Istoria colindului

Colindele au fost cantate pentru prima oara in Europa cu mii de ani in

urma, dar ele aveau o insemnatate diferita de cea pe care o imbraca astazi. Erau
cantece pagane, evocate in perioada serbarilor Solstitiului de iarna, pe care
oamenii le celebrau dansand in jurul focurilor si monumentelor de piatra. Pe
teritoriul tarii noastre colindele au avut initial un scop ritualic, acela de urare
pentru fertilitate si belsug. Obiceiul era legat de inceputul noului an agrar ori de
finalul (primavara, respectiv toamna). Un alt scop des intalnit al colindelor era
si acela de alungare a spiritelor rele si de invocare a sufletelor celor trecuti in
nefiinta. Prin aceasta cale, colindele urmaresc functia sarbatorilor pagane ale
saturnaliilor (veneratori ai zeului Saturn). In timp insa, semnificatia initiala a
colidelor a pastrat numai atmosfera sarbatoreasca, de ceremonie si urare.
Colindele au caracterul unor cantece traditionale, cu tente folclorice, urari
epico-lirice, legate de obiceiul precrestin ar datinei colindatului. Ele se canta in
preajma Sfintelor Sarbatori ale Craciunului, avand versiuni diferite, in functie
de regiuni si graiuri.
Astazi, colinda a capatat, mai degraba, caracterul asa-numitelor „cantece
de stea”, obisnuite de Craciun si Boboteaza, vizand in firul lor narativ
Viflaimul, Irozii si subiectele crestine.
In Romania, precum si in alte tari de rit crestin rasaritean, unde inchinarea
magilor e sarbatorita deodata cu Craciunul, umblatul cu steaua are loc in seara
de Craciun, pe cand in tarile cu rituri apusene, unde inchinarea magilor e
sarbatorita de Boboteaza, se umbla cu stea in ajunul acestei sarbatori.
Cel mai vechi cantec crestin de Craciun este „Jesus refulsit omnium”,
compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. De asemenea, colindele
„O vino azi, Emanuel”, scris in secolul al
XII-lea si „Cantecul Mariei”, cantat mai ales in bisericile catolice si conceput in
Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia dupa Luca, sunt doua
dintre cele mai vechi cantece christice.
În ceea ce privește felul colindatului, Emilia Comișel și Ovidiu Bîrlea
identifică trei mari categorii:
 Colindatul celor mici
 Pițărăii sau mersul cu Moș Ajunul - cu caracter agricol, prin care se
urează belșug la grâne și animale. Se încheie cu solicitarea darurilor.
 Sorcovitul - prin care se urează sănătate
 Colindatul cu mască
 Mersul cu capra (sau turca, țurca, brezoaia) - rămășiță a culturilor
dionisiace
 Mersul cu ursul - rămășiță a cultului totemic al ursului
 Colindatul propriu-zis, al cetelor de flăcăi sau fete