Comunismul a însemnat o luptă permanentă împotriva a ceva, ura fiind motorul

fundamental al sistemului pus în practică după 1917. Iosif Stalin nu putea să facă
excepție de la regulă și a început în 1934 o Mare Teroare sau o Mare Epurare .

Marea Epurare este numele dat campaniilor de represiune din Uniunea Sovietică de la
sfârșitul celui de-al patrulea deceniu al secolului XX, care a inclus și epurarea partidului
comunist.

Epurare se referă la eliminarea partidului comunist

Termenul de represiune face referire la înăbușire a unei acțiuni de revoltă, de opoziție

colectivă, mai exact în acest context a fost în mod oficial folosit pentru a indica urmărirea
oamenilor recunoscuți drept dușmani ai poporului și contrarevoluționari. 

Se distinge mai întâi o hotărâre a Biroului Politic de la Moscova din 2 iulie 1937, trimisă
tuturor prim secretarilor regionali și republicani, în care se anunță despre nevoia reluării pe
scară largă a luptei împotriva elementelor antisovietice.

Unul din primele ordine ale lui Nikolai Ejov (șeful Comisariatului Poporului pentru
Afacerile Interne) care va avea un impact profund asupra a sute de mii de oameni a fost
ordinul 00447 din 30 iulie 1937, intitulat „Cu privire la operațiunea de represiune asupra
foștilor chiaburi( chiaburi =bogați dar sa nush sigur dacă la asta se referă aici), criminali
și alte elemente antisovietice”. 

Adeseori, epurarea a fost considerată drept tactica lui Stalin pentru consolidarea propriei
puteri. Campanii suplimentare de represiune au fost purtate împotriva grupurilor sociale
care se opuneau statului sovietic și politicii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. De
asemenea, un număr de epurări au fost explicate în mod oficial ca o eliminare a
posibilităților de sabotaj și spionaj, având în vedere un așteptat război cu Germania la acea
perioada.

Astfel, între vara anului 1936 și 1938, regimul lui Iosif Stalin a executat sumar 750.000 de
cetățeni sovietici. În aceeași perioadă, mai mult de un milion de oameni au fost trimiși în
lagărele de muncă din Gulag, de unde mulți nu s-au mai întors. În istoria unui regim ucigaș,
aceasta a fost o perioadă de violență excepțională de stat comisă împotriva propriului său
popor.
Ca să vă dăm un exemplu mai concret, în Ucraina, din care făcea parte și Republica
Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), acest „fenomen” începe oficial
pe 5 august. 

Ceea ce constituie un element oarecum surprinzător este faptul că, în comparație cu

operațiunile din cadrul colectivizării sau cele împotriva unor grupuri etnice din 1934-1936,
operațiunile au avut loc ad-hoc și cuprindeau întregul teritoriu sovietic.  

Din totalul celor care urmau să fie arestați conform ordinului 00447, circa 1/3 erau incluși în
prima categorie ca fiind cei mai periculoși și care urmau a fi executați, iar restul – în cea de
a doua categorie, percepuți ca reeducabili, și care urmau să fie condamnați la un termen de
detenție de la 8 la 10 ani de lagăr sau închisoare. 

Episodul a avut întotdeauna o anumită fascinație macabră, dar există și alte motive mai
substanțiale pentru a atrage atenția asupra acestuia. În 1991, iar apoi în 2000, volumele de
materiale arhivistice - milioane de documente - au fost eliberate istoricilor. A fost nevoie de
ani de zile pentru a digera acest material și a face sens, dar constatările noi și izbitoare au
făcut posibilă rescrierea istoriei a ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de Marea
Teroare.