Cursuri Analiza

Analiză economico-financiară
Conf. univ. dr. Mihaela Diana OANCEA-NEGESCU

mihaela.oancea@cig.ase.ro
Capitolul 1
Fundamentele analizei economico-financiare
Cuprinsul capitolului 1
1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară

1.2. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii rezultatelor acesteia
1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.4. Metodologia analizei economico-financiare
1.5. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării analizei economico-
financiare
1.6. Sisteme organizaţionale ale activităţii de analiză economico-
financiară
1.7. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară
Problema gestionării şi administrării întreprinderii, indiferent de

obiectul de activitate şi de scopul propus, este complexă.
1.1.1. Definirea analizei
Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în
descompunerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în
elementele componente cele mai simple, în scopul identificării
factorilor, cauzelor şi condiţiilor care l-au generat şi influenţat.
Analiza economico-financiară – Definiție - reprezintă un ansamblu
de concepte, metode, tehnici, procedee şi instrumente care asigură
prelucrarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării
unor judecăţi de valoare referitoare la:
• situaţia economico-financiară a unui agent economic,
• identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au
determinat-o,
• a rezervelor interne de îmbunătăţire a acestei situaţii,
din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane,
materiale şi financiare.
Analiza economico-financiară studiază relaţia cauză – efect.

Complexitatea analizei relaţiilor cauză – efect este
amplificată ca urmare a caracterului deosebit de profund al
fenomenelor cercetate, deoarece:
• acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
• efecte diferite se pot combina, dând o rezultantă a
complexului de acţiuni sau forţe;
• complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai
intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
• în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le
avusese nici un element al fenomenului;
• în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se amestecă cu
cele neesenţiale, secundare sau întâmplătoare.
1.1.2. Tipologia analizei economico-financiare
Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităţilor desfăşurate de o întreprindere
reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză:
a) În funcție de raportul dintre momentul în care se

efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului:
• Analiza postfactum (postoperativă sau analiza realizării
obiectivelor) constituie un element de „supraveghere şi reglare“ a
modului de funcţionare a unei întreprinderi.
• Analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea
evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării
factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunii lor în perspectivă.
Între cele două tipuri de analiză, postfactum şi previzională,
există o serie de particularităţi generate de faptul că analiza
postfactum a activităţii se bazează pe variabile certe, cunoscute iar
analiza previzională se bazează pe variabile incerte, presupuse.
b) Din punctul de vedere al urmăririi însuşirilor
esenţiale ale fenomenelor, deosebim:
• Analiza calitativă urmăreşte esenţa
fenomenului, caracteristicile sale fundamentale.
Rolul analizei calitative constă în elaborarea
modelelor de analiză în care sunt surprinse
elementele esenţiale ale fenomenului.
• Analiza cantitativă presupune cercetarea
fenomenului prin determinări comensurative
exprimate prin greutate, volum, suprafaţă,
număr, durată etc.
În determinarea modificării fenomenelor şi
cuantificarea (măsurarea) influenţei factorilor
asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate
metodele matematice.
c) După nivelul la care se desfăşoară analiza:
• Analiza microeconomică cercetează fenomenele
economico-financiare la nivelul întreprinderii sau al
compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale
organizatorice.
• Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi
procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate
în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii
concurenţiale a acesteia etc.
• Analiza macroeconomică presupune studierea
fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al
economiei mondiale (conjunctura internă şi
internaţională, legislaţie şi reglementări, factori
demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare,
probleme sociale, factori climaterici etc.), operând
preponderent cu mărimi globale sau agregate.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor,
distingem:
• Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele
şi factorii care influenţează asupra lor la un moment dat.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a
analizei (la un moment dat).
• Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele
economice în mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă,
relevând poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în
diferite momente ale evoluţiei lor.
Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au
determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiei
lor viitoare.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul,
distingem:
• Analiza pe termen scurt serveşte managementului
întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii pe
perioade de timp de până la un an de zile.
• Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc
termenul de un an (trei-cinci ani). Stă la baza deciziilor
startegice.
g) În funcţie de poziţia analistului:
• Analiza internă are un caracter practic, facilitatea efectuării
acesteia rezidă din faptul că analistul are o poziţie
privilegiată deoarece beneficiază de o serie de informaţii
despre întreprinderea analizată.
• Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În
fundamentarea deciziilor lor, partenerii externi ai
întreprinderii se bazează pe informaţiile furnizate de analiza
financiară. Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată
de bănci pentru studierea cererilor întreprinderii privind
acordarea de credite, care urmăresc capacitatea acestora de
a-şi achita datoriile.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor:
• Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel
economic. Acţiunea de creştere a producţiei fizice este
rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate de
specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (în mod similar,
pot fi tratate şi acţiunile care vizează la nivel de produs
reducerea costului sau cele privind creşterea rentabilităţii pe
produs).
• Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre
activitatea economică (de exploatare) şi cea financiară (analiza
riscului financiar trebuie corelată cu analiza riscului de
exploatare).
• Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare
care se formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi
plasare a capitalului etc.
1.2. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii
rezultatelor acesteia
1.2.1. Rolul
Realizarea principalelor funcţii (atribute) ale conducerii
întreprinderii implică analiza de stare a sistemului în diferite
momente ale activităţii sale, prin:
- urmărirea sistemică a modului de realizare a programelor,
- stabilirea abaterilor faţă de program şi a modului de
soluţionare a acestora,
- respectarea obligaţiilor asumate faţă de terţi,
- confruntarea situaţiei faptice cu cea scriptică etc.
1.2. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii
rezultatelor acesteia
1.2.2. Utilizatorii
I. Furnizorii de capital
• Acţionarii şi consultanţii acestora
• Investitorii în obligaţiuni
• Băncile şi alţi investitori
II. Partenerii de afaceri
• Furnizorii
• Clienţii
• Angajaţii şi organizaţiile sindicale
III. Statul
• Fiscul
• Guvernul şi organizaţiile aferente
• Autorităţile locale
IV. Alţi utilizatori
• Managementul firmei
• Organizaţiile profesionale
• Analiştii şi consultanţii
• Auditorii
• Publicul
1.3. Conţinutul procesului de analiză
economico-financiară
Drumul parcurs de analiză este inversul evoluţiei reale

a fenomenului studiat:
• Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente
şi factori, procedând la descompunerea întregului în părţile sale
componente.
• Procesul în sine are un caracter evolutiv şi constă în îmbinarea unitară
a rezultatelor analizei cu sinteza, ceea ce dă conţinut şi condiţionează
caracterul ştiinţific al analizei.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară presupune
parcurgerea următoarelor etape:
a) Fixarea obiectului analizei - identificarea anumitor fapte, fenomene,
rezultate etc. sub forma indicatorilor economico-financiari. Delimitarea
obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizând anumite
metode de evaluare şi calcul.
b) Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat.
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală.
Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care
acţionează indirect până la stabilirea cauzelor finale.
Potrivit principiului descompunerii în trepte, procesul cunoaşterii este adâncit de la o
esenţă mai puţin profundă, către alta mai profundă.
c) Determinarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul
analizat, pe de o parte, cât şi dintre diferiţii factori care acţionează asupra
acestuia, pe de altă parte. În acest scop, este necesar a se determina relaţia
cauză – efect, respectiv raporturile de condiţionare dintre factori.
d) Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori
asupra fenomenului analizat prin metode specifice,
e) Sinteza rezultatelor analizei - etapa stabilirii concluziilor şi aprecierilor asupra
activităţii desfăşurate ( esenţială )
Fenomenul X
1 2 3 Elemente
Factori de gr. I
(direcţi)
Evoluţia reală a fenomenului
Ordinea de analiză
Factori de gr. II
(indirecţi)
Cauze
finale
Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

Analiză economico-financiară
Capitolul 1
Fundamentele analizei economico-financiare
Cuprinsul capitolului 1

1.2. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii rezultatelor acesteia
1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.5. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării analizei economico-
financiare
1.6. Sisteme organizaţionale ale activităţii de analiză economico-
financiară
1.7. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară
1.4. Metodologia analizei
economico-financiare
În studierea fenomenelor, analiza economico-financiară

utilizează metode, tehnici şi procedee specifice sau comune
cu alte ştiinţe.
Acestea pot fi grupate în:
• metode ale analizei calitative,
• metode ale analizei cantitative.
1.4.1. Metode ale analizei calitative
Principalele metode ale analizei calitative sunt:

• modelarea,
• comparaţia,
• gruparea,
• diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
1.4.1.1. Modelarea fenomenelor economico-financiare
Modelul este un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea
simplificată a realităţii.
După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi:

- imitative,
- analogice
- simbolice.
• Modelele imitative - fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la

o altă scară (exemplu: hărţi, fotografii, machete etc.).
• Modelele analogice - se caracterizează prin faptul că anumite

proprietăţi ale fenomenului studiat sunt reprezentate prin alte
modalităţi (de exemplu: grafice, diagrame etc.) folosite pentru
vizualizarea fenomenelor economico-financiare.
• Modelele simbolice - se caracterizează prin folosirea simbolurilor

pentru a reprezenta fenomenele economico-financiare. Se regăsesc,
de regulă, sub forma unor ecuaţii.
Exemplu: Modele simbolice
1. Sumă: AT = AI+AC,
unde : AI - Active imobilizate
AC - Active circulante
AT – Active totale
2. Produs: CA = q x p
unde : CA - cifra de afaceri
q - volumul fizic al producţiei vândute
p - preţul mediu de vânzare
3. Raport: Rc  ( Pb / CA) *100

unde: Rc - rata rentabilitatii comerciale
Pb - profit brut
CA - cifra de afaceri
Exemplu: Modele simbolice
5. Diferenţă: Pb= VT-CT

unde: Pb - Profit brut
V T– Venituri totale
C T- Cheltuieli totale
6. Combinat:
unde: Re - rata rentabilităţii economice
Rc - rata rentabilităţii comerciale
RAI - randamentul activelor imobilizate
VrAC - viteza de rotaţie a activelor circulante
1.4.1.2. Comparaţia
Pentru analiza fenomenelor economico-financiare se impune existenţa unei baze de

comparaţie (criteriu de referinţă).
În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc următoarele tipuri de comparaţii:

a) comparaţii în timp, ce presupun valorile fenomenului în diferite momente ale evoluţiei
sale;
b) comparaţii în spaţiu, respectiv cu media sectorului de activitate, cu firmele concurente
etc.;
c) comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu;
d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de exemplu: bugetul de venituri şi
cheltuieli, norme, standarde, clauze contractuale, programe etc.);
e) comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii decât cele menţionate
mai sus (de exemplu: compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic,
comparaţii pe baza metodei scorurilor).
Pentru ca informaţiile obţinute ca urmare a comparaţiei să fie corecte, trebuie respectate
următoarele condiţii:
 sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară,
 măsurarea să se facă în acelaşi etalon (unitate de măsură),
 să se asigure permanenţa metodelor de calcul.
1.4.1.3. Gruparea
Gruparea este o metodă de cercetare care presupune separarea
colectivităţii studiate în grupe omogene de unităţi, după una sau mai
multe caracteristici.
Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului

studiat şi de scopul analizei.
De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi mai multe
criterii de grupare:
• pe categorii de personal,
• după vârstă,
• vechime,
• sex,
• naţionalitate,
• modalităţi de formare profesională, etc.
1.4.1.4. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu ajutorul unor

indicatori economico-financiari care se divid şi se descompun pentru a
permite studierea aprofundată a acestora.
Se disting următoarele forme:
a) Diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (de exemplu:

ritmicitatea producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni etc.)
permite analiza abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în
timp a rezultatului studiat.
b) Diviziunea după locul de formare a rezultatelor are rolul de a
prezenta contribuţia structurilor organizatorice ale întreprinderii,
precum şi a abaterilor de la tendinţa generală. (De exemplu: analiza
producţiei obţinute pe secţii şi pe zone geografice).
c) Descompunerea pe elemente componente permite stabilirea
contribuţiei acestora la formarea şi modificarea rezultatului total (de
exemplu: analiza cifrei de afaceri pe produse; analiza costurilor pe
elemente de cheltuieli etc.).
1.4.2. Metode ale analizei cantitative
Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica

contribuţia elementelor componente şi a factorilor la
formarea şi variaţia fenomenului studiat, precum şi
poziţionarea firmei într-un mediu dat.
Principalele metode ale analizei cantitative sunt:

• metoda substituirilor în lanţ,
• metoda balanţieră,
• metoda ratelor,
• metoda scorurilor,
• metoda grilelor de evaluare,
• diagrama Pareto, etc.
1.4.2.1. Metoda substituirilor în lanţ
Această metodă se foloseşte în cazul în care între factorii fenomenului
studiat există relaţii de forma produsului sau a raportului.
Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe trei principii, şi anume:

a) ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere
condiţionarea lor economică, şi anume:
• factori cantitativi,
• factori de structură,
• factori calitativi;
b) substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menţionată la
principiul „a“;
c) un factor substituit se menţine ca atare în operaţiunile ulterioare.
Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt:

 produs între factori şi
raport între factori.
A) Cazul produsului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest tip este următorul:
F=abc
Aplicarea metodei substituirilor în lanţ se realizează astfel:
Modificarea absolută a fenomenului studiat:

ΔF = F1 – F0
unde:
• „1“ reprezintă informaţia de stare;
• „0“ reprezintă baza de comparaţie.
Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se stabilesc astfel:
1) Influenţa modificării factorului a asupra modificării fenomenului F

Δa(ΔF) = a1b0c0 – a0b0c0 = (a1 – a0) b0c0
2) Influenţa modificării factorului b asupra modificării fenomenului F
Δb(ΔF) = a1b1c0 – a1b0c0 = a1(b1 – b0) c0
3) Influenţa modificării factorului c asupra modificării fenomenului F
Δc(ΔF) = a1b1c1 – a1b1c0 = a1b1 (c1 – c0)
Relaţie de verificare:
ΔF = Δa(ΔF) + Δb(ΔF) + Δc(ΔF)
B) Cazul raportului între factori
Modelul general al unui fenomen economic de acest fel este următorul:
a
P
b
Stabilirea influenţelor factorilor se face diferit, după locul unde este situat factorul cantitativ
(numitor sau numărător).
B1) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător
Modificarea absolută a fenomenului:

ΔP = P1 – P0
Influenţele factorilor se stabilesc astfel:

1. Influența modificării factorului a asupra modificării fenomenului P
a a
a ( P )  1  0
b0 b0
2. Influența modificării factorului b asupra modificării fenomenului P
a1 a1
b ( P )  
b1 b0
Relație de verificare:
ΔP = Δa(ΔP) + Δb(ΔP)
B2) În cazul în care factorul cantitativ este la numitor
Modificarea absolută a fenomenului:

ΔP = P1 – P0
Influenţele factorilor se stabilesc astfel:

1. Influența modificării factorului b asupra modificării fenomenului P
a0 a0
b ( P )  
b1 b0
2. Influența modificării factorului a asupra modificării fenomenului P
a1 a0
a ( P )  
b1 b1
Relație de verificare:
ΔP = Δb(ΔP) + Δa(ΔP)
1.4.2.2. Metoda balanţieră
Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele

fenomenului studiat sunt relaţii de forma sumei şi/sau a
diferenţei.
Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea

metodei balanţiere este următorul:
M=a+b–c
Pentru stabilirea influenţei modificării unui element asupra variaţiei
fenomenului analizat se aplică următoarea regulă:
Se calculează diferenţa dintre valoarea efectivă (informaţia de stare)
şi valoarea luată ca bază de comparaţie, ţinându-se seama de semnul
cu care elementul respectiv figurează în model.
Suma influenţelor elementelor componente trebuie să fie egală cu
variaţia totală a fenomenului studiat.
1.4.2.2. Metoda balanţieră
Modificarea absolută a fenomenului studiat:

ΔM = M1 – M0
1) Influenţa modificării elementului a asupra modificării fenomenului M:
Δa(ΔM) = a1 – a0
2) Influenţa modificării elementului b asupra modificării fenomenului M:
Δb(ΔM) = b1 – b0
3) Influenţa modificării elementului c asupra modificării fenomenului M:
Δc(ΔM) = – (c1 – c0)
Relaţie de verificare:
Δa(ΔM) + Δb(ΔM) + Δc(ΔM) = ΔM
1.4.2.3. Metoda scorurilor
Modelul general al unei funcţii-scor este următorul:

Z = a1*x1 + a2*x2 + ........ + an*xn
unde:
a1, a2 ... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie;
x1, x2 ... xn reprezintă variabilele independente (ratele luate în
calcul).
Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului

de faliment la un moment dat.
1.4.2.4. Metoda ratelor
Rata este un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere
economic, cu o semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat.
Ratele, după natura lor, pot fi grupate în următoarele categorii:

a) rate de structură, ce exprimă contribuţia părţilor la formarea fenome-
nului. Permit comparaţii între întreprinderi de dimensiuni diferite,
precum şi sesizarea modificărilor structurale în cadrul unei întreprinderi
de-a lungul timpului;
b) rate de eficienţă, ce reflectă corelaţia din efect şi efort.
Ratele de eficienţă pot fi de tipul:
• efect/efort (de exemplu: rata rentabilităţii economice, rata renta-
bilităţii resurselor consumate, productivitatea muncii etc.);
• efort/efect (de exemplu: ratele de eficienţă ale cheltuielilor, costul
unitar etc.);
1.4.2.4. Metoda ratelor
c) rate ale echilibrului financiar, ce reflectă corelaţia dintre posturi

sau grupe de posturi bilanţiere de activ şi de pasiv (de exemplu:
ratele de lichiditate, rata solvabilităţii globale etc.).
Ratele servesc pentru comparaţii în timp şi spaţiu.

Ratele sunt folosite, de regulă, pentru a analiza poziţia
întreprinderii faţă de media ramurii de activitate, faţă de principalii
concurenţi de pe piaţă, faţă de situaţia economică generală etc. De
asemenea, prezintă o importanţă deosebită şi comparaţia cu
realizările anterioare ale întreprinderii.
1.5. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării
analizei economico-financiare
Analiza presupune studierea legăturilor dintre multiplele componente ale unui

sistem şi acţionează în direcţia reglării funcţiunii acestuia, a schimbărilor de
stare în concordanţă cu obiectivele stabilite.
Analiza economico-financiară are un rol deosebit în cunoaşterea şi
comensurarea influenţei diverşilor factori ce conduc la creşterea eficienţei
întregii activităţi economice.
Informaţia economică reprezintă „materia primă“ necesară analizei
economico-financiare şi are un rol deosebit în conducerea unităţilor
economice întrucât trebuie să satisfacă cerinţe multiple, pentru a asigura o
percepere cât mai corectă a proceselor la care se referă.
Pentru a asigura adoptarea unor decizii eficiente, este necesară realizarea unui
sistem informaţional funcţional.
Cu cât informaţia economică este mai bogată, mai complexă, cu atât
decidentul are la dispoziţie mai multe elemente care să-i permită o profundă
cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice şi, pe această bază, să
adopte măsuri eficiente de creştere a gradului de folosire a resurselor umane,
materiale şi financiare.
Informaţia economică, la nivelul întreprinderii, se constituie

din următoarele surse:
• - surse externe întreprinderii ca sistem – informaţii privind
progresul tehnic în ramura respectivă, conjunctura pieţei,
informaţii oferite de organele fiscale, bănci, burse de valori,
mass-media, târguri şi expoziţii, simpozioane etc.
• - surse interne au ca bază de formare procesele interne de

combinare şi utilizare a factorilor de producţie şi reflectă
activitatea multilaterală şi complexă a unităţilor economice prin
sistemul de indicatori fizici şi valorici.
Pentru a fi folosite în procesul conducerii unităţilor economice, informaţiile

trebuie să răspundă unor cerinţe:
• utilitate pentru managerii unităţii în conducerea proceselor economice;
• exactitate – prelucrare corectă a datelor;
• profunzime – reflectarea completă a legăturilor cauzale dintre fenomenele
şi procesele economice pentru a desprinde concluzii judicioase în vederea
adoptării unor decizii raţionale şi care să conducă la creşterea eficienţei
activităţii;
• vechimea (vârsta) – poate influenţa nefavorabil reglarea funcţiunii
(sistemului) în condiţiile în care nu au existat preocupări de actualizare a
informaţiilor şi pe această bază pot fi adoptate decizii necorespunzătoare;
• valoarea informaţiei – este determinată de posibilitatea adoptării unor
decizii eficiente pentru întreprindere ca sistem condus;
• costul informaţiei – are un rol hotărâtor în structurarea şi conducerea
unităţilor economice, în condiţii de eficienţă.
1.6. Sisteme organizaţionale ale activităţii de
analiză economico-financiară
Complexitatea activităţii economico-financiare, cunoaşterea

legăturilor cauzale dintre factorii ce caracterizează multitudinea
fenomenelor şi proceselor economice specifice întreprinderii ca
sistem impun o concepţie unitară în abordarea activităţii practice
de analiză economico-financiară. Aceasta se realizează, în primul
rând, la nivelul fiecărui compartiment funcţional din
organigrama întreprinderii, pe probleme specifice.
În aceste condiţii, fiecare lucrător al compartimentului trebuie să

analizeze operativ problemele cu care se confruntă şi să
informeze, ori de câte ori este necesar, conducerea
compartimentului în vederea adoptării măsurilor corespunzătoare
îmbunătăţirii activităţii.
• În continuare, analiza fenomenelor economice se realizează de

şefii diverselor compartimente funcţionale, zilnic, săptămânal,
lunar, trimestrial, anual, iar pe baza unor analize temeinice se
pot adopta măsurile corespunzătoare pentru îmbunătăţirea
activităţii economico-financiare.
• La nivelul firmei (întreprinderii), analiza economico-financiară

se realizează de compartimentul financiar-contabil, contabil-
şef, directorul economic şi se reflectă în principalele
documente elaborate – Cont de profit şi pierdere, Bilanţul
contabil şi notele explicative la bilanţ – sau în diverse analize
tematice solicitate de Comitetul de direcţie (CD), Consiliul de
administraţie (CA) şi Adunarea generală a acţionarilor (AGA).
• Analiza economico-financiară se regăseşte ca o preocupare

permanentă în activitatea compartimentelor funcţionale, pe
probleme specifice, şi temporară în cazul abordării unor
aspecte concrete ale asigurării şi folosirii resurselor umane,
materiale şi financiare ale întreprinderii.
• Caracterul complex al procesului de analiză economico-

financiară este legat nemijlocit de varietatea unităţilor
economice şi, mai ales, de intercondiţionările ce intervin între
funcţiile întreprinderii şi conducerii acesteia, de preocuparea
de a găsi răspunsuri clare, exacte la problemele tactice şi
strategice ale firmei.
1.7. Etapele activităţii practice de analiză
Desfăşurarea oricărei analize economice complexe sau tematice

presupune parcurgerea mai multor etape, cum ar fi:
1) Elaborarea tematicii de analiză. Aceasta presupune cunoaşterea
temeinică a problematicii ce face obiectul analizei.
2) Documentarea şi culegerea materialelor necesare pentru efectuarea
analizei
3) Verificarea complexă a datelor supuse analizei
Procesul de analiză presupune urmărirea respectării modului de calcul
şi determinare a indicatorilor, de prelucrare şi stocare a informaţiilor, de
utilizare eficientă a acestora.
.
1.7. Etapele activităţii practice de analiză
4) Prelucrarea şi analiza datelor pe baza metodelor şi procedeelor

specifice analizei economico-financiare
5) Elaborarea concluziilor şi a măsurilor pentru creşterea eficienţei
activităţii întreprinderii
Finalizarea procesului de analiză pe baza datelor prelucrate conduce la
stabilirea unor concluzii – favorabile sau nefavorabile – care privesc
modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor şi care trebuie să se
regăsească într-o multitudine de propuneri, de măsuri concrete pentru
creşterea eficienţei valorificării resurselor şi care vor face obiectul
deciziilor ce vor fi adoptate de managementul unităţii.
Capitolul 2
Analiza activităţii de producţie şi comercializare
Cuprinsul capitolului
 2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza

indicatorilor valorici
 2.2. Analiza cifrei de afaceri
 2.3. Analiza valorii adăugate
2.1 Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi
comercializare pe baza indicatorilor valorici
Sistemul de indicatori valorici utilizați pentru a dimensiona activitatea de producţie şi comercializare:
a) Cifra de afaceri (CA)

Cifra de afaceri este indicatorul fundamental pe baza căruia se apreciază capacitatea unei întreprinderi de a
obţine venituri din operaţiunile comerciale curente.
Cifra de afaceri face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare, contribuind la
diagnosticarea şi evaluarea economică a întreprinderii, la estimarea eficienţei managementului practicat.
b) Producţia obţinută destinată livrării (Producţia marfă fabricată) (Qf)

Producţia obţinută destinată livrării reprezintă rezultatul activităţii productive, exprimând valoarea produselor
fabricate, a lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi care urmează a fi
vândute.
Producţia obţinută destinată livrării este un indicator util pentru estimarea rezultatului potenţial al exploatării
(profit sau pierdere), deoarece oferă o mai bună corelare cu indicatorii de efort în vederea calculării eficienţei
activităţii întreprinderii.
c) Producţia exerciţiului (Qe) reflectă volumul total al activităţii de producţie desfăşurate de către firmă pe
perioada unui exerciţiu financiar.
Qe = Qv + Qs + Qi
unde:
Qv – producţia vândută;
Qs – variaţia producţiei stocate;
Qi – producţia imobilizată.
d) Valoarea adăugată (VA) reprezintă bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare
ale întreprinderii.
Valoarea adăugată se determină prin deducerea din producţia exerciţiului a consumurilor intermediare
(totalul consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi).
VA = Qe - Ci
e) Valoarea adăugată netă (Van) exprimă valoarea nou-creată într-o perioadă de timp şi se determină
deducând din valoarea adăugată cheltuielile cu amortizarea.
VAn = VA – Ch amortizare
Corelații între indicii indicatorilor valorici
Sub aspectul normalităţii, pot fi întâlnite următoarele situaţii:
a) I Qv  I Qf
 Egalitatea dintre indicele producţiei vândute şi indicele producţiei marfă fabricate

semnifică menţinerea ponderii stocurilor de produse finite. Inegalitatea este consecinţa
tendinţei care se manifestă pregnant în sensul reducerii ponderii acestor stocuri, fiind
sinonimă cu creşterea gradului de valorificare a producţiei obţinute.
 Notă: În aplicațiile ce vor fi rezolvate, Qv este asimilată CA.
b) I Qf  I Qe
 Creşterea mai rapidă a producţiei marfă fabricate faţă de creşterea producţiei

exerciţiului reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea stocurilor de producţie
neterminată şi a consumului intern, dar până la un anumit nivel care să nu afecteze
desfăşurarea normală a activităţii de producţie.
c) IVA  I Qe
 Inegalitatea dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei exerciţiului reflectă

reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi în volumul total al activităţii
realizate de întreprindere.
d) I VAn  I VA ,
 reflectă variaţia cheltuielilor cu amortizarea

2.1 Analiza cifrei de afaceri
 Cifra de afaceri exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţi comerciale curente,
fiind unul dintre cei mai importanţi indicatori de măsurare a performanţelor economice
ale unei întreprinderi.
 Cifra de afaceri permite determinarea poziţiei pe piaţă a unei societăţi, oferă informaţii
despre dinamica activităţii, şansele de extindere a afacerii sau importanţa întreprinderii
în cadrul sectorului.
2.2.1 Analiza dinamicii cifrei de afaceri
Analiza dinamicii cifrei de afaceri se realizează pe baza:
a) modificărilor absolute
- cu bază fixă (BF) CA BF  CA N  CA 0
- bază în lanţ (BL) CA BL  CA N  CA N-1 ;
b) indicilor cu bază fixă sau în lanţ:

CAN CAN
I CA   100 sau I CA   100
CA0 CAN 1
c) ritmurilor de creştere
RCA  I CA  100
d) ritmului mediu anual de creştere:
 CA 
R   n 1 n  1 100
 CA0 
2.2.2 Analiza structurii cifrei de afaceri
Metodologia de diagnosticare a activităţii întreprinderii în funcţie de structura cifrei de

afaceri constă în:
 a) determinarea ponderii deţinute de diferite elemente (produse, mărfuri, servicii,

activităţi, secţii etc) în totalul cifrei de afaceri:
unde:
gi – ponderea deţinută de categoria „i“ în totalul cifrei de afaceri;
CAi – cifra de afaceri realizată de categoria „i“;
CA – cifra de afaceri totală.
 b) coeficientul de structură Gini-Struck:
unde:
n – numărul de termeni ai seriei;
gi – structura vânzărilor pe categorii de activităţi, grupe de produse ş.a.
Coeficientul de concentrare Gini-Struck poate lua valori în intervalul [0;1).

 dacă G→1, atunci în structura activităţii întreprinderii un număr redus de elemente
componente deţine o pondere foarte importantă în cifra de afaceri, altfel spus, gradul
de concentrare a activităţii este ridicat;
 dacă G→0, vânzările sunt repartizate relativ uniform între categoriile de structurare a
activităţii.
 c) coeficientul de concentrare Herfindhal:
Coeficientul de concentrare Herfindhal poate lua valori în intervalul [1/n;1].

 dacă H→1 un număr redus de elemente componente participă cu o pondere
importantă la cifra de afaceri, gradul de concentrare a activităţii fiind foarte mare,
 dacă H→1/n vânzările sunt repartizate în proporţii aproape egale între activităţile,
produsele sau unităţile participante la formarea cifrei de afaceri.
2.2.3 Analiza cotei de piață
Cota de piaţă oferă informații referitoare la poziţia concurenţială a întreprinderii la un

moment dat.
Cota de piaţă permite poziţionarea societăţii în cadrul sectorului de activitate sau în
raport cu concurenţii săi.
Principalii indicatori utilizaţi în analiza cotei de piaţă sunt:

 a) Cota de piaţă absolută (Cabs) - exprimă poziţia întreprinderii pe piaţa (sectorul) pe
care acţionează:
unde:
CAi – cifra de afaceri a întreprinderii analizate;
CAt– cifra de afaceri totală a sectorului.
2.2.3 Analiza cotei de piață
 b) Cota de piaţă relativă (Crel) - exprimă poziţia întreprinderii în raport cu liderii de

piaţă:
unde:
CAL – cifra de afaceri a celui mai important concurent de pe piaţă.
 Evoluţia cotei de piaţă trebuie apreciată în funcție de dinamismul sectorului de

activitate şi de satisfacţia clienţilor.
2.2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri
Scopul analizei factoriale:
 determinarea aportului diferiţilor factori de influenţă asupra modificării cifrei de afaceri,

 identificarea cauzelor care au generat modificarea acestora,
 stabilirea planului de acţiune pentru îmbunătățirea performanţelor viitoare.
Modelul de analiză: Qf CA
CA  N s  
N s Of
Qf M f M f ' Qf
  
Ns Ns Mf Mf'
unde:
CA –cifra de afaceri;
Ns – numărul mediu al personalului;
Qf – producţia obţinută destinată livrării (producţia marfă fabricată);
Mf – valoarea medie a mijloacelor fixe;
Mf ' – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive (active);
Qf
– productivitatea medie anuală;
Ns
CA
– gradul de valorificare a producţiei marfă fabricată;
Qf
Mf
– gradul de înzestrare tehnică a muncii;
Ns
Mf'
– ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe
Mf
(compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe);
Of
– randamentul mijloacelor fixe direct productive (eficiența utilizării mijloacelor
Mf'
fixe direct productive).
Schema de analiză:
Ns Mf
Ns
Qf
CA Mf'
Ns
Mf
CA
Qf Qf
Mf'
Metodologia de analiză a cifrei de afaceri după modelul prezentat:
Modificarea cifrei de afaceri este:

CA  CA1  CA0
din care, datorită:
1) Influenţei modificării numărului de salariaţi asupra modificării cifrei de afaceri:
 
 N s  N s1  N s o 
Qf 0

CA0
Qf 0
N s0
2) Influenţei productivităţii medii anuale asupra modificării cifrei de afaceri:
Qf  Qf Qf  CA0
  Ns1   1  0  
 Ns 
Ns  1 Ns0  Qf 0
2.1) Influenţei modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii asupra modificării

cifrei de afaceri:
Mf  M f1 M f 0  M f 0 ' Qf 0 CA0
  N s1      
  Mf M f ' 0 Qf 0
Ns  N s1 N s0  0
2.2) Influenţei modificării ponderii mijloacelor fixe direct productive în totalul

mijloacelor fixe asupra modificării cifrei de afaceri:
Mf'  M f '1 M f ' 0

M f1  Qf 0 CA0
  Ns     
Mf N s1  M f 1 M f0  Mf'
 0
Qf 0
2.3) Influenţei modificării eficienţei mijloacelor fixe active asupra modificării cifrei de
afaceri:
Qf M f1 M f '1  Qf 1 Of 0  CA0
  N s1     
Mf' N s1 M f 1  M f '1 M f ' 0  Qf
 0
3) Influenţei modificării gradului de valorificare a producţiei fabricate asupra

modificării cifrei de afaceri:
CA Qf  CA CA0 
  N s1  1   1  
Qf N s1  Qf 1 Qf 0 
Relații de verificare:
 Adunând influențele 1) + 2) + 3) obținem modificarea absolută a cifrei de afaceri;
 Adunând influențele 2.1) + 2.2) + 2.3) obținem influența modificării productivității muncii
(factorul 2 din modelul de analiză).
Capitolul 2
Analiza valorii adăugate
Probleme studiate
 1. Noțiuni de bază
 2. Metode de determinare a valorii adăugate
 3. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate
 4. Analiza factorială valorii adăugate
1. Noțiuni de bază
 Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o companie,
peste valoarea consumurilor provenind de la terţi, respectiv bogăţia
realizată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale
întreprinderii.
 Valoarea adăugată netă (VAn) exprimă valoarea adăugată realizată într-

o perioadă de timp, exclusiv cheltuielile cu amortizarea:
VAn=VA - Ch. Amortiz.
 Valoarea adăugată medie (va) - exprimă valoarea adăugată obţinută în

medie la 1 leu producţie a exerciţiului şi evidenţiază gradul de integrare pe
verticală la nivel de întreprindere:
2. Metode de determinare a valorii adăugate
a) Metoda sintetică (metoda diferenţei):

din volumul total al activităţii de producţie şi comercializare se scad consumurile
intermediare provenite de la terţi.
 În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie, valoarea adăugată se

determină astfel:
VA = Qe – Ci
în care:
Ci – consumurile intermediare de la terţi aferente activităţii de producţie.
 În situaţia în care întreprinderea desfăşoară, pe lângă activitatea de producţie şi activitate de

comerţ, valoarea adăugată se stabileşte astfel:
VA = (Qe + Mc) – Ci’
în care:
Mc – marja comercială;
Ci’ – consumurile intermediare de la terţi (pentru firmele cu activitate de producţie şi
comercializare).
Marja comercială se determină ca diferenţă între valoarea mărfurilor vândute (ct. 707) şi costul lor
(ct. 607).
Consumurile intermediare de la terţi se preiau din contabilitatea financiară şi includ:
cheltuielile cu materii prime şi materiale, combustibl, energie, apă, servicii prestate de terţi.
Exemplu creare valoare adaugată la nivel de întreprindere
VALOAREA ADĂUGATĂ (VA)
PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI
CONSUMURI PROVENITE DE (Qe)
LA TERŢI (Ci)
b) Metoda de repartiţie (aditivă):

valoarea adăugată este rezultatul însumării următoarelor elemente
componente :
 salarii şi contribuţii privind asigurările şi protecţia socială,

 amortizare, provizioane aferente exploatării,
 dobânzi,
 impozite şi taxe (exclusiv impozitul pe profit),
 rezultatul exploatării recalculat (Rezultatul exploatării - Cheltuieli
financiare – Rezultatul aferent altor operaţiuni decât cifra de
afaceri).
Abordând valoarea adăugată astfel, se deduce că ea serveşte la

remunerarea următorilor subiecţi (parteneri sociali):
 salariaţi,
 acţionari,
 stat,
 instituţii de credit,
 capitalul tehnic.
3. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate
Procedeele folosite în analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate sunt:
 modificările absolute,
 indicii calculaţi pe total şi pe elemente componente ale valorii adăugate,
 ritmurile de creştere,
 ponderile (ratele de structură/ratele de remunerare ale valorii adăugate).
Se pot realiza comparaţii:
 în cadrul aceleiaşi companii, între diferite perioade de timp,

 între mai multe companii care au acelaşi obiect de activitate,
 între companii şi mediile sectoriale etc.
Valoarea adăugată poate fi analizată din punct de vedere metodologic, atât în pe baza
metodelor mai sus prezentate respectiv, sustractivă şi aditivă, cât şi sub forma ratelor valorii
adăugate.
În cazul întreprinderilor industriale, pot fi considerate ca operaţionale

următoarele rate:
a) Rata medie a valorii adăugate aferentă cifrei de afaceri

VA
RVA  100
CA
• Această rată reflectă ponderea valorii adăugate în cifra de afaceri şi măsoară

gradul de integrare pe verticală (GIV) a întreprinderilor cu activităţi de
producţie şi comercializare. Pe baza sa poate fi apreciată strategia industrială a
întreprinderii, respectiv gradul de utilizare a factorilor de producţie.
• În cazul în care gradul de integrare se apropie de 100, se deduce că în

întreprindere se realizează un număr mare de etape pentru obţinerea
produsului finit.
În mod similar poate fi determinată şi rata medie a valorii adăugate aferente

producţiei exerciţiului.
VA
RVA  100
Qe
 Ea reflectă, de asemenea, gradul de integrare pe verticală (GIV) a între-
prinderilor cu activitate specifică de producţie.
 Cu cât nivelul ratei este mai ridicat, cu atât gradul de valorificare a
resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii este mai mare.
b) Ratele de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate se

construiesc pe baza elementelor componente ale valorii adăugate, deter-
minată potrivit metodei aditive şi servesc la efectuarea de comparaţii sectoriale
şi interexerciţii.
 Ratele de structură (rate de remunerare) ale valorii adăugate reprezintă
ponderea deţinută de fiecare element component (ca expresie a
remunerării) în valoarea adăugată.
 Ratele de structură ale valorii adăugate pot înregistra variaţii
semnificative de la o perioadă la alta.
c) Rata valorii adăugate la 100 sau 1.000 lei active imobilizate, constituie în
fapt şi un indicator de eficienţă economică. Creşterea potenţialului tehnic al
muncii creează premisele obţinerii de efecte, care, prin nivelul lor, reflectă
utilizarea eficientă a acestuia.
Exemplu:
Pentru analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate, informaţiile necesare pot
fi structurate astfel:
Rate de struct ale VA
(%)
Modificare
Indicatori Simbol P0 P1 P0 P1 absolută Indici %
1. Cheltuieli cu personalul Cp 7.503 9.455 8,11 8,80 1.952 126,02
2. Cheltuieli cu amortizarea şi
provizioanele A 502 617 0,54 0,57 115 122,91
3. Cheltuieli cu impozite, taxe,

vărsăminte asimilate Imp 1.326 1.791 1,43 1,67 465 135,07
4. Cheltuieli cu dobânzile Dob 680 940 0,74 0,88 260 138,24
5. Rezultatul exploatării recalculat RE rec 82.500 94.600 89,18 88,08 12.100 114,67
VALOAREA ADĂUGATĂ VA 92.511 107.403 100,00 100,00 14.892 116,10
Productia exercitiului Qe 132.159 143.204 11.045 108,36
Consumuri intermediare provenite

de la terţi Ci 39.648 35.801 -3.847 90,30
Rata valorii adăugate (%) VA/Qe*100 70 75 5 107,14

Din datele prezentate şi în tabelul de mai sus rezultă următoarele
concluzii:
- Toate elementele componente precum şi valoarea adăugată
însăşi au înregistrat creşteri comparativ cu perioada de bază,
ceea ce evidenţiază faptul că societatea se află pe o traiectorie
ascendentă.
- Dinamica elementelor componente şi a valorii adăgate au fost
diferite, deci ratele valorii adăugate s-au modificat în timp;
- Ratele de structură sunt foarte diferite ca mărime, cea mai
importantă fiind rata de remunerare a întreprinderii
(RE rec/VA*100), cu uşoară tendinţă de diminuare;
- Rata de remunerare a personalului (Cp/VA*100) a crescut
(creşterea putând fi datorată fie majorării cheltuielilor medii
salariale pe angajat fie creşterii numărului de salariaţi , fie
combinaţiei dintre cele două aspecte menţionate);
 Deoarece Valoarea adăugată a înregistrat o dinamică mai accentuată
decât Producţia exerciţiului (IVA>IQe), gradul de integrare pe
verticală (GIV) sau valoarea adăugată medie la un leu producţia
exerciţiului (va) a crescut.
 Din punct de vedere economic, creşterea gradului de integrare pe
verticală (Va/Qe) simultan cu creşterea ratei de remunerare a
întreprinderii (RE rec/VA) echivalează cu o creştere a
performanţei prin creşterea eficienţei, deoarece scopul oricărei
companiei este acela de a-şi multiplica „averea”.
 Reducerea consumurilor intermediare de la terţi simultan cu
creşterea valorii adăugate pe fondul creşterii producţiei
exerciţiului evidenţiază faptul că decizia societăţii de a creşte
gradul de integrare pe verticală a fost justă.
Concluzii generale:
 1. În cazul în care indicele unui element component al valorii

adăugate este mai mic decât indicele valorii adăugate, se
înregistrează o scădere a ponderii acelui element în valoarea
adăugată şi invers.
 2. La nivel de întreprindere, se consideră că situaţia este normală

atunci când scade ponderea elementelor de natura cheltuielilor
în valoarea adăugată (în sumă absolută acestea putând să
crească) şi creşte ponderea profitului din exploatare.
4. Analiza factorială a valorii adăugate
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate

analiza pe baza modelelor:
 M
a) VA  Qe1    Qe  va
 Qe 
Qe VA
b) VA  N s  N s  W a  va
N s Qe
Mf Mf ' Qe VA
c) VA  N s '
N s Mf Mf Qe
4. Analiza factorială a valorii adăugate
Model de analiză (model de tip multiplicativ):
VA  Qe  va
Qe  T  wh
T  Ns  t
va 
g i  vai
100
unde:
Qe – producţia exerciţiului;
T – timpul total de muncă;
wh – productivitatea medie orară;
N s – numărul mediu de personal;
t – numărul mediu de ore pe salariat;,
va – valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului
gi – structura producţiei exerciţiului pe produse sau pe tipuri de
activităţi;
vai – valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe produse sau
tipuri de activităţi.
Schema de analiză:
Ns
T
Qe t
wh
VA
gi
va
vai
Nr. Indice
Indicatori Prevăzut Realizat
crt. Simbol (%)
1. Producţia exerciţiului (mii lei) Qe 39.312 41.400 105,31
2. Consumurile provenind de la terţi Ci 13.759,2 14.076 102,30
(mii lei)
3. Valoarea adăugată (mii lei) VA 25.552,8 27.324 106,93
4. Timpul total de muncă (ore) T 196.560 184.000 93,61
5. Numărul mediu de personal (pers.) Ns 105 100 95,23
6. Număr mediu de ore pe salariat t 1.872 1.840 98,3
(ore)
7. Productivitatea medie orară (mii wh 0,200 0,225 112,5
lei)
8. Valoarea adăugată medie la 1 leu va 0,65 0,66 101,53
producţie a exerciţiului (lei)
9. Valoarea adăugată medie
recalculată la 1 leu producţie a r - 0,645 -
exerciţiului (lei)
va
Nota: Indicatorii 1-5 constituie datele de intrare iniţiale.

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor factorilor:
VA = VA1 – VA0 = + 1.771,2 mii lei
1. Qe  (Qe1  Qe0 )  va0 = + 1.357,2 mii lei
1.1. T  (T1  T0 ) wh 0  va0 = -1.632,8 mii lei
din care:
1.1.1.  Ns  ( Ns1  Ns0 )  t 0  wh0  va0 = - 1.216,8 mii lei
1.1.2. t  N s1  (t 1  t 0 )  wh 0  va0 = - 416 mii lei
1.2.  wh  T1  ( wh1  wh 0 )  va0 = + 2.990,5 mii lei
2. va  Qe1  (va1  va0 ) = + 414 mii lei
r
2.1. g i  Qe1 ( va  va0 ) = - 207 mii lei
r
2.2. vai  Qe1  (va1  va) = + 621 mii lei
unde:
r
va 
g i1 vai 0
100
Interpretarea rezultatelor:
Ca urmare a analizei factoriale efectuate (metoda substituţiei în lanţ), se

constată o creştere a valorii adăugate cu 1.771,2 mii lei, respectiv cu 6,93% faţă de
prevederile din bugetul de venituri şi cheltuieli. Situaţia se apreciază pozitiv,
înregistrându-se o creştere mai rapidă a valorii adăugate comarativ cu dinamica
producţiei exerciţiului (IVA > IQe, respectiv 106,93% > 105,31%), ceea ce denotă o
sporire a gradului de valorificare a resurselor provenite de la terţi.
Aprofundând analiza prin stabilirea contribuţiei factorilor direcţi la obţinerea
sporului absolut, rezultă că 76,6% din modificarea totală s-a datorat creşterii
producţiei exerciţiului, iar 23,4% sporirii valorii medii adăugate la 1 leu producţie.
Producţia exerciţiului a crescut cu 2.088 mii lei, determinând, în condiţiile date,
sporirea valorii adăugate cu 1.357,2 mii lei. Producţia exerciţiului şi, implicit, valoarea
adăugată prin intermediul acesteia au fost influenţate de modul de utilizare (extensiv
şi intensiv) a potenţialului uman.
Din punct de vedere extensiv, utilizarea incompletă a fondului total de timp de
muncă (T), ca efect al nerealizării numărului mediu scriptic de salariaţi (Ns) şi a
timpului de muncă pe salariat (t), a avut ca efect scăderea valorii adăugate cu 1.632,8
mii lei. Scăderea numărului de personal şi a timpului mediu de muncă poate fi
considerată o decizie justificată, societatea orientându-de ulterior spre sporirea
productivităţii muncii. Din punct de vedere intensiv, se constată o creştere a
productivităţii medii orare cu 25 lei, care se reflectă în sporirea valorii adăugate cu
2.990 mii lei.
Valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului a crescut cu 0,01 lei şi a
determinat sporirea cu 414 mii lei a valorii adăugate totale. Această influenţă denotă
reducerea cu 1% a ponderii consumurilor de la terţi în volumul total de activitate.
Aprofundând analiza pe factori de gradul al doilea, se constată următoarele:
 structura producţiei exerciţiului (gi) s-a modificat în sensul creşterii ponderii
acelor produse în total producţie a căror valoare adăugată la 1 leu producţia
exerciţiului, în P0, era inferioară valorii adăugate medii la 1 leu producţie a
exerciţiului la nivel de întreprindere, în aceeaşi perioadă; aceste condiţii, au
condus la reducerea valorii adăugate totale cu 207 mii lei.
 valoarea adăugată la 1 leu producţie pe grupe de produse (vai) produse a
exercitat o
influenţă favorabilă asupra valorii adăugate de +621 mii lei, ca urmare a
creşterii acesteia în perioada P1 la majoritatea grupelor de produse (cele care
deţin ponderi importante).
Direcţiile principale de acţiune pentru creşterea valorii adăugate sunt:
- sporirea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie disponibile şi a

productivităţii muncii printr-o mai bună utilizare a potenţialului uman,
- introducerea progresului tehnic şi adaptarea acestuia la condiţiile pieţei,
- îmbunătăţirea gradului de calificare a potenţialului uman etc.,
- folosirea integrală a timpului de muncă,
- creşterea gradului de valorificare a materiilor prime, materialelor, energiei
etc.,
- analiza oportunităţii modificării gradului de integrare pe verticală, cu scopul
reducerii costurilor,
- obţinerea unor produse de o calitate superioară etc
Capitolul 3
Analiza potenţialului intern
Introducere
Potenţialul intern - totalitatea resurselor umane
şi materiale aflate în dotarea întreprinderii
având ca destinaţie realizarea obiectului de
activitate.
Cuprins:
1. Analiza resurselor umane
2. Analiza resurselor materiale
Probleme ale analizei gestiunii resurselor
umane:
1.Analiza dimensiunii şi structurii personalului

2.Analiza comportamentului personalului
3.Analiza eficienţei utilizării forţei de muncă
 Resursele umane constituie forţa motrice a
activităţii oricărei întreprinderi.
 Factorul uman trebuie să răspundă cerinţelor
întreprinderii din punctul de vedere al:
 numărului,
 structurii (calificare, experienţă, pregătire profesională, studii etc.),
 comportamentului,
 eficienţei utilizării timpului de muncă disponibil,
 eficienţei muncii.
Analiza dimensiunii resurselor umane presupune studiul
principlilor indicatori specifici:
 Numărul de salariați la un moment dat - reprezintă efectivul de salariați și

se urmărește la începutul și la sfârșitul perioadei de gestiune
 Numărul mediu de salariați - se calculează ca o medie aritmetică simplă a

efectivului zilnic de salariați. Se poate calcula la nivelul unei luni, unui
trimestru, semestru sau (cel mai utilizat în analiză) la nivelul anului
 Numărul maxim admisibil de personal reprezintă limita superioară a

numărului de personal. Aceasta este stabilită, în funcţie de volumul de
activitate și de productivitatea medie a muncii luată ca bază de comparaţie,
prin Bugetul de venituri şi cheltuieli.
Dinamica personalului pe total şi pe categorii se studiază cu ajutorul:
 Abaterilor absolute ( Ns ) faţă de o bază de comparaţie,
 Indicilor de dinamică (INs%),
 Abaterilor relative ( RN s %).
Interpretarea rezultatelor trebuie să se realizeze prin comparaţii cu:

 indicatorii valorici (CA, Qf, Qv, Qf, VA),
 indicatorii fizici (producţia fizică, numărul de operaţiuni realizate
într-un interval de timp),
 cheltuielile salariale,
 cu dimensiunea potenţialului tehnico-economic etc.
Analiza structurii personalului
Analiza structurală a potenţialului uman presupune utilizarea grupării ca
metodă calitativă de selectare a categoriilor de salariaţi. În acest caz, criteriile de
selecţie sunt multiple:
1) După vârstă, potenţialul uman poate fi încadrat în grupe de tipul:
 sub 25 de ani;
 26-30 de ani;
 .......
 peste 55 de ani.
2) După vechimea neîntreruptă în unitatea operaţională, personalul se
clasifică în:
 sub un an;
 doi-cinci ani;
 șase-zece ani;
 ...
 peste 30 de ani.
Empiric, s-a constatat că personalul cu o vârstă cuprinsă între grupele 30-45
de ani şi o vechime neîntreruptă în acelaşi domeniu de activitate de 5-15 ani este
cel mai productiv.
3) După ocupaţie, personalul poate fi grupat în:
 muncitori (direct productivi şi de întreţinere);
 personal tehnic: ingineri, proiectanţi etc.;
 economişti;
 personal tehnic de conducere: tehnicieni, maiştri, șefi de echipă etc.;
 personal administrativ şi de conducere: manageri, directori, şef
servicii etc.;
 personal de deservire generală: de pază, de serviciu etc.
4) După studii, personalul poate fi absolvent de:

 şcoli de meserii;
 studii medii;
 studii superioare;
 doctorat;
 postdoctorat etc.
Acest criteriu se utilizează în caracterizarea situaţiei calificării forţei de
muncă.
4) După gen:
 bărbaţi;
 femei.
În domeniile în care personalul feminin este predominant, se recomandă o
angajare suplimentară de forţă de muncă, deoarece în decursul timpului pot
interveni concedii de maternitate, întrerupere a activităţii pentru creşterea copilului,
concedii medicale pentru copil etc., care ar perturba desfăşurarea normală a
activităţii.
5) După funcţiile întreprinderii:

 cercetare-dezvoltare;
 producţie;
 comercială;
 resurse umane;
 financiar-contabilă etc.
1.2. Analiza comportamentului
personalului
 Studiile statistice au demonstrat că rezultatele

economice ale unei societăţi sunt condiţionate în
mare măsură şi de comportamentul personalului.
 Mobilitatea excesivă a salariaţilor, ineficienţa

utilizării timpului de muncă, precum şi crearea
unor stări conflictuale între conducere şi angajaţi
sunt doar câteva repere în acest sens.
Stabilitatea personalului este un indicator de apreciere a comportamentului
personalului aflat în opoziţie cu mobilitatea personalului.
Mobilitatea forţei de muncă, sub forma intrărilor sau ieşirilor de personal,

este un concept diagnosticat printr-un grup de indicatori:
1) indicatorii circulaţiei personalului evidenţiază mişcarea angajaţilor
determinată de cauze motivate din punct de vedere al interesului societăţii:
pensionare la limită de vârstă, şomaj din cauza restrângerii activităţii, decese,
transferuri, plecări la studii, satisfacerea stagiului militar, pensionări pe caz de
boală etc.
Principalii indicatori de caracterizare a circulaţiei personalului sunt:
 coeficientul mediu al intrărilor de personal:
I totale
I ,
Ns
unde:
I – coeficientul mediu al intrărilor de personal;
I totale – numărul salariaţilor angajaţi (intraţi) în unitate în perioada de
analiză (de obicei, în decursul unui an);
Ns – numărul mediu scriptic de salariaţi aferent perioadei de analiză;
 coeficientul mediu al ieşirilor de personal:

E justificat e
E ,
Ns
unde:
E – coeficientul mediu al ieşirilor de personal;
E justificate – numărul salariaţilor plecaţi din unitate în perioada de analiză,
din motive justificate (pensionări, transferuri, îmbolnăviri etc.);
2) indicatorii fluctuaţiei personalului au în vedere acele plecări
nejustificate ale angajaţilor care au implicaţii negative asupra performanţelor şi
activităţii întreprinderii deoarece sunt neprevăzute, de exemplu, demisii ale
salariaţilor sau concedieri din cauza abaterilor de la conduita impusă de
managementul societăţii. Indicatorul de analiză a fluctuaţiei personalului este:
 coeficientul mediu al fluctuaţiei personalului:

E nejustificate
F  ,
Ns
unde:
F – coeficientul mediu al fluctuaţiei personalului;
E nejustificate – ieşirile de personal din motive nejustificate.
Utilizând informaţiile oferite de cele două fenomene, circulaţia şi fluctuaţia
personalului, se poate determina coeficientul mişcării totale (Mt), indicator care
evidenţiază proporţia dintre personalul mobil şi cel stabil din societate. Relaţia de
calcul este:
I totale  E totale
Mt  ,
Ns
în care:
E totale – plecările de personal din societate în cursul perioadei de analiză,
indiferent de motiv (justificat sau nejustificat).
Aflat în opoziţie cu acest indicator, gradul de stabilitate a personalului

(Gs) evidenţiază proporţia angajaţilor care în perioada de analiză au rămas fideli
întreprinderii. Se determină prin relaţia:
Gs  1  Mt.
Un aspect important în analiza forţei de muncă îl constituie analiza
modului de utilizare a timpului de muncă.
Pt. caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă, se poate
întocmi, individual sau colectiv, balanţa timpului de muncă.
Nr. INDICATORI T-1 T

crt.
1 Fondul de timp calendaristic – Tc
2 Fondul de timp maxim disponibil – Tmax.d.
3 Fondul de timp efectiv lucrat – Te
4 Fondul de timp nelucrat, din care – Tn
5 Din motive justificate:
5.1 - concediu medical
5.2 - delegaţii
5.3 - concediu creştere copil
5.4 - concediu pentru studii
5.5 - învoiri etc.
6 Din motive nejustificate:
6.1 - absenţe nemotivate
6.2 - întârzieri
T max .d.  Tc  (Sâmbete  Dumin ici  Sărbători legale  Concediu de odihn ă ).
Atunci când timpul efectiv lucrat este diferit de timpul maxim disponibil, se
înregistrează fie neutilizare integrală a timpului maxim disponibil, fie depăşirea
acestuia. În mărimi relative, sugestiv este indicatorul gradul de utilizare a
timpului maxim disponibil:
Eficienţa utilizării resurselor umane se determină printr-un set de indicatori
specifici, denumiţi productivitatea muncii. Indicatorii de productivitate sunt
calculaţi raportând efectele sub forma performanţelor create de angajaţi la
eforturile de natura resurselor umane:
Efect : Indicatori de performan ţă economic ă

W .
Efort : Indicatori de potenţial uman
Indicatorii de performanţă pot fi:
 producţia fizică (tone, kg, l, unităţi fizice, m, m3 );
 producţia exerciţiului (unităţi monetare);
 producţia-marfă fabricată (unităţi monetare);
 valoarea adăugată (unităţi monetare);
 cifra de afaceri (unităţi monetare);
 profit aferent cifrei de afaceri (unităţi monetare) etc.
Indicatorii de potenţial uman pot fi:
 numărul mediu de salariaţi (persoane);
 numărul mediu de personal direct productiv (persoane);
 fondul total de timp de muncă (om-zile);
 fondul total de timp de muncă (om-ore) etc.
1.3.1. Sistemul de indicatori utilizaţi în analiza eficienţei resurselor umane
Prin raportarea unui indicator al efectului la cei 3 indicatori de măsurare a efortului, se determină
cele 3 nivele ale W muncii:
 la nivelul anului (productivitatea medie anuală – Wa )
 la nivelul zilei de muncă (productivitatea medie zilnică – Wz ) sau
 la nivelul orei de muncă (productivitatea medie orară – Wh ).
Exemplu: Pe baza producţiei obţinute destinate vânzării (Qf) se obţin indicatorii:

1. productivitatea medie anuală:
Qf
W a (Qf ) 
Ns
2. productivitatea medie zilnică:
Qf Qf
W z (Qf )  
N s  N z Tz (om  zile )
3. productivitatea medie orară:
Qf Qf
W h (Qf )  
N s  N z  N h T (om  ore)
1.3.2. Corelaţii economice între principalii indicatori
economici de analiză a productivităţii muncii
Interpretarea economică a eficienţei resurselor umane se poate realiza pe
baza corelaţiilor care se stabilesc între indicatorii specifici potenţialului uman.
1. IWa > IWz
Creşterea într-un ritm superior a productivităţii anuale comparativ cu productivitatea zilnică
echivalează cu o creştere a numărului mediu de zile lucrate de un salariat (INz > 100).
2. IT > It
Dinamica superioară a fondului total de timp de muncă exprimat în ore, comparativ cu
dinamica timpului mediu de lucru pe salariat, relevă o creştere a numărului de salariaţi (INs > 100).
3. It > INz
Creşterea într-un ritm superior a timpului mediu pe salariat față de cea a numărului mediu de
zile lucrate de un salariat reflectă creşterea duratei zilei de lucru (INh > 100).
4. IWa > IWh

Creşterea într-un ritm mai rapid a productivităţii medii anuale comparativ cu cea orară se
explică prin creşterea timpului mediu de lucru pe salariat (It >100).
5. IWz > IWh

Creşterea într-un ritm mai rapid a productivităţii medii zilnice comparativ cu productivitatea
medie orară se explică prin creşterea duratei zilei de lucru (INh > 100).
1.3.3. Analiza factorială a productivităţii muncii
Indiferent de domeniu, productivitatea medie a muncii se poate analiza pe unităţi de timp

ca:
 productivitatea medie anuală – Wa ;
 productivitatea medie zilnică – Wz;
 productivitatea medie orară – Wh.
Modelul de analiză pt analiza factorială a productivităţii medii anuale
W a  Nz W z
W z  Nh W h
 gi  whi
Wh  i 1
100
Aplicatie:
Nr. Indice
INDICATORI Simbol Prevăzut Realizat
crt. (%)
1. Producţie marfă fabricată (lei) Qf 6.720.840 6.588.288 98,02
2. Număr mediu de salariaţi (persoane) Ns 42 38 90,47
Număr mediu de zile lucrate de un salariat Nz
3. (zile) 254 252 99,21
4. Durata medie a zilei de lucru (ore) Nh 7,5 8 106,67

Productivitatea medie orară recalculată rWh
5. (lei) - 84,5 -
Fond total de timp de muncă Tz

6. (om-zile) (2)x(3) 10.668 9.576 89,76
Fond total de timp de muncă T

7. (om-ore) (2)x(3)x(4) 80.010 76.608 95,74
8. Productivitatea medie anuală (1)/(2) Wa 160.020 173.376 108,35

9. Productivitatea medie zilnică (1)/(5) Wz 630 688 109,92
10. Productivitatea medie orară (1)/(6) Wh 84 86 102,38
W a  W a1  W a 0 = 173.376-160.020 = + 13.356 lei
din care:
1. influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate de un salariat asupra productivității medii anuale:
N z  N z1  N z 0   W z 0 = (252 – 254) × 630 = - 1.260 lei
2. influenţa modificării productivităţii medii zilnice a muncii asupra productivității medii anuale:

W z  N z1  W z1  W z 0  = 252 × (688 – 630) = + 14.616 lei
din care:
2.1. influenţa modificării duratei medii a zilei de muncă asupra productivității medii anuale:
N h  N z1  N h1  N h0  W h0 = 252 × (8 – 7,5) × 84 = + 10.584 lei
2.2. influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii asupra productivității medii anuale:

W h  N z1  N h1  W h1  W h0  = 252 × 8 × (86 – 84) = + 4.032 lei
din care:
2.2.1. influenţa modificării structurii producţiei marfă fabricate asupra productivității medii anuale:

gi  Nz1  Nh1  rW h  W h0  = 252 × 8 × (84,5 – 84) = + 1.008 lei
2.2.2. influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:

Whi  Nz1  Nh1  W h1  r W h  = 252 × 8 × (86 – 84,5) = + 3.024 lei
În concluzie:
 Nz  1.260
Wa  13.356  Nh  10.584
Wz  14.616 gi  1.008
Wh  4.032
wh i  3.024
Succint, interpretarea economică a rezultatelor, în limita informaţiilor

disponibile, poate fi realizată astfel:
INTERPRETAREA ECONOMICĂ A REZULTATELOR ANALIZEI
FACTORIALE:
Comparativ cu baza de raportare, în cazul dat programul, productivitatea
medie anuală a înregistrat o creştere cu 8,35%, respectiv 13.356 lei.
Din punct de vedere factorial, modificarea productivităţii medii anuale poate
fi explicată prin rezultatele analizei în trepte, pe factori direcţi şi indirecţi:
1) numărul mediu de zile lucrate (de un salariat) s-a redus de la 254 la 252
zile, fapt care a afectat productivitatea anuală cu –1.260 lei. Fondul de timp se află
în raport direct proporţional cu evoluţia productivităţii muncii. Reducerea
numărului de zile lucrate poate fi cauzată de factori precum: concedii medicale,
concedii pentru studii, absenţe nemotivate, reducerea timpului maxim disponibil
în condiţiile promovării de la o grupă de vechime la alta (prin creşterea numărului
de zile de concediu de odihnă) etc. Orice pierdere de timp care echivalează cu
reducerea gradului de utilizare a timpului maxim disponibil se apreciază
nefavorabil deoarece determină pierderi de eficienţă, de producţie şi în final de
rentabilitate;
2. productivitatea medie zilnică s-a modificat comparativ cu prevederile
iniţiale cu +9,92%, influenţând favorabil productivitatea anuală cu +14.616
lei. Detaliind analiza pe factori secundari, s-a constatat:
2.1) durata medie a zilei de lucru a crescut de la 7,5 la 8 ore (+6,6%); în

condiţiile unei eficienţe orare nemodificate, creşterea duratei zilei de lucru a
determinat creşterea productivităţii medii zilnice şi indirect a productivităţii medii
anuale, cu 10.584 lei. Reducerea pierderilor de timp de muncă constituie un
obiectiv pentru fiecare întreprindere. Printre direcţiile de acţiune care conduc la
creşterea duratei medii a zilei de lucru pot fi enumerate:
 reducerea întârzierilor;
 reducerea oficială a pauzelor de masă;
 politica întreprinderii de pontare suplimentară a orelor lucrate, în
condiţiile creşterii cererii pentru produsele entităţii, dar şi în consens cu
legislaţia muncii etc.;
2.2) productivitatea medie orară a crescut cu 2,38% atât datorită
modificării structurii producției marfă fabricate pe grupe de produse,
cât şi datorită modificării productivităţii medii orare pe grupe;
2.2.1) astfel, creşterea ponderii grupelor de produse cu o

productivitate a muncii superioară mediei pe întreprindere s-a reflectat
şi în creşterea eficienţei anuale a muncii cu 1.008 lei;
2.2.2) productivitatea orară pe categorii a crescut la principalele
grupe de produse şi s-a reflectat pozitiv şi asupra productivităţii medii
anuale cu +3.024 lei.
Creşterea productivităţii muncii poate fi realizată prin:

 îmbunătăţirea gradului de utilizare a timpului de lucru;
 creşterea experienţei;
 perfecţionarea profesională permanentă;
 stimularea angajaţilor;
 creşterea gradului de înzestrare tehnică;
 limitarea fluctuaţiei personalului etc.
Capitolul 3
Analiza potenţialului intern
Eficienţa utilizării personalului se analizează nu numai prin prisma
folosirii în calitate de efecte a indicatorilor valorici (cifra de afaceri, valoare
adăugată, producţia exerciţiului, producţia obţinută destinată vânzării etc.),
ci şi a indicatorilor de rentabilitate, deoarece o societate poate înregistra
creşteri de productivitate a muncii fără ca aceasta să se reflecte per ansamblu
şi în creşterea rentabilităţii, respectiv a rezultatelor.
Relevant este următorul model de analiză:
Pr CA Pr Pr
  sau  Wa (CA)  pr
Ns Ns CA Ns
Wa  t  Wh
Wh  
gi  whi
,
100
Schema de analiză este:
t
( CA )
Wa gi
( CA )
Wh
Pr
whi
Ns
pr
Nr.
Indicatori Simbol P0 P1 Indici %
crt.
1 Cifra de afaceri - mii lei CA 185.410 205.400 110,78
3 Profitul aferent cifrei de afaceri - mii lei Pr 9.410 16.700 177,47
4 Durata medie a zilei de lucru - ore Nh 7,5 8 106,67

Numarul mediu de zile lucrate de un
5 Nz 250 248 99,20
salariat -zile
6 Număr mediu salariaţi - persoane Ns 530 528 99,62
Productivitatea medie orară recalculată -
7 Whrec 0,194
mii lei/ora
8 Profitul mediu pe salariat - mii lei/sal Pr/Ns 17,755 31,629 178,14
Productivitatea medie anuală - mii
9 Wa 349,830 389,015 111,20
lei/sal
Profitul mediu la 1 leu cifra de afaceri -
11 pr 0,051 0,081 160,20
lei
12 Fond total de timp de muncă - ore T 993.750 1.047.552 105,41
13 Timpul mediu pe salariat - ore t 1.875 1.984 105,81
14 Productivitatea medie orară – mii lei/ora Wh 0,187 0,196 105,09
Notă: valorile cu albastru sunt considerate date inițiale de intrare

Metodologia de analiză:
Modificarea profitului mediu pe salariat:

Pr Pr Pr
  1  0 = +13,8741 mii lei/sal.
Ns Ns1 Ns 0
Influenţele factorilor:
1) influenţa modificării productivităţii medii anuale asupra modificării

profitului mediu pe salariat::
Wa  Wa1  Wa0  pr 0  1,989 mii lei/sal.
din care:
1.1. influenţa modificării timpului mediu lucrat de un salariat asupra
modificării profitului mediu pe salariat:
t  t1  t0 Wh0  pr 0  1,032 mii lei/sal.
1.2. influenţa modificării productivităţii medii orare asupra modificării
profitului mediu pe salariat:
 
Wh  t1  Wh1  Wh0  pr 0  0,957 mii lei/sal.
din care:
1.2.1. influenţa modificării structurii cifrei de afaceri pe grupe de produse
asupra modificării profitului mediu pe salariat:
 
gi  t1  W hrec  W h0  pr 0  0,748 mii lei/sal.
1.2.2. influenţa modificării productivităţii orare a muncii pe grupe de
produse asupra modificării profitului mediu pe salariat:
 
whi  t1  W h1  W hrec  pr 0  0,209 mii lei/sal.
2) influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri asupra

modificării profitului mediu pe salariat:
 
 pr  Wa1  pr 1  pr 0  11,885 mii lei/sal.
Interpretarea economică a rezultatelor:
Creşterea profitului pe salariat cu +13,8741 mii lei/sal. (+78,14%) s-a
datorat influenţei tuturor factorilor.
Factorii cu influenţă directă au condus la creşterea profitului pe salariat;

s-a înregistrat o îmbunătăţire a eficienţei activităţii, sub aspectul utilizării
resurselor şi realizării indicatorilor de rentabilitate.
Analizând activitatea resurselor umane atât din punct de vedere extensiv, cât
şi intensiv, se observă, în urma descompunerii factoriale, că toţi indicatorii
specifici au acţionat pozitiv asupra profitului mediu pe salariat:
 a crescut timpul mediu de lucru cu efecte pozitive şi asupra rentabilităţii;

 a crescut ponderea grupelor de produse cu eficienţă mai mare şi au
crescut implicit indicatorii de rentabilitate (profitul pe salariat);
 a crescut productivitatea orară la grupele de produse cu ponderi
importante, generând implicaţii pozitive şi asupra profitului mediu pe
salariat.
Cea mai mare influenţă asupra profitului pe salariat a avut-o profitul la

un leu cifră de afaceri, de +11,885 mii lei/sal., fapt care denotă că societatea a
coordonat performant activitatea de producţie şi comercializare respectiv, s-a
menţinut relaţia de eficienţă între cost şi preţ.
Din analiza realizată rezultă că activitatea a generat un spor de eficienţă.

Căile de creştere a profitului mediu pe salariat vizează toţi factorii de
influenţă implicaţi în modelul economic prezentat:
 îmbunătăţirea gradului de utilizare a timpului maxim disponibil;
 creşterea productivităţii muncii prin: creşterea vechimii în aceeaşi unitate,
cursuri permanente de formare profesională, motivarea angajaţilor, creşterea
gradului de înzestrare tehnică, asigurarea la timp a angajaţilor direct
productivi cu necesarul de materii prime şi materiale pentru a evita
întreruperile de activitate generate de deficienţe în aprovizionare etc.;
 asigurarea unei structuri sortimentale în concordanţă cu cererea, realizarea
de precontracte cu clienţii pentru o dimensionare corectă a producţiei,
reducerea rebuturilor, defectelor în scopul scăderii costurilor etc.
Capitolul 3
Analiza potenţialului intern (2)
Analiza resurselor materiale
1. Analiza gestiunii mijloacelor fixe

 Analiza dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe
 Analiza utilizării potenţialului tehnic
2. Analiza stocurilor
Analiza dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza valorilor de intrare în gestiune sau
a valorii medii a mijloacelor fixe
_ _ _
Mf  S i  I  E
şi
_ n
Vii  nlf i
I 
i 1 12
_ n
Vii  nlfni
E
i 1 12
unde:
_
Mf – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
Si – existent de mijloace fixe la începutul perioadei analizate;
_
I – valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe;
_
E – valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe;
Vii – valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii;
nlf i – numărul de luni de funcţionare a mijloacelor fixe, pe categorii, în cursul
exerciţiului financiar;
nlfni – numărul de luni de nefuncţionare a mijloacelor fixe, pe categorii, în cursul
exerciţiului financiar.
Analiza dinamicii mijloacelor fixe - sistem de indicatori care să

reflecte fluxurile înregistrate în cursul perioadei analizate:
 coeficientul intrărilor de mijloace fixe ( K I ) – evidenţiază efortul întreprinderii de

menţinere şi creştere a potenţialului tehnic
I
KI 
Mf
unde:
I – valoarea intrărilor de mijloace fixe;
Mf – valoarea mijloacelor fixe totale.
 coeficientul ieşirilor de mijloace fixe ( K E ) – evidenţiază procesul de dezinvestire,

fie ca urmare a ineficienţei menţinerii mijlocului fix în procesul de producţie prin
diminuarea parametrilor funcţionali, fie ca urmare a inutilităţii acestuia în procesul de
producţie respectiv:
E
KE 
Mf
unde:
E – valoarea ieşirilor de mijloace fixe
 coeficientul mişcării totale ( K MT )– evidenţiază fluxurile totale ale mijloacelor fixe

în perioada analizată
I E
K MT 
Mf
Analiza structurii potenţialului tehnic
 coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe ( K S ) – evidenţiază

apartenenţa sectorială şi modul de organizare a întreprinderii:
mfi
KS 
Mf
 compoziţia tehnologică a capitalului fix ( K T ) – evidenţiază modul de gestionare

a potenţialului tehnic al întreprinderii:
Mf '
KT 
Mf
unde:
mfi – valoarea mijloacelor fixe pe categorii structurale;
Mf ' – valoarea mijloacelor fixe active.
Analiza stării mijloacelor fixe

Amortizare
Gradul de amortizare   100
Valoarea brută a mijloacelor fixe
Valoarea de achizi ţie a mijlocelor fixe noi

Coeficient de reînnoire 
Valoarea brută a mijloacelo r fixe totale
Valoarea medie a mijloacelor fixe

Gradul de înzestrare tehnică 
Număr mediu de salariaţi
Analiza utilizării potenţialului tehnic. Eficienţa utilizării
mijloacelor fixe
Gradul de utilizare a capacităţii de producţie
Q
GU cp 
Qmax
unde:
Qmax - capacitatea maximă de producţie
Q - producţia obţinută
Analiza utilizării potenţialului tehnic. Eficienţa utilizării
mijloacelor fixe
Modele de analiză factorială:

1. eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de
producţia obţinută destinată vânzării (marfă):
Qf Mf ' Qmax Qf
 1.000    1.000
Mf Mf Mf ' Qmax
2. eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de cifra de

afaceri:
CA Mf ' Qf CA
 1.000     1.000
Mf Mf Mf ' Qf
3. eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de

profitul aferent cifrei de afaceri:
P Mf ' Qf CA P
 1.000      1.000
MF Mf Mf ' Qf CA
Analiza stocurilor
Stocurile finale oferă o imagine asupra volumului/valorii

mărfurilor existente la un moment dat în unitatea
comercială. Pentru studierea activităţii într-un anumit
interval de timp (trimestru, an), indicatorul operaţional este
stocul mediu de mărfuri.
St1 St
 St 2  St 3  ...  St i  ...  n
St  2 2
n 1
Determinarea stocului mediu pe baza mediei cronologice:
unde:
n – numărul de intervale;
sti – stocul de mărfuri aferent perioadei „i“.
Analiza stocurilor
Modelul de analiză factorială:

CA
St   Dz
T
St  CAz  Dz
Dz 
 gi  dzi
100
unde:
St – stocul mediu de mărfuri;
D z – durata unei rotaţii exprimată în zile (durata dintre două aprovizionări succesive);
T – perioada de analiză.
CA
- cifra de afaceri zilnică (CAz),
T
gi – structura cifrei de afaceri pe grupe de mărfuri, sectoare de activitate etc.
dzi – durata unei rotaţii aferente grupei „i“.
Capitolul 4
Analiza cheltuielilor
întreprinderii
Facultatea de Management
An III
Cuprinsul capitolului
1. Cheltuielile întreprinderii – concepte și tipologii

2. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri
3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente cifrei
de afaceri
4. Analiza cheltuielilor cu personalul
Importanța analizei cheltuielilor întreprinderii
 evidenţiază modul în care sunt utilizate resursele

(materiale, umane, financiare) şi impactul alocării
acestora asupra performanţelor întreprinderii.
 răspunde obiectivelor managementului firmei de
optimizare a nivelului costurilor sau chiar de reducere a
lor, acolo unde este posibil, fără a afecta calitatea
produselor şi condiţiile de desfăşurare a activităţii
 Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii
activelor ori creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele
decât cele rezultate din distribuirea acestora către
acţionari
 Costul reprezintă totalitatea consumurilor de resurse

pe care le efectuează întreprinderea pentru realizarea
unei unităţi de produs sau a unui serviciu, în expresie
monetară.
Tipuri de cheltuieli:
a) după natura lor:

 cheltuieli de exploatare, care cuprind:
• cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de inventar
consumate; costul de achiziţie al materialelor nestocate; contravaloarea energiei şi apei consumate;
valoarea animalelor şi păsărilor; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
• cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi (redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii etc.);
cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (protocol, reclamă, transport, cheltuieli poştale, bancare
etc.);
• cheltuieli cu personalul (salarii şi cheltuieli asimilate acestora);
• cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării;
• alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi, donaţii;
cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital etc.)
 cheltuieli financiare, care cuprind:

• pierderi din creanţe legate de participaţii;
• cheltuieli privind investiţii financiare cedate;
• diferenţe nefavorabile de curs valutar;
• dobânzile aferente creditelor atrase, privind exerciţiul financiar în curs;
• sconturi acordate clienţilor etc.;
b) după comportamentul faţă de volumul producţiei:

 cheltuieli variabile, care sunt dependente de volumul de activitate şi
conţin: cheltuieli cu materii prime şi materiale aferente obţinerii producţiei,
cheltuielile cu salariile personalului productiv, cheltuieli cu servicii şi lucrări
prestate de terţi cu scopul obţinerii producţiei etc.;
 cheltuieli fixe, al căror nivel este constant, pe termen limitat, în raport cu
volumul de activitate, dar dependent de capacitatea de producţie şi
distribuţie; cheltuielile fixe sunt formate, în principal, din amortizare şi alte
cheltuieli indirecte cu caracter fix (materiale, salariale).
c) după modul de identificare şi repartizare pe produs:

 cheltuieli, respectiv costuri directe, afectate nemijlocit pentru realizarea unui produs sau
pentru activitatea unei unităţi operaţionale (consumuri de materii prime, materiale, salarii
pentru personal direct productiv etc.);
 cheltuieli, respectiv costuri indirecte, efectuate la nivelul întregii producţii şi repartizate pe
produs cu ajutorul unor criterii de repartiţie (cheltuieli de reparaţii şi întreţinere, salarii TESA,
energie, apă, amortizare etc.).
Această grupare evidenţiază mecanismele interne specifice unei activităţi de producţie, stând la baza
calculului costului complet.
Calculul costului complet presupune trecerea prin cele trei stadii ale ciclului de producţie: aprovizionare,
producţie, desfacere.
Se disting, astfel, următoarele tipuri de costuri:

 costul de achiziţie, specific stadiului aprovizionării, care este format din prețul de cumpărare, taxe
nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare, cheltuieli accesorii;
 costul de producţie, care conţine toate cheltuielile efectuate pentru transformarea stocurilor de
materii prime şi materiale în produse finite: costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor,
manopera directă şi alte cheltuieli directe, dar şi cheltuieli indirecte de producţie, precum energia,
apa, reparaţii, întreţinere, amortizări etc. Costul de producţie se calculează pentru producţia
obţinută;
 costul de distribuţie care reflectă efortul total al întreprinderii de a vinde producţia; poate fi
structurat în cheltuieli directe de distribuţie (cheltuieli de livrare, cu publicitatea, de transport) şi
cheltuieli indirecte de distribuţie (stocaj, studii de marketing, cheltuieli generate de funcţionarea
serviciului de desfacere etc.).
d) după conţinutul lor:

 cheltuieli materiale, care cuprind consumuri de resurse
materiale şi amortizarea mijloacelor fixe;
 cheltuieli cu salariile şi aferente utilizării personalului (asigurări
şi protecţie socială)
e) după incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie:

 cheltuieli monetare, respectiv plătite sau plătibile;
 cheltuieli nemonetare sau calculate (amortizările şi
provizioanele).
Cheltuielile aferente cifrei de afaceri

 reprezintă principala componentă a cheltuielilor de exploatare și
în consecință la nivelul lor se vor gasi principalele posibiliăți de
reducere a cheltuielilor și de creștere a eficienței acestora
 se urmăresc în dinamică, pe structură și din punct de vedere
factorial
Aprecierea evoluției acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul

indicatorului rata de eficiență a cheltuielilor aferente cifrei de
afaceri (cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri).
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

C 1000   1000
Cifra de afaceri
Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri
q v c
C1000   1000 p
q v p
unde:
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
g – structura producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA);
c – costul complet unitar.
Aplicație
Nr. crt. Indicatori Prevăzut Realizat

1 Cifra de afaceri (mii lei) 4.500 5.000
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mii lei) 3.150 3.550
Volumul fizic efectiv al producţiei vândute exprimat în
3 preţuri medii de vânzare unitare prevăzute (mii lei) - 5.200
4 costuri prevăzute (mii lei) - 3.718,10
5 Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 700 710
Se constată o depăşire a cheltuielilor la 1.000 lei cu 10 lei.

Modificarea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri a fost influenţată de următorii factori:
1. Influenţa modificării structurii cifrei de afaceri:

qv1c 0 qv0 c0 3.718.100 3.150.000
g i   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 5.200.000 4.500.000
 715  700  15 lei
2. Influenţa modificării preţului mediu de vânzare:
qv1c 0 qv1c0 3.718.100 3.718.100

p   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 5.200.000
 743,6  715  28,6 lei
3. Influenţa modificării costului pe produs:
qv1c1 qv1c0 3.550.000 3.718.100

c   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
 710  743,6   33,6 lei
Interpretarea rezultatelor
Structura cifrei de afaceri a determinat depăşirea nivelului cheltuielilor la 1.000

lei cifră de afaceri cu 15 lei, ca urmare a creşterii ponderii produselor cu o cheltuială
prevăzută la 1.000 lei mai mare decât cheltuiala medie programată. Această influenţă
poate fi apreciată favorabil în cazul în care este determinată de modificarea cererii, iar
obligaţiile contractuale au fost îndeplinite faţă de toţi clienţii.
Preţurile de vânzare (exclusiv TVA) au influenţat, de asemenea, nefavorabil,

contribuind la depăşirea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri cu 28,6 lei, ca
urmare a reducerii lor faţă de program. Modificarea preţurilor de vânzare se poate
realiza în condiţii dependente de întreprindere (îmbunătăţirea calităţii produselor,
raportul cerere-ofertă, poziţia pe piaţă a firmei etc.) şi independente de întreprindere
(nivelul inflaţiei). Managerii unităţii trebuie să adopte măsuri prin care să se
îmbunătăţească calitatea produselor şi creşterea preţurilor de vânzare.
Costul unitar a influenţat în mod favorabil, determinând reducerea cheltuielilor

la 1.000 lei cifră de afaceri cu 33,6 lei. Trebuie acordată o atenţie deosebită stabilirii
contribuţiei fiecărui element de cheltuieli în vederea identificării unor noi rezerve de
reducere a costurilor. În cazul cheltuielilor materiale, aprofundarea analizei permite
stabilirea contribuţiei consumurilor specifice şi a preţurilor de aprovizionare a acestora.
3. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente
cifrei de afaceri
Aprofundarea analizei se realizează prin cunoaşterea comportamentului

unor categorii de cheltuieli în funcţie de variaţia volumului producţiei,
respectiv cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe.
Analiza celor două categorii de cheltuieli (variabile şi fixe) favorizează

desprinderea unor concluzii şi, implicit, stabilirea unor măsuri în vederea
creşterii eficienţei întregii activităţi economico-financiare.
cifrei de afaceri
Analiza cheltuielilor variabile
Se realizează cu ajutorul indicatorului Cheltuieli variabile la 1.000

lei cifră de afaceri, care se determină după următoarea relaţie:
Cheltuieli var iabile aferente cifrei de afaceri

  1000
1000
Cv
Cifra de afaceri
cifrei de afaceri
Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri
g
qv cv
Cv1.000   1.000 p
qv p
cv
unde:
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA);
cv – costul variabil unitar.
cifrei de afaceri
Aplicație
Nr. crt. Indicatori Prevăzut Realizat

1 Cifra de afaceri (mii lei) 4500 5000
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mii lei), din care: 3780 4100
2.1 Cheltuieli variabile (mii lei) 2745 2875
2.2 Cheltuieli fixe (mii lei) 1035 1225
3 preţuri medii de vânzare unitare prevăzute (mii lei) - 4800
4 costuri variabile prevăzute (mii lei) - 2904
5 Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 840 820
5.1 Cheltuieli variabile la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 610 575
5.2 Cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri (lei) 230 245
cifrei de afaceri
Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri se prezintă astfel:
Cv1000  Cv11000  Cv01000  575  610  35 lei
1) Influenţa modificării structurii producţiei vândute:

qv1cv0 qv0 cv0 2.904.000 2.745.000
g   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 4.800.000 4.500.000
 605  610   5 lei
2) Influenţa modificării preţului de vânzare:
qv1cv0 qv1cv0 2.904.000 2.904.000
p   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 4.800.000
 580,8  605  24,2 lei
3) Influenţa modificării cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:
qv1cv1 qv1cv0 2.875.000 2.904.000

cv   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
 575  580,8   5,8 lei
cifrei de afaceri
S-a înregistrat o micşorare a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri cu 35 lei.
Cei trei factori direcţi au influenţat favorabil, contribuind la reducerea cheltuielilor

variabile de producţie, cu intensităţi diferite. Faptul că în cadrul cheltuielilor variabile se
includ cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe, cheltuielile cu manopera
directă şi alte cheltuieli care pot fi identificate pe produs şi care deţin o pondere ridicată
în structura costului pe produs necesită o atenţie deosebită pentru iniţierea unor măsuri
tehnico-organizatorice care să se reflecte în reducerea continuă a acestora.
Structura producţiei vândute a influenţat favorabil în cazul ambelor întreprinderi,

contribuind la reducerea cheltuielilor variabile la 1.000 lei cu 5 lei şi care demonstrează
că a crescut ponderea acelor produse cu cheltuieli prevăzute la 1.000 lei mai mici decât
cheltuiala medie programată la 1.000 lei cifră de afaceri. Dacă schimbările de structură
sunt rezultatul cererii agenţilor economici, se apreciază în mod favorabil, întrucât
acestea se vor reflecta în indicatorii performanţei economico-financiare.
cifrei de afaceri
Preţul de vânzare, de asemenea, a influenţat favorabil cu 24,2 lei ca

urmare a îmbunătăţirii calităţii producţiei şi a valorificării condiţiilor impuse de
raportul cerere – ofertă.
Influenţa costului variabil pe produs a determinat o reducere cu 5,8 lei a

fenomenului analizat. Analiza acestor situaţii impune descoperirea cauzelor care
au generat aceste fenomene prin cunoaşterea influenţei factorilor de gradul 2,
respectiv consumurile specifice şi preţul de cumpărare a materialelor, precum şi
aspectele legate de asigurarea şi folosirea eficientă a forţei de muncă. Nivelul
cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri poate fi influenţat, în mod
hotărâtor, de gradul de dotare tehnică, tehnologia utilizată, precum şi de
acţiunea managementului.
cifrei de afaceri
Cheltuielile fixe cuprind următoarele categorii de cheltuieli:
 cheltuieli fixe care sunt legate nemijlocit de existenţa întreprinderii şi se înregistrează chiar
şi atunci când activitatea este oprită temporar:
 cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;
 cheltuieli cu serviciile telefonice;
 cheltuieli cu abonamente radio-tv;
 prime de asigurare;
 impozite şi taxe legale.
 cheltuieli fixe care se află într-o anumită relaţie cu gradul de folosire a capacităţii de
producţie a întreprinderii:
 salariile personalului de conducere, TESA,
 cheltuielile cu deservire a secţiilor,
 cheltuielile cu protecţia mediului înconjurător,
 cheltuielile de birou şi
 alte cheltuieli administrativ-gospodăreşti.
cifrei de afaceri
Analiza cheltuielilor fixe
Se realizează cu ajutorul indicatorului Cheltuieli fixe la 1.000

lei cifră de afaceri, care se determină după următoarea relaţie:
Cheltuieli fixe aferente cifrei de afaceri

  1000
1000
Cf
Cifra de afaceri
cifrei de afaceri
Modelul de analiză factorială a Cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri
qv
Chf
Cf 1.000   1.000
q v p p
Chf
unde:
Chf - suma cheltuielilor fixe;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA).
cifrei de afaceri
Pe baza datelor din tabelul anterior, folosind metodologia de analiză factorială a cheltuielilor fixe
la 1.000 lei cifră de afaceri, se determină influenţa factorilor direcți asupra modificării acestora.
Cf 1000  Cf11000  Cf 01000  245  230  15 lei

1) Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute:
Chf 0 Chf 0 1.035.000 1.035.000
qv   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p 0 qv0 p 0 4.800.000 4.500.000
 215,6  230  14,4 lei
2) Influenţa modificării preţului de vânzare:
Chf 0 Chf 0 1.035.000 1.035.000
p   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p1 qv1 p 0 5.000.000 4.800.000
 207  215,6   8,6 lei
3) Influenţa modificării sumei cheltuielilor fixe:
Chf1 Chf 0 1.225.000 1.035.000

Chf   1.000   1.000   1.000   1.000 
qv1 p1 qv1 p1 5.000.000 5.000.000
 245  207   38 lei
cifrei de afaceri
Aprecierea eficienței cheltuielilor fixe se realizează prin determinarea indicilor de

creștere a celor doi indicatori. Astfel, creșterea mai rapidă a cifrei de afaceri față
de cheltuielile fixe (ICA > IChf) conduce la micșorarea cheltuielilor fixe la 1.000 lei
cifră de afaceri față de nivelul prevăzut.
În cazul analizei cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri, se observă depășirea
cheltuielilor cu 15 lei. Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri evidențiază aceleași aspecte. Creșterea volumului fizic al producției
vândute cu 6,7% a determinat reducerea cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de
afaceri cu 14,4 lei. De asemenea, prețul de vânzare a influențat favorabil cu 8,6
lei. În schimb, creșterea sumei cheltuielilor fixe cu 18,4% a contribuit la depășirea
cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri cu 38 lei.
cifrei de afaceri
Pentru a asigura în continuare o reducere a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de

afaceri, managerii întreprinderii trebuie să adopte măsuri de creştere a gradului
de utilizare a capacităţilor de producţie, concomitent cu găsirea de noi posibilităţi
de reducere a sumei cheltuielilor fixe. Ca atare, trebuie identificate cauzele care
au generat creşterea cheltuielilor fixe şi în urma analizei acestora se vor adopta
măsurile corespunzătoare pentru sporirea eficienţei întregii activităţi.
Cheltuielile fixe ca sumă pot înregistra creşteri ca urmare a unor schimbări ale
sistemului de salarizare, ale sistemului de amortizare, a măririi salariilor,
determinată de rata inflaţiei.
Capitolul 4
Analiza cheltuielilor cu
salariile
An III
Probleme abordate
1. Abordări conceptuale
2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile (fondului de
salarii)
3. Analiza corelației dintre Salariul mediu anual și
Productivitatea medie anuală; consecințele economice
ale respectării / nerespectării corelației de eficiență
dintre cei doi indicatori
Cheltuielile cu personalul reprezintă expresia valorică a

consumului total de muncă sau, altfel spus, prețul forței de
muncă și al obligațiilor generate de asigurările și protecția
socială a salariaților.
În funcție de elementele componente ale cheltuielilor cu

personalul reflectate în contabilitatea financiară, se
întâlnesc:
 cheltuielile cu salariile personalului;
 cheltuielile privind asigurările și protecția socială;
 alte cheltuieli cu personalul.
Cheltuielile cu salariile reprezintă cea mai importantă

componentă a cheltuielilor cu personalul.
Din perspectiva întreprinderilor, forţa de muncă reprezintă un

cost (costul forței de muncă) care cuprinde nu numai
remunerațiile și salariile plătite angajaților, ci și costurile
nesalariale, în special contribuțiile sociale plătibile de către
angajator.
Deoarece deţin ponderea cea mai importantă în totalul

cheltuielilor cu personalul, în prezentul capitol, studiul se va
rezuma la analiza cheltuielilor cu salariile.
2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile
(fondului de salarii)
Analiza cheltuielilor cu salariile se poate realiza din

două perspective:
 în mărime absolută - prin indicatorul Cheltuieli cu

salariile (Cs) (lei sau mii lei)
 în mărime relativă - prin indicatorul Cheltuieli cu
salariile la 1.000 lei cifră de afaceri (Cs1.000 )
(lei la 1000 lei)
Analiza cheltuielilor cu salariile se poate face prin utilizarea modelului:

Model de analiză:
Cs  Ns  S a
Sa  t  Sh
unde:
Cs – cheltuielile cu salariile
Ns – număr mediu de salariați
t – timpul lucrat de un salariat
Sa – salariul mediu anual
Sh – salariul mediu orar
Schemă de analiză:
Ns
Cs  N s  S a
t
Sa
Sh
Pentru exemplificarea metodologiei de analiză se vor utiliza datele din tabelul următor:
Nr. N-1 N Indici

Indicatori Simbol Relatie de calcul
crt. (0) (1) (%)
1 Cifra de afaceri (lei) CA 66.000.000 71.280.000 108,00
2 Cheltuielile cu salariile (lei) Cs 9.240.000 8.553.600 92,57
3 Numar mediu salariati (pers.) Ns 110 100 90,91
4 Fond total timp de munca T 220.000 198.000 90,00
(om-ore)
5 Salariul mediu anual (lei/sal) Sa Sa = Cs/Ns 84.000 85.536 101,83
6 Timp mediu pe salariat (ore) t t = T/Ns 2.000 1.980 99,00
7 Salariul mediu orar (lei/ora) Sh Sh = Cs/T 42,00 43,20 102,86
8 Productivitate medie anuala
(lei) Wa Wa = CA/Ns 600.000 712.800 118,80
9 Cheltuieli cu salariile la 1000 Cs 1000 Cs 1000 =
lei cifra de afaceri (lei) Cs*1000/CA 140 120 85,71
Cs  Cs1  Cs0 = - 686.400 lei

1. Influenţa modificării numărului mediu de salariați asupra cheltuielilor cu salariile:
N s  ( N s1  N s0 )  S a0 = - 840.000 lei
2. Influenţa modificării salariului mediu anual asupra cheltuielilor cu salariile:
S a  Ns1  (S a1  S a0 ) = 153.600 lei
din care:
2.1. Influenţa modificării timpului lucrat de un salariat asupra cheltuielilor cu salariile:
t  N s1  (t1  t 0 )  S h0 = - 84.000 lei
2.2. Influenţa modificării salariului mediu orar asupra cheltuielilor cu salariile:
sh  N s1  t1  ( S h1  S h0 ) = 237.600 lei
Comparativ cu perioada anterioră, se constată o diminuare a cheltuieilor cu salariile

cu 686.400 lei, respectiv 7,43%.
Procedând la analiza influențelor factorilor constatăm:

 reducerea numărului de angajați cu 10 persoane a generat, în condițiile date,
scăderea cheltuieilor cu salariile cu 840.000 lei, situație care se apreciază ca
justificată prin aceea că atât productivitatea medie anuală, cât și cifra de afaceri
au crescut față anul anterior. Dacă reducerea personalului a fost corelată cu
anumite condiții ale pieței (reducerea cererii de produse de ex.), cu
retehnologizarea companiei, cu alte politici de eficientizare a activității, decizia
poate fi considerată favorabilă, deoarece se reflectă în scăderea cheltuielilor cu
personalul, și în final, în creșterea indicatorilor de rezultate.
 salariul mediu anual a crescut cu 1,83 % față de anul anterior, determinând

creșterea cheltuielilor cu salariile cu 153.600 lei. Majorarea salariilor poate fi
cauzată de: indexări, creșterea gradului de calificare, creșterea eficienței
personalului ș.a
2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile (fondului de
salarii)
Aprofundând analiza prin prisma celor 2 factori indirecți putem observa:

 reducerea timpului mediu de ore lucrate de un salariat cu 20 ore
conduce la scăderea cheltuielilor cu salariile cu 84.000 lei. Reducerea
timpului de lucru se poate considera normală doar dacă este datorată
unor cauze care țin de eficientizarea activității întreprinderii;
 majorarea salariului mediu orar cu 2.86 % se va răsfrânge asupra

fenomenului analizat, determinând creșterea acestuia cu 237.600 lei.
Creșterea remunerației trebuie analizată și asociată cu creșterea
eficienței muncii și cu diverse cauze care nu țin de activitatea frmei
(inflția, concurența pe piața muncii ș.a).
Concluzii:
În ansamblu, activitatea întreprinderii poate fi apreciată pozitiv

deoarece cheltuielile salariale s-au redus pe seama scăderii factorilor
cantitativi, pe fondul creșterii cifrei de afaceri, deci a sporirii eficienței
muncii.
Căi de eficientizare a cheltuielilor cu salariile:

 dimensionarea optimă a personalului,
 reducerea pierderilor de timp de muncă,
 alinierea salariilor medii la nivelul pieței,
 asigurarea unui echilibru între potențialul uman și cel material, de
natura echipamentelor etc.
3. Analiza corelației dintre Salariul mediu anual și Productivitatea
medie anuală; consecințele economice ale respectării /
nerespectării corelației de eficiență dintre cei doi indicatori
Orice societate, indiferent de profil, mărime sau formă de proprietate este interesată
constant de îmbunătățirea eficienței economice.
Creșterea într-un ritm superior a performanțelor economice (Qe, Qf, CA, VA)
comparativ cu ritmul de creștere a cheltuielilor cu salariile semnifică din punct de
vedere economic o îmbunătățire a eficienței utilizării resurselor umane.
Eficiența utilizării personalului crește atunci când dinamica indicatorilor de

performanță (IQe, IQf, ICA, IVA,) devansează dinamica cheltuielilor cu salariile (ICs)
IQe, Qf, CA, VA > ICS  creșterea eficienței economice.

Corelaţia dintre dinamica productivităţii anuală şi cea a salariului mediu anual se

reflectă cu ajutorul indicelui de corelaţie (Ic) stabilit după una dintre relaţiile:
I Sa
Ic 
IW a
sau
I S a  100
Ic  - relația se foloseşte numai atunci când cei doi indici au valori
I W a  100
mai mari decât 100 (ISa 100, IWa 100).
Situația este favorabilă atunci când Ic < 1, respectiv IWa  ISa.
Corelaţia dintre salariului mediu anual și productivitatea muncii reprezintă o parte importantă
a politicii salariale a întreprinderii. Devansarea salariului mediu anual de către productivitatea
muncii se va reflecta pozitiv în nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri.
Analiza cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei cifră de afaceri

Mod de determinare:
Cs
Cs1.000   1.000
CA
Model analiză factorială:
Sa
Cs1.000   1.000
Wa
Schemă de analiză:
Wa
Sa
Cs1.000   1.000
Wa
Sa
Cs 1.000  Cs11000  Cs01000 = - 20 lei

1) Influenţa modificării productivităţii anuale asupra modificării cheltuielilor cu salariile
la 1.000 lei cifră de afaceri:
Sa 0 Sa 0
Wa   1.000   1.000 = - 22,15 lei
Wa 1 Wa 0
2) Influenţa modificării salariului mediu anual asupra modificării cheltuielilor cu

salariile la 1.000 lei cifră de afaceri:
Sa 1 Sa 0
 Sa   1.000   1.000 = + 2,15 lei
Wa 1 Wa 1
Ca urmare a faptului că productivitatea medie anuală a crescut mai

repede decât salariul mediu anual (118,80 %  101,83 %) s-a
înregistrat o diminuare cu 20 lei a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei
cifră de afaceri. Situația se apreciază în mod favorabil având ca efect
creșterea rezultatului exploatării, a rezultatului brut, net ș.a
Analizând influențele celor 2 factori, constatăm următoarele:

 creșterea productivității medii anuale cu 18,8%, în condițiile menținerii
nemodificate a salariului mediu anual, a condus la diminuarea
cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei cifră de afaceri cu 22,15 lei, ceea ce
se apreciază favorabil;
 salariul mediu anual a sporit cu 1,83 % față de anul anterior,
determinând creșterea cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei cifră de
afaceri cu 2,15 lei. Influența acestui factor a anulat o parte din efectul
pozitiv al creșterii productivității medii anuale.
Capitol 5
Analiza performanţelor economico-financiare (1)
Structura capitolului
5.1 Conţinut si importanță
5.2 Analiza dinamică și structurală (SIG)
5.3 Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri (Pr)
5.4 Analiza pe baza ratelor de rentabilitate
 Rata rentabilității econ (Rre)
 Rata rentabilității fin (Rrf)
 Rata rentabilității com (Rrc)
5.1 Conţinut si importanță

În domeniul economic, conceptul de performanţă acoperă accepţiuni diferite, cum ar fi:
creştere, rentabilitate, productivitate, randament.
În acest capitol, abordăm performanţa întreprinderii pe baza rentabilităţii care are în vedere
rezultatele obţinute prin utilizarea factorilor de producţie, respectiv cele recunoscute şi prezentate
în contul de profit şi pierdere.
Obiectivul strategic fundamental al firmei:

MAXIMIZAREA VALORII ACȚIONARILOR

 Necesitatea obținerii de profit ca bază pt acordarea de dividende către acționari
 Necesitatea obținerii de profit ca sursă proprie de finanțare a activității și de majorare a
capitalurilor proprii (deci a averii acționarilor)
Pentru măsurarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori:

 profitul (reflectă mărimea absolută a rentabilităţii)
 ratele de rentabilitate (reflectă gradul în care capitalurile sau utilizarea resurselor
întreprinderii aduc profit)
5.2 Analiza dinamică și structurală (SIG)
5.2.1 Analiza dinamică

 presupune utilizarea indicilor de creștere ca principal instrument.
Aprecierea în dinamică trebuie să țină cont de evoluția inflației în perioada de referință,

precum și de evoluția performanțelor obținute de principalii competitori ai firmei analizate.
5.2.2 Analiza structurală (Tabloul soldurilor intermediare de gestiune – SIG)
Venituri (V) Cheltuieli (C) SIG (V-C)
Venituri din vânzarea Cheltuieli cu mărfurile MARJA COMERCIALĂ

mărfurilor
Producția vandută
Producția stocată (SF>SI) Producția destocată (SF<SI) PRODUCȚIA EXERCIȚIULUI
Producția imobilizată
Marja comercială Consumuri intermediare VALOAREA ADĂUGATĂ
Producția exercițiului (de la terți)
Valoarea adăugată Cheltuieli cu impozite și taxe EXCEDENT BRUT DIN
Cheltuieli cu personalul EXPLOTARE (DEFICIT)
Excedent brut din exploatare Alte cheltuieli din exploatare REZULTAT DIN
Alte venituri din exploatare Amortizare și provizioane EXPLOATARE (+/-)
Rezultat din exploatare (+) Cheltuieli financiare REZULTAT BRUT AL EX (+/-)
Venituri financiare
Rezultat brut (+) Impozit pe profit REZULTAT NET (+/-)
Soldurile intermediare de gestiune care sunt calculate în plus faţă de rezultatele ce apar în
Contul de profit şi pierdere sunt:
 marja comercială
 producţia exerciţiului
 valoarea adăugată
 excedentul (deficitul) brut din exploatare
MARJA COMERCIALĂ – indicator de gestiune deosebit de important în cazul firmelor de

comerț. Este un indicator ce permite determinarea rezultatului obţinut din vânzările de mărfuri.
PRODUCȚIA EXERCIȚIULUI – reprezintă valoarea producţiei globale a unei întreprinderi

într-un exerciţiu financiar.
VALOAREA ADĂUGATĂ – măsoară rezultatul creat de către întreprindere și cuprinde

remunerarea tuturor factorilor care participă la desfășurarea activității
EXCEDENT BRUT DIN EXPLOATARE – este un rezultat obţinut după remunerarea

personalului şi statului. EBE influenţează în mod direct potenţialul firmei de a-şi susţine
activitatea din surse proprii, respectiv capacitatea de autofinanţare a firmei.
2
5.3 Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri (Pr)
Profitul aferent cifrei de afaceri = Cifra de afaceri - Cheltuieli aferente cifrei de afaceri
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri = q v c
Cifra de afaceri = q v p
Model de analiză:
Pr  qv  p  qv  c
în care:
p – preţul mediu de vânzare unitar;
c – costul complet unitar.
Schema de analiză:
qv
Pr g
c
p
Metodologia de analiză factorială se prezintă astfel:

∆Pr = Pr1 – Pr0
1. Influenţa modificării volumului producţiei vândute asupra profitului aferent cifrei de

afaceri:
qv  Pr0  I qv  Pr0
unde:
qv1  p 0
I qv 
qv 0  p 0
2. Influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra profitului aferent cifrei de

afaceri:
g  qv1 p 0  qv1 c 0   Pr0  I qv
3. Influenţa modificării costurilor complete asupra profitului aferent cifrei de afaceri:

c   qv1 c1  qv1c 0 
3
4. Influenţa modificării preţurilor de vânzare asupra profitului aferent cifrei de afaceri:
p  qv1 p1  qv1 p 0
Aplicație
Pentru exemplificare, folosim datele din tabel
Nr. N-1 N
Indicatori Simbol
crt. (0) (1)
1 Cifra de afaceri (lei) q v p 911.067 1.082.357
(  qv0  p0 ) (  q v1  p 1 )
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (lei) q v c 796.487 862.239
(  qv 0  c 0 ) (  q v1  c1 )
3 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute
exprimat în preţuri medii de vânzare unitare
q v1  p0 - 894.510
precedente
(Cifra de afaceri recalculată) (lei)
4 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute
exprimat în costuri precedente
q v1  c0 - 730.711
(Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

recalculate) (lei)
5 Profitul aferent CA (lei) (1) – (2) Pr 114.580 220.118
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor se prezintă astfel:

∆Pr = Pr1 – Pr0 = + 105.538 lei
1. Influenţa modificării volumului producţiei vândute asupra profitului aferent cifrei de

afaceri:
qv  Pr0  I qv  Pr0  114.580  0,9818  114.580   2.085 lei
unde:
qv1  p 0 894.510
I qv    0,9818  98,18 %
qv 0  p 0 911.067
2. Influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra profitului aferent cifrei de

afaceri:
g  qv1 p 0  qv1c 0   Pr0  I qv 
 (894.510  730.711)  114.580  98,18%   51.304 lei
3. Influenţa modificării costurilor complete pe produse asupra profitului aferent cifrei de

afaceri:
4
c   qv1c1  qv1 c 0  
  (862.239  730.711)   131.528 lei
4. Influenţa modificării preţurilor de vânzare asupra profitului aferent cifrei de afaceri:
p  qv1 p1  qv1 p 0 
 1.082.357  894.510   187 .847 lei
Interpretare
În perioada analizată s-a înregistrat o creştere cu 105.538 lei a profitului aferent cifrei de
afaceri faţă de anul precedent. Această situaţie are o influenţă pozitivă asupra rezultatului brut total
şi a rezultatului net al exerciţiului, precum şi a indicatorilor de eficienţă construiţi pe baza acestora.
Studiind influenţele factorilor, se constată următoarele:
 Scăderea volumului producţiei vândute cu 1,82% a avut ca efect diminuarea profitului cu 2.085
lei. În condiţiile în care piaţa pentru produsele întreprinderii nu este saturată, aprecierea este negativă.
O asemenea situaţie poate fi determinată de nerealizarea producţiei obţinute şi/sau de realizarea
neritmică a producţiei ca urmare a unor cauze interne (neasigurarea la timp cu factorii de producţie din
cauza unui management deficitar) şi externe întreprinderii (nerespectarea termenelor de livrare din
partea furnizorilor etc.).
 Modificarea structurii cifrei de afaceri a condus la creşterea profitului aferent vânzărilor cu

51.304 lei, situaţie care se explică prin creşterea ponderii produselor cu rentabilitate mai mare decât
media pe total întreprindere şi scăderea ponderii sortimentelor cu rentabilitate mai mică decât media pe
total întreprindere.
 Costurile complete unitare au exercitat o influenţă negativă asupra profitului, determinând

scăderea acestuia cu 131.528 lei. Situaţia a fost determinată de creșterea costurilor cu 18%.
Influenţa modificării costurilor complete unitare se poate explica în funcţie de elementele
componente (cheltuieli materiale, salariale, indirecte pe unitatea de produs) şi de factorii specifici
acestora (consumuri specifice de resurse materiale, productivitatea fizică a muncii, gradul de folosire a
capacităţii de producţie, preţuri de aprovizionare, tarife de salarizare etc.). Creşterea costurilor, chiar
dacă determină scăderea profitului, se apreciază ca justificată în cazul în care consumul suplimentar de
resurse se reflectă în îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea preţurilor de vânzare, efectul obţinut
(sporul de venituri) fiind mai mare decât efortul făcut (creşterea cheltuielilor).
qv1  c1 862.239
Ic   100   100  118% deci costul complet a crescut cu 18 %
qv1  c 0 730.711
 Preţurile de vânzare au fost mai mari decât cele din anul precedent la majoritatea
produselor (+ 21%), efectul fiind creşterea profitului cu 187.847 lei. Această situaţie poate fi
determinată de efortul propriu al firmei pentru îmbunătăţirea calităţii produselor şi de acţiunea
factorilor conjuncturali externi întreprinderii, cum sunt: raportul cerere – ofertă, evoluţia cursului
de schimb al monedei naţionale, inflaţie etc.).
qv1  p1 1.082.357
Ip   100   100  121 % deci prețul mediu a cescut cu 21 %
qv1  p 0 894.510
5
Recomandări
 Gradul de utilizare a capacității de producție trebuie să fie cât mai mare pentru a evita
apariția costurilor subutilizării acesteia
 Structura vânzărilor pe produse trebuie să fie flexibilă, în corelație directă cu schimbările
intervenite la nivelul cererii de pe piață
 Managementul costurilor trebuie să urmărească încadrarea lor în nivelele bugetate. Cu
toate acestea dinamica costurilor este efectul direct al puterii de negociere dintre firmă și
furnizorii săi (de materii prime, semifabricate, materiale, utilități, pe de o parte, precum și a
puterii de negociere a patronatului în raport cu salariații)
 Politica în domeniul prețurilor trebuie să aibă în vedere dubla fundamentare a lor: atât în
funcție de nivelul costurilor de fabricație, cât și în funcție de prețurile produselor
concurente și de puterea de cumpărare a clienților
6
Capitolul 5
Analiza performanțelor
economico-financiare
An III
5.4. Analiza pe baza ratelor de rentabilitate
Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un

indicator de rezultate şi un indicator care reflectă un flux
de activitate (cifra de afaceri netă) sau un „stoc“ (capital
propriu, active totale etc).
Principalele rate de rentabilitate operaţionale în analiza

financiară a firmei sunt:
 rata rentabilităţii comerciale,
 rata rentabilităţii economice,
 rata rentabilităţii financiare.
5.4. Analiza pe baza ratelor de rentabilitate
Rata rentabilităţii comerciale exprimă eficienţa activităţii

comerciale a întreprinderii, asigurând legătura dintre profitul şi
cifra de afaceri netă.
Pr
Rc  100
CA
unde:
Rc – rata rentabilităţii comerciale
Pr – profit aferent cifrei de afaceri
CA – cifra de afaceri
Profitul aferent cifrei de afaceri = Cifra de afaceri - Cheltuieli aferente cifrei de afaceri
Cifra de afaceri = q v p
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri = q v c

5.4.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale
Model de analiză factorială:
q  p  q  c  q c 
v v  v 
Rc   100  1    100
q  p   qv  p 
v  
Sistemul de factori:
g - structura cifrei de afaceri

Rc p - preţul de vânzare pe produs
c - costul unitar
Aplicație:
Nr. crt. Indicatori Simbol N – 1 (0) N (1)
1 Cifra de afaceri (lei) qv  p 4.043.200 4.970.400

2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (lei) qv  c 3.610.000 4.330.100
3 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute - 4.560.000
exprimat în preţuri de vânzare unitare qv1  p0
precedente (lei)
4 Volumul fizic efectiv al producţiei vândute qv1  c0 - 4.085.000
exprimat în costuri unitare precedente (lei)
Nr. crt. Indicatori Simbol / Relatie N–1 N

calcul
5 Profitul aferent cifrei de afaceri (lei) Pr = CA - Ch 433.200 640.300
6 Rata rentabilităţii comerciale (%) Rc = Pr*100/CA 10,71 12,88
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor

ΔRc  Rc1  Rc 0  + 2,17 %
1. Influenţa modificării structurii vânzărilor:


Δg  1 
 q v1c0   100  Rc  Rc'Rc  - 0,30 %
  q v1p0 
0 0


unde Rc'  1 
 q v1c0   100

  q v1p0 
2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare:

Δp  1 
 q v1c0   100  1   q v1c0   100  Rc"Rc'  + 7,40 %

  q v1p1  
  q v1p0 

unde Rc"  1 
 q v1c0   100

  q v1p1 
3. Influenţa modificării costurilor unitare:

Δc  Rc1  1 
 q v1c0   100  Rc - Rc"  - 4,93%
  q v1p1 
1

Interpretare
Se constată o creştere a ratei rentabilităţii comerciale cu 2,17 % în anul N faţă de

anul precedent.
 Modificările din structura vânzărilor au determinat o diminuare a ratei rentabilităţii

comerciale cu 0,30 % în anul curent. Această situație este efectul diminuării ponderii
produselor cu rate ale rentabilităţii comerciale mai mari decât media pe întreprindere
și creșterii ponderii sortimentelor la care s-au înregistrat rate ale rentabilităţii
comerciale mai mici decât media pe întreprindere. Situația este justificată dacă
schimbările de structură sunt rezultatul cererii de pe piață.
 Creșterea prețurilor de vânzare a dus la sporirea ratei rentabilităţii comerciale cu 7,40

% în anul curent faţă de anul precedent. Această situaţie poate fi determinată de
efortul propriu al firmei pentru îmbunătăţirea calităţii produselor şi de acţiunea
factorilor conjuncturali externi întreprinderii, cum sunt: raportul cerere – ofertă,
evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale, inflaţie etc.
qv1  p1 4.970.400
Ip  100  100  109%  prețurile au crescut
qv1  p 0 4.560.000
 Creşterea costurilor unitare a determinat o reducere a ratei rentabilităţii

comerciale cu 4,93 % în anul curent faţă de anul precedent. Influenţa
modificării costurilor unitare se poate explica în funcţie de elementele
componente (cheltuieli materiale, salariale, indirecte pe unitatea de produs)
şi de factorii specifici acestora (consumuri specifice de resurse materiale,
productivitatea fizică a muncii, gradul de folosire a capacităţii de producţie,
preţuri de aprovizionare, tarife de salarizare etc.). Creşterea costurilor, chiar
dacă determină scăderea ratei rentabilităţii comerciale, se apreciază ca
justificată în cazul în care consumul suplimentar de resurse se reflectă în
îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea preţurilor de vânzare, efectul
obţinut (sporul de venituri) fiind mai mare decât efortul făcut (creşterea
cheltuielilor).
qv1  c1 4.330.100
Ic  100  100  106%  costurile au crescut
qv1  c 0 4.085.000
5.4.2. Analiza ratei rentabilităţii economice
Rata rentabilităţii economice pune în evidenţă performanţele

utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului
investit pentru obţinerea acestor performanţe.
Pr
Re   100
At
unde:
Re– rata rentabilităţii economice
Pr – profit aferent cifrei de afaceri
At – active totale

Pr
 100
Pr CA Rc
Re   100  =
At 1 1 1 1
 
CA CA R n
Ai Ac
unde:
Pr
 100 = Rc (rata rentabiliății comerciale)
CA
CA
= R (randamentul activelor imobilizate)
Ai
CA
= n (viteza de rotaţie a activelor circulante - nr. de rotații)
Ac
R
Re n
g
Rc p
c
Aplicație:
Nr. crt. Indicatori Simbol N - 1 (0) N (1)
1 Cifra de afaceri (lei) qv  p 2.745.090 3.057.341
2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (lei) qv  c 2.470.581 2.671.963
3 Volumul fizic efectiv al producţiei - 2.804.900
vândute exprimat în preţuri de vânzare qv1  p0
unitare precedente (lei)
4 Volumul fizic efectiv al producţiei - 2.450.700
vândute exprimat în costuri unitare qv1  c0
precedente (lei)
5 Active totale (lei), din care: At 4.819.500 5.238.000
6 Active imobilizate (lei) Ai 2.891.700 3.928.500
Nr. crt. Indicatori Simbol / Relatie N - 1 (0) N (1)

calcul
7 Active circulante (lei) Ac = At - Ai 1.927.800 1.309.500
8 Profitul aferent cifrei de afaceri (lei) Pr = CA - Ch 274.509 385.378
9 Randamentul activelor imobilizate (lei) R = CA/Ai 0,95 0,78
10 Viteza de rotaţie activelor circulante (nr. n = CA/Ac 1,42 2,33
de rotatii)
11 Rata rentabilităţii comerciale (%) Rc = Pr*100/CA 10,00 12,60
12 Rata rentabilităţii economice (%) Re = Pr*100/At 5,70 7,36
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor:
 Re  Re1  Re 0  + 1,66 %
1. Influenţa modificării randamentului activelor imobilizate:
Rc 0
ΔR   Re 0  - 0,66 %
1 1

R1 n 0
2. Influenţa modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante:
Rc 0 Rc 0
Δn    + 0,80 %
1 1 1 1
 
R 1 n1 R 1 n 0
3. Influenţa modificării ratei rentabilităţii comerciale:
Rc 0
ΔRc  Re 1   + 1,52 %
1 1

R 1 n1
din care:
3.1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute:

Rc'Rc 0
Δg   + 1,53 %
1 1

R 1 n1

unde Rc'  1 
 q v1c0   100

  q v1p0 
3.2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare pe produse:
Rc"Rc'
Δp   + 4,21 %
1 1

R 1 n1

unde Rc"  1 
 q v1c0   100

  q v1p1 
3.3. Influenţa modificării costurilor unitare pe produse:
Rc  Rc"
Δc  1  - 4,22%
1 1

R 1 n1
Interpretare
 Se constată o variaţie de +1,66 % a ratei rentabilităţii economice de la un an la altul. Îmbunătăţirea valorii

acestei rate în anul curent faţă de anul precedent se datorează evoluţiei diferite a profitului faţă de cea a
activelor totale.
 În anul curent în comparaţie cu cel precedent, randamentul activelor imobilizate a scăzut de la 0,95 la
0,78, determinând o reducere a ratei rentabilităţii economice cu 0,66 %. Din punct de vedere al vitezei de
rotaţie a activelor circulante se constată o accelerare a acesteia determinată de o mai bună politică de
aprovizionare, producţie şi desfacere, fapt care a contribuit la majorarea ratei rentabilităţii economice cu
0,80 %.
 Aşa cum este normal, creşterea ratei rentabilităţii comerciale are un efect benefic asupra ratei
rentabilităţii economice (+1,52%), între aceşti doi indicatori existând o relaţie directă. Explicitarea
influenţelor factorilor indirecți: structura vânzărilor, preţurilor de vânzare şi costurilor unitare complete
este similară cu cea întâlnită la rata rentabilităţii comerciale.
Recomandări. Căi de creştere a rentabilităţii economice:

 accelerarea rotaţiei activelor circulante;
 îmbunătăţirea randamentului activelor imobilizate, prin utilizarea intensivă a acestora, dar şi ţinând
seama de performanţele acestora;
 adaptarea politicilor comerciale, în vederea creşterii eficienţei vânzărilor.
5.4.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare
Rata rentabilităţii financiare (ROE = return on equity) reprezintă unul

dintre indicatorii majori urmăriţi de investitori şi de management.
Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiţia lor

este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai
mare decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată,
firma crează o valoare suplimentară pentru acţionari.
Pn
Rf   100
Kp
unde:
Rf - rata rentabilităţii financiare
Pn – profit net
Kp – capital propriu
Pn Vt At Pn
Rf   100     100
Kp At Kp Vt
unde:
Vt
- viteza de rotaţie a activelor totale
At
At
- factorul de multiplicare a capitalului propriu (braţul pârghiei financiare)
Kp
Pn
- profitul net la 1 leu venituri totale
Vt
Vt
At
At
Rf
Kp
Pn
Vt
Aplicație:
Nr. crt. Indicatori Simbol N-1(0) N (1)

1 Active totale (lei) At 1.114.170 1.149.210
2 Capitalul propriu (lei) Kp 744.350 868.200
3 Venituri totale (lei) Vt 821.000 1.178.200
4 Profit net (lei) Pn 59.750 113.270
Simbol / Relatie calcul

Nr. crt. Indicatori N-1(0) N (1)
5 Viteza de rotaţie a activelor totale (nr.
de rotații) Vt/At 0,74 1,03
6 Factorul de multiplicare a capitalului
propriu At/Kp 1,50 1,32
7 Profitul net la 1 leu venituri totale (lei) Pn/Vt 0,07 0,10
8 Rata rentabilităţii financiare (%) Rf = Pn*100/Kp 8,03 13,05
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor:

Rf = Rf1 – Rf0 = + 5,02 %
1. Influenţa vitezei de rotaţie a activelor totale:
Vt  Vt1 Vt 0  At 0 Pn0
     100 = + 3,14 %
At  At1 At 0  Kp0 Vt 0
2. Influenţa factorului de multiplicare a capitalului propriu:
At Vt1  At1 At 0  Pn0

     100 = - 1,29 %
Kp At1  Kp1 Kp0  Vt 0
3. Influenţa profitului net la 1 leu venituri totale:
Pn Vt1 At1  Pn1 Pn0 

      100 = + 3,17 %
Vt At1 Kp1  Vt1 Vt 0 
Interpretare
Analizând comparativ cele două perioade, se observă că rata rentabilităţii
financiare a crescut de la o perioadă la alta cu 5,02 %, ceea ce reprezintă o
situaţie favorabilă.
 Viteza de rotaţie a activelor totale a condus la creşterea ratei rentabilităţii

financiare cu 3,14 %, ceea ce arată eficienţa în utilizarea activelor. Pentru o mai
bună interpretare se recomandă analiza vitezelor de rotaţie pe principalele
categorii de active, şi anume activele imobilizate şi activele circulante.
 Factorul de multiplicare a dus la scăderea ratei rentabilităţii financiare cu 1,29%.

La prima vedere, acest aspect pare nefavorabil, dar trebuie remarcat că gradul
de îndatorare a societăţii scade de la 50% la 32%. Se recomandă o atenţie
sporită cu privire la gradul de îndatorare în vederea stabilirii unei structuri
financiare care să permită desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.
At Datorii
 1
Kp Kp
Aparent, cu cât factorul de multiplicare a capitalului propriu este mai mare, cu

atât rata rentabilităţii financiare este mai ridicată, dar trebuie să ţinem cont,
totodată, că acest indicator arată şi gradul de îndatorare. Şi este cunoscut că
orice societate cu grad de îndatorare mare este riscantă. Stabilirea unei valori
optime a factorului de multiplicare reprezintă de fapt un arbitraj permanent între
profiturile şi costurile pe care le implică datoriile financiare.
 Profitul net la 1 leu venituri totale a dus la majorarea ratei rentabilităţii financiare
cu 3,17 %, aspect ce evidenţiază eficienţa exploatării activităţii, capacitatea
firmei de a practica o politică de preţuri eficientă şi, totodată, abilitatea firmei de
a controla costurile. Acest indicator trebuie interpretat în funcţie de sectorul de
activitate, de natura produselor comercializate şi de strategia aplicată de firmă.
CAPITOLUL 6
ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE
Management III
Probleme studiate
1. Considerații generale
2. Bilanţul - document de sinteză în analiza poziţiei
financiare
3. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
4. Analiza situaţiei nete
5. Analiza corelației Fond de rulment – Necesar de fond de
rulment – Trezorerie netă (FR-NFR-TN)
6. Analiza lichidității și solvabilității
1. Considerații generale
Poziţia financiară evaluează la un moment dat, sub diverse aspecte, starea
întreprinderii din punct de vedere financiar:
 mărimea, natura și conţinutul resurselor financiare;
 modul de utilizare a surselor de finanțare;
 modificarea în timp a dimensiunii şi structurii resurselor financiare;
 solvabilitatea, lichiditatea şi autonomia financiară;
 corelaţia între plăţi şi încasări etc.
Sursa informaţională principală în analiza poziţiei financiare la nivel

micoreconomic este bilanţul.
Bilanțul – sursă informaţională în analiza poziției financiare
In accepţia economico-juridică, patrimoniul reprezintă ansamblul bunurilor,

drepturilor şi obligaţiilor care caracterizează situaţia unei entităţi economice la un
moment dat.
Bilanţul
- este un raport financiar-contabil care reflectă bunurile deţinute de
întreprindere (ACTIV) şi sursele de finanțare contractate pentru procurarea acestor
bunuri (PASIV);
- reflectă starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat;
- constituie instrumentul principal de reflectare a poziției financiare;
- oferă informaţiile necesare pentru aprecierea gestiunii financiare a
întreprinderii;
- caracterizează mărimea resurselor şi a utilizărilor în decursul unei perioade
de gestiune.
Bilanțul – sursă informaţională în analiza poziției financiare
Indiferent de momentul la care se încheie bilanţul, menţinerea egalităţii

între sumele totale înscrise în activul şi pasivul acestuia constituie principiul
financiar fundamental care susţine constituirea patrimoniului unei întreprinderi.
Activul şi Pasivul, care sunt de fapt două reprezentări diferite ale aceleiaşi
mărimi economice: una patrimonială, cealaltă financiară.
Bilanțul trebuie să asigure un echilibru perfect între active și pasive,
respectiv între utilizări și resurse:
Active Totale = Pasive Totale

sau
Utilizări = Resurse
Analiza poziţiei financiare a companiei se realizează după ce documentele

contabile implicate în procesul de diagnosticare sunt retratate şi prelucrate
astfel încât să ofere o imagine cât mai fidelă a realităţii. Bilanţul contabil va fi
reevaluat şi transformat în bilanţ patrimonial (financiar) sau, după caz, bilanţ
funcţional, în raport de scopul ales al analizei.
Bilanţul financiar, denumit și bilanţ patrimonial, reprezintă un instrument
de analiză creat pentru:
 determinarea patrimoniului net;
 analiza corelaţiei fond de rulment – necesar de fond de rulment –
trezorerie netă;
 analiza echilibrului financiar;
 analiza structurii financiare;
 determinarea lichidităţii şi solvabilităţii;
 stabilirea gradului de îndatorare.
Principiile avute în vedere la elaborarea bilanțului patrimonial sunt:

a) evaluarea elementelor patrimoniale la valoarea lor netă;
b) separarea elementelor de activ de elementele de pasiv;
c) ordonarea elementelor de activ în ordinea crescătoare a gradului de lichi-
ditate (aptitudinea activelor întreprinderii de a se transforma în numerar);
d) ordonarea elementelor de pasiv în ordinea crescătoare a gradului de
exigibilitate (scadenţa surselor de finanţare).
BILANȚ FINANCIAR
ACTIVE PASIVE
ACTIVE IMOBILIZATE NETE CAPITALURI PROPRII, din care:

 Imobilizări necorporale  capital social
 Imobilizări corporale  rezerve
 Imobilizări financiare > 1 an  rezultatul exercițiului
(inclusiv creanţe > 1 an)  subvenții Capitaluri
 provizioane pentru riscuri și cheltuieli permanente
pentru o perioadă mai mare de un an
(rezerve)
DATORII PE TERMEN MEDIU

ȘI LUNG
ACTIVE CIRCULANTE DATORII PE TERMEN SCURT, din care:

 Stocuri
 Creanţe < 1 an  Obligații față de:
 Investiții financiare < 1 an)  furnizori
 Disponibilităţi  salariaţi
 bugetul statului
 bănci
 Credite pe termen scurt
 Provizioane pentru riscuri și cheltuieli pentru o
perioadă mai mică de un an
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Analiza situaţiei nete
Situația netă, cunoscută şi sub numele de patrimoniu net sau activ net al
întreprinderii exprimă interesul rezidual al acționarilor asupra activelor entităţii
economice, după deducerea tuturor datoriilor.
Patrimoniul net reflectă avuția acționarilor creată prin alocarea și

materializarea capitalurilor proprii.
Situația netă poate fi determinată prin două metode:

 sintetică;
 aditivă.
1) Metoda sintetică
Situația netă se calculează ca diferenţă între activul total al întreprinderii şi
datoriile totale.
SN = AT – DT
în care:
SN – situația netă;
AT – active totale;
DT – datorii totale.
Active imobilizate SITUAȚIA NETĂ

ACTIVE TOTALE (CAPITALURI PROPRII)
Active circulante DATORII TOTALE
O creștere a situaţiei nete se înregistrează atunci când ritmul de creștere al

activelor totale este superior ritmului de creștere al datoriilor întreprinderii:
Indicele AT  Indicele DT .
2) Metoda aditivă:
SN = Ks + Rz + Rr + Re – Rrep
în care:
Ks – capital social;
Rz – rezerve;
Rr – rezultat reportat;
Re – Rrep – rezultatul exercițiului (Re) corectat cu partea repartizată în
cursul exercițiului respectiv (Rrep).
Modificarea patrimoniului net este dependentă de operațiile de

modificare a capitalului propriu, generate atât de cauze interne, efecte ale
creșterii/reducerii volumului de activitate, cât și de motive externe, cum ar fi
aportul de capital al acționarilor.
Analiza structurii patrimoniale prin metoda ratelor
Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii prin metoda ratelor

surprinde ponderea deţinută de elementele patrimoniale în totalul activului,
respectiv pasivului.
Ratele de structură:
 se exprimă în procente, iar interpretarea rezultatelor se realizează în
funcţie de contextul şi momentul analizei;
 pentru relevanţă, valorile se pot compara cu un etalon, de exemplu
cu: mediile sectoriale (ramura), cu mărimile societăţilor concurente
sau cu valorile altor perioade.
Sinteza indicatorilor de analiză a structurii economice şi financiare
INDICATORI RELAȚII DE CALCUL
ACTIV – RATE DE STRUCTURĂ
1.a. Rata activelor imobilizate Active imobilizat e
R AI   100
Activ total
1.b. Rata activelor imobilizate Active imobilizat e
R AI   100
Active circulante
1.1. Rata imobilizărilor necorporale Imobiliz ări necorporale
RINC  100
Activ total
1.2. Rata imobilizărilor corporale Imobiliz ări corporale
RIC   100
Activ total
1.3. Rata imobilizărilor financiare Imobiliz ări financiare
RIF   100
Activ total
2. Rata activelor circulante Active circulante
R AC   100
Activ total
2.1. Rata stocurilor Stocuri
R AC   100
Activ total
2.2. Rata creditului clienți Clienţi şi conturi asimilate
R Cr  100
Activ total
2.3. Rata disponibilităților și Disponibil ităţi  Inv. fin . pe termen scurt
plasamentelor RD  100
Activ total
PASIV – RATE DE STRUCTURĂ
1. Rata stabilității financiare Capital permanent
R SF   100
Pasiv total
≥ 70% (2/3 din totalul pasivului să reprezinte
sursele stabile);
2. Rata autonomiei financiare globale Capital propriu

R AFG   100
Pasiv total
≥ 30% (cel putin 1/3 din pasiv)
3.a. Rata autonomiei financiare la Capital propriu
termen R AFT   100
Capital permanent
≥50% (1/2 din capitalul permanent)
3.b. Rata autonomiei financiare la Capital propriu
termen R AFT  100
Datorii pe termen lung
≥100
4.. Rata îndatorării globale Datorii totale
RIT  100
Pasivtotal
≤70% (max. 2/3 din pasiv)
4.a Datorii pe termen lung
RIT  100
Capital permanent
≤50%
4.b. Rata îndatorării globale Datorii pe termen lung
RIT  100
Capital propriu
≤100%
5. Rata datoriilor pe termen scurt Datorii pe termen scurt
RDTS  100
Pasiv total
≤33% (maxim 1/3 din pasiv)
Analiza corelației fond de rulment – necesar de fond de rulment –
trezorerie netă
Maximizarea valorii patrimoniale, poate avea loc numai în condiţiile unei

activităţi profitabile şi de menţinere a echilibrului economic și financiar.
Într-o abordare financiară, echilibrul reprezintă egalitatea dintre sursele

financiare şi mijloacele economice necesare desfăşurării activităţii de exploatare şi
comercializare, pe termen lung şi pe termen scurt.
Analiza financiară cercetează:

 echilibrului pe termen lung - se compară capitalul permanent (resursele
permanente) cu activele imobilizate, rezultând indicatorul fondul de
rulment (FR);
 echilibrului pe termen scurt - se compară activele circulante cu
obligaţiile pe termen scurt, indicatorul utilizat fiind nevoia de fond de
rulment (NFR);
 echilibrului curent - compararea fondului de rulment cu nevoia de fond
de rulment, indicatorul folosit fiind trezoreria netă.
Cei trei indicatori, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment,
trezoreria netă exprimă:
 gradul în care întreprinderea dispune de surse permanente pentru

a-şi acoperi utilizările permanente,
 gradul în care întreprinderea îşi acoperă utilizările temporare din
excedentul de resurse temporare,
 capacitatea întreprinderii de a face faţă termenelor de plată,
 averea întreprinderii,
1. Analiza fondului de rulment
Fondul de rulment (FR) exprimă lichiditatea unei entități economice în
mărimi absolute.
Modul de calcul al indicatorului Fondul de rulment:
a) pornind de la informațiile din partea superioară a bilanțului patrimonial,

fondul de rulment se calculează, ca diferenţă între capitalurile
permanente (Cper) şi activele imobilizate (AI), conform relaţiei:
FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate

Fondul de rulment – acea parte a capitalului permanent care excede
activele imobilizate şi participă la finanţare activelelor circulante.
Relația de calcul anterioară mai poate fi scrisă:
FR = (Capitaluri proprii + Datorii pe termen mediu și lung) – Active

imobilizate
FR = (Cpr + DTL) - AI
unde
Cper = Cpr + DTL
ACTIVE IMOBILIZATE CAPITALURI

PROPRII
Capital
permanent
+
ACTIVE CIRCULANTE FOND DE DATORII PE TERMEN

MEDIU ȘI LUNG
RULMENT
DATORII PE TERMEN
SCURT
b) Utilizând informaţiile din partea inferioară a bilanțului financiar, fondul
de rulment patrimonial se calculează ca diferenţă între activele circulante (AC) şi
datoriile totale pe termen scurt (DTS):
FRP = Active circulante – Datorii pe termen scurt
În această accepţie, fondul de rulment evidenţiază surplusul de active

circulante în raport cu datoriile temporare sau altfel spus, partea activelor
circulante nefinanţate prin datorii pe termen scurt.
 Fondul de rulment propriu – FRp - reflectă și gradul de autonomie

financiară a întreprinderii, respectiv măsura în care echilibrul
financiar se asigură prin capitalurile proprii.
 Fondul de rulment împrumutat – FRî - evidențiază măsura
îndatorării pe termen mediu și lung, destinată finanţării nevoilor pe
termen scurt.
FR = FRp+FRî
Fondul de rulment este destinat măsurării in marime absoluta a gradului de

lichiditate și de solvabilitate.
2. Analiza necesarului de fond de rulment
Orice activitate productivă presupune deţinerea de stocuri şi/sau acordarea
de credite clienţilor, în rezonanță cu creditul primit de la furnizori. În acest context
se creează o nevoie de finanţare, numită necesar de fond de rulment.
Necesarul de fond de rulment (NFR) (denumit şi Nevoie de fond de

rulment) reprezintă o parte din activele circulante care trebuie finanţată din surse
permanente, cu exigibilitate mai mare de un an.
Relaţia de calcul a necesarului de fond de rulment este:
NFR = [Active circulante – (Disponibilități + Plasamente)] – [Datorii pe

termen scurt – (Credite de trezorerie + Soldul creditor al contului curent)]
Modul de determinare a necesarului de fond de rulment

ACTIV PASIV
- Stocuri de materii prime şi materiale - Furnizori şi conturi asimilate
- Producţia în curs de execuție şi producţia finită - Clienţi-creditori
- Mărfuri - Datorii fiscale şi sociale
- Avansuri acordate furnizorilor - Datorii asupra imobilizărilor
- Clienţi şi conturi asimilate - Venituri înregistrate în avans
- Alte creanţe
- Cheltuieli efectuate în avans
NFR = Utilizări – Resurse
Mărimea necesarului de fond de rulment este influenţată de foarte mulţi

factori:
 volumul de activitate;
 natura activității și durata ciclului de exploatare;
 durata de rotație a activelor și pasivelor;
 structura costurilor de exploatare;
 politica de creditare a întreprinderii;
 eficiența gestiunii activelor circulante;
 reglementările cu privire al termenele de plată;
 sezonalitatea activității ș.a.
Deși nu se poate recomanda o valoare exactă pentru necesarul de fond de
rulment, datorită faptului că întreprinderile cu activităţi de producţie reclamă un
NFR pozitiv, pe când cele cu activitate de comerţ sau servicii solicită un NFR
negativ, orice societate, pentru asigurarea eficienței, trebuie să-și coordoneze în
permanență FR cu NFR,
FR ≥ NFR
3. Analiza trezoreriei nete
Trezoreria prezintă situația disponibilităţilor monetare şi a plasamentelor,

pe termen scurt, apărută din evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor.
Analiza trezoreriei nete echivalează cu analiza echilibrului financiar pe

termen scurt, prin care se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment)
cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment).
Trezoreria evaluează eficiența activității financiare a întreprinderii, în

funcție de tipul acesteia: negativă sau pozitivă.
Modul de calcul al trezoreriei nete
Din punct de vedere economic, trezoreria netă este diferenţa între fondul de
rulment şi necesarul de fond de rulment:
TN = FR – NFR
Din relația de calcul, rezultă că evoluţia trezoreriei depinde de:

 mărimea fondului de rulment, şi anume, de factorii de influenţă ai
acestuia:
– capitalurile permanente;
– activele imobilizate;
 mărimea necesarului de fond de rulment, influenţat la rândul lui în
principal de factorii care acţionează asupra activităţii de exploatare:
– activele de exploatare;
– pasivele de exploatare.
Interpretarea trezoreriei nete
Prin compararea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment

societatea poate obține informații despre eficiența activității:
a) T > 0 (trezorerie pozitivă)
Această relație indică un nivel superior al fondului de rulment comparativ
cu necesarul de fond de rulment.
Trezoreria pozitivă se concretizează în disponibilităţi băneşti în conturi şi în
casă, ceea ce echivalează cu existenţa de lichidităţi care îi vor permite societății
rambursarea datoriilor pe termen scurt şi efectuarea de plasamente eficiente.
b) T = 0 (trezoreria nulă)
Egalitatea dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment are
semnificație mai mult teoretică, în practică fiind doar întâmplătoare și trecătoare.
Practica demonstrează că această trezorerie nulă poate deveni oricând
negativă, fapt ce ar agrava poziţia financiară a întreprinderii.
c) T < 0 (trezoreria negativă)

Această situaţie evidenţiază un dezechilibru financiar al întreprinderii.
Nevoia de fond de rulment nu poate fi finanţată în întregime din resurse
permanente. Pentru finanțarea dezechilibrului, societatea apelează la credite pe
termen scurt, care conduc la diminuarea autonomiei financiare, respectiv, la
creşterea gradului de îndatorare, cu implicaţii nedorite asupra activităţii curente.
5. Analiza lichidității și solvabilității
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale (de activ) de

a se transforma rapid și cu o pierdere minimă în bani.
În literatura economică apar două abordări ale noţiunii de lichiditate:

1) lichiditate externă, când se referă la analiza efectuată asupra
întreprinderii privind posibilitatea investitorului de a transforma în bani un
plasament în acțiuni deținut la societatea în cauză;
2) lichiditate internă, când termenul de lichiditate se referă la abilitatea
unei organizații de a-și onora la scadență, pe seama activelor curente, obligațiile
de plată.
Lichiditatea internă interesează în cazul analizei poziției financiare.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă tuturor

obligaţiilor băneşti, adică de a-şi onora integral datoriile la termenele scadente.
Analiza lichidității și solvabilității se realizează utilizând un sistem de rate
financiare.
Ratele de lichiditate:
1) rata lichidității curente (generale)

Active curente
R lg  .
Datorii curente
Se consideră că un nivel de 1,5-2 este satisfăcător pentru activitatea
oricărei societăți.
Un nivel subunitar al ratei lichidității curente (Rlg < 1) indică un capital de
lucru negativ și constituie o amenințare privind capacitatea întreprinderii de a-și
onora la scadență datoriile pe termen scurt.
2) rata lichidității intermediare (rapide, reduse), cunoscută şi sub
denumirea de „rată rapidă” sau „testul acid” (quick ratio) exprimă capacitatea
întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe şi disponibilităţi.
Active curente  Stocuri

Rli 
Datorii curente
sau
Creanţe  Disponibil it ăţi
Rli  .
Datorii curente
De obicei, este o rată de lichiditate subunitară, iar interpretarea valorilor
trebuie efectuată prin realizarea de comparații cu valorile medii sectoriale sau ale
ramurii. În teoria economică există opinii potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8
şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ceea ce priveşte lichiditatea intermediară.
Un nivel mai mic de 0,5 poate indica probleme în onorarea plăților scadente.
3) rata lichidității la vedere (imediate) este cea mai conservatoare formă
de măsurare a lichidității interne a întreprinderii deoarece ia în calcul doar
elementele cele mai lichide din totalul activelor curente, respectiv disponibilitățile
și elementele asimilate.
Active curente  Stocuri  Creanţe

Rlv 
Datorii curente
sau
Disponibil it ăţi  Investi ţii financiare pe termen scurt
Rlv  .
Datorii curente
În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de
trezoreria la vedere. Pentru interpretarea economică a nivelului ratei trebuie luate
în considerare o serie de informaţii privind condiţiile şi modul de derulare a
activităţii de exploatare.
Rata lichidității imediate este totuşi un indicator puţin relevant datorită
instabilităţii încasărilor.
Ratele de solvabilitate
1) rata solvabilității generale măsoară gradul în care o întreprindere poate
onora toate datoriile, prin relația:
Activ total
Rsg  .
Datorii totale
Teoria economică recomandă o valoare minimă a ratei solvabilității globale
de 1,4. Un nivel subunitar al acesteia (Rsg < 1) indică starea de insolvabilitate.
2) rata solvabilității patrimoniale
Capital propriu
Rata solvabilit ă ţii patrimoniale 
Capital propriu  Credite bancare
( Rata autonomiei financiare la termen)
Se apreciază că valoarea minimă trebuie să fie 0,3, iar la un nivel peste 0,5
situaţia poate fi apreciată ca fiind normală.
6. Rate de analiză a echilibrului financiar
O sinteză a celor mai importante rate de analiză a echilibrului financiar care

nu au fost prezentate anterior este redată în tabelul următor.
Rate de echilibru Relația de determinare Semnificația

simbolurilor
I. Rate de îndatorare
1. Rata îndatorării globale (RIG) DT DT – Datorii totale
De obicei, se recomandă să fie mai mică RIG  AT – Active totale
AT
decât 70%, însă depinde și de obiectul
activității
2. Rata de îndatorare a capitalului DTL DTL – Datorii pe termen
propriu (RIKpr), R IKpr  lung
Kpr
Se recomandă RIKpr < 1 Kpr – Capital propriu
II. Rate de autofinanțare
1. Rata de autofinanțare a activelor Kpr AT – Active totale
(RaAT) Ra AT  Kpr – Capital propriu
AT
Se recomandă RaAT > 1/3
2. Rata de autofinanțare a imobilizărilor Kpr Kpr – Capital propriu
(RaAI) Ra AI  AI – Active imobilizate
AI
Capitol 6
Analiza poziţiei financiare a întreprinderii
Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante
Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator de eficienţă care reflectă

schimbările intervenite în activitatea întreprinderii (în mod deosebit în activitatea de
exploatare).
Viteza de rotaţie a activelor circulante corelează cifra de afaceri sau o componentă a
acesteia cu totalul activelor circulante sau un anumit element al acestora.
Viteza de rotaţie a activelor circulante poate fi exprimată ca:

- număr de rotaţii (n):
CA
n
AC
unde:
AC reprezintă soldul mediu al activelor circulante
AC = St + Cr
și
St – valoarea medie a stocurilor;

Cr – valoarea medie a creanțelor.
În acest caz viteza de rotație exprimă numărul de rotații ale soldului mediu al activelor
circulante ce au loc pentru realizarea cifrei de afaceri. Cu cât numărul de rotații este mai mare,
în condițiile în care se degajă profit din activitatea desfășurată de firmă, cu atât eficiența
utilizării activelor circulante este mai mare, deoarece cu același volum de active circulante se
realizează o cifră de afaceri mai mare și implicit și un profit mai mare.
- durată în zile (Dz):

AC
Dz  T
CA
unde:
1
T – numărul de zile al perioadei analizate (de ex. 360).
În situația dată dimensiunea vitezei de rotație a activelor circulante exprimă numărul

mediu de zile necesar transformării activelor circulante în disponibilități și a acestora în active
circulante.
Dacă:
a) DZ 1 > DZ 0 : activitatea firmei este caracterizată de încetinirea vitezei de rotație a activelor
circulante, respectiv de creșterea numărului de zile aferente unei rotații;
b) DZ 1 < DZ 0 : activitatea firmei este caracterizată de accelerarea vitezei de rotație a activelor
circulante, respectiv de reducerea numărului de zile aferente unei rotații.
În scopul accelerării vitezei de rotație a activelor circulante trebuie să se asigure o

dinamică a cifrei de afaceri superioară dinamicii soldului mediu al activelor circulante:
I Ac  I CA
Accelerarea sau încetinirea vitezei de rotație influențează dimensiunea soldului mediu al

activelor circulante.
Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante
Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează pe baza

modelului ca durată (în zile):
AC
Dz  T
CA
(1) ( 2) (n )
AC = AC + AC + … + AC
Sistemul de factori se prezintă astfel:

CA
(1)
VR AC
AC …
(n )
AC
(1) ( 2) (n )
AC = AC + AC + … + AC
2
Pentru exemplificare, folosim următoarele date:
- mii lei –
Nr. Indice
Indicatori Programat Realizat
crt. (%)
1. Cifra de afaceri 22.500 24.300 108,00
2. Soldul mediu al activelor circulante, 5.625 6.750 120,00
din care:
2.1 Stocuri 3.375 3.510 104,00
2.2 Creanţe 2.250 3.240 140,00
3. Durata unei rotaţii (zile) 90 100 111,11
Notă: T = 360 zile
Metodologia de analiză factorială este:
∆Dz = Dz1 – Dz0 = 100 – 90 = + 10 zile
1. Influenţa modificării cifrei de afaceri:
AC 0 AC 0
CA  T T  83,3  90  6,7 zile
CA1 CA0
2. Influenţa soldului mediu al activelor circulante:
AC 1 AC 0
AC  T T  100  83,3  16,7 zile
CA1 CA1
din care datorită:
 
2.1. Influenţei stocurilor medii St :
St 1 St 0
 St  T T  2 zile
CA1 CA1
 
2.2. Influenţei stocului mediu al creanţelor Cr :
Cr 1 Cr
Cr  T  0 T  14,7 zile
CA1 CA1
Din analiza efectuată, se constată o încetinire a vitezei de rotaţie a activelor circulante,
respectiv mărirea duratei unei rotaţii cu 10 zile.
Încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante s-a datorat, în totalitate, creşterii
soldului mediu al activelor circulante într-un ritm superior celui al cifrei de afaceri
3
(IAc > I CA).
Analizând influenţele factorilor, se constată:
 creşterea cifrei de afaceri cu 8%, în condiţiile menţinerii constante a soldului mediu
al activelor circulante, determină scurtarea duratei unei rotaţii cu 6,7 zile
(accelerarea vitezei de rotaţie);
 mărirea soldului mediu al activelor circulante cu 20% a avut ca efect încetinirea
vitezei de rotaţie, respectiv creşterea duratei unei rotaţii cu 16,7 zile. Această situaţie
s-a datorat în proporţie de 88% sporirii valorii creanţelor şi în proporţie de 12%
creşterii stocurilor. Dacă influenţa stocurilor se apreciază ca normală (Ist < I CA), în
schimb, mărirea creanţelor nu este justificată în totalitate de sporirea vânzărilor
firmei (ICr > I CA).
Rezultă că, pentru accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, trebuie redus
soldul mediu al creanţelor, iar la nivelul celorlalte active circulante, reducerea până la limita
la care nu afectează buna desfăşurare a activităţii.

Cursuri Analiza

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Analiza

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiză economico-financiară

Conf. univ. dr. Mihaela Diana OANCEA-NEGESCU

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară

Problema gestionării şi administrării întreprinderii, indiferent de

Analiza economico-financiară studiază relaţia cauză – efect.

Tipologia analizei economico-financiare

a) În funcție de raportul dintre momentul în care se

Drumul parcurs de analiză este inversul evoluţiei reale

Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară

În studierea fenomenelor, analiza economico-financiară

Principalele metode ale analizei calitative sunt:

După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi:

• Modelele imitative - fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la

• Modelele analogice - se caracterizează prin faptul că anumite

• Modelele simbolice - se caracterizează prin folosirea simbolurilor

3. Raport: Rc  ( Pb / CA) *100

5. Diferenţă: Pb= VT-CT

Pentru analiza fenomenelor economico-financiare se impune existenţa unei baze de

În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc următoarele tipuri de comparaţii:

Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului

Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu ajutorul unor

a) Diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (de exemplu:

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica

Principalele metode ale analizei cantitative sunt:

Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe trei principii, şi anume:

Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt:

A) Cazul produsului între factori

Aplicarea metodei substituirilor în lanţ se realizează astfel:

Modificarea absolută a fenomenului studiat:

Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se stabilesc astfel:

1) Influenţa modificării factorului a asupra modificării fenomenului F

B1) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător

Modificarea absolută a fenomenului:

Influenţele factorilor se stabilesc astfel:

Modificarea absolută a fenomenului:

Influenţele factorilor se stabilesc astfel:

Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele

Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea

Modificarea absolută a fenomenului studiat:

Modelul general al unei funcţii-scor este următorul:

Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului

Ratele, după natura lor, pot fi grupate în următoarele categorii:

c) rate ale echilibrului financiar, ce reflectă corelaţia dintre posturi

Ratele servesc pentru comparaţii în timp şi spaţiu.

Analiza presupune studierea legăturilor dintre multiplele componente ale unui

Informaţia economică, la nivelul întreprinderii, se constituie

• - surse interne au ca bază de formare procesele interne de

Pentru a fi folosite în procesul conducerii unităţilor economice, informaţiile

Complexitatea activităţii economico-financiare, cunoaşterea

În aceste condiţii, fiecare lucrător al compartimentului trebuie să

• În continuare, analiza fenomenelor economice se realizează de

• La nivelul firmei (întreprinderii), analiza economico-financiară

• Analiza economico-financiară se regăseşte ca o preocupare

• Caracterul complex al procesului de analiză economico-

Desfăşurarea oricărei analize economice complexe sau tematice

4) Prelucrarea şi analiza datelor pe baza metodelor şi procedeelor

 2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza

Sistemul de indicatori valorici utilizați pentru a dimensiona activitatea de producţie şi comercializare:

a) Cifra de afaceri (CA)

b) Producţia obţinută destinată livrării (Producţia marfă fabricată) (Qf)

Corelații între indicii indicatorilor valorici

Sub aspectul normalităţii, pot fi întâlnite următoarele situaţii: