Universitatea din Oradea

Facultatea de Ştiinţe Economice

Forma de învăţământ : ZI

Impactul firmelor multinaţionale

asupra pieţelor naţionale

Student:
Bot Bogdan Andrei, AI, Anul 3

Oradea
2013
 O firma multinationala este o companie care se angajează în investiţii străine directe (ISD) şi
care deţine şi controlează activităţile generatoare de valoare adăugată în mai mult decât o
ţară.

Pentru aprecierea gradului şi mărimii unei FMN se iau în considerare următoarele

criterii:
 numărul şi mărimea filialelor străine sau companiilor asociate pe care le are în
proprietate sau le controlează;
 numărul ţărilor în care se angajează cu activităţi lucrative;
 proporţia bunurilor şi veniturilor la nivel global sau numărul angajaţilor pentru
filialele străine;
 gradul de internaţionalizare al managementului, proprietăţii şi al activităţilor cu
valoare ridicată (cum ar fi cercetarea-dezvoltarea = C&D).

Ajungând la o fază de maturitate, FMN au căpătat o serie de caracteristici specifice:

 cifra de afaceri a multor FMN depăşesc chiar PNB-ul unor ţări dezvoltate precum
Portugalia sau Grecia;
 pot obţine împrumuturi în condiţii mai avantajoase decât multe guverne;
 adoptă o conducere centralizată a problemelor vitale şi o descentralizare a
celorlalte activităţi, strategie numită “gestiune integrală”;
 vitalitate şi dinamism: cresc, se extind, se absorb, se multiplică, îşi lărgesc
continuu aria de activitate, tehnologia şi capitalul migrează, obiectul de activitate se diversifică;
 combină avantajele de scară cu diversificarea;
 au o “producţie modulară”, componentele tipizate fiind asamblate în produse
finite diferenţiate funcţie de caracteristicile fiecărei pieţe-ţintă.

Investiţiile internaţionale au avut un puternic impact în ultimile trei decenii asupra creşterii
economice, a comerţului exterior şi structurilor productive din aproape toate ţările. În general,
investiţia reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, deci pentru obţinerea unui
profit. Cum activele sunt reale sau financiare, investiţiile la rândul lor, pot fi reale (în proprietăţi,
bunuri de capital etc.) sau financiare (în titluri de valoare).

Concret, investiţia reprezintă cumpărarea de proprietăţi, acţiuni, obligaţiuni sau depunerea de

bani la instituţii financiare în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividend, chirie etc.) şi a
unei creşteri de capital.
IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR FIRMELOR MULTINAŢIONALE

Politici ale ţărilor gazdă şi de origine privind FMN

Politici de stimulare şi atragere a ISD

Deşi nevoia de capital, tehnologie, experienţă managerială este prezentă în orice

economie naţională indiferent de gradul de dezvoltare şi complexitate, iar receptarea acestor
surse şi din străinătate este un fenomen pregnant al ultimelor decenii, atitudinea faţă de ISD este
nuanţată, combinând măsuri de stimulare cu cele de descurajare sau de îngrădire a penetrării
capitalului străin.

Măsurile de stimulare a investiţiilor cuprind toate acţiunile guvernamentale ce duc la

creşterea profitului investiţiei potenţiale sau reduc riscurile pe care aceasta le presupune; ele
compensează chiar o serie de influenţe nefavorabile generate de factorii socio-politici sau
instituţionali.

Descurajarea ISD se realizează pe calea unor măsuri guvernamentale destinate a

reduce profitul investiţiei sau a spori riscurile aferente ei, limitând-o sau excluzând-o de la
anumite activităţi sau sectoare.

În general, măsurile de stimulare a ISD pot fi grupate astfel:

 Măsuri întreprinse de ţările gazdă: măsuri fiscale (amortizări accelerate, impozite

preferenţiale, scutiri de impozite, cota de asigurări sociale şi de creare a rezervei de investiţii),
măsuri financiare (împrumuturi preferenţiale, donaţii, concesiuni, garanţii la împrumuturi) şi alte
măsuri (asistenţă legată de infrastructură, contracte guvernamentale preferenţiale, furnizarea unor
servicii, înfiinţarea unor zone libere pentru comerţ, întreprinderi şi tehnologii);
 Măsuri ale ţărilor de origine: măsuri comerciale cu efect de descurajare,
condiţionări ale acordării unor facilităţi pentru investiţia străină sau neacordarea lor.
Uneori, măsurile specifice de stimulare a ISD nu pot fi strict delimitate de
stimulentele macroeconomice cu caracter temporal (exemplu: măsurile adoptate de unele
guverne pentru a spori cererea de bunuri de echipament, subvenţionarea importurilor de materii
prime, politica cursului de schimb valutar, sau cele de echilibrare structurală – prin crearea de
zone industriale cu aport de capital străin).
Principalele scopuri urmărite prin adoptarea acestor măsuri sunt următoarele:

 îmbunătăţirea performanţei industriale (stimularea C&D, infuzie de tehnologii

noi, metode manageriale eficiente etc.);
  corectarea dezechilibrelor regionale (ţări dezvoltate ca Norvegia sau Italia
urmăresc în mod explicit acest obiectiv);
 reducerea şomajului şi optimizarea utilizării forţei de muncă;
 dinamizarea exportului.
Măsurile de descurajare a ISD urmăresc mai ales protejarea producţiei naţionale şi
controlul asupra resurselor; astfel se pun o serie de condiţii FMN; sporirea procentului de
componente autohtone în realizarea produsului finit, programe de pregătire a forţei de muncă şi
utilizarea acesteia peste o limită considerată minimă; obligativitatea reinvestirii unei cote de
profit, anumite restricţii de transfer etc.
Atitudinea ţărilor ca primitoare de ISD poate fi văzută separat de ţările dezvoltate şi
cele în curs de dezvoltare.

Experienţe ale ţărilor dezvoltate

Dominând piaţa internaţională a ISD şi resimţind din plin concurenţa chiar în cadrul
grupului, statele dezvoltate au fost cele dintâi care au instrumentat politici de atragere
direcţionată a ISD, pe de o parte pentru a-şi crea în această formă avantaje competitive, prin
dezvoltarea selectivă a unor activităţi economice. În paralel, s-au urmărit şi beneficii de ordin
social, vizându-se stimularea ISD în anumite regiuni, rămase în urmă din punct de vedere al
dezvoltării economice. Cu alte cuvinte, s-a produs o corelare cu, dacă nu chiar o integrare a
măsurilor vizând ISD în politicile de dezvoltare sectorială sau regională. Nu întâmplător, statele
care au elaborat astfel de politici, sunt state aflate în acele stadii ale generării avantajelor
competitive în care prezenţa capitalului străin poate fi benefică. Este cazul Marii Britanii care,
după ce a parcurs un ciclu complet al avantajului competitiv, este în pierdere de capacitate
concurenţială şi a revenit în faza stadiului bazat pe factori de producţie. Irlanda şi Spania care, de
asemenea, au atras puternic ISD, se află şi ele în primele două stadii ale avantajului competitiv.
Mai mult chiar, faptul că SUA au devenit principalul receptor de ISD în cadrul “triadei” SUA –
Uniunea Europeană – Japonia pare să reflecte parcurgerea de către SUA a unei perioade de
declin în competitivitate.

De remarcat că activitatea de atragere direcţionată în dublu sens, respectiv atât prin

prisma sursei, firmei generatoare a fluxului investiţional, cât şi prin prisma destinaţiei, sector
economic şi chiar proiect, s-a amplificat şi perfecţionat pe fondul eliminării obstacolelor în calea
ISD, precum şi al urmăririi unei integrări corecte a acestora în economia locală. În acest ultim
sens, facilităţile, sau, în anumite cazuri, accesul s-au acordat pe baza unor criterii precum:
crearea de noi locuri de muncă, generarea de exporturi, gradul suficient de ridicat de
aprovizionare cu bunuri şi servicii de pe piaţa locală etc.

Pentru a se avea o imagine globală privind firmele multinaţionale şi investiţiile străine

directe, sunt prezentate tabelele din Anexa 6 şi Anexa 9.
Experienţe ale ţărilor în curs de dezvoltare

La nivelul statelor în curs de dezvoltare, tendinţa de deschidere economică şi

liberalizare a regimului ISD a fost integrată eforturilor acestora de redresare şi reformă
economică. În măsura în care procese ample de privatizare s-au desfăşurat cu participarea
substanţială a capitalului investiţional extern (18,5 miliarde dolari dintr-un total de 60 miliarde
dolari rezultate din vânzarea de active ale statului în perioada 1988-1992), se poate afirma că
ISD au constituit un important instrument, acceptat şi promovat ca atare de economii în curs de
dezvoltare în acest proces, premisa în cele mai multe cazuri a creării de noi avantaje
concurenţiale. Dincolo de aceasta, demersurile de influenţare directă a fluxurilor de ISD printr-o
abordare pro-activă a pieţei (promovarea de către instituţii specializate a anumitor proiecte
investiţionale proprii) nu ating, în termeni generali, gradul de elaborare şi eficienţă întâlnit în
statele dezvoltate, operându-se cu măsuri de stimulare condiţionată şi selectivă a ISD, în ramurile
şi activităţile considerate prioritare.

Pentru analiza cifrică a situaţiei firmelor multinaţionale în ţările în curs de dezvoltare,

a se vedea tabelul din Anexa 8.

Este, totuşi, larg împărtăşită ideea conform căreia ISD pot să aibă o contribuţie
efectivă la eforturile de dezvoltare ale statelor din această categorie. Impactul efectiv diferă de la
o ţară la alta, în funcţie de o multitudine de factori, inclusiv în funcţie de rolul ce se atribuie ISD
în cadrul strategiei generale de dezvoltare. Deşi nu se poate stabili în ce măsură ISD realizate în
ţări în curs de dezvoltare s-au datorat politicii de stimulare a acestora practicate de guverne, în
virtutea momentului şi sensului intervenţiei ISD în dezvoltarea industrială a respectivelor state,
se pot distinge două ipostaze ale contribuţiei ISD:

 contribuţie la procesul de industrializare, deci de creare a unor structuri

industriale: ţări ale Americii Latine au cunoscut o astfel de realitate, ISD contribuind, spre
exemplu, la dezvoltarea bazei tehnologice şi la orientarea schimburilor externe în Brazilia.
Firmele străine implantate în economia braziliană erau dominante în ramuri precum industria
tutunului, farmaceutică, a echipamentelor de transport şi a cauciucului, asigurând în 1990
aproximativ o treime din vânzările industriei prelucrătoare;
 aport în cadrul procesului de transformare industrială, prin diversificarea
structurii şi introducerea ramurilor axate pe tehnologii moderne. Transferul de tehnologie
constituie, de altfel, una din componentele cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă
a ISD. Expresii ale unei atari contribuţii ale acestor fluxuri pot fi regăsite în economiile dinamice
ale Asiei, cum ar fi Coreea de Sud, Singapore, Taiwan. S-a urmărit stimularea competitivităţii cu
ajutorul ISD, reuşindu-se creşterea exporturilor de produse manufacturate, pe fondul renunţării la
politicile de substituire a importurilor în majoritatea statelor în curs de dezvoltare în deceniile
şase şi şapte. ISD au contribuit la creşterea exporturilor atât în statele Asiei de Sud – Est, proces
înlesnit de existenţa anterioară a unei astfel de orientări a investitorilor străini în regiune, cât şi în
ţări ale Americii Latine, în care rolul jucat anterior de ISD constase în participarea substanţială la
crearea unor structuri industriale vizând, în principal, piaţa locală. Creşterea exporturilor
braziliene de produse cu înalt nivel tehnologic s-a datorat, în mare parte, activităţii firmelor cu
capital străin.
În ultimii ani, în aceste ţări în curs de dezvoltare, s-au experimentat cu succes o serie
de tehnici ce măresc atractivitatea pieţei receptoare:
 stimulente acordate investitorilor care măresc rentabilitatea proiectului de
investiţii (stimulente fiscale, finanţare preferenţială şi swap-ul datoriilor externe practicat de
ţările din America Latină).
 preluarea unei părţi din riscurile (comerciale, de transfer, politice) investitorilor
prin participarea la investiţie a instituţiilor financiare bilaterale sau internaţionale.
 acordarea de asistenţă tehnică pentru sporirea fezabilităţii proiectului pe tot
parcursul realizării lui.

Este larg teoretizată ideea că, din punct de vedere al finalităţii, activitatea economică
există pentru a promova bunăstarea umană; oamenii sunt totuşi şi participanţi activi la această
activitate în calitate de oameni de ştiinţă, ingineri, manageri, administratori, agenţi de vânzări,
muncitori. Iar activitatea FMN are efecte contradictorii privind diviziunea internaţională a
muncii: duce la îmbunătăţirea resurselor umane (mai ales a celor din C&D şi administraţie) în
ţara de origine, iar privind din perspectiva ţării gazdă, în funcţie de natura procesului de
producţie introdus de FMN, gradul de calificare a muncii poate fi mai scăzut sau mai ridicat.

Alte FMN îşi creează chiar avantaje specifice noi prin recrutarea unui număr
important de muncitori necalificaţi sau slab calificaţi dintr-o ţară şi transportarea lor în vederea
angajării într-o alta.

O FMN afectează de asemenea condiţiile de muncă şi salariale internaţionale: în

primul rând, ţinând cont de faptul că experienţa mare şi informaţiile pe care FMN le deţin
privind compensarea angajaţilor, practicile de muncă şi managementul personalului în diferite
părţi ale lumii, o FMN este capabilă de a implementa cele mai bune practici de stimulare şi
motivare a angajaţilor şi de creştere a productivităţii în toate filialele sale (de obicei sunt
transferate în filiale metodele adoptate în ţara de origine).

În al doilea rând, managementul unei FMN are o putere şi flexibilitate mai mari în
negocierea cu uniunile sindicale sau guvernele a practicilor de muncă, condiţiilor de angajare şi
dezvoltarea resurselor umane în ţările în care deţin filiale, decât firmele indigene.

Un al treilea fapt ar fi relaţiile dintre FMN şi guvernele ţărilor gazdă; în multe cazuri,
modurile de abordare a problemelor muncii a celor două ţări pot să fie diferite datorită metodelor
şi legilor acceptate de ele.

Este de menţionat şi efectul pe care îl are activitatea FMN ca promotori de ISD,

privind ocuparea indirectă a forţei de muncă, care depinde de mărimea output-ului produs de
filiale străine, de capacitatea acestora de a se aproviziona cu produse intermediare de la furnizorii
locali şi modul de alegere a tehnologiei funcţie de menirea filialei şi caracteristicile furnizorilor.
Pe lângă aceste efecte pe verticală, pot fi înregistrate şi efecte pe orizontală în rândul
întreprinderilor locale ca rezultat al competiţiei cu filiala FMN, şi la nivel global prin cheltuielile
făcute de angajaţii filialei.

În ţările care acţionează, FMN duc de asemenea o politică de pregătire şi ridicare a

nivelului de calificare a resurselor umane; deşi unele sunt tentate să acorde salarii asemănătoare
firmelor locale, multe acordă un nivel asemănător firmelor internaţionale care sunt mai mari;
condiţiile de muncă, comparativ cu cele locale, sunt la standarde mult mai ridicate; duc o politică
agresivă de recrutare a personalului, fiind identificate două cazuri: angajarea de persoane înalt
calificate şi pregătite sau de personal mai tânăr şi mai puţin experimentat pentru a fi apoi
“şlefuit”.

Pentru ţara de origine pot exista patru consecinţe în acest plan:

 efecte de reorientare a producţiei şi ocupării cu forţă de muncă, atunci când

producţia străină înlocuieşte exportul iar output-ul filialelor este importat de ţara investitoare şi
este nevoie de angajări pentru a susţine acest output importat;
 efecte de stimulare a exportului, atunci când filiala se aprovizionează cu materii
prime, produse intermediare, capital, produse finite şi servicii de la societatea mamă sau de la
companii din ţara de origine, creându-se noi oportunităţi de angajare;
 efectul de angajare în sediul companiei mamă căci, pe măsură ce activitatea
filialei creşte, vor creşte şi inovarea, managementul şi alte activităţi colaterale care, fiind în
general desfăşurate de societatea mamă, vor genera noi locuri de muncă;
 efectul de ocupare în firmele de “sprijin” a activităţii filialelor, fiind de fapt o
ocupare indirectă (firme de contabilitate, consultanţă, de engineering, bănci etc.).

CONCLUZII

Într-un mod simplist, se poate considera că o firmă multinaţională este o firmă care
are capacitate productivă într-un anumit număr de ţări. Fluxurile de profituri şi venituri pe care
ele le generează reprezintă componenta principală a fluxurilor de capital străin care se mişcă
între ţări.
Pe măsură ce ţările adoptă abordări mai deschise orientate spre creştere şi dezvoltare
economică, rolul firmelor multinaţionale devine din ce în ce mai important. Pe măsură ce pieţele
din întreaga lume devin dereglementate ş liberalizate, firmele străine caută să-şi localizeze părţi
din procesul de producţie în alte ţări, acolo unde au avantaje de cost. Aceste avantaje de cost pot
fi surse mai ieftine de forţă de muncă, materii prime şi componente sau au reglementări
guvernamentale preferenţiale.

O ţintă interesantă pentru firmele multinaţionale sunt ţările slab dezvoltate sau în curs
de dezvoltare unde, deşi acestea prezintă nivele ridicate de risc, ele reprezintă un potenţial pentru
nivele ridicate ale profitului. Multe ţări slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare cu economii şi
venituri în creştere pot furniza pieţe mature în viitor.
Bibliografie
Nicoleta Bugnar – Tranzactii internaţionale, Editura Universitatii Oradea
http://www.ipe.ro/RePEc/WorkingPapers/cs1516-5.pdf
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/170/art17-Albescu.php
http://store.ectap.ro/articole/754_ro.pdf
http://www.oxbridgegraduates.com/essays/economics/impactul-investitiilor-straine-directe.php
http://idea.ro/revista/?q=ro/node/40&articol=230
http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=66&numar=1/2011&sectiune=Azim
ut%2021
http://www.ziare.com/articole/criza+corporatii+multinationale