Sunteți pe pagina 1din 56

Monitorul

de poezie
Revistă foileton, cu poezie de bon-ton
Anul 3, Numărul 37, noiembrie 2021, ISSN 2668-0440
Se distribuie gratuit.

Interviuri
cu poeţi
Poeţi
– In memoriam

Concursurile de poezie
Resurse pentru globalizarea poeziei

Poezie de colecţie
Monitorul de poezie

Editorial

Concursurile de poezie

În zilele noastre se scrie multă poezie, ceea ce e îmbucurător.


Reţelele de socializare au contribuit enorm la asta, prin
posibilitatea de distribuire în masă a creaţiilor şi prin uşurinţa cu
care se pot descoperi şi conecta pasionaţii genului liric.
E adevărat că astfel nu prea mai există o cenzură a creaţiilor
literare şi nivelul calitativ pare diluat.
Prin revista noastră am încercat să facem o triere, pentru a
aduce în faţă poeziile care credem noi că merită să aibă
vizibilitate.
Descoperirea şi promovarea poeţilor care scriu cu adevărat ar
trebui să se facă cel mai bine prin concursurile literare. Din
fericire, acestea sunt destul de multe şi de frecvente, dar ar fi
necesar să fie şi corecte, juriile să decidă doar pe baza analizei
strict literare, să nu creeze distorsiuni prin premieri în urma
unor afinităţi personale.
Atunci când descoperim concursuri care propun poeţi de
valoare, o să-i promovăm şi noi, aşa cum se întâmplă în numărul
curent, în care, iată, publicăm două poezii premiate la concursul
Panait Cerna.

Ionuţ Calotă, director revista Monitorul de Poezie

1|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

îmi amintesc perfect ce simțeam la 20 de ani


locuiam pe partea cealaltă a corpului
dădeam goluri și iubeam
descompunerea era poezie
nu mă biciuiam pe atunci cu 60 de țigări pe zi
mă îmbătam cu fericire și alcooluri tari
iar zilele grele de muncă păreau de neconceput

îmi amintesc perfect ce simțeam la 20 de ani


dar mă doare
nu mă ajută cu nimic

Arthur Suciu

2|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

ascultam căderea timpului, picătură cu picătură


era, așa, ca o boală a aerului
ne aminteam și plângeam...

Vasile Garnet

3|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Peisaj mut

Oamenii nu mai rostesc nimic,


ziua aleargă să le fie bine, iar noaptea îşi odihnesc paşii
cu care vor să prindă fericirea din urmă.
Mulţimile tac şi e atâta tăcere, încât se aude luna
cum mănâncă bucăţi mari de întuneric.
Sunt lucruri tainice pe care le descoperi înăuntrul tău
şi abia apoi natura şi cosmosul ţi le confirmă în apropiere.
Omenirea arată acum precum un spital părăsit
şi omul, bolnav incurabil, se târăşte afară.

Marius Marian Şolea

4|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

19 versuri

Câinele încă se ține


după mirosul
tatălui meu,
umblă prin odăile goale
pline de caiete
aruncate pe jos
unde își nota
anii de muncă,
adulmecă
puținele propoziții
pe care le-a scris,
brazdele de pământ
sub care împingea soarele
cu mâinile,
când ajunge în fața bisericii
se oprește,
urmele lui dispar
în lemnul
din care e făcută ușa de la intrare.

Victor Petrescu

5|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

am vorbit mult timp despre lumina din curte


încordată într-un mod ciudat în aer,
ţin minte că îţi povestisem cum m-am trezit cuprinzând-o
şi asta parcă mi-a întârziat orice mişcare viitoare
şi gândurile,
şi sensurile
mi-ai spus să aştept să treacă ziua în întregime,
să ridic un pahar cu gustul în sus,
ca obişnuinţei să-i fiarbă sângele şi aerul să devină
şi mai revoltător
trupul mi se împrăştia în cuvinte,
mă luau cu ele şi mă aduceau mereu în acelaşi loc,
aerul era tot înăuntrul meu,
de acolo aluneca încet pentru a înlocui orice lucru învechit
îmi place febra aceasta, o torn în forme de corăbii reale
fără să-i spun totul, trag o furtună pe sfoară
şi ţi-o trimit

Daniela Toma

6|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Conspiraţie în Infernul poeţilor

La un colţ stau ascunşi


traficanţii de depresii
vânătorii de tristeţi
fetele de la mall
îngerii ucigaşi
şi negustorii de viruşi.
De pe blocuri se preling
dungile de culoare.
E o conspiraţie, desigur
păianjenii au înghiţit nemiloasa lună
şi au îngropat însingurarea
în culisele nopţii.
Poeţii, doar ei
mai păstrează în carne
cioburile tuturor exploziilor.
Pe ei se testează
toate suferinţele lumii
deşi nu a aflat, încă, nimeni.
De acum, ei sunt cei
a căror cyber-poetry
se materializează în realitate.

Ionuţ Calotă

(din volumul Oraşul tatuat, Editura Universitară, 2021)

7|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Şi râsul lui îmi zgârie hainele

Mănâncă din miezul crud


ca o reptilă tandră
apoi se spală pe întuneric
să nu-i văd lacrimile
îmi spune
să-l iert până la jumătate
e plin de asfințit în palme
umbră molipsitoare
prin odaia mea
şi aerul ar fi armă de foc.

Maria Hirth

8|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

via cu singurătăţi

culeg din ochii tăi strugurii îngheţaţi


atârnaţi în van ca nişte sperietori
care să alunge suflete sugrumate

anul acesta în locul vinului de împărtăşanie


va ieşi oţet de pus pe rănile suflecate
să se mire şi cerul odată cum trebuie

în butoaie vom stoarce numai tristeţi


şi le vom denumi aghiazmă smirnă tămâie
din domeniile regale ale îndepărtării

Daniel Marian

9|Anul 3, numărul 37, noiembrie 2021


Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Fapt divers

S-a prăbușit o casă,


așa, pur și simplu:
era prea veche, era plictisită...
Au rămas la vedere un perete roz aprins,
unul verde
și o sobă afumată cu o cratiță scorojită de foame.
Trecătorii se uită nepăsători.
Din patul rămas întreg
privesc niște ochi spălăciți.
În mintea lui, bătrânul se bucură:
simțind umezeala și vântul,
crede că l-au dus copiii la mare...

Steluţa Crăciun

10 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Colecţia de metafore

Seria 31

„privirile sunt tot ce mai am” - Alexandru Higyed

„la mine în cameră e întuneric ca-ntr-o inimă” - Eli Cotan

„dacă ştiam că plămânii scot sunete


nu m-aş fi deranjat de la bun început să respir” - Alexandru
Higyed

„vom ieși din mare cu forme lichide” - Ovidiu Komlod

„mă învelesc în oase


ca un poem în cuvinte” - Dumitru Cristănuș

„păsările cerului
cu aripi de pământ” - Dumitru Cristănuș

„cuvintele
mă cheamă înapoi
în poemul scris” - Dumitru Cristănuș

„oasele/ s-au retras/ triste/ în iarna/ unei zăpezi” - Dumitru


Cristănuș

„Asistam la toamna/ uscată a trupului meu/ nemângâiată de


farduri” - Dima Gabriela-Fiorela

11 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Te-au legat la ochi. Erai sigur că te vor împușca,


însă ei au adus în fața ta un șir de femei și ți-au poruncit:
alege-ți mireasa! Îți fremătau nările, ca ale cailor
la mirosul de lup. Nu erai pregătit să înfrunți
un asemenea pericol. Simțeai adieri de departe.
Parfumuri fine, lapte amestecat cu sînge, praf așternut
peste oglinzi. Totul părea vechi și nou deopotrivă.
Știai că, ascunsă în propria-i umbră, o pasăre
îți pîndește descompunerea. Așteptai tulburat.
Dezleagă-ți ochii, ți-a strigat mama,
apoi lasă orbul din tine să hotărască!

Costel Stancu

12 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

e dimineața
în care înnozi la un capăt batista,
parcă ai lua ultimul tren
destinat amintirii.

încep să danseze oglinzile,


tu nu ai încă invitație.
așteptarea strânge la piept notele,
bătând din palme
îți lasă melodia pe creștet.

te lipești
de zidul ce dă înspre lume
și atât.

Augustina Matei

13 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Black friday

Este black friday, super ofertă...!


Carne și țărână la preț de 30 arginți!
Remușcările s-au așezat
Ca niște vagabonzi la coadă,
Iar Testamentul a devenit public:

Las fericirea îmbrăcată în zdrențe,


Unui câine ce urlă după stăpân,
Las soarele să foreze în măduva oaselor mele
furia apusurilor!
Las
Veșnicia să poarte veşmântul pământului,
Să lăcrimeze ca o mireasă
Ce-și culege rugăciunile de bun rămas!
Las ispita să sufle în lumânările ce stau de veghe
La hotarul unei lumi goale!

Tudor Ciobotaru

14 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Foșnetul iubirii

Nu-mi cere să definesc liniștea


când zgomotul își poartă aripile deasupra primului gând

Nu poate fi liniște
când inima bate puternic în porți desăvârșite prin cuvânt

Şi ce-ar fi liniștea în formă ei banală


când foșnetul iubirii își cântă primul răsărit

Nu-mi cere să fac studiul tăcerii


auzul se pliază perfect
pe vocea celui iubit

liniștea se rupe-n bucăți


iese golul din ea
să pună stăpânire pe dorul resuscitat

Corina Zupcău

15 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

O potcoavă încinsă

Cine ține copacii în picioare până la următoarea primăvară?


M-am întrebat.
Vrăbiile care rămân uituce în ei, oare?
Tu, care ai numărat frunzele până la ultima,
Așa cum numărai vagoanele roșii sfârtecând câmpia
Pe sub burta albastră a cerului, cândva?
Dorul copiilor de părinții plecaţi întotdeauna prea devreme
Nu știu unde,
Chipurile noastre dintr-un anotimp irepetabil,
Corpul tău încins căzut în zăpadă ca o potcoavă
Din mâinile unui fierar bătrân ca mine?
Cine ține copacii să poți trece pe ei, dintr-o lume în alta,
Așa bine?

Petre Ion Stoica

16 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Debusolați, tot căutăm scăpare,


Spre patru zări ne ducem într-o grabă,
Un soft nebun, de-o eră, dă eroare
Pe-aceste plaiuri puse pe tarabă.

Suntem ai nimănui, precum se vede,


Incongruenți, dezamăgiți și mistici,
Ce viitor confuz ni se prevede
Atunci când facem parte din statistici.

Nici bancurile nu ne mai salvează,


Ne irosim printre mirări native,
Durerea-n noi se generalizează,
Iar patimile sunt definitive.

Cristian Lisandru

17 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Înspre apus

Miriștea arde
și focurile discută,
aplecându-se unele spre altele.
O parte din cer s-a-nserat
și ultimele escadrile de lumină zboară
înspre apus.
Poftele văzului devin greoaie
și incoerente, dar culegătorii
de păreri își aprind cuvintele.
Închipuirile sunt singurele puteri
care curg în ambele sensuri.

Toni Constantin Georgescu

18 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Am devenit

jumătățile zidului în care


ne-am zidit reciproc
construisem un edificiu măreț
dar am tras obloane grele
peste ferestrele cândva luminate
și pline de viață...

jumătate din zid s-a mutat


de cealaltă parte a drumului
și așa mutilați
aruncăm unul spre altul
pagini cuprinse de flăcări
din memorialul iubirii
ajunsă la anul de glorie al maturității

cuvintele cad arse pe caldarâm


și ninge abundent cu cenușă...
deja s-au format troiene de scrum
moartea maidaneză face bulgări
și ni-i aruncă în față

cineva
ar trebui să curățe
tristețea aceasta
de pe strada nimănui...
Elena Lucia Spatariu-Tudose

19 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

M-am trezit într-o lume a umbrelor,


În care speranța a pierit în războiul dintre noapte și zi.
Prin viclenie mi-a strecurat în inimă vasul nefericirii eterne,
Aici, unde se nasc trandafiri și lebede negre,
Dar și feline cu trup de săgeată și ochi ca de foc.
Doar timpul își poarta veşmântul milenii de-a rândul,
Iar oamenii trec prin portaluri de vis, de trăiri şi noroc.
Ghirlande de ochi veghează cuminți
Cum lumea deșiră și leagă la loc,
Cărări de speranțe și punți de dorinți.

Loredana Ursu

20 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Ieri, mă îndreptam
spre casă
și gara mă privea
cu ochii tăi.

Savu Popa

21 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

Există o gaură în fruntea tuturor


prin care ajungi într-un univers
al generației în blugi,
dacă nu o vezi înseamnă
că nu ești de-aici.

Cel care vede să aștepte apocalipsa,


cel care nu vede, până la marea salvare, strânge pumnii și simte
teama de-a trăi sub inutilitatea unor răsărituri întotdeauna
absurde, în lumea ciclopilor orbi.

Prin țeasta mea mai trec gloanțe cu


claritatea amintirii unor versuri din Poe:
never more.
În clar-obscur, gaura din fruntea mea
devine vendetă.

Doar noaptea mamele spală lespezile


cetății în care copiii râd, halucinează
și se sinucid.

Claudia Nițu

22 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie

când ne citim
atâta linște
c-aud
întoarcerea paginii
în seama vântului

mă scufund în uitare
ca o literă mare
la intrarea în corpul
cuvântului scris
evit depărtările netrăirile

în anotimpul
ploilor fără sfârșit
aprindem stelelor
printre rânduri cuvintelor
nespuse

uneori
mi-e teamă să nu te uit
fără cuvinte
într-un hohot de frunze
urma …soarelui la apus
Ana Urma

23 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie de la concursul Panait Cerna

Actor

Am implorat lumina reflectorului


să mă orbească,
însă perechi nenumărate de ochi
s-au deschis în mine
și au cioplit porți în carnea mea,
pe care s-au năpustit alți ochi
– musafiri nepoftiți –
ce nu știau să bată și
să-și lase pantofii la intrare.
Astăzi încă fac curățenie,
iar ei nu mai contenesc să intre.

Apetrei Ioana
(Premiul Aniversar „Panait Cerna”)

24 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie de la concursul Panait Cerna

din toamnă

simt emoțiile liceului abia început


visam să fiu actor, nu student permanent
atelierul de teatru când ne-au pus pe ciment
să ne ținem de mâini cu ochii închiși
visam neonul ce pâlpâie static
o diodă sărea pe un pat de palme
sunt emoții acide vândute în grame
niciodată destule, transmise cuantic
am ținut acea mână ca pe o floare
nu am strâns-o prea tare, îmi era frică
mâna mea rece și palma ei mică
făceau dragoste înainte de vreme

Iustin Butnariuc
(Premiul Euterpe)

25 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Resurse pentru globalizarea poeziei

Orfani adulți

Dificil este a lăsa


în urmă
anotimpul iubit,
lemnul e rășină
și nici o altă esență
parfumează mai mult ca aceea
în prezent.
O lebădă cântă
ultima ei melodie
și un nor o ascultă,
un nor inimă.
Suntem reflexul
strămoșilor noștri
pierduți în zbor,
poate ne ascultă sau poate nu,
orfani adulți
care caută căi de ieșire,
un refugiu
în lumea aceasta efemeră.

Luca Cipolla (Milano, Italia)


În traducerea autorului

26 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Luca Cipolla este poet şi traducător din limba română în limba


italiană şi invers.

Redactor al revistelor Sfera Eonică şi Regatul Cuvântului din


Craiova, colaborator de bază la revista Boema, Climate Literare,
Cafeneaua Băniei, Melidonium şi la revista internațională online
Starpress. Prezent în colegiul redacțional al revistei Amprentele
sufletului. Membru asociat A.C.S.R. (Asociația Canadiană a
Scriitorilor Români).

Volume publicate:
•Monade/Monadi - poeme în limba română şi italiană,
împreună cu Melania Cuc, Editura Karuna, Bistrița, septembrie
2014;
•Exilul - poeme în limba română, Editura Rafet, Râmnicu Sărat,
septembrie 2016;
•In viaggio per dove/În drum spre unde - poeme în limba
italiană şi română, Edizioni DrawUp, Latina (Italia), septembrie
2017.

„Poetul și românistul lombard Luca Cipolla este un


onirosurrealist fantast. Textele sale poetice par a avea un
echilibru al modernității, dezmințit însă de narativitatea
oximoronică între absurd amintind de Urmuz și Virgil Mazilescu
și angelismul marilor orfici ai adorației fără frontiere. Formal,
poeziile sale, rod al unei ingenioase ars combinatoria,
învederează simultan tonalitățile contrastive generate de
juxtapunerea unor versete și premeditate notații prozaice.
Autorul se află în siajul spiritului postmodern al amanților
dizarmoniilor și al spulberării bruște a idilismului. ” – Geo Vasile

27 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Tristihuri de colecţie din Cenaclul maximinist

De la o ploaie la alta
Ochii mei sunt tot mai lungi
Cerul tot mai subțire

Nuţa Crăciun

Punctul din capătul tunelului


M-a învățat să privesc lumina în ochi.
Mâine, iarba va avea culoarea primei zăpezi.

Letiţia Adela

Acum dâra lăsată de pescăruși


pe oglinda lacului
a încetat să mă mai doară

Emilia Tănase

Ceasornicarule
întoarce-mi inima
sunt în criză de timp

Virgil Zamfira

28 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Tristihuri de colecţie din Cenaclul maximinist

Pradă toamnei
suntem copaci smeriți
adăpostind în trunchiuri biserici

Cristina David

Cum deschid ochii


lumina mă trage
spre prăpastia zilei

Ella Poenaru

Cerul nemișcat
portretul meu de toamnă
dincolo de tăceri

Carmen Şendroiu

Când o literă nu se trezește


mă așez în locul ei
și scriu despre

Augustina Matei

29 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Haiku de colecţie din grupul Dincolo de retină

Lecţiile online -
pista de biciclete
sub frunze-uscate

Ana Irina

Vârtej de frunze -
pe ecranul de sticlă
pulsul pe zile

Andreea Maftei

Ultima frunză -
rămasă brusc fără sprijin
luna cea plină

Mona Gheorghe

Albul şi negrul –
războiul cel mai crâncen
pe tabla de şah

Cornelia Georgescu

30 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie premiată la Concursul Internaţional NATURE 2021

Publicăm o serie de poezii care au primit premii şi menţiuni la un


concurs internaţional la care revista noastră a participat ca
partener, Concursul Nature 2021. Textul premiat pe care vi-l
propunem în acest număr:

Tăcere

Carlton Holte (SUA)

Poate când ești pe apă,


înconjurat de bărci cu motor și jet-ski-uri,
nu are rost să te gândeşti la calm,
la o după-amiază liniștită, să fii treaz fără nelinişti.

Pe micul nostru iaz, totuşi,


tăcerea este ceva obişnuit,
deși noul nostru caiac –
turnat dintr-un plastic dur verde-lime –
se ciocnește cu fiecare vestă de salvare,
înfruntă albastrul lacului
de fiecare dată când îl lansez.

Iau cu mine un creion și o bucată de hârtie,


vâslesc încet în afara golfului,
apoi ascult cu atenție, în timp ce plutesc în derivă,
tăcerea ca o creangă căzută sau ca o broască țestoasă curioasă,
până încep să aud dictarea
și sunt binecuvântat cu misiunea

31 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

unui secretar care înregistrează


înțelepciunea fără vârstă
purtată de briză peste ape.

Traducere de Ionuţ Calotă

32 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie recomandată de Grupul literar Art Creativ

Iar voi,
mame care găzduiți universul
în pântecul rai,
nu mai nașteți poeți!

Nu mai pricopsiți lumea


cu oracole galvanizate lexical,
cu alambicuri care distilează
irealitatea ...

Știu,
poeții nu vă chinuie la naștere
pentru că sunt captivați de geneză,

dar vă vor chinui toată viața


cu destinul lor,
de nimic venit să adulmece totul,
de inutil ajuns să placă dureros
ca un adevăr
mascat în rea intenție.

Nu mai nașteți poeți,


nașteți-le amintirea
doar ...!
Dorin Croitor

33 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie colectivă scrisă în Cenaclul maximinist

Marea și cerul sunt făcute din acelaşi material,


când visul nostru e albastru și curge în timp pur,
când își iau zborul de pe catargele însorite,
între valuri și nori, pescărușii care își strigă mirarea
cu țipătul lor ca o chemare spre cer,
în adâncurile lui de odihnă veșnică,
precum mătasea îmbracând templele într-o duminică
și-atunci răstorn clepsidra rugăciunii mele.
Fantomele cu degete chemătoare
urcă toate veacurile clipei la bord,
grele precum catifeaua de pe catafalcul viselor.
Plaja e o corabie, iar orizontul
o pleoapă trasată cu tuș ce închide ochiul cerului
când o muzică nouă își caută forma într-un inel
şi dorurile călătoare tulbură valurile de-a lungul malurilor.
Marea și cerul nu există decât în delirul meu perceptiv,
doi uriași îngemănați în turcoazul ideii de senin.
Noaptea poartă la gât salbă de stele și apă,
rochia-i transparentă luată de vânt se lipește de stânci,
picuri de ploaie sărută respiraţia tăcerii
când peste toate se așterne moartea.
Doamne, ce liniște ai dăruit lumii tale!
Cu ce liniște oftează marea!

34 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Au contribuit la crearea poeziei colective următorii autori:


Steluța Crăciun, Dan Căşuneanu, Marin Rada, Helena Bob,
Carmen-Maria Mecu, Carmen Şendroiu, Emilia Tănase, Nuţa
Crăciun, Marinela Belu-Capșa, Augustina Matei, Nicole Sere,
Letiţia Adela, Pande Ionuţ, Gabriela Gârlonţa şi Ionuţ Calotă

Ce înseamnă Cenaclul MAXIMINIST?


*nu negăm niciun curent literar, dimpotrivă, folosim la „maxim”
orice resursă, orice beneficiu adus de-a lungul timpului poeziei,
orice inovaţie care a îmbunătăţit creaţia literară de-a lungul
istoriei ei
*căutăm „maximum” de efect al poeziei în „minimum” de text
*folosim intens figurile de stil, îndeosebi metaforele, dar şi
celelalte
*îmbogăţim poezia cu multă imaginaţie, chiar ficţiune, aducem
imagini cât mai proaspete, inedite, suprinzătoare

35 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poeţi recomandaţi de Cenaclul maximinist

Am introdus această rubrică nouă prin care membrii Cenaclului


maximinist vor fi prezentaţi prin recomandările scrise de colegi.
La aceasta primă ediţie vi-l propunem pe poetul Constantin
Sârghiuţă:

Mă bucur mult că avem șansa să promovăm astfel poezia și este


de bun augur că vom avea, pentru început, prilejul să
promovăm un poet care scrie cu condei iscusit, știe să îmbine,
cu o expresivitate aparte, verbul cu adjectivul, metafora cu
acțiunea, zborul cu sufletul, sângele cu floarea... un poet căruia
reușesc, întotdeauna, fără pauze, să îi citesc poezia până la final,
un poet care se inspiră mult din natură pentru a se exprima pe
sine mereu altfel, Constantin Sârghiuţă scrie frumos și curat, are
deja locul său în poezia imaginilor.

Gabriela Ana Balan

Între revoltă și resemnare, așa își scrie poezia „pasărea care mă


doare”. Învăluit în mister, eul liric al maestrului Constantin
Sârghiuță ne surprinde cu emoția ce transpare din simbolistica
metaforei, lăsându-i cititorului loc de visare, de interpretare. De
cele mai multe ori nu am găsit cuvintele potrivite pentru a-mi
explica sentimentele răvășitoare pe care mi le-a stârnit lectura
poeziei sale. Poezia are intensitate și dramatism, zvâcnește
peste vremuri și oameni, se înalță și ne mângâie cu înțelegerea
și înțelepciunea celui care a șters „lacrima lumii”, a lui și a
noastră, a tuturor.
Carmen Şendroiu

36 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezia domnului Constantin Sârghiuţă este o invitație de a


descoperi imaginea ideii, întrucât vălul expresivității nu
estompează profunzimea care este transmisă prin fiecare por al
versului.
Secvenţe de trăire transpuse în cuvânt construiesc un univers de
simțire estetică, o metaforizare a vieții cu banalul și sublimul ei.
Este poezia celui care știe din ce parte a perdelei să privească
„pătratul speranței”, fără odihnă, pentru „iniștea navei” „până
în pânzele albe” mereu.

Emilia Tănase

Poezia domnului Constantin Sîrghiuță este diafană, profundă,


cucerește prin expresivitate, prin liniștea ce se înalță din lacrimă
și cuvânt.

Augustina Matei

Am citit două poezii în care poetul pare a pune lumina în


valoare, asemenea impresioniștilor. Mi-au plăcut puterea de
sugestie, capacitatea de a transmite emoție lectorului,
sensibilitatea versului, eu aș vorbi aici de un expresionism
estetizant, precum în lirica lui Blaga și Rilke.

Steluța Crăciun

37 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poezie de colecţie recomandată de Cenaclul maximinist

noiembrie se pierde în gările lumii


amurgul sângerează în cai

tu aștepți

strigătul păstrează la marginea zilei


mirarea din tine
rostogolită
în sângele meu
cum pisica sălbatică

ce roade copacul
până la păsări

Constantin Sârghiuță

38 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Poeţi – In memoriam

Rondelul despărţirii

Facebooku-i tare cronofag.


O ştiu de doi ani şi mai bine.
Azi înţeleg că se cuvine
Din mreaja lui să mă retrag.

Pierdut e orice rămăşag


Pe care l-am făcut cu mine.
Azi înţeleg că se cuvine
Din mreaja lui să mă retrag.

Cu frunză roşie de fag


Coboară toamna pe coline.
M-am regăsit aici cu tine
Şi-ai dispărut în vălmăşag:
Facebooku-i tare cronofag!

Ion Roşioru

39 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Semnal - carte de poezie

SEMENE ALE FRATELUI TIMP, scrieri Art Creativ, 2021

(poezie, proză scurtă, fragmente de roman, aforisme, critică


literară)

Mult mai târziu, dar mult mai înalt...

Elegantă şi expresivă prin natura ei, poezia acestui volum


se manifestă dincolo de ceea ce realitatea îşi asumă ca obişnuinţă
într-un context general lipsit de contur şi dominat de neaşteptate
schimbări sociale.

Experienţele estetice sunt aspecte care justifică acea


cauză comună prin care se doreşte ca poezia, şi implicit
frumuseţea, să fie extrase din marginalitate, dintr-un război
imaginar cu aparenţele care le sfârtecă trupul şi să fie aşezate în
spaţiul lor generos, redefinit, în contact cu tot ce este esenţial şi
autentic.

Şi pe drept cuvânt, pentru că, aici scriu nişte „membri ai


bandei de poeţi/ai reţelei naţionale de visători/seducătorii
subconştientului nostru/care se topesc dacă nu-i asculţi/nu poţi să
crezi ceea ce nu vezi/dar acum, iată, eu văd perfect/linia orizontului
cum se scufundă/ supravieţuitorii, doar ei/încă mai
înoată/împreună cu zorii”. Mare adevăr!

40 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Nimeni ar fi putut să scrie şi să cânte cuvintele mai


frumos decât ei:

„Din iarmaroace pe la panorame/Grăbim să traversăm la


Dardanele/Dintr-un ibric în clocote spanchii/Ne fac cu ochiul
muezini chilipirgii/Parfume şi miresme otomane/Opiacee, afion şi
tariac/Hrănesc halucinaţii narcomane/De paradisuri într-un vârf de
ac”. O, şi ce paradisuri!

Această formă şi forţă creativă care este poezia,


experienţă interioară a fiecărui poet, are o strânsă legătură cu
muzica, cu provocarea ei, cu abundenţa de frumos din fiecare
tresărire, din fiecare respiraţie, între ele, un amestec armonios de
idei, de concepte, o dimensiune a preaplinului de surprinzătoare
mărturisire. În acest volum, ambele ar putea opta pentru statutul
de lumină pentru că „în calea luminii nici vântul nu șade… așa a
început întinerirea”, cum altfel?

Pe de altă parte, proza dezvoltă viziuni coerente şi oferă


o imagine convingătoare, un traseu bine stabilit al ideilor,
construcţii remarcabile, fapt care ne face să concluzionăm că
gândirea se dezvoltă, funcţionează, este rezultatul acumulării de
noi cunoştinţe, al căutării, al analizei, al concentrării esenţialului,
acesta din urmă, criteriu important pe care se bazează construcţia
prozei.

„Nicio tristețe nu are sens în marele plan universal”, nu


atât timp cât se plămădesc „stele sortite acestei unice întâlniri,

41 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

timp țesut de viziunea unei legende... „cineva mă prinde de cot și


mă leagă uimire în poveste”...

Indiferent în ce câmp literar se încadrează scrierile


acestui volum, cert este faptul că autorii sunt fascinaţi de ceea ce
spun şi scriu, ei reuşesc să găsească esenţa, spontaneitatea în
exprimare şi în susţinerea intensivă a discursului, sunt împreună în
spaţiul liber de alegere şi mai ales în Timpul favorabil izbânzii
literare, dau semne de vrednică, de memorabilă înfrăţire cu acesta
– demonstaţia se află în volumul de faţă, cu încărcătură umană, cu
idee de Om...

„acest timp are un pumn imens/îl vezi, îl miroşi/iese fum


din el/acest timp urăşte pereţii de fier/iar tu, omule/tot o carte
eşti”…

bine că ați venit, scrieți repede o dorință și agățați-o de-


un ram!”

Daniela TOMA

*s-au alăturat acestui proiect următorii prieteni poeţi şi


scriitori: Ionuţ Calotă, Tic Petroşel, Constantin Sârghiuţă,
Violetta Petre, Daniela Toma, Maria Hirth, Maria Vasilescu,
Veronica Antthea Teodoru, Marin Rada, Georgeta Rada,
Mihaela Gudană, Ildi Şerban, Augustina Matei, Carmen

42 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Popescu, Constantin Mosor, Elena Lucia Spatariu Tudose,


Aurelia Rînjea, Constantin Craifăleanu, Adriana Ruşăţeanu,
Carmen Şendroiu, Aura Popa, Florica Dumitru, Corina Dimitriu,
Mariana Rogoz Stratulat, Corina Zupcău, Delia Copândean,
Victor Martin, Ion Toma Ionescu, Alice Puiu, Elena Ghiţescu
Lămureanu, Bogdan Cristea, Claudiu Liviu Onişoară, Cluc
Lucrian Cristian, Cecilia Maran, Pompiliu Comşa, Daniel
Marian, Ottilia Ardeleanu

43 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Semnal - carte de poezie

INFINIT PE VERTICAL, autoare, CARMEN


ENACHE, Editura Art Creativ, 2021

„Ce trist și cât de frumos...”

Trăirea unui sentiment cu maximă intensitate nu poate


decât să aducă energie şi impuls, acea stare de prospeţime care
stârneşte sensibilitatea cititorului şi-l face să vibreze pentru că
simte vâlvătaia cuvintelor generos concentrată în discursul poetic.
E un mod original de a pune la locul cuvenit poezia de
viaţă („miroase viața prin mâzgăliturile mele”), poezia de timp, de
meditaţie, de luciditate, desigur, fiecare primeşte în doze potrivite
particularităţi ale existenţialului, se întoarce spre ea însăşi, adesea
cu inversiuni de sens, demonstartiv, dar totdeauna cu libertate
asumată, într-o construcţie fină de revelaţii, altfel spus, un
continuu exerciţiu de formă şi stil...
Aflată în permanentă căutare a sublimului, într-o lume
din ce în ce mai distorsionată valoric, conştiinţa lirică se descoperă
în stări de mare tensiune interioară („cineva plânge/eu/nu
plâng/am vrut să țip la început”), întreţinând în felul acesta ideea
de frumuseţe copleşitoare în care se înşiră şi se deşiră infinit
sufletul în toate stările lui – „vorbele crescute se
îmbrăţişează/scrise din suflet săruturi uscate printre rânduri”…
„totul a înflorit în jurul nostru/orbiți de atâta simplitate în care ne

44 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

ghemuim”… „câțiva oameni treceau pe lângă clipe/nimic nu-i


oprea”.
Conştientizarea iubirii aduce, în acelaşi timp, linişte şi
zbucium, se preschimbă în substanţă din care sunt construite
lumea, spectacolul acesteia, existenţa pe de-a-ntregul. Semnele ei
sunt tulburătoare („semne știute de tine”), reacţiile, gesturile se
risipesc în voie „ca un orb prin zgomotul liniştii”, „cerul
zâmbind/înflorește fricile de ce-ului din rană”, „împart în stânga şi-
n dreapta/liniștea cârdului de fluturi care pleacă/nu sunt pregătită
să mor...” – iată, deci, un fel de angajament existenţial, esenţă a
iubirii, dacă vreţi, a continuităţii ei, nu o poţi surprinde, fireşte,
printr-un singur cuvânt, ci doar modelând-o în registrul imaginaţiei,
al meditaţiei, al trăirilor imediate şi intense. Substratul frumuseţii
acesta e...
„scriu/despre tăcere/oamenii trec/mai departe/scriu/despre
tristețe/aceeași/și/oamenii/nu se mai văd” – un mare adevăr al
vieţii...
„aud tristețea/cum geme/țipă/mușcă din suflet/îmi vine să
plâng...”, „uneori tresar violent/în frumos pătata nefericire”
Ca şi la Baudelaire, stările de bine alternează cu cele de
tristeţe apăsătoare, întunericul şi lumina nu se pot defini de teama
unei rupturi definitive, „urc treptele unui spital/fac liniște/nu
tresar/sunt doar eu/până și inima mă privește de acum alb/burta
mea o voi deschide/să dau drumul fluturilor”, „ieri am vrut să mă
sinucid”, „ce știţi voi despre mine/când m-am lăsat trezită de
moarte/fără cuvinte” - se măreşte dramatismul pe măsură ce

45 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

înaintăm în cuprinsul volumului, până ce cuvintele se înalţă, trec


dincolo de infinit, rămân acolo verticale ca să ofere în egală măsură
celei care scrie, dar şi cititorului, libertatea deplină şi raportarea
acesteia la o altă dimensiune... „în Dumnezeu nu-i noapte”
niciodată...

Daniela TOMA

46 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

POŞTA REDACŢIEI

Reamintim că am lansat această rubrică pentru că una dintre


regulile revistei Monitorul de Poezie e că nu primim poezii direct
de la autori pentru a fi publicate. Dacă aveţi disponibilitatea să
suportaţi părerea noastră sinceră, dar posibil subiectivă, despre
creaţiile dv, puteţi să ne trimiteţi un grupaj de maxim 5 poezii
către adresa de email monitoruldepoezie@gmail.com urmând
să primiţi un răspuns în numerele următoare ale revistei, în
măsura timpului nostru disponibil.

Remarcăm că încă de la debutul rubricii am primit multe mesaje.


Iată răspunsurile noastre:

Răspuns pentru Elisabeta Furtună:


Primul grupaj primit de când am lansat această rubrică a fost
încurajator. Poeziile au un ritm interior bun şi câteva momente
inedite care ne bucură imaginaţia. Totuşi, sunt încă multe
naivităţi, iar tema predilectă, cea a divinităţii, ne dă senzaţia că a
fost aleasă calea cea mai facilă de a exprima sentimente, o cale
mult prea uzată şi care reduce adresabilitatea către o singură
nişă de cititori. Deocamdată nu am putut reţine un poem, dar cu
siguranţă se întrezăreşte un potenţial.

Răspuns pentru Necsa Diana:


Din păcate ce am primit acum e doar un exemplu prin care
emoţiile personale sunt puse pe hârtie fără a atinge acel

47 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

sentiment de poezie, fără a depăşi nici măcar nivelul unui jurnal


intim. Un exemplu de banalitate, ales la întâmplare, e acest text
pe care îl redau aşa cum a fost primit, adică fără grija pentru
diacritice:
„Ma uit la cafeaua asta și acum as fi vrut sa nu o mai fi cumpărat
Am băut cu pofta și încă nu s-a terminat
Ma tine legata de trecutul meu cu tine
As vrea sa o arunc, dar a fost scumpa”

Răspuns pentru Luminița Țicleanu:


Ca şi în exemplul precedent, am primit tot poezii pur
descriptive, care deşi par destăinuri emoţionante, sunt mai
degrabă lozinci de genul:
„Sunt oameni care se scuza,
Care in viata nu au nici o muza,
In societatea asta efervescenta
Oamenii nu mai au conștiință,
Astazi iti cer ajutorul
Mâine îți dau cu piciorul.” etc. etc.
Poate că asta e problema, încă nu v-aţi găsit muza.

Răspuns pentru Elisa Munteanu:


Poeziile primite sunt dominate de traume personale puternice,
într-un permanent dialog cu moartea. Din păcate ele nu se
transformă în emoţii poetice/artistice de aceeaşi anvergură.
Sunt totuşi câteva momente relativ bune, încurajatoare:

48 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

„Lup înfometat, sorbind sângele pădurii” sau „Ai pictat în mine


cu sângele tău”.
Dintre cele trimise, poezia cea mai reuşită este aceasta:
„Am avut neșansa cuvintelor
Să le întâlnesc, să le dau bună ziua,
Să le simt amărăciunea, să le las să plece,
Și trezită din vis, în zare să fug după ele.
Aproape le atinsesem și le prinsesem în strânsoarea inimii mele
Dar au alunecat printre fibre de-a lungul aortei
Și s-au scurs catalismic în mine,
Lăsând în urmă umbre fine din tine.”

Răspuns pentru Paula Elena:


Nici acest grupaj nu iese din tiparul celor de până acum. Aceleaşi
clişee neconvingătoare:
„În zbuciumul cuvintelor profunde,
Deschid ferestre ferecate,
Căci cuvintele mă învăluie
De o înălțătoare fericire!”
Trebuie să înţelegem că pentru a crea poezia nu e suficient să
avem sensibilitate, ci şi o întreagă ştiinţă a subtilităţii
conexiunilor între cuvinte.

Răspuns pentru Samu Claudia:


Sunt dezamăgită că nici ultimul pachet de poezii pe care îl
comentez la această primă ediţie a Poştei redacţiei nu mi-a dat

49 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

motive de bucurie. Mă aşteptam la un nivel mult mai bun al


textelor pe care le vom primi atunci când am acceptat să mă
ocup de această rubrică. Ar trebui şi de această dată să repet tot
ce am scris mai sus. Iese în evidenţă faptul că mulţi se apucă de
scris poezii înainte de a citi mii de poezii ale poeţilor consacraţi,
pentru a înţelege cum se transpun emoţiile în arta lirică. În loc
de concluzie las acest fragment din opera acestei autoare:
„Insa pe cine pacalim?
Suntem ceea ce simtim!
Si nimeni altul nu poate ca sa stie,
Doar eu si sufletul din mine!”

Rubrică coordonată de Fabiana Catrenescu

50 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

START ART

POEZIE, FORMĂ, CULOARE ŞI LUMINĂ

CONSTANTIN MIHĂLĂCHIOAIA ©

Am inceput să pictez târziu, la 30 de ani, în joacă și foarte rar, pe


măsură ce începeam să deprind meșteșugul, am pictat mai des.
Am progresat foarte greu pentru că nu am avut niciodată un
profesor dar mi-am dorit să pictez și am ieşit mult în natură, să
observ și să înțeleg contrastele.
În 2017 am avut prima expoziție personală urmată de încă două
în 2018 şi în 2019, dar am participat și la expoziții de grup la
Cercul Militar Naţional, Galeria Labirint, la o expoziție de grup în
Spania, la Madrid.
Am participat la primul salon de acuarelă deschis în 2019, la
Teatrul Național. În cadrul acestui prim salon am făcut și o
demonstrație de pictură în acuarelă.
Am participat și la prima expoziție internațională de acuarelă de
la Palatul Parlamentului. Am făcut demonstrații de acuarelă și
pastel în mai multe locuri. Anul acesta am participat și la ediția
a doua a Salonului Național de Acuarelă și cu acest prilej am
devenit mambru al Asociației Acuareliştilor Români.

51 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

rubrică realizată de Daniela TOMA

52 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

DANIELA TOMA©

În tablourile mele, formele evoluează vertical, refac prin


recompunere imaginea luminii, folosindu-se totdeauna de
dimensiunea lăuntrică a acesteia şi, bineînţeles, de cea mistică,
nescăpată din vedere, aşa încât, totdeauna ajung la concluzia că
veacului cumsecade nu i de mai potriveşte covorul, un dezacord
de calibru stă aici arcuit, sunt mereu în afara timpului, fără
început și fără sfârșit...

#abstractart #fineart #pouringpaint #fluidartwork #collection

53 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

#abstractart #fineart #pouringpaint #fluidartwork #collection

corecția se va aplica numai clasei de jos a luminii


şi se va decora cu un bloc de desen sub braț,
dar neapărat cu sângele făcut căuş
de dragoste
şi iată cum m-am expus încă o dată indecent
în nesfârşitul secundei!

54 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1
Monitorul de poezie

Pagina redacţiei

Reamintim că autorii nu ne pot propune direct poezii proprii


pentru publicare în această revistă! Publicăm doar poezii pe
care le selectăm dintre cele pe care le „monitorizăm”.

Puteţi însă publica fără restricţii poezii în grupul literar pe


care îl monitorizăm cel mai frecvent:

https://www.facebook.com/groups/ateliermonitoruldepoezie/

Dar puteţi propune poezii ale altor autori, dacă vi se par atât
de bune încât trebuie neapărat reţinute între paginile acestei
reviste. De asemenea, puteţi propune traduceri din poezia
universală contemporană, interviuri cu poeţi, recenzii ale unor
cărţi de poezie, eseuri despre poezie etc. Materialele acestea le
puteţi trimite prin mesaje pe pagina oficială de facebook a
revistei Monitorul de Poezie: fb.me/monitoruldepoezie

Responsabilitatea juridică pentru conformitatea celor trimise


şi acordul autorilor cade în sarcina colaboratorilor care trimit
aceste materiale, conform art. 26 din Codul Penal.

Nu garantăm, însă, publicarea.

Vă mulţumim pentru lectură!

Director revistă: Ionuţ Calotă

MONITORUL DE POEZIE - ISSN 2668-0440

55 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 7 , n o i e m b r i e 2 0 2 1

S-ar putea să vă placă și