Ion

de Liviu Rebreanu („ctitor al romanului romanesc modern”)

I. Tematică: roman social (realist/obiectiv/tradițional)
1. Viața satului cu întreaga lume românească
2. Obiceiuri și tradiții populare, evenimente din viața omului(„«Ion» este opera
unui poet care cânta cu solemnitate condițiile generale ale vieții: nașterea,
nunta, moartea (G. Călinescu)”)
3. Instituțiile de stat: școala, biserica, judecătoria
4. Familia: ca instituție socială: familia învățătorului Herdelea, familia
Glanetașului, etc.
5. Destine umane individuale: Ion, Ana.
II. Construcție: (modernă)
1. Simetria:
a. Titlurile celor două părți ale romanului: „Glasul pământului ”, „Glasul
iubirii”;
b. Titlurile de capitol (primul „Începutul”, ultimul „Sfârșitul”)- contribuie
la impresia de sfericitate a operei;
c. Incipitul și finalul: imagine drumului spre Pripas;
d. Hora –element de compoziție care deschide și închide romanul având,
de fiecare dată, o altă semnificație : în primul capitol, iau parte mai
toate personajele antrenate în acțiune; în final ni se sugerează că,
dacă unii s-au stins, alții le-au luat locul, iar timpul nepăsător acoperă
totul;
e. Organizarea acțiunii pe două planuri narative care se întretaie:
 Primul prezintă momente din existența țărănească și are drept
temă problema pământului
 Al doilea reprezintă momente din existența intelectualilor
satului și are ca temă problema națională a românilor
transilvăneni
2. Construcție arhitectonică
„Spuneam cum am ajuns, frământând planul românului, să-l sintetizez într-o
imagine grafică. În cursul elaborării am căutat să realizez împărțirea fiecărui
capitol în mici diviziuni, care cuprind câte o scenă, în sfârșit, câte un fir liber
din țesătura generală. Toate acestea apoi au trebuit înnodate în anume fel ca
să se poată întoarce la cuprinsul acțiunilor principale ”(Amalgam-imaginea
este a unei clădiri care se înalță treptat)
3. Construcție în buclă: <=> (simetria voită)
„Înseși acțiunile principale, la sfârșit trebuiau să se unească, să se rotunjească,
să ofere imaginea unei lumi unde începutul se confundă cu
sfârșitul”(Amalgam – se realizează astfel caracterul de generalitate)
4. Tehnica simfonică
„Există o contrapunere simfonică, urmărită cu rară artă de Rebreanu, în
împlinirea destinului eroilor săi. După formulele noi ale romanului,
corespondențe neașteptate, ca și contrastele, dau idee multiplicității vieții si
totodată a cadrelor ei omenești comune ”( Ovid Crohmălniceanu)
 - Tehnica simfonică este un mod al scriitorului de a motiva faptele : prin
efectul de surpriză și efectul de așteptare.
(- Personajele feminine sunt construite antitetic, folosind tehnica modernă a
contrapunctului, utilizată și de Aldous Huxley în „Punct. Contrapunct”, astfel,
Florica e frumoasă, dar săraca, în timp ce Ana este urâtă și bogată, cele două
personaje se pun în lumină reciproc.)
III. Viața satului românesc:
 Categorii și relații sociale
 Pământul –bun suprem
 Mentalitate și atmosferă
IV. Personaje:
1. Conflicte

2. Personaje din cele mai diverse, cu phihologii diferite (caracterizări)

3. „Ion” – personaj dilematic
Ion – e văzut diferit de critică
Lovinescu – „Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului în slijba
căruia pune o inteligență ascuțită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală,
cu deosebire, o voință imensă: nimic nu-i rezistă.”
„În luptă, omul nobil și milos dispare, pentru a nu lăsa decât fiara.”
( → v curentul literar naturalism)
G. Călinescu - „Lăcomia lui de zestre este centrul lumii și el cere cu inocență
sfaturi dovedind ingratitudine calmă. Nu din inteligență a ieșit ideea seducerii,
ci din viclenie instinctuală.”
Nicolae Manolescu: “A vedea în Ion viclenie ambițioasă sau brutalitate
condamnabilă e la fel de greșit, căci implică un criteriu moral. Ion trăiește în
preistoria moralei, într-un paradis foarte crud, el e așa zicând bruta ingenuă”
V. Observație asupra stilului:
1. Respectul pentru adevăr, de unde reiese obiectivitatea și , deci, realismul
romanului.
2. Precizia termenilor, acuratețea și concizia exprimării.
3. Sobrietatea stilului (nu prea există figure de stil).
4. Stilul anticalofil (3.), întrucât crezul prozatorului era că „strălucirile artistice,
cel puțin în opere de creație, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei și
al mișcării de viață (...), e mult mai ușor a scrie frumos, decât a exprima
exact.”
 5. Focalizarea zero – Rebreanu adoptă atitudinea omniscienței (pătrunde în
sufletul personajelor, le știe gândurile, sentimentele și intențiile cele mai
tainice).
VI. Realismul:
1. Obiecivitatea: intenția auctorială: narator omniscient.
2. Tipicitate: „Obiectul de studiu al lui «Ion» e viața socială a ardeleanului care,
deși închisă în celula lui de sat, este zugrăvită în întreaga ei stratificație de la
simplul vagabond, pînă la candidatul de deputat și la mediul administrației
ungurești, cu o formă bogată în exemplare variate.” (Eugen Lovinescu)
3. Veridicitate: faptele și personaje care ar fi putut exista în realitate (v. scena în
care Ion sărută pământul → mobilul întregii acțiuni).
4. Plasticitate:
- scena finală;
- scena seducerii Anei;
- moartea lui Ion, a Anei;
- Ion – imagine a viermelui
5. Critica social:
-Modalitatea în care Ion vrea să intre în posesia pământului;
-relațiile de animozitate;
-statutul femeii raportat la contextual social.
6. Tehnica detaliului.
7. Analiza phihologică.

Surse de inspirație:
- fapte autentice din viața lui L. Rebreanu;
-vede un țăran care sărută pământul ;
-actul seducerii Anei e inspirit din realitate.