TANTRA SUPREMA INTELEGERE OSHO

CAPITOLUL IV – FII GOL, PRECUM UN BAMBUS

Cântecul continuă:
„Nu face nimic cu corpul decât relaxeaza-te; închide ferm gura şi rămâi tăcut; goleşte-
ţi mintea şi nu te gândi la nimic. La fel ca un bambus gol, odihneşte-te în
linişte.
Nedând şi neluând, odihneşte-ti mintea. Mahamudra este ca o minte ce nu se
agaţă de nimic. Astfel practicând, în timp vei atinge starea de buddha.”

MAI ÎNTÂI, NATURA ACTIVITĂŢII şi tendinţele ascunse in ea trebuiesc bine

înţelese, altminteri nu este posibilă nici un fel de relaxare. Chiar dacă vrei să te
relaxezi, va fi imposibil dacă nu ai observat, dacă nu ai urmărit, dacă nu ai realizat
natura activităţilor tale, deoarece activitatea nu este un fenomen simplu.
Mulţi oameni vor să se relaxeze, dar nu pot. Relaxarea este ca o înflorire: nu o poţi
forţa. Va trebui să înţelegi întregul fenomen - de ce eşti atât de activ, de ce
există atât de multă ocupaţie, de ce eşti obsedat de ea.
Ţine minte două cuvinte: unul este “acţiune”- şi celălalt este “activitate".
Acţiunea nu este activitate; activitatea nu este acţiune. Natura lor este diametral
opusă. Acţiunea se produce atunci când o cere situaţia - tu acţionezi, tu răspunzi.
Activitatea se produce atunci când situaţia nu mai contează, nu este un răspuns; eşti
atât de agitat în interior încât situaţia nu este decât o scuză pentru a fi activ.
Acţiunea apare dintr-o minte tăcută - ea este cel mai frumos lucru din lume.
Activitatea apare dintr-o minte agitată - este ceva urât.
Acţiunea apare când este necesară; activitatea este neimportantă. Acţiunea este
spontană, este de la moment la moment; activitatea este încărcată, împovărată de
trecut. Aceasta nu este un răspuns la momentul prezent, mai degrabă este o eliberare în
prezent a agitaţiei pe care o ai, a întregii poveri din trecut. Acţiunea este creativă.
Activitatea este foarte, foarte distructivă - te distruge pe tine şi pe alţii.
Încearcă să observi subtilele distincţii ce există între ele.
De exemplu, îţi este foame şi mănânci - aceasta este o acţiune.
Nu îţi este foame, nu simţi deloc foamea şi totuşi mănânci - asta este activitate.
Acest mâncat este ca o violenţă: distrugi mâncarea, îţi încleştezi dinţii si distrugi

1
mâncarea; acest lucru te eliberează puţin de agitaţia interioară. Tu mănânci nu
din cauza foamei, ci doar din cauza unei necesităţi interioare, o tendinţă de a li violent.
În lumea animală, violenţa este asociată cu gura şi membrele sale, cu dinţii şi
ghearele sale; acestea două sunt lucrurile cele mai violente ce predomină în lumea
animală.
Când mănânci, aceste două lucruri sunt asociate: cu mâna iei mâncarea şi cu gura
o mesteci - violenţa este eliberată. Dar acolo nu există foamea; aceasta nu este o
acţiune, este o boală. Această activitate este o obsesie.
Dar bineînţeles, nu poţi mânca mereu în felul acesta. Aşa că oamenii au inventat
tot felul de trucuri: vor mesteca gumă, vor fuma - acestea nu au nici o valoare nutritivă,
sunt doar nişte substituenţi, dar în ceea ce priveşte violenţa sunt necesare.
Un om ce stă şi mestecă gumă de mestecat - ce face el? Omoară pe cineva. În
minte, dacă este conştient, îşi poate da seama dacă nu cumva are vreo fantezie de acest
gen - şi el mestecă: o acţiune în sine foarte inocentă.
Nu faci rău nimănui - dar este foarte periculoasă pentru tine, deoarece pari a fi
complet inconştient de ceea ce faci.
Un om care fumează - ce face? Într-un fel ceva foarte inocent: doar inspiri şi expiri
fum; un fel de "pranayama" bolnavă şi un fel de ritual secular. El nu face decât să tragă
fum, să scoată fum, să inspire, să expire fum - este ca un cerc. Prin fumat el face un fel
de incantaţie ritmică. Asta pe moment linişteşte; agitaţia sa interioară este puţin
domolită.
Dacă vorbeşti cu o persoană şi, ţine minte mereu acest lucru - aproximativ sută la
sută este adevărat - la un moment dat aceasta începe să îşi caute ţigările, înseamnă că
este deja plictisită, acum trebuie să o laşi în pace. Ea ar fi vrut să te dea afară, dar nu
poate face aşa ceva, ar fi ceva prea nepoliticos. Atunci începe să îşi caute ţigările; prin
aceasta spune: “Gata! M-am săturat.” În lumea animală ar fi sărit pe tine, dar nu poate -
acum este o fiinţă umană, civilizată. Sare pe ţigară şi începe să fumeze. Acum nu îşi mai
face griji de tine, este închis în incantaţia fumatului. Aceasta aparent linişteşte.
Însă această activitate arată că eşti obsedat. Nu poţi rămâne tu însuţi, nu poţi
rămâne tăcut, nu poţi rămâne inactiv.
Prin activitate îţi arunci nebunia, boala.
Acţiunea este minunată, acţiunea vine ca un răspuns spontan; viaţa are nevoie de
răspunsuri. Trebuie să acţionezi în fiecare moment, dar această activitate vine prin
momentul prezent. Îţi este foame şi cauţi mâncare. Îţi este sete şi te duci ia fântână.
Îţi este somn şi te duci să te culci... Acţionezi datorită unei situaţii totale. Acţiunea este
spontană si totala.
Activitatea nu este niciodată spontană, ea apare din trecut. Poate că ai
acumulat-o de mulţi ani şi ea explodează în prezent. Mintea însă este foarte şireată şi va

2
găsi mereu motive şi raţionalizări pentru activitate. Mintea va încerca întotdeauna să
dovedească că aceasta nu este activitate, ci că este acţiune, că era ceva necesar.
Brusc izbucneşti în furie. Oricine îşi poate da seama că nu era nevoie de aşa ceva,
că situaţia nu impunea acest lucru, că nu era ceva necesar - numai tu nu poţi vedea.
Oricine altcineva simte: "Ce faci? Nu era nevoie de aşa ceva. De ce eşti atât de înfuriat?'’
Dar tu vei găsi raţionalizări, vei arăta că era nevoie de aşa ceva.
Aceste raţionalizări te ajută să rămâi inconştient faţă de propria ta
nebunie.
Acestea sunt lucrurile pe care Gurdjieff le-a denumit “tampoane".
Tu creezi în jurul tău tampoane ale raţionalizării pentru a nu realiza cu
adevărat situaţia. Tampoanele sunt folosite la trenuri, la vagoanele de cale ferată - între
două vagoane - astfel că, dacă trenul se opreşte brusc, acestea să atenueze şocul produs -
aceste tampoane absorb şocul. Activitatea ta este în permanenţă ceva fără
importanţă, dar tampoanele raţionalizării nu te lasă să vezi situaţia.
Tampoanele te orbesc - şi acest tip de activitate continuă în permanenţă.
Dacă există această activitate, nu te poţi relaxa. Cum ai putea să te relaxezi? -
acolo există o necesitate obsedantă să faci ceva, orice ar fi.
Există peste tot în lume mulţi proşti care spun: “O minte goală este atelierul
Necuratului." Nu este.
O minte goală este atelierul Domnului.
O minte goală este cel mai minunat lucru de pe pământ, cel mai pur lucru -
deoarece cum ar putea o minte goală să fie atelierul Necuratului? Necuratul nu poate
intra într-o minte goală, imposibil! EI nu poate intra decât într-o minte care este
obsedată de activitate - atunci forţele răului poate lua conducerea şi îţi poate arăta tot
felul de căi şi de metode de a fi din ce în ce mai activ. Diavolul nu spune niciodată.
“Relaxează-te!”
El spune, “De ce îţi pierzi timpul? Fă ceva, omule! Mişcă-te! Viaţa trece - fă ceva!”
Şi toţi marii învăţători care au ajuns la adevărul vieţii, au realizat faptul că o minte
goală face loc Divinului să se reverse în tine.
Necuratul se poate folosi de gânduri, nu de o minte goală. Cum ar putea el folosi o
minte vidă? Nu va îndrăzni să vină prea “aproape", deoarece goliciunea îl va ucide. Dar
dacă eşti plin de tendinţa de a acţiona implicat, atunci Necuratul va prelua conducerea şi
te va ghida cum vrea - atunci el va fi singurul ghid.
Aş vrea să spun că acest proverb este absolut greşit. Probabil este chiar opera
Necuratului însuşi. Trebuie urmărită această obsesie care te îndeamnă la
activitate. Şi va trebui să urmăreşti asta în propria ta viaţă, pentru că indiferent ce

3
spun eu sau Tilopa, nu va avea nici un sens dacă nu observi singur acest fapt: că
activitatea este nerelevantă, nu este necesară. De ce o faci?
Călătorind, am văzut mulţi oameni care făceau mereu şi mereu acelaşi lucru. Stau
cu cineva în tren timp de 24 de ore şi acesta va citi din nou şi din nou acelaşi ziar, ne mai
găsind altceva de făcut. Într-un compartiment de tren nu prea există posibilitatea de
activitate şi atunci el va citi mereu acelaşi ziar, iar eu privesc. Ce face acest om?
Un ziar nu este Biblia sau Gita. Poţi citi Gita de multe ori, deoarece de fiecare dată
poţi descoperi o nouă semnificaţie. Dar un ziar nu este Gita: odată ce l-ai văzut este
terminat! Nu merită să fie citit nici măcar o dată şi oamenii continuă să îl citească mereu
şi mereu. Care este problema? Este o necesitate? Nu - ei sunt obsedaţi; ei nu pot
rămâne tăcuţi, contemplativi. Este imposibil - calmul, starea meditativă este ca
moartea pentru ei. Trebuie să fie activi, intr-o continuă mişcare.
Călătoriile pe care le-am făcut mulţi ani la rând mi-au dat posibilitatea să
urmăresc oamenii fără ca ei să observe, deoarece uneori eram în compartiment doar cu
o singură persoană şi aceasta încerca să mă facă prin tot felul de metode să vorbesc cu
ea, iar eu nu răspundeam decât prin da sau nu; atunci renunţa la idee. Apoi doar
urmăream - un experiment minunat, ce nu necesită nici un efort.
Îl urmăream: deschidea valiza - şi observam că nu făcea nimic - se uita în ea şi
apoi o închidea. Apoi deschidea fereastra şi o închidea; apoi se uita iarăşi pe ziar, apoi
fuma, apoi iarăşi deschidea valiza, rearanja lucrurile, după aceea iarăşi se ducea la
fereastră. Ce face? Şi de ce? O nevoie interioară, ce tremură în el, o stare de agitaţie a
minţii. Trebuie să facă ceva, altminteri este pierdut. El poate este un om activ, acum însă
există un moment în care se poate relaxa - dar nu poate, vechiul obicei persistă.
Se spune că Aurangzeb, un împărat mogul, şi-a încarcerat tatăl. Tatăl său, Shah
Jehan este cel care a construit templul Taj Mahal. Fiul său l-a detronat şi l-a închis. Se
spune, este scris şi în autobiografia lui Aurangzeb, că după câteva zile acesta nu era
îngrijorat de captivitate, lui i se dădea tot ce are nevoie, i se asigura tot confortul. Şi nici
nu era în închisoare, ci într-un palat la fel ca şi înainte - acolo avea tot ce îi trebuia. Un
singur lucru îi lipsea si acesta era activitatea – nu putea face nimic.
Si atunci i-a spus fiului său: "Este aproape in regulă, mi-ai dat cam tot ce am
nevoie. Un singur lucru vreau să il faci si iti voi fi vesnic recunoscator: trimite-mi 30 de
băieţi, vreau sa ii invâţ.”
Aurangzeb nu a putut crede: “Ce sa faca tatăl meu cu 30 de băieţi?” El nu a arătat
niciodată că ar fi avut înclinaţie pedagogică, nu a fost interesat niciodată de educaţie. Ce
s-a întâmplat cu el? Dar totuşi i-a îndeplinit dorinţa. Acum tatăl a devenit iarăşi împărat
- asupra a 30 de băieţi.
Poţi observa la clasele primare ca profesorul este aprope un imparat; le poate
ordona să se aseze si ei se vor aseza; le poale ordona să se ridice si se vor ridica. La fel şi

4
împăratul, acela a creat acolo aceeasi situaţie ca la curtea sa: vechiul obicei, vechiul drog
de a ordona.
Psihologii presupun ca profesorii sunt de fapt nişte politicieni.
Bineinteles că aceştia nu sunt destul de increzatori in ei pentru a intra în politică, si
atunci se duc la scoală, iar acolo vor deveni preşedinţi, prim-ministri. impăraţi. Ei
forţează şi comandă nişte copii mici.
Psihologii cred deasemenea că profesorii au si o inclinatie spre sadism, le place să
tortureze. Iar pentru aceasta nu poti găsi un loc mai bun decat o şcoala primară. Acolo
poti tortura copiii inocenţi şi poti face asta pentru binele lor, de dragul Ior. Poti observa
si singur! Am fost in şcolile primare şi am urmărit invatatorii.
Psihologii doar cred - eu sunt sigur ca mulţi profesori sunt aproape sadici. Nu poti
găsi victime mai inocente decât copiii: ei nu au niciun fel de arme, nu pot riposta: sunt
atat de slabi si de neajutoraţi - si profesorul este ca un împărat pentru ei.
Aurangzeb scrie in autobiografia sa: “Tatal meu. doar datorită vechilor obiceiuri,
încă mai vrea să pretindă ca este imparat. aşa ca îl las in pace sa se- păcaleasca singur,
nu este nimic rau in asta. li trimit treizeci de baieti, sau trei sute, oricăti doreşte. Poate
să aiba o madersa, o şcoala mica si sa fie fericit.”
Activitatea se produce atunci cand actiunea nu are nicio importanta. Priveste in
tine si ai sa vezi: 90% din energie este consumata in tot felul de activitati. Si, datorita
acestui lucru, cand apare momentul actiunii, nu mai ai niciun un fel de energie. O
persoană relaxata isi conserva energia si când apare momentul acţiunii, toata fiinta sa
poate curge in aceasta. De aceea acţiunea este totală.
Activitatea este întotdeauna făcută cu jumătate de inima, deoarece cum
ai putea sa te pacalesti in mod absolut? Chiar si tu stii ca este ceva inutil. Chiar şi tu eşti
conştient ca faci asta din cauza unor motive interioare, care nu iti sunt nici tie clare, sunt
chiar foarte vagi.
Poti schimba activitatile, dar pana cand acestea nu sunt transformate in
actiuni asta nu va ajuta la nimic.
Unii vin si imi spun ca vor sa se lase de fumat. Bine, si daca opresti acest viciu, vei
incepe sa faci altceva – deoaprece cu siguranta problema nu se elimină schimbând
viciul. Poate ca vei începe să mesteci guma, tutun; şi sunt lucruri chiar mult mai
periculoase
Poate ca esti un prost, dar nu eşti un om atât de violent; nu eşti distructiv faţă de
alţii. Dacă nu mai fumezi, sau daca nu mai mesteci guma, atunci ce vei face? Gura ta
are nevoie de activitate, este violenta. Atunci vei vorbi, vei vorbi continuu;
taca-taca-taca - iar asta este chiar mai periculos!
Trebuie sa elimini complet cauza care genereaza aceste vicii, nu sa le schimbi cu
altele.

5
 Soţia lui Mulla Nasruddin a venit ieri. Ea vine foarte rar să mă vadă, iar cand vine
înţeleg imediat ca este vorba despre o criza. Asa că am întrebat: „care este problema?”.
I-au trebuit treizeci de minute si mii de cuvinte ca să imi spună: “Mulla Nasruddin
vorbeşte in somn, asa ca da-mi o sugestie – ce trebuie facut? El vorbeste prea mult si
este difícil să mai dormi cu el in camera. Şi ţipă si spune tot felul de cuvinte urate.”
Iar eu i-am spus: „Nu este nimic de facut. Trebuie doar ca tu să ii dai si lui şansa să
mai spună şi el cate ceva atunci când sunteţi amândoi treji."
Oamenii vorbesc in continuu. Ei nu dau o sansa altcuiva să mai vorbească.
Vorbitul este tot un viciu, la fel ca fumatul. Daca vorbesti 24 de ore... şi chiar faci
acest lucru: in timp ce esti treaz chiar vorbesti; după care corpul oboseşte si adormi, dar
vorbirea continua.
Tot timpul vorbesti, si vorbesti, si vorbesti. Asta este ca si mestecatul gumei,
deoarece fenomenul este acelasi: gura are nevoie de mişcare. Iar vorbitul este
activitatea de baza, deoare aceasta este prima activitate pe care ai inceput-o in viata.
Copilul se naste. El trebuie sa suga din sanul mamei – aceasta este prima actiune
si este fundamentala. Si fumatul, intr-o anumita masura, iti aminteste de acele
momente linistite cand sugeai la sanul mamei.
Daca nu ti se permite sa fumezi, sa mesteci guma, sau orice altceva, atunci vei
vorbi, si asta este mult mai periculos, deoarece asa iti arunci gunoaiele tale spre mintile
altor oameni.
Poti ramane tacut pentru o perioada mare de timp? Psihologii spun ca daca poti
sta tacut trei saptamani, vei incepe sa vorbesti cu tine insuti.
Atunci vei fi divizat in doua: vei vorbi, si tot tu vei asculta. Iar daca ramai tacut
timp de trei luni, vei fi gata sa mergi la o casa de nebuni, deoarece atunci nu te va mai
interesa daca acolo se află sau nu cineva: vei vorbi şi nu numai atât, tot tu vei şi
răspunde - acum eşti complet, acum nu mai depinzi de nimeni.
Devii un lunatic.
Un lunatic este o persoană a cărui lume este restrânsă în el însuşi. El este
vorbitorul şi tot el este ascultătorul; el este actorul şi spectatorul - el este totul, întreaga
lume este restrânsă în el însuşi.
Acesta este divizat în multe părţi şi totul a devenit fragmentar. De aceea, oamenilor
le este frică de tăcere - ei ştiu că pot înnebuni. Şi dacă îţi este frică de tăcere, asta
înseamnă că ai o minte febrilă, obsesivă, bolnavă, care cere în continuu să fie activă.
Activitatea este o evadare din tine, în acţiune esti tu; în activitate ai fugit de tine -
este un drog; în activitate uiţi de tine şi atunci când uiţi de tine nu mai există griji,
suferinţe, anxietăţi. De aceea ai nevoie sa fii mereu activ, să faci una sau alta, dar
să nu te afli niciodată într-o stare de non-activitate.

6
Acţiunea este bună. Activitatea este o greşeală.
Găseşte distincţia în tine însuţi: ce este activitatea şi ce este acţiunea? - acesta este
primul pas.
Al doilea pas este acela de a fi mai bine angrenat în acţiune, în aşa fel încât toată
energia ta să fie în acţiune; şi oricând apare activitatea să fii mai atent la ea, să o
urmăreşti mai mult. Dacă eşti conştient, activitatea încetează, energia este păstrată şi
aceeaşi energie devine acţiune.
Acţiunea este spontană. Nu este ceva pregătit, nu este ceva prefabricat. Ea nu
îţi dă nici o şansă să faci o, pregătire, o repetiţie. Acţiunea este întotdeauna nouă şi
proaspătă la fel ca picăturile de rouă.
Şi o persoană de acţiune este de asemenea proaspătă şi tânără. $
Corpul poate îmbătrâni, dar prospeţimea sa continuă. Corpul poate chiar muri,
dar tinereţea spirituală a fiinţei continuă. Corpul poate dispărea, dar fiinţa rămâne -
deoarece Dumnezeu iubeşte tinereţea şi prospeţimea.
Înlătură din ce în ce mai mult activitatea. Dar cum o poţi înlătura?
Poţi să faci şi din acest lucru o obsesie.
La fel s-a întâmplat cu călugării din mănăstiri: înlăturarea activităţii a devenit
obsesia lor. Ei fac în permanenţă ceva pentru a o înlătura: rugăciuni, meditaţii, yoga,
una, alta - dar acestea realizate fără o stare de permenentă luciditate sunt tot
activităţi. Nu o poţi înlătura în acest mod; va intra pe uşa din dos.
Fii conştient. Simte diferenţa dintre acţiune şi activitate. Şi când
activitatea pune mâna pe tine - de fapt asta trebuie numită posesivitate: când activitatea
te posedă ca o fantomă - este o fantomă care vine din trecut; este moartă - si tu devii
înfierbântat.
Atunci trebuie să devii conştient; asta este tot ce poţi face. Urmăreşte- o. Chiar
dacă va trebui să o efectuezi, fă-o cu o conştientizare deplină. Fumează, dar fumează
foarte încet, cu o deplină conştientizare astfel ea să poţi vedea ce faci.
Dacă poţi urmări fumatul, brusc într-o zi ţigarea îţi va cădea dintre degete,
deoarece ţi se va revela întreaga absurditate a acelui lucru.
Este pur şi simplu stupid, prostesc, o idioţenie! Când realizezi asta, ea va cădea
singură. Nu o poţi arunca, deoarece aruncarea este şi ea tot o activitate. De aceea spun
că va cădea pur şi simplu, exact cum cade din copac o frunză uscată, la fel va cădea şi
ţigara dintre degetele tale.

Lasă lucrurile să cadă, nu le arunca tu.

Lasă activitatea să dispară, nu o forţa să dispară - deoarece chiar acest efort este
aceiaşi activitate într-o altă formă.

7
 Urmăreşte, fii atent, conştient şi vei experimenta un fenomen miraculos:
ceva se dizolvă de la sine, fără să rămână nici un fel de urmă. Dacă forţezi, atunci acolo
va rămâne o urmă, o cicatrice. Atunci te vei lăuda mereu că ai fumat timp de 30 de ani şi
că ai renunţat dintr-o dată la fumat.
Acum, această laudă este fructul fumatului; vorbind despre. asta faci acelaşi lucru
- nu mai fumezi, dar vorbeşti prea inult despre renunţarea la fumat. Buzele se
află din nou în activitate, gura funcţionează iarăşi, irosirea energiei
continuă.
Dacă un om înţelege cu adevărat, atunci lucrurile vor dispare de la sine - şi
atunci nu vor mai exista laude de genul: “Am renunţat la ..." Acesta a dispărut singur!
Nu tu l-ai făcut să se dizolve.
Ego-ul nu este întărit prin această dispariţie. Iar atunci vor începe să apară din ce
în ce mai multe acţiuni. Ori de câte ori apare posibilitatea de a acţiona total, nu o
pierde, nu şovăi - acţionează.
Acţionează mai mult şi lasă activităţile să dispară de la sine. Treptat vei fi
transformat. Aceasta necesită timp, însă nu trebuie să existe nici o grabă.
Acum sutrele:
„Nu face nimic cu corpul decât relaxează-te; închide ferm gura şi rămâi tăcut:”
„Nu face nimic cu corpul decât relaxează-te.”
Acum poţi înţelege ce înseamnă relaxarea. Înseamnă să nu existe în tine nici
o tendinţă de activitate.
Relaxarea nu înseamnă să stai întins ca un mort; şi nici nu poţi să stai ca un mort
- poţi doar pretinde asta.
Cum poţi sta ca un mort?
Tu eşti viu; nu poţi decât pretinde că eşti mort. Relaxarea îţi apare doar când nu
există nici o tendinţă pentru activitate; energia este acasă şi nu se mişcă nicăieri.
Dacă apare o anumită situaţie, voi acţiona, asta este tot, dar nu vei găsi
vreo scuză pentru a acţiona. Eşti împăcat cu tine însuţi. Relaxarea înseamnă să te aţii
acasă.
Acum câţiva ani am citit o carte ce se numea : “Trebuie să te relaxezi".
Este pur şi simplu absurd, deoarece “trebuie" este împotriva relaxării. "Trebuie"
înseamnă o activitate, este o obsesie. Oriunde există un “trebuie", în spatele său se
ascunde o obsesie. în viaţă există acţiuni, dar nu există “trebuie" pentru că altfel acest
“trebuie" ar crea numai nebunie.

8
 “Tu trebuie să te relaxezi" - acum relaxarea a devenit o obsesie. Va trebui să faci o
postură, să te întinzi şi să sugestionezi corpul să se relaxeze - de la degetele picioarelor la
creştetul capului - trebuie să le spui degetelor, “Relaxaţt-vă!" şi apoi să continui în tot
corpul.
De ce “trebuie"? Relaxarea apare doar când în viaţa ta nu există nici un “trebuie".
Relaxarea nu este doar a corpului, nu este doar a minţii, ci este a întregii tale fiinţe. Te
afli prea mult în activitate şi bineînţeles că eşti obosit, risipit, uscat, rigid, îngheţat.
Energia-vieţii nu se mai mişcă. Acolo nu mai există decât bariere. Si ori de
câte ori faci ceva apare şi nevoia de relaxare. De aceea sunt scrise în fiecare lună atât de
multe cârti despre relaxare, dar eu nu am văzut niciodată o persoană care a ajuns să se
relaxeze citind o carte despre relaxare - din contră a devenit chiar mai agitata, mai
haotică, deoarece a rămas tot tensionată.
In ea există obsesia de a fi activă. Deşi boala se află în continuare acolo, ea
pretinde că se afla într-o stare de relaxare doar pentru că se întinde pe jos. În interior
este numai agitaţie, este un vulcan gata să erupă, dar consideră că se relaxează urmând
instrucţiunile dintr-o carte. Cum să se relaxeze?
Nu există nici o carte care să te ajute să te relaxezi - până când nu îţi “citeşti"
propria fiinţă interioară, dar atunci relaxarea nu mai este o trebuinţa.
Relaxarea este o absenţă, o absenţă a activităţii, nu a acţiunii.
Deci nu este nici o nevoie să te duci în Himalaya. Câţiva au tăcut asta: pentru a se
relaxa, ei s-au dus în Himalaya. Ce nevoie este să te duci acolo? Nu acţiunea trebuie
înlăturată, pentru că dacă faci asta, atunci înlături viaţa. Atunci vei fi mort şi nu relaxat.
Deci în Himalaya vei găsi “sfinţi" care sunt morţi, nu relaxaţi. Aceştia au fugit de viaţă,
de acţiune.
Aceasta este esenţa: activitatea trebuie să dispară şi nu acţiunea.Aparent
poţi spune că ai renunţat la amândouă şi să fugi în Himalaya, asta este uşor. Sau mai
este uşor un alt lucru: poţi continua activităţile şi să te forţezi în fiecare dimineaţă sau în
„fiecare seară să te relaxezi câteva minute. Poate că nu înţelegi complexitatea minţii
umane, mecanismul ei.
Relaxarea estes o stare. Nu o poţi forţa să apară. Doar înlătura
negativitatile, obstacolele şi ea va apare, se va ridica singură la suprafaţă. Ce faci când te
duci noaptea la culcare? Faci ceva? Dacă faci, atunci vei fi bolnav de insomnie. Ce faci?
Doar te întinzi şi adormi. Nu există o “activitate” pentru culcare.
Dacă “faci" ceva, atunci îţi va fi imposibil să adormi. De fapt. tot ce este necesar
pentru a adormi este întreruperea mentală a continuităţii activităţilor zilnice.
Asta este tot! Când în minte nu există activitate, mintea se relaxează şi adoarme.
Dacă faci ceva pentru a adormi, te voi alia în dilemă, atunci somnul va deveni imposibil.
Activitatea nu este necesară absolut deloc.

9
 Tilopa spune: „Nu face nimic cu corpul, decât relaxează-te”. Nu face nimic inutil!
- nu este nevoie decât de absenta activităţii. Şi cum va aparea?
Aceasta va aparea prin înţelegere. înţelegerea este singura disciplină. înţelege-ţi
activităţile şi brusc, chiar în mijlocul activităţii, dacă devii conştient, aceasta se va
opri. Dacă devii conştient de ce o faci, ea se va opri. Despre această oprire vorbeşte
Tilopa: „Nu face nimie cu corpul, doar relaxează-te.”.

Ce este relaxarea?
Este o stare în care energia ta nu se mai duce nicăieri, nici în trecut şi nici în viilor -
ea este doar acolo cu tine. Eşti îmbrăţişat, eşti cufundat în lacul tăcut al energiei
tale, în căldura sa. Acest moment este totul. Nu există alt moment.
Timpul se opreşte - si atunci apare relaxarea. Dacă acolo este timp, înseamnă că
nu este relaxare. Pur şi simplu timpul se opreşte: nu mai există nici un fel de timp. Acest
moment este totul.
Tu nu mai ceri nimic, doar te bucuri de el. Te poţi bucura de lucrurile obişnuite
deoarece ele sunt frumoase. De fapt, nimic nu este obişnuit, banal - dacă Dumnezeu
există, atunci totul este extraordinar.
Oamenii vin şi mă întreabă: .“Crezi în Dumnezeu?"
Eu le răspund:
“Da, pentru că totul este atât de extraordinar încât cum ar putea să existe fără o
profundă conştiinţă? Chiar şi lucrurile mărunte... Mergi pe o pajişte când roua încă nu s-
a evaporai şi doar simţindu-te total acolo - covorul de iarbă, atingerea sa, răcoarea
picăturilor de rouă, vuitul de dimineaţă, răsăritul soarelui - eşti fericit.
Ce nevoie ai de mai mult, pentru a fi fericit? Este posibil mai mult pentru a fi
fericit? Doar întinzându-te noaptea pe răcoarea aşternutului de pe pat, simţi materialul;
simţi că cearşaful devine din ce în ce mai cald şi tu eşti înfăşurat în întuneric, tăcerea
nopţii.... Cu ochii închişi te simţi pur şi simplu pe tine. Ce nevoie, ai de mai mult? Este
chiar prea mult - acolo răsare o recunoştinţă profundă: asta este relaxare.
Prin relaxare simţi că acest moment este mai mult decât suficient, mai mult decât
poţi cere şi decât poţi aştepta. Nu mai ai nimic de cerut, totul este mai mult decât
suficient, mai mult decât poţi dori - atunci energia nu se mai duce nicăieri. Aceasta
devine ca un iaz liniştit. Te dizolvi în propria ta energie.
Acest moment este relaxare.
Relaxarea nu este nici a corpului şi nici a minţii, este a totalului.
De aceea, toţi boddhisattva-şii spun mereu: ‘“Fii fără dorinţe” - pentru că ei ştiu
că în momentul în care există o dorinţă, nu te poţi relaxa. Ei continuă să spună

10
mereu şi mereu: “îngroapă-i pe morţi" - deoarece nu te poţi relaxa dacă eşti prea
îngrijorat de trecut. Ei repetă mereu: “Bucura-te de acest moment."
Iisus spune: “Priveşte crinii. Uită-te la crinii de pe câmp - ei nu trudesc şi totuşi
sunt frumoşi, splendoarea lor este mai mare ca cea a Regelui Solomon. Ei sunt învăluiţi
de o aromă şi un parfum mult mai minunat decât a fost vreodată Solomon. Uite, priveşte
crinii!"
Ce spune el, Iisus?
Doar: “Relaxează-te! Nu trebuie să trudeşti pentru asta - de fapt ţi se asigură
totul.” “Dacă EI se îngrijeşte de păsările cerului, de animale, de copaci şi plante,
atunci tu de ce eşti îngrijorat? Nu va avea EI grijă şi de tine?”
Asta este relaxare. De ce eşti atât de îngrijorat de viitor? Priveşte crinii,
urmăreşte crinii şi devino ca ei - apoi, relaxează-te. Relaxarea nu este o postură, ci o
transformare totală a energiei tale.

Energia poate avea două dimensiuni.

- Una este motivată, care merge undeva, are un scop; acest moment este doar un
mijloc, iar ţelul se află în altă parte. Aceasta este o dimensiune a energiei tale, o
dimensiune a activităţii, orientată spre un ţel.
Atunci toate nu sunt decât nişte mijloace; ceva trebuie să faci ca să ajungi la
scopul tău, după care te vei relaxa. Dar pentru acest tip de energie, scopul nu va veni
niciodată, deoarece acest tip de energie continuă să schimbe fiecare moment prezent
într-un mijloc pentru obţinerea a ceva anume, a ceva viitor.
Ţelul rămâne mereu la orizont.
Tu continui să alergi spre el, dar distanţa între voi rămâne neschimbată.
- Există şi o altă dimensiune a energiei: această dimensiune este celebrarea
nemotivată.
Scopul este aici, acum; ţelul nu se alia undeva, în altă parte. De fapt, ţelul eşti
chiar tu. De fapt, nu există o satisfacţie mai mare decât cea a momentului prezent -
priveşte crinii. Când tu eşti scopul şi acesta nu se mai află în viitor, când nu mai există
nimic de atins sau de realizat, trebuie doar să celebrezi ceea ce ai atins deja. Atunci
acel ceva este deja acolo.
Asta este relaxarea, energia nemotivată.
Deci, pentru mine, există două tipuri de persoane:
Cei care celebrează şi cei ce sunt orientaţi spre un ţel. Cei orientaţi spre un ţel sunt
cei nebuni; ei înnebunesc pe zi ce trece şi îşi creează propria lor nebunie. Nebunia îşi are
momentul ei. Iar când au pătruns din ce în ce mai mult în ea - atunci ei sunt complet
pierduţi.

11
 Celălalt tip de persoană nu este orientată spre un scop - el nici nu este un
căutător, este cel care se bucură, celebrează.
Şi asta spun eu: Fii unul care celebrează! Deja este suficient: florile au înflorit,
păsările cântă, soarele este sus pe cer - celebrează! Respiri şi trăieşti şi ai conştiinţă -
celebrează!
Atunci te vei relaxa, atunci acolo nu va mai exista nici o tensiune, nici o suferinţă.
Întreaga ta energie devine mulţumire, gratitudine; întreaga ta inimă continuă să
bată radiind o profundă mulţumire - asta este rugăciunea: o inimă ce bate având un
profund sentiment de recunoştinţă şi mulţumire.
„Nu face nimic cu corpul, decât relaxează-te.”
Nu este nevoie să faci nimic pentru asta.
Doar înţelege mişcarea energiei, mişcarea nemotivată a energiei. Ea curge,
dar nu spre un ţel, ci ca o celebrare. Ea se mişcă, dar nu spre un scop, ci se mişcă
datorită propriei sale energii abundente.
Un copil dansează, şi sare, şi se învârte, şi fuge; întreabă-l: “Unde te duci?" EI nu
se îndreaptă spre nimic - pentru el vei arăta ca un prost. Copiii întotdeauna îi cred proşti
pe adulţi. Ce întrebare fără sens: “Unde te duci?"
Este vreo nevoie să te îndrepţi undeva? Un copil nu îţi poate răspunde la
întrebare, deoarece aceasta pentru el este irelevantă. El nu se îndreaptă nicăieri. Doar va
ridica din umeri şi va spune: "Nicăieri."
Atunci, mintea orientată spre scop va întreba: “Atunci de ce alergi?" - deoarece
pentru noi, o acţiune este importantă doar când conduce la ceva. Iar eu spun că nu ai
unde să mergi: aici este totul, întreaga existenţă culminează în acest moment, converge
în acest moment.
Întreaga existenţă curge deja în acest moment; tot ce există curge în acest moment
- este aici, acum. Un copil doar se bucură de ea. El are prea multă. Aleargă nu
pentru că trebuie să ajungă undeva, ci pentru că are prea multă - trebuie să alerge.
Acţionează nemotivat, totul să fie doar o revărsare a energiei tale.
Împărtăşeşte, dar nu negocia, nu face târguri.
Dă pentru că ai, nu da pentru a lua înapoi - deoarece atunci te vei afla in
mizerie. Toti comercianţii merg in iad. Dacă vrei sa ii găseşti pe cei mai mari afacerişti şi
pe cei mai mari comercianţi, atunci îi vei găsi pe toţi in iad.
Raiul nu este pentru comercianţi. Raiul este pentru cei care celebrează.In teologia
creştină s-a pus mereu şi mereu întrebarea: „Ce fac îngerii in rai?’’ Asta este o întrebare
relevantă doar pentru cei orientaţi spre scop. Nimic nu se face, nu este nimic de făcut.

12
 Cineva l-a întrebat pe Meister Eckhart: "Ce fac îngerii în rai?”
EI a răspuns: "Eşti prost? Raiul este un loc în care să celebrezi. Ei nu fac nimic.
Doar celebrează - măreţia, poezia, gloria Divinului, ei celebrează. Ei cântă, şi dansează,
şi celebrează." Dar nu cred că acel om a fost satisfăcut de răspunsul lui Eckhart,
deoarece pentru noi o activitate are sens doar atunci când conduce undeva anume, când
are un scop.
Ţine minte, activitatea este orientată spre un ţel bine definit, iar
acţiunea nu este.
Acţiunea este o revărsare a energiei: acţiunea există doar în acest moment; este un
răspuns nerepetat si nepregătit. Întreaga existenţă se întâlneşte în tine. se confruntă cu
tine şi acolo apare un răspuns. Păsările cântă şi tu începi să cânţi - nu este o activitate.
Aceasta se întâmplă brusc. Vezi brusc că se întâmplă, că ai început să cânţi - asta
este acţiune.
Iar dacă devii din ce în ce mai angrenat în acţiune şi mai puţin ocupat cu activităţi,
viaţa ta se va transforma şi va deveni o relaxare profundă. Atunci tu "faci” ceva, dar
rămâi relaxat.
Un buddha nu este niciodată obosit. De ce? - deoarece el nu este un activist, un
executant. Orice are, el dăruieşte, el revarsă. Nu face nimic cu corpul, decât relaxează-te;
închide ferm gura şi rămâi tăcut.
Gura este cu adevărat foarte, foarte importantă, deoarece aici este locul unde a
apărut prima oară activitatea; buzele au început prima activitate. Începutul activităţii se
află în zona gurii: ai respirat, ai plâns, ai căutat sânul mamei. Gura rămâne mereu într-o
activitate frenetică.
De aceea Tilopa sugerează: "înţelege activitatea. înţelege acţiunea, relaxează-te
şi...închide ferm gura.”
Ori de câte ori stai jos pentru a medita, ori de cate ori vrei să fii tăcut, primul
lucru este să inchizi complet gura. Dacă inchizi complet gura, limba atinge cerul
gurii. închide gura complet - dar acest lucru nu poate fi făcut decât daca ai urmărit ceea
ce am spus până acum.
O poti face! închiderea gurii nu este un efort uriaş, Poti sta ca o statuie, avand
gura complet închisă, dar asta nu va opri ictivitatea. In interior, gândirea va continua şi
daca aceasta continua, poţi simţi în buze vibraţiile ei subtile. Ceilalţi nu observă acest
lucru deoarece vibraţiile sunt toarte subtile, dar dacă eşti atent vei observa că buzele
tremură puţin - un tremur toarte subtil.
Când te relaxezi eu adevărat, această vibraţie se opreşte. Tu nu vorbeşti, în interior
nu mai există nici un fel de activitate, închide ferm gura şi rămâi tăcut. Şi atunci nu
gândi. Ce vei face? Gândurile vin şi pleacă. Lasă-le să vină şi să plece - asta nu este o
problemă.

13
 Nu te implici: rămâi deoparte, eşti detaşat. Tu doar le urmăreşti cum vin şi pleacă,
nu te îngrijorezi deloc de ele, închizi gura şi rămâi tăcut. Cu timpul, gândurile vor înceta
în mod automat - pentru a persista ele au nevoie de cooperarea ta. Dacă cooperezi vor
apare, dacă lupţi ele vor fi acolo - deoarece ambele sunt nişte cooperări: una este în
favoarea lor şi alta împotrivă. Nu trebuie decât să priveşti, să urmăreşti.
Închiderea gurii este de mare ajutor.
Prin experienţă proprie pot spune că mai întâi trebuie să căşti: deschide gura cât
poţi de mult, cască complet: chiar până când începe să doară. Fă acest lucru de două sau
trei ori deoarece asta va ajuta mintea să rămână închisă o perioadă mare de timp. Şi
apoi pentru două sau trei minute, spune cu voce tare toate prostiile, nimicurile şi
nonsensurile ce îţi trec prin minte şi bucură-te de asta. După care poţi închide gura.
Întotdeauna este mai uşor să treci de la un pol la altul.
De exemplu, dacă vrei să îţi relaxezi mâna, este bine ca mai întâi să o încordezi cât
se poate de mult. încordează pumnul şi ţine-l cât mai încordat posibil, apoi te relaxezi -
atunci vei obţine o relaxare mai profundă a sistemului nervos.
Fă tot felul de gesturi, mutre, mişcări ale feţei, cască, spune tot felul de nonsensuri
timp de două sau trei minute - şi apoi opreşte-te. Această tensiune îţi va da o posibilitate
mai mare de relaxare a buzelor şi gurii. Închide gura şi fii doar un observator.
Atunci va apare în tine o tăcere.
Există două tipuri de tăcere.
- Una este cea pe care o poţi impune asupra ta. Acesta însă este un lucru nociv, este
o violenţă, este ceva agresiv.
- Apoi mai este un alt tip de tăcere, cea care coboară în tine, aşa cum coboară
noaptea după zi. Aceasta te învăluie, vine în tine.

Tu doar creezi posibilitatea, conjunctura şi ea apare. Închide gura, urmăreşte, nu

încerca să fii tăcut. Dacă încerci, poţi forţa asupra ta câteva secunde de tăcere, dar
acestea nu vor avea nici un fel de valoare - în interior vei continua să fierbi. Deci
nu încerca să fii tăcut. Doar creează situaţia, pregăteşte solul, pune sămânţa şi aşteaptă.
„Goleşte-ţi mintea şi nu te gândi la nimic.”
Ce vei face pentru a-ţi goli mintea? Gândurile vin şi tu priveşti, iar această privire
trebuie să fie făcută cu precauţie: atenţia trebuie să fie pasivă şi nu activă. Acestea sunt
nişte mecanisme subtile şi va trebui să înţelegi totul, pentru că altfel poţi da greş. Iar
dacă nu păşeşti unde trebuie, atunci întreaga acţiune se modifică.
Urmăreşte: dar pasiv, ci nu activ.

14
Care este diferenţa?
Aştepţi prietena sau iubitul – atunci urmăreşti în mod activ. Cineva trece pe
lângă uşa ta şi tu sari să vezi dacă nu cumva a venit. Nu sunt decât nişte frunze în bătaia
vântului şi tu crezi că a venit. Mintea este foarte activă, foarte atentă, continui să tresari
la orice zgomot. Nu, asta nu va ajuta.
Dacă eşti prea activ, acest lucru nu te va conduce la tăcerea despre care vorbeşte
Tilopa.
Fii pasiv, aşa cum ai sta lângă un râu ce curge iar tu doar contempli frumuseţea
sa. Acolo nu există nicio urgenţă, nici un fel de nerăbdare, nici un freamăt nestăpânit.
Nimeni nu te forţează. Chiar dacă pierzi, nu este nimic pierdut.
Doar urmăreşti, doar priveşti.
Chiar şi acest cuvânt “a urmări" nu este bun deoarece acesta îţi dă sentimentul
de a fi activ. Neavând nimic de făcut doar priveşti, stai lângă malul râului şi acesta
curge. Sau priveşti cerul cum, din când în când, se acoperă de nori.
Această pasivitate este esenţială; trebuie bine înţeleasă deoarece obsesia ta
pentru activitate poate deveni arzătoare, poate deveni o aşteptare activă. Atunci pierzi
totul; atunci activitatea a pătruns pe uşa din spate. Fii un observator pasiv.
„Goleşte-ti mintea şi nu te gândi la nimic.”
Această pasivitate îţi va goli în mod automat mintea. Toate cercurile activităţii,
toate valurile energiei mentale se vor linişti şi întreaga suprafaţă a conştiinţei devine ca
o oglindă tăcută.
„La fel ca un bambus gol, odihneşte-te în linişte...”
Aceasta este una dintre metodele speciale ale lui Tilopa. Fiecare Maestru are propria sa
metodă prin care a ajuns la realizare şi prin care vrea să îi ajute pe alţii. Aceasta este
specialitatea lui Tilopa:
„La fel ca un bambus gol, odihneşte-te în linişte...”
Un bambus este în interior complet gol.
Când te odihneşti, te simţi că eşti la fel ca un bambus: complet gol şi sec. Aşa şi
este: corpul este la fel ca un bambus şi în interior este gol. Pielea ta, oasele, sângele,
toate fac parte din bambus iar înăuntru este spaţiu, este o goliciune, vid.
Când stai cu gura complet închisă, inactivă, când limba atinge cerul gurii, când
eşti tăcut şi gândurile nu mai vibrează.
Când mintea urmăreşte pasiv totul, fără să aştepte nimic în particular, atunci
simte-te ca un bambus gol - si brusc în tine va începe să curgă o energie infinită, atunci
eşti una cu Divinul.

15
 Un bambus gol devine un flaut şi Divinul începe să cânte la el. Odată ce
eşti gol nu mai există nici o barieră care să împiedice Divinul să intre în tine.
Încearcă asta; este una dintre cele mai frumoase meditaţii, meditaţia prin care
devii ca un bambus gol. Nu este nevoie să faci nimic altceva. Doar devino aşa, şi totul se
va întâmpla de la sine. Vei simţi brusc că în goliciunea ta va deschide ceva. Eşti ca un
pântec şi în tine apare o nouă viaţă. Şi vine un moment în care bambusul dispare
complet.
„La fel ca un bambus gol, oelihneşte-te in linişte”
Odihneşte-te în linişte - nu dori lucruri spirituale, nu dori raiul, nu îl dori nici
chiar pe Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi dorit - când eşti fără dorinţe, va
veni el la tine.
Eliberarea nu poate fi dorită, deoarece chiar dorinţa este încătuşarea.
Când eşti fără dorinţe, eşti eliberat.
Starea de buddha nu poate fi dorită, deoarece obstacolul îl constituie chiar
dorinţa. Când bariera nu mai este acolo, brusc Buddha va exploda în tine.
Tu ai deja sămânţa. Când eşti gol, acolo este spaţiu - sămânţa explodează.
„La fel ca un bambus gol odihneşte-te în linişte. Nedând şi neluând, odihneşte-ti
mintea.”
Nu este nimic de dat, nu este nimic de luat. Totul este absolut în
regulă - aşa cum este. Tu eşti absolut perfect aşa cum eşti.
Această învăţătură a Orientului a fost foarte greşit înţeleasă în Occident unde se
spune:
“Ce fel de învăţătură mai este şi asta? Atunci oamenii nu se vor mai lupta
pentru nimic, ei nu vor dori să ajungă mai sus; nu vor mai face nici un efort pentru a-
şi schimba caracterul, pentru a schimba răul în bine. Atunci ei vor deveni nişte victime
ale forţelor răului”.
In Occident, sloganul este “Fii din ce în ce mai bun” - ori în termeni ai acestei
lumi, ori în termeni ai celeilalte lumi, dar îmbunătăţeşte-te. Cum să faci asta? Cum să
devii mai bun?
În Orient, noi ştim că acest efort, această încercare a devenirii este
bariera - pentru că deja ai în tine Totul.
Nu este nevoie să devii nimic - doar realizează cine eşti, asta este tot.
Realizează pur şi simplu cine este ascuns în interiorul tău.
Când îmbunătăţeşti - orice -, te vei alia mereu în mizerie şi suferinţă, deoarece
chiar acest efort de îmbunătăţire te conduce pe un drum greşit. Această îmbunătăţire

16
face ca viitorul să pară plin de sens, idealurile sau scopurile încep să devină importante
şi atunci mintea devine doritoare.
Dacă doreşti, pierzi.
Lasă dorinţa să dispară, mintea să devină un lac tăcut al lipsei de dorinţă -
şi brusc vei fi surprins, fără să te aştepţi tot ceea ce vrei este deja acolo.
Şi atunci vei râde cu toată fiinţa, vei râde aşa cum a râs Bodhidharma.
Iar urmaşii lui Bodhidharma spun că atunci când devii pe deplin tăcut, atunci poţi
să îi auzi răsunătorul său râs. De atunci nu s-a oprit din râs. încă râde, deoarece nu ii
vine să creadă:
“Ce fel de glumă este asta? Eşti deja ceea ce încerci să devii! Cum ai putea reuşi,
dacă eşti deja asta şi totuşi mai încerci? Nereuşita este absolut sigură. Cum poţi deveni
ceea ce eşti deja?" De aceea a râs.
Bodhidharma a fost contemporan cu Tilopa. Ei poate că s-au cunoscut unul cu
altul, poate că nu fizic, dar trebuie să se fi cunoscut unul cu altul - ei trăiesc pe acelaşi
nivel de conştiinţă, Conştiinţa Cosmică.
„Nedând şi neluând, odihneşte-ti mintea.Mahamudra este ca o minte ce nu se agaţă de
nimic.”

Ajungi doar dacă nu te agăţi; nimicul în mâna ta - şi ai atins.

„Mahamudra este ca o minte ce nu se agaţă de nimic.
Astfel practicând, în timp vei atinge starea de buddha.”
Atunci ce se mai poate practica?
Să fii din ce în ce mai liniştit, din ce în ce mai mult aici şi acum.
Să fii din ce în ce mai mult în acţiune şi din ce, in ce mai puţin în activitate.
Să fii din ce în ce mai mult un observator - detaşat, fără să aştepţi nimic, fără să
doreşti nimic.
Să fii fericit de tine aşa cum eşti.
Şi atunci, în momentul în care roadele ajung la maturitate şi vine sezonul
potrivit, tu înfloreşti într-un buddha.

17