Captiolul V.

Diagnosticarea criminalistică

Diagnosticarea criminalistica se are in vedere stabilirea, constatarea, cunoasterea la

începutul cercetării a datelor cu caracter criminalistic despre infracțiunea săvărșită și persoanelor
implicate în aceasta, mijloacele și metodele utilizate de infractor.
A stabili - presupune acțiunea de a descoperi, a preciza, a decide, a fixa, a determina.
A constata – a stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, unui adevăr.
A cunoaște – este prezumția de a lua cunostinta in chip veridic de obiectele si de fenomenele
inconjuratoar, a stabili in chip obiectiv natura, proprietatile unui lucru, relatiile dintre fenomene.
Esenta diagnosticarii se contureazain studierea si explicatiile initiala a particularitatilor
situatiei criminale, a urmelor, reflectarilor, persoanelor implicate.

Bazele stiintifice ale diagnosticarii au următoarele trăsături -

1) Posibilitatea de cunoastere a evenimentului dupa caracteristicile sale
2) acumularea unei informaţii importante din punctul de vedere al criminalisticii
3) existența datelor ştiinţifice privind modelele tipice de percepere a mecanismului
infracţiunii (particularităţile obiectelor şi legăturile dintre ele)
4) utilizarea anumitor metode Şi procedee de diagnosticare criminalistică

Situaţia infracțională, ca obiect al diagnosticării, are, în plan informaţional,

următoarele trăsături:
a) caracter retrospectiv, pentru că evenimentul supus cunoașterii deja a avut
b) caracter unic, adică irepetabil, determinat de concursul de circumstanţe şi de condiţiile
situaţiei date;
c) caracter perceptibil în forme materiale (adică, în ambianța evenimentului) upă şi ideale
(adică, în conştiinţa oamenilor — participanţilor, martorilor, victimelor).

Interpretând situaţia evenimentului ca un complex de informaţii cu caracter criminalistic, în

cadrul ei pot fi delimitate, în mod convenţional, două categorii
a) Cele care se referă la componentele. relativ, stabile ale situaţiei. Aceastea în ce sunt
segmente ale evenimentului, mijloacele şi instrumentele infracțiunii, obiecte, mijloace de tăinuire a
urmelor infracţiunii etc.
b) Cele care se referă la componentele schimbătoare ale situaţiei. Aici intră starea obiectelor,
condiţiile de timp şi spaţiu, mecanismul interacțiunii subiecților.
Dacă pentru reconstituirea sa este necesară o informaţie privind identitatea unor obiecte
concrete, înseamnă că se soluţionează probleme de identificare (identificarea obiectului după urme-
le sale, identificarea părţilor după forma întregului, identificarea sursei generale ete). Dacă la
reconstituire obiectul studierii este constatarea factorilor situativi concreţi (împrejurările în care se
aflau şi contactau obiectele din prima categorie, caracterul contactelor acestora, cauzele care au dat
efectele observate), atunci pe primul plan iese soluţionarea unor probleme de diagnosticare.

Scopul diagnosticarii criminalistice constă în a cunoaşte, constata în obiectul cercetat abateri de la

unele norme, pentru a stabili cauza schimbărilor apărute, gradul de legătură a acestei cauze cu
mecanismul infracţiunii deja cunoscute.

Pornind de la cele expuse supra, diagnosticarea criminalistica poate ti definită ca constatarea,

examinarea şi aprecierea proprietăţilor şi a stării obiectului (a situatie) dupa urmele depistate,
in vederea stabilirii modificarilor care au avut loc in legatura cu infractiunea savarisita.

Identificarea si diagnosticarea are un scop comun, intre ele exista tottusi si o serie de
diferente in esenta problemelor pe care le solutioneaza. In primul caz, este vorba de stabilirea
individualitatii obiectului, iar in acel de al doilea de stabilire a conditiilor situative concrete ale
evenimentului.
2. Sarcinile si formele diagnosticarii criminalistice.

Sarcinile simple de diagnosticare pot fi formulate ca:

a) Diagnosticarea proprietatilor si starii obiectului dupa reflectarile sale care include
1) determinarea gradului de informare a urmei. 2) stabilirea proprietatilor si starii obiectului in
momentul reflectarii acestuia 3) determinarea cauzelor schombarii proprietatilor sau starii obiectului
dupa reflectarea constatata.
b) Diagnosticarea proprietatilor si starii obiectului nemijlocit, care presupune: 1) studiul general si
constatarea starii reale ale obiectului, evidentierea anumitor caracteristici. 2)constatarea
proprietatilro particulare a obiectului, nominalizarea prezentei sau absentei oricarei abateri de la
starea sa normala. 3) prognozarea starii initiale a obiectului 4) determinarea cauzelor si conditiilor
de schimbare ale proprietatii initiale a obiectului studiat.
Sarcinile complexe de diagnosticare se prezinta ca studierea si cunoasterea mecanismelor
evenimentelor, proceselor si actiunilor dupa rezultate, si anume a) Constatarea mecanismului
evenimentului, procesului, acţiunii; posibilitaţii de determinarea mecanismului Şi circumstanţelor
după rezultatelesale. b) Instituirea mecanismului de evinmete in dinamica acestoram posibilitatii
comiterii anumitor acte in anumite conditii. c) Determinarea conditiilor in care a fost savarsita
infractiuneam timpului, sau a succesiunii cronologice a actiunilor infractionale, locului de actiune.
d) Determinarea legaturilor cauzale dintre actiuni si rezultatele acestora

Sarcinile directe de diagnosticarea- sunt rezolvate prin trecerea de la cauza la efect. Acestea
sunt de obicei sarcini simple de diagnosticarea cum ar fi de exemplu stabilirea compozitiei sau
structurii obiectului, determinarea sexului, varstei si a altor caracteristici ale infractorului dupa
urmele depistate.

Sarcini indirecte de diagnosticare, de exemplu acestea sunt rezolvate prin trecerea de la efect
la cauza cum ar fi reconstituirea unui document dupa fragmentele ramase la fata locului, stabilirea
materiei explozive dupa ramasitele pe obiecte din zana craterului exploziei.

Rezumand cele expuze sacinile principale ale diagnosticarii criminalistice 1) stabilirea

proprietatilor persoanelor, obiectelor, fenomenelor, proceselor in timpul savarsirii infractiunii
concrete.2) stabilirea starii obiectelor, fenomenelor, proceselor in timpul indicat 3) posibilitatea
folosirii unor actiuni, unelete mecanisme de catre infractor 4) stabilirea unei legaturi de cauzalitatea
intre urmele reflectarile stabilite si actiunile faptuitorului.

Activitatea de diagnosticarea criminalistica se efectueaza in doua forme procesuala si

neprocesuala. Aceasta actiune incepe cu diagnosticarea neprocesuala care are loc inca pana la
pornirea cauzei penale in periada verificarii semnalului despre infractiune sau a persoanelor
implicate. Diagnosticarea procesuala are loc dupa pornirea urmaririi penale la efectuarea actiunilor
de urmarire penala.

3. Indicii si categoriile de diagnosticare criminalistica

Indicii de clasificare exprima anumite insusiri generale ale obiectelor intrunite in grupe
general-acceptate ori conventionale: genuri, clase sau categorii. De exemplu, calibru armei care
difera de celelate printrun anumit calibru.
Indicii de diagnosticare de asepemena pot fi utilizati pentru determinarea apartenenti la
grup a obiectelor, insa ei nu sunt legati monosemantic de grupul stabilit. Indicii de diagnosticare cu
o anumita probabilitate arata apartenenta unui obiect concret la un anumit grup. orice indice poate fi
intilnit nu numai la reprezentantii grupui cercetati ci si la reprezentatntii altor grupuri. De exemplu,
orice indice al scrisului poate fi intilnit atat la barbati cat si la femei. Insa dependenta de sexul
feminim ori masculin la unul si acelasi indice e diferita. Valoarea informativa a indiciilor de
diagnositcare se determina in virutatea legaturilro lor cu grupui de clasificare ori cu starea
neobisnuita a obiectului diagnosticarii. Cantitativ aceasta dependenta se exprima prin coeficientului
corelarii indicilor aratati.

In functie de obiecte, urme sau insusiri ale infractorilor pot fi distinse categorii de
diagnosticare criminalistica
1. Stabilirea caracteristicilor tipologice ale persoanei concrete (cunoscute) pe calea studierii
nemijlocite a insusirilor ei sau a datelor despre ea. Sarcina data se rezolva prin studierea naturii
obiectelro si a legaturilro lor prin studierea de catre ofiterul de urmarire penala a persoanei banuite.
In acest scop ofiterul poate utiliza informatii despre persoanele ce prezitne intereste din diferite
surse: marturiile victimelor si ale martorilor, comunicarile inormatorilor, datele cercetarii exterioare
si directivele operative
2. Stabilirea caracteristicilor tipologice ale persoanei necunoscute dupa reflectarile material-
fixate ale insusirilor ei ori dupa informatie despre ele, obtinuta din surse individuale. prin
studierea acestor reflectarim se pot constata atat indicii de clasificare refectati nemijlocit in ele,
proprii unui anumit grup de peroane cat si caracteristicile de grup legate doar statistic de insusirile
reflecate de urme. La aceasta categorie de diagnosticare se refera stabilirea, dupa urmele lasate la
fata locului, a grupei sangvine a infracotului disparui, a inaltimii, dimensiunilor palmelor,categoriei
apremntelor digitale, deprinderilor profesionale.
3. Diagnosticarea starii fizice si psihice neobisnuite si a conditiilor de acitiune a persoanei
concrete dupa indicii asupra carora acesti factori au putut exercita influenta. In unele cazuri, prin
cercetarea diagnostica a scrisului, mirosului, sangelui, vocii, lexicului oral si scris ale omului se
paote stabili daca era el in anumitm oment in stare de agitata ori deprimata.
4. Diagnosticarea starii, comportarii, conditiilor neobisnuite de actiune si a mecanismlui de
formare a urmelor persoanei necunoscute dupa reflectarile insusirilor ei. Prin diagnosticarea
grafologica se paote constata in ce pozitiei autorul a executat textul documentelor concrete, ce
unelte de scris a folosit, scrisul a fost imitat sau deghizat,
5. Determinarea caracteristicilor tipologice ( de grup)ale obiectelro materiale concrete pe
calea studierii lor nemijlocite. Prin cercetarea si examinarea criminalistica poate fi stabiltia natura
destinatia constructia metoda de confectionare si alte caracteristici de grup ale uneltelor de savarsire
a infractiunilor, ale unor obiecte sau substante necunoscute depistate la fata locului ori ridicate de la
infractor. Informatia obisnuita ca rezultat al acestei cercetari are o mare importanta la identificarea
dizpozitivelor de impuscat si explozive camuflate in obiecte de uz casnic, la descoperirea surselor
provenientei mijloacelor de diversie confectioante in conditii casnice.
6. Determinarea caracteristicilor tipologice (de grup) ale obiectelor necunoscute dupa reflectarile
lor. Urmele, microparticulele de substante si alte obiecte materiale pot purta informatie despre
uneltele si obiectele infractiunii. Astfel, dupa urmele de la fata locului, poate fi stabilita categoria si
particularitatile constructiei anvelopelor autovehiculului.
7. Diagnosticarea starii obiectelor materiale, stabilirea starii de functionare si utilizare a unor
obiecte, a cauzelor in urma carora nu s-a produs expozia sistemului exploziv pregatit.
8. Diagnosticarea conditiilor de aplciarea a cauzelor modificarilor survenite si a mecanismului
de formare a urmelor de arma, de obiecte si substante. Ea poat e fi realizataatat in cazul
obiectelor cunoscute, cat si a celor necunoscute. De exemplu dupa urmele de la fata locului se poate
stabili directia circulatiei mijloacelor de transport, cauza distrugerii obiectului.

Capitolul VI. Identificarea Criminalistica

Prin identificare în criminalisticã se subîntelege un proces de stabilire a obiectului.

peroanei, fenomenului care are legătură cuzală cu fatptul cercetat în scopul obţinerii probei
judiciare.
A stabili identitatea unui obiect înseamnă a demonstra irepitabilitatea acestuia, deosebirea lui
de toate celelalte obiecte. Inclusiv de cele asemănătoare cu el. În criminalistică identitatea se
stabileşte. pe baza proprietăţilor, caracteristicilor sau semnalmentelor exterioare ale obiectelor ln
cazul în care acestea coincid, înseamnă că a fost stabilită identitatea.

Călăuzmdu-se de teoria dialectică a reflectării, de notiunea de identificare dialectică, de

categoria filozofică a generalului, particularului şi unicului criminalistica porneşte de la faptul că
orice obiect ai lumii materiale posedă un complex de indicii stabile şi irepetabile în totalitatea lor.
De aceea, în pofida modificărilor firesti ori cauzate forţat ale stării obiectelor, fiecare din ele rămâne
identic doar cu sine însusi, prin aceasta deosebindu-se de orice alt obiect. Diferite obiecte pot fi
asemănătoare între ele după anumite însuşiri, dar nu pot exista două sau mai multe obiecte ori ñinţe
vii identice.

Identificarea criminalistica poate fi acceptata cu stabilirea prin mijloace tehnico-

stiitifice a identitatii unei fiinte sau a unui obiect care are legatura cu fapta savarsita.
 Teoria indentificarii criminalistice se constituie ca un sistem de notiuni, reguli si metode pe
baza carora se stabileste identitea sau neidentitea obiectelor, persoanelor sau fenomenelor,
cuprinzand, totodata si criteriile de evaluare a concluziilor de indetificare. Elaborarea unei
metodologii a precsului de identificare asigura o tratare unitara a problemei identitatii pentru orice
fel de urme, lucruri si fiinte care formeaza obiecte de cercetare criminalistica.
Pentru demonstrarea identitatii, urmele descoperite ori alte reflectari ale obiectului legat
nemijlocit de infractiune se compara cu unul sa cateva obiecte supuse verificarii.
Identificarea criminalistica ca proces se realizeaza treptat, de la general la particular.
Trasaturile caracteristice sau indicii obiectelor, fiintelor, sunt selectate prin determinarea genului,
speciei, grupei, clasei, tipului, modelului etc. pana se ajunge la individualizare.
Procesul de identifcare criminalistica se paote spune ca el este unic si parcurge clasic doua
faze 1) determinarea apartentei (apartenta generice), 2) identificarea individuala.
Determinarea apartentei la grup se produce dupa caracteristicile tipologice generale (indicii
generali) ce poseda orice obiect materlial, iar identificarea individuala apoi se efectueaza dupa
totalitatea de indici irepetabili pe care ii poseda numai un obiect concret supus cercetarii.
Categorii de stabilire a apartenentei la grup:
a) Descoperirea caracteristicilor tipologice (de grup) ale obiectului concret cercetat (care
exista) spre exemplu a armei albe gasite la locul faptei ori ridicate de la infractor.
b) Descoperirea caracteristicolor tipologice ale obiectului necunoscut, de exemplu stabilirea
tipului armei dupa calibrul glontului
c) Determinarea apartentei generale la grup a doua sau mai multe obiecte comparabile.
Determinarea caracteristicilor tipologice ale obiectului necunoscut reprezinte de obicei, fapta
incipienta a identificarii. Stabilirea apartenentei la grup face parte din sarcina cercetarii comparative
a obiectelor. Identificarea incepe dupa descoperirea obiectului purtator de informatie despre
persoana ori obiectul ce urmeaza a fi idetificat. Asemenea obiecte purtatori pot fi obiecte cu rumele
de maini, pcioare, documentele falsificate.
Identificarea si stabilirea apartenentei la grup are o importanta mare in descoperire si
prevenirea inractiunilor, deoarece ajuta la demonstrarea prezentei sau lipsei legaturii unei persoane
sau obiect concret cu infractiunea sau cu alte forme de activitatea umana. Prin identificare se poate
constata cine anume a lasat urme la fata locului, daca obiectul de la persoana suspectata a fost
folosit in calitate de unealta a infractiunei.
Prin urmare identificarea criminalistica este un proces de constatare a unui obiect material
concret prin mijloacele probarii judiciare ori cercetarii operative pe calea evidentierii lui dintro
totalitate concreta de obiecte conform complexului irepetabil de indici. Determinarea criminalistica
a apartentei la grup, inseamna referirea unui obiect materal concret ori a obiectelor comparabile la
un anumit grup (gen, clasa) de obiecte care poseda caracteristici tipologice coincidente.

2. Indiciile si premisele stiintifice ale identificarii criminalistice.

Toate fiintele si obiectele lumii materiale sunt definite prin insusiri si caracteristici (fizice,
chimice, biologice etc.) Pentru evidentierea obiectului supus identificarii din totalitatea altor obiecte
ale lumii materiale, se utilizeaza insusirile lui constante ( relativ invariabile), care-l disting de alte
persoane ori obiecte. Caracteristicile cantitative si calitative ale insusirilor constante, proprii
obiectelor care contin informatia necesara pentru identificare, se numesc indicii de identificare.
Trasaturile indiciilor de identificare
1) Indiciile de identificare nu sunt orice insusiri, ci numai cele menite special solutionarii
sarcinilor urmarii penale. In acest scop, sunt utile, in primul rand, numai insusirile constante in
perioada de identificare. De cele mai multe ori, ea coincide cu intervalele savarsirii infractiunii pana
la inceputul cercetarii Daca in perioada respectiva de timp au survenit modificari in insusirile
obiectului, fireste, ele nu pot fi utilizate in scopul scontant. La o perioada destul de mare de
identificare, de exemplu, cand decalajul de timp din momentul fotografierii portretului alcatuieste
cateva zeci de ani, problema i general poate fi irezolvabila.
2) Pentru identificare se selecteaza insusirile care poseda cea mai mare incarcatura
informationala, intalnita relativ rar si care individualizeaza obiectul identificat si il disting de alte
oibecte ale lumii materiale. Cu cat mai rar se intilneste semnul caracteristic pentru obiectul dat, cu
atat e mai mare importanta lui pentru identificare, el evidentiind intr-o masura mai mare obiectul
cautat din totalitatea celor simialre. Indiciile servesc drept model imaginar al insusirii obiectului,
caracterul cantitaiv al insusirii-drept obiect al cunoasterii.
Caracteristica identificatoare este proprietatea obiectului de a corespunde anumitor
cerinte. De aici rezulta ca nu price insusire a obiectului poate indeplini rolul de indiciu indetificator.
Criteriul de raportare a insusirilor la indiciile identificatoare nu se afla in caracteristica de gen a
insusirilor, ci in gradul reflectarii lro in obiectul identificator, in caracterul lui specific, stabilitatea
relativa, idependenta reciproca, frecventa incidentei, semnificatia identifictoare si accesibilitatea
cunoasterii practice.
Obiectul ce se idetifica poate fi evidentiat din multimea de obiecte similare dupa ansamblul
de proprietati specifice lui. Pentru aceasta pot fi folosite orice proprietati ale obiectului:
particularitatile structurii exterioare si ale celei anterioare, proprietatile lui mecanice, fizice si
chimice, precum si particularitatile biologie, anatomice, fiziolgice, insa fiecare din ele poate fi
folosita in scopurile identificarii, adica pentru executa rolul de indiciu de identificator, in cazul cand
ea corespunde criteriilor mentionate. Proprietatea obecitulu ice se idetifica trebuie sa-si afle
ogindirea in obiectul care idetifica, intrucat cu ajutorul acestuia se constata identitataea celui cautat.
Daca, de exemplu, microrelieful obectului care lasa urma s-a reflectat intr-o masura suficienta pe
cel care s-au impriamt urmele, atunci in cazul dat nu exista indiciu indentificator si identificarea
imposibila. Asa se intampla, bunoara, cand infractorul, land masurile de precautie, sterge urmele la
locul infracitunii.
Rolul de caracterisitci indentificatoare il pot denite doar acele insusiri ale obiectului, care se
disting printr-un caracter specific. De exmolu identificarea grafoscopica, studiind scrisul
executorului unui documet, expertul isi indreapta atenta asupra acelor grafii, care se deosebesc, intr-
o anumita masura de formele acceptate in modelul tipic de caligrafie, adica sunt specififce,
particulare.
3) Stabilitatea relativa- daca o proprietate a obiectului nu este constanta ea nu poate fi
utilizata in calitate de indiciu indentificator. Un indiciu de stabilitate relativa a particularitatii poate
fi variabilitatea lui in timp, neinsemnata in limitele perioadei de identificare, peretarea logica a
reflectarilor sale pe obiectul identificat, manifestarile statornice in circumnstante variabile, Daca
bunoara, o anumita particularitate grafica originala a grafiei a fost intilnita doar o sinugra data in
textul examinat, atunci ea poate fi luata drept un indiciu identificator al scrisului, deoarece nu s-a
repetat in text, si in consecita nu e constata stabilitatea ei.
4) Interdependeta reciproca - (caracterul de sine statator relativ) a proprietatilor obiectelor
constituie un criteriu important pentru selectarea indiciilor si formularea concluziei de identificare a
expertului. Proprietatea obiectului si, prin urmare, indiciile lui identificatoare pot fi dependente unul
de altul, iar masura acestei depndente poate fi diferita. Uneori aparitia unui indiciu provoaca
inevitabil aparitia lui. Astfel de caracteristici, cu un coeficient inalt de corelatie sunt neadecvate
pentru procesul identificarii, iar daca expertul descopera o atare dependeta reciproca a catorva
indicii, atunci in ansambu relevat se include numai unul. Daca dependenta reciproca a indiciilor e
mica, atunci toate se includ in ansamblul relevat, iar semnificatia identificatoare a totalitatii lor se
determina tinand cont de coeficientul de corelatie. Interdependeta caracteristicilor idetificatoarea
poate fi evidenta si latenta. Scoaterea in evidenta si examinarea corelatiei latente sun accesibile
numai specialistilor.
5) Frecventa incidentei obiectului la alte obiecte similare, si in consecinta semnificatia lui
identificatoare. Cu cat mai mar rar se intilneste un indiciu, cu atat mai mare este importanta lui
identificatoare. Peridiocitatea incidentei si semnificatia identificatoare a caracteristicilor la diferite
tipuri de examinari se determina cu ajutorul teoriei probabilitatilor si al statisticii matematice.
 Proprietatea unui obiect poate fi folosita in calitate de indiciu de identitate doar in
conditia cand e accesibila pentru cunoasterea practica. Nu toate proprietatile vietii organice si
lumii anorganice sunt accesibile pentru metodele moderne de cercetare. De ex, nu toate proprietatile
sangelului sunt studiate suficient, incat pe baza lor sa fie posibila identificarea unui om concret. De
aceea in prezent se paote determina dupa sange doar apartenenta lui la grup.
Dupa rolul lor de identificarea indiciile de identificare pot fi divizate in indicii de grup
(generale) si indicii particulare.
Indiciul identificator de grup este propriu fiecarui obiect al unui anumit grup de
clasificare. Indiciile de grup Sunt cele de clasifice dupa ele un grup de clasificare se delimiteaza de
alt grup. Asemena indici pot fi calibrul pistolului, numarul de margini ale ghinturilor tevii, greutatea
glontului, sexului, varsta, talia, rasa persoanei banuite.
Identificator particular este indiciul, propriu catorva obiecte, care nu formeaza vreun grup
de clasificare. Conform frecventei incidentei, caracteristicle particulare sunt, de obicei, mai rare
decat cele de grup. Caracteristica particulara nu este una de clasificare, ea se raporteaza la o
oarecare multime neordonata de obiecte, care nu formeaza vreun grup de clasificare. Printre
carateristice particulare sunt, particularitatile desenului papilar, diverse defecte ale impimantei,
particularitatil executarii semnelor grafice.

Identificarea criminalistica este obiectiv posibila datorita unor premise stiintifice care sunt 1)
Idividualialitatea obiectelor si fiintelor; 2) Stabilitatea relativa a acestora; 3) Reflectivitatea
obiectivelor si fiintelor.
1) Individualitaea obiectelor si fiintelor presupune totalitaea particularitatilor specifice unui
individ sau obiect de altul. Aceasta inseamna ca fiecare obiect prezinta un numar de insusiri proprii
numai lui, sinteza acestora fiin exprimata de categoria calitate, in virutea careia "intr-un sistem de
relatii un lucru este ce este si poate fi determinat si deosebit". Individualitatea unui obiect inseamna
o determinare calitativa, specificitatea sa fata de alte lucruri. Ea este data nu numai de insusirile
initiale ale obiectului, de pilda, cele provenind din proesul de fabricatie, dar si de cele dobandite
ulterior, prin folosire si exploatare.
2)Stabilitatea relativa a obiectelor si fiintelor. Toate obiectele si fiintele inevitabil sunt supuse in
timp unor schimbari. Continua miscare si transformare a lumii materiale nu contravine proprietatii
unui obiect de a fi individual. Pentru anumite intervale de timp, identificarea ramana posibila, cand
schimbarile nu sunt esentiale. In acest context, individualitatea apare ca relativ stabila. Obiectele
supuse examenelor de identificare pot fi clasificate in
a)practic nemodificabile
b)relativ modificabile
 c)modificabile
Pentru determinarea acesot modificari si aprecierea lor corecta in procesul identificarii,
cirminalisticii ii revine sarcina de a studia factorii care perturba identitatea, de a descoperi cauzele
care genereaza deosebirile.
3) Reflectivitatea obiectelor si fiintelor. Aceasta premisa consta in capacitatea obiectelor si
fiintelor de a se reflecta so de a fi reflectatea in mediul si in constiinta persoanelor din jur.
Reflectarile imbraca urmatoarele forme predominante:
a) Reflectarea sub forma de urme care redau parricularitatile exteriaore ale obiectelor si
fiintelor
b) Reflectarea sub forma deprinderilro (de scriere in scris, de mers in cararea de urme, de
vorbire si convorbirile inregistrate pe banda magnetica)
c) Reflectarea sub forma imaginilor mentale (relatate oral sau in scris, desenate, descrise
dupa metoda "portretului vorbit"
d) Reflectarea sub forma imaginilor vizuale (fotografii, inregistrare video)

3. Obiectele si genurile identificarii cirminalistice

In activitatea de cercetare si descoperire a infractiunilor, se poate stabili

identitatea urmatoarelor obiecte.
1) a persoanelor cee au comis infraciunea sau au participat la ea (banuitul,
invinutului)
2) a cadavrelor sau a partilor ale acestora
3) a diferitelor obiecte materiale (unelte, mijloace
tehnice)
4) a animalelor

Persoana reprezinta o unitatea a socialului si biologicului, psihicului si fizicului. Ea poseda

diferite sisteme de insusire strans legate intre ele, inseparabile de omul concret si suficiente pentru
evidentierea lui veridica din totalitatea altor persoane. In totalitate de asemenea sisteme pentru
identificarea persoanei si determinarea apartentei la grup pot fi folosite
1) insusirile anatomomorfologice:particularitatile antropologice ale structurii exterioare a
corpului omului, desenele papilare la maini si piciaore, particularitatile aparatului dentar,
structura anatomica a craniului si osaturii scheletului.
 2) biochimice: componenta tesuturilro osoase, invelisului cutanat, parului, componenta
sangelului.
3) psihofiziologice: vocea, lexicul oral si scris, scrisul
deprinderi locomotorii.
4) social-psihologice: orientarea sociala a persoanei, calitatile emotive, volitive, marale.
5) social-demografice: datele biografice persoanel, trasaturile cu valoarea sociala
(provenienta, studiile, profesia)

In calitate de obiecte ale identificarii criminalistice, in procesul descoperirii infractiunilor,

deseori apar diverse obiecte materiale- unelte si mijloace tehnice de comitere a
infractiunilor, obecte ale atentatului criminal si obiecte ale mediului material al infractiunii.
In functie de componenta materiala a obiectelor distingem
a) identificarea obiectelor unitare ,arme defoc, instalatii explozive, mijlaoce de
transport, incaltaminte, diverse unelte, intrumente.
b) identificarea obiectelor multiple- complet de obiecte, obiectului in ansambu ori a
documentelor pe parti
c) identificarea sectoarelor de teren ori de incaperi ( spre exemplu locul de aflare a
ascunzisului)

Persoana ori obiectului material concret, determinarea identitatii caruia tine de sarcinile
identificarii se numeste obiect scop (supus idetificarii) La cautarea lui se folosesc atat datele obtine
de la victime, martori si ate persoane, cat si informatia ce o contin urmele, documentele si alte
obiecte.
Conventional identificate sunt obiectele (confruntabile) evidentiale in procesul indetificarii
si care constituie ipotetic persoana ori obiectul cautat, deoarece ele coincid prin idici de grup iar in
unele cazuri si prin indici individuali.
A doua categorii de obiecte sunt obiecte de identificarea sau oibecte mijloace. La ele se
refera obiectele ce servers drept mijloc de determianre a prezentei sau lipsei identitatii: cele
purtatoare de informatie despre persoana ori obiectul cautat(probele materiale) si mostrele pentru
cercetarea comparativa. De ex. la identificarea armei se utilizeaza atat gloantele si tuburile de cartus
descoperite la fata locului.
In functie de scopul identificarii, unul si acelasi obiect poat fi prezentat in calitatea de obiect
final ori intermediar de identificare. Identificarea unui obiect unitar poate fi precedata de stabilirea
sursei lui de provenienta ( de exemplu a fabricii producatoare ori a lotului de productie livrata) Cea
din urma se prezinta in calitate de obiect intermediarm daca sarcina identificarii rezina in stabilirea
strungului concret la care a fost prelucrat detaliul dispozitivului exploziv.

Dupa caracterul obiectelor identificate, distingem urmatoarele genuri de identificare:

a) identificarea dupa imaginea pastrata in memoria omului si reflectarile senzoriale
b) identificarea dupa imaginile materiale fixate ale obiectulu in mediui.
c) identificarea unui obiect pe baza fragmentelor acestuia

a) La identificarea dupa imaginea pastrata in memorie, trebuie luate in consideratie

legitatile si conditiile perceperii obiectului, insusirile memoriei persoanei care recunoaste/identifica.
E necesar, de asemenea a crea conditiile cele mai faborabile de prezentare a obiectulu pentru
recunoastere si a tine cont de particularitatile reproducerii imaginii, de alte legitati psihologice. Sub
aspect psihologic si tactic, identificarea prin recunoastere este un proces complicat in care se disting
trei fraze: prima- de reflecatre adica de perecepere si conservare memoriala a elementelor
caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situatia savarsirii infractiunii. a
doua - comparare si evidentiere din mai multe obiecte a unuia. a treia - nominalizarea celui ce
corespunde datelor memoriei pastrate.
b) Identificarea dupa imaginile materiale fixate ale obiectului in mediu (mediul
inconjurator, precum si identificarea unui obiect pe baza fragmentelor acestuia se efectueaza de
catre specialisti in cadrul constatarilor tehnico-stiintifice, medico-legale sau expertizelor judiciare.
Aici se folosesc metodele de cercetare prin expertiza, o mare atentie acordandu-se analizei
mecanismului de formare a imagininilor materiale fixate.

4. Procesul si etapele identificarii criminalistice

In sens larg, identificarea presupune un proces de cautare si valorificare stiintifica a probelor

necesare descoperirii infractiunii si infractorului. In sens restrans, identificarea criminalistica poate
fi defenita ca stabilirea prin mijloace tehnico-stiintifice si procesuale a identitatii sau unui obiect
concret care are legatura cu fapta cercetata.
Etapele procesului de identificare:
1) cercetarea prealabila a obiectelor ce prezinta interes
2) examinarea separata
3) examinarea comparativa
4) evaluarea ansamblului de indicii evidentiate si formularea concluziei de identificare
 1) Cercetarea prealabila a obiectelor care ne intereseaza prezinta o etapa initiala
indispensabila oricarui proces de identificare. In timpul controlului obiectelor se clarifica mai intai
daca sunt prezentate toate materialele si daca nu exista indoieli referitor la autenticitatea lor.
Tototodata, controlul stabileste daca aceste obiecte sunt potrivite pentru identificare si daca ele sunt
suficiente pentru o concluzie categorica. In cazul cand materialele acumulate sunt insuficiente sau
inutilizabile pentru identificare expertul informeaza ofiterul de urmarire penala si indica de ce
materiale suplimentare mai are novoie expertiza.
La aceasta etapa se intocmeste planul viitoarei examinari si se stabileste care din metodele
de lucru vor fi utilizate. O importanta deoseibta in acest sens revine timpului efectuarii unor
expertize de identificare complexa.
2) Examinarea separata a obiectelor ce se identifica si a celor verificate, precum si a
modelelor de comparatie este una din etapele importante ale expertizei de identificare. Ignorarea
acestui stadiu si trecerea inainte de vreme la examinarea comparativa pot dule la concluzii gresite.
In cazul dat expertul incepand imediat sa compare intre ele obiectele prezentate isi concentreaza
toata atentia asupra unor indicii batatoare la ochi, uneori intamplantiare, si nu observa indiciile
deosebitoare mai mici,mai putin evidente, dar considerabile. In virtutea acestei legitati psihologice,
el comite inevitabil unele greseli in concluziile sale. Prin urmare, pentru a confrunta si a compara
indiciile de identificare ale obeiectului, precum si a evita greselile in aprecierea lor, este necesara
studierea riguroasa a lor in timpul examinarii separate a fiecarui obiect.
Sarcina principala a examinarii separate consta in a releva numarul maxim de caracteristici
identificatoare, proprii fiecarui obiect. La examinarea obiectelor ce identifica urmele-reflectari ale
obiectelor supuse identificarii, este necesar a stabili mecanisul formarii lor pentru a aprecia just
caracteristicile identificatoare.
3) Examinarea comparativa, expertul va confrunta caracteristicile identificatoare cu
acelseasi nume ale obiectelor, solutionand totodata principala problema a examinarii comparative-
scoaterea in evidenta a indiciilor ce coincid si a celor ce se deosebesc. Examinarea comparativa
trebuie sa fie completa si detaliata. Astfel, se confrunta in detalii nu numai indiciile evidente si cele
mai specifice, ci si toate caracteritisticile identificatoare scoase in evidenta la cercetare separata.
4) Aprecierea ansamblului de caracteristici relevate si formularea concluziei de identificare
constituie etapa finala a expertizei de identificare. Ansamblurile de indicii concordante si de indicii
distinctive scoase in relief de catre expert trebuie apreciate, din punctul de vedere al corelatiei dintre
aceste ansambluri, evidentiinduse care dintre ele este predominant, logic. Daca totalitatea indiciilor
concordante se va dovedi a fi logica, concluzia expertului despre identitate va fi pozitiva; o totalitate
intamplatoare de indicii concordante genereaza o concluzie eronata despre identitate. In al doilea
rand, ansamblul de indicii relevat se apreciaza din punctul de vedere al individualitatii, unicitatii ei
si al cantitatii suficiente pentru argumentarea concluziei de identificare categorica (pozitiva sau
negativa).
Daca expertul ajunge la o concluzie pozitiva de identificare si stabilesteca indiciile
distinctive descoperite sunt intamplatoare si nu au o semnificatie esentiala in solutionarea
problemei, el trebuie sa argumenteze acest lucur, explicand totodata, sub influenta caror factori au
aparut indiciile desitinctive la unul si acelasi obiect.
Pe baza aorecierii individuale a caracteristicilor identificatoare se apreciaza si intregul lor
ansamblu, propriu cutarui sau cutarui obiect al identificarii. Chestiunea privind totalitatea minima
de caracterstici, suficienta in fiecare caz concret pentru argumentarea unei conluzii categorice de
identificare este una din problemele principale ale teoriei identificarii criminilastice.
Totalitatea unica, individuala a caracteristicilor identificatoare constituie singura baza pentru
concluzia despre identitate. Concluzia poate fi pozitiva sau negatica, categorica sau probabila. O
semnificatie probanta are doar concluzia categorica, fie pozitiva fie negatica, pe cand cea probabila
nu este o proba si poate fi utilizata doar in scopuri operative sau de determianre a directiei de
urmarire penala. Concluzia categorica pozitiva se bazeaza pe o tatalitae logica, unica de indicii
concodrdante, cea negativa pe totalitatea logica de indicii dinstinctive ale obiectelor.

Capitolul III. Traseologia criminalistica

Marea varietate a urmelor produse cu prilejul a savarisrii multiplelor infractiunii a

conditionat aparitia in cadrul criminalisticii, a traseologiei- un domeniu cu destinatia sa asigure
aplicarea realizarilor diverselor stiinte la cercetarea urmelor lasate la fata locului sau in alte
imprejurari similare.
Traseologia criminalistica se prezinta ca un domeniu bine determinat al tehnicii
criminalistice destinat studierii si cunoasterii legitatilor formarii urmelor infractiunii si elaborii
metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice necesare descoperirii, fixarii, exminarii si ridicarii
acestora in vederea stabilirii faptei, identificarii faptuitorului, mijloacelor folosite si determinarii
tuturor imprejurarilor cauzei.
Obiectul traseologiei criminalistice il constituie toate tipurile de urme care apar la savarisirea
infractiunilor, cautarea, descoperirea, conservarea, fixarea, interpretarea si ridicarea acestora.
Depistarea si cercetarea criminalistica a urmelor infractiunii asigura:
a) Reconstituirea tabloului ambiantei in care s-a savarsit fapta infractionala.
b) Diagnosticarea si identificarea faptuitorului si a altor persoane implicate in infractiune.
c) Identificarea obiectelor, intr-un mod sau altul, exploatate pe parcursul atiunilor
 infractionale.
d) Constatarea prejudiciului cauzat.
e) Stabilirea datelor concrete privind imprejurarile de loc, de timp, modul de actiune si alte
circumstate ale faptei savarsite.
Sarcinile traseologie:
a) Studierea si cunoastere legitatilro formarii diferitelor categorii de urme materiale ale
infractiunilor. Cunoasterea acestor legitati creaaza posibilitatea elaborarii metodelor si
mijloacelor tehnico-stiintifice adecvate, necesare aplicarii eficace a acestora la cercetarea
faptelor penale concrete.
b) Elaborarea metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice necesare decoperirii, fixarii si
ridicarii urmelor infractiunii
c) Elaborarea metodicilor efectuarii expertizelor traseologice. Expertiza traseologica este
etapa finala de cercetare criminalistica a urmelor. Ea are ca scop identificarea
obiectului creator de urme, precum si rezolvarea multiplelor probleme cu caracter
diagnostic.

Premisele stiintifice care stau la baza traseologiei criminalistice sunt:

1) Individualitatea obiectelor materiale. Toate acestea sunt identice numai lor insesi. In pofida
faptului ca structura exterioara a unor obiecte omogene poate sa coincida dupa forma, dimensiuni si
alte caracteristici generale, ele inevitabil se vor deosebi dupa indicii particulare.
2) Capacitatea structurii exterioare a obiectului, inclusiv indiciile lui particulare (individuale),
destul de precis de a se reflecta pe alte obiecte in forma de urme. Deplinatatea si corespunderea
adecvata in transmiterea in rume a detaliilor constructiei obiectului respectiv, depinde de conditiile
de formare, principalele dintre care sunt: proprietatile fizice ale materialelor, obiectelor creatore de
urme si primitoare de urme, precum si mecanismul interactiunii lor.
3) Relativa stabilitate a obiectelor traseologice, fapt ce permite cercetarile comparative. Urmele
de reflectare, supuse cercetarile traseologice, se formeaza ca rezultat al interactiunii a doua obiecte,
acel pe care a ramas urma- primitor de urme, si a celuia care a lasat urma- creator de urme.

Urmele pot fi dicizate in:

> Urme de reproducere.
> Urme de obiecte sau substante si resturi ale acestora.
> Urme de explozii si incendii.
O alta clasificare a urmelor este prezenta in functie de obiectele creatore de urme:
a) urme de om
b) urme de instrumente, mecanisme, utilaje.
c) urme de mijloace de transport.
d) urme de animale.
e) urme de fenomene (incendii, explozii).
Urmele de om, la randul lor se clasifica in
> urmele de maini.
> urme de picioare.
> urme de dinti.
> urme de buze.
> urme de urechi.
> urme a altor parti ale corpului.
Dupa modul de formare si natura urmelor, facotrul de urme, nivelul de modificare a
obiectului primitor de urme, acestea se clasifica in:
> urme-forma si urme-obiecte, materie.
> urme statice si dinamice.
> urme de suprafata si de aancime (de volum)
> urme de stratificare si de destratificare.
> urme vizibile, slab vizibile si invizibile
> urme locale si periferice.

2. Regulile generale privind depistarea, fixarea si ridicarea urmelor infractiunii.

Prin depistarea urmelor in criminalistica se intelege cautarea si descoperirea acestora de

catre ofiterul de urmarire penala, specialistul-criminalis, prin efectuare la fata locului a activitatilor
bazate pe recomandarile tactice si utilizarea activa a metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice
criminalistice.
Depistarea urmelor se efectueaza:
> cu ochiul liber.
> cu ajutorul mijloacelor tehnice sau materialelor.
> cu ajutorul metodei fizice.
> cu ajutorul metodei chimice.
Interpretarea urmelor la fata locului presupune explicarea semnificatiei criminalistice a
acestora in cazul concret: cum puteau aparea urmele, in ce conditii, cui ii apartin sau ce obiect a
lasat urmele date.
 Fixarea si ridicarea urmelor consta in efectuarea de catre organele mentionate a activitatilor
procedural-tehnice de certificare a existentei si starii urmelor infractiunii la fata locului, precum si
ridicarea lor in vederea utilziarii ulterioare la stabilirea adevarului.
Depistarea, fixarea si ridicara urmelor necesita sa fie efectuata potrivit urmatoarelor
reguli generale
1. Respectarea stricta a normelor dreptului procesual-penal ce reglementeaza efectuarea
cercetarii locului faptei si a altor actiuni de urmarire penala care au drept scop descoperirea, fixarea
si ridicarea urmelor infraciunii.
2. Utilizarea in limitele maxime a metodelor si mijlaocelor tehnico-criminalstice.
3. Aplicarea tuturor masurilor posibile de protejare a urmelor in specal in cazurile amanarii
cercetarii locului faptei.
4. Fixarea urmelor depistate prin descrierea lor in procesul-verbal, acesta fiin principalul,
sub aspect procesual, miloc de fixare. In formulari laconice, calre si de inata precizare, aici vor fi
consemnate:
4.1. Caracteristicele generale ale obiectului purtator, ce denota unde se afla, prin ce se
caracterizeaza suprafata purtatoare de urme.
4.2. Caracteristicile fiecarei urme referitor la forma, marime, culoare, cantitate.
4.3. Datele privind modul de descoperire, fixare si ridicare a urmelor.
5. Indiferent de natura acestora, urmele depistate se vor fotografia apelandu-se la metoda
fotometrica.
6. Urmele descoperite sau relevate la fata locului, de regula, ser ridica in comun cu obiectul
sau cu o parte separata a acestuia.
7. Daca obiectul purator de urme e de valoare, supravoluminos sau intransportabil si, din
aceste ori alte motive, se exclud ridicarea lui, urmele se vor ridica, procedandu-se
7.1. la mularea urmelor de adancime cu solutie deghips, cu plastelina, materiale polimetrice.
7.2. la transferarea urmelor de suprafata pe pelicule dactiloscopice, foi de hirtie fotografica.
7.3. la recoltarea urmelor-materie prin razuire, absorbire, solubilizare, atragere cu magnteul.