TEMA 3: PRELUCRAREA STATISTICĂ

1. Prelucrarea statistică – noţiuni generale

2. Probleme rezolvate în cadrul grupării statistice. Tipuri de grupări statistice.
3. Prezentarea datelor statistice
 Serii statistce.
 Tabele statistice
 Reprezentarea grafică

1. Prelucrarea statistică – noţiuni generale

Prelucrarea statistică se referă la operaţiile de sistematizare a datelor primare pe întreaga

colectivitate şi pe părţile ei componente; calculul indicatorilor absoluţi şi derivaţi, precum şi
prezentarea rezultatelor obţinute.
Prelucrarea statistică în sensul sistematizării şi generalizării datelor statistice implică
parcurgerea etapelor:
• centralizarea;
• gruparea sau clasificarea datelor şi calculul indicatorilor statistici absoluţi;
• calculul indicatorilor derivaţi;
• prezentarea rezultatelor prelucrării sub formă de serii, tabele şi grafice statistice.
Centralizarea constă în strângerea la un centru de prelucrare a tuturor formularelor şi însumarea
datelor fiecărei caracteristici aditive în parte, în scopul obţinerii indicatorilor totalizatori. Există
centralizări simple şi centralizări pe grupe. Centralizarea pe grupe presupune gruparea
prealabilă a datelor şi are drept scop cunoaşterea mai detaliată a fenomenului, permiţând analiza
structurii colectivităţii.
Clasificarea şi gruparea statistică. Structurarea colectivităţii în grupe omogene după
variaţia uneia sau mai multor caracteristici de grupare se numeşte grupare sau clasificare.
Prin grupe omogene se înţelege atunci când unităţile care o compun sunt de acelaşi fel
(aparţin aceluiaşi tip calitativ) şi ca nivel diferă în mică măsură una de alta. Gruparea statistică este
cea mai semnificativă modalitate de sistematizare a datelor după o caracteristică numerică
(cantitativă).

2. Probleme rezolvate în cadrul grupării statistice. Tipuri de grupări statistice.

Aplicarea metodei grupării presupune rezolvarea urmptoarelor probleme:

 precizarea scopului grupării;
 stabilirea caracteristicilor de grupare;
 alegerea felurilor de grupare;
 stabilirea numărului de grupe în care urmează a fi împărţită colectivitatea;
 determinarea mărimii intervalui de grupare (în cazul caracteristicii numerice);
 delimitarea grupelor şi separarea unităţilor pe intervale de grupare.
Prin caracteristica de grupare se înţelege acea însuşire care stă la baza împărţirii colectivităţii
în grupe omogene. Drept caracteristică de grupare se alege o caracteristică esenţială cu caracter
stabil pentru unităţiloe colectivităţii.

Felurile de grupări pot fi diferite în funcţie de numărul caracteristicilor de grupare, de natura

caracteristicilor şi în funcţie de forma de exprimare a caracteristicilor
I. După numărul caracteristicilor puse la baza grupării se disting: grupări simple şi grupări
combinate.
Gruparea simplă presupune separarea unităţilor unei colectivităţi în grupe omogene după
variaţia unei singure caracteristici
Gruparea combinată presupune repartizarea unităţilor în baza a două sau mai multe
caracteristici în acelaşi timp
II. După natura caracteristicilor grupările pot fi: teritoriale, cronologice sau calitative.

1
III. După forma de exprimare a caracteristicii grupările se diferenţiază în: grupări după o
caracteristică exprimată prin cuvinte şi grupări după o caracteristică exprimată cifric.
Gruparea după o caracteristică calitativă exprimată cifric se poate efectua fie pe variante, fie
pe intervale de variaţie.
Gruparea pe variante (xi) presupune ordonarea variantelor (datelor) în sens crescător şi
determinarea frecvenţei de apariţiei a fiecărei variante.
Exemplul. Folosind datele cu privire la producţia obţinută într-o zi (producţia este exprimată
în bucăţi), înregistrate asupra unui eşantion de 50 de muncitori, se cere să se efectueze gruparea
pe variante de variaţie şi gruparea pe intervale de variaţie.
Valori înregistrate:
30 48 26 65 65 50 48 26 35 37 57 69 37 45 37 50 35 37 69 21 45 48 39 66 57 54 66 65 59
48 57 41 45 59 41 57 65 37 54 45 45 45 48 45 49 48 49 45 54 57

Producţia obţinută într-o zi

Gruparea pe intervale de variaţie

Gruparea datelor pe intervale de variaţie se utilizează atunci când caracteristica numerică
urmărită prezintă un număr mare de valori individuale. Intervalul de variaţie este un grup omogen
de variante, despărţit de restul colectivităţii prin limita inferioară şi limita superioară a grupei.
Intervalele de grupare pot fi:
- intervale egale şi neegale;
- intervale închise şi deschise;
- intervale cu variaţie discretă şi cu variaţie continuă.
Modul de lucru în vederea sistematizării datelor pe intervale de grupare este următorul:
1. se stabileşte amplitudinea variaţiei (A) după relaţia:
A  x max  x min

unde xmax este nivelul maxim al caracteristicii, iar xmin este nivelul minim al caracteristicii
2. se stabileşte mărimea intervalului de grupare (l). Aici se disting două situaţii sau cazuri:
- cazul când se dă sau se ştie numărul de grupe (r). Relaţia de calcul este:
A x max  x min
h  (2.2)
r r
- cazul când nu se fixează numărul de grupe. Atunci se foloseşte formula lui H.A. Sturges,
respectiv:

2
 x max  x min
h (2.3)
1  3.322 lg n
unde n este numărul de unităţi statistice.
3. se formează intervale de grupare pornind de la xmin (nivelul minim al caracteristicii)
sau de la o valoare puţin mai mică, la care se adaugă mărimea intervalului de grupare.
Mărimea intervalului de grupare se obţine făcând diferenţa între limita superioară şi limita
inferioară ale aceluiaşi interval, între două limite inferioare a două grupe alăturate, fie între
limitele lor superioare, fie. În cazurile în care avem intervale deschise, se impune închiderea lor.
Primul interval se închide scăzând din limita superioară mărimea intervalului următor. Se obţine
deci limita inferioară a primului interval. Dacă aceasta este negativă se ia drept limită inferioară
valoarea zero. Ultimul interval se închide adăugând la limita sa inferioară mărimea penultimului
intervalului.

Exemplu 2.O anchetă întreprinsă la începutul anului 2002 a 60 de societăţi comerciale de mărime
medie, permite următoarea înregistrare cu privire la numărul de salariaţi:

267 268 270 285 286 290 292 296 285 288
296 299 325 346 261 252 270 262 255 248
272 170 165 275 172 240 181 185 250 252
197 280 192 181 284 195 197 282 187 194
215 217 196 198 225 220 230 211 227 231
233 220 225 228 233 234 217 236 245 248

Se cere
Să se grupeze cele 60 societăţi comerciale pe 6 intervale egale de variaţie a numărului de salariaţi
1.se stabileşte amplitudinea variaţiei A cu relaţia:
A  xmax  xmin  346  165  181persoane

unde xmax,=346 persoane, iar xmin =165 persoane

2. se stabileşte mărimea intervalului de grupare (h).
A x max  x min 181
h    30 persoane
r r 6

Gruparea a 60 unităţi comerciale după numărul de salariaţi

Intervale de variaţie a Număr de societăţi
numărului de salariaţi comerciale

165-195* 195- 9
225 11
225-255 255- 17
285 285-315 12
315 - 346 9
2
Total 60

 Limita superioară nu este inclusă în interval

3. Prezentarea datelor statistice

In vederea aplicării metodelor de calcul şi de interpretare statistică, rezultatele sistematizării

datelor se prezintă sub formă de serii, tabele sau grafice statistice.

3
 Seriile statistice

Seriile statistice cunoscute şi sub denumirea de distribuţii statistice se obţin ca rezultatal

sistematizării datelor prin grupare.
Seria statistică este prezentarea paralelă a două sau mai multe şiruri de date statistice în
care primul şir reprezintă variaţia caracteristicii de grupare, iar altele rezultatul centralizării
frecvenţelor sau valorilor unei alte caracteristicicare se află în raport de interdependenţă.
În forma cea mai generală o serie statistică cu o singură caracteristică se prezintă astfel:
 x1 , x 2 ....x m  x 
X :  sau X :  i 
 n1 , n 2 ....nm   ni 
Unde:
x1, x2,..., xi sunt variante înregistrate pentru caracteristica x;
n1, n2,..., ni sunt frecvenţele de apariţie ale variantelor caracteristicii x.
Dintre caracteristicile înregistrate cu prilejul observării se alege aceea care serveşte cel
mai bine scopului cercetării. Uneori este necesară combinarea şi utilizarea concomitentă a mai
multor caracteristici de grupare.
Forma generală a seriei statistice (2.9) impune unele observaţii şi anume:
- seria trebuie să ofere informaţii cu privire la succesiunea, mărimea valorilor
înregistrateşi a frecvenţelor corespunzătoare;
- între cele două şiruri de date există o legătură univocă, în sensul că unei valori individuale
oarecare îi corespunde o anumită frecvenţă, respectiv un număr care arată de câte ori se
repetă valoarea individuală respectivă.
În funcţie de natura caracteristicilor urmărite, seriile statistice sunt clasificate în: serii de
repartiţie sau serii de distribuţie; serii cronologice (sau de timp); serii teritoriale (sau de spaţiu) şi
serii descriptive sau enumerative.
Seriile de repartiţie (de distribuţie) sunt elaborate atunci când caracteristica urmărită este
numerică (cantitativă):
Seriile cronologice (de timp sau dinamice) prezintă evoluţia în timp a unui fenomen
proces sau eveniment.

Tabele statistice.
Una dintre cele mai adecvate modalităţi de prezentare a datelor statistice o reprezintă forma
tabelară, deoarece ea permite caracterizarea structurii colectivităţii (populaţiei) investigate, a
legăturilor dintre grupele sale tipice etc. Tabelul statistic (TS) este format dintr-o reţea adecvată de
linii paralele orizontale şi verticale în care sunt încadrate datele , cuprinde şi una sau mai multe serii
statistice. Tabelul statistic este elaborat cu dublu scop: pentru sistematizarea datelor în vederea
prelucrării şi obţinerii indicatorilor sintetici; pentru prezentarea rezultatelor prelucrării primare şi
secundare.
Elementele constructive ale unui tabel statistic sunt:
• titlul tabelului, trebuie să precizeze în câteva cuvinte ce se prezintă în tabel, unde
şi când s-au produs evenimentele prezentate în tabel;
• macheta tabelului care cuprinde totalitatea liniilor orizontale şi verticale a căror
intersecţie conduce la formarea de rubrici pentru subiectul şi predicatul
tabelului;
• subiectul tabelului se înscrie în capetele rândurilor şi îl reprezintă colectivitatea
şi părţile sale componente;
• predicatul tabelului se înscrie în capătul coloanelor şi este format din totalitatea
aspectelor cantitative referitoare la colectivitatea cercetată. Macheta devine tabel
statistic când se umple cu date.
• conţinutul tabelului reprezintă totalitatea informaţiilor trecute în rubrici;
• sursa datelor se trece imediat sub tabel;
• notă explicativă se pune fie imediat după sursa datelor, fie în subsolul paginii pe
care se afla tabelul daca în etapa de culegere sau prelucrare a datelor din table s-au folosit
proceduri sau tehnici noi sau rar utilizate de către posibilii cititori.
În funcţie de rolul lor în analiza şi prelucrarea datelor statistice, tabelele statistice pot fi:
4
  simple (descriptive);

Exemplu: Distribuţia aparatelor după numărul pieselor defecte

Numărul de piese Număr de
defecte aparate
0 10
1 6
2 3
3 1
Total 20

 de prelucrare;
 pe grupe (obţinute în urma sistematizării datelor);
 combinate etc.

Grafice statistice.
Graficul statistic reprezintă o altă formă de prezentare a datelor sub formă de imagini
spaţiale a datelor unei serii, într-un sistem de coordonate dat. Principiul de bază al unei reprezentări
grafice a unei serii statistice îl constituie proporţionalitatea.
Elementele constitutive ale unui grafic statistic sunt:
• titlul graficului;
• axa sau axale graficului;
• scara sau scările graficului pentru gradare;
• legenda care să explice culori, haşuri;
• graficul propriu-zis reprezentat de puncte, linii, figuri geometrice în plan sau
spaţiu sau figuri natural convenţionale construite la scara;
• sursa datelor se plasează imediat după grafic;
• nota explicative.
Principalele tipuri de grafice sunt: histograma, poligonul frecvenţelor, curba frecvenţelor,
diagramele de structură, cronograma, corelograma etc.

EXEMPLUL : Distribuţia elevilor dintr-o clasă după nota obţinută la o lucrare de control este cea
prezentată în tabel. Reprezentarea grafică a distribuţiei se prezintă în graficul din fig. 2.

Tabel. Distribuţia elevilor după nota obţinută la o lucrare de control

5
 Fig. 2 Poligonul frecvenţelor absolute pentru nota obţinută la lucrarea de control

Graficele prin areale se construiesc sub forma unor figuri geometrice în plan a căror suprafaţă este
proporţională cu mărimea caracteristicii. De regulă, se folosesc pătrate, romburi, cercuri, triunghiuri
echilaterale, dreptunghiuri etc.
Diagramele de structură presupun un raport de proporţionalitate între suprafaţa figurii
geometrice şi totalul structurii de 100%.
Diagrama polară se utilizează, de obicei, pentru a ilustra sezonalitatea, dar poate fi folosită
şi pentru a da o imagine grafică raportului dintre elementele unor serii de repartiţie.