UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA 

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

REFERAT
EDUCAȚIA INTEGRATĂ

STUDENT

1
 EDUCAŢIA INTEGRATĂ

Educaţia integrată se referă la includerea în structurile învăţământului de masă a copiilor

cu cerinţe educative speciale, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai
echilibrate a personalităţii acestora.
Noţiunea de integrare nu se referă numai la copiii cu cerinţe educative speciale. Aceasta
se referă și la inserţia în comunitate a persoanelor cu cerinţe speciale. Prin procesul de integrare
se urmăreşte ca persoana cu nevoi speciale să obţină autonomie, respect, demnitate, să aibă
posibilitatea de a lua decizii, etc.
Integrarea are la bază principiul normalizării care înseamnă facilitarea accesului
persoanelor cu nevoi speciale la condiţii de existenţă cotidiană cât mai apropiate de
circumstanţele normale şi de stilul de viaţă al societăţii căreia îi aparţin. Aceasta înseamnă că toţi
copiii, indiferent de gradul sau tipul de handicap fizic sau psihic, au acces în mod egal la
educaţie şi instrucţie.
Toate acestea au condus la elaborarea principiilor didactice suport specifice educației
integrate în beneficiul copiilor cu cerințe educaționale speciale:
1. Principiul drepturilor egale care stipulează faptul că orice copil are acces efectiv la
educație, la servicii de sănătate și recuperare/reabilitare, la pregătirea pentru angajare în muncă,
la mijloace de recreere, toate acestea conducând la integrare socială și dezvoltare individuală
incluzând dezvoltarea sa culturală și spirituală.
2. Principiul egalizării șanselor în domeniul educației impune ca școlarizarea copiilor cu
handicap să se facă pe cât posibil în cadrul sistemului general de învățământ, iar învățământul
obligatoriu să includă copii din toate tipurile și nivelurile de handicap inclusiv pe cele mai
severe.
3. Principiul accesului la orice formă de educație presupune ca şcolarizarea copiilor cu
cerinţe educative speciale să se faca, pe cât posibil, în cadrul sistemului general de învățământ.
4. Principiul intervenției timpurii indica gradul sporit de eficientă a intervenției de
reabilitare/recuperare și de integrare în comunitate la vârste mai mici.
5. Principiul cooperării și parteneriatului are în vedere faptul că în viziunea școlii
incluzive (integratoare) cooperarea constituie un element fundamental, determinat chiar pentru
realizarea succesului.
6. Principiul asigurării serviciilor de sprijin în comunitate se referă atât la copiii cu
deficiențe, cât și la personalul care lucrează cu ei, arătând că serviciile de sprijin pot varia de la

2
intervenția în echipă cât și din partea comunității și poate contribui prin diferite resurse la
programul de integrare.
Vorbind despre învățământul pentru elevii cu cerințe speciale, ne raportăm implicit la
conceptul de învățământ special, care constituie un subsistem al învățământului de masă. Acesta
trebuie să fie unul viabil, deschis, flexibil, performant și apt să se adapteze cerințelor societății
contemporane.
Conceptul de educație specială generează 2 sensuri. Astfel, în plan restrâns, educația
specială se suprapune pe conceptul de învățământ special, respectiv mod de educație specializată
pentru persoane (copii) care prezintă deficiențe. În sens mai amplu, educația specială își extinde
domeniul de aplicativitate la o categorie mai mare de elevi, cum ar fi copii cu dificultăți de
învățare și/sau de dezvoltare. Se are în vedere aici, un anumit tip de educație adaptată și destinată
persoanelor care nu reușesc singure, în absența unui ajutor permanent, să atingă un nivel
corespunzător de educație, potrivit vârstei și cerințelor societății.
Până la începutul anilor ‘70 se credea că necesităţile educaţionale ale acestor copii sunt
atât de diferite de cele ale copiilor normali încât ei au nevoie de şcoli speciale, cu metode
diferite de instruire şi conţinut diferit. În ţara noastră şi în prezent multe cadre didactice au
această părere. Cele mai importante argumente în favoarea menţinerii sistemului segregaţionist
sunt:
 prezenţa copiilor deficienţi în clasele obişnuite perturbă activitatea din clasă;
 în clasele obişnuite copiii cu deficienţe au sentimente de inferioritate;
 şcolile speciale au personal specializat, care utilizează metode educaţionale adecvate în
funcție de categoria deficienței și de nivelul vârstei cronologice și mintale, existand
posibilitatea integrarii ulterioare în mediul socio-profesional;
 numai învățământul special poate funcționa cu clase ce au un efectiv restrâns de elevi,
fapt ce permite organizarea activității în funcție de particularitățile psiho-individuale ale
copilului.
Cu toate acestea s-a ajuns la concluzia că centrele și școlile speciale nu satisfac nevoile
educaționale și profesionale ale celor mai mulți dintre copii. În acest context se impune ca școala
de masă sau publică să cuprindă o mai mare diversitate de elevi, decât în prezent, și să permită
incluziunea în sistemul de învățământ general a cât mai multor copii cu cerințe educaționale
speciale.
În acest sens abordarea unui plan de lucru cu elevii cu cerințe educaționale speciale
trebuie să fie unul bine structurat și să prezinte o orientare explicită din partea profesorilor și a
școlilor. Există câteva puncte pe care profesorii care lucrează cu elevi cu cerințe speciale, trebuie
să le urmeze, în scopul realizării unei relații de înțelegere și acceptare a acestora.

3
Astfel, ei trebuie:
 să identifice elevii care întâmpină dificultăți sau care nu reușesc să facă față exigențelor
programului educativ din școală;
 să realizeze diagnosticarea elevilor cu dizabilități sau cu dificultăți de învățare;
 să evalueze punctele tari şi dificultăţile întâmpinate de elev;
 să elaboreze un plan educaţional individual cu obiectivele, orarul şi strategiile stabilite;
 să examineze progresul făcut de elevi, iar apoi să plănuiască pasul următor;
 desfășurarea unui proces didactic activ, formativ, cu accent pe situații motivaționale
favorabile învățării și pe evaluarea formativă;
 colaborarea cu specialiștii din cadrul serviciilor de sprijin, consiliere școlară și antrenarea
familiei.
În vederea optimizării procesului educativ pentru copiii cu cerințe educaționale, și
instituțiile care dezvoltă procesul de învățare trebuie să îndeplinească anumite funcții. Astfel,
școlile trebuie să-ți concentreze atenția asupra:
 asigurării că abordarea utilizată, ambientul creat și etosul ce caracterizează lucrul cu
elevii cu cerințe educaționale speciale sunt pozitive;
 dispunerii de politici și strategii care să sprijine elevii și profesorii;
 celebrării reușitei și progreselor înregistrate de elevii cu cerințe speciale.
Pentru cadrele didactice din unităţile integratoare, implicaţiile majore se structurează pe cel
puţin trei direcţii principale: schimbarea atitudinii, perfecţionarea/ dezvoltarea profesională şi
modificarea practicii la clasă.
Așadar, de comportamentul profesorului în clasă depinde controlul asupra clasei, care
îmbunătățește și procesul de învățare, fiind rezultatul însumării de către cadrul didactic, a
următoarelor comportamente:
 contact vizual şi fizic corespunzător cu elevii;
 mişcări relaxate ale corpului;
 comportament verbal relaxat şi controlat;
 capacitatea de a asigura rapid liniştea în clasă;
 capacitatea de a se deplasa în persoană pe lângă toţi elevii din clasă;
 mustrări scurte;
 instrucţiuni clare, evitând repetiţia;
 sincronizarea limbajului corporal cu cel verbal;
 a face faţă întreruperilor din partea elevilor.

4
 Organizarea activităților didactice se bazează pe un proces de proiectare didactică
(acțiune de anticipare și prefigurare a unui demers educațional care să poată fi operaționalizat în
practică). Un proiect de lecție eficient se caracterizează prin:
 adecvare la situații didactice concrete; mai ales în cazul elevilor cu dificultăți de
învățare apelare la metode concret – intuitive în detrimentul celor logico-deductive este
benefică și aducătoare de progres în înțelegere și învățare;
 operaționalitate - posibilitatea de a fi descompus în secvențe acționale și operațiuni
distincte;
 flexibilitate/adaptabilitate - posibilitatea integrării din mers a unor strategii/idei apărute
chiar în cursul desfășurării procesului didactic;
 economicitate - posibilitatea ca într-un cadru simplu să se realizeze cât mai multe din
punct de vedere practic.
Așadar organizarea orei și a unei ambianțe propice studiului contribuie la optimizarea
procesului de învățare întreprins de copiii cu cerințe speciale. Acestea vor influența reacțiile
elevilor și vor determina obținerea unui comportament pozitiv din partea acestora, dacă se va
acorda atenție:
 intensității zgomotului – activităţile diferite ar trebui să se desfăşoare la niveluri
acceptabile de zgomot diferite;
 tipului de clădire/clasă – unele activităţi pot fi foarte dificil de executat din cauza
construcţiei sau mărimii clasei;
 faptului că trebuie să se conștientizeze nevoia de spaţiu specifică fiecărui elev – elevii au
nevoie de spaţiul lor propriu în clasă;
 faptului că activităţile diferite necesită diferite aranjări ale locurilor – poate fi necesar ca
profesorul să decidă în privinţa unui loc pentru materiale, unor tipare legate de mişcările
elevilor şi a băncilor în care stau;
 faptului că în cursul fiecărei activităţi sau ore, profesorul trebuie să hotărască dacă el se
duce la elevi sau dacă elevii vin la el; aceasta ajută la clarificarea tipului de
comportament ce se aşteaptă din partea elevilor în cazul fiecărui tip de activitate.
De asemenea, în vederea îmbunătățirii procesului de învățare în cadrul orelor, profesorul
trebuie să își desfășoare activitățile în așa manieră încât să determine un grad înalt de participare
a elevilor. Pentru aceasta profesorul trebuie:
 să se asigure că activitatea începe la timp şi că toţi elevii se implică de la început;
 să se asigure că obiectivele activităţii le sunt dinainte clare tuturor elevilor;

5
  să se asigure că elevii realizează care sunt obiectivele personale şi de grup până la
sfârşitul activităţii sau orei;
 să se asigure că munca este dusă la bun sfârşit atunci când şi unde trebuie;
 să se asigure că toţi elevii sunt atenţi;
 în activităţi cu întreaga clasă, să se asigure că nu i se acordă atenţie unui singur elev sau
unui grup restrâns;
 să aprecieze în continuu efortul depus, făcând comentarii şi reacţionând la performanţa
elevului;
 să pună întrebări detaliate pentru a facilita dialogul şi a încuraja elevul să vină cu
observaţii, explicaţii şi descrieri;
 să lase elevii să ceară ajutor;
 să țină ocupaţi toţi elevii, punându-i să dea socoteală de felul în care îşi folosesc timpul.
Un alt aspect important îl reprezintă și momentul fixării sarcinilor pentru elevi. Acestea
trebuie să fie selectate în așa fel încât să fie adecvate cadrului de învățare și să se ridice la nivelul
cerințelor elevilor cu nevoi speciale, dar să nu depășească capacitatea de lucru a acestora.
Sarcinile trebuie fixate pentru a asigura performanța și progresul elevilor, iar pentru aceasta ele
ar trebui să se caracterizeze prin următoarele trăsături esențiale: să fie simple, măsurabile,
realizabile, demne de încredere și să se încadreze eficient în timp.
De asemenenea, atunci când se elaborează un set de sarcini trebuie să se aibă în vedere și
următoarele aspecte:
 realizarea sarcinilor presupune nişte etape ce evoluează treptat;
 etapele trebuie să fie clare, cumulative, concrete şi informative;
 ținerea unei evidenţe a sarcinilor ar trebui să furnizeze informaţii amănunţite despre
progresul făcut de-a lungul unei perioade de timp, oferind o imagine completă a
realizărilor elevului;
 fixarea sarcinilor trebuie să facă parte integrantă din procesul de evaluare, organizare,
predare şi examinare;
 sarcinile trebuie să fie înţelese cu uşurinţă de orice profesor/adult care lucrează cu elevul;
 sarcinile nu trebuie să fie confundate cu strategiile, acestea trebuie să fie direct legate de
abilităţile pe care trebuie să le dobândească elevul într-o anumită perioadă de timp;
 sarcina trebuie să includă timpul alocat îndeplinirii ei;
 sarcinile trebuie să fie în conexiune cu unităţile şi standardele, ori de câte ori este posibil;
 sarcinile trebuie să corespundă abilităţilor şi vârstei.

6
 Pentru dezvoltarea unui proces de învățare cât mai eficient în privința elevilor cu cerințe
educaționale speciale, profesorul, instituțiile de învățământ și sistemul educațional în ansamblu
trebuie să se adapteze recomandărilor existente în literatura de specialitate. Însă acestea trebuie
adaptate și modelate pentru fiecare caz în parte, în funcție de relația dintre profesor și elevi,
precum și în funcție de resursele și spațiul de care aceștia dispun. În orice caz, însă, încercarea
optimizării condițiilor de lucru din cadrul procesului de învățare duce la rezultate mai bune din
partea elevilor cu nevoi speciale, precum și la împlinirea profesională a cadrelor didactice și la
îndeplinirea obiectivelor unui sistem educațional funcțional și eficient.
În concluzie, pentru ca educaţia copiilor cu cerinţe speciale să fie eficientă, pe de o parte
trebuie să aibă un caracter integrat (să nu rupă copilul de familie şi societate şi să nu-l izoleze în
instituţii), iar pe de altă parte trebuie să aibă un caracter diferenţiat, să fie adaptată
particularităţilor elevilor.
Pentru ca educaţia integrată să fie eficientă, cadrele didactice trebuie să aibă o atitudine
pozitivă faţă de copiii cu cerinţe educative speciale şi trebuie să cunoască bine problemele
particulare ale elevilor deficienţi din clasă. De asemenea, cadrele didactice trebuie să fie
sprijinite de medici, psihologi, logopezi şi alţi specialişti din domeniul psihopedagogiei speciale.

BIBLIOGRAFIE:
1. Gherguţ, A. (2001), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educație
integrată, Editura Polirom, Iaşi
2. Gherguţ, A., (2005), Sinteze de psihopedagogie specială – ghid pentru concursuri şi examene
de obţinere a gradelor didactice”, Editura Polirom, Iaşi;
3. Ungureanu, D. (2000), Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara