Motricitatea.

Evaluarea clinica a pacientului neurologic

4. Motricitatea
Motricitatea activa - reprezintă mişcările pe care o persoană le realizează în mod
conştient.
În examinarea motilităţii active trebuie avute în vedere următoarele: forţa musculară;
viteza de realizare a mişcării; amplitudinea mişcării.
Aceste trei caracteristice vor putea fi evaluate de către examinator astfel:
- Bolnavul va fi rugat să realizeze mişcări active la nivelul diferitelor articulaţii în mai multe
sensuri;
- Se vor examina mai întâi mişcările active de la nivelul membrului superior, ulterior cele de la
nivelul membrului inferior, după care va fi examinat trunchiul;
- Mişcările vor fi evaluate comparativ la cele două membre;
Probe ce se realizează în cadrul examenului neurologic pentru a putea determina forţa
segmentară ce este modificată în deficite piramidale.
a. Probe pentru membrul superior
- Proba braţelor întinse - i se va cere bolnavului să stea cu braţele întinse în poziţie
orizontală, acestea fiind în supinaţie. Membrul paralizat va cădea, iar antebraţul va trece
din supinaţie în pronaţie.
b. Pentrul membrul inferior
- Proba Mingazzini - bolnavul aşezat în decubit dorsal va menţine gambele flectate pe
coapse, iar coapsele flectate pe abdomen. De partea membrului inferior afectat, acesta va
începe să cadă.
- Proba Vasilescu - bolnavul aşezat în decubit dorsal, va flecta rapid picioarele. La nivelul
membrului inferior afectat, acesta va rămâne în urmă.
- Proba Barre - bolnavul aşezat în decubit ventral, iar gambele flectate în unghi drept pe
coapse. Prezenţa unei leziuni piramidale uşoare va determina oscilarea gambei respective
urmată de căderea după o anumită perioadă de timp.
Motricitatea pasiva (tonusul muscular)

Tonusul muscular este evaluat de către examinator prin motilitatea pasivă ce examinează
amplitudinea şi rezistenţa mişcării. Pacientul va fi aşezat în decubit dorsal în repaus complet, iar
examinatorul îi va imprima mişcări pasive la nivelul diverselor articulaţii mar și va urmari prin
inspecţie şi palpare modificările apărute la nivelul diverselor grupe musculare.
Principalele modificări ce apar în ceea ce priveşte tonusul muscular sunt hipotonia,
hipertonia musculară, rigiditatea, semnele de iritaţie meningeană.
Hipotonia semnifică diminuarea tonusului muscular, şi poate fi generalizată sau focală.
Hipotonia se manifestă prin creşterea amplitudinii mişcărilor pasive şi scăderea rezistenţei
la efectuarea acestor mişcări. Apare în:
- leziuni primare musculare miopatice;
- leziuni de arc reflex (nervi periferici, plexuri, rădăcini anterioare şi/sau posterioare, leziuni
intramedulare);
- leziuni piramidale masive şi brutal instalate in faza iniţială; după 3-6 săptămâni se instalează
spasticitatea;
- leziuni neostriate
- leziuni cerebeloase
Hipertonia se caracterizează prin scăderea în amplitudine a mişcărilor pasive şi o creştere
a rezistenţei în ceea ce priveşte efectuarea acestora.
Hipertonia poate fi împărţită în hipertonie piramidală ce apare în leziunile de neuron
motor central şi hipertonia extrapiramidală ce este întâlnită în sindromul parkinsonian.
Rigiditatea prin decerebrare apare în leziunile grave de trunchi cerebral (mezencefalice
şi pontine), însoţită de tulburări grave ale stării de conştienţă; apare hipertonie în extensie a
membrelor inferioare şi în extensie şi pronaţie la membrele superioare, iar stimularea nociceptivă
determină amplificarea ei.
Semnele de iritaţie meningeană
Instalarea iritaţiei meningeene determină fără doar şi poate cefalee, hiperestezie cutanată,
rahialgii şi contractura musculaturii pravertebrale ce determină poziţia caracteristică „în cocoş de
puşcă”.
Semnele pe care clinicianul le va căuta pentru evidenţierea iritaţiei meningeene sunt:
a. redoarea cefei - ce se identifică astfel: bolnavul fiind în decubit dorsal, cu membrele
inferioare în extensie, i se vor face mişcări de flexie a capului pe torace. Patologic, în situaţia în
care este prezentă iritaţia meningeană apare rezistenţa musculaturii cefei şi durere.
 b. Semnul Kernig ce se realizează prin ridicarea susţinută a toracelui bolnavului (în caz
patologic apare flexia gambelor pe coapse şi a coapselor pe abdomen
c. Semnul Brudzinski - pacientul este aşezat în decubit dorsal, iar membrele inferioare
sunt în extensie; examinatorul imprimă o mişcare de flexie a capului, apăsând totodată pe pieptul
bolnavului pentru a împiedica ridicarea trunchiului; patologic, flexia capului determină flexia
gambelor pe coapse şi a coapselor pe abdomen.
In sindromul meningean se constata cefalee, greturi, varsaturi, contracturi musculare
caracteristice, hiperestezie cutanata.

Mişcările involuntare

Mişcările involuntare (sau "diskineziile") sunt mişcări care apar independent de voinţa
bolnavului. Se observă în repaus, în timpul menţinerii unei posturi sau în mişcare.
1. Tremorul reprezintă succesiunea rapidă de mişcări involuntare oscilatorii, ritmice, de
amplitudine şi frecvenţă variabilă.
a) - Tremorul din boala Parkinson este rar (4-6 oscilaţii/sec), amplu, regulat, este prezent
în repaus şi menţinerea unei posturi, dispare la mişcările voluntare, dispare în somn; la nivelul
membrului superior imită mişcarea de "numărare a banilor", iar la membrul inferior pe cea de
pedalare. Iniţial apare unilateral.
b) - Tremorul cerebelos: este intenţional, accentuându-se la sfârşitul mişcării. Este amplu,
neregulat, rar (4-6 oscilaţii/sec)
c) - Alte tipuri de tremor: alcoolic, basedowian, senil, nevrotic, febril.
2. Mişcările coreice sunt bruşte, aritmice, asimetrice, neregulate, dezordonate, antrenează
ample deplasări ale segmentelor de membre, în poziţii bizare, ilogice. La faţă apar grimase,
generează tulburări de fonaţie şi deglutiţie. Mersul devine "ţopăit".
3. Mişcările atetozice sunt mai lente, de amplitudine mai redusă, neregulate, distale, au
caracter torsionant al extremităţilor, dispar în somn. Apar în leziuni de neostriat. Uneori se
asociază cu mişcările coreice, situaţie numită coreoatetoză.
4. Mişcările pseudoatetozice sunt mai lente decât atetoza, mai variabile ca traiectorie şi
se intensifică la închiderea ochilor. Apar în leziuni ale căilor proprioceptive.
 5. Hemibalismul este o diskinezie brutală, care afectează un hemicorp, de "azvârlire" a
unui membru (de obicei superior) din porţiunea sa proximală. Apare în leziuni ale corpului
subtalamic Luys.
6. Miocloniile sunt contracţii bruşte de scurtă durată ale unui muşchi sau ale unui grup
muscular. Pot duce sau nu la deplasarea segmentului de membru respectiv. Nu dispar în somn.
Pot fi ritmice sau aritmice, permanente sau intermitente. Apar în epilepsie, encefalopatii
(infecţioase, metabolice).
7. Fasciculaţiile constau în contracţii sincrone limitate la fibre musculare aparţinând unei
unităţi motorii, traducând un proces iritativ cronic la nivelul pericarionului NMP. Sunt rapide,
neregulate, nu duc la deplasarea segmentului de membru. Nu dispar în somn. Clinic apar ca nişte
mişcări vermiculare. La percuţia muşchiului (cu ciocanul de reflexe) se accentuează.
8. Convulsiile sunt contracţii musculare care realizează imobilizarea segmentelor de
membru (convulsii tonice) sau deplasarea acestora (convulsii clonice). Ele pot fi generalizate (în
grand mal) cănd bolnavul îşi pierde starea de conştienţă şi localizate (crize jacksoniene) care se
pot generaliza secundar.
9. Ticurile sunt mişcări cu caracter stereotip şi pseudo-gestual. Pot fi suprimate temporar
voluntar (exemplu: clipit, grimase, etc).
10. Crampele funcţionale sunt contracţii tonice, trecătoare, limitate la un grup muscular
care participă la un act profesional, întotdeauna acelaşi (crampa scriitorului, înotătorului,
pianistului etc.). Caracterul funcţional al crampei este relevat prin faptul că orice alte mişcări, cu
excepţia actului profesional, se fac în condiţii perfecte.