Publius Ovidius Naso, a lăsat în urmă o operă impresionantă.

Datorită perfecțiunii formale a stilului,

umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi
Vergiliu. Considerat astăzi de mulți autori drept „primul poet al spiritualităţii româneşti“, Ovidiu a
surprins în versurile exilului său, legendele, tradițiile, viața cotidiană şi culturală a zonei în care a trăit,
făcând ca „Tristele“ şi „Ponticele“ să devină izvoare de referinţă pentru istoria Dobrogei antice.

Tristia 4.10 este dincolo de orice îndoială elegia autobiografică a lui Ovidiu. Deși nu este singurul său
poem care conține elemente autobiografice, este de fapt singurul în care poetul privește înapoi asupra
vieții sale într-o manieră aproape sistematică.