunci când el nu
este accesibil unei percepţii directe sau când este nevoie să
fie mai bine pătruns de observaţia elevului.
A demonstra derivă din lat. demonstro = a arăta întoc
mai, a descrie, a dovedi, A demonstra înseamnă a arăta (a
prezenta) elevilor obiectele sau fenomenele reale sau substi-
tutele (înlocuitoarele, imaginile) acestora, în scopul uşurării
efortului de explorare a realităţii, al asigurării unui suport
perceptiv (concret-senzorial) suficient de sugestiv pentru a
face accesibilă predarea-învăţarea unor cunoştinţe, al facili
tării execuţiei corecte a unor acţiuni şi al formării deprinde
rilor sau comportamentelor corespunzătoare. Concretizarea
figurativă este indispensabilă uneori, din pricina nivelului
gândirii logico-concrete la care se află elevul. Există o di
versitate de materiale intuitive şi demonstrative, care fac ca
metoda demonstraţiei să îmbrace forme diferite.
Pentru predarea-învăţarea Religiei putem folosi:
- demonstraţia cu ajutorul reprezentărilor grafice (hărţi,
planuri, planşe, ilustraţii, icoane, tablouri religioase);
- demonstraţia cu ajutorul desenului pe tablă.
Exemplu: Când explicăm unele simboluri creştine, mo
nograma lui Hristos, cuvântul IHTIS ş.a.
- demonstraţia cu ajutorul tehnicilor moderne audio
vizuale valorifică virtuţile imaginii dinamice, îmbinate
cu cuvântul şi cu sunetul. Lucruri şi fenomene înde
părtate în spaţiu şi timp sunt aduse în faţa elevilor şi
transformate, oarecum, în fapte de experienţă directă.
Omul reţine 30 la sută din ceea ce vede şi 20 la sută
din ceea ce ascultă, iar în condiţiile asocierii văzului şi
auzului, păstrează 65 la sută din informaţiile care se
adresează ambelor simţuri deodată.
La Religie se pot folosi casete video despre Ţara Sfântă,
despre mănăstiri din ţară sau din alte ţări ortodoxe, despre
manuscrise şi tipărituri bisericeşti etc.
93
AN A DANCIU
5.7.2.2. Intuiţia simbolică porneşte de la premisa că

realitatea înconjurătoare este complexă, variată, bogată în
fenomene sau experienţe ce nu pot fi percepute pe cale
raţională. în cazul acesta, o modalitate de cunoaştere a
adevărului poate fi intuiţia. Astăzi se constată accentuarea
gradului de abstractizare şi de generalizare a cunoştinţelor,
care obligă profesorul să apeleze tot mai mult la gândirea
şi imaginaţia elevilor, să introducă mai multe mijloace de
expresie în cuprinsul lecţiilor sale; aceste mijloace furni
zează o intuiţie simbolică gata a însoţi cu uşurinţă mersul
expunerilor şi al explicaţiilor teoretice.
Intuiţia indirectă, sau mijlocită, se poate realiza cu ajuto
rul unor simboluri precum: un cuvânt, o partitură muzicală,
un obiect ş. a. Acestea pot evoca prezenţa unor realităţi
spirituale, a unor sentimente, a unor personalităţi. Simbolul
este un semn material care învăluie şi dezvăluie o prezenţă
spirituală. De simbol, în teologie, este legată o taină pe care
el o evocă.
Cunoaşterea simbolică pătrunde experimental în infinitul
ascuns al lui Dumnezeu, care depăşeşte sfera inteligenţei.
Simbolul —după Berdiaev —este punctul de întretăiere a di
vinului cu umanul. Cunoaşterea simbolică este calea prin
care se descoperă tainele dumnezeieşti. Simbolul ne arată
prezenţa divinului în uman.
în Ortodoxie, realismul simbolic este realitatea obiectivă
a cărei evidenţă este condiţionată de credinţă.
Teologia creştină foloseşte simbolul ca mijloc de cu
noaştere a adevărurilor revelate. Simbolul este, deci, pre
zent în întreaga teologie: liturgică, teologie dogmatică şi
simbolică, mistică.
în Noul Testament întâlnim, de exemplu, simboluri în
trimiterea Sfântului Duh sub formă de porumbel (porumbe
lul este simbolul iubirii). Tot Duhul Sfânt Se revarsă asupra
Apostolilor sub forma unor limbi ca de foc. Suflarea de
vânt este puterea sacerdotală, limbile de foc sunt puterea
94
curăţitoare a harului. Iată cum, în Noul Testament, simbolul

este mijloc de cunoaştere a divinului, îndemn către transfi
gurarea fiinţei umane.
Cea mai însemnată materie a învăţământului religios,
cea care influenţează puternic formarea personalităţii creş
tine, este cea a Liturgicii şi a Cultului divin Ortodox.
în Sfintele Slujbe, ni se prezintă intuitiv toate momentele
mai însemnate legate de venirea Mântuitorului, întreaga Lui
viaţă, jertfa Lui pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră
mântuire. Sfânta Liturghie este centrul Cultului divin public
şi simbolizează viaţa şi activitatea Mântuitorului în lume.
Cultul divin prezintă istoria mântuirii în întregul ei. Vecernia
simbolizează timpul dinaintea venirii Mântuitorului în lu
me, utrenia arată apariţia lui Mesia, iar Sfânta Liturghie este
chiar viaţa şi activitatea lui Hristos.
Putem explica unele acte din Sfânta Liturghie şi ceea ce
simbolizează ele:
a. Deschiderea uşilor împărăteşti simbolizează deschi
derea împărăţiei lui Dumnezeu pentru neamul omenesc;
b. Ieşirea preotului cu Sfânta Evanghelie—Vohodul Mic —
simbolizează venirea Mântuitorului, Care a venit să vestească
lumii Evanghelia mântuirii;
c. Citirea Sfintei Evanghelii simbolizează învăţătura sau
Predica lui Hristos, dată nouă prin Cuvânt;
d. Citirea Apostolului simbolizează predica Sfinţilor
Apostoli;
e. Ieşirea cu Sfintele Daruri, sau Vohodul Mare, simboli
zează ultimul drum făcut de .Hristos din Betania în Ierusa
lim, unde El urma să Se jertfească;
f. Oprirea preotului, ce poartă Sfintele Daruri, în mijlo
cul bisericii, simbolizează pe Iisus Hristos pe cruce;
g. Intrarea preotului în altar şi aşezarea Sfintelor Daruri
pe Sfânta Masă simbolizează punerea lui Hristos în mor
mânt;
95
AN A DANCIU
h. Unirea pâinii cu vinul, a Trupului şi a Sângelui lui

Hristos, simbolizează învierea Domnului;
i. Ducerea Sfintelor Daruri în Proscomidiar simbolizează
înălţarea Domnului la Cer.
Celelalte Laude ale Bisericii au şi ele o importantă încăr
cătură simbolică:
1. Miezonoptica simbolizează pe Hristos, Care petrecea
nopţi întregi în rugăciune ( Luca VI, 12) şi pe cele zece fe
cioare ce au ieşit în întâmpinarea Mirelui (Matei XXV, 1-13);
2. Utrenia simbolizează - asemeni soarelui dimineţii ce
aduce lumina în fiecare zi - începutul creştinismului şi al
Bisericii Creştine, simbolizează bucuria Naşterii şi învierii
Domnului, simbolizează credinţa dată nouă de Dumnezeu;
3. Ceasul întâi simbolizează lumina feţei dumnezeieşti a
lui Hristos, pogorâtă pentru a ne lumina pe toţi (ora 7 din zi);
4. Ceasul al treilea (ora 9 dimineaţa) simbolizează sfatul
arhiereilor de a-L ucide pe Hristos şi Pogorârea Sfântului
Duh (Fapte 11, 15);
5. Ceasul al şaselea (ora douăsprezece din zi) ne amin
teşte de Patimile şi Răstignirea Domnului (Matei XXVII, 45);
6. Ceasul al nouălea (ora trei după-amiază) ne aminteşte
de moartea lui Hristos, ca Om, pe cruce (Matei XXVII, 46);
7. Vecernia ne aminteşte de instituirea Sfintei Euharistii
la Cina cea de Taină şi de arătarea Domnului după învierea
Sa, în seara învierii, în mijlocul ucenicilor Săi ( IoanXX, 19);
8. Pavecerniţa ne aminteşte de faptul că Apostolul Pavel
şi însoţitorii săi mergeau la biserică, iar pe drum, Apostolul
a vindecat o femeie stăpânită de un duh vrăjitoresc (Fapte
XVI, 16-18). Ea ne aminteşte de faptul că trebuie să-I mulţu
mim lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în munca de peste zi;
9. Litia ne aminteşte de săturarea celor cinci mii de băr
baţi în pustie, prin înmulţirea celor cinci pâini şi a celor doi
peşti (Ioan VI,1-15).
Aceste explicaţii ale profesorului îi fac pe elevi să pă
trundă, prin metoda intuitiv-simbolică, în misterul vieţii cul-
96
tice, dar şi divine. Intuiţia indirectă o face profesorul, folo-

sindu-se de material intuitiv reprezentat prin cărţi de cult
(icoană, candelă, cruce). Când li se explică elevilor despre
cărţile de cult, când are loc explicaţia, trebuie să se şi arate
cartea respectivă.
Exemplu: Ceaslovul este cea mai completă carte de ru
găciuni a Bisericii, cuprinzând cele şapte Laude, acatiste,
rugăciuni ş.a.
După explicaţie se arată elevilor cartea.
Se pot prezenta elevilor:
- Catehismul, carte bisericească ce explică pe scurt în
văţătura de credinţă ortodoxă;
- Cazania, carte veche ce cuprinde predici duminicale
şi la sărbători mari;
- Apostolul, cartea ce cuprinde Faptele şi Epistolele
Apostolilor şi care se citeşte în timpul Sfintei Liturghii;
- Liturghierul, carte ce cuprinde rânduiala Sfintei Litur
ghii;
- Mineiul, carte de cult ce cuprinde slujba sfinţilor pe o
lună de zile;
- Molitfelnicul, carte specială ce cuprinde ierurgiile şi
rugăciunile rânduite de Biserică;
- Psaltirea, carte de cult ce conţine cei 150 de Psalmi ai
proorocului David.
Aceste cunoştinţe sunt necesare în clasa a Vil-a şi a X-a,
atunci când se studiază „Manuscrise şi tipărituri româneşti“
sau „Ierarhi cărturari şi rolul lor în dezvoltarea culturii şi a
limbii literare româneşti“. De asemenea, sunt necesare şi în
clasa a VlII-a, când se fac ore de catehism şi morală creştină.
O altă modalitate de cunoaştere intuitiv-simbolică este
oferită de arhitectura bisericească, iconografie, pictură şi
muzică bisericească.
învăţătura creştin-ortodoxă înseamnă şi dogmatică, dar
şi studiul expresiei acestei dogmatici. Arta intră în capitolul
trăirii creştine.

AN A DANCIU
Simbolul, aşa cum am spus, este un mijloc de exprimare

a unei realităţi transcendente, dar şi mijloc de participare
spirituală, de legătură spirituală între om şi Dumnezeu.
Exemplul 1: Sfânta Cruce este primul altar unde Hristos
a săvârşit jertfa Sa pentru noi; ea este, deci, simbol al pati
milor Domnului, „semnul Fiului Omului“. Crucea, prin cele
trei braţe, este simbol şi al Sfintei Treimi, simbol al iubirii şi
al unirii divine, şi semn unic al vieţii veşnice prin moartea
şi învierea lui Hristos. Crucea este semnul biruinţei binelui
asupra răului, a luminii asupra întunericului, a vieţii asupra
morţii. Crucea o întâlnim şi la baza construcţiei unei biserici,
unde cele trei braţe ale crucii sunt absidele altarului şi cele
laterale (cruce latină sau greacă).
Exemplul 2: Sfânta Biserică este trupul tainic al lui Hris
tos, în care se mântuiesc credincioşii, locul unde Hristos Se
jertfeşte zilnic pentru lume, pentru buni şi pentru păcătoşi.
Biserica are formă de corabie, deoarece simbolizează cora
bia lui Noe (în timpul potopului) şi corabia mântuirii noastre.
Turla bisericii simbolizează pe Hristos întrupat în lume. Bi
sericile cu două turle simbolizează cele două firi ale Mântu
itorului. Cele cu trei turle ne amintesc Sfânta Treime; cele
cu patru turle - pe cei patru Evanghelişti; cele cu cinci turle
simbolizează pe Hristos, alături de cei patru Evanghelişti.
Exemplul 3: Sfântul Altar este simbolul mistic al împără
ţiei cerurilor, locul în care stă nevăzut Dumnezeu, locul în
care Se jertfeşte zilnic, în timpul Sfintei Liturghii, Mântuito
rul Hristos, masa Cinei celei de Taină, crucea jertfei lui
Hristos, mormântul Domnului.
Astfel, în continuare se pot prezenta elevilor semnificaţiile
spirituale ale Sfintelor Taine (ce simbolizează masa Prosco-
midiei, Sfântul Potir, Sfântul Disc, Sfânta Steluţă etc.), sem
nificaţiile unor obiecte de cult ca Antimisul, cădelniţa, tă
mâia etc., semnificaţia candelei (lumina lui Hristos înviat),
a sfeşnicului înaintea icoanelor, şi câte alte lucruri nu se pot
spune aici! Iată cum simbolul exprimă corespondenţa din-
98
tre un semnificant (simbolul propriu-zis) şi realitatea sem

nificată, care nu poate fi exprimată în cuvinte, ci pe care o
putem cunoaşte doar prin simboluri.
Culmea teologiei creştine este iconografia. Icoana, pen
tru ortodocşi, este obiect de cult, nu de artă. Icoana este o
teofanie a lui Dumnezeu, căci Hristos spune: „Iată, Eu sunt
cu voi până la sfârşitul veacurilor“. Cum este Hristos, deci,
cu noi ? Sub forma icoanei. Până la întrupare, doar îngerii
vedeau pe Dumnezeu; acum, însă, şi nouă, oamenilor, ni s-a
dat această posibilitate. Iconografia este o reprezentare
sacră, indiferent de scopul ei. Icoane sunt frescele - cele pe
mozaic, pe sticlă, pe lemn -, imaginile din manuscrise, din
miniaturi, de pe obiectele liturgice, de pe veşmintele preo
ţeşti. Icoana, putem spune, depăşeşte simbolul, pentru că
este încărcată de energie, de puterea Duhului Sfânt, revăr
sată peste ea, de har. Noi ne închinăm Domnului Hristos,
cinstim pe Maica Domnului, Sfinţii şi prin icoanele care îi
reprezintă. Pe Maica Domnului şi pe Sfinţi îi cinstim, în ulti
mă analiză, pentru faptul că în ei străluceşte Hristos, pentru
faptul că în ei s-a imprimat chipul lui Hristos.
Elevilor trebuie să le explicăm foarte clar de ce cinstim
Sfintele Icoane, ele reprezintă chipul Mântuitorului întru
pat, Care este icoana (chipul) Tatălui. Sfinţii şi Maica Dom
nului se roagă pentru noi. Cinstirea Sfintelor Icoane nu o
dăm materiei, ci o înălţăm la cer, către sfinţii reprezentaţi
de ele.
Prezenţa icoanelor ca material intuitiv în timpul orei de
Religie este indispensabilă. Picturile pe icoane şi scenele
biblice sunt Biblia în imagini a elevilor şi contribuie mult la
întărirea dreptei credinţe.
Exemplul 1: La clasa a IV-a, la lecţiile „Sărbătorile Maicii
Domnului“ şi „Sărbătorile unor sfinţi mai cunoscuţi“ trebuie
ca profesorul să arate elevilor icoane ale acestor sărbători şi
sfinţi.
99
AN A DANCIU
Exemplul 2: La clasa a IlI-a, la lecţiile „înălţarea Domnu

lui la Cer“ şi „Pogorârea Duhului Sfânt“, elevii trebuie să
aibă în faţă cele două icoane ale înălţării şi Cincizecimii.
Un material care are o profundă încărcătură intuitiv-sim-
bolică este şi muzica bisericească. Elevii trebuie să ştie ce
semnificaţie au principalele cântări ale Sfintei Liturghii, ce
simbolizează „Prohodul Domnului“ sau imnul treimic „Sfinte
Dumnezeule...“ etc.
Exemplu: „Prohodul Domnului“ este slujba din seara Vi-
nerei Mari, când se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, în
amintirea punerii Domnului în mormânt.
„Sfinte Dumnezeule...“ este imnul treimic, deoarece ne
aduce aminte de Sfânta Treime şi trebuie cântat spre slava
Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
Este necesar ca elevii să cunoască rugăciunile, cântările
bisericeşti şi înţelesurile aceastora, cărţile din care se fac
citiri în biserică sau acasă, semnificaţia „Simbolului Credin
ţei“ (Crezul), importanţa şi semnificaţiile icoanelor, arhitec
turii bisericii, gesturilor Liturghiei săvârşite de preot, semni
ficaţiile veşmintelor preoţeşti.
Exemplu: la clasa a IV-a, la lecţia „Cele trei trepte ale
preoţiei“, li se explică elevilor ce semnifică (simbolizează)
unele din veşmintele episcopului, preotului sau diaconului.
Reverenda, sau sutana, simbolizează faptul că preotul
urmează pe Hristos şi pe Apostoli întru toate (aşa erau îm
brăcaţi Hristos şi Apostolii în vremea aceea).
Culoarea neagră—de obicei —a reverendei este semnul
pocăinţei şi al cucerniciei.
Epitrahilul închipuieşte (simbolizează) harul Duhului
Sfânt primit de preot la hirotonie. Cu el se săvârşesc toate
cele sfinte: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi orice slujbă.
Iată cum simbolul este un instrument de cunoaştere şi
comunicare foarte important, deoarece prin cunoaşterea in-
tuitiv-simbolică se mijloceşte înţelegerea adevărurilor de
100
credinţă şi se influenţează puternic trăirea religios-morală a

acestor adevăruri de credinţă de către elevi.
5.7.2.3- Hermeneutica biblică

Sfânta Scriptură este Cartea Sfântă care cuprinde Cu
vântul şi lucrarea lui Dumnezeu, descoperite oamenilor de
către El însuşi. Ea cuprinde 66 de cărţi canonice, tratând
despre istoria mântuirii neamului omenesc, despre mani
festarea dragostei lui Dumnezeu faţă de om în toate etapele
existenţei lui. Este scrisă sub insuflarea Duhului Sfânt, de
către bărbaţi învăţaţi şi înţelepţi, aleşi să priceapă Cuvântul
lui Dumnezeu. Adevărurile cuprinse în Scriptură sunt dum
nezeieşti, mai presus de puterea de înţelegere a omului, şi
au o bogăţie de sensuri.
Cel care a interpretat primul adevărurile de credinţă a
fost însuşi Hristos. Apostolii îi adresau de multe ori cuvin
tele: „Lămureşte-ne nouă pilda aceasta“ (Matei XIII, 36).
Toţi credincioşii pot citi Sfânta Scriptură, dar nu toţi o
pot înţelege şi explica fără greşeală, aşa cum famenul se în
treba: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi ci
neva?“ {Fapte VIII, 31).
în Scriptură sunt multe părţi anevoie de înţeles; de
aceea, Biserica este cea care poate explica Scriptura fără
greşeală, prin cei chemaţi, pregătiţi cu apostolie specială:
episcopi, preoţi şi diaconi.
Experienţa istorică de aproape 2000 de ani ne-a dovedit
că, pentru tălmăcirea corectă a Scripturii, sunt necesare cer
cetări pregătitoare. Ele au fost începute din epoca Sfinţilor
Părinţi: la puţină vreme după apariţia primelor tălmăciri
scrise ale Scripturii, în special ale Noului Testament, s-au
pus şi primele întrebări hermeneutice.
Hermeneutica este disciplina biblică ce fixează principi
ile şi regulile cu ajutorul cărora se poate face o tălmăcire
corectă a Sfintei Scripturi în general, şi a Noului Testament
în special.
101
AN A DANCIU
a) Noemica se ocupă cu teoria sensurilor, adică enume

rarea sensurilor Sfintei Scripturi.
b) Euristica se ocupă cu aflarea şi identificarea sensuri
lor în diferite texte biblice.
c) Proforistica se ocupă cu aplicarea sensului potrivit
textelor mai dificile.
Aceste trei capitole sunt părţi componente ale hermene
uticii biblice.
Exegeza sau interpretarea cărţilor Sfintei Scripturi este,
deci, strâns legată de hermeneutica biblică.
Sunt destui astăzi cei ce consideră înţepciunea oameni
lor mai presus de învăţătura şi hotărârile întregii Biserici.
Pornind de la metodele de interpretare provenite din pro
testantism, azi membrii multor culte neoprotestante sau ai
unor secte aplică mijloace proprii de „exegeză“:
a) oricine poate explica şi interpreta Biblia, deoarece un
text se lămureşte pe altul, iar Duhul Sfânt luminează pe fie
care în parte;
b) textul Scripturii poate fi „acomodat“ fiecărei confesiuni:
se elimină fragmente din textul Scripturii, se fac adăugiri
sau traduceri tendenţioase, care să „corespundă“ învăţăturii
respectivei confesiuni şi secte;
c) ca urmare a interpretării Bibliei fără responsabilitate,
fără pregătire, adăugând sau scoţând texte din Scriptură,
copiind tendenţios şi traducând la voia întâmplării Cuvân
tul lui Dumnezeu, au apărut o mulţime de Biblii „confesio
nale“, traduceri ale Scripturii;
d) Scriptura a devenit azi o sursă importantă de venit şi
instrumentul cel mai eficace de prozelitism din partea unor
secte şi confesiuni creştine;
e ) „Bibliile confesionale“ sunt traduse „critic“; mulţimea
acestor traduceri („prefaceri“ ale textelor) a dus la o mulţi
me de confesiuni şi secte, foarte agresive în prozelitism.
Toate aceste tendinţe sunt păgubitoare, deoarece cre
dinciosul, asaltat din toate părţile de atâtea „Biblii“, nu mai
102
ştie ce să creadă şi se întreabă, poate nedumerit, care „Bi

blie“ este adevărată. Sfânta Scriptură este adevărată dacă
este păstrată - de către Biserică - nealterată, neadaptată la
cerinţele epocii, societăţii sau culturii (sectei), chiar cu unele
lacune în traduceri, care, de fapt, întăresc dreptul personal
al autorilor inspiraţi.
Elevii trebuie să înţeleagă, în şcoală, că trebuie să se fe
rească de interpretarea eronată a învăţăturilor de credinţă
divine. „Nici o proorocire (învăţătură) a Scripturii nu se tâl-
cuieşte după socotinţa fiecăruia“ ( I I Petru I, 20), căci „sunt
unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi
neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a
lor pierzare“ (I I Petru III, 16).
Elevii trebuie să cunoască Adevărul revelat cuprins în
Sfânta Scriptură, chiar dacă sunt relativ mici. Nu trebuie să
ne fie teamă de a pune Scriptura în mâna copiilor. Din clasa
a V-a, elevul poate, călăuzit de profesor sau preot, să pă
trundă în „lumea“ Cuvântului lui Dumnezeu, desigur, ţi
nând cont de posibilităţile de înţelegere ale elevilor şi de
particularităţile lor de vârstă. Scriptura poate fi interpretată
după următoarele criterii:
a) din punct de vedere istoric, căci Scriptura cuprinde
vasta istorie a mântuirii neamului omenesc, istorie ce înce
pe cu facerea omului de către Dumnezeu şi se termină cu
plinire^ legii şi revărsarea Harului dumnezeiesc;
b ) din punct de vedere religios-moral, căci Scriptura
transmite mesajul ce cuprinde vestea cea bună a mântuirii
în Hristos şi învăţătura curată, morală, ce ridică sufletul cre
dinciosului lângă tronul lui Dumnezeu;
c) din punct de vedere literar, în ea se întrepătrund cele
trei genuri literare (epic, liric şi dramatic), născându-se o
operă de un stil şi un conţinut greu accesibile puterilor li
mitate ale minţii omeneşti.
Iată, deci, că Scriptura nu poate fi citită, înţeleasă şi in
terpretată de oricine şi oricum. Cea care de veacuri păstrează
103
AN A DANCIU
şi apără tezaurul de credinţă, deci Scriptura, este Biserica,

„stâlp şi temelie a adevărului“ (/ Timotei III, 15).
In şcoală, pentru exegeza biblică se folosesc metodele
istorică şi alegorică.
Iisus vorbea direct ucenicilor sau mulţimii, dar pentru ca
învăţătura Lui să fie mai atrăgătoare, mai uşor de înţeles şi
de ţinut minte, o învăluia într-o vorbă deosebită: pilda sau
parabola.
Parabolă înseamnă comparaţie sau asemănare. Prin
astfel de comparaţii sau exemple luate din viaţa obişnuită,
Hristos îi făcea pe oameni să înţeleagă lucruri pe care altfel
ar fi fost greu să le priceapă cu mintea lor simplă. Totodată,
prin parabole, oamenii căutau să se îndrepte. Cuprinsul pa
rabolelor (asemănările din ele) era luat din viaţa şi obiceiu
rile oamenilor, iar tâlcul parabolelor era deosebit. Parabolele
sunt privitoare la împărăţia lui Dumnezeu, la diferite învă
ţături morale sau la învăţături cu caracter profetic (Judecata
viitoare, evenimentele aduse de timp etc.).
Exemplu de exegeză prin metoda alegorică la „Pilda va
meşului şi a fariseului“ (clasa a Vl-a). înainte de citirea pil
dei din Scriptură, profesorul face anumite precizări:
Unii dintre credincioşii care înconjurau pe Iisus se con
siderau drepţi şi fără greşeală, motiv pentru care erau mândri,
priveau de sus pe ceilalţi, pe care-i socoteau păcătoşi şi de
care se fereau. Ei credeau că numai lor li se cuvine răsplata
de la Dumnezeu. Aceştia erau în majoritate farisei, cărtu
rari, învăţători de lege. împotriva acestora, Iisus rosteşte
pilda următoare: „Pilda vameşului şi a fariseului“.
Profesorul şi elevii citesc parabola (Luca XVIII, 10-15),
apoi profesorul explică pilda. Cei doi - vameşul şi fariseul -
merg la Templu să se roage. în timpul rugăciunii, fiecare
dintre cei doi are o ţinută corespunzătoare cu situaţia lui în
lume.
Fariseul este mândru şi încrezut, deoarece păzeşte po
runcile şi îndeplineşte datoriile scrise în lege. Nici în tem-
104
piu nu se poate stăpâni a nu învinui pe ceilalţi oameni că

sunt nedrepţi, lăudându-se că el nu e ca ei. Fariseul făcea
parte dintr-o sectă religioasă care cerceta şi învăţa legea
evreiască. De aceea, ei spuneau că duc o viaţă morală su
perioară celorlalţi. în templu se aşezau în faţă, învăţau pe
oameni legea, se rugau şi făceau acte de milostenie în
văzul lumii. Ei puneau astfel preţ pe forma şi manifestările
exterioare, nu pe credinţa interioară. Sfinţenia lor era prefă
cută şi ascundea păcate grele ca mândria, ura, invidia ş.a.
Vameşul făcea parte dintr-o categorie de oameni urâţi
de evrei, deoarece el era pus de romani să strângă birurile
pe care trebuia să le plătească evreii. Adeseori, pentru a
strânge impozitele şi birurile, vameşii erau aspri şi neîndu
rători. Această meserie o îndeplineau numai oameni de jos
sau păgâni. Evreii care erau vameşi erau desconsideraţi de
ceilalţi evrei.
Mântuitorul alătură în parabolă pe cei doi, vameşul şi fa
riseul, adică două categorii de oameni. Deosebirea dintre
ei, din viaţa de toate zilele, se vădeşte chiar şi înaintea lui
Dumnezeu, la rugăciune, când omul trebuie să fie smerit şi
apăsat sub greutatea păcatelor făptuite. Smerenia vameşu
lui şi trufia fariseului sunt prilej pentru Hristos de a arăta că
mai bine primită este rugăciunea făcută cu smerenie şi umi
linţă, decât cea făcută cu trufie.
înaintea lui Dumnezeu, oamenii smeriţi şi umili, chiar
păcătoşi fiind, găsesc mai multă ascultare decât cei ce se
pretind drepţi şi buni, dar sunt mândri şi dispreţuitori faţă
de semenii lor. Cea mai vie pildă de smerenie şi umilinţă a
fost chiar Hristos, Care a trăit printre oameni de tot felul, iu-
bindu-i şi ajutându-i în necazurile şi suferinţa lor. Chiar
atunci când a fost batjocorit şi răstignit pe cruce, Hristos Se
ruga pentru cei ce-L chinuiau: „Stăpâne, iartă-le lor, căci nu
ştiu ce fa c !“.
105
AN A DANCIU
Este demnă de apreciat atitudinea vameşului, care se

smereşte în faţa lui Dumnezeu, şi este condamnabilă atitu
dinea fariseului, deoarece acesta cade în păcatul mândriei.
în cadrul acestei exegeze, profesorul poate adresa elevi
lor câteva întrebări, pentru a stimula câteva asocieri:
î.: Ce alte persoane din Scriptură cunoaşteţi, care să fi
păcătuit prin mândrie ?
R.: Adam şi Eva, oamenii la turnul Babei ş.a.
/..• Ce alte persoane, în Scriptură, au avut o atitudine plină
de smerenie şi umilinţă, ca vameşul ?
R.: Iosif, David, Fecioara Maria ş.a.
Fariseul s-a mândrit cu faptele sale înaintea lui Dumne
zeu şi a oamenilor, dar lui Dumnezeu nu-I place mândria
omului. De aceea fariseul nu s-a îndreptat, adică nu şi-a
uşurat sufletul de păcate.
Vameşul a simţit părere de rău pentru greşelile săvârşite.
El s-a căit şi lui Dumnezeu I-a plăcut căinţa lui. De aceea
vameşul s-a întors în casa sa cu sufletul uşurat.
în viaţa şi rugăciunile noastre să nu fim lăudăroşi ca fa
riseul, ci să fim smeriţi ca vameşul.
Un exemplu de exegeză prin metoda istorică este cel al
pericopei ce revelează „Intrarea Domnului în Ierusalim.
Alungarea vânzătorilor din Templu“ ( Matei XXI, 1-13).
Iisus Hristos a intrat în Ierusalim cu o săptămână înainte
de învierea Sa. El venea din Betania, locul unde îl înviase pe
Lazăr şi unde a avut loc ungerea Sa cu mir (Ioan XII, 1-18).
Mântuitorul, înconjurat de mulţimea care „da mărturie... că
l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi“, a in
trat în Ierusalim călare pe asin, aşa cum proorocise Zaharia:
„Bucură-te foarte, fiică a Sionului,... căci iată, împăratul tău
vine la tine,... călare pe asin“ (Zaharia IX, 9).
Mulţimea multă venită în întâmpinarea Sa, la porţile Ie
rusalimului, avea în mâini ramuri de finic şi aşternea în faţa
Mântuitorului hainele sale. Totodată, striga cu mare bucurie:
106
„Osana, Fiul lui David“ şi „Binecuvântat este Cel ce vine în

tru numele Domnului, împăratul lui Israel!“ ( Ioan XII, 13).
Evreii L-au întâmpinat pe Hristos cu mare bucurie, con
siderând că El a venit pentru a-i scăpa de stăpânirea roma
nă. Evreii îl vedeau pe Hristos ca pe un Mesia războinic,
Care, prin puterea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, va nimici stă
pânirea romană. Mulţi dintre aceşti oameni aveau să strige
peste câteva zile: „Răstigneşte-L!, Răstigneşte-L!“.
După aceea, Mântuitorul a intrat în Templu, ca să Se
roage Tatălui ceresc. în curtea Templului a aflat tot felul de
negustori, care vindeau şi cumpărau, care schimbau bani
sau erau cămătari. Locul nu mai semăna cu un loc de rugă
ciune: se vindeau oi, boi, porumbei; se striga în gura mare.
Era mai degrabă un târg unde puteau fi înşelaţi oameni, căci
nimeni nu se putea ruga acolo cu tot sufletul. Lui Hristos
nu I-a plăcut purtarea negustorilor şi i-a alungat afară din
Templu. Hristos spune: „casa Mea, casă de rugăciune se va
chema, iar voi faceţi din ea peşteră de tâlhari“. Cu adevărat,
Biserica este casa lui Dumnezeu, nu casă pentru poveşti
sau târguieli, ci numai pentru rugăciune curată către Dum
nezeu.
Exegeza şi hermeneutica sunt deci necesare, deoarece
sensurile şi înţelesul Scripturii nu se descoperă de la înce
put, mai ales celor necunoscători în lucrurile dumnezeieşti.
5.8. Metode bazate p e acţiune
5.8.1. Metode bazate pe acţiune reală
5.8.1.1. Exerciţiul. Metoda exerciţiului face parte din „în

văţarea prin acţiune“, care solicită din partea elevilor cău
tări, determinări, alternative şi experienţe personale. Pe
lângă transmiterea de noi cunoştinţe, prin exerciţiu se ur
măreşte şi formarea unor priceperi şi deprinderi.
107
AN A DANCIU
Exerciţiul înseamnă ca, atunci când elevul doreşte să

deprindă o acţiune, el să încerce să facă şi să refacă, să re
pete până când intră în posesia modelului acţiunii, până
când acţiunea se automatizează şi se interiorizează, deve
nind o deprindere, o obişnuinţă. Acesta este exerciţiul, sau
exersarea (din lat. exercere = efort, acţiune repetată de mai
multe ori).
Exerciţiul are mai multe funcţii (scopuri):
- formarea deprinderilor;
- adâncirea înţelegerii noţiunilor, regulilor, principiilor
învăţate, prin aplicarea lor la situaţii relativ noi şi cât
mai variate;
- consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite,
ceea ce duce la o probabilitate mai mare de păstrare
în memorie a celor învăţate;
- sporirea capacităţii operatorii a cunoştinţelor, pricepe
rilor şi deprinderilor;
- prevenirea uitării şi evitarea, confuziilor;
- dezvoltarea unor capacităţi şi aptitudini intelectuale şi
fizice, a unor calităţi morale şi trăsături de voinţă şi de
caracter, în cursul procesului de învăţare.
Exerciţiul nu este întotdeauna şi neapărat reproductiv, ci
poate fi şi productiv. El poate contribui la stimularea şi dez
voltarea capacităţii creative a elevilor.
întreaga activitate şcolară este un îndelungat exerciţiu,
care urmăreşte atât formarea unor capacităţi şi deprinderi
specifice, cât şi a unor deprinderi, obişnuinţe şi capacităţi
generale de muncă serioasă, eficientă şi ordonată, care să-i
ajute pe elevi pe calea autoperfecţionării, în tot cursul vieţii
lor ulterioare.
Ca să putem folosi exerciţiul cu succes, acesta trebuie să
îndeplinească unele condiţii:
- profesorul să ştie care sunt posibilităţile, dar şi limitele
exerciţiului;
108
- elevul să manifeste în timpul exerciţiului o atitudine

conştientă şi interes. El trebuie să înţeleagă clar scopul
pentru care efectuează exerciţiul, necesitatea şi însem
nătatea lui;
- exerciţiile să fie gradate, să se succeadă progresiv,
funcţie de complexitatea şi dificultăţile lor;
- exerciţiile să fie variate, efectuate relativ rapid şi repar
tizate în timp;
- exerciţiile vor trebui verificate, controlate, autocontro-
late;
- este necesar ca exerciţiile mentale să lase loc şi celor
manuale (motorii).
In cadrul orei de Religie, exerciţiul duce la apariţia şi în
tărirea unor deprinderi necesare formării unui bun creştin:
a) închinarea corectă (săvârşirea corectă a semnului
Sfintei Cruci),
b) rostirea rugăciunii în colectiv - în clasă, la biserică -
sau în particular — rugăciunea de dimineaţă, rugăciunea
înainte şi după masă, rugăciunea de seară,
c) îngenuncherea (în timpul rugăciunii acasă sau la bi
serică), metania mică sau mare (la biserică) şi încrucişarea
mâinilor pe piept, ce arată ridicarea inimii, prin rugăciune,
la Dumnezeu,
d) participarea la săvârşirea Sfintei Liturghii şi a altor
slujbe religioase,
e) rânduiala închinării în sfânta biserică, în faţa sfinte
lor icoane,
f) citirea din Sfânta Scriptură, din Mica Biblie, din Cate
hism sau din alte cărţi de învăţătură creştin-otodoxă,
g ) însuşirea corectă a cântărilor religioase (ale Sfintei Li
turghii, colindelor, Prohodului Domnului etc.),
h) rezolvarea unor rebusuri şi integrame cu conţinut re
ligios, a unor teste cu conţinut religios, cu răspuns la ale
gere ş.a.,
109
AN A DANCIU
i) pregătirea, prin exerciţii, a elevilor pentru participarea

la concursuri pe teme religioase sau pentru participarea la
Olimpiadă (clasele de liceu ale Şcolilor Normale).
în cadrul orei de Religie, exerciţiul constă în executarea
sistematică şi organizată a unor fapte şi acţiuni, în scopul
formării deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală,
a trăsăturilor de voinţă şi caracter implicate în atitudinea şi
conduita morală a elevului, în scopul formării convingerilor
religios-morale.
Exerciţiul la învăţătură dezvoltă gândirea. Exerciţiul la
biserică înseamnă o participare activă a elevilor la slujbele
religioase, care se desfăşoară după o anumită rânduială.
Deci, ei vor cunoaşte în mod direct învăţăturile dogmatice
- esenţa lor - desprinse din cuprinsul slujbelor şi din textele
cântărilor religioase. Exerciţiul în afara şcolii înseamnă în
suşirea regulilor de comportament în societate şi formarea
personalităţii religios-moral-civice a elevilor.
5.8.1.2. Metoda studiului de caz

Metoda studiului de caz (de la casus, derivat din cădere
= a cădea, accident, eveniment) mijloceşte o confruntare
directă cu o situaţie din viaţa reală, autentică. Asemenea ca
zuri de viaţă, cazuri-problemă concrete, luate drept exem
ple reprezentative şi semnificative pentru anumite stări de
lucruri mai generale, sunt supuse unei analize atente, sub
toate aspectele, până ce elevii vor ajunge la înţelegerea
complexă a problemei date şi la soluţii optime. Cazul pro-
priu-zis este ales în mod intenţionat dintr-un câmp de reali
tăţi proprii unui sector al cunoaşterii sau al acţiunii practice
umane, condensează ceea ce este general valabil pentru lu
mea evenimentelor din care el a fost selecţionat. Se ia un
„caz“ pentru a dobândi noi cunoştinţe, pentru a adânci, sis
tematiza şi consolida cunoştinţele, pentru a modela unele
aptitudini, pentru a cultiva un mod de gândire specific.
110
Se ia un caz ca: „Moartea ca martiri a Sfinţilor Apostoli

Petru şi Pavel“ - pentru studierea perioadei persecuţiilor;
„Mitropoliţii Sava Brancovici, Ilie Iorest şi Simeon Ştefan“ -
pentru studierea evenimentelor ce au avut loc în timpul
luptei Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania în sec. al
XVII-lea, pentru apărarea credinţei străbune şi a fiinţei
noastre naţionale; „Viaţa Sfântului Ierarh Nicolae“ - pentru
înţelegerea rolului şi importanţei pe care o au sfinţii pentru
viaţa şi cultul Bisericii Ortodoxe. Studiul de caz îi familiari
zează pe elevi cu o strategie de abordare a faptelor reale şi
conduce la reţinerea unor învăţăminte extrem de utile şi de
preţioase.
5.8.1.3- Metoda proiectelor

Proiectul este astăzi înţeles ca o temă de cercetare în v e
derea atingerii unui scop bine precizat, cercetare care ur
mează să fie realizată, atât cât se poate, prin îmbinarea cu
noştinţelor teoretice cu cele practice.
Proiectul poate lua forme variate, în funcţie de natura
activităţii, de gradul de complexitate a temei, de vârsta şco
lară.
La Religie, se pot efectua investigaţii în mediul înconju
rător - culegere de tradiţii, obiceiuri —, studii privind istori
cul unor biserici, privind unele vestigii istorice (sub forma
unor mici monografii). Se pot strânge materiale locale, iar
prelucrarea lor poate avea drept consecinţă organizarea
unui mic muzeu, schiţarea unei istorii a satului, a oraşului,
a judeţului.
5.8.2. Metode bazate pe acţiune simulată
5.8.2.1. Jocul didactic (educativ) este azi din ce în ce

mai valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenţia
de a imprima programului şcolar un caracter viu şi atrăgă
tor. La Religie, se poate adopta jocul didactic, sub forma
111
AN A DANCIU
unor jocuri orale cu întrebări (de exemplu: „Cine ştie câşti

gă“ , cu întrebări din Vechiul Testament sau Noul Testa
ment). Jocul didactic poate fi pus sub forma unor rebusuri,
întrebări cu răspuns la alegere (cu un răspuns corect, două
sau trei, date spre rezolvare pe grupe de elevi), întrebări în
care răspunsul este dat prin completarea în căsuţe cu litere,
de către elevi, fraze începute care pot fi terminate de către
elevi etc.
Exemplul 1: Completaţi căsuţele libere:

1. Eveniment din Săptămâna Patimilor, când Hristos a
instituit una din cele şapte Taine.
0000 000 00 00000

2. Eveniment ce a avut loc imediat după Botezul Dom
nului în Iordan (Matei IV, 1-2).
000000000 00000000
Exemplul 2:
1. înaintemergătorul Domnului este Ioan
00000000000 -
2. Regele Solomon este fiul regelui |D |[~Â~]j~v71| i ||o |•
3- Sfânta Scriptură conţine | jf][6 ] de cărţi.
Exemplul 3- încercuiţi, în dreptul fiecărei afirmaţii, „ade

vărat“ (A ) sau „fals“ (F).
a) Noul Testament conţine 27 de cărţi; (a) f
b) Părinţii lui Ioan Botezătorul se numeau Ioa-

chim şi Ana; A ©
c) La înălţarea Domnului în cer erau prezenţi A (? )

12 Apostoli;
d) La Cincizecime, Apostolul care a luat cu- a (? )
vântul este Pavel;

e) Apostolul ales în locul lui Iuda se numeşte (a) f
Matia.
Exemplul 4: Subliniaţi răspunsul sau răspunsurile corecte:

1. Săptămâna care ţine de la Florii până la Paşti se nu
meşte:
a. Săptămâna Luminată;
b. Săptămâna Mare-,
c. Săptămâna Patimilor.
2. Sfânta Scriptură conţine:
a. Vechiul şi Noul Testament-,
b. Cuvântul lui Dumnezeu-,
c. 66 de cărţi canonice şi inspirate.
3. Muntele pe care Hristos S-a schimbat la Faţă este:
a. Muntele Măslinilor;
b. Muntele Tabor,
c. Muntele Sinai.
Exemplul 5: Trasaţi corespondenţa dintre denumirile
sărbătorilor şi data la care a avut loc fiecare.

AN A DANCIU
Exemplul 6: Completaţi următorul rebus:
STÂNGA: DREAPTA:
1. Simbolul credinţei 1. în naos!

1 2 3
2. Locul drepţilor 2. Mama Fecioarei Maria
c R E z Si 3. Dânşii 3. Evanghelist,Apostol ce
R A I U2 L a scris şi Apocalipsa
E 1 Si A O
Z 12 A N A ÎN DIAGONALĂ:
13 I O A N Numele lui Hristos
Principala condiţie a jocului este aceea de a face ca par

ticipanţii (elevii) să-şi dea seama că se află într-o situaţie de
învăţare, că primează aspectul cognitiv şi, ca atare, acesta
trebuie să se desfăşoare cu toată seriozitatea, altfel, prea
puţin obişnuiţi cu o asemenea modalitate de lucru, ei sunt
înclinaţi să vadă în joc un moment de divertisment, de
amuzament, ceea ce prejudiciază atingerea sarcinilor pre
stabilite. Astfel de jocuri se fac pe grupe de elevi şi asigură
îmbinarea între elementele distractive şi cele de muncă, de
învăţare, în ideea că, treptat, vor avea câştig de cauză cele
din urmă. Utilizarea jocurilor didactice nu trebuie să fie ex
cesivă, deoarece procesul de instruire nu este, totuşi, un joc.
5.8.2.2. Metoda dramatizării (învăţarea prin dramati

zare)
Dramatizarea se bazează, în esenţă, pe utilizarea adec
vată a procedeelor artei dramatice.
Drama este o creaţie artistică prin care sunt exprimate
evenimente şi realităţi existenţiale tensionate. Prezentarea
faptelor într-un cadru dramatic adaugă predării o forţă de
sugestie extrem de convingătoare; elevii trăiesc viu, cu mai
114
multă intensitate, şi reţin mai bine ceea ce profesorul do

reşte să-i înveţe.
Dramatizarea are un rol educativ în învăţare, deoarece,
cu ajutorul ei, elevii retrăiesc în plan simbolic evenimente
petrecute în timpuri trecute.
Dramatizarea în cadrul orelor de Religie are un caracter
optimist, o finalitate pozitivă şi o perspectivă eshatologică.
Dramatizarea în cadrul orelor de Religie înseamnă, în
primul rând, deprinderea elevilor cu cântarea religioasă.
Manualele de Religie cuprind numeroase cântări religioase,
care întregesc cunoştinţele predate. Aceste cântări sunt fie
din Sfânta Liturghie-, fie din alte cântări religioase. Cântarea
religioasă este cea care înnobilează sufletele elevilor şi
aprinde dorul după trăirea în Dumnezeu.
în al doilea rând, colindele au o mare importanţă deoa
rece reconstituie, de fiecare dată, cu nimb de poezie, bucu
rie şi mister, Naşterea miraculoasă a Mântuitorului. Colindele
sunt parte integrantă a tezaurului românesc etnografic şi
folcloric, sunt mărturii artistice ale spiritului creator popu
lar. Ele sunt adevărată teologie, deoarece conţin esenţa în
văţăturii creştine despre Hristos, din timpuri vechi de istorie
a neamului românesc.
în al treilea rând, dispunem de piese religioase, care pot
fi pregătite în preajma marilor sărbători creştine, dar şi cu
alte ocazii.
Exemplu: De Crăciun —Sărbătoarea Naşterii Domnului -
se pot juca, de către elevi, scenetele „Moş Crăciun“, „Cata
stihul lui Moş Crăciun“, „Vicleimul“ sau „Vine Moş Crăciun“.
Interpretând diverse roluri, elevii pot să cunoască mai bine
date, fapte, personaje, pot să-şi formeze o imagine clară de
spre acestea. Realizarea pieselor religioase îi ajută pe elevi
să înţeleagă frumosul din artă, să trăiască emoţii estetice,
să-şi dezvolte capacităţile creatoare şi să-şi pună în valoare
talentele artistice.
115
AN A DANCIU
în final, putem aminti poezia religioasă, care umple su

fletul de emoţie.
Exemplu: La Paşti, cu ocazia serbării, se pot recita poezii
ca: „La Paşti“ (George Coşbuc), „învierea“ (Mihai Eminescu),
„înviere“ (Vasile Voiculescu), „E sărbătoare“ (Octavian Goga),
„Micul orfan“ (Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul).
Prin metoda dramatizării, elevii înţeleg şi învaţă mult
mai uşor decât atunci când cunoştinţele le sunt predate
(prezentate) pe cale discursivă.
6 .
MIJLOACE DIDACTICE (DE ÎNVĂŢĂMÂNT)

ÎN ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA
OREI DE RELIGIE
Mijloacele didactice (de învăţământ) sunt definite ca fi

ind un ansamblu de instrumente materiale şi tehnice cu
ajutorul cărora profesorii asigură realizarea optimă a
obiectivelor instruirii, alături de metodele şi formele de or
ganizare a procesului de învăţământ. Ele sunt considerate
auxiliare pedagogice şi aparţin resurselor materiale utilizate
în şcoală.
6.1. Clasificarea mijloacelor de învăţământ
Mijloacele de învăţământ se împart, după destinaţia lor, în:

A. materiale didactice logico-intuitive, sau logico-
noţionale, aşa-zise tradiţionale, care au fost folosite în pro
cesul de învăţământ şi înainte de apariţia tehnicilor mod
erne;
B. mijloace tehnice, de regulă audio-vizuale.
62. Rolul şifuncţiile mijloacelor de învăţământ
După funcţiile pedagogice dominante pe care le înde

plinesc în cadrul activităţii de predare-învăţare, materialele
didactice (A ) se pot grupa după cum urmează:
a) materiale informativ-demonstrative, având funcţie
pedagogică informativă şi demonstrativă. Ele sunt surse de
117
AN A DANCIU
informaţii sau auxiliare în transmiterea informaţiilor către

elev. Ele ajută pe profesor să exemplifice şi să ilustreze unele
noţiuni, să concretizeze unele idei sau să demonstreze unele
afirmaţii. Ele sunt:
- materiale intuitive, care ajută pe elev să perceapă
realitatea. Exemplu: obiectele de cult — candelă,
cruce, sfeşnic, veşminte preoţeşti;
- materiale figurative (reprezentări figurative).
Exemplu: ilustraţii (cu Locurile Sfinte, cu diverse mănăs
tiri, cu obiecte de cult, dovezi arheologice cu ruine de bise
rici, cu biserici ş.a.), icoane, calendare (fie simple, fie cu
ilustraţii cu biserici sau sfinţi etc.), planşe, hărţi, (Ţări Sfinte,
harta României, hărţi geografice, istorice), desene (realizate
pe tablă sau pe coli de hârtie: de exemplu, desenarea pe
tablă a depunerii pâinii pe Sfântul Disc, la Proscomidie), dia
pozitive, casete video, dischete, casete audio.
b) materiale destinate raţionalizării timpului în cadrul
lecţiilor, cum ar fi maşinile de multiplicat (xeroxul);
c) materiale de evaluare a rezultatelor învăţării: fişe, teste
de evaluare.
B. Mijloacele tehnice care pot fi folosite în cadrul orelor
de Religie sunt: diaproiectorul (pentru proiectarea diapozi
tivelor), casetofonul (pentru casetă audio; exemplu: pentru
audierea, la clasa a IV-a, a Sfintei Liturghii sau pentru audi
erea colindelor ori a altor cântări religioase), aparatul video
(pentru casete video; exemplu: „Imagini de la Locurile Sfinte“
sau „Mărturii despre Biblie“ ş.a.);
C. Mijloacele de învăţământ specifice predării Religiei
sunt: Sfânta Scriptură, Mica Biblie, manualele de Religie, Bi
blia în imagini, Catehismul Ortodox, Cărţi de rugăciuni şi
de colinde, cărţi de cult, manuale de istorie bisericească,
Vieţile Sfinţilor ş.a;
Gradul de solicitare psihică al fiecărei categorii de mate
riale didactice creşte pe măsură ce coborâm pe scara urmă
toare (scara Dale):
118
XII. Simboluri verbale (orale sau scrise);

XI. Simboluri figurale (imagini sau scheme etc);
X. înregistrări sonore;
IX. Imagini fixe (diapozitive, fotografii);
VIII. Imagini mobile (filmul);
VII. Imagini TV ;
VI. Imagini statice (muzee, expoziţii);
V. Observaţii intenţionale (excursie);
IV. Observaţii bazate pe observaţii ştiinţifice;
III. Scene dramatizate;
II. Experimente inventate (simulare);
I. Experienţă directă (activitatea proprie, reală
a elevului).
V
Funcţiile mijloacelor de învăţământ pot fi împărţite după
criteriul scopului şi al obiectivelor de bază ale procesului
de învăţământ:
— funcţia informativă — deoarece mijloacele de învăţă
mânt modifică modul de structurare, transcriere, pre
zentare, comunicare şi recepţionare a informaţiei;
—fun cţia form ativă — deoarece facilitează nu numai
achiziţionarea de cunoştinţe, ci şi formarea de abilităţi;
—funcţia de activizare - deoarece ele stimulează spiritul
de observaţie al elevilor şi dezvoltă capacitatea lor de
gândire şi de acţiune independentă;
-fu n c ţia educativă - deoarece ele duc la realizarea
obiectivelor afective, având funcţii de ordin moti-
vaţional.
Mijloacele de învăţământ, în timpul orei de Religie, au
rolul de a emoţiona, de a convinge, de a facilita însuşirea
cunoştinţelor şi formarea sentimentelor religios-morale.
Mijloacele de învăţământ au o mare influenţă emoţională,
făcându-i pe elevi să preţuiască şi să accepte anumite va
lori, să-şi formeze anumite convingeri, să-şi organizeze, in
119
A N A DANCIU
teriorizeze şi conceptualizeze sistemul de valori religios-

morale.
- funcţia ergonomică - deoarece mijloacele de învăţă
mânt duc la raţionalizarea eforturilor de către elevi şi
profesori.
63- Factorii care condiţionează utilizarea

eficientă a mijloacelor de învăţământ
în pedagogia modernă s-au conturat concluzii care pot

direcţiona realizarea şi utilizarea eficientă a mijloacelor de
învăţământ în şcoală:
- obiectivele didactice determină mijloacele de învăţă
mânt care se vor realiza şi folosi în cadrul lecţiei;
- mijloacele de învăţământ trebuie concepute şi uti
lizate astfel încât să coreleze şi să acţioneze conver
gent pentru realizarea diverselor obiective elaborate;
-folosirea mijloacelor de învăţământ trebuie să ducă în
mod real, concret, la activizarea elevilor;
- mijloacele de învăţământ îi ajută pe elevi să reţină mai
mult timp şi în proporţie şi mai mare cunoştinţele în
văţate (tabelul H. Conadenzio este ilustrativ în acest
sens):
Forme de prezentare Date reţinute Date reţinute

a informaţiilor după trei ore după trei zile
Numai oral 70% 10%

Numai vizual 72% 20%
Şi oral, şi vizual 85% 65%
- utilizarea mijloacelor de învăţământ se impune numai

în măsura în care ele îndeplinesc o funcţie pedagogică
şi servesc obiectivele didactice stabilite;
120
- momentul şi durata utilizării mijloacelor de învăţă

mânt, ca şi modalitatea de integrare a lor în cadrul lec
ţiilor şi al celorlalte forme de instruire se cer alese cu
grijă;
- o dată cu planificarea materiei, cu stabilirea obiecti
velor operaţionale ale unui sistem de lecţii, pe baza
proiectării didactice, profesorul va stabili complexul
de mijloace de învăţământ de care se va folosi în rea
lizarea acestora.
7.
PRINCIPII DIDACTICE ÎN REALIZAREA

ŞI DESFĂŞURAREA OREI DE RELIGIE
Principiile didactice sunt idei orientative de bază pe

care se întemeiază organizarea şi dirijarea activităţii didac
tice, realizarea obiectivelor instructiv-educative ale proce
sului de învăţământ.
învăţământul trebuie să ţină cont de unele norme gene
rale, fundamentale, care stau în acord atât cu legile dezvol
tării sufleteşti a celor ce constituie subiect al educaţiei, cât
şi cu desfăşurarea naturală a învăţământului însuşi. Aceste
norme sunt principiile didactice şi de învăţământ şi ele stau
la baza învăţământului religios creştin.
Principiile didactice sunt, deci, categorii metodologice
şi constituie puncte de reper orientative şi normative pen
tru activitatea corelată a tuturor laturilor procesului de învă
ţământ. Ele asigură, atunci când sunt respectate, eficienţa
acţiunii de modelare a personalităţii elevului, în conformi
tate cu scopurile educaţiei.
Principiile didactice se cer respectate atât în planificarea
obiectivelor şi structurarea cunoştinţelor, cât şi în ceea ce
priveşte selectarea modelelor instructiv-educative şi a mij
loacelor de învăţământ.
7.1. Principiul ecleziologic
Specific învăţământului religios, este principiul în virtu

tea căruia toate cunoştinţele însuşite în timpul orelor de Re
ligie trebuie:
123
AN A DANCIU
- săfie cele ale Bisericii, legate de spiritul Bisericii noas

tre Ortodoxe, de viaţa din trecut şi de azi a Bisericii;
- să trezească în sufletele credincioşilor sentimente de
evlavie, de smerenie, de respect şi de iubire faţă de
Biserică;
- să adâncească în conştiinţa lor convingerea în adevă
rul creştin, conform căruia în Biserică ne mântuim şi
în ea putem nădăjdui părtăşie la fericirea veşnică, în
comuniune cu Dumnezeu;
- să fie înţelese numai în, cu şi prin Biserică, pentru
desăvârşirea creştină a elevului.
Principiul ecleziologic pune în evidenţă învăţământul
religios aşa cum l-a format Biserica creştină, în vederea lu
minării minţii şi mântuirii sufletului.
72. Principiul hristocentric
Conform acestui principiu, Mântuitorul Hristos este ini

ma întregului învăţământ al Bisericii, deoarece El este Fiul
lui Dumnezeu, Dumnezeu-Omul şi întruchiparea Celei mai
divine Desăvârşiri.
Profesorul de Religie este slujitor al lui Hristos la cate
dră, în faţa elevilor săi. El transmite învăţătura lui Hristos
ascultătorilor lui, elevilor de toate vârstele. Mântuitorul tre
buie să fie prezent în lecţia de Religie aşa cum este El în re
alitate: ca Desăvârşire absolută, ca întruparea lui Dumne
zeu în formă omenească. Elevii trebuie să urmeze lui
Hristos pentru a ajunge la desăvârşire.
Lecţiile referitoare la Vechiul şi Noul Testament trebuie
raportate la Persoana Mântuitorului Hristos (cele din Ve
chiul Testament) şi legate de Persoana Sa (cele din Noul
Testament) în desăvârşirea Sa.
124
73- Principiul însuşirii conştiente şi active

a cunoştinţelor (participării active şi conştiente)
Conform acestui principiu, învăţarea este eficientă dacă

porneşte de la înţelegerea cunoştinţelor predate sau exis
tente în diferite surse de informare (Scriptura, cărţi cu con
ţinut religios ş.a.), pe această bază elevii participând activ
la elaborarea cunoştinţelor, prin efort propriu de gândire, la
formarea de noţiuni şi concepte, de judecăţi şi raţionamente.
Acest principiu se referă şi la crearea de motivaţie şi la in
terpretarea materialului învăţat, prin formarea deprinderilor
de muncă intelectuală.
7.4. Principiul intuiţiei, sau principiul corelaţiei

dintre senzorial şi raţional
Se bazează pe ideea că învăţarea este un proces de cu

noaştere şi presupune o bază senzorială, intuitivă. Elevul
vine în contact cu fenomenele sau obiectele studiate şi îşi
formează un fond legat de imagini, ca rezultat al interiori
zării acţiunile externe şi al formării operaţiunilor mentale. A
intui înseamnă şi a contempla, dar şi a construi operaţii in
teriorizate, deoarece elementul fundamental al gândirii nu
sunt imaginile, ci schemele mentale, structurile operaţionale,
la elaborarea cărora elevul trebuie să participe activ. Elevul
trebuie, deci, să intre în contact direct cu ceea ce îl învaţă
profesorul, dirijându-i observarea către elementele esenţiale
şi ajutându-1 să prelucreze, să interpreteze, să redescopere,
să generalizeze ceea ce observă.
Totul se cere intuit, înţeles, pentru a realiza o imagine
clară şi completă, pentru a pătrunde în inima realităţii fizice,
dar şi morale.
125
ANA DANCIU
Mijloacele ele intuire nu sunt numai externe, ci şi interne.

Fapte ale trecutului, evenimente ce au zguduit cândva
conştiinţa individuală sau colectivă, evenimente din viaţa
omenirii nu pot l'i intuite numai prin ilustraţii sau hărţi, ci şi
prin retrăirea lor în urma unor istorisiri plastice, colorate,
interesante, vii, puternice prin vibraţia lor, care aduc la viaţă
persoane, evenimente. Procesul intuirii trebuie să fie bine
controlat şi bine condus.
7.5. Principiul sistematizării (a l esenţializării

şi al continuităţii)
Presupune ordonarea cunoştinţelor după logica ştiinţei

şi logica didactică, presupunând:
- relevarea conceptelor şi ideilor fundamentale;
- caracterul sistematizat al cunoştinţelor;
- integrarea noilor cunoştinţe în cele anterioare;
- controlul sistematic al cunoştinţelor;
- ordonarea informaţiei;
- programarea proceselor şi operaţiilor intelectuale;
- îndeplinirea judicioasă a metodelor şi procedeelor;
- succesiunea corespunzătoare a etapelor didactice;
- activitatea elevilor şi formarea convingerilor şi deprin
derilor religios-morale.
7.6. Principiul învăţării temeinice şi durabile
îşi propune să asigure.

- trăinicia în timp a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor elevilor, persistenţa celor însuşite pentru
o perioadă mai lungă;
126
—fidelitatea şi mobilitatea în reproducerea informaţiei

acumulate;
—profunzimea asimilării cunoştinţelor;
—folosirea eficientă şi operativă a priceperilor şi deprin
derilor.
Dacă învăţământul este temeinic, el pune neobosită stră
danie în prezentarea, desfăşurarea şi adâncirea lui şi astfel
devine şi durabil. Căci el nu se desfăşoară cu consecvenţă
doar la un moment dat, ci în perspectivă, pentru a constitui
proprietate pentru o viaţă întreagă, pentru a determina o
atitudine constantă în viaţa elevului (a omului de mai târ
ziu). Elevul este sau va deveni un bun credincios nu numai
dacă se arată cucerit de o lecţie în sine, pentru moment, ci
dacă îşi însuşeşte în orele de Religie o conduită creştină,
care să-l caracterizeze pe parcursul întregii lui vieţi.
7. 7. Principiul învăţământului practic
Arată în ce măsură cunoştinţele mijlocite prin învăţă

mânt îşi verifică valoarea în faptele izvorâte din ele, fapte
care duc la realizarea unei vieţi mai bune, mai luminoase,
în creştinism, fapta este lucrătoare, este credinţa actualizată.
Lecţia de Religie, bine orientată, gândită şi trăită, deschide
fiinţa elevilor către semeni, spre săvârşirea de fapte bune
pentru semeni, fapte bune şi concrete. în acest mod, elevii
aplică în viaţa socială şi şcolară ceea ce ştiu şi trăiesc în
cadrul orei de Religie.
7.8. Principiul accesibilităţii
Conform acestuia, trebuie să luăm în considerare, în

procesul de învăţământ, particularităţile de vârslă şi indivi
duale ale elevilor.
127
AN A DANCIU
Dacă formele şi conţinutul activităţii din şcoală nu iau în

consideraţie realitatea psihologică a copilului, se pune în
primejdie scopul urmărit de învăţământ. Prin accesibilitate
se înţelege, deci, stabilirea unei concordanţe între materia
lul de învăţat şi particularităţile specifice unei vârste sau
structurilor individuale ale elevilor.
Fiecare elev trebuie să-şi realizeze propria lui dezvoltare
optimă, iar şcoala trebuie să creeze condiţii pentru această
dezvoltare.
Acest principiu solicită:
- comunicarea didactică în raport cu obiectivele şi con
ţinutul;
- valorificarea capacităţilor intelectuale ale elevilor;
- respectarea, în procesul de predare-învăţare, a nivelu
lui de gândire şi cunoştinţelor anterioare;
- realizarea unei învăţări gradate: de la uşor la greu, de
la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex;
- trecerea de la structuri inferioare la structuri superioare
sau la transformarea unor structuri în dezvoltarea inte
lectuală sau religios-morală a elevului se produce sub
impulsul învăţării, al exersării;
- învăţarea se orientează după ciclurile de dezvoltare
psihologice generale ale elevului;
- învăţământul religios-moral stă în acord cu treptele
evolutive din dezvoltarea sufletească a elevilor.
7.9. Principiul interesului pedagogic
Interesul pedagogic înseamnă o sete lăuntrică spre cu

noaştere, spre însuşirea de noi bunuri cultural-spirituale.
Elevul are un „instinct al curiozităţii“, cu ajutorul căruia aso
ciază plăcerea de a învăţa cu cea de „a şti“, activizând astfel
toate funcţiile sufleteşti.
128
Interesul pedagogic are putere formativă , motiv pentru

care trebuie trezit, susţinut, îmbogăţit, pentru ca elevii să
aibă sprijin în drumul lor către adevăr, bine, frumos, drep
tate, lumină, adică tocmai către Dumnezeu. Prin educaţia
religios-morală, transformăm interesul în scop, căci cine are
interes rămâne statornic pe drumul ales şi merge către lu
mea valorilor religios-morale.
Lipsit de interes pedagogic, învăţământul este lipsit de
eficienţă, nu îmbogăţeşte intelectul, nu înviorează afectivi
tatea, nu determină voinţa la acţiuni creatoare (moral bune),
nu sprijină progresul moral.
Interesul pedagogic:
- promovează orientarea sigură, susţinută, spre tot ceea
ce umanitatea a realizat şi continuă să realizeze mai
bun, mai înalt, mai deplin din toate punctele de vedere,
deci este multilateral-,
- ne face să observăm cu atenţie lucrurile din natură şi
faptele omeneşti, deci este empiric;
- ne face să cercetăm cauzele lucrurilor şi fenomenelor,
precum şi scopul lor, deci este raţional sau speculativ,
- ne face să apreciem latura contemplativă, care înnobi
lează caracterul uman, deci este critic-estetic;
- ne face să ne exteriorizăm prin fapte bune, de dragoste
şi jertfelnicie pentru semeni, pentru naţiune, deci este
social-,
- ne face să ne îndreptăm spre Dumnezeu, spre lucrurile
şi lucrările Lui, spre buna vieţuire aici, pe pământ, în
nădejdea câştigării vieţii veşnice, deci este religios.
7.10. Principiul diferenţierii
Presupune ca procesul de predare-învăţare să se desfă

şoare în ritmul de muncă al elevilor, printr-o tratare diferen-

AN A DANCIU
ţiată, urmărind dezvoltarea, la elevi, atât a aptitudinii şcolare,

cât şi a aptitudinilor specifice.
Aici ar putea fi amintit faptul că principiul individualiză
rii învăţământului, al tratării diferenţiate, individualizate a
elevilor în procesul de învăţământ se realizează prin activi
tăţi didactice individuale sau în cadrul grupurilor de nivel,
formulând pentru fiecare elev sau grupă, obiective operaţio
nale specifice nivelului lor de cunoştinţe. Este important şi
principiul autoreglării imediate a procesului de predare-
învăţare-evaluare, pe baza informaţiilor primite prin retro-
acţiune (feed-back), privind eficienţa activităţii didactice.
In încheiere, să nu uităm că învăţământul religios este
unul educativ, deci se conduce după principiul în
văţământului educativ. Un învăţământ cu simplul obiectiv de
„a da“ cunoştinţe poate cultiva raţiunea, intelectul, dar poate
îngusta rostul lui în realizarea unei fiinţe — a unui OM
dezvoltându-1 unilateral.
Când învăţământul are atât obiectivul de „a da“ cunoş
tinţe, cât şi obiectivul de „a-1 forma“ pe OM în caracter,
atunci spunem că învăţământul este EDUCATIV.
Un astfel de învăţământ:
- împărtăşeşte cunoştinţe necesare pentru o viaţă, cu
sensul lor moral, creator, edificator, ca rezultate ale
eforturilor umanităţii spre progresul şi binele general;
- ia în considerare dezvoltarea omului ca om în slujba
oamenilor;
- luminează şi dezvoltă raţiunea sănătoasă a omului;
- cultivă simţămintele nobile, esenţial-umane ale omu
lui;
- întăreşte voinţa omului spre transpunerea în fapte a
celor mai înalte şi preţioase aspiraţii ale sale.
In aceasta stă scopulformativ al învăţământului religios,
care îl subordonează temelor esenţiale ale educaţiei în ge
neral. în predarea Religiei, asimilarea de cunoştinţe - scopul
130
material - este subordonată temelor educaţiei religios-mo-

rale şi form ării personalităţii creştine.
Pe primul loc, în învăţământul religios, nu stă aprofun
darea cunoştinţelor religioase, ci educaţia creştină şi practi
ca vieţii morale. învăţământul religios nu se mulţumeşte cu
o simplă credinţă, ci urmăreşte dezvoltarea deplină a aces
tei credinţe în viaţa religios-morală a elevilor.
Trebuie ca azi să realizăm unitatea indisolubilă a infor
mativului cu formativul, pentru a face să dispară separarea
tranşantă între instruire şi educaţie. Altfel, principiile didac
tice se vor „fărâmiţa“ continuu, existând tendinţa de a se
formula cât mai multe principii, pentru cât mai multe do
menii ale educaţiei. Desigur, sistemul principiilor nu are un
caracter închis, iar numărul şi conţinutul lor depinde de
obiectul de studiu ales, de nivelul de pregătire sau de tipul
activităţilor specifice vârstei în cadrul unei laturi a educaţiei
(în cazul nostru, al educaţiei religios-morale).
8.
FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI

DE PREDARE-ÎNVĂJARE A RELIGIEI
8.1. Sistemul de organizare a învăţământului

p e clase şi lecţii
Istoria educaţiei a cunoscut variate moduri de organizare

a procesului de predare-învăţare. Cel care a fondat sistemul
de învăţământ pe clase şi lecţii a fost Comenius (1592-
1670). Acest sistem este utilizat şi astăzi în şcolile lumii, do
vedind, de-a lungul vremii, o trăinicie fără pereche în istoria
învăţământului.
Clasa şcolară este acel cadru organizatoric, acea unitate
didactică de bază, constituită din grupe constante de elevi,
alcătuite potrivit vârstei lor, progresului lor şcolar şi dezvol
tării lor intelectuale. între elevi există relaţii de colaborare,
cooperare, în clasă având loc trăiri şi eforturi comune, ceea
ce duce la formarea unor deprinderi şi obişnuinţe de con
vieţuire şi de conlucrare.
Lecţia este activitatea elevilor, desfăşurată sub îndruma
rea profesorului, în vederea asimilării cunoştinţelor şi for
mării deprinderilor prevăzute de o temă din programa şco
lară şi într-un timp determinat. Lecţia constituie o unitate
de muncă didactică cu scop precis, în care se realizează in
teracţiunea optimă între factorii procesului de învăţământ:
scop, elev, profesor, conţinut, metode, tehnologie didactică.
Lecţia este forma de bază a organizării procesului de în
văţământ, prin care se realizează deopotrivă instruirea şi
educaţia.
Lecţia este, deci, un sistem de acţiuni şi comportamente
corespunzătoare, structurate într-un mod adecvat realizării
133
AN A DANCIU
unor obiective operaţionale, presupunând folosirea - sub

conducerea unui cadru didactic, într-o atmosferă de lucru
congruentă - metodelor şi mijloacelor impuse de logica di
feritelor discipline şi de particularităţile psihologice ale ele
vilor.
în efortul actual de modernizare şi optimizare a şcolii
româneşti, menit să asigure creşterea calităţii activităţii di
dactice, proiectarea, organizarea, pregătirea şi desfăşurarea
lecţiei ca microsistem instrucţional ocupă un loc central.
82. Proiectarea didactică.

Etapele proiectării didactice
Proiectarea didactică este o activitate complexă, un

proces de anticipare a ceea ce doreşte profesorul să reali
zeze împreună cu elevii săi în cadrul unei lecţii, al unui sis
tem de lecţii, al unei teme, al unui capitol sau pe parcursul
întregului an şcolar, pentru realizarea obiectivelor pro
gramei la disciplina pe care o predă.
Conţinutul proiectării pedagogice curriculare vizează:
- obiectivele şi conţinutul procesului de predare-învăţare-
evaluare;
- metodologia şi formele de activitate cu elevii (frontală,
grupată, individuală);
- evaluarea şi pregătirea psihopedagogică şi metodică a
profesorului pentru lecţie;
Funcţiile proiectării pedagogice sunt:
- anticiparea rezultatelor aşteptate;
- organizarea metodică a activităţii instructiv-educative;
- evaluarea rezultatelor acestei activităţi;
- reglarea şi optimizarea procesului instructiv-educativ.
134
Proiectarea didactică se face pe baza unui sistem de ope

raţii concretizat în programe de instruire, care cuprind obiec
tive, conţinuturi, strategii (componentele instruirii) şi relaţiile
dintre ele.
Etapele proiectării didactice:
A. Analiza resurselor umane (psihologice şi pedago
gice) şi materiale:
1. analiza nivelului dezvoltării structurilor cognitiv-
operaţionale, a nivelului de pregătire, a intereselor, a
motivaţiilor, a trăsăturilor psihosociale, a deprinderilor şi a
tehnicilor de învăţare folosite de elevi, precum şi a atitu
dinilor elevilor din clasa respectivă;
2. analiza condiţiilor materiale existente.
B. Analiza sarcinilor de instruire ale disciplinei Religie
şi fixarea obiectivelor generale (scopuri) sau cadru:
a) proiectarea globală (concretizată în planuri de învăţă
mânt şi programe analitice);
b) proiectarea eşalonată (se realizează anual, semestrial
şi zilnic, prin proiectarea sistemului de lecţii).
Exemplu:
PLANIFICARE ANUALĂ
DISCIPLINA:.........................
NUMĂR DE ORE:..................
OBIECTIVE SPECIFICE:........
NIVELUL CLASEI:..................
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII:
NUMĂR DE ACTIVITĂŢI
Capitole
Semestru
(tema)
Predare-
Recapitulare Evaluare
învăţare
AN A DANCIU
Planificarea semestrială va. conţine rubricile:

Temă capitol:.....................................
Număr de ore: ...................................
Obiective generale (cadru): ...............
Tipul de lecţii:....................................
Data (perioada):...............................
Succesiunea lecţiilor:.........................
Obiective operaţionale:......................
Evaluare:...........................................
Strategii didactice:
- metode:.................................
- mijloace:...............................
- forme de activitate):.............
Teme:.................................................
C. Evaluarea obiectivelor şi a conţinutului are în vedere

concordanţa dintre conţinut şi obiective.
Profesorul analizează mai întâi întregul conţinut, stabi
lind ideile de bază, apoi:
- stabileşte ce trebuie să ştie şi/sau să facă elevii la sfâr
şitul activităţii didactice;
- compară ceea ce-şi propune să realizeze, cu progra
ma şcolară, precizând performanţele minim aşteptate;
- apreciază dacă obiectivele sunt realizabile în timpul
disponibil.
D. Elaborarea strategiilor didactice are în vedere alege
rea instrumentelor prin care se dirijează procesul de preda-
re-învăţare-evaluare, în vederea realizării obiectivelor
propuse. Profesorul se preocupă de:
- alegerea metodelor, procedeelor şi mijloacele de învă
ţământ ce vor fi folosite în cadrul lecţiilor;
- îmbinarea modului de organizare a conţinutului cu
formele de activitate (grupată, frontală, individuală);
136
- alegerea modului de prezentare a informaţiilor (expo

zitiv, prin problematizare şi descoperire);
- alegerea formei de dirijare a activităţii (directă, indi
rectă, euristică, algoritmică) şi formelor de evaluare
(sumativă, formativă, combinată);
E. Evaluarea rezultatelor şcolare se face în funcţie de
obiective şi conţinut. Profesorul stabileşte formele, metodele
şi instrumentele prin care se va putea constata dacă ceea ce
şi-a propus s-a realizat şi în ce măsură anume (chestionarea
orală sau scrisă, teste de cunoştinţe şi deprinderi, lucrări de
control).
F. Proiectarea situaţiilor de instruire cuprinde lecţii de
diferite tipuri, care, integrate în sisteme, alcătuiesc progra
mul de instruire.
Proiectarea unei lecţii este cea mai detaliată operaţiune
şi este concepută ca o activitate mentală de anticipare amă
nunţită a ceea ce urmează să facă profesorul în timpul lec
ţiei, pentru realizarea obiectivelor propuse. Proiectarea unei
lecţii se prezintă sub formă grafică, într-un document numit
proiect didactic. Spre deosebire de planul de lecţie, proiec
tul didactic este complex şi riguros, stabilind în detaliu mo
dul în care se va desfăşura lecţia, oferind şansa de a se rea
liza întotdeauna activităţi didactice de calitate şi eficiente.
Scopul proiectului didactic este acela de a pregăti trece
rea fără dificultăţi de la intenţie (proiect) la realizare (acţiune).
Proiectul didactic al unei situaţii de instruire (al unei
lecţii) poate cuprinde:
PROIECT DE LECŢIE
DISCIPLINA:......................................
CLASA:..............................................
TEMA:................................................
DATA:................................................
OBIECTIV GENERAL:.........................
137
AN A DANCIU
TIPUL DE LECŢIE:.................
LOCUL DESFĂŞURĂRII:.........
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
STRATEGIA DIDACTICĂ:......
METODE ŞI PROCEDEE:.......
FORME DE ACTIVITATE:......
FORME DE EVALUARE:.........
Desfăşurarea lecţiei
Etapele lecţiei (strategii, metode,
Obiective Unităţi mijloace de învăţământ) Instrumente
(evenimentele
operaţionale de conţinut de evaluare
instruirii) Activitatea Activitatea
profesorului elevilor
Acest tabel poate arăta şi astfel:
Conţinutul şi metodica
desfăşurării lecţiei Strategii didactice,
Evenimentele Obiective
metode, mijloace,
instruirii operaţionale Activitatea Activitatea forme de activitate
profesorului elevului
Un alt mod de a prezenta grafic un proiect de lecţie este:
PROIECT DE LECŢIE
DATA:................................................
DISCIPLINA:......................................
CLASA:..............................................
SUBIECTUL:.......................................
TIPUL DE LECŢIE:..............................
OBIECTIVE GENERALE:.....................
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:.............
138
STRATEGIA DIDACTICĂ:......
METODE ŞI PROCEDEE:.......
FORME DE ORGANIZARE:....
EVALUAREA:.........................
BIBLIOGRAFIE:.....................
DESFĂŞURAREA METODICĂ A LECŢIEI
Evenimentele Conţinutul şi metodica desfăşurării lecţiei Activitatea

instruirii Activitatea profesorului elevilor
Alcătuirea proiectului didactic ţine atât de pregătirea

ştiinţifică a profesorului, cât şi de măiestria lui didactică.
Deşi nu există modele general-valabile (actul didactic fiind
un act de creaţie), se poate propune urmărirea unui „film“
general al evenimentelor unei lecţii.
Evenimentele instruirii sunt o succesiune temporală a
evenimentelor motivaţionale din orice activitate, declanşată
de un „impuls iniţial“ şi orientată către atingerea unui „scop
final“. Simbioza dintre participarea motivată a elevilor la
lecţie şi dirijarea ştiinţifică a procesului de instruire —de
către profesor - asigură reuşita unei activităţi didactice.
Scenariul didactic (desfăşurarea lecţiei) va fi mai
dezvoltat sau mai schematic, în funcţie de:
- experienţa didactică a profesorului;
- conţinutul şi complexitatea temei respective;
- alcătuirea colectivului de elevi;
- creativitatea profesorului şi tipul lecţiei respective.
Evenimentele instruirii sunt, în mare:
- organizarea clasei;
- captarea atenţiei;
139
AN A DANCIU
- verificarea şi reactualizarea cunoştinţelor anterioare

(necesare noii învăţări);
—enunţarea scopului şi obiectivelor lecţiei;
—prezentarea noului conţinut;
- dirijarea învăţării şi obţinerea performanţei;
- realizarea feed-back-ului şi evaluarea performanţei;
— intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului;
- stabilirea temei pentru acasă.
1. Organizarea clasei se referă la stabilirea ordinii şi dis
ciplinei, la pregătirea pentru oră şi rugăciune.
2. Captarea atenţiei nu se face prin observaţii, prin
anunţarea directă a titlului lecţiei sau prin verificare ime
diată. Captarea atenţiei se face printr-un element-surpriză,
cum ar fi:
—sublinierea importanţei temei respective pentru om
sau pentru colectivitatea umană în general;
—prezentarea unui caz real din domeniul respectiv;
- prezentarea unei situaţii-problemă.
Acestea stârnesc interesul elevilor pentru lecţie şi mobi
lizează atenţia lor la începutul şi pe parcursul desfăşurării
activităţii didactice.
3- Enunţarea scopului şi a obiectivelor lecţiei asigură
perspectiva activităţii, conştientizarea finalităţilor lecţiei şi
jalonează drumul spre aceste finalităţi. Obiectivele didactice
se formulează succint şi clar, pe înţelesul elevilor.
4. Verificarea şi reactualizarea cunoştinţelor ante
rioare.
Verificarea cunoştinţelor din orele anterioare sfe face
pentru a observa cum şi-au însuşit elevii aceste cunoştinţe
şi cât reţin încă din ele.
Reactualizarea cunoştinţelor învăţate anterior, necesare
pentru achiziţionarea noilor cunoştinţe, se numesc „idei-an-
coră“ (cunoştinţe, deprinderi, capacităţi, abilităţi). Fără aceste
cunoştinţe, învăţarea nu poate continua sau are loc cu un
consum mare de timp.
140
5. Prezentarea noului conţinut şi a sarcinilor de în

văţare depinde de modul în care profesorul şi le-a imaginat
în proiectul didactic. Profesorul:
—ştie CE le va spune elevilor;
— ştie CUM va proceda în fiecare secvenţă didactică;
—ştie CE VOR FACE elevii în acest timp, deci cum se va
desfăşura activitatea lor comună.
6. Dirijarea învăţării (conducerea învăţării) înseamnă a-i
conduce pe elevi în situaţii cât mai favorabile însuşirii noilor
cunoştinţe, deprinderi etc. Dirijarea învăţării se face conco
mitent cu prezentarea conţinutului şi a sarcinilor de învăţare.
Obţinerea performanţei echivalează cu achiziţionarea efec
tivă a noilor cunoştinţe, deprinderi, şi dobândirea compor
tamentului dorit.
7. Realizarea feed-back -ului indică dacă învăţarea s-a
produs, dacă obiectivul a fost atins.
8. Feed-back-ul se realizează prin diverse modalităţi:
— confirmarea unor răspunsuri bune;
—amendarea unor răspunsuri (dacă nu sunt corespun
zătoare);
—verificarea orală a câtorva elevi;
—aplicarea unor teste sau chestionare.
Evaluarea performanţelor înseamnă aprecierea gradului
de realizare a obiectivelor stabilite. Evaluarea poate fi:
—form ativă (pe întreg parcursul activităţii de predare-
învăţare);
—sumativă (în finalul activităţii de predare-învăţare);
—prin realizarea feed-back-ului se realizează şi fixarea
cunoştinţelor elevilor.
9. Intensificarea retenţiei şi a transferului se face în
funcţie de concluziile desprinse prin evaluare, care îl vor
determina pe profesor să stabilească în ce fel se poate in
tensifica retenţia şi asigura transferul cunoştinţelor (adică
posibilitatea de a le aplica în situaţii cât mai diverse). In
141
AN A DANCIU
acest moment al lecţiei se stabilesc şi temele, sarcinile de

muncă independentă pentru acasă.
Esenţial este ca proiectul didactic să nu devină un act
formal, ci un instrument necesar, care să-i ajute pe profe
sori să realizeze o activitate didactică de calitate, eficientă.
83- Categorii, tipuri şi variante de lecţii
în general, principalele tipuri de lecţii sunt:

1. Lecţia de transmitere şi asimilare a informaţiilor, cu
variantele:
a) varianta introductivă, utilizată la început de an şcolar;
b) varianta lecţiei de comunicare şi însuşire de cunoş
tinţe, folosită mai ales la liceu, unde profesorul comunică
obiectivele, transmite apoi informaţiile cerute de programă,
urmate de dezbateri şi de stabilirea unor concluzii pentru
fixarea ideilor de bază;
c) varianta în care domină organizarea predării şi în
văţării prin problematizare, dialog euristic şi descoperire,
în care se aplică, de obicei, strategia deschis-inductivă;
d) varianta mixtă, sau combinată, cea mai răspândită
variantă în învăţământul preuniversitar. în această lecţie do
mină strategia explicativ-reproductivă;
e ) varianta învăţării depline, ce se foloseşte de obicei
la clasele cu nivel de cunoştinţe mai scăzut, unde predarea
şi învăţarea se face diferenţiat;
f) varianta instruirii programate.
- cu manualul - când se dau elevului, la început, in
strucţiunile necesare folosirii manualului, după care
urmează învăţarea individuală, în ritm propriu - sub
supravegherea profesorului —, urmată de concluziile
acestuia.
2. Lecţia destinată form ă rii de priceperi şi deprinderi-.
142
a) de muncă intelectuală (deprinderi de a învăţa inteligi

bil, de a efectua anumite operaţii ş.a.);
b) de a mânui anumite obiecte, instrumente etc.
3. Lecţia destinată consolidării şi sistematizării cunoş
tinţelor, cu variantele:
- lecţia de consolidare curentă, ce urmează unei lecţii
de transmitere şi asimilare, şi prin care se face o mai
bună fixare (prin chestionare orală, aplicaţii practice
etc.);
- lecţia de consolidare a cunoştinţelor după predarea
unui capitol;
- lecţia de recapitulare şi sistematizare finală, pe baza
unui plan cuprinzând întrebări-problemă, cu fişe de
muncă independentă.
4. Lecţia care are ca scop verificarea şi evaluarea cunoş
tinţelor, cu variantele:
- verificarea şi evaluarea prin chestionarea orală,
- verificarea şi evaluarea sub fo rm ă scrisă, folosind
diferite tipuri de lucrări de control;
- verificarea şi evaluarea prin teste şi alte instrumente de
verificare.
Aceste forme de verificare vor fi anunţate din timp ele
vilor, pentru ca aceştia să se poată pregăti.
în cadrul lecţiilor de Religie, o mai frecventă utilizare o au:
1. următoarele variante de lecţii de transmitere şi asimi
lare a cunoştinţelor:
a) varianta introductivă —când elevilor li se comunică
scopul şi obiectivele disciplinei de învăţământ Religie, capi
tolele şi activităţile ce urmează să fie desfăşurate de către
elevi, modalităţile de verificare-evaluare;
b) varianta mixtă sau combinată - care se poate desfă
şura, orientativ, după modelul următor:
- pregătirea pentru lecţie;
- reactualizarea prin verificarea cunoştinţelor anterioare
şi a temei;
l'M
AN A DANCIU
- anunţarea subiectului, a obiectivelor operaţionale,

crearea motivaţiei şi captarea atenţiei elevilor;
- procesul de predare-învăţare a fiecărui obiectiv;
- fixarea noului material prin întrebări de sinteză şi
tema pentru acasă;
c) varianta învăţării depline - atunci când clasele au un
nivel de pregătire scăzut;
d) varianta instruirii programate, cu manualul, este fo
losită mai rar, neexistând manuale pentru toate clasele.
2. din cadrul lecţiei deformare a priceperilor şi deprin
derilor amintim lecţia de formare a priceperilor şi deprinde
rilor de lucru cu Sfânta Scriptură.
3. din cadrul lecţiei de consolidare şi sistematizare a cu
noştinţelor:
- lecţia recapitulativă introductivă (la început de an
şcolar);
- lecţia pe baza unui plan alcătuit de profesor şi pre
zentat elevilor în lecţia anterioară.
Exemplu:
PLAN DE RECAPITULARE
„Morala creştină“ (clasa a VUI-a)
1. Libertatea voinţei
- definiţie
- libertatea morală creştină
- alegerea dintre bine şi rău
2. Responsabilitatea morală creştină
- definiţie
- responsabilitatea individuală şi cea colectivă
- despre merit şi vină
3- Virtutea creştină
- definiţie
- felurile virtuţii creştine
4. Păcatul
144
- definiţie
- felurile păcatului
- gravitatea păcatului
5. Familia creştină
- definiţie
- iubirea faţă de părinţi, fraţi, surori
6. Raporturile dintre tineri în lumina moralei creştine
7. învăţătura creştină despre muncă şi bunurile materiale
- lecţia de recapitulare pe o anumită temă
Exemplu: Recapitulare din „Sfânta Biserică“ (clasa a VlII-a).

Această recapitulare nu se face pe bază de plan, ci doar
prin anunţarea temei, elevii ştiind că în acest subiect (temă)
este vorba despre întemeierea Bisericii, Sfintele Taine, Sfânta
Liturghie, cinstirea Sfinţilor, a icoanelor etc.
- lecţia de recapitulare —pe baza unor probleme-între-
bări puse de către elevi (legate, de pildă, de anumite
învăţături eretice cu care ei vin în contact în diferite
moduri, în viaţa de zi cu zi) sau pe baza efectuării unor
vizite (la biserici, mănăstiri, muzee ale unor mănăstiri);
- lecţia de sinteză de la sfârşit de semestru sau de an
şcolar.
5. în cadrul lecţiei de verificare şi evaluare a cunoştinţe
lor se folosesc metode de chestionare orală, dar şi scrisă,
prin lucrări de control sau teste.
Profesorul formulează teme, apoi are loc verificarea şi,
în final, se apreciază nivelul de pregătire al elevilor prin
notarea lor (chestionarea orală).
Analiza rezultatelor se poate face cu întregul colectiv
( chestionarea scrisă), pentru a forma capacitatea de evalu
are şi autoevaluare a elevilor. îi obişnuim, astfel, pe elevi să
motiveze aprecierea şi autoaprecierea.
Indiferent de tipul lecţiei, în proiectul de lecţie sunt fo
losiţi următorii termeni: subiect al lecţiei, obiectiv funda-

AN A DANCIU
mental, obiectiv operaţional, obiectiv general, conţinut in

formativ.
Subiectul lecţiei este titlul care arată, printr-o formulare
concisă, tema pe care o va trata lecţia.
Obiectivul fundamental arată categoria (tipul) din care
face parte lecţia.
Obiectivul general se referă la axa principală a lecţiei, în
jurul căreia se grupează toate celelalte idei, dar şi conţinu
tul lecţiei. Lecţia este orientată în funcţie de asimilarea in
formaţiei şi de dezvoltarea psihologică a elevilor (scopul).
Obiectivele operaţionale sunt cele care descriu foarte
concret ce va şti şi ce va fi capabil să facă elevul la sfârşitul
lecţiei. Ele sunt precizate prin verbele de acţiune, care de
scriu precis finalităţile fiecărei activităţi (cognitive, afective
şi psihomotorii).
Conţinutul informativ al lecţiei cuprinde esenţialul in
formaţional pentru fiecare lecţie.
Strategiile didactice se stabilesc în funcţie de conţinut şi
de obiective:
- strategii inductive - care pornesc de la particular la
general, de la analiza unor exemple, date, fapte, la
formularea unor principii, reguli etc.;
- strategii deductive - pornesc de la general la particu
lar;
- strategii transductive - cum ar fi explicaţiile prin me
tafore;
- strategii mixte (inductiv-deductive);
- strategii algoritmice (explicativ-demonstrative, intuitive,
expozitive, imitative).
- strategii euristice - de elaborare a cunoştinţelor prin
efort propriu.
De obicei, în cadrul lecţiilor se folosesc strategii mixte,
îmbinându-se armonios elementele de dirijare şi cele de in
dependenţă, cu accent pe predare-dirijare semidirijată.
146
Eficienţa lecţiei va depinde nu numai de modul de inter

acţiune complexă a componentelor ei, ci şi de felul în care
este ea integrată în procesul de învăţământ, ca sistem şi
funcţionalitate, pentru că în lecţie se obiectivează ele
mentele acestuia - obiective, resurse, conţinut, strategii şi
evaluare a rezultatelor.
8.4. Proiecte de lecţie elaborate pentru câteva

tipuri de lecţii întâlnite
în predarea-învăţarea Religiei
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a Vil-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Pogorârea Duhului Sfânt. întemeierea
Bisericii Creştine“
DURATA: o oră de curs (50 min.)
TIPUL LECŢIEI: mixtă (combinată)
LOCUL DESFĂŞURĂRII: Sala de clasă
OBIECTIVUL GENERAL: cunoaşterea evenimentelor ce
au avut loc la Cincizecime (P o
gorârea Sfântului Duh)
OBIECTIVE FUNDAMENTALE:
- cunoaşterea modului în care a avut loc Pogorârea
Duhului Sfânt;
- înţelegerea semnificaţiei evenimentelor ce au avut loc
la Cincizecime pentru Biserica Creştină şi pentru răs
pândirea creştinismului în lume;
- exemplificarea evenimentelor ce au avut loc la Cinci
zecime (vorbirea în limbi a Apostolilor şi întemeierea
Bisericii Creştine).
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
147
AN A DANCIU
- să se precizeze modul în care Sfântul Duh a pogorât

peste Apostoli;
- să se enumere evenimentele ce au avut loc la Pogorâ
rea Duhului pe pământ;
- să se precizeze importanţa Cincizecimii pentru istoria
Bisericii Creştine;
- să se recunoască în imagini (icoană) modul în care a
avut loc Pogorârea Duhului Sfânt.
MODAUTĂŢI DE EVALUARE:
- iniţială —prin verificarea lecţiei anterioare;
- finală - prin întrebări.
DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII
EVENIMENTELE Conţinutul şi metodica desfăşurării lecţiei
INSTRUIRII/TIMP
ACTIVITATEA PROFESORULUI ACTIVITATEA ELEVILOR
I. Mom entul organi Rostirea rugăciunii

zatoric (3 min.)
Notarea absenţelor
II. Verificarea şi re 1. Ce a făcut Mântuitorul la 40 1. Mântuitorul S-a înălţat la Cer.

actualizarea c u de zile după înviere ?
noştinţelor anteri 2. Unde a avut Ioc înălţarea Sa ? 2. înălţarea a avut loc pe Mun
oare. Verificarea se tele Măslinilor, în apropiere
face prin întrebări de Ierusalim.
(5 min.). 3- Ce a făcut Mântuitorul în 3. S-a arătat la cât mai mulţi,
timpul celor 40 de zile, până pentru ca aceştia să creadă
la înălţarea Sa la Cer, la Tatăl ? în învierea Sa şi în faptul că,
într-adevăr, este Fiul lui
Dumnezeu.
4. Cu ce trup S-a înălţat Hristos 4. Trupul cu care S-a înălţat
la Cer? Hristos este trupul cu care a
înviat, trup omenesc.
5. Ce le-a promis Mântuitorul 5. Mântuitorul le-a promis tri
Apostolilor Săi atunci când miterea Duhului Sfânt.
S-a înălţat la Cer ?
6. Câţi Apostoli au fost de faţă 6. Au fost de faţă 11 Apostoli,
la înălţarea Domnului ? deoarece Iuda nu mai era
printre ei.
7. De ce le-a spus Mântuitorul 7. Deoarece urma să trimită
Apostolilor Săi să nu se în Duhul Sfânt peste Apostoli.
depărteze de Ierusalim ?
III. Pregătirea aper Vom vedea acum ce s-a întâm

ceptivă (1 min.) plat Ia Ierusalim.
148
IV. Anunţarea temei Astăzi vom afla când şi cum s-a

împlinit făgăduinţa Mântuito
rului, adică vom vorbi despre
Pogorârea Duhului Sfânt.
V. Informarea elevilor Titlul lecţiei noastre de azi este Elevii scriu pe caiete titlul lecţiei.
asupra scopului ur „Pogorârea Duhului Sfânt. în
mărit şi etiunţarea temeierea Bisericii Creştine4*.
obiectivelor Profesorul enunţă obiectivele
lecţiei şi scrie titlul la tablă.
VI. Prezentarea ma Profesorul citeşte din Scriptură Elevii urmăresc textul, citind
terialului. D irija textul din capitolul 11 al Fapte despre Sfânta Scriptură o dată
rea învăţării (25 lor Apostolilor, versetele (1-42). cu profesorul.
min.) în urma citirii textului, profe Elevii răspund întrebărilor
sorul pune întrebări elevilor, adresate de profesor:
pentru a extrage ideile princi
pale.
1. Ce ne relatează textul citit? 1. Modul în care a avut loc
Pogorârea Duhului Sfânt
peste Apostoli.
2. La câte zile după Paşti a 2. La 50 de zile după Paşti, la
avut loc Pogorârea Sfântului Ierusalim.
Duh şi unde?
3. Câţi Apostoli erau adunaţi 3. Erau 12 Apostoli, locul lui
„la un loc“ ? Iuda fiind luat de Matia, prin
tragere la sorţi.
4. Cum a pogorât Duhul Sfânt 4. Sub forma unor limbi „de
peste Apostoli ? foc“.
5. Ce s-a întâmplat cu Apostolii 5. Au început să vorbească în
la Pogorârea Duhului Sfânt ? limbile pământului.
6. Ce semnificaţie are acest lu 6. Ei au primit acest dar,
cru ? deoarece era necesar să
cunoască aceste limbi pen
tru a putea răspândi învăţă
tura lui Hristos în rândul tu
turor popoarelor.
7. Cine este Duhul Sfânt Care 7. Este a treia Persoană a
S-a pogorât la Cincizecime ? Sfintei Treimi.
8. Lucrarea Duhului Sfânt este 8. Apostolul Petru.
harul. Deci, Apostolii au
primit la Cincizecime harul.
Cine a luat cuvântul, în nu
m ele Apostolilor, pentru a
explica mulţimii adunate de
spre minunea ce au văzut-o
acolo ?
9. Despre cine a vorbit el oa 9. Despre Hristos Mântuitorul.
menilor?
10. Ce au făcut cei circa 3000 10. S-ati botezat în numele lui
de oameni care au văzut Hristos.
149
AN A DANCIU
minunea şi-au ascultat pe

Sfântul Petru ?
11. S-a întem eiat, deci, prima 11. Elevii scriu pe caiete ceea
com unitate de creştini, ce scrie profesorul la tablă.
adică prima Biserică
Creştină.
în continuare, profesorul scrie
pe tablă câteva idei principale:
12. V oi sunteţi mem bri ai 12. Da, suntem d e când ne-am
Bisericii ? botezat.
13. Ce aţi primit la b o te z ? 13. Harul Iui D um nezeu.
14. Unde se face referire la cea 14. în „Sim bolul c r e d in ţe i.
de a treia Persoană a
Sfintei Treim i ?
15. Care este articolul în care 15. Articolu l V III. Elevii spun
se vorbeşte despre Duhul cu v o c e tare articolul V III
Sfânt? Citiţi-1. al „Crezului“ .
VII. Fixarea şi conso 1. C e s-a întâm plat la 10 zile 1. A avut loc Pogorârea Duhu
lidarea cunoştin după înălţare ? lui Sfanţ.
ţelor: 2. U nde şi asupra cui S-a 2. La Ierusalim, peste cei 12
p o go râ t Duhul Sfânt? Apostoli.
3- C e au primit cei 12 A p o s 3. Darul Vorbirii în limbi.
toli?
4. C e s-a întem eiat la C in cize- 4. S-a întemeiat Biserica Creşti
cim e ? nă, botezându-se 3000 de
suflete.
5. Cine este Duhul Sfânt 5. Este a treia Persoană a Sfin
p o go râ t peste A p o s to li ? tei Treimi.
6. Cine este lucrarea Duhului 6. Este harul lui Dumnezeu şi
Sfânt? al Duhului Sfânt.
7. U nde ştiţi v o i că lucrează 7. în Sfânta Biserică.
Duhul Sfanţ?
VIII. Asocierea Unde aţi mai întâlnit eveni în Vechiul Testament, proorocii
mente biblice prin care aţi luat vorbeau şi scriau sub insufla-
cunoştinţă despre Persoana rea Duhului Sfânt, iar autorii
Sfântului Duh ? Noului Testament au scris sub
Profesorul explică în continuare inspiraţia Duhului Sfânt. Duhul
că luni, imediat după Cinci- Sfânt este prezent şi la Botezul
zecime (care este întotdeauna Domnului în Iordan, în chip
într-o zi de duminică), se prăz- de porumbel.
nuieşte Sfânta Treime. Aceasta, Elevii scriu pe caiete cele două
deoarece Sfântul Duh este a zile de sărbătoare: duminica
treia Persoană a Sfintei Treimi. Cincizecimii şi sărbătoarea în
Profesorul rosteşte troparul Po chinată Sfintei Treimi - luni,
gorârii Duhului Sfânt. după Rusalii.
De citit din Sfânta Scriptură
versetele de la 24 până la sfâr
şitul capitolului II din Faptele
Apostolilor.
150
IX. Tema pentru acasă
X. încheiere Rugăciunea „împărate ceresc“ - spusă de profesor şi de elevi
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a Vl-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Cele nouă Fericiri“
TIPUL LECŢIEI: De transmitere şi însuşire a cunoştinţelor
OBIECTIV GENERAL: însuşirea conţinutului celor nouă
„Fericiri“
- cunoaşterea celor nouă Fericiri;
- înţelegerea corectă a semnificaţiei celor nouă Fericiri
şi a rolului lor în învăţătura rămasă nouă de la Mântui
torul, aplicarea în comportament şi în viaţă a cunoştin
ţelor referitoare la cele nouă Fericiri.
- să rezume conţinutul celor nouă Fericiri;
- să precizeze învăţăturile ce se desprind din fiecare
dintre cele nouă Fericiri şi importanţa lor pentru viaţa
creştinului.
METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
- lectura din Sfânta Scriptură, explicaţia, conversaţia eu
ristică, problematizarea.
Sfânta Scriptură, ilustraţie din Biblia ilustrată, cu
Mântuitorul vorbind Apostolilor Săi.
STRATEGII DIDACTICE: mixtă (inductiv-explicativă; eu
ristică - prin problematizare):
151
AN A DANCIU
FORME DE ACTIVITATE CU ELEVII:

- frontală;
- individuală.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI / SCENARIUL

ACTIVITĂŢII DIDACTICE
(conţinutul şi metodica desfăşurării lecţiei)
I. Momentul organizatoric:
- salutul;
- rugăciunea;
- notarea absenţelor.
II. Verificarea şi reactualizarea cunoştinţelor din lecţia
anterioară:
III. Pregătirea aperceptivă:

ACTIVITATEA PROFESORULUI ACTIVITATEA ELEVULUI
1. Despre ce anume am discutat ora 1. Despre alegerea celor 12 Apostoli
trecută ? de către Mântuitorul.
2. Care au fost cei 12 Apostoli aleşi 2. Aceştia erau: Simon Petru, Andrei,
de Hristos ? Iacob, Ioan, Filip, Vartolomeu,
Toma, Matei, Iacob al lui Alfeu,
Simon Cananeul, Iuda Iscariotea-
nul., Tadeu (Iuda).
3. De ce i-a ales pe aceştia Mântuito 3. Pentru ca aceştia să fie martorii lui
rul? Hristos pe tot parcursul activităţii
Sale de propovăduire a Evangheliei
pe pământ.
După alegerea celor 12 Apostoli, Mântuitorul Şi-a înce

put activitatea Sa (lucrarea Sa) învăţătoare.
IV. Anunţarea temei:
Vom vedea astăzi - discutând despre „Cele nouă Fericiri“
- cum Şi-a început Mântuitorul Hristos activitatea de propo-
văduire a Evangheliei Sale. Profesorul scrie titlul lecţiei pe
tablă şi elevii scriu în caiete.
152
V. Informarea elevilor cu privire la scopul şi obiectivele

lecţiei.
Elevii scriu în caiete obiectivele enunţate de profesor.
VI. Prezentarea materialului (tratarea, dirijarea învăţării).

Profesorii roagă pe elevi să deschidă Elevii caută şi găsesc textul din capi
Sânta Scriptură la cartea Evanghelia tolul V din Evanghelia după Matei.
după Matei, cap. V, versetele 1-12. Elevii răspund că titlul este „Predica
Profesorul întreabă elevii care este ti de pe Munte. Fericirile. Adevărata îm
tlul capitolului. plinire a Legii“.
Deci Fericirile au fost spuse în cadrul Elevii citesc cu glas tare fiecare din
„Predicii de pe munte“. Profesorul cele nouă Fericiri; ascultă explicaţiile
explică în continuare ce însemnă cu profesorului şi apoi notează în caiete
vântul „Fericire“, ce semnificaţie are concluziile desprinse după expli
acest cuvânt în cadrul „Predicii de pe carea fiecărei „Fericiri“.
munte“ şi pentru creştini în general.
Profesorul citeşte versetele de la 1 la
12, apoi roagă elevii să citească
fiecare „Fericire“ în parte, pentru a-i
explica sensul.
„Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.“
Cei săraci cu Duhul sunt cei ce nu se

leagă cu inima de averile acestei lumi,
cei ce străduiesc numai pentru a face
bine, care au credinţa. Cei săraci cu
Duhul sunt acei oameni care au voinţa
arzătoare de a înainta pe calea cea
bună. Aceştia vor fi fericiţi.
„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.“
Aici, Hristos promite mângâierea

acelora care simt în inima lor adâncă
părere de rău pentru păcatele să
vârşite şi care se roagă pentru ierta
rea păcatelor lor şi ale altora. Pentru
aceasta avem şi taina Pocăinţei.
153
AN A DANCIU
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.“
Creştinii cei blânzi sunt dăruiţi de

Dumnezeu cu viaţă bună şi senină. Ei
trebuie să dovedească blândeţea Fiu
lui lui Dumnezeu, cu care Hristns a
cucerit lumea.
„Fericiţi cei care flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura.“
Când a aflat dreptatea, sufletul creşti

nului se simte senin, mângâiat, uşu
rat, sătul de dreptate. Dreptatea însă,
în această lume, se găseşte greu. Cei
ce flămânzesc şi însetează de dreptate
vor avea parte de ea deplin, în lumea
celor drepţi.
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.“
Milostivi sunt aceia dintre creştini

care au inimă bună şi mână darnică.
Milostenia se face către flămânzi,
însetaţi, goi, străini, bolnavi, întem
niţaţi, oameni în necaz. Un sfat bun,
o învăţătură, un cuvânt de mângâiere,
o rugăciune zisă din tot sufletul - iată
fapte pe care le fac cei milostivi.
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.“
Ochiul sufletului nostru se pătează

uneori cu gânduri rele şi cu păcate.
Inimă curată au numai cei ce se
păzesc de gânduri rele şi de păcate.
Unii ca aceştia sunt iubiţi de Dumne
zeu. Copiii sunt iubiţi de Mântuitorul,
căci sunt şi „curaţi cu inima“. Să fim şi
noi curaţi, ca să-L putem vedea pe
Dumnezeu.
„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.“
Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Fiul

Păcii. El a venit să aducă pace şi dra
goste între oameni. Creştinii ade
văraţi caută să aducă iubire creşti
nească acolo unde a fost ură. Fericiţi
154
vom fi şi noi dacă ne vom sili să fa

cem pace între oameni.
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.“
Creştinii adevăraţi spun şi vorbesc

numai adevărul. Ei sunt mereu prigo
niţi pentru dreptate. Aşa au făcut cei
răi cu Hristos, cu Apostolii, cu mar
tirii creştini. De aceea, de aceştia
Hristos va avea grijă în împărăţia ce
rurilor.
„Fericiţi veţi fi când vă vor ocări şi vă vor urmări şi vor zice tot cuvântul rău
împotriva voastră, minţind din pricina Mea.“
Aici, Hristos fericeşte pe cei care, din

tre creştini, suferă în linişte toate ocă
rile şi batjocurile, pentru credinţa orto
doxă. Toate acestea le îndură pentru
Hristos. Fericiţi vor fi cei ce îndură bat
jocuri, bătăi, moarte chiar, pentru El.
Concluzie: Celor care împlinim cele cuprinse în „Fericiri“ ni se spune:

„Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri“.
VII. Asigurarea feed-back -ului. Fixarea şi consolidarea

cunoştinţelor.
ACTIVITATEA PROFESORULUI ACTIVITATEA F.LFVULUI
1. Ce am învăţat, deci, copii, în 1. Am învăţat despre cele nouă „Feri

această oră de Religie ? ciri“.
2. Care sunt aceste nouă Fericiri ? 2. Elevii enumeră / citesc cele nouă
Fericiri.
3. Unde a spus Hristos „Fericirile“ ? 3. în cadrul „Predicii de pe munte“, pe
muntele Fericirilor.
4. Cine era cu El pe muntele 4. Cei 12 Apostoli.
„Fericirilor“ ?
5. Când este, deci, cu adevărat fericit 5. Când îndeplineşte cele spuse în
un creştin ? cele nouă Fericiri.
6. Unde aţi mai auzit voi „Fericirile“ ? 6. în sfânta biserică, rostite sau cântate.
Concluzie: învăţătura Mântuitorului, cuprinsă în cele nouă Fericiri, este veş
nică şi nu poate fi ajunsă de nimeni în frumuseţe şi adâncime. Cele nouă
Fericiri trebuie împlinite de noi astăzi.
155
AN A DANCIU
VIII. Temă pentru acasă: Să învăţaţi cele nouă Fericiri.

IX. încheierea lecţiei:
- notarea elevilor;
- rugăciunea;
- salutul.
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a Vl-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Chemarea Apostolilor la propovăduire“
DURATA: 50 min. (o oră de curs)
TIPUL LECŢIEI: mixtă
- înţelegerea locului şi rolului Apostolilor în istoria mân
tuirii neamului omenesc;
- cunoaşterea câtorva aspecte legate de activitatea
Apostolilor şi a urmaşilor acestora —episcopi, preoţi şi
diaconi.
SCOPUL:
- formativ - cunoaşterea şi înţelegerea rolului episcopi-
lor, preoţilor şi diaconilor în cultul Bisericii şi în
Biserică, astăzi;
- informativ (instructiv) - cunoaşterea şi precizarea nu
melor Apostolilor şi urmaşilor acestora, astăzi;
- educativ - sensibilizarea şi înlesnirea receptivităţii
elevilor faţă de învăţătura propovăduită de episcopi,
preoţi, diaconi, dar şi cultivarea respectului faţă de
aceştia şi faţă de activitatea lor.
- învăţarea numelor celor 12 Apostoli;
- precizarea numelor celor care astăzi sunt, în Biserică,
urmaşii Sfinţilor Apostoli.
156
METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT.
1. lectura din Sfânta Scriptură;
2. conversaţia;
3. problematizarea.
1. Sfânta Scriptură;
2. Biblia pentru copii.
STRATEGII DIDACTICE: inductivă şi euristică.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI/ SCENARIUL

ACTIVITĂŢII DIDACTICE
I. Momentul organizatoric
- salutul;
- rugăciunea;
II. Verificarea cunoştinţelor din lecţia anterioară
(Reactualizarea unor cunoştinţe studiate în lecţiile
precedente.)
Verificarea se face prin întrebări.
1. Ce a făcut Hristos imediat după 1. A fost ispitit de Satana.
botezul Său în Iordan ?
2. Unde am întâlnit acest text ? 2. în Evanghelia dujxi Matei (IV, 1-11).
3. Ce ne relatează acest text? De ce 3. Ca să postească şi să Se roage timp
S-a dus Hristos în pustiu ? de 40 de zile.
4. Ce a făcut Satana ? 4. L-a ispitit pe Hristos.
5. Ce înseamnă ispită ? 5. înseamnă îndemn către rău.
6. De câte ori L-a ispitit Satana pe 6. De trei ori.
Hristos ?
7. Cu ce a încercat Satana să-L ispi
7. Pentru că era flămând, L-a ispitit cu
tească prima dată pe Hristos ? hrană.
8. Ce a răspuns Hristos ? 8. A răspuns că omul nu se hrăneşte
numai cu pâine, ci şi cu Cuvântul
Domnului.
9. Cu ce L-a ispitit a doua oară ? 9. Satana L-a dus pe aripa templului
şi L-a îndemnat să-şi piardă încre
derea în Dumnezeu.
157
ANA DANCIU
10. Ce răspunde Hristos ? 10. Că nu trebuie să-L ispiteşti pe

Dumnezeu.
11. A treia oară ce s-a întfimpkil ? 11. Satana L-a ispitit pe Hristos cu
averile şi strălucirea lumii.
12. Ce răspunde I-Irislos ? 12 Că numai lui Dumnezeu trebuie
să 1 te închini.
13. Deci, copii, ce a lacul Hristos? 13 A rezistat ispitei, nu S-a lăsat amă
git, ci l-a învins pe Satana.
14. Ce s-a întâmplat imediat după 14. îngerii au venit şi au slujit Lui.
aceea?
ÎS. Ce concluzie putem noi trage de 15. Că Satana ne ispiteşte mereu şi pe
aici ? noi - cu măriri, cu străluciri, cu
slavă deşartă.
16. Ce trebuie să facem noi, urmând 16. Să rezistăm ispitei, să-l învingem
exemplul lui Hristos ? pe Satana.
17. Cum putem face acest lucru ? 17. Prin rugăciune, prin post, prin as
cultarea de Dumnezeu.
18. Cum putem zice, deci ? 18. „Fericit omul care rabdă ispita."
III. Pregătirea aperceptivă

1. De unde ştim noi, copii, aceste lucruri despre activita
tea Mântuitorului, despre Botezul şi ispita Sa ? (Din paginile
Noului Testament, ale Evangheliilor.)
2. De cine am spus noi, la începutul anului, că sunt scrise
aceste cărţi ale Noului Testament ? (D e Apostolii şi ucenicii
Mântuitorului.)
3. Iată că a sosit momentul să vedem cine au fost Apos
tolii Mântuitorului şi ce i-a trimis Hristos să facă în numele
Său.
IV. Anunţarea temei
Vom învăţa astăzi despre Apostolii Mântuitorului, despre
cei ce L-au însoţit pe Hristos pe tot parcursul activităţii Sale
pământeşti.
Profesorul scrie titlul pe tablă, elevii scriu pe caiete:
„Chemarea Apostolilor la propovăduire“.
V Informarea elevilor cu privire la scopul urmărit de/în
lecţie şi anunţarea obiectivelor
IS8
Profesorul anunţă ob iectivele urmărite de lecţie şi le

scrie pe tablă:
1. Să învăţăm numele celor 12 Apostoli.
2. Să precizăm care / cine sunt urmaşii Apostolilor, astăzi.
VI. Prezentarea / tratarea materialului. Intensificarea
retenţiei şi transferului
ACTIVITATEA PROFESORULUI ACTIVITATF.A ELEVULUI
Urmărind textele Evangheliilor, să Se citesc textele: Matei (X, 2^i),

vedem care sunt cei 12 Apostoli. Marcu (\II, 14-19), Luca(\n, 13-16).
Profesorul şi elevii urmăresc scrierea corectă a numelor Apostolilor pe tablă:

1-2. Simon Petru, Andrei - fraţi 8. Matei
3-4. Iacov, Ioan - fraţi 9. Iacov al lui Alfeu
5. Filip 10. Tadeu (Iuda)
6. Vartolomeu 11. Simon Cananeul (Zelotul)
7. Toma 12. Iuda Iscarioteanul
> 1. Ce precizare găsim în textul de 1. Găsim precizarea că pe cei aleşi

H la Marcu (III, 14-19) ? Hristos i-a numit Apostoli.
H 2. Ce precizare găsim la textul de la 2. în afară de cei 12, Hristos avea şi
0 Luca (VI, 13-16)? alţi ucenici.
Deci pe cei aleşi îi numim Apostoli,
pe ceilalţi - ucenici.
3. Care dintre cei 12 Apostoli sunt 3. Matei şi Ioan.
autori ai Evangheliilor?
4. Deci, ceilalţi doi autori ai Evan 4. Sunt ucenici de-ai Mântuitorului:
gheliilor ce sunt ? Luca şi Marcu.
Să luăm aminte deci, că, în afară de
cei 12 Apostoli, au mai existat un
număr de ucenici: şaptezeci (70).
5. Să repetăm, deci, numele celor 5. Elevii repetă în cor numele aces
12 aleşi de Hristos. tora.
1. Să vedem acum, copii, ce i-a 1. Se citesc textele: Matei (XXVIII,

> trimis Hristos pe Apostoli să facă. 18-20), Marcu (XVI, 15-16 şi 20),
H Se scriu pe tablă textele de citit. Luca (XXIV, 47), Ioan (XX, 21-23).
V
w 2. Ce ne spune primul text de la 2. Ne spune că Hristos Ie-a dat pu
3 Matei? terea pentru a boteza şi a învăţa pe
0
alţii.
ÎS')
AN A DANCIU
3. Ce ne spune textul de la Marcu ? 3. Ne spune că Apostolii trebuia să

propovăduiască F,vanghelia la toată
făptura, să boteze şi să înveţe pe
alţii. Domnul era pretutindeni cu ei.
4. Ce ne arată textul de la Lucal 4. Ne arată că Apostolii trebuie să
propovăduiască Evanghelia la toată
făptura şi pocăinţa - spre iertarea
păcatelor.
5. Ce ne arată textul de la loan? 5. Că Apostolii aveau de la Hristos
puterea de a lega şi dezlega păca
tele. El le-a dat Duhul Sfânt, iar lu
crarea Duhului este Harul.
6. Ce ne spune ultimul text? 6. Apostolii „puneau mâinile“, adică
hirotoneau bărbaţi aleşi.
7. Deci, ce i-a trimis Hristos pe 7. Să înveţe pe oameni, să boteze
Apostoli să facă ? în numele Lui, să ierte păcatele, să
aducă oamenii la pocăinţă, să hiro
tonească bărbaţi aleşi.
8. Cine are astăzi această putere ? 8. Sfintele Taine: Botezul, Pocăinţa,
Ce sunt acestea, enumerate aici? Hirotonia...
9. Câte Taine cunoaştem ? 9. Şapte. în afară de cele de sus,
mai sunt: Maslul, Mirungerea, Cu
nunia, împărtăşania.
10. Deci Hristos le-a dat Apostolilor 10. Preoţii.
puterea de a săvârşi Sfintele Taine.
Cine săvârşeşte azi, în Biserică,
Tainele ?
11. Preoţii săvârşesc doar şase 11. Hirotonia, care este făcută de
Taine. Care este cea de a 7-a, pe episcopi, urmaşii direcţi ai Aposto
care nu o săvârşesc preoţii, dar o lilor.
săvârşesc Apostolii, după cum am
văzut ?
12. Deci care sunt urmaşii 12. Episcopii şi preoţii.
Apostolilor, în ordine ierarhică?
13. Cine sunt ajutoarele preoţilor şi 13. Diaconii.
episcopilor ?
14. Ce concluzie desprindem de 14. Sunt episcopii, ca urmaşi direcţi
aici? Care sunt astăzi, în Biserică, ai Apostolilor, preoţii şi diaconii.
urmaşii Apostolilor?
15. Trebuie, deci, să-i cinstim în 15. Elevii scriu pe caiete cele trei
mod deosebit şi să ascultăm de cei trepte ale ierarhiei bisericeşti.
ce sunt urmaşii Apostolilor: epis-
copi, preoţi şi diaconi.
160
VII. Asigurarea feed-back-u/ui /fixarea cunoştinţelor
1. Ce am învăţat astăzi, copii? 1. Numele celor 12 Apostoli.

2. Care sunt numele lor? 2. Se repetă numele lor.
3. Cine i-a ales ? 3. Mântuitorul Iisus Hristos.
4. Ce au făcut ei ? 4. Au fost alături de Hristos pe tot
parcursul activităţii Sale de 3 ani şi
jumătate.
5. Care a fost misiunea lor ? 5. Hristos i-a învestit cu puterea Du
hului Sfânt şi ei au propovăduit Evan
ghelia la toate popoarele; au legat şi
dezlegat păcatele, au botezat în nu
mele Sfintei Treimi, au învăţat pe oa
meni Cuvântul lui Dumnezeu, au hi
rotonit episcopi, preoţi şi diaconi.
6. Cine sunt astăzi cei care săvârşesc 6. Episcopii, preoţii, diaconii.

ceea ce au săvârşit Apostolii Mântui
torului ?
7. Prin urmare, cum trebuie să ne 7. Să îi ascultăm, să îi respectăm, ca
purtăm faţă de aceştia ? pe unii ce sunt urmaşii Apostolilor
Mântuitorului, să le cerem ajutorul şi
sfatul atunci când avem nevoie.
. Unde lucrează Hristos azi, Apostolii, 8. în Sfânta Biserică.
dar şi urmaşii lor ?
Pentru a verifica dacă elevii au reţinut numele celor 12 Apostoli şi ale urma
şilor lor, profesorul Ie propune completarea următorului rebus:
P VERTICAL:
E 1. Apostol numit şi Iuda.
T F M 2. Primii doi fraţi Apostoli
T R I A
(3 cuv.).
A U I L V T
3. „Fiii tunetului“ (3 cuv.),
D S A I S A T E
ceilalţi Apostoli fraţi.
lEP I S CO P I S I P R EOT I 4. După Ioan.
U A o M T M 5. Zis Cananeul sau Zelotul.
N v O O A 6. După Filip.
D S N L 7. După Vartolomeu.
R I O
8. Autorul primei Evanghelii.
E I M
I o E
A ORIZONTAL:
U
N Urmaşii Apostolilor (3 cuv.).
11 - Metodica predării Religiei

l6 l
AN A DANCIU
VIII. Tema pentru acasă:

De citit textul de la Matei (IV, 18-22).
Profesorul notează elevii care au dat cele mai bune răs
punsuri.
Ora se încheie cu rugăciunea.
PE TABLĂ, LECŢIA SE PREZINTĂ ASTFEL:
Chemarea Apostolilor la propovăduire
1. Să învăţăm numele celor 12 Apostoli.

2. Să precizăm cine sunt astăzi urmaşii celor 12 Apostoli.
1. Texte citite:
- Matei (X, 2-4);
- Marcu (III, 14-19);
- Luca (VI, 13-16).
Numele Apostolilor sunt:
1-2. Simon Petru, Andrei 8. Matei
3-4. Iacov, Ioan 9. Iacov al lui Alfeu
5. Filip 10. Tadeu (Iuda)
6. Vartolomeu 11. Simon Cananeul (Zelotul)
7. Toma 12. Iuda Iscarioteanul
2. Texte citite:
- Matei (XXVIII, 18-20);
- Marcu (XVI, 15-16);
- Luca (XXIV, 47);
- Ioan (XX, 21-23);
- Fapte (yi, 2-6).
Urmaşii Apostolilor sunt:
a) episcopii;
b ) preoţii;
c) diaconii.
162
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a IX-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Biserica primară şi dezbinarea ei“
DURATA: 50 de minute (o oră de curs)
TIPUL LECŢIEI: de consolidare şi sistematizare a cunoş
tinţelor
Elevii trebuie:
- să cunoască momentul întemeierii Bisericii, succesiu
nea evenimentelor istorice care au dus la dezbinarea
Bisericii şi semnificaţia acestor evenimente;
- să înţeleagă şi să explice cauzele, desfăşurarea şi ur
mările schismei de la 1054;
- să precizeze diferenţele şi asemănările existente între
Biserica Primară şi celelalte Biserici harice;
- să opereze cu termeni specifici: haric, prozelitism,
schismă, primat, infailibilitate, jurisdicţie ş.a.;
- să se ataşeze afectiv de Biserica Ortodoxă strămoşească,
singura dintre Bisericile harice şi creştine ce a păstrat
învăţătura dreaptă a Bisericii Primare.
Elevii vor şti:
- să enumere cauzele şi urmările schismei de la 1054;
- să compare învăţătura Bisericii primare cu învăţătura
celorlalte Biserici apărute după schismă;
- săprecizeze semnificaţia denumirilor de Biserică harică,
Biserică primară, Biserică Ortodoxă, Biserică Romano-
Catolică, Biserică Unită;
- să definească termeni ca: succesiune apostolică, Bise
rică harică, Ortodoxie, primat, prozelitism, uniafie;
163
AN A DANCIU
- să-şi argumenteze afirmaţiile, pe baza lucrului cu

Sfânta Scriptură (la întemeierea Bisericii), cu harta, cu
planşa-schemă (la dezbinarea Bisericii).
1. conversaţia;
2. explicaţia;
3. problematizarea;
4. descoperirea.
1. manual editat de I.B.M. al B.O.R. pentru Seminariile
teologice;
2. planşa-schemă (pentru schisma de la 1054 şi Biserica
primară);
3. harta Imperiului Roman (sec. IX-XI);
4. Sfânta Scriptură.
STRATEGII DIDACTICE:
1. inductiv-explicativă;
2. euristică (prin problematizare şi descoperire).
FORME DE ACTIVITATE CU ELEVII:
1. frontală;
2. individuală.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI/
SCENARIUL ACTIVITĂŢII DIDACTICE
I. Momentul organizatoric:
- salutul;
- rugăciunea;
II. Pregătirea aperceptivă:
Aşa cum am anunţat ora trecută, azi avem programată o
lecţie de recapitulare a unui capitol destul de dificil al Isto
164
riei Bisericii Universale, lecţie necesară pentru a consolida

cunoştinţele însuşite la acest capitol.
III. Anunţarea temei:
Astăzi, pe baza planului anunţat în ora precedentă, vom
recapitula tema: „Biserica primară şi dezbinarea ei“.
IV. Informarea elevilor asupra scopului urmărit în lecţie
şi enunţarea obiectivelor lecţiei:
Aşadar, astăzi recapitulăm ultimele cinci lecţii, care au
tratat subiectele legate de istoria Bisericii, de la Cincizecime
până la schisma de la 1054.
Profesorul enunţă obiectivele operaţionale ale lecţiei.
V. Recapitularea cunoştinţelor din lecţiile anterioare se
face pe baza planului scris pe tablă şi în caiete. Verificarea
cunoştinţelor se face prin întrebări (cca. 35 minute).
PLANUL DE RECAPITULARE
„Biserica primară şi dezbinarea ei“
1. Biserica primară:
a. întemeiere (textul Fapte 11 1-4; 41-47);
b. Succesiunea apostolică în Biserica primară;
c. Biserica harică (semnificaţie, definiţie);
d. Persecuţiile (până în anul 313);
e. Ereziile (cele 7 Sinoade Ecumenice).
2. Schisma de la 1054:
a. Cauze politice şi religioase (până la 1054);
b. Desfăşurarea schismei (1054);
c. Urmările schismei (până azi).
3. Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică:
a. Biserica Ortodoxă şi Biserica Unită.
b. Toleranţa fără prozelitism.
165
AN A DANCIU
ACTIVITATEA PROFESORILOR ACTIVITATEA ELEVILOR
ÎNTREBARE PUSA DE PROFESOR RĂSPUNS AŞTEPTAT DE LA ELEVI

Când s-a întemeiat Biserica Creştină ? La Cincizecime, când a pogorât
Duhul Sfânt peste Apostoli.
Ce s-a întâmplat atunci, la Cinci- Apostolii au primit darul vorbirii

zecime ? în limbi şi s-a format prima comu
nitate creştină, de 3000 de „suflete“,
Unde avem relatată întemeierea în cartea Faptele Apostolilor din
Bisericii ? Noul Testament. (Elevii citesc cu
glas tare versetele 1-4 şi 41-47 din
capitolul 2, cartea FapteleApostolilor).
Cum era, deci, viaţa primilor creş Stăruiau în rugăciune, în învăţătura
tini în prima obşte ? Apostolilor, în împărtăşire şi frân
gerea pâinii, îşi vindeau bunurile
şi le puneau în comun, aveau har
Ia tot poporul.
Ce înseamnă termenul de „succe înseamnă transmiterea harului -
siune apostolică“ ? primit la Cincizecime de către
Apostoli - episcopilor, preoţilor şi
diaconilor, până astăzi,
în ce Biserici întâlnim succesiu în Biserica primară, Biserica Orto
nea apostolică ? doxă, Biserica Romano-Catolică şi
în cea Unită.
Ce se transmite, de fapt, prin suc Se transmite harul, lucrarea Duhu
cesiune apostolică ? lui Sfânt pogorât la Cincizecime.
De ce ne este necesar harul? Pentru a ne putea mântui.
Cum se numesc Bisericile care au Se numesc Biserici harice.

păstrat succesiunea apostolică?
Prin ce încercări a trecut Biserica A trecut prin perioada persecuţiilor.
primară ?
Cine i-a persecutat pe creştini ? I-au persecutat evreii şi romanii.
De ce îi persecutau evreii pe creş Pentru că evreii nu îl recunoşteau

tini? pe Hristos ca Mesia.
Care este primul martir? Arhidiaconul Ştefan.
Ce Apostol a murit ca primul martir ? Apostolul Iacob.
De ce îi persecutau romanii pe Au durat de la împăratul Nero până
creştini şi cât au durat persecuţiile ? la Diocleţian (60-313).
Cine pune capăt persecuţiilor? împăratul Constantin.
166
Ce perioadă grea începe pentru Perioada ereziilor, adică a abateri

creştini o dată cu încetarea perse lor de la credinţă.
cuţiilor ?
Cum au fost combătute ereziile ? Prin Sinoadele Ecumenice (325-787).
Câte Sinoade Ecumenice au avut Au avut loc şapte Sinoade Ecume
loc? nice.
După perioada Sinoadelor Ecu Apar diferenţe între Biserica de
menice, ce probleme apar în sâ Răsărit şi cea de Apus.
nul Bisericii ?
Care sunt cauzele acestor diferenţe ? Cauzele sunt politice şi religioase.
Să enumerăm pe scurt, privind Elevii enumeră cauzele politice şi
schema-planşă, principalele cauze religioase ale diferenţelor dintre
ale diferenţelor dintre cele două cele două Biserici.
Biserici.
La ce au dus aceste cauze (dife Au dus la dezbinarea Bisericii,
renţe) ? prin schisma de la 1054.
Cum s-a desfăşurat schisma ? Prin actele de anatematizare din
iulie 1054.
S
li Care au fost urmările schismei? Accentuarea diferenţelor dintre
2 Biserica Apuseană şi cea Răsări
teană, apariţia prozelitismului ro-
mano-catolic, apariţia Bisericii Unite.
Care sunt Bisericile ce „apar“ în Biserica Ortodoxă, Biserica Ro-
urma schismei ? mano-Catolică, Biserica Unită.
Explicaţi ce înseamnă fiecare din Elevii definesc termenii: Ortodoxă,

denumirile acestor Biserici. Catolică, Unită.
Ce importanţă prezintă aceste Bi Au apărut şi la noi episcopii ro

serici pentru noi, creştinii orto mano-catolice şi Biserica Unită cu
docşi români? Roma (în Transilvania, 1699-1701).
o
c Ce consecinţă are pentru creştinii Apare pericolul dezbinării româ
e0 ortodocşi români „confesionaliza- nilor şi al apariţiei intoleranţei re
PÍ rea“ lor, în condiţiile în care există ligioase, ce pot duce la conflicte
azi, în România, creştini ortodocşi, între români.
uniţi (greco-catolici) şi romano-
catolici ?
Ce trebuie să facem noi, Biserica Să fim toleranţi cu credincioşii ce
X Ortodoxă Română, pentru a evita lorlalte Biserici harice, dar fermi
0
■8
ti
aceasta ? în poziţia noastră creştin-ortodoxă.
o Să nu uităm că Hristos nu a venit
să dezbine lumea, ci să ne înveţe
să ne iubim unii pe alţii.
Ce text putem citi aici, ca încheiere ? Textul de la Efeseni (IV, 1-15).
167
AN A DANCIU
VI. Aplicarea testului de cunoştinţe:

Se înmânează fiecărui elev fişa de lucru (testul de cu
noştinţe), care cuprinde 12 întrebări cu răspuns la alegere,
din materia recapitulată în cadrul orei. Li se explică elevilor
care sunt cerinţele testului şi care este punctajul acordat.
Timpul de lucru - (cca. 10 minute) —este suficient pen
tru încercuirea răspunsurilor corecte. După încetarea lucru
lui, se face autocorectarea testului, pe baza punctajului în
scris pe fişă, în creion. La sfârşitul orei, fiecare elev va şti ce
punctaj a obţinut.
VII. încheierea lecţiei:
- precizarea temei supuse recapitulării pentru ora urmă
toare;
- rugăciunea;
- salutul.
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a Vl-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Legea Veche şi Legea Nouă“
DURATA: 50 de minute (o oră de curs)
Elevii trebuie:
- să înţeleagă superioritatea Legii celei Noi asupra celei
Vechi, prin porunca iubirii, dată de Hristos;
- să aplice în comportament şi în viaţa de zi cu zi cunoş
tinţele învăţate;
- să tâlcuiască/interpreteze corect versetele din Sfânta
Scriptură.
Elevii vor şti:
- să compare Poruncile Legii Vechi cu Poruncile Legii Noi;
168
- să precizeze învăţăturile ce se desprind din Poruncile

Mântuitorului.
1. lectura din Sfânta Scriptură;
2. explicaţia;
3. conversaţia: - catehetică;
—euristică.
j'7RATEGllDIDACTICE: inductivă şi euristică.
1. Sfânta Scriptură;
2. Dumitru Călugăru, Şapte cărţi de Religie, Ed. Ep. Roman
şi Huşi, 1990.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI /
SCENARIUL ACTIVITĂŢII DIDACTICE
I. Momentul organizatoric
- salutul;
- rugăciunea;
II. Verificarea cunoştinţelor din lecţia anterioară. Reac
tualizarea unor cunoştinţe studiate în lecţiile precedente
Verificarea se face prin întrebări:
P ro f: Ce am învăţat în ora trecută ?
Elev: Despre „Fericiri“.
P.: Câte „Fericiri“ a rostit Mântuitorul ?
E.: Nouă „Fericiri“.
P : Care sunt aceste „Fericiri“ ?
E.: (Elevii enumeră cele nouă „Fericiri“.)
P.: Ce semnificaţie are fiecare dintre cele nouă „Fericiri“ ?
E.: (Elevii explică fiecare „Fericire“ în parte.)
P : Unde au fost rostite cele nouă Fericiri de către Hristos ?
E.: Pe „Muntele Fericirilor“.
P : Cum se numeşte întreaga cuvântare a lui Hristos, din
care fac parte şi cele nouă „Fericiri“ ?
E.: Se numeşte „Predica de pe munte“.
169
AN A DANCIU
P.: Ce concluzie putem desprinde din această primă parte

a „Predicii de pe munte“, referitoare la „Feripiri“ ?
E.: Aceia care vor împlini cele spuse în „Fericiri“ vor avea
plată multă în ceruri, deci trebuie să le împlinim şi noi astăzi.
P : Aşa cum am spus, „Fericirile“ sunt doar o parte din
conţinutul „Predicii de pe munte“. Ce înseamnă acest lucru ?
E.: înseamnă că vom vorbi şi despre alte învăţături ale
lui Hristos, date nouă în „Predica de pe munte“.
Vom vedea astăzi ce ne învaţă Mântuitorul despre Legea
Vechiului Testament, în comparaţie cu Legea Nouă, adusă
de El în Noul Testament. (Profesorul scrie titlul pe tablă şi
elevii, pe caiete: „Legea Veche şi Legea Nouă“.)
V. Prezentarea / tratarea materialului. Intensificarea
retenţiei şi transferului / Tratarea
P.: înainte de venirea Mântuitorului, oamenii aveau la
îndemână Legea Veche. Pe aceea au primit-o ei de la Dum
nezeu, prin oameni. Care este Legea, sau Porunca, aşa cum
am învăţat-o noi anul trecut ?
E.: Este Decalogul sau cele zece Porunci.
P : Să enumerăm cele zece Porunci ale Decalogului.
(Elevii enumeră cele zece Porunci.)
P.: Cui i-a dat Dumnezeu aceste porunci, spre a fi date
oamenilor ?
E.: Lui Moise, pe muntele Sinai.
P : De la venirea lui Hristos, ne conducem după Legea
cea Nouă. Ea este cea mai înaltă, cea mai lămurită, fiindcă
ne-a fost adusă de Dumnezeu însuşi. Prin Legea Veche,
Dumnezeu i-a pregătit pe oameni pentru înţelegerea Legii
Noi şi pentru primirea lui Hristos. Haideţi să vedem ce zice
Hristos despre cele două Legi.
(Copiii deschid Scriptura şi citesc textul de la Matei V, 21-
48. Profesorul şi copiii tâlcuiesc împreună versetele citite).
170
P.: Ce concluzii putem desprinde din interpretarea acestui

text ? Ce ne învaţă Mântuitorul ?
E.: Mântuitorul nu opreşte numai uciderea, ci şi mânia
(vers. 22). Mântuitorul aşază blândeţea şi iertarea în locul
răzbunării, şi, peste toate, El aşază IUBIREA (vers. 44).
Mântuitorul ne învaţă să ne iubim nu numai prietenii, ci şi
duşmanii, să binecuvântăm pe toată lumea (idem). Mântui
torul ne spune să fim aşa cum ne învaţă El, ca să devenim
desăvârşiţi, ceea ce este, de fapt, ţinta oricărui creştin.
P.: Iată, copii, deci, cât este de înaltă porunca iubirii de
aproapele nostru, fie prieten, fie duşman. De aceea creşti
nismul este numit religia iubirii. Modelul desăvârşirii, al iu
birii supreme, este chiar Hristos, Care, din iubire pentru
noi, oamenii, S-a jertfit pe Sine.
VI. Fixarea / consolidarea cunoştinţelor. Asigurarea
feed-back -ului
Se face prin întrebări.
P : Ce am învăţat astăzi ?
E.: Raportul dintre Legea Veche şi Legea Nouă.
P.: Cum este Legea Nouă faţă de cea Veche ?
E.: Este desăvârşită, deoarece e dată de însuşi Dumnezeu.
P.: Prin ce este superioară Legea Nouă faţă de cea Veche ?
E.: Cea Veche este dată de Dumnezeu prin oameni, cea
Nouă este dată de însuşi Fiul lui Dumnezeu.
P.: Ce ne învaţă Hristos ?
E.: Ne învaţă să nu ne mâniem, să nu ne răzbunăm, ci să
iertăm şi să iubim atât pe prieteni, cât şi pe duşmani.
P.: Cum ne îndeamnă Hristos să fim ?
E.: Desăvârşiţi, aşa cum numai Tatăl ceresc este.
VII. Tema pentru acasă: De învăţat versetul 44 al capito
lului V, din Evanghelia după Matei.
VIII. încheierea lecţiei:
- notarea elevilor;
- rugăciunea;
- salutul.
171
A N A DANCIU
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a X-a
OBIECTUL Religie
SUBIECTUL: „Răspândirea creştinismului pe teritoriul
patriei noastre“
LOCUL DESFĂŞURĂRII: sala de clasă
TIPUL LECŢIEI: de transmitere şi însuşire de noi cunoş
tinţe
- cunoaşterea căilor de răspândire a creştinismului pe
teritoriul patriei noastre;
- exemplificarea modului în care s-a răspândit creştinis
mul pe teritoriul patriei noastre;
- înţelegerea importanţei răspândirii creştinismului pen
tru istoria noastră naţională;
- cunoaşterea faptului că poporul român este creştin de
când s-a format ca popor romanic;
- ataşarea, din punct de vedere afectiv, de Biserica Or
todoxă, Biserica Răsăriteană, Biserica bimilenară stră
bună.
- să enumere căile de pătrundere şi de răspândire a
creştinismului în ţara noastră;
- săprecizeze cum a avut loc răspândirea creştinismului,
precum şi cauzele care au favorizat acest fenomen.
METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: explicaţia, descrierea, con
versaţia euristică, problematizarea.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Hartă cu Dacia înainte de
cucerirea romană şi cu Dacia - provincie romană.
FORME DE ACTIVITATE: frontală şi individuală.
BIBLIOGRAFIE.
- manual I.B.M. al B.O.R. - pentru Seminarii teologice;
- Dumitru Călugăru, op. cit.
172
DESFĂŞURAREA LECŢIEI/
CONŢINUTUL ACTIVITĂŢII DIDACTICE
I. Momentul organizatoric - salutul, rugăciunea, no
tarea absenţelor.
II. Verificarea cunoştinţelor din lecţia anterioară.
Verificarea se face prin întrebări:
Nr.
crt. ACTIVITATEA PROFESORULUI ACTIVITATEA ELEVILOR
1 Despre ce evenimente importante Despre întemeierea Bisericii

din istoria Bisericii am discutat ora Creştine şi despre predica Sfinţilor
trecută ? Apostoli.
2 Când s-a întemeiat Biserica Creştină, La Pogorârea Duhului Sfânt peste

în chip văzut ? Apostoli, când aceştia au primit
darul vorbirii în limbi şi când s-au
botezat 3000 de „suflete“ în nu
mele lui Hristos.
3 Ce au primit Apostolii la Cincizecime ? Au primit Harul lui Dumnezeu, lu
crarea Duhului Sfânt.
4 Ce au făcut Apostolii după Cinci Au început activitatea de propovă-

zecime ? duire a Evangheliei lui Hristos la
evrei şi în toată lumea.
5 Cine le-a spus să înceapă activita Chiar Mântuitorul, când le-a zis:
tea lor misionară ? „Mergând, învăţaţi toate nea
murile...“ ( Matei XXVIII, 19).
6 Cum au procedat Apostolii în acti Au tras la sorţi, aşa cum scrie is
vitatea lor misionară ? toricul bisericesc Eusebiu de
Cezareea (în Istoria bisericească),
pentru a se duce pe tot pământul
locuit, spre a propovădui Evanghelia.

Ne punem întrebarea dacă, cum şi prin cine a pătruns şi
s-a răspândit creştinismul şi pe teritoriul patriei noastre, te-
173
ANA DANCIU
ritoriu pe care urma să se formeze un popor nou, poporul

român.

Aşadar, astăzi vom vedea care sunt căile de pătrundere
a creştinismului pe teritoriul patriei noastre şi cum s-a
răspândit creştinismul pe acest pământ.
Titlul lecţiei de astăzi este „Răspândirea creştinismului
pe teritoriul patriei noastre“.
V. Informarea elevilor cu privire la scopul şi obiectivele

urmărite în lecţie
Profesorul anunţă scopul şi obiectivele lecţiei.
VI. Prezentarea / tratarea materialului. Dirijarea în

văţării. Profesorul va apela pe tot parcursul orei la elevi,
pentru a prezenta, cu ajutorul lor, noile cunoştinţe.
Nr.
crt.
1 Când s-a putut auzi despre Hristos în timpul propovăduirii Sfinţilor

pe teritoriul patriei noastre? Apostoli.
2 în jurul cărui an şi-au început ac în jurul anului 30-31 d. Hr.
tivitatea misionară Apostolii ?
3 Cine se afla atunci pe teritoriul pa Este o perioadă dinaintea cuceririi
triei noastre ? romane, deci cei care stăpâneau
erau dacii. în Dobrogea existau şi
colonii greceşti.
4 Care dintre Apostoli este menţionat Andrei a fost cel care, în urma tra
de Eusebiu de Cezareea ca a fi gerii la sorţi, a venit în Scythia
predicat în Dobrogea ? Minor să propovăduiască Evan
ghelia. Scythia Minor era numele
Dobrogei de azi.
5 Credeţi că are vreo importanţă fap Da, deoarece creştinismul româ
tul că Apostolul Andrei a predicat nesc are, astfel, origine apostolică.
în Dobrogea ?
6 Apostolii erau singuri în activitatea Nu, erau însoţiţi de ucenici de-ai lor.
lor de propovăduire ?
174
Mulţi dintre ucenicii Apostolilor Da, deoarece Dunărea n-a fost

propovăduiau în sudul Dunării. niciodată o barieră între „Nord“ şi
Credeţi că acest lucru prezintă im „Sud“ şi este posibil ca ucenici de-
portanţă ? ai Apostolilor să fi propovăduit
Evanghelia şi la Nord de Dunăre,
în teritoriul dac.
Aţi amintit mai devreme despre co Da, l-au primit, mai ales că în aceste
loniştii greci din Dobrogea. Ce cre colonii a propovăduit şi Apostolul
deţi, au primit sau nu creştinismul ? Andrei.
Dacă ei, ca greci, au primit cuvân Ei au răspândit cuvântul Evanghe
tul Evangheliei, ce este posibil să fi liei printre autohtoni.
făcut aceştia, în continuare, în rân
durile populaţiei autohtone ?
10 Deci, dacă recapitulăm, cum a pă Prin predica Apostolului Andrei şi
truns creştinismul pe teritoriul pa a ucenicilor Apostolilor, în sudul
triei noastre, înainte de cucerirea Dunării, şi a coloniştilor greci, pe
romană ? ţărmul Mării Negre.
11 Din ce moment credeţi că se poate După cucerirea Daciei de către ro
vorbi despre o pătrundere intensă mani şi transformarea ei în provin
a creştinismului pe teritoriul patriei cie romană (după anul 106 d. Hr.).
noastre ?
12 Prin cine consideraţi că se va răs Prin soldaţii armatei romane.
pândi creştinismul după anul 106 ?
13 Puteau fi creştini soldaţii romani ? Da. Ştim din paginile Scripturii că
şi unii dintre soldaţii romani au
crezut în Hristos, cum a fost, de
exemplu, soldatul ce a recunoscut,
la moartea pe cruce a lui Hristos,
că El este cu adevărat Fiul lui
Dumnezeu, sau cum a fost sutaşul
Comeliu.
14 Când soldaţii romani nu mai lup Deveneau veterani.
tau efectiv, ce deveneau ei?
15 Ei ar fi putut răspândi creştinismul ? Da, deoarece unii dintre ei prove
neau din rândurile soldaţilor creştini
şi se puteau stabili în provincia
nou cucerită.
16 După ce romanii cucereau un ţinut Era supusă unei colonizări cu colo
şi îl transformau în provincie, ce se nişti aduşi din tot Imperiul Roman.
întâmpla cu provincia respectivă ?
17 Imperiul Roman se întindea şi în Da.
Orient, inclusiv Palestina ?
18 De unde puteau proveni, deci, unii Din Orient, din Asia Mică (Palestina),
din coloniştii veniţi în Dacia romană ? deci puteau fi creştini.
175
A N A DANCIU
19 In orice nou ţinut cucerit cine îşi îşi făceau apariţia negustorii, mulţi
făcea apariţia, ţinând cont de dez dintre ei, poate, creştini veniţi din
voltarea economică şi comercială a zone puternic creştinate.
noii provincii ?
20 Cum erau priviţi creştinii în această Erau persecutaţi.
perioadă de după 106, în Imperiul
Roman ?
21 Provincia Dacia era relativ departe Puteau veni în provincia romană
de Roma. Ce credeţi că puteau face Dacia, îndepărtându-se, astfel, de
unii creştini, de frica persecuţiilor? centrul Imperiului.
22 începând cu secolul al III-lea, ce Popoarele migratoare.
popoare îşi fac apariţia pe „scena“
Europei ?
23 Care sunt primii migratori ? Goţii, care veneau din Răsărit, din
Orient.
24 Ce puteau aduce, o dată cu ei, în Fiind migratori, aduceau captivi.
ţinuturile provinciei daco-romane ? Captivii puteau fi creştini, ţinând
cont de zonele din care îi aduceau.
25 Dacă am recapitula acum, prin ci Prin soldaţii romani, prin veterani,
ne s-a putut răspândi creştinismul prin coloniştii din Imperiul Roman,
după cucerirea romană, pe teritori prin negustorii şi captivii aduşi de
ul patriei noastre ? popoarele migratoare.
Profesorul le solicită elevilor să întocmească (la tablă) o

schemă care să cuprindă toate cele spuse în timpul orei.
Schema este scrisă la tablă de către elevi şi completată tot
de ei. în felul acesta, se face:
VII. Fixarea cunoştinţelor şi asigurarea feed-back-ului.
ÎNTREBARE PUSĂ DE PROFESOR RĂSPUNS AŞTEPTAT DE LA ELEVI
Cum s-a răspândit creştinismul pe teritoriul

Ce am învăţat astăzi ?
patriei noastre.
în câte perioade putem împărţi procesul în două: înainte de cucerirea romană şi

de răspândire a creştinismului ? după cucerirea romană.
Enumeraţi căile prin care s-a putut răspândi Se enumeră căile prin care s-a răspândit
creştinismul. creştinismul pe teritoriul patriei noastre.
176
Schema completată de către elevi pe tablă şi transcrisă

în caiete este următoarea:
Concluzie: în primele două secole, creştinismul a pă

truns încet, dar sigur pe teritoriul patriei noastre, răspândin-
du-se şi generalizându-se de-a lungul următoarelor secole,
astfel încât putem spune că, atunci când s-a încheiat proce
sul de etnogeneză a poporului român, acesta era popor ro
manic şi creştin în acelaşi timp. Deci, poporul român s-a
format „creştin“ şi „român“ în acelaşi timp.
VIII. încheierea orei—notarea elevilor, rugăciunea, salutul.
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a IV-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Proscomidia“
TIPUL LECŢIEI: dobândire de cunoştinţe, de principii şi
deprinderi referitoare la Proscomidie
VARIANTA: clasică

AN A DANCIU
SCOPUL LECŢIEI:
- informativ:
- dobândirea unor cunoştinţe minime în legătură
cu rânduiala Proscomidiei;
-îm bogăţirea vocabularului cu noţiuni şi expresii
specifice religiei: agneţ, copie, disc, miride, potir,
proscomidie, proscomidiar.
-form a tiv:
- formarea priceperilor şi deprinderilor de folosire
a termenilor religioşi legaţi de rânduiala Prosco
midiei.
- educativ:
- cultivarea interesului copiilor pentru învăţăturile
creştine şi pentru rânduiala Proscomidiei.
- cognitive:
- să explice cuvinte noi, cum ar fi: agneţ, prosco
midie, disc, miride, potir, copie, proscomidiar;
- s ă spună când se săvârşeşte Proscomidia şi de
către cine;
- să prezinte modul în care se săvârşeşte rânduiala
Proscomidiei;
- să prezinte obiectele bisericeşti folosite pentru a
săvârşi Proscomidia;
- să spună ce scoate preotul din prescuri şi pentru
cine;
- să prezinte modul în care este dispusă pâinea pe
Sfântul Disc şi ce reprezintă.
- afective:
- s ă manifeste interes pentru lecţia „Proscomidia“;
- să participe conştient şi activ la această lecţie.
- psiho-motorii:
- să păstreze poziţia corectă în bancă;
- să se anunţe pentru răspuns prin ridicarea mâinii;
- să execute corect semnul Sfintei Cruci.
178
STRATEGIA DIDACTICĂ: mixtă.

METODE ŞI PROCEDEE: rugăciunea, reflecţia personală,
conversaţia, explicaţia, dialogul dirijat.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: manualul de Religie de la
clasa a IV-a, imagini cu Sfântul Disc, planşă cu aşezarea pe
Sfântul Disc a agneţului şi miridelor.
FORME DE ORGANIZARE: frontală şi individuală.
PRINCIPII DIDACTICE:
-principiul ecleziologic;
-principiul hristocentric;
-principiul participării conştiente şi active;
-principiul intuiţiei;
-principiul sistematizării;
-principiul învăţării temeinice.
EVALUARE: continuă.
DURATA: 50 de minute.
BIBLIOGRAFIE:
- Prof. Ene Branişte, Ghenadie Niţoiu, Gheorghe Nedea,
Liturgica Teoretică, Editura Credinţa Noastră, Bucureşti;
- Ioan Popescu, Manuela Năstase, Elena Popescu,
Metodica predării Religiei, Bucureşti, 1997;
- Liturghia Generală, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993;
- Mica Biblie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.
CONŢINUT INFORMATIV
Proscomidia
Rânduiala Proscomidiei se săvârşeşte de către preot di

mineaţa, înainte de începutul Sfintei Liturghii, în partea
stângă a Sfântului Altar, pe o măsuţă sau într-o nişă în perete,
care se numeşte proscomidiar.
Rugându-se, preotul ia prima prescură şi, folosindu-se
de copie, care este un cuţit în formă de lance, scoate pece
179
ANA DANCIU
tea, sau pătratul cu c v c e şi cu însemnele IS, HR, NI, KA, şi o

aşază pe o farfurie din metal care se numeşte disc.
Pătratul de pâine cu pecete poartă numele de agneţ şi îl
reprezintă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Din celelalte prescuri, preotul scoate miridele, care sunt
părticele de pâine în formă de triunghi.
Mirida pe care o aşază în dreapta agneţului o reprezintă
pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus
Hristos.
Pentru pomenirea sfinţilor, care trăiesc veşnic împreună
cu Dumnezeu, în împărăţia Sa, preotul scoate nouă miride,
care amintesc de cele nouă cete îngereşti, şi le aşază în
stânga agneţului.
Imediat sub agneţ, preotul pune alte trei miride, prin care
pomeneşte episcopul locului, pe conducătorii ţării şi pe cti
torii binefăcători ai acelei biserici.
Mai jos, în două grămăjoare, preotul scoate miride pen
tru vii şi pentru morţi. Acum, preotul pomeneşte toate nu
mele de pe pomelnice - pe care le-au adus credincioşii —
şi, pentru fiecare în parte, scoate câte o miridâ, rugându-se
pentru sănătatea, ajutorul, iertarea păcatelor şi mântuirea lor.
Vinul, amestecat cu puţină apă, este turnat de către preot
în potir, care este un pahar metr.lic cu picior.
Apoi, preotul acoperă discul cu un acoperământ mic şi
potirul cu un alt acoperământ mic, după care le acoperă pe
amândouă cu un acoperământ mai mare, lăsându-le la
proscomidiar până mai târziu, când le va duce pe masa
Sfântului Altar, la momentul potrivit din timpul Sfintei Li
turghii.
Modul în care este depusă pâinea pe Sfântul Disc repre
zintă chipul întregii Biserici, Trupul lui Iisus Hristos. Astfel,
aproape de Hristos se află Sfânta Fecioară Maria şi toţi sfinţii,
împreună cu toţi credincioşii, vii şi morţi, care acum, în ca
drul Sfintei Liturghii, se întâlnesc în rugăciune ,"i în comuni
180
une unii cu alţii. Aşadar, acolo unde este Hristos prezent,

este prezent şi Trupul Său, care este Biserica.
Pâinea şi vinul folosite în Proscomidie sunt şi ele chip al
Bisericii, pentru că pâinea este făcută din făină provenită
din multe holde de grâu curat, adunate laolaltă, iar vinul -
din struguri.
ET--PELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA

LECŢIEI PROFESORULUI ELEVILOR
1. Asigură condiţiile necesare Se pregătesc de ora de Religie.

Organiza pentru buna desfăşurare a lec
rea clasei ţiei.
2. înainte de începerea lecţiei Elevii spun rugăciunea împre

Reactuali vom spune rugăciunea „Tatăl ună cu profesorul.
zarea nostru“.
cunoştin - Copii, noi am învăţat ora tre
ţelor cută despre „Sfânta Liturghie -
cea mai mare lucrare şi rugă
ciune a Bisericii“.
- Care este cea mai importantă - Sfânta Liturghie.
slujbă ?
- De către cine şi când a fost - A fost săvârşită de Mântuitorul
săvârşită prima Sfântă Litur nostru Iisus Hristos, la Cina
ghie ? cea de Taină, înainte de Pati
ma Sa.
- în câte părţi se împarte Sfânta - Sfânta Liturghie se împarte în
Liturghie şi care sunt acestea ? două părţi: Liturghia Cuvân
tului Evangheliei (sau a cate-
humenilor) şi Liturghia împăr
tăşaniei (sau a credincioşilor).
-C u m se pregăteşte preotul - Posteşte, se spovedeşte, ci
pentru Sfânta Liturghie ? teşte, înainte de săvârşirea
Sfintei Liturghii, rugăciunile
fixate de Biserică, se împacă
cu aceia cu care este certat,
înainte de începerea Sfintei
Liturghii, se îmbracă cu toate
veşmintele, apoi îşi spală
mâinile, rugându-L pe Dum
nezeu să-i spele toate păcatele.
181
AN A DANCIU
- Dar credincioşii ce aduc cu ei - Mulţi dintre ei merg spre

când vin la biserică ? Sfântul Altar cu lumânarea
aprinsă în mâini şi oferă preo
tului, o dată cu pomelnicul,
prescuri, flori, vin, fructe sau
alte daruri.
- Ce sunt prescurile, cum sunt - Sunt pâini mici, rotunde sau
ele făcute şi la ce sunt folo în formă de cruce, făcute din
site ? grâu curat. înainte de a se
pune în cuptor, cu ajutorul
unei ştampile din lemn nu
mită pristolnic se întipăresc
pe ele, în mijloc, literele IS,
HR, NI, KA, însemnând „Iisus
Hristos biruieşte“.
- De ce este precedată Sfânta - De o parte introductivă, sau
Liturghie ? premergătoare, numită Pros
comidie.
3. Astăzi v'om trece mai departe, îşi notează titlul pe caiete.

Anunţarea la o lecţie nouă care se numeşte
temei „Proscomidie“.
(Se scrie titlul pe tablă.)
4. Profesorul îi roagă pe elevi să

Dirijarea fie atenţi Ia el şi începe să le
învăţării explice lecţia, scriind pe tablă
ideile principale:
- Proscomidia “ partea din sluj
ba de dimineaţă, în care sunt
pregătite darurile credincioşi
lor (pâinea şi vinul) pentru
Sfânta Liturghie.
- Rânduiala Proscomidiei se
săvârşeşte de către preot, di
mineaţa, înainte de începutul
Sfintei Liturghii, în partea
stângă a Altarului, pe o mă
suţă sau într-o nişă în perete
care se numeşte proscomidiar.
Profesorul prezintă eleviior o
planşă în care este reprezentat
modul de rânduială al Prosco
midiei:
182
Etapa /• Rugându-se, preotul ia Elevii notează explicaţiile cu

prima prescură şi, folosindu-se vintelor Proscomidiar= măsuţă
de copie, care este un cuţit în sau nişă în peretele din partea
formă de lance, scoate pecetea stângă a Altarului;
(sau pătratul cu cruce şi cu - copie - cuţit în formă de
însemnele IS, HR, NI, KA), care lance, care scoate pecetea cu
se numeşte agneţ. crucea şi cu însemnele IS,
HR, NI, KA;
Fecioara
Maria
cele nouă cete de îngeri
1. episcopul locului
2. conducerea ţării
3. ctitorii bisericii
morţi
Din celelalte prescuri, preotul - agneţ - pătratul de pâine cu

scoate miridele, care sunt păr pecetea ce reprezintă pe Iisus
ticele de pâine sub formă de Hristos;
triunghi. - disc - farfurii din metal pe
Astfel, mirida pe care o aşază care se aşază pătratul de pâine
deasupra agneţului o reprezin cu pecetea;
tă pe Sfânta Fecioară Maria. - m iride * părticele de pâine
Alte nouă miride le aşază în sub formă de triunghi.
stânga agneţului, amintind de Elevii ascultă atenţi, apoi dese
cele nouă cete îngereşti. Preo nează pe caiete schema cu rân-
tul scoate apoi miride pe care duiala Proscomidiei (după
le aşază sub agneţ şi prin care planşă), notând deasupra fiecă
pomeneşte pe episcopul locu rui element nou, denumirea lui.
lui, pe conducătorii ţării şi pe
binefăcătorii bisericii respective.
Mai jos, în partea dreaptă, aşază
miride (o grămăjoară) pentru
vii, iar în stânga, pentru morţi.
183
ANA DANCIU
Acum preotul pomeneşte toate

numele de pe pomelnicele pe
care le-au adus credincioşii şi,
pentru fiecare în pane, scoate
câte o mirii l;V ru^findu-se pen
tru silnilt.m-j, iertarea păcatelor
şi mântuirea lor.
l-:iu/>a a 11-a: Vinul, amestecat Elevii îşi notează explicaţia cu
cu puţin apă, este turnat de vântului p o tir = pahar metalic
către preot în p otir, care este cu picior.
un pahar metalic cu picior.
Etapa a III-a: Preotul acoperă
discul cu un acoperământ mic
şi potirul cu alt acoperământ
mic, iar apoi le acoperă pe
amândouă cu un acoperământ
mai mare, după care le va duce
pe masa Sfântului Altar, la mo
mentul potrivit din Sfânta Litur
ghie (după ce au stat la prosco-
midiar).
Modul în care este dispusă
pâinea pe Sfântul Disc reprez
intă chipul întregii Biserici -
Trupul lui Hristos. Aici se află
Sfânta Fecioară Maria şi toţi
sfinţii, împreună cu toţi credin
cioşii, vii sau morţi, care, în
cadrul Sfintei Liturghii, se întâl
nesc în rugăciune şi în comuni
une unii cu alţii.
Aşadar, acolo unde este Hristos Elevii ascultă cu atenţie.
prezent, şi Trupul Său este pre
zent, adică Biserica.
5. Profesorul reia aşezarea ag-

Consoli neţului şi a miridelor pe Sfântul
darea Disc cu ajutorul şi cu participa
cunoştin rea efectivă a copiilor.
ţelor Prezintă elevilor o planşă pe
care este desenat doar Sfântul
Disc şi va cere elevilor să aşeze
agneţul şi miridele corespunză Elevii aşază agneţul şi miridele
tor. corespunzător pe Sfântul Disc.
184
6. Dacă aţi fost atenţi, acum pu- Răspund la întrebările puse.

Evaluarea teţi să-mi răspundeţi la câteva
întrebări:
- Ce este Proscomidia, când se
săvârşeşte şi în ce loc ?
- Ce este discul şi copia şi la ce
se folosesc ?
- C e este şi pe cine reprezintă
agneţul ?
- Ce sunt miridele ?
- Ce este potirul şi la ce este el
folosit ?
- Ce face preotul cu cinstitele
daruri după ce termină Pros
comidia ?
- C e reprezintă depunerea ag-
neţului şi a miridelor pe
Sfântul Disc ?
In încheiere, va citi elevilor din Elevii ascultă.
Sfânta Scriptură ( Matei V, 23-
24): „Deci, dacă îţi vei aduce
darul tău la altar şi acolo îţi vei
aduce aminte că fratele tău are
ceva împotriva ta, lasă darul
tău acolo, înaintea altarului, şi
mergi întâi şi împacă-te cu
fratele tău şi ;vo i, venind, adu
darul tău“, şi apoi, din manual,
„Aşa grăieşte Domnul Slavei“.
AŞA GRĂIEŞTE DOMNUL SLAVEI
Aşa grăieşte Domnul Slavei

în glasul Sfintei Liturghii:
- Deşi M-am înălţat la ceruri,
Eu nu vă las orfani, copii.
Deschideţi inimile voastre,

Căci vreau în voi să locuiesc,
Să vă împac din nou cu Tatăl,
Şi de păcat să văferesc.
185
ANA DANCIU
în fiecare Liturghie
Eu iarăşi Mă pogor la voi,
Din nou e coasta Mea străpunsă
Şi-Mi curge sângele şuvoi.
Eu vreau cu voi săfiu de-a pururi,

Deschideţi, nu mai amânaţi,
Primiţi-Mă, creştini, cu toţii,
Ca Pacea Mea să o aflaţi.
Mă răstignesc din nou pe cruce,

în umbra Sfântului Altar,
Primiţi-Mi Sângele şi Trupul,
Să nu vin iarăşi în zadar.
Şi din Potirul vinei Mele

Gustaţi, iubiţii mei, cu dor,
Eu vreau săfiu mereu cu voi,
Săfiu Viaţă tuturor.
Şi-n fiecare părticică

Pe care-n Taină o prim iţi
Sunt Eu, întreg, cu toată Slava,
Şi-aştept spre Mine să veniţi!
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a IV-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Sfânta Taină a Preoţiei“
TIPUL: dobândire de cunoştinţe
186
SCOPUL LECŢIEI:
- informativ: lărgirea orizontului de cunoaştere în ceea
ce priveşte Sfânta Taină a Preoţiei, prin îmbogăţirea şi acti
vizarea vocabularului cu noi cuvinte: arhiereu, hirotonie,
succesiune apostolică-,
-form a tiv: formarea deprinderii de a frecventa cu regu
laritate biserica;
- educativ: cultivarea unei atitudini pozitive faţă de arhi
erei, preoţi şi diaconi;
RESURSE INIŢIALE: elevii sunt deja familiarizaţi cu ter
meni riguroşi şi deţin informaţii despre Sfintele Taine.
- cognitive:
- să definească Sfânta Taină a Preoţiei;
- să precizeze cine a întemeiat această Taină şi care
sunt oamenii ce au primit-o;
- să povestească modul în care au săvârşit Sfinţii
Apostoli Taina Preoţiei asupra altor creştini;
- să definească acţiunea numită hirotonie,
- să explice ce reprezintă succesiunea apostolică şi
care este importanţa ei pentru Biserica Ortodoxă.
- afective:
- să adopte o atitudine corespunzătoare faţă de
preoţi;
- să respecte şi să apere instituţia Preoţiei din Bise
rica Ortodoxă..
- psiho-motorii:
- să execute corect şi cu evlavie semnul Sfintei Cruci;
- să aibă o ţinută corespunzătoare în timpul rugăci
unii.
STRATEGIE DIDACTICĂ: mixtă
PRINCIPII DIDACTICE: principiul histrocentric şi princi
piul eclesiologic.
METODE ŞI PROCEDEE-, conversaţia, explicaţia, lectura,
demonstraţia.
187
AN A DANCIU
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Sfânta Scriptură, Manualul

de Religie, icoane.
FORME DE ORGANIZARE: frontală, individuală.
FORME DE EVALUARE
- in iţia lă - prin reactualizarea cunoştinţelor anterior în
suşite;
- con tin u ă - prin dialog permanent cu elevii;
- finală - prin rebus şi întrebări.
LOCUL DE DESFĂŞURARE: sala de clasă.
DURATA: 50 de minute.
BIBLIOGRAFIE:
- Pr. Prof. Dr. Ioan Sauca, Manual de Religie pentru
clasa a IV-a, E.D.P.-R.A., Bucureşti;
- Sfânta Scriptură.
CONŢINUT INFORMATIV
Sfânta Taină a Preoţiei
1. Definiţie: Preoţia este Sfânta Taină prin care cei che

maţi de Dumnezeu şi anume pregătiţi pentru a sluji Bisericii
Sale primesc prin punerea mâinilor arhiereului, puterea de
a învăţa, e a sfinţi pe credincioşi prin săvârşirea Sfintelor
Taine şi de a-i conduce la mântuire.
2. întemeietorul: Sfintei Taine a Preoţie este Iisus Hristos,
Care, în prima zi după învierea din morţi, a venit în mijlo
cul Apostolilor Săi şi le-a zis: „Pace vou ă! Precum M-a trimis
pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi“. A suflat apoi asupra
lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le
vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“.-
3- Săvârşitorul Sfintei Taine a Preoţiei este arhiereul şi
această Taină se realizează în Biserică.
4. Punerea mâinilor de către arhiereu peste un credin
cios, anume spre a-1 învrednici de harul Preoţiei, se numeşte
hirotonie sau Taina Preoţiei.
188
5. Sfânta Taină a Preoţiei are două părţi:

- partea văzută a Tainei - credinciosul special pregătit,
adus pentru hirotonie;
- partea nevăzută a Tainei - prezenţa Sfântului Duh.
6. Preotule ste atât reprezentantul şi slujitorul lui Hristos,
cât şi al comunităţii. El este părintele duhovnicesc al cre
dincioşilor săi.
7. Succesiunea ( continuitatea) de episcopi, care leagă
în timp şi spaţiu Bisericile creştine, unele de altele şi direct
de Sfinţii Apostoli, se numeşte succesiune apostolică.
8. Biserica Ortodoxă are o succesiune apostolică, adică
o continuitate în dreapta credinţă a Sfinţilor Apostoli.
A R H I E R E U
B I S E R I C Ă
P R E O T
B O T E Z
T A I N E
A P O S T O L I
D I A C O N
B I B L I A
H R I S T O S
ORIZONTAL:
1. Are cea mai înaltă treaptă a Preoţiei.
2. Casa Domnului.
3. Este hirotonit de arhiereu.
4. Prima Taină.
5. Lucrări sfinte, prin care oamenii se unesc cu Hristos.
6. Primele persoane care au primit Duh Sfânt.
7. Prima treaptă a preoţiei.
8. Sfânta Scriptură.
9. întemeietorul Sf. Taine a Preoţiei.
VERTICAL:
(A-B) - Punerea mâinilor arhiereului (pi.).
189
AN A DANCIU
ETAPELE ACTIVITĂŢILE
ACTIVITATEA PROFESORULUI
LECŢIEI ELEVILOR
1. Profesorul asiguri condiţiile necesare pen Elevii se p re

Organizarea tru buna desfăşurare a lecţiei şi solicită ele gătesc pentru
lecţiei vilor să se pregătească pentru ora de Religie. lecţie.
Spune, împreună cu elevii, rugăciunea „Ta
tăl nostru“.
2. Solicită elevilor să răspundă la câteva între Elevii:

Reactualizare bări din lecţia anterioară: - spun rugă
a cunoştinţelor Care este ultima lecţie învăţată ? ciunea;
Ce este Sfânta Taină a Euharistiei şi când a - receptează
fost instituită ? întrebările şi
în cadrul cărei slujbe bisericeşti se săvârşeşte răspund.
Taina Sfintei Euharistii ?
Ce efecte are asupra creştinismului îm păr
tăşirea cu Trupul şi Sângele D om nului ?
Cât de des trebuie să ne împărtăşim ?
C um tre bu ie să se p re g ă te a s c ă creştinul
pentru Sfânta împărtăşanie ?
3. - preotul;
Cine săvârşeşte, copii, Taina Sfintei Euharistii?
Anunţarea
Azi vom trece mai departe şi vom vorbi d e
temei şi a
spre preoţi, deci despre Sfânta Taină a Preo
obiectivelor
ţiei.
4. Elevii:
Preoţia este Sfânta Taină prin care cei che
Dirijarea - notează titlul
maţi de Dum nezeu şi anume pregătiţi pen
învăţării pe caiete;
tru a sluji Bisericii Sale, primesc, prin pune
rea m âinilor arhiereului, puterea de a
învăţa, de a sfinţi p e credincioşi - prin să
vârşirea Sfintelor Taine - şi de a-i conduce
la mântuire.
Cine credeţi că a întemeiat această Taină ?
întemeietorul acestei Taine este Iisus Hristos,
Care, în prima zi d u p ă învierea din morţi, a
venit în mijlocul A p o sto lilo r Săi şi a zis:
„Pace v o u ă ! Precum M -a trimis p e M ine
Tatăl, vă trimit şi Eu p e vo i“. A suflat apoi
asupra lor şi le-a zis: „Luaţi D uh Sfânt; cărora
veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora
le veţi ţine, vor fi ţinute“. în acel moment,
prin cele ce a făcut şi a spus, Hristos a înte-
190
meiat Sfânta Taină a Preoţiei. Suflând

asupra lor, Mântuitorul Hristos le-a dăruit
A p o sto lilo r Săi puterea harului D uhu lu i
Sfânt, de a învăţa, de a con duce şi a sfinţi
pe credincioşi prin săvârşirea Sfintelor Taine.
Prin lucrarea Apostolilor Săi şi a urmaşilor
acestora, Mântuitorul Hristos a rămas m e
reu printre ai Săi, continuându-Şi opera de
mântuire a lumii şi a neam ului om enesc.
Foarte curând, num ărul creştinilor a cres
cut, n ou a credinţă s-a răspândit în multe
părţi ale lumii, iar noile comunităţi creştine
aveau şi ele nevoie de preoţi, pentru a în
văţa, a conduce şi a sfinţi prin Sfintele Taine,
d u p ă rânduiala lăsată d e Hristos. Atunci,
Sfinţii Apostoli, d u p ă poru nca dată lor de
Hristos, au ales oam eni vrednici dintre creş
tini de prin oraşe şi sate, şi, pun ân d u-şi
mâinile peste ei şi rugându-se, aceştia pri
m eau Sfânta Taină a Preoţiei, prin puterea
harului D uhului Sfânt C are se c obora
asupra lor, de la Dumnezeu.
Taina Preoţiei are trei trepte: cea d e arhie
reu, cea de preot şi cea de diacon.
Arhiereul are cea mai înaltă treaptă pentru notează;
că lui i s-a dat puterea apostolică d e a-şi
p u n e mâinile peste alţii şi d e a săvârşi
Sfânta Taină a Preoţiei.
Sfânta Taină a Preoţiei este săvârşită de
arhiereu, în biserică.
Pun erea mâinilor d e către arhiereu, peste
u n credincios anume ales spre a-1 învredni
ci d e harul Preoţiei, se num eşte hirotonie
sau Taina Preoţiei.
Arhiereul hirotoneşte p e preot, p e diacon,
şi, îm preună cu alţi arhierei, p e noi arhierei.
Sfânta Taină a Preoţiei are d o u ă părţi:
- o parte văzută a Tainei - credinciosul
special pregătit, adus pentru hirotonie;
-o parte văzută a Tainei - prezenţa
D uhului Sfânt.
Preotul este atât reprezentantul şi slujitorul
lui Hristos, cât şi al comunităţii. El este p ă
rintele duhovnicesc al credincioşilor săi.
191
AN A DANCIU
Când binecuvântează poporul, întorcându-se

cu faţa spre credincioşi, preotul reprezintă
pe Hristos, Care împărtăşeşte binecuvânta
rea Sa Bisericii.
Când stă cu faţa spre altar, aşa acum stau şi
toţi ceilalţi credincioşi, el reprezintă şi adu
nă pe toţi membrii Bisericii, rugându-se lui
Dumnezeu în numele lor, pentru ei şi îm
preună cu ei.
-C in e a întemeiat Sfânta Taină a Preoţiei? - Iisus Hristos;
- Care au fost primele persoane pe care - Apostolii.
Iisus Hristos le-a hirotonit?
In continuare, vom vorbi despre succesiu
nea apostolică.
Apostolii au hirotonit pe primii episcopi,
aceia - pe alţii şi acest şir de hirotonii s-a
continuat neîntrerupt până în zilele noastre.
Succesiunea (continuitatea) de episcopi care
leagă în timp şi spaţiu Bisericile creştine,
unele de altele şi direct de Sfinţii Apostoli,
se numeşte succesiune apostolică.
Biserica Ortodoxă are succesiune apos
tolică, adică o continuitate în dreapta cre
dinţă a Sfinţilor Apostoli. Istoria dovedeşte
că Biserica Ortodoxă a rămas întotdeauna
credincioasă învăţăturii apostolice, iar arhi
ereii ei sunt în legătură neîntreruptă cu şirul
de episcopi hirotoniţi de Sfinţii Apostoli.
5. Fixarea cunoştinţelor se realizează printr-un E levii re c e p

Fixarea rebus, desenat pe o coală albă de carton, în tează întrebă
cunoştinţelor care elevii vor scrie cuvintele descoperite. rile şi răspund.
6. - Ce lecţie am învăţat noi azi ?

Evaluarea - Ce este Sfânta Taină a Preoţiei ?
fin a lă - Ce este hirotonia ?
- Ce înseamnă succesiunea apostolică?
7. Pentru ora viitoare de Religie trebuie să

Tema pregătiţi foarte t i e: Sfâ. ta Taină a Preoţiei.
lient.ru acasă Lecţia se încheie cu rugăciunea „Tatăl nos
tru“.
192
PROIECT DE LECŢIE"
DATA:
CLASA: a IlI-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Ce este mântuirea şi cum ne mântuim“
TIPUL LECŢIEI: dobândirea de cunoştinţe, formarea de
priceperi şi deprinderi referitoare la conduita bunului
creştin, pentru a se putea mântui
VARIANTA: clasică
SCOPUL LECŢIEI:
- informativ: dobândirea cunoştinţelor referitoare la
modul de mântuire a omului;
-fo rm a tiv : dezvoltarea deprinderii de a se exprima
corect - oral - în legătură cu mântuirea;
- educativ: cultivarea interesului copiilor pentru posibil
itatea de a se mântui.
- cognitive:
- să explice cuvintele: mântuire, har, credinţă-,
- să enumere cele trei condiţii pentru dobândirea
mântuirii;
- să desprindă ceea ce a învăţat necredinciosul din
lecţia bătrânului;
- să spună care este ţelul vieţii;
- să completeze rebusul.
- afective-.
- să manifeste interes pentru lecţia „Ce este mân
tuirea şi cum ne mântuim“;
- să participe conştient şi activ la lecţie.
- psiho-motorii:
- să execute corect semnul Sfintei Cruci;
- să păstreze poziţia corectă în bănci;
- să se anunţe pentru răspuns prin ridicarea mâinii.
STRATEGIA DIDACTICĂ: mixtă

A N A DANCIU
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia euristică, explicaţia,

dialogul dirijat, lucrul cu manualul
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: manualul de Religie,
planşă cu rebus
FORME DE ORGANIZARE: frontală
EVALUARE: continuă
PRINCIPII DIDACTICE:
- principiul hristocentric;
- principiul ecleziologic;
- principiul intuiţiei;
- principiul respectării particularităţilor de vârstă şi indi
viduale;
- principiul sistematizării cunoştinţelor.
DURATA: 50 de minute
BÎBUOGRAFIE:
- Sfânta Scriptură,
- Mica Biblie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 199;
- Ioan Popescu, Manuela Năstase, Elena PopeScu, Meto
dica predării Religiei, Bucureşti;
- Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhidiacon Prof. Dr. Ion
Zăgreanu, Dogmatica Ortodoxă. Manual pentru Semina-
riile teologice, Arhidieceza Cluj, 1997;
- 1. Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu, Didac
tica. Manual pentru clasa a X-a (Şcoli Normale), 1994.
CONŢINUT INFORMATIV:
Ce este mântuirea şi cum ne mântuim
Prin mântuire înţelegem schimbarea şi transformarea

unui om rău şi păcătos, cu ajutorul lui Dumnezeu, într-un
om drept şi sfânt, şi dobândirea vieţii şi fericirii veşnice în
împărăţia cerurilor.
Pentru dobândirea mântuirii sunt necesare trei condiţii:
harul, credinţa, faptele bune.
194
a) Harul este puterea iubitoare a lui Dumnezeu, necesară

pentru a ne putea mântui.
b) Credinţa este încrederea în Dumnezeu, în existenţa,
prezenţa, lucrarea Lui în lume şi în viaţa fiecărui om şi a fie
cărui popor.
c) Faptele bune sunt faptele săvârşite de om, care sunt
plăcute lui Dumnezeu.
Omul se mântuieşte, aşadar, atunci când harul, credinţa
şi faptele bune lucrează împreună.
Completaţi rebusul:
D U M N F. Z E U
H A R
N Ă D E J D F.
F A P T F. B U *N E
U G Ă C I U N F.
B I S E R I C Ă
C R E D I N T Ă
I U B I R E
ORIZONTAL:
1. Tatăl ceresc al tuturor.
2. Puterea iubitoare a lui Dumnezeu, necesară pentru a
ne mântui.
3. Pentru mântuire trebuie să ne punem în Dumnezeu
toată...
4. Credinţa fără... este moartă (2 cuvinte).
5. Modul în care îl chemăm, îi mulţumim şi-L slăvim pe
Dumnezeu.
6. Corabia care ne duce spre mântuire.
7. încrederea noastră în Dumnezeu.
8. Legea Nouă adusă de Mântuitorul.
VERTICAL (A-B):
Transformarea omului, cu ajutorul lui Dumnezeu, într-un
om bun, drept şi sfânt. Dobândirea vieţii şi fericirii în împă
răţiei cerurilor.
195
AN A DANCIU
ETAPELE ACTIVITATEA
ACTIVITATEA PROFESORULUI
LECŢIEI ELEVILOR
1. Asigură bunele condiţii pentru des Elevii se pregătesc

Organizarea făşurarea lecţiei. pentru ora de Religie.
clasei Asigură liniştea în clasă. Elevii spun rugăciunea
înainte de începerea lecţiei, se spune îm preună cu p rofeso
rugăciunea „Tatăl nostru“. rul.
2. - D espre ce aţi învăţat ora trecută - Am învăţat despre

Reactualizarea la Religie ? arătările Mântuitorului
cunoştinţelor după înviere.
- D e câte ori S-a arătat Mântuitorul ? - Mântuitorul S-a arătat
de şapte ori.
- C ine L-a văzut prim a oară p e -M a r ia M agdalena L-a
Iisus d u p ă înviere şi în ce împre văzut pe Iisus atunci
jurare? când s-a dus la m or
mânt, pe care l-a gă
sit gol. Iisus o trimite
să vestească uceni
cilor învierea Sa.
- Cine L-a văzut după aceea? - î l văd fem eile m iro
nosiţe când se întor
ceau de la mormânt.
- C ui i S-a arătat Iisus apoi? -M â n tu ito ru l Se arată
celor doi ucenici aflaţi
în călătorie spre
Emaus, la început
aceştia n erecunos-
cându-L. Aceştia se
întorc de la Ierusalim
şi vestesc celorlalţi
ucenici învierea Dom
nului. Iisus intră prin
uşile încuiate, un d e
erau adunaţi uceni
cii, de frica iudeilor,
şi Se descoperă aces
tora. Iisus S-a arătat
celor unsprezece, în
Ierusalim.
- Care a fost următoarea arătare a - Iisus Se arată lui
lui Iisus, d up ă înviere ? Tom a, care, la înce-
196
put, nu crezuse că El
a înviat din morţi.
- Iisus S-a arătat uceni
- D ar imediat următoarea arătare a cilor la M area Tiberi-
Mântuitorului ? adei; aceştia, la în
dem nul Lui, p rin d o
mulţime de peşti.
- Iisus S-a arătat p e un
- U n d e S-a mai arătat Iisus ? munte din G alileea.
3. - A şa cum am văzut, Iisus Hristos Elevii scriu titlul pe

Anunţarea ne îndeam nă să fim buni, iubitori caiete.
temei d e D um nezeu şi oam eni, pentru
a dobândi viaţa şi fericirea veşnică.
D espre m odul în care vom putea
dobândi această viaţă veşnică
vom vorbi în lecţia de astăzi, care
se intitulează „Ce este mântuirea
şi cum ne mântuim“.
Profesorul scrie titlul pe tablă.
4. - O m u l trebuie să se transforme
Dirijarea în dintr-un om rău şi păcătos într-un
văţării om bun, drept şi sfânt, pentru a
d o b â n d i viaţa veşnică. Această
transformare se numeşte mântuire.
D eci, prin mântuire se înţelege
schimbarea şi transformarea unui
om rău şi păcătos, cu ajutorul lui
Dum nezeu, într-un om bun, drept
şi sfânt, şi dobândirea vieţii şi fe
ricirii veşnice în îm părăţia ceru
rilor.
Elevii scriu p e caiete.
Profesorul scrie definiţia p e tablă.
- Iată ce spun e Sfântul A p ostol
Pavel filipenilor: „cu frică şi cu
cutremur lucraţi mântuirea voas
tră“ ( Filipeni II, 12). (P rofesoru l
citeşte din Biblie.) Precum rezultă
din acest îndemn, mântuirea este
o acţiune d e durată, care se d ez
voltă treptat, şi se realizează Im
197
AN A DANCIU
preună cu lucrarea Iui Dumnezeu

şi a omului.
- Pentru dobândirea mântuirii sunt
necesare trei condiţii: harul, cre
dinţa, faptele bune.
Harul este puterea iubitoare a lui In timp ce profesorul
Dumnezeu, ce se dă în dar tuturor scrie la tablă, elevii
oamenilor care doresc să-l primească. scriu pe caiete.
După botez, harul se sălăşluieşte în Elevii ascultă cu atenţie.
omul însuşi, lucrarea devine mai vie.
Trebuie să menţionăm că această
lucrare de mântuire se săvârşeşte în
Biserică şi nu în afara ei. Cu renaş
terea omului în Hristos, prin Taina
Botezului, începe îndreptarea pro-
priu-zisă. Aceasta constă, pe de o
parte, în curăţirea de păcatul stră
moşesc şi de celelalte păcate săvâr
şite până la Botez, iar pe de alta, în
sălăşluirea harului lui Hristos în
om. Prin aceasta, omul simte dor
inţa vie de a se uni cu Hristos şi de
a umbla „întru înnoirea vieţii".
După cum am văzut, harul nu este
suficient pentru mântuire; noi
avem nevoie şi de credinţă. Prin
har, omul simte prezenţa lui Dum
nezeu în viaţa sa şi, astfel, harul
naşte credinţă.
Credinţa include în sine iubirea şi
nădejdea, deci angajează întreaga
fiinţă a creştinului. Necesitatea cre
dinţei pentru mântuire a fost ară
tată de însuşi Mântuitorul Hristos
Apostolilor, când i-a trimis la pro-
povăduire: „Mergeţi în toată lumea
şi propovăduiţi Evanghelia la toată
făptura. Cel ce va crede şi se va
boteza se va mântui; iar cel ce nu
va crede se va osândi“ QMarcuXYl,
15-16). Această necesitate a credin
ţei o subliniază Sfântul Apostol
Pavel, când zice; „Fără credinţă, cu
198
neputinţă este a bineplăcea lui

Dumnezeu ( Evrei XI, 6), iar în alt
loc: „De vei mărturisi cu gura ta pe
Domnul Iisus şi vei crede în inima
ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din
morţi, te vei mântui ( Romani X, 9).
Credinţa înseamnă o dăruire şi o
unire treptată cu Hristos, din Jertfa
Căruia primim şi noi puterea de a
învia la o viaţă împreună cu Hris
tos. Credinţa care nu e lucrătoare prin
iubire nu poate aduce mântuirea.
Să notăm şi noi:
- Credinţa este încrederea în Dum Elevii notează cu aten
nezeu, în existenţa, prezenţa şi ţie.
lucrarea Lui în lume şi în viaţa
fiecărui om şi a fiecărui popor,
învăţătura Bisericii noastre susţine
că, alături de credinţă, şi faptele bu
ne sunt necesare pentru mântuire.
Astfel, Mântuitorul ?ice: „Nu tot cel
ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va
intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce
face voia Tatălui Meu Celui din
ceruri“ (Matei VII, 21).
Omul nu poate face singur fapte
bune, ci numai împreună cu Dum
nezeu, Care-1 ajută.
Sfântul Apostol Pavel subliniază că,
la dreapta Judecată, Dumnezeu va
răsplăti fiecăruia după faptele sale.
Sf. Iacob spune clar: „Omul se în
dreaptă prin fapte, iar nu numai
prin credinţă“ (cf. Iacob II, 21) şi,
„precum trupul fără suflet mort
este, astfel şi credinţa fără de fapte
moartă este“ Qacov II, 26).
După cum am văzut, omul se mân- Elevii notează pe caiete.
tuieşte atunci când harul, credinţa
şi faptele bune lucrează împreună
şi sunt prezente în viaţa de zi cu zi.
199
AN A DANCIU
5. - în manual există o lectură foarte

Consolidarea frumoasă pe care vă rog să o as
cunoştinţelor cultaţi cu atenţie. (Profesorul citeşte Elevii urm ăresc cu
textul din manual.) atenţie.
- Despre cine este vorba în lectura - Este vorba despre un
citită ? bătrân credincios care,
aflând cât de necesare
sunt pentru mântuire
credinţa şi faptele b u
ne, a scris pe o vâslă a
bărcii - „credinţă“, iar pe
cealaltă - „fapte bu n e“.
- Ce lecţie i s-a dat necredinciosu - Ajungând în mijlocul
lui? râului, bătrânul a ridi
cat în barcă vâsla p e
care scria „credinţă“ şi
a continuat să lopăteze
num ai cu cea pe care
scria „fapte bun e“. Bar
ca era pe punctul de a
se scufunda. Necredin
ciosul a înţeles lecţia
bătrânului.
- Ce i-a spus bătrânul ? - Bătrânul i-a spus că,
aşa cum nu putea îna
inta cu barca, vâslind
num ai cu o singură
vâslă, tot aşa, în viaţă,
nu poţi răzbate decât
prin credinţă şi fapte
bu n e la u n loc şi nu
separat.
- Care este ţelul om ului în viaţă ? - Mântuirea.
6. (Profesorul propune elevilor să re Elevii rezolvă rebusul.

Evaluarea zolve un rebus.)
7. (L a sfârşitul lecţiei, p rofesorul Elevii spun rugăciu

încheierea spune rugăciunea.) nea.
lecţiei
200
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: a IlI-a
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Botezul Domnului“
CONŢINUTUL INFORMATIV:
1. Lecţia „Botezul Domnului“
Ioan Botezătorul boteza oamenii cu apă, pregătindu-i
pentru venirea Domnului Iisus Hristos Mântuitorul.
Sfântul Ioan Botezătorul îl botează pe Domnul Iisus în
râul Iordan.
în timpul Botezului, cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt
S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi s-a auzit glasul
Tatălui, care a întărit adevărurile despre dumnezeirea Dom
nului Iisus Hristos.
Botezul Domnului se sărbătoreşte la 6 ianuarie.
Preotul sfinţeşte apă şi îi stropeşte pe toţi credincioşii
cu ea.
Creştinii folosesc agheasma în diferite împrejurări.
Sărbătoarea Botezului se numeşte şi Epifanie.
2. Troparul Bobotezei
„în Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Trei
mii S-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit
pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumbel a de
venit întărirea Cuvântului Cel ce Te-ai arătat, Hristoase
Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţ ie !“
3. Sfânta şi dumnezeiasca arătare a Domnului Dumne
zeul nostru Iisus Hristos
Domnul Iisus S-a aflat în cetatea Nazaret, unde a cres
cut, tăinuindu-Şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciu
nea dumnezeirii Sale până la treizeci de ani, deoarece la iu
dei se socotea necuviinţă ca cineva, înainte de treizeci de
ani, să fie dascăl sau preot.
201
AN A DANCIU
Şi trăia alături de Preacurata Maica Sa şi dreptul Iosif, cu

care împreună Se ostenea la lucrul tâmplăriei, pentru a ne
învăţa pe noi a nu ne lenevi, nici a mânca pâinea în zadar.
Şi împlinindu-se cei treizeci de ani. a venit cuvântul lui
Dumnezeu către Ioan, în pustie, trimiţându-1 pe el ca să
meargă şi să înceapă a boteza cu apă.
Şi i-a dat lui un semn după care putea să recunoască pe
Mesia.
Şi ieşeau oameni din toată Iudeea să se boteze.
Şi a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să
Se boteze.
Iar după Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă. Se
spune că Sfântul Ioan Botezătorul, pe fiecare om pe care îl
boteza, îl afunda în apă până la grumaji şi-l ţinea aşa până
îşi mărturisea toate păcatele, şi atunci îl lăsa pe el şi ieşea
din apă. Dar Hristos, fiind fără păcat, n-a zăbovit în apă şi
de aceea Evanghelia zice că a ieşit îndată din apă.
în zilele lui Noe, micşorarea apelor a vestit-o o porum
biţă; tot aşa şi aici, micşorarea păcatului s-a vestit cu ivirea
porumbelului. Duhul Sfânt S-a arătat în acest chip fiindcă
această pasăre este curată şi iubitoare de oameni şi blândă
şi fără răutate. Aşa şi Duhul Sfânt este Izvor de curăţenie,
izvor adânc al iubirii de oameni, învăţător al blândeţilor.
4. învăţătura despre Sfântul Botez
Fără Sfântul Botez nimeni nu poate fi creştin. Mântuito
rul a rânduit această Taină după învierea Sa, când a zis
apostolilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. Dar El ne
pregătise această duhovnicească scăldătoare încă din ziua
Botezului Său, de la Iordan.
Taina Botezului este Taina prin care ne curăţim de pă
catul strămoşesc: moare omul vechi din noi şi se naşte
omul cel nou.
202
VIERSUL BOTEZULUI
Hristos, astăzi, în Iordan

Se botează de Ioan.
Cerurile s-au deschis
Şi, din ceruri, glas a zis:
Iată Fiul meu iubit

In care bine-am voit
Toţi de El să ascultaţi,
Mintea să vă luminaţi. “
Veniţi toţi să ne-nchinăm,

Lui Hristos să ne rugăm,
Care azi cu apă spală
A strămoşilor greşeală.
în marginea râului,
în apa Iordanului,
Vedem lucruri minunate
De toţi sfinţii lăudate.
Duhul Sfânt de la cer zboară,

Ca porumbel Se coboară,
Apele să le sfinţească,
Pe noi să ne mântuiască.
Azi Adam s-a dezlegat

De blestem şi de păcat
Şi de-acumpână-n vecie
Mila Domnului săfie.
AN A DANCIU
5.
LA MARGINEA RÂULUI
în marginea răului,
în apa Iordanului,
Vedem lucruri minunate
De toţi sfinţii lăudate.
Astăzi Hristos, in Iordan,

Se botează de Ioan.
Când botezul a prim it
Cerurile s-au deschis.
Şi din nori S-a pogorât

Duhu-n chip de porumbel.
Din cer, glas s-a auzit:
- „ Tu eşti Fiul Meu Iu b it!“
După ce S-a botezat,

Pe noi toţi ne-a învăţat
Cuvântul să-I ascultăm,
Legea Lui să n-o-ncălcăm.
6. Cuvântul din Limonar, despre Botezul minunat al unui

păgân (pag. 57 din Proloage - Vieţile Sfinţilor, luna ianua
rie).
SCOPUL:
- informativ:
- dobândirea unor cunoştinţe referitoare la Botezul
Domnului;
- însuşirea unor date despre Taina Sfântului Botez;
-consolidarea cunoştinţelor despre Sfântul Ioan
Botezătorul;
- formarea credinţei că putem fi drepţi, păstrând
curată cămaşa sufletului, primită la Sfântul Botez.
204
- formativ:
- dezvoltarea calităţii gândirii;
- dezvoltarea capacităţii de exprimare orală;
- dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi a celei
creatoare;
- dezvoltarea funcţiilor limbajului;
- dezvoltarea capacităţilor de observare, analiză,
comparaţie, sinteză.
- educativ:
- formarea conduitei: să fim buni, fără a face fapte
rele;
- manifestarea interesului pentru lecţie;
- educarea atenţiei;
- stimularea curiozităţii.
- cognitive:
- să ştie cine L-a botezat pe Domnul Iisus;
- să cunoască cine a arătat dumnezeirea Sa;
- să ştie ce înseamnă cuvintele epifanieşi agheasmă-,
- să înţeleagă şi să explice semnificaţia Botezului
Domnului;
- să povestească momentul Botezului.
- afectiv-atitudinale:
- să participe activ la oră, completându-şi sau co-
rectându-şi colegii;
- să aprecieze actele de iubire, de sacrificiu şi de
smerenie ale Domnului Iisus;
- să iubească credinţa creştin-ortodoxă.
- psiho-motorii:
- să-şi perfecţioneze deprinderile de a-şi face sem
nul Sfintei Cruci.

VARIANTA: clasică
STRATEGIA: euristică, dirijată.
205
AN A DANCIU
METODE: explicaţia, povestirea, conversaţia, jocul di

dactic, dramatizarea, lectura explicativă.
MIJLOACE: manualul, Biblia, alte cărţi cu texte şi poezii
cu conţinut religios.
PRINCIPII: al participării active şi conştiente, al continui
tăţii, al accesibilităţii şi al respectării particularităţilor de
vârstă şi individuale, al însuşirii temeinice a cunoştinţelor.
FORME DE ORGANIZARE: frontală, individuală.
EVALUAREA: iniţială, continuă, finală.
BIBLIOGRAFIE UTILIZATĂ:
1. Pr. Prof. Dr. loan Sauca, Manualul de Religie pentru
clasa a IlI-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bi
sericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993;
2. Mica Biblie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993;
3 .1. Cerghit, T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu, Didactica.
Manual pentru clasa a X-a (Şcoli Normale), E. D. P., Bucu
reşti, 1993;
4. Din vieţile Sfinţilor- Proloage (pe luna mai).
DESFĂŞURAREA LECŢIEI:
ETAPELE
ACTIVITATEA PROFESORULUI ACTIVITATEA ELEVILOR
LECŢIEI
1. Profesorul: (Se pregătesc pentru oră.)
Organizarea - solicită elevilor pregătirea (Rostesc rugăciunea.)
clasei pentru oră; (Cântă un imn religios.)
- asigură liniştea necesară des
făşurării orei;
- rosteşte rugăciunea;
- dă tonul.
2. Profesorul pune întrebări din

Verificarea lecţia anterioară:
lecţiei anteri „Cine erau Zaharia şi Elisabeta Erau doi bătrâni cu cred
oare şi de ce erau trişti ?“ inţă, din Ţara Sfântă, trişti
fiindcă nu aveau copii.
206
„Ce i-a descoperit îngerul I-a vestit că soţia lui îi va

Gavriil lui Zaharia pe când tă naşte un copil.
mâia în templul de la Ierusa
lim ?“
„De ce a rămas Zaharia mut?" Deoarece nu a crezut spu
sele îngerului.
„Cine a fost Sfântul Ioan Bote A fost înaintemergătorul
zătorul ?“ Domnului Iisus Hristos.
I-a pregătit pe oameni
pentru primirea Fiului lui
Dumnezeu.
„Care sunt sărbătorile închinate 7 ianuarie, 24 iunie, 29 au
Sfântului Ioan Botezătorul ?“ gust.
3. Am stabilit, în clasa a Il-a, câte (Ascultă.)

Reactualizare, va aspecte din viaţa Domnului:
discuţii Naşterea, Minunile, Moartea,
pregătitoare şi învierea.
captarea Am văzut, am auzit date despre
atenţiei Naşterea Domnului, apoi de
spre momentul când Domnul
rămâne trei zile la templul din
Ierusalim, la 12 ani, şi apoi nu
ni se mai spune nimic despre
El până la vârsta maturi/:.ţii. Se
săvârşeşte prima minune de la
nunta din Cana Galileei.
- Cine ne spune ce s-a întâm (Răspund.)
plat acolo ?
- De ce oare nu se mai scrie (Dau diferite răspunsuri.)
nimic despre viaţa Sa ?
După întoarcerea de la templul
din Ierusalim, Domnul Iisus S-a
aflat în cetatea Nazaret, unde a
crescut, tăinuindu-şi înaintea
oamenilor puterea şi înţelep
ciunea dumnezeirii Sale până
la 30 de ani.
în Ţara Sfântă se socotea necu
viinţă dacă cineva, înainte de
30 de ani, dorea să fie preot
sau dascăl.
Din acest motiv Mântuitorul
Iisus nu a început propovă-
duirea Sa. Vieţuia în Nazaret,
împreună cu Fecioara Maria şi
207
AN A DANCIU
dreptul Iosif, cu care Se oste

nea la lucrul tâmplăriei, învă-
ţându-ne pe noi a nu lenevi,
nici a mânca p âinea în zadar.
Şi, împlinindu-se cei 30 de ani
şi vrem ea dum nezeieştii Lui
arătări, abia atunci a vorbit
D um nezeu lui Ioan în pustie,
trimiţându-1 să meargă şi să în
c eap ă a boteza cu apă. Şi i-a
dat un sem n d u p ă care putea
să-L cunoască pe Mesia: „Dea
supra Căruia vei ve d e a D uhu l
p o gorân du -S e şi răm ânând
peste El, Acela este Cel ce b o
tează cu D u h Sfânt“. Şi ştiţi şi
vo i că veneau la dânsul o a
meni din toată Iudeea şi se b o
tezau. Atunci a venit şi Iisus
din G alileea la Iordan, către
Ioan, ca să Se boteze la dânsul.
D u p ă care sem n L-a cunoscut S-a pogorât porum belul ce
Ioan pe Mesia ? reprezenta D uhu l Sfânt.
Cine i-a dat acest semn? D om nul Dum nezeu.
4. în lecţia de astăzi vo m afla şi

Anunţarea noi mai multe date despre B o
temei şi a tezul Domnului.
obiectivelor Lecţia se numeşte chiar aşa:
„Botezul D om nului“.
(Profesorul scrie titlul lecţiei pe
tablă.)
Scrieţi în caiete. (Scriu în caiete.)
îm i puteţi spune u n d e aţi mai Se botează toţi copiii.
întâlnit cuvântul Botez? C e vă
spun e vo u ă acest cuvânt?
Da, dar de ce ? Deoarece trebuie iertat p ă
catul strămoşesc.
Care este păcatul strămoşesc ? Păcatul săvârşit de către
Şi anume ? Adam şi Eva.
Deci voi spuneţi că toţi oa m e A u mâncat din pom ul oprit
nii se botează deoarece aveau pentru că au ascultat de
şi au acest păcat. ispita celui rău.
D a r D om n ul Iisus ce n evo ie
avea de Botez? A v e a păcate? Nu.
208
Vă rog să vă gândiţi în ce con intr-o peşteră cu pereţii re

diţii a venit pe lum e. C are a ci şi goi.
fost locul un d e S-a născut El,
Dum nezeu ?
Bine.
Deci S-a smerit o dată, venind în (Elevii urmăresc, ascultă.)
lume, în Slava cerească. Acest
Botez al D om n ului înseam nă
u n al d oile a act d e smerenie
sau modestie, pentru că El a luat
toate păcatele noastre asupra
Sa şi pentru aceasta a intrat în
Iordan. Dar la întrebarea „De ce Pentru că aşa era voia
S-a botezat ?“ mai există câteva Tatălui.
răspunsuri, pe care mi le daţi
dup ă ce citim lecţia.
Deschideţi cărţile.
(P rofesoru l citeşte lecţia.)
Spuneţi-mi acum, d e ce a fost Pentru ca Ioan să fie mar
nevo ie de acest Botez? torul dumnezeirii lui Hris-
Profesorul scrie pe tablă ideile tos, prin semnele arătate.
principale din lecţie.
Ce înseamnă cuvântul Fpifanie? Arătare.
Cine S-a arătat ? Sfânta Treime.
Cum? (Elevii dau răspunsul.)
V ă rog să vă gândiţi cum S-a Sub forma a trei călători.
arătat - în Vechiul Testament -
Sfânta Treime lui Avraam, când
a fost anunţat că va avea un
fiu.
Cum s-a numit fiul ? Isaac.
Deci, vedeţi că şi acum S-a ară Da.
tat Sfânta Treime.
Acum vă citesc o poezie foarte
frum oasă desp re Botezul
Domnului. Ascultaţi. (Elevii ascultă.)
(P rofesoru l citeşte p oezia
prezentată la punctul 4 al
conţinutului inform ativ.)
O discută cu elevii:
C e doreşte D om n u l Iisus, ce (R ăspund.)
doresc îngerii din partea oam e
nilor ?
îşi doresc ca oamenii să-şi am
intească de importanţa
Botezului. Oamenii primesc -

AN A DANCIU
d u p ă cura aţi învăţat în clasa I

- o cămaşă a sufletului, pe care
îngerii doresc ca oamenii să şi-
o păstreze curată.
Cum poate fi pătată cămaşa su- Cu păcate
fletului ?
Foarte bine. Deci, în fiecare an,
la B obotează, noi ne amintim
de prom isiunea pe care au fă
cut-o naşii la botezul nostru, şi
anum e că vom fi creştini ade
văraţi, fără să-L supărăm p e
D om nul Iisus, Mântuitorul nos
tru.
D eci, orice om ajunge creştin
prin Botez.
Cine are voie să săvârşească Preotul sau episcopul.
Botezul ?
Profesorul:
- citeşte elevilor m inunea d e
spre p ăgânul care s-a botezat
(ultim ul punct precizat la
conţinutul informativ);
- face evaluarea finală a lecţiei (E levii răspund la între
prin întrebări orale; bări.)
- adu ce aprecieri, face com (Ascultă.)
pletări, observaţii;
- pune caseta cu Troparul
Botezului;
- dă tonul; (Cântă un imn religios.)
- repetă ce lecţie au de învăţat
pentru ora viitoare.
PROIECT DE LECŢIE
DATA:
CLASA: I
OBIECTUL: Religie
SUBIECTUL: „Să iubim florile şi natura“
210
SCOPUL
- informativ:
- înţelegerea de către copii a rolului lui Dumnezeu
în viaţa oamenilor, a plantelor şi a animalelor;
- consolidarea deprinderii de recitare şi înţelegere
a rugăciunilor, a poeziilor şi a cântecelor reli
gioase.
-form a tiv:
- formarea deprinderii de a se închina corect în
faţa lui Dumnezeu;
- educativ:
educarea atitudinii şi sentimentelor de respect
faţă de Dumnezeu şi creaţia Sa;
- educarea dragostei pentru o oră de Religie.
CONŢINUT INFORMATIV:
- lecţia din manual - „Să iubim florile şi natura“;
- povestirea „Totul vine de la Dumnezeu“;
- cântecele: „Cântecul noilor plantaţii“, „Să iubim, copii,
grădina“;
- poezia „Creatorul lumii“.
CONDIŢII INIŢIALE DE REALIZARE:
- elevii au mai participat şi la alte lecţii de Religie şi sunt
familiarizaţi cu vocabularul de specialitate şi cu gestu
rile aferente.
- cognitive:
- să recite cu intonaţie cele două rugăciuni: la in
trare şi la ieşire din clasă;
- să precizeze cine este Tatăl nostru şi care este
creaţia Sa;
- să cunoască rolul plantelor şi al animalelor în viaţa
oamenilor;
- să înţeleagă mesajul cântecelor, poeziilor, poves
tirilor spuse de către profesor;
- să reţină cu uşurinţă poezia învăţată în timpul orei.
211
AN A DANCIU
- afectiv-atitudinale:
- să manifeste respect şi dragoste atât pentru Dum
nezeu, cât şi pentru copiii Lui (creaţia Sa);
- să manifeste dragoste pentru obiectul de studiu -
Religie.
- psiho-motorii:
- să păstreze poziţia corectă în bancă în timpul orei;
- să execute corect semnul Sfintei Cruci.
TIPUL LECŢIEI: dobândire de cunoştinţe
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, dialogul, conversaţia
euristică, expunerea, povestirea
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: manualul, imâgini cu
plante
DURATA: 50 de minute
BIBLIOGRAFIE:
- Delia Ştefania Barbu, Alexie Buzea, Tezaur de cântece
şi versuri. Antologie pentru serbările şcolare, Editura
Gheorghe Cârţu Alexandru, Craiova;
- Anne de Vries, Biblia povestită copiilor,
- Mary E. Erikson, Şase zile pline - Minunata poveste a
creaţiei-,
- Pr. Prof. Dr. Ioan Sauca, Abecedarul micuţului creştin,
E.D.P.-.R.A., Bucureşti, 1997.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
ETAPELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA

LECŢIEI PROFESORULUI ELEVILOR
1. Profesorul pregăteşte clasa

O rganizarea pentru în cep erea orei de
clasei Religie. C ere elevilor să-şi
scoată m anualele din g h io z
dane. Cere elevilor să recite
212
„Rugăciunea la intrare în
clasă“, cu faţa spre răsărit.
2. Pune întrebări de genul: Elevii răspund la întrebări.

Reactualizarea - Ce lecţie aţi avut de pregătit
cunoştinţelor pentru astăzi?
- C are sunt făpturile Iui
Dum nezeu ?
- Ce face D um nezeu cu aceste
făpturi ?
- Cine este Vasilică, din lecţia
trecută ?
- Ce a făcut el ?
- Ce învăţătură tragem din „Să iubim vieţuitoarele“.
această lecţie ?
3. - Copii, p e lân gă anim ale şi Sunt atenţi la spusele p ro

Captarea păsări, Dum nezeu mai are grijă fesorului.
atenţiei şi de plante, de flori, d e arbori,
d e pomii fructiferi, de zarzava
turi chiar.
Profesorul citeşte elevilor
povestirea „Totul vine d e la
D um en ezeu“ şi îi atenţionează
că, după lectură, va trebui ca ei
să o rezume.
- D espre ce este v o rb a în
această povestire ?
- D e un d e provine m âncarea
p e care o consumăm ?
- D ar casa în care locuim ? R ăspund corect la între
-C in e are grijă de n oi toţi? bările adresate.
4. - Copii, şi în lecţia noastră se Elevii ascultă cu atenţie e x

Anunţarea vorbeşte despre flori şi natură. plicaţiile profesorului.
temei Lecţia se num eşte „Să iubim
florile şi natura“.
5. Eu vă voi citi lecţia, iar voi veţi

Desfăşurarea avea grijă să fiţi foarte atenţi,
lecţiei pentru a şti să trageţi în vă
ţăminte din ea, la sfârşitul orei.
213
ANA DANCIU
- D espre ce este vo rba în Elevii răspund corect la în

această lecţie ? trebările profesorului.
- Cine dă omului hrana cea de
toate zilele ?
- Ce fac oamenii pentru aceas
ta?
- C um îi mulţumesc ei lui
Dum nezeu ?
- Ce fac creştinii cu florile şi cu
natura ?
- C a r e sunt plantele pe care le
cunoaşteţi voi ?
Profesorul le va prezenta Elevii privesc şi ascultă cu
planşe care reprezintă secvenţe atenţie.
din Facerea lumii, în care se
văd plantele pe care
Dum nezeu le-a creat. Le citeşte
textul preluat din Biblie, legat
de acest lucru.
Le cântă „Cântecul noilor plan
taţii“, după care va purta o dis
cuţie în legătură cu conţinutul
lui.
- N o i trebuie şă plantăm p o Ascultă cu atenţie şi
mi ? D e ce ? răspund corect la între
- D a r de ce plantăm noi flori? bările p use d e profesor.
(D eoarece ele sunt frumoase şi
miros foarte frumos, n oi le
plantăm în grădină.)
Le va cânta cântecul „Să iubim,
copii, grădina“ şi le va cere să
spună ce au înţeles că trebuie
să facă ei cu florile.
Le va cere să repete care sunt
„copiii lui D u m n ezeu “. Le va
aminti că El este Tatăl nostru
pentru că n e-a creat atât pe
noi, cât şi plantele şi animalele
din jurul nostru, casele,
pământul şi apele.
Le va recita p oezia „Creatorul
lumii“ şi o va com enta îm p re
ună cu elevii.
214
6. în încheiere, le va face o para

Fixarea temei lelă între oam enii şi plantele
din jurul lor, printr-o poezie.
- Ce lecţie am învăţat noi
astăzi ?
- D esp re ce este v o rb a în
această lecţie ?
- C ine este Tatăl nostru ?
- Care sunt copiii Lui, în afară
de oameni ?
- Ce trebuie să facem noi cu
aceştia ?
- D e ce trebuie să îi iubim ?
- D e ce ne ajută ei pe noi, oa
menii ?
- C um îi mulţumim lui D um ne Elevii răspund la întrebările
zeu ? profesorului.
7. - Noi, copii, putem să-I mulţu

încheiere mim lui D um n ezeu prin cred
inţă, prin rugăciuni, prin cânte
cele înălţate Lui. Pentru
aceasta, v-am adus şi eu cân
tecul care se numeşte „Pentru
Tine, D oam ne“.
Le cântă cântecul, d u p ă care va
purta o scurtă discuţie pe mar
ginea acestui text.
Profesorul îi apreciază pentru
m od u l în care s-au purtat la
lecţie şi le cere să se ridice şi să
sp un ă „Rugăciunea la ieşirea
din clasă“. Le aminteşte că tot
ce s-a discutat la oră trebuie
folosit în afara orei, acasă, la
plim bare etc. Elevii ascultă cu atenţie.
8. Pentru data viitoare, li se cere

Tem a pentru să înveţe bine lecţia „Să iubim
acasă florile şi natura“. Elevii execută
cerinţele profesorului.
215
ANA DANCIU
CONŢINUTUL INFORMATIV
Totul vine de la Dumnezeu.

Şi acum, fii foarte atent, pentru că îţi voi povesti cine a
făcut tot ce există.
Ştii tu oare de unde vine mâncarea ? Felia mare de pâine
pe care ai mâncat-o mai înainte ?
Desigur că mama ta a pregătit-o, din pâinea pe care a
cumpărat-o de la brutar. Acesta a făcut-o din făină. Morarul
a făcut făina măcinând grâul, pe care l-a cumpărat de la ţăran.
Iar acesta l-a cules de pe pământul său.
Cine a făcut să crească grâul pe câmp ?
Domnul Dumnezeul nostru.
Şi dacă Dumnezeu n-ar fi făcut întocmai, ţăranul nu ar fi
avut grâul, morarul n-ar fi avut făina, brutarul n-ar fi avut
cu ce să coacă pâinea, iar mama n-ar fi putut sărţi dea pâine.
Şi pentru că pâinea ta, ca şi celelalte lucruri, vine de la
Dumnezeu, ne rugăm în fiecare zi: „Doamne, îţi mulţumim
pentru aceste bucate. Amin“.
Şi casa noastră vine de la Dumnezeu. Bineînţeles că un
constructor a făcut-o din cărămidă, lemn şi ciment. Cărămi
zile au fost făcute din lut, iar lutul vine din pământ. Cine a
făcut pământurile şi dealurile şi tot ceea ce vedeţi ?
Chiar Domnul Dumnezeul nostru.
Şi lemnul pentru casă a fost tăiat dintr-un pom. Dar cine
a făcut pomul să crească în fiecare an puţin mai mare, în
fiecare an puţin mai gros - păduri întregi de pomi aşa de
groşi, încât constructorii au putut tăia scânduri din ei?
Dumnezeu le-a făcut pe toate acestea; şi dacă Dumne
zeu nu le-ar fi făcut, noi nu am fi avut casă. Astfel se întâmplă
cu toate lucrurile, căci toate vin de la Dumnezeu.
Dumnezeu a creat totul: pământul pe care stăm, cerul în
care locuieşte El, şi chiar pe tine. Pe când erai foarte mic,
mama şi tatăl tău te-au primit de la Dumnezeu. Atunci erai
un copil mic de tot. Nu ştiai să faci altceva decât să dai din
216
picioare şi să plângi. Dar Dumnezeu a avut grijă să creşti. Şi

acum, ia uită-te la tine ce mare eşti!
Ştii să faci atâtea lucruri! Trebuie însă să mai creşti şi să
mai înveţi multe lucruri. Şi de aceasta Se va îngriji Dumne
zeu. El îţi dă un culcuş, îţi dă să mănânci şi-ţi mai dă încă
multe alte lucruri.
El are grijă de noi toţi.
El este Tatăl nostru, Care locuieşte în ceruri.
SĂ IUBIM, COPII, GRĂDINA

de C. Talonof
Dragi copii, pe lângă casă

Ce podoabă mai frumoasă...
... Şi o linişte senină
O găsiţi v o i? - Unde oare? ! -
în grădină.
Sunt miresme-mbătătoare,
Dulci plăceri răcoritoare.
Când roşesc în iarbă macii,
Cine vă umbreştejo cu l ?
Sunt copacii.
Şi în toiul verii calde,

Cu lucire de smaralde,
Cine bucură norodul,
Atârnând greoi în ramuri ?
Este rodul.
Iată toamna cea bogată,

Cu de toate încărcată.
Ce culegeţi cu plăcere
Îngrădind, lângă casă?
Prune, mere.
217
ANA DANCIU
Ce doriţi apoi mai bine

Să mâncaţi când iarna vine:
Mere, pere parfumate,
Piersici, prune sau caise ?
Ba de toate!
Şi atuncea, şti-vom oare

De ce grija cea mai mare
Să avem, când o să vină,
După iarnă’ primăvara ?
De grădină.
Deci, când vine primăvara,

Copilaşi din toată ţara,
La părinţi noi ce-o să spunem ?
C-am dori, pe lângă casă,
Pomi să crească.
CREATORUL LUMII
de I. Nisipeanu
Cine oare ne-a creat,

Cine pomu ’ a-ncărcat,
Cine-a presărat cu flo ri
Câmpul cu mii de culori ?
Stelele din depărtări

Se-oglindesc, sclipind, în mări.
Zorile când s-au ivit,
Soarele a răsărit.
Păsări ce se-ntrec în zbor,

Ciripind ; glasul lor,
Iarpârâu-şi face loc,
Mur>nură în al său joc.
218
Dumnezeu Cel Bun şi Sfânt

A făcut cer şi pământ
Şifrumos le-a-mpodobit,
Minunat, ne’nchipuit.
GLASUL PĂDURII
Când rupi din codru-o rămurea,

Gândeşte-te că trunchiu-i viu
Şi-ipasă codrului de ea,
Că poate rămânea pustiu.
Cu brazii mici f i i cumpătat

Şi nu f ă în pădure fo c !
Capacul daca l— ai taiat,
Sădeşte iute altu-n loc...
CÂNTECUL NOILOR PLANTAŢII

Versuri: P. Mohor
Muzica: S. Sarchizov
* V ' •
Ar-bori ti-neri au să-dit Top şco-la-rii ia-;ă. l-a uu -d atşi i-au pli-vit
Şi pe ra-muri s-au i-vit Flori de pri-mă - va-ră. Flori de pri-mă - va-ră.
Grădinarii mititei Arbori tineri răspândesc

îngrijesc puieţii, Umbră şi răcoare,
Şiruri lungi de duzi şi tei Vânturi şi zăpezi opresc;
Cresc un an cât alţii-n trei. Pe câmpie ocrotesc
Vrednici sunt b ă ie ţii!- bis Holda roditoare. - bis
219
ANA DANCIU
PENTRU TINE, DOAMNE
Muzica: Chirii Popescu
Pentru Tine ploaia Lângă Tine, Doamne,

Picură şi cântă Cei săraci se strâng.
Şi-n grădină cerne Ţie-Ţi cer iertare
Bucurie sfântă. - bis Ochii care plâng. - bis
Către Tine, Doamne,

Plec genunchi, trudit.
Numai Tu, Stăpâne,
Nu m-aipărăsit.
8.5• îmbinarea lecţiei cu aUeforme de organizare

a activităţii instructiv-educative
Lecţiile din clasă sunt completate şi de alte forme de or

ganizare a procesului de învăţământ, care întregesc şi apro
fundează pregătirea de bază pe care elevii o dobândesc în
timpul lecţiei. Câteva dintre cele mai importante sunt:
- consultaţiile didactice şi meditaţiile - necesare pentru
clarificarea unor probleme care nu au fost înţelese în
clasă sau pentru completarea cunoştinţelor;
- temele pentru acasă;
220
- cercul m isionar-în care elevii îşi lărgesc cunoştinţele

şi îşi dezvoltă aptitudinile;
- vizionarea unor expoziţii, muzee, vizionarea unor
filme cu subiecte religioase;
- participarea activă a elevilor (împreună cu profesorul
sau individual) la slujbele religioase, care se desfăşoară
în sfânta biserică. Prin participarea activă la Sfânta
■ Liturghie, în special, elevii vor cunoaşte în mod direct
esenţa învăţăturilor de credinţă, desprinsă din cuprin
sul slujbei şi din textul cântărilor religioase.
- activităţi în cabinete de Religie (acolo unde este posi
bilă această activitate), unde elevii trebuie să aibă la dispo
ziţie material iconografic, ilustraţii sau albume cu locuri
sfinte, mănăstiri, biserici, dovezi arheologice ale răspândirii
creştinismului pe teritoriul patriei noastre, dar şi în lume;
hărţi, cărţi religioase, culegeri de texte din Sfinţii Părinţi;
filme cu subiecte religioase, benzi audio cu cântările Sfintei
Liturghii sau cu colinde, ilustraţii cu obiecte de cult, planşe
cu scheme ce cuprind informaţii cu caracter istoric, reviste
religioase, albume de artă creştină, planşe cu scheme de
sinteză a cunoştinţelor, seturi de teste de cunoştinţe etc.
Munca desfăşurată într-un cabinet de specialitate are bo
gate valenţe formative, chiar dacă în condiţiile actuale este
destul de greu să dotezi un cabinet de Religie cu tot ceea
ce ar trebui să conţină. Insă nu este ceva imposibil şi, cu
răbdare, în timp, cu dragoste şi mult efort sufletesc, dar şi
material, se pot realiza asemenea cabinete în fiecare şcoală,
în funcţie de posibilităţile financiare ale şcolii şi ale celor ce
pornesc la o asemenea lucrare.
9.
EVALUAREA ŞI AUTOEVALUAREA REZULTATELOR

ŞCOLARE ÎN CADRUL ORELOR DE RELIGIE
Evaluarea are rolul de a măsura şi verifica eficienţa pro

cesului instructiv-educativ, raportată la îndeplinirea funcţii
lor ei, la cerinţele economice şi culturale ale societăţii con
temporane.
Docimologia este ştiinţa care studiază metodologia veri
ficării şi evaluării rezultatelor şcolare, sistemul de notare,
comportamentele examinatorilor şi ale celor examinaţi.
9.1. Evaluarea —precizări conceptuale,

funcţiile evaluării
Evaluarea este, în învăţământ, un proces marcat de o

deosebită încărcătură morală deoarece, prin evaluare, se
realizează clasificări şi selecţii, se dau „verdicte“.
Prof. Ioan Jinga defineşte evaluarea ca fiind un „proces
complex de comparare a rezultatelor activităţii instructiv-
educative cu obiectivele planificate (evaluarea calităţii), cu
resursele utilizate (evaluarea eficienţei) sau cu rezultatele
anterioare (evaluarea progresului)“.
Evaluarea este un proces, o activitate etapizată, desfă
şurată în timp. Ea nu se rezumă numai la notarea elevilor,
ci implică un şir de măsurări, comparaţii, aprecieri (judecăţi
de valoare), pe baza cărora se pot adopta anumite decizii
menite să optimizeze activitatea sau domeniile supuse eva
luării.
Funcţiile evaluării în învăţământ sunt:
223
ANA DANCIU
a) funcţia de control, de constatare şi apreciere a activi

tăţii şi rezultatelor obţinute în procesul de învăţământ (di
agnosticarea). Prin această funcţie se stabileşte unde se si
tuează aceste rezultate în raport cu obiectivele proiectate.
Astfel, evaluarea încearcă să depisteze factorii activi care
influenţează rezultatele pozitive sau negative, având un rol
de feed-back,
b) funcţia de reglare a sistemului, care constă în demer
surile comune ale profesorilor şi elevilor pentru a face co
recţiile necesare - pe baza aprecierii lor şi a controlului - în
stilul de conducere, respectiv în activitatea de execuţie. în
cazul evaluării rezultatelor obţinute de elevi, accentul cade
pe optimizarea stilului de predare, a capacităţii de învăţare
şi pe stimularea factorilor motivaţionali;
c) funcţia de predicţie, de pronosticare, de orientare,
prin care se încearcă prefigurarea desfăşurării activităţii în
sistem şi de anticipare a rezultatelor, ca urmărire a măsuri
lor preconizate;
d) funcţia de clasificare şi selecţie a elevilor în raport cu
rezultatele şcolare obţinute;
e ) funcţia formativ-educativă, menită să conştientizeze
şi să motiveze, să stimuleze interesul pentru studiul continuu,
pentru perfecţionare şi pentru obţinerea unor performanţe
tot mai înalte;
0 funcţia socială, prin care se realizează informarea so
cietăţii, a familiei etc. asupra rezultatele;'- obţinute de elevi.
Performanţele şcolare sunt determinate, în esenţă, de:
- calitatea instruirii, a predării îndeosebi;
- calitatea învăţării;
- calitatea evaluării;
- natura relaţiilor între predare, învăţare şi evaluare.
Performanţele şcolare sunt rezultatul unor factori care
ţin de elevi, de profesori, de cadrul material-organizatoric şi
de management.
224
Evaluarea trebuie să respecte câteva cerinţe psiho-peda-

gogice:
a) Compararea pregătirii elevilor se face în raport cu
obiectivele (de referinţă) specifice fiecărei discipline de stu
diu şi cu cele operaţionale ale fiecărei lecţii. Nu se poate să
se predea una, iar la evaluare să se ceară de la elevi alta.
b) Diminuarea hazardului în evaluare, prin formularea
unui număr de întrebări care să permită verificarea cunoş
tinţelor şi deprinderilor esenţiale din materia parcursă. Se
invocă de multe ori motivul că lipsa de timp nu permite o
evaluare exhaustivă. Evaluarea se poate face prin fişe de
lucru, miniteste, lucrări de control ş.a., bine integrate în ac
tivitatea de predare-învăţare.
c) Evaluarea trebuie să aibă un caracter stimulator, şi nu
să-i inhibe pe elevi sau să-i demotiveze. Evaluarea trebuie
prezentată elevilor ca o sarcină comună firească, şi nu ca o
sancţiune sau ca o sperietoare. Notarea nu se face după fie
care evaluare, ci la un moment apreciat ca relevant de către
profesor.
Evaluarea este, deci, o modalitate de ameliorare a pre
dării şi învăţării, de eliminare a eşecului, de realizare a unui
progres constant în pregătirea fiecărui elev.
92. Strategii de evaluare
9-2.1. Definiţie
A stabili o strategie de evaluare echivalează cu a fixa dina

inte forma, mijloacele, metodele, modul în care vor fi valo
rificate informaţiile obţinute în urma evaluării.

ANA DANCIU
în final, funcţie de concluziile desprinse, elevul îşi va

modifica strategia de învăţare şi profesorul îşi va modifica
strategia de predare.
9-2.2. Când seface evaluarea
După modul de integrare a verificării şi evaluării în pro

cesul de învăţământ, distingem trei forme de evaluare:
a) Evaluarea iniţială - se realizează ori de câte ori un
profesor preia pentru prima dată un colectiv de elevi. Tre
buie să ne asigurăm de ceea ce ştie elevul şi să-l instruim în
consecinţă. Deci, această evaluare se efectuează la începu
tul unui program de instruire şi este menită să stabilească
nivelul de pregătire al elevilor într-un anumit moment şi
condiţiile în care aceştia se pot integra în activitatea care
urmează.
Evaluarea iniţială se poate face prin chestionare orală,
dar cea mai indicată modalitate este testul. Testul evaluării
iniţiale trebuie să conţină astfel de itemuri, încât răspunsu
rile elevilor să-l edifice pe profesor în ceea ce priveşte buna
sau mai puţin buna stăpânire de către aceştia a unor cunoş
tinţe şi deprinderi strict necesare continuării instruirii în
sensul dorit de profesor. Sunt recomandabile, deci, răspun
surile de tip eseu. Cele de tip „da“ sau „nu“, „corect“ sau
„greşit“ nu sunt întotdeauna relevante, deoarece elevii pot
ghici răspunsurile corecte sau se pot inspira de la colegii
lor pentru aflarea răspunsurilor. După aplicare şi corectare,
profesorul face inventarul lacunelor şi al greşelilor tipice,
pe baza cărora se face o primă grupare a elevilor din clasă,
în vederea diferenţierii şi individualizării instruirii.
b ) Evaluarea continuă (formativă), sau evaluarea pe
parcurs sau de progres, indică profesorilor şi elevilor, pe tot
parcursul instruirii, nivelul la care se situează rezultatele
parţiale faţă de cele finale proiectate. Ea se desfăşoară pe
226
tot parcursul programului de instruire, în cadrul lecţiilor şi

la încheierea unui capitol, acoperind întregul conţinut, con
form programei, elevii fiind verificaţi din toată materia.
Acest tip de evaluare oferă permanent informaţii cu privire
la eficienţa programului de instruire, profesorul putând în
treprinde la timp măsurile necesare prevenirii unor insuc
cese şcolare, putând perfecţiona, astfel, metodele de predare-
învăţare. Este o evaluare ritmică, pe baza unui feed-back
continuu.
Verificarea se face pe secvenţe mici, verificându-se toţi
elevii, din toată materia. Ea se poate realiza după fiecare
lecţie sau după un sistem de lecţii corespunzătoare unui
număr de 4-6 ore de curs. La Religie, fiind programată nu
mai o oră pe săptămână, este bine ca această evaluare să se
facă după fiecare lecţie sau cel puţin după 2-3 ore de curs.
Se recurge la această evaluare şi în cazul în care unele
lecţii au un conţinut ce reprezintă cheia înţelegerii unei în
văţături de credinţă, a unui capitol etc. Profesorul decide ce
metode de evaluare va aplica în cazul evaluării formative.
c) Evaluarea sumativă ( cumulativă, finală, recapitula
tivă) se efectuează la intervale mari de timp, la finele unor
secvenţe temporale sau tematice (semestru, an şcolar, ciclu
de şcolaritate, capitol). Nu este o evaluare ritmică şi, de
multe ori, nu reflectă adevăratul nivel de performanţă al
elevilor. Ea oferă posibilitatea aprecierii modului în care au
fost realizate obiectivele proiectate, în momentul încheierii
procesului afectat atingerii lor. Se relevă, deci, gradul de rea
lizare a obiectivelor specifice (de referinţă) ale unei disci
pline, oferindu-se astfel repere pentru analiza modului de
realizare a programei şcolare în ansamblul ei. Elevul trebuie
să cunoască lucrurile esenţiale din materia disciplinei res
pective, căci este absurd să se creadă că, la evaluarea finală,
elevul va şti absolut totul.
227
ANA DANCIU
Ca forme de evaluare finală pot fi menţionate tezele, exa

menele de capacitate sau de bacalaureat.
La disciplinele pentru care nu sunt prevăzute teze, şi
nici exam ene, profesorii stabilesc ei înşişi modalităţile de
evaluare sumativă: convorbiri gen colocviu, teste — care ar
putea fi o soluţie, mai ales că evaluarea finală este precedată,
de regulă, de lecţii de recapitulare şi sistematizare a cunoş
tinţelor.
Importanţa evaluării constă în faptul că îi permite ele
vului să cunoască bine rezultatele efortului său de învăţare,
iar sub aspect calitativ îl stimulează şi îi oferă premisele ne
cesare unei organizări mai eficiente a propriei activităţi, îl
ajută să progreseze în învăţare.
Importanţa evaluării este motivată de funcţia ei esenţi
ală —şi anume, realizarea unei conexiuni inverse (a feed-
backrului) - care permite să constatăm eficienţa sau inefi-
cienţa m etodelor şi procedeelor folosite în cadrul evaluării.
EVALUAREA STABILIREA ORGANIZAREA ŞI EVALUAREA ADOPTAREA

IN IŢIA LĂ SCOPULUI DESFĂŞURAREA FINALĂ DECIZIILOR DE
ŞI OBIEC ACTIVITĂŢII PEN AMELIORARE A
TIVELOR TRU REALIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN
OBIECTIVELOR SECVENŢA
PROPUSE ÎN URMĂTOARE
CADRUL LECŢIEI.
EVALUARE
CONTINUĂ
SECVENŢA I SECVENŢA II
FEED-BACK
9.2.3- Metode de evaluare
a) Metoda de evaluare orală

Este foarte răspândită, având ca avantaj posibilitatea dia
logului profesor-elev, în cadrul căruia profesorul îşi dă sea
ma nu doar de „ceea ce ştie“ elevul, ci şi de „cum gândeşte“
228
el, cum se poate exprima, cum face faţă unor situaţii pro
blematice.
Prezintă însă dezavantajul de a consuma mult timp, timp
ce lipseşte adesea profesorilor de Religie, disciplinei nefiin-
du-i alocată decât o singură oră pe săptămână. Mai are şi
dezavantajul că nu pot fi puse tuturor elevilor întrebări cu
acelaşi grad de dificultate.
Este o metodă prin care profesorul poate constata nive
lul cunoştinţelor elevului, originalitatea şi personalitatea lui.
în cadrul orei de Religie, profesorul îşi poate da seama dacă
elevul chestionat oral posedă cunoştinţe temeinice, dacă
acestea sunt simple reproduceri sau memorări.
Profesorul poate chestiona, evalua şi nota răspunsurile
elevului fie prin evaluarea în „timpul discuţiilor“, fie prin
evaluarea prin „ascultare“.
întrebările puse în cadrul examinării orale trebuie:
- să fie stabilite din vreme;
- să fie uniforme ca grad de dificultate;
- să fie formulate clar şi precis, fără ambiguităţi.
Profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze, să-şi ar
gumenteze răspunsul la o întrebare sau îl poate ajuta pe
elev cu întrebări suplimentare, atunci când acesta se află în
impas.
Profesorul poate avea în faţă, pe durata examinării, o
fişă de evaluare orală, care va conţine rubrici cu:
- numele şi prenumele elevului;
- conţinutul răspunsului (dacă este corect sau complet);
- organizarea răspunsului (dacă are coerenţă şi logică);
- prezentarea răspunsului (dacă are fluenţă, claritate, si
guranţă, dacă este bine construită fraza, dacă este ori
ginală);
- concluzii şi observaţii - rubrică în care se înscrie califi
cativul final.
229
ANA DANCIU
Exemplu:
CLASA: a VIII-a
OBIECTUL: Religie
DATA:
Nr. Numele şi Conţinutul

crt. prenumele răspunsului
FB B S NS FB B S NS FB B S NS FB B S NS
1 O.M. +x +x -X -X
2 P.M. +x +x +X +x
Semnificaţia simbolurilor este următoarea:

F.B. = foarte bine, corespunzător notelor 10 şi 9 („+ x “
este 10, x “ este 9);
B. = bine, corespunzător notelor 8 şi 7 („+ x “ este 8,
x “ este 7);
S. = satisfăcător, corespunzător notelor 6 şi 5 („+ x “
este 6, x “ este 5);
N.S. = nesatisfăcător, corespunzător notelor 4 şi 3 („+ x “
este 4, x “ este 3).
în exemplul de mai sus, notele sunt:
- la nr. 1: nota 9;
—la nr. 2: nota 10, ambele corespunzătoare, deci, califi
cativului general/final „foarte bine“.
b) Metoda de evaluare scrisă

Este utilizată sub diferite forme: extemporal, teză, test,
chestionar, temă executată acasă, referat.
Este avantajoasă deoarece asigură un grad mai mare de
obiectivitate în notare şi oferă elevilor mai emotivi sau celor
ce gândesc mai lent, posibilitatea de a-şi prezenta toate
cunoştinţele. De asemenea, asigură evaluarea unui număr
mare de elevi într-un timp scurt, iar întrebările au acelaşi
230
grad de dificultate pentru toţi elevii. Verificând acelaşi con

ţinut, favorizează compararea rezultatelor.
Este dezavantajoasă deoarece, în cazul probelor scrise
sunt dificil de apreciat anumite răspunsuri, atunci când
acestea sunt incomplete sau sunt formulate ambiguu, pro
fesorul neputând cere lămuriri autorului atunci când corec
tează lucrarea. Ar mai fi de menţionat că, în cazul testelor -
de exemplu al testelor de alegere multiplă -, elevii pot ghici
răspunsurile, iar în cazul extemporalelor, elevii pot copia.
Ideal este să se utilizeze ambele metode de evaluare, căci,
prin combinarea celor două metode, se diminuează deza
vantajele.
Pentru corectarea lucrărilor (probelor) scrise care au unul-
două subiecte de tratat (deci nu pentru teste sau chestionare
care au variate modalităţi de răspuns), evaluarea şi notarea
se face după schema următoare:
1. Satisfacerea cerinţelor de conţinut: 0-6 p.
2. Organizarea conţinutului: 0-1 p.
3. Factor personal şi de creativitate: 0-1 p.
4. Forma de prezentare: 0-1 p.
Total: 9 p. + 1 p.din oficiu = 10 p.
c) Metoda de evaluare practică se foloseşte numai în ca

drul disciplinelor unde se efectuează lucrări practice expe
rimentale (chimie, fizică, etc.).
d) Metoda de evaluare cu ajutorul calculatorului este o

metodă ce pătrunde acum în învăţământul românesc, fiind
încă prea puţin utilizată.
9.2.4. Elaborarea, aplicarea şi valorificarea testelor

ca instrumente de evaluare
Cuvântul test înseamnă, în limba engleză, probă, examen.

Testul este un instrument de măsurare a cunoştinţelor,
deprinderilor, aptitudinilor etc., prin intermediul căruia ob
231
ANA DANCIU
ţinem informaţii necesare fundamentării ştiinţifice a unor

decizii.
Testele trebuie să corespundă unor cerinţe, dintre care
menţionăm:
- validitatea, adică măsura în care testul reuşeşte să mă
soare ceea ce şi-a propus;
- fidelitatea, adică invariabilitatea rezultatului testului în
cazul repetării lui în condiţii neschimbate;
- etalonarea, adică posibilitatea de a clasifica rezultatele
în raport cu o anumită distribuţie stabilită dinainte;
- standardizarea, adică posibilitatea aplicării şi corectării
testului în mod uniform pentru toţi subiecţii.
Testele vor fi:
-glob a le - pentru întreaga materie.
-p a rţia le - pentru o lecţie sau un capitol.
Deşi testele au o valoare incontestabilă în evaluarea ran
damentului şi a progresului şcolar, ele trebuie să fie combi
nate cu celelalte metode de evaluare, neabuzându-se de
teste standard.
Instrumentele de măsurare în educaţie nu trebuie folosite
unilateral, iar cadrele didactice trebuie pregătite temeinic în
domeniul ştiinţei şi artei examinării, bază a unei aprecieri
obiective.
Testele docimologice pot fi:
a) teste iniţiale - administrate la începutul unui program
de instruire. Oferă profesorului date cu privire la nivelul
anterior de cunoştinţe şi la capacitatea de învăţare a elevi
lor. Pe baza rezultatelor acestui tip de test va fi alcătuit vii
torul program de instruire.
b) teste deprogres (formative) - administrate după fiecare
capitol sau după un număr de lecţii mai dificile, dar impor
tante pentru înţelegerea celor care urmează. Ele oferă pro
fesorului informaţii cu privire la eficienţa m etodologiei
aplicate.
232
c) testefinale şi de sinteză- administrate după parcurge

rea unui capitol sau la încheierea unui semestru/an şcolar.
Ele vizează elementele esenţiale ale materiei respective şi
capacitatea elevilor de a opera cu cunoştinţele asimilate.
1. Elaborarea testelor începe cu stabilirea obiectivelor,
care precizează ce va trebui să ştie să facă elevul după ce a
parcurs o lecţie, un capitol, materia unui semestru/an şco
lar. Ele se stabilesc în funcţie de sarcinile generale ale mate
riei respective.
2. Stabilirea numărului de întrebări (itemuri) şi formu
larea lor în număr suficient pentru a acoperi toată materia,
întrebările vor fi clar formulate, precise, concise şi vor soli
cita un singur răspuns posibil.
3- Stabilirea modalităţilor de răspuns şi fixarea puncta
ju lu i pentru răspunsuri.
După modul lor de clasificare, itemurile pot fi:

a) itemuri deschise:
- itemuri de c o m p le ta re propoziţii lacunare, care soli
cită răspunsuri scurte (completări de cuvinte, de defi
niţii etc.).
Exemplu:
Completaţi spaţiile libere:
1) Numele Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, este:
IISUS HRIŞŢOŞ.
2) înaintemergătorul Domnului este:
IO A N B O T E Z Ă T O R U L .
- itemuri deformulare - constituite din întrebări a căror
rezolvare solicită redactări.
Exemplu:
Se dă textul: învăţătura creştină despre Dumnezeu este
adevăr de credinţă, cuprins de dogma Sfintei Treimi.
1) enunţaţi dogma Sfintei Treimi;
2) enumeraţi Persoanele Sfintei Treimi.
233
ANA DANCIU
b) itemuri închise:
- itemuri cu alternativă binară (cu răspuns de tipul
da/nu, corect/greşit sau adevărat/fals).
Exemplu:
1) Noul Testament conţine TI de cărţi. corect/eresit:
2) Sfintele Taine sunt în număr de şapte, adevărat/fals;
3) Numele Maicii Domnului este Fecioara Maria. da/nu.
- itemuri de asociaţie (simplă sau compusă).
Exemplu:
1) Stabiliţi prin săgeţi corespondenţa dintre data sărbă
torii creştin-ortodoxe şi denumirea acesteia:
2) Trasaţi prin săgeţi corespondenţa dintre evenimentele

din viaţa Mântuitorului şi locul unde s-au petrecut acestea:
- itemuri de tip alegere multiplă.

Exemplu:
1) Subliniaţi răspunsul corect:
Apostolul care a propovăduit Evanghelia pe teritoriul

patriei noastre este:
- Apostolul Pavel;
- Apostolul Andrei;
- Apostolul Petru.
2) Subliniaţi răspunsurile corecte:
Mântuitorul a fost răstignit:
- într-o zi de vineri;
- pe cruce,
- între doi tâlhari.
Testele contribuie la formarea capacităţii de autoevaluare
a elevilor, deoarece ei sunt preveniţi asupra punctajului
care se va acorda şi se pot evalua corect în cazul în care
confruntarea cu răspunsurile corecte se face imediat.
Fiecărui răspuns corect i se atribuie, de regulă, un
punct, dar, în cazul unui grad mai mare de dificultate a ite-
mului, se pot acorda chiar mai multe puncte. Timpul acor
dat pentru fiecare item este între 60 şi 80 de secunde. Valo
rificarea rezultatelor începe cu corectarea, care constă în
atribuirea de puncte, în funcţie de corectitudinea şi com
plexitatea fiecărui răspuns. Se face totalul punctelor atribuite
pentru răspunsuri corecte şi se trece la transformarea lor în
note sau calificative şcolare.
Verificarea rezultatelor se face prin analiza colectivă a
greşelilor tipice şi trebuie să aibă ca efect perfecţionarea ac
tivităţii celor doi factori ai procesului instructiv-educativ -
profesor-elevi.
93- Aprecierea şi notarea

rezultatelor/performantelor şcolare
Măsurarea şi notarea (aprecierea) rezultatelor şcolare se

face pe temeiul constatărilor făcute cu prilejul examinării
orale sau scrise.
235
ANA DANCIU
Pe plan mondial, în practica şcolară sunt folosite mai

multe sisteme de notare: prin punctaj, prin note de la 1 la 5,
prin calificative, observaţii critice, comentarea rezultatelor.
Sistemul de notare folosit în şcoala noastră este imper
fect, însă permite clasificarea elevilor şi oferă elevului infor
maţii asupra nivelului său de cunoştinţe, de priceperi, de
prinderi şi capacităţi, stimulându-1 uneori la învăţătură.
Se disting două metode de notare a rezultatelor şcolare:
a) modelul notării (aprecierii) raportate la grup, când
aprecierea fiecărui elev se face în raport cu ceilalţi şi cu ni
velul aşteptat;
b ) modelul de notare (apreciere) individualizată, când
criteriul de raportare îl constituie posibilităţile elevului şi nu
o normă unică.
Oricare ar fi modul de notare folosit, notele/calificativele
sunt simboluri utilizate pentru a evalua progresele elevilor.
Totodată, se apreciază că metodele de notare sunt incom
plete, deoarece:
- măsoară cu deosebire informaţia acumulată, neglijân-
du-se latura formativă a activităţii instructiv-educative;
- pe aceleaşi trepte de învăţământ se manifestă exigenţe
diferite, puncte de vedere şi raportări specifice, deşi se
foloseşte aceeaşi scală de apreciere;
- exigenţele diferă de la examinator (profesor) la exami
nator;
- unii profesori sunt mai exigenţi, alţii mai generoşi în
notarea (aprecierea) elevilor;
- uneori, aprecierea elevilor se face nu în funcţie de
obiective şi conţinut, conform programei, ci în funcţie
de nivelul clasei;
- unii profesori pot subaprecia sau supraaprecia pe unii
elevi;
- notarea este de multe ori influenţată de starea afectivă
a profesorului.
236
Este bine să li se form eze elevilor şi deprinderi de auto

evaluare. Ca metode şi tehnici de autoevaluare pot fi folosite:
- testele de confirm ări sau corectări imediate ale răs
punsului;
- testele de cunoştinţe, aplicate după lecţii şi capitole;
- exerciţii de autocontrol, prin raportarea răspunsurilor
formulate de elevi la criteriile de evaluare;
- autonotarea, autocorectarea, notarea reciprocă şi co
rectarea reciprocă.
Performanţele şcolare sunt rezultatele unor factori mul
tipli care ţin de elevi, de profesori, de cadrul material-orga-
nizatoric şi de management. Ele sunt determinate de:
- calitatea predării-învăţării-evaluării;
- natura relaţiilor în predare-învăţare-evaluare — e le
m entele principale ale procesului de învăţământ.
Predarea şi învăţarea au ca obiectiv comun reuşita şco
lară şi obţinerea unor performanţe la nivelul capacităţii in
dividuale a fiecăruia, în funcţie de aptitudini şi interese.
Performanţele sunt, deci, produsele procesului de pre-
dare-învăţare, puse în evidenţă cu ajutorul m etodelor de
evaluare.
Performanţele sub formă de cunoştinţe, priceperi şi de
prinderi, sub formă de capacităţi intelectuale, de atitudini,
de sentimente, de convingeri religios-morale şi de com por
tamente sunt rezultatele procesului de predare-învăţare, re
zultatele interacţiunilor dintre com ponentele acestui proces
şi ale relaţiilor şcoală-familie-societate-Biserică.
în cadrul procesului de învăţământ se produc transfor
mări com p lexe de comportam ent, manifestate în p erfor
manţe şcolare (minime sau maxime), ca rezultat al procesu
lui de predare-învăţare.
10.
RELAŢII PEDAGOGICE. COMUNICAREA DIDACTICĂ.

PREDAREA ŞI ÎNVĂŢAREA - COMPONENTE
ALE PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
10.1. Predarea-învăţarea —componente

ale procesului de învăţământ
Predarea constă într-un sistem de operaţii de selectare a

unui conţinut informaţional, de ordonare şi adecvare a lui
la nivelul de gândire al elevilor, şi de transmitere a lui prin
utilizarea anumitor strategii didactice, în scopul realizării
obiectivelor propuse. Scopul predării este obţinerea de re
zultate, de schimbări comportamentale, care se realizează
prin învăţare.
Predarea implică formularea ştiinţifică a obiectivelor, a
conţinutului, a strategiilor didactice, a metodelor şi forme
lor de grupare a elevilor.
Eficienţa predării creşte dacă elevii sunt angajaţi în ela
borarea cunoştinţelor şi dacă metodele sunt îmbunătăţite în
funcţie de informaţiile primite prin feed-back (conexiunea
inversă). Eficienţa predării este influenţată de stilul de pre
dare al profesorului şi de atitudinea (reacţia) elevilor faţă
de stilul folosit.
învăţarea şcolară este procesul de receptare şi asimilare
a informaţiilor şi influenţelor educative, de reorganizare, de
construcţie şi de dezvoltare a structurilor cognitiv-operaţio-
nale, psihomotrice şi afective, precum şi a însuşirilor psiho
logice ale personalităţii (aptitudini, interese, temperament).
Procesul învăţării are următoarele faze:
- receptarea şi înregistrarea materiei, pe fondul unei
stări de atenţie şi activare cerebrală;
239
ANA DANCIU
- înţelegerea şi generalizarea, prin formarea de noţiuni,

principii etc.;
—fixarea în memorie (stocarea), actualizarea prin re
producere a cunoştinţelor şi transferul acestora.
Alături de inteligenţă, aptitudini şi voinţă, motivaţia este
una dintre cele mai importante variabile în obţinerea per
formanţelor şcolare.
102. Competenţe ale profesorului.

Aptitudinile psiho-pedagogice
Competenţele ştiinţifice de specialitate ale profesorului,

aptitudinile sale psiho-pedagogice şi m etodice, conştiinţa
profesională condiţionează creşterea eficienţei procesului
de învăţământ.
în cultura şi educaţia religioasă pe care şi le-a format şi
pe care le deţine din şcoală, în aptitudinile şi abilitatea pe
dagogică p e care le posedă, în prezenţa lui zilnică în mijlo
cul elevilor, în moralitatea şi în credinţa lui stă, de multe
ori, secretul rezultatelor fericite ale învăţământului religios.
Profesorul trebuie să-şi pregătească temeinic lecţiile, să
respecte, în fiecare moment al lecţiei, principiile fundamen
tale ale învăţământului, să utilizeze m etodele şi procedeele
cerute de structura materiei de învăţământ ce urmează a fi
predată.
Profesorul trebuie să dea dovadă de obiectivitate în
aprecierea elevilor, a faptelor şi realizărilor lor, să dea do
vadă de seninătate sufletească, de îngăduinţă şi înţelegere
faţă de copii.
Mai presus de toate, profesorul de Religie trebuie să iu
bească elevii şi lucrarea pe care o săvârşeşte. Iubirea este
coroana tuturor însuşirilor unui profesor de Religie. învăţă
mântul religios fără dragoste creştinească nu aduce roade.
240
Educaţia este grăirea sufletului către suflet, prin dragoste de

Dumnezeu şi de oameni.
Un pedagog român din perioada interbelică spunea:
„Dacă vrei să dai viaţă învăţământului, atunci elevii să muşte
în fiecare zi, la fiecare lecţie, viaţă din viaţa ta, până la epui
zare. Dacă nu se va întâmpla aşa, atunci un om «mort» co
munică lucruri «moarte» celor vii, ca să-i omoare şi pe ei“ .7
Iată câteva dintre calităţile şi trăsăturile de personalitate
necesare profesorului de Religie:
- pasiunea pentru misiunea de profesor de Religie;
- credinţa puternică şi moralitatea exemplară,
- pregătirea temeinică în specialitate, în psiho-pedago-
gie şi în metodica de specialitate;
- cultură generală,
- exigenţă echilibrată, modestie, smerenie, generozitate;
- temperament echilibrat: mobil, dar şi calm, liniştit, în
găduitor, răbdător;
- conştiinciozitate, simţul datoriei, seriozitate;
- responsabilitate şi sensibilitate faţă de problemele ele
vilor.
Aptitudinea psiho-pedagogică este o structură psihologică
complexă, cu grad înalt de organizare a unor calităţi şi
competenţe necesare profesorului pentru a obţine rezultate
superioare în activitatea instructiv-educativă.
Aptitudinea psiho-pedagogică se bazează pe competenţe
ca: inteligenţa, capacitatea de comunicare, memoria, gândi
rea logică, imaginaţia constructivă, spiritul de observaţie,
atenţia concentrată, dar şi distributivă în acelaşi timp, dicţia.
7Constantin Asimiei, Religia şi sufletul copiilor, Bucureşti, 1937, p. 38.

ANA DANCIU
Aptitudinea didactică implică şi competenţe specifice:

- capacitatea de a selecta şi organiza metodic informaţia
pentru procesul de predare-învăţare;
- capacitatea de a transmite elevilor în mod corect in
form aţia , inteligibil, accesibil, pe înţelesul lor şi con
vingător;
- capacitatea de a expune logic, argumentat şi sistematizat
informaţia ce trebuie transmisă;
- capacitatea de predare didactică (folosirea resurselor
materiale şi umane, planificarea materiei, întocmirea
proiectelor didactice, formularea obiectivelor generale
şi operaţionale ale materiei şi lecţiilor, folosirea meto
delor activ-participative în timpul orelor);
- capacitatea de a coopera cu elevii, creând o atmosferă
de respect şi încredere, de înţelegere şi simpatie, pe
tot parcursul lecţiilor;
- capacitatea de a sistematiza cunoştinţele şi de a le
aplica în practică.
Aptitudinea operaţională se manifestă prin:
- capacitatea de a trata diferenţiat elevii, în funcţie de
particularităţile lor de vârstă şi individuale;
- capacitatea de a cunoaşte şi caracteriza din punct de
vedere psiho-pedagogic elevii;
- tactul pedagogic şi exemplul personal.
Rolulprofesorului în conducerea activităţii instructiv-edu-
cative se manifestă în:
- orientarea şi planificarea activităţii instructiv-educa-
tive;
- conceperea şi desfăşurarea metodică a. lecţiilor şi a altor
activităţi instructiv-educative;
- dirijarea procesului de predare-învăţare şi reglarea lui
pe bază de feed-back,
- controlul şi evaluarea activităţii de învăţare a elevilor,
evaluarea şi autoevaluarea activităţii instructiv-educa
tive;
242
- optimizarea şi inovarea procesului de predare-învăţare-

evaluare.
Profesorul de Religie trebuie să fje conştient că el inter
pretează activitatea învăţătorească a Mântuitorului Hristos,
că îndrumă spre perfecţiune ceea ce are omul mai de preţ
- sufletul. El trebuie să aibă o bună pregătire pedagogică şi
teologică, dar trebuie să aibă şi vocaţie. Căci vocaţia îl face
pe profesorul de Religie să simtă în interiorul lui dorinţa de
a învăţa pe elevi Cuvântul lui Dumnezeu. Vocaţia este cea
care, în învăţământul religios, asigură existenţa unui profesor
născut, nu făcut. Vocaţia - asociată cu studiul sistematic şi
aprofundat - duce la îmbogăţirea personalităţii profesorului
de Religie. O altă latură indispensabilă a personalităţii aces
tuia este moralitatea sa.
Toate acestea sunt încununate de convingerea religioasă
de care trebuie să fie stăpânit profesorul de Religie. Numai
atunci când sufletul profesorului este închinat Mântuitoru
lui Iisus Hristos, acel suflet poate să ducă şi alte suflete la
înălţimea lui Hristos. Realizările educative izvorâte din con
vingere sunt deosebite. Cine are convingere religioasă are
şi entuziasm pedagogic, are seninătate, linişte, înţelegere,
răbdare, îngăduinţă în faţa elevilor săi.
Activitatea profesorului de Religie înseamnă apostolat,
înseamnă iubire creştină pentru binele şi mai-binele elevi
lor, pentru mântuirea lor sufletească.
103- Tipuri de relaţii în contextul

procesului didactic
între profesori şi elevi se creează mai multe tipuri de

relaţii:
a) relaţii de conducere, care pun în evidenţă relaţiile
dintre conducător (profesor) şi elevii din clasă. Aceste relaţii
243
ANA DANCIU
sunt influenţate de stilul educaţional al profesorului: stilul

autoritar, stilul democratic sau stilul laisser-faire (bazat pe
libertatea deplină a elevilor - stilul îngăduitor). în funcţie
de stilul educaţional, şi conducerea este autoritară, demo
cratică sau îngăduitoare.
Eficienţa stilurilor depinde de competenţa profesorului,
de vârsta şi experienţa elevilor, de sarcinile de învăţare, de
metodele de predare ş.a.
Profesorul trebuie să dialogheze cu elevii, să le accepte
ideile şi să le clarifice, să sprijine, să laude, să încurajeze şi
să stimuleze participarea elevilor la lecţie, creând un climat
productiv, activ, care sporeşte reuşita şcolară.
b) relaţiile de cunoaştere, care se referă la cunoaşterea,
de către profesor, a nivelului de inteligenţă al elevilor, a
temperamentului, a trăsăturilor de voinţă şi de caracter, a
dorinţelor şi aspiraţiilor elevilor etc.;
c) relaţiile socio-afective, care se stabilesc la nivelul pro-
fesor-elevi, dar şi la cel elev-elev. Ele pot fi: de preferinţă,
de respingere sau de indiferenţă. Ultimele două produc
stări tensionate, care diminuează randamentul activităţii di
dactice;
d ) relaţiile de comunicare, care se referă la comunica
rea efectuată de profesor către elevi, în cadrul sistemului de
instruire, în scopul dezvoltării intelectuale a acestora din
urmă. Aceste relaţii au funcţie informativă, dar şi formativ-
educativă, funcţie de rezolvare a problemelor elevilor şi ale
clasei de elevi şi funcţie de evaluare a randamentului şcolar.
Ca tipuri de comunicare umană folosite de profesor
putem enumera:
a) comunicarea verbală (expunere, dialog etc.);
b) comunicarea non-verbală, gestica (gesturi indicatoare,
descriptive, expresive);
c) comunicarea scrisă (fondul şi forma textului);
244
d) comunicarea empatică (paraverbală), de trăire afec

tivă, de identificare şi precizare a dispoziţiilor şi a actelor
psihice ale unei persoane;
e) comunicarea vizuală, pentru stimularea gândirii in
dependente, a spiritului de observare, a creativităţii.
0 comunicarea profesorului poatef i determinant verbală,
paraverbală sau combinată. Cea combinată este mai efici
entă, deoarece mesajul verbal este susţinut de comunicarea
non-verbală şi se sprijină pe un fapt afectiv, creat prin co
municarea paraverbală (empatică).
10.4. Comunicarea didactică
Comunicarea didactică este o formă de comunicare pe

dagogică prin care profesorul transmite elevilor materia de
învăţământ.
Procesul de comunicare este alcătuit din:
—emiterea mesajului didactic de către profesor (sau altă
sursă de informaţie);
—canalul prin care se transmite mesajul;
—receptarea mesajului de către elevi;
—stocarea, apoi prelucrarea lui de către elevi, în vede
rea formulării răspunsurilor.
Canal de
Profesor (emiţător) Elevii (receptori)
transmitere
Profesorul emite mesajul Elevul:
didactic (repertoriul). Feed-back — > - receptează;
<— Feed-back - stochează şi prelucrează
Profesorul: informaţia;
- receptează răspunsul; - emite răspunsuri;
- corectează; - receptează mesajul ame
- ameliorează metodele. liorat.
245
ANA DANCIU
Comunicarea didactică este un dialog euristic în care

profesorul şi elevul sunt şi emiţători, şi receptori în acelaşi
timp, creându-se între ei o relaţie de schimb de idei.
Comunicarea se reglează şi se autoreglează prin cone
xiune inversă (feed-back). Prin această conexiune se obţin
informaţii cu privire la rezultatele comunicării didactice
(predarea) şi ale procesului de învăţare. Se pot lua pe loc
măsuri pentru creşterea eficienţei.
Mesajul didactic (repertoriul) este transmis elevilor folo-
sindu-se strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale
a acestora şi nivelului lor de cunoştinţe. El este conceput,
selecţionat, organizat şi structurat logic de către profesor,
pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în pro
gramele şcolare.
Ca form ă de comunicare didactică, predarea constă
într-un sistem de operaţii de selectare a unui conţinut infor
maţional, de organizare şi adaptare a acestui conţinut la ni
velul de gândire al elevilor, de transmitere a lui, cu ajutorul
strategiilor didactice, în scopul realizării obiectivelor pro
puse. Predarea este în strânsă legătură cu învăţarea şi eva
luarea, constituind un proces unitar.
11.
RELIGIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE A ZI
11.1. Religia în contextul cultural

românesc actual
Experienţa dificilă din anii de totalitarism, când însăşi

existenţa instituţionalizată a Bisericii era negată, explică defi
cienţele din activitatea de propovădu ire a Cuvântului lui
Dumnezeu în societatea românească actuală.
Ideologia comunistă a distrus fundamentul creştin al so
cietăţii creştine româneşti, în societatea noastră de astăzi fă-
cându-şi loc fenomenul de secularizare, prin care unii în
cearcă să explice faptul că valorile religioase sunt lipsite de
semnificaţie. La aceasta pot fi adăugate sărăcia materială,
dar şi cea culturală, epuizarea economică, delăsarea morală,
dar şi cea culturală, violenţa etc.
în sufletele oamenilor se află un mare gol, care se dato
rează lipsei lui Dumnezeu în ele. în aceste suflete - lipsite
de pavăza credinţei, a nădejdii şi a dragostei - ordinea va
lorilor şi întreaga logică, gândire şi simţire omenească se
răstoarnă deodată, producându-se adevărate crize spirituale.
Se vorbeşte tot mai mult despre „renaştere spirituală“ ,
despre nevoie de „spiritualitate“ , despre „trezire religioasă“,
despre „redresare m orală“ . N evoia de educaţie religios-
morală a elevilor, de predare a Religiei în şcoli, este o reali
tate evidentă. Rezultatele orei de Religie, ale educaţiei reli-
gios-morale, nu se vor vedea de azi pe mâine, dar sămânţa
sădită astăzi în sufletele elevilor noştri va da roade într-o
bună zi.
247
ANA DANCIU
Cu toate că astăzi se depun eforturi deosebite pentru re

integrarea învăţământului religios în şcoală, potrivit unor
vechi tradiţii care se pierd în negura vremurilor, există to
tuşi anumiţi factori care, sub diferite pretexte, se împotri
vesc acestui proces. Există voci care susţin că şcoala şi Bi
serica nu sunt pregătite pentru comuniune, că programele
şi metodica predării Religiei nu pot fi întocmite în timp
scurt, că elevii nu doresc să studieze Religia în şcoală şi că
nici părinţii lor nu sunt de acord cu acest lucru, că Religia
este opţională şi facultativă, că nu în toate ţările occidentale
se studiază Religia în şcoală, că se creează conflicte între
ştiinţă şi Religie, şi altele.
Se uită însă o realitate românească de netăgăduit: tradi
ţia de veacuri a unirii şcolii cu Biserica, în litera şi în spiritul
Bisericii Ortodoxe, tradiţie pornită de la începuturile învă
ţământului românesc. Această tradiţie trebuie păstrată şi
continuată pe baza înnoirii şi adaptării ei la cerinţele pro
gresului politic, economic, moral-spiritual, ale actualei socie
tăţi româneşti.
Religia se află în strânsă legătură cu celelalte discipline
socio-umane care se studiază în şcoală, cu materii ca Istoria
sau Cultura Civică, astfel încât nu se poate spune că Religia
este „ruptă“ de şcoală şi introdusă în mod artificial în pla
nurile de învăţământ. Religia urmăreşte formarea conduitei
morale a elevilor, a conştiinţei lor morale, a personalităţii
creştine, ţinte pe care nu toate disciplinele le pot atinge.
Este adevărat că ştiinţa nu lucrează prin deducţii din Re
velaţia divină, ci prin observarea fenomenelor şi prin in
ducţie. Ştiinţa se bazează pe analize obiective, ceea ce duce
la ideea că ştiinţa este separată iremediabil şi total de Reli
gie. Să nu uităm, însă, că atât ştiinţa, cât şi Religia ne înfăţi
şează câte o viziune asupra universului, câte o teorie asupra
lumii şi vieţii, câte o concepţie despre lume şi viaţă. Este
drept ca elevul să le cunoască pe amândouă şi ca el să fie
cel care alege. în realitate, conflictul dintre ştiinţă şi Religie
248
este aparent, deoarece nici ştiinţa nu este atât de sigură pe

afirmaţiile, faptele şi experienţele ei, nici Religia nu este
atât de nesigură pe învăţătura ei, aşa cum o prezintă oame
nii de ştiinţă. Religia foloseşte mijloace de investigaţie ca şi
ştiinţa: intuiţia, raţiunea, observaţia, experienţa. Ştiinţa este
cunoaşterea Creaţiei, Religia este iubirea Creatorului. Reli
gia cuprinde adevăruri primite prin credinţă, dar nu prin
credinţă oarbă, căci temeiul credinţei nu este numai în
Dumnezeu, ci şi în noi, în studiu, în experienţă şi convin
geri, în legea firii omeneşti şi în lumina conştiinţei prin care
ajungem să credem în Dumnezeu.
Religia în şcoală nu doreşte să facă din elev un om de
ştiinţă sau un savant în tâlcuirea Scripturii, ci vrea să formeze
un om. Un om care să vrea să facă binele, care să caute
adevărul, cinstea şi dreptatea, să iubească pe semeni, să
lupte împotriva păcatelor şi ispitelor, să fie doritor de pace.
Acesta este omul care îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproa
pele său ca pe sine însuşi.
Elevul trebuie să ştie biologie, chimie, fizică, matematică,
gramatică etc. Dar acestea nu aduc, de multe ori, decât
spor în cunoştinţe, nu şi în sufletele elevilor. în sufletele
elevilor trebuie să intre Dumnezeu, şi aceasta se face la ora
de Religie. Să dăm o şansă elevilor noştri să-L cunoască pe
Dumnezeu şi ceva se va schimba. Sigur, nu toţi elevii vor
ajunge modele desăvârşite în societate, dar dacă unul din
zece elevi va fi un asemenea model, ceva se va schimba în
bine.
Ca disciplină de învăţământ, Religia se încadrează, ca şi
celelalte discipline, în norme stabilite de Ministerul Educa
ţiei Naţionale: programe analitice, planificări, proiectare di
dactică, lecţii, obiective, metode şi mijloace de învăţământ,
conţinut etc.
Se diferenţiază de celelalte discipline prin scopul ei
înalt: omul cu un comportament moral, cu o conştiinţă mo
249
AN A DANCIU
rală, omul care năzuieşte spre iubirea lui Dumnezeu şi a

aproapelui.
Atmosfera religioasă în cadrul orei de Religie nu se va
realiza nici prin laxism pedagogic, nici prin formalism pe
dant, deoarece realitatea religioasă este în acelaşi timp dis
ciplină şi libertate, severitate şi spontaneitate. Spiritul religios
se bazează pe o bivalenţă de dogmatism şi creaţie, dar şi
pe o continuă trăire.
Tot ceea ce am prezentat în această lucrare - formele
sau treptele pedagogice şi metodice - trebuie păstrate, dar
cu o condiţie: să devină trepte spre cer, de unde Adevărul
va vorbi în chip direct, prin transmitere vie.
Triumful omului material asupra celui spiritual se vede
în raţionalism, materialism, comunism ş.a. Toate acestea
pretind că au o morală, dar morala fără credinţă duce la
ideologie. Educaţia morală fără credinţă duce la ideologie.
Educaţia morală, civică, intelectuală, fizică îşi află o bază si
gură doar atunci când spiritul este postulat ca esenţă funda
mentală şi formativă a omului. Ideologiile de tot felul care
s-au vrut „superioare“ ne arată că fără un model desăvârşit
nu se poate construi nimic. Nu avem în întreaga istorie a
umanităţii un model perfect fără Dumnezeu. Au existat
doar dictatori care s-au instituit ca „dumnezei“, fără Dum
nezeu. O societate fără scop religios-moral nu mai are în ea
puterea de a trăi. Orice morală fără Dumnezeu rămâne o
noţiune interpretabilă, deoarece îl îndumnezeieşte pe om
şi-l face propriul lui dumnezeu.
Toate aceste ideologii au creat o stare nefirească, şi
anume îndepărtarea intelectualilor de credinţa strămoşească.
S-a creat nu numai o stare de indiferenţă, ci şi una de dis
preţ, de vrăjmăşie chiar, faţă de creştinismul ortodox şi faţă
de Biserică. De multe ori, intelectualul este un sceptic ce
menţine un contact de suprafaţă cu manifestările cultului
ortodox şi care, uneori, are chiar cuvinte de laudă pentru
trecutul Ortodoxiei româneşti. în astfel de cazuri nu poate
250
fi vorba de o adevărată concepţie creştină despre lume şi

viaţă. Cultura laică fără Dumnezeu, şcoala fără Hristos au
dus la distrugerea concepţiei creştine asupra vieţii şi lumii.
Este drept că şi necunoaşterea deplină a învăţăturii creştine
ortodoxe duce la acelaşi gen de situaţie. De aceea, atunci
când ni se cere ajutorul, trebuie să apelăm la raţiunea inte
lectualului român, să-i arătăm în termeni limpezi, clari, pre-
cişi, în ce constă această învăţătură. Ea nu este împotriva
ştiinţei, nici a filozofiei, ci le cheamă pe amândouă la lucra
rea cea mai înaltă a ridicării omului cât mai sus, cât mai
aproape de Dumnezeu.
Profesorii şi învăţătorii nu trebuie să vadă în disciplina
„Religie“ o disciplină inutilă sau păgubitoare pentru minţile
elevilor, nici demnă de dispreţ sau neglijabilă. Ei trebuie să
vadă că ora de Religie tinde să-l facă pe elev mai bun, mai
drept, mai frumos sufleteşte şi cu o cultură generală mai
bogată. De asemenea, mulţi dintre ei confundă predarea
Religiei şi religia însăşi cu superstiţia, fundamentalismul, în
doctrinarea, obscurantismul ş.a.
Cu tact pedagogic, cu argumente raţionale, logice, fără a
jigni vreodată sau fără a încerca a impune cu orice preţ o
părere, trebuie să li se explice exact ce este şi ce urmăreşte
predarea acestei discipline în şcoală. Numai aşa putem spera
că aceia care se opun, mai mult sau mai puţin, predării Re
ligiei în şcoli vor deveni ceea ce ar fi trebuit să fie de la în
ceput: creştini iubitori de Dumnezeu şi de semeni.
112. R ela ţia elev-fa m ilie-şcoa lă -B iserică -societa te
Elevul este cel pe care dorim să-l educăm, să-l instruim,

să-l modelăm conform idealului creştin: Hristos.
Familia este cea în mijlocul căreia elevul trebuie să pri
mească primele noţiuni religioase. De multe ori însă, nu se
251
AN A DANCIU
întâmplă aşa, astfel încât această carenţă trebuie suplinită

de şcoală.
Şcoala trebuie, deci, să suplinească lipsurile educaţiei
religios-morale de acasă. Unii copii vin de acasă la şcoală
cu deprinderi rele (obrăznicie, indisciplină, vocabular ne
adecvat, încăpăţânare, răutate etc.). Cu greu se pot modifi
ca aceste deprinderi, dar nu este imposibil; cu răbdare, vo
inţă, tact şi iubire, în timp se pot face multe. Profesorul de
Religie trebuie să se ocupe de fiecare elev, pentru ca fie
care să se poată ridica în mod natural către Dumnezeu.
Biserica desăvârşeşte lucrarea noastră educativă din
şcoală, deoarece în ea lucrează harul mântuitor, Harul lui
Hristos. Prin cultul divin, Biserica este cea care continuă
munca religios-educativă începută de familie şi şcoală. De
aceea, profesorul trebuie să urmărească permanent legătura
teoriei cu practica, legătura dintre ceea ce se învaţă la şcoală
şi ceea ce se săvârşeşte în Biserică. Elevul trebuie să ştie să
se roage acasă şi la Biserică, să fie conştient de harul ce se
revarsă asupra lui la primirea Sfintelor Taine, în Biserica lui
Hristos.
Dacă în urma acestei lucrări înfăptuite cu ajutorul familiei,
şcolii şi Bisericii, elevul devine un creştin adevărat, scopul
este realizat pe deplin: elevul iubeşte pe Dumnezeu şi pe
oameni. Un om credincios va arăta oamenilor din jur, se
menilor lui, iubire şi va combate ura, vrajba, dezbinarea,
duşmănia, necinstea. Creştinul adevărat va străluci în mijlo
cul semenilor săi prin faptele sale bune, zilnice. Prin exem
plul său, va arăta în societate cum este un creştin adevărat,
devenind pentru ceilalţi pildă vie, demnă de urmat.
Societatea de azi se află într-o derută ideologică, stră-
duindu-se să regăsească legătura dintre Evanghelie şi cultura
românească.
Biserica trebuie să practice o misiune activă prin comu
nităţi creştine active, în care nu numai preotul să facă misi
une, ci şi tinerii, laicii, profesorii de Religie.
252
Elevii noştri sunt societatea de mâine. Contează foarte

mult ce vor face ei în această societate. Trebuie să le trans
mitem toate valorile pe care cultura şi civilizaţia noastră le
poartă în ea. Aceste valori sunt cele ale creştinismului bimi
lenar de pe aceste meleaguri. Elevii de azi, societatea de
mâine, trebuie să le cunoască; altfel, poporul nostru nu îşi
va putea menţine unitatea spirituală. Dacă pe plan politic
nu ştim ce ne rezervă viitorul, ştim sigur că pe plan spiritu
al trebuie să rămânem în unitate. Acesta e răspunsul la în
trebarea: „ce ne va susţine în existenţă ca neam deosebit?“.
învăţământul românesc va forma un om „întreg“ numai
dacă va avea ca model nu unul „raţional“, uman, ci unul di-
vino-uman. Cine este acesta ? Este Iisus Hristos, Dumne-
zeu-Omul. Pe El, pe acest Model Suprem putem întemeia
cu adevărat educaţia. Prin El, în Biserica Lui, prin Sfintele
Taine, prin rugăciune, prin practicarea virtuţilor creştine şi
prin fuga de cel rău şi de cele rele vom reuşi să înfăptuim
vindecarea omului contemporan de atâtea patimi: goana
după înavuţire, desfrânare, violenţă, invidie, lenevie, min
ciună, setea de putere, care duc toate la moartea sufletului.
Elevii noştri sunt supuşi astăzi unor atacuri concentrice:
democraţia înţeleasă ca libertinaj îi face pe unii din ei să
apuce calea desfrânării, a alcoolismului şi drogurilor, a de-
lincvenţei sau pornografiei, a furtului şi a crimei. Fiecare
dintre noi trebuie să ne ocupăm de fiecare caz în parte, să
încercăm să-i aducem pe calea cea dreaptă pe fiecare din
tre ei.
Dacă nu vom face aşa, ora de Religie va fi o oră de „in
strucţie“, în care vom da elevilor nişte cunoştinţe pe care le
vor uita repede. în ora de Religie nil se poate face totul, dar
se pot face multe. Cu dăruire, dragoste şi credinţă, putem
întoarce pe mulţi de la drumul pierzaniei. Cunoştinţele pe
care le oferim elevului în timpul orei de Religie trebuie să
rodească.
AN A DANCIU
Puterea lui Hristos, care este în orice inimă curată şi-n

orice minte clarvăzătoare, este dăruită de către cel cu expe
rienţă şi răspundere (profesorul de Religie) celui neexperi
mentat (elevului).
„îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“, ne spune Hristos. Să
îndrăznim, deci, să-l facem pe elev mai bun, mai drept,
iubitor de Dumnezeu şi de oameni.
BIBLIOGRAFIE
1. Băncilă, Vasile, Iniţierea religioasă a copilului, Ed.

Anastasia, Bucureşti, 1996;
2. Bontaş, Ioan, Pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 1994;
3. Bria, Ioan (Prof.), Spiritualitatea pe timpul nostru,
în „Studii Teologice“, XLIV (1992), nr. 3-4;
4. Burlacu, M. (Pr. Prof.), Probleme de pedagogie
catehetică, în „Studii Teologice“, II (1950);
5. Călugăru, Dumitru (Pr. Prof.), Catehetica, Manual
pentru Institutele Teologice ale B. O. R., Bucureşti, 1976;
6. Cerghit, Ioan, Metodele de învăţământ, E.D.P.,
Bucureşti, 1997 (ediţia a IlI-a);
7. Felea, V. Ilarion, (Pr. Prof.), Religia culturii, Ed.
Episc. Ortodoxe a Aradului, 1994;
8. Galeriu, Constantin (Pr. Prof.), Revelaţia şi educaţia,
în „Ortodoxia“, XLV. (1993) nr. 3-4;
9. Jinga, Ioan; Petrescu, Adrian; Govotă, Mihai; Ştefă-
nescu, Vasile, Evaluarea performanţei şcolare, Ed. Afeliu,
Bucureşti, 1996;
10. Mehedinţi, Simion, Creştinismul românesc, Ed.
Anastasia, Bucureşti, 1995;
11. Nicolae, Ioan, Pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1994;
12. Popescu, Anastasia (Prof.), Cum să-i învăţăm pe
copii Religia, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995;
13- Popescu, Ion; Năstase, Manuela; Popescu, Elena,
Metodica predării Religiei, Bucureşti, 1997;
14. Stăniloae, Dumitru (Pr. Prof.), Unitatea spirituală a
neamului nostru şi libertatea, B.O.R., CVIII (1990);
15. Stoica, Marin, Pedagogie pentru definitivat, gradul
I I şi gradul I didactic, Ed. Craiova, 1997.
255
C U PR IN S
Cuvânt înainte (P.S. Irineu Slătineanu)........................ 5
1. ÎNVĂŢĂMÂNTUL RELIGIOS ÎN ŞCOALĂ................. 7
2. RELIGIA CA OBIECT DE ÎNVĂŢĂMÂNT................ 9

2.1. Religia - obiect de învăţământ............................ 9
2.2. Despre învăţământul în general şi despre învăţă
mântul religios în special................................... 9
2.3. Instruirea şi educaţia religios-morală................... 12
2.3-1. Despre educaţie şi educaţie religios-morală... 12
2.3-2. Componentele educaţiei. Relaţia educaţiei
religios-morale cu celelalte componente
ale educaţiei............................................. 13
2.3-3. Religia în sistemele de educaţie................ 14
3. IDEALUL, SCOPUL ŞI OBIECTIVELE STUDIERII

RELIGIEI................................................................... 21
3.1. Finalitatea educaţiei moral-religioase.................. 22
3-2. Relaţia ideal-scop-obiective................................. 23
3-3. Ierarhizarea obiectivelor didactice....................... 24
3-4. Clasificarea obiectivelor didactice........................ 25
3.5. Obiectivele generale ale Religiei ca obiect de în
văţământ (obiective-cadru).................................. 28
3.6. Obiectivele specifice ale Religiei ca obiect de în
văţământ (obiective de referinţă)........................ 35
3-7. Obiectivele operaţionale ale Religiei ca obiect de
învăţământ......................................................... 41
3-8. Obiectivele lecţiei de Religie............................... 43
17 - Metodica predării Religiei

4. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI RELIGIOS........... 49
4.1. Locul Religiei în planul de învăţământ................ 51
4.2. Programele de Religie........................................ 51
4.3. Relaţia dintre programa analitică, manualele de
Religie şi lecţie................................................... 54
5. METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT FOLOSITE

ÎN PREDAREA-ÎNVĂŢAREA RELIGIEI ÎN ŞCOALĂ... 57
5.1. Definiţia metodei, a metodologiei didactice şi a
strategiei didactice............................................. 57
5-2. Clasificarea metodelor de învăţământ.................. 58
5 3. Metode expozitive............................................. 60
5-31. Povestirea................................................ 60
5.3 2. Explicaţia................................................. 61
5.3 3. Prelegerea şcolară.................................... 63
5.3 4. Descrierea................................................ 64
5.3.5. Expunerea cu oponent............................. 64
5.4. Metode interogative............................................ 64
5.4.1. Conversaţia euristică................................. 65
5.4.2. Conversaţia catehetică............................... 69
5.4.3. Alte tipuri de conversaţii........................... 70
5.4.4. Metoda discuţiilor şi dezbaterilor.............. 70
5.4.5. Problematizarea........................................ 75
5.4.6. Metoda descoperirii.................................. 78
5-5. Metode de comunicare scrisă.............................. 82
5.6. Metode de comunicare bazate pe limbajul intern... 87
5 7. Metode de explorare a realităţii (bazate pe contactul
direct sau indirect cu realitatea).......................... 88
5.7.1. Metode de explorare directă (nemijlocită)
a realităţii................................................. 89
5.7.1.1. Descoperirea................................ 89
5.7.1.2. Observarea sistematică şi indepen
dentă ........................................... 89
5.7.I.3. învăţarea prin cercetarea documen
telor şi vestigiilor istorice............. 89
5.7.2. Metode de explorare indirectă (mijlocită)
a realităţii................................................. 92
5.7.2.1. Demonstraţia................................ 92
5.7.2.2. Intuiţia simbolică......................... 94
5.7.2.3. Hermeneutica biblică................... 101
5.8. Metode bazate pe acţiune................................... 107
5.8.1. Metode bazate pe acţiune reală................ 107
5.8.1.1. Exerciţiul..................................... 107
5.8.1.2. Metoda studiului de caz............... 110
5.8.1.3. Metoda proiectelor....................... 111
5.8.2. Metode bazate pe acţiune simulată............ 111
5.8.2.1. Jocul didactic............................... 111
5.8.2.2. Metoda dramatizării (învăţarea prin
dramatizare)................................. 114
6. MIJLOACE DIDACTICE (DE ÎNVĂŢĂMÂNT)

ÎN ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA
OREI DE RELIGIE.................................................... 117
6.1. Clasificarea mijloacelor de învăţământ................ 117
6.2. Rolul şi funcţiile mijloacelor de învăţământ......... 117
6.3. Factorii care condiţionează utilizarea eficientă a
mijloacelor de învăţământ................................... 120
7. PRINCIPII DIDACTICE ÎN ORGANIZAREA

ŞI DESFĂŞURAREA OREI DE RELIGIE.................... 123
7.1. Principiul ecleziologic...................................... 123
7.2. Principiul hristocentric..................................... 124
7.3. Principiul însuşirii conştiente şiactive a cunoş
tinţelor (participării active şi conştiente)............ 125
7.4. Principiul intuiţiei............................................ 125
7.5. Principiul sistematizării..................................... 126
7.6. Principiul învăţării temeinice şi durabile............ 126
7.7. Principiul învăţământului practic...................... 127
7.8. Principiul accesibilităţii..................................... 127
7.9- Principiul interesului pedagogic..................... . 128
7.10. Principiul diferenţierii....................................... 129
8. FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI

DE PREDARE-ÎNVĂŢARE .......................................... 133
8.1. Sistemul de organizare a învăţământului pe clase
şi pe lecţii.......................................................... 133
8.2. Proiectarea didactică. Etapele proiectării didactice... 134
8.3. Categorii, tipuri şi variante de lecţii..................... 142
8.4. Proiecte de lecţie elaborate pentru câteva tipuri
de lecţii întâlnite în predarea-învăţarea Religiei... 147
8.5. îmbinarea lecţiei cu alte forme de organizare a
activităţii instructiv-educative.............................. 220
9. EVALUAREA ŞI AUTOEVALUAREA REZULTATELOR

ŞCOLARE ÎN CADRUL ORELOR DE RELIGIE........ 223
9-1. Evaluarea - precizări conceptuale, funcţiile eva
luării.................................................................. 223
9.2. Strategii de evaluare.......................................... 225
9.2.1. Definiţie................................................... 225
9-2.2. Când se face evaluarea............................. 226
9.2.3. Metode de evaluare.................................. 228
9-2.4. Elaborarea, aplicarea şi valorificarea teste
lor ca instrumente de evaluare.................. 231
9.3. Aprecierea şi notarea rezultatelor/performanţe
lor şcolare.......................................................... 235
10. RELAŢII PEDAGOGICE. COMUNICAREA DIDACTICĂ.
PREDAREA ŞI ÎNVĂŢAREA - COMPONENTE
ALE PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT.................... 239
10.1. Predarea-învăţarea - componente ale procesu
lui de învăţământ............................................. 239
10.2. Competenţe ale profesorului. Aptitudinile psiho-
pedagogice...................................................... 240
10.3. Tipuri de relaţii în contextul procesului didactic... 243
10.4. Comunicarea didactică..................................... 245
11. RELIGIA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE A Z I...... 247

11.1. Religia în contextul cultural românesc actual...... 247
11.2. Relaţia elev-familie-şcoală-Biserică-societate..... . 251
BIBLIOGRAFIE 255
Redactor:
Gabriela Ciubuc
Tehnoredactor:
Valentín Dan
Tiparul executat la im p r im e r iil e m e d ia pro braşov
D a că celelalte obiecte de învăţământ se adresează m ai mult gândirii,
învăţământul religios, educaţia religios-morală se adresează în special
inim ii.
între aceste daruri - inim a şi gândirea - nu este n ici o contradicţie, nici
o opoziţie, ci ele se întrepătrund permanent şi armonios, pentru a form a un
om adevărat.
P.S. I r in e u Sl ă t in e a n u
Apariţia noilor manuale de religie şi a unei tinere generaţii de profesori de

specialitate, form a ţi de institutele teologice din ţară, reclamă de mai multă
vreme şi elaborarea unei metodici sistematice de predare a religiei la toate
nivelurile învăţământuluipreuniversitar, răspunzând nu num ai exigenţelor
teologice, ci şi celor ale pedagogiei şi psihologiei contemporane.
METODICA PREDĂRII RELIGIEI ÎN ŞCOLILE PRIMARE, GIMNAZII ŞI LICEE a D -n ei Prof.
A na D an ciu umple această lacună şi pune la îndemâna învăţătorilor şi p ro
fesorilor de religie un instrument de lucru complet şi sistematic, realizat cu
rigurozitate şi competenţă, cuprinzând îndrum ări metodice generale, sugestii
de tipuri de lecţii, teme, texte, materiale didactice, criterii de evaluare, cu va
lorificarea experienţelor didactico-catehetice mai vechi, dar şi cu grija unei
conform ităţi metodice şi axiologice cu procesul curent de reformă din
învăţăm ântul preuniversitar românesc.
R ă z v a n C o d rfscu

(Ana Danciu) Metodica Predării Religiei În Școlile Primare, Gimnaziale Și Licee

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

(Ana Danciu) Metodica Predării Religiei În Școlile Primare, Gimnaziale Și Licee

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

PROF.

Metodica predării Religiei

Apariţia acestei cărţi a fost sprijinită de

BANCA ROMANA PENTRU DEZVOLTARE

Editor: Sorin DUMITRESCU

In ŞCOLILE PRIMARE, GIMNAZII ŞI UCEE

Cu binecuvântarea şi cuvântul înainte al

Predarea Religiei şi a Educaţiei religios-morale în şcoală a

agresiv, satanism, masonerie, violenţă, pornografie, delinc-

Prof. Univ. Dr. Iritieu Slătineanu,

ÎNVĂŢĂMÂNTUL RELIGIOS ÎN ŞCOALĂ

Poporul nostru românesc s-a impus în istorie ca popor

1 Pr. Prof. Ilarion V. Felea, Religia culturii, Ed. Episcopiei Ortodoxe

RELIGIA CA OBIECT DE ÎNVĂŢĂMÂNT

2.1. Religia —obiect de învăţământ

Pentru că religia s-a născut o dată cu apariţia omului, is­

22. Despre învăţământ în general şi despre

Procesele fundamentale ale actului didactic sunt preda­

relaţiilor cu contextul şi a produselor (performanţelor) re­

3- Performanţele obţinute în urma procesului de preda-

tradiţionale, permanent valabile, menite să-i ducă pe elevi

23. Instruirea şi educaţia religios-morală

Instruirea religioasă se referă la însuşirea cunoştinţelor

2.3-1- Despre educaţie şi educaţia religios-morală

A educa înseamnă a orienta, a dirija, a conduce pe elev

2 V asile Băncilă, In iţie re a re lig io a s ă a c o p ilu lu i, Ed. Anastasia,

Educaţia religios-morală este o acţiune specific umană,

2.3.2. Componentele educaţiei. Relaţia educaţiei

Astăzi, educaţia este profund implicată în procesul dez­

2.3-3- Religia în sistemele de educaţie

Am lăsat educaţia religioasă „la urmă“ deoarece, astăzi,

3Traian Cosma, Ora de dirigenţie în gimnaziu, Ed. Plumb, Bacău,

în aceeaşi carte, despre Hristos se spune: „există o con­

„în Sfânta Scriptură avem Cuvântul lui Dumnezeu, în lume

„comuniune a sfinţilor“, adică a „celor mai buni şi mai înţe­

2 - Metodica predării Religiei 17

călăuzească şi să conducă pe om spre claritate asupra sa,

Din toate numele consacrate şi textele alese şi expuse

IDEALUL, SCOPUL ŞI OBIECTIVELE STUDIERII

Educaţia religioasă, aşa cum am arătat, este un complex

3 Programa activităţii educative, Bucureşti, E.D.P., 1995, p. 7.

la pedagogii români, întrupări artificiale ale idealului moral.

3.1. Finalitatea educaţiei moral-religioase

Finalitatea educaţiei moral-religioase, idealul educării

6 Colectiv autori, Didactica, E.D.P. Bucureşti, 1982, p. 35.

scopuri, acestea precizând rezultatele aşteptate de la fiecare

3-2. Relaţia ideal-scop-obiective

Idealul determină scopurile şi obiectivele, iar acestea se

33. Ierarhizarea obiectivelor didactice

Se consideră a exista trei mari niveluri de definire a obiec­

1. Obiectivele generale- cu ajutorul lor se precizează fi­

3.4. Clasificarea obiectivelor didactice

a) După tipul de activitate, obiectivele se împart în:

- psihomotorii: acest domeniu priveşte elaborarea con­

DOMENIUL DOMENIUL DOMENIUL

PERCEPERE 1. ACHIZIŢIA RECEPTARE

DISPOZIŢIE 2. ÎNŢELEGERE REACŢIE

Extrapolarea, adică sesizarea im­

REACŢIE 3. APLICARE VALORIFICARE

AUTOMATISM 4. ANALIZĂ ORGANIZARE

REACŢIE 5. SINTEZĂ CARACTERIZARE

3-5. Obiectivele generale ale Religiei ca obiect

Pentru că religia s-a născut o dată cu apariţia omului, is

Procesele fundamentale ale actului didactic sunt preda

relaţiilor cu contextul şi a produselor (performanţelor) re

Astăzi, educaţia este profund implicată în procesul dez

în aceeaşi carte, despre Hristos se spune: „există o con

„comuniune a sfinţilor“, adică a „celor mai buni şi mai înţe

Se consideră a exista trei mari niveluri de definire a obiec

1. Obiectivele generale- cu ajutorul lor se precizează fi

- psihomotorii: acest domeniu priveşte elaborarea con

Extrapolarea, adică sesizarea im

Aceste obiective indică ceea ce se aşteaptă să devină ele

Domeniul afectiv este greu de măsurat riguros, procese

- înţelegerea, evaluarea şi aplicarea valorilor şi norme

Dacă obiectivele generale precizează finalităţile sistemu

- să cunoască pluralitatea cultelor religioase din Româ

Bisericii Creştine şi a Bisericii Ortodoxe Române, de învăţă

Aceste obiective sunt formulate de către profesor la ni

Exemplu: La lecţia „Pogorârea Duhului Sfânt“, iată ope

Criteriul de reuşită este nivelul minim de acceptare a re

Fiind dat să precizeze numele celor doi prin scrierea nu

Fiind date mai să se recunoască icoana ce repre prin indicarea

- să înţeleagă, reuşind să explice, care sunt cele două iz

5 Elevii să demonstreze înţelegerea faptului că: Capacitatea de ana

în concluzie, putem să spunem că obiectivele pedago

- însuşirea de cunoştinţe fundamentale cu valoare ope

operaţionale, care cuprind şi activităţile, deprinderile, com

- teme doctrinare (dogmatică, morală, liturgică, cate

- predarea unor teme în funcţie de momente semnifica

Forma narativ-expozitivă se foloseşte des în prezenta