CAPITOLUL VII - CALEA FĂRĂ DE CALE

OSHO – TANTRA SUPREMA INTELEGERE

Cântecul continuă:
„A transcende dualitatea este calea regală. A transcende fluctuaţiile mintii este
practica regală. Calea non-practicii este calea tuturor buddha. Cel care
urmează această cale atinge starea de buddha.
Trecătoare este această lume, precum fantomele şi visele, substanţă ea nu are.
Renunţă la aceasta şi părăseşte neamurile, taie înlănţuirile plăcerii şi urii, şi
meditează în păduri şi munţi.
Dacă fără efort, rămâi relaxai în starea ta naturală, în curând Mahamudra vei
experimenta şi vei atinge non-realizarea.”
EXISTA DOUA CĂI
Una este calea luptătorului, a soldatului; cealaltă este calea regelui, calea regală.
Yoga este prima, tantra este a doua.
Deci mai întâi trebuie să înţelegi care este calea luptătorului, a soldatului şi doar
atunci vei putea înţelege ce spune Tilopa prin calea regală. Un soldat trebuie să lupte pas
cu pas; un soldat trebuie să fie ferm, trebuie să fie încordat; inamicul trebuie cucerit.
Yoga îţi dă o distincţie clară între ceea ce este bun şi ceea ce este greşit, între
rău şi bine, între ceea ce aparţine lui Dumnezeu şi ceea ce aparţine necuratului.
Şi aproape toate religiile, în afară de tantra, urmează calea din yoga. Ele divid
realitatea şi creează un confiict interior; acestea înaintează prin conflict. De
exemplu: eşti plin de ură - calea luptătorului este de a distruge ura din interior. Ai ură, şi
sex, şi lăcomie, şi un milion de alte lucruri. Calea luptătorului este aceea de a
dezvolta tot ce este pozitiv şi drept.
Ura trebuie distrusă prin cultivarea iubirii.
Furia trebuie complet eliminată prin dezvoltarea compasiunii.
Sexul trebuie sublimat prin continenţă sexuală sau abstinenţă sexuală activă.
Yoga separă cu sabia discernământului: ceea ce este greşit de ceea ce este drept;
binele de râului.
Ce vei face tu?
Furia există - deci ce spune yoga să faci? Spune să amplifici obiceiul
compasiunii, să creezi opusul; astfel incat să înlocuieşti un obicei rău cu unul bun -
de aceea şi este denumită calea luptătorului...

1
 Dacă ai obiceiuri - şi fiecare le are - poţi să le observi. Un om îşi ia pachetul de
ţigări, urmăreşte-l - poate că nu este deloc conştient de ceea ce face. Scoate pachetul ca
un robot. Dacă în interior există o oarecare nelinişte, imediat îşi duce mâna la pachet,
scoate o ţigară şi începe să fumeze. A trecut prin toate acele gesturi fără să fie
deloc conştient de ceea ce face.
Cu aceeaşi existenţă robotică sunt îndoctrinaţi şi soldaţii. Soldatul trebuie să se
conformeze şi să acţioneze, el nu trebuie să fie conştient. Când i se spune să se întoarcă
la dreapta, trebuie să o facă; nu trebuie să gândească dacă să facă sau nu acest lucru -
pentru că dacă începe să gândească atunci războaiele nu mai pot exista în lume.
Nu este nevoie de gândire şi nici de conştientizare. Soldatul trebuie să fíe conştient
doar atat cat să înţeleagă ordinele, asta este tot. Un minim de conştientizare: imediat ce
apare ordinul, acesta trebuie şi executat. Nu se întoarce la stânga atunci când i se ordonă
la stânga - ci ascultă şi se şi întoarce.
Nu el se întoarce, acolo este cultivat doar un obicei. Este la fel ca stingerea
şi aprinderea luminii: lumina nu stă să se gândească la asta, dacă să se stingă sau să se
aprindă - apeşi pe buton şi lumina se aprinde. Tu spui: „La stânga!” - butonul este
apăsat şi omul se întoarce la stânga.
William James stătea odată într-o cafenea când tocmai a trecut pe lângă el un
fost ofiţer ce cumpărase nişte ouă. Atunci William James a făcut o glumă. A strigat
tare: “Atenţiune!" Ouăle au căzut din mâna ofiţerului şi s-au spart toate. Acesta s-a
înfuriat: “Ce fel de glumă este asta?"
Dar William James a spus:
“Nu era necesar să o urmezi. Oricine este liber să strige «Atenţiune!». Nu te forţează
nimeni să asculţi. Ţi-a spus cineva să urmezi ceea ce ai auzit? Trebuia să îţi vezi de
drumul tău."
“Asta nu este posibil - este ceva automatic. Au trecut cel puţin douăzeci de ani de când
nu mai sunt în armată, dar obiceiul este adânc înrădăcinat în mine. După atât de
mulţi ani de antrenament se creează un reflex condiţionat."
Acest cuvânt este foarte bun, “reflex condiţionat”. Este creat de un psiholog rus,
Pavlov. Spune că pur şi simplu reacţionezi: cineva îţi aruncă ceva în ochi şi nu te mai
gândeşti dacă să clipeşti, ochiul se închide singur. Apare o muscă şi închizi ochiul
automat: nu este nevoie să, mai gândeşti, este deja un reflex, condiţionat - pur şi simplu
se întâmplă. Un astfel de reflex se află în obişnuinţa corpului tău, în sângele şi carnea ta.
Doar se întâmplă - nu trebuie făcut nimic pentru ca el să apară.
Soldatul trebuie să aiba numai reflexe condiţionate. Acelaşi lucru îl face şi yoga.
Te înfurii - yoga spune: “Nu te înfuria, mai bine cultivă compasiunea.'’ Şi încet-
încet, energia ta se va îndrepta spre obiceiul compasiunii. Dacă perseverezi, furia va
disparea complet şi vei simţi compasiune.

2
 Poţi cultiva un obicei rău, poţi cultiva un obicei bun. Cineva poate cultiva fumatul,
altcineva poate cultiva nefumatul; cineva poate cultiva un ştii de mâncare non-
vegetarian, altcineva poate cultiva un stil de mâncare vegetarian - dar toţi cultivă şi în
final toţi sunt la fel, deoarece fiecare trăieşte prin obişnuinţe, prin obiceiuri.
Asupra acestui punct trebuie reflectat foarte profund deoarece este foarte uşor să
cultivi un obicei bun. Acum, în special în Rusia, se dezvoltă o nouă terapie: terapia
reflexului condiţionat. Ei spun că oamenii pot renunţa la obiceiurile pe care le au.
Cineva a fumat timp de 20 de ani - cum te aştepţi ca el să se lase? Poţi încerca să îi
explici că este ceva rău, că poate face cancer, dar 20 de ani este un timp îndelungat -
acum acest lucru a pătruns înăuntru, a pătruns până în miezul corpului său, acum acesta
este chiar în metabolismul său. Chiar dacă doreşte sincer, este dificil să se mai lase -
deoarece aici nu mai este vorba de o dorinţă sinceră - au trecut totuşi 20 de ani şi acum
este foarte greu. Deci ce-i de făcut?
în Rusia au creat o terapie: omul începe să fumeze şi atunci acestuia i se aplică un
şoc electric. Şocul, durerea provocată de şoc şi fumatul devin asociate. EI este spitalizat
timp de şapte zile, şi ori de câte ori începe să fumeze i se aplică un şoc electric. După
şapte zile acest obicei este distrus. Chiar dacă îl convingi să fumeze el va tremura chiar la
gândul acesta. În momentul în care va lua ţigarea în mână întregul corp va tremura
datorită ideii de şoc.
Ei spun că acum acest om nu va mai fuma niciodată; ei au distrus acel obicei doar
printr-un tratament de şoc. Dar el nu poate deveni un Buddha doar printr-un astfel de
tratament. Toate obiceiurile pot fi distruse prin tratament de şoc. Dar va deveni
acesta un buddha, un iluminat, doar pentru că nu mai are obiceiuri vechi?
Nu.
El acum nici nu va mai fi o fiinţă umană - el va fi un mecanism.
Lui îi va fi frică de lucruri, nu va fi capabil să le facă deoarece acum i-ai
transmis noi obiceiuri ale fricii. Acesta şi tratamentul sugerat prin ideea de iad:
toate religiile l-au folosit ca pe un tratament de şoc.
Iadul nu există nicăieri, nici raiul.
Ambele nu sunt decât nişte trucuri, vechi concepte psihoterapeutice. Iadul
este descris într-un mod atât de oribil încât omul este înfricoşat chiar din copilărie. Doar
menţionarea numelui iadului şi acolo apare imediat frica.
Acesta este doar un truc prin care se previn obiceiurile rele. Şi raiul este
deasemenea un truc prin care se cultivă obiceiuri bune; dacă urmezi preceptele îţi
este promisă multă fericire, plăcere, frumuseţe, viaţă eternă.
Orice spune societatea că este bine, tu trebuie să urmezi. Raiul este creat
pentru a te îndrepta spre pozitivitate. Iadul este creat pentru a te preveni să
te îndrepţi spre negaţivitate.

3
 Tantra este singura religie care nu a folosit astfel de reflexe
condiţionate - deoarece tantra spune că trebuie să înfloreşti într-o fiinţă perfect
conştientă, nu într-un mecanism robotic.
Deci, dacă înţelegi tantra realizezi că este rău să depinzi de atâtea obiceiuri; nu
există obiceuri bune şi obiceiuri rele - obiceiul ca atare este rău. Iar omul trebuie să
devină conştient, astfel ca în el să nu mai existe nici un fel de obiceiuri.
Tu doar trăieşti moment cu moment în deplină conştientizare şi nu
prin obiceiuri.
Dacă poţi trăi fără obişnuinţe, atunci aceasta este calea regală. De ce este
regală? - deoarece un soldat trebuie să urmeze pe cineva, un rege niciodată. Regele este
sus, el dă ordine şi nu primeşte ordine de la nimeni. Un rege nu se duce niciodată la
luptă, doar soldaţii se duc. Un rege nu este un luptător. Aceasta este doar o metaforă: un
soldat trebuie să se conformeze altora, un rege doar trăieşte relaxat şi natural;
nimeni nu este mai presus decat el.
Tantra spune că nu există nimeni mai presus decat tine şi pe care să îl urmezi,
după care să îţi creezi şabloanele vieţii - nu este nimeni. Tu doar trăieşti o viaţă
relaxata şi naturală şi curgătoare - doar atât: să fii conştient.
Prin luptă poţi cultiva obiceiuri bune, dar acestea vor fi tot nişte obiceiuri,
obişnuinţe, nu vor fi naturale. Oamenii spun că obişnuinţa este a doua natură; poate -
dar ţine minte cuvântul “a doua". Nu este naturală; poate părea aproape naturală, dar
nu este.
Care va fi atunci diferenţa între compasiunea adevărată şi cea cultivată?
Compasiunea reală este un răspuns - situaţia şi răspunsul. O compasiune
reală este întotdeauna spontană şi proaspătă; ceva se întâmplă şi inima ta curge spre
acel lucru. Un copil a căzut, şi fugi şi ajuţi copilul ca să se ridice, acesta este un răspuns.
O compasiune falsă, o compasiune cultivată este o reacţie.
Aceste două cuvinte sunt foarte, foarte semnificative: “răspuns" şi “reacţie".
Răspunsul este ceva viu faţă de o situaţie; reacţia este doar un obicei înrădăcinat.
Deoarece în trecut ai fost antrenat să ajuţi pe cineva care cade - tu doar te îndrepţi spre
el şi îl ajuţi, dar fără ca acolo să intervină inima. Cineva cade în apă şi este pe cale
de a se îneca: alergi şi ajuţi persoana respectivă doar pentru că ai fost învăţat să faci
acest lucru.
Ai cultivat obiceiul de a ajuta, dar tu nu eşti implicat. Tu rămâi în afara acţiunii,
inima ta nu este acolo - nu ai răspuns acelui om care se îneacă: nu ai răspuns
momentului, ci doar ai urmat o ideologie.
Este bine să urmezi o ideologie: aceasta ajută pe oricine, fii un servitor al
oamenilor! Ai o ideologie şi reacţionezi prin ea. Insă acţiunea care apare din trecut este

4
deja moartă. Când situaţia creează acţiune şi tu răspunzi cu deplină
conştientizare, doar atunci ţi se întâmplă ceva minunat.
Dacă reacţionezi datorită unor ideologii, datorită unor obiceiuri vechi, nu vei
câştiga nimic din asta. Cel mult poţi câştiga un ego, care de fapt nu este deloc un câştig.
Te poţi lăuda că ai salvat un om de la înec. Te poţi duce în piaţă şi poţi striga: “Uitaţi, am
mai salvat o fiinţă umană!".
Poţi doar să îţi întăreşti ego-ul, ai făcut ceva bun. dar acesta nu este un câştig.
Astfel ai pierdut o mare posibilitate de a II spontan, de a fi spontan în compasiune. Dacă
ai răspuns situaţiei, atunci ceva a înflorit în tine, atunci ai simţit o anumită tăcere, o
binecuvântare, o nemişcare.
Ori de câte ori există un răspuns, simţi o înflorire interioară.
Ori de câte ori reacţionezi rămâi mort: te comporţi ca un cadavru, acţionezi ca un
robot.
Reacţia este urâtă, răspunsul este frumos.- Reacţia este întotdeauna a
părţii şi niciodată a întregului. Răspunsul este mereu al întregului: întreaga ta
totalitate face un salt în râu. Nu te mai gândeşti la nimic, situaţia lasă se se întâmple pur
şi simplu acel lucru.
Dacă viaţa ta devine o viaţă a răspunsului şi spontaneităţii, intr-o zi vei
deveni un buddha.
Dacă însă viaţa devine o viaţă a reacţiilor, a obiceiurilor moarte, poţi arăta ca un
buddha, dar nu vei deveni niciodată un buddha. Vei fi un buddha pictat: în interior vei ti
doar un cadavru. Obiceiurile ucid viaţa. Obiceiul este împotriva vieţii.
În fiecare zi, dimineaţa, îţi faci un obicei să te scoli devreme - la ora cinci. In India
am văzut mulţi oameni - deoarece în India, timp de secole, s-a spus că momentul
dinaintea răsăritului, brahmamuhurta, este cel mai propice moment, este cel mai sfânt
moment al zilei. Chiar este - dar nu poţi face din asta un obicei, deoarece
sfinţenia există doar într-un răspuns viu. Ei se scoală la ora cinci, dar nu vei vedea
niciodată pe feţele lor gloria ce apare atunci când faci acest lucru ca un răspuns.
Întreaga viaţă se trezeşte în jurul tău; întregul pământ aşteaptă soarele, stelele
dispar, totul devine mai conştient. Pământul a dormit, copacii au dormit, păsările sunt
gata să se ridice în văzduh. Totul se pregăteşte să înceapă o nouă viaţă, o nouă celebrare.
Dacă este un răspuns, atunci te scoli ca o pasăre - cântând,
murmurând; în paşii tăi se găseşte dansul. Dar acesta nu este un obicei şi nu se pune
problema că trebuie să te scoli, nu este vorba de ceea ce scrie în scripturi; iar tu eşti un
hindus devotat şi de aceea trebuie să te scoli dimineaţa. Dacă faci din asta un obicei,
atunci nu vei mai auzi păsările deoarece ele nu sunt scrise în scripturi; nu vei vedea
răsăritul soarelui deoarece nu urmăreşti acest lucru - ci doar urmezi o disciplină moartă.

5
 Poţi fi chiar furios; poţi chiar fi împotriva acestui lucru deoarece cu o noapte
înainte te-ai culcat târziu şi nu te simţi bine dacă te scoli devreme. Ar fi fost mai bine
dacă ai fi putut dormi mai mult. Nu eşti pregătit, eşti obosit. Sau noaptea trecută ai visat
mult şi corpul se află într-o stare de letargie - ai dori să dormi mai mult. Dar nu -
scripturile sunt împotrivă şi ai fost învăţat de mic....
În copilăria mea, bunicul era foarte mult în favoarea sculatului de dimineaţă. Mă
trezea cam pe la trei dimineaţa - şi de atunci nu am mai reuşit să mă scol niciodată de
dimineaţă. EI mă trezea iar eu mă împotriveam în interior, dar nu aveam ce să fac şi
trebuia să mă duc la plimbare - eram somnoros şi trebuia să merg împreună cu el. A
distrus toată frumuseţea.
Mai târziu, ori de câte ori trebuia să mă scol de dimineaţă, nu puteam să îl iert şi îmi
aduceam aminte mereu de el. A distrus... Ani la rând mă trezea - şi el făcea ceva bun,
credea că mă ajută să îmi creez un stil de viaţă. Însă nu aceasta este calea.
Eram somnoros... mă trăgea după el, poteca era magnifică, dimineaţa era minunată,
dar el strica toată frumuseţea. Doar după mulţi ani am reuşit să recâştig totul şi am
putut să mă plimb dimineaţa fără să mai îmi amintesc de acea perioadă.
Dacă faci din acest lucru un obicei, dacă faci un lucru forţat, atunci
dimineaţa devine urâtă. Mai bine te duci la culcare. Dar fii spontan! Uneori nu vei
putea să te scoli - nu este nimic rău în asta, nu comiţi vreun păcat. Dacă te simţi
somnoros, somnul este minunat - la fel de minunat ca orice răsărit de soare şi ca
orice dimineaţă, deoarece somnul aparţine Divinului la fel de mult ca şi soarele. Dacă
simţi că trebuie să te odihneşti toată ziua, atunci este bine!
Acelaşi lucru îl spune şi tantra: calea regală - comportă-te ca un rege, nu
ca un soldat. Nu este nimeni mai presus de tine care să te forţeze şi care să
îţi ordone; nu trebuie să existe un stil de viaţă fix. Aceasta este calea regală.
Trebuie să trăieşti moment cu moment, trebuie, să te bucuri de fiecare clipă
- spontaneitatea trebuie să fie calea. Şi de ce să te mai îngrijeşti de ziua de mâine?
- acest moment este îndeajuns.
Trăieşte-I! Trăieşte-l în totalitate. Răspunde, dar nu reacţiona. “Fără obiceiuri”
trebuie să fie formula de bază.
Eu nu spun să trăieşti în haos, dar nu trăi prin obiceiuri. Poate că, doar
trăind spontan, va evolua în tine un mod de viaţă - dar acesta nu este ceva impus. Dacă
te bucuri de fiecare zi şi te scoli dimineaţa nu din obişnuinţă, ci din bucurie, dacă nu faci
din asta un ohicei... te poţi scula toată viaţa dis-de-dimineaţa, dar acesta este acum un
ritual. Nu te forţezi să te scoli - doar se întâmplă. Este minunat; tu te bucuri de el,
doar îl trăieşti.
Dacă se întâmplă din iubire, atunci nu mai este un obicei, nu mai este un stil,
nu mai este o condiţioare, nu mai este un lucru cultivat şi mort. Mai puţine obiceiuri -
vei fi mai viu. Fără nici un fel de obiceiuri - vei fi perfect viu. Obiceiurile te înconjoară cu

6
o crustă moartă şi tu devii închis în ele. Obiceiul este ca o celulă care te înconjoară
puternic - ca pe o sămânţă. Fii flexibil.
Yoga te învaţă să cultivi tot ce nu este rău. Luptă cu răul şi îndreaptâ-te spre bine.
Dacă apare violenţa - ucide-o şi fii nonviolent, cultivă nonviolenţa. Fă întotdeauna
opusul şi impuneţi-l ca pe un model. Aceasta este calea luptătorului.
Tantra este învăţătura supremă.
Ce spune ea? Doar atât: nu crea nici un conflict în interior. Acceptă totul şi
când accepţi opusurile acolo se produce o transcendenţă şi nu o victorie.
În yoga există doar victorii, în tantra nici măcar una, ci... doar transcenderea. Nu
devii non-violent, nu eşti împotriva violenţei, doar le depăşeşti pe amândouă, doar
devii un al treilea fenomen - un martor.
Stăteam odată în magazinul unui măcelar. Acesta era un om foarte bun şi
obişnuiam să merg adesea pe la el. Într-o seară tocmai vroia să închidă magazinul şi
chiar atunci a venit cineva şi a cerut o găină. Chiar mai înainte îmi spusese că vânduse
tot în acea zi - doar o găină mai rămăsese. Aşa că a luat bucuros găina, a pus-o pe
cântar şi a spus: “Costă cinci rupii.”
Clientul a spus: “Este bună, dar voi da o petrecere la care îmi vin mulţi invitaţi şi
găina asta este prea mică. Aş dori una mai mare."
Măcelarul a luat găina, a intrat cu ea înăuntru, a stat puţin, s-a întors, a pus găina pe
cântar - aceeaşi găină - şi a spus: “Costă şapte rupii."
“Ştii, cred eă am să le iau pe amândouă.", a raspuns clientul :
Tantra pune întreaga existenţă în încurcătură.
Ea spune: “Le voi lua pe amândouă."

Nu sunt două.
Ura nu este decât un alt aspect al iubirii.
Furia nu este decât un alt aspect al compasiunii şi violenţa nu este altceva decât un alt
aspect al nonviolenţei.
Tantra spune, “Ştii, le iau pe amândouă. Le accept pe amândouă."
Şi brusc prin această acceptare apare o transcendere, deoarece nu sunt două -
violenţa şi nonviolenţa nu sunt două.
Furia şi compasiunea nu sunt două.
Iubirea şi ura nu sunt diferite. Sunt cele două feţe ale monezii.
De aceea tu cunoşti, observi, dar eşti atât de inconştient încât nu mai recunoşti
acest fapt. Iubirea ta se schimbă în ură într-o secundă.
7
Cum este posibil dacă ele sunt două?
Nu este nevoie de nici măcar o secundă: în acest moment iubeşti şi în următorul
moment pe aceeaşi persoană o urăşti. Dimineaţa o iubeşti pe acea persoană, la prânz o
urăşti iar seara iarăşi o iubeşti. Acest joc al urii şi iubirii continuă fără întrerupere.
De fapt nu este corect să spun iubire şi ură: iubire-ură, furie-compasiune - sunt un
singur fenomen, nu sunt două. De aceea iubirea poate deveni ură, ura poate deveni
iubire, furia poate deveni compasiune, compasiunea poate deveni furie.
Tantra spune că mintea este cea care divide şi apoi începi să lupţi.
Mai întâi creezi diviziunea; condamni un aspect şi apreciezi alt aspect. Tu eşti cel
care creezi divizarea, conflictul şi de aici încep problemele. Te vei alia în bucluc. Un
yoghin se află mereu în încurcătură, pentru că orice ar face el victoria nu poate fi finală,
poate fi cel mult temporară.
Poţi împinge înăuntru furia şi poţi arăta compasiune, dar vei şti că aceasta se află în
inconştient - în orice moment dacă nu există atenţie ea poate apare, poate erupe la
suprafaţă. Deci trebuie permanent să fie reprimată şi acesta este un fenomen
foarte urât - atunci îţi vei irosi întreaga viaţă.
Când te vei mai bucura de Divin? Nu mai ai spaţiu, nu mai ai timp. Lupţi cu furia
si cu lăcomia şi cu sexul şi cu gelozia şi o mie de alte lucruri. În tine există mii de
duşmani; trebuie să fii mereu foarte atent, nu ai timp de relaxare. Cum poţi fi
natural şi relaxat? Te vei afia întotdeauna în tensiune, vei fi încordat, întotdeauna
gata de luptă şi plin de temeri.
Asceţii se tem chiar şi de somn, deoarece în somn nu mai pot urmări nimic. In
somn, tot ce au reprimat iese la suprafaţă. Poate că respectă celibatul când sunt treji, dar
în vis devine imposibil - în interior încep să plutească numai femei frumoase şi el nu mai
poate face nimic. Acele femei frumoase nu vin din rai aşa cum este scris în scripturile
hinduse, că Dumnezeu le trimite. De ce să fie Dumnezeu preocupat să-ţi trimită femei?
Un sărman yoghin, care nu face nici un rău, care doar stă în Himalaya cu ochii
închişi şi care se luptă cu propriile sale probleme - de ce să fie Dumnezeu preocupat să
trimită nişte „apsara” (femei frumoase) ca să îl distragă de la calea sa? De ce? Nimeni nu
face acest lucru. Yoghinul este cel care îşi creează propriile vise.
Orice suprimi apare la suprafaţă în timpul visului.
Acele vise nu sunt decât părţile pe care el le-ai negat. Iar visele îţi aparţin şi ele
tot ţie, la fel cum îţi aparţin stările de veghe. Deci dacă iubeşti o femeie în starea
de veghe sau în vis nu este nici o diferenţă - nu poate fi, deoarece nu este vorba de
femeie, dacă aceasta există sau nu. Este vorba doar de tine. Nu este nici o diferenţă în
faptul de a iubi o imagine, o imagine din vis sau o femeie reală - nu poate fi, deoarece o
femeie reală este tot o imagine interioară. Tu nu cunoşti niciodată femeia reală,
cunoşti doar imaginea.

8
 Eu sunt aici. Cum de cunoaşte cineva dacă mă aflu cu adevărat aici? Poate că
este doar un vis mă visezi aici. Care va fi diferenţa dintre a mă vedea aici şi a mă visa
aici? - cum vei face diferenţierea? Care este criteriul?...
Deoarece nu contează dacă mă aflu sau nu aici - tu eşti cel care mă
vezi în mintea ta.
În ambele cazuri - vis sau realitate - ochii preiau razele, le transformă şi Ie
transmit minţii, iar aceasta nu face altceva decât să interpreteze informaţia. Nu ai văzut
niciodată o persoană reală, nu poţi vedea.
De aceea hinduşii spun că lumea este iluzorie, maya.
Tilopa spune: „Trecătoare ca o fantomă, ca un vis, este aceasta lume."
De ce? - deoarece intre vis si actualitate nu este nici o diferenţă. In ambele cazuri
eşti inclus in mintea ta. Vezi doar imagini, nu ai văzut niciodată ceva real - nu poţi
vedea, deoarece realitatea poate fi văzută doar când tu devii real.
Tu eşti un fenomen fantomatic, o umbra - cum poţi vedea realul?
Umbra nu poate vedea decât tot o umbra.
Poţi vedea realitatea doar atunci când mintea este înlăturată. Prin
minte totul devine ireal. Mintea proiectează, creează, colorează, interpretează - totul
devine fals. De aceea se pune mereu accentul pe non-minte.

Tantra spune să nu lupţi.

Dacă lupţi, vei face acest lucru multe vieţi şi nu se va întâmpla nimic, deoarece ai
dat greş încă de la început - unde tu vedeai doi era întotdeauna numai unul. Iar
dacă primul pas a fost făcut în mod greşit, nu mai poţi ajunge la ţel, întreaga călătorie va
fi făcută pe un drum greşit. Primul pas trebuie făcut în direcţie bună, altminteri nu-ţi vei
atinge niciodată scopul.
Şi care este pasul potrivit?
Tantra spune că acela de a vedea unul în doi, de a vedea unul în
multitudine. Deîndată ce poţi vedea unul în dualitate, transcenderea a
început. Acesta este drumul regal.
Acum sutra.
„A transcende dualitatea este calea regală.”
A transcende, nu a învinge - a transcende. Acest cuvânt este foarte frumos. Ce
înseamnă “a transcende”?
Este la fel ca atunci când un copil se joacă. Ii spui să lase jucăriile şi el se înfurie.
Chiar şi când se duce la culcare ia jucăriile cu el şi mama trebuie să le ia de lângă el după

9
ce a adormit. Primul lucru care îl face după ce se scoală este să întrebe unde sunt
jucăriile şi cine i le-a luat. Acestea îi apar chiar şi în vise.
Apoi brusc, într-o zi, uită totul. Pentru câteva zile acestea vor fi uitate în colţul
camerei şi după un timp vor fi vândute sau chiar aruncate; nu mai întreabă nimic despre
ele niciodată. Ce s-a întâmplat?
El a transcens, a devenit matur. Nu este o luptă şi o victorie; nu a luptat împotriva
dorinţei de a avea jucării. Nu, brusc într-o zi el a văzut că aceasta este o copilărie
iar el nu mai este copil; într-o zi realizează că jucăriile sunt jucării, că ele nu înseamnă
viaţa adevărată şi că este pregătit pentru viaţa reală.
Atunci întoarce spatele jucăriilor şi ele nu vor mai aparea niciodată în visele şi în
mintea sa. Va râde dacă va vedea alt copil jucându- se cu ele; va râde deoarece
cunoaşte... un râs al cunoaşterii, un râs al înţelepciunii. Va spune: “încă este un copil,
este ceva copilăros, se mai joacă cu jucării.”
Transcenderea este un fenomen foarte spontan. Aceasta nu se cultivă.
Doar devii mai matur. Doar observi absurditatea unui lucru...şi transcenzi.
Un tânăr a venit la mine, era toarte îngrijorat. El are o soţie foarte frumoasă,
doar nasul ei este puţin cam lung. Era îngrijorat şi m-a întrebat: "Ce să fac?”
A încercat chiar şi cu chirurgie plastică - nasul a devenit mai urât; deoarece nu
era nimic în neregulă şi când încerci să îmbunătăţeşti ceva ce nu era în neregulă, nu
faci altceva decât să strici, decât încurci totul. Acum era foarte tulburat şi m-a întrebat
ce să facă.
Am vorbit cu el despre jucării şi i-am spus: "într-o zi va trebui să transcenzi. Este
o copilărie - de ce eşti atât de obsedat de nasul ei? Nasul este doar o parte mică şi soţia
ta este foarte frumoasă - de ce o întristezi pentru nasul ei?” - pentru că începuse şi ea
să devină interesată de nas, acum nasul era problema vieţii ei.
Toate problemele sunt la fel ca aceasta! Să nu crezi că problema ta este mai mare -
toate sunt la fel ca aceasta. Toate problemele sunt nişte copilării, sunt juvenile, ele se
nasc din imaturitate.
Acest tânăr era atât de preocupat de nasul ei încât nici nu se mai uita la faţa ei,
deoarece ori de câte ori vedea nasul începea să devină îngrijorat - dar nu poţi scăpa atât
de uşor de lucruri. Dacă nu te uiţi la faţă datorită nasului, acest lucru încă îţi aminteşte
de nas. Chiar dacă încerci să evadezi din problemă, aceasta încă nu a dispărut. Eşti
obsedat. Aşa că i-am spus să mediteze asupra nasului soţiei.
El a zis: “Cum? Nici măcar nu îl pot privi.”
"Asta te va ajuta - doar meditează asupra nasului. Mai demult oamenii meditau
privind asupra vârfului nasului, aşa că ce este rău dacă meditezi asupra vârfului
nasului soţiei? Este minunat! Încearcă.”

10
“Dar ce se va întâmpla?” - m-a întrebat el nedumerit
“Fă ce-ţi spun şi spune-mi după câteva luni. Vino şi spune- mi ce s-a întâmplat. În
fiecare zi, las-o să stea în faţa ta şi meditează asupra nasului ei.”
După câteva zile, a venit alergând la mine şi mi-a zis: “Ce prostie făceam! Brusc, am
depăşit problema. întreaga prostie a devenit aparentă - acum nasul nu mai constituie
o problemă.”
El însă nu a devenit victorios faţă de un inamic, aşa ceva nu există - asta este
ceea ce spune tantra.
Întreaga viaţă se află într-o profundă iubire faţă tine. Nu este nimeni
care să trebuiască să fie distrus, cucerit, nu este nimeni care să îţi fie inamic, duşman.
întreaga viaţă te iubeşte. Iubirea curge de peste tot.
Şi înăuntrul tău nu există nici un inamic - duşmanii nu sunt decât creaţia
preoţilor. Ei au făcut din tine un câmp de luptă şi te îndeamnă: “Luptă - acest lucru este
rău! Luptă cu una, cu alta cu tot ce este rău!" Aceştia au creat atât de mulţi inamici încât
eşti complet înconjurat şi ai pierdut contactul cu întreaga frumuseţe a vieţii.
Ei îţi spun: furia nu este inamicul tău, lăcomia nu este inamicul tău; nici
compasiunea nu este prietenul tău şi nici nonviolenţa nu este prietenul tău - deoarece
prin prieten sau duşman rămâi în dualitate.
Doar priveşte la întregul fiinţei tale şi vei vedea că aceasta este una
singură. Când prietenul devine duşman şi duşmanul prieten, atunci toată
dualitatea este pierdută. Acolo va apare brusc transcendenţa, va aparea o trezire
bruscă.
Şi este cu adevărat bruscă, deoarece atunci când lupţi trebuie să o faci pas cu pas.
Aici nu există nici un fel de luptă. Aceasta este calea regilor - calea regală.
Tilopa spune,
„A transcende dualitatea este calea regală.”
Transcende dualitatea! Doar priveşte şi vei vedea că nu există nici un fel de dualitate!
«Bodhidharma s-a dus în China. Regele a venit să îl vadă şi a spus:
“Uneori sunt foarte tulburat. Uneori există în mine foarte multă tensiune şi suferinţă."
Bodhidharma s-a uitat la el şi a spus: “Mâine dimineaţă vino devreme aici, la
patru dimineaţa şi adu cu tine toate suferinţele, anxietăţile, tulburările pe care le ai.
Ţine minte nu veni singur - adu-le pe toate!"
Regele l-a privit pe Bodhidharma - era un tip foarte ciudat care speria de
moarte pe oricine - şi i-a spus: “Ce tot spui? Ce vrei să spui?”

11
“Dacă nu le aduci cu tine, atunci cum pot să te scap de ele? Adu-le pe toate eu tine şi voi
aranja eu totul."
Regele s-a gândit:
“Este mai bine să nu mă duc. La ora patru dimineaţa - va fi întuneric şi acest om arată
puţin cam nebun. Cu băţul pe care îl are în mână poate chiar să ma lovească. Şi ce
vrea să spună că va pune totul la punct?" Nu a putut dormi toată noaptea, deoarece
discuţia îl obseda. Dimineaţa a simţit că este mai bine să meargă:
“Cine ştie? - poate că rezolvă ceva.” Aşa că a plecat, dar a ajuns eu inima îndoită şi
primul lucru pe care l-a întrebat Bodhidharma - acesta stătea în faţa templului cu
băţul în mână şi în întuneric părea mai fioros:
“Deci ai venit! Ai adus lucrurile alea despre care vorbeai?"
Regele a spus: “Vorbeşti în dodii, deoarece acestea nu sunt lucruri pe care să le pot
aduce - ele sunt în interior."
Bodhidharma a spus: “Bun. Înăuntru, în afară, tot lucruri sunt. Doar stai jos, închide
ochii şi încearcă să le găseşti în interior. Prinde-le şi spune-mi imediat cum le prinzi şi
priveşte băţul meu: le pun imediat la punct pe toate!”
Regele a închis ochii - nu avea altceva de făcut - a privit pe ici pe colo şi a realizat
brusc că, cu cât privea mai mult, cu atât vedea că nu era nimic - nici anxietate, nici
tulburări, nici suferinţă. Atunci a pătruns într-o meditaţie profundă. Au trecut orele,
soarele a răsărit şi pe faţa sa se aşternuse o tăcere minunată.
Atunci Bodhidharma i-a spus:
“Acum deschide ochii. Este îndeajuns! Unde sunt chestiile alea despre care vorbeai?
Poţi să mi le arăţi ca să te scap de ele?"
Regele a râs, s-a închinat, i-a atins picioarele şi a spus:
"Le-ai pus într-adevâr la punct, deoarece nu am mai putut să găsesc pe nimeni acolo -
şi acum ştiu care este problema. Ele nu se află acolo încă de la început. Acestea erau
acolo deoarece eu nu am intrat niciodată să le caut. Erau acolo deoarece eu nu eram
prezent în interior. Acum ştiu - tu ai înfăptuit miracolul.”
Aceasta este transcenderea: nu constă într-o rezolvare a unei probleme, ci în
observarea faptului real încă de la început: există sau nu cu adevărat o problemă?
Mai întâi tu eşti cel care creezi problema şi apoi începi să te întrebi de soluţie. Mai
întâi creezi întrebarea şi apoi te plimbi prin lume căutând răspunsul. Aceasta a fost şi
experienţa mea - dacă urmăreşti întrebarea, aceasta va disparea: nu este nevoie
de nici un răspuns. Dacă urmăreşti întrebarea, aceasta va disparea - şi aceasta este
transcenderea. Nu există o soluţie, deoarece acolo nu era nici o întrebare care să fie
rezolvată. Tu nu ai o boală.

12
 Doar priveşte în interior şi nu vei găsi boala: atunci ce nevoie mai este de soluţie?
Fiecare om este aşa cum trebuie să fie. Fiecare om este născut un rege. Nu lipseşte
nimic, nu trebuie să fii îmbunătăţit.
Oamenii care încearcă să te facă mai bun sunt cei care te distrug, ei sunt
realii creatori de probleme. Şi sunt mulţi care nu fac altceva decât să se urmărească ca
şoarecii cu pisicile: vii aproape de ei şi încep imediat să-ţi de-a sfaturi. Există mulţi
oameni ca aceştia - de aceea lumea se află intr-un asemenea haos - există prea mulţi
oameni care încearcă să-ţi de-a sfaturi. Să nu îngădui nimănui să facă acest lucru.
Ai deja ultimul cuvânt. Nu eşti numai alfa, ci eşti şi omega. Eşti complet, perfect.
Chiar dacă simţi imperfecţiune, tantra spune că această
imperfecţiune este perfectă. Nu este nevoie să te îngrijorezi de ea.
Pare ciudat să spui că imperfecţiunea ta este perfectă, ca nu îi lipseşte nimic. De
fapt, apari imperfect nu pentru cu eşti astfel, ci pentru ca eşti o perfecţiune care
creşte, care se dezvoltă. Pare ceva absurd, pare ilogic, deoarece noi credem cu
perfecţiunea nu mai poate creşte, deoarece perfecţiunea o vedem ca fiind ceva ce a ajuns
la dezvoltarea finală - însă o astfel de perfecţiune va fi moartă. Dacă nu poate creşte,
atunci este moartă.
Dumnezeu se manifestă creator în mod permanent. Dumnezeu este perfect
dar nu în sensul că nu se mai dezvoltă deloc. Este perfect deoarece nu îi lipseşte
nimic, dar creşterea continuă.
Dumnezeu este evoluţie; nu numai de la imperfecţiune la perfecţiune, ci de la
perfecţiune la mai multă perfecţiune, la si mai multă perfecţiune. Când perfecţiunea
nu mai are nici un fel de viitor, atunci ea este moartă.
Când perfecţiunea are un viitor, când are încă o deschidere, o creştere, când încă
se mai poate mişca, atunci ea pare ca si o imperfecţiune. Nu încerca să fii perfect,
altminteri te vei opri din creştere. Atunci vei fi ca o statuie a lui Buddha. dar moartă.
Datorită acestui fenomen - că perfecţiunea continuă să crească - simţi că ea este
imperfectă. Las-o să fie aşa cum este. Permite-i să fie aşa cum este. Aceasta este
calea regală.
„A transcende dualitatea este calea regală.
A transcende fluctuaţiile minţii este practica regală.”
Meditezi, stai în meditaţie şi apare un gând - imediat te şi uiţi pe tine; urmezi gândul,
eşti deja implicat în el.
Tantra spune că un singur lucru trebuie învins şi acesta este distragerea
atenţiei.
Ce vei face?

13
 Un singur lucru: când apare un gând, rămâi un observator. Priveşte-l, observă-l,
permite-i să treacă prin fiinţa ta, dar nu te ataşa de el în nici un fel. Nu fi nici pentru şi
nici împotrivă. Poate fi un gând rau, poate că îţi vine în cap să omori pe cineva - nu îl
baga la fund, nu spune: “Acesta este un gând rău.”
În momentul în care spui ceva despre el, eşti distras, eşti ataşat de
acesta. Acum acest gând te va conduce la multe alte lucruri, vei trece la altul.
Când apare un gând bun, nu spune: “Aha! Este foarte frumos! Sunt un mare sfânt.
Mie îmi apar gânduri atât de frumoase încât as dori să salvez întreaga lume. Aş vrea sa îi
eliberez pe toţi.” Nu spune aşa ceva.
Bun sau rău, tu sa ramai un martor.
Totuşi, la început, vei fi distras de multe ori. Atunci ce-i de facut? Dacă esti
distras, asta este. Nu fi prea îngrijorat de acest lucru, pentru ca altfel această îngrijorare
va deveni o obsesie. Fii distras! Pentru câteva minute vei fi distras, si iti vei aminti
brusc: “Sunt distras.”
Este în regulă, te poţi reîntoarce. Nu te simţi deprimat. Nu spune, “A fost ceva
rău că am fost distras” - dacă simţi că nu este bine, începi să creezi iarăşi un dualism:
bun şi rău. Esti distras, totul este în regulă - acceptă asta, vino înapoi. Nu crea conflicte
interioare.
Acelaşi lucru îl spune mereu Krishnamurti. El foloseşte pentru asta un concept
foarte paradoxal. Spune că dacă eşti neatent, atunci fii atent la neatenţie. Asta
este ok! Descoperi brusc că ai fost neatent, acordă atenţie acestui lucru şi revino înapoi
acasă.
Krishnamurti nu a fost înţeles datorită faptului că el urmează calea regală. De
aceea spune mereu că nu există nici o metodă; - pe calea regala nu există nici o
metodă. Continuă să spună că nu există nici un fel de tehnică - pe calea regală nu există
aşa ceva. Afirmă mereu şi mereu că nici o scriptură nu te va ajuta - pe calea regală nu
există nici o scriptură.
Eşti distras? În momentul în care îţi aminteşti, în momentul în care
conştientizezi: “Am fost distras”- atunci revino. Asta este tot! Nu crea nici un fel de
conflict. Nu spune: “A fost ceva rău”; nu trebuie să te simţi deprimat sau frustrat că ai
fost iarăşi distras. Nu este nimic rău în distragere – bucura-te de momentul în care devii
conştient de ea.
Daca te poţi bucura de această conştientizare, atunci distragerea atenţiei îţi va
apare din ce în ce de mai puţine ori. Mentalitatea tantrică spune că totul este
sfânt şi frumos.
Chiar dacă acolo există distrageri, într-un fel este nevoie de ele. Poate că nu eşti
conştient de ce sunt necesare, dar sunt. Dacă te poţi simţi bine faţă de tot ce se întâmplă,

14
doar atunci urmezi cu adevărat calea regală. Dacă începi să lupţi cu orice, atunci ai
decăzut de pe calea regală şi ai devenit un soldat, un luptător.
„A transcende dualitatea este calea regală.
A transcende fluctuaţiile mintii este practica regală.
Calea non-practicii este calea tuturor budhha.”
Nu trebuie practicat nimic, doarece practica creează obiceiuri. Omul nu trebuie
decât să devină mai conştient, ci nu mai priceput în practică. Doar cei care nu
pot urma calea tantrică, trebuie să devină luptători - lor le va fi absolut necesară o
practică spirituală consecventă.
Dar chiar şi ei vor sesiza fără putinţă de tăgadă că tot ce este frumos apare
spontan, nu prin practică. Poţi practica iubirea, te poţi antrena.
În America sunt persoane care vor să creeze nişte cursuri de iubire, deoarece
oamenii au uitat chiar şi acest lucru, cum să iubească. Este cu adevărat straniu! Păsările,
animalele, copacii nu se duc la colegii, nu întreabă pe nimeni - şi totuşi iubesc. Şi mulţi
oameni vin la mine....
Chiar acum câteva zile un tânăr mi-a trimis o scrisoare în care spunea:
“Eu înţeleg - dar cum să iubesc? Cum se face? Cum să mă apropii de o femeie?'’ Pare
ridicol, dar am pierdut complet calea naturală. Nici chiar iubirea nu mai este posibilă
fără antrenament.
Şi dacă eşti antrenat devii urât, deoarece tot ce faci va face parte din antrenament.
Nu va fi ceva real, va fi doar o actorie. Nu va fi o viaţă reală, va fi doar o scenă cu actori.
Ei creează iubire şi acţionează într-un mod iubitor, dar ai observat că actorii sunt cei
mai năpăstuiţi în privinţa iubirii? Viaţa lor amoroasă este aproape întotdeauna
catastrofală. Nu ar trebui să fie aşa, deoarece toată ziua ei practică iubirea: practică
iubirea în multe feluri, cu multe femei. Sunt iubiţi profesionişti şi ar trebui să fie perfecţi
atunci când se îndrăgostesc - dar aproape de fiecare dată când ajung la iubirea reală dau
greş.
Viaţa actorilor şi actriţelor, viaţa lor amoroasă, este întotdeauna un eşec. Care
este problema? Practica este problema, au mimat acest lucru prea mult - acum
inima nu mai poate funcţiona. Ei continuă să facă doar gesturi lipsite de încărcătură
afectivă: ei sărută, dar sărutul nu există, doar buzele se întâlnesc.
Energia interioară, transferul de energie interioară nu există; buzele lor sunt
sigilate, sunt reci. Şi dacă buzele sunt reci şi închise, iar energia nu este eliberată prin
ele, atunci sărutul este un lucru urât. Este doar un transfer de milioane de celule, de
germeni, de boli - doar atât. Un sărut este urât dacă energia nu este prezentă.
Poţi îmbrăţişa o femeie sau un bărbat - doar oasele se întâlnesc, corpurile se
ciocnesc, dar nu există nici un fel de salt al energiei interioare. Energia nu apare. Doar te

15
mişti făcând un gest impotent. Poţi chiar să faci dragoste; poţi face toate gesturile
iubirii, dar asta va fi mai mult ca o gimnastică şi nu ca o iubire.
Ţine minte: practica mecanică sau mimetică ucide viaţa.
Viaţa este mult mai vie atunci când curge în toate direcţiile, fără un
şablon anume, fără o disciplină forţată, atunci aceasta îşi are propria ei
ordine şi disciplină.
„Calea non-practicii este calea tuturor buddha.
Cel care urmează această cale atinge starea de buddha.”
Deci ce se poate face? Dacă non-practica este calea, ce-i de făcut? Atunci doar
trăieşte spontan. Care este frica? De ce îţi este aşa de frică să trăieşti spontan?
Desigur că vor exista pericole, hazarduri - dar asta este bine! Viaţa nu este ca o şină
de cale ferată pe care merge un tren. Viaţa este ca un râu: el îşi creează propriul său curs.
Râul nu este un canal artificial. Un conal nu este bun - un canal înseamnă o viaţă de
obiceiuri.
Pericolul există, dar pericolul este viaţa, acesta este implicat în viaţă. Doar
persoanele moarte sunt mai presus de pericole. De aceea oamenii devin morţi. Căminele
oamenilor sunt mai degrabă nişte cavouri decât case. Eşti preocupat prea mult de
securitate şi acest lucru te ucide, deoarece viaţa este nesigură. Nu se poate face nimic în
această privinţă, nimeni nu o poate face sigură, toate securităţile sunt false, toate
securităţile sunt doar imaginate.
O femeie te iubeşte astăzi - mâine cine ştie? Cum poţi fi sigur de ziua de mâine?
Pentru a fi sigur mergi la oficialităţi şi legalizezi iubirea, faci o încătuşare legală, astfel ca
femeia să îţi fie soţie şi mâine. Ea poate să îţi rămână soţie datorită încătuşării legale,
dar iubirea va disparea. Iubirea nu cunoaşte nici un fel de lege. Şi când iubirea dispare şi
soţia rămâne doar soţie, iar soţul rămâne doar soţ, atunci între ei apare o stare
cadaverică, apare moartea.
Căsătoria există datorită nevoii de securitate, de siguranţă. Datorită securităţii noi
creăm societatea. Datorită securităţii mergem întotdeauna numai pe un drum canalizat.
Viaţa este sălbatică. Iubirea este sălbatică, nu respectă convenienţele sociale.
Nici Dumnezeu nu le respectă. El nu va veni niciodată în grădinile omului,
acestea sunt prea umane. El nu va veni în casele oamenilor, ele sunt prea mici. Nu va
putea fi niciodată întâlnit pe cărările artificiale ale omului.
Ţine minte: tantra spune că viaţa este sălbatică. Omul trebuie să o trăiască
în toate aceste pericole, hazarduri - şi este minunat, deoarece astfel există aventura. Nu
încerca să faci din viaţa ta un şablon fix. Permite-i acesteia să aiba propriul ei
curs.

16
 Acceptă totul: transcende dualitatea prin acceptare şi permite-i vieţii să
aibe propriul ei curs - şi vei ajunge, cu siguranţă vei ajunge la Mahamudra. Spun “cu
siguranţă” nu pentru a te face să fii în siguranţă sau pentru a te face sigur - nu fac altceva
decât să afirm un fapt real. Acesta nu este certitudinea securităţii tale.
Cei ce sunt “sălbatici” ajung întotdeauna la Realizarea Ultimă.
„Trecătoare este această Iume, precum fantomele şi visele, substanţă ea nu are.
Renunţă la ea şi părăseşte neamurile, taie lanţurile plăcerii şi urii şi
meditează în păduri şi munţi.
Dacă, fără efort, rămâi relaxat în starea ta naturală, în curând Mahamudra vei
câştiga şi vei atinge non-realizarea”.
... non-realizarea.
ACEASTĂ SUTRA TREBUIE ÎNŢELEASĂ FOARTE BINE, DEOARECE ESTE FOARTE
POSIBIL SĂ FIE ÎNŢELEASĂ GREŞIT. A EXISTAT MULTĂ NEÎNŢELEGERE ÎN
PRIVINŢA LUI TILOPA - FAŢĂ DE ACEASTĂ SUTRA.
Iar toţi cei care au comentat-o înaintea mea au pierdut esenţa. Există un motiv.
Sutra spune:
„Trecătoare este această lume”
- această lume,este făcută din acelaşi material din care sunt făcute şi visele. Intre vise şi
lume nu este nici o diferenţă. Treaz sau adormit trăieşti în propria ta lume de vise. Ţine
minte că nu este o singură lume - există tot atât de multe lumi câte persoane
sunt; fiecare trăieşte în propria sa lume. Uneori lumile noastre se întâlnesc şi se
ciocnesc, uneori se contopesc, dar noi rămânem închişi în propriile noastre lumi.
„Trecătoare este această Iume, precum fantomele şi visele, substanţă ea nu are.”
Acelaşi lucru îl spun şi fizicienii: ea nu are substanţă. În ultimii 30-40 de ani
cuvântul materie a dispărut complet din vocabularul fizicianului.
Acum 70 de ani, 75 de ani, Nietzsche a spus: „Dumnezeu este mort." Şi el a spus
asta pentru a accentua faptul că doar materia există - iar acest secol încă nici măcar nu
s-a terminat. Chiar după 25 de ani de la moartea lui Nietzsche - el a murit în 1900 - în
1925 fizicienii au ajuns să înţeleagă faptul că noi nu ştim nimic despre Dumnezeu, dar
un lucru este sigur: materia este moartă.
În jurul tău nu există nici un fel de lucru material, totul nu este decât vibraţii;
vibraţii care se intersectează şi care creează iluzia de materie. Este la fel cum vezi
un film: pe ecran nu este nimic - doar lumini electrice ce se intersectează şi care creează
întreaga iluzie. Şi acum există si filme tridimensionale.

17
 Întreaga lume este la fel ca imaginea unui film pe ecran, deoarece totul nu este
decât un fenomen energetic - doar tu eşti real, doar martorul este real şi totul este
doar un vis. Iar starea de buddha apare când transcenzi toate aceste vise şi nu
mai rămâne nimic de văzut, doar văzătorul este văzut - atunci ai ajuns la starea de
buddha, la realitate.
„Trecătoare este această lume, precum fantomele şi visele, substanţă ea nu are.
Renunţă la ea şi părăseşte neamurile...”
Aceste cuvinte: „Renunţă la ea şi părăseşte neamurile”, au fost înţelese greşit.
Există un motiv pentru care s-a întâmplat acest lucru - deoarece majoritatea sunt asceţi
şi au crezut că Tilopa spune exact ceea ce cred şi ei. Tilopa nu poate spune aşa ceva,
deoarece acest lucru este împotriva firii sale.
Dacă acestea sunt ca visele, atunci care este sensul de a renunţa la ele? Poţi
renunţa la realitate, nu poţi renunţa la vise - ar fi ceva prea prostesc. Poţi renunţa la
o lume substanţială, nu poţi renunţa la o lume fantomatică.
Spune dimineaţa, după ce te scoli, spune la toată lumea, "Am renunţat la vise! Seara
trecută erau multe vise şi eu am renunţat la ele!" Vor râde toţi de tine şi vor crede că ai
înnebunit - nimeni nu renunţă la vise. Doar te trezeşti pur şi simplu; nimeni nu renunţă
la vise.
«Un Maestru zen s-a trezit într-o dimineaţă şi a spus unuia dintre discipolii:
„Am visat ceva aseară. Vrei să mi-l interpretezi, să îmi spui ce înseamnă?"
Discipolul a spus: “Aşteaptă! Să îţi aduc o ceaşcă cu ceai."
Maestrul a luat ceaşca şi a întrebat: “Acum să îţi spun visul?" Discipolul a spus: “Uită
de el, deoarece un vis este un vis şi nu are nevoie de nici un fel de interpretare. O
ceaşcă de ceai este interpretarea cea mai suficientă - trezeşte-te!"
Maestrul a spus: “Bine, este absolut corect! Dacă mi-ai fi interpretat visul te-aş fi
dat afară din mănăstire, pentru că doar proştii interpretează visele. Ai făcut foarte
bine; altminteri ai fi fost aruncat afară şi nu te-aş mai fi privit vreodată în faţă."»
Când apare un vis, ai nevoie doar de o ceaşcă de ceai şi termini cu el.
Freud, şi Jung, şi Adler ar fi fost foarte îngrijoraţi dacă ar fi cunoscut această
poveste, pentru că ei şi-au pierdut întreaga viaţă doar interpretând visele altora. Un vis
trebuie transcens. Îl transcenzi doar cunoscând pur şi simplu faptul că
acesta este doar un vis - aceasta este renunţarea.
Tilopa a fost înţeles greşit, doarece în lume există foarte mulţi asceţi, foarte mulţi
oameni care condamnă. Ei au crezut că el spune să se renunţe la lume, dar nu spune
asta, ci:
“Cunoaşte că aceasta este trecătoare şi deja ai renunţat. Renunţă la ea."

18
Vrea să spună că trebuie cunoscută ca pe un vis.
„Părăseşte neamurile” - toţi au crezut că el spunea: “Părăseşte-ţi familia, rudele,
părinţii, copiii." Nu, nu îndeamnă la aşa ceva; nu poate spune asta. Este imposibil
pentru Tilopa să spună aşa ceva. Doar zice să renunţi ia relaţiile
interioare.
Nu trebuie să gândeşti că cineva este soţia ta - acest “al tău” este o fantomă, este un
vis. Nu trebuie să spui: “Acest copil este fiul meu" - acest “al meu" este un vis. Nimeni nu
este al tău, nimeni nu poate fi al tău. Renunţă la aceste atitudini prin care crezi că
cineva este al tău - soţ, soţie, prieten, duşman; renunţă la aceste atitudini. Nu crea
poduri: “al meu", “al tău" - aceste cuvinte, elimină-le.
Dacă renunţi la aceste cuvinte, ai renunţat la neamurile tale - nimeni nu este al tău.
Asta însă nu înseamnă că trebuie să fugi de soţie, pentru că prin fugă nu faci altceva
decât să arăţi că este substanţială. Această fugă arată că încă tu crezi că este a ta, altfel
de ce mai fugi?
«Un sannyasin hindus, Swami Ramateertha, s-a întors din America. Stătea în
Himalaya; soţia sa a venit să-l vadă şi el a devenit puţin tulburat. Discipolul său.
Sardar Poorn Singh, o minte foarte penetrantă, stătea lângă el şi a observat, a simţit
că este ceva în neregulă.
După ce a plecat soţia, Ramateertha şi-a aruncat roba portocalie. Poorn Singh l-a
întrebat:
“Ce s-a întâmplat? Eu am observat că erai puţin tulburat. Am simţit că nu ai fost tu
însuţi.”
Ramateertha a răspuns:
„De aceea şi arunc aceste haine portocalii. Am întâlnit foarte multe femei şi nu am fost
deloc tulburat. Nu este nimic special cu această femeie - decât că ea a fost soţia mea.
Acel „a mea” încă mai există în interior. Nu merit să port aceste haine. Eu nu am
renunţat la „al meu”, ci doar la soţie. Şi nu soţia este problema; nici o altă femeie nu m-a
tulburat vreodată. Am mers peste tot pe pământ, apare soţia - o femeie la fel de normală
ca oricare alta - şi brusc sunt tulburat. Podul încă există.”
El nu a mai purtat niciodată hainele de sannyasin, a murit în haine obişnuite. A
spus: „Nu merit!”»
Tilopa nu poate spune să renunţi la nevastă, la copii, la rude. Nu.
El spune să renunţi la poduri, să le dărâmi - aceasta este treaba ta; şi nu are nici o
legătură cu soţia. Dacă ea continuă să se gândească la tine ca la soţul ei, asta este
problema ei, nu a ta. Dacă fiul continuă să se gândească la tine ca la tatăl său, asta este
treaba lui; este un copil, are nevoie de maturitate.

19
Iţi spun: Tilopa vrea să spună să renunţi la visele interioare şi la poduri, la lumile
interioare.
„...şi meditează în păduri şi munţi.”
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul acesta - el nu spune să fugi în păduri şi în
munţi. A fost interpretat în acest mod şi mulţi au fugit de soţiile şi de copiii lor, ca să
stea singuri în munţi - este absolut greşit.
Ceea ce spune Tilopa este ceva mult mai profund; nu este atât de superficial,
deoarece poţi să mergi în munţi şi totuşi vei continua să te afli în piaţă.
Mintea este problema. Poţi sta în Himalaya şi să te gândeşti în continuare la
soţie, la copii şi la ce se întâmplă cu ei.
«Un om a renunţat la soţie, copii, familie şi a venit la Tilopa să fie iniţiat ca discipol al
său. Tilopa stătea într-un templu în afara oraşului. Când a intrat era singur, iar Tilopa
era şi el tot singur.
Tilopa s-a uitat spre acel om şi a spus: “înţeleg că ai venit la mine - dar ce caută şi
mulţimea asta cu tine?” Omul s-a uitat în spate mirat, deoarece acolo nu era nimeni.
Tilopa a spus: „Nu privi înapoi! Priveşte înăuntru! - mulţimea se află în interior.”
Omul a închis ochii şi mulţimea era acolo: soţia era acolo şi încă plângea. Copiii erau
trişti. Ei au mers să îl conducă până Ia marginea oraşului - prietenii, familia, şi toţi l-au
urmat până aici.
Maestrul i-a spus:
„Du-te afară şi părăseşte acea mulţime! Eu iniţiez câte o persoană, ci şi nu grupuri.» Nu,
Tilopa nu poate spune să renunţi la lume şi să fugi în munţi. EI nu este atât de prost. Nu
poate spune aşa ceva - este un om treaz.
Nu vrea să spună decât atât: dacă renunţi la vise, la poduri, la posesivitate -
nu la rude - dacă renunţi la minte, atunci brusc te vei afla în păduri şi în munţi. Poate că
încă mai stai în societate - dar aceasta a dispărut. Poate că stai în casa - dar pentru tine
casa a dispărut. Brusc te vei afla în păduri şi în munţi. Eşti brusc singur. Doar tu eşti
acolo, nimeni altcineva. Poţi fi în mulţime şi totodată sa fii singur şi poţi fi singur şi
totodată să te afli în mulţime.
Poţi să te afli în lume şi să nu fii lumesc.
Poţi sta în lume, dar să aparţii munţilor şi pădurilor. Acesta este un fenomen interior.
Există munţi, şi păduri interioare, iar Tilopa nu poate spune nimic despre pădurile
exterioare şi despre munţii exteriori, deoarece şi acestea aparţin tot lumii viselor.
Himalaya este tot la fel de mult un vis, precum este şi piaţa din Poona, deorece
Himalaya este la fel de exterior ca şi piaţa. Pădurile sunt şi ele tot un vis.

20
 Dacă ai ajuns la interior - acolo este realitatea. Trebuie să pătrunzi din ce în
ce mai mult înăuntru, în adâncurile fiinţei tale, atunci vei ajunge la adevărata Himalaya,
atunci vei ajunge la adevăratele păduri ale fiinţei tale, la văile şi vârfurile fiinţei tale, la
înălţimile şi profunzimile fiinţei tale.
Asta vrea să spună Tilopa.
„Dacă fără efort, rămâi relaxat în starea naturală...”
Tilopa este în favoarea unei stări naturale şi relaxante. A scăpa de soţie şi
copii nu este deloc natural, şi nu este nici relaxant. Un om ce părăseşte soţia, copiii,
prietenii şi lumea devine tensionat, el nu poate deveni relaxat şi uşurat. Tensiunea apare
chiar în efortul de renunţare.
A fi natural înseamnă să fii acolo unde te afli.
A fi natural înseamnă: oriunde te găseşti pe tine, fii acolo. Dacă eşti un soţ, bine;
dacă eşti o soţie, minunat; dacă eşti o mamă, bine - trebuie să fie aşa. Acceptă, oriunde
te afli, oricum eşti şi orice ţi se întâmplă, doar atunci poţi fi relaxat şi natural.
Majoritatea aşa-zişilor sfinţi, sadhu, călugări, toţi cei care au fugit de lume, nu sunt
de fapt decât nişte laşi, care stau în mănăstiri, nu pot fi relaxaţi şi naturali - ei trebuie să
stea permanent încordaţi. Au făcut ceva nenatural, au înotat împotriva cursului natural
al vieţii.
Da, pentru câţiva oameni, acest lucru poate fi natural. Deci eu nu pot spune să te
forţezi să stai în piaţă, în lume, pentru că atunci vei cădea în cealaltă extremă şi vei face
iarăşi aceeaşi prostie. Pentru unii oameni poate fi ceva absolut natural să se afle în
mănăstire; acolo este locul lor. Pentru câţiva oameni poate fi ceva foarte natural să stea
în munţi; trebuie să stea în munţi.
Lucrul care trebuie ţinut minte, criteriul fundamental este acela de a fi natural şi
relaxat. Dacă eşti natural în piaţă, este minunat - şi piaţa este tot Divină. Dacă te simţi
relaxat şi natural în Himalaya, este minunat - nu este nimic rău în asta.
Ţine minte un singur lucru: fii relaxat şi natural. Nu te încorda şi nu crea o
tensiune în interiorul fiinţei tale.
Relaxat...
„... în curând Mahamudra vei câştiga...”
Rămânând relaxat şi natural vei ajunge în curând la orgasmul cosmic.
„... şi vei atinge non-realizarea.”
Vei atinge ceea ce nu se poate atinge. De ce? De ce se spune că nu se poate atinge?
- Deoarece nu se poate face din ea un scop, un ţel. Acesta nu poate fi realizat de
catre o minte orientată spre ţeluri. Nu poate fi atins de o minte apucătoare.

21
 Mulţi din cei de aici au această tendinţă a minţii apucătoare. Ei sunt încordaţi
deoarece au creat un scop bine definit al unui fenomen ce nu poate fi delimitat. Doar se
poate întâmpla. Nu poţi fi decât pasiv, relaxat şi natural şi să aştepţi timpul potrivit -
deoarece toate au anotimpul lor. Se va produce in sezonul propice.
De ce atât de multă grabă? Dacă eşti grăbit, atunci vei deveni încordat,
atunci vei aştepta mereu câte ceva. De aceea Tilopa spune: „... şi vei atinge non-
realizarea.”
Nu este un scop.
Nu poţi face din ea o ţintă: “Voi ajunge în cutare loc.”
Nu poţi fi ca o săgeată care îşi atinge ţinta, nu.
Mintea care este îndreptată spre un ţel este o minte tensionată.
Aceasta va aparea brusc, atunci când eşti pregătit - nu i se aud nici măcar paşii.
Vine subit.
Nici măcar nu devii conştient de faptul că apare.
Ea a înflorit, brusc te bucuri de existenţa florii - eşti umplut de parfumul ei, de aroma ei.

22