Sunteți pe pagina 1din 1

Minunea este o carte legată despre un copil pe nume august.

El s-a născut
deformat și pe parcursul vieții lui avut nevoie de foarte multe operații. Gura
lui era foarte ciudată la fel ca ochii săi, urechile sale, și nasul lui. Când era la
grădiniță toți copiii îi reproșau faptul că arată îngrozitor dar august nu îi
băga în seamă deoarece la vârsta aceea el nu știa ce înseamnă. Când a
crescut mai mare și mergea pe stradă el simțea cum se uita lumea urat la el
iar dacă își întorcea el privirea observa acum ceilalți se prefăceau că se uită
în altă parte. Din cauza înfățișării lui el nu prea avea prieteni decât
prietenele surorii sale pe nume via prescurtare de la Olivia. El și-a lăsat
breton ca să nu i se mai vadă chipul. Când mergea cu mașina i-a auzit pe
părinții lui că vorbeau despre mersul la școală. August a fost școlit acasă
deoarece el nu voia să meargă la o școală unde copiii să își bată joc de el.
Până la urmă într-o zi ei au mers la școală ca să vorbească cu domnul
director și să îi facă un tur al școlii. S-au prezentat trei copii dintre care doi
băieți și o fată care i-au arătat toate încăperile cele importante de exemplu
sala de biologie laboratorul, sala festivă, sali de clasa, Sala de sport.
Următoarele zile el a început să meargă la școală iar un copil pe nume Jack
a fost mereu la fiecare disciplină lângă el în bancă sau în apropierea lui.Ei în
pauză mereu povesteau la cantină. După mai mult timp a venit și Helloween
-ul, singura sărbătoare în care putea purta o mască și nimeni să nu știe cine
se află sub ea. Când a ajuns la școală el nu a putut să se îmbrace cu costumul
inițial așa că și-a luat pur și simplu o mască care era mai înspăimântătoare.
Când a ajuns în clasă am văzut că doi dintre băieții vorbeau despre el iar
GEQ care trebuia să-i fie prieten, spunea despre august niște lucruri foarte
urate. Când a auzit August a fost foarte rușinat și a plecat din clasă. Nu a
vrut să vorbească direct cu aceștia deoarece era foarte supărat. Când a ajuns
acasă a fost foarte țâfnos și a evitat să vorbească cu mama lui, tatăl lui, sora
lui. În continuare veți observa în această carte minunată că el trece printr-o
mulțime de întâmplări la școală uneori copiii erau răutăcioși cu el, dar
totuși s-a ajuns la un final destul de fericit și această carte Vrea să ne învețe
că nu contează exteriorul atâta timp cat tu ești un om bun pe interior. Și în
zilele noastre, dacă vedem un om cu dizabilități sau care arată mai ciudat,
nu ar trebui să ne batem joc de el, ba din potriva ar trebui să fim mult mai
atenți la modul în care vorbim sau ne comportăm cu acea persoană.

S-ar putea să vă placă și