Mi-e greu să accept ideea că Hitler era vegetarian.

Pur și simplu nu
părea atât de agresiv. Se pare că și alții au aceeași părere. Când am
început să tastez pe Google „vegetarieni agresivi”, motorul a
completat restul după ce eu am scris primele litere.
Dintre toate curentele identitare enervante care defilează sub uriașa și
dezgustătoarea flamură a curcubeului, mă întreb ce îi face pe
vegetarienii militanți să fie cei mai respingători? Ce se află în
Personalitatea Vegetariană de mă face să-mi doresc să fie
canibalizați? Ce predici țin veganii de mă determină să mă duc să-mi
comand o friptură?
Există vreo substanță chimică în mugurii de fasole care produce auto-
îndreptățire? Sau vreo enzimă în vită care reduce cucernicia
prefăcută? Dacă ești ceea ce mănânci, vegetarienii radicali trebuie că
mănâncă ceva tare neplăcut.
Vegetarienii mai vocali pe care i-am cunoscut par că respectă toate
formele de viață cu excepția celor care se află lângă ei. Deoarece se
opun suferinței animale, se simt îndreptățiți să-i facă să sufere pe toți
oamenii de lângă ei (…)
Dacă Dumnezeu nu ar fi dorit ca noi să mâncăm carne, te gândești că
ar fi încercat să facă astfel încât tofu să fie mai gustos. Nici măcar nu
sugerez că toate dietele vegetariene sunt nesănătoase sau carnea
roșie este sănătoasă. Nu dețin suficiente cunoștințe de nutriție pentru
a acționa ca un Adevărat Credincios. Nu este vorba despre sănătate,
ci despre un anumit tip de personalitate. Există o mare diferență între
a avea o dietă vegetariană și o personalitate vegetariană.
Îmi dau seama că nu toți vegetarienii se poartă astfel. Dar o minoritate
agresivă insistă în a țipa atât de tare, astfel încât nu auzi ceea ce spun
ceilalți. Așadar, respectos, nu îi voi ținti pe cei care își țin prețioasele
alegeri culinare pentru ei. Mă voi concentra asupra facțiunilor radicale
precum veganii, i.e., cei care nu consumă niciun fel de produse
animale, nici măcar lapte, precum și asupra unor falange precum
frutarianiștii (cei care mănâncă doar fructe) și, aproape de planeta
Pluto, respiratorienii (cei care se hrănesc doar cu aer, lumină și
vibrații).
Dincolo de simplul vegetarianism, veganismul pare că își are
rădăcinile mai puțin într-o preocupare pentru sănătate, cât în idei
țicnite despre „dreptatea animalelor”.
S-a sugerat că o lipsă a vitaminei B-12, absentă dintr-o dietă vegană,
poate duce la psihoză. Mai există o maladie nutritivă, orthorexia
nervosa, care încearcă să explică o fixație obsesivă pentru puritatea
dietei.
Cu toate acestea, cred că exista ceva în neregulă cu destui dintre
acești oameni cu mult înainte ca ei să înceteze a mai consuma carne.
Ca toți Adevărații Credincioși și ca toate Personalitățile Autoritare,
veganii militanți aderă la o CAUZĂ comună pe care ei o consideră
mult mai importantă decât propriile vieți, o cauză sfântă și nobilă care,
paradoxal, îi face să se comporte urât și profan.
Dacă nu ați fost niciodată confruntați cu o ofensivă vegană, ea arată
cam în felul acesta: „De ce nu încercă să te educi și să cauți informații
și să citești o carte astfel încât să nu pari atât de prost? Dacă gura ta
de carnivor, care devorează cadavre de animale, vrea să bea lapte,
sigur, dă-i drumul și înghite excrețiile unor bovine otrăvite.”
Veganii îți vor pune în față, una după alta, imagini înfiorătoare ale unor
atrocități. E ca o formă de pornografie pentru ei. Urăsc ceea ce văd,
dar pare că nu se satură să privească. Singura diferență este că
imaginile sunt ale unor animale, nu ale unor oameni. Pretind că nu
există nicio diferență și te vor acuza de „specism” dacă nu ești de
acord cu ei.
Deoarece se bazează pe speranțe nejustificate, egalitarismul radical
conduce inevitabil la nebunie. Și deoarece lunaticii „drepturilor
animale” extind definiția unor concepte ca „dreptate socială” și
„egalitate” astfel încât să acopere orice formă de viață dincolo de
Homo sapiens, din acest motiv ei sunt cei mai enervanți și militanți
activiști egalitari. Ei propun ceva chiar mai nebunesc decât aceia care
se străduiesc să susțină că toți oamenii sunt egali.
O astfel de demență îi face să se asemuiască pe ei înșiși cu
aboliționiștii și să se refere la industria mierii ca „sclavie a albinelor”.
Din acest motiv compară abatoarele cu lagărele de concentrare. Din
acest motiv, apar organizații precum Vegans of Color, care pretind că
nu „își permit luxul de a fi preocupați de o singură temă” și care
subliniază „necesitatea anti-rasismului și a analizei critice a albilor în
cadrul mișcării vegane (pentru a construi coaliții și solidaritate).”
După cum știm cu toții, nimic nu este mai bun pentru solidaritate decât
a critica fără întrerupere oamenii albi.
Ironic, dar nu este altceva decât o formă pură de agresivitate animală.
Este o altă formă de a te purta superior în numele egalității (…)
Mă pot gândi, totuși, la un caz în care animalele sunt superioare
omului. Ele nu își proiectează iluziile demente asupra noastră.