MOROMEȚII

1. Încadrare
 romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune
complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje
numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin
este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul
operei.
 „Moromeţii” este un roman obiectiv prin relatarea obiectivă la persoana
a III-a (heterodiegeză), prin perspectiva omniscientă a naratorului
omniscient. Omnisciența este însă limitată, parțială, autorul folosind tehnica
personajului reflector („purtatorul de cuvânt” al autorului, înzestrat cu o
capacitate superioară de a simți și de a înțelege) în ipostaza lui Ilie în primul
volum sau Niculaie în volumul al doilea. Realismul romanului vine din
elementele reale de cronotop pe care le regăsim, din tematica socială și din
prezentarea veridică a vieţii sociale a satului românesc din preajma
războiului.
 Primul volum al romanului „Moromeţii” apare în 1955 iar cel de-al doilea în
1967. Romanul are la bază firul epic al unor schiţe precedente: „O adunare
liniştită”, „Salcâmul”. Modelul de la care a pornit Preda în vederea
contituirii eroului central, Ilie Moromete, a fost chiar tatăl său, autorul
mărturisind: „eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl
meu”. Cadrul desfăşurării acţiunii este, de asemenea, satul natal al lui Preda,
Siliştea- Gumeşti din judeţul Teleorman, o locaţie reală, ridicată la rangul de
simbol literar.

2. Tema romanului
 Opera literară „Moromeții” așează tema familei în centrul romanului, însă
evoluția și criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul
românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii este și “un roman al
deruralizării satului”, o frescă a vieții rurale dinaintea și de după cel de-al
Doilea Război Modial. Romanul dezbate aceeași problemă specifică vieții
rurale – aceea a pământului, problema văzută acum dintr-o altă perspectivă,
aceea a țăranului mijlocaș.
3. Scene semnificative
 o primă secvență semnificativă este scena cinei, de la începutul romanului,
moment ce prefigurează desfășurarea acțiunii și destinul personajelor.
Această cină țărănească, prezentată pe mai multe pagini, nu are nimic din
opulența marilor banchete. Solemnitatea și modestia culinară îi dau un
caracter aproape sacru. Ca în picturile vechi, lumina narațiunii cade pe
chipul Părintelui, care veghează asupra copiilor înghesuiți în jurul unei mese
joase. Ilie Moromete stăpânește în chip absolut această familie, fapt subliniat
și prin poziția sa la masă, unde „stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era
pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”
Descrierea mesei este înceată și ritualul ei dezvăluie relațiile adevărate din
sânul familiei. Copiii din prima căsătorie nu se înțeleg cu cei din a doua, și
tatăl, pentru a păstra unitatea familiei, este dur și justițiabil.Astfel, când
Niculae face mofturi la masă, tatăl îl lovește necruțător.