Structură și semnificații.

Poezia este alcatuită din cinci unități strofice și un vers-concluzie, reliefând

latura dionisiacă, de factură expresionionistă a personalității blagiene. Prima unitate strofică debutează
cu o lamentație a spiritului claustrat într-un mult prea necuprinzător față de elanurile vitale ale sale.
Mărcile gramaticale ale prezenței eului liric în text („am”, „meu”, „eu”, „nu pun ”, „port”) conferă textului
caracterul de confesiune subiectivă. Epitetul „trecător”, atribuit materialității, semnalează dimensiunea
perisabilă a existenței umane, care nu poate fi glorifica simbolic prin cununi de „flori albe„ (puritate) și
„roșii” (vitalitate); „lutul” din care trupul este alcătuit, e „slab” și „stâmt”, ceea ce marchează discrepanța
uriașă dintre corporalitate și spiritualitate. „Strașnicul suflet” aparține unei sfere superioare, coborâte în
contingent, în inferioritate, din cauza incapacității trupești de înălțare spre transcendent.