Baltagul de Mihail Sadoveanu

-romanul interbelic, realist-obiectiv, monografic, traditional, mitic-

1.Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în categoria
romanului obiectiv, realist
Romanul „Baltagul“ a fost scris în numai 17 zile și publicat în noiembrie 1930, când Mihail
Sadoveanu împlinea 50 de ani.
Romanul are ca surse de inspirație balade populare de la care Sadoveanu preia idei și motive
mitologice românești: „Salga“ (setea de împlinire a actului justițiar, de înfăptuire a dreptății ce domină
toate faptele eroinei), „Doica“ (ideea profundei legături a omului cu animalul credincios), „Miorița“
(concepția asupra morții).
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară
respectivă. Tema aleasă de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume, înţelegând prin aceasta
modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează, precum şi atitudinea şi opinia lui faţă
de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea obiectivă este specifică romanului realist-obiectiv.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o acţiune complexă,
desfăşurată pe mai multe planuri, în timp şi în spaţiu precizate, antrenând un număr mare de personaje
puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfăţişate, romanul oferă o imagine amplă asupra
vieţii.
Romanul "Baltagul" este o opera epică, deoarece naratorul își exprimă indirect sentimentele și
concepțiile prin intermediul personajelor si al acțiunii, la persoana a III-a singular, fapt ce argumenteaza
detasarea totala a naratorului. El stie ce gândește, ce simte eroina, de aceea este un narator omniscient.
1.a. (2p.) REALISMUL. Curentul Realist a luat nastere în Franța, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea și a apărut ca reacție împotriva romantismului și a clasicismului. In sens literar,
„Realismul se pronunță pentru reproducerea exactă, completă și sinceră a mediului social, a epocii în care
trăiește... pentru că ea exclude orice minciună, orice mistificare“. Realismul manifestă „grija de a
descoperi, dea revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o“.
Trasaturile estetice ale realismului au ca principiu de bază:
- tematica socială: dorința de îmbogățire-parvenitismul, avariția, imoralitatea, singurătatea etc., iar
motivele literare: parvenitul, avarul, zgârcitul etc.
- individul este rezultatul societatii în care traieste;
- individul este descris în încercarea de a-și depăși condiția financiară sau socială,
- Reprezentarea veridică a realităţii; fixarea timpului și a spațiului real,
- Profilul psiho-moral al realistului: individ care dovedește „un spirit de observație lucid“, cu simț
practic, ce ține seama de realitate și își propune țeluri realizabile. Friederich Schiller
- Dispariţia eroilor excepţionali, scriitorii îndreptându-şi observaţia către viaţa socială şi prezentând
omul în strânsă legătură cu aceasta, ca un produs al mediului în care trăieşte şi cu care se află în
relaţie de interdependenţă;
- Dezvoltarea observației, a reflecției morale, a analizei psihologice, a tehnicii detaliului,
- Personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul, aristrocratul
etc.),
- Reprezintă tipuri umane - personaje dominate de o singură trăsătură de caracter: lacomul, avarul
etc.). Dezvoltarea artei portretului,
- Se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului și a individului. Interesul
pentru descrierea mediului, stabilindu-se o legatura directa intreacestea si individ (satul, orașul,
strada, casa, camera etc.),
- Romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale,
- Elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate - nume de orașe, ape, sate etc.),
- Prezentarea moravurilor unei epoci,
- Perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent. Stil sobru, clar şi impersonal, structură
simetrică, logică, coerentă.
1.b. (2p.) O trăsătură realist a romanului este prezentarea satului Măgura cu scenele de viaţă
cotidiană, descrierea gospodăriei ţărăneşti şi a obiceiurilor păstoritului (transhumanța), mersul la biserică,
tradiții și superstiții (vise, semne), mersul la vrăjitoare, obiceiuri (botez, nuntă, înmormântare).
1
 Monografia satului: descrierea satului, a caselor, a ocupaţiilor, conservatorismul, psihologia
oamenilor de la munte, credinţe, superstiţii, calendar, obiceiuri (botez, nuntă, înmormântare)
Rânduielile gospodăreşti sunt după datină: bărbatul cu oile, femeia cu problemele casei.
În sat viaţa se desfăşoară calendaristic între plecarea turmelor la păşunta şi întoarcerea lor la iernatic.
Vremea este înţeleasă după semne. În viaţa oierilor nimic nu iese din tradiţie. Obişnuinţa, datina sunt
singura lege. Oamenii nu ştiu carte, ei se adresează preotului pentru citirea şi scrierea scrisorilor şi a
actelor. Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de poştă şi de tren.
Mihail Sadoveanu evocă o lume arhaică, departe de binefacerile civilizaţiei.
1.c. (2p.) De asemenea, realiste sunt fixarea timpului și a locului (toponimele). Timpul derularii
actiunii este vag precizat, prin repere temporale: “aproape de Sf. Andrei”, “in Postul Mare”, “10 Martie”.
Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti, in
Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria impreuna cu Gheorghita,
pe urmele lui Nechifor, contine toponime existente pe harta. Scriere fictionala cu valete mitice,
romancierul insa imagineza satul Lipanilor, Magura Tarcaului si utilizeaza toponime simbolice (satul Doi
Meri, raul Neagra).
2.Tema textului şi două secvenţe suggestive
2.a. (2p.) Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul țăranului moldovean
ca păstrator al lumii vechi, al tradițiilor și al specificului național, cu un mod propriu de a gândi, a simți și
a reacționa în fața problemelor cruciale ale vieții, apărând principii de viață fundamentale, statornicite din
vremuri imemoriabile. O altă temă este cea a călătoriei justițiare.
2.b.(2p.) O secvență reprezentativă pentru tema este aceea in care oamenii prezentati ca fiind
conservatori; cred în superstiţii: vise semne. Astfel când Vitoria Lipan şi-a visat soţul, tecând călare peste
o apă neagră cu spatele întors spre ea, şi-a dat seama că soţul ei a murit. Deşi s-a schimbat calendarul,
oamenii îl urmează tot pe cel vechi. Vitoria Lipan ţine post negru douăsprezece vineri la rând şi îi cere
preotului să facă slujbă pentru soţul ei. Vitoria o ceartă pe Minodora pentru că vrea să-şi schimbe portul şi
pentru că-i place dansul. După rânduială ea ar trebui să poartă cămaşă albă, catrinţă neagră şi părul
împletit cunună.
2.c. (2p.) O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria
reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala. Inmormantarea sotului Vitoriei
presupune un adevarat ritual: car impodobit cu cetina, buciumasi, bocitoare si preoti, bucate impartite
pentru pomenirea mortului si praznic la care este poftita multa lume.
Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți
participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor.
3. Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ
studiat, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
3.a. (3p.) Titlul este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma magică și
simbolică menită să împlinească dreptatea, este o unealtă justițiară. Principala trăsătură a baltagului este
că, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptății, acesta nu se pătează de sânge.
Cuvantul "baltag" poate veni și de la grecescul "labrys", care înseamnă secure cu două tăișuri, dar și
labirint. În roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul șerpuit pe care îl parcurge Vitoria
Lipan în căutarea soțului, atât un labirint interior, al frământărilor sale, de la neliniște la bănuială, apoi la
certitudine, cât și un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munților pe care îl parcursese și
Nechifor Lipan.
3b. (3p.) Structura romanului evidentiază două componente: una simbolică-mitică și cealaltă
epica-realistă, care se interferează pe parcursul întregului roman. Cele șaisprezece capitole ale romanului
evidențiază trei idei esențiale:
- primele 6 capitole cuprind așteptarea femeii dominate de neliniște și speranța, de semne rău
prevestitoare, se prezintă gospodaria Lipanilor, oamenii și obiceiurile locului;
- capitolele 7-13 ilustreaza cautarile Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor Lipan, în care sunt trimiteri la
obiceiuri și tradiții (botez, nuntă), precum și descrierea locurilor abrupte ale munților.
- ultima parte (14-16 capitole) evidențiază găsirea rămașițelor pămantești ale lui Nechifor, ritualul
înmormântării, demascarea criminalilor, înfăptuirea actului justitiar, si ideea de ciclicitate existentiala a
vietii catre moarte si din nou la viata, "să luam de coada toate câte-am lăsat".
2
 Subiectul romanului
Incipitul romanului este o legendă pe care o spunea Nechifor Lipan "la cumatrii si nunti", de la care era
nelipsit in vreme de iarna si aceasta poveste ii vine in minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectiva.
Legenda este o prezentare a locuitorilor din "muntii tarilor de sus", a trasaturilor de caracter generate de
traiul in locuri stancoase, a vietii aspre a muntenilor, carora Dumnezeu le harazise sa stapaneasca ce au si
in plus le daruise "o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru".
Actiunea romanului este simpla, subiectul avand un singur fir epic si anume drumul parcurs de Vitoria
Lipan in cautarea sotului sau, Nechifor. Efortul cautarii urmeaza un traseu dificil si sinuos, Vitoria
parcurgand un drum al nelinistilor si al zbuciumului sufletesc, sub forma labirintului interior si altul, un
labirint exterior, pe cararile serpuite si inguste ale muntilor, dorind sa afle adevarul si sa implineasca
dreptatea. Naratorul este omniscient, stie ce gandeste eroina, ii cunoaste nelinistea si ingrijorarea,
transmitandu-i si cititorului aceste stari. in Magura Tarcaului, Vitoria Lipan traieste zavorata in sine
spaima ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nechifor Lipan, om harnic si gospodar al satului. De la
starea de neliniste, Vitoria devine ingrijorata pentru ca Nechifor plecase la Dorna sa cumpere o turma de
oi si nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu daduse vreo stire. Niciodata pana acum el nu intarziase atat
de mult (73 de zile), desi zabovise, uneori, la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun. Femeia
incerca sa ajunga pana la el cu gandurile, ii auzea in mintea ei numai glasul, dar "nu putea sa-i vada
chipul".
Lipanii aveau atata avere "cat le trebuia" si, din cei sapte copii "cu cat ii binecuvantase Dumnezeu", mai
traiau doi: o fata, Minodora si un baiat, Gheorghita.
Framantandu-se pentru intarzierea barbatului ei, Vitoria crede ca are primul semn rau, care "a impuns-o in
inima", atunci cand il viseaza pe "Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o
revarsare de ape", iar alta data il visase "trecand calare o apa neagra [] era cu fata incolo" ceea ce
inseamna ca ceva rau s-a intamplat cu Nechifor. Atunci cand cocosul "se intoarse cu secera cozii spre
focul din horn si cu pliscul spre poarta", Vitoria intelege ca Nechifor "nu vine", deoarece "cucosul da
semn de plecare", iar "nourul catre Ceahlau e cu bucluc". incercand sa gaseasca raspuns la seninele rau-
prevestitoare, Vitoria se duce la preotul Danila, care ii promite ca va face o slujba si va citi la biserica
pentru ca Dumnezeu "sa faca lumina si are sa-ti aduca pace *.
Femeia se duce si la baba Maranda, vrajitoarea satului, care ii spune ca Nechifor si-a gasit "una cu ochii
verzi si cu sprancenele imbinate", oferindu-se sa faca vraji ca sa-1 aduca inapoi. Vhoria refuza, pentru ca
vrea ca mai intai sa faca "rugaciunile cele de cuviinta la Maica Domnului", apoi sa tina "post negru
douasprezece vineri in sir" si pana atunci poate ca vine si Lipan acasa.
Banuiala ca s-a intamplat o nenorocire o devora ca "un vierme neadormit", se inchide in sine, sa caute in
interiorul ei lumina calauzitoare: "Se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in sine", ilustrand
labirintul interior. Concentrarea profunda a Vitoriei era atat de mare, incat "timpul statu", fiind insemnat
numai cu "vinerile negre, in care se purta de colo-colo, fara hrana, fara apa, fara cuvant cu broboada
cernita peste gura". Desprinsa de realitatea inconjuratoare, ea "se socotea moarta, ca si omul ei care nu era
langa dansa", ceea ce inseamna ca de la banuiala ajunsese b certitudine si se hotaraste sa plece in cautarea
adevarului, sa afle ce s-a intamplat cu sotul ei: "Daca a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa
dansul.
Vitoria pune ordine in gospodarie cu o luciditate impresionanta: pe Minodora o duce la manastire, vinde
agoniseala pentru a race rost de bani pentru drum, lasa argatului Mitrea cele de trebuinta si porunci pentru
timpul cat va lipsi. ii comanda fiului ei un nou baltag, pe care-l sfinteste preotul si a doua zi, pe 10 martie,
Vitoria pleaca impreuna cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor, urmand intocmai drumul parcurs de
acesta si avand un scop bine definit: "Mai ales daca-i pierit cata sa-l gasesc; caci viu, se poate intoarce si
singur".
Episodul narativ al călătoriei conturează drumul pe care îl parcurge Nichifor și pe care Vitoria îl
urmează întocmai.
Vitoria intreaba peste tot, pe la hanuri si pe la oameni, de "barbatul cu caciula brumarie si cal negru
tintar". Ea si Gheorghita sunt insotiti pana la Calugareni de domnul David si primul popas il lac la han la
Donea, care le spune ca nu-l mai vazuse pe Nechifor "cam de asta-toamna". Urmatoarele popasuri, la
Calugareni, apoi la Famsa, cei doi drumeti afla ca un muntean care avea "un cal negru ornat in frunte" si
3
"caciula brumarie" trecuse pe acolo. La Borca, satenii i-au abatut din cale, ca sa participe la o cumetrie
(masa dupa botezul unui copil), unde Vitoria a inchinat paharul de bautura catre nasi, iar la Cruci, cei doi
calatori au dat peste o nunta, unde Vitoria "a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei", considerand
insa ca este semn rau faptul ca "intai am dat peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma
botezul".
La Vatra Dornei, cei doi călători află că în luna noiembrie Nichifor cumpărase trei sute de oi, fiind cea
mai mare vânzare din târg, apoi vânduse o sută de oi la doi munteni și o luaseră împreună spre Neagra. Ca
urmare, Vitoria hotărăște să se întoarcă, așa cum presupune că s-a întors și Nechifor, luând drumul spre
casă. Poposind la o crâșmă de la marginea Dornelor, nevasta află de „turma de trei sute de oi și de trei
oameni călări“, precum și de cel care era pe „un cal negru țintat și purta căciulă brumărie“.
Următoarele informații le capătă la Broșteni, la Borca, apoi la Sabasa, aflând și aici „urma oilor ș-a
călăreților“. Coborând muntele, drumeții s-au oprit în satul Suha, unde ținea crâșmă domnul Iorgu
Vasiliu, care le spuse că trecuseră mai întâi oile și ciobanii, apoi sosiseră și cei doi stăpâni, nu trei, cum
susținea munteanca, mai ales că îi și cunoștea, pentru că erau de prin partea locului: pe cel „cu buza
crăpată“ îl cheamă Calistrat Bogza, iar pe celălalt, mai mărunt, Ilie Cuțui.
Vitoriei I se pare limpede că între aceste două localități s-a petrecut omorul. Trecând din nou muntele la
Sabasa, pe când întreba din casă în casă despre Lipan, nevasta descoperă câinele soțului ei, Lupu, care îi
călăuzește pe Vitoria și pe Gheorghiță într-o râpă, unde găsesc osemintele lui Nechifor Lipan.femeia
observă că avea căpățâna spartă de baltag și socotește că este datoare să afle adevărul și să-i găsească pe
criminali, deoarece „cine ucide om nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască“.
Vitoria face rânduielile necesare pentru mort, anunță autoritățile, se îngrijește de preot, angajează
bocitoare și veghează ca toate ritualurile să fie respectate. Tot satul se adunase la biserică, chemat de
zvonul clopotelor și de sunetul buciumului, apoi s-a făcut slujbă mare „cum puține s-au văzut în Sabasa“.
Episodul denunțării vinovaților începe cu vizita Vitoriei la Prefectură. Ea nu acuză fățiș pe nimeni, dar
modul insinuant în care-și exprimă nedumeririle în legătură cu dispariția unui posibil martor care ar fi
trebuit să asiste la târgul făcut de cei trei oieri la cumpărarea oilor, ori ăn legătură cu existența chitanței de
primire a banilor c ear fi trebuit să se afle la chimirul mortului sunt suggestive pentru inteligența Vitoriei
și înclinațiile ei de detective. Este foarte insistentă atunci când îi poftește la „îngropăciune“ pe
subprefectul Balmez, dar și pe Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, cu scopul de a pune în scenă demascarea și
pedepsirea criminalilor.
Scena demascării ucigașilor este cutremurătoare. Îndemnându-i pe meseni să mănânce și să bea, Vitoria
începe să povestească faptele așa cum s-au petrecut, pentru că i le spuse Lipan atunci când îl priveghease
în râpă. Apoi, Vitoria îl întreabă pe Gheorghiță dacă nu poate citi ceva pe baltagul lui Bogza, deoarece I
se pare „că pe baltag e scris sânge și acesta-I omul care a lovit pe tatu-tău“. Pierzându-și cumpătul
Calistrat se repede la băiat să-I smulgă baltagul, îl lovește cu pumnul în frunte pe Cuțui, care voia s-l
împiedice, dar Vitoria striga să dea drumul câinelui, care era legat. Cu „un urlet fioros“, Lupu rupe
Lanțul, iar Bogza se năpustește asupra lui Gheorghiță, ca să-I smulgă baltagul și să se apere de câine.
Atunci, Gheorghiță îl lovește cu muchia baltagului în frunte, în timp ce câinele se repede la beregată.
Calistrat Bogza mărturisește că el l-a lovit pe Nechifor Lipan și l-a prăvălit în râpă, fiind împreună cu Ilie
Cuțui și recunoscând că l-a ucis pentru a-I lua oile.
Odată adevărul aflat și criminalul pedepsit, Vitoria se pregătește să se ducă acasă, plănuind că se va
întoarce pentru parastasul de patruzeci de zile și cu Minodora.
Finalul romanului ilustrează aceeași luciditate a femeii, care se gândește că nu poate să dea pe Minodora
„după feciorul acela nalt și cu nasul mare al dăscăliței Topor“.

4
2. Particularități de construcție a unui personaj sadovenian: Vitoria Lipan
….introducere…….
1. Protagonista a romanului “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, Vitoria Lipan se defineste – ca statut social
– prin cateva ipostaze esentiale. In primul rand, este munteancă, respectand cu strictete legile nesccrise
ale societatii de demult si, de aceea, cauta sa isi inmormanteze sotul (pentru ca sufletul sa se linisteasca),
dar si sa dezvaluie criminalii in fata tuturor pentru a fi pedepsiti. In al doilea rand, este sotie devotata,
incercarea de a-l gasi pe Nechifor datorandu-se si iubirii puternice pe care i-o poarta, chiar daca au copii
mari si sunt casatoriti de douazeci de ani. In al treilea rand, apare ipostaza de mama autoritară, certand-o
pe Minodora pentru nerespectarea traditiilor sau obligandu-l pe Gheorghita sa rabde toate greutatile
drumului. In al patrulea rand, se dovedeste un om exceptional, fiind prezentata cu numeroase calitati,
astfel incat devine un model.
Ca tipologie, Vitoria simbolizeaza femeia de la munte (puternica, hotarata, experimentata, inteleapta),
devenind un personaj reprezentativ/exponent al muntenilor care exista de la inceputurile lumii, dar si al
femeilor care, deseori, duc tot greul gospodariei.
2.
Inteligența este o trăsătură definitorie a personajului pe care Gheorghiță o scoate în evidență:
”Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul oamenilor… ”
2.a. Un episod ilustrativ pentru această trăsătură este incipitul romanului. Vitoria este portetizată ca
o femeie încă frumosă, ageră în vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele
cosmopolite ale fetei Minodora. Bună cunoscătoare a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te
citesc pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”. În finalul scenei, leagă întârzierea
lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău- prevestitoare: visul cu Nechifor întors către
apus, peste o revărsare de ape, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a
cerului, înrăutățirea vremii.
2.b.O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet
feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme.
Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți
participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat
Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În
punctul culminant, repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar.
Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune un
personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
3.
Portretul fizic este constituit din cateva elemente, scoase in evidenta. Mai ales, ochii sunt cei care
reflecta frumusetea interioara: “ochii caprii”, “ochi ageri si inca tineri” (adica atenti la tot ce se intampla
si plini de viata), “o frumusete neobisnuita in privire” (atrage atentia, e seducatoare). Sintagma “cu ochii
cerniti” indica lacrimile varsate in singuratate, parul ei are parca viata (“lumina castanie”), iar cand
talharul incearca sa le atina calea, devine aspra (“glas uscat si otravit”). Vestimentatia ei trimite direct
spre portul popular si spre ipostaza de munteanca: peste “casamca de matase” poarta un “sumaies” si un
“cojoc”, are “catrinta” si “broboada”, iar in picioare poarta “coltuni grosi de lana sura” si “opinci” sau
“ciubote”.
Accentul cade insa pe portretul ei moral, trasaturile dominante fiind respectul pentru traditie (ipostaza de
munteanca), iubirea pentru sot (ipostaza de sotie), intelepciunea (ipostaza de indrumatoare a lui
Gheorghita) si taria de caracter (ipostaza femeii puternice). Fiecare se bazeaza pe secvente narative
reprezentative. Astfel, ea stie ca sufletul mortului nerazbunat nu se va linisti pana cand – conform traditie
nescrise – vinovatii nu sunt dovediti in fata intregii comunitati. Ingrijorarea ca sotul intarzie sau tipatul
deznadajduit cand ii gaseste osemintele in rapa surprind dragostea pentru Nechifor, la fel de puternica din
tinerete pana in prezent. Dandu-si seama ca Gheorghita este nesigur, hotaraste sa plece si ea; daca flacaul
5
este “bratul”, ea este “capul” si, de aceea, baiatul ii observa tacut comportamentul; de exemplu, la Cruci,
cand dau de o nunta, prefera sa se dea drept o femeie cautand un datornic. Taria de caracter este evidenta
si in hotararea de a pleca in cautarea sotului, si in intrebarile neobosite de-a lungul drumului, si in faptul
ca nu deznadajduieste, ci stie ca il va gasi pe Nechifor si ii va pedepsi pe ucigasi.
Vitoria este prezentata realist, mai ales prin imbinarea calitatilor, care o transforma intr-un personaj
exceptional: frumoasa, puternica, gospodina, isteata, descurcareata, perseverenta, hotarata, cu spirit de
observatie, bun psiholog etc. Unele calitati sunt considerate de celelalte personaje drept defecte: aspra cu
Minodora si cu Gheorghita, geloasa cand Nechifor petrece cu alte femei, dura atunci cand talharul ii iese
in cale sau cand un hangiu nu ii spune nimic de sotul ei, suspicioasa si insistenta cand incearca sa ii
dezvaluie pe criminali.
Caracterizarea ei apeleaza atat la modalitati directe (narator, alte personaje, autocaracterizare), cat
si indirect (comportament, limbaj, raportare la mediu, onomastica, relatii cu alte personaje, monolog
interior). Astfel, naratorul obiectiv reflecta, pe langa aspectul ei fizic, si statutul ei social (“munteanca”,
“nevasta”, “gospodina”, “muierea lui Nechifor Lipan”, “stapana casei”), dar si reactii fizice (precum
“arata vesela fata”). Celelalte personaje surprind nuantat alte trasaturi. |Astfel, Gheorghita o considera
“farmacatoare” (cand ii ghiceste gandurile); dar si schimbata, inchisa in ea (“se uita numai cu suparare si
i-au crescut tepi ca de aricioaica”). Pentru Calistrat Bogza, ea este “nevasta oierului”, “o muiere straina”,
dar apare si compatimirea (“ii era mila [ . ] caci era o vaduva”). Autocaracterizarea marcheaza luciditatea
eroinei, faptul ca ea se cunoaste foarte bine. Stie ca este un bun psiholog, desi nu are scoala; de aceea, ii
declara baiatului: “eu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu ceti carte” sau joaca rolul femeii nestiutoare (“is
muiere proasta”). Identificarea cu locul de unde provine (“eu is de loc de pe Tarcau”) este pronuntata cu
mandrie, munteanca numindu-se, implicit, o reprezentanta a satului traditional.
Caracterizarea indirect prin compormament predomina in roman, fiind urmarite actiunile,
reactiile si gesturile femeii. De exemplu, in secventa narativa cand Gheorghita termina de mancat, ea
strange masa cu miscari bruste, oftand pentru ca flacaul nu va putea pleca singur la drum si il urmareste
plecand prin sat. Postul dinaintea calatoriei este tinut de femeie in tacere, in singuratate, ca si cum ar fi
moarta, iar cand se apropie – pe drum – de tara Dornelor, ea este foarte atenta la schimbarile vremii
(vantul caldut e semn ca merg pe calea cea buna). Limbajul muntencei surprinde autoritatea femeii si taria
de caracter prin replicile scurte: “Nu te uita urat, Gheorghita! Alteori, isi dezvaluie gandurile, utilizand un
registru stilistic popular si oral: “trebuie sa te trimet pe tine ca un barbat ce esti”. Trebuie remarcate si
intrebarile iscusite, pline de aluzii in dialogul final cu Calistrat: “Crezi ca a pierit si cainele?” sau “Sa-ti
spun cum s-a intamplat?” (crima) sau “Ce te uiti , Gheorghita, asa la baltag? [ . ] este scris pe el ceva?
Replica ampla din final dezvaluie faptul ca Vitoria il considera deja pe flacau barbatul casei, caci ii
explica toate planurile viitoare. Raportarea la mediu este foarte importanta in cazul femeii, ea se
integreaza in lumea muntenilor si o reprezinta (cu legile ei nescrise). De aceea, apare si comuniunea
omului cu natura, muntenii invatand sa citeasca semnele inconjuratoare si sa se orienteze dupa cer, vant,
nori si vietuitoare. Astfel, cand la Farcasa viscolul se porneste mai puternic, Vitoria intelege ca este semn
de la Sfanta Ana ca trebuie sa faca popas; cand afla de la domnul Vasiliu ca turmele au trecut cu doi
ciobani, aude cum vantul se opreste cu totul. Mediile noi prin care ajunge sunt judecate in functie de
societatea traditionala; respinge orasul si ii plac oamenii din tinutul Dornelor pentru frumusetea, puritatea
si bucuria lor de a trai intens viata. Onomastica evidentiaza si ea indirect biruinta femeii, forma
prenumelui fiind populara. Numele de familie reflecta apartenenta la rural (lipan – numele unei specii de
brusture), dar este si un element de mandrie, pentru ca sotul ei este cunoscut, aprecat si indragit de
oameni. Este importanta si caracterizarea indirecta realizata prin relatiile cu celelalte personaje. Casnicia
cu Nechifor este rememorata de femeie: din tinerete, de cand si-a parasit satul pentru a-l urma pe barbat,
l-a iubit, iar dintre cei noua copii i-au trait doar doi, Minodora si Gheorghita (care ii este mai drag tocmai
pentru ca ii aminteste de sot); cand este geloasa pe petrecerile sotului cu alte femei, acesta “scoate dracii
din ea”, batand-o; cand ii gaseste osemintele, toata durerea ei se concretizeaza intr-un singur tipat.
Asadar, corelandu-si diversele trasaturi de caracter inr-un portret complex, Vitoria Lipan ramana un
personaj feminin remarcabil care infrunta totul pentru a respecta si traditia inmormantarii, dar si pentru a-
si arata iubirea nestinsa pentru sotul ei.

6
7