Sunteți pe pagina 1din 88

Monitorul

de poezie
Revistă foileton, cu poezie de bon-ton
Anul 1, Numărul 12, decembrie 2019, ISSN 2668-0440
Se distribuie gratuit.

Poeziile selectate şi premiate la

Concursul Internaţional

MonitorIADA
2019
Monitorul de poezie

Editorial

MONITORIADA 2019 – un altfel de concurs de poezie

Revista „Monitorul de Poezie” a organizat, iată, prima ediţie a


Concursului Internaţional de Poezie „Monitoriada 2019”, una
deschisă oricărui creator de poezie de limbă română.

Am vrut, astfel, să marcăm festiv primul an de existenţă, dar şi


să acordăm o şansă celor care nu au fost încă „monitorizaţi” şi
publicaţi în revistă să ne prezinte creaţiile lor, pentru că în restul
anului, redacţia revistei nu primeşte poezii direct de la autori,
asta fiind una dintre caracteristicile care diferenţiază această
publicaţie, după cum mulţi dintre voi ştiţi deja.

Ne-am dorit să descoperim în poeziile trimise la concurs emoţie,


prospeţime, originalitate, figuri de stil care să ne surprindă şi,
desigur, diacritice şi lipsa greşelilor gramaticale.

Am primit poezii bune, dar şi mai puţin bune. Am decis, însă, să


dăm o şansă cât mai multor autori, să premiem semnele, oricât
de firave ar fi ele, că există lirism şi emoţie în textul selectat.

Felicităm curajul tuturor celor care ne-au trimis creaţiile. Nu am


vrea să fiţi dezamăgiţi cei care nu aţi fost selectaţi de data
aceasta şi să perseveraţi să citiţi poezie bună şi să scrieţi.

Ionuţ Calotă, director revista Monitorul de Poezie

1|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Sober (Survival Mechanism)

am visat că m-am născut pe un câmp cu molii


care acopereau soarele ca o pată de clor
iar furia & egoismul ca două răni întortocheate
nu-și găseau locul în organul minții.
sunt o statuie fără cap,
corpul îmi este o țesătură din păr uman.
ceilalți vor să se ridice de pe soclurile lor
& perimetrul captivității se strânge cu fiecare criză.
doar arta, ca o piatră neșlefuită & imponderabilă
ia locul vindecării.

Mihaela Farcaş

2|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Gloria

Se-aude cum moartea / coase cu răbdare mișcarea / fața


viitoarei sperietori / cum își bate emblema / pe numărul casei /
și numele se subțiază / gloria trece / ca o cometă aprinsă /
numerele se ascund în pietre. /

Tac / precum o vinere / ce-și așteptă răstignitul./ Cămașa mi-e


gata de zbor / obiectele /își lasă umbra / și devin astre./
Cuvinte din vechi scrisori / se trezesc / bat precum clopotele./
Te îndrepți / pe partea cealaltă a călătoriei / spre nord / îmi faci
semne vrei să-mi spui ceva / timpul / îți coase gura cu un
vierme.

Cornel Florin Cubleşan

3|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Sărbătoare religioasă

Patriarhul ridică mâinile spre cer, deasupra mulţimii adunate


şi în faţa carelor de televiziune:

„Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi


al pământului, al celor văzute şi nevăzute!”

La spitalul Sfântul Ioan un copil închide televizorul şi ridică


mâinile să apuce Biblia de deasupra patului.

Deschide Cartea şi găseşte foaia de observaţie uitată de medic:

„Leucemie acută. Tratament: Prednison, 3 miligrame pe zi. 6


zile. Exitus”.

Sorin Vânătoru

4|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Pe lângă timp

Reeducat de suferință în spiritul tăcerii


Ascultam liniștea asurzitoare
Cu privirea ațintită în tavanul pe care schițam adesea vise,
memorii șterse și…

Dimineața, mă odihneam alături de ceașca de cafea tăcută,


înnegrită de singurătatea zorilor târzii
Și până la căderea nopții, când becul devenea suveran în locul
soarelui
Puneam la cale micul Univers cotidian

Iar între timp…

Cădeam pe gânduri
Neîndrăznind să privesc sub ele
De teama mitului „monstrul de sub pat”

Ștefan Șandru

5|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Cerul e alb

ceasul zâmbește
fragile amânări zidesc nopțile
în veghe cu gestică vie
stihul mecanic e adumbrit
prin porturi, văzduh și în vele
totuși, marea e calmă
îmi trec palma pe sub ceafă,
oftez ușurat - mă iubește încă.
Tavanul e tabloul pasiunii:
o clipă trece acum și renaște la primăvară
cerul e alb

Claudiu Liviu Onişoară

6|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Sonetul palidei cireşe

în băi de sânge gloanţe droguri prizate cu găleata


cum face Tarantino scenarii cool de îţi ia foc retina
el cam stingher şi şui mai c-ar pupa-o au ba pe fata
ce e nevastă de gelos BigBoss de neiertat i-ar fi vina

pe altul ce-i atinsese în joacă un deget la picioare


l-a aruncat borfaşul pe fereastră l-a schilodit pe viaţă
de fapt incert să fi scăpat prin valuri de umoare
ce mai conta iubirea-i în suspans p-un firicel de aţă

şi-n astă nebunie delir coşmar decor funambulesc


ea plimbă o pală cireaşă pe buzele-i de roşu aprins
în barul unde sosii de elvis şi marilyn monroe foiesc
şi îi şopteşte-n arar direct în plex ştiind că l-a învins:

de-ar fi să împărţi tăcerea tu slugă în roluri de stand up


ţi-ai înfrunta stăpânul de dragu-mi bye bye so long fuck up

Roxelana Radu & Dan Dinu

(din volumul în manuscris - Poeme de șoptit la telefon...)

7|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

With and without you

Ce fericire!...
Rătăceam orașul la pas
căutându-te
și ploua cu lacrimi de soare

Știam că
era ziua noastră de plimbare
dar tocmai îmi amintisem
că fericirea, bat-o pacostea,
nu cunoaște personalul de 11
care mi te-a luat
„la zi cu soare
din sudul cel mare”
și nici eu vreun accelerat
care să te prindă din urmă...

Lumea-ntreabă de tine
și de noi
- că parcă ar și ști să dea sfat -
dar știu ei oare
„unde-i ieșire
dacă asta-i intrare?”...

Marius Ionescu

8|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

rătăcea cu mirosul de tandrețe în mânecă

jumătate inimă crudă

jumătate spaimă

ultima dorothy în căutarea unui învățător de vânturi

o copleșeau cerurile trase la indigo

niciun everest nu-i arăta calea

niciun nil nu îi oblojea rănile

vânzătorii de crengi uscate o priveau curioși pe fetița cu nasul


cârn repetând obsesiv

copiii sunt singurii uriași care pot naște iubire din oameni de
zăpadă

Bădescu Alexia

9|Anul 1, numărul 12, decembrie 2019


Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

autoportret

sunt cerșetor cu palme zdrobite


sub clape stradale
și dezacord cu pungi de covrigi
din pași de filologi.
sunt dincolo de oameni,
închis la gât cu bulevarde
ca un porumbel
care nu știe despre zbor.
par libertin, foșnesc pe străzi,
mâncând, de foame,
poezia.

Șerban Florescu

10 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Ascunzișuri

Te mirai mereu
Auzi cum oasele timpului se-ascund în frunze?!
Auzeam doar cum viscolește tăcerea pietrelor
Auzi cum crește un înger din umărul meu stâng?!
Auzeam doar cenușa din trandafiri risipindu-se-n geam
Auzi cum se strecoară-n umărul meu drept
rădăcinile unui curcubeu?!
Auzeam doar cum ne ard în priviri păsări de ninsoare
Treptele din ce în ce mai rare,
ramurile mai ascuțite,
cerurile mai înalte.
Acolo sus, doar o albă câmpie
auzea foșnetul nostru de frunze
în care moartea și-ascunsese oasele.

Alice Puiu

11 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

depărtare

noi nu mai încercam să vorbim unul cu celălalt -


de aceea, o livadă de portocali ieșise-n față
rătăcindu-ne,
dar noi ne plimbam încet, admirând-o...

ziua, nu ne mai puteam uita la fața celuilalt:


astfel, întinzând brațele către portocali,
culegeam poame, savurându-le.

când nu mai încercam să ne ținem de mână,


un rând de foarfeci ne-a răsărit în loc de unghii...
și-așa altoiam, liniștiți, crengile livezii.

dar noi nu mai încercam nici drumul la celălalt


și-o boală ciudată a început să iasă
iar pomii, toți, au început a se usca.

la sfârșit, ne-am dat brânci unul altuia:


de aceea, tiruri cu corzi de metal ne crescură în spate
smulgând, în deplina noastră resemnare,
copacii din rădăcină.

acum, stând departe unul de celălalt,


ne uităm, tăcuți, în pământul gol.

Dorian Stoilescu

12 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Bufonul

Eu sunt bufonul tăcutului rege,


În ţipătoarele mele veşminte,
Lângă puterea cea fără de lege,
Domnesc peste-al meu regat de cuvinte.

Eu sunt bufonul tăcutului rege,


Oglindă întoarsă şi strâmbă de par,
Cum de sub muşchi ştii ciuperca alege,
Minciuna desparte-o cu grijă de har.

Eu sunt bufonul tăcutului rege,


În ghiduşii îmi ascund cugetarea,
Cine m-ascultă atent mă-nţelege,
Sunt vătămat şi mi-e dată iertarea.

Daniela Albu

13 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

peste noi va ploua

în fiecare seară înainte de întâlnirea cu tine


o pasăre îmi taie respirația cu ciocul. nu zboară,
plutește între cer și capetele pământului
vine de pe mare purtând din larg ecouri și alge sărate
între penele ei s-au retras pești cu burți rotunde adormiți
în repaosul gestației
curând, vocea ta va arunca în aer proiectile sonore
pasărea va zbura peste nori
și va ploua peste noi cu ouă de pește

Nora Isac

14 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Un sat mai puțin

În satul meu alăturea de apă,


asfaltu-i ca bandajul pe rănit
și oamenii-s în drumul nesfârșit
cu vitele, spre câmpul ce se crapă

de dorul ploii care n-a venit,


de părăsirea fiilor, ce scapă
înspre orașe, dând din câte-o mapă
și-amestecați în zborul chinuit.

Când, tot mai rar, din nord fără de țară,


mă-ntorc în Bărăgan, ca un ciulin,
silozul ruginește lângă gară,

iar Ialomița curge mai puțin


decât e lăcrimarea de cu seară
a mamei așteptându-mă să vin,

a tatei stând de strajă pe afară,


pe lângă gardul rupt ca un destin,
în calea unor lupi ce n-or să piară

15 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

cu părul, doar, schimbat și botul plin


de așchiile oaselor și-n gheară
cu ochii plânși, adio și amin!

Din satul meu, plecat spre infinit,


va mai rămâne doar un fel de groapă,
o ciutură ce astăzi mai adapă,
din când în când, o cioară-n asfințit.

Daniel Bratu

16 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Albastrul poetic

De-albastrul meu nu pot să scap


încă de-atunci de când
în „Enghidu” Nichita a-ntrebat:
„O, prietene,
cum e albastrul tău?”
Cum să fie, este culoarea mea
cea mai aproape de Dumnezeu!
Chiar îmi zic:
de ce, Doamne, pui atât de mult
albastru pe cer,
chiar vrei să nu te mai vedem?
De-asta mi-am făcut albastrul meu,
tocmai de-asta,
să mă confund cu el
în lumea cealaltă
și-n lumea asta.
Sentimentul albastru
mă naște, mă moare,
mă și obosește
și te-ntreb, prietene,
vidul albastru, curat și rece
cum e pentru tine
și ce îți trezește?

Cătălina Hașotti

17 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Ecuație

Încă o noapte în care


nu dorm,
nu respir liber,
nu zâmbesc.
Rulez pe perete filmul zilei,
extrag rădăcina pătrată a dramei,
trec prin sită adevărul.
Uit,
încerc să uit.
Rămâne scheletul
unei banale zile de luni,
când cafeaua e prea amară,
îti arde buzele,
îți agăți dresul
și pierzi autobuzul.
Măcar să fie bun
de un clei de oase,
să pui pe o pânză
trei culori,
să agăți pe un perete,
într-o galerie
cu intrare gratuită
că arta mușcă.

Lorena Adina

18 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Rugăciunea unui copac

Un copac cu ramuri brune


Şi cu semne lungi pe trunchi
Murmură o rugăciune
Şi smerit, cade-n genunchi.
Fă-mă Doamne, de mă taie,
Casă pentru un sărac!
Fă-mă pat într-o odaie
Şi-nveleşte-mă cu sac!
Fă-mă Doamne foi de carte,
Hrană pentru minţi să fiu
Şi din trunchiul meu o parte
Fă-o nai, în cânt să-nviu!
Fă-mă, Doamne, o icoană
Oamenilor să te-arat
Şi de mă taie la toamnă,
Fă-mă plug pentru arat!
Doamne, fă-mă blid şi linguri
Să hrănesc pe cel flămând
Şi fereastră celor singuri,
Cârje pentru cel plăpând!
Sufletul să nu mă doară,
Nu mă face lemn de foc!
Fă-mă, Doamne, o vioară
Şi sădeşte-mă la loc!
Fagarași Vali

19 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

suflet de frunză

Prinsă între undeva și nicăieri


între cântec de strană
și urletul potecilor în noapte,
sufletul bântuie
târât de povara dorurilor
și urlă cu zorii ce au uitat să scrie culorile,
rămâne zbaterea frunzei în cădere,
plânge,
stingând anotimpul în cuvinte,
țipetele interogațiilor
învelite-n de ce-uri lacustre
și un suflet ca o frunză
între undeva și nicăieri
plânge...

Ioana Cîrneanu

20 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Noapte polară

Când ne întâlnim
tu bei un ceai eu mă îmbăt de iluzii ancestrale
anestezie necesară pentru iminenta întâlnire carnală
poate în absența cuvintelor
trupurile noastre vor deveni vase comunicante
pentru transferul acelor sentimente pe care
ne e teamă să le recunoaștem
pe lumină
când schimbăm platitudini formule de politețe
la fel de ample și foșnitoare
ca veșmintele ce ne ascund neputința
pe întuneric putem în sfârșit să fim
Noi
niciodată nu avem curajul să ne privim în ochi
la răsăritul soarelui
ar fi complet indecent
ar fi ca și cum ne-am trezi ignoranți și goi
în bătaia singurului far
de la polul nord
ar fi ca și când
ne-am iubi.

Ella Poenaru

21 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Singurul vapor nebun

oh, sunt o spumă fără venus


sunt un râu fără pescari
sunt departe şi nici chiar
când voi trece drumul
te voi fluiera să îţi aduci aminte

nu face colecţie de clipe


timpul e ca apa
rece, transparent şi mereu altul

udă florile, adună aripile pierdute


şi du-te în port
pe chei a eşuat singurul vapor nebun
visele dau năvală
vor inunda oraşul şi trebuie să fii pregătit
ia-ţi şi câinele
s-ar putea să te simţi singur

Gabriela Schuster

22 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

vidul se-ntinde maiestuos… (rondel)

Vidul se-ntinde maiestuos,


Frunzele se scutură puhoi,
Înnegrind iubirea dintre noi
Și ce-a fost odată luminos.

Totul e amar, prăpăstios,


Cuvintele cad secerate;
Vidul se-ntinde maiestuos
În sufletele siderate…

Prin văzduhul vânăt, mlăștinos,


Doar corbi forfecând sentimente
Ce pier apoi pe pavimente,
Zbătându-se, spasmodic, duios…
Vidul se-ntinde maiestuos…

Florin C. Ciobică

23 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

s-a grăbit iarna

azi s-a schimbat totul


vânzătorul se supărase tacit nu avea rest la 100
m-am întâlnit cu tine
treuse prea mult timp am obosit
am luat primul atuobuz spre mare fiindcă mi-era dor de valuri
și de căldură
suntem în decembrie și e din ce în ce mai frig
mai ales în sufletul oamenilor

Ada Bărbulescu

24 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecție ai mamei și Honda


aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment așa de teribil încât pare că ți-ai faultat viața
și nu mai poți fi singur pe autostrada //bară la bară
lângă ușile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
așteaptă acel refresh existențial ce pictează părinții în graffiti
pe oricare dintre zidurile orașului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îți cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
și camera te posedă într-un mod fatal
până vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe accelerație
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste
gamer al ideii de dragoste ții mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărțile gata pregătite
și un cataclism
ți-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poți să te mai multiplici

Angi Melania Cristea

25 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Luna de argint - o împroșcare „Diable Bleu” pe părul roșu

Cineva oferă diete fără grăsimi.


Altcineva gogoși cu cremă.
Alții îmi oferă un sejur la sală.
Mulți meditații în pădure.
Alții să citesc romanele lor fantastice
despre cea mai veche profesie din lume.
Să călătoresc dincolo de Mediterană, în Africa
în savană să călăresc zebrele,
sau să admir Piramidele egiptene.
Să călătoresc în India la Taj Mahal
sau să ascult ceasul de pe Tamisa
și să ating cerul de pe Turnul Eiffel din Paris.
Dar știi ce simt în legătură cu asta?
Am nevoie doar de un caiet și o reflecție bună
să scriu încă un verset captivant,
pentru a da vieții o cale și un sens.
De toate celelalte mă las cu respect.
Și dacă mă pierd, mă vei găsi din nou
pentru că viața este insuportabilă
pentru nedeterminatul pe care îl ascunde.
Plictiselile speranței,
supărările evidentului demolează mintea,
opresc bătăile inimii epuizate de mister.
Nu mă judeca cu o sentință crudă.

26 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Nu mă urî pentru ceea ce nu sunt.


Nici eu nu îmi cunosc potențialul,
îl redescopăr inventându-mă în fiecare zi.
Dacă nu-mi cunoști nici hainele alese,
nici cum am creat gândul,
și mă vezi plimbându-mă pe ploaie,
vagabondând prin oraș
ca un foc cu păr vopsit
de roșul pasiunii,
în jurul secretelor care sunt
spânzurate ca niște perle
și apoi fug ca o epavă ruginită
într-un cântec
la marginea luminii,
unde stelele ard sinele vechi
uit ființa și o sting
cu un vis ascunzător
sub o sete,
în abisul fantomă din a doua noapte.
Pe faleza unde somnul meu
a fost înfrânt este un debarcader.
Acolo unde cântăresc bogații și slujitorii
o sută de grame de pulberi,
să-și vândă libertatea
pentru o idee din ape,
care roagă sărutarea
de la poarta unde se află regele gol.
Fluierul trenului în gară
îmi spune să merg spre
un orizont mai albastru,

27 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

un tărâm necunoscut,
unde crezul este puternic,
nu mă lasă să tac
și să înghit pilula amară în fiecare seară
descărcarea siderală a răpitorului mit.

Lidia Popa

28 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Geometrie aplicată

Catcovan
Îmi vorbești despre
geometria schimbătoare
a emoțiilor mele,
le preferi cuburi perfecte,
cu fețe egale
în care să te admiri
în cea mai bună cămașă a ta, făcută din piele, călcată de mine
la dungă, observând simetria exactă.
Dar emoțiile mele
sunt doar niște copii
gălăgioși,
care urăsc să stea
încolonați,
încorsetați
și hohotele lor de râs,
mereu îți vor şifona mânecile
şi cămașa...
Urcă-te pe acea mică înălțime şi judecă-mă!
Cadența cuvintelor tale
să zvâcnească
la toate ferestrele
smulse din aşternuturi
încețoșate de somn;

29 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Apoi, strivește-mă
de pereții tuturor
prejudecăților
ce-și ascund în barbă căruntă,
dinții ascuțiți de şacal, chip de om.
Hai!
Loveşte-te cu pumnii
luminii în piept!
Aici ca şoim, deasupra mulțimii!
Ştiu că atunci când vei
închide ochii,
Te vei recunoaște-te
pe tăcute
în mine ca plopii-n mai cum adorm..
Mă simt precum o marionetă cutremurată la pahar,
Nu-ți fac gratuit, iluzia bolnavă de libertate, pentru că din
coardă sar şi revin drept la concluzia că mi-e greu să te iert în
totalitate, iar şi iar.
Aderență la forme abstracte, dansuri cabalice de cărămizi,
construcții antice şi piramizi cu vârfuri oglinzi.
Orice, în mine nu pot dura; rămân doar ruine din toate..
Din părăsiri dragi nouă, păsări şi mănăstiri, rămân singuri când
turlele plouă, prin copaci, prin răspândiri ample de rouă.
Izolați de nevoile fireşti ale voinței,
Ei nu mai vor daruri lumeşti, în urma pocăinței.
Dar eu te aştept ca cea din urmă recunoaştere,
Nevroză sub lună despicată în al decadenței turn.
Ca şi o roză strânsă la piept, lui Saturn
Să-i dai naştere prin proză şi concept.
Te-ai dezbrăcat de nemurire, eşti infinit delimitat de carne vie,

30 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Creşti fruct ascuns cu sâmburi înfloritori pentru sublimul


intelect.
Călugăr neprimitor cu îngerii, îi laşi dormind pe pragul de-afară,
dar pentru icoană, îți desfaci îndată şi o lucarnă.
Vorbind lacrimilor despre adevăr, prin valea plângerii, le
zâmbeşti celor ce vor un alin.
Ea-mi îndruma calea, dar oriunde eram mai străin, şi nu-i
găseam nicicum țara, din care pătrunde acel călător în mulțimi.
Îți mulțumesc pentru inspirație, pentru clipele când mă-nroşesc,
încercând din greu să respir sub undele verzi.
Mlaştină, fluturi, crocodili, împrumuturi;
Un troc indispensabil al naturii,
Fiecare-şi schimbă haina din grădină,
Şi pe rând sunt regi, sclavi şi creatori remarcabili.

Trăistaru David & Angelica Liliana

31 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

E așa bine...

E așa bine în umbra ochilor tăi,


Că nu aș mai pleca nicicând de aici!
Văd stelele în palme și respir-
-dintr-un amurg trecut peste primăvară
Și simt cum căldura zâmbetului tău senin
Mă înalță.

E așa bine la gura sobei amintirilor bătrâne!


Sub geana de lumină timidă a fericirii-
-se odihnește-un suflet firav și visător
În inima ta și-n glasul tău.

E așa bine acasă!


În miezul tuturor energiilor binefăcătoare
Unde speranța și credința nu cunosc moarte,
E așa bine în paradisul tău,
Suntem feriți de lacrimi și de rău!

Maria-Alexandra Bulgar

32 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Sonetul unei pasiuni

Te-am îndrăgit de tânăr,POEZIE,


Ca pe un zvon de împrimăvărare,
Precum fluturele,raza de soare
Și melomanul, dulcea simfonie.

Mi-ai fost mai mult decât o sărbătoare,


Te-am sorbit ca pe-un strop de apă vie,
Toată viața ți-am închinat-o ție,
Miezul voluptății tulburătoare.

Am ars pe-al tău altar în ape stinse,


Urcând pe Golgota tot înainte,
Nopțile, ți le-am ținut mereu aprinse,

La picioare ți le-am depus învinse,


Iar,drept răsplată,tu,fată cuminte,
M-ai răstignit pe-o cruce de cuvinte.

Mihai Merticaru

33 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

112

sun la 112
chem toate dorurile
să-mi acorde primul ajutor
nu e nimeni de gardă
mesageria bunăvoinței lipsește
un infinit de urgențe
așteaptă la rând pe un birou prăfuit

legată la ochi de povești fără nume


tastez în neștire cuvinte
cu sens necunoscut
să pot neutraliza interferențele
animalice ale lumii

la celălalt capăt al firului


se aude propriul ecou

de-am putea apela


la orice oră mângâierile mamei
am fi salvați

Lavinia Elena Niculicea

34 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Vitralii

Trec pe lângă mine de-atâtea ori și nu știu că sunt eu...


prin vitraliile sufletului mă arde lumina
iar vreau să schimb lumea, iar se face vară
singurătatea fuge cu lacătul propriei închisori
și nu mai e loc pentru mine în lanul de secară!

În fiecare dimineață, la cafenea fac cunoștință cu mine,


vin în întâmpinarea mea de copil neiubit
să-mi număr amintirile, să-ți spun că-mi lipsesc câteva!
despre care prezent rănit vorbim, când nu-mi vorbește nimeni
ne scurgem în pământ pe tăcute! până-ntr-o zi
fără să știm
când știm ce e între a fi și a nu fi
trăind pe un peron cu plecări vândute-
Ce monocromă zidire pentru așa o zi...

Daniela Pârvu Dorin

35 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

imensul cocor

imensul cocor dă din aripi


se apropie de pista umedă umedă
pasagerii se cred
într-un avion supersonic (?!) și de
aceea de pistă
se apropie – cu sirenele – o coloană
de mașini de pompieri și
nicio salvare
amfibie nu are șofer cu volanul
pe dreapta aterizării în mlaștini

Traian Abruda

36 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

ecran
preocupat mai sunt de gândurile atrăgător aşezate...
pe portaluri de lumină ...
cerându-mi să le dăruiesc intenţiile mele...
dar pe cât de atras sunt... pe atât de ofensat mă prefac
... căci mă tem să privesc păsările
ce scaldă în văzduh iubirea

cu faţa îngheţată spre ecranul din caldarâm


trăiesc aventurile tuturor gaiţelor şi elefanţilor
gata să se jure că viaţa e frumoasă
când aprinzi lumânarea în pivniţa cu valenţe de castel
unde mucegaiul este o delicatesă

acum când nu mai pot desparte


trăirile efemere... de visele pe care le trăiesc
îmi pare monoton să te privesc prin aburul unei cafele
în lipsa ecranului umplut cu revărsatele poveşti
în dimineţile pustii în care te văd aşa cum eşti

atingerea mâinii tale mă reîncarnează cu simţiri


primind înţepături în muşchii leşului ce îl trăgeam pe
caldarâm....
lumina îmi revine iar sub pleoapele
pe care le credeam pierdute pe celălalt tărâm
...deşi tu mi-ai fost mereu aproape ...
de-abia acum răsuflarea ta mi-e vânt!
Boitos Cosmin

37 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Într-un ieri și un azi,posibil și un mâine


Te transport pe negândite într-o lume de basm
Un mulțumesc luminos ucis de un ciob de lumină
Aleargă grăbit printre câmpii neguroase sculptate de oceane
de meteoriți
Pe fața pătată a Lunii leg puncte de aselenizare într-o rotație
sincronă
Și-mi catapultez aspirațiile rămânând suspendată în întuneric
Dincolo de dincolo, dincolo de orizontul sterp
Îmi susțin timpul ce se scurge diferit ca un balans între lumi
Și venerez un azi care mâine nu știu dacă va mai fi
Deoarece mi s-a permis să fiu martor
La descoperirea unui Univers al fanteziei
Unde un desen unic trecut prin lămpi multicolore
Transformă fulgii de zăpadă în gri deschis

Dana Ioana Băicoianu

38 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

unde acacia înseamnă salcâm

transpirația în exces este semn de iubire


însumezi un poem sălbatic
pe care nu-l pot măcina cu dinții
grei de atâta încărcătură ontologică
îmbătrânesc
dar iubirea întinereşte în fiecare
anotimp din trilogia vieții
întineresc şi iubirea înverzeşte
şi curge
scăpând din când în când muguri de sudoare
pe pieile copiilor goi din tribul
acacia

Iulia Anamaria Ghidiu

39 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

hipnotica stare

Te iubesc melodramatic şi trimit scrisori la morţi,


Să nu mi te ia nainte de a-ţi dărui o carte
De poeme prea albastre din fatidicele nopţi,
Când vegheam la somnul zilei, adormită pe o parte.
Îţi trimit pe geana nopţii tot omătul decembrist,
Ce-a ucis atâtia fluturi din decorul lui Aman.
Sunt aici şi tremur încă sub penajul optimist
Al cocorului cu plete dispărut acum un an.

Insectare prinse-n arcuri ce vânează căpriori


Se revarsă în pătratul unui orologiu mut.
Îmbrăcaţi în roba neagră greierii curtează ciori
Şi ariciul îşi devoră puiul prematur născut.
Mă curtează ridul ploii şi îmi udă indecenţa
De-a urla la stele iarna, ca şi vulpile în rut.
Flăcări verzi şi mincinoase se ivesc şi-mi ard absenţa
Din apusuri de migdale decojite de-un sărut.

Îţi trimit din trena lunii avioane de hârtie,


Să te-nalţi în constelaţii pe aceeaşi rază calmă.
În hipnotica mea stare te aştept de-o veşnicie,
Alăptându-ţi prunci la sânii prizonieri la tine-n palma.

Marioara Nedea

40 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

rugăciune

așa
tristeţi
cum suntem pentru tine
Doamne
lasă-ne să înţelegem
ceva
din umbrele
pe care norii
le pun pe pământ
înainte ca ploaia
sau ninsoarea
cu mii de zăbrele
să ne închidă
iar
în cuvânt

Mircea Teculescu

41 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

am tot cojit cuvinte și le-am făcut salată


și am turnat pe ele uleiuri volatile
încât de-o guști ai crede-o vreo pastă fermecată
ce-ți înfășoară limba-n miresme inutile

și vintrele-ți desfată cu voluptăți nespuse


de crezi că mie toate misterele-s supuse
și-n verbul meu se-ascunde un sens mirobolant
ce-ar face orice alt fel de-a scrie redundant

de parc-aș fi vreun tainic îmblânzitor de minți


din Indii legendare sau Galilee sfântă
și-n sufletul meu magii și zeii îți cuvântă
ca temerile vieții să-ți doarmă-n piept cuminți -

ci-mbucă tot și bea-ncet până la fund paharul:


oricât ar fi de dulce, nu hrana-i bucătarul.

Vasile Andreica

42 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Lamia

Ce oare vede în tine un bărbat,


Femeie plină de mistere, ochii
Săi lacomi, orbiţi de frumuseţea ta
Covârşitoare, nu ştiu să iubească
Sau să-nţeleagă în ochii tăi tăcerea
Mult prea elocventă, costisitoare,
Lamia, te laşi mângâiată de acea
Privire păgână, să poposească
Pe formele tale dezgolite,
Te expui provocatoare sufletelor mici,
Meschine, te mişti nepăsătoare
Într-un labirint de nestatornicii,
Unde ţi-ai însuşit înţelepciunea
Plină de melancolie-a şerpilor.

Adrian Nicula

43 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

frângeri

tăceri profetice dezmiardă


destinul firului de iarbă
și-nmuguresc poeții
nici teatrul nu mai e ce-a fost
cad măștile, că nu au rost
au dispărut pereții
de suntem privitori și-atât
pesemne verbele-au înfrânt
îngenunchind drumeții...

Nicoleta Surdei

44 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

dintre toate semnele

Dintre toate semnele de punctuație,


Mă tulbura semnele de exclamare.

Pot să vad ochi injectați, arzând


Pe fața desfigurată
A unei minți confuze de fanatic.

Văd piatra celui ce aruncă primul


Și zgomotul haitelor
Ce urlă însuflețite în fața rugului,
Pe care ard
Vrăjitoarele Inchiziției.

De parcă aş fi fost eu
În acele timpuri,
Cea rănită de piatra,
(Sărmana piatră)
Sau cea arzând pe rug.

Dintre toate semnele de punctuație,


Iubesc, însă,
Întrebarea
Și mai ales
Căutarea răspunsului

A.G. Saga

45 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Tu, iubite

Tu, iubite, eroul meu de safari,


Eşti cel învăluit în Axe Africa
(Şi asta nu-i o reclamă mascată)
Pentru că tu te înmiresmezi
Doar pentru mine.
Pentru că tu îmi cânţi la chitară Malagueña
Şi îmi dăruieşti bileţele împăturite,
Pe care se află poemele tale de dragoste.
Sufletul tău e ca o reclamă din
Sute de jetoane colorate
Şi mii de beculeţe în miliarde de combinaţii
Care
Mă cheamă, îmi surâd, îmi fac cu ochiul,
Mă claxonează.
Iubite, ştii tu oare că eu te port la gât ca pe o amuletă
şi că îmi eşti atât de drag,
încât gâtul meu devine pe zi ce trece
mai tânăr, mai alb, ca cel al Sulamitei?

Casandra Ioan

46 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Așteptând zăpezile

Istovite,
zăpezile au adormit
în palma lui Dumnezeu

de la an la an
tot mai puține,
albul lor
nu mai tulbură demult
pe nimeni

din abundență
au fost, de cu vară,
prezise

Luminoşi,
le mai aşteaptă copiii
în mintea lor nu încape
cum iarna s-amesteci
noroiul cu vise...

Galina Anițoi

47 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Alte cuvinte

Nici n-am ştiut când au plecat cocorii


şi-au luat pe aripi vara, ca s-o ducă
spre nicăieri. Iar sângele se urcă
în vinul rubiniu ce-aţâţă norii.

Stă aşteptarea-n temniţi de iubire,


miros amar gutuile-n ferestre…
şi-n rugăciuni, pe treptele terestre,
noi zămislim chemări de izbăvire.

Se furişează toamna în amurguri,


pe jarul stins al marilor ispite
împlânţi tăcut, dorinţe ne-mplinite
şi presuri iar speranţe peste ruguri.

Mai ai răbdare doar un veac şi-oleacă


şi ne-om ascunde sus, pe cornul lunii...
n-om da de veste nimănui, nici lumii
că ne iubim şi-n stele. Şi ce dacă?

Carmen Pasat

48 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

număr nopțile
obosite de atâta insomnie
în limanul de gânduri
nici eu nu înțeleg ce e cu mine
în cameră dau de corpul meu
hipnotizat alerg ca un nebun
către luminițele de la capătul tunelului
pe drum oasele mele devin un morman de frunze
mă îngrop singur într-un referat de iluzii
invoc spiritele
caria se naște, trăiește și moare
mâna din mine mă trezește
e ziuă, a trecut noaptea
prea repede
pe foi am înșirat doar goluri sigilate

Alexandru-Eusebiu Ciobanu

49 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Negru pe alb

Umblau nebuni și rari ursuzii


topiți în ghețuri de demult
umblau și le cântau tot duzii
de crinul care i-a durut

Se cunoșteau din alte vremuri


cu veacurile ce-i mințeau
și nu vedeau că între geruri
ardeau și pietrele crăpau

Iubiri de sticlă și de romuri


se-mpreunau în buze arse
și răsturnau în ei doar somnuri
din cele duse și rămase

Aveau un cer cu două stele


și-o noapte însorită-n brâu
la mâini cunună de zăbrele
în lac doar pietrele de râu

Stăteau pe stâncă iar și plopul


le mai șoptea un cântec vechi
și le-nchidea în sticlă dopul
când frunzele-i cădeau perechi

50 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Astăzi doar unul mai adie


în cioburi de ocară smulse
din linii curge-o melodie
iar sângele încet se scurse

Diana Adriana Matei

51 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Câtă nuntă...

îngenunchez în fața toamnei


atingând caldarâmuri din crengi
singură cu rugăciunea
în mijlocul vorbelor
se înmuia pământul
în prevestirea ploii
trecut de miezul nopții
precum copiii născuți în păcat
mă ridic
fac un pas înspre ușă...
ascult cuvinte
geamăt și muzică
și totuși gata de trădare
bâjbâi după himere
cât de pustiu este parcul
parcă îmi cere în schimbul enigmelor
abandonarea gleznei
pupilei și trupului
pipăind frunzele
făcându-mă părtașă durerilor lor
umbra mi se încleștase
de simfonii perfide
deși pantofii mei
cunoșteau drumul spre înapoi
câtă nuntă și ce fluier....
Ionica Bandrabur

52 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Migrație

M-apropie încă un pas de crepuscul


Planeta respiră, se naşte o stea
Cât sunt al Pământului mugur minuscul,
Donez infinitului inima mea.

Alerg dupa trenuri, ratez destinații


Peroanele-s goale, fantasme rănesc
Mă scutur de praful acestei migrații
Ridic paşaportul la cer şi zâmbesc.

Mă pierd în rocade, soldați defilează


E iarna 'nainte cu încă un pas
Bocanci împrumutul, ajung la amiază
Nadire, vieții, dobandă să las.

Şi nu ştiu ce-ar mai încăpea în valiză.


Pomada din cântec şi nodul în gât...
Crepusculul şi controlorul de viză
Întreabă de tine, iubire...Atât.

Cristina Maria Niță

53 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Tinder

play store
search
tinder
ca orice ființă umană slabă
simt nevoia de niște validare
a modului în care universul a decis să-mi aranjeze carnea.
5 superlikeuri în câteva minute
nu o să recunosc niciodată că am zâmbit.
destul pentru azi.
delete app

Laura Ţuclea

54 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Amintiri

Din când în când răscolesc amintirile vechi


În locul chipului ostenit
Apare propria sa imagine răsturnată
Așa cum luna își fotografiază anotimpurile
Și fiecare persoană trece prin ea însăși
Uitându- și propria existență
Din sacoșa cu cumpărături
Lumea pare perfectă
Roșiile și vinetele au alungat toate iluziile
Victorioasa întoarcere a omizilor
Maschează invazia fluturilor fericiți
La capătul unor ziduri
Ne-așteaptă efemerul unor oglinzi înflorite
Un greier se-nalță fericit
În aerul aspru cum nisipul
Nepăsător destrămându-l!

Lucian Ioniţă

55 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

clipe
muiate
în bezna singurătății tale
o toamnă ruginie îngropată în palmele reci
setea de chipul frumos dirijat de sub umbra unui ceas
poate
eram ceva în ungherul surâsului
când noaptea înflorea sub tălpi
când femeia își murmură începutul de pe genunchi
saltul dincolo de impulsuri
raiul înfășoară de la brâu
inimile
se întind pe sfoară arbore albastru
și moartea arsă pe note de soprano

Elena Mirca

56 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

pe trotuarul acestui cartier

Mă preumblu pe trotuarul acestui cartier lupanar


şi felinarul orbit de pelerinajul fluturilor cu aripi
de catifea brocată şi mătase arsă de dorinţe
îmi face semn discret cu ultima suflare
mă preumblu în sus şi în jos prin ceţuri
şi aburii respirării tot mai affanose a nopţii
iar cariile trotuarului mâncat de ploi
sunt nişte găuri negre în Univers.
Cineva mă cheamă cu voce răguşită, hei,
tu puttana cu părul cum focul arzând,
te vreau aici caldă pe trotuar
ca un jărăgai să îmi arzi aripile până la suflet
să mă despoi de dureri şi de patimi
să-mi infuzezi în vene viaţa viaţa viaţa.
În întunericul nopţii, în inima flăcării
s-au incendiat toate hiperbolele
şi viaţa ţi s-a scurs odată cu puttanele
din pântecul cărora te-ai întrupat
îi strig, Eu sunt numai o imagine hipersaturată
a sigurătăţii ce tatuează pe trupul timpului
aura erotică a unei rochii.
Mă preumblu iar şi iar printre fluturii morţi
în pâlpâirea vie a felinarului.

Alexandra Firiţă

57 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Moldova-i numai una!

Moldovă-nstrăinată
Vremelnic și hain ...
Plâng frații tăi, odată,
Prea crudul tău destin ...

Se răsucesc străbunii,
N-au tihnă în mormânt,
C-au rupt bucăți străinii
Din trupul tău cel sfânt!

Șenile calcă glia


Și rup din teritorii,
Schimbând geografia,
Falsificând ...istorii ...

Plângi Prutule întruna


Cu lacrimi de amar ...
Moldova-i numai una ...
Nu poți să fii hotar!!!

Gheorghe Pepelea

58 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Pantum

Dar vină tristețea în zile de iarnă,


Când focul mocneşte şi dorul s-aprinde
În suflet să murmure blânde colinde,
Să vină zăpadă, puhoi să se-aştearnă

Când focul mocneşte şi dorul s-aprinde,


Iar jarul se stinge stingher în povarnă...
Să vină zăpadă, puhoi să se-aştearnă!
S-aude un murmur ce naşte în ghinde,

Iar jarul se stinge stingher în povarnă.


Şi spulberă gerul poteci şerpuinde,
S-aude un murmur ce naşte din ghinde,
În cupe de gheață lumină răstoarnă

Şi spulberă gerul poteci şerpuinde;


Fum gros se împrăştie-ncet prin lucarnă,
În cupe de gheață lumină răstoarnă,
Dar vină tristețea în zile de iarnă!

Lenuța Goga

59 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Toamna dintre suflete

îmi curgea printre gene


toată toamna ce urma să o simt
te-am rupt dintre pleoape
de unde te-am plantat prima dată

dar rădăcinile încă-ți sunt adânc


răsădite în inima mea
și poți să înflorești din nou
la nesfârșit.

Culorile toamnei au început


să-ţi deseneze chipul
pe sufletul meu
şi fiecare moment
se transformă într-un
carpe diem...

Mălina Grigoriță

60 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

*
Dacă m-ai fi iubit,
Ai fi mers în urma pașilor mei,
Ridicând firele de iarbă,
Păstrând pentru tine,
Atingerea tălpilor mele.
Eu te-aș fi știut acolo
Și aș fi zâmbit.

Dacă m-ai fi iubit,


Mi-ai fi îmbrățișat umbra
Cu umbra ta.
Eu m-aș fi lăsat pe umărul ei
Și-n jocul de-a v-ați ascunselea
Cu soarele,
Aș fi zâmbit.

Dacă m-ai fi iubit,


Mi-ai fi cules toate gândurile,
Cele pierdute, cele uitate, cele neterminate,
Le-ai fi potrivit atent, ca-ntr-un puzzle,
Fiecare, completându-l pe fiecare.
Iar când chipul tău ar fi început să se contureze,
Ai fi zâmbit.

Mihaela Ienuțaș

61 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

În parfum de anotimp

Golgota vuiește
Se pare că din lut galben, lut negru, lut roșu
au apărut și lipitori condamnate la tăcere.
Mai bine cocor decât frunze de gând
în lanuri de maci.
Clepsidra bătrână îmi cerne Sahara de vise
când la poarta timpului vin neîntrebate tristeţi
Călare pe calul alb colind eternele cărări
să regăsesc sărutul ascuns in vers descântat.
Peste porțile luminii plouă albastru si ninge în păcat
peste zilele arvonite cu lacrimi de îngeri
Sunt tânar – ISUSE
În iarba cuvintelor am gasit cărarea de-ntors
spre mărul oprit.
Învaţă-ne, Doamne, iubirea
să nu dăm de floarea rușinii
de lângă copacul trăsnit!

Constantin Telu Leonte

62 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Artă imitativă

stalactită a timpului infinit


în spațiul respirabil
mângâi prezentul
adorându-l
în stil proustian

stalacmită
a dorului
înfipt în azurul privirilor
caut adevărul
ascunzându-l sub pleoape
în stil kafkian

în genunchi
caut
prin peștera cuvintelor
sculptând însuflețite statui
în dulcele stil stănescian

eu cine sunt?

Marinela Belu-Capșa

63 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Flori... de gheață

Afară-i frig
Și gândurile reci au înghețat
Copacii plâng
Cu lacrimi transformate-n gheață
Iar lacul amorțit și-ndurerat
A criogenizat iubirea noastră
Mă trezesc tremurând
De al gheții fior
Și-mi vine să plâng
Cu flori de gheață...

Florentina Danu

64 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Ploaia

au trecut şi vocile exodului


şi tot nu ştiu câte umbre mai sunt de băut
până să mă înec în paradis.

dacă ar fi ieri şi ceva


poate aş putea să număr ațele ploii
înainte să fie cusute
pe răstimpul nevederii noastre.

cerul s-a despărţit în mici silabe agonice


să fie vasal absenței tale.
răsăritul şi apusul aduc acelaşi gust nostalgic
după care se ascund picăturile de dor,
subţiri şi pline de convulsii,
de parcă ar şti că mă vor umple cu nelinişti
până îmi vor creşte bulbi agnostici în piept.

şi plouă
de la o respiraţie la alta,
îmi udă gândurile până la piele
şi dincolo de ea.
plouă
cu stropi reversivi pe iluzii
până îmi lăcrimează în oase
şi ultimele atingeri selenice.

65 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

plouă
şi n-am nicio fărâmă de adăpost,
rămân dezosat
pe contrastele privirii tale
ca şi cum eterul ar vrea să vezi
cum curgi
în alte inimi.

Cristian Borcan

66 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Critica minimalistă

Penița adulmecă în haosul


mutilat al literelor
alegând brevilocvența
nu din cauza lipsei cuvintelor
ci datorită stilului ei
eliptic minimalist.
Ştirbindu-și dinții în
idei futuriste a ales
să-și devoaleze poemul
scurt și concret.

Neagu Gina

67 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Pastel cu păstori și mioare

Păstori și mioare
Lasă munții în urmă.
Uriașe samara
Și câini bărbați
Coboară pe cale.

Cojoacele-ntoarse
Miros
A ciuperci și a soare.

Ciopoarele trec
Prin părăsitele sate
Ce zac pe tăpșane uitate.

Ciobanii se iau
La vreme de noapte
După focuri aprinse
Pe google
Ca să poată ajunge
În țara cu oameni.

Mihaela-Aritina Ionescu

68 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Revelaţie

Aruncă în el cu vorbe
cu zvonuri deşarte
îl ameninţă cu pierderea sufletului.
Pînă la urmă omul se lămureşte
că e ceva la mijloc
şi pe el nu-l cuprinde.

I se aminteşte istoria
şi vede că istoria se repetă
fără să se clintească nimic
din firea omului.
Pînă la urmă
Adevărul ajunge în cărţi
o pură ficţiune.

Ca pe covoare îi scutură
codul genetic
îi anticipă pînă la o milionime de secundă
mişcarea pleoapelor
cînd va vedea moartea.
Îi numără paşii
pentru o sută de ani de singurătate.

În laboratoare ultrasofisticate
genialoidul

69 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

cu prea fine mănuşi protectoare


jubilează
realizînd
cum se moare mai uşor şi mai repede
încît l-au făcut pe om
să creadă
că veşnicia e vorbă în vînt
gumă de mestecat pentru sofişti.

În schimb
nu au reuşit să prevadă
nici în vreo cabală
surparea umană
dacă omul se va întîlni vreodată
cu el însuşi.

Gheorghe Simon

70 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Apa care merge la deal

încheie
cu grație
paltonul
toamna
amintiri
cu sală de lectură
și pian
fascinează
din oglinda magică
copilul
surâde
cu-minte
anotimpul
se schimbă
inevitabil
lumină
așteaptă
să strălucească
prima-vară

Genoveva Simona Mateev

71 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Scrisori din ţara de mătase

III
... Îngenunchează-l, Doamne , sclav de rouă să știe Flacăra
soarelui,
să-mi fie, Doamne, fără strigătul în dor de vânt, glasul
înstrăinatelor păsări,
Îngenunchează-l, Doamne, în deșertul însetărilor mele,
zâmbet pe chip să nu fie iubit!
pod de fluturi peste ape tulburi să nu-i pui, Doamne,
plânsul unui miel, fă-i-l trist inel
învelit în floare, rana ce mă doare,
leacul de durere în sălbăticie,
Creangă îngemănată pe trunchiul de cer, ispită să fie cărarea,
stingher,...
Zâna pădurii, înverzindu-și coroana n-o privi, iubitul meu!
patimă să-ţi fie cămașa de mire… n-ai îmbrăcat-o? să fii fără
iubire?
nu mai descâlcești sunetul vieții, îngenuncheat în pragul amiezii,
zid nesfârșit să-ți fie orice pas fără iubire,
Amăgire floarea spinului, umbra suspinului!
praf de lumină să fie Umbra lui Dumnezeu,
fals chip să vezi până nu, în rouă limpezită, chipul meu,
în Oglinzi sparte în geruri să-l întregești, numai prin zborul
păsării Phoenix,
înfiorându-ţi zăpezi, de nu crezi,
iubirea mea, frunze de argint oglindind păsări în zbor,

72 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

să treci prin coridoarele mătăsoase umbre ce îți stau în cale,


ca fructele rotunde și necoapte, ca pietrele azvârlite în țipătul
de vânt
să nu îți mai vindeci sufletul plâpând de nu ți-oi descânta
în veșnicii…

Adina Popescu

73 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Primăvară

Mieii tăi în coajă albă


Să mi-i dai la primăvară
Cu sărutul de sub talpă
Când ți-oi fi blândă fecioară.

Voi simți călcâiu-n șoaptă


Cum frământă firul ierbii,
Cu aripa ta răscoaptă
Dormi când îți nechează cerbii.

Voi călca ușor pe lună


Și voi strânge ochiul nopții,
Primăvara ta cea bună
Să o coși în sânul sorții.

Daniela Bălăuță

74 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Sânge de zale rupte

E noiembrie iubite şi-n cer


Cresc aripi de păsări rănite
Şi-n crengi de copaci dezgoliți
Râd umbre cu fețe cernite,

Pe plumbii ce atârnă din cer


Rugina îşi creşte sămânța,
În pat aşternutul de ceară
Ne îmbracă-n uitare dorința...

E noiembrie iubite şi-n noi


Curge sângele zalelor rupte,
Aspre, doar scări ce coboară
Înguste...şi reci...şi abrupte!

E-un târziu de noiembrie, iubite


Când ploile sure ochii-mi rănesc
Şi mă-ntreb căutându-mă-n noi
De mai ştiu sau mai pot să iubesc...?!

Carolina Baldea

75 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Iubire de frate

Mi-e dor de tine...dor de frate...


Amare clipe curg din cer
Și zboară zilele furate...
Ni-s anii duși şi greu trupul stingher...

Am fost în casa părintească...


Acolo-i rece peste tot,
Icoana veche din fereastră
Privește-n gol cu ochiul ei de zlot.

Se uită după toți ai casei


Prin anii-n care noi creșteam
Și în pereți se-aude glasul tatei...
Și cântul mamei când noi adormeam...

Te-aud pe tine, soră bună


Când mă pupai...eram ștrengar....
Cum ne certam pe-un colț de lună
Sau pe-o bucată ruptă din ștergar

Ne-am mai certa și-acum pe stele


Și poate pentru nouri albi,
Pe zile bune...chiar şi rele...
Dar au trecut prea multe...suntem slabi...

76 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Rămâne ca uitările să cearnă


Pe inimile care bat de zor
Și serile ce stele vor s-aștearnă
Pe timpul nostru, veșnic călător.

Și aș trăi măcar pentru-mplinire


O clipă-n care tu să-mi spui cum ești...
Să-ţi spun că nu-ți mai pot da eu de știre....
Prea am trăit în versuri și-n povești!

În Adevăr rămâne Cerul ca o Carte


Și între foi iubirea mea de frate!

Obogeanu Gheorghe

77 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Ars poetica

Maestrul, cu ființa luminează


Adâncul pasiunii efemere.
Cu bisturiu de ceară el creează
Visarea capturată-n sfere.

Maestrul mângâie în cer petale


De pasiune vie care cheamă
Tăcerile ce zbuciumă în cale,
Sorbind în patimi ultima lor vamă.

Maestrul tulbură cântând abisul


Și lustruiește bronzul nemuririi
Cu umbra ce îl cheamă și cu visul
Plăcerilor pe marea amintirii.

El plânge trupul păsărilor sfere


Cu dalta ne-nțeleasă a privirii
Și cată îngeri în cutii de bere,
Plutind în vaietul aprins al firii.

Maestrul lustruieşte chip de soare


Cu versul unei inimi care bate,
Vâslind cernita-i barbă de sudoare
Deasupra unei stele care cade.

78 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Și arde în cuptoare vii poeme,


Pălind sub umbra florilor de patimi;
Îngână infinitul care geme
Pustiul soclului scăldat în lacrimi.

Adrian Stănilă

79 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Zăpezi colorate

Să nu te miri!
Am aflat de la știri
Că oamenii nu mai preferă zăpezile albe…
Se poartă zăpezile roz, zăpezile albastre,
Zăpezile portocalii,
Violet, cafenii,
Zăpezile viselor noastre,
Zăpezile calde.

Dacă, din întâmplare,


Vei găsi un petic alb la culoare
Poți face și tu o încercare!
Închide ochii, gândește-te la o culoare la modă,
Și fă o probă:
Deschide cutia cu acuarele
Și vopsește un petic de stele
Cu drag și răbdare!
Dacă peticul ți se pare prea mare
Și te-ai plictisit
De-atâta vopsit
Atunci cheamă în ajutor un pitic
Din povestea Roz ca Zăpada
Care, chiar de e mic,
O să termine repede treaba!

80 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Uite, chiar acum când vorbim amândoi


Eu am decis să deschid sezonul zăpezilor noi.
Plec afară, mă grăbesc să vopsesc
Zăpada cea dalbă, dar nu îndrăznesc…!
E mult prea curată,
E mult doar a mea…
Voi fi demodată
Rămâne așa!

Aurelia Panait

81 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019


Pocal
Te iubesc la fel ca atunci când mi te jucai în păr
Ah nu, acela era altul.
Mai contează?
Adăugăm la fondul internaţional de iubire.
Ai şolduri feminine şi de-aia nu vreau să fim împreuna (deşi te
iubesc).
Cât de crud. Ah, nu, tot altul era.
Am uitat cui scriu.
Cred că îmi scriam mie.
Doar pentru noi facem totul.
Desigur, tu ai lăsat o amprentă mai profundă
De aceea mă adresez ţie, părţii din mine care are legătura
cu tine.
Dacă amesteci omogen două culori de plastilină, obţii ceva nou
și culorile vechi dispar.
Ce bine că nu suntem de plastilină.
Ce bine că suntem mici pocale umplute şi mii de oglinzi.
Ce bine că nimeni nu ştie ce suntem,
Ca nu cumva să ne zică.
Ce bine că mi-ai zâmbit atunci ca să îmi amintesc acum că am
simţit că m-ai iubit.
Cineva a pus in fosa mea supraclaviculară un vin bun şi voia să-l
bea dar n-a ştiut că
L-am baut eu pentru totdeaua.
N-am folosit pai pentru că iubesc natura.
Am baut cu linguriţa
Ca să-mi amintesc de tresăriri mai inocente.
Danțiș Andreea

82 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

timpul bătând la ureche

Mi-am pus timpul la ureche,


o clepsidră și-o pendulă,
timpul nu are pereche,
zbor firav de libelulă,
dans de sticlă peste simțuri,
pulsul ticăie-n auz
și se scurge-apoi în gânduri,
inima e-n ritm confuz...
Unghiul drept e-acum rotund,
însuși timpul e o sferă..
Ritmul inimii, la rând,
curge-n altă emisferă ...
Ca-n magazin de suvenire,
tresar la fiece culoare,
ocean sticlos în primenire
răsărit din noul soare...
Nu există timp, mi-am spus,
cu mine însămi în război,
nu e jos, nu e nici sus,
nu înainte, nici înapoi...
E doar clipa de-acum,
sferă fără pereche,
privesc pieziș către drum,
cu timpul bătând la ureche...
Laura Opariuc

83 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Axiomă

Atât de mult am stat,


De vorbă cu tine
În gândurile mele,
Încât, în tot acest timp,
Aş fi putut învăţa...
Toate limbile pământului!

Daniela Achim Harabagiu

84 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

poezie postumă

de trei ori am căzut cu capul în carte,


în timp ce mă îmbătam cu frazele tale;
ale tale, care alergi prin văile dintre pagini
și răscolești cu pletele-ți negre tușul literelor.
mânat de vârtejul unei soarte pentru care nu,
nu și iarăși nu!
nu mă voi împotrivi ei în nicio clipă
căci știu ce bine e să trăiești ca un fir de apă
să-ți croiești calea printre stânci și văi
să uiți că ți-a fost sortită o carte
cu pagini albe, o viață de maculatură
un leagăn cu care să simți vântul
cum trece prin tine, și tu doar te mulțumești
să suspini fără memorie la ceasul epilogului
și să rămâi cu praful de pe pleoapele ca două coperți.

Vladimir Ioan Rotariu

85 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Poezie premiată la Concursul Internaţional MONITORIADA 2019

Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat


și dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă


îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esența din verdele viu
chemarea de pe cărare
așteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur


mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereții albiți amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

Oana Frențescu

86 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9
Monitorul de poezie

Pagina redacţiei

Reamintim că autorii nu ne pot propune direct poezii proprii


pentru publicare în această revistă! Publicăm doar poezii pe
care le selectăm dintre cele pe care le „monitorizăm”.

Puteţi însă publica fără restricţii poezii în grupul literar pe


care îl monitorizăm cel mai frecvent:

https://www.facebook.com/groups/ateliermonitoruldepoezie/

Dar puteţi propune poezii ale altor autori, dacă vi se par atât
de bune încât trebuie neapărat reţinute între paginile acestei
reviste. De asemenea, puteţi propune traduceri din poezia
universală contemporană, interviuri cu poeţi, recenzii ale unor
cărţi de poezie, eseuri despre poezie etc.

Materialele acestea le puteţi trimite prin mesaje pe pagina


oficială de facebook a revistei Monitorul de Poezie:

fb.me/monitoruldepoezie

Răspunderea pentru conformitatea celor trimise şi acordul


autorilor cade în sarcina colaboratorilor care trimit aceste
materiale. Nu garantăm, însă, publicarea.

Vă mulţumim pentru lectură!

Director revistă: Ionuţ Calotă

87 | A n u l 1 , n u m ă r u l 1 2 , d e c e m b r i e 2 0 1 9

S-ar putea să vă placă și