Platoul Tassili din Sahara de Nord este una dintre cele mai vechi şi mai mari galerii de artă

ale lumii.
Acest masiv muntos este în prezent un loc greu accesibil, unde se poate ajunge doar prin crevase
înguste. În limba tuaregilor, tassili înseamnă „platou din apropierea unui râu”, însă în prezent locul râurilor
este ocupat doar de nişte dealuri aride. Cu şase sau opt mii de ani în urmă însă aceste crevase şi
trecători erau un fel de străzi cu numeroşi locuitori. Stau mărturie acestei afirmaţii prăpăstiile adânci care
i-au servit ca refugiu natural omului primitiv. Locuitorii au dispărut, însă urmele prezenţei lor în locul
respectiv s-au păstrat sub forma a sute de desene.

Marea descoperire din 1933

În anul 1933, savanţii au descoperit în canioanele din Tassili numeroase imagini rupestre, reprezentând
animale (elefanţi, rinoceri, girafe, hipopotami), precum şi nişte hominizi ciudaţi. În anul 1957, s-a organizat
o expediţie ştiinţifică în Tassili, condusă de profesorul Henri Lot, care a consemnat următoarele: „Ceea ce
am găsit în labirintul stâncilor Tassili întrece orice imaginaţie. Am descoperit sute şi sute de imagini de
oameni şi animale. Unele desene erau dispuse separat, altele reprezentau ansambluri. Pe lângă
reprezentări la scară redusă de oameni, având dimensiuni de câţiva centimetri, am găsit şi desene de
mărimi impresionante: frescele cu arcaşi care intrau în luptă pentru a deveni stăpânii unei cirede de tauri;
bărbaţi care se luptau cu buzduganele; o turmă de antilope; oameni în pirogi, urmărind hipopotami, o
scenă de dansuri, ospeţe etc. Pe scurt, e ca şi cum am fi ajuns în cel mai mare muzeu de artă preistorică.
Unele desene ne-au uimit prin măiestria lor. Nicio şcoală de pictură nu s-ar fi dezis de aceste picturi”.

5.000 de picturi rupestre!

Densitatea lor este pe alocuri atât de mare, încât pe o suprafaţă de şase sute de metri se află până la
cinci mii de imagini şi douăsprezece straturi istorice.

Sahara era odată un paradis verde!

În perioada neoliticului, Sahara Centrală a fost unul dintre cele mai populate centre ale societăţilor
primitive. În acest deşert, acoperit cândva de păşuni bogate, au existat numeroase culturi: vânătorii i-au
înlocuit pe crescătorii de vite, fiind, la rândul lor, înlocuiţi de călăreţi şi conducătorii de care aceşti locuitori
preistorici ai Saharei au fost imortalizaţi în fresce. Cele mai vechi imagini, mici siluete pictate cu ocru
violaceu, redau corpul omenesc, în particular, capul, ca un detaliu mult mărit. Cel mai adesea capetele
poartă coarne sau nişte podoabe, posibil pene.

Femei care se roagă unui gigant

Tassili – gigant cu coarne

Cea mai mare imagine a „omului cu capul rotund” ajunge până la o dimensiune de 6 m. Lângă acest om
se află mici siluete feminine care îşi întind mâinile spre un gigant, într-un gest de implorare. Acest tip de
oameni „cu capul rotund”, cu şoldurile acoperite cu brâie care le cad pe părţile laterale se întâlnesc şi în
straturile mai târzii. Şi chiar dacă ocrul violaceu este înlocuit cu cel de culoare roşie, iar trunchiurile
siluetelor devin mai alungite, forma capului rămîne cea iniţială.

Drăcuşorii

În anumite straturi mai târzii se întîlnesc imagini ale unor „drăcuşori” – omuleţi încornoraţi care dansează.
În reprezentările „drăcuşorilor”, alături de ocrul violaceu se foloseşte şi ocrul galben. În straturile de mai
târziu dimensiunile siluetelor devin mai mari, iar realizarea lor – mai sofisticată. Extremităţile, reprezentate
în desenele mai vechi prin contururi, sunt îngroşate şi nu prezintă delimitări clare la articulaţiile de la
umeri, antebraţ, coapse şi şolduri. Degetele de la mâini şi de la picioare sunt doar schiţate, iar sânii
femeilor, întotdeauna mici, sunt dispuşi unul peste celălalt.

În imaginile cele mai „recente”, „oamenii cu capul rotund” sunt reprezentaţi cu brăţări pe mâini şi la
încheietura gleznelor, cu brâuri purtând podoabe pe cap şi pe umeri (pene, căciuli), precum şi desene pe
piept, abdomen, şolduri şi pe mâini, care ar putea fi considerate tatuaje. Aceste podoabe, reprezentate
sub formă de puncte corect dispuse amintesc într-un mod uimitor de tatuajele triburilor întâlnite pe cursul
superior al Nilului şi în Africa Centrală. Astfel, acestea stau, fără îndoială, mărturie faptului că odinioară
negroizii locuiau cu mult mai la nord decât în prezent. Datorită acestui lucru, oamenii de ştiinţă pot emite
judecăţi referitoare la originea africanilor şi istoria populării continentului de către aceştia.

Frescele din Tassili ne prezintă cum era viaţa africanilor acum câteva mii de ani

Frescele din Tassili oferă multe informaţii despre viaţa cotidiană a vechilor africani: aceştia locuiau în
bordeie de formă conică, barbaţii erau vânători (de regulă, cu arcul), femeile măcinau seminţele în mori
de piatră, taurii erau folosiţi mai ales pentru călărie, iar femeile se aşezau pe aceştia în spatele bărbaţilor;
dintre animalele domestice se cunoşteau caprele, caii şi câinele. Se întâlnesc frecvent reprezentări de
dansuri şi alte ritualuri.
De ce taurul e cel mai des reprezentat la Tassili?

Treptat, pictorii primitivi trec de la imaginile pur antropomorfice la reprezentări ale lumii animale şi
desenează cu tot mai multă minuţiozitate scene cu elefanţi, rinoceri, antilope, mufloni. Despre
reprezentările de tauri Henri Lot scria următoarele:  „Taurul, reprezentat pe pereţi de zeci de mii de ori,
era subiectul preferat din perioada creşterii animalelor. Cel mai frecvent apar în frescele din Tassili
imaginile de cirezi şi păstori. Taurii au fost, probabil, reprezentaţi după natură, cu mare artă. Sunt redate
într-un mod extraordinar proporţiile trunchiului, care este adeseori acoperit cu pete de diferite culori şi
nuanţe, în general, albe”. Se întâlnesc şi animale fantastice, de exemplu, antilope având corp de elefant.

Apare marele zeu al marţienilor pe aceste picturi rupestre?

Însă calităţile artistice ale frescelor din Tassili ar fi rămas doar un capitol din istoria artei universale, dacă
nu ar fi trezit interesul adepţilor teoriei paleocontactelor (adică ale întâlnirilor locuitorilor planetei noastre,
în perioada preistorică, cu presupuse civilizaţii extraterestre).

Tassili – marele zeu al martienilor

Henri Lot însuşi a numit una dintre siluetele masculine gigantice „marele zeu al marţienilor”. Este vorba
despre reprezentarea unui bărbat cu capul rotund, în centrul căruia se află un oval dublu (ufologii văd aici
o cască ermetică şi cabluri), într-o îmbrăcăminte ciudată, asemănătoare costumului de scafandru.

Scepticii însă resping această versiune, afirmând că este vorba de imaginea unui preot în veşminte
rituale purtând un dovleac pe cap. Oponenţii lor replică, susţinând că „preotul” are un guler etanş la
pliurile orizontale din jurul gâtului. Asemenea reprezentări de fiinţe cu capul rotund se întâlnesc frecvent
în frescele din Tassili. Ceea ce criticii de artă numesc pene pe coifuri sunt considerate cabluri şi fire de
către adepţii teoriei paleocontactelor, iar imaginea compactă amintită a umărului şi a antebraţului, a
şoldului şi a coapsei sunt interpretate ca fiind un scafandru. Ufologii vin şi cu argumentul că avem de a
face cu o reprezentare a unui astronaut în scafandru: aceste desene au un analog în pictura japoneză
dogu, creată la celălalt capăt al lumii în aceeaşi perioadă. În acest caz, platoul Tassili devine locul de
desfăşurare a unui roman fantastic din viaţa primitivă, un loc care îi atrage din ce în ce mai mult pe cei
care cred în posibilitatea contactelor locuitorilor Terrei cu inteligenţa extraterestră.