POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ

Bucureşti, 2021
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)
 Are rolul de a asigura uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar.
 CJUE se asigură că legislația UE este interpretată și aplicată în același mod în
toate țările UE
 Are competenţa de a soluţiona litigii care implică statele membre, instituţii
comunitare, companii sau persoane fizice din spaţiul UE
 soluționează litigiile juridice dintre guvernele statelor membre și instituțiile europene
 soluționează litigiile juridice dintre persoane fizice, întreprinderi sau organizații și
instituțiile europene. Persoanele fizice, întreprinderile sau organizațiile pot introduce o
acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează că le-a încălcat drepturile.

Sediul
 Luxemburg

Istoric
 A fost înfiinţată în 1952, prin tratatele fondatoare
 A fost, încă de la început, o instituţie comună pentru toate cele trei comunităţi ca
şi Parlamentul
Funcţii:
Controlul legalitatii actelor institutiilor;
Controlul respectarii de catre statele membre a obligatiilor care le sunt impuse de catre
tratate;
Interpretarea legislației europene si negociereavalidității actelor instituțiilor.

Componenţă:
CJUE este constituită din două instanţe:
 Curtea de Justiţie
 Se ocupă de cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele naționale și de anumite
acțiuni în anulare și recursuri.
 Este compusă din 27 judecători (corespunzător numărului statelor membre) şi 8 avocaţi
generali, numiţi de către statele membre, pentru o perioadă de şase ani, cu posibiltatea de
reînnoire a mandatului. Judecatorii aleg din randul lor Presedintele Curtii și un
Vicepreședinte pentru un mandat de trei ani ce poate fi reînnoit.
Tribunalul
 Se ocupă de acțiunile intentate de persoane fizice, întreprinderi și anumite organizații, în
principal, în domenii privind concurența, ajutorul de stat, comerțul, agricultura și mărcile
comerciale. De asemenea, din 2016, se pronunţă în litigiile apărute între Uniunea Europeană
şi funcționarii săi (preluând sarcinile Tribunalului Funcţiei Publice dizolvat la 1 septembrie
2016).
 Este compus din 47 de judecători începând cu 1 septembrie 2016 și din câte doi judecători
pentru fiecare stat membru începând cu 1 septembrie 2019. Judecătorii sunt numiți de
comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet care își dă avizul
cu privire la capacitatea candidaților de a exercita această funcție. Mandatul acestora este de
șase ani, fiind reînnoibil. Judecătorii își desemnează din rândul lor președintele, pe o
perioadă de trei ani, precum și un grefier, al cărui mandat este de șase ani.
 Cazuri soluționate de CJUE
 Curtea pronunță hotărâri privind cinci tipuri de cazuri frecvente:
 Acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare (interpretarea legislației) în 2
situații:
 Când instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act legislativ European.
Instanțele naționale ale țărilor UE sunt obligate să garanteze aplicarea corespunzătoare a legislației europene,
dar există riscul ca instanțele din țări diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă o instanță
națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act legislativ al UE, aceasta poate să
solicite opinia Curții de Justiție
 Când instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să determine dacă un act legislativ sau o practică
națională este compatibilă cu dreptul UE.

 Acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (respectarea legislației) - intentate

guvernelor care nu aplică legislaţia europeană.
 Acţiuni în anulare (anularea unor acte legislative ale UE) – dacă un stat membru, CUE,
CE sau PE consideră că anumite acte legislative ale UE încalcă tratatele europene sau
drepturile fundamentale cer Curții de Justiție să anuleze actul respectiv.
 Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona (garantarea unei acțiuni din partea UE)
– când instituţiile UE nu acţionează pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua. PE,
CUE, CE au obligația de a adopta decizii în anumite situații. Dacă nu fac acest lucru,
guvernele statelor membre, celelalte instituții ale UE și (în anumite condiții) persoanele
fizice sau întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
 Acţiuni în despăgubire (sancționarea instituțiilor UE)– intentate de persoane fizice,
întreprinderi sau organizaţii împotriva deciziilor, acţiunilor sau lipsei de acțiune din partea
instituțiilor UE.
 Curtea de Conturi Europeană (CCE)
 Răspunde de controlul finanțelor UE. În calitate de auditor extern al Uniunii
Europene contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE și joacă rolul de
gardian al intereselor financiare ale cetățenilor UE (contribuabili).
 Verifică dacă fondurile UE sunt colectate și utilizate corect și ajută la îmbunătățirea
gestiunii financiare a UE

Istoric
 A fost înfiinţată prin Tratatul de la Bruxelles din 1975 (Tratatul bugetar) şi a început activitatea
în 1977.
 Prin Tratatul de la Maastricht din 1992 a devenit instituţie a UE.

Funcţii
 Asigură auditul independent asupra modului de formare şi de utilizare a fondurilor Uniunii
Europene.
 Efectuează frecvent controale la instituţiile UE, în statele membre şi în statele care beneficiază
de asistenţă din partea Uniunii
 Evaluează modul în care instituţiile europene îşi îndeplinesc aceste atribuţii, cu dublul scop de
a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăţenii Uniunii Europene cu
privire la utilizarea fondurilor publice.
 Emite opinii referitoare la adoptarea unor regulamente financiare la cererea uneia dintre
instituţiile UE, dar se poate şi autosesiza.

Sediul
 Luxemburg
Componenţă
Este formată din 27 de membri, câte unul din fiecare stat membru, numiţi pe o
perioadă de 6 ani (cu posibilitatea de reînnoire a mandatului) de Consiliu UE prin
majoritate calificată, după consultarea Parlamentului.
Preşedintele este ales de către membrii acesteia pentru un mandat de 3 ani, care poate
fi reînnoit.

Activități ale CCE

Auditează veniturile și cheltuielile UE, pentru a verifica dacă fondurile au fost colectate
și cheltuite corect, dacă au fost utilizate în așa fel încât să producă valoare adăugată și
dacă au fost contabilizate corespunzător.
Verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE, efectuând
inclusiv controale la fața locului în instituțiile UE (în special în cadrul Comisiei
Europene), în țările membre și în țările care primesc ajutor din partea UE.
Formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit, destinate CE și guvernelor
naționale.
Raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către Oficiul
European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Elaborează un raport anual pentru PE și CUE, pe care PE îl examinează înainte de a
decide dacă să aprobe sau nu modul în care CE gestionează bugetul UE.
 CCE efectuează 3 tipuri de misiuni de audit:
 Audit financiar - examinează conturile pentru a verifica dacă acestea reflectă cu
acuratețe situația financiară, rezultatele și fluxurile de numerar din exercițiul
financiar încheiat.
 Audit de conformitate - verifică dacă tranzacțiile financiare respectă regulile.
 Audit al performanței - verifică dacă finanțarea UE își atinge obiectivele utilizând cât
mai puțin resurse, într-un mod cât mai economic.

 CCE este organizată în 5 camere de audit responsabile pentru domenii specifice

de cheltuieli și venituri, care pregătesc rapoarte și avize care sunt adoptate de
membrii Curții, devenind astfel oficiale. Domeniile pentru care funcționează
Camerele de audit sunt următoarele:
 C I: Utilizarea sustenabilă a resurselor naturale
 C II: Investiții pentru coeziune, creștere și incluziune
 C III: Acțiunea externă, securitate și justiție
 C IV: Reglementarea pieței și economia competitivă
 C V: Finanțarea și administrarea Uniunii Europene
Dreptul comunitar european

Elementele componente ale dreptului comunitar european:

 dreptul comunitar primar
 dreptul comunitar secundar
 dreptul comunitar nescris
 acordurile internaţionale încheiate de Uniunea Europeană
 sursele suplimentare de drept comunitar
 ierarhia în cadrul dreptului comunitar
Dreptul comunitar primar include acte normative primare pentru ţările
membre:
 Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1951)
 Tratatul Comunităţii Economice Europene (1957)
 Tratatul Comunităţii Europene a Energiei Atomice (1957)
 Tratatul de fuziune - Tratatul de la Bruxelles (1965)
 Actul Unic European (1986)
 Tratatul de la Maastricht (1992)
 Tratatul de la Amsterdam (1997)
 Tratatul de la Nisa (2001)
 Tratatul de la Lisabona (2007)
Dreptul comunitar secundar include orice act juridic comunitar:
 Regulamentul
 Directiva
 Decizia
 Recomandarea
 Avizul

Regulamentul
act normativ cu caracter general obligatoriu, direct aplicabil în toate ţările membre ale
U.E.
trebuie să fie respectată de toţi cetăţenii U.E., de statele membre şi de către instituțiile
UE
se aplică direct în toate statele membre încă de la intrarea sa în vigoare, fără a fi necesar
un act de transpunere la nivel național
face inaplicabile reglementările naţionale, incompatibile cu prevederile pe care le conţin,
urmărind asigurarea aplicării uniforme a dreptului UE în toate statele membre
este adoptată de Consiliul Uniunii Europene la recomandarea Comisiei Europene şi
după avizul prealabil al Parlamentului European
Directiva
- Act normativ-cadru care are rolul de a armoniza şi delimita legislaţiile naţionale de
cele comunitare, are caracter obligatoriu.
- Poate fi destinată unui stat membru, mai multor state sau tuturor statelor membre.
- Este aplicată de instanţele naţionale. Legiuitorul național trebuie să adopte un act de
transpunere sau o „măsură națională de punere în aplicare” în dreptul intern, care
adaptează legislația națională conform obiectivelor definite în directivă
- Este adoptată de Consiliul UE împreună cu Parlamentul European la propunerea
Comisiei

Decizia
- Act normativ cu consecinţe particulare, cu aplicabilitate directă şi cu repararea
prejudiciului cauzat
- Are caracter obligatoriu pentru statele membre, persoane fizice şi juridice
- Rezolvă situaţii concrete, este precisă şi detaliată ca obiect şi conţinut

Recomandarea şi avizul
- Acte normative care fac parte din aceeaşi categorie ca şi decizia
- Nu au forţă de constrângere, sunt instrumente de orientare, utile pentru interpretarea
celorlalte acte normative generale ale UE
- reprezintă “opinii” adresate statelor membre de către diferite instituţii ale UE
 Tratate UE
 Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Data semnării : 18 aprilie 1951, Data intrării în vigoare : 23 iulie 1952, Data expirării : 23 iulie 2002
Scop : să creeze o relaţie de interdependenţă între industriile cărbunelui şi oţelului pentru ca nicio ţară să nu îşi mai
poată mobiliza forţele armate fără ştirea celorlalte. Această decizie a dus la eliminarea neîncrederii şi a tensiunilor
acumulate pe durata celui de-al doilea război mondial. Tratatul CECO a expirat în 2002.

 Tratatul de la Roma - Tratatele CEE şi EURATOM

Data semnării : 25 martie 1957, Data intrării în vigoare : 1 ianuarie 1958
Scop : - înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice.
- extinderea noţiunii de integrare europeană pentru a include cooperarea economică.

 Tratatul de fuziune - Tratatul de la Bruxelles

Data semnării : 8 aprilie 1965, Data intrării în vigoare : 1 iulie 1967
Scop : - să simplifice cadrul instituţional european.
- crearea unei singure Comisii şi a unui singur Consiliu pentru toate cele trei Comunităţi Europene (CEE,
Euratom, CECO). Abrogat de Tratatul de la Amsterdam.

 Actul Unic European

Data semnării : 17.02.1986 (Luxemburg) / 28.02.1986 (Haga), Data intrării în vigoare : 1 iulie 1987
Scop : - să reformeze instituţiile în vederea aderării Portugaliei şi Spaniei şi să accelereze procesul de luare a
deciziilor în contextul pregătirilor pentru crearea pieţei unice.
- extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului (din acest motiv este foarte greu ca o singură
ţară să aibă drept de veto cu privire la legislaţia propusă), crearea procedurilor de cooperare şi aviz conform, care
sporesc influenţa Parlamentului European.
 Tratatul privind Uniunea Europeană - Tratatul de la Maastricht
Data semnării : 7 februarie 1992, Data intrării în vigoare : 1 noiembrie 1993
Scop : - să pregătească realizarea uniunii monetare europene şi să introducă elemente ale uniunii politice
(cetăţenie, politică externă comună, afaceri interne).
- crearea Uniunii Europene şi introducerea procedurii de codecizie care îi conferă Parlamentului un rol
mai important în procesul decizional. Noi forme de cooperare între guvernele statelor membre, de exemplu
în domeniului apărării, justiţiei şi afacerilor interne.

 Tratatul de la Amsterdam
Data semnării : 2 octombrie 1997, Data intrării în vigoare : 1 mai 1999
Scop : - să reformeze instituţiile UE în pregătirea extinderii către noi state membre.
- modificarea, renumerotarea şi consolidarea Tratatelor UE şi CEE. Un proces decizional mai transparent
(folosirea extinsă a procedurii de codecizie)

 Tratatul de la Nisa
Data semnării : 26 februarie 2001, Data intrării în vigoare : 1 februarie 2003
Scop : - să reformeze instituţiile pentru ca UE să poată funcţiona eficient şi după extinderea până la 25 de state
membre.
- metode pentru modificarea componenţei Comisiei şi redefinirea sistemului de vot în cadrul Consiliului.

 Tratatul de la Lisabona
Data semnării : 13 decembrie 2007, Data intrării în vigoare : 1 decembrie 2009
TRATATUL DE LA LISABONA
 A fost semnat de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13.12.2007 şi a intrat în
vigoare la 1.12.2009

 Modifică şi actualizează tratatele anterioare - amendează Tratatul privind Uniunea

Europeană (Maastricht, 1992) şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Roma,
1957)

 Ţine cont de faptul că UE s-a extins de la 6 state membre fondatoare la cele 27 din
prezent şi de numeroasele evoluţii din ultimii 50 de ani

 Articolul 1 modifică Tratatul privind Uniunea Europeană (Maastricht 1992) în ceea ce

priveşte instituţiile, cooperarea consolidată, politica externă si de securitate, politica de
apărare, şi reflectă cadrul general al Uniunii şi principiile sale

 Articolul 2 modifică Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Roma 1957) si îl

transformă în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta cuprinde regulile si
modalităţile concrete de funcţionare a Uniunii Europene, transpunând în practică
elementele de principiu descrise în cadrul Tratatul privind Uniunea Europeană
 Obiective:

 formarea unei Uniuni mai democratice şi mai transparente;

 crearea unei Uniuni mai eficiente, cu metode de lucru şi reguli de vot

simplificate, cu instituţii moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de
membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră;

 construirea unei Europe a drepturilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei,

care promovează valorile Uniunii, introduce Carta Drepturilor
Fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de
solidaritate si asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni;

 promovarea Europei ca actor pe scena internaţională – instrumentele de

politică externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce
priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici;
Inovaţii introduse de Tratatul de la Lisabona

1. Acordarea personalităţii juridice unice Uniunii Europene

 conferă UE o dimensiune juridică alături de cea politică, reprezintă o premisă a
creşterii rolului său pe plan internaţional, inclusiv a capacităţii sale de reprezentare
individuală în organizaţii si conferinţe internaţionale, UE acţionând, astfel, ca o
singură entitate

2. Asigurarea coerenţei pe plan extern prin redimensionarea Politicii

Externe si de Securitate Comună şi înfiinţarea postului de Înalt
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate.
 este introdusă posibilitatea unei cooperări mai strânse între statele membre
interesate în domeniul de securitate si apărare (cooperarea structurată permanentă).
 sunt asigurate vizibilitatea si coerenta acţiunii europene în aceste domenii, prin
înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica
de securitate, care are o dublă misiune: pe de o parte, este împuternicitul Consiliului
pe probleme de politică externă si de securitate comună, iar pe de altă parte, este
comisar european pentru relaţii externe.
3. Creşterea rolului Parlamentului European

 Parlamentul European dobândeşte competenţe sporite la nivel legislativ, bugetar si

în materie de acorduri internaţionale.
 La nivel legislativ, este extins dreptul de co-decizie al Parlamentului la mai multe
domenii ca: justiţia, imigrarea ilegală, cooperarea judiciară în materie penală,
cooperarea poliţienească, politica comercială, politica agricolă etc.
La nivel bugetar, Parlamentul European aprobă bugetul general anual (nu se mai face
distincţie între cheltuielile obligatorii si cele neobligatorii) si stabileşte, împreună cu
Consiliul, cadrul financiar multianual.
 Parlamentul European urmează să dea avizul conform asupra tuturor acordurilor
internaţionale
 Parlamentul European devine co-legislator în cvasitotalitatea domeniilor de
competenţă.
 Procedura co-deciziei, prin care statele membre (Consiliul) si reprezentanţii direcţi
ai cetăţenilor europeni (Parlamentul) iau decizii de pe poziţii de egalitate, devine
procedura ordinară.
 Parlamentul va alege în mod direct Preşedintele Comisiei, pe baza propunerilor
Consiliului European.
4. Creşterea rolului parlamentelor naţionale
 Tratatul oferă parlamentelor naţionale modalităţi concrete de a contribui în mod activ la
buna funcţionare a Uniunii:
 primirea informaţiilor relevante si a proiectelor de acte normative direct de la instituţiile
Uniunii, nu doar prin intermediul executivelor naţionale;
 verificarea respectării principiului subsidiarităţii de către proiectele noilor acte normative;
 implicare în procedura revizuirii tratatelor;
 notificarea cu privire la solicitările statelor terţe de a deveni membrii UE;
 cooperarea interparlamentară atât cu Parlamentul European, cât si cu parlamentele naţionale
din alte state membre.

5. Iniţiativa cetăţenească
 permite ca un milion de cetăţeni dintrun număr semnificativ de state membre, să solicite
în mod direct Comisiei Europene să prezinte o iniţiativă de interes pentru ei într-un
domeniu de competenţă a Uniunii.
 prima manifestare formală a dreptului cetăţenilor de a lua parte la procesul decizional
comunitar, accentuând legitimitatea democratică a UE.
6. Relaţia dintre Uniunea Europeană si drepturile omului
 Tratatul aduce două inovaţii extrem de importante în acest domeniu,
referitoare la:
 forţa juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - drepturile de care
beneficiază cetăţenii faţă de legislaţia europeană: dreptul la integritate, dreptul la libertate,
respectul vieţii private si familiale, dreptul la educaţie, dreptul de proprietate, etc.)
 relaţia Uniunii cu Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor
fundamentale (CEDO) - sunt introduse si alte drepturi suplimentare, precum protecţia datelor cu
caracter personal, şi reafirmă măsuri importante vizând eliminarea discriminării pe motiv de sex,
rasă si origine etnică.

7. Simplificarea procesului decizional european

 Introducerea votului cu majoritate calificată, ca regulă generală de vot în Consiliu -
Consiliul va decide cu majoritate calificată, cu excepția cazurilor în care tratatele prevăd o
altă procedură.
 Votul cu majoritate calificată va fi extins la numeroase domenii de acţiune.
8. Competenţele Uniunii Europene
 Tratatul clarifică tipurile de competenţe ale Uniunii, stabilind în mod expres tipurile
acestora (exclusive, partajate si de sprijin) si prevede si o listă a domeniilor care fac
obiectul competenţelor.
 Tratatul prevede, pentru prima dată în mod expres, că Uniunea poate exercita numai
acele competenţe care îi sunt atribuite de statele membre restul competenţelor
rămânând statelor membre, care pot decide chiar reducerea competenţelor Uniunii

9. Dispariţia structurii pe piloni a UE

 Până la adoptarea Tratatului de la Lisabona, UE era întemeiată pe 3 Piloni,
Comunitățile Europene (primul pilon), având două domenii suplimentare de
cooperare (pilonii doi şi trei): Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi
Justiția şi Afacerile Interne (JAI).

10. Clauza de solidaritate

 Introducerea clauzei de solidaritate - în faţa unor provocări majore, cel mai bun
răspuns poate fi dat printr-o cooperare a statelor membre la nivelul comunitar.
 Uniunea si statele sale membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în cazul
în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale
sau provocate de om.
11. Politica de vecinătate a Uniunii

 Politica Europeană de Vecinătate este un instrument dezvoltat de Uniunea

Europeană după extinderea din 2004, cu scopul de a realiza o zonă de securitate
si stabilitate în jurul graniţelor Uniunii.
 Tratatul conferă un cadru juridic stabilirii de relaţii privilegiate între Uniune si
statele din vecinătate.
 Uniunea dezvoltă relaţii privilegiate cu Ţările învecinate, în vederea stabilirii
unui spaţiu de prosperitate si de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii
si caracterizat prin relaţii strânse si paşnice, bazate pe cooperare - oferindu-le
acestora posibilitatea de a avea acces la o parte din piaţa unică, determinând o
integrare economică progresivă si intensificarea cooperării politice între UE si
aceste state.
12. Revizuirea tratatelor
 Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Tratatul privind Uniunea
Europeană prevedea că orice stat membru sau Comisia poate înainta
Consiliului propuneri de modificare a tratatelor.
 Modificarea tratatelor necesita acordul unanim al statelor membre, precum si
ratificarea de către toate statele membre, în conformitate cu propriile proceduri
interne corespunzătoare, înainte de intrarea în vigoare a unui nou tratat.

13. Clauza de retragere

 Dreptul comunitar prevedea modalităţile prin care un stat poate adera la
Uniune, însă nu si cele prin care ar putea decide să o părăsească.
 Tratatul introduce o clauză de retragere voluntară, admiţând astfel că statele
membre au în orice moment posibilitatea de a se retrage din Uniune, „conform
cu regulile lor constituţionale”.
 Tratatul oferă statului respectiv şansa de a reveni în Uniune, prin depunerea
candidaturii si parcurgerea procedurilor specifice necesare