Introducere în economie

Mediul economic – este rezultatul interacţiunii dintre mediul social şi cel

natural.

Nevoile (trebuinţele) – sunt semnalele recepţionate de fiinţa umană ca urmare a

stimulilor exercitaţi de mediul natural, respectiv de mediul social. Ele au un caracter
obiectiv.

După natura lor nevoile sunt:

- fiziologice: ţin de existenţa biologică;

- sociale: date de cerinţele convieţuirii sociale;

După gradul de complexitate se pot distinge:

- elementare: de bază;
- complexe: superioare;

Dorinţele: reprezintă prelucrări personalizate ale nevoilor şi au un caracter

subiectiv.

Nevoile şi dorinţele oamenilor sunt foarte dinamice şi au un caracter nelimitat.

Pentru satisfacerea acestora oamenii utilizează anumite elemente din mediul natural, care
prin munca, îndemânare şi cunoştinţe reuşesc să le transforme în bunuri sau servicii
potrivite nevoilor şi dorinţelor oamenilor.

Aşadar asupra resurselor se acţionează, ele fiind transformate în bunuri cu scopul

de a fi consumate. Aceasta impune ca resursele să fie eficient folosite adică să existe o
raţionalitate a utilizării resurselor.

Raţionalitatea (eficienţa) economică urmăreşte ca rezultatele scontate (de

acoperire a nevoilor şi dorinţelor) să fie realizate în raport cu efortul depus cu o eficienţa
maximă.

Efect urmărit / efort realizat → max.

Efortul realizat / efect urmărit → min.

1
 Nevoile şi trebuinţele consumatorului

Nevoile (trebuinţele) sunt semnale recepţionate de fiinţa umană ca urmare a

stimulilor exercitaţi de mediu natural sau de mediul social. Din această perspectivă
nevoile au un caracter obiectiv.

Oamenii au însă o diversitate de nevoi şi trebuinţe ce ţin de o multitudine de

factori. În funcţie de un anumit criteriu ele pot fi grupate în mai multe moduri.

După natura lor, nevoile sunt :

- Fiziologice (ce ţin de existenţa biologică : hrană, apă, somn etc.)
- Sociale (date de cerinţele conveţurii sociale : imangine, concurenţă, studii etc)

După gradul de complexitate, se pot distinge nevoi :

- Elementare (de bază : hrană, aer, somn etc)
- Complexe (superioare : cultură, religie, artă etc.)

Cea mai cunoscută schemă de structurare a nevoilor este Piramida lui Maslow, ce
are la bază două principii :
- structurarea piramidei merge de la inferior către superior, adică de la nevoile
de bază la cele mai complexe ;
- modalitatea de satisfacere a nevoilor are ca parcurs rezolvarea nevolilor de
ordin superior abia dupa ce şi-au acoperit în mod mulţumitor nevoile de rang
inferior ;

Concluzie :
- nevoile au un caracter obiectiv şi apar ca urmare a stimurilor exercitaţi de
mediul natural şi social ;
- datorită acestora, omul face apel la consumul de bunuri de pe piaţa
economică ;
- în piramida nevoilor se pleacă de la cele inferioare sau de bază (hrană,
îmbrăcăminte, apă, somn etc.), spre cele superioare sau complexe (artă,
cultură, educaţie etc.), iar ordinea satisfacerii acestora este de la inferior către
superior ;

2
 Consumatorul şi raţionalitatea în consum

1. Definirea consumatorului
2. Tipuri de bunuri şi servicii

Omul se prezintă mai întâi ca şi consumator şi abia mai apoi ca producător.

Consumator este orice agent economic care acţionează pentru a-şi procura
bunurile şi serviciile necesare satisfacerii trebuinţelor.
În sistemul economic, producătorii stabilesc oferta (cantitate, calitate, preţ etc.) în
funcţie de cerinţele consumatorilor. Aşadar, se poate afirma că nevoile de consum
orientează producţia, iar producătorii, prin departamentele de publicitate, influenţează
consumul.

Nivelul şi structura consumului sunt dinamice, datorită evoluţiei nevoilor.

Modificarea acestora depinde de:

- evoluţia societăţii: adică gradul de dezvoltare socială;

- evoluţia individului: adică gradul de dezvoltare la nivel de individ;

După forma de existenţă bunurile sunt:

- bunuri propriu-zise: au formă materială;

- servicii: au caracter nematerial;
- informaţii: licenţe, brevete, programe de calculator;

După modul de relaţionare, bunurile sunt:

- complementare: atunci când consumarea unui bun atrage în mod necesar

consumarea altui bun;
- substituibile: un bun poate înlocui un alt bun în consum;

După modul în care circulă, bunurile şi serviciile sunt:

- marfare: ajung la consumator prin procesul de vânzare cumpărare;

- nemarfare: sunt oferite în afara pieţei către instituţii publice sau privare
(învăţământ, sănătate, televiziune etc.);

3
 Comportamentul raţional al cosumatorului este acela care asigură maximum de
satisfacţie cu minimum de cheltuieli. Multitudinea trebuinţelor existente în orice moment
şi caracterul limitat al resurselor (venitul limitat), îl determină pe consumator să aleagă ce
consideră că este prioritar. Astfel, costul de oportunitate al deciziei de consum este
definit de valoarea renunţarii consumatorului.
În achiziţionarea unui bun sau serviciu, consumatorul compară efectul prezent al
consumului cu un efect scontat pe viitor al acestuia. Asadar, atunci când va lua decizia de
a cheltui o anumită sumă de bani pentru consum, individul va alege între diferite bunuri
ţinând cont de costul de oportunitate.
Deci costul de oportunitate este reprezentat de beneficiul (câştigul) asociat celei
mai bune variante de acţiune la care s-a renunţat în favoarea alternativei alese.

Utilitatea economică – constă în satisfacţia resimţită de individ ca urmare a

consumării unei cantităţi date dintr-un bun sau combinaţie de bunuri.

Reacţia indivizilor nu este la fel însă, în faţa unui bun. Pe unii oamenii un anumit
bun îi interesează într-o măsură mai mare decât pe alţii. Aceasta înseamnă că utilitatea
economică are o determinare subiectivă. Există mai multe tipuri de satisfacţii ceea ce
conduce automat la mai multe tipuri de utilitate. Astfel, putem vorbi de :

- utilitatea marginală : redă satisfacţia pe care o resimte o persoană prin

consumarea unei cantităţi suplimentare dintr-un bun;

- utilitatea totală: redă nivelul satisfacţiei totale resimţite de pe urma întregii

acţiuni de consum ;

4
 Cererea. Legea cererii.

Cererea se defineşte prin cantitatea totală dintr-o marfă care este dorită şi care
poate fi cumpărată, într-o anumită perioadă şi la un anumit preţ. Cererea este facută de
către consumator, în urma nevolilor sale, şi urmăreşte o cât mai bună satisfacere a
acestora.

Aşadar la baza cererii de piaţă stau nevoile şi dorinţele umane. Cererea nu se

identifică însă cu nevoile sau altfel spus nu orice nevoie devine cerere de piaţă. Pentru ca
aceasta să se întâmple este nevoie ca :

- să poată fi satisfăcută printr-un bun care să ia forma de marfă ;

- să poată fi susţinută de capacitatea de plată pentru achiziţionarea mărfii
respective ;

Legea cererii – cererea pe piaţă se manifestă printr-o anumită mărime şi

structură. Aceste caracteristici ale cererii sunt dinamice şi se modifică în funcţie de mai
mulţi factori : preţ, veniturile consumatorilor, tradiţii de consum, sezon etc. Dintre aceşti
factori cei mai importanţi rămân : preţul şi veniturile consumatorilor. Relaţia dintre
cantitatea cerută şi preţul unui bun este cunoscută ca legea cererii.

Legea cererii – redă relaţia inversă dintre sensul modificării mărimii preţului unui
bun şi sensul modificării cantităţii cerute din acel bun. Astfel, dacă preţul unui bun
creşte, cererea din acel bun scade, iar dacă preţul unui bun scade, cantitatea cerută din
acel bun creşte.

Elasticitatea cererii

Există anumite bunuri a caror cerere este foarte sensibilă la preţ, mici variaţii în
preţurile lor provoacă mari variaţii în cantităţile cerute. Se spune despre ele că au o
cerere elastică. Bunurile care, contrar, sunt puţin sensibile la preţ sunt cele de cerere
inelastică sau rigidă. În cadrul acestora se pot produce mari variaţii ale preţurilor fără ca,
consumatorii să varieze cantitatea cerută.

5
 Elasticitatea cererii se măsoara calculand procentajul în care variază cantitatea
cerută dintr-un bun când preţul său variază cu un procent. Dacă rezultatul operaţiei
este mai mare ca unu, cererea acelui bun este elastică; dacă rezultatul este între zero şi
unu, cererea este inelastică.

Factorii care influenţează ca cererea unui bun să fie mai mult sau mai puţin
elastică sunt:

1) Tipul de necesităţi satsifacute de bun. Dacă bunul este de prima necesitate cererea
este inelastica, se achizitionează oricare ar fi preţul; în schimb dacă bunul este de lux
cererea va fi elastica, acum că preţul va creste puţin, mulţi consumatori ar putea să se
lipsească de el.

2) Existenţa bunurilor substitutive. Dacă există bunuri substitutive cererea lor va fi

foarte elastică. De exemplu, o mică creştere a preţului uleiului de măsline poate provoca
ca un mare număr de femei să se decidă să folosească uleiul de floarea soarelui.

3) Importanţa bunului în termeni de cost. Dacă cheltuiala pentru acel bun presupune
un procent foarte mic din venitul indivizilor, cererea lor va fi inelastică. De exemplu,
creionul. Variaţiile în preţul său influenţează foarte puţin deciziile consumatorilor ce
doresc să-l achiziţioneze.

4) Trecerea timpului. Pentru aproape toate bunurile cât de mare va fi perioada

considerată, cu atât mai mare va fi elasticitatea cererii. Se poate ca la creşterea preţului
benzinei, consumul său să nu varieze mult, dar cu trecerea timpului va putea fi substituită
în unele domenii de carbon, în altele de alcool, într-o formă în care diminuarea cererii
este notabilă numai la trecerea timpului.

5) Preţul. În cele din urmă trebuie să ţinem seama că elasticitatea cererii nu este aceeaşi
de-a lungul întregii curbe. Este posibil ca pentru preţuri mari cererea să fie mai puţin
elastică ca atunci cand preţurile sunt mai reduse sau invers, depinzand de produsul despre
care este vorba.

6
 Proprietatea şi libera iniţiativă a agentului economic

Termenul economic proprietate reprezintă relaţia dintre oameni (indivizi,

grupuri, societate), cu privire la însuşirea bunurilor existente sau produse de societate.
Raportul de proprietate atrage după sine drepturi sau atribute care revin deţinătorilor
proprietăţii. Acestea se referă la :

- posesia  : însuşirea de către o persoană sau instituţie a bunurilor ;

- dispoziţia : reprezintă dreptul de a decide asupra obiectului proprietăţii ;
- folosinţa  : utilizarea bunului aflat în posesie ;
- uzfructul : însuşirea beneficiilor care apar în legătură cu acel bun ;

Formele de proprietate existente într-o economie de piaţă sunt:

1. Proprietatea privată – este forma preponderentă în economia de piaţă.

Aceasta poate fi : - individuală  sau asociativă ;
2. Proprietatea publică – proprietarii sunt unităţi ale administraţiei publice
locale şi centrale ;
3. Proprietatea mixtă – îmbină proprietatea privată cu cea publică, atât în plan
naţional cât şi în plan internaţional ;

Libera iniţiativă a agenţilor economici – reprezintă condiţia de bază a existenţei

economiei de piaţă. În conformitate cu aceasta, agenţii economici sunt liberi să
desfăşoare orice activitate economică, în limitele impuse de lege. Libera iniţiativă se
concretizează în dreptul agenţilor economici :
- de a dispune aşa cum doresc de proprietatea lor ;
- de a-şi administra după propria dorinţă afacerea ;

Libera iniţiativă este aşadar manifestarea libertăţii economice a proprietarului de

a-şi menţine, dezvolta sau restrânge activitatea, de a decide în conformitate cu interesele
proprii, ţinând cont de normele legale şi, mai ales, de necesitatea utilizării raţionale a
resurselor. Întreprinzătorul este liber să-şi folosească după cum doreşte resursele, dar
cerinţele raţionalităţii economice, concurenţa de pe piaţă vor corecta, adeseori dur,
deciziile sale.

7
 Oferta. Legea ofertei. Elasticitatea ofertei.

Oferta – reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care agenţii economici o

aduc pe piaţă într-o anumită perioadă şi la un anumit preţ.
La baza formării ofertei stau resursele şi factorii de producţie. Oferta este realizată
de producători ca răspuns la cererea consumatorilor. Producătorii au un comporament
diferenţiat, care este influienţat de modificarea preţurilor de producţie sau de
modificarea preţurilor de vânzare a bunurilor sau serviciilor.

Cantitatea oferită nu trebuie confundantă cu cantitatea vândută. Cantitatea

oferită reprezintă tot ceea ce producătorul intenţionează să vândă, iar cantitatea vândută
reprezintă acea cantitate pentru care producătorul reuşeşte să găsească cumpărători.
Formarea ofertei este rezultat al activităţii producătorului dar şi a
intermendiarilor. În formarea ofertei pe piaţă, intermendiarii sunt agenţii economici care
mijlocesc relaţiile economice între producători şi furnizori, finanţatori, comercianţi şi
clienţii consumatori.

Legea ofertei – oferta pe piaţă se manifestă printr-o anumită mărime şi structură.

Aceste caracteristici ale ofertei sunt dinamice, se modifică în funcţie de variaţiile unor alţi
factori ce definesc piaţa : condiţiile de producţie şi distribuţie, cerinţele consumatorilor
etc. Cel mai important factor care influineţează dinamica ofertei este preţul.

Legea ofertei redă raportul de determinare directă între modificarea mărimii

preţului unitar al unui bun şi modificarea cantităţii oferite din bunul respectiv. Astfel,
dacă preţul unitar la unui bun creşte, cantitatea oferită din acel bun creşte, iar dacă
preţul unitar dintr-un bun scade, cantitatea din bunul respectiv scade.

Elasticitatea ofertei – reprezintă modificarea ofertei ca urmare a acţiunii

factorilor care o influienţează. Principalul factor care influienţează elasticitatea ofertei
este preţul. Astfel, în funcţie de preţ, există mai multe tipuri de elasticitate:

- bunuri cu ofertă elastică – atunci când modificarea preţului determină o

modificare mai mare a cantităţii oferite, în raport direct proporţional ;
- bunuri cu ofertă inelastică – când modificarea preţului determină o
modificare mică a cantităţii oferite, în acelaşi sens ;
- bunuri cu ofertă de elasticitate unitară - când modificarea preţului
determină o modificare egală a cantităţii oferite, în acelaşi sens ;
- bunuri cu ofertă perfect inelastică - când modificarea preţului nu determină
nici o modificare a cantităţii oferite;
- bunuri cu ofertă perfect elastică – atunci când o modificare foarte mică a
preţului determină o variaţie foarte mare a cantităţii oferite;

8
 Factorii de producţie : munca, natura, capitalul

Factorii de producţie reprezintă totalitatea elementelor care participă la

producerea de bunuri şi servicii. Există trei astfel de factori : munca, natura şi capitalul.

Munca - reprezintă principalul factor de producţie şi în această calitate se referă

la ansamblul resurselor umane antrenate în activitatea economică. Principalele
caracteristici ale acestui factor sunt :
- este un proces conştient, ca orice activitate umană ;
- are caracter activ şi determinant, pentru că acţionează şi transformă ceilalţi
factori de producţie ;
- este diversificată, ca urmare a extinderii procesului de diviziune a muncii ;

Pentru a creşte calitatea muncii este indicat să se acţioneze în următoarele

direcţii :
- creşterea nivelului general de educaţie ;
- creşterea nivelului de pregătire profesională;
- asigurarea unei stări bune de sănătate a populaţiei ;
- crearea unei motivaţii eficiente a lucrătorilor ;
- creşterea nivelului calitativ al celorlalţi factori de producţie;

Natura(pământul) – reprezintă totalitatea resurselor brute, neprelucrate, din

natură (solul, apa, mineralele, pădurile, fenomenele naturale atrase în procesul de
producţie) care pot fi utilizate şi trasformate în activitatea economică în conformitate cu
interesele de consum.
Principalele caracteristici sunt : au existenţă materială, au caracter limitat iar
prezenţa lor este legată în principal de sectorul primar de producţie (agricultură, minerit,
sivicultură etc.). Aceste caracteristici impun o utilizare raţională a resurselor şi sporirea
eficienţei economice. Folosirea raţională a resurselor impune şi o dimensiune ecologică.

Capitalul – ca factor de producţie reprezintă ansamblul bunurilor produse prin

muncă şi folosite în activitatea economică pentru producerea altor bunuri şi servicii
destinate vânzării.
În funcţie de procesul de producere a bunurilor şi serviciilor capitalul se grupează
în :
- capital fix – este acea componentă a capitalului care participă la mai multe
cicluri de producţie, se consumă treptat şi se înlocuieşte după o perioadă de
timp indelungată ; el poate fi înlocuit datorită uzurii fizice, ce se manifestă
prin deprecierea treptată ca urmare a folosirii îndelungate, sau datorită uzurii
morale ce se manifestă prin faptul că se creează o tehnologie nouă, mai
performantă, ce conduce la înlocuirea capitalului depaşit ;

9
 - capitalul circulant – este acea componentă a capitalului care participă la un
singur ciclu de producţie, se consumă integral într-un ciclu de producţie si se
înlocuieşte după fiecare etapa de producţie ;

Combinarea factorilor de producţie

Utilizarea factorilor de producţie se face în funcţie de anumite procedee de

producţie (tehnologii) care presupun selectarea factorilor de producţie, anumite moduri
de combinare a elementelor utilizate, şiruri de prelucrări ale acestora, derulări în timp ale
opraţiunilor respectiv livrarea produselor finite.

De buna combinare şi utilizare a celor trei factori implicaţi în procesul de

producţie poate depinde atât reuşita afacerii cât şi calitatea bunurilor sau serviciilor
realizate de producător.

Astfel, pentru a utiliza o tehnologie scumpă trebuie să reuşeşti să ai încasări

suficient de mari pentru a recupera valoarea investiţiei facută în acea tehnologie, făcând
faţă de asemenea, cheltuielilor curente ale afacerii.
Volumul încasărilor depinde de cantitatea de bunuri vândute şi de preţul de
vânzare. Într-o economie de piaţă aceste elemente sunt legate ceea ce se întâmplă pe piaţa
economică.

Aşadar, abordarea unei afaceri presupune două etape :

- o etapă anterioară iniţierii afacerii, când întreprinzătorul decide ce şi cum va

realiza, etapă în care alegerea factorilor de producţie implicaţi este foarte
importantă şi se poate dovedi decisivă pentru viitorul afacerii ;

- o etapă în care întreprinzătorul administrează deja afacerea pe care a început-

o, cautând cele mai bune mijloace pentru a se menţine şi a se dezvolta pe
piaţă. Deasemenea, şi în acestastă etapă, administrarea factorilor de producţie
utilizaţi se impune, deoarece aceasta are ca rezultat final calitatea, preţul şi
cantitatea bunurilor sau serviciilor produse ;

10